ICCJ. Decizia nr. 1592/2014. SECŢIA PENALĂ
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1592/2014
Dosar 5994/83/2012
Şedinţa publică din 9 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 99 din 24 aprilie 2013, Tribunalul Satu Mare în baza art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, l-a condamnat pe inculpatul C.I., cetăţenia română, stagiul militar satisfăcut, studii - şcoala profesională, ocupaţia - administrator la SC H. SRL Negreşti Oaş, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. cu referire la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate mai sus inculpatului, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 66 C. pen., executarea pedepsei complementare va începe după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 14 alin. (3) lit. b) rap. la art. 346 C. proc. pen., corob. cu art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 480.402,02 lei, actualizată până la data plăţii efective, în favoarea părţii civile SC H. SRL Negreşti Oaş, prin lichidator judiciar I. IPURL - reprezentat prin practician în insolvenţă C.V., cu titlu de despăgubiri civile materiale.
În baza art. 163 C. proc. pen. a menţinut sechestrul asigurător instituit în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa procurorului din data de 21 mai 2012, prin indisponibilizarea tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C.I., până la concurenţa sumei de 480.402,02 lei.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1800 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă prev. şi ped. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.
În sarcina inculpatului parchetul a reţinut în esenţă că, în perioada 29 iunie 2009 - 19 octombrie 2009, a efectuat operaţiuni comerciale în numele societăţii SC H. SRL Negreşti Oaş, respectiv a dispus plăţi din contul curent al societăţii nr. X1, deschis la Banca C. Satu Mare, în valoare de 267.302,20 lei, către diferiţi agenţi comerciali interni, precum şi operaţiuni de ridicări numerar din acest cont în valoare de 213.100,00 lei, înstrăinând prin acest mod o parte din activele societăţii, după deschiderea procedurii insolvenţei şi după ce i-a fost ridicat dreptul de administrare prin Sentinţa civilă nr. 843/F din 29 iunie 2009 pronunţată de către Tribunalul Satu Mare, secţia comercială şi de contencios administrativ, cauzând în acest fel un prejudiciu în dauna creditorilor înscrişi la masa credală, îndeosebi creditorului principal DGFP Satu Mare, în valoare totală de 480.402,20 lei.
Trecând la soluţionarea cauzei pe baza actelor şi lucrărilor aflate în dosarul de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nr. 23/P/2010, precum şi a probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În fapt, prin Sentinţa civilă nr. 843/F din 29 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr. 838/83/2009 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC H. SRL Negreşti Oaş şi a fost numit totodată administrator judiciar al acesteia, societatea de insolvenţă SC I. IPURL Zalău.
După desemnare, administratorul judiciar I. IPURL Zalău prin reprezentantul său legal, ec. C.V., l-a notificat telefonic pe administratorul societăţii, inculpatul C.I., care în data de 17 august 2009, s-a prezentat personal la sediul societăţii de lichidare, ocazie cu care a preluat notificarea prin care i s-a adus la cunoştinţă că trebuie să prezinte documentele şi informaţiile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, semnând de primire notificarea nr. 334 din 17 august 2009.
Ulterior, la data de 14 septembrie 2009, a fost invitată la sediul administratorului judiciar, numita G.M.O., în calitate de contabil al debitoarei, care s-a angajat printr-o declaraţie olografă, să revină la o dată ulterioară la sediul lichidatorului pentru a preda documentele şi informaţiile solicitate în notificare, totodată confirmând că are cunoştinţă de notificarea înmânată inculpatului C.I. Cu această ocazie i s-a învederat prin adresa nr. 277 din 14 septembrie 2009 faptul că, toate plăţile care depăşesc suma de 1.000 lei (plafonul maxim zilnic), vor fi avizate de administratorul judiciar, în speţă I. IPURL Zalău, contabila semnând de primire un exemplar din adresă.
