ICCJ. Decizia nr. 189/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Apel
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 189/A/2014
Dosar nr. 3578/1/2013
Şedința publică din 21 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 23 mai 2013, Curtea de Apel Clu, secţia penală şi pentru minori, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul C.I.M.Ş., la 3 ani și 6 luni pentru trafic de influiență.
În baza art. 861 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei stabilite pe durata termenului de încercare de 7 ani prev. de art. 862 C. pen., încredinţând supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
În baza art. 86 C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, conform programului stabilit de acesta,
b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă,
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă,
A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (5), 64 lit. a), b), c) (interdicţia de a mai ocupa funcţia de ofiţer de poliţie) C. pen.
A dedus din pedeapsa stabilită timpul executat preventiv începând cu data de 17 ianuarie 2013 la zi.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 7 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a dispus restituirea către denunţătorul G.G. a sumelor de 2.000 euro şi 3.500 lei, restituirea urmând a se face de către inculpat.
A menţinut sechestru asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 3/P/2012 din data de 4 februarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj asupra autoturismului, proprietatea inculpatului, până la concurenţa sumelor de 2.000 euro şi 3.500 lei.
A obligat inculpatul la plata in favoarea statului a sumei de 4.000 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. Serviciul Teritorial Cluj întocmit la data de 7 februarie 2013 a fost trimis în judecată inculpatul C.I.Ş.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Pe scurt, sub aspectul stării de fapt s-a reţinut că, inculpatul C.I.Ş.M., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, în cursul anului 2011, a lăsat să se creadă faţă de denunţătorul G.G. că are influenţă pe lângă organele de urmărire penală (poliţişti şi procurori), funcţionari din cadrul R.A.R. Cluj, respectiv de la S.P.C.R.P.C.V. Cluj şi poate interveni pe lângă aceştia în vederea restituirii către denunţător a autoturismului şi, ulterior, pentru înmatricularea acestuia, pretinzând şi primind iniţial de la denunţător suma de 3.000 euro, iar ulterior, în acelaşi scop o sumă de 2.000 euro şi în două rânduri suma de 1.500 lei, respectiv suma de 2.000 lei.
Audiat, atât în faza de urmărire cât şi de către instanţă, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei imputate, arătând în apărarea sa că, în baza unei relaţii mai vechi dintre acesta şi denunţătorul G.G., i-a cerut acestuia din urmă să-i împrumute suma de 1.000 de euro, pe care a şi obţinut-o după care a încercat să-l ajute, la solicitarea acestuia, să-şi recupereze maşina reţinută de poliţie şi să o Înmatriculeze, în acest sens punându-l în legătură pe denunţător cu martora P.A., avocata care urma să facă demersurile necesare. Apoi, la insistenţele denunţătorului i-a restituit acestuia suma de 1.000 de euro, în prezenţa martorului R.A. şi încă 2000. de euro, pe care nu-i datora, însă din cauza conduitei insistente a denunţătorului, a telefoanelor repetate ale acestuia, a apreciat că este necesar să plătească o sumă mai mare, cu atât mai mult cu cât era conştient de faptul că martorul denunţător se ocupă cu cămătăria.
Din probele administrate în cauză, Curtea a reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 09 iunie 2010, denunţătorul G.G. a cumpărat un autoturism, neînmatriculat în România, de la numitul C.R. Ulterior, cu ocazia deplasării la R.A.R) Cluj pentru identificare, denunţătorului G.G. i s-a comunicat că autoturismul în cauză figurează ca fiind furat. Cu privire la cele constatate, R.A.R. Cluj a sesizat organele de politie la data de 18 iunie 2010.
Sesizarea formulată de R.A.R. Cluj, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj ca Dosar penal nr. 6536/P/2010.
La data de 19 iunie 2010, organele de poliţie din cadrul I.P.J. Cluj - Biroul de Combatere a Infracţiunilor Contra Patrimoniului s-au prezentat la locuinţa denunţătorului G.G., ocazie cu care au procedat k ridicarea autoturismului, încheind în acest sens o dovadă de ridicare. Autoturismul furat a fost dus la sediul I.PJ. Cluj.
În cursul anului 2011, pe parcursul cercetărilor efectuate de organele de poliţie în Dosarul cu nr. nr. 6536/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, denunţătorul G. l-a întâlnit pe inculpatul C.I.M.Ş., pe care-l cunoştea de mai mult timp şi i-a povestit despre dorinţa sa de a-şi recupera maşina, despre faptul că aceasta este furată şi că trebuie să se adreseze parchetului în vederea obţinerii custodiei autoturismului. Inculpatul C.I.M.Ş. i-a transmis denunţătorului G.G. că se va interesa şi el de problema legată de autoturism, urmând să îl contacteze ulterior.
