ICCJ. Decizia nr. 182/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 182/2014
Dosar nr. 2652/121/2013
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 237 din 23 mai 2013 a Tribunalului Galaţi a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul petent L.D. împotriva sentinţei penale nr. 212 din 20 mai 2010 a Tribunalului Galaţi.
Prin sentinţa penală nr. 212/20 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 8232/121/2009, s-a dispus - în conformitate cu art. 334 C. proc. pen. - schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis in judecată inculpatul L.D., din două infracţiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o infracţiune unică de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv din două infracţiuni de incest, prevăzute de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o infracţiune unică de incest în formă continuată, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost condamnat inculpatul L.D. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), 2 lit. b)1 şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest în formă continuată, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în baza art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului L.D., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, adică pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului L.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b), d) şi e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului L.D., iar în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv, de la 10 noiembrie 2009 la zi. în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
A solicitat petentul condamnat prin cererea formulată, revizuirea sentinţei penale nr. 212/2010 a Tribunalului Galaţi, invocând faptul că este nevinovat, condamnarea sa fiind întemeiată pe declaraţiile mincinoase ale martorilor S.M., L.C. şi G.C.C.
În drept, petentul condamnat şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen.
Prin referatul întocmit la data de 18 martie 2013 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a propus respingerea cererii de revizuire promovată de petent ca fiind nefondată, întrucât nici unul dintre motivele invocate nu este justificat.
Analizând cauza în faza admiterii în principiu a prezentei proceduri, instanţa de fond a apreciat cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 212/2010 a Tribunalului Galaţi ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Revizuirea este calea de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoaşterii de către instanţele care au pronunţat hotărârea definitivă a unor împrejurări în funcţie de care aceasta nu corespunde adevărului; aşadar, noile elemente care ar putea promova o revizuire a soluţiei date apar din fapte şi împrejurări stabilite prin probe şi statuate prin hotărâri judecătoreşti.
Or, în speţa de faţă, situaţiile de fraudă procesuală aduse în discuţie de condamnat nu au fost demonstrate printr-o hotărâre judecătorească definitivă care să reţină fapta de mărturie mincinoasă, cea de fals ori fapta penală comisă de judecător, procuror ori de persoana care a efectuat cercetarea penală.
Din analiza şi coroborarea materialului probator administrat în cauză, instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită a reţinut că, în după-amiaza zilei de 26 septembrie 2009, profitând de faptul că ceilalţi membrii ai familiei nu se aflau acasă, inculpatul a intrat în camera unde se afla partea vătămată, fiica sa în vârstă de 13 ani, şi a întreţinut relaţii sexuale normale cu ea. Inculpatul a ameninţat-o cu bătaia şi i-a cerut să nu povestească nimănui. Fiindu-i teamă de inculpat, partea vătămată nu a relatat cele petrecute nici familiei şi nici organelor de poliţie.
În seara de 28 septembrie 2009, profitând de faptul că ceilalţi copii dormeau, inculpatul a întreţinut cu partea vătămată relaţii sexuale normale, deşi aceasta a refuzat. In ziua următoare, partea vătămată i-a povestit fratelui ei, L.C.A., că a fost violată de inculpat. Acelaşi lucru l-a povestit partea vătămată şi colegilor de clasă.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul, partea vătămată şi martorii L.P., L.C.A., M.E., G.C.C. şi S.M.
Instanţa a înlăturat declaraţia dată de inculpat în cursul cercetării judecătoreşti, întrucât susţinerea acestuia că în cursul urmăririi penale a fost ameninţat de anchetatori este nereală, inculpatul fiind audiat în prezenţa unui apărător.
În consecinţă, instanţa a reţinut că inculpatul este vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. de către numiţii S.M., L.C.A. şi G.C.C., a rezultat că inculpatul a făcut plângere împotriva sus-numiţilor pentru că au făcut declaraţii mincinoase.
Inculpatul nu a formulat cereri de probe în dovedirea plângerii, iar persoanele reclamate şi-au susţinut declaraţiile date la urmărirea penală şi la instanţa de judecată.
Prin rezoluţia nr. 1478/P/2012 din data de 17 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în baza art. 228 alin. (6), rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii S.M., L.C.A. şi G.C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii.
A apreciat instanţa de fond că, întrucât prin cererea de revizuire formulată nu s-au descoperit probe noi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la data judecării cauzei, iar mărturia mincinoasă nu a fost dovedită, cererea apare ca nefondată, condiţiile procedurale imperative impuse de dispoziţiile art. 394 lit. a) şi b) C. proc. pen. nefiind îndeplinite.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate, în termen legal a declarat apel revizuientul L.D., criticând-o ca netemeinică şi nelegală. In motivarea orală a apelului, revizuientul a reiterat aspectele indicate în cererea de revizuire, precizând că a fost condamnat pe baza unor declaraţii mincinoase.
