ICCJ. Decizia nr. 2087/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2087/2014
Dosar nr. 4202/97/2013
Şedinţa publică din 20 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 233 din data de 13 noiembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în Dosarul nr. 4202/97/2013, instanţa a hotărât următoarele:
A respins cererea inculpatului D.V., de schimbare a încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 C. pen.
A condamnat pe inculpatul D.V. la 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
A privat pe inculpat de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 113 alin. (3) C. pen., a obligat pe inculpatul D.V. la tratament medical, până la însănătoşire.
A obligat pe inculpatul D.V. să plătească părţii civile C.V., dom. în P., jud. Hunedoara, sumele de 1.000 RON daune materiale şi 10.000 RON daune morale.
A obligat pe inculpatul D.V. să plătească părţii civile Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu sediul în Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, nr. 137A, jud. Hunedoara, suma de 3.429,24 RON - daune materiale.
A obligat pe inculpatul D.V. la plata sumei de 3.200 RON - cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă a reţinut Tribunalul Hunedoara, secţia penală, că prin rechizitoriul nr. 563/P/2012 din data de 25 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, înregistrat la instanţă sub nr. 4202/97 din 08 mai 2013, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.V. pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Împotriva inculpatului s-a reţinut, în esenţă, că, în data de 08 aprilie 2012, în timp ce se afla în loc public, a ridicat o rangă metalică deasupra, capului părţii vătămate C.V., intenţionând să îl lovească în cap, lovind, în final, cu putere pe partea vătămată în antebraţul stâng, în condiţiile în care aceasta a ridicat braţul pentru a se apăra. S-a mai reţinut că partea vătămată a suferit o fractură cominutivă a ambelor oase ale antebraţului stâng, leziuni traumatice ale braţului drept şi o fractură a piramidei nazale, leziuni care nu i-au pus viaţa în primejdie şi pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, respectiv: plângerea penală şi declaraţiile părţii vătămate şi civile C.V., declaraţiile martorilor B.M., N.N., C.M., R.D., R.C., C.V. jr. şi I.V., certificatul medico-legal nr. 413/C din 26 aprilie 2012 eliberat părţii vătămate C.V. de către SJML Hunedoara - Deva, concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. 380.363/B din 18 octombrie 2012, întocmit de SJML Hunedoara - Deva cu privire la partea vătămată C.V., concluziile Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 68.155/B din 11 aprilie 2013, întocmit de SJML Hunedoara - Deva cu privire la inculpatul D.V., declaraţiile inculpatului, fişa acestuia de antecedente penale, a reţinut prima instanţă următoarea stare de fapt:
Partea vătămată C.V. deţine, la periferia oraşului P., jud. Hunedoara, în zona cunoscută localnicilor sub denumirea "Pârâul Dracului", o anexă gospodărească destinată creşterii păsărilor şi animalelor domestice. Astfel de anexe deţine, în zona respectivă, şi familia inculpatului D.V., precum şi martorii B.M., N.N., R.D. şi R.C.
În data de 08 aprilie 2012, în jurul orei 12.30, partea vătămată C.V. s-a deplasat la această anexă gospodărească pentru a-şi hrăni animalele, întâlnindu-l, în apropierea unui pârâu din zonă, pe inculpatul D.V.
Inculpatul avea asupra sa o rangă metalică şi un cărucior, în care se aflau câteva bucăţi de fier vechi.
Partea vătămată i-a reproşat inculpatului prezenţa în acel loc - având în vedere că anexele gospodăreşti ale familiei inculpatului se aflau la distanţă mare -, apoi i-a reproşat inculpatului extragerea fierului vechi din zonă, recomandându-i să nu mai scoată fierul din preajma anexelor gospodăreşti sau din pârâul îndiguit, pentru că provoacă alunecări de teren. În acest moment, inculpatul s-a enervat, a ameninţat partea vătămată cu moartea şi imediat a ridicat ranga pentru a-l lovi în cap. În scopul protejării capului, partea vătămată a ridicat mâna stângă parând lovitura, astfel că a fost lovit puternic în antebraţul stâng. Din cauza durerii intense, partea vătămată C.V. s-a sprijinit, cu mâna dreaptă, de balustrada podeţului pe care se afla, însă inculpatul D.V. l-a lovit cu pumnul în faţă, apoi peste braţe şi în zona costală, până când a intervenit martorul N.N. aflat în apropiere, alarmat de strigătele părţii vătămate.