În data de 18 septembrie 2009, s-a prezentat la sediul I. IPURL Zalău, la o nouă întrevedere, inculpatul C.I., care în faţa reprezentantului societăţii lichidatoare, a dat o declaraţie în sensul că nu intenţionează să-şi continue activitatea în numele societăţii SC H. SRL Negreşti Oaş, nu şi-a manifestat intenţia de a depune un plan de reorganizare în vederea achitării obligaţiilor, dând acceptul prin urmare ca societatea să intre în procedura falimentului. Tot la acea dată inculpatul a pus la dispoziţia lichidatorului o parte din documente şi lista unităţilor bancare cu conturile prin care societatea îşi derulează operaţiunile. Din lista pusă la dispoziţia lichidatorului a rezultat faptul că societatea SC H. SRL îşi derulează operaţiunile prin conturile deschise la bănci din localitatea Negreşti Oaş.
În acest sens administratorul judiciar a notificat băncile nominalizate de inculpat, cu menţiunea să nu se dispună asupra sumelor aflate în contul societăţii H. SRL şi să comunice sumele existente, pentru a se pune interdicţie asupra sumelor din conturi, în vederea acoperirii creanţelor.
După notificările înaintate către clienţi pentru achitarea sumelor în conturile SC H. SRL, a fost identificat contul deschis la Banca Comercială C. Satu Mare, cont nemenţionat de către inculpat în lista pusă la dispoziţia lichidatorului.
În urma verificărilor efectuate la aceasta bancă s-a constatat faptul că inculpatul, a efectuat operaţiuni comerciale în numele societăţii după data deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv 29 iunie 2009, dată la care s-a ridicat dreptul acestuia de administrare al societăţii, constând în plăţi către 3 (trei) agenţi comerciali şi anume SC C.B.E. SRL, SC H.P. SRL şi Întreprinderea Individuală C.E., în perioada 29 iunie 2009 - 19 octombrie 2009, din contul curent nr. X1 al societăţii deschis la Banca C. Satu Mare, ce au totalizat suma de 267.320,20 lei şi care reprezintă, conform extrasului de cont al societăţii pus la dispoziţie de Banca C. Satu Mare, prestări servicii (189.100 lei) şi cazare (78.200,20 lei). Totodată, s-a constatat că, în aceeaşi perioadă, au fost ridicaţi din contul societăţii deschis la Banca C. Satu Mare, la care s-a făcut mai sus referire, în numerar, sume de bani ce au totalizat 213.100 lei, justificarea acestor ridicări de numerar fiind "alte plăţi".
Referitor la aceste retrageri de numerar, administratorul judiciar, a solicitat inculpatului clarificări, însă acesta nu i-a pus la dispoziţie documentele justificative în baza cărora au fost efectuate aceste operaţiuni şi în ce scop au fost acestea folosite, neexistând chitanţe care să ateste aceste plăţi în numerar.
Aceeaşi situaţie se prezintă şi în cazul documentelor justificative ce trebuiau să ateste efectuarea prestărilor de servicii şi tipul acestora precum şi al plăţii serviciilor cazare de care a beneficiat societatea.
În acest context, administratorul judiciar, considerând că inculpatul a urmărit înstrăinarea activelor societăţii, sustrăgând intenţionat această suma de 480.402,20 lei în dauna creditorilor înscrişi la masa credală, a formulat plângere penală împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, prev. şi ped. de art. 143 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Investigaţiile penale efectuate în cauză în Dosarul de urmărire penală nr. 23/P/2010, au confirmat faptul că, inculpatul C.I., în calitate de administrator statutar la SC H. SRL Satu Mare, a efectuat operaţiuni în numele societăţii, respectiv a dispus plăţi din contul curent nr. X1 al societăţii, deschis la Banca C. Satu Mare în valoare de 267.302,20 lei către diferiţi agenţi comerciali interni, precum şi operaţiuni de ridicări numerar din acest cont, prin persoane interpuse (soţia sa C.R. - faţă de care prin rechizitoriu s-a emis soluţie de neîncepere a urmăririi penale pentru complicitate la infracţiunea de bancrută frauduloasă), în valoare de 213.100,00 lei, ulterior datei de 29 iunie 2009, dată la care i-a fost ridicat dreptul de administrare a societăţii conform art. 47 din Legea nr. 85/2006, în baza Sentinţei comerciale nr. 843/F/2009 emisă de Tribunalul Satu Mare, secţia comercială şi contencios administrativ.
