ICCJ. Decizia nr. 2079/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CTOTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2079/2014
Dosar nr. 2986/104/2011
Şedinţa publică din 19 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 155 din 19 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2986/104/2011, în baza art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, a fost condamnată inculpata S.E. la 2 ani închisoare pedeapsă principală.
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnată aceeaşi inculpată la 2 ani şi 6 luni închisoare - pedeapsă principală şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pe o durată de 2 ani pedeapsă complementară.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare la care a fost condamnată inculpata S.E. prin sentinţa penală nr. 25 din 12 februarie 2010 de Judecătoria Avrig în Dosarul nr. 1325/787/2009 modificată prin decizia penală nr. 182 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În baza art. 865 alin. (1) C. pen. raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată aceleiaşi inculpate prin sentinţa penală nr. 523 pronunţată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 8910/306/2008, definitivă prin decizia penală nr. 786/2010 din 21 octombrie 2010, a Curţii de Apel Alba lulia şi s-a descontopit această pedeapsă rezultantă în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite toate aceste pedepse cu privire la care s-a dispus anularea suspendării condiţionate de 1 an şi 6 luni şi anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepselor de 3 ani, 3 ani, 1 an şi 1 an închisoare cu pedepsele principale de 2 ani închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate în prezenta cauză şi s-a aplicat inculpatei S.E. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 2 luni închisoare, urmând ca aceasta să execute 3 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie conform art. 57 C. pen. şi potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei, s-a aplicat inculpatei şi pedeapsa accesorie a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă pentru perioada 26 noiembrie 2009 - 12 februarie 2010.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă şi s-a dispus obligarea inculpatei S.E. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.I. SRL Bujoreni la plata sumei de 34.566 RON despăgubiri civile şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii pe perioada cuprinsă între data producerii prejudiciului până la achitarea integrală a debitului către Agenţia Naţională pentru Administrarea Fiscală Bucureşti prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a 44 recipiente ce conţin cantitatea de 880 litri alcool etilic.
S-a constatat că nu se impune confiscarea autoutilitarei marca H.
În baza art. 163 C. proc. pen., s-a instituit sechestrul asigurător pe autoutilitara marca P., autoutilitara marca V.T. şi un autoturism marca V.P. proprietate SC E.I. SRL Bujoreni, judeţul Vâlcea.
A fost obligată inculpata la 3.200 RON cheltuieli judiciare statului, din care 200 RON onorariu avocat oficiu, suma fiind avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Olt.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că, prin rechizitoriul nr. 686/P/2010 din 28 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, a fost trimisă în judecată în stare de libertate inculpata S.E. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau importatori autorizaţi de astfel de produse, fapte prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Din actul de trimitere în judecată a rezultat că Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Olt a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina cu privire la faptul că inculpata S.E. a fost surprinsă la intrarea în municipiul Slatina, transportând cantitatea de 880 litri alcool etilic pentru care nu avea documente de provenienţă.
Din materialul de urmărire penală întocmit în cauză, a rezultat faptul că la data de 25 noiembrie 2009, organele de poliţie din cadrul I.J.P. Olt - Serviciul de Investigare a Fraudelor, au oprit în trafic autoutilitara marca H., care aparţinea firmei de leasing B.L. IFN SA, condusă de martorul P.G., pe scaunul din dreapta aflându-se inculpata S.E., administrator la SC E.I. SRL Bujoreni, judeţul Vâlcea.
Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că în autoutilitară se găseau mai multe bidoane din plastic pline cu un lichid incolor care emana miros de alcool.
Pentru a se stabili conţinutul acestor bidoane, a fost solicitat sprijinul organelor din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Olt care au procedat la prelevarea de probe din recipientele aflate în autoutilitară, motiv pentru care autovehiculul şi cele 44 bidoane din plastic au fost ridicate de către reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Olt în vederea confiscării.
Din certificatul de analiză din 08 ianuarie 2010 eliberat de Autoritatea Naţională a Vămilor - Laboratorul Vamal Central, a rezultat că lichidul incolor aflat în cele 44 bidoane de plastic reprezintă alcool etilic denaturat cu alcooli superiori, având un titra alcoolic volumic de 95%.
În urma evaluării cantităţii de alcool găsită asupra inculpatei s-a stabilit faptul că valoarea prejudiciului cauzat de SC E.I. SRL este de 34.566 RON, din care 23.427 RON reprezintă valoarea accize neachitate, iar suma de 11.139 RON reprezintă valoarea TVA neachitată (adresa din 23 septembrie 2010).
În vederea stabilirii valorii prejudiciului, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă care a concluzionat faptul că alcoolul reţinut de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Olt este conform dispoziţiilor art. 162 lit. e) [în prezent art. 2062 lit. a)] şi art. 173 lit. a) [în prezent art. 20614 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003], un produs accizabil care în conformitate cu art. 200 alin. (1) lit. b) [în prezent art. 20658 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003] beneficiază de scutire indirectă, situaţie în care livrarea produselor se face la preţuri cu accize urmând ca operatorii economici utilizatori să solicite compensarea/restituirea accizelor potrivit prevederilor C. proc. fisc.
