ICCJ. Decizia nr. 2242/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2242/2014

Dosar nr. 5336/3/2012

Şedinţa publică din 03 iulie 2014

Deliberând asupra recursului declarat, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr,156/F din data de 22 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 5336/3/2012 s-a dispus schimbarea încadrării juridice data faptei în infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, inculpata V.E. fiind condamnată la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi 3 ani pedeapsă complementară în sensul interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii), precum şi la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (3 acte materiale).

În conformitate cu disp. art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior s-a aplicat inculpatei V.E. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi alăturat, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, b) şi c) C. pen. anterior.

Conform art. 6¹ alin. (4) din Legea nr 78 /2000 şi art. 19 teza a II-a din aceeaşi lege s-a dispus restituirea de la inculpată către martorul denunţător B.G. a sumei de 160.000 euro, în echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii.

S-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii instituite pe parcursul urmăririi penale.

În conformitate cu disp. art. 348 şi 445 C. proc. pen. anterior, s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate, respectiv: contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţă din 17 decembrie 2008; documentul intitulat Anexa 3 - proces-verbal din 01 martie 2007 şi contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţie de locuinţe din 1 martie 2007, încheiat între Primăria Sectorului 5 Bucureşti, în calitate de administrator şi R.V.V., în calitate de chiriaş.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior a fost obligată inculpata la 5.500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că din coroborarea declaraţiilor martorilor B.G. şi R.V.V., rezultă că aceasta din urma a intermediat o întâlnire între B.G. şi V.E.. Astfel, la începutul lunii iunie 2006, martorul B.G. a venit la Bucureşti, întâlnindu-se cu R.V.V., care 1-a condus la Primăria sectorului 5 Bucureşti, unde s-au întâlnit cu inculpata V.E. în biroul acesteia. In acest context, inculpata i-a precizat martorului B.G. că este şefa Spaţiului Locativ din cadrul Primăriei sectorului 5 Bucureşti şi că îl poate ajuta să achiziţioneze o casă pentru copiii săi, studenţi în Bucureşti, afirmând că în mod normal preţul unei case este cuprins între 350.000 - 360.000 euro, însă dacă apelează la serviciile ei va plăti pe jumătate din valoarea reala.

Martorul B.G. a declarat că la această primă discuţie, inculpata i-a pretins suma de 160.000 euro, afirmând că va influenţa funcţionarii care urmau să decidă repartizarea unei case în favoarea sa.

B.G. a mai arătat că inculpata a afirmat că cei 160.000 euro pretinşi aveau ca destinaţie influenţarea primarului M.V. şi a consilierilor locali, aceasta subliniind că prin funcţia ce o deţinea în mod cert va obţine pentru denunţător o casă în sectorul 5 din Bucureşti.

La pretinderea sumei de 160.000 de euro de către inculpată, martorul denunţător i-a precizat că nu are aceşti bani şi că trebuie să contracteze împrumuturi la bănci şi să-i plătească în mai multe tranşe. Inculpata a fost de acord cu solicitarea denunţătorului de a i se lăsa timp pentru obţinerea de bani şi pentru plata eşalonată a sumei cerute.

După această primă discuţie cu inculpata, denunţătorul a fost contactat telefonic, cu insistenţă, de inculpată care i-a solicitat sa-i dea urgent suma de 50.000 euro, aceasta invocând că, dacă nu va primi repede aceşti bani, casa rezervată pentru el va fi vândută altei persoane.

Privitor la această întâlnire şi la discuţiile dintre inculpata şi martorul B.G., martora R.V.V. a declarat că după finalizarea discuţiei dintre cei doi, inculpata i-a spus că denunţătorul o să-i dea urgent suma de 50.000 euro, precizându-i că banii pe care i-a pretins sunt pentru influenţarea primarului în scopul repartizării unei case.

S-a mai reţinut că, în perioada respectivă, între inculpată şi martora R.V.V., exista o relaţie de „colaborare", în sensul că martora găsea diverse persoane interesate să dea bani pentru încheierea unor contracte cu primăria, cu privire la imobile, ceea ce face verosimilă susţinerea martorei, între ea şi inculpată existând încrederea necesară unor astfel de mărturisiri.

În vederea procurării sumei pretinse, în iunie 2006 martorul B.G. a contractat un împrumut de 47.000 euro de la B.R.D. Susţinerile martorului privitoare la acest aspect au fost confirmate de fotocopiile actelor ataşate cu privire la creditele obţinute, precum şi de răspunsul formulat de această bancă la solicitarea organelor de urmărire penala (adresa din 14 noiembrie 2011 a B.R.D. G.S.G., fila 21, vol.I dup).

La un interval de cea 2-3 săptămâni, după discuţia din biroul inculpatei, martorul denunţător B.G. a venit la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu inculpata V.E. şi martora R.V.V. lângă sediul primăriei şi inculpata i-a condus la o cafenea pe Bd. X, ce avea şi are denumirea „T.T.", situata în apropiere de Primăria sectorului 5 Bucureşti. Cei trei s-au aşezat la o masă, au comandat băuturi răcoritoare şi cafea şi au discutat unele aspecte fără legătura cu cauza. B.G. a arătat că, în timpul discuţiilor, inculpata i-a cerut banii, din discuţiile telefonice anterioare aceasta ştiind scopul venirii la Bucureşti a denunţătorului care locuia şi locuieşte în oraşul Găeşti, unde desfăşoară activitatea de medic de familie.

La prima discuţie din barul T.T., denunţătorul a dat inculpatei suma de 50.000 euro în bancnote ce le introdusese într-o pungă din plastic pe care V.E. a introdus-o în geanta ce o purta, fără sa-i numere. Din declaraţiile denunţătorului şi ale martorei oculare R.V.V., a reieşit că inculpata a afirmat că banii erau pentru influenţarea funcţionarilor din cadrul Primăriei sector 5 Bucureşti în vederea atribuirii unei case denunţătorului.

La scurt timp de la primirea sumei de 50.000 euro, cei trei au plecat din bar, iar inculpata i-a mai spus denunţătorului că se va forma un dosar pentru atribuirea unei case şi va dura 2-3 ani până la repartizarea efectivă a imobilului, făcând afirmaţia ca trebuie să aibă încredere în ea întrucât are funcţia de şef Spaţiu Locativ şi influenţă faţă de primar şi consilierii locali. B.G. a replicat că ar vrea să fie întocmit act notarial cu privire la plata sumei de 50.000 euro, însă inculpata şi-a arătat nemulţumirea, afirmând că ea este persoană publică şi trebuie şi aibă încredere în ea, nefiind cazul să se meargă la notar.

Aspectele relatate de martorul denunţător au fost confirmate şi de martora R.V.V. care a participat la întâlnirea dintre inculpată şi martorul B.G.

Martora R. a mai susţinut că, anterior inculpata V.E. i-a spus că ea este persoana publică şi nu poate lua direct bani de la B.G., solicitându-i să-i primească ea, solicitare cu care insă martora nu a fost de acord.

Totodată, martora a relatat că a văzut când B.G. a scos o pungă de plastic în care a arătat un teanc de bancnote în euro, după care a înmânat punga respectivă inculpatei. Aceasta a luat punga cu bani şi a introdus-o în geantă, făcând afirmaţie ca banii vor fi daţi primarului în vederea influenţării acestuia.

După această primă întâlnire din barul T.T., martora a mers cu inculpata în biroul acesteia, având de lucru în legătură cu demersuri în care V.E. o trimitea să găsească clienţi interesaţi de imobile administrate de primărie, convingerea acestora în traficarea de influentă şi primirea banilor de la ei. In birou, inculpata, în perioada în care nu se ferea de R.V.V., a numărat banii primiţi de la B.G. de faţă cu martora. Ulterior, dat fiind reproşurile făcute inculpatei de R.V.V. că doar faţă de ea persoanele de la care a primit bani, cum ar fi preotul P.G. (pentru trafic de influenta comis faţă de aceasta persoana a fost trimisa în judecată doar martora), îşi exprimă nemulţumirile, V.E. a devenit mai suspicioasă faţă de aceasta şi nu a mai numărat banii primiţi de la B.G. în prezenţa ei.

R.V.V. a mai declarat aspecte concordante cu declaraţiile lui B.G. şi răspunsurile scrise primite în dosar de la unităţile bancare, în sensul că denunţătorul afirmase anterior primei retrimiteri de bani că banca îi dăduse împrumut doar suma de 47.000 de euro şi că de la acesta a aflat ca diferenţa de 3.000 de euro a pus-o din economii.

