ICCJ. Decizia nr. 1637/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1637/2014

Dosar nr. 1562/102/2014

Şedinţa publică din 14 mai 2014

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 99 din data de 30 iunie 2011 a Tribunalului Olt, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză de apărătorii inculpaţilor B.M. şi C.V.V. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice data prin actul de sesizare al instanţei faptelor săvârşite de aceştia din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma continuată prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată şi continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.

1) A fost condamnat inculpatul M.C. după cum urmează:

- în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în forma continuată;

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. a fost aplicată inculpatului M.C. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o funcţie ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe o durată de 4 ani de la data executării pedepsei.

- în baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în forma continuată;

În baza art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni.

S-a constatat că infracţiunile care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni şi a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare în pedepsele componente respectiv:

- 10 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen.

- 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate anterior cu pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare care a fost sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul sa execute în final 6 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., interzicerea drepturilor de a fi ales în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a exercita o funcţie ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii pe o durată de 4 ani de la data executării pedepsei cu închisoarea.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a interzis inculpatului M.C. dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, copie de pe prezenta sentinţa urmând a fi comunicata Oficiului Naţional al Registrului Comerţului după rămânerea definitivă, în condiţiile art. 13 din aceeaşi lege.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în forma continuată, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2) A fost condamnat inculpatul C.V. după cum urmează:

- în baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi în condițiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în forma continuata.

- în baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi în condițiile art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finala, lit. b) şi lit. c) C. pen., dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pedeapsa accesorie ce a fost suspendată pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, în condiţiile art. 71 alin. (5) C. pen.

3) A fost condamnat inculpatul P.C. după cum urmează:

- în baza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

- în baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

În baza art. 86¹C. pen.s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, termen stabilit în condiţiile art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ alin. (1) C. pen. condamnatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanta:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală, lit. b) şi lit. c) C. pen., dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, pedeapsa accesorie ce a fost suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 71 alin. (5) C. pen.

4) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în forma continuată; art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată şi continuată şi art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual în formă continuată.

5) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.V.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., complicitate la evaziune fiscală în forma continuata; art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată şi continuată şi art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual în formă continuată.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C.civ a fost admisă acţiunea civilă a A.N.A.F. prin D.G.F.P. Olt şi s-a dispus obligarea inculpatului M.C. la plata sumei de 18.785.032,79 RON plus majorări de întârziere calculate conform art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. republicat cu modificările şi completările ulterioare până în ziua executării integrale a obligațiilor bugetare.

În baza art. 118 alin. (1) lit. a) C. pen. cu referire la art. 25 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus confiscarea sumei de 983.254 RON de la inculpatul M.C., a sumei de 1.835.550 RON de la inculpatul P.C. şi a sumei de 853.066 RON de la inculpatul C.V.

În baza art. 191 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpații M.C., P.C. şi C.V. la plata sumei de 6.000 RON, în total 18.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (15.000 RON cheltuieli din faza de urmărire penală şi 3.000 RON cheltuieli în faza de judecată), din care suma de 1.400 RON reprezentând onorarii avocați oficiu (câte 400 RON pentru avocatul C.A.D., R.R. şi C.C.D. respectiv cate 100 RON pentru avocatul E.D. şi D.F.S.) s-au avansat avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul nr. 267/P/2006 al D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, au fost trimiși în judecată în stare de libertate inculpații: M.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; B.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13²din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.V.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13²din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; P.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 23 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi C.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 23 lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În esență prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în fapt că inculpatul M.C., având calitatea de administrator şi asociat unic la SC L.S. SRL, a folosit autorizaţii de utilizator final, pe care au fost aplicate, în fals ştampilele reprezentanţilor fiscali, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a achiziţionat în repetate rânduri cantitatea totală de 11.060 tone produse petroliere, în regim suspensiv de acciză, căreia i-a schimbat ulterior, ilegal, destinaţia, fără plata accizei şi TVA datorate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 18.730.707 RON (5.367.152 euro), nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, după care a ridicat în numerar, fără nicio justificare economică, toate sumele rezultate din revânzarea ilegală a produselor, respectiv 983.254 RON.

În ceea ce îi privește pe inculpații B.M. şi C.V.V. s-a arătat ca în calitate de reprezentanți fiscali ai D.G.F.P. Olt în relaţia cu SC L.S. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2006-februarie 2007, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, în cazul celui de-al doilea inculpat, pe documentele administrative de însoţire a mărfii, certificând în mod nereal descărcarea transporturilor de produse petroliere şi prin aceasta permiţând achiziţia de noi cantităţi de produse şi redirecţionarea ilegală a acestora, lucru care a avut ca rezultat crearea unui prejudiciu de 2.114.924,9 RON în cazul inculpatului B.M. şi 10.823.532 RON în cazul inculpatului C.V.V. prin neplata accizelor şi implicit săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, obţinând astfel un avantaj patrimonial în favoarea societăţii comerciale administrate de inculpatul M.C.

S-a reținut totodată că inculpatul P.C. a ridicat, în mod repetat, fără a justificare economică suma de 1.835.550 RON, şi a virat către SC L.S. SRL suma de 20.100.800 RON, pentru a crea o aparenţă de legalitate a circuitului fictiv al documentelor. În acest mod, inculpatul a realizat atât transferul de bani, provenit din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cât şi disimularea originii ilicite a acestor bunuri.

În cazul inculpatului C.V. s-a reținut că acesta, în calitate de asociat, administrator şi împuternicit pe conturile bancare pentru trei societăţi comerciale fictive, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ridicat fără justificare economică suma totală de 853.066 RON, bani proveniţi din revânzarea ilegală a produselor petroliere şi, de asemenea, a virat mai departe către SC L.S. SRL suma totală de 4.226.200 RON, pentru a crea o aparenţă de legalitate a circuitului fictiv al documentelor, efectuând, astfel, atât transferul de bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii, precum şi disimulare originii ilicite a acestor bunuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la 10 mai 2010.

În cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea inculpaților B.M., C.V.V. şi C.V., declarațiile acestora date cu respectarea dispozițiilor legale fiind consemnate şi atașate la dosarul cauzei.

Nu a fost posibilă audierea inculpaților P.C. şi M.C., din informațiile furnizate de agenții de poliţie însărcinați cu executarea mandatelor de aducere rezultând că aceștia au părăsit teritoriul ţării, fiind imposibilă stabilirea noii adrese, astfel încât s-a procedat la citarea lor atât la ultimul domiciliu cunoscut cât şi prin afișare la ușa consiliului local de la locul săvârșirii infracțiunii.

Au fost audiați martorii indicați în actul de sesizare a instanței (35 de martori), declarațiile acestora fiind consemnate şi atașate la dosarul cauzei.

La solicitarea inculpaților B.M. şi C.V.V. a fost încuviințată proba testimonială, fiind audiat martorul I.N.

Din analiza coroborată a probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătorești prima instanţă a reţinut următoarele în fapt şi în drept:

În fapt s-a reţinut că inculpatul M.C. la data de 25 august 2005 a înfiinţat SC L.S. SRL, acesta fiind asociat şi administrator unic al societății, obiectul de activitate indicat la Oficiul Registrului Comerţului fiind fabricarea vopselelor, lacurilor şi a cernelii tipografice.

În vederea stabilirii atât a sediului firmei, cât şi a punctului de lucru, inculpatul a închiriat de la SC F.Y. SRL o suprafaţă de 1.200 mp teren, clădire, precum şi 6 rezervoare cu o capacitate totală de 80 de tone, aflate în curtea unui fost atelier mecanic din comuna I.J., judeţul Olt.

Așa cum a rezultat din probatoriul administrat spaţiul de depozitare a fost închiriat doar formal, întrucât, în realitate, firma administrată de inculpat nu a desfăşurat activităţi productive acolo, lucru care a fost reţinut din declaraţia martorului O.A., proprietarul spaţiului, precum şi a martorului P.I., care domiciliază în imediata apropiere a depozitului, ambii declarând în fata instanței că nu au observat să se desfășoare la presupusul sediu al firmei activități specifice obiectului sau de activitate. Martorul O.A. a arătat, totodată, că în afara de curăţarea şi revopsirea bazinelor deja existente în perimetrul închiriat şi de conectarea acestora prin utilizarea unor țevi nu a observat alte lucrări de îmbunătățire sau alte dotări la sediul firmei şi că, deplasându-se într-o singură ocazie la această locație nu a observat să fie alți angajați cu excepția unei persoane care asigura paza.

Totodată, din adresa furnizorului de electricitate din regiune, SC C.V. SA, s-a reţinut faptul că nu a existat niciun contract de furnizare a energiei electrice pentru aşa-zisul consumator SC L.S. SRL.

De asemenea, din verificările efectuate, s-a reţinut faptul că inculpatul M.C. a angajat la SC L.S. SRL, tot formal, un număr de cinci persoane. Caracterul formal al acestor angajări, făcute doar pentru a da o aparenţă de legalitate şi, mai ales, veridicitate, a activităţilor, aspect care rezultă din declaraţiile presupușilor angajați, care au arătat că nu au desfăşurat niciun fel de activităţi productive în cadrul firmei respective şi nici nu au cunoştinţă ca asemenea activităţi să se fi efectuat în acel loc.

Relevante în acest sens au fost, în principal, declarațiile martorilor D.N. şi D.A., persoane angajate de inculpat pentru a sigura paza imobilului închiriat, ambii arătând că în afara unor transporturi cu diferite produse care se aduceau numai în prezenţa inculpatului nu au observat nici o altă activitate la sediul firmei, că imobilele în care ar fi trebuit să își desfășoare activitatea nu erau racordate la energie electrică şi că, exceptând câteva rezervoare şi o motopompa, nu existau alte utilaje apte sa fie folosite în procesul de producere al diluanților.

De asemenea, au fost audiate şi persoanele care, în acte, figurau angajați ca muncitori la firma SC L.S. SRL, acestea arătând că au înmânat cărțile de identitate unor intermediari pentru perfectarea contractelor de munca, însă, în realitate nu au prestat nici o activitate pentru firma în cauză, nu au fost retribuiți şi nici nu au fost contactați vreodată de către presupusul angajator pentru a se prezenta la punctul de lucru al societăţii.

În vederea achiziţionării materiei prime, inculpatul M.C. a înaintat către D.G.F.P. Olt trei cereri, la data de 4 ianuarie 2006, respectiv 4 mai 2006 şi 14 septembrie 2006, pentru eliberarea autorizaţiilor de utilizator final. Întrucât documentele necesare existau formal, D.G.F.P. Olt a emis autorizaţiile respective, care permiteau societăţii comerciale administrate de către inculpat să achiziţioneze produse petroliere, în regim suspensiv de la plata accizelor, respectiv dilustar, white spirit, „component DA”, white spirit rafinat.

Intrând în posesia acestor documente, inculpatul a încheiat atât cu SC R.P. SA, Rafinăria V. Ploieşti, cât şi cu SC S.R. SA Câmpina, contracte de vânzare-cumpărare, în vederea achiziţionării produselor petroliere în regim suspensiv de acciză. De asemenea, acesta a încheiat un contract de transport cu SC D.I. SRL, pentru transportul produselor petroliere cu autocisterne de la rafinării la destinaţie.

În baza acestor contracte existente, societatea comercială administrată de către inculpat a achiziţionat în perioada 26 ianuarie 2006-12 februarie 2007 în total 11.060 tone de produse petroliere, respectiv 6.648 tone de la Rafinăria SC S.R. SA Câmpina şi 4.412 de la SC R.P. SA, Rafinăria V. Ploieşti, produse petroliere, în regim suspensiv de acciză. Acest lucru a fost reţinut din desfăşurătoarele livrărilor puse la dispoziţie de cele două rafinării, dar şi din menţiunile de verso-ul autorizațiilor de utilizator final atașate în original la dosar.

Conform dispoziţiilor C. fisc., precum şi scopului emiterii autorizaţiilor de utilizator final, produsele petroliere trebuiau să ajungă în depozitul din comuna I.J. şi să fie transformate în produse finite, respectiv diluant, aşa cum se angajase inculpatul, situaţie în care acest produs finit ar fi putut fi revândut pe piaţa liberă fără plata accizelor.

În realitate, însă, unele cantităţi de produse petroliere nu a ajuns niciodată la depozitul respectiv, iar altele au fost aduse doar pentru a fi reîncărcate în alte cisterne şi transportate către distribuitorii privaţi de combustibil, după ce derivaţii petrolieri erau amestecaţi între ei.

În acest sens au fost declarațiile conducătorilor auto ai autocisternelor folosite în transportul produselor de la cele doua rafinării către sediul SC L.S. SRL, aceştia confirmând modul de operare al inculpatului M.C., în sensul că o parte din transporturi nu au ajuns niciodată la depozitul din I.J. fiind direcţionate încă de la plecarea din rafinării către diverse locaţii din Sibiu sau Braşov, unele dintre acestea fiind identificate ca fiind chiar benzinării, precum A.O. şi A.W.O., iar alte transporturi erau descărcate direct în alte autocisterne, care deja aşteptau la faţa locului, după care produsele plecau spre alte direcţii, șoferilor înmânându-li-se alte documente de transport.

Declaraţiile acestor martori (șoferi autocisterne, 20 declarații) s-a reţinut că demonstrează cu prisosinţă faptul că produsele petroliere achiziţionate în regim suspensiv de acciză nu au fost utilizate conform destinaţiei declarate de către inculpat şi, pe cale de consecinţă, la schimbarea destinaţiei, acesta era obligat, conform C. fisc., să plătească acciza aferentă, lucru pe care nu l-a făcut.

De asemenea, din declarațiile acelorași martori s-a reţinut că ar fi fost chiar imposibil să se descarce integral produsele livrate de rafinării la punctul de lucru de la I.J. în condițiile în care rezervoarele fixe nu aveau capacitatea de a stoca nici măcar produsele petroliere aduse cu un singur transport, experiența profesională a acestor persoane făcând pertinente observațiile făcute în declarațiile date în faţa organelor de anchetă.

Pentru a disimula schimbarea ilegală a destinaţiei produselor petroliere şi a asigura transportul combustibilului fabricat artizanal către beneficiari, respectiv distribuitori, au fost folosite un număr de alte şapte societăţi comerciale fictive.

Patru dintre acestea erau controlate financiar de inculpatul P.C., în calitate de împuternicit pe conturile bancare, respectiv SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL şi SC C.O. SRL.

Celelalte trei societăţi comerciale erau controlate, în calitate de asociat, administrator sau împuternicit pe conturile bancare, de inculpatul C.V., respectiv SC V.I. SRL, SC N.I. SRL şi SC C.O.A. SRL.

