ICCJ. Decizia nr. 1936/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1936/2014

Dosar nr. 4896/104/2008*

Şedinţa publică din 5 iunie 2014

Asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 26 din 1 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 4896/104/2008, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. b) C. pen., în 6 infracţiuni de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., ca nefondată.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C., cu domiciliul în Bucureşti, cu antecedente penale, la 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 279 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 321 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile prev.de art. 66 C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 8 din C.E.D.O. şi cauza Sabău şi Pîrcălab împotriva României, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a fost computată din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă din data de 19 iunie 2008 şi până pe data de 21 iulie 2008 inclusiv - data punerii în libertate prin Încheierea nr. 74 din 21 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1313/54/2008.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea armei de vânătoare calibru 12 mm de la inculpat, depusă la Camera de corpuri delicte a Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul I.PJ. Olt.

A fost obligat inculpatul la 1.754,947 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare privind părţile vătămate C.A.l. şi C.I.F. către partea civilă S.J.U. Slatina - plus dobânzile legale de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.

Au fost admise în parte cererile de despăgubiri civile formulate de părţile vătămate C.A.l., C.I.F., U.M.I. şi A.M. şi a fost obligat inculpatul - pentru fiecare parte vătămată - la câte 5.000 lei cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul la 5.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată D.N. şi 30 lei reprezentând daune materiale către partea civilă G.N.

S-a luat act că partea vătămată R.I.M., nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul la 2.550 lei cheltuieli judiciare statului din care 50 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, analizând probele administrate în cauză, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În seara zilei de 14/15 iunie 2008, pe raza com. Tufeni s-a organizat o discotecă, unde au participat peste 250 de persoane, printre care şi părţile vătămate A.M., C.A.l., C.I.F., D.N., R.M. şi U.N.

La terminarea petrecerii din discotecă, grupul de tineri mai sus menţionat s-a deplasat la târgul săptămânal din aceeaşi comună, cu intenţia de a consuma mici şi bere. La ora respectivă, 03.30 - 04.00 dimineaţa, în târg se aflau înjur de 50 de persoane.

Inculpatul C.C., în aceeaşi noapte, a luat hotărârea să vină la târgul săptămânal din comuna Tufeni, plecând de la bunica sa din comuna Tecuci, jud.Teleorman, cu autoturismul de teren, proprietatea SC I.G. SRL. Ajungând pe raza com. Tufeni, in jurul orelor 03.00 - 03.30, a parcat autoturismul în aporprierea staţiei Peco, ce era situată vis-a-vis de locaţia unde era amenajat târgul, respectiv lângă un chioşc unde se serveau mici.

Inculpatul a coborât din maşina de teren împreună cu doi prieteni, a consumat mici, aşezându-se la o masă pe terasă. La plecare de la bunica sa, inculpatul a luat cu el o armă de vânătoare de calibrul 12 mm şi 4 cătuşe de 12 mm, ambele produse in Italia.

Arma a fost procurată de inculpat în baza autorizaţiei eliberată de D.G.P. Municipiului Bucureşti la data de 12 iunie 2008 conform facturii fiscale de la SC E.I.I. SRL Bucureşti, cu suma de 319 lei.

La data de 19 iunie 2008, D.G.P. Municipiului Bucureşti i-a eliberat inculpatului permisul de armă de tip B, unde era înscrisă arma de vânătoare calibru 12 mm.

Inculpatul C.C., în noaptea de 14/15 iunie 2008, nu avea eliberat permisul pentru folosirea armei de vânătoare, armă pe care o avea în autoturismul de teren cu care venise la târgul săptămânal din com. Tufeni.

După ce a consumt mici, inculpatul s-a ridicat de la masă, a mers la autoturismul, de teren, s-a urcat la volan, l-a pornit şi s-a deplasat în direcţia centrului comunei, unde l-a oprit la o distanţă de cea 14 metri de locul unde se afla sediul SC G.C. SRL Tufeni, locaţie compusă dintr-un chioşc din tablă acoperit cu ţiglă, ce era proprietatea lui G.N., a coborât din autoturism, a luat arma de vânătoare, a introdus în magazia armei un număr de 4 cartuşe, după care a armat-o şi apăsând pe trăgaci, a declanşat primul foc de armă în sus, după care, celelalte trei cartuşe le-a tras în direcţia chioşcului ce aparţinea lui G.N. Alicele ce au fost eliberate din cartuşe au trecut prin învelişul de tablă al chioşcului, precum şi prin uşa de intrare întredeschisă, au perforat acest înveliş şi s-au spart geamurile.

Din depoziţiile martorilor C.I., G.I.A., C.L. şi G.I., a rezultat că "inculpatul s-a ridicat de la masă, s-a urcat în autoturismul de teren, a mers o distanţă mică, a oprit, după care a coborât având asupra sa o armă de vânătoare, a tras un cartuş înspre staţia Peco, după care un număr de 3 cartuşe în direcţia barăcii cu înveliş metalic, iar alicele au pătruns prin învelişul de tablă al acesteia, rănind mai multe persoane printre care şi pe părţile vătămate A.M., C.A.I., C.I.F., D.N., U.M.I. şi R.I.M."

În urma acţiunii inculpatului, s-a creat panică în rândul persoanelor aflate în târg, tulburându-se grav liniştea locuitorilor, iar la strigătele de ajutor ale persoanelor afectate, precum şi la solicitările de intervenţie a organelor de poliţie, inculpatul s-a urcat în autoturismul de teren cu care venise si s-a deplasat în direcţia com. Balaci, judeţul Teleorman.

Părţile vătămate au fost transportate cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Slatina, unde au primit îngrijiri medicale.