După câteva zile de la înmânarea sumei de 50.000 de euro, conform susţinerilor denunţătorului, acesta a avut o conversaţie cu inculpata care i-a solicitat să o trimită pe fiica lui să depună acte la Primăria sectorului 5 Bucureşti pentru atribuirea unei case.

B.G. i-a cerut fiicei sale B.D. (în prezent martora se numeşte G.D.), care în acea perioadă era studentă în Bucureşti, să se întâlnească cu R.V.V. şi V.E. pentru formarea unui dosar în vederea repartizării unei case, aspecte ce au rezultat nu doar din declaraţiile acestor doua martore, ci şi din dovada ca s-a constituit o lucrare cu numele fiicei denunţătorului, privitor la care după câteva zile s-a respins cererea pe motiv că solicitanta nu avea domiciliul în sectorul 5 Bucureşti.

Martora G.D., fostă B.D., fiica denunţătorului B.G., a declarat că în anul 2006 a fost trimisă de acesta să se întâlnească în faţa Primăriei sectorului 5 Bucureşti cu o doamnă, în vederea depunerii de acte necesare dobândirii unei locuinţe.

Martora a precizat că aproximativ în luna iulie 2006 s-a întâlnit lângă sediul Primăriei cu o doamnă care s-a recomandat V. şi despre care a aflat ulterior de la părinţii ei că se numeşte R.V.V. G.D. a fost condusă de R.V.V. în sediul Primăriei sectorului 5 Bucureşti la un birou de la etaj, în care se aflau 5 doamne ce păreau că lucrează acolo. Martora a arătat că a fost prezentată unei femei cu vârsta de 55-60 ani, măruntă şi plinuţă, care s-a recomandat ca fiind V.E., şefa Spaţiului Locativ din cadrul Primăriei sectorului 5 Bucureşti.

La biroul la care lucra aceasta, s-a aşezat martora şi R.V.V., iar inculpata a pus-o pe G.D. să completeze, pe loc, o cerere şi i-a făcut precizarea că ea, fiind şefa Spaţiului Locativ din cadrul Primăriei sectorului 5 Bucureşti, în mod cert va obţine o locuinţă pentru martoră. G.D. a arătat că inculpata a afirmat că această cerere se va finaliza cu cumpărarea de către ea a unei case.

Martora a mai relatat că nu a fost lăsată să citească bine cererea completată pe formular tipizat pe care se aflau menţiuni tehnoredactate şi din parcurgerea fugară a înscrisului a observat că solicitase locuinţă formată dintr-o singură cameră, motiv pentru care a protestat, întrucât de la tatăl ei ştia că acesta dăduse bani pentru o casă, iar inculpata i-a spus să tacă din gură că ştia ea ce face.

Cu ocazia audierii de către procuror, martorei G.D. i-a fost prezentată cererea din 11 iulie 2006 şi aceasta a confirmat că este cererea completată de ea la biroul inculpatei şi că din conţinutul ei a realizat că menţiunea cu privire la locuinţă formată dintr-o cameră viza de fapt locuinţa pe care ea o folosea la acea dată şi nu cea solicitată primăriei.

G.D. a mai arătat că a depus cererea la registratură la parterul primăriei unde a fost condusă de martora R.V.V. Din declaraţiile martorei G.D. a mai reieşit că, anterior depunerii acestei cereri la Primăria sectorului 5 Bucureşti, la indicaţiile tatălui său, a obţinut adeverinţă de student şi a dat o declaraţie la un notar public în sensul că nu avea locuinţă în proprietate, acte pe care le-a ataşat la cerere. A mai precizat că în urma acestei cereri nu a primit vreun răspuns.

Întrucât în actele înaintate de Primăria sectorului 5 Bucureşti prin adresa din 10 noiembrie 2011, cu privire la cererea depusă de G.D., se află şi răspunsul redactat spre a-i fi comunicat martorei prin adresa din 14 iulie 2006, la data audierii acesteia în cursul urmăririi penale i s-a prezentat comunicarea. Martora a infirmat primirea acesteia, aspect confirmat şi de verificările efectuate.

Astfel, actele de la dosar au relevat că, la data de 11 iulie 2006, G.D. a formulat cerere către Primăria sectorului 5 Bucureşti în vederea atribuirii unei locuinţe, conform Legii nr. 114/1996. La cerere au fost ataşate fotocopie de pe certificatul de naştere al solicitantei, declaraţia notarială dată de această la data de 13 iunie 2006, în care a precizat că nu are locuinţă şi adeverinţă din data de 24 mai 2006 ce atestă că era studentă la Facultatea de farmacie din Bucureşti.

Prin adresa din 14 iulie 2006, practic la 3 zile de la depunerea cererii, a fost semnată de către primarul sectorului 5 Bucureşti şi V.E., şefa Spaţiului Locativ de la acea dată, adresa prin care G.D. ar fi trebuit să fie înştiinţată că cererea i-a fost respinsă întrucât nu avea domiciliul în raza teritorială a primăriei.

Plicul în care s-a aflat răspunsul destinat martorei G.D. a fost returnat pe mctiv că adresa menţionată nu a fost găsită la locaţia indicată, aşa cum a reieşit din comunicarea din 12 ianuarie 2012 formulată de Primăria sectorului 5 Bucureşti şi ataşată la dosar.

Este evident că, în calitatea sa de şef Spaţiu Locativ din cadrul Primăriei sectorului 5, unde se repartizau cererile de atribuire locuinţe, inculpata ştia că nerealizarea condiţiei ca solicitantul să domicilieze în raza unităţii administrativ-teritoriale, conducea la respingerea cererii. Totodată, V.E. a cunoscut că martora are domiciliul în oraşul Găeşti şi cu intenţie a dictat acesteia, la completarea cererii, adresa incompletă unde locuia pentru ca scopul urmărit, de a obţine în continuare banii pretinşi, să poată fi realizat.

Aspectele concrete privitoare la această cerere, respingerea ei după trei zile şi neprimirea răspunsului de către fiica denunţătorului, s-au coroborat cu afirmaţiile lui B.G. că inculpata i-a tot spus că dosarul (care nu putea avea ca obiect decât această cerere) trebuia să facă vechime. Deşi prin semnarea răspunsului către G.D., inculpata a ştiut din data de 14 iulie 2006 că nu se mai află în lucru dosarul în care aceasta solicitase locuinţă, cu rea credinţă, de la această dată până la epuizarea traficului de influenţă în martie 2010, de foarte multe ori, 1-a amânat şi amăgit pe B.G., susţinând că dosarul are cursul lui firesc, că este aproape să fie rezolvat, că a fost încheiat contractul de închiriere şi în scurt timp va fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare, că de fapt în primă fază casa din strada X va fi trecută pe numele lui R.V.V. şi pe urmă pe numele denunţătorului sau fiicei acestuia, şi alte asemenea argumente care, alături de funcţia deţinută de inculpată în cadrul Primăriei şi afirmaţiile acesteia că se află în relaţii apropiate cu primarul şi alţi funcţionari decizionali din materia repartizării de locuinţe, au fost de natură să-l convingă pe martorul denunţător că inculpata are capacitatea să-i rezolve problema sa locativă.

Astfel, la câteva luni de la remiterea sumei de 50 000 de euro, B.G. a contactat-o telefonic pe inculpată solicitându-i să-i comunice stadiul solicitării, iar aceasta i-a răspuns că „lucrurile merg bine, că dosarul are drumul lui" şi că trebuie să facă vechime. Cu trecerea timpului, denunţătorul a devenit mai insistent cu întrebări adresate inculpatei, iar aceasta răspundea invocând diverse acte normative cu privire la atribuiri de imobile şi prezenţa ei la şedinţe de partid sau lipsa de consilieri locali de la şedinţele ce aveau ca obiect discutarea repartizării de locuinţe. Ca mijloace de menţinere a încrederii denunţătorului în reuşita demersurilor inculpatei, aceasta l-a chemat în Bucureşti de mai multe ori pentru a-i arăta din exterior case ce urmau să fie repartizate de primărie, una din ele fiind rezervată pentru B.G.

Denunţătorul a precizat că inculpata i-a arătat vile din cartierul Cotroceni şi din apropierea Academiei Militare. De mai multe ori, în numeroasele discuţii cu V.E., aceasta a afirmat denunţătorului că îi va fi atribuit imobilul din, sector 5. B.G. a declarat că, relativ la vila ce i-a fost arătată de inculpata pe această stradă, aceasta i-a spus că iniţial va fi trecută pe numele martorei R.V.V. şi de pe numele acesteia va fi trecut pe numele denunţătorului, aspecte pe care V.E. a vrut să le întărească prin înmănarea către martoră a unui contract de închiriere ce l-a falsificat.