Pentru a reţine caracterul fictiv al activităților acestor firme s-a avut în vedere în primul rând adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti din care a rezultat că niciuna dintre aceste societăţi comerciale nu a avut vreodată angajaţi.

De asemenea, s-a reţinut că aceste firme nu figurează nici în evidenţa A.N.A.F., D.G.F.P. cu vreo declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.

În acelaşi sens, Garda Financiară, Comisariatul Bucureşti, prin adresa înaintată organelor de urmărire penală, a precizat că societăţile comerciale funcţionează la un sediu fictiv, iar administratorii care le-a reprezentat, formal, nu au putut fi contactaţi.

De altfel pentru a se verifica realitatea aspectelor menționate în aceste adrese oficiale atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de cercetare judecătorească au fost audiaţi proprietarii spaţiilor închiriate de către firmele administrate de către cei doi inculpați menționați anterior, care au arătat că în locaţiile respective, nimeni, niciodată, nu a efectuat vreo activitate.

Mai mult, aceeași martori fiind audiați au arătat că spaţiile indicate în contractele de închiriere nu erau nici măcar echipate corespunzător obiectului de activitate comercială, ele fiind în fapt chiar locuințele locatorilor, fapt cunoscut şi de către inculpați fie direct fie prin intermediul avocaților care au intermediat încheierea contractelor, în unele cazuri nefiind predate nici măcar cheile imobilului, fapt ce demonstrează fără echivoc că încă de la început inculpații nu au urmărit decât să dea o aparentă de legalitate activității celor șapte societăţi comerciale, nefiind interesați să desfășoare în fapt activitatea specifică de comerț (S.C. „apartamentul nu era pregătit pentru o activitate de comerț şi nu a fost în nici un fel modificat, găsindu-l în aceeași stare în care l-am lăsat eu”; B.N.D. „Contractul nu a produs nici un efect pentru ca era vorba chiar de apartamentul de domiciliu”).

În concret, pentru disimularea activităţii infracţionale, adică pentru ascunderea adevăratului sortiment de marfă livrat, motorina contrafăcută, inculpatul M.C. a facturat către cele şapte societăţi comerciale marfa livrată sub denumirea de „diluant”.

Facturile de livrare ale motorinei emise de cele șapte societăți comerciale făceau menţiunea că producătorul este S.N.P.P. Brazi şi erau însoţite de certificate de calitate fapt nereal însă, întrucât pentru verificarea realităţii aprovizionării cu acest sortiment de combustibil s-au făcut verificări la producător, iar prin adresele oficiale înaintate organelor de urmărire penală producătorul a arătat că niciodată nu a avut relaţii comerciale cu societăţile comerciale respective.

Din analiza acestor situații s-a reţinut cu certitudine că aceste cantităţi de motorină vândute la beneficiari provin, de fapt, de la SC L.S. SRL şi constituie combustibilul contrafăcut din derivaţii petrolieri achiziţionaţi de către inculpatul M.C.

Pentru eliminarea oricăror concluzii eronate, s-au făcut verificări, inclusiv, la A.N.A.F., Autoritatea Naţională a Vămilor, care, prin adresa oficială, a arătat că societăţile comerciale mai sus indicate nu au fost înregistrate cu operaţiuni de import de produse petroliere în perioada de referinţă.

Un alt argument, care a demonstrat caracterul fraudulos al operaţiunilor comerciale a rezultat din verificările efectuate de organele de urmărire penală cu privire la numerele de înmatriculare înscrise pe facturile de transport al produselor petroliere, acestea fiind, în numeroase situaţii, fie false, fie aparţinând altor autovehicule.

Astfel, numerele X1, X2 şi X3 s-a constatat că nici măcar nu au fost atribuite, iar X4 este un autoturism F.R., situaţii similare fiind înregistrate şi în cazul altor transporturi.

Din simpla lecturare a acestor verificări, s-a reţinut că, pe facturile de transport produse petroliere, figurează numerele de înmatriculare ale unor cu totul alte tipuri de mijloace de transport, inclusiv, ale unor motociclete (de exemplu, factura din 22 decembrie 2006, 24.715 litri motorină euro-diesel, transportate cu auto nr. X5, care nu este altceva decât o motocicletă solo).

De asemenea, s-a reţinut că se remarcă că pe unele dintre facturi, la rubrica „delegat”, sunt trecute datele de identificare false ale unor persoane fizice, de exemplu, pe factura din 14 iulie 2006 24.745 litri motorină euro 3, figurează „delegat N.V.”, în realitate, această serie a cărţii de identitate aparținând numitei M.G. Aceleaşi situaţii s-au regăsit şi în cazul altor documente justificative.

Un alt aspect din care rezultă, în mod evident, că activităţile infracţionale au fost coordonate, în realitate, de către inculpații P.C. şi C.V. a rezultat din adresa Imprimeriei Naţionale, care a arătat clar că documentele înseriate, respectiv facturi fiscale şi avize de însoţire a mărfii, aparţinând SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL şi SC C.O. SRL, au fost cumpărate, ridicate şi implicit folosite de cei doi inculpați mai sus-arătaţi şi nu de asociaţii şi administratorii scriptici ai acestor societăţi comerciale.

În ceea ce îi privește pe administratorii celor şapte societăţi, în cursul urmăririi penale doi dintre aceştia au fost identificaţi, localizaţi şi audiaţi, în declaraţiile lor arătând faptul că au semnat documentele în cauză, în schimbul unor sume de bani, la solicitarea unor persoane necunoscute. Ceilalţi administratori sunt persoane fără ocupaţie, loc de muncă şi fără în domiciliu stabil, cunoscuţi cu antecedente penale şi care nu au putut fi localizaţi şi audiaţi pe parcursul cercetărilor.

Mai mult, din actele depuse la dosar a rezultat faptul că SC N.I. SRL este o societate comercială de tip „fantomă”, care a mai fost utilizată şi de alte grupuri infracţionale în comerţul ilegal cu produse petroliere, a căror activitate a fost deja documentată de către organele de urmărire penală, iar cercetările finalizate prin rechizitoriul nr. 261/P/2006, aflat deja pe rolul Judecătoriei Bacău. Tot cu privire la activităţile ilegale ale SC N.I. SRL, Garda Financiară Braşov a efectuat controale şi a formulat plângeri penale.

Faptul că aceste societăţi comerciale nu au fost înfiinţate aleatoriu, ci de către o singură persoană, în scopul comiterii infracţiunilor, s-a reţinut ca fiind demonstrat de existenţa unui singur împuternicit privind operaţiunile bancare, respectiv inculpatul P.C.

De asemenea, la SC C.O. SRL erau împuterniciţi pe conturi atât P.C., cât şi C.V., lucru care a demonstrat în mod evident legătură dintre cei doi coautori.

Tot acţiunea directă a unei singure persoane, privind înfiinţarea firmelor a rezultat din demersurile făcute la acelaşi avocat, în interval de o lună de zile, așa cum a rezultat din declarația martorului V.V., avocat în cadrul Baroului București, care a arătat că inițial a fost contactat de către C.V. şi ulterior de către P.C., ambii procedând în același mod în vederea înregistrării firmelor folosite în activitatea infracțională.

S-a constatat, totodată, că toate persoanele care figurează ca şi administratori ai firmelor au domiciliul formal în Prahova, însă societăţile comerciale sunt înregistrate în Bucureşti, lucru care denotă, o dată în plus, lipsa oricăror legături reale dintre administratorii scriptici şi societăţile comerciale în cauză.

De altfel, pe parcursul urmăririi penale au fost localizaţi şi audiați numiții M.N. şi S.C.A., asociat cu învinuitul G.M., din declaraţiile acestora, rezultând în mod evident caracterul formal al calităţii de asociat şi administrator în firmele „fantomă”, prin intermediul cărora s-a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală.

Declaraţiile celor doi s-au coroborat perfect cu probele administrate la dosar, din materialitatea faptelor rezultând în mod evident că întreaga activitate infracţională a fost coordonată, în realitate, de inculpații M.C., P.C. şi C.V.

Pentru a se crea o aparenţă de legalitate operaţiunilor comerciale, societăţile comerciale SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL, SC C.O. SRL, SC V.I. SRL, SC N.I. SRL şi SC C.O.A. SRL au facturat către beneficiari produsul „motorină”, iar beneficiarii au achitat sumele aferente prin viramente bancare către cele şapte societăţi comerciale „fantomă”, care jucau rolul de furnizori. O parte din sumele de bani au fost ridicate fără nici o justificare economică de inculpații P.C. şi C.V., iar alte sume au fost virate mai departe către SC L.S. SRL, tot în scopul de a simula o operaţiune comercială reală.

La SC L.S. SRL inculpatul M.C. a ridicat la rândul sau fără justificare economică, sumele de bani rezultate din infracţiune.

Situaţia ridicărilor şi transferurilor de bani a rezultat din extrasele de cont depuse în dosarele de urmărire penală.

Inculpatul P.C., în calitate de împuternicit pe conturile SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL şi SC C.O. SRL, a ridicat în total, fără justificare economică, suma de 1.835.550 RON şi a virat mai departe către SC L.S. SRL suma totală de 20.100.800 RON.

Inculpatul C.V., în calitate de împuternicit la SC V.I. SRL, SC N.I. SRL şi SC C.O.A. SRL a ridicat în total, fără justificare economică suma de 853.066 RON şi a virat mai departe către SC L.S. SRL suma totală de 4.226.200 RON.

Inculpatul M.C. a ridicat din conturile SC L.S. SRL, în total, fără justificare economică, suma totală de 983.254 RON.

Prin întreaga activitate desfășurată s-a produs un prejudiciu bugetului de stat, pe perioada 2006-2007, de 15.740.091 RON acciză şi 2.990.616 RON TVA neplătite, adică un total de 18.730.707 RON suma stabilită prin efectuarea unei expertize financiar-contabile.

În acelaşi sens, A.N.A.F., prin adresa din 15 martie 2010, s-a constituit parte civilă în cauză încă din faza de urmărire penală cu suma de 18.785.032 RON, acciză şi TVA neplătite, ceea ce, la cursul mediu de 3,50 RON/euro, în perioada săvârşirii faptelor, reprezintă 5.367.152 euro.

În drept:

A) Inculpații B.M. şi C.V.V. au fost trimiși în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în forma continuată, complicitate la evaziune fiscală în forma continuată şi fals intelectual în forma continuată, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. reținându-se prin rechizitoriu că în calitate de reprezentanți fiscali ai D.G.F.P. Olt în relaţia cu SC L.S. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2006-februarie 2007, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au aplicat în fals ştampila în cazul celui de-al doilea inculpat, pe documentele administrative de însoţire a mărfii, certificând în mod nereal descărcarea transporturilor de produse petroliere şi prin aceasta permiţând achiziţia de noi cantităţi de produse şi redirecţionarea ilegală a acestora, lucru care a avut ca rezultat crearea unui prejudiciu de 2.114.924,9 RON în cazul inculpatului B.M. şi 10.823.532 RON în cazul inculpatului C.V.V. prin neplata accizelor şi implicit săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, obţinând astfel un avantaj patrimonial în favoarea societăţii comerciale administrate de inculpatul M.C.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei de abuz în serviciu în forma continuată (în cazul ambilor inculpați) prima instanţă în baza art. 334 C. proc. pen. a admis cererea de schimbare a încadrării formulată în cauză de aparitorii inculpaților B.M. şi C.V.V. şi a dispus schimbarea încadrării dată prin actul de sesizare a instanței faptelor săvârșite de aceștia din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a dispune astfel s-a reţinut ca art. 13² din Legea nr. 78/2000 care prevede ca „ Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani ” reprezintă o normă penală de referire care se completează cu normele complinitoare (în concret dispozițiile art. 246, art. 247 sau art. 248 C. pen.) şi, totodată își subordonează conținutul acestora, latura obiectivă şi subiectivă a infracțiunii depinzând în mod esențial de dispoziția normelor complinitoare şi astfel neputând fi reținută separat la încadrarea juridică a faptelor.

1) Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată şi continuată , prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (în cazul ambilor inculpați) prima instanţă a reţinut ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul laturii subiective, dispunând achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru următoarele considerente de fapt de şi de drept.

Sub aspectul laturii obiective s-a reţinut că infracțiunea analizată presupune ca un funcționar public în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos şi prin aceasta să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unităţi la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acestora.

Așa cum a rezultat din norma de incriminare esențial este stabilirea în cauza a atribuțiilor pe care trebuia să le îndeplinească funcționarul public şi a corespondenţei dintre actele concrete îndeplinite de acesta şi atribuțiile sale.

Prin rechizitoriu sub aspectul acestei infracțiuni s-a arătat că inculpații aveau în baza dispozițiilor legale obligația de a certifica prin ştampilă personală faptul că produsele menționate în autorizațiile de utilizator final emise pentru SC L.S. SRL au ajuns la destinaţie, atribuție pe care nu şi-au îndeplinit-o corespunzător, fapt dedus din lipsa de activitate a firmei beneficiare a autorizațiilor.

Conform art. 175 C. fisc., uleiurile minerale accizabile se împart în două categorii:

- cele prevăzute în alin. (2) şi pentru care se datorează accize automat, adică benzine, motorine, păcură, gaze petroliere şi metan;

- cele prevăzute la alin. (1), adică diverşi derivaţi petrolieri, pentru care se datorează accize doar în anumite situaţii.

Acestea poartă codurile conform Nomenclaturii Combinate din Tariful vamal de import al României, definit la art. 163 lit. h) C. fisc.

În concret în cauză inculpatul M.C. a achiziționat uleiurile minerale accizabile prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. d) C. fisc. , fiind scutit de la plata accizelor în condițiile art. 201 din Legea nr. 571/2003 „alin. (1) Sunt scutite de la plata accizelor: a) uleiurile minerale folosite în orice alt scop decât drept combustibil sau carburant;”

Regimul de scutire este condiţionat şi, implicit, temporar şi operează atâta timp cât utilizatorul final respectă destinaţia şi scopul declarat al achiziţiei.

Astfel, scutirea nu are un caracter definitiv, ci produsul intră într-un regim suspensiv care are efecte atâta timp cât utilizatorul respectă normele legale.

Conform dispozițiilor H.G. nr. 44/2004 prin care s-au stabilit normele metodologice de aplicare a dispozițiilor C. fisc. pct. 23 alin. (1) în toate situaţiile prevăzute la art. 201 alin. (1) C. fisc., scutirea se acordă beneficiarului, cu condiţia că aprovizionarea să se efectueze direct de la un antrepozit fiscal, de la un importator sau de la un distribuitor agreat prevăzut la alin. (17) pe baza autorizației de utilizator final [alin. (4)].

Conform alin. (6) de la același punct autorizaţia de utilizator final se emite în toate cazurile, cu excepţia persoanelor fizice, de către autoritatea fiscală teritorială.

