ICCJ. Decizia nr. 201/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 201/A/2014
Dosar nr. 263/35/2013
Şedinţa publică din 27 iunie 2014
Asupra apelului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 176/PI din 5 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 263/35/2013 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu aplicarea art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 achitarea inculpatului M.I., domicliat în Satu-Mare, jud. Satu-Mare, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracţiunea de evaziune fiscală.
În baza art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. a aplicat inculpatului amenda cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei.
În baza art. 14 C. proc. pen. a respins acţiunea civilă formulată de către partea civilă Statul român reprezentat prin M.F.P.
În baza art. 864, art. 866 C. proc. civ. a dispus radierea din C.F. Satu-Mare, a ipotecii legale în sumă de 38.353 lei instituite asupra imobilului reprezentând sechestru asigurător proprietate anterioară a inculpatului M.I.
În baza art. 192 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul M.I., membru în cadrul Baroului Sălaj în calitate de avocat definitiv din anul 2005, la data de 11 octombrie 2001 a devenit asociat unic şi administrator al SC C.A. SRL Satu Mare, fiind revocat din funcţie la data de 27 august 2002 şi numit din nou la data de 19 septembrie 2005. Ulterior societatea şi-a modificat obiectul principal de activitate al societăţii, acesta devenind „fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor.”
În perioada 22 august 2008 - 14 octombrie 2008, A.N.A.F - D.G.F.P. Satu Mare a efectuat o inspecţie fiscală la SC C.A. SRL privind modul de calcul, evidenţiere şi virare a următoarelor obligaţii fiscale pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 iunie 2008 (societatea nemaifiind verificată anterior): impozit pe profit, impozit pe dividende, T.V.A., impozit pe salarii, contribuţii la asigurările sociale, contribuţii la fondul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, contribuţii la bugetul asigurărilor pentru şomaj, contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice.
Cu privire la impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, din R.I.F. nr. 79320/14 octombrie 2008 încheiat în urma inspecţiei fiscale de către A.N.A.F - D.G.F.P. Satu Mare privind pe SC C.A. SRL administrată de inculpatul M.I., a rezultat că în perioada de referinţă, au fost reţinute şi nevărsate la bugetul de stat următoarele obligaţii fiscale:impozit pe salarii - în cuantum de 11.224 lei, C.A.S. asiguraţi - în cuantum de 15.080 lei, şomaj asiguraţi - în cuantum de 1.498 lei, asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale de 1.498 lei şi sănătate asiguraţi - în cuantum de 10.551 lei. (vol. I, filele 37-60).
Această situaţie a fost confirmată de raportul de expertiză contabilă judiciară din (vol. II, filele 1-184), care a avut printre obiective verificarea modului în care au fost calculate impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă la SC C.A. SRL, pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 iunie 2008, concluzionând că SC C.A. SRL datorează bugetului de stat impozite şi contribuţii salariale pentru perioada septembrie 2006 - septembrie 2007 şi noiembrie 2007 - februarie 2008; în lunile octombrie 2006 şi noiembrie 2006 acestea sunt înregistrate eronat în contabilitate; pentru perioada septembrie 2006 - februarie 2008 nu au fost depuse declaraţiile fiscale privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, nefiind depuse nici fişele fiscale la organul fiscal teritorial la termenele prevăzute de lege; nu au fost plătite impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă pentru perioada septembrie 2005 - iunie 2008 (vol. II, filele 66-67, fila 75).
S-a menţionat că debitele reprezentând stopaj la sursă, reţinute şi nevirate până la data de 30 iunie 2008, au fost următoarele: impozit pe veniturile de natură salarială - în cuantum de 12.637 lei, C.A.S. asiguraţi - în cuantum de 22.854 lei, şomaj asiguraţi - în cuantum de 2.229 lei şi sănătate asiguraţi - în cuantum de 15.680 lei, în total - 53.400 lei, suma reprezentând totalul debitului datorat de SC C.A. SRL pentru perioada de referinţă, în R.I.F. al organelor financiare făcându-se raportarea doar la debitele suplimentare calculate în urma controlului financiar efectuat fără penalităţi de întârziere.
