ICCJ. Decizia nr. 1898/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1898/2014
Dosar nr. 700/87/2012
Şedinţa publică din data de 3 iunie 2014
Asupra recursului faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 132 din 27 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în. baza art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 74-76 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M., cu domiciliul în mun. Alexandria, la pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni. în baza art. 9 alin. l lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic, art. 74-76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni. în baza art. 33-34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, aceea de 6 (şase) luni închisoare. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit b) şi c) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen. în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi s-a fixat termen de încercare de 2 ani şi 6 luni potrivit art. 82 C. pen. S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin M.F.P. Bucureşti şi a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL Alexandria la plata sumei de 14.278 lei cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat şi dobânzile aferente de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata integrală a debitului. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, în solidar cu partea responsabilă civilmente. S-a dispus comunicarea hotărârii la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.A fost menţinut sechestrul asigurător.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul anilor 2007-2009, inculpatul M.M. - administrator la SC C. SRL Piatra a desfăşurat activităţi economice care au generat venituri, fără ca acestea să fi fost evidenţiate în documentele financiar-fiscale ale societăţii, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.
Astfel, SC C. SRL Piatra a evidenţiat în contul 628 cheltuieli cu serviciile executate de terţi, suma de 42.017 lei din F.F, fără dată emisă de SC D.C. SRL Alexandria, în valoare totală de 50.000 lei, reprezentând prestări servicii, fără a deţine documente justificative privind lucrările prestate. Pentru suma de 42.017 lei, reprezentând o cheltuială nedeductibilă fiscal s-a determinat impozitul pe profit datorat bugetului de stat în sumă de 6.723 lei.
Inculpatul, în caritate de administrator la SC C. SRL Piatra, nu a întocmit şi nu a depus la organul fiscal teritorial (A.F.P Turnu Măgurele) declaraţia 100 privind obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat şi nici declaraţia 101 privind impozitul pe profit.
La data de 08 decembrie 2008, inculpatul a întocmit F.F din 08 decembrie 2008, în valoare totală de 4.131,65, din care T.V.A. de plată - 693,45 lei şi venituri în sumă de 3.468,45 lei către S.N.I.F. Teleorman, fără a înregistra în contabilitatea SC C. SRL Piatra.
În cursul lunii iunie 2008, inculpatul a evidenţiat tot în contul (grupa 61 - clasa 6) cheltuieli cu serviciile executate de terţi, suma de 105.042 lei, conform F.F. din 16 iunie 2008 emisă de SC D.C. SRL Alexandria, reprezentând prestări servicii, fără a deţine documente justificative, suma de 105.042,02 lei, fiind considerată cheltuială nedeductibilă fiscal, iar impozitul pe profit datorat statului nu a fost achitat.
Inculpatul a înregistrat, în perioada martie - mai 2008, achiziţii de diverse materiale de construcţii în baza unor facturi emise către alţi beneficiari, decât SC C. SRL, respectiv către SC D.C. SRL Alexandria sau către persoana fizică P.C. din mun. Alexandria, în sumă totală de 3.728,57 lei, evidenţiată în contul 6028, cheltuieli cu alte materiale, fiind încălcate prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.
Inculpatul M.M. - administrator la SC C. SRL Piatra a dedus în mod fals suma de 28.678 lei, din facturi de achiziţii de materiale de construcţii, destinate altor clienţi, în speţă către SC D.C. SRL Alexandria, sau către persoana fizică P.C. din mun. Alexandria şi din facturi de prestări servicii, fără a deţine documente justificative din care să rezulte necesitatea şi realitatea serviciilor prestate.
În cadrul activităţii economice a SC C. SRL Piatra, în perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009 inculpatul a evidenţiat în contabilitatea societăţii cheltuieli de natură salarială pentru angajaţii societăţii, state de plată, dar nu a declarat la organul fiscal teritorial (A.F.P Turnu Măgurele) impozitul pe veniturile din salarii datorat bugetului de stat.
Inculpatul M.M., administrator la SC C. SRL Piatra, nu a declarat la organul fiscal teritorial, contribuţia individuală la asigurările sociale de stat (C.A.S) reţinute de la angajaţi (asiguraţi), cu intenţie în cel mult 30 de zile de la scadenţă.