Cu privire la acuzaţiile reţinute în sarcina sa, inculpatul declară că avea cunoştinţă despre faptul că faţă de societatea pe care o reprezintă s-a dispus prin Sentinţa comercială nr. 843/F din 29 iunie 2009 a Tribunalului Satu Mare deschiderea procedurii insolvenţei a debitorului SC H. SRL, sens în are l-a contactat dl. C.I.Z. - reprezentantul societăţii lichidatoare SC I IPURL Zalău, în vederea prezentării şi punerii la dispoziţie a documentelor şi informaţiilor solicitate de acesta. Drept urmare, în data de 18 septembrie 2009, a predat documentele solicitate întocmindu-se procesul-verbal din aceeaşi dată.
Referitor la plăţile şi ridicările de numerar efectuate din contul debitoarei în valoare de 480.402,20 lei, în perioada 29 iunie 2009 - 19 octombrie 2009, inculpatul declară că le-a operat în contextul în care îndeplinea funcţia de administrator la societate fiind în posesia tuturor documentelor societăţii şi având drept de semnătură. De asemenea arată ca plăţile în cuantum de 267.320,20 lei s-au efectuat în baza unor ordine de plată ce au atestat achitarea unor facturi restante către furnizori, iar ridicările de numerar în sumă de 213.100 lei au fost utilizate pentru execuţia unor lucrări (fără a preciza lucrările la care face referire).
Referitor la ridicările de numerar din contul societăţii în cuantum de 213.000 lei inculpatul arată faptul că sumele au fost folosite pentru plata unor servicii de închirieri utilaje pentru lucrările din ţară, servicii pentru care inculpatul nu poate prezenta documente justificative, motivând faptul că furnizorii refuzau să emită facturi fiscale şi chitanţe, el acceptând acest mod de operare întrucât altfel nu-şi putea executa lucrările contractate. De asemenea, inculpatul declară că sumele de bani ridicate de C.R. îi erau predate fie personal fie prin poştă.
Inculpatul invocă faptul că nu ştia că i-a fost ridicat dreptul de administrare a societăţii, de a efectua operaţiuni bancare şi nu a fost înştiinţat în acest sens de lichidator.
În declaraţia dată, învinuita C.R., arată faptul că în perioada 29 iunie 2009 - 19 octombrie 2009, la cererea inculpatului C.I. şi împuternicită de acesta, a efectuat operaţiuni de ridicări numerar din contul societăţii deschis la Banca C. Învinuita mai arată că, în repetate rânduri a ridicat diferite sume de bani ce au totalizat 213.100 lei, întreaga sumă i-a predat-o soţului, fie personal fie prin intermediul poştei civile, că nu avea cunoştinţă despre destinaţia acestor sume de bani şi de asemenea că avea cunoştinţă de faptul că societatea SC H. SRL Negreşti Oaş se afla în procedura insolvenţei.