Expertiza a concluzionat că potrivit normelor pentru aplicarea art. 200 din Legea nr. 571/2003 care precizează la pct. 10 (pct. 81 din normele metodologice pentru art. 200 pct. 10 din normele metodologice pentru art. 20658) că, în situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, scutirea de la plata accizelor se acordă numai utilizatorului cu condiţia că aprovizionarea să fie efectuată direct de la un antrepozit fiscal, iar la pct. 81 că antrepozitarul autorizat poate livra alcool etilic denaturat către operatori economici, alţii decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul este îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul.
Totodată, prin acelaşi raport de expertiză, s-a mai concluzionat faptul că valoarea accizei pentru cantitatea de 880 litri alcool este de 23.417 RON.
Cu ocazia audierii, de către organele de urmărire penală, martorul P.G. la acea dată angajat al SC E.I. SRL, a declarat că în ziua de 25 noiembrie 2009 a fost contactat de către inculpata S.E., administratorul societăţii, care i-a cerut să se deplaseze pe raza judeţului Olt cu auto marca H. însoţit fiind de aceasta.
Martorul P.G. a mai declarat că la intersecţia cu drumul către comun V.M., judeţul Olt, inculpata i-a cerut să oprească întrucât s-a întâlnit cu o persoană de sex masculin, cu care a discutat aproximativ 10 minute, după care respectiva persoană s-a urcat singură în autovehicul, a plecat de la faţa locului şi s-a întors după aproximativ 30 minute cu maşina încărcată. Martorul a mai declarat că nu a cunoscut felul şi provenienţa mărfii şi că la intrarea în municipiul Slatina au fost opriţi de un echipaj al poliţiei.
Fiind audiată pe parcursul urmăririi penale, inculpata S.E., administrator al SC E.I. SRL Bujoreni, ca de altfel şi pe parcursul cercetării judecătoreşti a avut o atitudine oscilantă şi nesinceră schimbându-şi declaraţiile.
Pe parcursul urmăririi penale, în esenţă, inculpata a declarat că alcoolul găsit în autoutilitara marca H. a fost achiziţionat de ea în calitate de persoană fizică de la SC S. SRL Râmnicu Vâlcea la sfârşitul anului 2008 - începutul anului 2009 şi urma să fie vândut la diferite persoane din comuna V.M., judeţul Olt. Inculpata a susţinut că la data de 25 noiembrie 2009, la aproximativ un an de la achiziţionarea alcoolului s-a deplasat împreună cu martorul P.G. pe ruta Drăgăşani - Slatina până la intersecţia cu drumul către comuna V.M., judeţul Olt unde s-a întâlnit cu o persoană numită C. Aceasta a mai susţinut că s-a deplasat cu martorul pe raza comunei V.M. şi în urma discuţiei cu un tânăr a stabilit să vândă alcoolul pentru suma de 7.500 RON însă trebuia să meargă să îl depoziteze în municipiul Slatina, pe traseu fiind surprinsă de organele de poliţie.
În depoziţia dată la data de 25 noiembrie 2009, depoziţie există la dosar, inculpata a recunoscut în ziua controlului s-a deplasat împreună cu şoferul P.G. de la Râmnicu Vâlcea în comuna V.M., judeţul Olt, unde două persoane de sex masculin le-au pus în mai multe bidoane cantitatea de 1.000 litri alcool ce urma să fie transportate la o destinaţie necunoscută. Inculpata a precizat că deplasarea a făcut-o în urma unui telefon primit de la o persoană de sex masculin necunoscută.
La data de 9 noiembrie 2010 inculpata fiind audiată de organele de urmărire penală a revenit şi arătat că nu îşi menţine declaraţia dată la data de 25 noiembrie 2009 precizând că alcoolul fusese cumpărat în urmă cu un an de la o persoană fizică pe baza de bon fiscal de la SC S. SRL Râmnicu Vâlcea.
În depoziţia dată în faţa instanţei de judecată inculpata S.E. a recunoscut că la intrarea în municipiul Slatina a fost depistată de organele de poliţie împreună cu organele vamale cu o dubită condusă de martorul P.G., în care se aflau mai multe bidoane cu alcool, în total cantitatea de 880 litri alcool etilic pe care îl cumpărase de la SC S. SRL Râmnicu Vâlcea în anul 2008 (decembrie 2008) pe care timp de un an şi jumătate l-a ţinut la sediul firmei şi constatând că nu poate fi vândut l-a transferat pe persoană fizică, motiv pentru care a întocmit factură şi l-a înregistrat în evidenţa contabilă.
Cu aceeaşi ocazie inculpata a precizat că depoziţia existentă la dosar urmărire penală dată la data de 25 noiembrie 2009 nu este reală şi nu o menţine, menţinând numai depoziţia dată la data de 9 noiembrie 2009 şi a dat depoziţii contradictorii deoarece avea interdicţia de a părăsi localitatea Râmnicu Vâlcea, context în care nu vroia ca organele de poliţie să afle această situaţie. Totodată, inculpata a precizat că nu menţine nici consemnările făcute de organele de poliţie la data de 25 noiembrie 2009.