Autorizaţia se emite în trei exemplare cu următoarele destinaţii:

a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final;

b) al doilea exemplar este utilizat ca document administrativ de însoţire;

c) exemplarul 3 se transmite antrepozitului fiscal expeditor, importatorului sau distribuitorului agreat. În acest caz distribuitorul agreat transmite o copie a exemplarului 3 de autorizaţie către antrepozitarul fiscal de la care acesta se aprovizionează.

(7) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 15.

(8) Această autorizaţie se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, la care se va anexa actul de constituire din care să rezulte că societatea desfăşoară o activitate care necesită achiziţionarea de uleiuri minerale, precum şi fundamentarea cantităţii ce urmează a fi achiziţionată în regim de scutire de plata accizelor. Autoritatea fiscală poate să solicite orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiei.

(10) În cazul în care beneficiarul se aprovizionează de la mai multe antrepozite fiscale sau de la mai mulţi importatori sau distribuitori agreaţi, autorizaţia de utilizator final se emite pentru fiecare situaţie în parte.

(11) La momentul efectuării primei operaţiuni, beneficiarul transmite exemplarele 2 şi 3 ale autorizaţiei de utilizator final către expeditorul produsului accizabil, care păstrează exemplarul 3, urmând ca exemplarul 2 să fie utilizat ca document administrativ de însoţire pentru toate operaţiunile ce se vor derula.

(12) De fiecare dată la sosirea produsului accizabil, beneficiarul solicită autorităţii fiscale teritoriale emitente a autorizaţiei ca în maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită de către beneficiar. Pentru aceasta, autoritatea fiscală teritorială emitentă poate desemna un reprezentant al administraţiei finanţelor publice în raza căreia este primit produsul.

(13) După certificarea fiecărei operaţiuni în autorizaţia de utilizator final, beneficiarul transmite o copie a acesteia în termen de 6 zile către antrepozitul fiscal expeditor.

În raport de aceste dispoziții legale prima instanţă a apreciat că inculpații nu aveau în nici un caz obligația de a verifica faptic primirea cantităților de produse scutite de la plata accizelor de către firma beneficiară a autorizației de utilizator final, cu atât mai puţin utilizarea efectivă de către aceasta a produselor petroliere conform obiectului de activitate declarat, ci numai de a atesta în baza înscrisurilor prezentate de reprezentantul firmei recepționarea cantităţii respective, neexistând nici o obligație legală de a verifica sau supraveghea transferarea acesteia în spatiile de depozitare proprii ale beneficiarului, procesul de producție ulterior sau de valorificarea a ei.

Faptul că în normele metodologice se folosește termenul „să certifice” nu poate echivala cu instituirea unor obligații de verificare faptică a primirii mărfurilor indicate în actele care însoțeau transporturile de produse petroliere, întrucât o asemenea interpretare ar impune implicit şi verificarea cantităţii efective recepționate, a naturii produsului, şi a caracteristicilor sale chimice. Ori acest lucru este şi imposibil în condițiile în care reprezentanții administraţiei finanţelor publice în raza căreia era primit produsul nu aveau posibilitatea concretă, instrumentele şi nici pregătirea de specialitate pentru a verifica dacă într-adevăr acest produs avea caracteristicile chimice specifice, dacă în autocisterne se afla efectiv cantitatea înscrisă în facturile fiscale emise de rafinării şi aşa mai departe.

Pe de altă parte, faptul că beneficiarul trebuia să solicite autorităţii fiscale teritoriale emitente a autorizaţiei ca într-un termen de maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită exclude implicit obligația reprezentantului autorităţii fiscale de a participa personal la descărcarea produselor şi transferarea acestora în spaţiile de depozitare ale firmei beneficiare, fiind evident că această operațiune legală se putea realiza şi ulterior, în termenul maxim prevăzut de hotărârea de Guvern.

De altfel aceeași este şi poziția inculpaților cu ocazia audierilor lor succesive atât în timpul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătorești, ambii arătând că aveau ca atribuții de serviciu certificarea în baza înscrisurilor prezentate de reprezentantul firmei SC L.S. SRL a recepției produselor la punctul de lucru, sarcina de serviciu pe care o îndeplineau fie la sediul autorităţii fiscale fie la punctul de lucru al firmei, trebuind în acest sens să verifice dacă erau înscrise pe verso-ul autorizației de utilizator final cantităţile menționate în facturile fiscale emise de rafinării şi dacă suma tuturor acestor cantităţi livrate depăşea sau nu cantitatea totală înscrisă în autorizație.

Apărările inculpaților sub acest aspect au fost susținute integral nu numai de dispozițiile legale care le reglementau activitatea dar şi prin declarațiile martorului I.N., care la momentul săvârșirii faptelor analizate îndeplinea funcția de director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Olt şi care a arătat că cei doi subordonați ai săi aveau obligația de a certifica primirea transporturilor exclusiv în baza verificărilor scriptice (facturi fiscale, autorizație de utilizator final, etc.), activitate pe care o puteau îndeplini fie la sediul direcției fie la punctul de lucru al firmei în funcție de urgenţa operațiunii, iar verificările ulterioare privind utilizarea produsului conform obiectului de activitate al firmei erau în sarcina Gărzii Financiare sau al inspectorilor fiscali.

Pornind de la această premiză activitatea desfășurată de cei doi inculpați şi care este supusă analizei în prezenta cauza s-a circumscris atribuțiilor pe care aceștia le aveau conform legii, aplicarea ştampilei pe autorizația de utilizator final făcându-se în mod legal atât timp cât în actele prezentate de firma beneficiară a autorizației nu existau inadvertente, iar faptul ca ulterior primirii produselor inculpatul M.C. le combina în vederea fabricării de combustibil şi le valorifica prin utilizarea unor acte false către firme controlate de inculpații P.C. şi C.V. sub denumirea de diluant nu le poate fi imputat şi nici nu a demonstrat implicarea lor în derularea activității infracționale, cei doi reprezentanți ai autorităţii fiscale neavând competenţe de verificare sub acest aspect.

De altfel, cu ocazia a două controale efectuate de D.G.F.P. Olt, Serviciul de Investigații Fiscale la sediul SC L.S. SRL în cursul anului 2006 (30 mai 2006 şi 27 iulie 2006, procese-verbale depuse în copie la dosar) ca urmare a unor adrese emise de D.G.F.P. Prahova cu privire la aprovizionările cu produse petroliere de la rafinăriile SC S.R. SA şi V. Ploieşti în evidenţa scriptică a activității desfășurate de către SC L.S. SRL nu a fost constatată nici o neregulă, atât aprovizionările cât şi vânzările fiind evidențiate conform facturilor, activitatea infracțională putând fi stabilită abia în momentul în care s-au realizat controale şi la cele șapte firme „fantomă” utilizate de inculpați, astfel încât dacă nici cu ocazia unor controale speciale nu s-a putut stabili o activitate infracțională cu atât mai puțin în timpul certificării primirii produselor inculpații B.M. şi C.V.V. nu ar fi putut constata neregulile ulterioare.

Faptul că, potrivit declarațiilor unora dintre șoferii care au asigurat transportul produselor petroliere de la rafinării la punctul de lucru de la I.J. al SC L.S. SRL, la descărcarea unor transporturi erau prezenți şi inculpații nu a dus la o altă interpretare a probelor atât timp cât aceeași martori confirmă că atunci când erau prezenți la punctul de lucru al firmei inculpații B.M. şi C.V.V. nu asistau efectiv la descărcarea mărfii şi nici nu rămâneau până la finalizarea operațiunilor, ci doar li se înmânau documentele însoțitoare şi sigiliile aplicate pe cisterne după care se retrăgeau într-unul din imobilele existente.

S-a învederat atât prin rechizitoriu cât şi prin notele de concluzii scrise depuse la dosar de reprezentatul Ministerului Public că săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată şi continuată a rezultat printre altele şi din faptul că inculpații ar fi atestat inclusiv efectuarea unor transporturi realizate cu autoturisme improprii sau inexistente (cu motociclete de exemplu) şi în aceste condiții vinovăţia lor nu ar mai putea fi negată însă din analiza actelor la care se face referire instanța a reţinut că transporturile în cauză vizează ieșirea livrările mascate de produs finit (diluant) de la firma SC L.S. SRL, administrată de inculpatul M.C. către celelalte șapte firme aflate sub controlul inculpaților P.C. şi C.V., operațiuni care nu mai trebuia certificate de reprezentanți ai administrației fiscale, şi care nici nu erau evidențiate ca atare în autorizația de utilizator final.

În raport de aceste argumente prima instanţă a reţinut că nu a fost stabilit în cazul celor doi inculpați că aceștia ar fi exercitat în mod defectuos sau că nu ar fi exercitat o sarcina de serviciu, cu atât mai puțin că ar fi procedat astfel cu vinovăţie în forma intenției directe sau indirecte, astfel ca în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. dispunându-se achitarea lor pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată şi continuată, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 13² din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

2) Cu privire la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (în cazul ambilor inculpați) prima instanţă a reţinut, de asemenea, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia sub aspectul laturii obiective, nefiind stabilit că aceștia ar fi atestat în mod nereal primirea cantităților de produse petroliere de către firma SC L.S. SRL, administrată de inculpatul M.C.

S-a arătat că infracțiunea presupune că cei doi inculpați, în calitate de funcționari publici în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, să facă mențiuni necorespunzătoare adevărului în cuprinsul unui înscris oficial pe care aveau obligația legală să îl întocmească, în concret să ateste în mod nereal prin aplicarea ştampilei pe autorizațiile de utilizator final că firma administrată de inculpatul M.C. ar fi primit efectiv cantităţile de produse petroliere livrate de rafinării.

Or, așa cum s-a arătat în paragrafele anterioare în cauză nu s-a stabilit ca SC L.S. SRL nu ar fi recepționat niciodată aceste produse, ci dimpotrivă că, odată recepționate, inculpatul le-a folosit în alte scopuri decât cele pentru care declarase că le achiziționează, respectiv prin realizarea artizanală a unor produse similare motorinei şi revânzarea acestora sub denumirea de diluant.

Aceste acțiuni ale inculpatului M.C. sunt în toate situațiile ulterioare activității de recepționare a produselor livrate de rafinării, indiferent că acestea erau preluate, stocate, amestecate şi revândute ulterior sau dimpotrivă erau numai înregistrate în contabilitatea firmei şi ulterior transportate de la punctul de lucru SC L.S. SRL în alte locații pentru a fi valorificate ca şi combustibil, situație în care prin certificarea primirii cantităților de produse aprovizionate al autorizaţiei de utilizator final de către inculpații B.M. şi C.V.V. aceștia nu au confirmat situații de fapt nereale, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective.

3) În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prima instanţă a reţinut că nu s-a stabilit că inculpații B.M. şi C.V.V. cu intenție ar fi înlesnit sau ajutat în orice mod la comiterea infracțiunii de evaziune fiscală de către M.C., aceștia îndeplinindu-şi corespunzător sarcinile de serviciu, pentru reținerea infracțiunii în cauză impunându-se să se stabilească ca cei doi, în calitate de reprezentanți ai autorităţii fiscale ar fi cunoscut că inculpatul M.C. a schimbat destinația produselor cu care se aproviziona după primirea lor la punctul de lucru al SC L.S. SRL şi că le-a revândut ulterior ca şi combustibil, fapt neprobat în dosar conform argumentelor din paragrafele anterioare.

B) Faptele inculpatului M.C. care, în calitate de administrator şi asociat unic la SC L.S. SRL, folosindu-se de autorizaţiile de utilizator final pe care au fost aplicate ştampilele reprezentanţilor fiscali, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a achiziţionat în repetate rânduri cantitatea totală de 11.060 tone produse petroliere, în regim suspensiv de acciză, căreia i-a schimbat ulterior, ilegal, destinaţia, fără plata accizei şi TVA datorate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 18.730.707 RON (5.367.152 euro), nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, după care a ridicat în numerar, fără nicio justificare economică, toate sumele rezultate din revânzarea ilegală a produselor, respectiv 983.254 RON, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive al infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

1) În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 acesta presupune sub aspectul laturii obiective ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în cauza inculpatul realizând infracțiunea prin disimularea naturii produselor pe care firma administrata de el SC L.S. SRL le-a livrat firmelor SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL, SC C.O. SRL ,SC V.I. SRL, SC N.I. SRL şi SC C.O.A. SRL controlate de ceilalți doi inculpați trimiși în judecată prin același rechizitoriu, respectiv folosirea unor documente falsificate (facturi fiscale) din care să rezulte vânzarea către acestea din urmă a unui produs pentru care nu datora acciză (diluant), în realitate el livrând motorină produsă artizanal prin combinarea unor produse petroliere achiziționate de la rafinăriile SC S.R. SA Câmpina şi SC R.P. SA, Rafinăria V. Ploieşti, operaţiuni făcute fără plata accizei şi a TVA.

Evident că procedând în modul arătat inculpatul nu numai că a prevăzut că prin fapta sa se va produce un prejudiciu bugetului de stat dar a şi urmărit producerea acestuia, aspect care s-a dedus cu ușurință din chiar modul elaborat în care a conceput şi a executat activitatea infracțională (înființarea unei firme şi crearea unei aparente de activitate legală prin închirierea unui spațiu cu destinația de punct de lucru, angajarea fictivă a cinci persoane, etc.), coordonându-şi acțiunile cu alți doi inculpați, emițând facturi fiscale cuprinzând mențiuni nereale şi îngrijindu-se că în evidenţele contabile activitatea firmei sale să pară legală.

Apărările inculpatului formulate cu ocazia singurei declarații date de acesta în faza de urmărire penală, respectiv că ar fi desfășurat efectiv activitatea de producere a diluantului a fost infirmată în principal prin declarațiile persoanelor pe care acesta a învederat că le-ar fi angajat, martori care au precizat în mod constant că nu au desfășurat nici un fel de activităţi în folosul firmei inculpatului, cu excepția asigurării pazei imobilului (martorii D.), dar şi din analiza comparativă a actelor contabile ale firmei inculpatului şi ale celorlalte șapte firme indicate anterior.

2) Cu privire la infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 aceasta presupune sub aspectul laturii obiective „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni” inculpatul săvârșind fapta prin ridicarea fără justificare a sumei de 983.254 RON, rezultată din revânzarea ilegală a combustibilului contrafăcut, aspect care a rezultat din analiza extraselor de cont. De altfel inculpatul a şi recunoscut că a ridicat sume de bani din conturile societății SC L.S. SRL pe care o administra, învederând că ar fi trimis sumele de bani la niște cunoștințe în Germania în vederea achiziționării unor bunuri necesare în derularea activității comerciale (în acest sens declarația la care s-a făcut referire şi anterior), însă nu a indicat sau propus probe prin care să își demonstreze afirmațiile şi nici nu a dat detalii privitoare la rezultatul presupuselor demersuri întreprinse.