În cursul lunii iulie 2011, inculpatul C.I.M.Ş. a contactat-o pe P.A.E., avocat în cadrul Baroului Cluj, pe care o cunoştea de mai mult timp, ocazie cu care i-a relatat despre problema pe care o avea G.G. cu autoturismul, arătându-i în acest sens anumite documente. La solicitarea inculpatului C.I.M.Ş., avocata P.A.E. a acceptat să angajeze cauza.
Ulterior, acelei întâlniri, la sfârşitul lunii iulie 2011, inculpatul C.I.M.Ş., a contactat-o din nou pe avocata P.A.E. solicitându-i să se întâlnească cu denunţătorul G.G.. Inculpatul C.I.M.Ş. a condus-o pe P.A.E. la locuinţa lui G.G., ocazie cu care acesta din urmă i-a solicitat avocatei sprijin pentru rezolvarea unei probleme de natură civilă (încheierea unui contract de vânzare-cumparare), în acest sens, s-a încheiat, la data de 01 august 2011, un contract de asistenţă juridică. Ulterior, la data de 1 05 august 2011, denunţătorul G.G. a încheiat cu avocata P.A.E. un contract de asistenţă juridică pentru Dosarul nr. 6536/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
La data de 08 august 2011, avocata P.A.E. a înregistrat, în numele denunţătorului G.G., la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, un memoriu prin care se solicita lăsarea în custodia susnumitului a autoturismului.
După o anumită perioadă de timp inculpatul C.I.M.Ş. l-a contactat pe denunţător şi au stabilit să se întâlnească în incinta unui restaurant de lângă Sala Sporturilor din Cluj-Napoca. Cu ocazia acelei întâlniri, inculpatul C.I.M.Ş. a lăsat să se creadă faţă de denunţătorul G.G. că are influenţă pe lângă organele de urmărire penală (procurori şi lucrători de politie), funcţionari din cadrul R.A.R. Cluj, respectiv de la Cluj S.P.C.R.P.C.I.V. şi, contra unei sume de bani, poate interveni pe lângă aceştia în vederea restituirii către denunţător a autoturismului şi, ulterior, pentru înmatricularea acestuia. Pentru intervenţiile promise inculpatul C.I.M.Ş. i-a solicitat denunţătorului G.G. suma de 3.000 euro.
În cauză nu s-a putut stabili cu certitudine dacă întâlnirea la care s-a făcut referire mai sus dintre inculpat şi denunţător a avut loc anterior întâlnirii dintre denunţător şi avocata P.A.E. sau ulterior.
Prin Rezoluţia cu nr. 6536/P/2010, din data de 12 septembrie 2011, procurorul care supraveghea cauza din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea formulată de avocatul lui G.G. şi a dispus restituirea şi lăsarea în custodia lui G.G. a autoturismului.
În dispozitivul rezoluţiei s-a menţionat că soluţia urma să se comunice apărătorului ales al denunţătorului G.G.
Conform documentelor aflate la dosar, la data de 04 octombrie 2011, denunţătorului G.G. i-a fost predat autoturismul de către lucrătorii de politie din cadrul I.P.J. Cluj - Biroul de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului.
Conform înţelegerii stabilite anterior, după ce autoturismul a fost transportat la locuinţa denunţătorului G.G., în aceeaşi zi, acesta s-a întâlnit în aceeaşi locaţie de lângă Sala Sporturilor din municipiul Cluj-Napoca cu inculpatul C.I.M.Ş., şi i-a remis acestuia restul de 2.000 euro, din totalul de 3.000 euro pretinşi de ofiţerul de poliţie.
La o anumită perioadă de timp după ce i s-a remis de către denunţătorul G.G. suma de bani, inculpatul C.I.M.Ş. i-a mai solicitat acestuia încă o sumă de 2.000 euro, sub pretextul că trebuie să îi dea „procurorului şef pentru a aranja problema legată de înmatricularea autoturismului. Întâlnirea dintre aceştia a avut loc intr-o locaţie din incinta B.I.G., Mănăştur, ocazie cu care denunţătorul G.G. i-a dat inculpatului C.I.M.Ş. suma de 2.000 euro pretinsă de acesta.
În luna martie 2012 inculpatul C.I.M.Ş. i-a solicitat suma de 1.500 lei denunţătorului G.G., sub pretextul că este 8 martie. Banii i-au fost remişi de denunţător inculpatului în aceeaşi locaţie din incinta B.I.G., Mănăştur.
La data de 25 martie 2012, inculpatul C.I.M.Ș. s-a întâlnit cu denunţătorul G.G. în aceeaşi locaţie din zona B. Mănăştur, prilej cu care a mai pretins de la acesta din urmă suma de 2.000 lei sub pretextul că ii trebuie pentru a rezolva o problemă personală. G.G. i-a remis inculpatului cu ocazia acelei întâlniri suma de 2.000 lei pretinsă.
Deşi inculpatul C.I.M.Ş. a pretins sumele de 1.500 lei, respectiv 2.000 lei pentru rezolvarea anumitor probleme personale, a arătat faţă de către ofiţerul de poliţie a „demersurilor" în vederea înmatriculării autoturismului.