Deşi inculpata S.E., pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii, a avut o atitudine oscilantă, nesinceră şi nereală, apărarea sa a fost infirmată de probele administrate în cauză şi în primul rând de depoziţia martorului P.G. - şoferul cu care aceasta s-a deplasat de la Râmnicu Vâlcea în comuna V.M., judeţul Olt, martor care în mod constant, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti a relatat că alcoolul a fost încărcat în comuna V.M., judeţul Olt.
Astfel, în depoziţiile date pe parcursul urmăririi penale, martorul P.G. a relatat că inculpata, în momentul când au ajuns la o benzinărie de pe raza comunei V.M., i-a spus să oprească dubiţa şi să coboare din maşină, ca urmare a faptului că s-a întâlnit cu un bărbat cu care a discutat circa 10 minute după care persoana respectivă a plecat cu singura dubiţă, cu care s-a întors în jurul orelor 19.00.
În aceste depoziţii martorul a precizat că „ştiind că venise cu maşina goală” a întrebat-o pe inculpată „ce a încărcat acel domn în maşină de este aşa lăsată, iar aceasta i-a spus că sunt nişte bidoane pline”.
Aceleaşi aspecte le-a relatat martorul P.G. şi cu ocazia audierii de către instanţă, când a precizat că în timp ce se întorcea din comuna V.M. şi urcau panta a întrebat-o pe inculpată ce se află în maşină că era grea, întrebare la care aceasta i-a răspuns că sunt bidoane cu băutură. Martorul a mai relatat că după părerea sa maşina a fost încărcată cu substanţa respectivă în comuna V.M., dându-şi seama de acest aspect deoarece maşina trăgea mai greu. Acelaşi martor a mai arătat că inculpata când a văzut organele de poliţie s-a speriat şi s-a întrebat „ce să facă”.
Depoziţia martorului P.G. se coroborează cu depoziţia dată de inculpată la data de 25 noiembrie 2009 când a fost surprinsă de organele de poliţie cu cantitatea de alcool asupra sa.
De altfel, ambele depoziţii au fost date de inculpată şi de martor pe parcursul urmăririi penale la aceeaşi dată - 25 noiembrie 2009.
În depoziţia dată imediat după ce a fost depistată de organele de poliţie, inculpata a fost sinceră şi a recunoscut săvârşirea faptelor.
În depoziţia dată în faţa organelor de urmărire penală după aproape un an de zile, inculpata a revenit şi a precizat că nu îşi menţine depoziţia dată la data de 25 noiembrie 2009 fără o justificare temeinică.
Aceeaşi atitudine nesinceră a avut-o inculpata şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, atitudine care nu este întâmplătoare având în vedere că aceasta fusese pusă în libertate cu puţin timp în urmă de către Judecătoria Avrig, fiind arestată şi pusă în libertate pentru săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen - art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Pentru acest gen de infracţiuni inculpata a fost condamnată atât de Judecătoria Sibiu, cât şi de Judecătoria Avrig, aspecte care au fost expuse în considerentele acestei hotărâri.
Relevant sub aspectul atitudinii inculpatei faţă de lege şi faţă de valorile ocrotite de aceasta, a fost faptul că, aşa cum s-a arătat, la aproximativ două săptămâni după ce fusese pusă în libertate de Judecătoria Avrig, unde fusese arestată pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni, aceasta a fost depistată de organele de poliţie şi vamale de pe raza judeţului Olt, săvârşind altă infracţiune. Aceasta evidenţiază perseverenţa infracţională a inculpatei, precum şi atitudinea psihică negativă a acesteia faţă de lege şi valorile ocrotite de aceasta, aspecte ce au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate.
Deşi inculpata nu a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor, situaţia de fapt şi vinovăţia sa au fost pe deplin dovedite cu sesizarea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Olt, procesul-verbal şi nota de constatare, adeverinţele de reţinere a bunurilor în vederea confiscării, certificat de analiză, proces-verbal de constatare, planşă foto, adresă Garda Financiară, extrase Oficiul Registrului Comerţului, raport expertiză contabilă, recunoaşterea parţială a acesteia şi depoziţiile martorului P.G. audiat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
Inculpata a negat săvârşirea infracţiunilor nu numai sub aspectul vinovăţiei, dar şi al incidenţei, în cazul său, a dispoziţiilor art. 296 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 200 pct. 22 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., antrepozitarul autorizat poate livra alcool etilic denaturat către operatorii economici, alţii decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul este îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul.
Pct. 22 alin. (10) din aceeaşi lege, prevede că în toate situaţiile prevăzute la art. 200 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, scutirea de plata accizelor se acordă numai utilizatorului cu condiţia ca aprovizionarea să fie efectuată directă de la un antrepozit fiscal.
În continuare alin. (13) pct. 22, prevede că scutirea se acordă direct în situaţiile prevăzută la art. 200 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) C. fisc. pentru antrepozitarii autorizaţi care funcţionează în sistem integrat. Prin sistem integrat se înţelege utilizarea alcoolului etilic şi altor produse alcoolice de către antrepozitar, pentru realizarea de produse finite destinate a fi consumate ca atare fără a mai fi supuse vreunei modificări.
