ICCJ. Decizia nr. 1753/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1753/2014
Dosar nr. 30019/3/2013
Şedinţa publică din 23 mai 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 804 din 06 noiembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul G.C. din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.C. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
S-a făcut în cauză art. 71, 64 lit. a teza II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe timp de 5 ani, în condiţiile art. 66 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la 17 martie 2013 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 17 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 25.000 RON către partea vătămată, cu titlu de daune morale.
În baza art. 163 alin. 6 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatului.
Prin Încheierea din 15 noiembrie 2013 instanţa a dispus, în baza art. 195 C. proc. pen., îndreptarea erorii materiale din minuta Sentinţei penale 804 din 6 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a penală, în dosarul nr. 30019/3/2013, în sensul înlăturării menţiunii instituirii sechestrului asigurător asupra imobilului reprezentând domiciliul inculpatului, respectiv apartamentul nr. 20, situat în Bucureşti, sector 5.
S-a reţinut că în ziua de 16 martie 2013, în jurul orei 17:00, inculpatul, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, l-a determinat pe minorul P.V.E., în vârsta de 10 ani, să acţioneze asupra sexului acestuia în vederea obţinerii de satisfacţii sexuale.
Lucrătorii de politie din cadrul Secţiei 18 au fost sesizaţi prin intermediul apelului de urgenţă 112 cu privire la faptul că, în spatele blocului 72, situat pe str. Rahovei, nr. 295, o persoană de sex masculin, ce părea a fi o persoană fără adăpost, hărţuia un copil.
Deplasându-se la faţa locului, lucrătorii de poliţie l-au depistat pe inculpatul G.C. împreună cu minorul P.V.E., în vârstă de 10 ani. Cu această ocazie, organele de poliţie au fost interpelate de către martora G.M., care le-a comunicat că ea este persoana care a apelat la 112, întrucât i-a observat, de la un geam al apartamentului său, pe inculpatul G.C., care s-a dezbrăcat de pantaloni, şi pe minorul P.V.E., care i-a pus mâna pe organele genitale.
Fiind audiată, partea vătămată P.V.E. în vârstă de 10 ani, a declarat că îl cunoaşte de mai mult timp pe inculpat, acesta abordându-l sub pretextul că nu are ce mânca şi solicitându-i alimente. Din declaraţia părţii vătămate rezultă însă că inculpatul avea bani, acesta jucând la aparate tip pocker, pariuri sportive etc.
Partea vătămată a arătat că, în repetate rânduri, inculpatul i-a povestit că, dacă ar avea telefon mobil, ar suna la ziar pentru a contacta femei ca "să le dea limbi în p..." şi să "le f...".
La data de 16 martie 2013 inculpatul a abordat din nou partea vătămată, cerându-i o bucată de pâine pe care acesta o avea asupra lui pentru a hrăni porumbeii din parc. În continuare, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să meargă împreună cu el într-un loc retras, în spatele blocului, unde l-a tras de mână şi i-a spus "vreau să te f...". Întrucât partea vătămată a refuzat, inculpatul i-a cerut să-l masturbeze şi să îl lingă pe penis. Din declaraţiile părţii vătămate rezultă că doar l-a atins pe inculpat pe organul sexual, acesta din urmă continuând acţiunea asupra organului genital până când "a făcut pipi"". În acest moment, la solicitarea inculpatului, partea vătămată i-a înmânat şerveţel cu care acesta s-a şters pe penis.
Din Procesul-verbal încheiat la data de 16 martie 2013 de către organele de poliţie, a rezultat faptul că respectivul şerveţel a fost ridicat în vederea expertizării.
Totodată, din declaraţia părţii vătămate a rezultat că inculpatul i-a solicitat, în repetate rânduri, să-i aducă şi alţi copii în vederea satisfacerii sexuale şi a şi întreţinut acte asemănătoare cu minorul "A." şi cu un alt minor, minori care până în acest moment nu au putut fi identificaţi.
Cu privire la aceste fapte s-a dispus disjungerea cauzei.
Conform Raportului de Expertiză Medico-Legală "Examen ADN", analiza genetică a urmelor de pe şerveţelul găsit la faţa locului nu a pus în evidenţă ADN de origine umană şi nici profile ADN, cel mai probabil datorită cantităţii insuficiente sau degradării materialului genetic, în condiţiile expunerii la factorii de mediu.