Din acelaşi raport de expertiză contabilă a mai rezultat că, în perioada verificată, inculpatul M.I. - administrator şi asociat unic al SC C.A. SRL, a împrumutat societatea comercială cu sume mari de bani, sume care însă au fost utilizate doar pentru stingerea obligaţiilor comerciale, nu şi a celor fiscale datorate bugetului de stat, obligaţii restante şi cu vechime începând din data de 25 octombrie 2005.
Debitele reprezentând stopaj la sursă, reţinute şi nevirate până la data de 30 iunie 2008 au fost recunoscute chiar de către inculpat care a declarat în faţa instanţei că angajaţii primeau doar salariul net, întrucât acesta nu avea disponibil bănesc de a achitat taxele şi impozitele către stat, însă în actele contabilităţii apăreau atât salariul brut cât şi cel net numai că contribuţiile către stat nu erau virate.
Din această perspectivă instanţa a constatat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de „reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Chiar dacă A.N.A.F.-D.G.A.P. Satu-Mare, în baza art. 219 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 92/2003, prin procesul verbal de contravenţie din 09 octombrie 2008 a dispus sancţionarea contravenţională a inculpatului M.I. cu 1.500 lei pentru faptul că nu a reţinut şi nu a virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, aceasta nu înseamnă că răspunderea penală a acestuia este exclusă pentru săvârşirea aceleaşi fapte potrivit principiului că fiecare persoană răspunde o singură dată pentru faptele sale, întrucât se pare că aceeaşi faptă a atras incidenţa unor norme legale distincte care impun mai multe forme de răspundere juridică care nu se exclud reciproc, ci dimpotrivă se aplică concomitent. Chiar şi aşa, dacă s-a acceptat că nu ar fi posibilă în această materie răspunderea juridică multiplă al inculpatului, atunci ar fi urmat obligatoriu să intervină răspunderea juridică mai gravă care este cea penală şi care ar absorbi pe cea contravenţională, urmând ca aceasta din urmă să fie înlăturată prin parcurgerea procedurilor legale.
Instanţa a reţinut că prin nota din 04 decembrie 2009 a A.N.A.F.- A.F.P. a Municipiului Satu-Mare s-au compensat obligaţiile fiscale şi neachitate de către SC C.A. SRL cu returnări de T.V.A. în limita sumei de 122.021 lei, A.N.A.F.- A.J.F.P. Satu-Mare răspunzând prin adresa din 02 septembrie 2013 că, această compensare s-a realizat în ordinea vechimii creanţelor, potrivit art. 115 din O.G. nr. 92/2003.
În acest sens s-a reţinut că art. 114 alin. (2)3 din O.G. nr. 92/2003 prevede că în cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:
a) pentru toate impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă;
b) pentru toate celelalte obligaţii fiscale principale;
c) pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi b).
În fine, art. 115 s-a referit la ordinea de stingere a datoriilor publice, iar art. 116 a reglementat modalitatea de realizare a compensării.
Din adresa din 02 septembrie 2013 a A.N.A.F.- A.J.F.P. Satu-Mare a rezultat că, s-a procedat la compensarea obligaţiilor din T.V.A. de rambursat de 122.021 lei cu creanţele fiscale reprezentând impozite privind micro întreprinderea, salarii, dobândă şi penalităţi T.V.A. şi în final cea privind profitul în cuantum de 27.867 lei, respectiv 45.761 lei datorat la data de 20 noiembrie 2008.