Şi martora R. a precizat că discuţiile privitoare la repartizarea unei case denunţătorului, au vizat o casă din Bucureşti, sector 5 şi că pentru convingerea lui B.G. şi a ei de reuşita demersurilor sale, V.E. i-a remis un contract de închiriere în care ea, adică R.V.V., era trecută la rubrica chiriaş pentru imobilul de la această adresă.

În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică întocmit în cauză s-a arătat că înscrisul intitulat „Declaraţie" redactat pe numele V.E., datat 22 mai 2007, a fost scris şi semnat de V.E. În conţinutul acestuia, inculpata se obliga să obţină „locuinţă în Bucureşti, în zonă centrală, apartament cu 3 camere", pentru numita R.V.V.

Acest înscris, ca şi celelalte avute în vedere în rezoluţia de dispunere a unei constatări tehnico-ştiinţifică emisă în cauză, au fost predate de R.V.V. care le-a primit de la V.E.. Deşi prin el însuşi, acest înscris nu a justificat reţinerea vreunei infracţiuni, conţinând doar obligaţia civilă asumată de V.E. faţă de R.V.V., dovedirea persoanei care a realizat scrierea şi semnătura, au confirmat nu doar susţineri ale acestei martore, ci şi practici ale inculpatei de a promite efectuarea de demersuri pentru obţinerea de locuinţe.

În realitate, între V.E. şi R.V.V., după o perioadă în care cele două au colaborat strâns pe linia găsirii de clienţi dispuşi să plătească bani pentru imobile administrate de Primăria Sectorului 5 Bucureşti, la un moment dat, au apărut suspiciuni. Prin întocmirea acestui înscris, inculpata a intenţionat menţinerea de partea ei a martorei R.V.V., pentru ca aceasta să nu furnizeze autorităţilor date cu privire la mai multe infracţiuni comise.

În concluziile constatării tehnico-ştiinţifice grafoscopice se reţine că:

- menţiunea olografă „R.V.V." executată cu substanţă scripturală de culoare albastră pe prima pagină a Contractului de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţă, din 17 decembrie 2003, a fost executată de V.E.;

- menţiunile olografe „18 1 martie 2007 F.T. 6 Parter +1+Mansardă 1 realizate prin copiere electronică pe xerocopia documentului intitulat Anexa 3, parte integrantă din contractul de închiriere înregistrat la 01 martie 2007, reproduc imaginea unui scris ce a fost executat de V.E. şi nu se poate stabili dacă aceste menţiuni au fost realizate peste alte menţiuni iniţiale;

- menţiunile olografe ce completează rubricile primelor două file ale contractului de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţe din 1 martie 2007, încheiat între Primăria sectorului 5 Bucureşti, în calitate de administrator, şi R.V.V., în calitate de chiriaş au fost executate de V.E., iar la nivelul menţiunii R.V. s-au evidenţiat urme de ştergere de natură mecanică, fiind probabil îndepărtate anumite menţiuni iniţiale ce nu au putut fi puse în evidenţă.

Toate aceste înscrisuri au fost prezentate inculpatei cu ocazia aducerii la cunoştinţă a obiectivelor constatării tehnico - ştiinţifice grafice, context în care aceasta a menţionat că nu le-a scris ori semnat şi a afirmat că nu doreşte efectuarea de verificări cu privire la aceste acte.

Şi cu ocazia audierii sale de către instanţă, inculpata a negat că ar fi falsificat contractul de închiriere din 17 decembrie 2003 şi procesul verbal din 01 martie 2007, recunoscând însă că a scris o repartiţie pentru un spaţiu cu destinaţie de locuinţă pe numele R.V.V., act ce nu a fost înregistrat în evidenţele primăriei şi care a fost completat numai pe prima filă, fără a avea însă aplicată ştampila instituţiei ori semnătura persoanei abilitate.

Inculpata a precizat că în fapt acest act este contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţie de locuinţe din 1 martie 2007 încheiat între Primăria sector 5 Bucureşti şi martora R.V.V.

Contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţă, din 17 decembrie 2003 în care s-a menţionat că imobilul din Bucureşti, sector 5 a fost atribuit numitei R.V.V., a fost falsificat material de V.E. prin ştergerea numelui anterior şi adăugarea menţiunii R.V.V. La prima vedere acest contract nu are legătura cu prezenta cauză, întrucât lui B.G. i s-a promis atribuirea unei case şi nu a unui apartament, însă falsul realizat de inculpata a atestat realitatea afirmaţiilor făcute de martora R.V. cu privire la mai multe infracţiuni comise de V.E. şi, concludent pentru prezenta cauză, relativ la traficul de influenţă săvârşit faţă de denunţătorul din dosar.

Imobilul menţionat în acest contract a fost vizat în traficul de influenţă pentru care R.V.V. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 15/P/2010 din 13 iulie 2010, reţinându-se că aceasta, în cursul lunii noiembrie 2007 a pretins, iar ulterior a primit, suma de 35 000 de euro de la numitul P.G., pentru influenţarea funcţionarilor decizionali din cadrul Primăriei sectorului 5 în vederea repartizării unei locuinţe.

Inculpata V.E. a falsificat, prin contrafacere, contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţe din 1 martie 2007, încheiat între Primăria sectorului 5 Bucureşti, în calitate de administrator, şi R.V.V. (prenumele real este V.), în calitate de chiriaş. V.E. a falsificat şi procesul-verbal din 01 martie 2007, anexă la acest contract care, chiar dacă are numărul 18 şi nu 17, cuprinde aceeaşi zi de întocmire şi are date cu privire la acelaşi imobil, având aplicată în partea de jos o ştampilă a Primăriei sectorului 5 Bucureşti şi semnătura primarului, fals realizat prin scanare fotocopie de pe înscris original şi realizare de menţiuni de alterare a datelor de individualizarea a imobilului pe fotocopie, anterior copierii electronice.

La data de 20 ianuarie 2012, martora R.V.V. a depus la dosar toate actele ce le-a primit de la inculpată în perioada în care a colaborat cu această pentru traficare de influenţă cu privire la mai multe imobile, inclusiv originalul procesului-verbal numărul 18, datat 01 martie 2007, acesta având menţiunile „18 1 martie 2007 F.T. 6 parter +1+Mansardă" făcute de V.E. cu pastă scripturală de culoare albastră. în partea de jos a acestui proces-verbal se afla, în urma copierii de pe înscris autentic, impresiune de ştampilă a Primăriei sectorului 5 Bucureşti şi semnătura primarului, pentru crearea unei minime aparenţe de act oficial.

Constatarea tehnico-ştiinţifică grafoscopică efectuată în cauză a relevat că pe contractul din 1 martie 2007 menţiunile olografe ce completează rubricile primelor două file au fost executate de V.E., iar la nivelul menţiunii R.V. s-au evidenţiat urme de ştergere de natură mecanică, fiind îndepărtate anumite menţiuni iniţiale ce nu au putut fi puse în evidenţă. Cu privire la numărul de înregistrare a acestui act, s-au efectuat verificări la Primăria sectorului 5 Bucureşti. Prin adresa din 29 noiembrie 2011 aceasta a precizat că la numărul 17 în evidenţele Primăriei sectorului 5 Bucureşti este înregistrată o citaţie primită de la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 03 ianuarie 2007.

Contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţe din 1 martie 2007 falsificat prin contrafacere de V.E., a avut legătură cu prezenta cauză întrucât a fost menţionat imobilul din strada X, sector 5 pe care inculpata i l-a promis lui B.G.. In declaraţiile date, denunţătorul a precizat că discuţiile au fost direcţionate pe dorinţa sa de a cumpăra acest imobil, fiind de fapt o vilă pe care V.E. i-a arătat-o din exterior de mai multe ori. Cu privire la acest imobil, B.G. a precizat că i s-au arătat acte, însă nu i-au fost înmânate, acesta a mai afirmat că inculpata i-a spus că întâi vila va fi trecută pe numele martorei R.V. şi ulterior pe numele lui, aspecte confirmate în parte prin faptul că titularul de contract a fost menţionat R.V., prin fals material în înscrisuri oficiale, dovedit în prezentul dosar penal în sarcina inculpatei.

În răspunsul din 29 noiembrie 2011 al Primăriei sectorului 5 Bucureşti s-a arătat că la în registrul primăriei figurează un proces-verbal cu privire la bilete rămase neutilizate în urma organizării spectacolului de revelion, înregistrat la data de 03 ianuarie 2007. Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată în cauză a concluzionat că menţiunile olografe „18 1 martie 2007 F.T. 6 Parter +1+Mansarda" realizate prin copiere electronică pe xerocopia documentului intitulat Anexa 3, reproduc imaginea unui scris ce a fost executat de V.E. Pentru păstrarea pe înscrisul falsificat a ştampilei Primăriei sectorului 5 Bucureşti şi a semnăturii primarului, V.E., aşa cum s-a precizat în concluzia specialiştilor, a recurs la copiere electronică (scanare) a unei fotocopii realizate de pe înscrisul original.

