ICCJ. Decizia nr. 192/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 192/A/2014
Dosar nr. 6762/2/2013
Şedinţa publică din 20 iunie 2014
Asupra apelului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 59 din 28 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 1322/P/2013 din data de 03 septembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A obligat petentul să plătească statului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut următoarele:
La data de 11 octombrie 2013, pe rolul Curţii de Apel s-a înregistrat plângerea petentului A.I. împotriva Rezoluţiei nr. 1322/P/2013 din data de 3 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin adresa din 9 decembrie 2013, această secţie a solicitat secţiei a II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti înaintarea Dosarului nr. 1322/P/2013 şi a lucrării nr. 3269/II-2/2013 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, însă acestea nu au fost ataşate, întrucât, în prezent, dosar se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen de judecată la data de 15 mai 2014.
La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2014, Curtea - din oficiu - a pus în discuţie inadmisibilitatea plângerii, având în vedere că în Dosarul nr. 6936/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 573 din 27 noiembrie 2013, având ca obiect plângerea formulată de petentul A.I. împotriva Rezoluţiei nr. 1322/P/2013 din data de 3 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările cauzei deduse judecăţii, Curtea reţine că, prin Sentinţa penală nr. 573 din 27 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 6936/2/2013, s-au hotărât următoarele:
"Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din data de 03 septembrie 2013 nr. 1322/P/2013 şi a rezoluţiei nr. 3269/II/2013 din 08 octombrie 2013, date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Obligă petentul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă."
Din verificările efectuate în sistemul informatic şi din hotărârea mai sus menţionată, s-a constatat că deşi este o sentinţă definitivă (fără cale de atac), petentul - în data de 2 decembrie 2013 - a formulat recurs, astfel că Dosarul nr. 6936/2/2013 a fost înaintat, la data de 10 ianuarie 2014, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, primind termen pentru data de 15 mai 2014.
Însă, având în vedere că prin Sentinţa penală nr. 573 din 27 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (Dosar nr. 6936/2/2013) s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva aceleiaşi rezoluţii, respectiv cea din data de 3 septembrie 2013 dată în Dosarul nr. 1322/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea a constatat că nu mai este posibilă revenirea cu o nouă plângere împotriva aceluiaşi act al procurorului, după soluţionarea unei plângeri anterioare, fără a se aduce probe noi.
Curtea a reamintit - totodată - că actele Ministerului Public, rezoluţia din prezenta cauza, spre deosebire de hotărârile instanţei, nu se bucura de autoritate de lucru judecat, astfel că, în măsura în care petentul va identifica alte probe, poate formula în interiorul termenului de prescripţie a răspunderii penale, o altă plângere, fără ca să i se poată opune soluţia anterioară a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Oricum, atitudinea procesuală a petentului A.I. este certă şi rezultă chiar şi din motivarea Sentinţei penale nr. 573 din 27 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în care s-a reţinut că petentul, la datele de 11 octombrie 2013 şi respectiv 21 octombrie 2013 a formulat două plângeri, nu doar cu un conţinut identic şi întemeiate pe aceeaşi normă legală - art. 2781 C. proc. pen. - ci şi împotriva aceluiaşi act al procurorului, respectiv Rezoluţia din 3 septembrie 2013 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin rezoluţia din Dosarul nr. 3269/II/2/2013 a Procurorului general al aceluiaşi Parchet.
Împotriva acestei încheieri penale a formulat contestaţie (recalificată apel) la data de 05 februarie 2014 contestatorul A.I.
În motivarea contestaţiei a susţinut că sentinţa atacată a fost pronunţată fără o prealabilă cercetare judecătorească legală a infracţiunilor menţionate în cuprinsul plângerii şi fără ca instanţa să aibă în vedere actele depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, a considerat că sentinţa atacată a încălcat drepturile fundamentale garantate de art. 21, 22,23 din Constituţia României.
Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.
Hotărârile supuse apelului, conform dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen., sunt sentinţele, dacă legea nu prevede altfel.
Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi art. 408 C. proc. pen., a recalificat calea de atac formulată de petent ca fiind apel.
Conform dispoziţiilor art. 551 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile primei instanţe rămân definitive la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă contestaţiei sau apelului.
În cauza de faţă petentul a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 56/PI din 12 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, definitivă potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior.
În conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior, "hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă".
În privinţa sentinţei penale atacate, pronunţată în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior şi definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
O hotărâre judecătorească, nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.
În speţă, nu este incidenţă niciuna dintre situaţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală anterior, astfel că se impune respingerea apelului formulat ca inadmisibil.
Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul petentului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.
Va obliga apelantul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 59 din 8 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2087/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 193/2014. Penal. Plângere împotriva... → |
---|