În pofida atitudinii de nerecunoaştere a săvârşirii infracţiunii, manifestată de inculpat pe tot parcursul procedurilor judiciare, se reţine că, sub aspectul atitudinii psihice, inculpatul a avut reprezentarea acţiunilor sale şi anume că efectuează operaţiunile comerciale constând în plăţi şi ridicări de numerar din contul debitoarei SC H. SRL Negreşti Oaş, după deschiderea procedurii insolvenţei şi după ridicarea dreptului de administrare prin hotărâre judecătorească şi-a asumat consecinţele acestora, vinovăţia sa sub forma intenţiei fiind evidenţiată fără echivoc din coroborarea datelor reliefate de declaraţiile inculpatului şi a învinuitei C.R., cu menţiunile cuprinse în declaraţiile martorilor C.V. şi C.I.Z., cei doi martori certificând fără tăgadă faptul că inculpatului i s-au adus la cunoştinţă. în detaliu, toate drepturile şi obligaţiile legate de situaţia societăţii intrate în insolvenţă şi îndeosebi faptul că nu mai are voie să facă plăţi în numele acesteia, şi a celorlalţi martori: G.M.O., F.G., C.N. şi C.E., care atestă realitatea şi perioada efectuării plăţilor de către inculpat, precum şi cu datele evidenţiate de celelalte documente şi înscrisuri juridice sau bancare cu valoare probatorie administrate în cauză, relevante sub acest aspect fiind: - copia Sentinţei comerciale nr. 843/F din 29 iunie 2009 a Tribunalului Satu Mare 838/83/2009 prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC H. SRL Negreşti Oaş şi a fost numit administrator judiciar al acesteia, SC I. IPURL Zalău; - adresa nr. 2661 din 10 iunie 2010 emisă de Banca Comercială C. Satu Mare prin care se comunică faptul că, inculpatul C.I. a împuternicit-o pe învinuita C.R. să efectueze operaţiuni în contul curent al societăţii; - copie a extrasului de cont curent nr. X1 din perioada 30 aprilie 2009 - 21 mai 2010 şi respectiv a documentelor care au stat la baza operaţiunilor de debitări derulate prin contul H. SRL Satu Mare deschis la Banca Comercială C.; - adresa nr. 277 din 14 septembrie 2009 emisă de I. IPURL Zalău prin care s-a învederat în mod expres contabilei firmei că, toate plăţile care depăşesc suma de 1.000 lei (plafonul maxim zilnic), vor fi avizate de administratorul judiciar şi fişa societăţii H. SRL Satu Mare de la Registru Comerţului.
Din perspectiva tabloului probaţional expus, tribunalul a reţinut că apărările suplimentare invocate de către inculpat în faţa instanţei; referitoare la situaţia dividendelor, astfel cum este evidenţiată în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus la dosar şi la oportunitatea unei eventuale operaţiuni de compensare a acestora cu sumele ce fac obiectul discuţiei în cauză, nu prezintă relevanţă în cauză astfel că nu vor putea fi primite.
În drept, s-a reţinut că, faptele inculpatului C.I. care, în perioada 29 iunie 2009 - 19 octombrie 2009, a efectuat operaţiuni comerciale în numele societăţii SC H. SRL Negreşti Oaş, respectiv a dispus plăţi din contul curent nr. X1 al societăţii deschis la Banca C. Satu Mare, în valoare de 267.302,20 lei către diferiţi agenţi comerciali interni, precum şi operaţiuni de ridicări numerar din acest cont, personal sau prin persoane interpuse, în valoare de 213.100,00 lei, înstrăinând prin acest mod o parte din activele societăţii, după deschiderea procedurii insolvenţei şi după ce i-a fost ridicat dreptul de administrare prin Sentinţa civilă nr. 843/F din 29 iunie 2009 pronunţată de către Tribunalul Satu Mare, secţia comercială şi de contencios administrativ, cauzând în acest fel un prejudiciu falitei, cu repercusiuni în patrimoniul creditorilor înscrişi la masa credală, în valoare totală de 480.402,20 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii bancrută frauduloasă, prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., după cum urmează:
1. gradul mediu de pericol social ce rezultă din modul şi împrejurările concrete în care au fost comise faptele;
2. contextul faptic în care inculpatul a realizat actele de executare.
3. atitudinea de negare în privinţa săvârşirii faptei manifestată pe tot parcursul procedurilor judiciare.
4. limitele speciale de pedeapsă prevăzute în textul incriminator,
5. posibilităţile concrete de reeducare ale inculpatului evaluate prin prisma situaţiei juridice, sociale şi comportamentale.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul C.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii bancrută frauduloasă, prevăzută şi pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Raportat la natura faptei săvârşite precum şi împrejurarea că la realizarea acesteia inculpatul s-a folosit de calitatea sa de administrator al firmei, în baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. cu referire la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa de fond i-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale pe o durată de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, raportat la lipsa antecedentelor penale şi la conduita bună în familie şi societate înaintea prezentei fapte, instanţa de fond a constatat că scopul preventiv şi sancţionator al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, condiţii în care, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate mai sus acestuia, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare determina revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 66 C. pen., executarea pedepsei complementare va începe după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Ţinând seama de faptul că în cauză se constată îndeplinirea cerinţelor specifice antrenării răspunderii civile delictuale şi totodată subzistenţa raportului de cauzalitate între acţiunile ilicite ale inculpatului şi finalitatea prejudiciabilă produsă în patrimoniul falitei, instanţa de fond a admis acţiunea civilă alăturată procesului penal şi în consecinţă, în baza art. 14 alin. (3) lit. b) rap. la art. 346 C. proc. pen., corob. cu art. 998 şi urm. C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 480.402,02 lei, actualizată până la data plăţii efective, conform constituirii de parte civilă formulată în cauza, în favoarea părţii civile SC H. SRL Negreşti Oaş, prin lichidator judiciar I. IPURL - reprezentat prin practician în insolventă C.V., cu titlu de despăgubiri civile materiale.