Pct. 22 alin. (14) prevede că în toate situaţiile de scutire directă, scutirea se acordă pe baza autorizaţiei de utilizator final. Această autorizaţie se eliberează tuturor utilizatorilor care achiziţionează produse prin regim de scutire de la plata accizelor, iar la pct. 22 alin. (21) se arată că în toate situaţiile de scutire directă, livrarea produselor se face la preţul fără accize, iar deplasarea acestora este obligatoriu însoţită de exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului administrativ de însoţire prev. la pct. 14 din lege.
Aceleaşi aspecte au rezultat şi din cuprinsul expertizei întocmită pe parcursul cercetării judecătoreşti la solicitarea inculpatei de către expertul M.P.J. care, printre altele, a concluzionat în mod subiectiv că inculpata nu este plătitoare de accize şi nici de TVA, susţinere care se bazează pe ipoteze greşite şi care fac abstracţie de dispoziţiile Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.
Cu adresa din 06 iunie 2012, A.F.P. Râmnicu Vâlcea - D.G.F.P. Vâlcea a comunicat instanţei că în urma verificării evidenţei fiscale a rezultat că inculpata S.E. nu figurează ca persoană fizică, iar cu adresa din 30 mai 2012, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vâlcea a comunicat faptul că aceasta nu figurează ca persoană fizică ce desfăşoară activităţi comerciale cu alcool.
În aceeaşi adresă (D.G.F.P. Vâlcea) s-a precizat că în urma consultării aplicaţiei informatice RCNG - 10G s-a constatat că S.E. este asociat unic şi administrator al SC E.I. SRL, a cărei activitate principală (conform CAEN) estre comerţul cu ridicat al băuturilor.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa văzând şi dispoziţiile legale sus-menţionate a apreciat că inculpata S.E. a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, întrucât nu a putut prezenta niciun fel de documente de provenienţă şi nici nu a invocat la momentul controlului că ar avea astfel de documente. Totodată s-a observat că ea nu deţinea nici autorizaţie de utilizator final şi nici nu a putut face dovada că acel produs provenea de la un antrepozit fiscal.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanţa a apreciat că este pe deplin dovedită vinovăţia inculpatei S.E. în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.
S-a apreciat că faptele inculpatei S.E. care a achiziţionat alcool etilic de la alţi furnizori decât antreprenorii autorizaţi şi nu a înregistrat în evidenţele contabile ale SC E.I. SRL Bujoreni această operaţiune, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de achiziţionare de alcool etilic şi de distilate de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau importatori autorizaţi de astfel de produse şi evaziune fiscală, fapte prevăzută şi pedepsită de art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 şi 52 C. pen. respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor prin care s-a adus atingere unor activităţi economice reglementate de lege, precum şi bugetului statului, împrejurările reale ale săvârşirii acestora, respectiv faptul că inculpata, deşi fusese pusă în libertate cu numai două săptămâni înainte de a fi surprinsă de organele de poliţie pe raza judeţului Olt, efectuând aceleaşi operaţiuni ilicite cu alcool, fără a avea autorizaţiile speciale reglementate de lege şi fără a înregistra în evidenţa contabilă aceste operaţiuni, precum şi circumstanţele personale ale inculpatei, aşa cum au fost arătate anterior.
Având în vedere aceste elemente, instanţa de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse privative de libertate în condiţiile art. 57 C. pen., este de natură să-şi atingă scopul preventiv urmărit de lege şi să conducă la îndreptarea inculpatei S.E.
Întrucât, în speţă, s-a dispus condamnarea inculpatei şi pentru infracţiunea de evaziune fiscală i s-a aplicat acesteia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a lit. b) şi c) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., pe durata executării pedepsei i s-a aplicat acesteia şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.
Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că inculpata S.E. a fost condamnată de Judecătoria Sibiu, prin sentinţa penală nr. 523 din 05 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 8910/306/2008 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani termen de încercare pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune în convenţii prin mijloace frauduloase şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, definitivă la data de 21 octombrie 2010, modificată prin decizia penală nr. 88/2010 a Tribunalului Sibiu şi decizia penală nr. 786/2010 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin sentinţa penală nr. 25 din 12 februarie 2010 pronunţată Judecătoria Avrig în Dosarul nr. 1325/787/2009 îndreptată prin încheierea din data de 15 februarie 2010, modificată prin decizia penală nr. 182 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Sibiu, casată sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicată inculpatei şi rămasă definitivă la data de 21 septembrie 2010 prin decizia penală nr. 676 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus condamnarea inculpatei S.E. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 41 şi 42 C. pen.
Faptele la care a fost condamnată inculpata S.E. prin această sentinţă au fost săvârşite la datele de 09 iulie 2009 şi 07 noiembrie 2009, iar faptele la care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 523 din 05 noiembrie 2009 a Judecătoriei Sibiu au fost săvârşite în perioada anului 2003, hotărârea rămânând definitivă la data de 21 octombrie 2010.