În ultima perioadă a anului 2012 şi prima parte a lunii ianuarie 2013, ca urmare a faptului că inculpatul C.I.M.Ş. nu a reuşit să „rezolve" problema legată de înmatricularea autoturismului prin intervenţiile pe care a promis că le va face în acest sens, denunţătorul G.G. i-a solicitat să-i restituie banii daţi în scopul menţionat mai sus. Astfel, la data de 09 ianuarie 2013, inculpatul C.I.M.Ş. i-a restituit denunţătorului suma de 1.000 euro, iar la data de 15 ianuarie 2013 suma de 2.000 euro.
În opinia instanţei de fond, starea de fapt expusă mai sus a fost dovedită de probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, când au fost audiaţi nemijlocit atât inculpatul cât şi martorii propuşi în cauză.
Susţinerile inculpatului referitoare la faptul că ar fi împrumutat de la denunţător suma de 1.000 de euro, că a avut încredere în acesta întrucât era informatorul poliţiei de mai mulţi ani, încercând prin recomandarea unui avocat să-l ajute pe acesta în problema sa, fără însă a-i crea impresia că va interveni pe la forurile competente în vederea rezolvării mai rapide a înmatoculării autoturismului, s-au dovedit a fi nesincere, fiind infirmate de probatoriu administrat în cauză.
Mai întâi, a fost analizată relaţia dintre părţi raportat atât la declaraţiile inculpatului cât şi la cele ale denunţătorului, din care a rezultat că denunţătorul avea încredere în inculpat şi credea că acesta este singurul în măsură să-i rezolve cu rapiditate problema, fiind nemulţumit în primul rând de faptul că nu poate beneficia de autoturismul cumpărat şi neştiind cum să procedeze (denunţătorul fiind analfabet) a apelat cu toată încrederea la inculpat.
Aceste aspecte au fost pe deplin cunoscute de către inculpat, care i-a promis denunţătorului că-l va ajuta şi chiar acţionând aparent în acest sens. Inculpatul a dobândit de la denunţător actele maşinii, împrejurare ce denotă o dată în plus, încrederea pe care o avea denunţătorul în inculpat şi credinţa că doar acesta este în măsură să-l ajute cu adevărat.
Faptul că inculpatul a sugerat angajarea unui avocat care să se ocupe de problema respectivă şi care să efectueze demersurile legale nu a fost de natură să-i schimbe denunţătorului impresia deja creată şi anume aceea că inculpatul este unica persoană în măsură să-i recupereze în timp util autoturismul, fapt ce l-a determinat pe acesta să-i achite în timp sumele de bani solicitate.
Un aspect deosebit de relevant cu privire la raporturile amicale dintre părţi se deduce din convorbirile telefonice purtate de către aceştia, convorbiri din care rezultă lăsând impresia clară că se va ocupa prin anumite intervenţii de restituirea autoturismului şi înmatricularea acestuia.
Atitudinea oscilantă a denunţătorului, criticată de altfel de către inculpat în apărările sale, precum şi neconcordanţele dintre declaraţiile acestuia şi ale martorei G.L. nu au avut, în prezenta cauză, relevanţa susţinută de către inculpat.
Curtea a considerat că în mod evident şi conduita denunţătorului s-a circumscris unei acţiuni antisociale, denunţătorul fiind pasibil de comiterea unei fapte penale şi anume aceea de cumpărare de influenţă, pentru care, de altfel, s-a dispus în cauză, neînceperea urmăririi penale faţă de acesta pentru comiterea infractiunii prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 datorită intervenţiei unei cauze de nepedepsire, cea prevăzută de alin. (2) din art. 61 din legea menţionată făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă".
Mai mult, Curtea a constatat că se află în prezenţa unor persoane analfabete (atât martora G.L. cât şi denunţătorul), fiind demonstrat ştiinţific că în prezenţa unor astfel de persoane, există anumite deficienţe în a reţine elemente legate de timpul şi spaţiul producerii unor elemente.
Apoi, a fost avut în vedere faptul că acţiunea s-a derulat pe durata unei perioade de timp relativ lungă (2011-ianuarie 2013), existând mai multe momente în care s-au remis sume de bani şi în mai multe locuri publice.
Denunţul efectuat precum şi depoziţiile ulterioare ale celor doi martori s-au coroborat însă cu restul probelor administrate în cauză, cu convorbirile purtate în mediu ambiental, care, de altfel nu au fost contestate de către inculpat, acesta criticând doar modul de interpretare dat acestora de către organele de urmărire penală.
Conchizând, curtea a constatat că în cauză a rezultat fără urmă de dubiu că sumele plătite de către denunţător nu au fost date cu titlu de împrumut, existând între părţi o înţelegere anterioară cu privire la anumite "intervenţii" la organele abilitate în vederea restituirii autoturismului şi înmatriculării acestuia.