Pe de altă parte în măsura în care toate sumele virate în conturile societăţii inculpatului proveneau din activitățile ilegale mai sus indicate, fiind obținute printr-un circuit bine pus la punct (folosirea unor firme fantomă, întocmirea unor acte contabile false pentru a disimula natura şi proveniența bunurilor care făceau obiectul vânzărilor, etc.) s-a reţinut că fiind evident faptul ca inculpatul cunoștea ca acestea provin din comiterea de infracțiuni, inculpatul acționând cu vinovăție în forma intenției directe, prevăzând rezultatul faptelor sale şi urmărind producerea acestuia.

3) În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în forma continuată, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. constând în utilizarea unor autorizații de utilizator final cuprinzând mențiuni nereale, soluție care se impune în raport de soluția dispusă în privința inculpaților B.M. şi C.V.V., trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual.

Faptul că inculpatul M.C. a utilizat în derularea activității infracționale facturi fiscale în care a menționat în mod nereal că firma administrată de el ar fi livrat firmelor partenere diluant deși în realitate livra acestora carburant fabricat artizanal, menționând numere de înmatriculare a unor autovehicule inexistente sau date de identificare a unor delegați imaginari nu a făcut obiectul actului de trimitere în judecată, neputând fi reținut în analiza acestei infracțiuni.

La individualizarea sancţiunilor ce au fost aplicate inculpatului prima instanţă a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., reţinând în concret pe de o parte faptul că infracţiunile analizate atât datorită modului organizat de comitere cât şi datorită faptului că produs prejudicii de o valoare semnificativă a prezentat un grad de pericol social foarte ridicat. A fost avut în vedere modul în care inculpatul a acționat pentru a disimula activitatea infracțională, caracterul repetat al faptelor comise, conduita procesuală nesinceră a acestuia, contribuția efectivă la comiterea faptei dar şi datele despre conduita sa anterioară, fiind cunoscut cu antecedente penale.

În operaţiunea de individualizare a sancţiunilor ce au fost aplicate prima instanţă a avut în vedere, de asemenea, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor dar şi incidenţa în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

În raport de toate criteriile expuse anterior s-a apreciat că prin aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare, pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite se ating scopurile preventiv, educativ şi sancţionator astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.

În condițiile art. 65 C. pen. aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este obligatorie dacă pedeapsa principală este mai mare de 2 ani şi legea prevede pedeapsa complementară.

În cauză, faţă de natura infracțiunilor, caracterul valorilor sociale afectate prin săvârșirea faptelor prima instanţă a apreciat ca fiind necesar să fie aplicată inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, pe o durată de 4 ani de la data executării pedepsei.

În baza art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni.

Prima instanţă a constatat că infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni şi a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare în pedepsele componente respectiv:

- 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. pen.;

- 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menționate anterior cu pedepsele aplicate prin prezenta sentință în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare care a fost sporită cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final 6 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenție şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., interzicerea drepturilor de a fi ales în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorităţii de stat şi a dreptului de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii pe o durată de 4 ani de la data executării pedepsei cu închisoarea.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a interzis inculpatului M.C. dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, copie de pe prezenta sentință fiind comunicată Oficiului National al Registrului Comerțului după rămânerea definitivă, în condițiile art. 13 din aceeași lege.

C) Faptele inculpatului C.V. care, în calitate de asociat, administrator şi împuternicit pe conturile bancare pentru trei societăţi comerciale fictive, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ridicat fără justificare economică suma totală de 853.066 RON, bani proveniţi din revânzarea ilegală a produselor petroliere şi, de asemenea, a virat mai departe către SC L.S. SRL suma totală de 4.226.200 RON, pentru a crea o aparenţă de legalitate a circuitului fictiv al documentelor, efectuând, astfel, atât transferul de bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii, precum şi disimulare originii ilicite a acestor bunuri, dar, totodată, dobândind o parte din acestea, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive a două infracţiuni de spălare de bani, prevăzute şi pedepsite de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele săvârșite cu vinovăție în forma intenției directe.

Prima instanţă a înlăturat apărarea formulată de apărătorul inculpatului privind faptul ca acesta ar fi fost folosit de către inculpatul M.C., având o contribuție minimă la comiterea infracțiunilor, reținând că potrivit declarațiilor avocatului care a intermediat constituirea firmelor fantomă dar şi potrivit datelor rezultate din analiza extraselor de cont, implicarea inculpatului în activitatea infracțională a fost semnificativă, mergând de la constituirea firmelor care urmau să participe la circuitul fictiv al mărfurilor şi până la ridicarea unor sume importante sau virarea acestora către alte firme.

La individualizarea sancţiunilor ce au fost aplicate inculpatului prima instanţă a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., reţinând pe de o parte faptul că infracţiunile analizate atât datorită modului organizat de comitere cât şi datorită faptului că produs prejudicii de o valoare semnificativă a prezentat un grad de pericol social foarte ridicat, dar şi modul în care inculpatul a acționat, conduita procesuală parțial sinceră a acestuia, contribuția efectivă la comiterea faptei, precum şi datele despre conduita sa anterioară, nefiind cunoscut cu antecedente penale.

În operaţiunea de individualizare a sancţiunilor ce au fost aplicate, prima instanţă a avut în vedere de asemenea limitele de pedeapsă fixate de legiuitor dar şi incidenţa în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., dând, totodată, semnificație juridică faptului că acesta s-a prezentat în faţa organelor de cercetare penală şi a dat detalii despre comiterea infracțiunilor, în condițiile art. 74 şi art. 76 C. pen.

În raport de toate criteriile expuse anterior s-a apreciat că prin aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite se ating scopurile preventiv, educativ şi sancţionator astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală, lit. b) şi lit. c) C. pen., dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pedeapsa accesorie ce a fost suspendată pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, în condiţiile art. 71 alin. (5) C. pen.

D) Faptele inculpatului P.C. care, în calitate de împuternicit pe conturile bancare a patru societăţi comerciale fictive, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ridicat fără justificare economică suma totală de 1.835.550 RON, bani proveniţi din revânzarea ilegală a produselor petroliere şi, de asemenea, a virat mai departe către SC L.S. SRL suma totală de 20.100.800 RON, pentru a crea o aparenţă de legalitate a circuitului fictiv al documentelor, efectuând, astfel, atât transferul de bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii, precum şi disimulare originii ilicite a acestor bunuri, dar, totodată, dobândind o parte din acestea, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive a doua infracţiuni de spălare de bani, prevăzute şi pedepsite de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele săvârșite cu vinovăţie în forma intenției directe.

La individualizarea sancţiunilor ce au fost aplicate inculpatului prima instanţă a avut în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., reţinând pe de o parte faptul că infracţiunile analizate atât datorită modului organizat de comitere cât şi datorită faptului că produs prejudicii de o valoare semnificativă a prezentat un grad de pericol social foarte ridicat, dar şi modul în care inculpatul a acționat, conduita procesuală a acestuia, contribuția efectivă la comiterea faptei, precum şi datele despre conduita sa anterioară, nefiind cunoscut cu antecedente penale.

În operaţiunea de individualizare a sancţiunilor ce au fost aplicate, prima instanţă a avut în vedere, de asemenea, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, dar şi incidenţa în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C.pen, apreciind că prin aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite se ating scopurile preventiv, educativ şi sancţionator astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanta;

b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală, lit. b) şi lit. c) C. pen., dreptul de a exercita o funcție ori de a exercita o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunilor, respectiv dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, pedeapsa accesorie ce va fi suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă a A.N.A.F. prin D.G.F.P. Olt şi a fost obligat inculpatului M.C. la plata sumei de 18.785.032,79 RON plus majorări de întârziere calculate conform art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. republicat cu modificările şi completările ulterioare până în ziua executării integrale a obligațiilor bugetare, suma stabilită prin efectuarea expertizei financiar-contabile.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul M.C.

În apelul declarat de D.N.A. Serviciul Teritorial Craiova s-a criticat sentinţa penală atacată pentru următoarele motive:

Primul motiv s-a referit la faptul că, hotărârea este nelegală, deoarece, în mod greşit, instanţa de fond nu a reţinut în cauză dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, în forma de participaţie reţinută în rechizitoriu, pentru inculpaţii M.C., B.M. şi C.V.V. S-a arătat că prejudiciul produs ca urmare a infracţiunilor deduse judecăţii a fost stabilit la suma de 18.785.032 RON echivalentul a 5.367.152 euro, astfel încât se impune reţinerea pe lângă dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a) şi a alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Al doilea motiv de apel s-a referit la faptul că, instanţa, în mod greşit nu a dispus aplicarea pedepsei accesorii pentru fiecare dintre pedepsele aplicate inculpaţilor, pedeapsa accesorie fiind aplicată în mod nelegal la pedeapsa rezultantă.

Cel de al treilea motiv de apel s-a referit la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra aplicării măsurilor asigurătorii, care conform art. 20 din Legea nr. 78/2000 şi respectiv art. 11 din Legea nr. 241/2005 sunt obligatorii.

Al patrulea motiv de apel s-a referit la soluția de achitare a inculpaţilor B.M. şi C.V.V.

Cu privire la inculpatul B.M. s-a arătat că, acesta a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹C. pen.cu aplicarea art. 13²din Legea nr. 78/2000. S-a arătat că, în virtutea obligaţiilor de serviciu, inculpatul B.M. trebuia să constate că întreaga cantitate de produse petroliere, înscrisă în documentele de însoţire a mărfii a ajuns la destinaţie. Inculpatul a atestat între altele şi împrejurarea că a fost transportată cantitatea de 24.000 l cu o motocicletă ataş. Un alt argument invocat a fost acela că numerele de înmatriculare înscrise pe facturile de transport erau fie false, fie aparţinând altor autovehicule. S-a arătat că, în aceste condiţii forma de vinovăţie a fost intenția directă, iar urmarea produsă a fost producerea unui prejudiciu de 2.114.924,9 RON, reprezentând certificarea în mod real că au fost livrate un număr de 41 de transporturi, însumând 1493,57 tone produse petroliere. S-a arătat că inculpatul a săvârşit şi infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece prin aplicarea ştampilei pe documentele de însoţire a mărfii, inculpatul atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că întreaga cantitate de produse petroliere menţionată în documentele de însoţire a mărfii a fost livrată societăţii beneficiare a inculpatului.

Cu privire la inculpatul B.M. s-a arătat că, acesta a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹C. pen.cu aplicarea art. 13²din Legea nr. 78/2000. S-a arătat că, în virtutea obligaţiilor de serviciu, inculpatul trebuia să constate dacă a fost respectată cantitatea totală de produse petroliere pentru care inculpatul M.C. avea autorizaţie. Inculpatul C.V.V. a atestat necorespunzător ca la sediul societăţii inculpatului au fost livrate un număr de 237 de transporturi, însumând 7643 tone de produse petroliere. S-a mai arătat că probatoriul testimonial a demonstrat că ambii funcţionari publici erau prezenţi de fiecare dată când sosea un transport de produse petroliere, descărcarea neîncepând decât după ce, în prezenţa celor doi inspectori, erau desfăcute sigiliile aplicate pe cisternele în care erau transportate produsele petroliere. Intenția cu care a fost săvârşită infracţiunea este directă, iar urmarea produsă a fost producerea unui prejudiciu de 10.823.532 RON.

De asemenea, s-a mai arătat că, subzistă şi complicitatea la evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, aceasta constând sub aspectul laturii obiective, în aceea că, inculpatul C.V.V. l-a ajutat pe inculpatul M.C. să ascundă sursa impozabilă.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C.pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceasta a constat în aceea că, aplicând ştampilele pe documentele administrative de însoţire a mărfii, inculpatul C.V.V. a atestat în mod repetat ca întreaga cantitate de produse petroliere de 7643,63 tone a fost livrată societăţii beneficiare şi că aceasta cantitate se încadrează în autorizaţia deţinută de societate.

S-a mai arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului M.C. pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece acesta a folosit autorizaţiile de utilizator final pe care inculpații B.M. şi C.V.V. au aplicat în fals, ştampilele prin care atestau că au fost aduse la depozitul din comuna I.J. produsele petroliere menţionate pe documentele de însoţire a mărfii.

În final, s-a criticat hotărârea instanţei de fond, pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. S-a arătat că, activitatea infracţională s-a întins pe o perioadă îndelungată, că prejudiciul este extrem de important şi nu a fost reparat şi că nu s-au justificat, astfel, pedepsele fără privare de libertate, cu suspendare conform art. 81 şi art. 86¹ C. pen.

În apelul declarat de inculpatul M.C., s-a arătat că, sentinţa penală atacată este nelegală, întrucât probele administrate nu au demonstrat ă că inculpatul a ascuns bunul sau sursa impozabilă aşa cum prevede art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, că din probe a rezultat că la sediul societăţii inculpatului existau utilaje care să preia cantitatea de produse petroliere livrată, că exista posibilitatea de stocare a acesteia, iar martorii audiaţi nu au relatat că inculpatul ar fi vândut produsele petroliere amestecate, ci numai aspecte ce au ţinut de organizarea societăţii. În concluzie, s-a arătat că, probele nu au dovedit vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Cu privire la infracţiunea de spălare de bani, s-a arătat că, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală ridicarea în numerar de către inculpat a disponibilităţilor băneşti, care nu provin din săvârşirea unei infracţiuni, este legală.

Examinând hotărârea atacată, în raport de motivele invocate, de actele şi lucrările dosarului, sub toate aspectele de fapt şi de drept, văzând şi dispoziţiile art. 371 şi art. 372 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a reţinut că, apelul parchetului a fost întemeiat, pentru considerentele ce au urmat, iar apelul declarat de inculpatul M.C. a fost nefondat.

Verificând probatoriul cauzei şi hotărârea atacată în raport de criticile aduse, Curtea a constatat faptul că în cauză prima instanţă, a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reţinând o corectă situaţie de fapt.

În cauză, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată în cursul activităţii de probaţiune, ansamblul material al probelor administrate în cauză fiind cert în sensul stabilirii vinovăţiei inculpatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, Tribunalul reţinând corect că, inculpatul, în calitate de asociat unic şi administrator la SC L.S. SRL, folosindu-se de autorizaţiile de utilizator final pe care au fost aplicate ştampilele reprezentanţilor fiscali, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a achiziţionat în repetate rânduri cantitatea totală de 11.060 tone produse petroliere, în regim suspensiv de acciză, căreia i-a schimbat ulterior, ilegal, destinaţia, fără plata accizei şi TVA datorate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 18.730.707 RON (5.367.152 euro) şi nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, după care a ridicat în numerar, fără nicio justificare economică, sumele rezultate din revânzarea ilegală a produselor.