Examinând aceste hotărâri prin care a fost condamnată S.E., în raport cu faptele ce constituie obiectul prezentei cauze, s-a constatat că acestea au fost săvârşite în perioada termenului de încercare pentru pedepsele de 3 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare la care aceasta fusese condamnată prin hotărârile sus-menţionate, până la rămânerea definitivă a acestora, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 85 alin. (1) C. pen. şi art. 865 alin. (1) C. pen., raportat la art. 85 alin. (1) C. pen., precum şi dispoziţiile art. 36 alin. (1) C. pen., raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., situaţie în care s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare la care a fost condamnată inculpata S.E. prin sentinţa penală nr. 25 din 12 februarie 2010 de Judecătoria Avrig în Dosarul nr. 1325/787/2009 modificată prin decizia penală nr. 182 din 21 iunie 2010 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 676 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, iar în baza art. 865 alin. (1) C. pen. raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată aceleiaşi inculpate prin sentinţa penală nr. 523 pronunţată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 8910/306/2008, definitivă prin decizia penală nr. 786/2010 din 21 octombrie 2010, a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a descontopit această pedeapsă rezultantă în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) rap. la art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit toate aceste pedepse cu privire la care s-a dispus anularea suspendării condiţionate de 1 an şi 6 luni şi anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepselor de 3 ani, 3 ani, 1 an şi 1 an închisoare cu pedepsele principale de 2 ani închisoare şi 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate în prezenta cauză şi s-a aplicat inculpatei S.E. pedeapsa cea mai grea care s-a sporit cu 2 luni închisoare, urmând ca aceasta să execute pedeapsa rezultantă în regim de detenţie conform art. 57 C. pen. şi potrivit art. 35 alin. (1) C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă pentru perioada 26 noiembrie 2009 - 12 februarie 2010.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă şi s-a dispus obligarea inculpatei S.E. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.I. SRL Bujoreni la plata sumei de 34.566 RON despăgubiri civile şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii pe perioada cuprinsă între data producerii prejudiciului până la achitarea integrală a debitului către Agenţia Naţională pentru Administrarea Fiscală Bucureşti prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, sume cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză aşa cum rezultă din adresa din 04 noiembrie 2011, inculpata fiind plătitoare potrivit dispoziţiilor legale arătate anterior atât de accize, cât şi de TVA.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpată a 44 recipiente ce conţin cantitatea de 880 litri alcool etilic.
S-a constatat că nu se impune confiscarea autoutilitarei marca H. întrucât este proprietatea societăţii de leasing, iar aceasta nu a cunoscut scopul în care a fost folosită de inculpată.
În baza art. 163 C. proc. pen. s-a instituit sechestrul asigurător pe autoutilitara marca P., autoutilitara marca V.T. şi un autoturism marca V.P., proprietatea părţii responsabile civilmente SC E.I. SRL aşa cum rezultă din adresa din 17 noiembrie 2011 emisă de Primăria Bujoreni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata S.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În motivarea apelului a susţinut că în mod greşit_s-a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 296 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 întrucât cantitatea de 880 litri alcool etilic denaturat deţinută beneficia de scutire directă în temeiul art. 20658 lit. b) C. fisc. raportat la art. 111 alin. (3) lit. b) pct. 1 din Normele de aplicare a C. fisc., iar SC E.I. SRL şi nici persoana fizică S.E. nu îndeplinesc calitatea de subiecţi activi ai raportului juridic fiscal, aşa cum s-a reţinut din decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 61/2007 care a stabilit că acesta nu poate fi decât antrepozitarul fiscal, persoană fizică sau juridică.
A susţinut, de asemenea, că erau îndeplinite toate condiţiile prev. de art. 200 pct. 22 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind scutirea de la plata accizelor, marfa fiind aprovizionată de către SC S. SRL deţinătoare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, care a vândut cantitatea de alcool în baza autorizaţiei de utilizator final către SC E.I. SRL nefiind necesar ca aceasta din urmă să deţină autorizaţie de utilizator final, marfa fiind îmbuteliată în recipiente destinate vânzării cu amănuntul - sticle PET de 3 litri, aşa cum prevăd normele de aplicare a art. 200.
Apelanta inculpată a apreciat că nu se poate reţine că alcoolul deţinut nu era cel indicat în facturile fiscale, întrucât expertiza tehnică realizată de laboratorul central autorizat de metrologie, a demonstrat clar concordanţa dintre facturile fiscale şi marfa găsită asupra sa, iar declaraţia martorului P.G. nu poate fi luată în considerare, acesta afirmând că nu s-a uitat în maşină la plecarea din Râmnicu şi nici în localitatea Slatina, întrucât a rămas în benzinăria din localitatea Piteşti, iar afirmaţia acestuia că în maşină era băutură este neadevărată, cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost martor la încărcarea maşinii.
De asemenea, a susţinut că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, respectiv ascunderea bunului ori a sursei impozabile, întrucât au fost prezentate documentele de provenienţă a alcoolului denaturat, această infracţiune rămânând fără obiect, iar, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în anul 2009, nu era interzisă deţinerea de alcool etilic denaturat în afara unui antrepozit fiscal, antropozitarul autorizat putea livra alcool etilic către operatori, alţii decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul era îmbuteliat în butelii destinate vânzării cu amănuntul.
