ICCJ. Decizia nr. 1734/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.). Incestul (art. 203 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1734/2014
Dosar nr. 3912/95/2013
Şedinţa publică din data de 22 mai 2014
Asupra recursului faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 243 de la 10 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul cu nr. 3912/95/2013, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I., la câte o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte reţinute în sarcina sa şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru fiecare din cele două fapte reţinute în sarcina sa. Conform art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele mai sus stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale; s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. şi, în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea şi arestul preventiv începând cu 4 martie 2013 la zi, iar potrivit art. 350 pct. 1 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 346 raportat la art. 348 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la câte 10.000 RON despăgubiri morale în favoarea părţii vătămate C.E.A. şi părţii vătămate C.A.M.; s-a aplicat inculpatului măsura de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen. în condiţiile art. 113 pct. 3 C. pen.; s-a aplicat aceluiaşi inculpat şi măsura de siguranţă prevăzută de art. 116 C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei cu închisoarea, în sensul interdicţiei de a se afla pe raza localităţii V., sat V.D., pe această perioadă.
A fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare statului (inclusiv cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale), din care suma de 900 RON reprezentând onorariu avocaţi oficiu în avans, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 174/P/2013, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33-art. 34 C. pen., constând în fapt în următoarele:
Inculpatul C.I., în vârstă de 20 de ani, a locuit până la data de 4 martie 2013, când a fost reţinut de organele de poliţie, în satul V.D. din comuna V., judeţul Gorj, într-o familie compusă din părinţi, un frate şi încă trei surori cu diferite vârste, toate mai mici decât acesta. Urmare a sărăciei şi a lipsei de interes a părinţilor, care mai tot timpul erau plecaţi de la locuinţa lor, fie în alte localităţi din judeţ sau ţară (tatăl), fie în localitatea de domiciliu (mama), cei 5 copii au crescut în grija vecinilor sau a altor persoane cărora le creau milă, întrucât erau nemâncaţi şi dezbrăcaţi.
Mai mult, prezenţa părinţilor în perioade scurte alături de aceştia şi surprinderea lor în diverse ipostaze cu tentă sexuală, l-au determinat pe inculpatul C.I. să procedeze în acest sens, prin violenţă, determinându-le pe surorile sale mai mici să întreţină raporturi sexuale. Aspectele au persistat multă vreme în comunitatea locală, în urma cercetării judecătoreşti efectuate reţinându-se că cele constatate în martie 2013 erau vechi, s-a încercat înlăturarea unor astfel de situaţii prin discuţii avute cu părinţii (în special mama), dar finalitatea nu a fost cea dorită, aceasta neimplicându-se în creşterea şi educarea copiilor, ci mai mult într-o relaţie extraconjugală.
S-a apreciat că vina totală în producerea şi perseverarea în astfel de activităţi antisociale cu un puternic impact în rândul comunităţii locale şi nu numai, cu traume care şi-au pus amprenta asupra dezvoltării părţilor vătămate, aparţine părinţilor, care nu au supravegheat minorii, dar în acelaşi timp inculpatul, având discernământul păstrat, urmează să fie tras la răspundere penală.
Urmare a gravelor carenţe educaţionale şi mediului subcultural în care trăia, implicat emoţional şi urmare a ipostazelor nefireşti în care îi surprinsese pe părinţii săi în cursul anului 2007, inculpatul C.I., folosind violenţa, a constrâns-o pe sora sa, partea vătămată C.E.A. la acea dată în vârstă de 12 ani, să întreţină raport sexual.