Cele trei înscrisuri oficiale, respectiv contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţă, din 17 decembrie 2003; documentul intitulat Anexa 3 - proces-verbal din 01 martie 2007 şi contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţe din 1 martie 2007, încheiat între Primăria sectorului 5 Bucureşti, în calitate de administrator, şi R.V.V.,în calitate de chiriaş, au fost falsificate material de inculpata V.E. în luna noiembrie 2007.

Martora R.V.V. a precizat că aceste înscrisuri au fost întocmite de V.E. de faţă cu ea, în biroul ce-1 avea în primărie şi le-a primit de la aceasta la reproşurile şi solicitările insistente de a-1 rezolva pe preotul Petre Daniel cu atribuirea unei locuinţe. în Dosarul nr. 15/P/2010, în care R.V.V. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 15/P/2010 din 13 iulie 2010 s-a reţinut că aceasta, în cursul lunii noiembrie 2007, a pretins, iar ulterior a primit, suma de 35 000 de euro de la preotul P.G., pentru influenţarea funcţionarilor decizionali din cadrul Primăriei sectorului 5 pentru repartizarea unei locuinţe.

Ţinând cont de aceste date, s-a reţinut că V.E. a falsificat cele trei acte oficiale în perioada noiembrie 2007, în contextul în care R.V.V. a comis infracţiunea de trafic de influenţă faţă de preotul P.A., iar inculpata era în cursul actelor de executare a vânzării de influenţă realizate faţă de B.G.

În luna iunie 2009, denunţătorul a fost contactat telefonic de inculpată care i-a solicitat urgent 25 000 de euro, pentru influenţarea numitului F.V., directorul de la fosta I.C.R.A.L. Inculpata a precizat că banii erau pentru determinarea acestuia să încheie contract de închiriere cu denunţătorul pentru o casă din sectorul 5 Bucureşti. B.G. a afirmat că a obţinut 17.000 sau 18.000 de euro de la SC U.B. SA, nu şi-a amintit cu exactitate, iar restul până la 25.000 i-a pus din economii. Din adresa din 25 noiembrie 2011 emisă de U.C.F., a reieşit că B.G. a primit împrumut suma de 19.147 euro, la data de 03 iunie 2009, aspecte ce au concordat cu afirmaţiile martorului cu privire la suma obţinută şi perioada de timp în care inculpata i-a pretins cei 25.000 de euro.

După obţinerea sumei de 25.000 de euro, B.G. a venit la Bucureşti unde s-a întâlnit lângă sediul Primăriei sectorului 5 Bucureşti cu V.E. şi R.V.V. Cei trei au mers la cafe-barul T.T. aflat la mică distanţă, s-au aşezat la o masă şi aici denunţătorul a dat inculpatei banii pe care-i introdusese într-o pungă de plastic. Inculpata a luat punga cu bani şi a introdus-o în geanta ce o purta. în discuţiile purtate cu ocazia remiterii sumei de 25.000 de euro, inculpata a afirmat că banii erau pentru influenţarea directorului de la fosta I.C.R.A.L. să încheie contractul de închiriere cu B.G. cu privire la vila din strada X. V.E. a afirmat că prin folosirea acelor bani, sigur va fi încheiat contractul de închiriere.

Despre întâlnirea dintre martorul denunţător şi inculpată şi remiterea către aceasta a sumei de 25.000 euro a relatat şi martora R.V.V. care a declarat astfel, că s-au întâlnit, ca şi prima dată, la barul T.T. şi că a auzit-o pe inculpată când a afirmat că cei 25.000 de euro îi va da numitului V.F., director la I.C.R.A.L., pentru încheierea contractului de închiriere a casei ce urma să fie repartizată martorului denunţător.

Martora a relatat că în timp ce stăteau la o masă în bar, B.G. a dat banii inculpatei şi aceasta i-a introdus în geantă fără să-i numere. Martora a mai arătat că, ulterior acestei întâlniri, a aflat de la inculpată că primise într-adevăr suma de 25 000 de euro.

R.V.V. a mai declarat că în perioada septembrie-octombrie 2009, B.G. a venit iar la Bucureşti cu banii pretinşi de inculpata. Au mers la acelaşi bar, unde inculpata a primit o sumă de bani care din discuţiile de la masă dintre V.E. şi B.G. a rezultat că era în cuantum de 10.000 de euro. Cu privire la aceşti bani pe care inculpata i-a primit şi i-a introdus în geantă fără să-i numere, aceasta a afirmat că-i va folosi la influenţarea funcţionarilor din cadrul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti pentru a verifica dacă se afla în litigiu imobilul vizat să fie repartizat denunţătorului. Martora a mai învederat că inculpata a spus că suma de 10.000 de euro o va folosi pentru scoaterea imobilului din litigiu pentru a fi liber spre vânzare. După această primire de bani, martora nu a fost luată în birou de inculpată şi nu a asistat la numărarea banilor.

Şi din declaraţiile denunţătorului a reieşit că la circa 3-4 luni de la primirea de către inculpata a sumei de 25 000 de euro, în perioada septembrie-octombrie 2009, aceasta l-a contactat telefonic şi i-a spus că trebuie să-i dea urgent suma de 10.000 euro pentru influenţarea funcţionarilor din cadrul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, în vederea scoaterii din litigiu a casei ce urma să fie repartizată lui B.G.. Denunţătorul, în acea perioadă medic de familie în oraşul Găeşti, cu foarte multe persoane înscrise în lista de pacienţi şi cu venituri semnificative, a luat 10.000 de euro din economii şi a venit la Bucureşti. S-a întâlnit cu inculpata şi R.V.V. în apropierea primăriei şi au mers la acelaşi cafe-bar din apropiere. în cafenea, cei trei au stat la o masă şi după câteva discuţii introductive, B.G. a dat inculpatei 10.000 de euro, aceasta a primit banii şi i-a introdus în geanta ce o purta. Inculpata a învederat denunţătorului că banii sunt pentru intervenţia sa la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti pentru scoaterea din litigiu a imobilului ce urma să fie repartizat. V.E. a susţinut faţă de denunţător şi martora R.V.V. că are influenţă la funcţionari din cadrul acestei instanţe de judecată şi că înlăturarea caracterului litigios al imobilului este indispensabilă pentru încheierea unui contract de închiriere şi a unuia de vânzare-cumpărare.

Din declaraţiile martorului B.G. a mai rezultat că la începutul anului 2010, inculpata l-a contactat telefonic şi i-a spus că dosarul pentru repartizarea casei este aproape de final şi că trebuie să plătească urgent suma de 75.000 de euro pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare al imobilului. B.G. a obţinut împrumut de la SC R.B. SA suma de 43.200 lei contractat pe numele său şi un alt împrumut pe numele Cabinetului Medical B.G., în cuantum de 60.000 de lei. Denunţătorul a arătat că 20.000 de euro i-a avut de la soţia lui care vânduse un teren, iar diferenţa până la 75.000 de euro a completat-o cu bani din economii. Şi de această dată, afirmaţiile martorului cu privire la credite contractate s-au coroborat cu informaţii primite de la unitatea bancară indicată, respectiv SC R.B. SA.

În perioada februarie-martie 2010, după obţinerea sumei de 75.000 de euro, B.G. a venit la Bucureşti, unde, după acelaşi tipar ca în situaţiile anterioare, s-a întâlnit lângă sediul Primăriei sectorului 5 Bucureşti cu inculpata şi R.V.V. şi au mers la cafeneaua T.T. La masă inculpata a spus denunţătorului că banii sunt pentru influenţarea funcţionarilor din cadrul Primăriei sectorului 5 Bucureşti pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Inculpata a precizat că banii sunt pentru demersurile sale de determinare a primarului şi a consilierilor locali să decidă repartizarea casei, făcând afirmaţii şi relativ la influenţarea directorului de vânzări din cadrul primăriei. V.E. a luat banii remişi de denunţător, i-a introdus în geanta ce o avea la ea şi a precizat că în câteva zile B.G. o să fie chemat la primărie pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare.

