ICCJ. Decizia nr. 177/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs in casaţie
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 177/RC/2014
Dosar nr. 2767/1/2014
Şedinţa publică din 19 septembrie 2014
Asupra recursului în casație de față,constată și reține următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 375/D din 03 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a dispus:
I. A fost condamnat inculpatul M.D.M., domiciliat în Bacău, fără antecedente penale, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, la pedeapsa de 4 ani închisoare;
- art. 25 din C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (2) din C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea.
Pedeapsă de executat : 4 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) din C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.
II. A fost condamnat inculpatul D.M.I., domiciliat în Comăneşti, jud.Bacău, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare;
- art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (2) din C. pen. cu art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea.
Pedeapsă de executat : 3 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) din C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.
III. A fost condamnat inculpatul I.D.N., domiciliat în Bacău, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (2) din C. pen. cu art. 3201 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea.
Pedeapsă de executat : 2 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) din C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 ore şi arestul preventiv începând cu data de 27 septembrie 2011 şi până la data de 23 noiembrie 2011.
În baza art. 118 lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.I.M. a unui dispozitiv tip cameră video miniaturală şi un alt dispozitiv ce prezintă ataşate artizanal două fire şi o mufă cu doi pini şi de la inculpatul I.D.N. dispozitivul tip „baghetă” este confecţionat artizanal dintr-o baghetă de material plastic, prevăzută cu un orificiu pe una din laturi şi un montaj electronic format din cameră video cu înregistrare, prevăzută cu un senzor de imagine, cu obiectiv amplasat distant în dreptul unui orificiu de vizare, cu o memorie internă de 4 GB, conectat prin conductori electrici la acumulatori de tip Li-Ion, instalaţi în interiorul baghetei.
S-a dispus confiscarea bunurilor menţionate în dovada de depunere la camera de corpuri delicte a I.P.J. Bacău aflată la fila 68 vol. II urmărire penală.
S-a constatat că inculpaţii M.D.M. şi I.D.N. au fost asistaţi de avocat ales.
S-a constatat că inculpatul D.M.I. a fost asistat de avocat oficiu.
În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 1.800 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sentinţa penală mai sus menţionată, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 111D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
M.D.M, domiciliat în Bacău; pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de : art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (2) C. pen. şi art. 25 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. constând în aceea că: în perioada mai - iunie 2012 a efectuat operaţiuni prevăzute de art. 1 pct. 11 din lege (transferuri de fonduri, retrageri de numerar, încărcare/descărcare a unui instrument de monedă electronică) prin utilizarea cardului emis de SC R.B. SA, aparţinând numitului G.F.C., inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimţământul titularului instrumentului de plată electronică, şi a transmis neautorizat către alte persoane aceste date de identificare.
- În cursul anului 2011 a constituit un grup infracţional în scopul comiterii de infracţiuni de falsificare a mijloacelor de plată electronică, în cursul lunii august 2011 planificând comiterea acestor infracţiuni împreună cu alte persoane în localitatea Odessa din Ucraina, şi în acest scop l-a determinat pe inc. D.M.I. să procure echipamente destinate falsificării mijloacelor de plată electronică.
D.M.I., domiciliat în Comăneşti, jud. Bacău, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de : art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, art. 25 din Legea nr. 365/2002 modificată şi art. art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că: în cursul lunii mai 2011 a transmis neautorizat către inc. M.D.M. cardul emis de SC R.B. SA, aparţinând lui G.F.C., precum şi datele de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimţământul titularului instrumentului de plată electronică.
- În cursul anului 2011 a constituit împreună cu inc. M.D.M. un grup infracţional în scopul comiterii de infracţiuni de falsificare a mijloacelor de plată electronică, în luna august 2011 planificând comiterea acestor infracţiuni împreună şi cu alte persoane în localitatea Odessa din Ucraina, şi în acest scop a procurat şi deţinut echipamente destinate falsificării mijloacelor de plată electronică şi I.D.N., alias C., domiciliat în mun. Bacău, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (2) C. pen. şi art. 25 din Legea nr. 365/2002 modificată şi cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că: în cursul lunii august 2011 a aderat la grupul infracţional constituit de inc. M.D.M. şi D.M.I. în scopul comiterii de infracţiuni de falsificare a mijloacelor de plată electronică, planificând comiterea acestor infracţiuni împreună şi cu alte persoane în localitatea Odessa din Ucraina, şi în acest scop a procurat şi deţinut la domiciliu echipamente destinate falsificării mijloacelor de plată electronică.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 11 martie 2011, s-a înregistrat la D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Bacău Dosarul cu nr. 41D/P/2011, în care se efectuau cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de trafic de droguri. În cauză s-a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice purtate de persoanele cercetate prin mai multe autorizaţii emise de Tribunalul Bacău.
Din exploatarea autorizaţiei din 2011 a Tribunalului Bacău prin care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice purtate de An Kap (identificat ulterior ca fiind inc. M.D.M.), au rezultat indicii că acesta este implicat în comiterea unor infracţiuni de falsificare a instrumentelor de plată electronică (skimming) şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, împreună cu mai multe persoane, la momentul respectiv încă neidentificate.
S-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou Dosar înregistrat sub nr. 111D/P/2011, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 modificată, şi art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003.În temeiul art. 912 C. proc. pen. convorbirile telefonice interceptate în baza autorizaţiei din 2011 în Dosarul nr. 41D/P/2011 au fost folosite şi în prezentul dosar întrucât au relevanţă cu privire la săvârşirea de infracţiuni prevăzute de legea comerţului electronic.
Documentarea probaţională a cauzei a identificat ca principali subiecţi infracţionali ce acţionează cu acest specific ilicit, pe M.D.M. (alias K.), D.M.I. (alias F.), N.N.R. (alias R.), D.C., M.G. şi I.D.N. (alias C.). Aceştia se aflau în legături infracţionale şi cu alte persoane neidentificate.
Specificul infracţional de fraudare a cardurilor bancare s-a realizat în cadrul unei grupări infracţionale întrucât presupune mai multe segmente de acţiune criminală, constând în procurarea de echipamente destinate capturii datelor confidenţiale a cardurilor, copierea propriu-zisă a datelor de carduri, falsificarea cardurilor prin rescrierea cardurilor valide pe alte suporturi - accept (clone) şi efectuarea operaţiunilor frauduloase de extragere numerar din conturile titularilor legali de carduri.
Aceste acte ilicite au necesitat intrinsec colaborarea infracţională a mai multor persoane, mai mult sau mai puţin specializate, ce au acţionat în cadrul unor celule specializate cu funcţii determinate în realizarea scopului deliuctuos final, de obţinere în mod facil de beneficii financiare substanţiale. În cadrul grupării au intervenit modificări de componenţă determinate de contexte particularizate, concretizate de redimensionarea şi reorientarea intereselor făptuitorilor sau de intervenţia autorităţilor judiciare care au procedat la imobilizarea individuală a făptuitorilor. S-a constatat o abilitate evidentă a angrenajului infracţional de restructurare şi substituire a persoanelor care au acţionat ilicit.
Activităţile infracţionale erau finalizate de cele mai multe ori în afara României, ţara în care s-au pus bazele grupării, învinuiţii migrând în spaţii externe - ţări puternic dezvoltate, pentru a proceda la culegerea datelor de identificare a cardurilor şi ulterior pentru a-şi asigura dispoziţia profiturilor ilicite prin fraudarea conturilor bancare aparţinând titularilor legali - cetăţeni străini.
Astfel, organizarea inculpaţilor, modurile de operare folosite (pe de o parte pentru obţinerea detaliilor bancare ale unui card, iar pe de altă parte pentru compromiterea acestuia) şi nu în ultimul rând zonele de acţiune ilicită, demonstrează caracterul transfrontalier al activităţilor infracţionale.
Au fost identificate conexiuni infracţionale cu alţi membri ai acestui anturaj de conivenţă, care acţionează ilicit, în principal în străinătate, atât în spaţiul european, unde ajung din România dispozitivele de skimming folosite pentru copierea de date de carduri fraudate, cât şi în America Latină (în Columbia, Mexic, Venezuela, Argentina), unde se realizează extragerile frauduloase de numerar de la ATM-uri prin intermediul instrumentelor de plată contrafăcute.
Investigaţiile prealabile conţinând monitorizări intruzive au stabilit existenţa unor indicii temeinice că persoanele cercetate materializau în modalitate organizată acte de procurare, confecţionare echipamente de skimming şi de transmitere de date de carduri fraudate în vederea clonării unor instrumente de plată electronică, cu scopul fraudării conturilor bancare ataşate cardurilor.
Fiecare dintre aceştia şi-a asumat atribute în funcţie de disponibilităţile de acţiune ilicită, legături infracţionale deja conturate cu alte reţele infracţionale, posibilităţile financiare, ascendentul relaţional deja obţinut în acest câmp infracţional, accesul în ţări ţintă unde au avut rezultate infracţionale, cunoştinţele tehnice pe care le au în domeniul de fraudare a instrumentelor de plată electronică.
În mod concret a fost identificat inc. M.D.M. (alias K., A.) ca fiind liderul grupului infracţional. Acesta având cunoştinţe performante privind realizarea şi exploatarea de dispozitive de skimming, a pus bazele unei grupări infracţionale prin acapararea continuă a unor complici specializaţi, care au devenit membrii executanţi în acest grup, în principal făcându-se trimitere la cazul inculpaţilor I.D.N., D.M.I., învinuiţilor N.N.R., D.C., şi a făptuitorului A.M.
Din monitorizările intruzive realizate în cauză a rezultat că sub coordonarea aceluiaşi iniţiator al grupării alţi executanţi aflaţi în străinătate (identificate ca ţări ţintă Columbia, Venezuela) primind datele de carduri fraudate, clonau instrumente de plată electronică cu care efectuau operaţiuni frauduloase de retragere numerar.
Totodată a rezultat şi aspectul că D.C. era angajat în procurarea de componente pentru asamblarea de dispozitive de skimming la dispoziţia coordonatorului, şi în extinderea conexiunilor de facilitare a traseului infracţional.
În conexiune directă cu inc. M.D.M. a fost identificat şi inc.D.M.I., care în cadrul grupării a realizat activităţi de procurare de dispozitive de fraudare a bancomatelor, de adaptare a acestora, precum şi de identificare a unor alte persoane cu preocupări ilicite similare, în vederea cooptării lor în grupul infracţional, atribuţiile la care s-a angajat conturându-i calitatea unui membru executant, cu prezenţă constantă în cadrul grupării.
Datele de monitorizare intruzivă au conturat şi participaţia penală a inc. I.D.N. care l-a sprijinit pe inc.M.D.M. în realizarea planurilor infracţionale şi s-a implicat în activităţi concrete de obţinere de echipamente de fraudare a mijloacelor de plată electronică.
Inculpaţii M.D.M. şi N.N.R. au fost arestaţi în data de 06 septembrie 2011 de către autorităţile judiciare cehe, împreună şi cu numitul G.E.D. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de instalare de aparatură de skimming pe un aparat Aș.T.M. din localitatea Karlovy Vary - Cehia. În autoturismul acestora au fost identificate echipamente destinate falsificării instrumentelor de plată electronică, iar din camera de hotel în care s-au cazat au fost ridicate sisteme informatice.
Întrucât din monitorizările intruzive a rezultat că inculpaţii I.D.N., D.I.M. şi învinuitul D.C. îşi pregătesc plecarea în străinătate pentru efectuarea de operaţiuni de skimming în interesul ilicit al întregului grup infracţional, la data de 27 septembrie 2011 s-a apreciat necesitatea stopării activităţilor infracţionale desfăşurate de membrii grupului, existând indicii că se urmărea transferarea în străinătate a unor echipamente destinate fraudării bancomatelor. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost ridicate echipamente destinate fraudării mijloacelor de plată electronică de la inc. I.D.N. şi D.M.I., însă în locuinţa înv. D.C. nu au fost identificate astfel de dispozitive, deşi din monitorizările intruzive rezultă că acesta le avea în posesie în perioada de referinţă.
S-au solicitat copii după actele de urmărire penală efectuate de Procuratura din Pilzen cu privire la inculpaţii M.D.M., N.N.R. şi G.E.D., arestaţi în Cehia pentru comiterea unor infracţiuni de skimming şi s-au solicitat relaţii pentru a se stabili dacă autorităţile judiciare române pot continua procedura de urmărire penală a acestora pentru săvârşirea infracţiunii de constituire/aderare la un grup infracţional organizat fără încălcarea principiului non bis in idem.
Prin adresa din 2011 - 185 Parchetul Regional Plzen din Republica Cehă a comunicat că îi cercetează pe N.N.R., M.D.M. şi E.D.G. pentru săvârşirea pe teritoriul Cehiei a infracţiunilor de deţinere de instrumente destinate falsificării mijloacelor electronice de plată, înşelăciune şi acţiuni neautorizate de falsificarea mijloacelor de plată electronică, infracţiuni comise în grup infracţional organizat.
S-a comunicat că întrucât acţiunile acuzaţilor sunt anchetate ca o activitate comisă în grup, anchetarea separată a unora dintre acuzaţi (mai concret a numiţilor M.D.M. şi N.N.R.) ar perturba continuitatea anchetei desfăşurată în Republica Cehă.
Pentru aceste considerente, având în vedere răspunsul autorităţilor judiciare cehe, conform căruia M.D.M. şi N.N.R., urmează să fie judecaţi de autorităţile judiciare din Cehia pentru infracţiunile săvârşite pe teritoriul acestei ţări, inclusiv pentru constituire de grup infracţional organizat, organele de urmărire penală din România vor reţine în ceea ce-l priveşte M.D.M. doar activităţile acestuia de organizare în cursul verii anului 2011 a unei grupări infracţionale ce urma să desfăşoare operaţiuni de skimming în Ucraina, activitate în care nu a rezultat implicarea infracţională a înv. N.R.N., acesta din urmă desfăşurând activităţi infracţionale într-o altă celulă coordonată de acelaşi lider.
S-a dovedit probaţional că inculpatul M.D.M. s-a aflat într-o permanentă legătură infracţională cu inc.N.N.R., preocupările lor ilicite pe linia falsificării de carduri rezultând din convorbirile telefonice purtate de aceştia în perioada mai - iunie 2011. În data de 6 septembrie 2011 cei doi împreună cu G.E.D. au fost arestaţi de autorităţile judiciare cehe în Karlovy Vary pentru comiterea de infracţiuni de skimming, aspect care dovedeşte că bazele grupării au fost puse în România, însă făptuitorii procedau la culegerea datelor de identificare a cardurilor şi fraudarea conturilor bancare aparţinând titularilor legali - cetăţeni străini în spaţii externe, ţări puternic dezvoltate, demonstrând caracterul transfrontalier pentru modul de săvârşirea al infracţiunilor.
În data de 27 septembrie 2011 au fost efectuate, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bacău, percheziţii la locuinţele în care stăteau înainte de a fi arestaţi în Cehia învinuitul N.N.R. şi inc. M.D.M., la locuinţa inculpatului I.D.N., a inculpaţilor D.M.I. şi D.C.
La inculpatul I.D.N., cu ocazia percheziţiei a fost identificat şi ridicat un dispozitiv tip „baghetă” destinat realizării activităţilor ilegale de fraudare a instrumentelor de plată electronică.
De la inc. D.M.I. a fost ridicat un dispozitiv tip cameră video miniaturală, care avea aceeaşi destinaţie.
Fiind audiat înv. D.C., luând act de drepturile procesuale a uzat de dreptul la tăcere, însă convorbirile telefonice interceptate autorizat, purtate de învinuitul D.C. cu liderul grupului infracţional, inc. M.D.M., dovedesc implicarea sa în activităţi infracţionale pe linia falsificării instrumentelor de plată electronică.
Din conţinutul convorbirilor din perioada 08-13 iunie 2011 (interceptate în baza autorizaţiei din 2011 a Tribunalului Bacău) purtate de inc. M.D.M. (alias K.) cu înv. D.C., a rezultat că aceştia făceau demersuri privind obţinerea de dispozitive de skimming, care să completeze instrumentele deja deţinute de către înv. D.C., schimbând informaţii despre activarea altor „specialişti” în domeniu pentru realizarea de activităţi de falsificare a instrumentelor de plată electronică pentru citirea datelor de carduri, totodată rezultând şi informaţii despre aspecte de organizare, care atestă că inc. M.D.M. exercita controlul asupra altor membrii ai grupării, care se implică în activităţi cu acest specific infracţional. Conform monitorizărilor intruzive, în peroada de referinţă inc. M.D.M. intenţiona să-l trimită pe înv. D.C. în Columbia, unde era aşteptat de alţi acoliţi infracţionali, cu scopul comiterii de infracţiuni de skimming.