Din declaraţiile martorei D.A., vecină cu locuinţa părinţilor inculpatului, s-a reţinut că l-a surprins pe acesta când, într-una din camere, dezbrăcat din brâu în jos, întreţinea raport sexual cu sora sa, C.E.A., care se afla dezbrăcată şi întinsă în pat, iar la întrebarea sa, aceasta a răspuns că a fost bătută şi obligată să întreţină raport sexual normal. Deşi a contactat-o pe mama minorei în zilele următoare, aceasta nu a crezut cele relatate, mai mult a încercat să nu mai păstreze o relaţie normală cu martora, considerând că aceasta îşi bate joc de copiii săi şi tot ce i-a spus sunt numai insinuări. Martora a menţionat că, vinovată de cele întâmplate este mama lor, care părăsea locuinţa proprie şi îi lăsa pe copii fără ajutor, că aceştia stăteau înfometaţi şi în mizerie, de multe ori personal rupând în mai multe bucăţi câte o pâine şi dându-le să mănânce pentru că îi părea rău de ei.
Activitatea infracţională a inculpatului a continuat şi în perioada următoare, minora C.E.A. fiind constrânsă la raporturi sexuale în mod regulat, aspectele fiind confirmate prin declaraţiile martorului C.G.O. (fratele acestora în vârstă de 15 ani), care i-a surprins însă nu a dezvăluit ceea ce observase altor persoane, urmare a ameninţărilor şi bătăilor la care a fost suspus de către inculpat.
Urmare a traumelor la care a fost supusă şi intervenţiei din ce în ce mai energice a unor persoane din comunitatea locală, care încercau să le explice părinţilor inculpatului comportamentul acestuia şi faptele pe care le-a săvârşit, minora C.E.A. a fost dusă în cursul anului 2012 la locuinţa unei bătrâne din alt sat, tocmai pentru a se evita pe viitor săvârşirea unor infracţiuni de acest gen.
În cursul anului 2012, inculpatul, folosind aceleaşi metode, respectiv ameninţări şi violenţă, a întreţinut raporturi sexuale cu sora sa mai mică, C.A.M., în vârstă de 9 ani, fiind surprins de martorul C.G.I. , care a relatat că, aflându-se pe o cărare din apropierea pârâului V.D., l-a surprins pe inculpat dezbrăcat, în timp ce întreţinerea raporturi sexuale cu sora sa, C.A.M., iar în momentul în care a strigat la el, fiind întuneric, acesta a fugit şi nu a reuşit să-l prindă. Ulterior a însoţit-o pe minoră până la locuinţa părinţilor, chiar a discutat cu mama acesteia de ceea ce observase, dar nu s-a luat nici o măsură împotriva inculpatului. Mai mult, martorul a relatat că a purtat discuţii şi cu D.A., acesta confirmând că şi ea l-a surprins pe inculpat când întreţinea raporturi sexuale cu sora sa C.E.A.
Aspectele reţinute au fost confirmate atât de martorii D.I. şi C.I.I., cât şi de reprezentanţii autorităţii locale, respectiv V.M.F. (în calitate de primar) şi I.I., în calitate de viceprimar al comunei V.
Părţile vătămate au fost supuse unor constatări medico-legale în cadrul S.M.L. Gorj, din rapoartele de constatare medico-legală din 15 martie 2013 (C.E.A.) şi din 15 martie 2013 (C.A.M.) rezultând că acestea, din punct de vedere genital, prezintă semnele unei deflorări vechi, complete, cicatrizate, a cărei dată nu se poate preciza.
Şi inculpatul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice privind discernământul faptelor, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică reţinându-se că acesta a prezentat o tulburare de personalitate antisocială, retard mintal uşor, cu predispoziţie la acte sociale care afectează capacitatea persoanei de a stăpâni violenţa. S-a concluzionat că inculpatul nu poate aprecia în totalitate consecinţele faptelor sale, datorită modului parental şi carenţelor educaţionale, mediului subcultural în care trăieşte, însă a săvârşit faptele cu discernământ.
