ICCJ. Decizia nr. 193/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 193/A/2014
Dosar nr. 6763/2/2013
Şedinţa publică din 20 iunie 2014
Asupra apelului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 58/F din data de 31 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. în contradictoriu cu intimatul B.C.M.
A obligat petentul să plătească statului suma de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut următoarele:
La data de 11 octombrie 2013 petentul A.I. a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art 2781 C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004 şi dreptului la apărare garantat de prevederile art. 21 din Constituţia României, arătând că la data de 6 septembrie 2013 a formulat plângere penală împotriva domnului procuror B.C.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; că, acea plângere penală a fost formulată întrucât prin Rezoluţia nr. 2899/II-2/2013 emisă în aplicarea art. 278 C. proc. pen s-a respins plângerea petentului înaintată în Dosarul nr. 1027/P/2013; că, deşi prin adresa de la 17 septembrie 2013 i s-a comunicat petentului faptul că plângerea penală formulată la 06 septembrie 2013 a fost trimisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie, această instituţie încalcă "brutal" prevederile art. 277 C. proc. pen.
Analizând plângerea formulată raportat la dispoziţiile art. 275 - 278, 2781 C. proc. pen., Curtea a constatat că procedura prevăzută de textele de lege vizează contestarea actelor şi măsurilor de urmărire penală, art. 275 prevăzând că orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
În speţă, petentul a contestat măsura trimiterii plângerii formulate de petent împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti - B.C.M. organului competent pentru a dispune, respectiv DNA, măsură comunicată petentului prin adresa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înregistrată sub nr. 13254 din 17 septembrie 2013.
S-a observat că această măsură are o natură exclusiv administrativă, neconstituind un act ori o măsură de urmărire penală, în sensul art. 275 C. proc. pen.
Prin urmare, petentul nu are deschisă nicio cale prevăzută de lege pentru a contesta înregistrarea plângerii penale pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, eventuala lipsă a competenţei ori a imparţialităţii organului de urmărire putând fi invocată exclusiv prin raportare la actele şi măsurile de urmărire penală concrete ce urmează a fi efectuate în cauză.
Împotriva acestei decizi penale a formulat contestaţie (recalificată apel) la data de 05 februarie 2014 contestatorul A.
În motivarea contestaţiei a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată fără o prealabilă cercetare judecătorească legală a infracţiunilor menţionate în cuprinsul plângerii şi fără ca instanţa să aibă în vedere actele depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, a considerat că sentinţa atacată a încălcat drepturile fundamentale garantate de art. 21, 22, 23 din Constituţia României.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.
Hotărârile supuse apelului, conform dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen., sunt sentinţele, dacă legea nu prevede altfel.
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi art. 408 C. proc. pen., a recalificat calea de atac formulată de petent ca fiind apel.
Conform dispoziţiilor art. 551 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile primei instanţe rămân definitive la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă contestaţiei sau apelului.
În cauza de faţă petentul a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 56/PI din 12 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, definitivă potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior.
În conformitate cu prevederile art. 278 alin. (10) C. proc. pen. anterior, "hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă"
În privinţa sentinţei penale atacate, pronunţată în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior şi definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.
În speţă, nu este incidenţă niciuna dintre situaţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile Codului de Procedură penală anterior, astfel că se impune respingerea apelului formulat ca inadmisibil.
Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul petentului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.
Va obliga apelantul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 31 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2014. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1978/2014. Penal. Intervenirea unei legi... → |
|---|