În perioada iulie - septembrie 2011,(autorizaţiile din 2011 emise de Tribunalul Bacău) înv. D.C. a fost identificat ca făcând sistematic demersuri de obţinere a unor echipamente de skimming de la alţi întreprinzători iliciţi, care acţionează în acelaşi domeniu infracţional, pentru a le asambla la aparatură pe care o are deja în posesie, în vederea desfăşurării de activităţi de falsificare a instrumentelor de plată electronică, iar ulterior încercând să comercializeze propriile echipamente.
Supravegherea comunicaţiilor telefonice efectuate de inc. M.D.M. au identificat date certe de incriminare penală, fiind constatate activităţile ilicite pe segmentele de procurare a echipamentelor destinate falsificării instrumentelor de plată electronică, de skimming, de gestionare a traficului de date de caduri fraudate şi a produsului infracţional obţinut de către ceilalţi membrii ai grupării, pe care îi coordonează în realizarea actelor de fraudare a bancomatelor.
Monitorizări intruzive redate cu titlu exemplificativ care atestă preocupările ilicite şi conexiunile infracţionale:
Din convorbirile interceptate în baza autorizaţiei din 2011 a rezultat că inc.M.D.M. coordonează executanţi aflaţi în străinătate (Argentina, Mexic,Venezuela), persoane neidentificate, care încearcă să efectueze operaţiuni financiare frauduloase cu carduri clonate, punându-le în vedere să fie prudenţi în convorbirile telefonice şi să nu mai facă referiri la activităţile ilicite, pentru a nu le fi depistată activitatea infracţională de către organele abilitate.
În data de 01 iunie 2011 la ora 01.05, ,, inc.M.D.M. (A.K.2) este contactat, şi discută cu un bărbat (în dialog notat „X”):
A.K.2 : - Da frăţioare. Ce faci?
X : - Nu merg mă frate. Nu merge sub nicio formă.
A.K.2 : - Bă, tu m-ai înnebunit (…).
X : - Am luat toate cutiile posibile la rând, de aici. Nu merg.
A.K.2 : - Doamne (…).
X : - Nu se deschid.
A.K.2 : - Nu pot să cred aşa ceva…
X : - Trimite-le şi tu la ăia în Mexic, sau p… mea, nu ştiu. Seria ailaltă, asta (…) nu merg le-am scris de două ori, le-am f (…) le-am.
A.K.2 : - (oftează)
X : - M-am dus iar la C., iar le-am pus sus, iar m-am dus la alte cutii… nu merge.
A.K.2 : - Nu mai vorbi (…).
X : - Bun.
A.K.2 : - Nu mai (…) nu mai vorbi, hai că intru mâine pe internet, stăm de vorbă oleacă (…) aoleu, să moară mama.
În data de 01 iunie 2011 la ora 01.13, ,, inc.M.D.M. (A.K.2)) este contactat, şi discută cu un bărbat (în dialog notat „X”):
A.K.2 : - Bă (neinteligibil) ce mi-ai spus tu mie.
X : - Da (…).
A.K.2 : - M-am mai (certat?) (…).
X : - Da frate. Să moară mama de-am luat vreun (pin?), eşti nebun? Nu se deschid frate. Uite a mea se deschide, astea nu se deschid. Care e explicaţia, ce explicaţie, nu ştiu. M-am f… de trei ori, scrie-le, du-te înapoi, iar scrie-le, iar (…) să-mi bag p (…) -n ele. Am zis că e de la plasticurile mele. Da’ nu e de la (…).
A.K.2 : - Frate (…) da’ dacă să mă duc eu (…).
X : - Ă?
A.K.2 : - Să mă duc eu acolo, la (…) am vorbit acuma şi cu omu’ ăsta, cu (…) omu’ ăsta. Înţelegi?
X : - Aha.
A.K.2 : - A înnebunit omu’ (…).
X : - Şi unde să te duci?
A.K.2 : - Să mă duc eu acolo, la (…) cică are el pe cineva la (Buenes?), acolo, lângă tine. (n.n. Buenos Aires - Argentina).
X : - Păi am şi eu oameni acolo, dacă e, le trimit două trei bucăţi acolo. Am pe ai mei acolo, nu-s acolo?
A.K.2 : - Da, da’ să nu (…) să nu se strice, cum ar veni.
X : - Da’ ştii sigur că merge acolo?
A.K.2 : - Omu’, cum ar veni, a zis „dom’le, că (…)”, că are şi el pe cineva acolo, da’ a spus că n-are încredere. A spus „bă, du-te tu, dacă vrei”.
X : - Aha.
A.K.2 : - Înţelegi? Plus că (…).
X : - Eu am oamenii mei de încredere acolo, nu găinari. Înţelegi? Eu pot să le pun două bucăţi acolo, dacă s-au deschis iau primul avion, mă duc eu acolo. Nu mi-e greu. Fac trei ore până acolo.
A.K.2 : - Ia vezi.
X : - Înţelegi? Le dau două la nimereală, una diferită, una diferită, şi dacă s-a deschis am luat primul avion, şi mă duc acolo.
A.K.2 : - Hm (…).
X : - Aicea îmi zice în toate cutiile că „nu e în arhiva lor”. Aşa îmi iese pe bon.
A.K.P2 : - Ăă (…).
X : - Datele astea.
A.K.2 : - Nu mai zi, da, nu mai zi, nu mai zi.
În data de 01 iunie 2011 la ora 18.21, inc. M.D.M. (A.K.2) este contactat, şi discută cu un bărbat (în dialog notat „X”):
A.K.2 : - Alo.
X : - (neinteligibil).
A.K.2 : - Ce faci bă frăţioare?
X : - Cezi că i-am dat ăla (…) băiatul ăla, azi îmi dă răspunsul, că ieri n-am avut net, bag p (…)-n mă-sa.
A.K.2 : - Da?
X : - Am vorbit cu el, se duce azi cu ele, cred că în două ore am răspunsul.
A.K.2 : - E bun, îmi dai şi mie un răspuns.
X : - Bă frate (neinteligibil), ascultă-mă…
A.K.2 : - Spune.
X : - Eu zic că nu sunt făcute bine, frate.
A.K.2 : - Stai aşa, că am ieşit de aicea, dinăuntru.
X : - Cum?
A.K.2 : - Aşa, tu aşa zici. Bă frate, n-are de ce, ascultă-mă oleacă, eu (…) românu’ ăsta „dom’le, că (…) mă arzi”, cum ar veni, că nu ştiu ce, zic „bă, eşti nebun, nu-i frate, nu-i arsură, stai liiştit”.
X : - Dacă ardeam, ardeam de toate, nu mai ceream seria a doua, îţi ceream seria a doua şi făceam altă cheie, dacă vroiam să fac o cheie. Da’ eu nu fac chei, că din astea mănânc. Doar mă ştii pe mine că nu fac de-astea.
A.K.2 : - Ştiu frate, ştiu, da’ na, lumea ştii cum e, dacă nu te ştie, nu ştii cum e?
X : - Ascultă-mă pe mine, astea nu sunt făcute bine. Niciodată nu mi-a dat că nu citeşte, că nu e în arhiva… arhiva băncilor, aşa ceva.
A.K.2 : - Nu mai zi, mânca-ţi-aş ochii tăi, că şi aşa e numărul meu, şi e infect rău (…) ce vroiam să-ţi zic.
X : - Dă-l dracu’, iei altul, dă-l în p (…) mea.
A.K.2 : - Bă frăţioare, ce vroiam să zic (…).
X : - Da.
A.K.2 : - Aoleu, nu-mi vine să cred frate, eşti nebun la cap? Nu-mi vine să cred frate (…).
X : - Dacă nu merge (…)
A.K.2 : - (neinteligibil) bune, frate.
X : - Ia ascultă-mă, dacă nu merge nici acolo (…).
A.K.2 : - Da.
X : - Mai durează vreo 3 zile până dă drumul la ăia, la alea de (Peco?), la Olanda.
A.K.2 : - Frăţioare (…).
X : - Te trimit acolo. Bă, ascultă-mă, lumea e bună, deci eu te trimit la (…) cu oameni de-ai lui O.U, p (…) mea, lumea trimite zilnic câte o sută de bucăţi aici. Zilnic. Eu îi ajut la treabă. Zilnic. Bagă-ţi p (…)-n România şi în tot, dacă nu merg. Acolo unde te trimit eu, garantat, garantat iei 80, 100, pe zi. Merg bombe astea. De atunci, de când ai plecat tu, bombe. P.’ pune acasă zilnic câte două sute de mii (…) Ăă (…) câte o sută de mii la (treio zile?)
A.K.2 : - Nu mai (…) bă, mânca-ţi-aş, nu mai vorbi frate, că-s acasă mânca-ţi-aş p (…) ta. Vorbim pe internet când o să fie, frate. Auzi oleacă, ce vroiam să zic (…) hai, dă-mi şi tu un răspuns, ce au făcut tovarăşii ăia ai tăi acolo (…).
X : - Da.
În data de 03 iunie 2011 la ora 21.20, ,,inc.M.D.M. (A.K.2) este contactat, şi discută cu o persoană de sex masculin (în dialog notat „X”):
A.K.2 : - Ce faci bă frate? Frăţioare, ce zici?
X : - Hî?
A.K.2 : - Ce zici, ce faci?
X : - Ţi-am dat mesaj pe net că nu merg nici acolo, le scuipă afară acolo! Nu, sunt buruieni, nu sunt făcute bine, nu sunt (…) Ai înţeles?
A.K.2 : - Off! Nu mai înţeleg nimica frate, în fine! Ăla, panaramă cu mine că l-am ars, că alea, cum ar veni, că nu ştiu ce, să nu mă mai duc la el (…).
X : - (…) ţine minte că ţi le ceream şi pe alelalte şi le (…).
A.K.2 : - Aşa i-am zis şi eu frate, aşa i-am zis şi eu! Crede-mă că aşa i-am zis:,,Băi, dacă era vreun interes ţi le ceream şi pe celelalte!’’,,Da domnule, că şi-o făcut treaba (…)’’, că cutare, cutare.,,Bă, bag p (…) în ele, nu mă mai interesează de nimic!’’ Ce voiam să te întreb?
A.K.2 : - Bă frate, ai aflat ceva acolo unde ai zis tu?
X : - Eu am scris acuma pe a mea iară, după sărăciile astea, m-am dus cu copia lu’ a mea şi mi-a dat. Deci nu sunt bune alea, să înţeleg. Nu sunt panaramă!
A.K.2 : - Doamne!
X : - I-am zis lui C.: ,,Scrie-o mă pe a ta şi îţi dai seama!’’ Şi am scris-o eu pe a mea şi mi-am dat seama. Înţelegi?
A.K.2 : - Am înţeles frate!
X : - Cum p (…) mea a mea merge şi astea nu merg? Nu sunt bune ele. Ceva nu e în regulă acolo.
A.K.2 : - Înseamnă că-i handicapat omul frate, şi-o bătut joc de munca noastră cum ar veni! Că n-o ştiut să (…).
X : - Eu am sunat la bancă că mi-am pierdut cărţile mele şi zic:,,Doamnă, eu vreau să mă duc să scot din Venezuela bani, se poate?’’ Cică: ,,Scoţi din toată lumea! Nu există să nu scoţi cu firma noastră!’’ Şi aşa e, am scos şi din Venezuela şi din (…) Înţelegi? Aici. Şi de peste tot. Am dat în Argentina, am dat aici, nu e vina mea clar, le scuipă afară! Că acolo intră înăuntru ca la noi.
A.K.2 : - Băi frate, bun, am înţeles, da’ în partea asta la lalele acolo unde e tovarăşul ăla al tău să mă duc, să nu mă duc, ce facem până la urmă?
X : - Te duci, te duci.
A.K.2 : - Păi când mă duc frate? Hai că nu mai frate ce să mai fac acasă, mâncaţi-aş ochii tăi! Îs disperat pe bune!
X : - Când ţi-am zis să te duci ai dat-o în ţara p…!
A.K.2 : - Băi frate, da’ n-aveam un ban, mâncaţi-aş ochii tăi, şi am zis că poate mă pun şi eu pe picioare aici frate, nu ne mai înţelegem! Da’ dacă era de plecat nu ştii că mă duceam, da’ am zis să mă pun şi eu pe picioare oleacă că eram (…) îs pe bune, pe jante rău, crede-mă!
X : - Ascultă-mă! A venit mecanicul lui O., Ş. ăla ieri acolo, mai are două zile să termine o bucată, că au ei deja, ei au trei, da’ să mă bage şi pe mine m-am combinat şi eu cu una. De aia de Peco, ştii?
A.K.2 : - Am înţeles. Nu mai zi că ştiu ce au!
X : - O termină şi atunci te duci acolo’şa să scoatem găurile alea. Înţelegi? E casă, e tot acolo. Te bagi în echipă bună nu panarame de alea!
A.K.2 : - A, să mă duc eu cu o echipă de-a lor cum ar veni? Nu mă duc aşa frăţioare, nu, nu! Dacă aveai să-mi dai mie una, cu plăcere, aşa nu mă duc, nu mă duc! Nu mă duc cu (…) cu brigada lor nu mă duc, nu, nu!
X : - Bun! Bine atunci!
A.K.2 : - Nu frate, eu dacă mă duc, mă duc să-mi iau hogeagul meu, dacă au pretenţii la procent dau procent, da’ aşa nu, că-s lămurit eu cu ce-i acolo cum ar veni! Dacă ai vreo combinaţie aşa pe bune, nu! Nu că ştiu eu ce zic cum ar veni, n-are rost!
X : - Bine mă, bine! Stai acolo’şa în ţară atunci şi mai faci bani din p (…)!
A.K.2 : - Păi nu frăţioare, dacă-ţi dă ţie una să mi-o dai mie da, mă duc, da’ aşa cum ar veni să mă combin eu cu lumea să mă duc eu acolo să (…).
X : - Tu nu înţelegi că una o iau eu cu O., da’ îţi dă un băiat de-a lor să alergi!
A.K.2 : - A! Nu frate, nu! Faceţi-vă voi! Dacă îţi dă vreo una ţie şi vrei să mi-o dai sau n-ai cui să i-o dai mă poţi suna, da’ aşa nu mai, lasă-mă cu (…) Nu mai, nu. Vezi tu ce faci şi dă-mi un telefon! Dacă nu pe internet când intri.
Din următoarea convorbire telefonică se conturează faptul că inc. M.D.M. deţinea în perioada de referinţă în laptopul personal date de carduri fraudate care urmau să fie folosite la falsificarea instrumentelor de plată electronică.
În data de 08 iunie 2011 la ora 15.14, inc.M. D.M. (A.K.2) este contactat, şi discută cu A.G.:
A. : - Ce să fac, stăteam aşa. Bă, da’ ce zici, bă da (’…) dă şi mie oleacă laptopul ăla, îl ai acasă? Dă să mă bag şi eu pe internet.
A.K.2 : - Îl am aicea, frăţioare.
A. : - Bă, da’ ce mangliu eşti!
A.K.2 : - Da bă, ce să fac cu el acasă, bă frate? Da’ ce vrei să faci cu el?
A. : - Stăteam aşa oleacă pe net, cutare (…).
A.K.2 : - Îl am aici bă frăţioare, îl am, aicea îl am.
A. : - A (…).
A.K.2 : - Am (…) e plin cu (…).
A. : - Da’ ce (…).
A.K.2 : - Cu de-alea (…).