Martorul N.N. i-a cerut explicaţii inculpatului în legătură cu cele întâmplate, inculpatul afirmând că a fost înjurat de partea vătămată şi că regretă că nu i-a rupt şi mâna dreaptă, că nu i-a dat în cap să îl omoare şi să îl arunce în pârâu.
La locul faptei a sosit un echipaj al poliţiei şi ambulanţa, urmare a apelării telefonice prin numărul unic de urgenţă de către martorul B.M., aflat şi acesta în apropiere.
Partea vătămată C.V. a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Petroşani, secţia Ortopedie, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la nivelul antebraţului stâng.
Certificatul medico-legal nr. 413/C din 26 aprilie 2012 întocmit de S.J.M.L. Hunedoara consemnează că partea vătămată C.V. a suferit leziuni posttraumatice ce pot data din 08 aprilie 2012, leziuni constând în: fractură cominutivă 1/3 distală ambe oase antebraţ stâng cu deplasare operată, traumatism cranio-facial fără pierdere a cunoştinţei, contuzie forte braţ drept, fractură piramidă nazală, edem şi echimoze antebraţ drept; că aceste leziuni s-au putut produce prin lovire cu corp dur; că timpul de îngrijiri medicale necesar vindecării leziunilor este de 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Concluziile Raportului de expertiză medico-legală, subliniază că partea vătămată C.V. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce în data de 08 aprilie 2012, între acestea şi traumatismul suferit existând un raport direct de cauzalitate; că fractura cominutivă a ambelor oase ale antebraţului stâng s-a putut produce prin lovire directă cu un corp dur, posibil rangă, iar celelalte leziuni - prin lovire directă cu un corp dur; că leziunile traumatice de la nivelul antebraţului stâng - fractura cominutivă ambe oase - sunt leziuni specifice produse în cadrul unui mecanism de apărare consecutiv interpunerii membrului între obiectul vulnerant şi o zonă vitală (cap); că leziunile traumatice suferite au necesitat 50 - 55 zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Fapta săvârşită de inculpatul D.V., astfel cum a fost prezentată, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. şi ped. de 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
A invocat inculpatul D.V., prin apărătorul ales, dispoziţiile art. 48 C. pen., referitoare la iresponsabilitatea sa la momentul comiterii infracţiunii, iresponsabilitate care înlătură caracterul penal al faptei sale, argumentând că, pe fondul bolii de care suferă şi pe care partea vătămată o cunoaşte, a reacţionat violent în momentul în care partea vătămată s-a îndreptat spre el cu o furcă în mână şi i-a adresat injurii.
Tribunalul Hunedoara, secţia penală, a apreciat că în cauză nu sunt incidente textele legale invocate deoarece, conform art. 48 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele.
Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 48 C. pen. referitoare la lipsa discernământului, trebuie să se stabilească, pe baza unei expertize medico-legale, că, în raport de data săvârşirii faptei, discernământul inculpatului era abolit.
În prezenta cauză, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 68.155/B din 11 aprilie 2012, întocmit de S.J.M.L. Hunedoara, concluzionează că inculpatul D.V. prezintă diagnosticul de "întârziere uşoară în dezvoltarea mentală, cu tulburări comportamentale", că inculpatului îi este uşor scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptelor sale şi consecinţelor acestora, având discernământul uşor diminuat la data comiterii faptelor, recomandarea medico-legală fiind în sensul instituirii măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, conform art. 113 C. pen.
A solicitat inculpatul D.V. schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în cea de vătămare corporală, prev. şi ped. de art. 181 C. pen.
Tribunalul Hunedoara, secţia penală a respins cererea inculpatului pornind de la faptul că este adevărat că actele de violenţă ale inculpatului i-au produs părţii vătămate leziuni vindecabile în 50 - 55 zile de îngrijiri medicale şi că leziunile suferite nu au primejduit viaţa părţii vătămate, însă, având în vedere că inculpatul a îndreptat lovitura spre capul părţii vătămate, că partea vătămată s-a apărat parând lovitura cu braţul stâng, reuşind astfel să înlăture consecinţele loviturii îndreptată asupra capului, fapta inculpatului constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat, iar nu infracţiunea de vătămare corporală.
În condiţiile în care zona vizată de inculpat pentru aplicarea loviturii asupra părţii vătămate a fost una vitală, obiectul folosit de inculpat a fost deosebit de vulnerant, iar forţa loviturii a fost de mare intensitate, de vreme ce a produs fractura cominutivă a antebraţului stâna; al părţii vătămate, concluzionăm că intenţia inculpatului a fost de a ucide, fiind, în acest context, nerelevantă împrejurarea că viaţa părţii vătămate nu a fost pusă în primejdie iar perioada de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale se plasează în limita prevăzută de textul art. 181 C. pen., ce incriminează vătămarea corporală.
Starea de fapt nu poate fi. circumscrisă nici circumstanţei atenuante a scuzei provocării, astfel cum este prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Pentru a fi reţinută această atenuantă, fapta infracţională trebuia să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea victimei, or, în cauză, partea vătămată i-a reproşat inculpatului prezenţa în acel loc, subtextul şi, apoi, textul direct al reproşului fiind, de fapt, activitatea inculpatului, de extragere a fierului vechi din pârâul îndiguit, cu consecinţa surpării terenului pe care se aflau amplasate anexele gospodăreşti din zonă.
Pretinsele injurii ce ar fi fost proferate de partea vătămată inculpatului sunt afirmate doar de acesta din urmă, nefiind susţinute de dovezi, iar martorul N.N., cel care a întrerupt actele agresive ale inculpatului, a menţionat, în depoziţia sa din faza urmăririi penale, că inculpatul şi-a exprimat regretul că nu l-a omorât pe partea vătămată şi nu l-a aruncat în pârâu.
În altă ordine de idei, pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a scuzei provocării nu este suficient ca cel vătămat să aibă o comportare injurioasă sau ameninţătoare. Pentru incidenţa textului art. 73 lit. b) C. pen. se impune ca partea vătămată să probeze o agresivitate - fizică sau verbală - care să fie apreciată gravă, de natură a pricinui inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu fie capabil să se abţină de la ripostă prin săvârşirea unei infracţiuni.
Legea nu pretinde ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar, pentru existenţa unei puternice tulburări sau emoţii, se prezumă, de regulă, ca faptele provocatorului şi provocatului să aibă o apropiată semnificaţie, proporţie care lipseşte stării de fapt dedusă judecăţii. De altminteri, după ce lovitura îndreptată spre capul victimei a eşuat în braţul stâng al acesteia, inculpatul a continuat să lovească pe partea vătămată cu pumnii peste braţul drept apoi în faţă şi peste cap, fracturându-i piramida nazală.
Având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului, prezent constant la judecata cauzei în primă instanţă, dar şi structura psihică a acestuia, grevată de disfuncţii ale dezvoltării mentale, în favoarea sa a reţinut prima instanţă circumstanţele atenuante reglementate de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecinţele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând a fi condamnat la 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
Având în vedere concluziile expertizei medico-legale cu privire la afecţiunile de care suferă inculpatul, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 113 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul D.V. la tratament medical, până la însănătoşire.
În cauză s-au constituit părţi civile partea vătămată C.V. - cu sumele de 3.000 RON daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate pentru restabilirea sănătăţi şi 20.000 RON daune morale - şi Spitalul de Urgenţă Petroşani - cu suma de 3.429,24 RON daune materiale, reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei în Secţia Ortopedie, în perioada 08 aprilie 2012-19 aprilie 2012.
Din declaraţiile martorilor C.V. jr. şi C.M., rezultă că partea civilă C.V. a suferit un prejudiciu patrimonial în sumă de 1.000 RON, constând în cheltuielile efectuate pe parcursul spitalizării, de hrană suplimentară ori de medicaţie.
Referitor la daunele morale pretinse de partea vătămată, a apreciat Tribunalul Hunedoara, secţia penală că acestea sunt justificate, însă pentru cuantumul de 10.000 RON. Urmare a vătămărilor fizice cauzate prin tentativa la infracţiunea de omor calificat, partea vătămată a suferit şi vătămări psihice, dar şi alterarea condiţiilor de viaţă. Partea vătămată a fost supusă unui tratament medical chirurgical agresiv, iar leziunile suportate au fost de o însemnată gravitate. Toate aceste suferinţe fizice şi psihice presupun o compensaţie sub forma daunelor morale pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, cuantumul acestor daune fiind echitabil pentru suma de 10.000 RON.
Astfel fiind şi în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 14 alin. (3) lit. b) şi alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 1372 alin. (1) C. civ. a fost obligat inculpatul D.V. să plătească părţii civile C.V. sumele de 1.000 RON daune materiale şi 10.000 RON daune morale, iar părţii civile Spitalul de Urgenţă Petroşani suma de 3.429,24 RON - daune materiale.
Împotriva, sentinţei Tribunalului Hunedoara, secţia penală a declarat apel inculpatul D.V.
Inculpatul nu a motivat în scris apelul său dar, în susţinerea orală a acestuia, a invocat următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
1. În mod nelegal prima instanţă nu a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală.
Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că leziunile suferite de partea vătămată sunt specifice unui mecanism de apărare, au necesitat 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi nu au fost de natură a pune în pericol viaţa părţii vătămate. Apoi, obiectul folosit de inculpat nu a fost unul foarte dur. În fine, de vreme ce nu s-a pus în primejdie viaţa victimei nu poate fi vorba de o tentativă la infracţiunea de omor.
2. În mod neîntemeiat prima instanţă nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Inculpatul, pe fondul bolii psihice de care este suferind şi pe fondul tulburării provocate de injuriile părţii vătămate, a săvârşit prezenta infracţiune.
Reţinerea scuzei provocării şi a regretului manifestat justifică aplicarea unei pedepse mai mici.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma celor expuse, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a constatat următoarele:
I. Starea de fapt, analiza mijloacelor de probă şi dreptul intern aplicabil
Din coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv plângerea penală şi declaraţiile părţii vătămate şi civile C.V., declaraţiile martorilor B.M., N.N., C.M., R.D., R.C., C.V. jr., I.V., certificatul medico-legal nr. 413/C din 26 aprilie 2012 eliberat părţii vătămate C.V. de către SJML Hunedoara - Deva, concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 380.363/B din 18 octombrie 2012 întocmit de S.J.M.L. Hunedoara - Deva cu privire la partea vătămată C.V., concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 68.155/B din 11 aprilie 2013 întocmit de S.J.M.L. Hunedoara - Deva cu privire la inculpatul D.V., declaraţiile inculpatului, rezultă, că Tribunalul Hunedoara, secţia penală, a reţinut o starea de fapt corectă.
Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că faptele inculpatului D.V. sunt dovedite în cauză şi astfel în mod corect Tribunalul Hunedoara, secţia penală, a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Probele administrate în cauză au atestat faptul că inculpatul D.V. în data de 08 aprilie 2012, în timp ce se afla în loc public, a ridicat o rangă metalică deasupra capului părţii vătămate C.V., intenţionând să o lovească în cap.
Lovind cu putere partea vătămată în antebraţul stâng, în condiţiile în care aceasta a ridicat braţul pentru a se apăra, aceasta a suferit o fractură cominutivă a ambelor oase ale antebraţului stâng, leziuni traumatice ale braţului drept şi o fractură a piramidei nazale, leziuni care nu i-au pus viaţa în primejdie şi pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 50 - 55 zile de îngrijiri medicale.
În baza propriei sale analize Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că partea vătămată C.V. deţine, la periferia oraşului P., jud. Hunedoara, în zona cunoscută localnicilor sub denumirea "Pârâul Dracului", o anexă gospodărească destinată creşterii păsărilor şi animalelor domestice. Astfel de anexe deţin, în zona respectivă, şi familia inculpatului D.V., precum şi martorii B.M., N.N., R.D. şi R.C..
În data de 08 aprilie 2012, în jurul orei 12.30, partea vătămată C.V. s-a deplasat la această anexă gospodărească pentru a-şi hrăni animalele, întâlnindu-l pe inculpatul D.V.
Inculpatul avea asupra sa o rangă metalică şi un cărucior, în care se aflau câteva bucăţi de fier vechi.
Partea vătămată i-a reproşat inculpatului prezenţa în acel loc - având în vedere că anexele gospodăreşti ale familiei inculpatului se aflau la distanţă mare - apoi i-a reproşat inculpatului extragerea fierului vechi din zonă, recomandându-i să nu mai scoată fierul din preajma anexelor gospodăreşti sau din pârâul îndiguit, pentru că provoacă alunecări de teren. În acest moment, inculpatul s-a enervat, a ameninţat partea vătămată cu moartea şi imediat a ridicat ranga pentru a o lovi în cap. În scopul protejării capului, partea vătămată a ridicat mâna stângă parând lovitura, astfel că a fost lovită puternic în antebraţul stâng. Din cauza durerii intense, partea vătămată C.V. s-a sprijinit, cu mâna dreaptă, de balustrada podeţului pe care se afla, însă inculpatul D.V. a lovit-o cu pumnul în faţă, apoi peste braţe şi în zona costală, până când a intervenit martorul N.N. aflat în apropiere, alarmat de strigătele părţii vătămate.
La locul faptei a sosit un echipaj al poliţiei şi ambulanţa, urmare a apelării telefonice prin numărul unic de urgenţă de către martorul B.M., aflat şi acesta în apropiere.
Partea vătămată C.V. a fost transportată la Spitalul de Urgentă Petroşani - Secţia Ortopedie, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la nivelul antebraţului stâng.
Urmare a agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate. Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut starea de fapt mai sus expusă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi pe baza declaraţiei inculpatului din fata primei instanţe.
Astfel, declaraţiile părţii vătămate C.V. în cuprinsul cărora relatează împrejurările în care s-a întâlnit cu inculpatul, a discutat în contradictoriu cu acesta şi a fost lovit în cele din urmă de inculpat sunt susţinute de declaraţiile martorilor oculari ai incidentului, N.N. şi B.M. Confirmă martorii amintiţi nu numai împrejurările în care inculpatul a generat incidentul dar şi împrejurările în care au observat cum inculpatul a lovit partea vătămată cu ajutorul unei răngi. De asemenea aceiaşi martori relatează aspecte ulterioare agresiunii, aspecte legate de acordarea primului ajutor părţii vătămate şi de apelarea organelor de poliţie şi a serviciului de ambulanţă.
În fine, certificatul medico-legal raportul de expertiză medio-legală conţin concluzii cu privire la leziunile suferite de partea vătămată, cu privire la modul de producere a acestora şi cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (50 - 55 de zile). Medicii legişti mai afirmă în partea de concluzii a raportului că leziunile suferite nu au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Iniţial inculpatul a recunoscut agresarea părţii vătămate cu o ţeava. A afirmat acesta că a lovit partea vătămată o singură dată, peste mână, urmare a injuriilor aduse de aceasta. Ulterior, inculpatul susţine că a luat o ţeava din cărucior, că a aruncat-o spre partea vătămată şi, după ce a văzut că a lovit-o într-o zonă a corpului pe care nu o poate preciza, a plecat. În faţa primei instanţe inculpatul susţine varianta din faza de urmărire penală (luarea unei ţevi din cărucior, aruncarea cu ea spre partea vătămată, lovirea acesteia într-o zonă nedefinită a corpului şi lipsa oricărui alt act de agresiune), iar în faţa instanţei de apel a afirmat că a aruncat spre partea vătămată cu o bucată de ţeavă şi nu ştie dacă a lovit-o sau nu pe aceasta.
Afirmaţiile inculpatului prin care încearcă să acrediteze ideea că a aplicat părţii vătămate o singură lovitură cu un corp contondent ce nu ar fi putut provoca părţii vătămate leziuni serioase, nu pot fi. acceptate. Partea vătămată susţine lovirea sa cu o bară de fier (vizată fiind zona capului) şi cu pumnii. Afirmaţiile părţii vătămate sunt susţinute nu numai de concluziile actelor medicale ce confirmă agresarea multiplă a părţii vătămate (braţ, antebraţ, piramidă nazală) şi producerea leziunilor în cadrul unui mecanism de apărare dar şi de depoziţiile celor doi martori la care mai sus am făcut referire. Martorii au perceput o parte a incidentului (văzând agresarea părţii vătămate de inculpat), au discutat imediat după incident cu inculpatul (acesta recunoscând nu numai agresarea părţii vătămate dar şi intenţia de a suprima viaţa acesteia), au perceput leziunile suferite de partea vătămată la nivelul braţului şi al feţei) şi au anunţat organele de poliţie şi serviciul de ambulanţă. Concluzionând, instanţa de apel constată că probele administrate în cauză dovedesc starea de fapt, astfel cum ea mai sus a fost reţinută, faptele săvârşite de inculpatul D.V. întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
II. Analiza motivelor de apel formulate de inculpatul D.V.
II.1. Critica inculpatului referitoare la nelegalitatea condamnării sale pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., şi nu pentru infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., infracţiune în care prima instanţă ar fi trebuit să schimbe încadrarea juridică, este nefondată.
În mod amplu prima instanţă a arătat considerentele pentru care nu împărtăşeşte solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite, din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de vătămare corporală.
Împărtăşind argumentele primei instanţe, Curtea de Apel a reţinut suplimentar că în literatura de specialitate este unanim acceptat faptul în principal, elementele de diferenţiere dintre cele două infracţiuni se referă la obiectul vulnerant folosit, intensitatea şi efectele loviturilor, zona corpului vizată şi urmările produse, împrejurări semnificative cu privire la poziţia subiectivă a făptuitorului.
De asemenea în mod constant în literatura de specialitate s-a subliniat faptul că pentru încadrarea juridică a faptei este lipsită de semnificaţie împrejurarea că leziunile suferite nu au pus în primejdie viaţa victimei, că leziunile suferite au necesitat un număr mai mare sau mai mic de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare atât timp cât actele de violenţă nu şi-au produs efectul (suprimarea vieţii victimei) doar întâmplării şi nu voinţei făptuitorului.
A constatat că prima instanţă, Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în mod corect a apreciat că raportat la obiectul vulnerat folosit (o ţeava din fier), la intensitatea şi efectele loviturilor (o lovitură cu ţeava de fier ce a produs fractura ambelor oase ale antebraţului şi mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei ce au produs fractura piramidei nazale), zona corpului vizată (capul victimei, ratat de inculpat dar datorită gestului reflex salvator al părţii vătămate ce a ridicat mâna deasupra capului) şi urmările produse (leziuni constând în echimoze, contuzii, edeme, fracturi multiple) se impune concluzia că inculpatul a urmărit să suprime viaţa victimei şi nu doar să lezeze integritatea corporală a acesteia. Chiar inculpatul în timpul discuţiei cu un martor, imediat ulterior incidentului, recunoaşte faptul că a vrut să o omoare pe partea vătămată şi să o arunce în râu.
Pentru a concluziona cu privire la acest aspect, s-a impus concluzia că în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi nu se impunea schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală.
11.2. Critica inculpatului referitoare la omisiunea instanţei de a reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., a fost considerată neîntemeiată.
Necesitatea reţinerii acestei circumstanţe atenuante a fost invocată şi în fata primei instanţe. Tribunalul Hunedoara, secţia penală, neacceptând reţinerea circumstanţei atenuante a oferit o amplă motivare a opţiunii sale.
Curtea de Apel Alba Iulia, în baza propriei sale analize, a apreciat că reţinerea scuzei provocării, ca şi circumstanţă atenuantă de natură a atenua răspunderea penală, nu se impune în cauză atâta vreme cât inculpatul doar a susţinut şi nu a dovedit agresiunea anterioară fizică şi verbală venită dinspre partea vătămată şi atâta timp cât chiar de acceptăm existenţa unei discuţii contradictorii între părţi nu puteam accepta că aceasta a fost de natură a pricinui inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoţie, încât să nu mai fie capabil să se abţină de la ripostă şi să săvârşească o infracţiune.
Concluzionând, instanţa de apel nu a reţinut circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, apreciind că nu este incidenţă în cauză.
11.3. Întemeiată a fost critica inculpatului, critică legată de individualizarea judiciară a pedepsei aplicate de prima instanţă.
Pentru ca politica penală, privită sub aspectul acţiunii de combatere a criminalităţii, să-şi atingă obiectivul - reducerea treptată a fenomenului infracţional - este necesar ca fiecare pedeapsă concretă să-şi îndeplinească, prin constrângerea pe care o implică, funcţiile de intimidare şi reeducare, căci numai astfel scopul pedepsei, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, va putea fi atins.
Dar orice pedeapsă îşi poate îndeplini în mod eficient aceste funcţii influenţând conduita celui condamnat doar dacă este adecvată, adaptată cazului concret Aceasta înseamnă că, la stabilirea genului, cuantumului şi modului său de executare, trebuie să se ţină seama de un ansamblu de date, împrejurări şi situaţii specifice, care, în cazul supus judecăţii, caracterizează conţinutul concret al infracţiunii, condiţiile în care fapta a fost săvârşită şi persoana făptuitorului. Pe de altă parte o pedeapsă este aptă a-şi îndeplini funcţiile şi realiza scopul numai dacă, atât în faza judecăţii, cât şi în faza executării este perfect individualizată.
Individualizarea pedepsei, instituţie al cărei fundament juridic se află în dispoziţiile Capitolului V din Titlul III al Părţii generale a Codului penal - principiul individualizării fiind un principiu fundamental al dreptului penal - apare astfel ca fiind unul dintre instrumentele de realizare a politicii penale.
Individualizarea pedepsei trebuie să dea expresie, practic - în alegerea sancţiunii şi în determinarea concretă a sancţiunii alese-tuturor orientărilor politicii penale. Pedeapsa concretă, rezultat al operaţiei de individualizare, trebuie să fie o expresie echilibrată a constrângerii şi reeducării; trebuie să fie umană, adică să nu fie excesivă faţă de necesităţile reeducării şi să nu înjosească demnitatea celui condamnat, ceea ce nu exclude fermitatea şi intransigenţa; trebuie să fie stabilită în limitele legii şi cu respectarea strictă a cerinţelor prevăzute de lege.
Legiuitorul român în cuprinsul art. 72 alin. (1) C. pen. a reglementat criteriile generale de individualizare a pedepsei. Astfel, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială (sau în legi penale speciale, s.n.), de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Inculpatul din prezenta cauză este autor al infracţiunilor de tentativă la omor calificat. Infracţiunea dedusă judecăţii este sancţionată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi [limite de pedeapsă ce vor fi reduse ca urmare a reţinerii stării de atenuare a tentativei şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.].
Gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite este unul mediu raportat la modul şi mijloacele de săvârşire(aplicarea a mai multor lovituri cu o ţeava şi cu pumnii într-o zonă sensibilă a corpului victimei), împrejurările de loc şi timp ale săvârşirii ei (ziua, într-un loc public, fără teama că intervenţia unor terţe persoane ar putea stopa activitatea infracţională, lucru ce s-a şi întâmplat de altfel), urmările produse dar îndeosebi cele ce s-ar fi putut produce (leziuni vindecabile în 50 - 55 de zile de îngrijiri medicale dar şi posibilitatea suprimării vieţii victimei) şi scopul urmărit (aplicarea unei corecţii părţii vătămate pentru discuţiile contradictorii legate de colectarea fierului vechi).
Tentativa şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. sunt împrejurări de natură a atenua răspunderea penală.
Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că inculpatul are vârsta de 37 de ani, nu este căsătorit şi nu are copii minori, nu are un loc de muncă şi a absolvit 7 clase, prezintă "întârziere uşoară în dezvoltarea mentală, cu tulburări comportamentale", are uşor scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptelor sale şi consecinţelor acestora şi avea discernământul uşor diminuat la data comiterii faptelor.
Din fişa de antecedente penale s-a desprins faptul că inculpatul a mai fost anterior condamnat în patru rânduri la pedepse cu amenda penală pentru săvârşirea unor infracţiuni ce au presupus violenţa fizică [art. 180 alin. (2) C. pen.].
Raportat la toate aceste considerente, Curtea de Apel a apreciat că aplicarea unei pedepse principale într-un cuantum mai redus decât cel aplicat de prima instanţă, adică de doar 3 ani şi 6 luni închisoare, este în măsură a asigura scopul preventiv enunţat de legiuitor în cuprinsul art. 52 alin. (1) C. pen. dar şi funcţia educativă a pedepsei.
Prima instanţă, la momentul stabilirii pedepsei ce se impune a fi aplicată inculpatului, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) C. pen., (referitoare la pedepsirea tentativei) şi a dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen. (referitoare la efectele circumstanţelor atenuante).
A constatat că textul de lege indicat de prima instanţă cu privire la efectele circumstanţelor atenuante este greşit, reţinând în sarcina inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen. (constând în atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea arestării sau descoperirii participanţilor) trebuia, la momentul stabilirii pedepsei, să dea relevanţă dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. şi nu dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen. Potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. în cazul anumitor infracţiuni (expres şi limitativ enunţate de legiuitor) printre care şi infracţiunea de omor, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. Spre deosebire de această ipoteză particulară, textul art. 76 lit. b) C. pen. (inaplicabil în cauza de faţă) prevede că în cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce (când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare) prin coborârea sub minimul special, dar nu mai jos de 1 an.
A precizat că, în prezenta cauză nu trebuie pierdut din vedere că este spus dezbaterii instanţei de apel, exclusiv apelul declarat de inculpat, apel în cadrul căruia nu s-ar putea agrava situaţia inculpatului.
Împotriva acestei deciziei penale, la data de 06 ianuarie 2014, a formulat recurs inculpatul D.V.
Potrivit dispoziţiilor art. 3853 C. proc. pen. anterior, termenul de recurs este de 10 zile şi art. 363 alin. (3) C. proc. pen. anterior partea care a fost prezentă la dezbateri, termenul de declarare a unei căi de atac curge de la pronunţare.
În speţă, Decizia penală nr. 208/A a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 18 decembrie 2013, iar termenul de 10 zile a expirat la data de 30 decembrie 2013. Inculpatul D.V. a formulat recurs la data de 06 ianuarie 2014, depăşind termenul legal cu 6 zile.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prezentul recurs a fost declarat peste termenul legal prevăzut de lege, urmând a-l respinge ca tardiv.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva Deciziei penale nr. 208/A din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2078/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 192/2014. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