Susţinerile martorului denunţător s-au coroborat cu cele relatate de martora R.V.V. Astfel, martora a arătat că între întâlnirile dintre inculpată şi denunţător, acesta a contactat-o de foarte multe ori telefonic şi a întrebat-o despre stadiul repartizării unei case către el. R.V.V. i-a răspuns lui B.G. că lucrurile se vor rezolva, având convingerea că banii mulţi pe care i-a dat sunt suficienţi pentru aranjarea lucrurilor în primărie. Martora a mai arătat că a fost de faţă şi la alte întâlniri dintre denunţător şi inculpata, precum şi la discuţii purtate de aceasta la telefon cu B.G. şi a reţinut cum V.E. susţinea, ca şi motive de nerezolvare cu casa, motivele ce au reieşit şi din declaraţiile denunţătorului.

R.V.V. a mai relatat că în perioada februarie-martie 2010, la solicitările insistente ale inculpatei, B.G. a venit la Bucureşti cu altă sumă de bani ce i-a fost pretinsă. Martora a ieşit din primărie cu inculpata, s-a întâlnit cu B.G. şi toţi trei au mers la barul T.T. din apropiere. La o masă în bar, martora a auzit cum inculpata a afirmat că B.G. trebuie să dea suma de 75.000 de euro pentru a-i remite lui M.E., directorul de vânzări la A.F.I. din cadrul Primăriei sectorului 5 Bucureşti, pentru determinarea acestuia să încheie contractul de vânzare-cumpărare a casei. Martora a afirmat că a stat la aceeaşi masă în bar şi a auzit toată discuţia dintre inculpata şi denunţător, inclusiv afirmaţiile acesteia că cei 75.000 de euro erau pentru rezolvarea ultimei etape din atribuirea casei către B.G. Martora a mai afirmat că a văzut cum B.G. a dat inculpatei o sumă de bani în euro pe care aceasta a introdus-o în geantă fără să-i numere.

Declaraţiile martorului denunţător au fost confirmate şi de relatările soţiei sale, martora B.F. care a participat alături de soţul său la aşa-numitele „vizionări" ale unor vile în cartierul Cotroceni organizate de către inculpata în scopul întăririi convingerii denunţătorului de realitatea celor afirmate şi pretinse de către ea.

În una din aceste vizionări, soţii B. au mers împreuna cu martorul M.V.A., căruia inculpata îi promisese de asemenea, o locuinţă în cartierul Cotroceni.

Astfel, martorul M.V.A. a declarat că in primăvara anului 2010 a aflat de la tatăl său că medicul B.G., din oraşul Găeşti, cunoaşte o bună oportunitate pentru obţinerea unei case în Bucureşti. Fiind interesat de cumpărarea unei case în capitală, martorul a luat legătura cu B.G. şi prin discuţii telefonice au stabilit întâlnire în Bucureşti lângă Grădina Botanică.

M.V.A. a relatat că în acea zi s-a întâlnit cu B.G., soţia acestuia şi o altă persoană de sex feminin care, din descrierea realizată şi afirmaţiile că aceasta s-a recomandat ca persoana de legătură cu V.E., nu putea fi decât R.V.V. Au stat de vorbă puţin într-o cafenea şi au plecat cu autoturismul condus de B.G. în vederea întâlnirii cu V.E. După scurt timp de la plecarea din acea zonă, autoturismul a fost oprit şi în interior a urcat o doamnă cu vârsta înjur de 55 de ani care s-a recomandat ca fiind V.E., şefa Spaţiului Locativ din cadrul Primăriei sectorului 5 Bucureşti.

De la urcarea inculpatei în autoturismul condus de B.G., în interior aflându-se şoferul şi 4 pasageri (M.V.A., R.V.V., B.F. şi V.E.), s-au îndreptat spre zona Uranus din Bucureşti şi au oprit lângă o casă cu curte interioară. Martorul a arătat că V.E. i-a spus că ea poate să-l ajute cu obţinerea acelei case şi că trebuie să dea un avans cât mai repede întrucât sunt şi alte persoane interesate de acel imobil. M.V.A. a precizat că doreşte să vadă casa din interior, însă inculpata i-a răspuns că nu se poate.

Martorul a afirmat că în discuţia de la întâlnirea din zona Grădinii Botanice, R.V.V. i-a spus că trebuie să dea 30.000 de euro pentru obţinerea unei case, iar la arătarea din exterior a imobilului, inculpata a învederat că sunt necesari 60.000 de euro, moment de la care M.V.A. a realizat că ceva nu este în regulă, a tăcut şi a lăsat-o pe V.E. să expună argumentele ei tară să le dea crezare. M.V.A. a devenit circumspect datorită dublării preţului la scurt interval de timp şi imposibilităţii de vizionare a imobilului anterior remiterii vreunei sume de bani, astfel că nu a dat curs solicitărilor şi nu s-a arătat dispus la alte discuţii cu inculpata.

M.V.A. a menţionat că inculpata a afirmat că din momentul în care îi va da banii, ea se va ocupa de toate demersurile necesare pentru ca el să devină proprietarul acelei case.

Şi în cazul martorului M.V.A. inculpata V.E. a încercat să folosească aceeaşi metodă, ca şi în cazul denunţătorului B.G., relatările martorului M. corelându-se cu afirmaţiile celorlalţi martori din dosar, în sensul că inculpata a invocat că, în virtutea funcţiei sale de şef Spaţiu Locativ al Primăriei sector 5 Bucureşti, în mod sigur poate intermedia vânzarea de locuinţe administrate de primărie, pretinzând în schimbul folosirii acestei influenţe sume de bani. A mai reieşit că şi în ceea ce-l priveşte pe acest martor, inculpata a însoţit solicitarea de bani de afirmaţiile că urgent trebuie să primească suma pretinsă, întrucât sunt şi alte persoane interesate de acelaşi imobil, argumente folosite şi faţă de B.G. la pretinderea şi primirea sumei de 50.000 de euro.

La scurt timp după remiterea sumei de 75.000 de euro, martorul denunţător a aflat că inculpata a ieşit la pensie şi a realizat că nu va obţine nimic în schimbul banilor daţi inculpatei. In acest context a încercat de mai multe ori să ia legătura cu inculpata pentru a lămuri această problemă sau pentru a-i fi restituiţi banii. Despre aceste demersuri au relatat şi martorii Ş.A.E. (fiica inculpatei), V.T. (soţul inculpatei) şi C.M. (bona nepotului inculpatei) şi, deşi aceşti martori au încercat să acrediteze ideea unor presiuni şi chiar violenţe exercitate de către denunţător, precum şi aceea că banii i-ar fi fost daţi nu inculpatei, ci martorei R.V.V., declaraţiile lor au venit să susţină existenţa unei înţelegeri între denunţător şi inculpată şi realitatea remiterii unor sume de bani în schimbul obţinerii unui imobil din fondul locativ al Primăriei sector 5 Bucureşti, Primărie a cărei angajată era inculpata. Afirmaţiile martorilor S.A.E. şi V.T., fiica şi soţ al inculpatei, cum că martorul B.G. le-ar fi spus că a dat banii martorei R.V. nu au fost confirmate de celelalte probe şi în egală măsură lipsite de logică, în condiţiile în care B.G. a încercat să recupereze banii de la inculpată, fiind uneori însoţit în ocaziile respective chiar de către martora R.

Cele susţinute de către martorul denunţător cu privire la sumele de bani date inculpatei şi la modul în care a obţinut parte din aceşti bani s-au coroborat şi cu datele obiective ce au rezultat din actele comunicate de către unităţile bancare. Astfel, în adresa din 14 decembrie 2011, B.R.D. G.S.G. a precizat că B.G. a primit un credit în valoare de 47.000 de euro, la data de 23 iunie 2006.

Din adresa din 25 noiembrie 2011 a SC U.C.F.I.F.N. SA a reieşit că această unitate bancară a acordat lui B.G., la data de 03 iunie 2009, un credit în valoare de 19.175 euro.

SC R.B. SA a arătat ca prin adresa din 28 noiembrie 2011 lui B.G. i s-a acordat credit de 43.260 lei, la data de 8 ianuarie 2010. Pentru obţinerea sumei de 75.000 euro denunţătorul a contractat şi un împrumut de 60.000 lei pe numele cabinetului medical.

Reţinând situaţia de fapt descrisă mai sus, instanţa a apreciat ca fiind realizate, sub aspect material, elementele infracţiunii de trafic de influenţă, constând în pretinderea sumei de 160.000 euro şi primirea acestei sume în tranşe, în perioada iunie 2006 - martie 2010.