A. : - Da’ ce problemă (…).
Fiind audiat în cauză inc. D.I.M. a dat declaraţii detaliate, recunoscând participarea lui în cadrul grupării infracţionale constituită de inc. M.D.M., care se ocupa cu activităţi ilegale de falsificare de carduri.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost ridicat din locuinţa inculpatului D.I.M. un dispozitiv tip cameră video miniaturală şi un alt dispozitiv ce prezintă ataşate artizanal două fire şi o mufă cu doi pini. S-a solicitat Institutului pentru Tehnologii Avansate Bucureşti efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice pentru a se stabili dacă dispozitivul tip cameră video miniaturală poate fi adaptat ca parte componentă a unui ansamblu destinat copierii, stocării, falsificării sau utilizării frauduloase a instrumentelor de plată electronică şi dacă este prevăzut cu suport de stocare a datelor. De asemenea s-a solicitat aceleiaşi instituţii să ne comunice ce reprezintă celălalt dispozitiv ridicat de la inc. D.M.I.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 noiembrie 2011 întocmit de I.T.A. Bucureşti a concluzionat că dispozitivul electronic de tip cameră video miniaturală este destinat preluării ambientale de imagini video şi sunet, permiţând stocarea datelor audio-video în format comprimat pe un card. Dispozitivul nu dispune de memorie internă, putând însă stoca înregistrările pe suport de memorie externă de tip card.
Dispozitivul de culoare neagră ce prezintă ataşat artizanal două fire şi o mufă cu doi pini este un încărcător de acumulator, prevăzut cu un conector realizat artizanal, care permite încărcarea unor acumulatori amplasaţi distant.
Dispozitivul ridicat de la inculpatul D.M.I. poate fi integrat într-un montaj realizat artizanal, similar cu cel ridicat de la inc. I.D.N., cu obiectivul montat în spatele unui orificiu de vizare. Amplasat corespunzător în partea superioară a unui bancomat, ansamblul permite înregistrarea video a activităţilor desfăşurate de utilizatori la tastatura acestuia, respectiv înregistrarea video a codurilor tastate.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de I.T.A. Bucureşti, oferă lămuriri şi cu privire la „ochelarii” pe care membrii asocierii infracţionale fac demersuri constante să îi procure. În magazinele online se comercializează ochelari de soare care au integrat un dispozitiv destinat preluării ambientalului de imagini video şi sunet, permiţând stocarea datelor audio- video în format comprimat pe un card. Prin înlăturarea carcasei constructive, este dezasamblată minicamera video care este integrată în dispozitivele folosite la fraudarea instrumentelor de plată electronică. Asemenea camere video miniaturale au fost ridicate de la inc. D.I.M. şi de la inc. I.D.N., de la cel din urmă ridicându-se camera video montată într-o baghetă destinată montării pe bancomate.
Inculpatul D.I.M. a fost audiat în legătură cu activitatea lui infracţională pe linia falsificării mijloacelor de plată electronică, solicitându-i-se explicaţii şi raportat la convorbirile telefonice interceptate autorizat în cauză, din care rezultă date certe de incriminare penală.
Inc. D.I.M. a declarat că, în cursul lunii mai 2011, la solicitarea inc. M.D.M., coordonat fiind de acesta, a demontat şi sustras elemente de la bancomate din Bucureşti, care urmau să fie folosite de inculpatul Mihăilescu în activităţile de falsificare a cardurilor.
Declaraţiile lui s-au coroborat sub acest aspect cu convorbirile telefonice interceptate autorizat (în baza autorizaţiei din 2011 dispusă în Dosarul nr. 41D/P/2011), purtate de inculpaţii M.D.M. şi D.I.M. în perioada 14 mai 2011 - 18 mai 2011, din care rezultă activităţile legate de fraudarea bancomatelor desfăşurate de cei doi pe raza mun. Bucureşti, inc.M.D.M. având în mod evident un rol de coordonare şi îndrumare a celuilalt inculpat. Relevante au fost în acest sens următoarele convorbiri din data de 15.05, orele 22:03, 22:09, 23:01., iar din discuţiile purtate de cei doi inculpaţi în data de 18 mai 2011 .orele 13.24, 17.26, 20.56 reiese faptul că inc. D.I.M. adaptează dispozitive destinate fraudării mijloacelor de plată electronică, prezumat fiind vorba despre cele demontate anterior de pe bancomate.
La ora 22.03, inc. M.D.M. (A.K.1), este contactat de inc. D.I.M. (M), şi poartă următoarea discuţie:
A.K.1 : - Mă auzi, nu?
M : - Da.
A.K.1 : - Bagă-te acuma direct în el, cum ar veni, când aşa, că.
M : - Da’ stai, că tot mai ies „lăchioşi” de după colţuri, din p.
A.K.1 : - Lasă mă, că asta trece, n-are treabă mă frăţioare, pentru că.
M : - Da’.
A.K.1 : - Numa’ în spatele tău să nu fie, pentru că din lateral nu se vede nimic. Vezi ce-i cu el. uite, acuma, după ce trece baba asta, le dai m., că nu mai te vede nimeni.
M : - Da, normal. Da-i semaforul acuma, să mai stau un pic, bă.
A.K.1 : - Şi ce coiţă dacă-i semaforul, mânca-ţi-aş p (...) ta?
M : - Să nu se uite vreun. a, de fapt, ia să mă duc bă frate.
A.K.1 : Fă-ţi treaba liniştit, că nu e nimeni. Stai liniştit, că nu e nimeni.
M : - Bă, da’ nu poţi bă frate. N-am unde să bag, A., frate.
A.K.1 : - Da’ ce ai, şurubelniţă, sau aia a ta? Nu în lateral mă, deasupra capului.
M : - Păi da, am băgat frate, da’ n-am. n-ai cum.
A.K.1 : - Bagă şurubelniţa, că aia a ta, n-ai ce face cu ea.
M : - Păi da, da’ şurubelniţa am băgat-o.
A.K.1 : - Hai că trece acuma prin spatele tău unu’. Stai aşa. A oprit la scara aia, stai aşa că mai vine una acuma, las-o să treacă. Vezi că acuma, urmează să intre în spatele tău. hai, liber. Liber, dă-i. Dă-i că e liber, nu mai vine nimeni, coaie.
M : - Bă, da’ n-ai unde să. să-mi bag p.-n el!
A.K.1 : - (neinteligibil) mă nebunule. Nu în lateral, în faţă, că în lateral degeaba bagi, coiţă.
M : - N-ai bă frate cum.
La ora 22.09 inc. M.D.M. (A.K.1), este contactat de inc. D.I.M. (M), şi poartă următoarea discuţie :
M : - Ce faci?
A.K.1 : - Bine. stai aşa, trece tramvaiul ăsta.
M : - Sunt doi „lăchioşi” acolo, mai încolo un pic, îi vezi.
A.K.1 : - I-am văzut, i-am văzut.
M : - Da’ bine, măcar mă duc să văd dacă intră aia.
A.K.1 : - Da.
M : - Ei nu văd ce fac eu acolo, ştii?
A.K.1 : - Nu se vede din lateral, din spatele tău, din lateral nu se vede nimica frate, din lateral. Stai liniştit.
M : - Ia vezi în spatele meu.
ANKAP1 : - În spatele tău, dar din lateral vezi p. mea, nu vezi nimica din lateral.
M : - Da.
A.K.1 : - Eu nu-s cu ochii pe ei, eu nu văd ce schiţează, ce fac? Ce alea? Ce dracu’. stai liniştit, că nu-i belea, nu-i belea.
M : - N-am bă cum să-l dau jos, eşti nebun? P. mea. da" n-am cum să-l trag. E ok?
A.K.1 : - Da frate, da, stai liniştit. gata, gata, bravo, bravo, gata, că nu-i nimic, nu-i nimeni frate, nici nu s-a observat că (s-a luat ăla?) de acolo. Nici nu s-a observat coiţă, stai liniştit. Hai, ia-o înainte, stai că nu s-a observat coaie, nici nu se observă de aici că lipseşte ăla.
M : - Ce?
A.K.1 : - Nu se observă că lipseşte, cum ar veni. Stai liniştit, că nu te-a văzut absolut nimeni. Absolut nimeni, frate. Aşa, lejer, stai liniştit.
M : - p Da’ n-ai bă, că el e altfel prins acolo.
A.K.1 : - Stai frate liniştit, uite că mă uit la ăia doi, n-au oamenii. cască, alea, se îmbrăţişează. N-au o treabă frate.
M : - Nu? Da’ bine că nu s-a auzit nimica, frate.
A.K.1 : - Nimica, bă. Bă, da’ cum e, i-ai prins „ştoul”?
M : - Cum?
A.K.1 : - I-ai prins „ştoul”?
M : - Da. O să-ţi zic eu acuma.
A.K.1 : - Hai, stai liniştit, stai. Stai că mai mă uit, nu-i nimic, frate. Nu-i nimic. Ăia stau în staţie, oamenii, n-au treabă.
M : - Stai acolo (neinteligibil).
A.K.1 : - Nici nu s-a văzut când l-ai dat jos bă, tu mă crezi că nici nu s-a văzut?
M : - Stai acolo, că vin eu la tine.
La ora 23.01, inc. M.D.M. (A.K.1), este contactat de inc. D.I.M. (M), şi poartă următoarea discuţie
M : - Da frate.
A.K.1 : - Bă, da’ să intri puţin pe internet, că ajung şi eu în vreo 10 minute acasă, ca să-mi dai detaliile la aia. Să virez. caşcavalul.
M : - Da, nu-i problemă. Nu-i problemă.
A.K.1 : - Păi bine, hai, că-ţi dau buzz. Eşti pe internet, nu?
M : - Ăă. stai aşa să vedem calculatorul dacă e.
În ziua de 20 mai 2011, la ora 10.41, inc. M.D.M. (A.K.), aflat la postul telefonic, este contactat de inc. D.M.I. (M), şi poartă următoarea discuţie din care rezultă că inc. D. ia iniţiativa desfăşurării unor activităţi ilicite în legătură cu fraudarea mijloacelor de plată electronică, în continuarea celor coordonate în zilele anterioare de inc.Mihăilescu.
M : - În rest, na, ce să fie. La deal, la vale, aşa. Mă mai duc afară mai târziu un pic, să mai fac ceva, poate mă mai uit de ceva.
A.K.1 : - Mai ieşi, mai ieşi din casă, dacă stai numai în casă, aşa. o iei razna.
M : - Am mai ieşit frate, am mai ieşit. Numai că. na.
A.K.1 : - Da?
M : - Aha. E bun aşa.
A.K.1 : - Bă. vezi să-ţi iei şurubelniţă de-aia de care-ţi trebuie, tot, exact.
M : - Las’ că văd eu, găsesc până la urmă. Dacă nu, mă duc şi le deschid aşa. le deschid pe rând. Iau azi unul, şi ălălalt îl desfac un pic, şi văd eu. Na, ce să fac, că nu am.
A.K.1 : - (neinteligibil) te duceai şi o luai, (neinteligibil) banii atunci. Ce luai, luai vreo găleată cu var?
M : - Las’ că văd eu, mă duc eu pe afară.
A.K.1 : - Bine atunci. E bună aia, că am.
M : - Ă?
A.K.1 : - E bună aia, cu aia normal stai mult frate.
M : - Da, da’ oricum unul e strâmb şi n-am cum să bag. în fine. p (...) mea, văd eu. las’ că mă duc eu pe afară acuşa, şi văd eu ce fac.
Inculpatul D.I.M. a declarat că în perioada iunie - august 2011 M.D.M. i-a propus în mai multe rânduri să plece cu el în străinătate pentru a comite împreună infracţiuni de falsificare de carduri, solicitându-i să găsească şi alte persoane dispuse să desfăşoare activităţi ilegale de acest gen.
Monitorizările intruzive dovedesc planurile constante ale celor doi de a pleca în străinătate în vederea obţinerii de venituri ilicite prin comiterea de activităţi de skimming, de a colabora în acest scop cu alţi acoliţi infracţionali aflaţi deja în stăinătate, de a face rost de bani pentru drum şi cazare în străinătate şi de a completa dispozitivele destinate fraudării mijloacelor de plată electronică pe care le au în posesie, legăturile infracţionale dintre cei doi având o anumită durată în timp.
În ziua de 19 iunie 2011, ora 13.07, a fost interceptată următoarea convorbire telefonică purtată de inc. D.M.I. (A.N.M.), cu inc. M.D.M. (A.K.), rezultatul fiind după cum urmează:
A.M.: - Da, dar tu când vroiai s-o luăm încolo?
A.K.: - Când frate? Nu ştiu, acum ajung şi eu acasă, că m-a sunat omul: „Hai acasă” şi eu. lăsase, rămăsese vorba cum ar veni când rezolvă de bani, că şi ăsta, o luat şi ăsta bani, vreo cinci sute de pe la taică-su, nu ştiu de pe unde şi o zis: „Domnule când rezolv de bani te chem acasă”. Ei, acuma o rezolvat de bani şi m-o chemat acasă. Înţelegi? Că n-am vorbit, că nici omul ăsta nu vorbeşte pe telefoane, nu-l sun. O zis: „Hai acasă”, dar eu vorbisem cu el de când am plecat. Ştii? Că nu mă cheamă decât dacă-i de (depănat?).
A.M.: - Da.
A.K.: - Atât! Şi m-o chemat, măcar bani de bilet frate că aveam eu vreo cinci sute, mai avea şi ăla vreo cinci, na, ne rezolvam.
A.M.: - Hai că mă duc eu în oraş să văd ce mai fac.
A.K.: - Omul m-a întrebat pe mine: „Bă dar omul ăsta al tău are bani, prietenul ăsta al tău?”, zic: „Bă frate are omul, na”. „E bun atunci, e bun, e bun!”. Am zis că dau aia băga-mi-aş p. în morţii ei să-mi bag! Dacă nu mă să-mi dea o mie şi să-mi dea procent 25%.
A.M.: - Na, dar ce vrei să fac? Dar mă duc în oraş să văd ce fac. Mai vorbesc cu cineva, na, te sun mai.
A.K.: - Ai auzit?
A.M.: - Poftim?
A.K.: - Spune-i la lăchios să-mi dea o mie şi procentul.
A.M.: - Da, dar n-avea un ban, bag p. în mă-sa că stă să dea maşina aia că n-are nici ce să mănânce săracul dracului.
A.K.: - Am înţeles frăţioare!
A.M.: - Hai că mă duc pe afară, mai vorbesc cu cineva, dacă e de.
A.K.: - Bine frate, dar nu mă înţelege tu greşit, dacă aveam nu era problemă frate, dar am împrumutat şi eu de la maică-mea 1.000 de euro şi mai am 400 de euro. Eşti nebun?
A.M.: - Dacă nu pot să fac nimica asta este frate, n-am ce să fac, nu am.
A.K.: - Te înţeleg!
A.M.: - Ce să-mi bag p. să mă omor, să-mi tai o mână frate?
A.K.: - Nu-i vorba, că nu erau acuma numai bani.
A.M.: - Da, ştiu.
A.K.: - Bani de bilet, dă-i dracului! Sau vezi şi tu poate reuşeşti să dai aia şi atunci se schimbă situaţia, nu mai e problemă.
În ziua de 26 mai 2011, ora 12.33, a fost interceptată următoarea convorbire telefonică purtată de inc. D.M.I. (A.N.M.), cu inc. M.D.M. (A.K.), rezultatul fiind după cum urmează:
A.K.2 : - Ce să zic c (…), aştept şi eu, da, e bun cum ar veni, a sunat omu’, mai durează, că încă nu i-a dat de cap.
M : - Da’ (neinteligibil)?
A.K.2 : - Păi nu ştie.
M : - Păi da bă A., da’ nu poa’ să-ţi zică cât mai. ce.
A.K.2 : - Băi, ce vrei să fac eu c (…), dacă ai altă treabă, fă-ţi treaba, şi asta e, ce vrei să fac eu? Mă întrebi pe mine „da, bă A.”, şi eu vreau să. vreau să se rezolve, da’ ce vrei?
M : - Da’ nu mă, că nu vreau să mai stau aicea degeaba frate, înţelegi? Că nu mai pot.
A.K.2 : - Nu stai degeaba, că eu nu am vreo satisfacţie să te ţin pe tine aici, my friend.
M : - Da bă.
A.K.2 : - Dacă nu era nimic, îţi spuneam „băiatule, vezi-ţi de treaba ta”, n-am nicio satisfacţie, coaie, să te ţin aicea eu, că nu eşti nici nevastă-mea, nu eşti nimeni. Tu parcă ai înnebunit. Am eu vreo satisfacţie să te ştiu pe tine aici, că stai tu aici?
