ICCJ. Decizia nr. 1899/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1899/2014
Dosar nr. 5666/112/2011
Şedinţa publică din data de 3 iunie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 196/A/2013 a Curii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa împotriva sentinţei penale nr. 62/F din 03 aprilie 2013 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe care a desfiinţat-o cu privire la soluţia dată infracţiunii de folosire cu rea credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu.
A condamnat pe inculpatul P.D., în baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu 741 alin 2 teza I şi art. 13 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, la :
- pedeapsa amenzii penale în cuantum de: 2.000 lei, ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată. A atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 631 C. pen. A constatat recuperat prejudiciul. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate
A respins ca nefondat apelul declarat de D.G.F.P. Bistriţa Năsăud, în numele statului Român prin A.N.A.F - Bucureşti, în calitate de parte civilă, împotriva aceleiaşi sentinţe. A stabilit onorariu apărător oficiu în sumă de 200 lei, ce se va avansa din F.M. J. A obligat partea civilă D.G.F.P. Bistriţa Năsăud la plata cheltuielilor judiciare, ocazionate de soluţionarea cauzei în apel, în sumă de 200 lei. Cheltuielile ocazionate de apelul declarat de parchet au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 62/F din 30 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în acelaşi dosar, în temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de evaziune fiscală, reţinută în sarcina inculpatului P.D., din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. i)1 C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. şi art. 741 alin. (2) teza a II-a C. pen. şi rap. la art. 91 lit. c) C. pen., aplicând inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 300 lei.
În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul P.D. a fost achitat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/90, republicată.
Conform art., 14, 346 C. proc. pen., s-a constatat ca fiind reparat integral prejudiciul cauzat Statului Român prin A.N.A.F. Bucureşti şi că partea vătămată SCN I. SRL Bistriţa-Bârgăului nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a respins, ca neîntemeiate, pretenţiile civile formulate de partea vătămată parte civilă Statul Român prin A.N.A.F. Bucureşti. S-a desfiinţat sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din 21 mai 2008 asupra imobilului proprietatea inculpatului, înscris în C.F. Bistriţa-Bârgăului
S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la cazierul fiscal, conform art. 6 din O.G. nr. 75/2001, republicată.
În temeiul disp. art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. b), alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 1.750 lei (din care 1.500 lei pentru urmărirea penală şi 250 lei pentru fondul cauzei), restul cheltuielilor judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul fondului a reţinut următoarele:
Inculpatul P.D. a fost asociat unic şi administrator la SC N.I. SRL Bistriţa-Bârgăului, societate care avea ca principal obiect de activitate exploatarea forestieră şi prelucrarea primară a lemnului.
În urma unui control efectuat în a doua parte a anului 2006, de către Garda Financiară, la sediul societăţii sus-menţionate, s-a stabilit că nu s-au înregistrat, cu ştiinţă, veniturile şi cheltuielile rezultate din tranzacţiile cu material lemnos, cauzându-se, în perioada 01 ianuarie 2005-21 martie 2007, un prejudiciu de 32.873 lei la bugetul de stat. Potrivit raportului de inspecţie fiscală din 29 mai 2007, întocmit de A.N.A.F.- Bistriţa-Năsăud a reieşit că, deşi la 31 decembrie 2006 soldul scriptic al societăţii a fost de 190.661 lei, suma de bani respectivă nu s-a regăsit la 30 aprilie 2007 în casieria societăţii, aceasta fiind utilizată de inculpat în interes propriu. Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de experta P.M., în calitate de asociat unic şi administrator la SC N.I. SRL Bistriţa-Bârgăului, inculpatul P.D. nu a condus evidenţa contabilă la zi în perioada 06 octombrie 2004-31 martie 2007 şi nu a evidenţiat şi declarat veniturile şi cheltuielile la termen. Aducerea la zi a evidenţei contabile pentru perioada 01 septembrie 2004-31 martie 2007 s-a efectuat în perioada aprilie-mai 2007, când s-au stabilit rezultatele financiare şi obligaţiile fiscale trimestriale şi anuale pentru această perioadă.