Din Raportul de constatare medico - legală din 10 octombrie 2008 al S.M.L. Olt, a rezultat că partea vătămată C.A.I. a prezentat un număr de 4 leziuni la nivelul capului, toracelui si antebraţului, leziuni ce au fost produse prin împuşcare, necesitând 7-8 zile îngrijiri medicale (fila 101 d.u.p.); Raportul de constatare medico - legală din 10 octombrie 2008 al S.M.L. Olt a confirmat faptul că partea vătămată C.I.F. a prezentat leziuni traumatice care au fost produse prin împuşcare cu o armă de vânătoare necesitând 3-4 zile îngrijiri medicale (fila 95 d.u.p.); Raportul de constatare medico - legală din 17 iunie 2008 al S.M.L. Olt a confirmat faptul că partea vătămată D.N. a prezentat o plagă împuşcată abdominală ce a fost produsă cu o alică de 4 mm, necesitând 4-5 zile îngrijiri medicale (fila 89 d.u.p.), Raportul de constatare medico - legală din 17 iunie 2008 al S.M.L. judeţul Olt (fila 98 d.u.p.) a confirmat faptul că partea vătămată A.M. a prezentat leziuni traumatice ce au fost produse prin împuşcare cu o armă de vânătoare, radiografia toracică evidenţiind imagini de corpi străini radioopaci în hemitoracele drept. S-a apreciat că leziunile au fost produse prin împuşcare cu alice de 4 mm şi au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale; Raportul de constatare medico - legală din 17 iunie 2008, emis de S.M.L. judeţul Olt a confirmat faptul că partea vătămată O.M.I. a prezentat "două teză"' la nivelul gambelor ce au fost produse prin împuşcare cu alice de 4 mm, necesitând 6-7 zile îngrijiri medicale (fia 92 d.u.p.).

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 20 C. pen. rap.la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. b) C. pen. în 6 infracţiuni de lovire sau alte violenţe prev.de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. instanţa a respins-o pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul cu o armă de vânătoare semiautomată - armă letală, a tras un număr de trei cartuşe în direcţia unui grup de persoane aflate într-un chioşc metalic, iar alicele din cartuşe au penetrat învelişul metalic distrugând şi o parte din geamurile chioşcului, au rănit 6 persoane, producându-le leziuni conform rapoartelor medico - legale ataşate la dosarul cauzei.

Având în vedere că inculpatul a tras repetat cu o armă de foc de la o distanţă de 50 de metri, cunoscând că în acel chioşc se aflau mai multe persoane, Tribunalul a concluzionat că acesta a prevăzut posibilitatea ca fapta sa să aibă ca rezultat moartea persoanelor respective, în acest sens fiind practica judiciară constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 13 04/2002).

În acest sens s-a arătat că pentru existenţa infracţiunii de tentativă la omor, legea nu impune condiţia ca leziunile produse prin agresiune să fi pus efectiv viaţa victimei în primejdie.

La stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul s-a avut în vedere obiectul apt de a produce moartea "arma de vânătoare - armă letală", zona spre care a fost îndreptat actul de violenţă "grup de persoane" şi intensitatea actului de violenţă "cartuşe ale căror alice au penetrat un înveliş metalic rănind mai multe persoane ce se aflau in spatele acestui înveliş metalic".

În acest context s-a apreciat că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului faptei sale si a acceptat acest rezultat, astfel că el a acţionat cu intenţia de a ucide, în forma prevăzută de art. 19 alin. (1) pct. l lit. a) C. pen.

În ce priveşte cererea inculpatului, privind reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 C. pen., Tribunalul a arătat că pentru existenţa depăşirii limitelor legitimei apărări, este necesar ca inculpatul să reacţioneze la un atac care întruneşte toate condiţiile legale, deoarece depăşirea înseamnă trecerea peste barierele legitimei apărări.

Depăşirea limitelor legitimei apărări în modalitatea excesului scuzabil este o circumstanţă atenuantă legală, deoarece din prisma obiectivă, riposta este într-o disproporţie evidentă faţă de atac, deşi sunt întrunite toate condiţiile atacului, iar din punct de vedere subiectiv nu există starea de tulburare sau temere.

În cauza de faţă, din probele administrate, nu a rezultat că inculpatul a acţionat ca urmare a unei ameninţări sau a unei agresiuni din partea altor p.ersonae, fiind relevante în acest sens depoziţiile martorilor C.I. şi G.I.A. care au declaat că "Nu am văzut ca inculpatul să fi fost ameninţat sau alergat de persoanele din târg"; "Nu am observat că spre maşină se deplasau în mod violent un grup de personae. Dealtfel, nu am văzut nicio persoană".

Prin urmare, s-a apreciat că, în favoarea inculpatului nu poate fi reţinută această circumstanţă atenuantă legală prevăzută de art. 73 C. pen.

Referitor la solicitarea inculpatului privind achitarea cu privire la infracţiunea de nerespectare a regimului armelor si muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că a deţinut în mod legal arma de vânătoare, posedând autorizaţia de cumpărare a acesteia, cât şi pentru muniţia necesară, Tribunalul a constatat că, într-adevăr, din actele dosarului, a rezultat că acesta a avut autorizaţie de cumpărare a unei arme de vânătoare eliberată de D.G.P. a Municipiului Bucureşti pe care a şi achiziţionat-o la data de 12 iunie 2008, conform facturii fiscale.

Totuşi, această armă de vânătoare, la data săvârşirii faptelor de către inculpat, nu putea fi folosită în lipsa permisului de port armă, care a fost obţinut ulterior săvârşirii faptelor, si anume pe data.de 19 iunie 2008.

S-a arătat de către instanţa de fond că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită cu recunoaşterea parţială a acestuia, declaraţiile părţilor vătămate, ale martorilor audiaţi atât în faza de urmărire penală cât şi nemijlocit în faţa Tribunalului, rapoartele de constatare medico - legală privind părţile vătămate întocmite de S.M.L. Judeţean Olt, procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, raportul medico - legal de expertiză psihiatrică a inculpatului, raportul de constatare tehnico - ştiinţifică balistică a armei de care inculpatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunilor.

În drept, s-a apreciat că faptele săvârşite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen., combinat cu art. 176 lit. b) C. pen., nerespectarea regimului armelor si muniţiilor prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. şi ultraj contra bunelor moravuri, tuburarea gravă a liniştii şi ordinii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor s-a ţinut seama de prevederile art. 72 C. pen., respectiv de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gravitatea faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează pedeapsa.

Astfel, s-a avut în vedere că inculpatul a avut o poziţie procesuală relativ bună, acesta recunosând în materialitatea lor faptele, aşa cum s-au derulat, fapte pe care le-a regretat, că nu are antecedente penale şi este o persoană tânără.,In raport de aceste circumstanţe, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă, ca urmare a concursului de infracţiuni conf.art. 33 lit. a) si 34 lit. b) C. pen., orientată spre minimul textelor mcriminatorii, însă cu executare în regim de detenţie care să corespundă scopului prevăzut de legiuitor pentru reeducare şi îndreptare a inculpatului.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că cererea de constituire de parte civilă a S.J.U. Slatina, este fondată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998-999 C. civ., raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, modificată, privind reforma în domeniul sănătăţii.

Ca urmare, instanţa l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.754,947 lei cu titlu de despăgubiri civile către această parte civilă, plus dobânzile legale de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.

În ceea ce priveşte pretenţiile civile solicitate de părţile vătămate constând în acordarea de daune morale, respectiv partea civilă C.A.I. suma de 20.000 euro echivalentul în lei la cursul oficial, partea civilă C.I.F. - 20.000 lei, partea civilă U.M.I. -20.000 lei, partea civilă A.M. - 20.000 lei, instanţa le-a considerat doar în parte întemeiate, respectiv, până la concureţa sumei de 5.000 lei pentru fiecare parte civilă, cuantum apreciat ca fiind suficient pentru repararea prejudiciului de natură nepatrimonială provocat victimelor.

În ce priveşte cererea părţii vătămate D.N. de constituire de parte civilă cu suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale, Tribunalul a considerat-o echitabilă, obligându-l pe inculpat la plata acestei sume către partea vătămată.

Totodată, instaţa a constatat cererea părţii vătămată G.N., de obligare a inculpatuluiu la pata unor despăgubiri materiale în cuantum de 30 lei ca fiind întemeiată, fiind dovedită cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză.

Totodată, instanţa a luat act că partea vătămată R.I.M. nu are pretenţii civile împotriva inculpatului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe langa Tribunalul Olt, inculpatul C.C. şi partea civilă C.A.I.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 223 din 2 noiembrie 2010, a respins, ca nefondate, apelurile declarate în cauză şi a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 100 lei, iar pe apelantul parte vătămată la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel, Curtea a precizat cu privire la critica vizând greşita încadrare juridică dată faptei inculpatului, aceea de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen. că, în cazul infracţiunii de omor, latura subiectivă presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei directe ori indirecte, aşa cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 19 alin. (1) C. pen., iar pentru existenţa infracţiunii de tentativă la omor, legea nu impune condiţia ca leziunile produse prin agresiune să fi pus efectiv viaţa victimei în primejdie.

Totodată, constant, jurisprudenţa, la stabilirea vinovăţiei, în cazul infracţiunii de omor, a avut în vedere unele elemente ce rezultă din materialitatea faptelor, cum ar fi, de exemplu, obiectul folosit pentru producerea leziunilor, zona vitală vizată, intensitatea actelor de violenţă, atitudinea făptuitorului după săvârşirea faptei, eventualele relaţii preexistente dintre acesta şi victimă etc.

Ori, din probatoriul administrat în cauză, apreciat în ansamblu, adică prin coroborare, Curtea a reţinut că inculpatul, de la o distanţă de 50 de metri, a tras un număr de 3 cartuşe, cu o armă de vânătoare ce o avusese asupra sa, în autoturism, în direcţia unui grup de persoane ce se afla într-un chioşc metalic, situat într-un târg săptămânal, iar alicele cartuşelor trase au penetrat învelişul metalic al respectivului chioşc, distrugându-i şi o parte din geamuri, împrejurări în care au fost rănite 6 persoane: A.M., C.A.I., C.I.F., D.N., U.M.I., R.l.M., aceştia suferind leziuni ce au făcut necesare mai multe zile de îngrijiri medicale, cum astfel rezultă din concluziile rapoartelor de constatare medico-legală efectuate de S.M.L. Olt (filele 101, 95, 89, 98, 92 - dosar urmărire penală).

Întrucât inculpatul a tras repetat trei cartuşe în direcţia chioşcului metalic, iar alicele au pătruns prin învelişul acestuia, rănind pe fiecare din părţile vătămate, s-a apreciat că forma de vinovăţie cu care a acţionat, a fost intenţia indirectă de a ucide, cum astfel aceasta este definită de art. 19 alin. (1) lit. b) C. pen., făptuitorul prevăzând rezultatul activităţii sale, pe care deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Aşadar, Curtea a considerat că încadrarea juridică dată faptei inculpatului este corectă, acesta săvârşind infracţiunea de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen., iar nu un număr de şase infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cum astfel s-a invocat de inculpat.

În acest context, instanţa de apel a apreciat că faţă de inculpat nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen. (depăşirea limitelor legitimei apărări), întrucât, aşa cum judicios a reţinut şi judecătorul fondului, pentru existenţa depăşirii limitelor legitimei apărări este necesar ca inculpatul să reacţioneze la un atac care întruneşte toate condiţiile legale, depăşirea însemnând trecerea peste barierele legitimei apărări.

Depăşirea limitelor legitimei apărări, în modalitatea excesului scuzabil, este într-adevăr, o circumstanţă atenuantă legală, deoarece, din punct de vedere obiectiv, riposta este într-o disproporţie evidentă faţă de atac, deşi sunt întrunite toate condiţiile atacului, iar, din punct de vedere subiectiv, nu există stare de tulburare sau temere.

Or, instanţa de apel a constatat că probatoriul testimonial administrat în cauza de faţă, semnificative fiind declaraţiile martorilor C.I. şi G.I.A., a demonstrat că inculpatul nu s-a aflat în împrejurările descrise de dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen., cei doi martori oculari declarând că „nu am văzut ca inculpatul să fi fost ameninţat sau alergat de persoanele din târg" şi „nici că spre maşina acestuia s-ar fi deplasat în mod violent vreun grup de persoane".

Referitor la critica vizând greşita stabilire a pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i), art. 176 lit. b) C. pen., Curtea a reţinut că la stabilirea şi aplicarea pedepselor, s-a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social a faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ca urmare, pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, stabilită la limita minimă specială prevăzută de lege, a fost apreciată ca just individualizată, instanţa de fond valorificând corespunzător, pe de o parte, elementele ce privesc gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, desprins din urmările produse şi din modul de săvârşire a acestora, iar, pe de altă parte, elemente ce privesc pe făptuitor, relativ sincer în raport cu învinuirile ce i-au fost aduse şi cooperant pe parcursul procesului, împrejurări deja reţinute de judecătorul fondului.

Cât priveşte critica de nelegalitate formulată de inculpat, constând în greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., din actele dosarului s-a reţinut că inculpatul a avut autorizaţie de cumpărare a unei arme de vânătoare, eliberată de D.G.P. a municipiului Bucureşti, armă pe care a şi achiziţionat-o la data de 12 iunie 2008, conform actelor de la dosar.

Însă, această armă de vânătoare, la data săvârşirii faptelor - 14/15 iunie 2008 - nu era însoţită şi de permisul de port-armă, acesta fiind obţinut ulterior, respectiv la data de 19 iunie 2008.

Prin urmare, nu a fost acceptat raţionamentul invocat de inculpat în apărarea sa, dar şi în cadrul criticilor de apel, anume că faptei prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. îi lipseşte un element constitutiv, respectiv latura obiectivă, cu motivarea că ar fi deţinut în mod legal arma de vânătoare, având autorizaţie pentru cumpărarea acesteia, cât şi pentru muniţia aferentă folosită.

Referitor la pedeapsa ce s-a aplicat inculpatului pentru această infracţiune, Curtea a apreciat că, în cauză, judecătorul fondului a făcut o judicioasă aplicare a criteriilor înscrise în art. 72 C. pen.

În legătură cu aspectul de nelegalitate invocat în apelul parchetului, în sensul că încadrarea juridică pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 C. pen. nu ar fi completă, Curtea a constatat că, între-adevăr, critica formulată este fondată, calificarea faptei fiind aceea prevăzută de art. 321 alin. (1), (2) C. pen., însă, s-a arătat că, în sine, aspectul respectiv invocat este doar unul de ordin formal, insuficient pentru a justifica desfiinţarea soluţiei.

Pedeapsa aplicată inculpatului pentru această infracţiune a fost privită ca just individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se justifică coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, ca efect.al.reţinerii dispoziţiilor prev de art. 74, 76 C. pen., cum astfel s-a cerut de către inculpat, în apelul declarat.

Referitor la criticile vizând greşita soluţionare a laturii civile, invocate atât în apelul parchetului, cât şi în apelul părţii civile C.A.I., s-a arătat că este de necontestat faptul că procurorul poate declara apel cu privire la modalitatea de soluţionare a laturii civile a unui proces penal, în lipsa apelului formulat de partea civilă, în acest sens fiind cunoscute dispoziţiile Deciziei nr. 190 din 26 februarie 2008 a Curţii Constituţionale, referitor la conţinutul art. 362 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Însă, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi urm. C. proc. pen. raportat la art. 998, 999. C. civ., acestea din urmă reglementând principiul reparaţiunii integrale a prejudiciului, judecătorul, în considerarea unor criterii, decurse, parţial, din lege, cât şi a altora, stabilite de jurisprudenţă, este suveran în a aprecia întinderea despăgubirilor acordate pentru daune morale.

Or, în cauză, părţilor civile constituite, cât şi părţii civile C.A.I., care a şi declarat apel, le-au fost acordate despăgubiri în limita a 5.000 lei, sume apreciate ca bine mdemnizate şi de natură a compensa suficient suferinţele fizice şi psihice încercate de părţile respective, prin săvârşirea faptelor de către inculpat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.C., criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2232 din 1 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4896/104/2008, a admis recursul declarat de inculpat, a casat decizia penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut din examinarea deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 14, 17 şi 18 C. proc. pen., că recursul este întemeiat.

Astfel, la termenul din 27 septembrie 2010, apărătorul inculpatului a depus la dosarul cauzei un raport de expertiză balistică, extrajudiciară, solicitând apoi în raport de concluziile acestuia efectuarea, în cadrul procesului penal, a unei expertize balistice care să lămurească unele împrejurări de fapt ce privesc folosirea armei de către inculpat, respectiv: dacă arma era în stare de funcţionare, daca tuburile cartuşelor găsite la faţa locului au fost trase cu arma respectivă, care a fost traiectoria proiectilelor date de urmele de la locul faptei, distanţa de tragere şi dacă elementele tragerii cu arma de foc - traiectoria, viteza proiectilelor ş.a. indică o tragere directa asupra victimelor sau una accidentală.

Cererea a fost respinsă de către instanţa de apel, apreciind-o ca lipsită de utilitate şi oportunitate, întrucât împrejurările de fapt au fost deja lămurite prin administrarea în cadrul procesului a altor mijloace de probă.

Înalta Curte a constatat ca instanţa de apel nu a manifestat rol activ în lămurirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul atunci când a tras 4 cartuşe în plan vertical sau în direcţia, chioşcului în care se aflau părţile vătămate, cu consecinţe asupra încadrării juridice a faptei în tentativa de omor deosebit de grav ori 6 infracţiuni de lovire sau alte violenţe.

Înalta Curte a apreciat că expertiza balistică solicitată de inculpat este o probă esenţială în prezenta cauză, de natură a lămuri intenţia cu care a acţionat inculpatul. Astfel potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane, iar nu cu intenţia generală de a vătăma. Intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului (intensitatea loviturilor, multitudinea lor, zona vizată, instrumentul folosit, aptitudinea de a produce rezultatul letal), dar şi din împrejurările în care s-a produs actul de violenţă, numai o analiză amănunţită a ansamblului datelor cauzei fiind de natură să scoată în evidenţă poziţia subiectivă reala a inculpatului.

S-a arătat că, în speţă, dacă inculpatul a tras în direcţia părţilor vătămate cu o armă de vânătoare cu alice, încadrată în categoria armelor letale, aceasta nu înseamnă automat că dacă arma avea aptitudinea de a produce rezultatul letal, inculpatul a acţionat cu intenţia de ucidere. Astfel, în cauză s-a stabilit pe baza declaraţiilor de martor coroborate cu procesul verbal de cercetare la faţa locului că inculpatul a tras de la o distanţă de 50 m şi că alicele care au provocat vătămarea părţilor vătămate au pătruns prin pereţii sau uşa întredeschisă a magazinului SC G.C. SRL, lovind geamul ghioşcului şi consumatorii aflaţi în incinta acestui magazin; or, s-a apreciat că, în aceste condiţii, se pune problema dacă arma de vânătoare folosită are efect letal indiferent de distanţa de tragere, ştiut fiind că alicele se dispersează cu cât distanţa de tragere este mai mare, scăzând corespunzător şi pericolul de a pune viaţa în primejdie. Aşadar, s-a arătat că faptul că arma de vânătoare folosită de inculpat este încadrată în categoria celor letale, nu înseamnă automat că utilizarea acesteia de la distanţa stabilită în cauză - 50 m - are un asemenea efect şi, pe cale de consecinţă, că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide.

Ca urmare, s-a considerat că se impune efectuarea expertizei solicitate în faţa instanţei de apel, întrucât chiar dacă instrumental vulnerant folosit are aptitudinea generală de a ucide, este necesar a se examina dacă în condiţiile concrete ale cauzei este realizată această cerinţă.

Pe de altă parte, s-a arătat că, pentru stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul se impune şi lămurirea direcţiei de tragere pentru toate cele 4 cartuşe trase în acea împrejurare, respectiv dacă acesta a perseverat, executând un tir concentrat asupra victimelor, sau daca, dimpotrivă a tras în diferite direcţii, fără a prevedea unde vor ajunge alicele şi dacă acestea vor avea un efect vătămător.

Ca atare, cum administrarea acestui mijloc de probă este esenţială pentru lămurirea formei de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul şi, implicit asupra încadrării juridice ce se va da în principal faptei din prezenta cauză, Înalta Curte, în baza.art. 385¹⁵ pct. 2. lit. c) C. proc. pen., a casat decizia recurată şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor la instanţa de apel, pentru a se dispune, cu ocazia rejudecării efectuarea expertizei balistice solicitate de inculpat cu obiectivele consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 25 octombrie 2010 (fila 98 din dosarul instanţei de apel), precum şi cu eventualele obiective considerate relevante de către instanţă.

Prin Decizia penală nr. 258 din 10 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul C.C. şi partea civilă C.A.l. împotriva sentinţei penale nr. 26 din 1 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 4896/104/2008.

S-a desfiinţat sentinţa în parte, iar în rejudecare, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, dintr-o infracţiune prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. b) C. pen., în cinci infracţiuni prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. şi o infracţiune prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (parte vătămată R.I.M.).

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C. la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru fiecare dintre cele cinci infracţiuni de lovire săvârşite împotriva părţilor vătămate C.A.l., C.I.F., D.N., U.M.I. şi A.M.

S-au reţinut şi dispoziţiile alin. (1) al art. 321 C. pen., alături de dispoziţiile alin. (2), reîncadrându-se această faptă în dispoziţiile art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele 5 pedepse de câte 6 luni închisoare aplicate prin decizie cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în temeiul art. 279 alin. (1) C. pen. şi cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în temeiul art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

S-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 66 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executăriipedepsei pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus ca pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei să se suspende şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a majorat cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă C.A.I. la suma de 8.000 lei.

S-au menţinut celelalte dispoziţii.

În baza art. 193 C. proc. pen., s-a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de partea civilă C.A.I.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu urmând a fi virată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Dolj.

În baza art. 199 C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de expert S.E.M. şi s-a dispus scutirea acestuia de la plata amenzii judiciare în sumă de 1.000 lei aplicată prin încheierea din 15 mai 2013 a acestei instanţe.

În baza art. 199 C. proc. pen. s-a admis cererea formulată de avocat B.B. şi s-a dispus scutirea acestuia de amenda judiciară în sumă de 500 lei aplicată prin încheierea din 29 mai 2013 a acestei instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a arătat că, în cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize balistice, potrivit considerentelor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin raportul de expertiză criminalistică din 14 mai 2013 întocmit de L.I.E.C. Bucureşti s-a concluzionat că: arma de vânătoare, calibrul 12, este în bună stare de funcţionare, focul putând fi declanşat exclusiv prin acţionarea trăgaciului, numai atunci când zăvorul de siguranţă de află în poziţia „dezasigurat". Distanţa dintre trăgător şi orificiile de intrare în colţul imobilului SC G.C. SRL a fost de cea 23 m. Tragerea s-a executat în mod direct către punctele unde au fost descoperite urmele de alice.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele, Curtea a constatat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide părţile vătămate, respingând astfel cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav în 6 infracţiuni de lovire.

S-a constatat că, în noaptea de 14/15 iunie 2008, în jurul orelor 3,30 - 4,00, inculpatul C.C. a venit cu un autoturism, în care avea o armă de vânătoare, la târgul săptămânal din comuna Tufeni, jud. Olt.

La un.jnoment.dat inculpatul a.luat arma de vânătoare din autoturism şi a tras un număr de 4 cartuşe, din care, astfel cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică efectuat în apel, alicele dintr-un singur foc/cartuş au rănit părţile vătămate, aflate dincolo de un chioşc metalic aparţinând SC G.C. SRL, cele dintr-un alt cartuş au trecut prin „aplecătoarea" acoperişului SC L.I. SRL, iar alicele din celelalte 2 cartuşe nu s-au găsit, expertiza balistică extrajudiciară presupunând că acestea au fost trase în plan vertical, ceea ce constituie o explicaţie plauzibilă.

Inculpatul C.C. şi-a motivat acest gest prin aceea că venise în acel loc pentru a-l lua pe un prieten, care se afla în staţia Peco situată în zona târgului de săptămână, ce avusese un conflict cu alte persoane, iar când a coborât din autoturism a fost lovit de aproximativ 5-6 băieţi care îl aşteptaseră pe cel din staţia Peco, aceştia au aruncat în el cu dale de pavaj şi i-au aplicat şi o lovitură cu un cuţit în zona toracelui. In acest moment, de teamă, a luat arma din portbagaj, a încărcat-o şi a tras în aer, apoi îhtr-un plan de 45 de grade, fiind lovit cu o dală în umăr.

S-a constatat că inculpatul a depus la dosarul de urmărire penală certificatul medico-legal din 17 iunie 2008 întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, în care se arată că a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure (plagă tăiată lungă de 3,5 - 4 cm nepenetrantă, situată în spaţiul 5 intercostal, fractură claviculară stângă), acestea pot data din 15 iunie 2008 şi au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de mgrijiri medicale.

S-a mai constat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că inculpatul a tras trei cartuşe în direcţia chioşcului ce aparţinea SC G. SRL SRL, un singur cartuş fiind tras în această direcţie. O parte din alicele din acest cartuş au pătruns pe uşa întredeschisă a chioşcului, apoi au trecut prin geamurile de la ghişeu şi au rănit părţile vătămate aflate dincolo de chioşc, pe terasă.

Curtea a apreciat că greşit s-a reţinut de prima instanţă şi că inculpatul a tras cu o armă de foc cunoscând că în acel chioşc se aflau mai multe persoane, atâta vreme cât persoanele rănite nu se aflau în chioşc, ci dincolo de chioşcul respectiv, iar din poziţia în care se afla, inculpatul nu avea posibilitatea să le vadă.

La stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul, Curtea a avut în vedere faptul că, deşi instrumentul vulnerant folosit de inculpat - arma de vânătoare - are aptitudinea generală de a ucide, în condiţiile concrete ale cauzei această cerinţă nu este îndeplinită.

S-a mai constatat că expertiza efectuată în cauză a concluzionat că distanţa dintre trăgător şi orificiile de intrare în colţul imobilului SC G.C. SRL a fost de cea 23 m, aşadar distanţa dintre trăgător (inculpat) şi părţile vătămate a depăşit semnificativ lungimea de 23 m, ea cuprinzând şi lungimea construcţiei metalice a SC G. SRL, precum şi distanţa dintre ghişeul acesteia şi părţile vătămate care se aflau la mesele de pe terasa SC G. SRL.

In ceea ce priveşte cerinţa stabilită prin decizia de "casare" a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind lămurirea direcţiei de tragere pentru toate cele 4 cartuşe trase în acea împrejurare, s-a constatat că din probele administrate în cauză - îndeosebi raportul de expertiză criminalistică - a rezultat că alicele dintr-un singur foc/cartuş au rănit părţile vătămate, (cele dintr-un alt cartuş au trecut prin „aplecătoarea" acoperişului SC L.I. SRL, iar alicele din celelalte 2 cartuşe nu s-au găsit, expertiza balistică extrajudiciară presupunând că acestea au fost trase în plan vertical), aşadar inculpatul a tras în diferite direcţii, fara a prevedea unde vor ajunge alicele şi daca acestea vor avea un efect vătămător. Prin urmare, inculpatul nu a perseverat, nu a executat un tir concentrat asupra victimelor, aspect ce a fost avut în vedere de instanţă la stabilirea intenţiei cu care a acţionat inculpatul.

Curtea a apreciat că, având în vedere materialitatea actului de violenţă şi împrejurările în care s-a produs acesta, astfel cum au fost expuse, alicele ce au lovit părţile vătămate nu aveau aptitudinea de a produce rezultatul letal, ci numai de a le vătăma, aspect ce rezultă şi din numărul de zile de îngrijiri medicale acordate acestora (partea vătămată C.A.I. necesitând 7-8 zile îngrijiri medicale, partea vătămată C.M.F., 3-4 zile îngrijiri medicale, partea vătămată D.N., 4-5 zile îngrijiri medicale, partea vătămată A.M., 4-5 zile îngrijiri medicale; partea vătămată U.M.I., 6-7 zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată R.I.M., nu a prezentat certificat medico-legal care să ateste numărul de zile de îngrijiri medicale, acesta declarând că nu s-a prezentat la I.M.L. întrucât leziunile sale erau minore) şi din faptul că nici uneia nu i s-a pus în primejdie viaţa.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane, ci de a vătăma, motivul de apel formulat de inculpat sub acest aspect fiind întemeiat, astfel că, văzând dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpat, a fost desfiinţată în parte sentinţa şi s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, dintr-o infracţiune de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. b) C. pen., în cinci infracţiuni de lovire prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., şi o infracţiune de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., instanţa apreciind că, prin declaraţiile date la urmărirea penală, părţile vătămate şi-au manifestat deja voinţa de a solicita tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru vătămările ce le-au fost cauzate, astfel că nu se mai impune ca acestea să fie întrebate dacă înţeleg să formuleze plângere prealabilă pentru infracţiunea de lovire.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (cu privire la partea vătămată R.l.M.), fiind împlinită prescripţia specială de 4 ani şi 6 luni în condiţiile art. 124 C. pen. rap. la art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen., raportat la data faptei, 14/15 iunie 2008.

În ceea ce priveşte cele 5 infracţiuni de lovire prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Curtea a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia, precum şi persoana şi conduita inuclpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi s-a prezentat în faţa organelor judiciare, instanţa apreciind că prin aplicarea câte unei pedepse de 6 luni închisoare pentru fiecare dintre cele cinci infracţiuni de lovire săvârşite împotriva părţilor vătămate C.A.I., C.I.F., D.N., U.M.I. şi A.M. se va realiza scopul preventiv, educativ şi sancţionator al pedepsei în sensul dispoziţiilor art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte motivul de apel formulat de parchet, prin care s-a arătat că în mod greşit nu s-a reţinut şi alin. (1) al art. 321 C. pen. pentru corecta încadrare juridică a faptei, Curtea a apreciat că acesta este întemeiat. Astfel, în mod corect s-a apreciat de prima instanţă că prin fapta inculpatului, care a tras patru focuri de armă în public, în stradă, s-a produs o tulburare gravă a liniştii şi ordinii publice, persoanele aflate în zonă fiind alarmate, speriate, determinate să părăsească locul respectiv, însă alături de alin. (2) al art. 321 C. pen., care mcriminează această formă agravantă a infracţiunii, se impune şi indicarea alin. (1), care descrie forma tip, alin. (2) fiind astfel reţinut numai prin raportare la alin. (1) (sub acest aspect a fost apreciată ca neîntemeiată susţinerea formulată de inculpat în cadrul motivelor de apel în sensul că nu a existat o tulburare gravă a liniştii şi ordinii publice).

Pentru aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis şi apelul declarat de parchet, fiind întemeiat sub acest aspect şi s-au reţinut şi dispoziţiile alin. (1) al art. 321 C. pen., alături de dispoziţiile alin. (2), reîncadrându-se această faptă în dispoziţiile art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., Curtea a apreciat că este neîntemeiat motivul de apel formulat de inculpat prin care a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât fapta acestuia de a folosi o armă pe care o deţinea în mod legal, în baza autorizaţiei de a achiziţiona arma, chiar dacă nu era înscrisă în permisul de portarma, nu este prevăzută de legea penală.

S-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 279 alin. (1) C. pen. şi s-a constatat că la dosarul de urmărire penală - filele 70-79 - se află permisul de armă tip B al inculpatului, eliberat la data de 19 iunie 2008, în care este înscrisă armă de" vânătoare, autorizaţia de procurare armă şi muniţie din 20 martie 2008, valabilă până la 19 iunie 2008, şi în care este înscrisă menţiunea procurării armei de vânătoare cu alice la data de 12 iunie 2008, precum şi factura fiscală pe baza căreia s-a achiziţionat arma la data respectivă.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 295 din 2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, în redactarea în vigoare la data faptei, dreptul de procurare, de deţinere sau, după caz, de port şi folosire a armelor letale se dobândeşte de la data emiterii de către autorităţile competente a autorizaţiei de procurare a armei sau, după caz, a permisului de armă, iar potrivit art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, persoana care a procurat, în condiţiile legii, arme letale, are obligaţia ca, în termen de 10 zile de la data procurării, să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă se află domiciliul sau, după caz, reşedinţa acestuia, în vederea solicitării acordării permisului de armă sau, după caz, pentru înscrierea armei în permisul de armă al cărui titular este deţinătorul.

S-a arătat că, în cauză, inculpatul avea autorizaţie valabilă de procurare armă şi muniţie, eliberată la 20 martie 2008, iar arma de vânătoare cu alice a achiziţionat-o la data de 12 iunie 2008, aşadar la data faptei - 14/15 iunie 2008 se afla în termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru a solicita permisul de armă (care i-a şi fost eliberat la data de 19 iunie 2008).

Cu toate acestea, deşi inculpatul avea, potrivit textelor legale amintite mai sus, dreptul de deţinere a armei, el avea, potrivit dispoziţiilor art. 28 şi 33 din aceeaşi lege, şi obligaţia de a respecta anumite reguli privitoare la păstrarea şi transportul armei, aceasta trebuind să fie păstrată la domiciliul sau reşedinţa acestuia, în locuri special destinate, în toc, şi nu în autoturism, şi transportată în scopul pentru care este destinată, respectiv pentru a fi folosită asupra vânatului pentru care a fost autorizat. Or, s-a constatat că aceste obligaţii legale au fost încălcate în cauză de către inculpat.

Aşadar, Curtea a apreciat că motivul de apel formulat de inculpat prin care a solicitat achitarea pentru această infracţiune în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. este neîntemeiat, fapta fiind prevăzută de legea penală şi întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., acesta încălcând dispoziţiile legale privitoare la păstrarea şi transportul armei respective, astfel cum s-a arătat anterior.

În ceea ce priveşte motivul de apel formulat de parchet prin care s-a solicitat majorarea pedepselor şi aplicarea unui spor, s-a apreciat că acesta este neîntemeiat. Astfel, s-a constatat că instanţa de fond a procedat la o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 279 alin. (1) C. pen., având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor, modalitatea şi împrejurările,, comiterii acestora, urmarea produsă, dar şi persoana şi conduita inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi s-a prezentat în faţa organelor judiciare, Curtea apreciind astfel că nu se impune majorarea pedepselor stabilite de instanţa de fond şi nici aplicarea unui spor.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale, prezentarea în faţa autorităţii, faptul că este integrat social, Curtea a apreciat că în cauză scopul pedepsei - constrângerea şi reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni - poate fi atins şi fără executarea sa efectivă în regim de detenţie, astfel că, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a constatat că este întemeiat motivul de apel formulat de partea civilă C.A.I., prin care a solicitat majorarea daunelor morale acordate. Astfel, având în vedere că prin fapta inculpatului s-a cauzat acestei părţi civile şi un prejudiciu de ordin nepatrimonial, constând în suferinţele fizice şi psihice suferite la o vârstă tânără, s-a apreciat că se impune majorarea sumei acordate cu titlu de daune morale, la 8.000 lei, apreciind că acest cuantum va fi în măsură să asigure o reparare integrală şi echitabilă a prejudiciului moral cauzat părţii civile.

Cu privire la motivul de apel susţinut de parchet prin care s-a solicitat să se acorde daunele morale diferenţiat, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale acordate fiecărei părţi civile, s-a apreciat că acesta este neîntemeiat (nu inadmisibil, parchetul având posibilitatea de a ataca şi latura civilă a cauzei, în lipsa apelului părţii civile, ca urmare a declarării neconstituţionale a disp. art. 362 lit. a) C. proc. pen.), instanţa de fond stabilind în mod just cuantumul sumelor acordate intimaţilor părţi civile cu titlu de daune morale, mai ales în condiţiile în care acestora li s-a acordat un număr similar de zile de îngrijiri medicale, diferenţele reduse între acestea nejustificând desfiinţarea sentinţei sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, partea civilă C.A.I. şi inculpatul C.C.

Prin motivele de recurs scrise, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de apel pentru helegalitate, constând în greşita schimbare a încadrării juridice dintr-o infracţiune de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. b) C. pen. în cinci infracţiuni de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. şi o infracţiune de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

S-a precizat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală întrucât în mod greşit a apreciat că faptele inculpatului C.C. nu au fost săvârşite cu intenţia de a suprima viaţa vreunei persoane, ci cu aceea de a vătăma, apreciindu-se în mod greşit că alicele care au lovit părţile vătămate nu avea aptitudinea de a produce rezultaturietal, ci numai de a le vătăma.

S-a apreciat de către Ministerul Public, prin motivele de recurs scrise, că poziţia subiectivă a inculpatului, aceea de a fi avut sau nu reprezentarea că prin activitatea sa violentă poate cauza moartea unei persoane, este îndeplinită, astfel că în sarcina acestuia se impune a fi reţinută săvârşirea cu intenţie directă a infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. b) C. pen.

Oral, reprezentantul Ministerului Public a arătat că prin motivele de recurs aflate în scris la dosar a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17² C. proc. pen., însă critica formulată tinde la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză şi la stabilirea unei alte situaţii de fapt, motiv pentru care nu susţine motivele de recurs ale parchetului.

A arătat însă că există un motiv de casare care poate fi luat în considerare din oficiu, invocând în acest sens dispoziţiile art. 5 din N.C.P., cu privire la legea penală mai favorabilă.

A apreciat că infracţiunile prevăzute de art. 279 şi art. 321 C. pen. (1969) pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, au corespondent în art. 342 alin. (1) C. pen. şi respectiv, art. 371 C. pen., solicitând reîncadrarea faptelor în aceste texte de lege, pentru care limitele de pedeapsă sunt mai mici decât cele prevăzute de legea veche.

A solicitat păstrarea criteriilor de individualizare a pedepselor şi aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. şi a pedepsei de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 371 C. pen.

A mai solicitat aplicarea legii penale mai favoravile şi cu privire la concursul de infracţiuni, apreciind că dispoziţiile art. 34 C. pen. (1969) sunt mai favorabile decât cele prevăzute de N.C.P., având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Recurenta parte civilă C.A.I. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., criticând hotărârea cu privire la greşita schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. b) C. pen., în cinci infracţiuni de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. şi o infracţiune prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., precum şi cu privire la cuantumul despăgubirilor civile acordate.

Recurentul inculpat C.C. şi-a retras recursul declarat împotriva deciziei Curţii de apel şi a solicitat să se ia act de manifestarea sa de voinţă în acest sens.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

1. În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte constată că în cuprinsul motivelor de recurs scrise a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17² C. proc. pen., constând în greşita schimbare a încadrării juridice dintr-o infracţiune de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 176 lit. b) C. pen. în cinci infracţiuni de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. şi o infracţiune de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., cu motivarea că instanaţa de apel în mod greşit a apreciat că faptele inculpatului nu au fost săvârşite cu intenţia de a suprima viaţa vreunei persoane, ci cu aceea de a vătăma.

Oral, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu susţine motivele de recurs scrise ale parchetului întrucât critica formulată tinde la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză şi la stabilirea unei alte situaţii de fapt, apreciind însă că în cauză sunt aplicabile dispoziţiilor art. 5 C. pen. cu privire la legea penală mai favorabilă.

Chiar dacă motivul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. nu a mai fost susţinut de către reprezentantul Ministerului Public, oricum acesta nu ar mai putea fi analizat de către Înalta Curte, având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Astfel, potrivit de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii, încălcarea legii materiale sau procesuale presupunând neaplicarea de către instanţa de fond sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

Prin modificările aduse dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Având în vedere că, în speţă, critica privind schimbarea încadrării juridice tinde în realitate la modificarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte nu va proceda la examinarea temeiniciei susţinerilor parchetului, fiind vorba de chestiuni de fapt, ce nu pot forma obiectul cenzurii instanţei de recurs.

2. Referitor la recursul declarat de partea civilă C.A.I., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, astfel că nu va mai fi analizat.

Aşa cum s-a menţionat anterior, prin Lega nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac doar la chestiuni de drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen. (1968), instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. (1968) dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul din aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, aşa cum prevede alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. (1968) se iau în considerare din oficiu.

Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se constată că partea civilă C.A.I. a depus la dosar motivele de recurs, prin fax, la data de 12 februarie 2014, doar cu o zi înaintea primului termen de judecată, fixat la data de 13 februarie 2014, încălcându-şi astfel obligaţiile prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. (1968).

Ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2)¹ C. proc. pen. (1968) precum şi de cele ale art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte nu va proceda la examinarea criticilor formulate de inculpat cu privire la încadrarea juridică dată faptelor şi a cuantumului despăgubirilor civile.

3. Cu privire la recursul declarat de inculpatul C.C., Înalta Curte, în baza art. 385⁴ cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc. pen. (1968), va lua act de retragerea acestuia, manifestare de voinţă exprimată personal de inculpat în şedinţa publică din data de 5 iunie 2014.

Examinând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din N.C.P., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Determinarea concretă a legii penale mai favorabile, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, vizează aplicarea legii şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea lege şi din noua lege întrucât s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie ar permite judecătorului să legifereze. Prin urmare, astfel cum dispune însăşi Constituţia în art. 15 alin. (2), obiectul reglementării art. 5 C. pen. are în vedere legea penală sau contravenţională mai. favorabilă, şi nu dispoziţii sau norme jpenale mai favorabile.

Interpretarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., astfel încât să permită judecătorului, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţii ale Codului penal din 1969 cu cele ale actualului C. pen. contravine atât dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie cu privire la separaţia şi echilibrul puterilor în stat, cât şi celor ale art. 61 care stabilesc că Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a ţării.

Faţă de aceste consideraţii, Înalta Curte apreciază că în cauza de faţă, legea penală mai favorabilă inculpatului C.C. este legea veche, care în ansamblul dispoziţiilor sale, raportat la condiţiile de incriminare şi de sancţionare a faptelor ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză, care influenţează răspunderea penală a inculpatului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. şi la 5 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Având în vedere pedepsele aplicate inculpatului, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de dispoziţiile noului C. pen., înalta Curte constată că acestea se încadrează în limitele stabilite de noua reglementare.

Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2 ani şi 7 ani închisoare are corespondent în art. 371 alin. (1) C. pen., pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 3 luni şi 2 ani închisoare; infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. (1969) cu limite de pedeapsă cuprinse între 2 ani şi 8 ani închisoare are corespondent în art. 342 alin. (1) C. pen., care prevede pedepse cuprinse între 1 an şi 5 ani închisoare, iar art. 180 alin. (2) C. pen. (1969) pentru care sunt prevăzute pedepse cuprinse între 3 luni şi 2 ani închisoare sau amendă, are corespondent în art. 193 C. pen. pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 6 luni şi 5 ani închisoare sau amendă.

Totodată, înalta Curte constată că legea veche este mai favorabilă inculpatului prin prisma regimului sancţionator al concursului de infracţiuni, N.C.P. instituind un tratament penal mai aspru în art. 39 alin. (1), respectiv cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu.

De asemenea, legea veche este mai favorabilă inculpatului şi din perspectiva dispoziţiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instituţie care nu se mai regăseşte în noile dispoziţii.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, astfel că în baza art. 385 pct. l lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi partea civilă C.A.l. împotriva Deciziei penale nr. 258 din 10 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Se va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.C. împotriva aceleiaşi decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi partea civilă C.A.l. împotriva Deciziei penale nr. 258 din 10 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul C.C. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 189/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de...		ICCJ. Decizia nr. 2242/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 182/2014. SECŢIA PENALĂ. Conflict de interese (art. 253 ind 1 C.p.). Apel ICCJ. Decizia nr. 189/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Apel ICCJ. Decizia nr. 2242/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 23/2014. SECŢIA PENALĂ. Accidentul şi catastrofa de cale ferată (art. 277 C.p.). Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă (art. 273 C.p.). Apel