Inculpatul a determinat şi evidenţiat contribuţia la asigurările de sănătate datorate de salariaţi, fără să declare la organul fiscal teritorial această contribuţie.
Inculpatul M.M. a determinat şi evidenţiat în contabilitatea SC C. SRL Piatra, unde avea calitatea de administrator - contribuţia individuală la Bugetul asigurărilor de şomaj, în ce priveşte angajaţii societăţii, deşi a reţinut sumele reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă pentru salariaţii societăţii, nu a virat la A.F.P. Turnu Măgurele.
În raport cu situaţia de fapt reţinută, judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, fapte prev.de art. 6 şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 modificată şi completată - prin O.G. nr. 54/2010.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen., ţinând cont atât de împrejurările comiterii faptei, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine parţial sinceră în faţa instanţei, vârsta inculpatului, apreciind că, prin condamnarea sa la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru fiecare infracţiune, ca efect al aplicării circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 C. pen., va putea fi atins scopul educativ-preventiv al legii penale.
Cu privire la individualizarea modalităţii de executare, constatând că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 81 C. pen., instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi a fixat termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 C. pen.
Procedând la soluţionarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului - potrivit dispoziţiilor art. 346, art. 14 C. proc. pen. şi art. 1349 C. civ., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin M.F.P. Bucureşti şi a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL Alexandria, la plata sumei de 14.278 lei cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat şi dobânzile aferente de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata integrală a debitului.
S-a precizat că suma la plata căreia a fost obligat inculpatul a fost stabilită prin raportul de expertiză şi suplimentul la raportul de expertiză contabilă judiciară, întocmite în cauză, acte cărora instanţa le-a dat eficienţă juridică mai mare decât celor întocmite de inspecţia fiscală din cadrul D.G.F.P. Teleorman.
Instanţa de fond a dispus comunicarea hotărârii la O.N.R.C. şi a menţinut sechestrul asigurător instituit în cauză în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa din 08 decembrie 2011 asupra unei case de locuit în comuna Piatra şi a unui apartament situat în mun. Alexandria, în vederea recuperării prejudiciului, fiind dispus notarea sechestrului asigurător de către O.C.P.I Teleorman în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni.
Împotriva sentinţei penale nr. 132 din 27 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în termenul legal, au declarat apel Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Teleorman (la data de 09 octombrie 2013) şi partea responsabilă civilmente SP L. SRL Alexandria (la data de 10 octombrie 2013).
În cuprinsul cererii de apel (filele 2-3 d.a.), partea civilă M.F.P., A.N.A.F., D.G.R.F.P. Ploieşti, A.J.F.P. Teleorman a contestat hotărârea pronunţată de instanţa de fond sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile a cauzei, arătând că în mod greşit instanţa de fond nu a admis în integralitate cererea sa de constituire ca parte civilă în procesul penal prin care a solicitat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei totale de 356.039 lei, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, a cărui provenienţă şi semnificaţie au fost precizate în mod explicit de către organele de inspecţie fiscală, şi de asemenea nu a dispus obligarea inculpatului şi a părţii responsabile civilmente şi la suportarea obligaţiilor fiscale accesorii reprezentând majorări de întârziere, penalităţi şi dobânzi calculate în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei fiscale în. materie, cu începere de la data scadenţei şi până la stingerea integrală a debitului.
Apelanta parte responsabilă civilmente SP L. SRL Alexandria nici nu a formulat motive scrise de apel şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de control judiciar pentru a învedera care sunt motivele de nelegalitate sau netemeinicie pentru care a înţeles să exercite prezenta cale de atac.
Ca urmare, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că potrivit suplimentului la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, în sarcina inculpatului M.M. a fost stabilit un prejudiciu total, rezultat din fapte de natură penală, în cuantum de 14.278 lei, alcătuit din următoarele componente: 13.001 lei reprezentând debit penal aferent procedurii stopajului la sursă conform art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi 1.277 lei reprezentând debit penal aferent procedurii neîhregistrării veniturilor conform art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 din care 583,75 este datorat cu titlul de impozit pe profit, iar 693,20 lei cu titlul de T.V.A., acest din urmă debit rezultând din neînregistrarea în contabilitatea proprie a SC C. SRL a facturii fiscale din 08 decembrie 2008, în valoare totală de 4.341,65 lei, emisă către S.N.I.F. Teleorman.