Prin modul în care a fost condusă evidenţa contabilă a SC N.I. SRL s-au produs prejudicii bugetului de stat în sumă de 22.082 lei, constând în impozit pe profit în cuantum de 32.873 lei şi T.V.A. negativ în sumă de 10.791 lei, prejudicii cauzate de neînregistrarea şi nedeclararea în termen a obligaţiilor fiscale, ca urmare a neconducerii la zi a evidenţei contabile pe perioada 01 octombrie 2004-31 martie 2007 şi aducerii la zi abia în luna aprilie-mai 2007.
Fapta inculpatului P.D., care, în calitatea sa de administrator la SC N.I. SRL Bistriţa-Bârgăului, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a veniturilor, întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Deoarece activitatea infracţională a inculpatului cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, ce i s-a reţinut în sarcină, s-a desfăşurat în perioada 01 ianuarie 2005-31 martie 2007, existând obligativitatea declarării şi plăţii impozitului pe profit trimestrial (până la 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul), infracţiunea de evaziune fiscală consumându-se la finele fiecărui trimestru, respectiv an calendaristic, în temeiul disp. art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991 răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute în art. 1 revine adrninistratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii. De altfel, prejudiciul înregistrat de partea civilă, menţionat anterior, a avut loc prin neînregistrarea şi nedeclararea în termen a obligaţiilor fiscale, ca urmare a neconducerii la zi a evidenţei contabile. Neachitarea în termen, trimestrial, a impozitului pe profit s-a făcut datorită înregistrării cu întârziere în contabilitate a tranzacţiilor comerciale. Aducerea la zi a evidenţei contabile a avut loc după efectuarea controlului financiar. Mai mult, cu privire la facturile din 30 martie 2006 şi din 24 aprilie 2006 expertiza a concluzionat că acestea au fost înregistrate în contabilitatea SC N.I. SRL abia în luna iunie 2009 (după mai mult de 3 ani).
Cu privire la prejudiciul înregistrat de partea civilă prin săvârşirea acestei infracţiuni, s-a reţinut că acesta a fost achitat în întregime (la 10 martie 2008 suma de 5.000 lei prin chitanţa din 10 martie 2008 și la 1 august 2009 suma de 31.550 lei prin procesul verbal de rambursare T.V.A.). Prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, de 32.873 lei, este echivalentul sumei de 9.880 euro (raportat la cursul de 3,3272 lei/euro la 30 aprilie 2007) şi a fost acoperit până la soluţionarea în primă instanţă a cauzei (nu până la primul termen de judecată, cum prevăd dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005).
În ce priveşte infracţiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, în baza concluziilor expertizei contabile (completate), efectuate în cauză, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Prin prisma statuărilor probei ştiinţifice efectuate în cauză, s-a apreciat că nu s-a făcut dovada folosirii cu rea-credinţă, de către inculpat, a creditului de care se bucură societatea, în scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, lipsind latura subiectivă (intenţia specială, „cu rea-credinţă" şi scopul special „contrar intereselor societăţii sau în folos propriu", care fac parte din conţinutul concret al infracţiunii şi trebuie constatate pentru existenţa infracţiunii), astfel că s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/90, republică.
Aşa fiind, în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii la care s-a făcut referire anterior.
Împotriva sentinţei nr. 62/F/2013 din data de 30 aprilie 2013 pronunţată de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi D.G.F.P. Bistriţa Năsăud.
Criticile aduse hotărârii primei instanţe au vizat infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor sau creditului, de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acestuia sau în folosul propriu, prevăzut de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, pentru săvârşirea căreia s-a dispus achitarea inculpatului. în dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că instanţa de judecată a dispus în mod greşit achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii irrfracţiunii de folosire cu rea credinţa a bunurilor sau creditului, de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
în dezvoltarea motivelor de apel, D.G.F.P. a arătat că instanţa de fond a dispus în mod greşit respingerea ca neîntemeiate a pretenţiilor formulate de partea civilă. S-a reţinut că, în opinia apelantului, expertul desemnat în cauză, ar fi trebuit să deţină şi calitatea de expert fiscal, în lipsa unei astfel de calificări, acesta nu avea competenţa de a analiza efectele fiscale ale activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat, o astfel de expertiză urmând doar să stabilească modul de înregistrare a documentelor generate de o activitate comercială în contabilitate.