Instanţa a apreciat că impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă restante la data de 30 iunie 2008 în cuantum total de 53.400 lei, potrivit raportului de expertiză avea prioritate la compensare faţă de impozitul pe profit şi astfel acestea puteau stinge creanţa fiscală fără alte discuţii inutile. Oricum instanţa a avut îndoieli serioase privind modalitatea de compensare realizate de către organele fiscale, concluzionând că de această incertitudine trebuie să profite din plin inculpatului care nu a putut încasa efectiv returnarea de T.V.A., ca urmare a compensării obligaţiilor fiscale pe care acesta prin societatea pe care o reprezenta le datora statului, printre care şi impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, rămânând restant doar cu suma de 20.217 lei impozit pe profit fără dobânzi şi penalităţi (prin înlăturarea de la compensarea a impozitului pe profit rămâne de compensate o creanţă de 73.617 lei care este net superioară debitului care formează obiectul prezentului dosar).
Astfel, au devenit incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005-varianta iniţială-prima modificare intervenită ulterior consumării faptei, în 2010, care prevăd că dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii a fost de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, s-a aplicat o sancţiune administrativă, care s-a înregistrat în cazierul judiciar.
Drept urmare, în baza art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu aplicarea art. 10 alin1 teza finală din Legea nr. 241/2005 a achitat pe inculpatul M.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. privind infracţiunea de evaziune fiscală.
În baza art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. a aplicat inculpatul amenda cu caracter administrativ în cuantum de 1.000 lei, reţinând că se impune aplicarea cuantumului maxim având în vedere că, suntem în prezenţa unei fapte penale care a fost săvârşită în mod repetat de către inculpat care nu prea face diferenţa între o activitate economică şi alta de natură penală-infracţională care urmăreşte protejarea salariaţilor, acesta beneficiind astfel de o favoare din partea legislativului, cu toate că angajaţii fiind neasiguraţi puteau întâmpina probleme foarte grave din această cauză, cum ar fi să nu beneficieze de servicii medicale gratuite sau altele de natură socială care se acordă doar salariaţilor cărora angajatorul le virează contribuţiile către stat.
În baza art. 14 C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de către partea civilă-Statul român reprezentat prin M.F.P. având în vedere că creanţa fiscală a fost compensată integral, fără să se mai pună în discuţie eventualele dobânzi şi penalităţi de întârziere, iar diferenţa pentru impozitul pe profit presupus ca fiind datorată de către SC C.A. SRL nu poate forma în niciun caz obiectul cauzei.
Având în vedere că între timp imobilul a fost vândut silit către terţul adjudecatar Banca Transilvania care a oferit preţul vânzării către executor judecătoresc, că creanţa fiscală a fost stinsă prin compensare şi că oricum creditorii ipotecari au prioritate la distribuirea sumelor rezultate din vânzarea imobilului ipotecat, după caz, chiar şi faţă de stat, potrivit baza art. 864, art. 866 C. proc. civ. nou a căror dispoziţii în materie de executare silită se aplică imediat-art. 24, a dispus radierea din C.F. Satu-Mare, a ipotecii legale în sumă de 38.353 lei instituie asupra imobilului reprezentând sechestru asigurător proprietate anterioară a inculpatului M.I. care astfel nu s-a mai justificat să fie menţinută.
Împotriva hotărârii pronunţată de prima instanţă au declarat apel partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. Satu Mare şi inculpatul M.I.
Inculpatul M.I. a criticat sentinţa atât sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile a cauzei.
Sub primul aspect a solicitat achitarea, întrucât fapta descrisă de procuror, în actul de sesizare a instanţei, nu există, iar în subsidiar achitarea sa, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Din această perspectivă, inculpatul a susţinut că pentru a obţine finanţarea prin S.A.P.A.R.D. în proporţie de 50% fonduri europene, a fost nevoit să împrumute, în calitate de persoană fizică, suma de 150.000 euro, bani pe care i-a adus în firmă ca fond propriu, urmând ca din profit să restituie împrumutul.
Pe de altă parte, inculpatul a arătat că societatea nu avea disponibilităţi băneşti, a calculat şi evidenţiat corect contribuţia la fondul asigurărilor sociale însă pentru perioada avută în vedere de organele fiscale nu a depus declaraţiile privind obligaţia de plată la bugetul asigurărilor sociale.