Apărarea inculpatului, în sensul că nu a se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală reţinute în sarcina sa a avut în vedere următoarele aspecte: faptul că sediul societăţii SC L.S. SRL existau utilaje sau de preluare a cantităţilor de produse petroliere achiziţionate de la rafinării, că la sediu se producea diluant, că proba testimonială nu confirmă faptul că inculpatul ar fi revândut produsele petroliere amestecate în bazinele existente, că diluantul era vândut societăţilor comerciale administrate de inculpaţii şi transportate cu cisterne.

Curtea a apreciat că, atitudinea inculpatului de nerecunoaştere a faptelor reprezintă o simplă afirmaţie a unei situaţii de fapt, având ca scop disculparea de consecinţele penale ale faptelor, care fără coroborarea cu alte mijloace de probă nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii nu poate influenţa convingerea bazată de probe irefutabile.

În aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăţie, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Curtea a constatat că susţinerile inculpatului sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte apărarea inculpatului, în sensul că la sediul societăţii din comuna I.J., judeţul Olt existau utilajele şi amenajările necesare în vederea depozitării şi producerii diluantului, Curtea a reţinut că, deşi este adevărat că, la sediu existau 6 rezervoare cu o capacitate de 80 tone, declaraţiile martorilor O.A. şi P.I. au relevat faptul că, nu au observat să se desfăşoare acolo activităţi specifice obiectului de activitate, precum şi faptul că, în afara de curăţarea şi revopsirea bazinelor existente şi de conectarea acestora prin folosirea unor ţevi nu a observat alte lucrări de îmbunătăţire sau alte dotări, iar ca angajaţi nu exista decât o persoana care asigura paza, ceea ce justifică concluzia instanţei de fond că sediul respectiv era închiriat numai în mod formal.

Cât priveşte ultimul aspect relatat de martor, cu privire la angajaţii societăţii, s-a reţinut că, verificările efectuate au confirmat că societatea SC L.S. SRL figura cu un număr de cinci angajaţi, care însă au declarat că nu au desfăşurat nici un fel de activitate în cadrul firmei şi nici nu au cunoştinţă ca desfăşurarea unor activităţi productive la sediul acesteia.

Referitor la apărarea inculpatului, în sensul că la sediul firmei se producea diluant, Curtea a reţinut, din coroborarea probelor testimoniale administrate în cauză (declaraţiile martorilor D.N. şi D.A.), contrar susţinerilor inculpatului, că în afara unor transporturi cu diferite produse care se aduceau numai în prezenţa inculpatului nu se desfăşura nicio activitate la sediul firmei, şi că, exceptând câteva rezervoare şi o motopompă, nu existau alte utilaje apte să fie folosite în procesul de producere a diluanţilor. Totodată, din declaraţiile aceloraşi martori a mai reieşit că, imobilele existente în perimetrul sediului nu erau racordate la energie electrică, aspect confirmat de adresa emisă de SC C.V. SA, prin care s-a comunicat că nu a existat nici un contract de furnizare a energiei electrice pentru SC L.S. SRL.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea a reţinut şi depoziţiile persoanelor care figurau ca muncitori la societatea inculpatului, care au arătat că, pentru încheierea contractelor de muncă au înmânat cărţile de identitate unor persoane intermediare, iar ulterior, nici nu au fost contactate de inculpat, în calitate de angajator, nedesfăşurând nicio activitate pentru firma respectivă.

Instanţa de prim control judiciar nu a reţinut nici apărarea inculpatului, în sensul că, cantităţile achiziţionate erau depozitate la sediul firmei şi probele nu au confirmat faptul că inculpatul ar fi revândut produsele petroliere amestecate în bazinele existente, deoarece conducătorii auto ai cisternelor folosite pentru transportul produselor achiziţionate de la rafinării la sediul SC L.S. SRL au relatat că, o parte din transporturi nu ajungeau niciodată la sediul firmei, fiind redirecţionate încă de la rafinării către alte locaţii din Sibiu sau Braşov, iar alte transporturi erau descărcate în autocisterne care aşteptau la depozitul din comuna I.J., fiind ulterior direcţionate spre alte direcţii.

Astfel, şi în opinia Curţii, probatoriul administrat a relevat faptul că, M.C. a schimbat ilegal destinaţia produselor petroliere achiziţionate în regim suspensiv de acciză, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale.

Apărarea inculpatului, în sensul că, societăţilor controlate de inculpaţii P.C. şi C.V., le livrase, în realitate, diluat, ce era transportat cu autocisterne, operaţiunile comerciale desfăşurate cu acestea nefiind simulate, a fost înlăturată de către instanţă, pentru considerentele ce se vor arăta.

Curtea a reţinut că, în realitate, inculpatul a folosit societăţile controlate de inculpaţii P.C. şi C.V. (respectiv SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL şi SC C.O. SRL, controlate de inculpatul P.C., în calitate de împuternicit pe conturile bancare şi SC V.I. SRL, SC N.I. SRL şi SC C.O.A. SRL, controlate, în calitate de asociat, administrator sau împuternicit pe conturile bancare, de inculpatul C.V.) pentru a disimula schimbarea ilegală a destinaţiei produselor petroliere şi a asigura transportul combustibilului fabricat artizanal către alţi beneficiari.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, faptul că niciuna din aceste societăţi nu a avut angajaţi, că acestea nu figurau nici în evidenţa A.N.A.F., D.G.F.P., că societăţile fictive funcţionau la un sediu fictiv (adresa emisă de Garda Financiară, Comisariatul Bucureşti), că proprietarii spaţiilor închiriate de firmele respective au declarat că în locaţiile respective nu s-a desfăşurat nicio activitate, iar pe de altă parte, faptul că deşi inculpatul a facturat către cele şapte firme marfă sub denumirea de diluant, mai departe, aceste societăţi comerciale au facturat motorină către benzinării şi alţi beneficiari, menţionându-se pe facturile de livrare că producătorul este S.N.P.P. Brazi, iar din verificările efectuate la acesta din urmă a reieşit, că producătorul nu a avut niciodată relaţii comerciale cu societăţile respective.

O dovadă în plus că, aceste cantităţi de motorină vândute către beneficiari proveneau de la SC L.S. SRL şi reprezentau, de fapt, combustibilul contrafăcut din produsele achiziţionate de la rafinării a constituit împrejurarea că, numerele de înmatriculare înscrise pe facturile de transport erau fie false, fie aparţineau unor mijloace de transport improprii transportului produselor petroliere, dar şi aceea că, o parte din facturi prezentau la rubrica „delegat” datele de identificare false ale unor persoane fizice.

Din actele dosarului a mai rezultat că, doi dintre administratorii scriptici ai societăţilor comerciale ale căror activităţi au fost coordonate de inculpaţii P.C. şi C.V., au arătat că, au semnat documentele în cauză, în schimbul unor sume de bani, la solicitarea unor persoane necunoscute, iar ceilalţi sunt persoane fără ocupaţie, loc de muncă şi domiciliu stabil, cunoscuţi cu antecedente penale care nu au putut fi audiaţi pe parcursul cercetărilor.

Totodată, din adresa emisă de Imprimeria Naţională a reieşit că, facturile fiscale şi avizele de însoţire a mărfii, aparţinând SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL şi SC C.O. SRL au fost cumpărate şi ridicate de inculpaţii P.C. şi C.V., şi nu de asociaţii şi administratorii scriptici ai acestor societăţi comerciale.

În ceea ce priveşte SC N.I. SRL s-a constatat că aceasta era o societate tip fantomă, care a mai fost folosită de a alte grupuri infracţionale implicate în comerţul ilegal cu produse petroliere, a căror activitate a fost deja anchetată de către organele de urmărire penală, care au finalizat cercetările prin emiterea rechizitoriului nr. 261/P/2006.

Curtea şi-a însuşit în totalitate şi celelalte argumentele Tribunalului, referitoare la faptul că, activitatea celor şapte societăţi era coordonată de inculpaţii P.C. şi C.V., care apăreau ca împuternici pe conturi fie împreună, în cazul SC C.O. SRL, fie separat, şi care au făcut demersuri pentru înfiinţarea firmelor implicate în activitatea infracţională, în decurs de o lună (declaraţia martorului V.V.).

În consecinţă, în acord cu concluzia instanţei de fond, Curtea a reţinut că, modul de operare folosit de inculpaţi, pentru a da o aparenţă de legalitate operaţiunilor desfăşurate, a constat în aceea că, societăţile controlate de inculpaţii P.C. şi C.V. facturau către diverşi beneficiari „motorină”, iar o parte din sumele de bani achitate de beneficiari erau ridicate fără justificare economică de aceştia, iar alte sume erau virate mai departe în conturile SC L.S. SRL, de unde erau ridicate, tot fără justificare, de către inculpatul M.C., situaţia transferurilor bancare şi a ridicărilor rezultând din extrasele de cont existe la dosar.

Conform expertizei financiar-contabile, întreaga activitate infracţională a produs bugetului de stat, un prejudiciu total de 18.730.707 RON, din care 15.740.091 RON accize şi 2.990.616 RON TVA.

În consecinţă, şi în opinia instanţei de apel probatoriul apreciat în ansamblul său conturează activitatea infracţională a inculpatului M.C., constând în aceea că, în calitate de administrator şi asociat unic la SC L.S. SRL, folosindu-se de autorizaţiile de utilizator final pe care au fost aplicate ştampilele reprezentanţilor fiscali, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a achiziţionat în repetate rânduri cantitatea totală de 11.060 tone produse petroliere, în regim suspensiv de acciză, căreia i-a schimbat ulterior, ilegal, destinaţia, fără plata accizei şi TVA datorate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 18.730.707 RON (5.367.152 euro), nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, după care a ridicat în numerar, fără nicio justificare economică, sumele rezultate din revânzarea ilegală a produselor, respectiv 983.254 RON, fiind întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, astfel cum este definit de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. criticile inculpatului M.C. sub acest aspect nefiind întemeiate, neputându-se reţine aşa cum a susţinut apelantul că, probele administrate în cauză nu demonstrează ascunderea bunului sau a sursei impozabile.

În continuare a reţinut Curtea că, deşi, situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, apare ca fiind fondată critica parchetului, cu privire la greşita încadrare juridică a faptelor, impunându-se reţinerea circumstanţei speciale agravante prevăzută de alin. (3) al textului incriminator.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, dacă prin faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.

Având în vedere că, în cauză, aşa cum s-a reţinut mai sus, prejudiciul produs în urma activităţii infracţionale, a fost stabilit la suma de 18.730.707 RON (echivalentul a 5.367.152 euro), Curtea a constatat că, se impune în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul va fi condamnat.

La individualizarea judiciară a pedepsei s-a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă, pericolul social al infracţiunii, dedus din modul şi mijloacele de săvârşire, de caracterul continuat al activităţii infracţionale, de consecinţele grave produse, prejudiciul creat bugetului de stat, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o conduită nesinceră pe parcursul derulării procedurilor judiciare şi care este cunoscut cu antecedente penale, Curtea apreciind că o pedeapsă de 7 ani închisoare, în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen., este aptă să corespundă scopului preventiv şi coercitiv al pedepsei astfel cum este el reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.

De asemenea, ţinând cont de cuantumul pedepsei aplicate şi natura infracţiunii săvârşite, precum şi de dispoziţiile art. 65 C. pen., Curtea a apreciat se impune şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, Curtea a apreciat că, aceasta respectă principiul proporţionalităţii, fiind în acord cu decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi că, în mod corect, s-a aplicat pe durata executării pedepsei rezultante.

Aceasta deoarece, potrivit art. 71 alin. (2) C. pen. condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-lit. c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei sau stingerea ei în modalităţile prevăzute de lege.

Astfel, textul legal reglementează aplicarea pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei date spre executare inculpatului, deci fie pe durata pedepsei principale aplicate acestuia, sau, fie, în caz de concurs de infracţiuni, pe durata pedepsei rezultante.

În acest context, nu a fost reţinută critica parchetului, în sensul pe pedeapsa accesorie trebuia aplicată pe lângă fiecare pedeapsă principală stabilită pentru infracţiunile concurente deduse judecăţii, deci, în mod similar pedepselor complementare, deoarece spre deosebire de pedepsele accesorii, pedepsele complementare s-au aplicat alături de pedeapsa principală, în vederea completării represiunii.

Un alt argument ar putea fi şi acela că, dispoziţiile legale care reglementează tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni (art. 34-art. 36 C. pen.), prevăd doar contopirea pedepselor principale şi a celor complementare, nu şi a celor accesorii.

Cât priveşte criticile formulate de inculpat, în sensul că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzute de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, Curtea a apreciat că acestea nu pot fi primite.

Astfel, raportându-se la definiţia dată infracţiunii, prin textul legal mai sus amintit, Curtea a constatat că pentru existenţa acesteia, din punct de vedere al laturii obiective, se cer a fi îndeplinite două condiţii: să existe o activitate de dobândire, deţinere sau folosire de bunuri, iar provenienţa banilor să fie rezultatul săvârşirii unei infracţiuni. Or, în speţă, aceste condiţii sunt pe deplin îndeplinite, fiind fără dubiu că, inculpatul M.C. a ridicat, fără justificare, suma de 983.254 RON, rezultaţi din revânzarea ilegală a combustibilului, deci obţinuţi din infracţiunea de evaziune fiscală, a cărei modalitate de săvârşire a fost concepută şi pusă în practică de inculpat, aşa cum s-a arătat anterior.

Procedând în acest fel, rezultă că, şi din punct de vedere al laturii subiective a fost îndeplinită cerinţa legală, şi anume intenţia de a dobândi sumele de bani rezultate în urma infracţiunii, intenţie care nu poate fi decât directă şi care, în cazul de faţă a fost evidentă.

Referitor la critica din apelul parchetului, vizând greşita achitare a inculpaţilor B.M. şi C.V.V. pentru infracţiunile care au făcut obiectul trimiterii în judecată, prevăzut de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹C. pen.cu aplicarea art. 13²din Legea nr. 78/2000 şi respectiv art. 289 C. pen., Curtea a reţinut următoarele:

Instanţa de apel a apreciat că, în mod just, prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor, faţă de incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece în speţă, activitatea desfăşurată de inculpaţi nu întruneşte, nici sub aspect obiectiv, nici subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹C. pen.cu aplicarea art. 13²din Legea nr. 78/2000, întrucât aceasta s-a circumscris atribuţiilor pe care aceştia le aveau conform legii.