Apărarea inculpatului referitoare la faptul că iniţial a fost luat prin surprindere şi de aceea răspunsurile sale nu corespund întru totul situaţiei reale şi a raporturilor concrete dintre părţi, nu a putut fi primită atâta vreme cât în mod clar acesta a arătat că:
G.G. Ok, dacă nu, m-asculţi? Şi mia asta si două mii cum ne-am înţeles. Da aice îs 3.000, no.
C l M :- Dacă se rezolvă.
Tranzacţiile efectuate, dar, tot din conţinutul convorbirilor telefonice a rezultat că cel puţin la efectuarea a două plăţi şi anume a sumei inţiale de 1.000 euro şi apoi a sumei de 2.000 de euro, achitate de denunţător cu ocazia întâlnirilor pe platforma Sălii Sportului a fost prezentă şi martora G.L., fapt confirmat şi de martoră în declaraţia dată în fata instanţei.
De asemenea, s-a constatat din convorbirile telefonice de la dosar că inculpatul recunoaşte primirea şi a sumei de 35 milioane lei vechi (cinsprezece milioane şi apoi douăzeci de milioane) şi chiar mai mult, la propunerea denunţătorului a fost de acord să nu le mai restituie chiar dacă nu va îndeplini sarcina pe care şi-o asumase (înmatricularea autoturismului), spre deosebire de sumele de bani în euro, pe care s-a obligat să le restituie dacă nu va reuşi intervenţia la procuror şi totodată înmatricularea autoturismului. De altfel, chiar inculpatul în cadrul convorbirilor telefonice purtate întreabă:
"Cum rămânem dacă nu se rezolvă ?
G.G. Hm, păi dară banii înapoi mă.
Inculpatul: Câţi măi"?
G.G. Apăi câţi ţi-am dat
Inculpatul: No păi știi măi cât o fost mă?
G.G. Apăi mă, nu zic eu tot, da măcar nouă mii măi M., no."
În ceea ce priveşte sumele restituite, inculpatul nu a putut justifica plauzibil motivul pentru care în loc de suma de 1.000 euro "împrumutată" i-a restituit denunţătorului suma de 3.000 euro (aspect confirmat de inculpat şi de martorul ocular la restituirea sumei de 2.000 de euro R.A.), în condiţiile în care, după cum însuşi a declarat, acesta avea mare nevoie de bani şi tocmai de aceea contractase acel "împrumut" şi de altfel, tot din declaraţiile inculpatului a rezultat faptul că acesta a fost nevoit să împrumute banii de la alte trei persoane în vederea restituirii sumei de 3.000 de euro către denunţător.
Cu privire la cuantumul sumei în euro obţinute de la denunţător, depoziţiile acestuia s-au coroborat cu conţinutul convorbirilor purtate de părţi din care a rezultat că:
G.G. Când ai scos am dat 2.000, da? Inculpatul: O mie a fost când am scos-o G.
G.G. No îmi dai voie mă asculţi? Inculpatul: Prima dată două. G.G.. Deci ţi-am dat o mie, da?
Inculpatul: Bun.
G.G. După aia două mii, aia îs trei mii, nu?
G.G. După aia am dat două mii, îs cinci mii.
Inculpatul: Aia a fost cu L., ne-am înţeles să-i scoatem de la C. ăia douăzeci si şapte G.
G.G. No, asculţi pe B.? Dă-mi voie, nu mint, să ştii bine. Cât îmi dai înapoi din bani?
În circumstanţierea conduitei antisociale a inculpatului a fost audiat şi martorul A.C. care a confirmat depoziţiile denunţătorului şi a soţiei acestuia cu privire la faptul că inculpatul s-a impiicat şi în rezolvarea problemelor financiare dinte aceştia, participând la o şedinţă în biroul martorului, ocazie cu'care a lăsat să se înţeleagă că ocupă o funcţie importantă în cadrul poliţiei, lucrând în capitală şi fiind necesară decontarea contravalorii transportului efectuat, ceea ce accentuează încă o dată impresia pe care i-a creat-o denunţătorului, aceea că este o persoană importantă şi că poate să intervină pe lângă organele abilitate.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză a rezultat fără echivoc că inculpatul, profitând de încrederea pe care i-o acorda denunţătorul, de situaţia concretă a acestuia, de nevoia sa de a obţine acel autoturism şi de a fi ajutat şi chiar reprezentat, i-a promis acestuia, în schimbul sumelor de bani mai sus menţionate că va interveni pe lângă poliţişti, colegi de-ai săi şi pe lângă procurori în vederea obţinerii rezultatului scontat.
În cauză s-a făcut dovada certă că inculpatul a primit suma de 5.000 de euro în scopul amintit mai sus şi nu cum s-a susţinut iniţial de către denunţător că ar fi primit suma de 9.000 de euro, fapt ce infirmă apărarea inculpatului referitoare la împrejurarea că denunţătorul l-ar fi. presat în cadrul convorbirilor telefonice purtate doar pentru a se apropia de suma de 5.000 de euro denunţată cu o zi înainte.
