ICCJ. Decizia nr. 1541/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1541/2014

Dosar nr. 320/105/2013

Şedinţa publică din 07 mai 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 276 din 14 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, s-au hotărât următoarele:

I. A fost condamnat inculpatul M.G. arestat preventiv în Penitenciarul Mărgineni, la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i), art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 19 decembrie 2012, la zi.

II. A fost condamnat inculpatul M.M.C., arestat preventiv în Penitenciarul Mărgineni, la pedepsele de:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de şi art. 321 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 19 decembrie 2012 la zi.

În baza art. 86¹C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

Conform art. 86²C. pen., termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă de 5 ani, fiind în final de 8 ani.

Potrivit disp. art. 86³ alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpaţii trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Potrivit disp. art. 86³ alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare inculpaţii M.G. şi M.M.C. vor respecta şi obligaţia de a nu lua legătura şi de a nu se întâlni cu părţile vătămate părţi civile S.M. şi S.D.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor asupra disp. art. 86⁴ C. pen. combinat cu art. 83 şi art. 84 C. pen., privind efectele revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, în caz de neachitare cu rea-credinţă a despăgubirilor civile, precum şi în caz de neîndeplinire cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor stabilite de instanţă.

Potrivit disp. art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare se suspendă şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În conformitate cu disp. art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M.G. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 20 decembrie 2012 emis de Tribunalul Prahova şi a inculpatului M.M.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 20 decembrie 2012 emis de Tribunalul Prahova, dacă nu sunt arestaţi sau reţinuţi în altă cauză.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea autoturismelor: marca R. şi marca V., ambele proprietatea inculpatului M.G., ca fiind bunuri folosite la săvârşirea infracţiunilor.

III. A fost condamnată inculpata S.G., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

Conform art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Potrivit art. 82 C. pen., termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, la care se adaugă un interval de timp stabilit de lege de 2 ani, fiind în final de 3 ani.

În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 şi art. 84 C. pen. privind efectele revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în caz de neexecutare cu rea-credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În latură civilă s-a admis acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de părţile civile S.M. şi S.D. şi s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor M.G. şi M.M.C. la plata sumei de 11.917,58 RON daune materiale şi 5.000 euro daune morale către partea civilă S.M. şi la plata sumei de 5.000 euro daune morale către partea civilă S.D.

Inculpaţii M.G. şi M.M.C. au fost obligaţi la plata sumelor de câte 2.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat, iar inculpata S.G. la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare cu acelaşi titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1245/105/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au fost trimişi în judecată inculpaţii M.G. şi M.M.C., ambii pentru săvârşirea câte unei infracţiuni de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. şi a câte unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. şi ped. de art. 321 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar inculpata S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. şi ped. de art. 260 alin. (1) C. pen.

În actul de acuzare s-a reţinut rezumativ că la 16 decembrie 2012, în intervalul orar 14.15-14.50, în urma unor neînţelegeri şi injurii, iniţiate în jurul orelor 14.00, în parcarea hipermarket-ului C. din comuna B., judeţul Prahova, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca R., inculpatul M.G., însoţit pe locul dreapta faţă de coinculpata S.G., acţionând împreună cu fiul său, inculpatul M.M.C., conducător al autoturismului marca V., şi pe care l-au chemat de la domiciliu în ajutor, însoţit fiind pe locul din dreapta faţă de făptuitorul C.M., au urmărit în trafic autoturismul marca V.G., condus de partea vătămată S.M., autoturism în care se afla pe locul dreapta faţă logodnica sa, partea vătămată S.D. Inculpaţii au efectuat împreună, completându-se reciproc, cu cele două autoturisme pe care le conduceau, manevre periculoase, cu intenţia vădită de a lovi şi de a proiecta pe contrasens autoturismul marca V.G., în condiţiile în care toate autoturismele rulau cu viteză de peste 140 km/h., iar ulterior, în cadrul efectuării acestor manevre (în care cele trei autoturisme în mai multe rânduri au intrat pe contrasens) inculpatul M.G. a virat stânga, acroşând autoturismul marca V.G. în partea sa lateral-dreapta faţă, proiectându-l pe contrasens şi expunându-l iminenţei unui impact fatal cu alte autovehiculele ce se deplasau regulamentar pe cele două benzi de circulaţie, din sens opus, acţiuni care prin chiar modul de săvârşire (viteza foarte mare, schimbări bruşte ale benzilor de circulaţie şi slalom printre celelalte autoturisme din trafic, tamponare voluntară şi dese pătrunderi pe contrasens) au tulburat în mod grav liniştea şi ordinea publică, pe porţiunea de drum public a DN1, stârnind indignarea şi spaima celorlalţi participanţi la trafic.

În ceea ce o priveşte pe inculpata S.G., actul de acuzare a reţinut că fiind audiată la data de 04 ianuarie 2013 în calitate de martor a făcut afirmaţii mincinoase susţinând că nu a existat o tamponare între autoturismele marca R., condus de inculpatul M.G., şi marca V.G., condus de partea vătămată; că manevrele şicanatoare în trafic ar fi fost efectuate exclusiv de partea vătămată S.M., conducătorul auto marca V.G.; că nu s-au întors pe sensul de mers către Ploieşti decât până la intersecţia cu drumul către Floreşti în condiţiile in care partea vătămata şi-ar fi continuat drumul către Braşov, precum şi că în autoturismul marca V. nu s-a aflat decât o singură persoană, respectiv coinculpatul M.M.C.

Analizând actele şi lucrările dosarului, atât cele strânse în faza de urmărire penală, cât şi cele administrate, cu ocazia cercetării judecătoreşti potrivit principiului libertăţii de apreciere a probelor în scopul aflării adevărului, instanţa de fond a reţinut pe baza acestora, următoarea situaţie de fapt:

În după amiaza zilei de 16 decembrie 2012, în jurul orelor 14.15-14.50, în urma unor neînţelegeri şi injurii, iniţiate în jurul orei 14.00, în parcarea hipermarket-ului C. din comuna B., judeţul Prahova, cu partea vătămată S.M., conducător al autoturismului marca V.G., în care se mai afla pe locul dreapta faţă, logodnica sa, partea vătămată S.D., inculpatul M.G., conducător al autoturismului marca R., însoţit pe locul dreapta faţă de coinculpata S.G., concubina sa, a pornit în urmărirea acestuia pe DN1, pe direcţia de mers către Braşov, iar telefonic l-a chemat în ajutor şi pe fiul său, coinculpatul M.M.C., acesta sosind din Floreşti la volanul unui autoturism marca V., fiind însoţit pe locul din dreapta faţă de făptuitorul C.M.

Acţionând împreună şi coordonat, cele două autoturisme conduse de inculpaţii M., au urmărit în trafic autoturismul marca V.G., efectuând manevre periculoase, cu intenţia vădită de a-l lovi şi de a-l proiecta pe contrasens, în condiţiile în care V.G. rula pe banda a doua de circulaţie, iar DN1 era intens circulat, cu scopul de a-l implica într-un accident rutier cu consecinţe fatale.

Realizând pericolul la care erau expuse, părţile vătămate S.M. şi S.D. au contactat Serviciul Unic de Urgenţă 112, solicitând o intervenţie rapidă în trafic a unor echipaje de poliţie, toate manevrele efectiv derulate în trafic fiind transmise telefonic în timp real de cele două victime Dispeceratului de Poliţie al I.P.J. Prahova aşa cum rezultă din înregistrările şi procese-verbale de redare a acestor convorbiri.

În urma indicaţiilor primite din partea Dispeceratului Poliţiei, partea vătămată S.M. trebuia să ajungă în localitatea B., aceasta fiind prima localitate pe sensul de deplasare Ploieşti-Braşov, unde se afla cel mai apropiat echipaj de poliţie, însă pentru a evita impactul cu autoturismele marca R. şi V. care încercau să-l acroşeze, acesta a efectuat mai multe manevre, fiind nevoit să pătrundă de două ori pe contrasens, iar în cele din urmă, fiind flancat oblic de către aceste autoturisme, pentru a evita o ciocnire cu autoturismul marca V. care intrase efectiv pe direcţia sa de mers, a reintrat pe contrasens, a parcurs ambele benzi de circulaţie şi a oprit pe acostament, pe sensul opus de circulaţie.

Imediat, inculpatul M.M.C. şi făptuitorul C.M. au coborât din autoturismul marca V. şi s-au îndreptat către autoturismul condus de victima S.M., inculpatul M.M.C. apropiindu-se de portiera stângă faţă pe care a reuşit să o deschidă, iar celălalt către portiera dreapta faţă a autoturismului marca V.G.