Astfel, Curtea a apreciat, în acord cu instanţa de fond, că atribuţiile de serviciu ale celor doi inculpaţi nu presupuneau verificarea faptică a cantităţilor de produse scutite de la plata accizelor achiziţionate de firma beneficiară a autorizaţiei de utilizator final şi nici modul în care erau utilizate ulterior produsele petroliere.

În acest sens, Curtea a reţinut că, normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor C. fisc., adoptate prin H.G. nr. 44/2004, prevăd obligaţia beneficiarului autorizaţiei de a solicita, la sosirea produsului accizabil, certificarea pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită de beneficiar.

Termenul de „certificare” înseamnă, în limbaj comun, a confirma, a întări (printr-un act sau printr-o semnătură) autenticitatea unui fapt, a unui înscris.

Or, faptul achiziţionării cantităţilor de produse de firma beneficiară a autorizaţiei şi a recepţionării acestora, este atestat de facturile fiscale emise de furnizor. Potrivit prevederilor art. 46 C. combinat şi ale art. 6 din Legea nr. 82/1991, factura fiscală este un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate furnizorului sau prestatorului şi a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, ea fiind un mijloc de probă cu privire la operaţiunea facturată.

Un alt argument prezentat de instanţa de fond, pe care Curtea şi l-a însuşit în totalitate a fost acela că beneficiarul trebuia să solicite autorităţii fiscale teritoriale emitente a autorizaţiei ca într-un termen de maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită exclude implicit obligaţia reprezentantului autorităţii fiscale de a participa personal la descărcarea produselor şi transferarea acestora în spaţiile de depozitare ale firmei beneficiare, fiind evident ca această operaţiune legală se putea realiza şi ulterior, în termenul maxim prevăzut de hotărârea de Guvern.

Prin urmare, faţă de cele arătate, şi în opinia instanţei de apel, inculpaţilor, în calitate de funcţionari public, le revenea numai obligaţia de a atesta în baza înscrisurilor prezentate de reprezentantul firmei recepţionarea cantităţii de marfă scutită de la plata accizelor, aceştia neavând atribuţii de verifica faptic primirea cantităţilor de marfă, de a supraveghea transferarea acesteia în spaţiile de depozitare, procesul de producţie ulterior sau modul în care aceasta urma să fie valorificată, apărările inculpaţilor sub acest aspect apărând ca fiind întemeiate.

De altfel, acestea au fost confirmate şi de declaraţiile martorului I.N., care a deţinut în perioada respectivă funcţia de director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Olt şi care a arătat că, obligaţia care revenea inculpaţilor, subordonaţii săi, consta în certificarea primirii transporturilor exclusiv în baza verificărilor scriptice, activitate ce se putea îndeplini fie la sediu organului fiscal, fie la sediul societăţii beneficiare a autorizaţiei, iar verificările vizând utilizarea ulterioară a produselor petroliere erau în sarcina Gărzii Financiare.

Verificând aceste susţineri, instanţa de apel a constatat că, acestea sunt întemeiate, întrucât potrivit normelor legale în vigoare (respectiv H.G. nr. 1324/2009) Garda financiară este instituţie publică de control cu personalitate juridică, aflată în subordinea A.N.A.F., care exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda şi evaziunea fiscală, precum şi alte fapte date prin lege în competenţa sa.

Potrivit art. 9 din H.G. nr. 1324/2009, în exercitarea atribuţiilor sale, Garda Financiară efectuează în mod permanent control operativ şi inopinat, sub forma controlului curent sau tematic, după caz, cu privire la respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea operaţiunilor ilicite, la modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor în toate locurile şi spaţiile în care se desfăşoară activitatea operatorilor economici, la respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte interzise de lege, conform competenţei materiale, la participarea, cu personal propriu sau în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi instituţii specializate, la acţiuni de depistare şi de combatere a activităţilor ilicite care generează fenomene de evaziune şi fraudă fiscală.

Astfel, s-a constatat că, atribuţii privind verificarea faptică a cantităţilor de marfă aprovizionate, privind transferarea acesteia în spaţiile de depozitare, procesul de producţie ulterior sau modul în care aceasta urma să fie valorificată reveneau Gărzii Financiare.

Susţinerea parchetului, că inculpaţii ar fi atestat efectuarea unor transporturi de cantităţi de mii de litri de produse petroliere cu autoturisme sau motociclete cu ataş, nu poate fi primită, întrucât, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, transporturile respective se referau la livrările simulate de diluant de la SC L.S. SRL către societăţile controlate de inculpaţii P.C. şi C.V., operaţiuni excluse verificării şi certificării de către reprezentanţii administraţiei fiscale.

Împrejurarea că, ambii inculpaţi, reprezentaţi ai organului fiscal, erau prezenţi de fiecare dată când sosea un transport de produse petroliere, nu poate conduce la altă concluzie, întrucât astfel cum a rezultat atât din declaraţia inculpatului dată în apel, cât şi din declaraţiile martorilor şoferi ai vehiculelor cu care erau transportate produsele petroliere, aceştia nu asistau efectiv la descărcarea totală a produselor, ci, după ce li se înmânau documentele şi sigiliile aplicate, efectuau verificările necesare în incinta imobilelor existente la sediu.

În consecinţă, a fost corectă concluzia instanţei de fond, în sensul că, nu s-a stabilit că inculpaţii B.M. şi C.V.V., cu intenţie, şi-ar fi exercitat în mod defectuos sau nu şi-ar fi îndeplinit o atribuţie de serviciu, în condiţiile în care actele pe baza cărora se efectua certificarea autorizaţiei nu prezentau inadvertenţe, iar în evidenţa scriptică a SC L.S. SRL nu s-au constatat nereguli, cu ocazia controalelor dispuse de D.G.F.P. Olt, Serviciul de Investigaţii Fiscale, astfel încât, în mod judicios, s-a dispus achitarea acestora, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹C. pen.cu aplicarea art. 13²din Legea nr. 78/2000, reţinându-se incidenţa dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, Curtea a apreciat că este corectă şi soluţia de achitare a inculpaţilor B.M. şi C.V.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziunea fiscală, prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât o dată reţinându-se că, activitatea acestora s-a circumscris atribuţiilor de serviciu, nu se poate susţine că, ar fi înlesnit sau ajutat, cu intenţie, pe inculpat la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, acţiunile inculpatului de schimbare a destinaţiei produselor achiziţionate în regim suspensiv de acciză, nefiind supuse verificărilor celor doi inspectori fiscali.

Referitor la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 42 C. pen., Curtea a reţinut, că prin certificarea primirii cantităţii de produse petroliere achiziţionate, al autorizaţiei de utilizator final, inculpaţii nu au atestat împrejurări de fapt nereale, deoarece acuzaţia principală care l-a vizat pe inculpatul M.C., cât priveşte activitatea desfăşurată cu SC L.S. SRL, nu a vizat faptul că produsele petroliere nu erau achiziţionate de firmă, ci, din contră, că o dată recepţionate, inculpatul le schimba ilegal destinaţia, revânzându-se ulterior către diverşi beneficiari, astfel încât, faţă de situaţia de fapt reţinută în paragrafele anterioare, se constată că, în mod corect, s-a reţinut că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Corelativ, a apreciat Curtea că, nu se poate reţine nici săvârşirea infracţiunii de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sarcina inculpatului M.C., atât timp cât, s-a reţinut că, al autorizaţiei de utilizator final nu conţinea menţiuni necorespunzătoare adevărului, instanţa în mod just, reţinând incidenţa art. 10 lit. d) C. pen.

Referitor la inculpaţii P.C. şi C.V., s-a apreciat că, instanţa de fond a stabilit, în mod corect, vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum şi o corectă individualizare a pedepselor aplicate şi a constatat că, apelul parchetului a fost nefondat sub acest ultim aspect, întrucât nu se impune reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, nici sub aspectul cuantumului, nici sub aspectul modalităţii de executare.

Astfel, Curtea a apreciat că, prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpaţi dar şi de circumstanţele personale ale acestora, referitoare la lipsa antecedentelor penale şi conduita procesuală a acestora şi constată că, pedepsele stabilite pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina lor, cât şi pedepsele rezultante de 2 ani şi respectiv de 3 ani închisoare, au fost just dimensionate şi sunt apte să răspundă scopului pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

Totodată, Curtea a apreciat că, în mod corect, s-a dispus suspendarea executării pedepsei (în cazul inculpatului C.V.), conform art. 81 C. pen. şi respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (în cazul inculpatul P.C.), conform art. 86¹ C. pen., ţinând-se seama de limitele speciale prevăzute de lege, de gradul ridicat de pericol social al faptei, de circumstanţele personale ale inculpaţilor, arătate anterior, fiind respectate dispoziţiile art. 72 C. pen., apreciindu-se corect de către instanţa de fond că, scopul pedepsei a fost atins chiar şi fără executarea efectivă a pedepsei, iar prin măsurile de supraveghere la care inculpatul P.C. trebuia să se supună s-a urmărit supravegherea acestuia permanentă de către organul specializat, tocmai pentru a se asigura condiţiile necesare integrării în societate şi pentru a se asigura eficient îndreptarea acestuia.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.C., Curtea a reţinut că pedeapsa privativă de libertate, în cuantum de 7 ani, stabilită în apel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, în formă agravată, în urma evaluării, în mod plural, a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară, pedeapsă care va fi dată spre executare, ca pedeapsă rezultantă, în urma contopirii, a asigurat realizarea funcţiilor educativă şi de exemplaritate, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestuia, aşa cum s-a arătat şi în paragrafele anterioare, criticile apelantului nefiind întemeiate.

Tot astfel, motivele invocate de apărare, referitoare la vârsta inculpatului, problemele de sănătate şi cele familiale, nu au constituit un argument apt să conducă la aplicarea pedepsei într-un cuantum mai redus, întrucât acestor împrejurări nu li se poate acorda o pondere mai mare în procesul individualizării judiciare a pedepsei, faţă de gravitatea deosebită a faptei.

Cât priveşte critica parchetului, vizând omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la aplicarea măsurilor asigurătorii, Curtea a reţinut că, deşi este de necontestat, că, potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în cauză, luarea măsurilor asigurătorii nu poate fi dispusă, întrucât, din adresele emise de Primăria comunei S., judeţul Prahova, de Primăria Municipiului Ploieşti, de Primăria Municipiului Slatina, de Primăria Constanţa, Serviciul de impozite şi taxe, de Primăria comunei T., a rezultat că niciunul dintre inculpaţi nu figurează înregistrat cu bunuri mobile şi imobile în evidenţele fiscale, care să facă obiectul măsurilor asigurătorii.

În consecinţă, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 371 din 5 decembrie 2012, a admis apelul declarat de D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale nr. 99 din data de 30 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1562/104/2010.

A desfiinţat în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând,

A înlăturat sporul de 6 luni şi a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.C. de 6 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului M.C. din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul M.C. la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 34-art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în cauza de faţă cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a adăugat pedeapsa complementară de 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.C.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe recurentul inculpat M.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum 500 RON, din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de apelul parchetului au rămas în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii P.C. şi C.V., în cuantum de câte 400 RON fiecare au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul M.C.

Parchetul a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² şi pct. 14 C. proc. pen., criticând:

1) greşita achitare a inculpaţilor C.V.V. şi B.M. pentru infracţiunile deduse judecăţii;

2) greşita achitare a inculpatului M.C. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată;

3) nelegalitatea deciziei, deoarece în mod greşit, după descontopirea pedepselor anterioare aplicate inculpatului M.C., s-a omis reaplicarea sporului de 6 luni închisoare;

4) hotărârile sunt contrare legii deoarece, în mod greşit, nu s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii pentru fiecare dintre pedepsele aplicate inculpaţilor;

5) greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor.

Inculpatul M.C. a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată nu există.

În subsidiar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei.

Înalta Curte, analizând hotărârile pronunţate în cauză, atât prin prisma criticilor formulate de recurenţi, cât şi conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., apreciază ca fiind întemeiat în parte recursul declarat de parchet şi ca neîntemeiat recursul declarat de inculpatul M.C.

În recurs, Înalta Curte a procedat la audierea inculpatului M.C.

De asemenea, au mai fost administrate proba testimonială, fiind audiaţi martorii I.N., C.I. şi V.M., precum şi proba cu înscrisuri, respectiv copiile de pe fişele de post întocmite la data de 22 iunie 2005 pentru B.M. şi C.V.V.

Inculpaţii B.M. şi C.V.V., la interpelarea instanţei, au învederat că nu doresc să dea declaraţii în recurs, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Analizând probele administrate în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, dar şi în apel şi recurs, Înalta Curte apreciază că recursul inculpatului M.C., raportat, în principal, la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., prin care solicită achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. (anterior) nu este fondat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, apărarea inculpatului a avut în vedere următoarele aspecte: faptul că la sediul societăţii SC L.S. SRL existau utilaje de preluare a cantităţilor de produse petroliere achiziţionate de la rafinării, că la sediu se producea diluant, că proba testimonială nu confirmă faptul că inculpatul ar fi revândut produsele petroliere amestecate în bazinele existente, că diluantul era vândut societăţilor comerciale administrate de inculpaţi şi transportate cu cisterne.

Susţinerile inculpatului sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte apărarea inculpatului, în sensul că la sediul societăţii din comuna I.J., judeţul Olt existau utilajele şi amenajările necesare în vederea depozitării şi producerii diluantului, Curtea reţine că, deşi este adevărat că, la sediu existau 6 rezervoare cu o capacitate de 80 tone, declaraţiile martorilor O.A. şi P.I. au relevat faptul că nu au observat să se desfăşoare acolo activităţi specifice obiectului de activitate, precum şi faptul că, în afară de curăţarea şi revopsirea bazinelor existente şi de conectarea acestora prin folosirea unor ţevi, nu a observat alte lucrări de îmbunătăţire sau alte dotări, iar ca angajaţi nu există decât o persoana care asigura paza, ceea ce justifică concluzia instanţei de fond că sediul respectiv era închiriat numai în mod formal.

Cât priveşte ultimul aspect relatat de martor, cu privire la angajaţii societăţii, se reţine că, verificările efectuate au confirmat că societatea SC L.S. SRL figura cu un număr de cinci angajaţi, care însă au declarat că nu au desfăşurat nici un fel de activitate în cadrul firmei şi nici nu au cunoştinţă ca desfăşurarea unor activităţi productive la sediul acesteia.