Ca atare, elementul material al laturii obiective nu poate fi reţinut, iar din punct de vedere al laturii subiective nu poate fi reţinută intenţia.
Latura civilă a cauzei a fost criticată prin cuantumul mare al cheltuielilor judiciare.
Partea civilă a criticat sentinţa în sensul greşitei soluţionări a laturii penale, în cauză impunându-se pronunţarea unei hotărâri de condamnare în condiţiile în care fapta există şi a fost săvârşită de inculpat cu forma de vinovăţie cerută de lege.
În ceea ce priveşte cauza de nepedepsire, reţinută de prima instanţă, partea civilă a invocat faptul că inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de evaziune fiscală, apreciind că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, priveşte doar infracţiunea de evaziune fiscală.
Pe de altă parte prejudiciul cauzat nu a fost recuperat şi, ca atare nu puteau fi aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005. În fine parte din prejudiciu a fost acoperit de partea responsabilă civilmente şi nu de inculpat.
Ca atare s-a solicitat desfiinţarea hotărârii şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului cu obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare către stat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiune reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Infracţiunea are ca obiect material sumele colectate de către contribuabili, pe care aceştia nu le varsă în termen către bugetul consolidat al statului.
Sunt impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, printre altele, impozitul pe venitul salarial, contribuţia de asigurări sociale de sănătate.
Elementul material al infracţiunii constă în reţinerea şi nevărsarea cu intenţie, în cel mult de 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Termenul „reţinere” nu are semnificaţia de preluare efectivă a banilor de la subiectul supus impunerii, ci înţelesul de oprire a acestor sume de bani în contul contribuabilului, în cazurile în care acesta are lichidităţi care depășesc sumele nete pe care le achită persoanei pentru care se efectuează stopajul la sursă.
Activitatea ce constituie elementul material al infracţiunii presupunea două acte: reţinere şi nevărsarea.
În fine a doua cerinţă impusă de lege este ca subiectul obligat la vărsarea impozitului sau contribuţiei să nu-şi fi îndeplinit această obligaţie timp de 30 de zile de la scadenţă.
Sub aspectul laturii subiective infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Raportând condiţiile impuse de norma de incriminare la starea de fapt reţinută în cauză şi la probele administrate, Înalta Curte apreciază că în cauză soluţia adoptată de prima instanţă este greşită impunându-se pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
În esenţă, din actele cauzei rezultă că inculpatul M.I. are calitatea de avocat definitiv din anul 2005, fiind membru în Baroul Sălaj.
La data de 11 octombrie 2001 a devenit asociat unic şi administrator al SC C.A. SRL Satu Mare obiectul de activitate al societăţii fiind „fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor”.
Urmare inspecţiei fiscale efectuată în perioada 22 august 2008 - 14 octombrie 2008 s-a constatat că nu au fost reţinute şi vărsate la bugetul de stat sumele aferente impozitului pe salarii în cuantum de 11.224 lei; C.A.S. asiguraţi-15.080 lei; şomaj asiguraţi - 1.498 lei; asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale -1.498 lei; sănătate asiguraţi -10.551 lei.
În cursul cercetărilor a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară care a confirmat R.I.F., stabilindu-se debitele ce reprezintă stopaj la sursă reţinute şi nevirate până la data de 30 iunie 2008.
Rezultă, de asemenea, că în aceeaşi perioadă inculpatul M.I. - administrator şi asociat unic la SC C.A. SRL a împrumutat societatea comercială cu mai multe sume de bani dar acestea au fost utilizate pentru stingerea obligaţiilor comerciale nu şi a celor fiscale.
De altfel, inculpatul a recunoscut că în perioada de referinţă asiguraţii primeau doar salariul net deşi erau reţinute sumele ce trebuiau virate la stat, întrucât nu avea disponibil să-şi achite obligaţiile fiscale, iar în evidenţa contabilă era trecut atât salariul brut cât şi salariul net dar contribuţiile la stat nu erau onorate.