Vinovăţia inculpatului fiind pe deplin dovedită, instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului care, în calitate de ofiţer de politie judiciară, în cursul anului 2011, a lăsat să se creadă fată de denunţătorul G.G. că are influentă pe lângă organele de urmărire penală (poliţişti şi procurori), funcţionari din cadrul R.A.R. Cluj, respectiv de la S.P.C.R.P.C.I.V. Cluj şi poate interveni pe lângă aceştia în vederea restituirii către denunţător a autoturismului şi, ulterior, pentru înmatricularea acestuia, pretinzând şi primind iniţial de la denunţător suma de 3.000 euro, iar ulterior, în acelaşi scop o sumă de 2.000 euro şi în două rânduri suma de 1.500 lei, respectiv suma de 2.000 lei întruneşte elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. În speţa de faţă, s-a constatat existenta unei infracţiuni de trafic de influentă unice, unitatea infracţională fiind stabilită în baza rezoluţiei unice, sumele de bani fiind plătite în acelaşi scop, doar că pentru, a pretinde şi a obţine sume de bani în mod ilicit, a invocat o reală sau o pretinsă influenţă asupra unor funcţionari constituie latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influentă. Sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi în cazul incident în speţă când s-a invocat o pretinsă influenţă, pe care însă inculpatul nu o avea în realitate nici asupra organelor de cercetare penală, nici asupra procurorului şi nici asupra funcţionarilor din cadrul R.A.R. sau a S.P.C.I.A., aceasta fiind însă în mod evident modalitatea în care a reuşit să obţină sumele de bani anterior menţionate de la denunţătorul G.G. şi şotia acestuia, G.L.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea a ţinut seama de criteriile prev. de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, având în vedere calitatea specială a subiectului pasiv, care prin natura funcţiei era chemat să vegheze la respectarea legii şi aplicarea corectă a acesteia, de modul şi modalitatea de comitere a faptei, acţiuni antisociale de natură a compromite prestigiul, autoritatea şi credibilitatea organelor statului precum şi corectitudinea, integritatea şi imparţialitatea corpului magistraţilor şi funcţionarilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul unor instituţii publice, de timpul relativ lung în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, precum şi sumele deloc de neglijat obţinute în mod ilegal, dar şi de persoana inculpatului care este la prima confruntare cu legea penală şi care a avut o conduită corespunzătoare anterior comiterii prezentei infracţiuni, fiind încadrat în muncă şi în societate. Cu toate acestea, Curtea a ţinut cont la cuantificarea pedepsei de atitudinea nesinceră a inculpatului care prin declaraţiile sale a încercat discreditarea denunţătorului, neasumându-şi nicio vină în comiterea faptei.
Aşa fiind, Curtea a apreciat că o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni închisoare este în măsură să contribuie la sancţionarea şi reeducarea inculpatului, cu precizarea că acest cuantum este orientat spre minimul special prevăzut de textul incriminator, în condiţiile în care prin reţinerea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 limita maximă se majorează în cauză.
Apoi, raportat la circumstanţele personale ale inculpatului amintite mai sus, dar şi la jurisprudenţa în materie (Decizia penală nr. 1161/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia dar sub o strictă şi specializată supraveghere, tocmai în vederea prevenirii unor astfel de activităţi pe viitor şi îhtr-un termen de încercare de 7 ani, astfel că s-a făcut aplicarea art. 861 C. pen. şi s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei, încredinţând supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
Împotriva acestei sentinţe penale, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul C.I.M.Ş.
1. Prin apelul formulat, Parchetul a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate, respectiv în regim de detenţie şi obligarea inculpatului la restituirea sumei de 2.000 de euro echivalent în lei, având în vedere că pe teritoriul României plăţile se efectuează în lei.
2. Apelantul intimat inculpat a solicitat prin apelul formulat achitarea sa, întrucât din probele administrate nu rezultă săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei.
În subsidiar, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că art 291 din N.C.P. prevede limite de pedeapsă mai reduse.
Analizând apelurile formulate, în raport de motivele invocate, înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a le respinge, în raport de următoarele considerente:
1. Apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.
Parchetul a criticat sentinţa penală nr. 58 din 23 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj sub aspectul netemeiniciei apreciind că dispoziţia, de suspendare a executării pedepsei în condiţiile art. 861 C. pen. este nejustificată.
De asemenea, a apreciat că dispoziţia de restituire a sumelor de bani ce reprezintă obiectul infracţiunii de corupţie trebuia dispusă în echivalentul în lei la data plăţii apreciind că în lipsa unei asemenea corecţii nefiind posibilă executarea hotărârii judecătoreşti.
Se constată că prima instanţă a aplicat inculpatului C.I.M.Ş. o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Înalta Curte constată că pedeapsa principală aplicată de instanţa de fond a fost corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare a acesteia.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ce priveşte, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, aceasta nu se rezumă doar la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, ci şi la atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât şi scopul mediat al pedepsei.