Referitor la apărarea inculpatului, în sensul că la sediul firmei se producea diluant, Curtea reţine, din coroborarea probelor testimoniale administrate în cauză (declaraţiile martorilor D.N. şi D.A.), contrar susţinerilor inculpatului, că în afara unor transporturi cu diferite produse care se aduceau numai în prezenţa inculpatului nu se desfăşura nicio activitate la sediul firmei, şi că, exceptând câteva rezervoare şi o motopompă, nu existau alte utilaje apte să fie folosite în procesul de producere a diluanţilor. Totodată, din declaraţiile aceloraşi martori a mai reieşit că imobilele existente în perimetrul sediului nu erau racordate la energie electrică, aspect confirmat de adresa emisă de SC C.V. SA, prin care s-a comunicat că nu a existat nici un contract de furnizare a energiei electrice pentru SC L.S. SRL.

În aceeaşi ordine de idei sunt şi depoziţiile persoanelor care figurau ca muncitori la societatea inculpatului, care au arătat că, pentru încheierea contractelor de muncă au înmânat cărţile de identitate unor persoane intermediare, iar ulterior, nici nu au fost contactate de inculpat, în calitate de angajator, nedesfăşurând nicio activitate pentru firma respectivă.

Nu poate reţine nici apărarea inculpatului, în sensul că produsele achiziţionate erau depozitate la sediul firmei şi probele nu confirmă faptul că inculpatul ar fi revândut produsele petroliere amestecate în bazinele existente, deoarece conducătorii auto ai cisternelor folosite pentru transportul produselor achiziţionate de la rafinării la sediul SC L.S. SRL au relatat că, o parte din transporturi nu ajungeau niciodată la sediul firmei, fiind redirecţionate încă de la rafinării către alte locaţii din Sibiu sau Braşov, iar alte transporturi erau descărcate în autocisterne care aşteptau la depozitul din comuna I.J., fiind ulterior direcţionate spre alte destinaţii.

Astfel, probatoriul administrat relevă faptul că M.C. a schimbat ilegal destinaţia produselor petroliere achiziţionate în regim suspensiv de acciză, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale.

Apărarea inculpatului, în sensul că, societăţilor controlate de inculpaţii P.C. şi C.V., le livrase, în realitate, diluant, ce era transportat cu autocisterne, operaţiunile comerciale desfăşurate cu acestea nefiind simulate, va fi înlăturată de către instanţă, pentru considerentele ce se vor arăta.

Reţine Curtea că, în realitate, inculpatul a folosit societăţile controlate de inculpaţii P.C. şi C.V. (respectiv SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL şi SC C.O. SRL, controlate de inculpatul P.C., în calitate de împuternicit pe conturile bancare şi SC V.I. SRL, SC N.I. SRL şi SC C.O.A. SRL, controlate, în calitate de asociat, administrator sau împuternicit pe conturile bancare, de inculpatul C.V.) pentru a disimula schimbarea ilegală a destinaţiei produselor petroliere şi a asigura transportul combustibilului fabricat artizanal către alţi beneficiari.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, faptul că niciuna din aceste societăţi nu a avut angajaţi, că acestea nu figurează nici în evidenţa A.N.A.F., D.G.F.P., că societăţile fictive funcţionau la un sediu fictiv (adresa emisă de Garda Financiară, Comisariatul Bucureşti), că proprietarii spaţiilor închiriate de firmele respective au declarat că în locaţiile respective nu s-a desfăşurat nicio activitate, iar pe de altă parte, faptul că deşi inculpatul a facturat către cele şapte firme marfă sub denumirea de diluant, mai departe, aceste societăţi comerciale au facturat motorină către benzinării şi alţi beneficiari, menţionându-se pe facturile de livrare că producătorul este S.N.P.P. Brazi, iar din verificările efectuate la acesta din urmă a reieşit, că producătorul nu a avut niciodată relaţii comerciale cu societăţile respective.

O dovadă în plus că, aceste cantităţi de motorină vândute către beneficiari proveneau de la SC L.S. SRL şi reprezentau, de fapt, combustibilul contrafăcut din produsele achiziţionate de la rafinării, o constituie împrejurarea că, numerele de înmatriculare înscrise pe facturile de transport erau fie false, fie aparţineau unor mijloace de transport improprii transportului produselor petroliere, dar şi aceea că, o parte din facturi prezentau la rubrica „delegat” datele de identificare false ale unor persoane fizice.

Din actele dosarului mai rezultă că, doi dintre administratorii scriptici ai societăţilor comerciale ale căror activităţi au fost coordonate de inculpaţii P.C. şi C.V., au arătat că, au semnat documentele în cauză, în schimbul unor sume de bani, la solicitarea unor persoane necunoscute, iar ceilalţi sunt persoane fără ocupaţie, loc de muncă şi domiciliu stabil, cunoscuţi cu antecedente penale care nu au putut fi audiaţi pe parcursul cercetărilor.

Totodată, din adresa emisă de Imprimeria Naţională reiese că, facturile fiscale şi avizele de însoţire a mărfii, aparţinând SC D.C. SRL, SC N.C.S. SRL, SC A.T.I.E. SRL şi SC C.O. SRL au fost cumpărate şi ridicate de inculpaţii P.C. şi C.V., şi nu de asociaţii şi administratorii scriptici ai acestor societăţi comerciale.

În ceea ce priveşte SC N.I. SRL se constată că aceasta este o societate tip fantomă, care a mai fost folosită de alte grupuri infracţionale implicate în comerţul ilegal cu produse petroliere, a căror activitate a fost deja anchetată de către organele de urmărire penală, care au finalizat cercetările prin emiterea rechizitoriului nr. 261/P/2006.

În consecinţă, Curtea reţine că, modul de operare folosit de inculpaţi, pentru a da o aparenţă de legalitate operaţiunilor desfăşurate, a constat în aceea că, societăţile controlate de inculpaţii P.C. şi C.V. facturau către diverşi beneficiari „motorină”, iar o parte din sumele de bani achitate de beneficiari erau ridicate fără justificare economică de aceştia, iar alte sume erau virate mai departe în conturile SC L.S. SRL, de unde erau ridicate, tot fără justificare, de către inculpatul M.C., situaţia transferurilor bancare şi a ridicărilor rezultând din extrasele de cont existe la dosar.

Conform expertizei financiar-contabile, întreaga activitate infracţională a produs bugetului de stat, un prejudiciu total de 18.730.707 RON, din care 15.740.091 RON accize şi 2.990.616 RON TVA.

În consecinţă, probatoriul apreciat în ansamblul său conturează activitatea infracţională a inculpatului M.C., constând în aceea că, în calitate de administrator şi asociat unic la SC L.S. SRL, folosindu-se de autorizaţiile de utilizator final pe care au fost aplicate ştampilele reprezentanţilor fiscali, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a achiziţionat în repetate rânduri cantitatea totală de 11.060 tone produse petroliere, în regim suspensiv de acciză, căreia i-a schimbat ulterior, ilegal, destinaţia, fără plata accizei şi TVA datorate, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 18.730.707 RON (5.367.152 euro), nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, după care a ridicat în numerar, fără nicio justificare economică, sumele rezultate din revânzarea ilegală a produselor, respectiv 983.254 RON, fiind întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, astfel cum este definit de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. criticile inculpatului M.C. sub acest aspect nefiind întemeiate.

Mai mult decât atât, în apel, în mod corect s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, conform cărora, dacă prin faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.

În speţă, prejudiciul produs în urma activităţii infracţionale a fost stabilit la suma de 18.730.707 RON (echivalentul a 5.367.152 euro), astfel că la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere limitele majorate astfel cum s-a evocat mai sus.

Nici criticile referitoare la infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 nu sunt fondate.

Înalta Curte constată, în prealabil că deşi inculpatul a invocat în recurs cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., apărările sale privind această infracţiune vizează neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, critici ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

Din această perspectivă, instanţa reţine că, pentru existenţa infracţiunii de spălare de bani, din punct de vedere al laturii obiective sunt necesare două condiţii: să existe o activitate de dobândire, deţinere sau folosire de bunuri, iar provenienţa banilor să fie rezultatul săvârșirii unei infracţiuni.

În speţă, s-a apreciat, corect, că aceste condiţii sunt îndeplinite, inculpatul M.C. ridicând, fără justificare, suma de 983.254 RON, rezultaţi din revânzarea ilegală a combustibilului, deci obţinuţi din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Şi din punct de vedere al laturii subiective este îndeplinită cerinţa legală, inculpatul acţionând cu intenţia directă de a dobândi sumele de bani rezultate în urma infracţiunii.

Nici critica subsidiară invocată de recurentul M.C., raportată la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., privind individualizarea pedepsei nu este fondată.

Faţă de gravitatea deosebită a faptei, de cuantumul extrem de ridicat al prejudiciului produs, solicitarea de reducere a pedepsei nu poate fi primită, Înalta Curte apreciind că pedeapsa rezultantă privativă de libertate de 7 ani închisoare primită în apel este aptă să realizeze scopul acesteia, educativ şi de exemplaritate.

Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile parchetului privind greşita achitare a inculpaţilor C.V.V., B.M. şi M.C.

Faţă de ansamblul probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, dar şi în cursul cercetării judecătoreşti, coroborate cu probele administrate direct în recurs, Înalta Curte constată ca netemeinică soluţia primei instanţe, menţinute în apel, de achitare a inculpaţilor B.M. şi C.V.V. pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Prin rechizitoriu, în sarcina inculpaţilor s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu, complicitate la evaziunea fiscală şi fals intelectual, comise în formă continuată constând în aceea că, în calitate de reprezentanţi fiscali ai D.G.F.P. Olt, în relaţia cu SC L.S. SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, au aplicat în fals ştampile (inculpatul B.M. şi inculpatul C.V.V.) pe documentele administrative de însoţire a mărfii, certificând în mod nereal descărcarea unor transporturi (41 de transporturi inculpatul B.M. şi 237 de transporturi inculpatul C.V.V.), prin aceasta permiţând achiziţia de noi cantităţi de produse şi redirecţionarea ilegală a acestora, lucru ce a avut ca rezultat crearea unui prejudiciu prin neplata accizelor şi săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, obţinând astfel un avantaj patrimonial în favoarea societăţii comerciale.

1. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, instanţele de fond şi apel şi-au motivat soluţia de achitare apreciind că inculpaţii nu aveau în nici un caz obligaţia de a verifica faptic primirea cantităților de produse scutite de la plata accizelor de către firma beneficiară a autorizației de utilizator final, cu atât mai puţin utilizarea efectivă de către aceasta a produselor petroliere conform obiectului de activitate declarat, ci numai de a atesta în baza înscrisurilor prezentate de reprezentantul firmei recepționarea cantităţii respective, neexistând nici o obligație legală de a verifica sau supraveghea transferarea acesteia în spaţiile de depozitare proprii ale beneficiarului, procesul de producție ulterior sau de valorificarea a ei.

Pe de altă parte, faptul că beneficiarul trebuia să solicite autorităţii fiscale teritoriale emitente a autorizaţiei ca într-un termen de maximum 24 de ore să certifice pe exemplarul utilizat ca document administrativ de însoţire cantitatea primită exclude implicit obligația reprezentantului autorităţii fiscale de a participa personal la descărcarea produselor şi transferarea acestora în spatiile de depozitare ale firmei beneficiare, fiind evident că această operațiune legală se putea realiza şi ulterior, în termenul maxim prevăzut de hotărârea de Guvern.

În susţinerea acestei interpretări, instanţele au făcut trimitere la depoziţia martorului I.N., care la momentul săvârşirii faptelor îndeplinea funcţia de director adjunct în cadrul D.G.F.P. Olt şi care a arătat că cei doi inculpaţi (subordonaţii săi) aveau obligaţia de a certifica primirea transporturilor exclusiv pe baza verificărilor scriptice, activitate pe care o puteau îndeplini fie la sediul direcţiei, fie la punctul de lucru al firmei.

Înalta Curte apreciază că soluţia de achitare dispusă în cauză este netemeinică, întrucât se bazează pe o interpretare greșită a dispoziţiilor legale incidente şi pe o declaraţie singulară a unui martor, care nu este edificatoare, fiind contrazisă de celelalte probe administrate în cauză, respectiv înscrisuri şi depoziţiile martorilor.

Pentru o mai bună înţelegere, a activităţii infracţionale desfăşurate de cei doi inculpaţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Pe parcursul activităţii infracţionale, inculpatul M.C. a achiziţionat de la rafinării produse petroliere din categoria „uleiurilor minerale”. Acestea fac parte din gama „produselor accizabile” definite la art. 163 lit. a) raportat la art. 162 lit. g) din Legea nr. 571/2003 C. fisc.

Conform art. 175 C. fisc., uleiurile minerale se împart în două categorii: cele prevăzute în alin. (2) pentru care se datorează accize automat, adică benzină, motorină, gaze petroliere şi metan, precum şi cele prevăzute la alin. (1), adică diverși derivaţi petrolieri, pentru care se datorează accize doar în anumite situații.

În speţă, au fost cumpărate uleiuri minerale accizabile prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. d) C. fisc.

Regimul de scutire este condiţionat şi, implicit, temporar şi operează atâta timp cât utilizatorul final respectă destinaţia şi scopul declarat al achiziţiei.

Astfel, scutirea nu are caracter definitiv, ci produsul intră într-un regim suspensiv care are efecte atâta timp cât utilizatorul respectă normele legale.

De asemenea, art. 201 lit. a) prevede că sunt scutite de la plata accizelor uleiurile minerale, folosite în alt scop decât carburant sau lubrifiant.

Or, în speţă, inculpaţii au schimbat destinaţia uleiurilor minerale şi le-au folosit pentru a le transforma în carburanţi auto în mod artizanal, fără să plătească accizele aferente, iar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă inculpaţii B.M. şi C.V.V. nu şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu, iar principala lor contribuţie a constat în certificarea autorizaţiei de utilizator final.

Autorizaţia de utilizator final are pe verso un formular cu o anume rubricaţie, în care este necesar a se menţiona numărul şi data transportului, locul de descărcare, precum şi viza reprezentantului fiscal desemnat, care certifică prin ştampila personală că marfa a ajuns la destinaţie.

Autorizaţia astfel completată pe verso serveşte drept „document administrativ de însoţire a mărfii”.

Rolul acestui document este unul foarte important, este un instrument de verificare a originii, ieşirii şi admiterii într-un antrepozit fiscal a unui produs accizabil deplasat în regim suspensiv, astfel cum rezultă din normele metodologice de aplicare a C. fisc. şi aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Audiat în recurs, martorul I.N. face trimitere la H.G. nr. 44/2004, dar încearcă să dea o notă de ambiguitate depoziţiei sale, menţionând că metodologia nu e foarte limpede, însă în opinia sa verificările celor doi subordonaţi ai săi puteau fi doar scriptice.