Faptul că inculpatul a constrâns-o pe partea vătămată minoră să îi maseze organul sexual, a rezultat atât din declaraţia părţii vătămate, dată în prezenţa părintelui său, în data de 17 martie 2013, dar şi din declaraţiile date de inculpat. Pentru ca un minor în vârstă de 10 ani să se simtă constrâns de către un adult cu care se află singur într-un loc ascuns, nu este necesar să se ţipe la el sau să fie lovit. Este suficient ca, în astfel de împrejurări în care acesta să se simtă neajutorat, să i se ceară în mod imperativ un lucru, or inculpatul a făcut mai mult, luându-i mâna copilului şi aşezându-i-o pe organul său sexual, în ciuda opoziţiei iniţiale a copilului.
La reţinerea infracţiunii de viol, se are în vedere şi Decizia nr. III/2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, potrivit căreia, prin act sexual de orice natură, susceptibil de a fi încadrat în infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului.
În cursul cercetărilor efectuate în cauză a fost audiată martora G.M., persoana care a sesizat săvârşirea faptei la dispeceratul de urgenţă 112, aceasta declarând următoarele: "În data de 16 martie 2013, în jurul orelor 17:00, în timp ce mă aflam la domiciliul meu de la adresa menţionată şi priveam pe geamul de la bucătărie, care este poziţionat spre spatele blocului, am observat pe aleea din spatele blocului un individ în vârstă de aproximativ 40 de ani îmbrăcat neîngrijit cu o geacă din fâş şi pantaloni de culoare închisă fiind însoţit de un copil în vârstă de aproximativ 10 ani îmbrăcat într-un hanorac de culoare neagră şi pantaloni de culoare gri. Bărbatul în vârstă de aproximativ 40 de ani mergea în spatele copilului la o distanţă de aproximativ 2 - 3 metri şi am observat cum acesta s-a oprit la intrarea în scara 2 a blocului 72 şi a purtat o discuţie cu minorul.
În urma acelei discuţii ce a durat aproximativ 30 secunde sau un minut, am văzut cum bărbatul respectiv s-a desfăcut la pantaloni şi i-a arătat organele genitale copilului, după care copilul a pus mâna pe penis timp de 30 de secunde după care, copilul a înmânat un şerveţel bărbatului.
Am observat cum cei doi s-au şters pe mâini, după care s-au deplasat în spatele blocului în care se află Sucursala BRD Calea Ferentari. Eu nu am mai avut vizibilitate, însă cei doi au purtat o discuţie şi la scurt timp a venit un echipaj de poliţie, în urma sesizării făcute de mine la apelul de urgenţă 112".
Conform procesului-verbal, la data de 16 martie 2013, în prezenţa martorului asistent, martora G.M. a recunoscut indubitabil din grup pe inculpatul G.C. ca fiind persoana care l-a agresat sexual pe minorul în vârstă de 10 ani P.V.E.
Fiind audiat inculpatul a recunoscut fapta comisă precizând că nu a ejaculat în urma acţiunii copilului asupra penisului său şi a cerut un şerveţel pentru a se şterge pe organele genitale care miroseau urât, întrucât nu se spălase de mai mult timp.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel inculpatul G.C., criticile sale vizând netemeinicia pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 311 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat G.C., împotriva Sentinţei penale nr. 804 din 06 noiembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
A menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
A dedus din pedeapsa aplicată prin sentinţa apelată, perioada detenţiei preventive, de la 17 martie 2013, la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul, la 300 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. şi este aptă să asigure scopul educativ şi coercitiv al pedepsei.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal de 10 zile prev. de art. 3853 C. proc. pen. a declarat recurs inculpatul G.C., în susţinerea căruia a solicitat a se face aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. cu consecinţa aplicării unei pedepse într-un cuantum mai redus.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale atacate, reţine Înalta Curte că recursul declarat de inculpatul G.C. este întemeiat numai sub aspectul incidenţei disp. art. 5 C. pen., fapt pentru care îl va admite în aceste limite pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013 recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen. declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Faţă de aceste norme tranzitorii, Înalta Curte va analiza recursul declarat de inculpatul G.C. în raport de cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, rezultând atât fapta cât şi împrejurările comiterii faptei.
Recurentul inculpat nu formulează critici cu privire la situaţia de fapt astfel încât Înalta Curte nu va mai relua expunerea acestuia, cu atât mai mult cu cât inculpatul a înţeles să se judece în procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine însă că recursul declarat de inculpat este întemeiat sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă.
Potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Deşi regula o constituie activitatea legii penale există însă şi situaţii când aceasta se aplică şi raporturilor juridice născute sub imperiul unei alte legi.
