ICCJ. Decizia nr. 2136/2014. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2136/2014
Dosar nr. 2437/1/2014
Şedinţa publică din 24 iunie 2014
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată şi reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149/P din 05 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bihor s-au hotărât, printre altele, următoarele: în baza art. 26 C. pen. raportat la art 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.G., cu antecedente penale, la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În baza art. 65 alin. (2), raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) şi art. 66 C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 291 C. pen. anterior, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul S.G., cu datele de identitate de mai sus, cu antecedente penale, la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior, art. 34 lit. b) C. pen. anterior s-au contopit pedepsele mai sus stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenţie, la care s-a aplicat un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 71 C. pen. anterior i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. anterior cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 65 alin. (2), raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) şi art. 66 C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 14 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 şi urm. C. civ. în forma anterioară Legii nr. 287/2009, au fost obligaţi inculpaţii A.A., S.G., S.V., C.D., D.G. şi F.O. la plata în solidar a pretenţiilor civile reprezentând despăgubiri materiale în sumă de 50.000 euro, în echivalent în RON, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, şi a respins solicitarea pentru acordarea daunelor morale.
Instanţa de fond a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 903/F/2009 din 22 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpaţilor S.V. şi S.G., aşa după cum au fost consemnate în procesul-verbal nr. 903/P/2009 din 28 ianuarie 2010 întocmit de I.P.J. Bihor.
În baza art. 118 C. pen. anterior s-a dispus confiscarea specială a titlului de proprietate din 28 octombrie 1994 având ca titular inculpata S.V., cât şi a extrasului de carte funciară, având consemnat drept proprietar inculpata S.V. şi, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) şi art. 445 C. proc. pen. anterior s-a dispus anularea acestora ca fiind false.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. anterior a fost obligat printre alţii şi S.G. la câte 6.000 RON fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Instanţa de fond a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 903/P/2009 din 22 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând printre alţii şi inculpatului S.G., aşa după cum au fost consemnate în procesul-verbal nr. 903/P/2009 din 28 ianuarie 2010 întocmit de I.P.J. Bihor.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel partea civilă I.G., inculpaţii S.G. şi A.A.
Inculpatul S.G. a criticat nelegalitatea sentinţei penale şi a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior.
Prin decizia penală nr. 22/A/2014 din 24 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de partea civilă I.G. şi a fost admis apelul penal declarat, printre alţii de S.G. împotriva sentinţei penale nr. 149 din 05 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a desfiinţat-o în sensul că a descontopit pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului S.G. în pedepsele componente de 10 ani închisoare, 2 ani închisoare şi sporul de 1 an închisoare, au fost reţinute în favoarea inculpatului S.G. circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 C. pen. anterior şi a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. anterior de la 10 ani închisoare până la 6 ani închisoare şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzuta şi pedepsită de art. 291 C. pen. anterior de la 2 ani închisoare până la 1 an 6 luni închisoare. Au fost recontopite pedepsele astfel reduse în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, fără a-i mai aplica vreun spor, astfel că inculpatului S.G. i-a fost stabilită spre executare o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit, printre altele, vinovăţia inculpatului apelant S.G. pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză dând faptelor săvârşite de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs în casaţie, în termen legal, inculpatul S.G.
Prin decizia nr. 66/RC din data de 16 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul în casaţie declarat de inculpatul S.G. împotriva deciziei penale nr. 22/A din data de 24 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 7111/111/P/2012.
A fost casată, în parte, decizia penală nr. 22/A/2014 din 24 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior şi înlăturată greşita aplicare a legii, astfel:
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 arii închisoare aplicată inculpatului S.G. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:
- 6 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior,
- 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior.
A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului S.G. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. anterior de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele de 6 ani închisoare şi 2 luni închisoare şi a fost aplicată inculpatului S.G. pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON s-a stabilit din fondul Ministerului Justiţiei.
La data de 20 iunie 2014 Tribunalul Bihor, secţia penală, Biroul executări penale a formulat contestaţie la executare împotriva deciziei nr. 66/RC din 16 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr: 1373/1/2014 privind inculpatul S.G. întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în sensul de a se preciza dacă se impune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 231/2013 emis de Tribunalul Bihor la data de 03 februarie 2014 pe seama inculpatului S.G. şi emiterea unui nou mandat.
Înalta Curte constată că la data de 03 februarie 2014 a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 231/2013 emis în baza sentinţei penale nr. 149/2013 pronunţată de către Tribunalul Bihor la data de 05 iulie 2013, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 22/A din 24 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Oradea.
Înalta Curte constată că prin decizia nr. 66/RC din 16 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 1373/1/2014 a fost omisă dispoziţia privind anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 231/2013 emis de Tribunalul Bihor la data de 03 februarie 2014 pe seama inculpatului S.G. şi emiterea unui nou mandat de executare, împrejurare ce atrage incidenţa cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Ca atare, văzând că în cauză prin omisiunea de a se dispune anularea mandatului de executare şi emiterea unuia nou în concordanţă cu soluţia dispusă prin recursul în casaţie s-a ivit o împiedicare la executare, în sensul că deşi s-a apreciat că se impune casarea deciziei penale atacate şi rejudecarea unei decizii penale definitive, mandatul de executare al pedepsei astfel modificată a rămas în fiinţă, Înalta Curte apreciază contestaţia la executare admisibilă.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., va admite contestaţia la executare formulată de Biroul Executări penale din cadrul Tribunalului Bihor, secţia penală, împotriva deciziei penale nr. 66/RC din 16 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1373/1/2014 privind pe inculpatul S.G.
Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 231/2013 emis de Tribunalul Bihor la data de 03 februarie 2014 privind pe inculpatul S.G. şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia la executare formulată de Biroul Executări penale din cadrai Tribunalului Bihor, secţia penală, împotriva deciziei penale nr. 66/RC din 16 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1373/1/2014 privind pe inculpatul S.G.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 231/2013 emis de Tribunalul Bihor la data de 03 februarie 2014 privind pe inculpatul S.G. şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 100 RON se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2174/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2163/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
---|