În aceeaşi linie a modului de administrare a probaţiunii în faza cercetării judecătoreşti, s-a arătat că instanţa de fond a respins obiecţiunile formulate de partea civilă, deşi, în mod corect acestea erau utile şi necesare cauzei, fiind formulate la obiect şi ar fi condus la lămurirea aspectelor contradictorii existente între concluziile exprimate între R.I.F. şi cele exprimate de instanţă.
Prin Decizia venală nr. 196/A din 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Avei Cluj s-a admis apelul declarat de Parchetai de pe lângă Tribunalul Bistriţa şi s-a respins cel declarat de către partea civilă D.G.F.P. Bistriţa Năsăud, pentru următoarele considerente:
Din R.I.F. din 29 mai 2007, întocmit de A.N.A.F. Bucureşti, D.G.F.P. Bistriţa Năsăud, Activitatea de Inspecţie Fiscală, a rezultată că, începând cu data de 1 septembrie 2004, inculpatul nu a condus evidenţa contabilă la zi şi nu a evidenţiat şi declarat veniturile şi cheltuielile până la data de 25 ale lunilor următoare expirării trimestrelor. La solicitarea organelor de control, inculpatul a depus documentele contabile, din care rezultă că, începând cu data de 1 ianuarie 2005 şi până la data de 30 aprilie 2007, evidenţa contabilă nu a fost ţinută, şi nu a fost declarat şi plătit la bugetul de stat, impozitul pe profit de 32.873 lei. Din acelaşi raport de inspecţie fiscală a mai rezultat că, la data de 31 decembrie 2006, soldul scriptic era de 190.661 lei, iar la data de 30 aprilie 2007, acesta a depăşit profitul net înregistrat, însă suma respectivă nu s-a regăsit în casieria societăţii, fiind utilizată de inculpat în interes personal.
În nota explicativă dată de inculpat, cu ocazia verificării financiar-contabile, acesta a recunoscut atât că, nu a ţinut oficial evidenţa contabilă în perioada 2004-2007 şi că, doar în perioada martie-aprilie 2007, urmare verificării efectuate de Garda Financiară - Comisariatul Regional Cluj - secţia Bistriţa-Năsăud, a găsit un contabil, care a refăcut evidenţele contabile, dar fără a declara obligaţiile de plată. Inculpatul a mai arătat că, potrivit propriilor calcule privind profitul realizat, şi-a însuşit suma respectivă de bani, cu titlu de dividende, direct din casierie, considerând că are un asemenea drept, aceasta în condiţiile în care, din raportul de inspecţie întocmit, rezultă că nu a înregistrat în evidenţa contabilă, repartizarea profitului pe dividende şi nici ridicarea acestor sume.
La data de 10 octombrie 2012 în cauză s-a efectuat o nouă expertiză, ce a avut un număr de 13 obiective. La obiectivul nr. 13, expertul a concluzionat că „sumele ridicate de inculpat din casieria SC N.I. SRL au fost folosite în vederea desfăşurării activităţii comerciale, respectiv către plăţi pentru furnizori, plăţi servicii, plăţi pentru garanţii de participare la licitaţie, prime de asigurări, plăţi furnizori de imobilizări, plăţi pentru cumpărări de carburanţi, restituire împrumut asociat, plăţi de dividende cuvenite asociatului unic, plăţi la bugetul de stat, etc. Pentru clarificarea problemei s-a dispus completarea raportului de expertiză contabilă judiciară, expertul concluzionând, printre altele, că soldul scriptic la data de 30 aprilie 2007 era de 185.509,06 lei, prin urmare suma de 190.661 lei, stabilită prin R.I.F. din 29 mai 2007 nu este reală, raportat la data de 30 aprilie 2007, diferenţa de 5.152,70 lei reprezintă plăţi facturi furnizori din 16 şi 25 aprilie 2007. S-a mai stabilit prin lucrarea de specialitate efectuată în cauză, că, suma ridicată din casierie de inculpat la data de 30 aprilie 2007, reprezintă un avans de trezorerie, justificat cu o parte din plăţile efectuate în perioada 1 mai 2007-31 octombrie 2007.