În aceste împrejurări, persoana vătămată S.M. a manevrat autoturismul cu spatele, a accelerat, deplasându-se cu spatele pe banda nr. 1 de circulaţie a DN1 în direcţia Ploieşti, pe o porţiune de circa 50 m, după care a reuşit să întoarcă autoturismul cu faţa, continuându-şi deplasarea către Ploieşti.

Fată de această manevră, conducătorii celorlalte două autoturisme, marca R. şi marca V., adică M.G. şi M.M.C., au reluat urmărirea în trafic, pe sensul de mers Braşov-Ploieşti, efectuând împreună manevre deosebit de periculoase cu scopul de a lovi autoturismul marca V.G.

Astfel, în mai multe rânduri, partea vătămată S.M. a intrat pe contrasens pentru a evita coliziunea cu cele două autoturisme; în cele din urmă, autoturismul marca R., condus de M.G., a intrat pe prima bandă de circulaţie, a accelerat, iar în momentul când a ajuns în dreptul autoturismului marca V.G., deşi pe banda sa de mers nu avea niciun vehicul ori obstacol, în mod vădit intenţionat, a virat stânga, acroşând cu anvelopa roţii stânga faţă autoturismul marca V.G. în partea sa lateral-dreapta faţă, proiectându-l pe contrasens şi expunându-l unui impact fatal cu autovehiculele ce se deplasau regulamentar pe cele două benzi de circulaţie din sens opus pe DN1.

În momentul reintrării autoturismului marca V.G. pe banda nr. 2 a sensului său de mers, după parcurgerea a circa 300 m pe contrasens, autoturismul marca V., condus de M.M.C., a continuat manevrele periculoase depăşind autoturismul marca V.G. pe banda nr. 1, apoi a accelerat, a reintrat pe banda nr. 2 şi a frânat brusc, fără motiv, obligând conducătorul autoturismului marca V.G. să frâneze la rândul său, pentru a evita o nouă tamponare, după care autoturismele marca R. şi V. au părăsit DN1 în dreptul localităţii Lilieşti-Băicoi.

Aceste aspecte au fost surprinse prin imagini video, fiind efectiv filmate de doi participanţi în trafic, înregistrarea video şi procesul-verbal de redare fiind anexate la dosar, una dintre aceste persoane sesizând Serviciul Unic de Urgenţă 112, prilej cu care a descris verbal Dispeceratului de Poliţie al I.P.J. Prahova desfăşurarea incidentelor la care a asistat nemijlocit.

Din aceste mijloace de dovadă, prin vizionarea efectivă a casetei ce conţine înregistrarea imaginilor filmate, la data de 30 mai 2013, prima instanţă a stabilit că activitatea infracţională a celor 2 inculpaţi M. a urmărit atât suprimarea vieţii celor două victime, prevăzând rezultatul faptei lor şi acceptând posibilitatea producerii lui, cât şi tulburarea gravă a liniştii şi ordinii publice, pe porţiunea de drum public DN1 între localităţile Băneşti şi Băicoi, stârnind indignarea şi spaima celorlalţi participanţi la trafic.

Situaţia de fapt a fost stabilită prin: procesul-verbal de examinare criminalistică a autoturismului marca V.G., prilej cu care s-au prelevat de pe aripa dreapta faţă şi de pe capacul de protecţie al roţii pelicule de vopsea verde închis, culoarea autoturismului marca R., şi pelicule de substanţa neagră similară cauciucului (mijloace materiale de probă depuse în plicuri sigilate anexate dosarului), planşele fotografice privind autoturismul marca V.G. efectuate la 16 decembrie 2012, planşa fotografică a autoturismului marca R. efectuată la data de 19 decembrie 2012, declaraţiile pârtilor vătămate S.M. şi S.D., procesele-verbale de recunoaştere după fotografie efectuate de părţile vătămate, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare şi planşele fotografice făcute cu acest prilej, înregistrări audio/video şi înregistrări audio constând în convorbiri telefonice cu dispecerul Serviciului Naţional Unic de Urgenţă 112 şi proces-verbal de transcriere a acestora, înscrisuri constând în fişele de evidenţă a autoturismelor marca R. şi marca V. din care rezultă că ambele se află în proprietatea inculpatului M.G.

Totodată, Tribunalul a constatat că mijloacele de probă administrate în cauză se coroborează şi cu convorbirile purtate de părţile vătămate, dar şi de alţi doi participanţi în trafic care au sesizat Dispeceratul de Poliţie al I.P.J. Prahova, cu menţiunea că aceste convorbiri redau incidentele din trafic şi acroşarea autoturismului marca V.G. de către auto marca R. surprinse de camera audio/video aparţinând lui T.M.A., participant în trafic, aceste incidente fiind de natură să pună în pericol viaţa părţilor vătămate şi să ducă la tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice.

Inculpaţii M.G. şi M.M.C. nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor, dar instanţa de fond a reţinut din situaţia prezentată de aceştia cu ocazia audierii lor, că existenţa incidentului atât în parcarea hipermaket-ului, cât mai ales, ulterior, pe DN1, nu poate fi verosimil negată.

Deoarece împreună cu inculpatul M.G., în autoturismului marca R., pe scaunul din dreapta faţă s-a aflat pe tot timpul activităţii infracţionale inculpata S.G., prietena/concubina inculpatului M.G., aceasta a fost audiată ca martor, iar în declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, aceasta a făcut afirmaţii mincinoase susţinând, contrar realităţii, că nu a existat o tamponare între autoturismele marca R. şi V.G., că manevrele şicanatoare în trafic au fost efectuate exclusiv de partea vătămată S.M., conducătorul auto marca V.G., că inculpaţii nu s-au întors pe sensul de mers către Ploieşti decât până la intersecţia cu drumul către Floreşti în condiţiile în care partea vătămată şi-ar fi continuat drumul către Braşov, precum şi că în interiorul auto marca V. nu s-a aflat decât o singură persoană, adică inculpatul M.M.C., aspecte contrazise în totalitate de toate celelalte probe administrate pe pacursul judecăţii.

Astfel, din înregistrarea video vizionată şi de Tribunal la data de 30 mai 2013, a rezultat fără echivoc prezenţa unei alte persoane pe bancheta din dreapta faţă a acestui autoturism, condus de inculpatul M.M.C., aspect susţinut în toate declaraţiile de cele două părţi vătămate, care au şi identificat-o ca fiind făptuitorul C.M.

Totodată, declaraţiile inculpatei S.G. în sensul că nu a existat o tamponare între autoturismele marca R. şi V.G. sunt mincinoase în contextul în care tamponarea a fost surprinsă de camera audio-video şi a fost constatată ca urmare a devizului de reparaţie auto depus la dosarul de fond.

În drept, Tribunalul a stabilit că faptele inculpaţilor M.G. şi M.C.M., care la data de 16 decembrie 2012, au urmărit în trafic pe DN1, aflându-se la volanul autoturismelor marca R. şi V., autoturismul marca V.G., condus de partea vătămată S.M. şi în care se afla pe locul dreapta faţă şi partea vătămată S.D., iar prin manevrele periculoase efectuate au acţionat cu intenţia de a le suprima viaţa în condiţiile unui accident rutier, expunându-i iminenţei unui impact fatal cu oricare din autovehiculele ce se deplasau regulamentar pe cele două benzi de circulaţie din sens opus deoarece i-au determinat să ruleze pe contrasens, inclusiv cu spatele pe o porţiune de drum, tulburând în mod grav liniştea şi ordinea publică, pe porţiunea de drum public DN1 între Băneşti şi Băicoi, stârnind indignarea şi spaima celorlalţi participanţi la trafic în condiţiile împrejurărilor de fapt reţinute, întrunesc elementele constitutive atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv ale infracţiunilor de: tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind comise în condiţiile concursului real de fapte penale.

Fapta inculpatei S.G., care fiind audiată la 04 ianuarie 2013 în calitate de martor a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen.

Faţă de cele reţinute, la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a ţinut cont de art. 72 C. pen., respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, persoana inculpaţilor şi de împrejurările concrete în care au fost comise faptele, în aşa fel încât pedepsele aplicate să ducă la reeducarea lor şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, aşa cum prevede art. 52 C. pen.