În ziua de 06 august 2011, ora 17.54, a fost interceptată următoarea convorbire telefonică purtată de inc. D.M.I. (A.N.M.), cu inc. M.D.M. (A.K.):
A.K.: - Fii atent că. miercuri.
M.: - Da.
A.K.: - Decolé.
M.: - Ok.
A.K.: - Deci eu am ajuns acasă la mine azi. luni mă duc să-mi fac ăla, ştii tu.
M.: - Da.
A.K.: - De călătorie, aşa.
M.: - Da.
A.K.: - O rugăminte am la tine. Vezi că eu am. iau de la mama 500 de euro, fă-mi şi tu rost de 100 de euro, c (…). Atâta am nevoie de la tine, 100 de euro. Uite, până miercuri ai timp, dă-te şi tu peste cap, vezi cum faci.
M.: - Să văd, hai, să văd.
A.K.: - Nu-s mulţi bani, hai, te rog mult, că nu. (neinteligibil) să-mi ajungă, şi aşa le-am mai spus la băieţii ăştia, le-am mai spus, „bă, mai faceţi şi voi rost de câte o sută”, asta e, că n-au oamenii, ştii cum. au dat. două în partea aia, au strâmbat nasul, au zis „bine bă, hai”, am zis „bă, măcar bani de bilet să avem toţi fiecare, şi eu ca să am banii ăştia de hot.” de. de stat acolo, cum ar veni.
M.: - Bun.
A.K.: - Ştii, că nu stăm mult, stăm 5 zile, şi de-asta o rugăminte la tine, 100 de (neinteligibil).
M.: - Păi bun, hai, ne auzim acuşa.
A.K.: - Bine fratello, miercuri, ca să ştii, finalisé. Eu luni mă duc încolo, fac ăla, acuma s-a vorbit, s-a finalizat totul, de-asta am venit acasă.
M.: - Foarte bine.
A.K.: - Mi-am făcut bagajul, tot, tot. Ca să ştii. Hai.
Din următoarea convorbire telefonică purtată de inc.M.D.M. cu D.M.I. rezultă calitatea de lider al grupului infracţional pe care o are primul şi intenţia acestuia de a racola, prin membrii executanţi ai grupului,în speţă inc.D.M.I., alte persoane cu aceleaşi preocupări infracţionale care să adere la structura organizată:
În data de 07 iunie 2011 la ora 13.07, inc. M.D.M. (A.K.2) contactează, şi discută cu inc. D.M.I. (în dialog notat "A.M."):
A.K.2 : - Bă (neinteligibil), i-auzi oleacă de ce te-am sunat.
A.M. : - Ă?
A.K.2 : - Aveam şi eu nevoie de un băiat, serios, şi curajos.
A.M. : - Da.
A.K.2 : - Care să meargă acolo unde am fost eu, departe.(n.n. în America Latină)
A.M. : - Da?
A.K.2 : - Ştii unde zic, nu?
A.M. : - Da.
A.K.P2 : - Aşa. şi, cum ar veni, ţi-am spus, să fie şi curajos, şi isteţ. Şi să facă acolo ce trebuie, şi. na. Ciupeşti şi tu, ciugulesc şi eu.
A.M. : - Da. păi.
A.K.2 : - Da’ tre’ să aibă bani să-şi ia bilet, apropo, uite uitasem să zic. Deci trebuie omu’ să-şi ia bilet el. Numa’ până acolo. Cum a ajuns acolo, aşteptă tovarăşii mei la aeroport, l-au ridicat, şi după aia e treaba întinsă. Procentajul lui e la locul lui, nu-i nicio problemă, nu umblă nimeni la procentul lui. Şi e bine pentru toată lumea, ştii? Şi un om de încredere acolo. De-al nostru.
A.M. : - Da. Da’. noi ce facem?
A.K.2 : - Biletul nu e scump, 860 de euro.
A.M. : - Da’ noi ce facem, pân’ la urmă?
A.K.2 : - (neinteligibil), ne ajută şi pe noi unu’ de încredere.
A.M. : - Am înţeles.
A.K.2 : - Înţelegi?
A.M. : - Da.
A.K.2 : - Şi eu acolo, da’ ştii cum e, da’ aşa (neinteligibil) un tovarăş de-al tău. ăla şi cu ăsta, îţi dai seama, doar să nu se înţeleagă între ei (neinteligibil), da’ altfel n-au cum.
A.M. : - Bun. Hai că. hai că (neinteligibil), hai că te sun acuşa eu, mai târziu un pic.
A.K.2 : - Sună-mă mai târziu, ne auzim. Vezi, cum a ajuns acolo frate. el scoate banii pe bilet în două zile.
A.M. : - Da, hai.
A.K.2 : - Într-o zi şi-i scoate. L-am băgat direct în pâine, cum a ajuns acolo.
A.M. : - Bine.
A.K.2 : - Hai, vezi ce faci, şi-ţi zic.
A.M. : - Pa pa.
A.K.2 : - Un băiat serios, ştii tu ce zic.
Preocupările constante ale inculpatului D.M.I. cu privire la perfecţionarea tehnicilor de skimming, experienţa lui în domeniu, precum şi legăturile cu alte grupuri infracţionale cu preocupări similare, rezultă din convorbirile telefonice interceptate în baza autotizaţiei din 2011 a Tribunalului Bacău, pe care le are cu persoane care comit infracţiuni în afara teritoriului României: convorbirile din data de 01 iulie 2011, ora 17:31, şi 06 iulie 2011, ora 19:15 pe care le are cu un anume C.; convorbirea pe care o are cu A., din data de 17 iulie 2011, ora 12:24.
Relevantă în cauză este discuţia pe care inc. D.M.I. o are în data de 30 iunie 2011, ora 19:08, cu un cunoscut care comite infracţiuni de skimming în Italia, la Verona, căruia îi cere să-i trimită o piesă de bancomat pentru a-şi adapta propriul echipament destinat fraudării mijloacelor de plată electronică, şi a pleca şi el la „treabă”.
A.M.: - Dar faci ceva acolo, cum îi?
X : - Acuma mai ciugulesc frate, pauză, de vreo săptămână stau aşa în stand by.
A.M.: - De ce?
X : - Păi na, nu mai e nimica, de acuma trebuie să vină.
A.M.: - Dar lovele s-o făcut ceva?
X : - Îh?
A.M.: - Lovele s-o făcut ceva?
X : - S-o făcut frate, s-o făcut.
A.M.: - Cam cât?
X : - Bă s-o făcut, îi merge bine, merge bine, nu-s numai eu, îs mai mulţi.
A.M.: - Da, dar cam cât s-o făcut în total?
X: - Bă dar asta nu ştiu frate, că eu am o parte, altul are o parte, eu nu am treabă cu.
A.M.: - Bine, s-o făcut.!
X : - Dacă e să le iei să.
A.M.: - Câţi bani ţi-ai luat?
X : - Sincer să zic vreo 3 bastoane.
A.M.: - A! Păi înseamnă că-i bine.
X : - Băi acuma deocamdată, după aia o să vină bine tare.
A.M.: - Păi şi de ce trebuie să fac rost ca să vin acolo?
X : - Băi frate dar eu aicea să te iau cu mine nu pot frate. Înţelegi?
A.M.: - Nu să mă iei mă, să fac eu rost de aia. Eşti prost la cap, mie îmi trebuie.?
X : - Bă frate dar ţi-am zis o dată ce îţi trebuie. Înţelegi? Tu dacă vrei şi ai pe cine să-ţi facă.
A.M.: - Da.
X: - Eu ţi-aş rupe de aicea un din ăla şi să ţi-l trimit să-l faci.
A.M.: - Păi hai rupe-mi frate mânca-ţi-aş p. ta, că de când mă chinui să fac rost de unul.
X: - Dar ai la cine să-l faci?
A.M.: - Da, normal că am, cum să nu! Mă duc, mi-l fixează din prima, că numai trebuie să-mi fixeze în m. acolo.
X : - Da, da.
A.M.: - După aia ştiu eu ce trebuie să fac.
X : - Bine, e mai complicat, trebuie să-l decupezi, să-i dai găuri prin el, nu-i aşa simplu.
A.M.: - De ce?
X : - Păi dar trebuie să dai nişte găuri, să treci firele prin ele, după aia trebuie pe o parte sus să îi pui pisicuţa, într-o parte îi pui bateria, jos, e mai mult.
A.M.: - Bă tu trimite-mi unul din ăla, pune-mi-l la maşină, du-te ia unul frate, două ia.
X : - Îţi trimit peleu, dar uite eu trebuie să trimit pachet zilele astea şi când mă duc să trimit pachet o să-ţi trimit şi ţie separat. Înţelegi?
A.M.: - Da.
A.M.: - Păi bă trebuie să-ţi dau. Prin cine pui?
X : - Băi nu ştiu, mă duc prin gară, văd care se duce spre Bacău şi după aia te sun, îţi dai seama.
A.M.: - Nu bă, la Comăneşti, îţi dau eu număr. Unde eşti tu?
X : - La Verona.
A.M.: - La Verona.
X : - Da.
A.M.: - Îţi dau numărul lu’ cineva care trece pe la Verona direct de la mine de la Comăneşti de aicea şi îţi dau şi nume pe care nume să pui pachet.
X : - Perfect frate, trimite-l şi ţi-am. e perfect frate, e perfect.
A.M.: - Să te sune pe numărul ăsta omul meu?
În legătură cu această convorbire telefonică, în declaraţia dată în calitate de învinuit în cauză, D.I.M. a precizat că făcea demersuri pentru obţinerea unui element de bancomat întrucât inc .M.D.M. i-a cerut să procure un asemenea dispozitiv necesar desfăşurării activităţilor infracţionale planificate.
Monitorizările intruzive au dovedit activităţile ilicite ale inculpatului D.M.I., legate de procurarea echipamentelor destinate falsificării instrumentelor de plată electronică, având un rol activ în acest sens în cadrul grupului, contrar declaraţiilor date în cauză, prin care încearcă să-şi minimalizeze contribuţia susţinând că a acţionat doar la dispoziţia liderului grupului.
În ziua de 17 august 2011, la ora 13.45 (autorizaţia din 2011), inc. M.D.M. (A.K.) apelează şi discută cu inc. D.M.I. (M.):
A.K. : -Bă, aiurea, bă. N-am mai plecat nici eu, îmi bag p.-n mă-sa, în tot şi m-am lăsat păgubaş, m-au luat aseară nervii frate. Am primit telefon la 7 seara, că să nu ne mai punem, că să mai (neinteligibil) până marţi, că alea, am zis „du-te-n p. mea, şi lasă-mă-n pace!”. Spus lu’ ăla să-şi ia „hăiţa” înapoi, dacă vrea, dacă nu, eu nu mai fac nimica, îmi bag p.-n mă-sa. M-a luat paranoia, eşti nebun? Am venit aicea, la capitală.
M.: - Da, ă?
A.K. : - Da, ce vroiai să-mi zici, vroiai să-mi zici ceva?
M.: - Da, că. m-a sunat cineva, ştii că ţi-am zis eu mai demult cu aia, că mai aveai tu una de-aia, şi. ştii?
A.K. : - Da, ştii preţul frate, ştii preţul care e. 15, fără „văzător”, 15. (n.n. se referă la dispozitive de skimming care se comercializează în mod curent, cu aproximativ 1.500 de euro).
M.: - Da.
A.K. : - Sau. „văzătorul”, cum ar veni, e foarte simplu de făcut, e. da, îi fac (neinteligibil), dă 17 sute, atunci.
M.: - Da, păi el. el ajunge mâine acasă, şi mă duc să mă văd cu el.
A.K. : - Da, să vedem. Da fratello.
M.: - Păi şi a căzut asta, nu?
A.K. : - Bă frate, cum ar veni, (neinteligibil) până marţi, eu am venit la Bucureşti şi i-am zis în felul următor „băi (neinteligibil) aşa puţin”, de-alea de la. în fine. Şi i-am zis în felul următor „frăţioare, mă duc la mine acasă, aicea, la capitală”. dacă vineri, ştii cum i-am spus vineri, nu, nu se mai merge acolo, la mare, dacă e să se meargă marţi, să fie marţi, se merge la capitală, se aduc acasă alea amândouă, înţelegi.
M.: - Aha.
A.K. : - I le aduce cineva până la mine în oraş.
În ziua de 20 august 2011, la ora 12.18 (autorizaţia din 2011), inc. M.D.M. (A.K.) contactează şi discută cu inc. D.M.I. (în dialog notat "M"):
A.K. : - Fratello. auzi oleacă.
M : - Ă?
A.K. : - Sună-l şi tu oleacă pe ăla cu ochelarii frate. de aicea, de la. capitală. Mă duc să iau şi eu o pereche de ochelari de la el acuma. (n.n. se referă la dispozitive folosite la captarea codurilor care se găsesc în comerţ, încorporate în ochelari şi sunt montate de infractori în dispozitive ce se ataşează pe bancomate)
M : - Hai să văd dacă am numărul, dacă nu, tre’ să mă duc pe acasă, sau mi se pare că am numărul în cartela aia cu 666, dacă n-am, îs ruinat. Hai că caut, şi te sun înapoi acuma.
A.K. : - Da?
M : - Da.
A.K. : - Şi pentru. noi, cum ar veni.
În aceeaşi zi, la ora 12.20, inc. M.D.M. (A.K.) este contactat, şi discută cu inc. D.M.I. (în dialog notat "M"):
A.K. : - Da bossulică.
M : - Bă frate, eu l-am sunat, abia miercuri se poate face ceva.
A.K. : - (neinteligibil).
M : - Până miercuri nimica. Da, da, da.
A.K. : - Băi, eşti nebun?
M : - Da frate, n-are omul.
A.K. : - Vai.
M : - Şi pe altcineva nu ştiu.
A.K. : - Da, bine bă. hai.
M : - N-am ce să fac, na. Nu-i după mine.
A.K. : - Nu ştie şi el magazinul de unde să iau, băga-mi-aş.
M : - El ia de pe net, cumva.
Convorbirile telefonice purtate de inc. M.D.M. şi D.I.M. în data de 15 august 2011, dovedesc dincolo de orice dubiu că infractorii pregătesc săvârşirea faptelor penale în mod organizat, având fiecare roluri prestabilite în planul infracţional de efectuare de operţiuni de skimming în Ucraina.
În data de 15 august 2011, la ora 10.29, inc. M.D.M. (A.K.) apeleaza şi discută cu cu inc. D.M.I. (în dialog notat M.):
A.K. : - Alo. Ce faci?
M.: - Da. Ce să fac, uite am ieşit pe afară să beau o cafea.
A.K. : - Da. Păi chiar acuma vroiam să te sun eu pe tine. Chiar acuma.
M.: - Ce faci?
A.K. : - Ce să fac, bă brother, deci fii atent. Vezi că o să vin cu. cu ăştia care plecăm încolo, ştii?
M.: - Da.
A.K. : - Stăm puţin de vorbă. Fii atent cum stă treaba, ca să ştii şi tu dinainte. Este unu’ C.’, (n.n. inc. I.D.N.) ăla e tovarăşul meu, cum ar veni. Omu’. în om stă toată combinaţia, înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - Mai este unu’, M., un târtan mare, bozgor împuţit, cu barbă, ai să-l vezi şi pe ăla. Care ăla frăţioare, nu-l halesc de nicio culoare, nici eu, nici ăsta, şi nici tu n-ai să-l haleşti, că e un infect maxim, înţelegi ce zic?
M.: - Aha.
A.K. : - E un infect maxim frate, atâta că a pus şi el, cum ar veni, jumate din hăiţă, cum ar veni, la drum. Atât. Deci fii atent, lachele, cum ar veni, se vede un mare om. Eu cu C." ăsta, ce facem. ieşim în prima zi normal, înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - Ca să ştii de acasă. Şi a doua zi frate, ieşim, tot la fel de normal, da’ se dă la fund totul, bang! Şi la aia, şi alea, tot, tot, tot se dă la fund, şi rămânem cum ar veni noi trei, înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - Aşa, după aia venim acasă, şi după aia. îţi spun eu mai departe, că. o să stăm noi de vorbă. Ţi-am spus aşa, în mare, ca să ştii despre ce e vorba. Înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - Prima zi, la mişto, o să mergem în patru, şi după aia, a doua zi, că atâta stăm, două zile, înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - Pentru început, să vedem şi noi ce se întâmplă, şi după aia nu mai. nu mai acolo, mergem la civilizaţie.