În legătură cu taxa pe valoarea adăugată a arătat că aceasta nu se plăteşte în cadrul vânzării cu amănuntul către persoane fizice care nu îndeplinesc calitatea de persoane autorizate conform legii, întrucât ea a mai fost calculată şi plătită de către SC E.I. SRL, iar inculpata ca persoană fizică nu avea obligaţia de a se înregistra ca plătitoare de TVA, având în vedere că cifra sa de afaceri nu a depăşit 35.000 RON, motiv pentru care a solicitat respingerea acţiunii civile formulată de Direcţia pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi D.G.F.P. Slatina ca lipsită de obiect.
În dovedirea apelului a depus la dosar lista cu antrepozitele fiscale pentru producerea, transformarea, deţinerea şi expedierea alcoolului etilic materie primă şi alcoolului etilic denaturat, rezoluţia nr. 1702/P din 27 decembrie 2012 a procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Prin decizia penală nr. 138 din 17 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de inculpata S.E. împotriva sentinţei penale nr. 155 din 19 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2986/104/2011, ca nefondat.
A fost obligată apelanta inculpată la plata către stat a cheltuielilor judiciare în sumă de 300 RON.
Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a stabilit bine situaţia de fapt şi a reţinut în mod corect vinovăţia inculpatei pentru săvârşirea infracţiunilor de achiziţionare de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 şi evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Potrivit art. 2961 lit. c) din Legea nr. 571/2003, constituie infracţiune „achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, potrivit Titlului VII”. Astfel, s-a apreciat, contrar susţinerilor inculpatei, că pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii prev. de art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 nu prezintă relevanţă împrejurarea că aceasta nu avea calitatea de antrepozitar autorizat, textul legal care incriminează infracţiunea neprevăzând vreo condiţie referitoare la calitatea subiectului activ, aceasta putând fi săvârşită de orice persoană.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate criticile formulate de inculpată, referitoare la împrejurarea că aceasta era beneficiara scutirii directe la plata accizelor, ca efect al dispoziţiilor art. 20658 lit. b) C. fisc. raportat la art. 111 alin. (3) lit. b) pct. 1 din Normele de aplicare a C. fisc., susţinerile acesteia fiind bazate pe interpretarea eronată, scoasă din context a acestor dispoziţii.
Este adevărat că dispoziţiile sus-menţionate, prevăd că sunt scutite la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman, însă această scutire nu operează de drept, aşa cum a susţinut inculpata, ci aceasta se acordă în condiţiile precizate de pct. 22 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv:
În cazul livrării alcoolului etilic către alţi operatori economici decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul este îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul [pct. 22 alin. (81)].
În cazul aprovizionării de către utilizator direct de la un antrepozit fiscal [pct. 22 alin. (10)].
Pentru antrepozitarii autorizaţi care funcţionează în sistem integrat, în situaţiile prev. de art. 200 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) C. fisc., respectiv în cazul utilizării alcoolului etilic şi a altor produse alcoolice de către antrepozitar, pentru realizarea de produse finite destinate a fi consumate ca atare, fără a mai fi supuse vreunei modificări.
Nu în ultimul rând, Curtea de Apel a reţinut că potrivit pct. 22 alin. (14) şi (21) din aceleaşi Norme metodologice, scutirea se acordă pe baza autorizaţiei de utilizator final, aceasta fiind eliberată tuturor utilizatorilor care achiziţionează produse în regim de scutire de la plata accizelor, în speţă inculpata neprezentând o astfel de autorizaţie, iar la livrarea acestor produse se prevede (în cazul scutirii directe) imperativ ca acestea să fie însoţite de exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului administrativ de însoţire prev. de pct 14.
În cauză, inculpata a fost oprită în trafic pe ruta Piteşti - Slatina, cu ocazia controlului efectuat asupra autoutilitarei marca H., au fost depistate 44 bidoane de plastic a câte 20 litri fiecare, în care se găsea alcool etilic denaturat cu alcooli superiori, având un litru alcoolic volumic de 95%, moment în care aceasta nu a prezentat niciun document de însoţire a acestor mărfuri.
Prin urmare, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a concluzionat că această cantitate de alcool a fost achiziţionată de inculpată de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi, câtă vreme alcoolul nu a fost îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul (ci în bidoane de câte 20 litri) şi nici nu a fost însoţită de exemplarele 2, 3 şi 4 ale documentului administrativ de însoţire.
Declaraţia martorului P.G. care a afirmat că în maşină se găsea „băutură”, a fost corect avută în vedere de către prima instanţă, aceasta neputând fi înlăturată câtă vreme se coroborează cu restul materialului probator administrat, respectiv procesul-verbal de depistare în trafic datat 25 noiembrie 2009, planşele fotografice privind aspectele fixate în aceeaşi dată cu ocazia verificării interiorului autoutilitarei, adeverinţa de reţinere a bunurilor din 25 noiembrie 2009 şi certificatul de analiză din 08 ianuarie 2010 din care rezultă că bidoanele transportate conţineau alcool etilic denaturat cu alcooli superior, având un titlu alcoolic volumic de 95%.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a constatat că nu pot fi primite apărările inculpatei privind existenţa actelor de provenienţă cantităţii de 880 litri alcool, facturile prezentate ulterior de inculpată referindu-se la o altă cantitate (840 litri) şi la o altă modalitate de ambalare, respectiv 210 bidoane a câte 3 litri, mai mult, acestea provin de la SC S. SRL, iar în speţă, aceste facturi nu au fost înregistrate în contabilitatea SC E.I. SRL şi nu au fost prezentate documente contabile din care să rezulte dacă acestea se mai aflau în stocurile societăţii la săvârşirii faptei (25 noiembrie 2009), aşa cum s-a concluzionat în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul C.A., precum şi în concluziile formulate de Garda Financiară - Secţia Judeţeană Vâlcea în urma verificării, evidenţei primare şi contabile a SC E.I. SRL din perioada septembrie 2009 - iunie 2010 din care rezultă că nu a fost înregistrată în documentele contabile nicio achiziţie de alcool în perioada septembrie 2009 - iunie 2010.
