ICCJ. Decizia nr. 206/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 206/2014
Dosar nr. 1043/122/2013
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 425 din 17 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu a fost condamnat inculpatului R.I. la:
- 11 (unsprezece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, infracţiune prevăzută de art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 ianuarie 2013 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
- S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J. s-a dispus prelevarea de la inculpatul R.I. de probe biologice.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.900 lei cheltuieli judiciare, din care 400 lei în faza de judecată, din această sumă 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, sumă ce se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie, suma de 1500 lei reprezentând cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală."
Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În după amiaza zilei de 20 ianuarie 2013 în timp ce se aflau la reşedinţa comună din localitatea Daia, judeţul Giurgiu, pe fondul geloziei şi al unui conflict spontan, inculpatul R.I. a lovit-o pe concubina sa B.I., în mod repetat şi cu intensitate în zona capului, membrelor superioare şi inferioare, în zona toracică şi abdominală, cu două cozi din lemn ale unor unelte agricole, până când acestea datorită repetabilităţii şi intensităţii loviturilor, s-au rupt. La scurt timp după agresiune, Bornea Ioana a decedat, ambulanţa sosită la fata locului constatând decesulacesteia.
Conform fişei de cazier judiciar a inculpatului, acesta a suferit mai multe condamnări la pedeapsa închisorii, relevantă în cauză fiind pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 460 din 05 iulie 2006 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, definitivă prin Decizia penală nr. 151/A din 27 septembrie 2006 a Tribunalului Teleorman, pedeapsă din care inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 08 decembrie 2010.
Prin declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul R.I. a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., acesta recunoscând săvârşirea faptei aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei, respectiv a recunoscut că pe data de 20 ianuarie 2013, pe fondul geloziei şi a unui conflict spontan cu concubina sa B.I., a lovit-o pe aceasta cu două cozi din lemn peste tot corpul.
Prin declaraţie, inculpatul a mai arătat că are cunoştinţă de probele administrate în faza de urmărire penală, probe pe care şi le însuşeşte şi în baza cărora solicită să fie judecat, învederând totodată că regretă săvârşirea faptei.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, persona inculpatului.
Referitor Ia pericolul social al faptei săvârşite de inculpat, tribunalul a reţinut că acesta este extrem de ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unei fapte ca cea comisă de inculpat şi anume viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, atribute fundamentale al fiinţei umane.
În ceea ce priveşte persoana inculpatului, tribunalul a reţinut că acesta prezintă o periculozitate deosebită având în vedere modul şi mijloacele de comitere a infracţiunii, inculpatul manifestând o violenţă ieşită din comun, acesta după ce a prins partea vătămată de păr şi a smucit-o de cap, găsind în cameră două cozi din lemn ale unor unelte agricole, a început să o lovească în mod repetat peste cap, zonă vitală a corpului, zona membrelor superioare şi inferioare, zona toracică şi abdominală, până când obiectele contondente, datorită repetabilităţii şi intensităţii loviturilor, s-au rupt, agresiune în urma căreia victima B.I. a decedat ca urmare a şocului traumatic şi hemoragie, periculozitatea deosebită a inculpatului fiind ilustrată şi de faptul că acesta a manifestat un comportament violent şi faţă de numita G.P., cu care a fost într-o relaţie de concubinaj, timp în care aceasta era în mod frecvent bătură de inculpat, de care, pentru a se despărţi a fost nevoită să părăsească teritoriul României cu destinaţia Italia, inculpatul adresându-i ameninţări cu moartea în cazul în care ar fi pus capăt relaţiei de concubinaj cu acesta, violenţa fiind astfel o trăsătură de caracter a inculpatului care nu a înţeles că trebuie să-şi schimbe comportamentul nici măcar după ce a fost sancţionat contravenţional de organele de poliţie pentru ameninţările adresate victimei B.I.
Nu în ultimul rând instanţa a avut în vedere starea de recidivă potexecutorie a inculpatului, acesta suferind mai multe condamnări la pedeapsa închisorii, relevantă în cauză fiind pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 460 din 05 iulie 2006 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, definitivă prin Decizia penală nr. 151/A din 27 septembrie 2006 a Tribunalului Teleorman, pedeapsă executată la data de 23 octombrie 2012, aşa încât faţă de această pedeapsă inculpatul R.I. se afla în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.
Împotriva sentinţei penale mai sus- arătate a formulat apel inculpatul R.I., cu motivarea că a recunoscut şi a regretat săvârşirea faptei, arătând că, deşi s-a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen., în opinia sa acest articol nu a fost aplicat corect, în sensul reducerii cu o treime a limitelor inferioare de pedeapsă, prevăzute de lege.
Prin Decizia penală nr. 199/A din 14 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.I. împotriva sentinţei penale nr. 425 din 17 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia penală.
În baza art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a fost dedusă din pedeapsă prevenţia de la 21 ianuarie 2013 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. apelantul a fost obligat Ia plat asumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului R.I. este foarte apropiată de pedeapsa minimă ce se putea aplica, iar o reducere a acesteia nu este justificată nici de circumstanţele reale ale comiterii faptei, nici de circumstanţele personale ale inculpatului.
Astfel, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă nu a reţinut dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., din moment ce inculpatul este recidivist, nefiind la primul contact cu legea penală. Mai mult, s-a reţinut că inculpatul a fost sancţionat contravenţional pentru atitudinea violentă asupra victimei, ceea ce dovedeşte nu numai atitudinea sa violentă ci şi lipsa unei bune conduite anterior săvârşirii faptei. împrejurarea că fiul victimei nu s-a constituit parte civilă în cauză nu poate fi avută în vedere ca o circumstanţă atenuantă în favoarea inculpatului, ci ca o manifestare de voinţă din partea acestuia, acţiunea civilă fiind guvernată de principiul disponibilităţii.
Curtea a constatat că, deşi prima instanţă a procedat la aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., deoarece în cursuljudecăţii acesta a recunoscut comiterea faptei aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu, apreciindu-se că nu sunt incidente dispoziţiile art. 74 Iit. c) C. pen., atitudinea inculpatului fiind în cursul urmăririi penale una de negare a faptelor şi. de neasumare a responsabilităţii pentru fapta comisă.şi nu una de recunoaştere reală şi efectivă a faptelor.
Împotriva acestei decizii inculpatul R.I. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, prin care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., a solicitat, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, o reindividualizare a pedepsei, întrucât pedeapsa stabilită, este prea mare.
Examinând recursul declarat de Inculpatul R.I. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea Apel Bucureşti, secţia I penală, la 14 august 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15.februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri, pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Critica inculpatului, vizând reindividualizarea pedepsei prin acordarea de circumatanta atenuante,nu intră sub incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiaşi articol, text de lege care, în realizarea aceluiaşi scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost, de asemenea, modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege şi reglementându-se, aşadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi invocată în recurs.
Faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atactă în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva Deciziei penale nr. 199/A din 14 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de de 500 lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva Deciziei penale nr. 199/A din 14 august 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 ianuarie 2013 la 22 ianuarie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 202/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1960/2014. Penal. Excepţie de... → |
|---|