Tocmai pornind de la cele reţinute în cursul cercetării judecătoreşti, analizând comportamentul inculpatului şi având îndoială asupra stării psihice a acestuia, instanţa de fond a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice pentru a stabili dacă inculpatul avea discernământul păstrat la data săvârşirii faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, prin raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din 2 iulie 2013 a concluzionat că inculpatul a prezentat, în perioada comiterii faptelor pentru care este judecat, ca şi în prezent, tulburare de personalitate de tip mixt, cu manifestări antisociale, retard mintal uşor la graniţa cu intelectul liminar prin deficit instructiv-educativ sever. De asemenea, s-a menţionat că inculpatul a avut păstrată capacitatea de apreciere critică asupra consecinţelor social-negative ale faptelor pentru care este judecat şi faţă de care discernământul a fost păstrat, recomandându-se, dată fiind afecţiunea psihică şi potenţialul antisocial, aplicarea măsurilor de siguranţă prevăzute de art. 113 C. pen. Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică a fost avizat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală „M.M.” Bucureşti.
Dovedită fiind vinovăţia inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol (două fapte) şi incest (două fapte), prevăzute de art. 197 alin. ( 1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33-art. 34 C. pen., instanţa de fond a procedat la condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă cu închisoarea, cu privare de libertate, într-un cuantum moderat, de natură să asigure reeducarea, pedeapsa fiind apreciată pe de o parte pornind de la carenţele educaţionale, retardul mintal uşor la graniţa cu intelectul liminar, tulburarea de personalitate de tip mixt, iar, pe de altă parte, raportat la lipsa de supraveghere a părinţilor care, dacă exista, putea evita consecinţele negative ce afectează şi vor afecta atât persoana inculpatului cât şi pe cea a părţilor vătămate.
Cu privire la latura civilă a cauzei, chiar dacă părţile vătămate, prin apărătorii din oficiu, au menţionat că nu se constituie părţi civile în cauză, instanţa de fond, faţă de dispoziţiile art. 17, art. 18 C. proc. pen. raportate la art. 346 şi art. 348 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata sumei de câte 10.000 RON despăgubiri morale în favoarea părţii vătămate C.E.A. şi a părţii vătămate C.A.M.
Având în vedere simptomele pe care le prezintă inculpatul, simptome constatate şi cu ocazia expertizelor medico-legale psihiatrice la care a fost supus, precum şi recomandările Comisiei de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „M.M.” Bucureşti, instanţa de fond a aplicat inculpatului şi măsura de siguranţă prevăzută de art. 113 C. pen., respectiv obligarea la tratament medical în condiţiile art. 113 alin. (3) C. proc. pen. în acelaşi timp, având în vedere infracţiunile pe care le-a săvârşit şi împrejurarea că, la liberarea condiţionată, inculpatul ar putea săvârşi din nou infracţiuni de acest gen, cu un grad ridicat de pericol social, la locuinţa părinţilor aflându-se încă două minore, cea mai mică în vârstă de 7 ani, şi pentru a se evita situaţii similare, instanţa de fond a aplicat inculpatului şi măsura de siguranţă prevăzută de art. 116 C. pen., respectiv interzicerea de a se afla pe raza localităţii V., sat V.D. pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale cu închisoarea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul C.I.
În apelul Ministerului Public, s-a susţinut în esenţă că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată, prea blândă raportat la gravitatea faptelor comise şi nu i s-a aplicat inculpatului un spor de pedeapsă; încadrarea juridică este greşită, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut agravanta prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen. şi nu pe cea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b1) C. pen., astfel cum a fost trimis în judecată; nu i s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) şi lit. e) C. pen., deoarece, deşi în prezent inculpatul nu se află în situaţia reglementată de aceste texte de lege, după executarea pedepsei, tânăr fiind, îşi poate întemeia o familie şi nu s-au aplicat pedepse complementare pentru fiecare dintre faptele reţinute în sarcina inculpatului; nu s-a dispus de către prima instanţă, potrivit Legii nr. 76/2008, prelevarea de la inculpat de probe biologice în vederea introducerii în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
S-a precizat oral că nu se susţine motivul de apel referitor la internarea medicală provizorie a inculpatului, ca şi măsură de siguranţă, pe parcursul judecăţii, arătând în acest sens că inculpatul are discernământ scăzut, iar afecţiunile de care suferă pot fi tratate în penitenciar.
S-a mai arătat ca motiv suplimentar de apel, invocat oral, că măsura de siguranţă prevăzută de art. 116 C. pen., aplicată de instanţa de fond pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei cu închisoarea, este greşită în condiţiile în care acesta este singurul domiciliu al inculpatului şi această măsură nu este oportună.