De aceea, nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intirnidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia, şi în inocularea unor valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Pentru ca pedeapsa să îşi poată îndeplini funcţiile ce-i sunt atribuite, este necesar ca aceasta să corespundă, inclusiv din perspectiva modalităţii sale de executare, gravităţii infracţiunii şi nevoilor de îndreptare ale infractorului, impunându-se ca ea să fie adaptată pericolului social concret al faptei şi periculozităţii infractorului, asupra căruia trebuie să se acţioneze.
În acest sens, între gradul de pericol social al faptei săvârşite şi periculozitatea infractorului, pe de o parte, şi pedeapsa aplicată de instanţă, pe de altă parte, trebuie să existe o anumită concordanţă, îri caz contrar pedeapsa neputându-şi atinge scopul, putând conduce chiar la rezultate contrare acestui scop.
De aceea, cu ocazia stabilirii şi aplicării pedepsei, trebuie să se ţină seama de necesitatea acestei concordanţe, deoarece în măsura în care se atribuie pedepsei funcţia de a influenţa asupra conştiinţei, mentalităţii şi conduitei viitoare a condamnatului, pedeapsa trebuie să corespundă în aceeaşi măsură gradului de receptivitate a condamnatului faţă de influenţa educativă a pedepsei.
Fireşte, acest grad de receptivitate este reflectat şi în conduita procesuală a condamnatului, în atitudinea sa faţă de faptă, în modul în acesta a contribuit la aflarea adevărului şi a relaţionat în raporturile cu organele judiciare.
Pe de altă parte, în stabilirea cuantumului pedepsei şi fixarea modalităţii sale de executare, este necesar a fi. examinate, in mod cumulativ, circumstanţele reale de comitere a faptei, urmările produse şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Executarea pedepsei se impune, o asemenea concluzie fiind susţinută de datele ce caracterizează persoana inculpatului, date avute în vedere de instanţa de fond la individualizarea pedepsei.
Astfel, raportat aspectelor deja expuse, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului amintite mai sus, dar şi la jurisprudenţa în materie, Înalta Curte apreciază ca justă alegerea modalităţii de executare considerând că instanţa de fond a apreciat în mod corect că se pot realiza funcţiile de reeducare şi prevenire fără executarea pedepsei şi fără îndepărtarea inculpatului din societate.
Cu privire la cea de la doua critică a Parchetului, Înalta Curte constată că instanţa de fond a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 3/P/2012 din data de 4 februarie 2013 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj asupra autoturismului, proprietatea inculpatului, până la concurenţa sumelor de 2.000 euro şi 3.500 lei.
În mod judicios s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.000 de euro şi nu la echivalentul în lei a acestei sume, având în vedere că actualizarea sumei de bani se face înziua plătii raportat la cursul B.N.R.
2. Apelul formulat de inculpatul C.I.M.Ş.
În susţinerea apelului inculpatul C.I.M.Ş. a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a, în principal, sau litb, în susbsidiar, considerând că nu a săvârşit fapta de care este acuzat şi că faptele ce constituie acuzaţia penală nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influentă.
Înalta Curte reţine că în sarcina inculpatului C.I.M.Ş. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă constând în faptul că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, îti cursul anului 2011, a lăsat să se creadă faţă de denunţătorul G.G. că are influenţă pe lângă organele de urmărire penală (poliţişti şi procurori), funcţionari, din cadrul R.A.R. Cluj, respectiv de la S.P.C.R.P.C.I.V. Cluj şi poate interveni pe lângă aceştia în vederea restituirii către denunţător a autoturismului şi, ulterior, pentru înmatricularea acestuia, pretinzând şi primind iniţial de la denunţător suma de 3.000 euro, iar ulterior, în acelaşi scop o sumă de 2.000 euro şi în două rânduri suma de 1.500 lei, respectiv suma de 2.000 lei.
Înalta Curte constată, contrar susţinerilor apărării, că situaţia de fapt a fost în mod judicios reţinută de instanţa de fond, din probele existente la dosarul cauzei rezultând dincolo de orice dubiu că inculpatul C.l.M.Ş. i-a solicitat denunţătorului G.G. respectivele sume de bani, are influenţă pe lângă organele de urmărire penală (poliţişti şi procurori), funcţionari din cadrul R.A.R. Cluj, respectiv de la S.P.C.R.P.C.I.V. Cluj şi poate interveni pe lângă aceştia în vederea restituirii către denunţător a autoturismului şi, ulterior, pentru înmatricularea acestuia.
În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că acuzaţia penală este susţinută de denunţul formulat de numitul G.G. prin care a arătat sumele pe care le-a dat inculpatului având convingerea că acesta îi poate facilita, prin intervenţia la organele de urmărire penală, funcţionari din cadrul R.A.R. Cluj ori S.P.C.R.P.C.I.V. Cluj, restituirea autoturismului şi înmatricularea acestuia.
De asemenea, se au în vedete inregistrătile convorbirilor telefonice purtate între denunţător şi inculpat, înregistrări ce nu au fost contestate de apărare şi care susţin acuzaţia penală. Astfel, inculpatul confirmă în aceste discuţii că a primit bani de la denunţător pentru a rezolva problema acestuia:
G.G.: Ok, dacă nu, m-asculţi? Şi mia asta şi două mii cum ne-am înţeles. Da aice îs 3.000, no.
C.l.M.:- Dacă se rezolvă.
Totodată, se are în vedere că inculpatul a recunoscut în cadrul acestor convorbiri telefonice primirea sumei de 35 milioane lei vechi şi la propunerea denunţătorului a fost de acord să nu le mai restituie chiar dacă nu ar fi. rezolvat problema acestuia, spre deosebire de sumele de bani în euro, pe care s-a obligat să le restituie dacă nu va reuşi intervenţia la procuror şi totodată înmatricularea autoturismului:
Cum rămânem dacă nu se rezolvă?
G.G. Hm, păi dă-mi banii înapoi mă.
Inculpatul: Câţi măi'?
G.G. Apăi cât ţi-am dat.
Inculpatul: No păi măi cât o fost mă?
G.G., Apăi mă, nu știu eu tot, da măcar nouă mii măi M., no."
Tot din înregistrările convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul a primit de la denunţător suma de 3.000 de euro, înmânată acestuia în prezenţa soţiei denunţătorului G.L.
G.G.: Când ai scos am dat 2.000, da?'
Inculpatul: O mie a fost când am scos-o G.
G.G. No îmi dai voie mă asculţi?
Inculpatul: Prima dată două.
G.G. După aia două mii, aia îs trei mii,nu?
Inculpatul: Bun, mai departe.
G.G. După aia am dat două mii, îs cinci mii.
Inculpatul: Aia a fost cu I., ne-am înţeles să-i scoatem de la C. aia douăzeci Și şapte G.
G.G.: No, asculţi pe B.? Dă-mi voie, nu mint, să ştii bine. Cât îmi dai înapoi din bani?
De altfel, contrar susţinerilor apărării se constată că martora G.L. a fost prezentă la înmânarea acestor sume de bani, astfel cum rezultă şi din declaraţia pe care a dat-o în faţa primei instanţe coroborată cu înregistrările convorbirilor telefonice.
Înalta Curte constată că apărarea inculpatului C.I.M.Ş. în sensul că a împrumutat de la denunţător suma de 1.000 euro este pur formală, acesta neputând justifica de ce a restituit denunţătorului suma de 3.000 de euro.
De altfel, martorul R.A. a confirmat faptul că inculpatul i-a restituit suma de 3.000 de euro:
"C.M. mi-a pus că i-a dat lui G.G., dacă nu mă înşel în 11 ianuarie 2013, suma de 1.000 euro din cei 3.000 stabiliţi. (...) în ziua imediat următoare celei în care i-a remis suma de 1.000 de euro lui G.G., m-am întâlnit cu M.C. la solicitarea acestuia, ocazie cu care mi-a spus că i-a dat 1.000 de euro lui G.G. şi că urmeasţă să îi mai dea 2.000 de euro acestuia în data de 15 ianuarie 2013 la ora 13.00. (...) C.M. i-a înmânat banii lui G.G., acesta i-a numărat şi după aceea a pus că de la 3 la 9 sunt la A. sau e treaba lui A., nu mai reţin exact exprimarea."
"Când a introdus banii în buzunar G.G. s-a exprimat de genul că îi pare rău că a trebuit să ceară banii ăştia și că nu i-ar fi luat dacă îsi lua banii de la C.A. (...). În timpul întâlnirii din 15 ianuarie 2013, eu am luat toate telefoanele mobile, respective ale mele, al lui G.G. şi al lui C.M. şi le-am dus în baie, la toate întâlnirile pe care le avusesem anterior cu familia G. şi C.M., telefoanele erau puse în altă parte. Nu cunosc ca M.C. să fi împrumutat sume de bani de la G.G. Niciodată, C.M. nu mi-a relatat ca G.G. să-l fi împrumutat acestuia vreo sumă de bani. C.M. mi-a spus de suma de 3.000 de euro pe care trebuia să i-o dea lui G.G. pentru a ieşi din problema cu maşina şi împrumuturile de bani dintre A.C. şi familia G."(filele 167-168, dup).
Faţă de întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul C.I.M.Ş. a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa.
Cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă potrivit N.C.P. Înalta Curte are în vedere următoarele:
Potrivit art. 291 C. pen. infracţiunea de trafic de influenţă constă în pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Se constată că legea nouă conturează mai precis latura obiectivă a infracţiunii prin adăugarea unei condiţii suplimentare de realizare a laturii obiective, subiectul activ promiţând că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori. să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Pentru săvârşirea acestei infracţiuni este necesară îndeplinirea a cel puţin uneia dintre modalităţile arătate de textul mcriminator: pretinderea, primirea ori. acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase care nu i se cuvin. Astfel cum s-a arătat anterior, inculpatul C.I.M.Ş. a primit sume de bani de la denunţătorul G.G.
Pentru a se considera realizat în diferitele modalităţi alternative, elementul material trebuie să întrunească cumulativ anumite condiţii: acţiunea să fie realizată prin invocarea, expresă sau tacită, a unei influenţe reale sau imaginare asupra unui funcţionar, acţiunea să fie realizată în vederea determinării funcţionarului respectiv să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori. să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, achiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior orii. actul nu este efectuat şi acţiunea să fie săvârşită înainte sau concomitent cu mdepHnirea de către funcţionar a respectivei atribuţii de serviciu.
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a indus denunţătorului ideea că poate interveni pe lângă organele de urmărire penală (poliţişti şi procurori), funcţionari din cadrul R.A.R. Cluj, respectiv de la S.P.C.R.P.C.I.V. Cluj pentru a-i determina pe aceştia să îi restituie denunţătorului autoturismului, iar ulterior să procedeze la înmatricularea acestuia. Se constată că inculpatul a invocat o pretinsă influenţă, pe care însă nu o avea în realitate nici asupra organelor de cercetare penală, nici asupra procurorului şi nici asupra S.P.C.Î.A., aceasta fiind însă în mod evident modalitatea în care a reuşit să obţină sumele de bani anterior menţionate de la denunţătorul G.G. şi soţia acestuia, G.L.
Abordarea juridică de profunzime pentru inculpatul apelant face trimitere la împrejurarea că instanţa de control judiciar este investită şi în acelaşi timp obligată în a realiza o analiză a speţei şi din perspectiva regulii constituţionale a „aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen.
În situaţia în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care mcriminează aceeaşi faptă, dar modifică tratamentul sancţionator, de principiu legislaţiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie şi cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.
Pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată apelantul inculpat în analiza aplicării dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte se va raporta şi va determina pe de o parte dacă şi cum anume sunt încadrate juridic acuzaţiile şi faptele inculpatului în legea nouă şi apoi va compara sancţiunile prevăzute de legile speciale şi N.C.P. pentru aceste infracţiuni şi dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţiala.
Astfel, Înalta Curte constată că în prezent acţiunea mcriminatoare a infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 se regăseşte şi poate fi calificată în drept în conţinutul art. 291 alin. (1) N.C.P.
Analiza acestui prim criteriu relevă şi reflectă că acţiunea mcriminatoare circumscrisă textului de lege precizat se regăseşte şi în noile dispoziţii legale sens în care se va proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.
Al doilea criteriu de analiza impune ase verifica sancţiunile prevăzute de N.C.P. pentru aceste infracţiuni şi dacă ele se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea iniţială.
Din această perspectivă, realizând o corespondenţă juridică pe marginea dispoziţiilor art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 este de constatat că fapta adiacentă era pedepsită, la momentul comiterii sale, cu pedeapsa principală a închisorii de la 2 la 10 ani, pentru ca, pe parcursul derulării procesului penal să intervină Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a N.C.P., care pentru aceeaşi faptă şi încadrare juridică să se prevadă pentru aceeaşi faptă sancţiunea închisorii de la 2 la 7 ani.
Înalta Curte constată că, sub aspect sancţionator legea nouă deşi prevede limite de pedeapsă mai reduse, totuşi aceasta nu este mai favorabilă în raport de vechea reglementare având în vedere considerarea art. 7 din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă se majorează cu o treime.
Mai mult, Înalta Curte constată că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 861 şi următoarele C. pen. anterior aplicată inculpatului ca măsura de individualizare a executării pedepsei este mai favorabilă decât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de dispoziţiile art. 91 şi următoarele din N.C.P.
Sub acest aspect, este de menţionat că, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. pentru determinarea legii penale .mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.
Prin aplicarea legii penale noi ca lege penală mai favorabilă, s-ar crea inculpatului o situaţie mai grea, ori Înalta Curte aminteşte că, în materia căilor de atac exercitate de părţi operează principiul procesual prevăzut de art. 418 C. proc. pen., corespondent al art. 372 din reglementarea anterioară, astfel instanţa de control judiciar, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel ce a declarat o cale de atac.
Raţiunea acestui principiu porneşte de la dreptul părţilor de a supune hotărârea atacată unui control jutisdicţional fără a i se crea titularului căii de atac o situaţie mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abţinerea părţii de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.
În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din perspectiva regulii constituţionale a „aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen., constată o deplină legalitate în formula sancţionatorie propusă de instanţele ierarhic inferioare în funcţie de dispoziţiile legii penale vechi.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpatul C.l.M.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj şi de inculpatul C.l.M.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 23 mai 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din- care suma de 200 lei - reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de parchet,rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 182/2014. SECŢIA PENALĂ. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1936/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de... → |
|---|