Martorul omite însă să spună despre importanţa documentului administrativ de însoțire, care se eliberează în 5 exemplare, iar exemplarul 3 este retransmis la expeditor (rafinărie). Dacă nu primeau acest exemplar, rafinăriile trebuiau să anunţe autorităţile fiscale competente şi, evident, nu ar mai fi livrat niciodată inculpatului M.C. uleiuri minerale accizabile, motiv pentru care acesta s-a îngrijit de fiecare dată ca autorizaţia de utilizator fiscal să fie certificată la fiecare transport de cei doi reprezentanţi fiscali, inculpaţii B.M. şi C.V.V.

Prin urmare, este evident că operaţiunea de „certificare” nu se poate reduce la o verificare scriptică, ci aceasta trebuie interpretată în acord cu atribuţia celor doi inculpaţi astfel cum este inserată în fişa postului la lit. b).

În recurs s-a dispus obţinerea fişei postului pentru cei doi inculpaţi, iar la lit. b), se prevede obligaţia acestora „de a urmări îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din aplicarea regimului de supraveghere fiscală a producţiei, importului şi circulaţiei produselor supuse accizelor”.

Chiar dacă acceptăm teza expusă de martorul I.N., în sensul că operaţiunea de „certificare” s-ar reduce la o verificare scriptică, ce nu ar presupune prezenţa celor doi inculpaţi la descărcarea mărfii, este fără dubiu că, în fapt aceştia au fost prezenţi la sediul firmei lui M.C. atunci când au avut loc mai multe transporturi de produse petroliere.

În recurs au fost audiaţi martorii C.I. şi V.M., ambii în calitate de conducători auto, care în perioada 2006-2007 au efectuat mai multe transporturi petroliere de la S.N.P.P. Ploieşti la firma din localitatea I.J. Ambii martori au arătat că „întotdeauna ruperea sigiliilor a avut loc în prezenţa unuia dintre cei doi reprezentanţi ai fiscului”, pe care i-au identificat chiar în sala de judecată ca fiind inculpaţii B.M. şi C.V.V.

Aceiaşi martori au mai arătat şi împrejurarea că la punctul de lucru de la I.J. existau, formal, două rezervoare fixe, care însă, nu aveau capacitatea de a stoca produsele transportate, astfel că acestea erau preluate de autocisterne aflate la sediul firmei.

Toate aceste nereguli semnalate atât de conducătorii auto, dar şi de alţi martori audiaţi, nu au fost însă semnalate de cei doi inculpaţi, reprezentanţi ai fiscului care şi-au încălcat astfel atribuţiile prevăzute la lit. b) din fişa postului.

Elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu constă tocmai în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, nerespectarea obligaţiilor impuse prin fişa postului cu consecinţa producerii pagubei în bugetul de stat.

Între aceste încălcări şi rezultatul produs, respectiv producerea prejudiciului, există legătură directă de cauzalitate.

Încălcarea atribuţiilor de serviciu de către cei doi inculpaţi are legătură cu producerea prejudiciului, întrucât fără contribuţia acestora rafinăriile nu ar fi efectuat livrări sau ar fi livrat cu acciza plătită de furnizor, astfel că nu ar mai fi existat posibilitatea sustragerii de la plata accizelor.

Mai mult decât atât, contribuţia inculpaţilor B.M. şi C.V.V. nu s-a redus doar la „certificarea” documentelor ci a fost una şi mai importantă, întrucât aceştia au întocmit referatul cu privire la oportunitatea „autorizaţiei de utilizator fiscal” pe anul 2006 pentru SC L.S. SRL comuna I.J.

La dosarul de urmărire penală există, în copie, acest referat, care este semnat de cei doi inculpaţi şi vizat inclusiv de martorul I.N., în calitate de director executiv adjunct, aspect pe care însă a omis să-l menţioneze în declaraţia sa, deşi a fost chestionat sub acest aspect în recurs.

În cuprinsul acestui referat, cei doi inculpaţi atestă, contrar realităţii, că cererea de suplimentare a cantităţii de „dilustar” pentru care s-a solicitat eliberarea de „autorizaţie de utilizator final” este justificată prin faptul că „uleiurile minerale alocate până în prezent au fost utilizate integral în scopul pentru care au fost solicitate”.

Acest referat este întocmit de cei doi inculpaţi în data de 29 septembrie 2006, cu încălcarea flagrantă a atribuţiilor de serviciu pe care, dacă şi le-ar fi îndeplinit, ar fi trebuit să constate că firma SC L.S. SRL din comuna I.J. pentru care apreciau oportunitatea eliberării „autorizaţiei de utilizator final” pe anul 2006 avea chiar interzicerea activităţii, conform „notificării din 1 martie 2006 privind interzicerea desfăşurării activităţilor: înregistrată în registrul comerţului din 3 martie 2006”.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să reţină în sarcina inculpaţilor B.M. şi C.V.V. comiterea infracţiunii de abuz de încredere în forma calificată, prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-art. 248¹ C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2. De asemenea, din probele administrate (urmărire penală, fond, apel, recurs) a rezultat că aceştia au comis, în formă continuată, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În privinţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de fals intelectual, Înalta Curte reţine că cei doi inculpaţi, funcţionari aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, aplicând ştampila pe documentele de însoţire a mărfii (care sunt înscrisuri oficiale) şi atestând astfel, nereal, că întreaga cantitate de produse petroliere menţionată în documentele de însoţire a mărfii a fost livrată şi descărcată la sediul societăţii beneficiare, SC L.S. SRL.

Martorii audiaţi în cauză, inclusiv martorii audiaţi în recurs, respectiv cei doi conducători auto V.M. şi C.I. au arătat că în momentul în care aduceau transporturile de la rafinărie, unul dintre cei doi inculpaţi erau prezenţi, iar produsele petroliere niciodată nu au fost descărcate în cele două bazine de la societatea SC L.S. SRL, care, de altfel, erau şi improprii pentru a prelua produsele, ci erau preluate de alte autocisterne aflate la faţa locului.

Sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au comis infracţiunea de fals cu intenţie, dându-şi seama că, săvârşind fapta, alterează adevărul pe care trebuiau să-l exprime actele ştampilate de aceştia.

3. Procedând în acest mod, cei doi inculpaţi au înlesnit acţiunile infracţionale ale celorlalţi coinculpaţi, făcându-se astfel vinovaţi de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală.

Este evident că, fără folosirea documentelor falsificate, nu ar mai fi existat posibilitatea sustragerii de la plata accizelor iar prejudiciul nu s-ar mai fi produs.

Probele au evidenţiat că inculpatul C.V.V. a atestat în mod nereal că au fost livrate la SC L.S. SRL un număr de 7643,63 tone de produse petroliere (237 transporturi), iar inculpatul B.M. un număr de 41 transporturi însumând 1493,57 tone.

Prejudiciul la care inculpatul B.M. a contribuit a fost de 2.114.924,9 RON, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.V.V., acesta a fost de 10.823.532 RON.

În aceste condiţii, pentru ambii inculpaţi se va reţine incidenţa alin. (3) al art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fără ca aceasta să presupună o schimbare de încadrare juridică, întrucât în alin. (3) sunt prevăzute doar limitele de pedeapsă pentru ipoteza în care prejudiciul produs prin infracţiunea de evaziune fiscală depăşeşte un anumit cuantum, 500.000 euro.

Ca urmare a situaţiei de fapt descrise mai sus, Înalta Curte constată, în mod corelativ, că este întemeiată şi critica parchetului privind greşita achitare a inculpatului M.C. pentru comiterea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul M.C., în calitate de administrator şi asociat la SC L.S. SRL, a folosit autorizaţiile de utilizator final, pe care inculpaţii B.M. şi C.V.V. au aplicat, în fals ştampilele prin care atestau că au fost aduse la depozitul din comuna I.J., judeţul Olt, toate produsele petroliere menţionate pe documentele de însoţire a mărfii.

Ulterior, inculpatul M.C. a folosit aceste autorizaţii, fiind astfel posibilă săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, infracţiunea de uz de fals fiind astfel infracţiunea mijloc pentru săvârşirea infracţiunilor scop.

Parchetul a mai criticat hotărârile pronunţate şi sub aspectul individualizării pedepselor (art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.), respectiv neaplicarea sporului de 6 luni închisoare pentru inculpatul M.C. şi modalitatea de executare, fără privare de libertate, pentru inculpaţii C.V. şi P.C.

Înalta Curte apreciază aceste critici ca nefondate.

Aşa cum deja s-a arătat, în analiza recursului declarat de inculpatul M.C., pentru argumente ce nu vor mai fi reluate, pedeapsa aplicată acestuia este corespunzătoare, în cuantum, scopului preventiv şi educativ.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate intimaţilor inculpaţi C.V. şi P.C., instanţele au optat corect pentru suspendarea condiţionată, prevăzută de art. 81 C. pen. pentru inculpatul C.V. şi suspendarea sub supraveghere, prevăzută de art. 86¹ C. pen. pentru inculpatul P.C., ţinând seama de lipsa antecedentelor penale şi conduita acestora procesuală, precum şi de gradul de pericol social concret al faptelor comise.

Nici critica privind pedepsele accesorii nu poate fi primită, acestea fiind corect aplicate pe lângă pedeapsa rezultantă, căci doar pedeapsa complementară însoţeşte pedeapsa principală, motiv pentru care dispoziţiile ce reglementează tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, în C. pen. anterior, prevăd doar contopirea pedepselor complementare, nu şi a celor accesorii.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova şi va casa în parte decizia recurată şi sentinţa primei instanţe.

Rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.C., repunând pedepsele componente în individualitatea lor.

Examinând aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 5 C. pen., Înalta Curte constată că, potrivit principiului aplicării globale a acesteia, legea penală mai favorabilă o constituie legea penală anterioară, atât din punctul de vedere al limitelor de pedeapsă, cât şi din punct de vedere al regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, dar şi al instituţiei infracţiunii continuate.

În consecinţă, în baza art. 291 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen. se va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată către minimul textului incriminator.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (anterior) se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului în cauza de faţă cu pedepsele aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea.

Se va face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (anterior).

Inculpaţii B.M. şi C.V.V. vor fi condamnaţi fiecare pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de abuz în serviciu în forma calificată, complicitate la evaziunea fiscală [avându-se în vedere limitele alin. (3) al art. 9, în raport de cuantumul prejudiciului] şi fals intelectual, pentru toate reţinându-se că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară.

În aplicarea art. 5 C. pen., Înalta Curte a avut în vedere pentru aceşti inculpaţi atât limitele de pedeapsă, cât, mai ales, pornind de la principiul aplicării globale a legii, regimul sancţionator al concursului de infracţiuni şi al instituţiei infracţiunii continuate, mult mai favorabile în reglementarea anterioară.

Orientarea pedepselor va fi către minimul textului incriminator care, în special pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, are un cuantum îndestulător, menit să asigure scopul preventiv şi educativ al pedepsei.

Înalta Curte mai reţine, pentru aceşti inculpaţi, că încă din actul de sesizare a instanţei s-a făcut vorbire de împrejurarea că ambii au mai fost trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 261/P/2006 pentru acelaşi gen de fapte, dosarul fiind pe rol la Judecătoria Bacău.

La instanţa de fond a fost depusă la dosar sentinţa penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău, pronunţată în Dosarul nr. 8416/180/2009.

În raport de soluţia de achitare dispusă în prezenta cauză, nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu au făcut demersuri pentru a verifica situaţia juridică a inculpaţilor în cauza evocată mai sus.

În recurs a fost ataşată decizia penală nr. 3/A/2013 a Tribunalului Bacău, secţia penală, decizie prin care sentinţa penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău a fost desfiinţată, printre altele, şi în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii B.M. şi C.V.V., dispunându-se condamnarea acestora la câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, conform art. 86¹ C. pen.

Înalta Curte constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpaţii au fost condamnaţi prin decizia penală nr. 3/A/2013 a Tribunalului Bacău, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1085 din 21 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău (decizie, de asemenea, ataşată la dosar în soluţionarea recursului).

În acelaşi timp, inculpaţii se află în situaţia prevăzută de art. 86⁵ raportat la art. 85 C. pen., fiind obligatorie pentru aceştia anularea suspendării sub supraveghere şi aplicarea dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni.

Prin urmare, conform art. 86⁵ C. pen. anterior raportat la art. 85 C. pen., Înalta Curte va dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi prin sentinţa penală nr. 2057/2011 a Judecătoriei Bacău, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 3/A/2013 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1085/2013 a Curţii de Apel Bacău.

Pedeapsa rezultantă se va descontopi în pedepsele componente, urmând ca acestea să fie contopite cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, în baza art. 33, art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. anterior.

Se va face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În raport de soluţia de condamnare, sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpaţii vor fi obligaţi în solidar cu inculpatul M.C. la plata despăgubirilor către A.N.A.F.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii B.M. şi C.V.V. vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul M.C. va fi respins ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, incluzând şi onorariul avocatului din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii B.M. şi C.V.V. se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova împotriva deciziei penale nr. 371 din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 99 din 30 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Olt şi, rejudecând:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.C. în pedepsele componente.

În baza art. 291 C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) şi art. 5 C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (anterior) contopeşte pedepsele aplicate inculpatului M.C. în cauza de faţă cu pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 112 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Topoloveni, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a , lit. b) şi lit. c) C. pen. (anterior).

Face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (anterior).

II. Condamnă pe inculpatul B.M. la pedepsele de:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-art. 248¹C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) şi art. 5 C. pen.;

- 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (anterior) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (anterior) raportat la art. 9 lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) şi art. 5 C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 86⁵ C. pen. (anterior) raportat la art. 85 C. pen. (anterior) anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (anterior), aplicată prin sentinţa penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1085 din 21 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pedeapsă pe care o descontopeşte în pedepsele componente:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Constată că faptele care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 2057 din 22 decembrie 2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1085 din 21 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

În baza art. 33, art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. (anterior) contopeşte pedepsele din prezenta cauză cu pedepsele menţionate anterior, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (anterior).

Face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (anterior).

III. Condamnă pe inculpatul C.V.V. la pedepsele de:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (anterior) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (anterior) şi art. 5 C. pen.

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 13² din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Face aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. (anterior).

În baza art. 14 şi art. 998 C. civ. obligă, în solidar, inculpaţii M.C., B.M. şi C.V.V. la plata sumei de 18.785.032,79 RON plus majorări de întârziere calculate conform art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. republicat cu modificările şi completările ulterioare până în ziua executării integrale a obligaţiilor bugetare către partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Olt.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. obligă inculpaţii B.M. şi C.V.V. la plata sumei de câte 6.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul intimat inculpat M.C. la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi P.C. şi C.V., în sumă de câte 400 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.M. şi C.V.V., în sumă de câte 300 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1636/2014. Penal. Infracţiuni privind...		ICCJ. Decizia nr. 1655/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

ICCJ. Decizia nr. 1637/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1637/2014. Penal