În vederea garantării realizării în bune condiţii a reparaţiei civile dispuse în cauza, în baza art. 163 C. proc. pen. instanţa de fond a menţinut sechestrul asigurător instituit în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa procurorului din data de 21 mai 2012, prin indisponibilizarea tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa sumei de 480.402,02 lei.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1800 lei.;
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul fără a-l motiva în scris. Cu ocazia susţinerii orale, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11. pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. apreciind că este incidentă o cauză care înlătură răspunderea penală şi anume eroarea de drept, necunoscând dispoziţiile extrapenale din Legea nr. 85/2006. După deschiderea procedurii de insolvenţă, a fost căutat de lichidator care i-a cerut să predea anumite acte ale societăţii, nu i-a cerut ştampila. De asemenea, l-a întrebat pe acesta dacă poate efectua plăţi, iar lichidatorul i-a răspuns afirmativ. În consecinţă, a efectuat plăţi către două societăţi pentru a stinge datorii preexistente. Al doilea motiv de apel este legat de aplicarea pedepsei complementare. Consideră că aceasta poate fi dispusă doar în cazul în care se aplică pedeapsa închisorii în regim de detenţie după cum rezultă din dispoziţiile art. 66 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 90/A din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea a admis apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 99 din 24 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a desfiinţat-o şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
A menţinut dispoziţiile art. 81 C. pen. şi redus durata termenului de încercare de la 5 ani la 4 ani.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că starea de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză. De altfel, inculpatul nu a contestat efectuarea plăţilor după deschiderea procedurii insolvenţei sau ridicarea de numerar din conturile bancare, însă, a susţinut că nu a cunoscut faptul că nu are dreptul de efectua astfel de operaţiuni. A discutat cu C.I.Z., reprezentant al lichidatorului, care i-a spus că până în momentul în care i se va ridica ştampila, poate să-şi continue activitatea.
Din probatoriul administrat în cauză, constând în special în înscrisuri, dar şi din declaraţiile inculpatului şi ale martorilor, curtea a reţinut că inculpatul C.I. a fost administrator al SC H. SRL Negreşti Oaş. Faţă de această societate, prin Sentinţa civilă nr. 843/F din 29 iunie 2009 a Tribunalului Satu Mare s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi a fost numit administrator judiciar SC I. IPURL Zalău.
Reprezentantul legal al lichidatorului, martora C.V., l-a contactat telefonic pe inculpat. În urma acestei discuţii, în data de 17 august 2009, inculpatul s-a prezentat la sediul lichidatorului unde i s-a comunicat că trebuie predea actele şi să comunice informaţiile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 (notificarea nr. 334 din 17 august 2009 semnată de inculpat). Ulterior, la data de 14 septembrie 2009, la sediul lichidatorului s-a prezentat martora G.M.O. care era contabila SC H. SRL şi s-a angajat printr-o declaraţie olografă, să predea documentele şi informaţiile cerute anterior de la inculpat. Cu această ocazie, martora a primit adresa nr. 277 din 14 septembrie 2009 prin care se comunică faptul că toate plăţile ce depăşesc suma de 1.000 lei - plafon maxim zilnic - trebuie avizate de lichidator.