Prin Decizia penală nr. 198/A din 22 iulie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul L.D. împotriva sentinţei penale nr. 237 din 23 mai 2013 a Tribunalului Galaţi.
Analizând actele dosarului, Curtea de apel a constatat că în mod judicios prima instanţă a reţinut că motivele invocate de revizuientul L.D. nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi b C. proc. pen. pentru a detennina reformarea sentinţei penale nr. 212/2010 a Tribunalului Galaţi.
De principiu, revizuirea este calea de atac extraordinară prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoaşterii de către instanţele care au pronunţat hotărârea definitivă a unor împrejurări funcţie de care aceasta nu corespunde adevărului; or, în speţa de faţă, împrejurările „noi" invocate de revizuient (la data de 26 septembrie 2009 s-a aflat acasă împreună cu părinţii săi; expertiza medico-legală nu a relevat prezenţa spermatozoizilor; partea vătămată nu a fost deflorată; a recunoscut comiterea faptelor fiind ameninţat şi lovit de lucrătorii de poliţie) au fost cunoscute instanţei care a pronunţat sentinţa penală nr. 212/2010, aceasta analizând cu ocazia soluţionării în fond a cauzei susţinerile invocate de revizuient prin prezenta cerere.
S-a reţinut că, în fapt, revizuientul solicită prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele jurisdicţiei ordinare, ceea ce este inadmisibil, pe de o parte pentru că nu se încadrează strict în cazurile prevăzute de lege, iar pe de altă parte pentru că exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive este de natură a afecta . securitatea raporturilor juridice deja stabilite.
În literatura şi practica judiciară în mod constant s-a arătat că prin fapte sau împrejurări noi trebuie înţeleasă orice întâmplare, situaţie ori stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii a cărei revizuire se solicită. Aşadar, ceea ce se cere a fi nou la soluţionarea revizuirii este fapta probatorie, iar nu noi mijloace de probă care ar dovedi o faptă probatorie pe care instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere a considerat-o inexistentă.
Sub un al doilea aspect, revizuientul L.D. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 212 din 20 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul penal nr. 8232/121/2009 motivat de împrejurarea că martorii S.M., L.C.A. şi G.C.C. au făcut declaraţii mincinoase în cauză.
Pentru a fi admisă cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se cere, conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, ca mărturia mincinoasă să fi determinat darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. In principiu, legea interzice ca mărturia mincinoasă să fie constatată chiar în cadrul procedurii de revizuire, prevăzând ca o condiţie formală, prealabilă procedurii de revizuire, constatarea mărturiei mincinoase printr-o hotărâre definitivă a instanţei sau o ordonanţă a procurorului dată în cursul unui proces penal distinct.
Or, în prezenta cauză, plângerea penală formulată împotriva martorilor menţionaţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă a fost soluţionată de organele de cercetare penală, prin rezoluţia nr. 1478/P/2012 din data de 17 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci fiind confirmată propunerea de nerncepere a urmăririi penale faţă de numiţii S.M., L.C.A. şi G.C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii respective. Astfel fiind, nu se poate vorbi despre existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul L.D., solicitând admiterea recursului arătând că a fost condamnat pe baza unor declaraţii false.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Acest caz de casare potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen. constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare să se fi descoperit elemente noi, de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului, în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluţie diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturându-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.
În speţă, Înalta Curte reţine că cele susţinute de condamnat reprezintă o reiterare a susţinerilor făcute de către acesta în faţa instanţei de fond, apel şi recurs, nefiind vorba aşadar despre o împrejurare nouă, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, condamnatul tinde în esenţă la o prelungire a probatoriului cu privire la împrejurări cunoscute de instanţele de fond şi recurs, în ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuientului şi, prin aceasta, la o reanalizare a apărărilor pe care şi le-a făcut cu acea ocazie, ori acest lucru nu poate face obiectul revizuirii, ca şi cale extraordinară de atac, astfel încât în mod legal şi temeinic cererea condamnatului a fost respinsă cererea de revizuire.
Cât priveşte cazul de revizuire întemeiată pe prevederile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru a fi admisă cererea, se cere, conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, ca mărturia mincinoasă să fi determinat darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. In principiu, legea interzice ca mărturia mincinoasă să fie constatată chiar în cadrul procedurii de revizuire, prevăzând ca o condiţie formală, prealabilă procedurii de revizuire, constatarea mărturiei mincinoase printr-o hotărâre definitivă a instanţei sau o ordonanţă a procurorului dată în cursul unui proces penal distinct.
Or, în prezenta cauză, în acord cu instanţa de apel, se constată că prin plângerea penală formulată de revizuientul L.D. împotriva martorilor S.M., L.C.A. şi G.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii respective. Astfel fiind, nu se poate vorbi despre existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Prin urmare, recursul declarat de revizuientul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 22 iulie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 198/A din 22 iulie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1863/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 181/2014. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