M.: - Da, da’ ştii care e treaba, că eu n-am bani frate, A.
A.K. : - Da băi, las’ că o să vedem cum o să facem, nu?
M.: - Normal.
A.K. : - Vedem cum o să facem, fratello.
M.: - Da, păi bine, păi atuncea te aştept, sună-mă când ajungi aicea, da?
A.K. : - Hai că, da, hai că acuma, să se trezească împuţitu’ ăsta, şi.
M.: - Bine atunci. Pa pa.
A.K. : - (neinteligibil) aşa, ca să ştii în mare despre ce e vorba, înţelegi? Prima dată în patru, după aia în trei, şi (neinteligibil), am vorbit deja cu ăsta, i-am spus „bă coaie, eu în 4, aşa, nu merg, că nu s-a. găurit nimeni în g., cum ar veni, să mergem 4 inşi”.
M.: - Da.
A.K. : - „Bă coaie, cutare, cutare, cutare”, şi. sunt mai multe după aia, îţi spun eu mai multe, când o să vorbim noi, nu, ţi-am spus aşa, în mare, ca să ai idee despre ce-i.
În data de 15 august 2011, la ora 15.03, inc. M.D.M. (A.K.) apeleaza şi discută cu inc. D.M.I. (în dialog notat M. ):
A.K. : - Da? Vezi că acum am venit aici la. agenţie C.F.R., aici.
M.: - Da.
A.K. : - Joi spre vineri circulă.
M.: - Da.
A.K. : - Da’ bilet nu poţi să-ţi iei decât de aici, atât.
M.: - Da?
A.K. : - Bilet numai de aici fratello, da. Deci numai de aici, atât.
M.: - Păi na, hai că vedem cum facem, poate te sun mai târziu, să-l iei tu.
A.K. : - Bine bossulică, hai că vedem cum facem, da. Da’ oricum, dacă ţi-l iau eu, trebuie să vii să ţi-l dau, cum ar veni, că degeaba ţi-l iau eu, dacă nu.
M.: - Păi nu, că. nu-i o problemă, că oricum ajung eu azi, mâine, poimâine, tre’ să ajung.
A.K. : - Tre’ să ajungi tu aici?
M.: - Da, păi să mă duc cu un prieten de-al meu până la balastieră acolo, la Adjud, şi trebuie să trec şi prin Bacău.
A.K. : - Da tăticu’, da’ vezi că eu mâine. ştii.
M.: - Păi da’ nu-i problemă, că-l las la cineva, dacă e, frate, nu-i asta problemă, ştii? "Om vedea. Hai că te sun eu în vreo două ore, şi-ţi zic exact, da?
A.K. : - Da, bine fratello. Hai ca să.
M.: - Da’ cine-i românul ăla, prietenul ăla al tău, mai mare, aşa?
A.K. : - Cine-i ăla?
M.: - Da.
A.K. : - Ăla-i bă boschetul ăla care vrem noi să-l dăm de ciment. Ăla-i un manglitor, un agarici, da’ cum ar veni s-a prins şi el la. s-a prins aicea, că nu mai erau bani suficienţi, înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - L-am prins şi pe el. Şi nu ţi-am explicat? Ăla cu ochelari e tovarăşul meu, cum ar veni. (n.n. inc. I.D.N.)
M.: - Aha.
A.K. : - La care se învârte tot. Şi ăla prima oară se declară prima dată, şi a doua zi m.! Iau eu, tu, şi cu C." ăla totul. Şi şmecherie, şi producţie, tot, tot, tot. A doua oară. Înţelegi ce zic, coaie?
M.: - Da, nu-i problemă.
A.K. : - Da.
M.: - Hai, nu mai vorbim prostii, te sun în două ore să-ţi zic ce fac.
A.K. : - Da, bossulică (neinteligibil), tu crezi că eu îs lache? Mă duc să fac ce fac pentru târtani? O dată (neinteligibil) şi cu el, ca să pape şi el două trei ciuguleli, după aia m. cu lămâie, după aia îi luăm şi aia, şi tot, tot, tot, că oricum aia el n-are acces la aia niciodată.
M.: - Da.
A.K. : - Că C.’ e miezul.
M.: - Da, ă?
A.K. : - Asta. da frate, eşti nebun? Asta vorbim noi acolo, cu totul.
M.: - Bine, nu-i problemă. Nu, că nu.
A.K. : - Da fratello, şi stai liniştit, că fratele tău îţi spune exact care-s mersurile, ce şi cum, şi. direct, bang!
M.: - Bun atunci.
A.K. : - Asta e important, că se ia bilet numai de aicea, şi.
M.: - (neinteligibil).
A.K. : - Ce-i mai important e că circulă, înţelegi? Asta e.
M.: - Da. Să fac rost de nişte bani, cât costă?
A.K. : - 700 de mii frate.
M.: - Bun. Hai că te sun mai târziu.
Din aceste convorbiri telefonice a rezultat că în grupul pe care inc. M.D.M. îl organiza la jumătatea lunii august 2011 pentru deplasarea în străinătate în scopul comiterii de infracţiuni la legea comerţului electronic, mai făcea parte C. respectiv inc. I.D.N. şi un anume M.
Având în vedere corpurile delicte, videocameră miniaturală, ridicată de la inc. D.M.I. cu ocazia percheziţiei domiciliare, monitorizările intruzive, declaraţiile date în cauză de inc. I.D.N., M.D.M. şi D.M.I. se constată că acesta din urmă se dovedeşte a fi o persoană cu experienţă în materia fraudării mijloacelor de plată electronică, cu legături consolidate în timp cu infractori ce acţionează în acelaşi domeniu ilicit.
Prin activităţile ilicite legate de procurarea de elemente dezmembrate de pe bancomate şi adaptarea lor în vederea confecţionării de dispozitive de skimming, achiziţionarea de ochelari din care erau dezasamblate camere video miniaturale destinare capturării codurilor prin montarea camuflată pe bancomate, colaborarea în acest sens cu liderul grupului, demersurile de a atrage şi alţi membri în grup, inc. D.M.I. se conturează a fi un membru cu rol important şi o prezenţă constantă în cadrul grupului infracţional organizat de inc. M.D.M.
Inculpatul D.M.I. a declarat că în ziua de 15 august 2011 inc. M.D.M. a venit la el la Comăneşti, împreună cu alţi 3 băieţi cu care urmau să plece la Odessa (la mare) cu scopul comiterii de infracţiuni legate de falsificarea mijlocelor de plată electronică, pentru a se pune de acord cu privire la organizare. L-a recunoscut fără dubiu din fotografiile prezentate pe I.D.N. ca fiind unul dintre însoţitorii inc. M.D.M., însă nu l-a putut indica cu certitudine pe AM.
Din declaraţia dată de inc. I.D.N. în data de 18 octombrie 2011, a rezultat că a efectuat o deplasare la Comăneşti, împreună cu inc. M.D.M., şi s-au întâlnit cu inc. D.M.I. zis F. Inculpatul M.D.M. i l-a descris acestuia pe prietenul lui, F., ca fiind o persoană cu preocupări în materia falsificării de carduri, care s-a ocupat cu aşa ceva în România şi în străinătate, spunând că intenţionează să-l trimită „la treabă” în Columbia.
Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului I.D.N., s-a identificat un dispozitiv tip „baghetă” de formă paralelipipedică cu următoarele caracteristici:
- pe partea inferioară prezintă un orificiu de vizare în care se poate observa lentila unei camere video miniaturale,
- pe partea superioară prezintă
- o bandă dublo-adezivă, cu ajutorul căreia dispozitivul se poate fixa prin lipire pe diferite suprafeţe,
- Un decupaj ce permite observarea în partea inferioară a unui montaj electronic artizanal ce prezintă o mufă de conectare U.S.B., un slot de tip micro S.D. pentru conectarea unui card de memorie compatibil, precum şi alte circuite electronice.
Acest dispozitiv reprezintă un mijloc de probă ce atestă indubitabil preocupările infracţionale ale inculpatului în acest anturaj de conivenţă. Astfel de dispozitive tip „baghetă” mai sunt denumite şi „ochi” şi odată montate pe bancomat, deasupra tastaturii acestuia, au rolul de a filma şi a înregistra momentul introducerii codului de către persoanele care efectuează tranzacţii legitime, iar împreună cu un alt dispozitiv denumit „gură de bancomat” formează un ansamblu destinat contrafacerii de carduri bancare (skimming).
S-a solicitat Institutului pentru Tehnologii Avansate Bucureşti efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice cu privire la acest dispozitiv tip baghetă ridicat de la inc. I.D.N. pentru a se stabili dacă dispozitivul poate fi utilizat la captarea unor imagini video destinate fraudării cardurilor bancare şi dacă este prevăzut cu suport de stocare a datelor.
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 noiembrie 2011 întocmit de I.T.A. Bucureşti s-a concluzionat că dispozitivul tip „baghetă” este confecţionat artizanal dintr-o baghetă de material plastic, prevăzută cu un orificiu pe una din laturi şi un montaj electronic format din cameră video cu înregistrare, prevăzută cu un senzor de imagine, cu obiectiv amplasat distant în dreptul unui orificiu de vizare, cu o memorie internă, conectat prin conductori electrici la acumulatori, instalaţi în interiorul baghetei.
Dispozitivul are un aspect similar cu subansamble ale panoului frontal ale aparatelor de tip bancomat şi este prevăzut cu bandă dublă adezivă, care permite instalarea rapidă. Dispozitivul poate fi folosit prin amplasarea corespunzătoare în partea superioară a unui bancomat, în scopul înregistrării video a activităţilor desfăşurate de utilizatori la tastatura acestuia. Codurile tastate de utilizatori pot fi extrase prin vizualizarea ulterioară a înregistrărilor video, pe un dispozitiv de redare sau P.C. Imaginile sunt preluate de senzorul mascat în dreptul orificiului de pe faţa frontală a baghetei şi sunt înregistrate cu ajutorul camerei video.
Cu ocazia percheziţiei efectuată la domiciliul inculpatului a fost identificat şi ridicat paşaportul inculpatului M.D.M., care la momentul respectiv era arestat în Cehia pentru infracţiuni de skimming, rezultând astfel o dată în plus legătura infracţională dintre cei doi.
Fiind audiat la urmărirea penală inc. I.D.N., în prima fază a cercetărilor a adoptat o poziţie de nerecunoaştere a infracţiunilor reţinute în sarcina sa. A precizat că nu are legătură cu grupul infracţional din care fac parte inc. M.D.M. şi N.N.R.. În legătură cu dispozitivul tip „baghetă” găsit în locuinţa lui, a precizat că l-a achiziţionat din târg cu suma de 400 de lei şi urma să-l folosească în dormitor pentru a-şi filma prietena, fără ştirea acesteia.
Primele declaraţii date în cauză la urmărirea penală de către inc. I.D.N. sunt contrazise de convorbirile telefonice interceptate autorizat pe care acesta le poartă cu inc. M.D.M. şi cu A.N.M.
Fiind reaudiat de către procuror în data de 18 octombrie 2011, inc. I.D.N. şi-a schimbat poziţia procesuală, recunoscând în parte infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit. Inculpatul a precizat că avea cunoştinţă de câţiva ani de preocupările inculpatului M.D.M. pe linia falsificării de carduri. La sfârşitul lunii iulie 2011 acesta i-a propus să meargă împreună pentru a efectua activităţi de skimming în Ucraina. Inculpatul a recunoscut că bagheta care are încorporată o minicameră de luat vederi, găsită în locuinţa sa cu ocazia percheziţiei era destinată montării pe bancomate în scopul captării codurilor, şi din acest motiv a şi achiziţionat-o.
Inculpatul a precizat că îl cunoaşte pe inc. D.M.I. (zis F.), care i-a fost prezentat de către inc. M.D.M. ca fiind o persoană cu experienţă în domeniul falsificării de carduri. De asemenea a recunoscut că îl cunoaşte pe înv. D.C. care este un prieten al inc. M.D.M.
Inc. I.D.N. a precizat că a fost cooptat în grup de către inc. M.D.M. pentru că achiziţionase bagheta şi dispunea de capital pentru deplasările în străinătate. A recunoscut că făcea demersuri pentru a procura şi cealaltă componentă a dispozitivului de skimming destinată copierii benzilor magnetice ale cardurilor bancare, având discuţii în acest sens cu liderul grupării. Relevante cu privire la acest aspect sunt fotografiile identificate cu ocazia percheziţiei informatice în calculatorul ridicat de la inc. I.D.N.
Date certe privind preocupările infracţionale pe linia skimmingului, cu referire la inc. I.D.N., au rezultat din conţinutul convorbirilor din datele de 20 august 2011, ora 12:26, 23 august 2011, ora 13:39 şi 19:55 (autorizaţia din 2011) purtate cu inc. M.D.M., identificându-se date că aceştia vizează cooperarea infracţională şi accesul la instrumentar de skimming performant şi că a avut deţinerea acestuia.
În data de 20 august 2011 la ora 12.26, inc.M.D.M. (A.K.4) contactează pe inc. D.N.I. (A.)
A. : - Ce zici?
A.K.4 : - Ce să fac ţigănoi, bine, bă, fii atent că l-am sunat pe ăsta acuma.
A. : - Da.
A.K.4 : - Mâine seară are vreo 300 de euro.
A. : - 300 de euro?
A.K.4 : - Da, până mâine seară, n-are. A dat omul aseară unul, l-a (neinteligibil) dacă-l sunam aseară la 10, îi aveam dimineaţă, aşa.
A. : - (neinteligibil) 7 milioane, nu?
A.K.4 : - Bă, 7 milioane, frate, că i-am zis. 200 de euro erau, nu 7 milioane.
A. : - Da.
A.K.4 : - 200 de euro. erau, da’. a spus el că ăştia-i primeşte de nu ştiu unde, p. mea.
A. : - Da.
A.K.4 : - Cu 300. Şi abia mâine seară dacă e, nu azi, că azi n-am sub nicio formă, nimic.
A. : - Da, bag p.
A.K.4 : - Da, mai bine, îţi dai seama.
A. : - Bine atunci.
A.K.4 : - Tu ce zici?
A. : - Ce să zic. (neinteligibil).
A.K.4 : - Stăteai, ă?
A. : - Da. Şi ce faci, vii acasă?
A.K.4 : - Bă frate, nu ştiu, nu cred că vin.
A. : - Rămâi acolo, nu?
A.K.4 : - Dacă vine asta mâine înapoi, şi aş veni şi acasă, da’ mâine, p. mea.
A. : - Baţi drumul aiurea.
A.K.4 : - Bat drumul aiurea, şi plus de asta, nu. mai tre’ să mai stăm, nu? Da’ cum bă, acuma n-avem nici ochelari de-ăştia? (n.n. se referă la dispozitive destinate vizualizării codului.)
A. : - Păi nu ştiu, mânca-ţi-aş p. ta.
A.K.4 : - Până acuma spunea că-i totul gata frate, eu când ţi-am spus (neinteligibil) a dat aia la altcineva.
A. : - Păi da, a dat-o.
A.K.4 : - Manglă de-asta frate, eşti nebun? Până acuma spunea că-i totul gata, acuma n-are nici ochelari, n-are nici.
A. : - A avut, da’ i-a pus în altă parte, şi a comandat (neinteligibil). Las’ că-l sun acuma pe-ăla, să-i spun.
În data de 23 august 2011 la ora 13.39, de la postul 0752-998.013, inc.M.D.M. (A.K.4) contactează, şi discută cu inc. I.D.N. (în dialog notat "A."):
A.K.4 : - Ce-ai făcut?
A. : - Am fost mai înainte, am vorbit.
A.K.4 : - Da.
A. : - Şi tre’ să sune acolo, să vadă dacă a ajuns ăla.
A.K.4 : - Aha.
A. : - Trebuia să ajungă azi, da.
A.K.4 : - A, e bun atunci,
A. : - Şi vorbesc mai târziu, exact să-mi spună cum o pregăteşte.
În data de 23 august 2011 la ora 19.55, inc. M.D.M. (A.K.4) este contactat, şi discută cu inc. I.D.N. (în dialog notat "A."):
C. : - Am vorbit cu gagiul.
A.K.4 : - Da? Şi?