În data de 18 septembrie 2009, inculpatul s-a prezentat din nou la sediul lichidatorului, unde a dat o declaraţie potrivit căreia nu dorea să-şi continue activitatea şi nici să depună un plan de reorganizare în vederea achitării datoriilor, dându-şi acordul pentru intrarea în faliment. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a pus la dispoziţie o parte din documentele solicitate şi lista băncilor la care societatea avea deschise conturi. Inculpatul a omis să comunice lichidatorul că SC H. SRL avea cont deschis şi la Banca Comercială C. Despre acest cont, lichidatorul a aflat ulterior.
Din extrasele de cont puse la dispoziţie de Banca Comercială C., a rezultat că inculpatul a efectuat operaţiuni bancare după data deschiderii procedurii insolvenţei (de la această dată îi era ridicat dreptul de administrare conform art. 47 din Legea nr. 85/2006). Astfel, în perioada 29 iunie 2009 - 19 octombrie 2009, din contul curent X1, inculpatul a efectuat plăţi către SC C.B.E. SRL, SC H.P. SRL şi Întreprinderea Individuală C.E. în valoare totală de 267.320,2 lei şi care reprezintă prestări servicii şi cazare. Din acelaşi cont şi în aceeaşi perioadă, inculpatul a ridicat în numerar, în mai multe ocazii, diverse sume de bani. Valoarea totală a acestora este de 213.100 lei, iar justificarea operaţiunilor a fost aceea a necesităţii efectuării altor plăţi.
Deşi lichidatorul judiciar i-a cerut explicaţii cu privire la aceste operaţiuni bancare, inculpatul nu i-a prezentat niciun document justificativ din care să reiese efectuarea serviciilor prestate sau de cazare, iar pentru sumele ridicate în numerar nu a prezentat nicio chitanţă care să ateste efectuarea vreunei plăţi.
Inculpatul nu a negat plăţile efectuate sau ridicările de numerar, dar a susţinut că nu ştia că îi fusese ridicat dreptul de administrare şi că, în consecinţă, nu avea dreptul de a efectua astfel de operaţiuni. Dimpotrivă, când că s-a consultat cu martorul C.I.Z. acesta i-a spus că poate plăti pentru micşorarea creanţelor.
Martorul C.I.Z. nu a confirmat susţinerea inculpatului, precizând că nu-şi aminteşte să fi purtat vreo astfel de discuţie cu inculpatul, dar a arătat că tuturor persoanelor supuse procedurii insolvenţei comunică dispoziţiile legale.
Curtea a constatat că susţinerea inculpatului privind necunoaşterea dispoziţiilor legii comerciale este nereală, acest aspect rezultând şi din faptul că a omis să comunice lichidatorului tocmai existenţa contului deschis la Banca Comercială C., cont prin care a efectuat toate aceste operaţiuni. Instanţa de apel a considerat că activitatea infracţională a inculpatului constituie două infracţiuni de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 (pentru ridicările în numerar) şi respectiv art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 (pentru plăţile efectuate).
Din înscrisurile bancare a rezultat că inculpatul a justificat ridicările de numerar cu efectuarea unor "alte plăţi". în lipsa unor înscrisuri care să dovedească efectuarea acestora, ne aflăm în variantă ultimă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 şi anume aceea a ascunderii unei părţi din active.
Totodată instanţa de apel a reţinut că încadrarea juridică dată de procuror şi menţinută de prima instanţă corespunde doar pentru plăţile efectuate de inculpat altor creditori. Ea presupune ca inculpatul să înstrăineze, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active. Starea de insolvenţă a fost dovedită prin hotărârea judecătorească prin care s-a dispus deschiderea procedurii faţă de SC H. SRL. Înstrăinarea unei părţi din active este de asemenea dovedită prin actele bancare coroborate cu declaraţia inculpatului. Această înstrăinare s-a făcut în frauda creditorilor. Astfel, potrivit tabloului definitiv al creanţelor, singurul creditor al SC H. SRL este DGFP Satu Mare care are o creanţă bugetară în cuantum de 680.720 lei, creanţă care este prioritară conform dispoziţiilor art. 123 din Legea nr. 85/2006, faţă de creanţele chirografare cum au fost cele rezultate din relaţiile comerciale ale societăţilor la care inculpatul a efectuat plăţi.