În atare condiţii, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului M.I. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Soluţia dispusă de instanţa de fond prin care i s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005 este greşită nu pentru că acest text nu ar fi aplicabil în cazul infracţiunii prevăzută de art. 6 din acelaşi act normativ-(din examinarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 rezultă că înlocuirea sancţiunii presupune îndeplinirea a trei condiţii:a) infracţiunea săvârşită să fie o infracţiune de evaziune fiscală;b) făptuitorul să nu mai fi săvârşit o infracţiune prevăzută de Legea nr. 241/2005; c) recuperarea prejudiciului până cel mai târziu la primul termen de judecată) - ci pentru că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege.
Astfel, prin fapta inculpatului s-a creat un prejudiciu care nu este recuperat, neputându-se reţine susţinerile apărării în sensul compensării deoarece, pe de o parte - astfel cum rezultă din înscrisurile întocmite de organele de inspecţie fiscală - obligaţiile reţinute cu titlu de stopaj la sursă nu au fost compensate, iar pe de altă parte instituţia compensării are în vedere o ordine legală de preferinţă, respectiv de vechime a creanţelor.
Chiar dacă inculpatul avea de recuperat diverse sume de bani, rezultate din compensare T.V.A., această împrejurare nu-l exonerează de răspunderea penală, situaţiile fiind diferite cu reglementări proprii.
Pe de altă parte pentru a opera dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 prejudiciul trebuie recuperat de inculpat şi nu de partea responsabilă civilmente.
Cât priveşte existenţa unor împrumuturi pe care inculpatul le-a făcut, s-a dovedit faptul că banii au fost folosiţi, în cadrul societăţii pentru stingerea unor obligaţii comerciale nu şi pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
În fine, în ceea ce priveşte aplicarea unei sancţiuni contravenţionale, Înalta Curte constată că aceasta a fost aplicată în temeiul art. 219 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 constând în neaducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite potrivit art. 79 alin. (2), art. 80 alin. (4) şi art. 105 alin. (9), ceea ce nu exclude răspunderea penală a inculpatului în raport cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005.
Pe cale de consecinţă, în raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va reţine vinovăția inculpatului M.I. şi în raport de gradul de pericol social concret al faptei apreciază că este suficientă aplicarea unei amenzi penale în cuantum de 5.000 lei.
Se va pune în vedere dispoziţiile art. 631 C. pen.
Va fi admisă acţiunea civilă, urmând ca inculpatul să fie obligat la plata sumei de 31.681 lei, despăgubiri civile nerecuperate rezultate din săvârşirea faptei, plus dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data săvârşirii infracţiunii şi până la achitarea debitului.
Va fi menţinut sechestrul asigurător dispus în faza de urmărire penală.
Apelul inculpatului M.I. urmează fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor judiciare, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 275 C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata unei sume corespunzătoare investigaţiilor efectuate în faza de urmărire penală cu precizarea că din suma totală stabilită de procuror a fost redusă o parte din aceasta, în condiţiile în care cercetările au privit mai multe persoane.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. Satu Mare împotriva sentinţei penale nr. 176/PI din 5 decembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Desfiinţează în totalitate sentinţa şi, rejudecând:
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul M.I., domiciliat în municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare, la pedeapsa amenzii în cuantum de 5.000 lei.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen.
Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.A. SRL (în prezent SC C.M. SRL) la plata sumei de 31.681 lei despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Cluj Napoca prin A.J.F.P. Satu Mare, plus dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei până la achitarea integrală a debitului.
Menţine măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 518/P/2011 din data de 04 februarie 2013 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea asupra bunurilor mobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei 31.681 lei.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.I. împotriva aceleaşi sentinţe.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 6.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 238/2014. Penal. Neîndeplinirea... | ICCJ. Decizia nr. 1863/2014. Penal → |
|---|