A. : - Mi-a zis că 100% până joi, să plec. Joi adică să plec.
A.K.4 : - Da?
A. : - Da, azi sau mâine, da. Normal venise. normal şi normal el vroia să meargă (neinteligibil), ştii? După aia mi-am dat seama, şi i-am zis „nu frate, nu, cu ălălalt”, înţelegi?
A.K.4 : - Aha.
A. : - Că. şi acuma îmi pune ălălalt.
A.K.4 : - A.
A. : - Azi a venit (X-ul?) ăla, normal.
A.K.4 : - (neinteligibil).
A. : - Da’ eu acuma am aflat de abia, şi i-am zis. nu, cu ălălalt. Dacă era, oricum îmi mai dădea el ceva înapoi, p. mea, nu ştiu, da’ a zis.
A.K.4 : - N-are rost să ne ne complicăm.
A. : - N-are rost, nu, nu, aşa i-am spus şi eu, că n-are niciun rost. Dacă era, Doamne fereşte (neinteligibil) nu mai rezolva cu ăla, n-avem încotro, înţelegi?
A.K.4 : - Normal.
A. : - Da, da’ aşa i-am zis că n-are rost, şi a zis că 90% tot cu ăla, înţelegi?
A.K.4 : - Da frate.
A. : - Cu ăla au fost nişte încurcături, morţii mamei lui. Da’ a zis că joi. joi, cum ar veni, cel târziu. El speră şi în seara asta, şi mâine.
A.K.4 : - Da.
A. : - Înţelegi?
A.K.4 : - Bine fratello atunci.
A. : - În seara asta, sau mâine se. aşa.
A.K.4 : - Păi şi când.
A. : - Păi nu ştiu cum să fac, să-ţi dau un răspuns exact, eu zic că mâine, tomorrow seară, să vii. Zic eu.
A.K.4 : - Da frate, bine, da.
A. : - Te mai sun eu mâine odată.
A.K.4 : - Da’ zic omu’ când o pune pe vară-sa la drum, ca să vină încoace?
A. : - A, păi cum aşa, cum o pune, dacă o termină în seara asta o pune. în seara asta nu mai are când. mâine. Mâine.
A.K.4 : - Am înţeles, e perfect atuncea.
A. : - Înţelegi?
A.K.4 : - Bine ţigănoi.
A. : - Ăpi pentru joi, ca să pot să „jal” încolo.
A.K.4 : - E perfect frate, e perfect, că nici nu-i multă cheltuială, şi două zile „bang bang”.
A. : - Păi da, că omul deja le are în vizor frate, a zis că chiar dacă nu-i culoare, nu-i alea, el are în vizor şi aşa, înţelegi?
A.K.4 : - Bine fratello atunci.
A. : - E şi aşa, şi aşa.
A.K.4 : - Să-i spui, cum ar veni, ca să vină încoace.
A. : - Da ţigane, da, da. Hai că eu mai vorbesc când mă duc acasă, încă o dată.
În data de 23 august 2011 la ora 23.42, de la postul, inc.M.D.M. (A.K.4) contactează, şi discută cu inc. I.D.N. (în dialog notat "A."):
A.K.4 : - Ce faci milionarule, miliardarule?
A. : - (râde) Milionare!
A.K.4 : - Milionare! (râde).
A. : - Ce să fac bă ţigane, nimica, uite am fost (neinteligibil) şi mâine dimineaţă (îmi spune exact?), că tomorrow ajunge.
A.K.4 : - Băi, eşti nebun?
A. : - Da.
A.K.4 : - Ajunge la el acolo, nu?
A. : - Nu, aicea, pe seară. Fetişoara.
A.K.4 : - A, la tine, acolo?
A. : - Da frate, da.
În data de 26 august 2011 la ora 17.33, de la postul, inc. M.D.M. (A.K.4) contactează, şi discută cu inc. I.D.N. (în dialog notat "A."):
A.K.4 : - Ai mai fost încolo?
A. : - Da, da, am fost. Da’ acuma. stătea pe ea, lucra, şi acuma să vedem, sperăm că ajunge. În seara asta.
A.K.4 : - Bine frate. Hai.
A. : - Îmi dă răspunsul acuma, la şi jumate.
Cu ocazia reaudierii, inc. I.D.N. a precizat că în aceste discuţii pe care le avea la sfârşitul lunii august 2011 cu inc. M.D.M., cuvântul „vară” era folosit în mod codat cu referire la o componentă de la un dispozitiv de skimming pe care încerca să-l cumpere şi urma să-i fie trimis.
Cu ocazia percheziţiei informatice efectuată asupra sistemelor informatice ridicate de la domiciliul inc. I.D.N. au fost identificate mai multe fişiere reprezentând fotografii cu dispozitive destinate copierii benzilor magnetice ale cardurilor bancare şi mai multe conversaţii purtate de inculpat, care utilizează I.D.-ul, cu inc. M.D.M. Convorbirile sunt relevante în ce priveşte preocupările celor doi de achiziţionare a unor dispozitive de falsificare a instrumentelor de plată electronică şi planurile acestora de a desfăşura astfel de operaţiuni împreună cu alte persoane, în mod organizat, în afara teritoriului României, existând o dispută între ei, dacă să meargă patru persoane cu un dispozitiv de skimming sau cinci persoane cu două asemenea dispozitive.
Deşi la urmărirea penală inculpatul I.D.N. a susţinut că nu a avut legături infracţionale decât cu inc. M.D.M., declaraţiile lui sunt contrazise de convorbirile telefonice interceptate autorizat şi de convorbirile purtate pe messenger de cei doi, din care rezultă că urmau să plece cel puţin patru persoane în străinătate în vederea comiterii de infracţiuni în legătură cu falsificarea de carduri şi obţinerea în acest mod a unor venituri ilicite.
Cu titlu exemplificativ următoarele discuţii din raportul Encase care sintetizează rezultatele percheziţiei informatice:
5) al1n87 mergem o sâmbătă le lipim stăm la treabă,
6) daniel dany21 : tot eram 4 cu una,
7) daniel dany21 : dacă suntel 5 cu 2,
10) al1n87 : vedem și noi ce e cu ele,
11) daniel dany21 : aia care o bagi înauntru fara oki citeste cip,
12) al1n87 : și dupa ne separam,
13) al1n87 : ca așa cârnat lung mai ales cu ginel mie unu nu îmi trebuie,
14) al1n87 : cu tine fac orice comb,
15) al1n87 : da eu cu ăla am mai multe motive pt care nu îl pot hali,
96) al1n87 : și tu acum vrei să îi dai comandă d alta și pt ginel,
97) daniel dany21 : da, și ziceam să alergăm cu amandouă toți,
98) daniel dany21 : și facem toți câte ceva frate,
99) daniel dany21 : și eu și bozgoru,
103) al1n87 : sâ vezi ce ii făcea lu gozoi că avea el un acaret,
104) daniel dany21 : păi da am să mă văd cu el mă acuși se ferea și de grig,
oroiu cand vb să nu mai audă nimeni hai hai zicea,
105) al1n87 : dau u iai spus că sunt băgat și eu,
106) daniel dany21 : nu frate nu iam zis d tine,
107) daniel dany21 : numai de bozgor,
108) daniel dany21 : și că mai merg doi
109) daniel dany21 : voi sunteți leșinați la noi vb gură nu buzunaru tre să ne prindem d orice pt a ne atinge scopu crezi că mie îmi place G. ca pers. sau unguru.
119) al1n87 : da mie nu îmi convine să fur și să fac parte în 5.
120) al1n87 : oricine ar fi ăla.
121) daniel dany21 : bă cap da dacă era nu puteam să o gandesc p asta să le unim p amândouă puteam să ia el una mergem jum jum cu el și la om care le lua a zis că îi dăm premiu nu parte.
122) al1n87 : tu cu mine suntem brigade.
123) daniel dany21 : da omu și-o pune el.
124) al1n87 : da eu să mă duc la cirdeală mai dau și procent și împarte în 5.
126) daniel dany21 : fac și eu ce trebuie p-acolo bro îl pun și pe boangină.
127) daniel dany21 : nu merg spectator.
128) al1n87 : așa o sâmbată să le lipim stăm pe ele le luăm venim ca să vedem ce se intamplă, și după ne separăm.
129) daniel dany21 : știu că e greu.
145) al1n87 : pai cum si la comb cu ginel e si bozgoru bagat parte.
146) al1n87 : sau furam separat.
147) daniel dany21 : eu asa cum am gandito am zis cai mai bine sa mergem cu 2
148) daniel dany21 : da ginel o pune.
149) al1n87 : pai si atunci facem altfel.
150) daniel dany21 : omu ală să le ia pe amândouă.
151) daniel dany21 : janes.
152) al1n87 : mergem cu amandouă guri și ieșim la treabă sâmbătă viitoare de diminiață până după amiază și venim acasă.
153) al1n87 : numai facem 2 ciordeli.
154) al1n87 : facem numai o sâmbată.
180) daniel dany21 : ba fratelo am fost și am vorbit aseară cu ală.
181) daniel dany21 : iam zis să facă ăia sus da nui în formă.
182) daniel dany21 : e cum am vorbit noi.
183) daniel dany21 : cu laturile drepte și vine exact unde e partea aia dreaptă sus.
244) al1n87 : da nu o dăm lungă cu ginel
245) daniel dany21 : eu cum crezi că am gândito.
246) al1n87 : un drum și după îi dăm banii înapoi și luăm noi ăia.
250) daniel dany21 : eu cu tine vreau să clădesc ceva pe mai departe.
251) al1n87 : da eu mai mult de un drum cu G. nu merg fratello.
252) al1n87 : dacă vine și G. cum mai dăm aia pe dreapta.
253) daniel dany21 : și după ce îl eliminăm pe bozgor și să rămânem.
254) al1n87 : dupa aia tre să îl băgăm în brigadă și eu decât să alerg cu ginel mai bine nuuuu.
255) daniel dany21 : da ceam zis să le unim să mergem cu 2.
256) daniel dany21 : chiar dacă îs multe guri.
257) daniel dany21 : un capital să-l facem.
258) daniel dany21 : și nu-i faci tu treaba lui și-o face el.
269) daniel dany21 : eu zic căi mai bine 2 în 5.
270) al1n87 : da frate stai lin.
271) daniel dany21 : decât 1 în 4.
Din monitorizările intruzive realizate în cauză a rezultat că din grupul de infractori ce urma să plece în Ucraina în vederea comiterii unor infracţiuni de falsificare a mijloacelor de plată electronică, făcea parte şi A.N.M., persoană neidentificată în cursul anchetei, a cărei identitate ceilalţi inculpaţi au refuzat să o desconspire în cursul audierilor.
Inc. M.D.M. s-a dovedit a fi cel care l-a angrenat pe A.N.M. în anturajul infracţional, în cauză fiind interceptate convorbiri telefonice purtate de cei doi într-un limbaj camuflat, în a doua jumătate a lunii august 2011, perioadă în care membrii grupului puneau la punct detaliile deplasării în Ucraina la Odessa. Relevante sub acest aspect sunt convorbirile telefonice din data de 15 august 2011 ora 10.57 (autorizaţia din 2011) şi 31 august 2011 ora 14.24 (autorizaţia din 2011).De asemenea, A.N.M. se afla în legătură cu inc. I.D.N. cu care îşi stabileşte întâlniri (ex.convorbire din data de 16 august 2011 ora 18.20 interceptată în baza ordonanţei provizorii din aceeaşi dată).
Fiind audiată la urmărirea penală numita M.G. a precizat în prima fază a cercetărilor că nu a avut bănuieli cu privire la preocupările concubinului ei M.D.M. pe linia falsificării de carduri. Aceasta a declarat că M.D.M. nu i-a cerut niciodată să-i acceseze adresa de messenger şi să poarte discuţii în numele lui şi că nu îşi aminteşte să-i fi trimis vreodată acestuia numere de conturi bancare prin S.M.S., ori să fi cumpărat bilete de avion pentru el. Fiind întrebată dacă l-a văzut vreodată pe concubinul ei utilizând posturi telefonice publice în scopul de a nu fi depistate activităţile sale infracţionale, aceasta a declarat că nu îşi aminteşte.
Prima declaraţie dată în cauză la urmărirea penală de M.G. a fost nesinceră în condiţiile în care este contrazisă de probatoriul administrat . În baza autorizaţiei din 2011 emisă de Tribunalul Bacău, inc. M.D.M. a fost supravegheat operativ, iar în data de 08 iunie 2011 acesta este surprins utilizând două telefoane publice în Bucureşti, iar în imagini apare în cabinele telefonice alături de M.G. După utilizarea posturilor telefonice publice inc. M.D.M. a efectuat convorbiri telefonice de la telefonul personal, aspect ce conturează ipoteza că inculpatul îşi lua măsuri de precauţie pentru ca activitatea sa infracţională să nu fie depistată de autorităţi
În convorbirile telefonice interceptate autorizat în cauză, inc. M.D.M. le-a atras atenţia permanent acoliţilor infracţionali cu preocupări similare pe linia fraudării mijloacelor de plată electronică, să nu facă afirmaţii compromiţătoare telefonic şi să discute mai mult pe internet. De altfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că cele mai importante discuţii la distanţă erau purtate de inc. M.D.M. prin intermediul internetului.
Monitorizările intruzive cu referire la M.G. (concubina inc. M.D.M.) au subliniat activităţile ilicite materializate la solicitarea acestuia, rezultând în concret că avea cunoştinţă de principalele legături infracţionale ale concubinului său, privind activităţile de fraudare a bancomatelor.
În data de 16 iulie 2011, la ora 11.12, inc. M.D.M. (A.K. ) este contactat şi discută cu M.G. (G.):
A.K. : - Intră puţin pe ăla al meu, messenger. Vezi pe offline-ul meu acolo, dacă am ceva.
G.: - Spuneam că. îl ştii pe S.B. de la A., fost A.?
A.K. : - Nu. De ce?
G.: - În fine, gacica e. se ocupă cu droguri, cu prostituţie.
A.K. : - Cum?
G.: - Iubita lui se ocupă cu droguri şi prostituţie şi au prins-o ăştia, un hacker i-a intrat în arhivă şi vedea tot, toate discuţiile ei şi au dat-o ăştia la Cancan. Aici n-ai nimic.
A.K. : - N-am nici un „new file” nimic?
G.: - Nu. Vrei să mă uit şi la mail-uri?
A.K. : - Nu.
G.: - Nu?
A.K. : - Ia şi intră pe ăla „i-ix” ăla Columbia, ştii care-i,nu?
G.: - Da.
A.K. : - Ai intrat?
G.: - Da.
A.K. : - Spune aşa: „Frăţioare mai facem ceva?”. Pune semnul întrebării. „Sună-mă când te trezeşti pe numărul meu de România”. Şi lasă-i numărul meu: Tai-o, atât şi ieşi! Ce i-ai scris, i-ai scris cum ţi-am zis eu, nu?
G.: - Poftim?
A.K. : - I-ai scris cum ţi-am zis eu?
G.: - Da.
A.K. : - Bine!
G.: - „Bă frate mai facem ceva? Sună-mă când te trezeşti pe numărul.”. N-ai ieşit pe nicăieri, îh?
A.K. : - Nu. Dar unde să ies mami, că-i ceasul dimineaţă?
În data de 01 iunie 2011 la ora 16.46, inc. M.D.M. (A.K. ) este contactat şi discută cu M.G. (G.):
A.K.2 : - Da.
G : - (neinteligibil), contul e ăla, nu?
A.K.2 : - Aha.
G : - Şi mai departe.
A.K.2 : - Da.
G : - Bine, hai că ţi-l scriu acuma.
A.K.2 : - Pa, G.
Fiind reaudiată, în data de 14 noiembrie 2011, M.G. şi-a schimbat poziţia procesuală. Aceasta a declarat că a cunoscut preocupările infracţionale ale prietenului ei, inc. M.D.M., încă de la începutul relaţiei lor. A precizat că în apartamentul în care a locuit împreună cu acesta, începând din primăvara anului 2011, inc. M. a fost vizitat de inc. D.M.I., N.N.R. şi D.C. şi că l-a auzit pe acesta discutând despre un prieten de-a lui de la Bacău, poreclit Chioru. Aceasta a subliniat însă că nu şi-a dat seama de preocupările bărbaţilor din anturajul inculpatului M.D.M.