În ceea ce apărările inculpatei privind inexistenţa obligaţiei de plată a TVA, prin prisma lipsei calităţii de persoană fizică autorizată şi a neatingerii plafonului de 35.000 RON pentru dobândirea calităţii de plătitor de TVA, Curtea de Apel a reţinut că acestea nu pot primite în cauză. Astfel, dobândirea de mărfuri accizabile, fără documente de provenienţă, având consecinţă neînregistrarea în evidenţele contabile ale furnizorului şi beneficiarului a tranzacţiei efectuate, atrage prejudicierea bugetului de stat cu valoarea TVA şi accizelor aferente, în acest mod, dobânditorul acestor mărfuri ascunzând implicit sursa impozabilă.
De asemenea, în condiţiile neînregistrării în evidenţele contabile SC E.I. SRL a achiziţiei acestei cantităţi de alcool, este evident că taxa pe valoarea adăugată nu a fost plătită de societate, astfel că nu pot fi reţinute nici criticile inculpatei în sensul că aceasta ar fi fost calculată şi achitată la momentul dobândirii de către această societate.
Nu în ultimul rând, instanţa de apel a reţinut că în nota de relaţii dată de inculpată în faţa autorităţilor vamale, imediat după ce a fost depistată de organele de poliţie, aceasta a recunoscut implicit săvârşirea, declarând că a transportat alcool, aproximativ 1.000 litri, cantitate pe care a achiziţionat-o de la persoane necunoscute din comuna V.M., judeţul Olt, că nu are documente de provenienţă şi că respectiva cantitate urma să o comercializeze către persoane necunoscute de pe raza judeţelor Olt şi Argeş, abia după un an, inculpata modificându-şi poziţia procesuală, fără nicio o justificare temeinică, aceasta declarând că nu recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa.
Potrivit art. 69 C. proc. pen. declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă.
În acest context, s-a apreciat că declaraţiile inculpatei de nerecunoaştere sunt simple afirmaţii care au ca scop desculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza. S-a arătat că este adevărat că inculpata beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie”, nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia [art. 66 alin. (1) C. proc. pen.], revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia [art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.]. Însă, este deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie”, este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă. În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.
Întrucât condamnarea inculpatei s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, s-a apreciat că nu se poate vorbi de constatarea încălcării art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 66 şi art. 52 C. pen., care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică unui proces echitabil, recunoscută persoanelor acuzate de săvârşirea unei infracţiuni.
Faţă de aceste considerente, apelul inculpatei S.E. a fost apreciat ca nefondat şi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata S.E., criticând-o prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Astfel, recurenta inculpată S.E., prin apărător desemnat din oficiu, a apreciat cele două hotărâri pronunţate ca fiind nelegale, întrucât infracţiunea prev. de art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 nu poate fi reţinută în sarcina sa, cantitatea de 880 litri alcool etilic denaturat beneficiind de scutire directă potrivit art. 20658 lit. b) C. fisc., iar infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, respectiv ascunderea bunului ori a sursei impozabile, nu poate fi reţinută dat fiind faptul că au fost prezentate documentele de provenienţă a alcoolului.
Totodată, invocându-se cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare în anul 2009 (art. 200 C. fisc. şi H.G. nr. 44/2004), fapta pentru care este judecată inculpata nu este de natură penală, alcoolul etilic fiind denaturat, motiv pentru care s-a solicitat achitarea. Drept consecinţă a admiterii recursului, s-a solicitat respingerea solicitării părţii civile de obligare la despăgubiri civile. În subsidiar s-a solicitat reducerea pedepsei raportat la circumstanţele personale ale inculpatei, iar ca modalitate de executare aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Motivele de recurs formulate de apărător ales, susţinute oral la termenul de dezbateri, au vizat tot cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., inculpata precizând că s-a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât fapta imputată [art. 9 lit. b) Legea nr. 241/2005] a fost săvârşită în aceeaşi zi în care a fost depistată în trafic, nu exista posibilitatea înregistrării contabile a alcoolului etilic dat fiind că sediul societăţii la care era administrator se afla la o distanţă de 160 km faţă de locul unde a fost oprită. Putea fi reţinută cel mult tentativa, care însă nu se pedepseşte. S-a mai arătat că nu s-a stabilit în mod indubitabil în ce modalitate s-a făcut achiziţionarea, ca persoană fizică ori ca administrator al societăţii, dubiu care profită inculpatei.