O asemenea derogare are loc în cazul situaţiilor tranzitorii determinate de succesiunea legilor penale, adică atunci când o infracţiune este săvârşită sub imperiul unei legi penale, dar judecarea ei are loc sub imperiul unei alte legi penale.
Într-o asemenea situaţie tranzitorie, una dintre legi extraactivează iar în acest caz se impune a fi determinată legea penală mai favorabilă, ori cea anterioară, ori cea ulterioară.
În speţă, de la data pronunţării Deciziei penale nr. 311 din 10 decembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
În acest context, instanţa de recurs, având în vedere că fapta a fost comisă sub imperiul legii vechi iar până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege nouă, în baza principiului aplicării legii penale mai favorabile, trebuie să determine care este legea care va extraactiva.
În acest context, Înalta Curte va analiza comparativ conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea nouă.
În cauza dedusă judecăţii, inculpatul G.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 193 alin. (1) şi (3) C. pen. cu următorul conţinut:
"Art. 197 alin. (1) C. pen. anterior - Actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Alin. (3) - Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani."
În Noul C. pen. infracţiunea de viol este reglementată de disp.art. 218 C. pen. şi are următorul conţinut:
"Alin. (1) - Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Alin. (3) lit. c) - pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi atunci când victima nu a împlinit vârsta de 16 ani.
Analizând comparativ conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. anterior cu conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol prev. de art. 218 alin. (1) C. pen. constată Înalta Curte că există diferenţe majore între cele două infracţiuni.
Dacă în vechea reglementare, violul era definit ca fiind actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, în noul C. pen. legiuitorul este mult mai explicit şi arată în mod expres modalităţile alternative de comitere a faptei respectiv raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere sau profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
În cauza dedusă judecăţii activitatea infracţională a inculpatului a constat în aceea că l-a determinat pe minorul în vârstă de 10 ani să îl masturbeze şi să îl lingă pe penis, activităţi ce realizează elementul material al infracţiunii prev. de art. 219 C. pen. referitoare la agresiunea sexuală.
Potrivit acestor dispoziţii legale, actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218, cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Alin. (2) lit. c) - pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani interzicerea unor drepturi atunci când victima nu a împlinit vârsta de 16 ani.
Faptul că în noul C. pen. conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol a fost modificat, nu echivalează cu o dezincriminare, cât timp elementul material al laturii obiective a infracţiunii de viol se regăseşte atât în infracţiunea de viol prev. de art. 218 noul C. pen. cât şi în infracţiunea de agresiune sexuală prev. de art. 219 C. pen.
În raport de situaţia expusă, Înalta Curte reţine că fapta inculpatul G.C. de a-l determina pe minorul de 10 ani să-l masturbeze şi să-l lingă pe penis, reprezintă act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut de art. 218 şi realizează latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 219 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen. ce urmează a fi reţinută în cauză, legea nouă reprezentând legea mai favorabilă atât sub aspectul conţinutului constitutiv cât şi sub aspectul efectelor acuzaţiei.
În vechea reglementare, infracţiunea de viol comisă asupra victimei care nu împlinise 15 ani, era pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
În actuala reglementare, fapta este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi având în vedere dispoziţiile art. 375 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 ani şi 6 ani şi 8 luni.
Faţă de împrejurarea că limitele de pedeapsă în noua reglementare sunt net inferioare celor din vechea reglementare, Înalta Curte va reduce pedeapsa aplicată inculpatului proporţional cu noile limite de pedeapsă.
Faţă de disp.art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă, Înalta Curte va reduce şi pedeapsa complementară reţinută în sarcina inculpatului în raport de noile dispoziţii privind pedeapsa complementară.
Având în vedere argumentele prezentate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admită recursul inculpatului G.C.
Va casa în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 804 din 06 noiembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi rejudecând în fond, va face aplicarea art. 5 C. pen. şi în consecinţă:
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 219 alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 375 C. proc. pen. de la 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit b) C. pen. la 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 67 C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 17 martie 2013 la 23 mai 2014.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva Deciziei penale nr. 311 din 10 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează în parte decizia penală atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 804 din 06 noiembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi rejudecând în fond:
Face aplicarea art. 5 C. pen. şi în consecinţă:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 219 alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 375 C. proc. pen. de la 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. la 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 67 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 17 martie 2013 la 23 mai 2014.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 mai 2014.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1735/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1756/2014. Penal → |
|---|