Reţinând în sarcina inculpaţilor M.G. şi M.C.M. circumstanţele atenuante cu caracter personal prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., Tribunalul a hotărât condamnarea acestora la pedepsele principale de câte 3 ani închisoare şi pedepsele complementare de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege pe o perioadă de câte 2 ani după executarea pedepselor principale, conform art. 65 alin. (2) C. pen., pentru infracţiunile de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav şi respectiv la pedepsele de câte 1 an închisoare pentru comiterea câte unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (2) C. pen.

S-a calculat pentru fiecare dintre aceştia pedeapsa rezulantă cea mai grea a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere în conformitate cu art. 86¹ şi urm. C. pen., cei doi inculpaţi fiind puşi în libertate conform art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., prin sentinţa de condamnare.

Totodată, din pedepse a fost dedusă perioada arestului preventiv de la 19 decembrie 2012 la zi, pentru ambii inculpaţi M.

În favoarea inculpatei S.G. nu au fost reţinute circumstanţe personale cu efect atenuant, dar aceasta a fost condamnată de instanţa fondului la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse în condiţiile art. 81 şi urm. C. pen.

Celor 3 inculpaţi Tribunalul Ie-a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata pedepselor aplicate, suspendând şi executarea acestor pedepse accesorii.

De asemenea, a fost luată măsura confiscării speciale a celor două autoturisme, marca R. şi marca V., de care inculpaţii s-au folosit la comiterea infracţiunilor.

Analizând latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că părţile vătămate s-au constituit părţi civile cu sumele de câte 10.000 euro daune morale şi despăgubiri materiale de 5.000 euro partea civilă S.M., respectiv 1.000 euro partea civilă S.D.

Stabilind că prin faptele lor inculpaţii M.G. şi M.C.M. au creat un prejudiciu material şi moral părţilor civile, instanţa de fond i-a obligat în solidar la plata sumei de 11.917,58 RON despăgubiri materiale reprezentând reparaţia autoturismului avariat în coliziunea produsă de aceştia, conform devizului de reparaţii ataşat la dosar fond, către partea civilă S.M.

Totodată, Tribunalul a apreciat că faptele săvârşite de inculpaţii M.G. şi M.M.C., prin modul concret în care au fost comise, au supus unei intense presiuni psihice pe ambele victime şi a considerat că acordarea sumei de câte 5.000 euro cu titlu de daune morale este de natură să acopere prejudiciul cu carcater nepatrimonial încercate de părţile civile S.M. şi S.D.

În final, faţă de soluţia pronunţată, în baza art. 191 C. proc. pen., inculpaţii M.G. şi M.M.C. au fost obligaţi la plata sumelor de câte 2.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat, iar inculpata S.G. la plata sumei de 700 RON cu acelaşi titlu.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au exercitat apeluri: Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, părţile civile S.M. şi S.D. şi cei trei inculpaţi: M.G., M.C.M. şi S.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1. În apelul său, completat oral în şedinţa dezbaterilor, apelantul Parchet a criticat nelegalitatea şi netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor M.G. şi M.C.M., greşita reţinere în favoarea acestora a unor circumstanţe cu caracter personal şi efect atenuant şi aplicarea nejustificată a dispoziţiilor art. 86¹ şi urm. C. pen. ca modalitate de individualizare a pedepselor.

Apelantul Parchet a solicitat majorarea pedepselor, înlăturarea circumstanţelor atenuante, aplicarea unui spor de pedeapsă dată fiind gravitatea deosebită a acţiunii inculpaţilor M. şi consecinţele pe care le-ar fi putut produce, înlăturarea dispoziţiilor privitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepselor şi executarea acestora în regim privativ de libertate.

2. La rândul lor, părţile civile au susţinut că atât sub aspectul soluţionării acţiunii penale, cât şi al celei civile, hotărârea primei instanţe este netemeinică în sensul unor pedepse greşit individualizate care nu satisfac exigenţele de represiune, corecţie şi prevenţie ale sancţiunii de drept penal, ceea ce impune majorarea lor şi executarea în detenţie, precum şi al reducerii nejustificate a despăgubirilor solicitate cu consecinţa acordării integrale de instanţa de apel a despăgubirilor materiale şi morale pe care le-au cerut când s-au constituit părţi civile.

3. Inculpaţii au cerut prin apărător ales, în principal achitarea lor de sub orice învinuire cu motivarea că faptele pentru care a fost eronat stabilită răspunderea lor penală în realitate nu există, iar în subsidiar, că prin respingerea probelor pe care le-au propus, Ie-a fost încălcat de instanţa fondului dreptul la apărare ceea ce impune administrarea dovezilor cu expertize de specialitate: tehnică auto traseologică pentru a se stabili dacă urmele de pe maşina părţilor vătămate şi cele de pe maşina inculpatului M.G. confirmă un contact între cele două autovehicule câtă vreme ei au negat constant că maşinile au intrat în coliziune şi o expertiză dactiloscopică în autovehiculul marca R. deoarece acesta a susţinut că partea vătămată S.M. a lovit cu piciorul maşina după care a pătruns şi în interiorul acesteia lovindu-i pe el şi pe inculpata S., situaţie în care eventualele amprente ale agresorului ar fi lămurit această împrejurare.

În egală măsură, apelanţii-inculpaţi M. au mai susţinut prin apărătorul ales că din dosar lipseşte „cardul de memorie” pe care un participant la trafic a înregistrat video o parte din acţiunea derulată pe DN1 şi care a fost transmis la cerere, organelor judiciare, care la rândul lor au transferat imaginile pe un suport CD, fără a exista certitudinea copierii integrale şi nemodificate a imaginilor filmate şi apoi vizionate de instanţa fondului.

Apelanţii inculpaţi şi apelantele părţi civile au formulat şi depus concluzii scrise.

Curtea, verificând hotărârea apelată în raport de criticile formulate prin apelurile exercitate, de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale ce au incidenţă în cauză, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, astfel cum impune art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că este afectată atât legalitatea, cât şi temeinicia acesteia pentru considerentele care succed:

Prima instanţă a stabilit în mod corect, justificat de probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi nemijlocit în faţa sa, că în după amiaza zilei de 16 decembrie 2012 între inculpatul M.G. şi partea vătămată S.M. a avut loc iniţial un conflict verbal ce s-a desfăşurat în parcarea centrului comercial C. Ploieşti şi a cărui declanşare nu interesează cauza de faţă decât în măsura în care continuarea evenimentelor ce au urmat a fost determinată de altercaţia verbală a celor doi.

Astfel, conflictul verbal în care inculpatul M.G. şi partea vătămată S.M. s-au insultat şi înjurat reciproc datorită lipsei de toleranţă, înţelegere şi respect de care trebuiau să dea dovadă în trafic, în condiţiile aglomeraţiei din parcarea respectivului complex comercial, I-a determinat pe inculpatul M.G. aflat la volanul autoturismului marca R. de culoare verde închis şi în care se găsea şi coinculpata S.G., să pornească în urmărirea părţii vătămate S.M., aflată la volanul autoturismului marca V.G., care părăsise parcarea şi se îndrepta pe DN1 către Braşov, localitatea de domiciliu, împreună cu partea vătămată S.D.

Urmărirea s-a desfăşurat pe o porţiune importantă a acestui drum naţional cu două benzi de circulaţie pe sens, intens circulat în condiţiile în care pentru a se distanţa de urmăritor, victima a accelerat, ajungând să ruleze cu mare viteză, ceea ce a determinat reacţia inculpatului M.G., care la rândul său a rulat cu o viteză de circa 140 km/oră, şi prin intermediul coinculpatei S., i-a cerut telefonic fiului său, M.C.M., să-i vină în ajutor, astfel că acesta din urmă, aflat în localitatea Floreşti, a pătruns pe DN1 dintr-un drum judeţean lateral la volanul autoturismului marca V.

Ambele autoturisme conduse de inculpaţi - tată şi fiu - au încadrat maşina victimei, forţându-l să pătrundă pe contrasens cu intenţia de a-l implica într-o coliziune cu oricare dintre autovehiculele ce rulau pe tronsonul de drum la acel moment şi de a determina în acest mod sau prin eventuala ieşire în decor, un eveniment rutier cu consecinţe nefaste în special pentru ocupanţii autoturismului pe care îl urmăreau.

Viteza, estimată la circa 130-140 km/oră, manevrele bruşte, riscante şi şicanatoare constând în flancarea maşinii victimei, poziţionarea oblică alternativă pe benzile 1 şi 2 de circulaţie, printre autovehiculele ce circulau regulamentar, urmate de frânarea bruscă cu scopul de a scoate în afara carosabilului autoturismul condus de partea vătămată S.M., a determinat pe unul dintre participanţii la trafic să filmeze cu telefonul mobil „cursa de maşini”, dar şi să apeleze numărul de urgenţă 112 pentru a înşiinţa poliţia rutieră despre această acţiune.