Pornind de la aceste considerente, prima instanţă a apreciat că nu s-a făcut dovada folosirii cu rea credinţă, de către inculpat, a creditului de care se bucură societatea, în scop contrar intereselor acesteia sau în interes propriu şi prin urmare a dispus achitarea inculpatului.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea a apreciat că soluţia de achitare pronunţată în cauză este netemeinică pentru următoarele considerente:
S-a reţinut că, la data de 30 aprilie 2007 în casieria societăţii exista un prejudiciu de 185.509,60 lei. Acest prejudiciu, consemnat în raportul de inspecţie financiară din 29 mai 2007 al A.N.A.F. Bucureşti - D.G.F.P. Bistriţa nu a fost contestat de inculpat care, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, a recunoscut că a ridicat bani din casierie, în interes personal, considerând că are dreptul la dividende. După ce s-a constatat că inculpatul nu avea dreptul la dividende, acesta s-a apărat cu aceea că a ridicat bani din casieria societăţii pentru a face anumite plăţi. Sub acest aspect s-a apreciat că ridicarea sumelor de bani nu s-a efectuat cu dispoziţii de casă, care să se regăsească în scriptele societăţii, iar plăţile nu au fost justificate într-un termen rezonabil, or faptul că s-au efectuat diverse plăţi în perioada 2007-2009, nu înseamnă că la data efectuării controlului prejudiciul nu exista.
S-a menţionat că plăţile respective s-au efectuat după finalizarea raportului de inspecţie, din luna mai 2007, care a evidenţiat existenţa prejudiciului, şi au continuat chiar şi după trimiterea în judecată a inculpatului, în cursul lunii septembrie 2008, determinând soldul zero, doar în anul 2009, fapte ce echivalează cu acoperirea prejudiciului constatat la 30 aprilie 2007, prejudiciu care este cuprins între 50.000-100.000 euro.
S-a constat că reţinerea instanţei, potrivit căreia inculpatul a acţionat fără vinovăţie, în sensul că a ridicat bani din casieria societăţii, pe care i-a justificat cu plăţi ulterioare, este lipsită de fundament.
S-a apreciat că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire cu rea credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu, prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în forma continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. penal şi a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracţiune, urmare a scliirabării încadrării juridice a faptei. Având în vedere că ridicarea sumelor de bani s-a făcut prin mai multe acte, pe durata termenului de 4 luni, urmare unei rezoluţii infracţionale unice, în cauză s-au reţinut dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. penal. La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului a avut în vedere toate criteriile de individualizare a pedepselor, precum şi dispoziţiile art. 13 C. penal, respectiv 74 alin. (2) teza I C. penal. Raportat la aceste criterii de individualizare a aplicat inculpatului pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei iar potrivit disp. art. 356 C. porc. pen. va atrage atenţia acestuia asupra cazurilor de înlocuire a pedepsei amenzii cu închisoarea.
În ceea ce priveşte apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Bistriţa-Năsăud s-a constatat că în memoriul de apel sunt invocate motive de nelegalitate ce ţin mai mult de modul de efectuare a expertizei şi de numire a expertului, care în opinia apelantei trebuia să aibă calitatea de expert contabil. Criticile aduse hotărârii primei instanţe sunt nefondate.
În cauză s-au efectuat două rapoarte de expertiză contabilă, precum şi o completare a ultimului raport întocmit, prin urmare cererea apelantei de a se întocmi, un nou raport, în condiţiile în care toate aspectele au fost lămurite, nu se impune.
Faptul că, din partea apelantei, nu a participat un expert parte se datorează chiar culpei acesteia, cererea fiind formulată abia la al treilea termen de judecată de la data încuviinţării efectuării expertizei, adică la data de 23 mai 2012.