Sub aspectul laturii subiective, probele de la dosar au relevat că inculpata a acţionat cu intenţie directă. Atât la momentul pretinderii, cât şi la primirea banilor, inculpata V.E. şi-a dat seama că vrea să trafice influenţa faţă de funcţionarii la care a făcut referire, prevăzând şi dorind crearea de suspiciuni cu privire la probitatea profesională a acestora, situaţie ce a generat o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, este necesar ca făptuitorul să arate că are influenţă, reală sau fictivă, asupra unui funcţionar ce are în atribuţii serviciul sau actul de dispoziţie dorit de cumpărătorul de influenţă, fără să fie necesară indicarea nominală a funcţionarului, fiind suficientă doar referirea generică prin calitate sau competenţă. In prezenta cauză inculpata a nominalizat în parte persoanele cu atribuţii în obţinerea avantajului dorit de cumpărătorul de - influenţă (M.V., primarul sectorului 5 Bucureşti şi V.F., directorul SC C. SA, fosta I.C.R.A.L.), însă neindicarea tuturor funcţionarilor nu impietează asupra existenţei infracţiunii.

De asemenea, s-a realizat în prezenta cauză şi condiţia ca funcţionarul să nu fi îndeplinit anterior traficului de influenţă, actul dorit de cumpărătorul de favoruri, situaţie ce ar fi justificat reţinerea infracţiunii de înşelăciune. Elementele materiale ale traficului de influenţă comis de inculpata V.E., au fost realizate fără ca anterior sau ulterior să se fi dispus atribuirea unei case denunţătorului.

În ceea ce priveşte reţinerea în cauza a disp.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, prima instanţă a arătat că materialul probator a relevat că inculpata a săvârşit mai multe acte materiale în unicul scop de a trafica presupusa sa influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei sector 5 Bucureşti, în favoarea martorului B.G., cu aceeaşi promisiune de a obţine o casă pentru acesta.

Discuţiile repetate avute de inculpata cu martorul, urmate de primirea banilor în tranşe, nu au avut în realitate semnificaţia unor acte autonome, în sensul prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Activităţile inculpatei au urmărit un singur rezultat, având la baza o unică formă de vinovăţie, scurgerea timpului între momentele la care inculpata a primit banii fiind determinată de natura infracţiunii, în condiţiile spetei, astfel că, considerate în ansamblul lor, s-a constatat că aceste activităţi sunt legate între ele în mod natural, alcătuind o singură acţiune şi, ca atare, reprezintă o unitate naturală de infracţiune, iar nu o infracţiune continuata de trafic de influenţă (Înalta Curte de Casație și Justiție, Complet 9 judecători, Decizia nr. 604/2003).

În condiţiile în care încă de la început inculpata a pretins o anumită sumă de bani, pe care ulterior a şi primit-o şi încă de la momentul iniţial martorul B.G. a afirmat că nu are întreaga sumă, solicitând plata în mai multe tranşe, s-a apreciat că infracţiunea de trafic de influenţă s-a consumat în acest moment iniţial al pretinderii, astfel încât, în speţă, în pofida primirilor repetate de bani, exista o unitate naturală de infracţiune.

Maniera în care a acţionat inculpata şi invocarea mai multor persoane asupra cărora urma să-şi exercite influenţa, cu calităţi şi atribuţii diferite, nu scindează rezoluţia infracţională, în condiţiile în care solicitarea martorului viza probleme locative, a căror soluţionare implica o anumita succesiune a demersurilor făcute, astfel încât, modalitatea de soluţionare şi plata beneficiilor urma sa fie făcută în timp, inculpata având de la început o reprezentare generică a sumelor pretinse şi afirmând cu ocazia primului contract cu martorul că pentru rezolvarea problemei este necesar un interval de câţiva ani.

S-a mai arătat că între conţinuturile alternative ale traficului de influenţă există o anumită dependenţă, o legătură naturală, cum se arată în doctrina şi practica judiciară (vezi V .Papadopol în Examen teoretic al practicii Tribunalului Suprem în materia dreptului penal, Partea generală; în R.R.D. nr. 12/1972; în acelaşi sens Tribunalul Municipiului București, secţia a II-a penala, Decizia nr. 2628/1975), deoarece, pe parcursul săvârşirii infracţiunii, „pretinderea de bani sau alte foloase", precum şi „acceptarea de promisiuni, de daruri", nu reprezintă decât momente intermediare, ce îşi găsesc împlinire doar în acţiunea finală de „primire" a unor sume de bani sau alte foloase, astfel că, din aceasta cauza, întrucât fiecare din acţiunile menţionate reprezintă trepte deosebite de înfăptuire a aceleiaşi finalităţi, acţiunea subsecventă face corp comun cu cele care o preced, alcătuind laolaltă o unitate naturală de infracţiuni.

Şi anterior, instanţa supremă a adoptat un punct de vedere similar, astfel încât, relevând dependenţa ce există între conţinuturile alternative ale infracţiunii, a decis că „deşi odată cu pretinderea foloaselor sau cu acceptarea promisiunilor, infracţiunea de trafic de influenţă poate fi socotită realizată, activitatea ulterioara - de primire a foloaselor pretinse sau promise - nu este lipsită de relevantă penală, ci constituie, alături de activitatea ilicita ce o precede, o unitate infracţională, cu toate consecinţele ce decurg din această constatare" (Tribunalul Suprem, secţia penala, Decizia nr. 4748/1972, în R.R.D. nr. 8/1973).

Ca atare, pretinderea şi primirea în mod repetat a unor sume de bani într-un unic scop - exercitarea influenţei în vederea obţinerii unei locuinţe pentru fiica martorului denunţător - reprezintă acţiuni ce au decurs din chiar natura faptei, fără a avea caracterul unor acte materiale distincte, întrucât infracţiunea, în forma sa simplă, s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani în vederea traficării influentei în scopul dorit de martorul denunţător (vezi şi Decizia penala nr. 106/A din 6 noiembrie 2009 a Curtea de Apel Galaţi, secția penală).

În raport de aceste argumente, instanţa a constatat ca fapta inculpatei V.E., care, în perioada iunie 2006 - martie 2010, a pretins lui B.G. suma de 160.000 de euro, bani pe care i-a primit în mai multe tranşe, invocând că are influenţă faţă de persoane cu atribuţii în luarea deciziilor cu privire la repartizarea de locuinţe aflate în administrarea Primăriei sector 5 Bucureşti, pentru intervenţia sa în scopul atribuirii unei case denunţătorului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplic.art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, instanţa a mai reţinut ca faptele inculpatei V.E. care în luna noiembrie 2007, a falsificat material prin contrafacere şi alterare, contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţă, din 17 decembrie 2003; documentul intitulat Anexa 3 - proces-verbal din 01 martie 2007 şi contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţe din 1 martie 2007, încheiat între Primăria sectorului 5 Bucureşti, în calitate de administrator, şi R.V.V., în calitate de chiriaş, creându-le aparenţa de acte oficiale autentice apte de a produce efecte juridice, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în scopul săvârşirii traficului de influenţă realizat faţă de B.G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu apl. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior (3 acte materiale).

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, instanţa a constatat ca deşi inculpata avea calitatea de funcţionar, nu a fost îndeplinita condiţia ca fapta să fi fost săvârşită în exerciţiul atribuţiilor de serviciu pentru a atrage agravarea prev. de art. 2 al art. 288 C. pen. anterior, deoarece inculpata a fost angajata în perioada 2002 - 2010, în funcţia de conducere a Serviciului Spatii de Locuit şi Spatii cu altă destinaţie, dar nu a avut atribuţii de decizie în ce priveşte vânzarea sau închirierea de imobile aflate în administrarea primăriei.

S-a arătat că deşi calitatea specială a făptuitorului ar putea fi reţinută ca circumstanţă judiciară agravantă (art. 75 alin. (2) C. pen. anterior), instanţa în considerarea jurisprudenţei C.E.D.O. a ţinut cont de calitatea inculpatei exclusiv cu ocazia analizării criteriilor prev. de art. 72 C. pen. anterior.

La individualizarea judiciara a pedepselor ce au fost aplicate inculpatei, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. anterior, respectiv dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, (inclusiv sub aspectul majorării maximului special în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale, în condiţiile art. 18 din Legea nr. 78/2000), gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana inculpatei, împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penala.

Pentru a evalua gradul de pericol social al faptelor comise, instanţa a reţinut modul în care s-au realizat concret acţiunile ce constituie elementul obiectiv al infracţiunii respective, precum şi toate împrejurările ce îl particularizează, caracterul şi importanţa obiectului lezat, forma şi gravitatea vinovăţiei.

Gravitatea concretă a faptelor reflectată şi în valorile sociale prejudiciate, privită şi prin prisma atitudinii de nerecunoaştere a inculpatei care nu a înţeles să îşi asume responsabilitatea faptelor sale, au condus la imposibilitatea reţinerii în favoarea acesteia a vreunei circumstanţe atenuante, împrejurarea că nu are antecedente penale şi buna sa conduită în familie şi societate (alături de vârsta inculpatei), fiind valorificata în orientarea asupra unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Toate aceste elemente de individualizare au condus la concluzia ca scopul preventiv de exemplaritate şi reeducativ al pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepsei, executate în regim de detenţie.