În ceea ce priveşte fapta prev. de art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, s-a arătat că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv „achiziţionarea în vrac”, motiv pentru care s-a solicitat achitarea.
Ambele hotărâri au mai fost criticate şi sub aspectul nelegalei citări a părţii responsabile-civilmente SC E.I. SRL pe tot parcursul cauzei, cazul de casare invocat fiind tot cel prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (1968).
Examinând recursul formulat prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru motivele arătate în continuare.
Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpatei, Înalta Curte arată că, deşi la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C. proc. pen. (1968) stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen. (1968).
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art 385 C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.
În cauză, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată la data de 17 aprilie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), situaţie în care este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Totodată, se constată că motivele de recurs au fost depuse la dosar în termenul legal, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu Irebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Analizând cfiticile invocate de recurenta-inculpată S.E., cu referire la cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost detaliate în scris, respectiv neaplicarea art. 20658 lit. b) C. fisc., Înalta Curte, în consens cu instanţa de prim control judiciar, constată că aceste dispoziţii trebuie interpretate prin raportare la condiţiile precizate în pct. 22 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv pentru a opera scutirea de la plata accizelor în cazul altor operatori economici decât utilizatorii finali, alcoolul trebuie îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul, iar aprovizionarea să fie făcută direct de la un antrepozit fiscal. Or, faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză (inculpata a achiziţionat un număr de 44 de bidoane a câte 20 litri fiecare de alcool etilic denaturat de la alţi furnizori decât antreprenorii autorizaţi) şi care nu mai poate fi modificată de instanţa de recurs, se constată că în mod corect instanţele inferioare au apreciat că dispoziţiile legale menţionate nu îşi găsesc aplicabilitatea. Ca atare, criticile apărării pe acest aspect sunt nefondate.
Acelaşi caz de casare a fost invocat şi în ceea ce priveşte motivele formulate de apărătorul ales şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor [solicitându-se achitarea pe considerentul că fapta prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) Legea nr. 241/2005 poate fi reţinută cel mult în forma tentativei care, însă, nu se pedepseşte], se observă că acestea nu vizează, de fapt, greşita aplicare a legii, în realitate fiind contestată situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare (inculpata susţinând că datorită lipsei timpului fizic nu a putut înregistra contabil marfa, respectiv există un dubiu asupra modalităţii de achiziţionare ce îi profită), aspecte care nu se încadrează în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrise cazului de casare de la pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968) a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, situaţie în care criticile formulate de recurenta inculpată S.E. nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în lipsa unui caz de casare prevăzut de lege care să permită pronunţarea unei soluţii în sensul cerut de apărare.
Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte criticile inculpatei S.E., întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
Astfel, susţinerile apărării în sensul că, pe de o parte, faptei prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv „achiziţionarea în vrac”, iar, pe de altă parte, fapta nu e prevăzută de legea penală întrucât alcoolul era denaturat, solicitându-se achitarea, nu poate fi primită raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare (inculpata a achiziţionat alcool etilic de la alţi furnizori decât antreprenorii autorizaţi) şi care, în calea de atac a recursului, nu mai poate fi modificată.
Mai mult, Înalta Curte constată că toate aceste susţineri ale apărării din recurs au constituit şi motive de recurs împotriva sentinţei nr. 155 din 19 septembrie 2012 a Tribunalului Olt, făcând obiectul analizei Curţii de Apel Craiova, care le-a analizat în mod judicios şi le-a apreciat ca fiind neîntemeiate.
Referitor; la solicitarea apărării de reducere a pedepsei raportat la circumstanţele personale ale inculpatei, cu modalitatea de executare în sensul dispoziţiilor art. 81 C. pen., Înalta Curte arată că aceasta nu mai poate fi analizată în recurs, întrucât în urma modificărilor aduse art. 3859 C. proc. pen. (1968) prin Legea nr. 202/2010 cazul de casare prevăzut de pct 14 a fost modificat, permiţând verificarea doar a legalităţii pedepsei aplicate, nu şi a temeiniciei acesteia.
În ceea ce priveşte critica vizând nelegala citare a părţii responsabile civilmente SC E.I. SRL pe tot parcursul cauzei, Înalta Curte arată că aceasta nu poate fi circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (1968), ci doar celui prevăzut de pct. 21 al aceluiaşi articol, în redactarea anterioară Legii nr. 202/2010. Însă şi acest caz de casare a fost abrogat expres prin legea anterior menţionată, şi, ca atare, instanţa de ultim control judiciar nu mai poate analiza susţinerea apărării din perspectiva solicitată. Dar, Înalta Curte nu poate să nu observe că inculpata nu a invocat lipsa propriei citări, ci a părţii responsabile civilmente, respectiv un aspect de nulitate relativă care nu poate fi invocat decât de partea care a fost vătămată prin încălcarea normei de procedură nu şi de recurentă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.E. împotriva deciziei penale nr. 138 din 17 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi, având în vedere culpa procesuală a acesteia, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), o va obliga la plata sumei de 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.E. împotriva deciziei penale nr. 138 din 17 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitvă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 208/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art.... | ICCJ. Decizia nr. 202/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs → |
|---|