Instanţa de apel a considerat că s-ar fi impus reţinerea formei continuate a infracţiunii având în vedere existenţa mai multor operaţiuni bancare de plată către alţi creditori, însă având în vedere că doar inculpatul a declarat apel, nu este posibilă o schimbare de încadrare juridică nici în sensul reţinerii celor două infracţiuni şi nici în sensul reţinerii a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. deoarece s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate, s-a apreciat că aceasta nu corespunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., aplicarea unei pedepse orientată spre maximul special fiind excesivă având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este o persoană integrată în societate, are familie, intervalul destul de mare de timp de la momentul comiterii faptelor şi până în prezent în care inculpatul nu a mai avut alt contact cu legea penală. în consecinţă, s-a apreciat că intrarea sa în sfera infracţională reprezintă un fapt izolat şi nu îl caracterizează un astfel de comportament.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară aplicată inculpatului, critica a fost considerată nefondată.
În cazul infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, legea nu prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unuia sau mai multor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen., însă poate fi aplicată dacă, pedeapsa principală este închisoarea de cel puţin 2 ani şi ea se impune în raport de natura, gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului. Argumentele instanţei de fond pentru aplicarea pedepsei complementare au fost apreciate ca întemeiate. Faptul că s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu are relevanţă sub acest aspect, suspendarea condiţionată fiind un mod de individualizare a executării pedepsei închisorii. Modalitatea de executare a fost corect stabilită de instanţa de fond, având în vedere lipsa antecedentelor penale şi conduita bună în societate anterior cât şi ulterior comiterii faptelor.
În ce priveşte latura civilă a cauzei s-a constatat că nu a fost criticată prin apelul formulat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.I. care invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. a solicitat achitarea, apreciind că, există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei şi anume eroarea de fapt. De asemenea, a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă sub aspectul laturii subiective, întrucât s-a aflat în eroare.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, "recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs". în consecinţă, Înalta Curte va examina recursurile prin prisma dispoziţiilor C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se apreciază că recurentul a motivat în termen recursul, cu respectarea obligaţiilor impuse de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Invocând cazul de casare prev de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. conform căruia hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii, inculpatul recurent a solicitat achitarea, întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei şi anume eroarea de fapt prevăzută de dispoziţiile art. 51 C. pen., întrucât nu a cunoscut dispoziţiile comerciale.
Instanţa de recurs reţine că eroarea de fapt este definită, în general, ca fiind reprezentarea greşită de către cel ce săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală a realităţii din momentul săvârşirii faptei, reprezentare determinată de necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unor date ale realităţii.
Pentru a fi în prezenţa unei erori, în doctrină, s-a conchis că este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiţii şi anume:
1. săvârşirea unei fapte penale;
2. făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei penale, să nu fi cunoscut anumite stări, situaţii sau împrejurări, pe tot parcursul desfăşurării acţiunii;
3. stările, situaţiile şi împrejurările care nu au fost cunoscute să aibă legătură cu caracterul penal al faptei.
Inculpatul recurent a invocat ca şi condiţie a existenţei erorii de fapt împrejurarea că nu a ştiut că îi fusese ridicat dreptul de administrare şi că, în consecinţă, nu avea dreptul de a efectua niciun fel de operaţiuni.
Situaţia invocată de inculpat este o eroare determinată de exclusiv de conduita făptuitorului, astfel că nu poate fi considerată eroare de fapt; întrucât incapacitatea sau neglijenţa profesională nu poate fi considerată eroare.
Pe de altă parte, necunoaşterea dispoziţiilor legale nu poate fi considerată o eroare de fapt.
Recurentul a mai solicitat să se constate că nu sunt întrunite sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă. în această situaţie inculpatul invocă o eroare de drept şi anume lipsa intenţiei.
În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată!că susţinerea inculpatului privind necunoaşterea dispoziţiilor legii comerciale este nereală, acest aspect rezultând din faptul că a omis să comunice lichidatorului tocmai existenţa contului deschis la Banca Comercială C., cont prin care inculpatul a efectuat mai multe operaţiuni bancare către mai mulţi creditori după data deschiderii procedurii insolvenţei, dată la care i-a fost ridicat şi dreptul de administrare conform art. 47 din Legea nr. 85/2006.