S-a evidenţiat că, de vreme ce pe baza unei probe ştiinţifice ale cărei concluzii sunt agreate de către instanţă ca fiind pertinente şi relevante soluţionării cauzei, este dovedit cu prisosinţă caracterul deductibil din punct de vedere fiscal al cheltuielilor înregistrate de inculpatul M.M. în evidenţele contabile ale SC C. SRL al cărei administrator era, Curtea a constatat că aceste operaţiuni financiar - contabile nu au influenţat în niciun fel obligaţiile fiscale ale acestui contribuabil aferente plăţii impozitului pe profit şi a T.V.A., astfel că nefirnd cauzat din această perspectivă vreun prejudiciu bugetului consolidat al statului, nu poate fi acceptată solicitarea apelantei părţi civile M.F.P., A.N.A.F., D.G.R.F.P. Ploieşti, A.J.F.P. Teleorman de obligare a inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata vreunor despăgubiri cu titlu de impozit pe profit sau T.V.A. rezultând din înregistrarea în evidenţele contabile a unor cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale.
Pe de altă parte, astfel cum rezultă din conţinutul procesului verbal din 23 februarie 2011 încheiat în urma controlului efectuat la SC C. SRL, în cuantumul prejudiciului calculat de organele de inspecţie fiscală au fost incluse şi unele sume care nu constituie debite rezultând din comiterea infracţiunilor pentru care inculpatul M.M. a fost trimis în judecată în prezenta cauză, fapt parţial observat şi sancţionat şi de către actul de sesizare a instanţei care menţionează că în mod greşit inspecţia fiscală a reţinut ca prejudiciu reprezentând impozit pe profit nedeclarat la 31 decembrie 2007 suma de 33.960 lei, precum şi de raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză care stabileşte un debit restant cu caracter civil în cuantum de 74.557 lei. Sub acelaşi aspect este de observat că în cuprinsul aceluiaşi proces verbal anterior menţionat, organele de inspecţie fiscală au stabilit în sarcina SC C. SRL şi un debit în sumă de 2.867 lei, reprezentând impozit pe profit aferent anului 2009, aspect preluat în mod necenzurat şi în cuprinsul rechizitoriului, deşi inculpatul M.M. nu a fost trimis în judecată pentru comiterea vreunei fapte de evaziune fiscală sau a altor fapte de natură penală în cursul anului respectiv.
Cum temeiul tragerii la răspundere civilă delictuală a unei persoane îl constituie săvârşirea de către acesta cu vinovăţie a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, Curtea a constatat că orice sume reclamate de apelanta parte civilă cu titlu de obligaţii fiscale restante care nu îşi au sorgintea în faptele prejudiciabile cu caracter ilicit reţinute în sarcina inculpatului în cauza de faţă şi ca atare exced cadrului juridic al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie nu pot constitui obiect al dezdăunării acesteia.
De asemenea, nici în ceea ce priveşte sumele reclamate de apelanta parte civilă cu titlu de prejudiciu rezultând din nevirarea în termenele prevăzute de lege a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii la asigurările sociale şi la fondurile speciale, solicitările acesteia nu sunt întemeiate pe de o parte pentru că în cuantumul sumei totale de 35.699 lei invocată cu acest titlu, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de inspecţie fiscală din 23 februarie 2011, se regăsesc şi contribuţii datorate de angajator care nu se încadrează în categoria contribuţiilor vizate de norma de încriminare reglementată în art. 6 din Legea nr. 241/2005.
Curtea a constatat însă că apelul declarat de partea civilă M.F.P., A.N.A.F., D.G.R.F.P. Ploieşti, A.J.F.P. Teleorman este fondat din perspectiva criticii vizând neacordarea dobânzilor, penalităţilor şi a majorărilor de întârziere datorate începând cu ziua imediat următoare împlinirii termenului de scadenţă şi până la data stingerii debitului.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut că prin cererea de constituire ca parte civilă în procesul penal, A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Judeţului Teleorman, a solicitat pe lângă obligarea în solidar a inculpatului M.M. şi a părţii responsabile civilmente la plata debitului principal în cuantum de 356.039 lei (în care sunt deja incluse anumite majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere) şi acordarea majorărilor de întârziere ce se vor calcula pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare împlinirii termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv, potrivit art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În acest context, Curtea a menţionat că, în aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită, despăgubirea acordată persoanei vătămate trebuie să acopere nu numai paguba efectiv suferită de aceasta (damnum emergens), ci şi beneficiul nerealizat (lucrwn cessans), cel din urmă fiind reprezentat, în speţă, tocmai de accesoriile debitului principal, constând în dobânzile, penalităţile şi majorările de întârziere aferente acestuia, datorate conform C. proc. fisc.