Nici criticile referitoare la respingerea obiecţiunilor nu au fost fondate, atâta timp cât aceste obiecţiuni reprezentau interpretări şi explicaţii date unor aspecte ce ţineau de fondul cauzei şi nicidecum obiecţiuni pertinente.
În ceea ce priveşte critica referitoare la specialitatea expertului, care în opinia apelantei trebuia să aibă specialitatea fiscală s-a observat că art. 6 din Ordonanţa nr. 65/1994 nu prevede nici o condiţie în acest sens.
S-a apreciat că prejudiciul a fost acoperit în întregime, că hotărârea primei instanţe este corectă sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile şi s-a respins apelul declarat de D.G.F.P. Bistriţa Năsăud, în numele statului Român Prin A.N.A.F - Bucureşti, în calitate de parte civilă, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva Deciziei penale nr. 196/A din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au declarat recurs partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. Bistriţa Năsăud şi inculpatul P.D.
Cererea de recurs a inculpatului P.D. a fost transmisă prin poştă la data de 25 octombrie 2013, în cuprinsul acesteia nefiind indicat nici un caz de casare, aceasta fiind nemotivată.
În cuprinsul cererii de recurs( transmisă prin poştă la 05 noiembrie 2013), partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. Bistriţa Năsăud a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 172, iar sub aspectul laturii civile să se dispună obligarea inculpatului la plata întregului cuantum bănesc. Recurenta parte civilă nu şi-a motivat recursul declarat.
Norma tranzitorie, respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, reglementează atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen.
Astfel, în conformitate cu dispoziţia legală anterior menţionată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."
Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluţioneze recursul fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Examinând recursurile declarate de inculpat şi partea civilă prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod.
Decizia recurată a fost pronunţată la data de 16 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, aşa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
În afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există şi o altă limitare, prevăzută de art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. anterior, potrivit căreia instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, nu a fost invocat înscris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu excepţia cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul nu a motivat recursul în termenul prevăzut de lege astfel că în ceea ce îl priveşte va avea în vedere, astfel cum s-a evidenţiat anterior, doar cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3), se iau în considerare din oficiu, respective cele prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3-6, 13 şi 14 C. proc. pen. anterior.
Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul inculpatului a menţionat că pedeapsa amenzii penale aplicate inculpatului, în cuantum de 2.000 lei este prea mare.
Înalta Curte reţine că inculpatul nu şi-a motivat recursul aşa cum prevede art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., ca urmare cererea inculpatului nu mai poate face obiectul examinării instanţei de control judiciar. în consecinţă, constatând că recurentul inculpat nu şi-a motivat recursul, nerespectând condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, precum şi faptul că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, apreciază ca fiind nefondat recursul declarat de inculpatul P.D.
În ceea ce priveşte recursul formulat de parte civilă, Înalta Curte reţine că, deşi prin cererea depusă la dosarul cauzei a fost indicat în mod formal cazul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 172, motivele de recurs nu au fost depuse, ca urmare nici recursul acesteia nu mai poate face obiectul examinării instanţei de control judiciar.
Totodată, solicitarea recurentei părţi civile ca, sub aspectul laturii civile, să se dispună obligarea inculpatului la plata întregului cuantum bănesc nu poate fi încadrat în cazul de casare indicat. De altfel, Curtea de Apel Cluj a condamnat pe inculpat la plata amenzii penale în cuantum de 2.000 lei, a constat recuperat prejudiciul în întregime, apreciind că hotărârea primei instanţe este corectă sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile şi ca urmare a respins, sub acest ultim aspect, apelul declarat de D.G.F.P. Bistriţa Năsăud, în numele statului Român prin A.N.A.F. -Bucureşti.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, constată ca fiind temeinică şi legală decizia atacată, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. Bistriţa Năsăud şi de inculpatul P.D. împotriva Deciziei penale nr. 196/A din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. Bistriţa Năsăud şi de inculpatul P.D. împotriva Deciziei penale nr. 196/A din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1898/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 1868/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