Astfel, la dosarul de urmărire penală se află procesul-verbal de contactare telefonică a dispeceratului de serviciu al Centrului Operaţional 112 de către un cetăţean cu numele T.M.A. care a anunţat că a înregistrat cu telefonul mobil un eveniment rutier petrecut pe DN1 între Câmpina şi Ploieşti, indicând numărul de telefon la care poate fi găsit.

El a fost contactat de un agent al Poliţiei Rutiere Băneşti căruia i-a relatat că în timp ce se deplasa pe DN1 din direcţia Braşov spre Ploieşti a observat un autoturism care mergea în marşarier (cu spatele) pe acelaşi sens de mers cu al său, fapt înregistrat cu telefonul mobil şi pe care l-a postat sub forma unui clip pe Internet, indicând, la cererea poliţiei, adresa de la care poate fi accesat şi descărcat electronic.

Conform procesului-verbal aflat la acelaşi dosar clipul audio-video postat de martorul de mai sus pe Internet a fost identificat şi stocat pe un suport CD, el conţinând filmarea incidentului relatat de martorul ocular.

La dosar urmărire penală se regăseşte procesul-verbal de redare audio şi de redare video, prin planşe fotografice a incidentului stocat electronic pe suportul optic, astfel cum a fost filmat şi comentat de martorul T.

Curtea a reţinut că la data de 30 mai 2013, prima instanţă, împreună cu procurorul şi părţile prezente, au vizionat suportul optic CD şi au audiat înregistrarea audio consemnând în încheierea de şedinţă lipsa oricăror obiecţiuni din partea inculpaţilor faţă de imaginile vizualizate şi audierile efectuate nemijlocit în prezenţa lor.

De altfel, în instanţa de apel nu a fost criticată de inculpaţi nici situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, nici intenţia cu care aceştia au acţionat, aceea de a suprima viaţa ocupanţilor autoturismului marca V.G., în condiţiile unui accident rutier, prevăzând rezultatul faptei lor pe care l-au urmărit chiar dacă finalmente acesta nu s-a produs.

Iniţial, inculpaţii M., invocând dreptul la tăcere, au refuzat să facă declaraţii, pentru ca la prezentarea materialului de urmărire penală, luând cunoştinţă de dovezile strânse împotriva lor să nege împrejurări care ulterior s-au dovedit a fi evidente, precum lipsa oricărui incident avut cu victima S., lipsa coliziunii cu autoturismul condus de aceasta şi a urmăririi în trafic pe DN1 atât în direcţia Ploieşti-Băneşti, cât şi retur, din apropierea localităţii Băneşti înspre Ploieşti, până în dreptul localităţii Băicoi, când activitatea infracţională a fost abandonată, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.

La fel şi inculpata S.G., deşi ocupantă a autoturismului condus de concubinul său M.G., a negat întreaga acţiune desfăşurată pe DN1, afirmând în mod mincinos atât prin declaraţia dată în calitate de martor la procuror la data de 04 ianuarie 2013 că nu a existat o tamponare între autoturismele marca R. şi V.G., că manevrele şicanatoare în trafic au fost efectuate exclusiv de partea vătămată S.M., conducătorul auto marca V.G., că inculpaţii nu s-au întors pe sensul de mers către Ploieşti decât până la intersecţia cu drumul către Floreşti în condiţiile în care partea vătămată şi-ar fi continuat drumul către Braşov, precum şi că în interiorul auto marca V. nu s-a aflat decât o singură persoană, adică inculpatul M.M.C.

În aceste împrejurări, organul de urmărire penală a identificat făptuitorii şi autoturismele implicate în acest eveniment rutier conform dovezilor aflate la dosar urmărire penale şi constând în procesul-verbal de examinare a autovehiculului victimei în prezenţa a 2 martori asistenţi, planşele fotografice şi urmele prelevate cu ocazia examinării autovehiculului, procesul-verbal şi fotografiile judiciare efectuate cu prilejul investigării locului faptelor, procesele-verbale de recunoaştere din grup, după fotografii, şi adresa din 17 decembrie .2012 a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale conţinând date (ora şi numărul de telefon de la care s-a apelat Serviciul de urgenţă 112), precum şi procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice puse la dispoziţia organului judiciar de Serviciul de urgenţă 112 conform înregistrării audio şi procesul-verbal de identificare a autoturismelor conduse de cei doi inculpaţi.

În declaraţiile date în faţa instanţei de fond inculpatul M.G. şi-a nuanţat apărarea iniţială şi a admis că un conflict verbal cu partea vătămată S.M. a fost declanşat de acesta din urmă în parcarea centrului comercial C., însă a negat existenţa vreunui conflict în trafic pe DN1 pe care el să-l fi iniţiat. Dimpotrivă, inculpatul a susţinut că partea vătămată S.M. a fost cel care a început conflictul verbal şi că după lovirea portierei autoturismului său ar fi pătruns în interior, agresându-l, scop în care a solicitat, între alte probe, o expertiză dactiloscopică pentru identificarea unor presupuse urme papilare lăsate de S.M. în autoturismul marca R.

Proba, respinsă de instanţa fondului, a fost reiterată în apelurile exercitate de inculpaţi cu argumentul că prin refuzul administrării acesteia, precum şi a altor două expertize: auto şi informatică, aşa cum s-a arătat, Tribunalul Ie-a încălcat dreptul la o apărare efectivă.

Curtea a constatat că în mod legal şi temeinic, instanţa de fond, vizionând suportul CD ce conţine filmarea de către martorul T.M.A. a unei părţi din activitatea infracţională, aşa cum a fost preluată de pe Internet, unde a acesta a postat-o sub forma unui clip audio-video, coroborată cu discuţiile purtate cu dispecerul de la 112, s-a considerat lămurită în sensul inexistenţei vreunui indiciu care să ducă la concluzia pretinsei modificări a imaginilor filmate cu telefonul mobil la momentul copierii lor pe suportul optic pus la dispoziţia instanţei, fiindcă doar afirmarea unei astfel de intervenţii din partea organului judiciar cu scopul influenţării anchetei penale nu este suficientă pentru a verifica, pe baza unei expertize informatice, concordanţa dintre imaginile clipului audio-video şi cele imprimate prin copiere, pe suportul electronic CD - ca mijloc de probă pus la dispoziţia instanţei.

Solicitarea inculpaţilor de a se depune la dosar „cardul de memorie” pe care au fost transferate imaginile video din clipul audio/video postat de martorul T.M.A. pe reţeaua Internet s-a apreciat că este neîntemeiată fiindcă organul judiciar a ataşat, între mijloacele materiale de probă, suportul CD ce conţine filmarea copiată de pe link-ul indicat, care poate fi accesat electronic de orice persoană interesată, inclusiv de inculpaţi, care vizionându-l împreună cu judecătorul fondului la data de 30 mai 2013, nu au formulat niciun fel de obiecţiuni.

De asemenea, s-a apreciat că nu este relevantă pentru soluţionarea cauzei, cum corect a hotărât şi judecătorul fondului, administrarea probelor cu expertiză dactiloscopică şi cu expertiză auto „traseologică” aşa cum a fost denumită de apelanţii-inculpaţi, câtă vreme, pe de o parte, nu interesează în raport de infracţiunile deduse judecăţii, dacă partea vătămată S.M. a pătruns efectiv sau nu în autoturismul condus de inculpatul M.G. în faza premergătoare activităţii infracţionale, deoarece incidentul verbal din parcarea centrului comercial C. Ploieşti nu reprezintă un act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţe juridice pentru răspunderea penală a inculpatului M.G., ce nu a invocat nicicând pe parcursul judecăţii o astfel de justificare a acţiunii sale ulterioare, pe care a negat-o în permanenţă, cerând în apel achitarea fiindcă faptele nu există.

Pe de altă parte, acţiunea efectivă a inculpatului M.G. de a vira brusc stânga, când într-una din manevrele periculoase făcute a ajuns în dreptul autoturismului marca V.G., acroşând partea lateral-dreapta faţă a acestuia din urmă, proiectându-l pe contrasens şi expunându-l unui impact fatal cu autovehiculele ce se deplasau regulamentar pe cele două benzi de circulaţie, din sens opus pe DN1, s-a reţinut că constituie doar una din modalităţile în care a încercat, cu intenţie indirectă, suprimarea vieţii victimelor aflate în autoturismul pe care l-a urmărit în trafic împreună şi în mod coordonat cu acţiunea fiului său, coinculpatul M.C.M.

În cazul infracţiunii de omor, participaţia sub forma coautoratului subzistă şi în ipoteza în care nu toţi participanţii contribuie în aceeaşi măsură la producerea rezultatului urmărit, esenţial fiind ca acţiunile simultane sau succesive săvârşite de fiecare participant să se completeze reciproc şi toate împreună să alcătuiască activitatea unică, indivizibilă, considerată în ansamblu activitatea de săvârşire a faptei, indiferent de valoarea contributivă separată a fiecărei acţiuni în parte.

În consecinţă, s-a reţinut că există participaţie sub forma coautoratului la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., deoarece ambii făptuitori au acţionat împreună, urmărind concomitent sau succesiv victimele în timpul deplasării pe porţiunea de drum dinspre Ploieşti spre Câmpina până în apropierea localităţii Băneşti şi apoi retur, până în dreptul localităţii Băicoi, la intersecţia cu localitatea Lilieşti, iar coliziunea prin care inculpatul M.G. a încercat să determine proiectarea pe contrasens a autoturismului în care se aflau victimele cu scopul vădit ca acestea să intre, fie într-un impact fatal cu vreunul din autovehiculele ce circulau din sens opus, fie să părăsească carosabilul şi să se accidenteze în decor fiind numai una din manevrele alternative prin care au încercat să determine uciderea victimelor.

În împrejurările în care la dosar există dovada impactului dintre cele două autoturisme materializată în constatările făcute conform procesului-verbal de examinare a autoturismului marca V.G. şi urmele ridicate cu prilejul acesteia, precum şi cu planşele foto aflate la acelaşi dosar, dar şi cu actul constatator al avariilor şi defecţiunilor acestui autovehicul - reparat ulterior pe cheltuiala părţii civile S.M., coroborate cu autorizaţia de reparaţii eliberată de I.P.J. Prahova - Poliţia Rutieră Băneşti în ziua incidentului - 16 decembrie 2012 - şi depusă în instanţa de apel fiindcă existenţa acesteia a fost negată în mod nejustificat de apelanţii-inculpaţi efectuarea unei expertize auto s-a reţinut că nu se impune, fiind corect refuzată de instanţa fondului şi fără ca prin această dezlegare dată cererii de probatorii a inculpaţilor să le fie încălcat în vreun fel dreptul la apărare.

Drept urmare, critica privind greşita stabilire a răspunderii penale a celor 3 inculpaţi, s-a apreciat că este nefondată, faptele în materalitatea lor, aşa cum au fost reţinute de instanţa fondului, fiind comise de aceştia, cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi care a atras condamnarea lor, în condiţiile în care cei 3 apelanţi-inculpaţi nu au explicat în concret instanţei de apel în ce constă susţinerea inexistenţei faptelor penale pentru ca dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. să devină incidente.

Curtea a constatat că deşi starea de fapt şi încadrarea juridică a infracţiunilor comise de cei 3 inculpaţi a fost corect stabilită pe baza întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea a cercetării judecătoreşti, la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor M.G. şi M.C.M., instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile legale, după cum urmează:

- pentru infracţiunile de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., pedepsele de câte 3 ani închisoare s-a apreciat că sunt nelegale la fel ca şi cele aplicate pentru infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute şi pedepsite de art. 321 alin. (2) C. pen.

Astfel, instanţa fondului a aplicat inculpaţilor M.G. şi M.C.M. pedeapsa de câte 3 ani închisoare pentru comiterea câte unei infracţiuni de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., reţinând în favoarea acestora circumstanţele personale cu efect atenuant prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Această infracţiune în varianta tentativei, care se pedepseşte conform art. 176 alin. (2) C. pen., are limitele speciale cuprinse între 7 ani şi 6 luni închisoare şi 12 ani şi 6 luni închisoare, iar în cazul circumstanţelor atenuante, art. 76 alin. (2) C. pen. prevede posibilitatea reducerii pedepsei cu cel mult până la 1/3 din minimul special, adică noul minim special devine de 5 ani închisoare.

Stabilind pedepsele de câte 3 ani închisoare pentru aceste infracţiuni comise de inculpaţii M., instanţa de fond a pronunţat pedepse nelegale ce s-au impus a fi modificate ca efect al admiterii apelurilor exercitate în latură penală şi în sensul agravării răspunderii penale, de apelantul Parchet şi apelantele-părţi civile.

Totodată, pedepsele de câte 1 an închisoare aplicate aceloraşi inculpaţi pentru comiterea câte unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute şi pedepsite de art. 321 alin. (2) C. pen., s-a reţinut că sunt în afara legii fiindcă limitele speciale ale variantei agravate sunt cuprinse între 2 şi 7 ani de închisoare.

În egală măsură, atunci când în favoarea unui inculpat instanţa de judecată coboară pedeapsa sub minimul special legal prin recunoaşterea şi acordarea de circumstanţe judiciare personale, are obligaţia să aplice această cauză de atenuare a răspunderii penale pentru toate infracţiunile săvârşite de persoana în favoarea căreia Ie-a stabilit, fiindcă ele sunt strâns legate de aceasta şi operează pentru toate faptele penale pe care acea persoană Ie-a comis.

În cauza de faţă, circumstanţa personală prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi constând în conduita bună a infractorului anterior comiterii faptelor, a fost reţinută în favoarea inculpaţilor M.G. şi M.C.M. exclusiv pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav chiar dacă, în cazul unei corecte aplicări a acestei dispoziţii legale, ea trebuia să producă efecte juridice şi pentru celelalte infracţiuni săvârşite de aceiaşi inculpaţi - adică câte o infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În realitate, verificând dacă se justifica acordarea circumstanţei judiciare personale sus-citate în favoarea celor 2 inculpaţi, Curtea a constatat în acord cu susţinerile din apelurile exercitate de Parchet şi părţile civile că dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. nu sunt incidente, fiind înlăturate deoarece au fost greşit aplicate de judecătorul fondului fără observarea comportamentului necorespunzător al celor 2 inculpaţi anterior datei de 16 decembrie 2012, aşa cum a rezultat din fişele lor de cazier judiciar şi din copiile unor acte de urmărire sau neurmărire penală ce se regăsesc în Dosarul nr. 1245/105/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Astfel, Ia acest dosar se găsesc cazierele judiciare ale inculpaţilor M.G. şi M.C.M. din care rezultă că aceştia nu se află la primul conficlt cu legea; ambii au mai fost ori sunt şi actualmente anchetaţi pentru fapte antisociale, fiind sancţionaţi cu amenzi administrative pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, furturi calificate şi distrugere, iar actualmente sunt cercetaţi pentru infracţiuni de evaziune fiscală în Dosarul nr. 1164/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

În aceste împrejurări, Curtea nu a identificat în considerentele sentinţei apelate argumentele pentru care în favoarea acestor inculpaţi s-a reţinut buna conduită anterioară faptelor din cauza de faţă pentru ca dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. să fie aplicabile.

Pe cale de consecinţă, acestea au fost înlăturate, cu efectul majorării pedepsei pentru infracţiunile de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav comise de inculpaţii M.G. şi M.C.M., până la limita minimului legal special care este de 7 ani şi 6 luni închisoare, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

Totodată, au fost majorate până la aceeaşi limită şi pedepsele aplicate aceloraşi inculpaţi pentru comiterea câte unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, acestea au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, aceea de câte 7 ani şi 6 luni închisoare, calculată conform art. 34 lit. b) C. pen., fiindcă se află în concurs ideal de fapte penale, potrivit art. 33 lit. b) din acelaşi cod, iar nu real, conform art. 33 lit. a) C. pen. cum greşit a reţinut instanţa fondului.

Infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice în varianta agravată a alin. (2) din art. 321 C. pen. au fost comise de inculpaţii M. prin acţiunile de urmărire în trafic cu viteze, estimate la circa 130-140 km/oră, prin manevrele bruşte, riscante şi şicanatoare constând în flancarea maşinii victimei, poziţionarea oblică alternativă pe benzile 1 şi 2 de circulaţie, printre autovehiculele ce circulau regulamentar pe DN1, rută intens circulată, urmate de frânarea bruscă cu scopul de a scoate în afara carosabilului autoturismul condus de partea vătămată S.M., care a fost obligat să pătrundă cel puţin de două ori pe contrasens, unde a şi rulat cu spatele pe o porţiune de circa 50 m, printre autovehicule, în încercarea de a-şi salva viaţa şi de a scăpa de urmăritorii săi.

Drept urmare, aceste acte materiale, astfel cum au fost concretizate într-o unică activitate infracţională au produs două rezultate socialmente periculoase, constând, pe de o parte, în încercarea de a suprima vieţile celor două victime ocupante ale autoturismului marca V.G. în condiţiile unui accident rutier, iar pe de alta, tulburând în mod grav ordinea şi liniştea publică pe tronsonul DN1 prin indignarea şi spaima produsă celorlalţi participanţi la trafic a căror siguranţă rutieră a fost pusă în pericol prin acţiunile celor 2 inculpaţi, ce caracterizează concursul ideal de infracţiuni conform art. 33 lit. b) C. pen., incident în cauză.

În raport de cuantumul pedepselor rezultante, calculate potrivit art. 34 lit. b) C. pen., s-a reţinut că nu îşi mai găseşte aplicarea art. 86¹ şi urm C. pen. şi respectiv art. 71 alin. (5) din acelaşi cod privind suspendarea sub supraveghere a pedepselor principale şi a celor accesorii aplicate inculpaţilor M.G. şi M.C.M., astfel că aceştia urmează a executa pedepsele rezultante prin privare de libertate, în condiţiile art. 52 C. pen.

În privinţa apelului exercitat de inculpata S.G., concluziile orale şi scrise formulate prin apărător ales au fost de achitare pe temeiul art. 10 lit. a) C. pen., cu argumentul succint că fapta de mărturie mincinoasă nu există, s-a reţinut că dovezile existente în dosar probează contrariul, răspunderea sa penală fiind corect stabilită de prima instanţă la fel ca şi cuantumul pedepsei aplicate şi individualizarea acesteia, justificată de lipsa antecedentelor penale.

În ceea ce priveşte critica apelantelor părţi civile referitoare la dezlegarea dată acţiunilor lor civile cu motivarea reducerii nejustificate a despăgubirilor materiale şi morale, Curtea a constatat că instanţa de fond, verificând temeinicia cererilor de constituire de părţi civile a victimelor S.M. şi S.D., a stabilit că prejudiciul material constând în contravaloarea lucrărilor de reparaţie a autoturismului marca V.G. însumează 11.917,58 RON conform devizului de lucrări depus la dosar fond, fără a observa că între acestea sunt şi unele lucrări sau piese care nu au nicio legătură cu partea lateral-dreapta faţă a autoturismului avariat prin acţiunea inculpaţilor M., de exemplu caseta de direcţie electrică în valoare de 6.770 RON, bieletă direcţie stângă în valoare de 252 RON astfel cum avariile reale suferite prin infracţiune rezultă şi din autorizaţia de reparaţii eliberată de I.P.J. Prahova - Poliţia Rutieră Băneşti în ziua incidentului - 16 decembrie 2012 - şi depusă în instanţa de apel, aşa încât sumele reprezentând contravaloarea lor, s-a reţinut că nu trebuiau imputate celor 2 inculpaţi, însă în lipsa oricăror critici orale sau scrise ale acestor apelanţi-inculpaţi sau ale Parchetului cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea nu a putut reforma hotărârea apelată sub acest aspect.

Cu toate acestea, s-a constatat că la acordarea daunelor morale pentru prejudiciile cu caracter nepatrimonial cauzate prin infracţiunile de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav şi care au fost temeinic şi legal cuantificate de instanţa fondului, atât în considerentele, cât şi în dispozitivul sentinţei, sumei de 5.000 euro cuvenite părţii civile S.D. îi lipseşte moneda în care cei doi inculpaţi vor trebui să achite acest prejudiciu. Cum în cererea acestei părţi civile suma soliciată cu titlu de daune morale a fost de 10.000 euro, pe de o parte, iar pe de alta, cum celeilalte părţi civile - S.M.- instanţa fondului i-a acordat cu acelaşi titlu suma de 5.000 euro din cei 10.000 euro cu care s-a constituit parte civilă, a rezultat că obligaţia solidară a celor doi inculpaţi M.G. şi M.M.C. de a plăti despăgubiri civile cu titlu de daune morale părţii civile S.D., stabilită de prima instanţă se referă la suma de 5.000 euro în echivalentul în RON al acestei sume din ziua plăţii.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, Curtea a constatat fondate apelurile declarate de parchet şi de părţile civile, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Ie-a admis şi, desfiinţând în parte, în latură penală şi civilă sentinţa penală nr. 276 din 14 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova, urmează a descontopi pedepsele rezultante de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor M.G. şi M.M.C. în pedepsele componente de câte 3 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea câte unei infracţiuni de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. şi câte 1 an închisoare - pentru comiterea câte unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. - pedepse pe care Ie-a repus în individualitatea lor.

A înlăturat circumstanţa atenuantă personală prev. de art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen. de la încadrarea juridică a infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. şi a condamnat pe fiecare dintre inculpaţii M.G. şi M.M.C.:

- la pedeapsa de câte 7 ani şi 6 luni închisoare - pentru săvârşirea câte unei infracţiuni de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.;

- la pedeapsa de câte 2 ani închisoare -pentru săvârşirea câte unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de mai sus, stabilind ca inculpaţii M.G. şi M.M.C. să execute pedeapsa cea mai grea de câte 7 ani şi 6 luni închisoare.

A fost înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ şi urm. şi ale art. 71 alin. (5) C. proc. pen. în privinţa celor doi inculpaţi sus-menţionaţi, stabilind că obligaţia solidară a celor doi inculpaţi M.G. şi M.M.C. de a plăti despăgubiri civile cu titlu de daune morale părţii civile S.D. se referă la suma de 5.000 euro în echivalentul în RON al acestei sume din ziua plăţii.

Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile exercitate de cei 3 inculpaţi cu consecinţa obligării acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192(2) C. proc. pen.

împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recursuri inculpaţii S.G., M.M.C. şi M.

Gheorghe, invocând cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi 17/2 C. proc. pen..

Inculpaţii au solicitat prin apărători aleşi, în principal achitarea lor de sub orice învinuire cu motivarea că faptelor pentru care a fost eronat stabilită răspunderea lor penală, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor.

- În subsidiar, s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea probatoriilor,arătând că prin respingerea probelor pe care le-au propus, Ie-a fost încălcat de instanţa fondului dreptul la apărare ceea ce impune administrarea dovezilor cu expertize de specialitate: tehnică auto traseologică pentru a se stabili dacă urmele de pe maşina părţilor vătămate şi cele de pe maşina inculpatului M.G. confirmă un contact între cele două autovehicule câtă vreme ei au negat constant că maşinile au intrat în coliziune şi o expertiză dactiloscopică în autovehiculul marca R. deoarece acesta a susţinut că partea vătămată S.M. a lovit cu piciorul maşina după care a pătruns şi în interiorul acesteia lovindu-i pe el şi pe inculpata S., situaţie în care eventualele amprente ale agresorului ar fi lămurit această împrejurare. Recurenţii inculpaţi M. au mai susţinut că din dosar lipseşte „cardul de memorie” pe care un participant la trafic a înregistrat video o parte din acţiunea derulată pe DN1 şi care a fost transmis la cerere, organelor judiciare, care la rândul lor au transferat imaginile pe un suport CD, fără a exista certitudinea copierii integrale şi nemodificate a imaginilor filmate şi apoi vizionate de instanţa fondului.

Examinând recursurile declarate de inculpaţi prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile acestora sunt fondate, însă doar sub aspectul aplicării art. 5 C. pen. cu privire la inculpaţi.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁹ C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devolutiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede, în alin. (2), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 05 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc.pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat însă o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivelor de recurs prevăzute de pct. 12 şi pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazurile de casare prevăzute în art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi pct. 17²C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acestea au fost menţinute şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost excluse din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinate de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe se observă că recurenţii inculpaţi şi-au motivat în scris recursurile, în termen, respectiv la 28 februarie 2014 şi 17 aprilie 2014 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 07 mai 2014), respectându-şi, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecinţă, analiza cazurilor de casare se va realiza în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385³, art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

- Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12. C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337;

- Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. anterior, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Astfel, cu privire la critica inculpaţilor vizând lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care au fost cercetaţi, se constată că nu este susţinută, întrucât în mod corect instanţa de fond şi instanţa de apel au reţinut că faptele săvârşite de inculpaţii M.M.C. şi M.G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi cele prev. de art. 321 C. pen., iar faptele săvârşite de inculpata S.G. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior.

În acest sens Legea nr. 2/2013 a înlăturat, odată cu abrogarea art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. anterior, posibilitatea instanţei de recurs de a reaprecia faptele.

Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este în consecinţă strict legată de aplicarea legii.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi care au fost detalitat relatate anterior, se constată că inculpaţii M.G. şi M.C.M., la data de 16 decembrie 2012, au urmărit în trafic pe DN, aflându-se la volanul autoturismelor R. şi V., autoturismul marca V.G., condus de partea vătămată S.M. şi în care se afla pe locul dreapta faţă şi partea vătămată S.D., iar prin manevrele periculoase efectuate au acţionat cu intenţia de a le suprima viaţa în condiţiile unui accident rutier, expunându-i iminenţei unui impact fatal cu oricare din autovehiculele ce se deplasau regulamentar pe cele două benzi de circulaţie din sens opus deoarece i-au determinat să ruleze pe contrasens, inclusiv cu spatele pe o porţiune de drum, tulburând în mod grav liniştea şi ordinea publică, pe porţiunea de drum public DN1 între Băneşti şi Băicoi, stârnind indignarea şi spaima celorlalţi participanţi la trafic în condiţiile împrejurărilor de fapt reţinute, întrunesc elementele constitutive atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv ale infracţiunilor de: tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută şi pedepsită de art. 321 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind comise în condiţiile concursului real de fapte penale.

Fapta inculpatei S.G., care fiind audiată la 04 ianuarie 2013 în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen.

De altfel, instanţa de recurs constată că aceleaşi critici au fost invocate de către inculpaţi şi în faţa instanţelor de fond şi apel, instanţe care au analizat judicios criticile formulate de inculpaţi, argumentând respingerea acestora, motivarea instanţelor de fond şi de apel fiind însuşite pe deplin de către instanţa de recurs.

În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile, Înalta Curte constată că este în prezenţa situaţiei prevăzute de art. 5 C. pen., şi anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte va reţine că în examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de recurentul inculpat M.G., urmează să analizeze:

1. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei;

2. Influenţa modificărilor legislative cu privire la limitele maxime de pedeapsă din legile succesive şi consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi la data judecării recursului.

Pentru a compara cele două legi, Înalta Curte va analiza consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezîncriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune.

Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre încriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina încriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte încriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din încriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. şi încriminarea omorului calificat şi deosebit de grav la art. 188 şi art. 189 alin. (1) lit. f) din noul C. pen., a art. 321 C. pen. şi reîncriminarea la art. 371 C. pen. şi abrogarea art. 260 C. pen. şi încriminarea infracţiunii de mărturie mincinoasă la art. 273 alin. (1) C. pen., instanţa de recurs a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen., şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.). Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Instanţa va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care sunt acuzaţi inculpaţii, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezîncriminarea faptei faţă de acesta.

Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Articolul 174 C. pen. Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Articolul 175 alin. (1) lit. c) şi lit. d) C. pen. (...) Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări: (...) c) asupra soţului sau unei rude apropiate;

d) profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra;

se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Articolul 176 alin. (1) lit. b) C. pen. Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări: (...)

b) asupra a două sau mai multor persoane;

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Articolul 188 C. pen. Omorul (1) Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Articolul 189 C. pen. Omorul calificat (1) Omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:

a) cu premeditare;

b) din interes material;

c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse;

d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;

e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor;

f) asupra a două sau mai multor persoane;

g) asupra unei femei gravide;

h) prin cruzimi, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Articolul 321 C. pen. Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de Ia unu la 5 ani.

Dacă prin fapta prevăzută la alin. (1) s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Articolul 371 C. pen. Tulburarea ordinii şi liniştii publice

Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni Ia 2 ani sau cu amendă.

Articolul 260 C. pen. Mărturia mincinoasă

Fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.

Dacă retragerea mărturiei a intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a pronunţat o hotărâre sau după ce s-a dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, instanţa va reduce pedeapsa potrivit art. 76.

Dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător şi expertului sau interpretului.

Articolul 273 C. pen. Mărturia mincinoasă

(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Mărturia mincinoasă săvârşită:

a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;

b) de un investigator sub acoperire;

c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;

d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare

se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(3) Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezîncriminarea faptelor. Dezîncriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei în legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de la art. 175 lit. c) şi d) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen., a intrat în vigoare art. 189 C. pen., care cuprinde, cu excepţia agravantelor săvârşirii faptei asupra soţului sau unei rude apropiate şi profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra toate celelalte, elemente din acuzaţia pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii M.M.C. şi M.G.

De asemenea, la data abrogării normelor de la art. 260 C. pen., a intrat în vigoare art. 273 C. pen., care cuprinde toate celelalte elemente din acuzaţia pentru care a fost trimisă judecată inculpata S.G.

În ceea ce îi priveşte pe M.M.C. şi M.G., acuzaţia adusă acestora şi faţă de care au şi fost condamnaţi, a constat în tentativă la uciderea părţilor vătămate S.M. şi S.D., prin efectuarea manevrelor periculoase, au acţionat cu intenţia de a le suprima viaţa în condiţiile unui accident rutier, expunându-i iminenţei unui impact fatal cu oricare din autovehiculele ce se deplasau regulamentar pe cele două benzi de circulaţie din sens opus deoarece i-au determinat să ruleze pe contrasens, inclusiv cu spatele pe o porţiune de drum, tulburând în mod grav liniştea şi ordinea publică, pe porţiunea de drum public DN1 între Băneşti şi Băicoi, stârnind indignarea şi spaima celorlalţi participanţi la trafic în condiţiile împrejurărilor de fapt reţinute.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii M.M.C. şi M.G., tentativa la omor asupra două victime nu prezintă diferenţe între art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 189 lit. f) C. pen. Legea nouă devine astfel mai favorabilă, deoarece conduce la reţinerea formei a infracţiunii de omor calificat şi nu de omor deosebit de grav.

În ceea ce o priveşte pe inculpata S.G., acuzaţia adusă acesteia şi faţă de care a şi fost condamnată, a constat în aceea că, fiind audiată la 04 ianuarie 2013 în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale ale cauzei.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce o priveşte pe inculpata S.G., care audiată în calitate de martor, a făcut afirmaţii mincinoase, nu prezintă diferenţe între art. 260 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 273 alin. (1) C. pen. Legea nouă devine astfel mai favorabilă, deoarece limitele minime şi maxime de pedeapsă sunt mai reduse, existând şi alternativa amenzii.

Caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei

Cu privire la inculpaţii M.M.C. şi M.G., legea nouă, deşi suprimă două condiţii ce dădeau faptei un caracter calificat prevede aceleaşi limite de pedeapsă cu închisoarea, respectiv de la 15-25 ani închisoare, însă elimină sancţiunea detenţiunii pe viaţă, în speţă se va aplica legea nouă reţinându-se încadrarea juridică a infracţiunii în varianta calificată. Comparaţia are loc, în acest caz, între legea veche care sancţionează fapta recurenţilor inculpaţi în limitele prevăzute pentru varianta agravantă a infracţiunii şi legea nouă care sancţionează aceeaşi faptă în limitele prevăzute tot pentru varianta agravantă însă prin eliminarea sancţiunii detenţiunii pe viaţă, prin aceasta fiind satisfăcută obligaţia prevăzută în art. 5 C. pen., prin alegerea încadrării juridice din legea nouă.

Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, în conţinutul şi condiţiile prevăzute de noua reglementare, astfel încât durata pedepsei complementare se va reduce la maximul prevăzut de legea nouă mai favorabilă.

Se va constată că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza ll-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de câte 2 ani are corespondent în art. 66 lit. a), b) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut şi pe o perioadă de câte 1 an, în condiţiile art. 68 C. pen.

De asemenea, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, are corespondent în art. 66 lit. a), b) C. pen., urmând a se executa în acest conţinut, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 C. pen.

Potrivit legii vechi, inculpaţii M.M.C. şi M.G. au primit sancţiuni situate la minim, respectiv de câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi de câte 2 ani închisoare, care este acelaşi în ambele variante, cu privire la infracţiunea de omor calificat şi mai redus pentru infracţiunea prev. de art. art. 371 C. pen.

De asemenea, inculpata S.G. a primit o sancţiune la 1 an închisoare, situată la minimul prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior, minim care în noua reglementare este mai redus, fiind de 3 luni închisoare.

Legea nouă le este mai favorabilă inculpaţilor M.M.C. şi M.G., pentru că, deşi prevede acelaşi minim special de 7 ani şi 6 luni închisoare, cuantum care este egal cu pedeapsa aplicată conform legii vechi, pe legea nouă, (în cazul inculpaţilor,limitele de pedeapsă se situează între 7 ani şi 6 luni închisoare şi 15 ani închisoare, pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, iar pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 C. pen. anterior, ce îşi are corespondent în art. 371 C. pen., privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, în vechea reglementare limitele de pedeapsă se situau între 2 şi 7 ani închisoare, iar în nouă reglementare limitele sunt mai reduse, respectiv între 3 luni şi 2 ani închisoare, sau amenda, astfel că pedeapsa la care Înalta Curte va dispune condamnarea inculpaţilor după schimbarea încadrării juridice, fiind în cuantum de tot de câte 7 ani şi 6 luni închisoare, şi de câte 3 luni închisoare, iar pentru inculpata S.G. va dispune condamnarea acesteia după schimbarea încadrării juridice, la o pedeapsă în cuantum de 6 luni închisoare întrucât în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de instanţa de apel (către minimum, mediu sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu este posibilă nici situaţia inversă.

Instituţiile autonome în raport de încriminare şi sancţiune decurgând din încriminare, respectiv art. 33, 34 35 C. pen. anterior.

Principiul constituţional al aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor celor două coduri cu privire la instituţiile autonome.

Examinarea cauzei cu privire la legea incidentă în cazul unor instituţii diferite de încriminare şi sancţiune este impusă de lege şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Legea nr. 187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport de încadrarea juridică şi sancţiune în cazul pluralităţii de infracţiuni (art. 10), suspendarea condiţionată a executării pedepsei (ari. 15, 22), măsuri educative (art. 17).

Voinţa legiuitorului este clară şi neechivocă în aplicarea principiului constituţional al aplicării legii mai favorabile cu privire la situaţia concretă a persoanei acuzate, prin examinarea distinctă a instituţiilor incidente fiecărui caz în parte.

Aplicarea legii penale mai favorabile în raport de instituţiile care funcţionează autonom a fost discutată în doctrină şi practică încă din anul 1936.

Vintilă Dongoroz în Codul penal adnotat din 1936 arăta că „aplicarea legii mai blânde exclude implicit legea mai severă. Nu este deci îngăduit a se îmbina dispoziţiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a se obţine un rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicaţiune a unei a treia lege (lex tertia) ceea ce nu este admis. Odată însă fapta stabilită şi pedeapsa fixată conform uneia din legi se poate recurge la instituţiunile cari funcţionează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului”. Aceeaşi idee este regăsită şi în Codul penal comentat şi adnotat - 1969, T. Vasiliu, D. Pavel, etc. şi este dezvoltată de doctrină - George Antoniu, Costică Bulai în Practica judiciară penală, vol. I, pag. 32-41, Constantin Mitrache în Explicaţii preliminare ale noului C. pen., pag. 76, parag. (1), pag. 77.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cadrul fiecărei instituţii autonome nu contravine principiului legalităţii, nu este creată o lex tertia.

Lex tertia apare atunci când sunt preluate condiţiile de existenţă ale unei instituţii dintr-o lege, iar efectele aceleiaşi instituţii sunt preluate dintr-o altă lege.

Lex tertia presupune combinarea dispoziţiilor de favoare în cadrul aceleiaşi instituţii juridice din legi diferite.

Prin lex tertia se au în vedere acele situaţii prin care condiţiile unui fapt juridic sunt separate de efectele aceluiaşi fapt juridic, nu şi aplicarea unor legi diferite cu privire la instituţii juridice diferite (fapte juridice diferite), dar în mod unitar cu privire la condiţiile de existenţă ale unei instituţii (faptul juridic) şi efectele acelei instituţii (faptul juridic).

Articolul 33 C. pen. anterior Concursul de infracţiuni

Concurs de infracţiuni există:

a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni;

b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care Ie-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.

Articolul 34 C. pen. anterior Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:

a) când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;

c) când s-au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim;

d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, potrivit dispoziţiei de la lit. b), la care se poate adăuga amenda, potrivit dispoziţiei de la lit. c). Prin aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.

Articolul 35 C. pen. anterior Pedeapsa complementară şi măsurile de siguranţă în caz de concurs de infracţiuni

(1) Dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.

(2) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită, sau chiar de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.

(3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, se aplică cea mai grea dintre acestea.

(4) Măsurile de siguranţă de natură diferită sau de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor concurente, se cumulează.

(5) Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică o singură dată măsura de siguranţă cu durata cea mai lungă. în cazul măsurilor de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, luate potrivit art. 118, acestea se cumulează.

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează.

În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub niciun aspect una defavorabilă, pentru că legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzate.

În aplicarea acestui principiu, referitor la existenţa concursului de infracţiuni şi a infracţiunii continuate, Înalta Curte constată că legea veche este mai favorabilă întrucât aplicarea sporului de pedeapsă este facultativ în timp ce în legea nouă aplicarea sporului de pedeapsă este obligatorie.

Totodată, cu privire la suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatei S.G., analizând comparativ dispoziţiile corespondente din legile penale succesive, se poate conchide că, de asemenea, C. pen. din 1969 este legea mai blândă deoarece nu prevede obligaţia prestării unei munci în folosul comunităţii cu referire la pedepasa principală, astfel că se va reduce termenul de încercare stabilit pentru inculpată de la 3 ani la 2 ani şi 6 luni, termen care se va compune din pedeapsa principală aplicată prin prezenta şi un interval de timp de 2 ani.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii S.G., M.M.C. şi M.G. împotriva deciziei penale nr. 242 din 05 decembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa în parte atât decizia recurată, cât şi sentinţa penală nr. 276 din 14 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosar nr. 320/105/2013 numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

Va descontopi pedepsele rezultante de câte 7 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor M.G. şi M.M.C. în pedepsele componente de câte 7 ani şi 6 luni închisoare aplicate pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi câte 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege; şi de câte 2 ani închisoare pentru comiterea a câte unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. anterior, pedepse pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 şi art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpaţii M.G. şi M.M.C., la pedepse de câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi câte 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 371 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpaţii M.G. şi M.M.C. la pedepse de câte 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen., va contopi pedepsele aplicate inculpaţilor M.G. şi M.M.C., în final aceştia executând pedepsa principală cea mai grea de câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi câte 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, va schimba încadrarea juridică dată faptelor pentru care a fost condamnată inculpata S.G. din infracţiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe această inculpată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Va reduce termenul de încercare stabilit pentru inculpata S.G. de la 3 ani la 2 ani şi 6 luni, termen care se va compune din pedeapsa principală aplicată prin prezenta şi un interval de timp de 2 ani.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei şi deciziei recurate care nu contravin prezentei decizii, inclusiv dispoziţiile privind modalitatea de executare.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi, vor rămâne în sarcina statului, iar suma de câte 150 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărtorilor aleşi, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite, recursurile declarate de inculpaţii S.G., M.M.C. şi M.G. împotriva deciziei penale nr. 242 din 05 decembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte atât decizia recurată, cât şi sentinţa penală nr. 276 din 14 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosar nr. 320/105/2013 numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile şi rejudecând în aceste limite:

Descontopeşte pedepsele rezultante de câte 7 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor M.G. şi M.M.C. în pedepsele componente de câte 7 ani şi 6 luni închisoare aplicate pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi câte 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege; şi de câte 2 ani închisoare pentru comiterea a câte unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. anterior, pedepse pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. e) şi i) şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 şi art. 189 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpaţii M.G. şi M.M.C., la pedepse de câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi câte 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 371 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpaţii M.G. şi M.M.C. la pedepse de câte 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpaţilor M.G. şi M.M.C., în final aceştia executând pedepsa principală cea mai grea de câte 7 ani şi 6 luni închisoare şi câte 1 an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnată inculpata S.G. din infracţiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 273 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe această inculpată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Reduce termenul de încercare stabilit pentru inculpata S.G. de la 3 ani Ia 2 ani şi 6 luni, termen care se compune din pedeapsa principală aplicată prin prezenta şi un interval de timp de 2 ani.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei şi deciziei recurate care nu contravin prezentei decizii, inclusiv dispoziţiile privind modalitatea de executare.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi, rămân în sarcina statului, iar suma de câte 150 RON, reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărtorilor aleşi, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 07 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1554/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1425/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

ICCJ. Decizia nr. 1541/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1541/2014. Penal