În data de 18 septembrie 2009 inculpatul C.I., apus la dispoziţia lichidatorului o parte din documente şi lista unităţilor bancare cu conturile prin care societatea îşi derulează operaţiunile, rezultând că societatea SC H. SRL îşi derulează operaţiunile prin conturile deschise la bănci din localitatea Negreşti Oaş. Din această listă a lipsit tocmai contul deschis la Banca Comercială C. - Satu Mare.
Din extrasele de cont puse la dispoziţie de Banca Comercială C., a rezultat că, în perioada 29 iunie 2009 - 19 octombrie 2009, din contul curent X1, inculpatul a efectuat plăţi către SC C.B.E. SRL, SC H.P. SRL şi întreprinderea Individuală C.E. şi, tot în aceeaşi perioadă, inculpatul a ridicat în numerar în mai multe ocazii diverse sume de bani. Valoarea totală a acestora este de 213.100 lei, iar justificarea operaţiunilor a fost aceea a necesităţii efectuării altor plăţi.
În acest context, în care cu intenţie după deschiderea procedurii insolvenţi inculpatul nu a a pus la dispoziţia lichidatorului toate documentele şi lista completă a unităţilor bancare cu conturile prin care societatea SC H. SRL îşi derula operaţiunile se apreciază că inculpatul a urmărit înstrăinarea activelor societăţii, sustrăgând intenţionat această suma de 480.402,20 lei în dauna creditorilor înscrişi la masa credală.
Constatându-se că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, instanţa va respinge criticile inculpatului ca nefondate.
În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile Înalta Curte constată că este în prezenţa situaţiei descrise de art. 5 C. pen. şi anume, aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei cu privire la fiecare dintre acuzaţiile ce au fost găsite în cele ce preced ca fiind fondate.
Legea penală mai favorabilă urmează a fi determinată pornind de la dispoziţiile obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 21 mai 2014.
Analiza legii penale mai favorabile vizează examinarea condiţiilor de incriminare, cerinţele privind tragerea la răspundere, condiţiile sancţionatorii precum şi consecinţele condamnării.
Se reţine că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat la 3 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Art. 143 din Legea nr. 85/2006
Constituie infracţiunea de bancrută simplă şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depăşeşte cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27.
Constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care:
a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;
b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în frauda creditorilor;
c) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active.
Art. 241 - Bancruta frauduloasă - Noul C. pen.;
(1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;j
b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate;i
c) înstrăinează, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active
se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Înalta Curte constată că, infracţiunea de bancrută frauduloasă este incriminată sub imperiul ambelor legi, fiind menţinute şi limitele de pedeapsă.
Chiar dacă legea nouă impune o condiţie privind declanşarea acţiunii penale respectiv condiţia plângerii prealabile, nu poate fi apreciată mai favorabilă întrucât nu prevede în mod expres că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
Ca atare se constată că legea nouă nu conţine dispoziţii mai favorabile decât cea veche astfel că nu va retroactiva.
De asemenea şi în privinţa regimului suspendării condiţionate a executării pedepsei se constată că legea penală mai favorabilă o constituie C. pen. anterior raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 dar şi la împrejurarea că pe parcursul termenului de încercare condamnatul nu este supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligaţii.
Ca atare, Înalta Curte constată că în cauză legea penală mai favorabilă inculpatului o constituie dispoziţiile în vigoare la data săvârşirii infracţiunii.
În ce priveşte critica referitoare la aplicarea pedepsei complementare, se reţine că în condiţiile stabilirii legii vechi ca şi lege penală mai favorabilă, aplicarea pedepsei complementare poate fi incidenţă în cazul în cărei pedeapsa principală este mai mare de 2 ani închisoare şi este necesară în raport de natura, gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului. Or, în speţă inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani:
Faţă de cele ce preced Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 90/A din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 90/A din 27 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1582/2014. SECŢIA PENALĂ. înşelăciunea... | ICCJ. Decizia nr. 1597/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de... → |
|---|