Astfel, s-a motivat că, în speţă, trebuia să se reţină concurs real şi ideal a celor două infracţiuni de viol şi incest săvârşite de inculpat, aşa încât trebuiau aplicate dispoziţiile art. 33 lit. a) şi lit. b) C. pen., iar pedepsele aplicate inculpatului trebuiau just individualizate, ţinându-se seama în totalitate de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi de cele prevăzute de art. 52 C. pen.
Inculpatul a solicitat redozarea pedepselor aplicate de instanţa de fond, în sensul reducerii cuantumului sub minimul prevăzut de lege, cu reţinerea şi aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen. şi a art. 80 C. pen., avându-se în vedere carenţele sale educaţionale şi starea sa de boală, care nu i-a permis să realizeze faptele pe care le săvârşeşte, precum şi faptul că a recunoscut infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată prin actul de sesizare a instanţei.
În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea măsurii obligării inculpatului la tratament medical.
Prin decizia nr. 408 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 243 de la 10 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul cu nr. 3912/95/2013.
A fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost desfiinţată în parte, pe latură penală, sentinţa, iar în rejudecare s-a dispus, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului C.I., la două pedepse de câte 15 ani închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. după executarea pedepsei principale.
În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de 5 ani închisoare.
În baza art. 33, art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 15 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. lit. a), lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. după executarea pedepsei principale.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul să se prezinte în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire, măsura de siguranţă urmând a fi aplicată pe durata executării pedepsei principale prin reţeaua sanitară a A.N.P., iar ulterior printr-o unitate de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la eliberarea din penitenciar a acestuia, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale.
În baza art. 88 C. pen., art. 350 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 martie 2013 la zi şi menţinută starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat, iar restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului, din care 200 RON reprezentând onorariu apărător oficiu s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, curtea a arătat, cu privire la apelul declarat de inculpat că, pentru a se recunoaşte anumite împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare, este necesar să se constate că împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Aceasta, deoarece „conduita bună”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale ale inculpatului, iar „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., în raport cu specificul infracţiunilor săvârşite, nu se regăseşte în prezenta cauză; referitor la „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a menţionat că aceasta nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, pe fondul existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârşirea faptelor.
S-a arătat de instanţa de prim control judiciar că inculpatul, deşi a pretins că a recunoscut constant faptele, a negat în realitate săvârşirea infracţiunilor de viol calificat în formă continuată, susţinând că surorile sale au acceptat întreţinerea de raporturi sexuale. Or, faţă de vârsta părţilor vătămate în momentul debutului relaţiilor incestuoase, curtea a apreciat că acestea nu aveau cum să aibă o reală manifestare de voinţă (partea vătămată C.E.A. avea 12 ani, iar partea vătămată C.A.M. avea 9 ani). Mai mult, martorii care de-a lungul timpului au surprins inculpatul întreţinând raporturile sexuale au arătat că părţile vătămate plângeau şi ţipau în acel moment (D.A., D.I. şi C.G.I.). Partea vătămată C.A.M. şi martorul C.G.O., fratele acestora în vârstă de 15 ani, relatând despre momentele în care inculpatul întreţinea raporturi sexuale cu partea vătămată C.E.A. au confirmat că aceasta nu se supunea de bună-voie solicitărilor inculpatului şi că o auzeau pe aceasta plângând şi rugându-se în camera în care rămâneau doar inculpatul şi partea vătămată.
În consecinţă, criticile apelantului inculpat cu privire la individualizarea pedepsei au fost apreciate ca neîntemeiate.