Totodată, în condiţiile în care inculpata s-a folosit în săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de funcţia deţinută în cadrul Primăriei, atât pentru a întări convingerea martorului - denunţător că are influenţă asupra persoanelor cu atribuţii de decizie în ce priveşte vânzarea sau închirierea de imobile, cât si pentru a realiza înscrisurile falsificate, cărora le-a creat aparenţa unor acte autentice ce ar fi fost emise de către instituţia în cadrul căreia inculpata avea calitatea de funcţionar, înscrisuri folosite în acelaşi scop, Tribunalul a apreciat că se justifică, şi faţă de durata pedepsei principale pe care a aplicat-o în cauză şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, respectiv, dreptul de a ocupa o funcţie de natură aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Pentru aceleaşi raţionamente, o astfel de interdicţie este, în opinia instanţei, justificată şi pe perioada executării pedepsei principale, cu titlul de pedeapsă accesorie, în condiţiile în care durata pedepsei închisorii pronunţată de instanţă nu coincide, în mod necesar cea de detenţie efectivă, existând o serie de instituţii cu incidenţă în faza executării penale ce permit eliberarea persoanei condamnate.

Instanţa a constatat că denunţătorul B.G. este îndreptăţit la restituirea sumei de 160.000 euro, conform prevederilor art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000, întrucât a denunţat fapta mai înainte ca organele de urmărire penală sa fie sesizate şi în condiţiile în care prin probele administrate în cauza (declaraţii martor şi înscrisuri) s-a făcut dovada remiterii acestei sume către inculpata.

În vederea asigurării despăgubirii denunţătorului instanţa a menţinut măsurile de indisponibilizare bunuri mobile şi imobile luate pe parcursul urmăririi penale.

II. Împotriva acestei soluţii au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-D.N.A. şi inculpata V.E.

În ceea ce priveşte motivele de apel, Parchetul a invocat exclusiv greşita individualizare a pedepsei în raport de circumstanţele reale şi personale, solicitând majorarea acesteia.

Apelul inculpatei vizează temeinicia sentinţei atacate, inculpata invocând în principal greşita apreciere a probatoriului de către instanţa de fond, arătând în esenţă că probele pe care se întemeiază condamnarea sa, sunt îndoielnice, în cauză, vinovăţia sa nefiind dovedită, iar în subsidiar, greşita individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului acesteia, cât şi al modalităţii de executare.

Prin Decizia penală nr. 227/A din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi apelanta inculpată V.E. împotriva sentinţei penale nr. 156 din data de 22 februarie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, apelanta inculpată fiind obligată la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că apelurile sunt nefondate, pentru motivele care urmează:

Instanţa de apel a constatat cu precădere că instanţa de fond a dat dovadă de rol activ în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei pe bază de probe, efectuând o cercetare judecătorească completă, menită să garanteze aflarea adevărului judiciar. In mod temeinic instanţa de fond a analizat probele administrate şi a stabilit în mod corect situaţia de fapt căreia i-a dat o corespunzătoare încadrare juridică, din ansamblul probelor administrate rezultând cu certitudine şi fără echivoc vinovăţia inculpatei sub aspectul faptelor pentru care a fost condamnată în primă instanţă.

Astfel, reevaluând materialul probator administrat în cauză, instanţa de apel a reţinut că în perioada iunie 2006 - martie 2010, inculpata V.E. a pretins martorului denunţător B.G. suma de 160.000 euro, bani ce au şi fost remişi acesteia în mai multe tranşe, afirmând că prin influenţa pe care o are asupra persoanelor cu atribuţii în procesul decizional al atribuirii de locuinţe aflate în administrarea Primăriei sector 5 Bucureşti, îi va determina pe aceştia să îi aloce o casă.

Totodată, în luna noiembrie 2007, inculpata V.E. a falsificat material, prin contrafacere şi alterare, contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţia de locuinţă, din 17 decembrie 2003, documentul intitulat „Anexa 3 -proces verbal din 01 martie 2007 şi contractul de închiriere pentru suprafeţe cu destinaţie de locuinţe din 1 martie 2007 încheiat între Primăria sectorului 5 Bucureşti, în calitate de administrator şi R.V.V., în calitate de chiriaş.

Situaţia de fapt menţionată rezultă fără putinţă de tăgadă din aceea că declaraţia martorului-denunţător B.G. se coroborează pe deplin cu declaraţiile martorilor R.V.V., G.D., B.F., M.V.A., dar mai ales cu înscrisurile aflate la dosar, înscrisuri ce susţin declaraţiile martorilor, respectiv documentele aflate la dosarul de atribuire a unei locuinţe numitei B.D. (în prezent G.D.), înscrisurile contrafăcute de către inculpată şi documentaţia aferentă verificărilor efectuate în legătură cu acestea, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică din 10 ianuarie 2012 şi înscrisurile ce susţin teza denunţătorului privind modalitatea în care a obţinut sumele de bani remise inculpatei (adresa din 25 noiembrie 2011 a SC U.C.C.F. I.F.N. SA; adresa din 14 decembrie 2011 a B.R.D. G.S.G.; din 28 noiembrie 2011 a SC R.B. SA, fotocopii contracte de credit).

S-a reţinut că prima instanţă a descris pe larg faptele. reţinute în sarcina inculpatei şi a analizat complet şi exhaustiv mijloacele de probă ce fundamentează condamnarea acesteia, o reluare ca atare a unei asemenea expuneri fiind redundantă.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatei în sensul că martorul denunţător B.G. de conivenţă cu martora R.V.V. au stabilit. c)onţinutul declaraţiilor în sprijinului acuzării inculpatei, nu a fost primită. Astfel, pe de o parte această presupusă „înţelegere" între cei doi nu explică şi concordanţa celorlalte probe testimoniale şi cu atât mai puţin credibil este că cei doi au convenit încă din anul 2006 asupra preconstiruirii unor înscrisuri care să sprijine denunţurile formulate în anul 2011, cu atât mai mult cu cât unele înscrisuri emană de la inculpată însăşi.

Hotărârile prin care s-a statuat asupra vinovăţiei numitei R. (în prezent P.V.V.) nu sunt în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută în prezenta cauză, dimpotrivă coroborat şi cu declaraţia martorului M., martor a cărei obiectivitate nu a fost pusă la îndoială nici de inculpată, conturează un adevărat modus operandi. Nu se verifică nici teza cu privire la scopul urmărit de martora R. prin declaraţia dată, acela de a o incrimina exclusiv pe inculpată pentru faptele sale, atâta timp cât aceasta nu a negat implicarea sa.

Instanţa de apel a constatat că declaraţiile inculpatei sunt inconsecvente, neverosimile în privinţa pretinselor „presiuni psihice şi fizice" exercitate de martora R. şi contrazise de probele testimoniale din care rezultă în mod evident o relaţie apropiată între cele două, susţinerile acesteia în apărare fiind înlăturate pertinent şi concludent şi de prima instanţă. De altfel, coroborând probele testimoniale reiese că aşa-zisele presiuni asupra inculpatei au constat în încercările repetate ale martorului denunţător B.G. de a recupera banii daţi după aflarea faptului că inculpata s-a pensionat, încercări la care au asistat martorii Ş.A.E. -fiica inculpatei, C.M. -bona nepotului şi V.T.- soţul inculpatei.

Declaraţia martorului I. de care inculpata se prevalează este irelevantă, martorul declarând că a aflat de la o terţă persoană, (iar nu de la R.V., cum susţine apărarea), după ce a divorţat de numita R. că aceasta ar fi luat o sumă mare de bani de la numitul B.

De asemenea, declaraţia martorei Ţ.G., deşi atestă o încercare a numitei R. de a influenţa cercetarea penală în curs, de fapt, confirmă relaţia dintre inculpată şi martora R., cât şi faptul că acestea vorbeau frecvent despre apartamente.

Sub aspectul caracterului îndoielnic al sumei de bani, produs al infracţiunii de corupţie, instanţa de apel a subliniat cu precădere că martorul denunţător a făcut dovada deţinerii sumelor respective, cât şi a corelării temporale a străduinţelor depuse în vederea obţinerii acestor sume cu solicitările succesive ale inculpatei, iar pe de altă parte, remarcă faptul că în raport de dificultatea achiziţionării unui imobil astfel cum martorul denunţător îşi dorea, respectiv o „vilă" într-o zonă ultracentrală şi pretenţioasă a capitalei, raportat şi la perioada derulării activităţii, perioadă de explozie a preţurilor pe piaţa imobiliară, când suma de 160.000 de euro putea servi la achiziţionarea unui apartament modest într-un bloc de locuinţe, suma de bani nu apare ca fiind exorbitantă şi îndoielnic a fi încredinţată inculpatei în scopul arătat.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, contrar criticilor formulate de apelanţi, s-a constatat că pedepsele stabilite de către instanţa de fond sunt just individualizate în raport cu toate criteriile menţionate în art. 72 C. pen. anterior.