M.G. a recunoscut că l-a solicitarea inc. M. a intrat pe I.D.-ul acestuia şi a trimis mesaje pe internet, aşa cum i s-a cerut şi de asemenea i-a transmis acestuia, prin telefon un număr de cont bancar, fapte care dovedesc sprijinirea activităţii infracţionale desfăşurată de liderul grupului.
În baza monitorizărilor intruzive (autorizaţie nr. 2011) efectuate în cauză s-a stabilit că în data de 02 iunie 2011, ora 17:46, inc. M.D.M. a transmis următorul S.M.S.:
Numele titularului de cont este G.F.C.” iar în data de 07 iunie 2011, la ora 00.19, inc. M.D.M. a recepţionat M.G. următorul S.M.S.:
Investigativ s-a constatat că membri grupului infracţional au efectuat tranzacţii cu un card, ataşat contului deschis la 11 martie 2011 la R.B. aparţinând numitului G.F.C. Din primele investigaţii a rezultat că G.F.C. a fost arestat în luna mai 2011 în Germania în baza unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare Suedeze.
S-au solicitat de la SC R.B. SA imaginile surprinse de camerele de luat vederi de la A.T.M.-urile la care s-au efectuat tranzacţii cu cardul aparţinând lui G.F.C. În datele de 16 mai 2011, 17 mai 2011, 21 mai 2011, 25 mai 2011, 27 mai 2011, 02 iunie 2011, 07 iunie 2011 în imaginile surprinse de camerele de supraveghere apare inc. M.D.M. care efectuează tranzacţii cu acest card.
La urmărirea penală a fost audiat în cauză martorul G.F.C. Acesta a declarat că în primăvara anului 2011 inc. D.M.I. i-a cerut cardul aferent contului deschis la R.B., i l-a dat cu titlu de împrumut, după care a plecat din ţară în data de 11 mai 2011, revenind după aproximativ un an în România. A precizat că nu şi-a dat acordul pentru ca respectivul card, contul aferent şi codul să fie utilizate de inc. M.D.M., pe care de altfel nu îl cunoaşte şi nici nu a auzit de el, iar pe de altă parte, nu i-a dat permisiunea inc. D.M.I. să transmită cardul şi datele de identificare care permit utilizarea acestuia unei alte persoane.
Inculpatul D.M.I. a precizat că la solicitarea inc. M.D.M., i-a procurat acestuia un card, respectiv cel primit de la G.F.C., şi i-a comunicat şi numărul de cont aferente. Aceste aspecte au fost recunoscute şi de inc. M.D.M. cu ocazia audierii la urmărirea penală. De altfel acesta a transmis altor persoane datele de identificare care permit utilizarea contului aparţinând lui G.F.C.
Situaţia de fapt astfel reţinută a fost probată cu: procese verbale de efectuare de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor şi inculpaţilor; planşe foto aferente privind bunuri deţinute ilegal ridicate ocazie a percheziţiilor domiciliare; procese verbale de efectuare a percheziţiilor informatice şi rapoartele Encase ataşate acestora; procese verbale privind redarea în formă scrisă a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bacău; procesele verbale referitoare la înregistrarea de imagini a activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat şi învinuiţi; corpuri delicte - dispozitivele identificate şi ridicate din locuinţele inc. I.D.N. . D.I.M.; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de I.T.A. Bucureşti din 16 noiembrie 2011; Relaţiile furnizate de SC R.B. SA şi imaginile surprinse de camerele de luat vederi de la A.T.M.-urile la care s-au efectuat tranzacţii cu cardul aparţinând lui G.F.C. declaraţii de martori;şi proces verbal de confruntare a inc. M.D.M. cu martorul G.F.C.;
Prezenţi în instanţă înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii I.D.N. şi D.M.I. au declarat că recunosc faptele reţinute prin actul de sesizare şi au solicitat potrivit art. 3201 din C. proc. pen. ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cereri care au fost admise de către instanţa de judecată întrucât din probele administrate rezultă că faptele celor doi inculpaţi există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de către aceştia.
În cursul urmăririi penale inculpatul M.D.M. a recunoscut parţial faptele.
La instanţă, deşi legal citat acesta nu s-a prezentat pentru a da declaraţie în prezenta cauză.
Apărătorul ales al acestuia cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei a solicitat aplicarea art. 181 din C. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, considerând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar pentru faptele prevăzute de art. 25 din C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (2) din C. pen., s-a solicitat achitarea cu motivarea că nu a constituit nici un grup infracţional pentru comiterea de infracţiuni de falsificare a mijloacelor de plată electronică şi nu l-a determinat pe inculpatul D.M.I. să procure echipamente destinate falsificării mijloacelor de plată electronică.
Aceste aspecte expuse nu pot fi reţinute de către instanţă ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, întrucât se observă în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv, făcute din dorinţa de a scăpa de consecinţele răspunderii penale sau cel puţin a atenua impactul acestor consecinţe.
Astfel, inc. D.I.M. a declarat că, în cursul lunii mai 2011, la solicitarea inc. M.D.M., coordonat fiind de acesta, a demontat şi sustras elemente de la bancomate din Bucureşti, care urmau să fie folosite de inculpatul M. în activităţile de falsificare a cardurilor.
Declaraţiile lui s-au coroborat sub acest aspect cu convorbirile telefonice interceptate autorizat (în baza autorizaţiei din 2011 dispusă în Dosarul nr. 41D/P/2011), purtate de inculpaţii M.D.M. şi D.I.M. în perioada 14 mai 2011 - 18 mai 2011, din care rezultă activităţile legate de fraudarea bancomatelor desfăşurate de cei doi pe raza mun. Bucureşti, inc.M.D.M. având în mod evident un rol de coordonare şi îndrumare a celuilalt inculpat. Relevante sunt în acest sens următoarele convorbiri din data de 15.05, orele 22:03, 22:09, 23:01., iar din discuţiile purtate de cei doi inculpaţi în data de 18 mai 2011 .orele 13.24, 17.26, 20.56 reiese faptul că inc. D.I.M. adaptează dispozitive destinate fraudării mijloacelor de plată electronică, prezumat fiind vorba despre cele demontate anterior de pe bancomate.
De asemenea, inculpatul D.I.M. a declarat că în perioada iunie - august 2011, M.D.M. i-a propus în mai multe rânduri să plece cu el în străinătate pentru a comite împreună infracţiuni de falsificare de carduri, solicitându-i să găsească şi alte persoane dispuse să desfăşoare activităţi ilegale de acest gen.
Monitorizările intruzive au dovedit planurile constante ale celor doi de a pleca în străinătate în vederea obţinerii de venituri ilicite prin comiterea de activităţi de skimming, de a colabora în acest scop cu alţi acoliţi infracţionali aflaţi deja în străinătate, de a face rost de bani pentru drum şi cazare în străinătate şi de a completa dispozitivele destinate fraudării mijloacelor de plată electronică pe care le au în posesie, legăturile infracţionale dintre cei doi având o anumită durată în timp.
Mai mult, din următoarea convorbire telefonică purtată de inc.M.D.M. cu D.M.I. a rezultat calitatea de lider al grupului infracţional pe care o are primul şi intenţia acestuia de a racola, prin membrii executanţi ai grupului,în speţă inc. D.M.I., alte persoane cu aceleaşi preocupări infracţionale care să adere la structura organizată:
În data de 07 iunie 2011 la ora 13.07, inc.M.D.M. (A.K.2) contactează şi discută cu inc. D.M.I. (în dialog notat "A.M."):
A.K.2 : - Bă (neinteligibil), i-auzi oleacă de ce te-am sunat.
A.M. : - Ă?
A.K.2 : - Aveam şi eu nevoie de un băiat, serios, şi curajos.
A.M. : - Da.
A.K.2 : - Care să meargă acolo unde am fost eu, departe.(n.n. în America Latină).
A.M. : - Da?
A.K.2 : - Ştii unde zic, nu?
A.M. : - Da.
A.K.2 : - Aşa. şi, cum ar veni, ţi-am spus, să fie şi curajos, şi isteţ. Şi să facă acolo ce trebuie, şi. na. Ciupeşti şi tu, ciugulesc şi eu.
A.M. : - Da. păi.
A.K.2 : - Da’ tre’ să aibă bani să-şi ia bilet, apropo, uite uitasem să zic. Deci trebuie omu’ să-şi ia bilet el. Numa’ până acolo. Cum a ajuns acolo, aşteptă tovarăşii mei la aeroport, l-au ridicat, şi după aia e treaba întinsă. Procentajul lui e la locul lui, nu-i nicio problemă, nu umblă nimeni la procentul lui. Şi e bine pentru toată lumea, ştii? Şi un om de încredere acolo. De-al nostru.
A.M. : - Da. Da’. noi ce facem?
A.K.2 : - Biletul nu e scump, 860 de euro.
A.M. : - Da’ noi ce facem, pân’ la urmă?
A.K.2 : - (neinteligibil), ne ajută şi pe noi unu’ de încredere.
A.M. : - Am înţeles.
A.K.2 : - Înţelegi?
A.M. : - Da.
A.K.2 : - Şi eu acolo, da’ ştii cum e, da’ aşa (neinteligibil) un tovarăş de-al tău. ăla şi cu ăsta, îţi dai seama, doar să nu se înţeleagă între ei (neinteligibil), da’ altfel n-au cum.
A.M. : - Bun. Hai că. hai că (neinteligibil), hai că te sun acuşa eu, mai târziu un pic.
A.K.2 : - Sună-mă mai târziu, ne auzim. Vezi, cum a ajuns acolo frate. el scoate banii pe bilet în două zile.
A.M. : - Da, hai.
A.K.2 : - Într-o zi şi-i scoate. L-am băgat direct în pâine, cum a ajuns acolo.
A.M. : - Bine.
A.K.2 : - Hai, vezi ce faci, şi-ţi zic.
A.M. : - Pa pa.
A.K.2 : - Un băiat serios, ştii tu ce zic.
De asemenea, convorbirile telefonice purtate de inc. M.D.M. şi D.I.M. în data de 15 august 2011, au dovedit dincolo de orice dubiu că infractorii pregătesc săvârşirea faptelor penale în mod organizat, având fiecare roluri prestabilite în planul infracţional de efectuare de operațiuni de skimming în Ucraina.
În data de 15 august 2011, la ora 10.29, inc. M.D.M. (A.K.) apeleaza şi discută cu inc. D.M.I. (în dialog notat M.):
A.K. : - Alo. Ce faci?
M.: - Da. Ce să fac, uite am ieşit pe afară să beau o cafea.
A.K. : - Da. Păi chiar acuma vroiam să te sun eu pe tine. Chiar acuma.
M.: - Ce faci?
A.K. : - Ce să fac, bă brother, deci fii atent. Vezi că o să vin cu. cu ăştia care plecăm încolo, ştii?
M.: - Da.
A.K. : - Stăm puţin de vorbă. Fii atent cum stă treaba, ca să ştii şi tu dinainte. Este unu’ C.’, (n.n. inc. I.D.N.) ăla e tovarăşul meu, cum ar veni. Omu’. în om stă toată combinaţia, înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - Mai este unu’, M., un târtan mare, bozgor împuţit, cu barbă, ai să-l vezi şi pe ăla. Care ăla frăţioare, nu-l halesc de nicio culoare, nici eu, nici ăsta, şi nici tu n-ai să-l haleşti, că e un infect maxim, înţelegi ce zic?
M.: - Aha.
A.K. : - E un infect maxim frate, atâta că a pus şi el, cum ar veni, jumate din hăiţă, cum ar veni, la drum. Atât. Deci fii atent, lachele, cum ar veni, se vede un mare om. Eu cu C." ăsta, ce facem. ieşim în prima zi normal, înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - Ca să ştii de acasă. Şi a doua zi frate, ieşim, tot la fel de normal, da’ se dă la fund totul, bang! Şi la aia, şi alea, tot, tot, tot se dă la fund, şi rămânem cum ar veni noi trei, înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - Aşa, după aia venim acasă, şi după aia. îţi spun eu mai departe, că. o să stăm noi de vorbă. Ţi-am spus aşa, în mare, ca să ştii despre ce e vorba. Înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - Prima zi, la mişto, o să mergem în patru, şi după aia, a doua zi, că atâta stăm, două zile, înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - Pentru început, să vedem şi noi ce se întâmplă, şi după aia nu mai. nu mai acolo, mergem la civilizaţie.
M.: - Da, da’ ştii care e treaba, că eu n-am bani frate, A.
A.K. : - Da băi, las’ că o să vedem cum o să facem, nu?
M.: - Normal.
A.K. : - Vedem cum o să facem, fratello.
M.: - Da, păi bine, păi atuncea te aştept, sună-mă când ajungi aicea, da?
A.K. : - Hai că, da, hai că acuma, să se trezească împuţitu’ ăsta, şi.
M.: - Bine atunci. Pa pa.
A.K. : - (neinteligibil) aşa, ca să ştii în mare despre ce e vorba, înţelegi? Prima dată în patru, după aia în trei, şi (neinteligibil), am vorbit deja cu ăsta, i-am spus „bă coaie, eu în 4, aşa, nu merg, că nu s-a. găurit nimeni în g., cum ar veni, să mergem 4 inşi”.
M.: - Da.
A.K. : - „Bă coaie, cutare, cutare, cutare”, şi. sunt mai multe după aia, îţi spun eu mai multe, când o să vorbim noi, nu, ţi-am spus aşa, în mare, ca să ai idee despre ce-i.
În data de 15 august 2011, la ora 15.03, inc. M.D.M. (A.K.) apeleaza şi discută cu inc. D.M.I. (în dialog notat M.):
A.K. : - Da? Vezi că acum am venit aici la. agenţie C.F.R., aici.
M.: - Da.
A.K. : - Joi spre vineri circulă.
M.: - Da.
A.K. : - Da’ bilet nu poţi să-ţi iei decât de aici, atât.
M.: - Da?
A.K. : - Bilet numai de aici fratello, da. Deci numai de aici, atât.
M.: - Păi na, hai că vedem cum facem, poate te sun mai târziu, să-l iei tu.
A.K. : - Bine bossulică, hai că vedem cum facem, da. Da’ oricum, dacă ţi-l iau eu, trebuie să vii să ţi-l dau, cum ar veni, că degeaba ţi-l iau eu, dacă nu.
M.: - Păi nu, că. nu-i o problemă, că oricum ajung eu azi, mâine, poimâine, tre’ să ajung.
A.K. : - Tre’ să ajungi tu aici?
M.: - Da, păi să mă duc cu un prieten de-al meu până la balastieră acolo, la Adjud, şi trebuie să trec şi prin Bacău.
A.K. : - Da tăticu’, da’ vezi că eu mâine. ştii.
M.: - Păi da’ nu-i problemă, că-l las la cineva, dacă e, frate, nu-i asta problemă, ştii? "Om vedea. Hai că te sun eu în vreo două ore, şi-ţi zic exact, da?
A.K. : - Da, bine fratello. Hai ca să.
M.: - Da’ cine-i românul ăla, prietenul ăla al tău, mai mare, aşa?
A.K. : - Cine-i ăla?
M.: - Da.
A.K. : - Ăla-i bă boschetul ăla care vrem noi să-l dăm de ciment. Ăla-i un manglitor, un agarici, da’ cum ar veni s-a prins şi el la. s-a prins aicea, că nu mai erau bani suficienţi, înţelegi?
M.: - Da.
A.K. : - L-am prins şi pe el. Şi nu ţi-am explicat? Ăla cu ochelari e tovarăşul meu, cum ar veni. (n.n. inc. I.D.N.)
M.: - Aha.
A.K. : - La care se învârte tot. Şi ăla prima oară se declară prima dată, şi a doua zi mă! Iau eu, tu, şi cu C. ăla totul. Şi şmecherie, şi producţie, tot, tot, tot. A doua oară. Înţelegi ce zic, coaie?
M.: - Da, nu-i problemă.
A.K. : - Da.
M.: - Hai, nu mai vorbim prostii, te sun în două ore să-ţi zic ce fac.
A.K. : - Da, bossulică (neinteligibil), tu crezi că eu îs L.? Mă duc să fac ce fac pentru târtani? O dată (neinteligibil) şi cu el, ca să pape şi el două trei ciuguleli, după aia m. cu lămâie, după aia îi luăm şi aia, şi tot, tot, tot, că oricum aia el n-are acces la aia niciodată.
M.: - Da.
A.K. : - Că C.’ e miezul.
M.: - Da, ă?
A.K. : - Asta. da frate, eşti nebun? Asta vorbim noi acolo, cu totul.
M.: - Bine, nu-i problemă. Nu, că nu.
A.K. : - Da fratello, şi stai liniştit, că fratele tău îţi spune exact care-s mersurile, ce şi cum, şi. direct, bang!
M.: - Bun atunci.
A.K. : - Asta e important, că se ia bilet numai de aicea, şi.
M.: - (neinteligibil).
A.K. : - Ce-i mai important e că circulă, înţelegi? Asta e.
M.: - Da. Să fac rost de nişte bani, cât costă?
A.K. : - 700 de mii frate.
M.: - Bun. Hai că te sun mai târziu.
Tot inculpatul D.M.I. a declarat că în ziua de 15 august 2011 inc. M.D.M. a venit la el la Comăneşti, împreună cu alţi 3 băieţi cu care urmau să plece la Odessa (la mare) cu scopul comiterii de infracţiuni legate de falsificarea mijloacelor de plată electronică, pentru a se pune de acord cu privire la organizare. L-a recunoscut fără dubiu din fotografiile prezentate pe I.D.N. ca fiind unul dintre însoţitorii inc. M.D.M., însă nu l-a putut indica cu certitudine pe A.N.M.
Din declaraţia dată de inc. I.D.N. în data de 18 octombrie 2011, a rezultat că a efectuat o deplasare la Comăneşti, împreună cu inc. M.D.M., şi s-au întâlnit cu inc. D.M.I. zis F. Inculpatul M.D.M. i l-a descris acestuia pe prietenul lui, F., ca fiind o persoană cu preocupări în materia falsificării de carduri, care s-a ocupat cu aşa ceva în România şi în străinătate, spunând că intenţionează să-l trimită „la treabă” în Columbia.
Martora M.G. a recunoscut că l-a solicitarea inc. M. a intrat pe I.D.-ul acestuia şi a trimis mesaje pe internet, aşa cum i s-a cerut şi de asemenea i-a transmis acestuia, prin telefon un număr de cont bancar, fapte care dovedesc sprijinirea activităţii infracţionale desfăşurată de liderul grupului.
În baza monitorizărilor intruzive (autorizaţie din 2011) efectuate în cauză s-a stabilit că în data de 02 iunie 2011, ora 17:46 inc. M.D.M. a transmis următorul S.M.S:
„Numele titularului de cont este G.F.C.”, iar în data de 07 iunie 2011, la ora 00.19, inc. M.D.M. a recepţionat, M.G. următorul S.M.S.:
De asemenea, martorul G.F.C. a declarat că în primăvara anului 2011 inc. D.M.I. i-a cerut cardul aferent contului deschis la R.B., i l-a dat cu titlu de împrumut, după care a plecat din ţară în data de 11 mai 2011, revenind după aproximativ un an în România. A precizat că nu şi-a dat acordul pentru ca respectivul card, contul aferent şi codul să fie utilizate de inc. M.D.M., pe care de altfel nu îl cunoaşte şi nici nu a auzit de el, iar pe de altă parte, nu i-a dat permisiunea inc. D.M.I. să transmită cardul şi datele de identificare care permit utilizarea acestuia unei alte persoane.
Inculpatul D.M.I. a precizat că la solicitarea inc. M.D.M., i-a procurat acestuia un card, respectiv cel primit de la G.F.C., şi i-a comunicat şi numărul de cont aferente. Aceste aspecte au fost recunoscute şi de inc. M.D.M. cu ocazia audierii la urmărirea penală. De altfel acesta a transmis altor persoane datele de identificare care permit utilizarea contului aparţinând lui G.F.C.
Faţă de aceste considerente privitoare la infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, Tribunalul a apreciat că nu poate primi apărarea privind aplicarea dispoziţiilor art. 181 din C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 181 din C. pen. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă unuia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.
Examinând cauza s-a constatat că fapta săvârşită de inculpat respectiv cea prevăzută de art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002 prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Astfel, infracţiunea la legea comerţului electronic aduce atingere unuia din cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv patrimoniul persoanei, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate cu impact social deosebit.
Efectuarea de operaţiuni prevăzute de textul de lege menţionat mai sus prin utilizarea cardului aparţinând unei alte persoane, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia fără consimţământul titularului instrumentului de plată electronică şi transmiterea către alte persoane neautorizate a acestor date de identificare, constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai grave, ceea ce îi conferă un caracter grav.
Numai lipsa antecedentelor penale şi comportarea anterioară bună a inculpatului, singurele date pozitive dintre criteriile de apreciere, nu sunt de natură să ducă la concluzia lipsei de pericol social al faptei săvârşite.
În drept, faptele inculpatului M.D.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 27 de art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002, art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (2) din C. pen. şi art. 25 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, texte de lege în baza cărora se va dispune condamnarea sa.
Faptele inculpatului D.M.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora se va dispune condamnarea sa.
Faptele inculpatului I.D.N. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (2) C. pen. şi art. 25 din Legea nr. 365/2002, texte de lege în baza cărora se va dispune condamnarea sa.
Fiind stabilită vinovăţia celor 3 inculpaţi s-a dispus condamnarea acestora, ţinând seama la individualizarea pedepsei pentru fiecare inculpat de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 din C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptelor comise, condiţiile şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite infracţiunile precum şi datele care caracterizează persoana inculpaţilor, inculpatul M.D.M. având o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, recunoscând parţial faptele reţinute în sarcina sa, iar ceilalţi doi inculpaţi au recunoscut şi regretat cele întâmplate.
De altfel, inculpaţii I.D.N. şi D.M.I. au beneficiat şi de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) din C. proc. pen., respectiv reducerea cu o treime limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele comise.
Având în vedere datele cauzei, Tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepsei aplicată fiecăruia dintre inculpaţi poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenţie.
Astfel, s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) din C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 88 din C. pen. pentru inculpatul I.D.N. s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 ore şi arestul preventiv începând cu data de 27 septembrie 2011 şi până la data de 23 noiembrie 2011.
În baza art. 118 lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.I.M. a unui dispozitiv tip cameră video miniaturală şi un alt dispozitiv ce prezintă ataşate artizanal două fire şi o mufă cu doi pini şi de la inculpatul I.D.N. dispozitivul tip „baghetă” este confecţionat artizanal dintr-o baghetă de material plastic, prevăzută cu un orificiu pe una din laturi şi un montaj electronic format din cameră video cu înregistrare, prevăzută cu un senzor de imagine, cu obiectiv amplasat distant în dreptul unui orificiu de vizare, cu o memorie internă, conectat prin conductori electrici la acumulatori, instalaţi în interiorul baghetei.
De asemenea, s-a dispus confiscarea bunurilor menţionate în dovada de depunere la camera de corpuri delicte a I.P.J. Bacău aflată la fila 68 vol. II urmărire penală.
S-a constatat că inculpaţii M.D.M. şi I.D.N. au fost asistaţi de avocat ales.
S-a constatat că inculpatul D.M.I. a fost asistat de avocat oficiu.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată au declarat apel, în termen legal, apelanţii inculpaţi D.M.I. şi I.D. pentru netemeinicie, motivele de apel fiind detaliate în considerentele prezentei decizii penale.
Prin Decizia penală nr. nr. 156 din 18 martie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie s-a dispus :
I. În temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) Noul C. proc. pen. a admis apelurile declarate de apelanţii inculpaţi D.M.I. şi I.D.N., împotriva sentinţei penale nr. 375/D din 03 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante, la cuantumul termenului de încercare şi la aplicarea dispoziţiilor legale privind pedeapsa accesorie.
A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, sub aceste aspecte.
A reţinut cauza spre rejudecare şi în fond.
În temeiul art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor.
În temeiul art. 862 C. pen.,a fixat termen de încercare de 5 ani pentru inculpatul D.M.I. şi respectiv de 4 ani pentru inculpatul I.D.N., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
Pe durata termenului de încercare a dispus ca inculpaţii să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 863 lit. a) - d) C. pen. anterior, respectiv:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bacău,
b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
A dispus ca supravegherea respectării dispoziţiilor legale mai sus menţionate să se realizeze de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, în conf. cu prevederile art. 86/3 alin. (4) C. pen. anterior.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. şi art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen. anterior.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În temeiul art. 275 alin. (3) din Noul C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat M.D.M., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelantul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Analizând sentinţa penală atacată atât sub aspectul motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept existente, în virtutea caracterului devolutiv al apelului prev. de art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate sunt în parte întemeiate sub aspectul incidenţei dispoziţiilor legale prevăzute 86 şi urm. C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Astfel, s-a reţinut că, în cauză, instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârşite de apelanţii-inculpaţi o corectă încadrare juridică, a respectat dispoziţiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii în sensul că a descris fapta săvârşită, cu arătarea timpului şi locului unde a fost comisă, a analizat probele care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi laturii civile şi a arătat temeiurilor de drept care justifică soluţia dată în cauză.
S-a arătat că din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă pe deplin vinovăţia apelanţilor inculpaţi pentru comiterea în mod repetat de acte materiale de fraudare a cardurilor bancare, procurare de echipamente destinate capturii datelor confidenţiale, copierea datelor de pe cardurile bancare, falsificarea cardurilor prin rescrierea pe alte suporturi electronice şi efectuarea operaţiunilor frauduloase de extragere de numerar din conturile adevăraţilor titulari de cărţi de carduri, infracţiuni recunoscute în totalitate de inculpaţi şi pentru care au beneficiat de dispoziţiile legale privind reducerea pedepsei în caz de recunoaştere a faptei, însă în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a fiecărei pedepse aplicate inculpaţilor, aşa cum se arăta mai sus, instanţa de fond a dat dovadă de multă înţelegere prin aplicarea unei pedepse modice.
Dispoziţiile art. 74 C. pen., reprezintă coordonate pe baza cărora se realizează în mod concret individualizarea pedepsei, în raport cu fapta comisă, astfel încât sancţiunea aplicată să răspundă cerinţelor scopului preventiv, coercitiv şi educativ al pedepsei.
Pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibrul, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant datorită severităţii excesive, dar nici o blândeţe nejustificată, or trebuie avut în vedere faptul că inculpaţii apelanţi au avut o conduită frumoasă până la trimiterea în judecată, au recunoscut sincer şi au regretat comiterea faptei şi, raportat şi la vârsta acestora şi la posibilităţile reale de îndreptare, Curtea a apreciat că pot beneficia de dispoziţiile legale privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Pentru toate aceste considerente, instanţa de apel în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) din Noul C. proc. pen. a admis apelurile declarate de apelanţii inculpaţi D.M.I. şi I.D.N., cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultante, la cuantumul termenului de încercare şi la aplicarea dispoziţiilor legale privind pedeapsa accesorie.
A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată, sub aceste aspecte şi a reţinut cauza spre rejudecare şi în fond:
În temeiul art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor.
În temeiul art. 862 C. pen.,a fixat un termen de încercare de 5 ani pentru inculpatul D.M.I. şi respectiv de 4 ani pentru inculpatul I.D.N., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
A dispus ca pe durata termenului de încercare inculpaţii să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 863 lit. a) - d) C. pen. anterior, respectiv:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Bacău.
b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea.
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.
A dispus ca supravegherea respectării dispoziţiilor legale mai sus menţionate să se realizeze de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău, în conf. cu prevederile art. 863 alin. (4) C. pen. anterior.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. şi art. 71 alin. (2) şi (5) C. pen. anterior.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În temeiul art. 275 alin. (3) din Noul C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat M.D.M. şi în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelantul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea recursului în casație inculpatul M.D.M.,care în susținerea pe fond a căii de atac promovate după admiterea sa în principiu, a invocat incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 438 pct. 7 şi 12 C. proc. pen.
În motivarea recursului în casație promovat,a susţinut că în mod greşit inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002 întrucât aceste infracţiuni au fost dezincriminate prin intrarea în vigoare a noului C. pen. și că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului M.D.M., sens în care în temeiul art. 396 alin. (5) rap.la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. a solicitat achitarea acestuia întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, iar în cazul în care instanţa va aprecia că infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat nu au fost dezincriminate odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., să dispună fie trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, pentru ca această instanţă să se pronunţe asupra faptelor săvârşite de inculpat în limitele impuse de dispoziţiile noului C. pen.
Totodată în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., apărătorul ales a apreciat că inculpatului i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că și din acest punct de vedere recursul în casație promovat este admisibil.
Analizând recursul în casație promovat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:
Incidența acestei căi de atac, promovată de recurentul condamnat M.D.M., întemeiată pe dispozițiile art. 433 C. proc. pen., ce reglementează recursul în casație, impun din punctul de vedere al Înaltei Curți, anterior analizării motivelor invocate, clarificarea și stabilirea caracterului acestei instituții,pentru că scopul său, așa cum este definit de dispozițiile anterior precizate, este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție,judecarea în condițiile legii,a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Așadar conținutul acestui text de lege, relevă că, recursul în casație reprezintă calea extraordinară de atac prin intermediul căreia părțile interesate sau procurorul pot solicita Înaltei Curți, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârilor rămase definitive în anumite cazuri prevăzute de lege.
Practic, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac sau altfel spus, ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor 5 cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile.
Or, pornind de la aceste precizări, Înalta Curte, apreciază că nici unul din motivele invocate de recurentul condamnat M.D.M. nu se încadrează în limitele impuse de textul de lege și de la care nu se poate deroga în nici un mod, pentru că analiza motivelor invocate de recurent vizează aspecte ce nu-și găsesc suport în actele dosarului în sensul precizat de acesta.
În concret criticile condamnatului ce ar viza greșita condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 alin. (2) C. pen. şi art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002 întrucât aceste infracţiuni au fost dezincriminate prin intrarea în vigoare a noului C. pen. și că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, se circumscriu pe de o parte unor aprecieri ce derivă dintr-o interpretare personală și în disonanță cu Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014 a Înaltei Curți care a stabilit că faptele prevăzute de art. 323 C. pen. anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se regăsesc în incriminarea din art. 367 C. pen., nefiind dezincriminate, iar cu privire la cea de-a doua infracțiune prevăzută de art. 27 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 365/2002 se regăseşte în noul C. pen. în incriminarea prevăzută în art. 250 alin. (3), astfel că nu se poate aprecia ca fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. referitor la faptul că faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat nu sunt prevăzute de legea penală.
Motivul invocat de apărător în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina condamnatului este nefondat, acesta nefiind prevăzut de art. 438 C. proc. pen., de altfel așa cum s-a precizat în cadrul acestei căi de atac nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe o nouă readministrare a probelor sau reapreciere a lor, astfel cum se solicită.
Nici critica ce are la bază aplicarea unor pedepse în alte limite nu-și găsește corespondent în actele dosarului, solicitarea de aplicare a legii penale mai favorabile, prin promovarea căii de atac a recursului în casație nu este aplicabilă recurentului condamnat, pentru că în raport de natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat, pedepsele aplicate se încadrează în limitele legii.
Hotărârea instanței de apel comportă critici sub aspectul superficialității cu care această instanță a motivat apelul condamnatului pentru că doar referirea generică la ”inculpații din prezenta cauză”,conduce la concluzia că s-a avut în vedere și apelul inculpatului M.D.M. și într-adevăr, așa cum rezultă din considerentele ce au stat la baza adoptării soluției de către această instanță, nu reiese în nici un mod că aceasta a analizat efectiv și cu suficiență criticile invocate de apelant sau că s-a preocupat în vreun mod să răspundă motivelor invocate de către recurentul condamnat M.D.M., pentru a înlătura echivocul ce a dat naștere promovării acestei căi extraordinare de atac; însă în acest stadiu procesual Înalta Curte nu poate complini această deficiență și nu se poate transforma într-o instanță ordinară astfel cum a încercat inculpatul să obțină.
Pentru toate aceste considerente și în raport de argumentele de fapt și drept expuse, Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul în casație promovat de condamnatul M.D.M. și urmează a-l respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul M.D.M. împotriva Deciziei penale nr. 156 din 18 martie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1431/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 178/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
---|