În ceea ce priveşte motivele de apel invocate de parchet, curtea a apreciat că sunt întemeiate. S-a arătat, în acest sens, că prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului gradul scăzut de discernământ, lipsa de instrucţie şcolară, precum şi atitudinea de indiferenţă a părinţilor, care, deşi încunoştinţaţi, au preferat să se bazeze pe negaţiile inculpatului la acuzaţiile ce i se aduceau. S-a apreciat ca fiind de netăgăduit că atitudinea mamei inculpatului, căreia mai multe persoane (inclusiv partea vătămată C.A.M.) îi atrăseseră atenţia că acesta are un comportament necorespunzător faţă de surorile sale este extrem de reprobabilă, însă inculpatul, deşi avea carenţele educaţionale menţionate în rapoartele de expertiză medico-legală, şi-a păstrat capacitatea psihică de apreciere a acţiunilor sale, acest lucru reieşind inclusiv din modul în care a reacţionat atunci când a fost surprins. Astfel, martorii D.A. şi C.G.I., care l-au observat pe inculpat întreţinând sau încercând să întreţină prin constrângere raporturi sexuale cu părţile vătămate C.E.A. şi C.A.M., au precizat că acesta a fugit, la interpelarea lor. De asemenea, părţile vătămate şi martorul C.G.O., fratele lor, au declarat că inculpatul îi bătea şi ameninţa pentru a nu relata aspectele de care luaseră la cunoştinţă. Pe de altă parte, s-a apreciat că modul de apărare ales de inculpat în cursul procesului penal demonstrează că acesta nu a înţeles gravitatea faptelor comise, încercând să-şi diminueze răspunderea, primele acte de viol şi incest asupra părţii vătămate C.A.M. fiind comise de inculpat după plecarea din locuinţă a părţii vătămate C.E.A.
Toate aceste aspecte au fost luate în considerare de către instanţa de apel la reindividualizarea pedepselor principale şi complementare aplicabile inculpatului.
Curtea de apel a apreciat ca întemeiată şi critica parchetului privind luarea faţă de inculpat a măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în localitatea de domiciliu după executarea pedepsei principale. S-a arătat, astfel, că în prezent, toate surorile inculpatului au părăsit locuinţa părintească, fie încercând să-şi câştige existenţa (C.E.A.), fie prin instituirea plasamentului la asistenţi maternali profesionişti (partea vătămată C.A.M. şi minora C.A.), aşa încât nu există riscul să fie supuse unor noi traume fizice ori psihice prin prezenţa inculpatului în locuinţă. Ca urmare s-a apreciat că luarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 116 C. pen. pune inculpatul într-o situaţie dificilă într-un moment în care este foarte vulnerabil, respectiv la eliberarea sa din penitenciar, astfel că a înlăturat aplicarea acestei măsuri.
Din oficiu, instanţa de apel a constatat că faţă de inculpat s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, prevăzută de art. 113 C. pen., faţă de recomandările expertizelor medicalo-legale efectuate, însă, în mod neîntemeiat s-a fixat durata acesteia pe perioada executării pedepsei principale, măsura fiind luată cu scopul însănătoşirii sau ameliorării stării de sănătate a inculpatului. Or, este posibil ca durata de timp în care se poate realiza acest scop să coincidă cu perioada executării pedepsei principale ori să o depăşească, caz în care măsura de siguranţă va fi aplicată printr-o unitate de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor comise de inculpat, dată, printre altele, şi de caracterul repetat, instanţa de apel a apreciat că se impune prelevarea de probe biologice de la inculpat, la eliberarea din penitenciar a acestuia, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.I., criticând-o sub aspectul netemeiniciei, solicitând redozarea pedepsei aplicate şi coborârea acesteia sub minimul prevăzut de lege, prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Examinând decizia penală atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatului, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851-art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C. proc. pen. (1968) stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen. (1968).
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.
În cauză, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată la data de 20 decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), situaţie în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Totodată se constată că recurentul inculpat, prin apărător desemnat din oficiu, a motivat recursul doar oral, la ultimul termen de judecată, când au avut loc dezbaterile, încălcând astfel dispoziţiile de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., asa încât, Înalta Curte nu va putea lua în discuţie motivele întemeiate pe cazul de casare prevăzut de pct. 17 al art. 3859 C. proc. pen., întrucât acesta nu face parte din categoria celor care pot fi examinate din oficiu.
Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că, deşi recurentul inculpat a invocat ca şi temei de casare dispoziţiile art. 385 pct. 17 C. proc. pen., susţinerile sale în sensul redozării pedepsei aplicate se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, care a modificat acest text de lege prin restrângerea controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancţiunii penale stabilite de instanţele inferioare. Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de către inculpat doar sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce i-au fost aplicate de curtea de apel, considerate prea mari în raport cu împrejurările comiterii faptelor şi circumstanţele sale personale, situaţie ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuţie conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce ţin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancţiunilor penale stabilite şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de ultim control judiciar.
Înalta Curte constată, însă, că recursul inculpatului C.I. este fondat din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen.
Astfel, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, instanţa de ultim control judiciar constată că legea penală mai favorabilă este, în cauză, noul C. pen., acesta fiind cel care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpatul C.I.
Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond şi apel pentru comiterea în formă continuată şi în concurs a două infracţiuni de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. (1969), sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, şi a două infracţiuni de incest prevăzute de art. 203 C. pen. (1969), sancţionate cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, victimele infracţiunilor fiind surorile făptuitorului (minore la data comiterii faptelor).
În noua codificare, însă, în ce priveşte infracţiunea de incest prevăzută de art. 377 C. pen., a intervenit o modificare esenţială faţă de incriminarea anterioară, fiind introdusă condiţia ca raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori să fie consimţit, adică să existe acordul de voinţă liber exprimat al ambilor parteneri. Această nouă condiţie face ca existenţa infracţiunii de incest să fie exclusă atunci când raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori a avut loc prin constrângere, ipoteză ce se regăseşte şi în prezenta cauză, într-o atare situaţie urmând a se reţine doar infracţiunea de viol în forma agravată prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. b) C. pen.
Ca urmare, raportat la situaţia de fapt deja reţinută şi care nu mai poate fi modificată în recurs, faptele comise de recurent trebuie încadrate ca şi infracţiuni de viol în varianta prevăzută de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) şi lit. c) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, C. pen. în vigoare fiind, astfel, mai favorabil atât sub aspectul condiţiilor de incriminare, cât şi al pedepsei prevăzută pentru infracţiunile săvârşite.
În acest context, în care se impune încadrarea faptelor de care este acuzat inculpatul în două infracţiuni prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) şi lit. c) C. pen. şi adaptarea corespunzătoare a pedepselor în raport cu noile limite stabilite de textul incriminator, se constată că, deşi tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului este mai aspru potrivit legii noi, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu, prin aplicarea, în ansamblul dispoziţiilor sale, a noului C. pen. se va ajunge la o pedeapsă rezultantă mai redusă decât cea stabilită în temeiul C. pen. anterior, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce la crearea unei situaţii mai blânde pentru inculpat.
Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 408 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 243 din 10 septembrie 2013 a Tribunalului Gorj şi rejudecând, va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din două infracţiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi două infracţiuni prevăzute de art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. anterior în două infracţiuni prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen.
În baza art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. va condamna pe inculpatul C.I. la două pedepse de câte 9 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen., conform art. 68 C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie şi va aplica acestuia pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 3 ani închisoare, în final inculpatul C.I. urmând să execute pedeapsa de 12 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen. pe perioada executării pedepsei.
De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg în considerente, Înalta Curte va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. (1968), va deduce prevenţia inculpatului de la 4 martie 2013 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de inculpat, iar onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 408 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 243 din 10 septembrie 2013 a Tribunalului Gorj şi rejudecând:
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din două infracţiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi două infracţiuni prevăzute de art. 203 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. anterior în două infracţiuni prevăzute de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen.
În baza art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. b) şi lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul C.I. la două pedepse de câte 9 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen., conform art. 68 C. pen.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta decizie şi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, la care adaugă un spor de 3 ani închisoare, în final inculpatul C.I. urmând să execute pedeapsa de 12 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) C. pen. pe perioada executării pedepsei.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 4 martie 2013 la 22 mai 2014.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1632/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1629/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