Drept urmare, întrucât prima instanţă, fără a preciza temeiul faptic sau juridic al opţiunii sale, a reţinut în mod greşit că debitul principal este doar purtător de dobânzi de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a acestuia, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de partea civilă, a desfiinţat, în parte (exclusiv sub acest aspect), sentinţa penală atacată, iar, pe fondul cauzei, l-a obligat pe inculpatul M.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL Alexandria la plata sumei de 14.278 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (majorări de întârziere, penalităţi şi dobânzi) ce vor fi calculate potrivit legislaţiei fiscale incidente. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Împotriva Deciziei penale nr. 324 din data de 19 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termenul legal, a declarat recurs Statul Român prin M.F.P. - D.G.F.P. Teleorman.
În cuprinsul cererii de recurs, partea civilă M.F.P., A.N.A.F., D.G.R.F.P. Ploieşti, A.J.F.P. Teleorman a Teleorman a contestat hotărârea pronunţată de instanţa de apel sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile a cauzei, solicitând admiterea recursului şi modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de constituire ca parte civilă în totalitate, respectiv obligarea inculpatului la suma de 356.039 lei. Partea civilă a solicitat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente SP L. SRL la plata majorărilor de întârziere ce se vor calcula pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, potrivit art. 120 art. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
De asemene, a criticat decizia pentru nelegalitate, în sensul că instanţa de apel nu a avut în vedere cuantumul sumei stabilite de organele de inspecţie fiscală, reţinând ca prejudiciu o sumă foarte mică în comparaţie cu suma pentru care au fost sesizate organele de cercetarea penală, respectiv suma de 14.278 lei.
În dezvoltarea motivelor de recurs partea civilă nu a invocat în mod expres un caz de casare din cele prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Examinând în aceste condiţii critica formulată de către partea civilă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
În cauză, decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la 19 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursul declarat de partea civilă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 06 ianuarie 2014, fiind trimis prin poştă, purtând data de 30 decembrie 2013 (data de pe plic) situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a principiului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 172 alin. (1) art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului - reglementat ca a doua cale ordinară de atac -doar la chestiuni de drept.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează in cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte recursul formulat de partea civilă M.F.P., A.N.A.F., D.G.R.F.P. Ploieşti, A.J.F.P. Teleorman, Înalta Curte constată că în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti -Secţia I Penală a reţinut că potrivit suplimentului la raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, în sarcina inculpatului M.M. a fost stabilit un prejudiciu total, rezultat din fapte de natură penală, în cuantum de 14.278 lei. Ca urmare, a admis apelul declarat de partea civilă, a desfiinţat, în parte (exclusiv sub acest aspect), sentinţa penală atacată, iar, pe fondul cauzei, l-a obligat pe inculpatul M.M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL Alexandria la plata sumei de 14.278 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (majorări de întârziere, penalităţi şi dobânzi) ce vor fi calculate potrivit legislaţiei fiscale incidente.
În consecinţă, criticile formulate în recursul formulat de partea civilă M.F.P., A.N.A.F., D.G.R.F.P. Ploieşti, A.J.F.P. Teleorman se apreciază a fi neîntemeiate, având în vedere şi neindicarea, în concret, a cazului de casare pe care se fundamentează recursul acesteia.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat partea civilă M.F.P., A.N.A.F., D.G.R.F.P. Ploieşti, A.J.F.P. Teleorman împotriva deciziei penale nr. 324 din data de 19 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul M.M. şi partea responsabilă civilmente SP L. SRL Alexandria.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Teleorman împotriva Deciziei penale nr. 324 din 19 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul M.M.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.M. până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1978/2014. Penal. Intervenirea unei legi... | ICCJ. Decizia nr. 1899/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