Astfel, atât pedepsele aplicate, cât şi pedeapsa rezultantă, au fost apreciate ca proporţionale cu gravitatea, indiscutabil ridicată, a faptelor săvârşite, evidenţiată de împrejurările concrete de comitere, de valoarea mare a produsului infracţiunii, de derularea activităţii infracţionale o durată îndelungată, de calitatea şi diversitatea funcţionarilor asupra cărora aceasta a susţinut că urma a-şi trafica influenţa, afectând astfel atât încrederea în onestitatea lor, cât şi prestigiul instituţiilor publice în care îşi desfăşurau activitatea şi, totodată, echitabilă în raport cu datele ce caracterizează în mod favorabil persoana inculpatei, vârsta acesteia, lipsa oricăror antecedente penale, care, deşi nu se justifică a fi reţinute drept circumstanţe atenuante judiciare, tocmai în considerarea gravităţii faptei comise, se reflectă corespunzător în aceea că pedeapsa este orientată spre limita minimă.

Astfel, dacă în cazul altor infracţiuni lipsa antecedentelor penale, cariera profesională etc. sunt elemente menite a reliefa un pericol social mai redus, în cazul infracţiunilor de corupţie aceste elemente constituie adevărate premise pentru comiterea infracţiunii (de pildă în cazul în care o persoană are antecedente penale, ori nu are un loc de muncă stabil, nu poate în mod concret să ocupe funcţia care să îi permită ca în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu să săvârşească infracţiunea de corupţie).

Or, tocmai experienţa profesională a inculpatei ar fi presupus desfăşurarea în condiţii fireşti a activităţii sale, însă aceasta a urmărit, de la un anumit moment, să obţină avantaje patrimoniale necuvenite, speculând tocmai relaţiile profesionale pe care în virtutea funcţiei se poate presupune în mod rezonabil că le avea.

Sub aspectul modalităţii de individualizare a executării, s-a apreciat că instanţa de fond a avut în mod corect în vedere scopul pedepsei, astfel cum este acesta reglementat de art. 52 C. pen. anterior, respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Or, cu privire la acest aspect apreciem că scopul preponderent urmărit prin aplicarea pedepselor în cazul infracţiunilor de corupţie este cel al prevenţiei generale, întrucât prevenţia specială se realizează prin însăşi hotărârea de condamnare şi consecinţele acesteia, respectiv imposibilitatea ocupării în continuare a funcţiei în exercitarea căreia s-a comis infracţiunea.

Astfel, în considerarea frecvenţei ridicate a infracţiunilor de corupţie, a consecinţelor negative generate de acest fenomen ce se reflectă într-o diminuare a respectului faţă de autoritate, în condiţiile în care la nivelul întregii societăţi se încearcă printr-un efort conjugat eradicarea fenomenului corupţiei, s-a apreciat că scopul pedepsei nu se poate realiza decât prin executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie.

S-a menţionat şi faptul că, numai prin dispunerea executării efective a pedepsei închisorii, se asigură o justă individualizare a acesteia, în raport cu gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, raportat îndeosebi la valoarea mare a sumei de bani ce constituie produsul infracţiunii de corupţie deduse judecăţii (160.000 euro), durata îndelungată a activităţii infracţionale, dar şi faptul că inculpata s-a prevalat, în mod repetat, de influenţa declarată asupra mai multor funcţionari publici, dar mai ales, conduita procesuală a acesteia, care a negat săvârşirea infracţiunii în pofida unui probatoriu acuzator consistent şi neîndoielnic, refuzând să îşi asume responsabilitatea, astfel încât nu se poate aprecia că simpla pronunţare a condamnării, neurmată de executarea efectivă a pedepsei aplicate, constituie un avertisment suficient şi serios pentru inculpată, nefiind îndeplinită, prin urmare, condiţia prevăzută de art. 86l alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

Faţă de cele reţinute, constatând că hotărârea apelată este legală şi temeinică, în baza art. 379 pct. l lit. c) C. proc. pen. anterior s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-D.N.A. şi inculpata V.E.

IlI. Impotriva Deciziei penale nr. 227/A din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs, în termenul legal, inculpata V.E.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că acesta este fondat numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen. pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

C. proc. pen. anterior al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.

Având în vedere data pronunţării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, situaţie în care decizia recurată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi 2 C. proc. pen. anterior, se constată că recurenta inculpată V.E. nu a depus motive de recurs în termenul legal, ultima zi pentru depunerea motivelor de recurs fiind 20 martie 2014, iar motivele au fost depuse la data de 21 martie 2014 prin apărătorul desemnat din oficiu şi la data de 07 mai 2014 prin apărătorul ales.în această situaţie se va analiza numai incidenţa cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior.

În ce priveşte cazul de casare invocat tardiv, respectiv cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. anterior, acesta nu se regăseşte printre cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, motiv pentru care acesta nu va fi analizat.

Înalta Curte, analizând dosarul cauzei, constată că în cauză nu sunt incidente nici unul din cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior.

Se observă că, deşi formal a fost invocat tardiv cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. anterior, temeiurile reale invocate tind la reindividualizarea pedepsei, respectiv, în subsidiar la achitarea inculpatei, însă odată cu abrogarea fostului caz de casare prevăzut de pct. 18 şi modificarea fostului caz de casare prevăzut de pct. 14 prin Legea nr. 2/2013, nu mai este posibilă reindividualizarea pedepsei deoarece aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de lege, şi nici reanalizarea situaţiei de fapt cu consecinţa achitării inculpatei pentru lipsa elementelor obiective ale infracţiunilor, situaţie care a fost definitiv reţinută de instanţa de apel.

Astfel, faţă de tardiva invocare a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 172 C. proc. pen. anterior şi faţă de lipsa oricărui alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident niciun caz de casare din cele prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, care să permită valorificarea criticilor învederate instanţei de recurs de către recurenta inculpată V.E.

În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen., examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunilor instanţa de recurs constată următoarele:

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 se observă că pedeapsa pentru această infracţiune în vechea lege (închisoare de la 2 la 10 ani) a fost modificată, limitele din noua lege, respectiv art. 291 alin. (1) C. pen. fiind mai favorabile (închisoare de la 2 la 7 ani), în consecinţă se impune aplicarea art. 5 C. pen.

În ce priveşte infracţiunea prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior se observă că art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a fost dezincriminat, în consecinţă se impune aplicarea art. 5 C. pen.

Aceste infracţiuni au fost săvârşite în concurs, iar concursul de infracţiuni din N.C.P. reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) este sancţionat mai aspru, fiind obligatorie aplicarea sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, pe când la concursul de infracţiuni reglemenat de art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) din vechiul C. pen. sporul era facultativ, de cel mult 5 ani.

Faţă de aceste considerente, se va admite recursul declarat de inculpata V.E. împotriva Deciziei penale nr. 227/A din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Se va casa în parte decizia penală atacată cât şi sentinţa penală nr. 156/F din data de 22 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la aplicarea legii penale mai favorabilă, şi rejudecând în aceste limite:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, aplicată inculpatei V.E., în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi 3 ani pedeapsă complementară în sensul interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior;

- 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

Va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpata V.E. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

Va înlătura aplicarea art. 17 liic din Legea nr. 78/2000 şi va menţine pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va dispune contopirea pedepselor astfel stabilite, urmând ca inculpata V.E. să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni si 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica pedeapsa accesorie în conţinutul prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

Va menţine restul dispoziţiilor ambelor hotărâri recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpata V.E. împotriva Deciziei penale nr. 227/A din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează în parte decizia penală atacată cât şi sentinţa penală nr. 156/F din data de 22 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, numai cu privire la aplicarea legii penale mai favorabilă, şi rejudecând în aceste limite:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de ari 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani, aplicată inculpatei V.E., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

Schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpata V.E. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

Înlătură aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi menţine pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., dispune contopirea pedepselor astfel stabilite, urmând ca inculpata V.E. să execute în final pedeapsa de 2 ani şi 6 luni şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică pedeapsa accesorie în conţinutul prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

Menţine restul dispoziţiilor ambelor hotărâri recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 iulie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1936/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul deosebit de...		ICCJ. Decizia nr. 23/2014. SECŢIA PENALĂ. Accidentul şi... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2242/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs