ICCJ. Decizia nr. 2192/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Furtul (art.208 C.p.), furtul calificat (art. 209 C.p.), tăinuirea (art. 221 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.), falsul în declaraţii (art. 292
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2192/2014
Dosar nr. 48102/3/2011
Şedinţa publică din 27 iunie 2014
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 302 din 26 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 48102/3/2011, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrărilor juridice a infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare al instanţei după cum urmează:
- pentru inculpatul R.D.C. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în art. 26 C. pen. rap. art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
- pentru inculpatul M.A.C.M. din infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 292 C. pen., art. 31 C. pen. raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.; art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.; art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 292 C. pen.; art. 31 C. pen. raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.; art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.; art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
- pentru inculpatul M.M.C. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
- pentru inculpatul E.C.A. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
- pentru inculpatul R.A.M. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. (punctul I din rechizitoriu); din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., în infracţiunea de instigare la infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 213 C. pen. (punctul II din rechizitoriu);
- pentru inculpatul B.C.T. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
- pentru inculpatul T.B. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.; art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.; art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (punctul I din rechizitoriu); din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., în infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. (punctul II din rechizitoriu);
- pentru inculpatul M.C.M. din infracţiunile prev. de art. 221 alin. (1) C. pen. şi art. 221 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
- pentru inculpatul M.V.V. din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 213 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (punctul II din rechizitoriu);
1. În baza art. 26 C. pen. rap. art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menţionată cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la uz de fals.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menţionată cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menţionată cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.
În baza art. 36 rap. la art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (şapte) ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 05 ianuarie 2003 la 12 martie 2003 şi de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
2. În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 292 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 291 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 20 aprilie 2011.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
3. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 292 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 31 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals intelectual în participaţie improprie.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 31 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în participaţie improprie.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menţionate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (şapte) ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
4. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.C. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.C., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
5. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.C.A. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.C.A., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de furt calificat.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (şapte) ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
6. În baza art. 11 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului R.A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz de încredere prev. de art. 25 rap. la art. 213 C. pen., faţă de lipsa plângerii penale prealabile a părţii vătămate R.D.C. (punctul II din rechizitoriu).
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire (punctul 3 din rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (punctul 4 din rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire (punctul 5 din rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menţionate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
7. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C.T. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
8. În baza art. 11 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului T.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen., faţă de lipsa plângerii penale prealabile a părţii vătămate R.D.C. (punctul II din rechizitoriu).
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. (punctul 1 din rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (punctul 1 din rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals (punctul 1 din rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (punctul 1 din rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată (punctul 1 din rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (şase) ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
9. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C.M. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 221 alin. (1) C. pen.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
10. În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata R.B.L. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. (punctul 3 din rechizitoriu).
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare conform art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare, inculpata a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, prev. de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
În baza art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 83 şi 84 C. pen., a atras atenţia inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni, precum şi dacă cel condamnat nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere dispuse.
Conform art. 71 alin. ultim C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii, prev. de art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
A desemnat în supravegherea respectării măsurilor impuse inculpatei Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata, la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare către stat.
11. În baza art. 11 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului M.V.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz de încredere prev. de art. 26 rap. la art. 213 C. pen., faţă de lipsa plângerii penale prealabile a părţii vătămate R.D.C. (punctul II din rechizitoriu);
În baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., a dispus confiscarea autoturismului marca A. proprietatea inculpatului M.A.C.M., bun aflat în custodia P.L. IFN SA.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpaţi a următoarelor sume de bani (punctul I rechizitoriu):
- de la inculpatul R.D.C. suma de 15.000 de euro;
- de la inculpatul E.C.A. suma de 8.000 de euro;
- de la inculpatul B.C.T. suma de 7.000 de euro;
- de la inculpatul R.A.M. suma de 1.000 de euro.
A menţinut sechestrul asigurător asupra sumei de 8.500 RON ridicate de la inculpatul R.D.C., suma depusă la CEC conf. recipisei nr. R1, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii confiscării dispuse mai sus faţă de acest inculpat.
A dispus restituirea către inculpatul R.D.C. a autoturismului marca M., bun aflat în custodia inculpatului.
A respins, ca neîntemeiate, acțiunile civile formulate de inculpatul M.S.A. şi SC A.T.A. SA (punctul I rechizitoriu).
A lăsat nesoluţionată acțiunea civilă formulată de partea vătămată M.S. (punct II rechizitoriu).
A dispus restituirea autoturismului marca S. aflat în custodia organelor de poliţie către partea civilă A.L. şi sediul avocatului ales O.K. în Budapesta. (punctele IV şi V rechizitoriu).
A luat act că partea vătămată D.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză (punct IV rechizitoriu).
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 1300 de euro de la inculpatul R.A.M. şi a sumei de 200 de euro de la inculpatul M.V.V. (punct IV rechizitoriu).
S-a dispus avansarea onorariului apărătorului din oficiu din fondul Ministrului Justiției.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Anterior trecerii Serviciului de Înmatriculări Autoturisme din subordinea Ministerului de Interne în subordinea Prefecturii la înmatricularea unui autoturism era imperios necesară prezenţa, în faţa agentului de poliţie de la serviciul înmatriculări, a ambelor părţi, respectiv atât a cumpărătorului cât şi a vânzătorului, verificându-se identitatea celor doi şi a semnăturilor pe contractul de vânzare-cumpărare (un înscris sub semnătură privată tipizat), precum şi a actelor necesare înmatriculării autoturismului pe numele noului proprietar.
Odată cu transferarea Serviciului de Înmatriculări Autoturisme a fost înlăturată obligativitatea prezenţei vânzătorului şi implicit a verificării identităţii acesteia în faţa funcţionarului de la înmatriculări astfel că simpla prezentare a actelor de identificare ale autoturismului şi a unui înscris sub semnătură privată tipizat unde la rubrica vânzător, de cele mai multe ori, este o semnătură indescifrabilă permite înmatricularea acelui autoturism situaţie în care în ultimii ani în România s-a constatat o „explozie” de infracţiuni în ceea ce privește aceste bunuri mobile. Astfel, autoturisme aflate în leasing sunt „manufacturate” în ceea ce privește elementele de identificare (serie şaşiu, motor, etc), actele de identificare ale acestor autoturisme sunt de asemenea falsificate, au loc vânzări - cumpărări succesive pentru a se pierde șirul proprietarilor şi urma autoturismului, situație în care în condițiile unei înmatriculări permisive determina pe proprietar să declare bunul furat pentru a încasa apoi prima de asigurare.
De asemenea, autoturismele sunt furate, actele de identificare ale acestora sunt falsificate, iar pe baza unui singur înscris sub semnătură privată prezentat de infractor la Serviciul de înmatriculări fără a fi necesară prezenţa vânzătorului, cu ușurința se poate înmatricula astfel acel autoturism.
Punctul I din rechizitoriu.
În cursul anului, luna august, între societatea S.D.C. SA, societate aparținând inculpatului M.A.C.M. şi P.L. IFN SA a fost încheiat un contract de leasing având ca obiect un autoturism marca A., autoturismul respectiv fiind obligatoriu asigurat la SC A.T.A. SA pentru o prima de asigurare de 84.297 de euro (valoare la nivelul anului 2009). După folosirea autoturismului aproximativ doi ani şi achitarea la termen a ratelor M.A.C.M. convins de către inculpatul E.C.A. a luat hotărârea să „scape” de acel contract de leasing în sensul de „a oferi” spre vânzare acel autoturism prin intermediul inculpatului E.C.A. şi a fratelui său M.M.C., suma obținută în urma „vânzării” acelui autoturism urmând a fi încasată şi reținută de către inculpatul E.C.A. posibil împărțită cu inculpatul M.M.C., pe M.A.C.M. neinteresându-l „prețul” autoturismului, întrucât imediat „înmatriculării” autoturismului pe numele unui alt proprietar, M.A.C.M. urma să declare autoturismul furat şi să încaseze parte din prima de asigurare (aproximativ 30 de mii de euro, restul urmând a fi încasați de către societatea de leasing). Inculpatul E.C.A. „a scos la vânzare” acel autoturism prin intermediul inculpaţilor R.A.M. şi R.D.C., aceștia urmând să găsească un „cumpărător” să-l „ajute” la înmatricularea autoturismului pe numele lor, bineînțeles în urma unui comision pe care urma să şi-l reţină din preţul încasat, „competiția” dintre cei doi „samsari de autoturisme second-hand”, fiind evidentă prin diferența de preț a autoturismului oferit spre vânzare, astfel, R.A.M. îl oferea la vânzare cu suma de 10 mii de euro, urmând ca „serviciile” în ceea ce privește înmatricularea autoturismului pe numele noului proprietar să fie taxate separat, iar inculpatul R.D.C. vindea același autoturism contra sumei de 20 de mii de euro. Primul care a găsit un cumpărător a fost inculpatul R.A.M. prin intermediul inculpatului B.C.T., fiind găsit astfel inculpatul M.C.M., acesta oferind inculpatului R.A.M. suma de 10 mii de euro, reprezentând prețul autoturismului, R.A.M. la rândul lui înmânând inculpatului E.C.A. suma de 8 mii de euro, diferența de 2 mii reprezentând comision atât pentru R.A.M. cât şi pentru inculpatul B.C.T., pentru serviciile prestate. Pentru „înmatricularea” autoturismului pe numele noului proprietar inculpatul B.C.T. a primit de la inculpatul M.C.M. suma de 6 mii de euro, B.C.T. urmând să rezolve „problema” în decurs de aproximativ 2-3 săptămâni. B.C.T. în loc să se ocupe înmatricularea autoturismului, fire boemă fiind şi având 6 mii de euro în buzunar şi autoturismul marca A. (marca premium) la îndemână, a găsit de cuviință ca mai întâi trebuie să se distreze şi apoi mai vede el ce face când se întâlnește cu inculpatul M.C.M.
Intrigat de faptul că durează mai mult decât se stabilise „înmatricularea” autoturismul pe numele altui proprietar având în vedere faptul că din propriul buzunar , M.A.C.M. trebuia să plătească rata de leasing (conform propriilor afirmaţii, aproximativ 2 mii de euro) şi nici nu poate încă să meargă la organele de poliţie să declare autoturismul furat pentru a sista plata ratei de leasing. M.A.C.M. i-a somat pe inculpatul E.C.A. şi fratele său să readucă autoturismul în posesia sa, fapt pe care l-au făcut inculpaţii R.D.C. şi T.B., cheia autoturismului ajungând la aceştia de la M.A.C.M., prin intermediul inculpaţilor E.C.A. şi M.M.C.
Evident că inculpatul B.C.T. a luat urma autoturismului şi a adus la cunoştinţă inculpatului M.C.M. că autoturismul nu se mai află în posesia sa fapt ce a determinat o noua „negociere” între inculpaţii M.M.C., E.C.A. şi R.D.C., pe de o parte şi inculpatul M.C.M., pe de altă parte. Având în vedere faptul că inculpatul B.C.T. nu îşi respectase angajamentele de a falsifica elementele de identificare ale autoturismului şi a-l înmatricula în baza unor fapte false pe numele inculpatului M.C.M. şi era puţin probabil să o facă în viitor, inculpatului M.C.M. i-au fost prezentate de către cei trei inculpaţi două variante, fie plăteşte o nouă sumă de bani inculpatului R.D.C., care urmează să ia în „antrepriză” autoturismul cu termen clar de „înmatriculare” a acestuia fie pierde cei 16 mii de euro pe care îi dăduse anterior. Inculpatul M.C.M. fiind conştient că acei 16 mii de euro sunt pierduţi (nu putea să meargă la organele de poliţie şi să reclame modalitatea în care a pierdut acea sumă de bani pentru simplul motiv că singur se incrimina) a preferat să dea alţi 15 mii de euro de data aceasta inculpatului R.D.C. care într-adevăr s-a ocupat de „manufacturarea” acelui autoturism, respectiv a falsificat seriile de identificare şi a procurat actele necesare înmatriculării autoturismului pe numele unui nou proprietar, care în final avea să se dovedească a fi, nu inculpatul M.C.M. ci inculpatul M.S.A.
De asemenea, cu ocazia cercetării judecătoreşti pe lângă inculpaţi, au fost audiați şi martorii de la urmărire penală declarațiile acestora fiind consemnate la dosar, neavând vreo înrâurire asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor.
1. Audiat de către instanţă la termenul de judecată din 23 septembrie 2011, inculpatul M.A.C.M. a negat infracţiunile puse pe seama sa arătând că în cursul lunii august 2007 a încheiat un contract de leasing cu P.L. în calitatea de reprezentant al firmei SC S.D.C. SA firma al cărei acționar majoritar am devenit ulterior, contract care a avut ca obiect un autoturism marca A., derulat pe o perioada de 5 ani urmând să plătească lunar o rată de aproximativ 1 mie de euro, urmând ca la final să îşi manifeste dorința dacă dorește să achite şi valoarea reziduală în cuantum de 15-20 mii euro pentru a deveni proprietar.
Inculpatul a mai arătat că a folosit autoturismul până la data de 01 aprilie 2010 plătind cu regularitate ratele când a constatat că autoturismul i-a fost furat, fapt ce l-a determinat să meargă la poliţie şi să depună plângere, arătând că pe parcursul perioadei de timp cât autoturismul a fost în posesia sa, el a mai fost folosit atât de fratele său, șoferul sau dl. C.M. şi şeful de garaj de la compania sa, dl. A.A.
Inculpatul a mai arătat că în data de 31 martie 2009 autoturismul a fost parcat de către el în jurul orelor 21 - 22 după ce îl folosise în timpul zilei, în faţa blocului în care locuiește, str. V., la momentul parcării autoturismului fiind de faţă atât portarul blocului cât şi un vecin al său pe nume B., pentru ca dimineața să observe lipsa autoturismului, fapt ce l-a determinat să ia legătura cu fratele său, pentru a verifica dacă nu cumva el luase autoturismul, întrucât avea acces la una dintre cheile autoturismului care se afla într-un panou la sediul companiei, fratele său aducându-i la cunoștință că nu el a luat autoturismul, situație în care a sunat apoi la 112, de unde telefonic a luat legătura cu secția de poliţie de care aparține, care au trimis un echipaj, care ulterior a chemat o echipă tehnică de la furturi auto. Inculpatul arătând că a primit odată cu autoturismul de la P.L. două chei de pornire a autoturismului şi una de serviciu, plastic care putea fi folosită doar la deschiderea portierelor.
Inculpatul a mai declarat că a dat apoi o declarație în faţa organelor de poliţie, la locul de unde dispăruse autoturismul în care a arătat faptul că seara parcase autoturismul şi dimineața nu mai era, în aceeași zi anunțându-l telefonic pe proprietar, respectiv pe P.L. care prin e-mail a doua zi i-a trimis o împuternicire pentru a deschide un dosar de daune la asigurator. În următoarea zi s-a prezentat la asigurator, A.T.A. care a deschis dosar de daune, oprind toate actele autoturismului inclusiv copia de pe cartea de identitate, talonul şi cele trei chei, pentru ca apoi, mai bine de un an de zile confruntându-se cu o lipsa de implicare atât din partea lui P.L. cât şi a lui A.T.A. care efectiv fără a da vreun fel de explicație, refuzau să vireze banii lui P.L., care la rândul ei urma să îmi returneze parte din ratele pe care le achitase, valoarea despăgubirii fiind de aproximativ 70 de mii de euro, din care lui îi reveneau aproximativ 30 de mii, el mai având de plătit până la valoarea reziduală, aproximativ 2 ani, aproximativ 24 de mii de euro rate.
Inculpatul a mai declarat că în aceasta perioadă după discuţii aprinse atât cu proprietarul cât şi cu asiguratorul s-a hotărât chiar după Sărbătoare de Paşte a anului 2011 să îl acţioneze în justiţie având în vedere pasivitatea acestora, pasivitate care m-a determinat ca din cursul anului 2010 luna iunie să refuz achitarea către P.L. a ratelor achitate întrucât aceştia la rândul lor nu depuneau diligenţe pentru a încasa suma asigurată, pentru ca în data de 19 aprilie 2011 contrar aşteptărilor sale să se trezească cu organele de poliţie care l-au reţinut acuzându-l de înşelăciune şi alte infracţiuni ulterior în dauna lui P.L. şi A.T.A.
Inculpatul a mai arătat că este de profesie medic generalist, a lucrat până în 2009 - primăvara în cadrul Ministerului Sănătăţii, iar de atunci am lucrat numai în cadrul clinicii sale unde a în calitate de director executiv, fratele său avea în subordine întregul parc auto, format din 4 ambulanţe marca M., şi încă 6 autoturisme marca D. folosite de personalul companiei, un autoturism marca A. şi un autoturism marca V., pe inculpatul E.C.A. cunoscându-l prin intermediul fratelui său, în sensul că acesta ajutase în repetate rânduri firma la repararea acelor ambulanţe, E.C.A. fiind de profesie inginer auto şi pricepându-se în domeniu, pentru serviciile sale nefiind plătit efectiv, dar M.A.C.M. ocupându-se de problemele de sănătate ale lui şi familiei sale.
Inculpatul a mai declarat că, în cursul anului 2009 - toamna, a luat hotărârea de a cesiona acel contract de leasing, întrucât deşi autoturismul avea doar 70000 de km rulaţi în 3 ani de folosinţă, tindea să îşi piardă din valoare astfel încât la finalul contractului de leasing nu îi mai convenea să plătească valoarea reziduală de aproximativ 28 de mii de euro pentru a deveni proprietar, în acest sens postând autoturismul pe site-uri de specialitate, respectiv A.V., întrebând în cercul de prieteni dacă cineva doreşte sau cunoaşte pe cineva doritor să preia contractul de leasing, inclusiv pe inculpatul E.C.A., împreună cu acesta mergând la o vizionare la o firma numită C., care avea ca obiect de activitate achiziţionarea de maşini rulate dar nu şi pe cele aflate în leasing.
Inculpatul a mai arătat că iniţial eventualii doritori de acel autoturism marca A. erau aduși de către inculpatul E.C.A., autoturismul fiind vizionat în faţa clinicii sale pentru ca apoi apreciind că ar putea apărea zvonuri cu privire la solvabilitatea firmei a hotărât să dea cheile lui E.C.A., actele rămânând în posesia sa, rămânând ca eventualii cumpărători să vadă mașina unde şi când dorea E.C.A., în principal în parcarea P. România şi A.C., arătând că în cursul lunii decembrie 2009, E.C.A. mi-a adus la cunoștință că există un potențial cumpărător, un francez care dorește să preia acel leasing, urmând ca actele să fie perfectate între Crăciun şi Anul Nou, M.A.C.M. dând autoturismul lui E.C.A. să îl prezinte acelui francez cu care a înțeles că a plecat spre munte, iar ulterior după Crăciun, E.C.A. să îi spună că afacerea cu francezul este în picioare, dar la întoarcere în Bucureşti a lovit autoturismul şi se ocupa de repararea autoturismului pentru a i-l înmâna în perfectă stare.
Inculpatul a mai declarat că în jurul datei de 20 ianuarie 2010 a constatat în mod neplăcut să vadă că autoturismul său rula prin oraş, fără a putea să își dea seama dacă E.C.A. era la volan, dar o concluzie logică era că acesta deși reparase autoturismul îl ținea să mai ruleze cu el, imediat apelându-l telefonic pe E.C.A. şi atenţionându-l că este foarte supărat pe el, amenințându-l în același timp că merge la poliţie pentru a reclama faptul că abuzează de un bun al său, replicându-i lui E.C.A. că nu este normal ca el să se folosească de autoturismul său, E.C.A. replicându-i însă că s-a înşelat cu privire la faptul că acel autoturism rula în Bucureşti în condițiile în care acesta era în service, iar cheia autoturismului era la fratele lui, al cărui nume nu îl cunoaște, care era directorului service-ului Au. unde se afla mașina să şi că dacă nu mai are răbdare să mai aștepte până vine fratele său, să-i dea a doua cheie pentru a merge să ia autoturismul din service fapt pe care l-a şi făcut, inculpatul primind autoturismul de la acesta a doua seara, autoturismul fiind parcat în faţa clinicii, întrucât în prima seară pur şi simplu din motive de el cunoscute nu i-a adus autoturismul.
Inculpatul a mai arătat că din 22 ianuarie 2010 de când am preluat autoturismul de la inculpatul E.C.A. autoturism care fusese reparat pe cheltuiala lui E.C.A. şi până în data de 01 aprilie 2010 când a dispărut autoturismul nu s-a mai întâmplat nimic deosebit, neamintindu-şi cu exactitate dacă în această perioadă ianuarie-aprilie 2010 că fratele său să mai fi folosit autoturismul şi nu cunoaște o persoana pe nume Ma., căreia el să îi dea autoturismul pentru ca acesta să îmi reseteze cheile de pornire - oprire a autoturismului şi nu a dat inculpatului E.C.A. autoturismul pentru a merge într-un service pentru a reseta cheile de pornire-oprire, dar nu poate garanta sau afirma în mod expres ca acesta nu ar fi făcut-o fără știrea mea, cheile pe care le-a predat la A.T.A. fiind cele originale şi care i-au fost returnate de către E.C.A.
Inculpatul a mai arătat că nu cunosc un alt inculpat în afara de fratele meu şi E.C.A. şi după ce a fost arestat de organele de poliţie tocmai pentru a-şi recăpăta libertatea, la sugestia avocaților, a achitat atât ratele restante cât şi valoarea reziduală a autoturismului, iar la cererea asiguratorului a solicitat organelor de poliţie o adresa din care reieșea că reclamase furtul autoturismului său.
Inculpatul a negat faptul că i-ar fi transmis în data de 11 februarie 2010 inculpatului E.C.A. în care îşi exprima părerea de rău că s-a ajuns la această încurcătura şi în care îl atenționam să nu se supere pe el, știind că sunt băiat bun, etc, arătând că în convorbirea pe care am purtat-o cu inculpatul E.C.A. după data de 20 ianuarie 2010, îi reproșam faptul că va fi nevoit să meargă la poliţie dacă nu îi returnează autoturismul şi vor avea amândoi probleme întrucât autoturismul fusese reparat fără dovada de la poliţie şi prin urmare aceasta discuții nu avea legătura cu pretinsa infracțiune de înșelăciune pe care el ar fi derulat-o împreună cu inculpatul E.C.A., acesta fiind cel care se ocupa de toate formalitățile ce vizau ambulanţele firmei mele (itp, rar etc), una dintre ambulanţe fiind marca V., model pentru piața americană, pe care ei o numeam în multe feluri, printre care şi “garsoniera”.
Judecătorul fondului a apreciat ca nesinceră declarația inculpatului, înlăturând-o în totalitate, mijloacele de probă pe care instanța şi-a întemeiat convingerea ca inculpatul a săvârșit infracţiunile puse pe seama sa fiind următoarele:
În primul rând, este de observat că în declarația dată în faţa organelor de poliţie cu ocazia formulării plângerii în care reclamă furtul autoturismului său, inculpatul prin omisiune nu înștiințează organele de cercetare că autoturismul respectiv cu două luni de zile înainte făcuse obiectul unei tentative de „predare” a contractului de leasing, prin intermediul inculpatului E.C.A. (căruia i se predase atât autoturismul cât şi implicit cheile de utilizare, existând astfel riscul, ca, cheile să fie multiplicate), nimeni altul decât prietenul fratelui său şi inginerul care se ocupa de buna întreţinere a parcului auto aparţinând clinicii inculpatului, inculpatul fiind perfect conştient ca organele de poliţie mergând pe această pistă au mari şanse să dea de autoturism şi nu se poate spune că M.A.C.M. este o persoană cu un coeficient de inteligenţă scăzut care să nu îşi dea seama de utilitatea acestei informaţii.
De asemenea, instanța de fond a înlăturat susținerile inculpatului în sensul că era nemulțumit de faptul că autoturismul său în vederea „perfectării” actelor de preluare a contactelor de leasing era folosit de o altă persoană şi el era nevoit să folosească un autoturism marca L., în realitate lucrurile stând cu totul altfel: în planul său de escrocare a asiguratorului inculpatul a gândit şi la faptul că dacă autoturismul este folosit în această perioadă de acea persoana care vroia să preia „leasingul” exista probabilitatea, destul de mică, este adevărat, că autoturismul să fie implicat într-un incident în trafic (accident, amenzi contravenționale etc) astfel că atât autoturismul cât şi cel care îl folosea intră în baza de date a poliţiei rutiere, iar la momentul declarării „furtului” de către inculpat (în situația în care acesta nu ar fi declarat toate persoanele care au folosit acel autoturism - fapt care de altfel s-a şi întâmplat), inspectorii de daune ai asiguratorului (care, fără doar şi poate, trebuie să fie niște profesioniști-situațiile diverse îi obliga la o bună pregătire) ar fi avut toate şansele să identifice dacă autoturismul a fost folosit şi de alte persoane şi în situația afirmativă să sesizeze organele de poliţie, care cercetau „furtul” şi cu privire la acest aspect. Planul M.A.C.M., de altfel ingenios, a avut totuși o fisură, prin resetarea calculatorului la o reprezentanţă P.L., după nereușita setării acestuia la un service nespecializat în astfel de autoturisme, inspectorii de daune au ajuns la acel service neautorizat, aici au dat de Ma., apoi de inculpatul E.C.A. care interogat fiind de organele de poliţie, a început să „vorbească” şi tot așa s-a ajuns la inculpatul M.S.A., ultimul utilizator-inculpat al autoturismului.
În al doilea rând, instanţa de fond a apreciat că vinovăţia inculpatului rezidă şi din conţinutul interceptărilor convorbirilor telefonice purtate fie de către el, fie de către inculpaţii E.C.A. şi fratele său M.M.C., în care se face referire în limbaj codificat la situaţia „înstrăinării” autoturismului în sensul că nu se respectau termenele de „manufacturare” a acestuia, M.A.C.M. fiind pus în situaţia de a plăti rata de leasing în condiţiile în care autoturismul nu era la dispoziţia sa, astfel, la data la 11 februarie 2010 M.A.C.M. transmitea un mesaj telefonic către inculpatul E.C.A., cu următorul conţinut:
De asemenea, la data de 29 ianuarie 2010, inculpatul R.D.C. îi trimite inculpatului E.C.A. un mesaj ce conţine informaţii referitoare la autoturismul aparţinând lui M.A.C.M., iar în urma discuţiilor pe care cei doi le-au purtat ulterior stabilesc să ia autoturismul care se afla în posesia inculpatului B.C.T., fiindu-i încredinţat de inculpatul M.C.M. în vederea efectuării formalităţilor privind „înmatriculare”, inculpatul R.D.C. fiind cel care îi spune lui E.C.A. unde se află maşina.
Între timp, inculpatul M.A.C.M. îi cere inculpatului E.C.A. să se întâlnească pentru a discuta „(...) şi când zic că e grav, e grav”, pentru ca de cealaltă parte, inculpatul E.C.A., să îi solicite inculpatului R.A.M. care „vânduse” autoturismul prin intermediul inculpatului B.C.T. să se întâlnească la „S.”, întrucât inculpatul M.A.C.M. i-a cerut urgent o întrevedere (...)” e o problemă foarte, foarte, foarte, foarte gravă şi vrea să se vadă cu mine. Sunt convins de ce, cred că a văzut-o prin oraş” (maşina).
După ce a luat la cunoştinţă de la inculpatul R.D.C. de locul unde se află maşina, inculpatul E.C.A. ia legătura cu inculpatul M.A.C.M., care urma să aducă cheia maşinii: „Tu vino doar cu cheile de la garsonieră, restul nu trebuie”, „garsoniera” fiind evident şi în aprecierea instanţei, autoturismul marca A. şi nicidecum una dintre ambulanţele astfel cum susține inculpatul, evident fiind faptul că după această discuţie, inculpatul M.A.C.M. îi trimite inculpatului E.C.A. mai multe mesaje prin care îl întreabă dacă urmează să recupereze maşina în aceiaşi zi.
De asemenea, după recuperarea autoturismului la data de 11 februarie 2010, M.A.C.M. îi transmitea un mesaj inculpatului E.C.A., fiind conştient că acesta din urmă primise o sumă de bani din „vânzarea” autoturismului, bani care nu ajungeau la M.A.C.M. întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, pe acesta nu îl interesa preţul obţinut, ci prima de asigurare, or odată recuperat autoturismul E.C.A. trebuia să returneze banii primiţi, aspect care rezultă din acest mesaj: „Îmi pare nespus de rău dacă am încurcat lucrurile. Nu te supăra pe mine, ştii că sunt băiat bun. Soarta face să aflu întâmplător anumite chestii care în final ne ajută să nu intrăm în ...”, (în opinia instanţei, cel din urmă cuvânt făcând referire la intrarea pe fir a organelor de poliţie, fie înainte, fie după declararea autoturismului ca fiind furat), iar inculpatul E.C.A. îi reproşează faptul că a rămas singur să se lupte cu „cumpărătorii” (evident că trebuia să returneze banii înapoi în condiţiile în care inculpatul B.C.T. nu îşi respectase angajamentul pentru care primise 6 mii de euro de la inculpatul M.C.M.), iar el a plecat cu „obiectul”, din conţinutul mesajului rezultând faptul că inculpatul M.A.C.M. avea cunoştinţă despre înstrăinarea autoturismului şi întrucât acesta urma a fi reclamat ca fiind sustras la organele de poliţie, era îngrijorat că ar putea fi descoperită activitatea sa infracţională, precum şi a complicilor săi.
De asemenea, în data de 11 februarie 2010, inculpatul E.C.A. îl apelează pe inculpatul B.C.T., căruia îi citeşte mesajele pe care le-a primit de la inculpatul M.A.C.M. şi îi spune ce presiuni a făcut acesta din urmă asupra lui pentru a-şi recupera maşina, cei doi stabilind să se întâlnească, după ce inculpatul E.C.A. stabileşte unde anume se află inculpatul M.A.C.M.
De asemenea, un mijloc de probă hotărâtor în dovedirea vinovăţiei inculpatului M.A.C.M. îl constituie declaraţiile date de către inculpatul E.C.A. în faţa poliţiştilor şi înregistrate în mediul ambiental la data de 22 martie 2011, în care inculpatul E.C.A. arată fără echivoc că inculpatul M.A.C.M. avea cunoştinţă de prima înstrăinare a maşinii reproşându-i inculpatul E.C.A. că autoturismul nu este încă înmatriculat pe numele altei persoane şi că el a luat 5 sau 7 mii de autoturism dar plăteşte 2 mii rată pentru leasing pe luna.
Nu în ultimul rând, în dovedirea vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunilor puse pe seama sa consta şi declaraţia inculpatului E.C.A. care a declarat în faţa instanţei că din cei 10 mii de euro luaţi de la inculpatul M.C.M. la prima vânzare a autoturismului, 1000 de euro au mers la inculpatul R.A.M., 1000 la inculpatul B.C.T., drept comisioane de intermediere, iar 8000 de euro au fost daţi conform declaraţiilor inculpatului E.C.A. inculpatului M.A.C.M., aspect negat de acesta în faţa instanţei.
Evident că, confruntaţi de către instanţă cu privire la traseul celor 10 mii de euro rezultaţi din prima vânzare cei doi inculpaţi au avut apărări diferite (pe acest aspect nu puteau să cadă la învoială, dat fiind faptul că se incriminau reciproc, în sensul în care a fost explicat mai jos) E.C.A. afirmând senin că a dat M.A.C.M. 7-8 mii de euro, M.A.C.M. replicând instantaneu „Ce bani mi-ai dat tu mie!” în sensul că nu a primit nici un ban.
Astfel, în situaţia în care M.A.C.M. ar fi primit acei 6-8 mii de euro, la reintrarea în posesia autoturismului în noaptea de 31 ianuarie 2010 - 01 februarie 2010 (modalitatea în care a reintrat în posesia bunului, urmând a fi analizată pe larg mai jos, la infracţiunea de furt calificat), având în vedere faptul că fusese lipsit de folosinţa autoturismului aproximativ 5 săptămâni în condiţiile în care rata de leasing era sub 2 mii de euro, trebuia să returneze diferenţa până la 10 mii „cumpărătorului” adică inculpatul M.C.M., aspect pe care pe lângă faptul că trebuia să-l semnalizeze organelor de poliţie în plângerea penală, astfel întreaga apărare a acestuia s-ar fi năruit.
La rândul lui inculpatul E.C.A. conform declaraţiilor doctorului că nu a primit nici un ban de la E.C.A. în situaţia în care ar fi reţinut întreaga suma de bani, devine evident că în cauză nu a fost nici un moment vorba de o cesiune a contractului de leasing, situaţie în care E.C.A. la rândul lui nu avea niciun motiv să reţină acei bani care trebuiau returnaţi lui M.C.M. dat fiind faptul că afacerea căzuse.
Într-o astfel de situaţie în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, instanţa apreciază că singura concluzie logică rezultată şi din contradicţia afirmaţiilor celor doi inculpaţi este aceea reţinută de altfel şi de organele de urmărire penală că M.A.C.M. a oferit spre „vânzare” autoturismul fără a fi interesat de preţul obţinut pe el, această sumă de bani urmând a fi însuşită de inculpatul E.C.A. (un adevărat playmaker) posibil să fie împărţită cu inculpatul M.M.C., având în vedere şi actele materiale efectuate de către acesta din urmă în desfăşurarea infracţiunilor.
De asemenea, în dovedirea vinovăţiei inculpatului M.A.C.M. constă şi modalitatea, cel puţin dubioasă, în care acesta a înţeles să procedeze la o posibilă cedarea contractului de leasing procedură care este destul de simplă şi care implică pur şi simplu, prezenţa atât a utilizatorului bunului luat în leasing cât şi a celui care doreşte preluarea contractului, în faţa proprietarului unde numai cu acordul acestuia din urmă se poate proceda la preluarea contractului de leasing, având în vedere că acesta este un contract intuitu personae, astfel că inevitabil doctorul trebuia să ajungă în faţa proprietarului, perfectarea acestui contract durând ore şi nu zile şi instanţa de fond nu a putut primi motivarea M.A.C.M., că vizionarea autoturismul în parcarea clinicii sale ar fi adus o imagine dăunătoare asupra solvabilităţii clinicii sale, devenind astfel inexplicabil de ce trebuie să predai autoturismul unei terţe persoane pentru a fi vizionat şi testat de un potenţial doritor de preluare a contractului de leasing.
De asemenea, este greu de explicat de ce M.A.C.M. a înţeles după ce a fost arestat să achite integral ratele restante şi mai mult decât atât întreaga valoare reziduală a autoturismului devenind astfel proprietar înainte de termen în condiţiile în care acesta se considera nevinovat şi prin urmare nu se justifica achitarea prematură a tuturor ratelor şi valorilor reziduale.
În sfârşit, în dovedirea vinovăţiei inculpatului M.A.C.M. sunt şi declaraţiile inculpaţilor M.C.M. şi T.B. în care relatau cu lux de amănunte modalitatea în care autoturismul a ajuns în posesia lor dar mai ales faptul că acest autoturism „aparţinea unui doctor fiind de leasing, iar acesta i-ar fi dat-o lui B.C.T. să o vândă urmând să primească o sumă de bani de pe urma vânzării iar după aceasta doctorul urma să declare maşina ca fiind furată” (declaraţia aparţine inculpatului M.C.M., pe care instanţa o apreciază ca fiind singura sinceră), „în cursul anului 2010, nu mai reţin exact data, am fost martorul unei discuţii între R.D.C. şi R.A.M., din care am înţeles că un anume doctor M.A.C.M. prieten cu E.C.A. care achiziţionase în leasing un auto marca A., îi înmânase lui E.C.A. acest autoturism pentru ca E.C.A. să îi găsească un cumpărător, din discuţie eu înţelegând că după ce autoturismul era vândut M.A.C.M. urma să îl declare furat pentru a putea încasa prima de asigurare tip casco (declaraţia aparţine inculpatului T.B. pe care, de asemenea, instanţa o apreciază ca fiind singura sinceră), declarațiile celor doi inculpaţi fiind de natura să dovedească că, cu toate diligenţele depuse de M.A.C.M., de a nu fi implicat în nici un fel în modalitatea de înstrăinare a bunului acest aspect a ajuns totuşi la cunoştinţa celor doi inculpaţi.
Toate aceste aspecte menţionate mai sus au îndrituit instanţa de fond să concluzioneze că fapta săvârşită de către inculpatul M.A.C.M. care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu complicitatea inculpaţilor M.M.C., B.C.T., E.C.A., R.A.M., R.D.C. şi a inculpatului T.B., a înstrăinat fără drept autoturismul marca A., proprietatea P.L. IFN SA, în mod succesiv inculpatului M.C.M. şi inculpatului M.S.A., după care a reclamat în fals la organele de poliţie sustragerea acestuia de către persoane necunoscute, inducând astfel în eroare proprietarul de drept al acestuia P.L. IFN SA şi societăţii de asigurarea A.T.A., căreia i-ar fi solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi nu elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cum în mod eronat s-a reţinut în actul de sesizare al instanţei.
Astfel, instanţa de fond a apreciat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea fapt consumat în infracţiunea de tentativă şi cu înlăturarea agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., pentru următoarele considerente: Singura parte vătămată în cauza de faţă în condiţiile în care fie infracţiunea s-ar fi consumat, fie ar fi rămas în faza tentativei era societatea de asigurare care în virtutea contratului încheiat asupra autoturismului, trebuia să plătească suma de 84297 de euro (bani care nu s-au plătit şi prin urmare nu s-a cauzat un prejudiciu), infracţiunea rămânând astfel în faza tentativei, proprietarul autoturismului P.L. IFN SA, nefiind păgubit prin consumarea infracţiunii întrucât prioritar această parte vătămată se îndestula din prima de asigurare până la valoarea înscrisă în contractul de leasing, restul sumei de aproximativ 30 de mii de euro, urmând a fi returnaţi inculpatului ca urmare a plăţii ratelor de leasing. În concluzie, pe acest aspect instanța a apreciat s-a aflat în situația tentativei la infracţiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave şi nu a infracţiunii fapt consumat.
De asemenea, instanța de fond a apreciat ca eronată reținerea în sarcina inculpatului a agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. în condiţiile în care pe de o parte astfel cum s-a arătat mai sus prejudiciul s-ar fi produs numai în patrimoniul asiguratorului, iar pe de altă parte în cauza a existat un singur bun, obiect material al infracţiunii de înşelăciune şi nu este relevant faptul că acesta a făcut obiectul a două vânzări.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat, prevăzută de art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. puse pe seama inculpatului M.A.C.M., instanța a apreciat, de asemenea, că acesta se face vinovat având în vedere faptul că la aproximativ 5 săptămâni de la prima „înstrăinare” a bunului de care avea cunoştinţă astfel cum s-a reţinut mai sus a înmânat prin intermediul fratelui său şi a inculpatului E.C.A. inculpaţilor R.D.C. şi T.B., una din cheile originale pentru a sustrage bunul care se afla în mod legal în opinia instanţei în posesia inculpatului M.C.M. care îl încredinţase inculpatului B.C.T. care la rândul lui trebuia să se ocupe de „formalităţile” necesare înmatriculării, în acest sens, fiind relevante declaraţiile inculpaţilor E.C.A., T.B., R.D.C. şi R.A.M.
Astfel, din interceptările convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii E.C.A., M.C.M. şi M.A.C.M., rezultă fără putinţă de tăgada că ultimul, M.A.C.M. i-a soma ca primii să îi aduc bunul în posesie care fusese înstrăinat cu acordul său, dar nu se respectase termenii înţelegerii respectiv autoturismul nu fusese înmatriculat în două trei săptămâni cum se convenise, iar pentru aducerea bunului în posesia M.A.C.M. era nevoie de una dintre cele doua chei originale aflate la dispoziţia acestuia. Astfel, în convorbirea telefonică purtată în data de 21 ianuarie 2010 orele 20,33 inculpatul E.C.A. i-a spus inculpatului M.M.C. să ia una dintre cheile originale ale autoturismului aflate în posesia M.A.C.M. pentru a readuce în posesie „garsoniera”, mijloc de probă care se coroborează, de asemenea, cu declarația inculpatului E.C.A. care avea să recunoască în faţa instanţei că a luat „o a doua cheie de la M.A.C.M. pe care a dat-o lui R.D.C., iar acesta a mers şi a luat autoturismul şi l-a adus în faţa clinicii (...)”.
În ceea ce priveşte infracţiunea pusă pe seama inculpatului acea prevăzută de art. 292 C. pen., respectiv de fals în declaraţii, de asemenea, instanţa de fond a apreciat că M.A.C.M. se face vinovat în condiţiile în care acesta a declarat în fals că i-a fost furat autoturismul deşi îl înstrăinase anterior aspect care rezidă chiar din plângerea formulată de inculpat precum şi din cele analizate mai sus la infracţiunile de înşelăciune şi furt, determinând astfel, cu rea-credinţă (intenţie directă), organele de poliţie să demareze cercetări, deci implicit, declaraţia inculpatului producând consecinţe juridice în accepţiunea art. 292 C. pen., organele de poliţie fiind una dintre instituţiile sau unităţile la care se referă art. 145 C. pen.
De asemenea, inculpatul M.A.C.M. se face vinovat şi de săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., în sensul că prin declaraţia sa mincinoasă a determinat organele de poliţie să întocmească un proces - verbal de constatare la faţa locului, care cuprinde constatări realității.
Tribunalul a înlăturat susținerile apărătorului ales al inculpatului M.A.C.M. (susțineri preluate şi de ceilalţi apărători), în sensul că activitatea infracţională a inculpatului trebuie fracţionată în două etape, 24 decembrie 2009 - 31 ianuarie 2010, respectiv data primei înstrăinări şi reîntoarcerea autoturismului în posesia inculpatului şi 01 februarie 2010 - 02 aprilie 2010, ultima dată fiind cea a săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune cu consecințe deosebit de grave, respectiv momentul în care inculpatul s-a prezentat la asigurator cu declaraţia dată cu o zi înainte în faţa organelor de poliţie în care reclama furtul autoturismului şi implicit solicită încasarea primei de asigurare, apărătorul susţinând că actele săvârşite de către inculpat în prima perioadă sunt acte pregătitoare care nu pot fi înglobate în infracţiunea de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, iar odată cu reîntoarcerea autoturismului în patrimoniul inculpatului şi până la reclamarea dispariţiei acestuia, respectiv 01 aprilie 2010 nu există probe că M.A.C.M. ar mai fi săvârşit vreun act material de înstrăinare a autoturismului astfel că neexistând o nouă rezoluţie infracţională se impune achitarea inculpatului.
Instanţa de fond a apreciat că încă de la data de 24 decembrie 2009 şi până la datele de 01 şi 02 aprilie 2010, inculpatul M.A.C.M. a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iar reîntoarcerea autoturismului în posesia inculpatului în noaptea de 31 ianuarie 2010 (ca urmare a „neseriozităţii” inculpatului B.C.T. în „perfectarea” actelor necesare înmatriculării autoturismului pe numele inculpatului M.C.M. în termenul convenit cu inculpatul E.C.A. de 2-3 săptămâni) nu a determinat o desistare a inculpatului M.A.C.M. în săvârşirea de infracţiuni ci de data aceasta M.A.C.M. nu a mai „înstrăinat” autoturismul decât la momentul în care a fost sigur că inculpatul R.D.C. a „procurat” actele necesare înmatriculării pe numele inculpatului M.C.M., M.A.C.M. asigurându-se în acest sens că numele său nu mai va fi pomenit printre ceilalţi inculpaţi şi nu va mai risca o eventuală interceptare a convorbirilor sale telefonice. În concluzie, instanţa de fond a apreciat că inculpatul în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a acţionat în perioada decembrie 2009 - aprilie 2010 şi nu se impune nici pe departe achitarea acestuia.
De asemenea, instanţa de fond a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat, în sensul că nu putea să instige pe inculpaţii R.D.C. şi T.B. să sustragă acel autoturism în condiţiile în care autoturismul îi aparţinea şi el nu avea cunoştinţă că pentru acest autoturism se încasase deja suma de 10 mii de euro. În condiţiile în care aşa cum am mai analizat mai sus, din probatoriul administrat în cauză reiese contrariul, respectiv în posesia inculpatului M.A.C.M. rămăsese ambele chei originale, iar el avea cunoştinţă că autoturismul fusese înstrăinat dar nu fusese respectat termenul de „fabricare” a actelor necesare înmatriculării autoturismului pe numele inculpatului M.C.M. Or tocmai solicitarea expresă a inculpatului către inculpatul E.C.A. de readucere a autoturismului în posesia sa indiferent dacă autoturismul era furat sau nu de către E.C.A. sau alte persoane întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la furt calificat.
Instanţa de fond nu a primit nici apărările, în sensul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 292 C. pen., în sensul că plângerea formulată de inculpat la organele de poliţie nu constituie un fals în declaraţii, deoarece organele de poliţie nu ar fi o instituţie în sensul celor prev. de art. 145 C. pen., şi prin atribuţiile lor de verificare a acelor plângeri nu se poate vorbi de săvârşirea unei astfel de infracţiuni. Instanţa de fond a apreciat contrariul că organele de poliţie sunt instituţii în accepţiunea art. 145 C. pen., iar prin declararea în fals de către inculpat a furtului autoturismului său s-au produs consecinţe juridice în sensul că organele de poliţie obligate fiind conform legii au procedat la demararea de cercetări în acest sens, deplasându-se la locul pretinsei infracţiuni unde au întocmit un proces-verbal de cercetare la faţa locului fiind determinate astfel de inculpat la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen.
În concluzie, în raport de cele analizate mai sus instanţa de fond a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor puse pe seama sa urmând a fi condamnat în consecinţă.
Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine nesinceră, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia judecăţii (greu de înţeles această atitudine, în condiţiile în care multitudinea mijloacelor de probă aflate la dosar, întrevedeau cu uşurinţă o sentinţă de condamnare a inculpatului, dar având „siguranţa” dată de apărător că indiferent de cuantumul pedepsei ce urmează a-i fi aplicat, va obţine, dacă nu în faţa instanţei de fond, în căile de atac, o pedeapsă a cărei executare va fi suspendată, inculpatul a înţeles astfel să pledeze nevinovat , înregunând pe cât posibil aflarea adevărului), gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al infracţiunilor săvârşite, urmările şi împrejurările săvârşirii acestora, prin demersul său infracţional, inculpatul cu bună ştiinţă a atras în săvârşirea infracţiunilor sale alte 8 persoane, inculpatul fiind cel care ar fi avut la îndemână la prima „eşuare” de „ înstrăinare” a autoturismului, dar nu a făcut-o dovedind astfel perseverenţă în demersul său infracțional, caracterul premeditat pe o perioadă relativ lungă de timp în săvârşirea infracţiunii, ecoul negativ al săvârşirii unor astfel de fapte în societate (a cumpăra un autoturismul second-hand în România de astăzi a devenit o loterie cu privire la provenienţa acelui autoturism) aspecte de natura să formeze convingerea instanţei că faptele inculpatului trebuie sancţionate drastic constituind în acelaşi timp şi un serios avertisment pentru cei care săvârşesc astfel de infracţiuni, scopul educativ şi preventiv al pedepsei al cărei cuantum va fi orientat spre mediu prevăzut de lege, putând fi atins în opinia instanţei numai cu executarea în regim de detenţie.
Referitor la cererea persoanei vătămate SC S.D.C. SA de restituire a autoturismului marca A. motivat de faptul că aceasta constituie proprietatea sa instanţa de fond a apreciat-o ca neîntemeiată dispunând confiscarea autoturismului astfel cum s-a reţinut în considerentele de mai sus apreciind că bunul a fost dat de către inculpat către ceilalţi inculpaţi (pe M.A.C.M. nu l-a interesat preţul obţinut din vânzarea acestui autoturism, în cauză fiind aplicabile prev. art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen.
Deşi, la prima vedere, se impune restituirea autoturismului către persoana vătămată se observă din atitudinea acesteia (în mod inexplicabil aceasta nu s-a constituit parte vătămată - civilă în cauză deşi a fost lipsită de folosinţa bunului, mai bine de un an de zile), că patrimoniul său era şi este întrutotul la dispoziţia inculpatului şi folosirea argumentului că patrimoniile sunt distincte nu a putut fi primit de către instanţa de fond în condiţiile în care, astfel cum s-a menţionat mai sus, persoana vătămată a făcut „front comun” cu inculpatul, el fiind cel care are putere de decizie, de administrare şi dispoziţie a bunurilor aflat în patrimoniul persoane vătămate, aceasta din urmă urmând în situaţia în care doreşte să îşi recupereze prejudiciul îndreptându-se împotriva inculpatului.
În consecinţă, în baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., a dispus confiscarea autoturismului marca A. proprietatea inculpatului M.A.C.M., bun aflat în custodia P.L. IFN SA.
2. Audiat de către instanţă la termenul de judecată din 07 octombrie 2011 inculpatul M.M.C., fratele inculpatului M.A.C.M. a negat săvârşirea infracţiunilor puse pe seama sa arătând că nu a desfășurat acte de inducere în eroare a părților vătămate în sensul că ar fi efectuat acte care să înlesnească declararea de către fratele său a acelui autoturism marca A. furat, pentru ca acestea să încasase prima de asigurare, adăugând că anterior reținerii sale de către organele de poliţie nu i-a cunoscut decât pe fratele meu şi pe inculpatul E.C.A.
Inculpatul a mai arătat că în vara anului 2009 fratele său care avea un autoturism marca A. în leasing, intenționa să cesioneze contractul de leasing şi în acest sens a început să caute un cumpărător prin intermediul lui E.C.A. şi al său. Acel autoturism marca A. folosindu-l ocazional şi are cunoştinţă de faptul ca acel autoturism, la un moment dat a fost dus în service de către E.C.A., E.C.A. ocupându-se de găsirea acelui doritor de preluare contract şi întrucât nu a găsit cumpărător autoturismul a fost returnat fratelui meu. În ceea ce privește convorbirile telefonice pe care acesta le-ar fi purtat cu E.C.A. şi R.D.C. inculpatul a arătat a purtat acele convorbiri numai cu E.C.A. nu şi cu inculpatul R.D.C., el neavând un telefon mobil care să aibă nr. de apelare cel arătat de către procuror în rechizitoriu, la pretinsa convorbire telefonică purtată cu inculpatul R.D.C.
Totodată inculpatul a arătat că nu recunoaște acea convorbire telefonică pusă pe seama sa prin rechizitoriu pe care ar fi purtat-o cu inculpatul R.D.C., iar în conținutul convorbirilor pe care le-a purtat cu E.C.A. despre acea „garsoniera” se referea fie la o ambulanţă care se afla în parcul auto al clinicii medicale ce le aparține fie la o locuință propriu-zisă care se afla în zona Casa Poporului şi pe care cu câteva luni în urma am vândut-o.
Inculpatul a negat faptul că în noaptea de 31 ianuarie 2010 sau cu câteva zile înainte ar fi dat inculpatului E.C.A. sau R.D.C. o a doua cheie de la acel autoturism marca A. pentru ca aceștia să meargă la domiciliul lui B.C.T. de unde să ia autoturismul şi să îl readucă în garajul clinicii şi implicit în posesia fratelui său.
Declaraţia inculpatului este total nesinceră urmând a fi înlăturată în totalitate, considerentele fiind următoarele:
În primul rând este de observat că în declaraţia data în faţa organelor de poliţie în data de 19 aprilie 2011 inculpatul a negat faptul că l-ar fi cunoscut anterior arestării sale pe inculpatul R.D.C., declaraţia acestuia din urmă dată în faţa instanței fiind însă contrară arătând că inculpatul M.A.C.M. a fost prezent la inaugurarea barului său anterior arestării sale, deci cei doi se cunoșteau încă din anul 2009. Participarea inculpatului M.M.C. la săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt şi complicitate la tentativă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, este dovedită din conținutul convorbirilor telefonice interceptate de către organele de poliţie purtate de inculpat şi inculpatul E.C.A.
Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale a avut o atitudine nesinceră, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia judecăţii (era evident că inculpatul nu putea să facă notă discordantă cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi), gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al infracţiunilor săvârşite, urmările şi împrejurările săvârşirii acestora, ecoul negativ al săvârşirii unor astfel de fapte în societate (se constată o explozie de săvârşire a unor infracţiuni de acest gen) aspecte de natura să formeze convingerea instanţei că faptele inculpatului trebuie sancţionate drastic, iar în raport de gradul relativ redus al contribuției sale, cuantumul pedepsei ce a fost aplicată inculpatului a fost orientat spre mediu prevăzut de lege, scopul educativ şi preventiv al acesteia putând fi atins în opinia instanţei numai cu executarea în regim de detenție.
3. Audiat de către instanță la termenul de judecată din 26 septembrie 2011, inculpatul E.C.A. a negat infracţiunile puse pe seama sa arătând că în cursul verii anului 2009, inculpatul M.A.C.M., prietenul său i-a adus la cunoștință faptul că ar dori să cesioneze acel contract de leasing pentruautoturismul marca A. întrucât ar dori să cumpere o altă marcă de autoturism întrucât se plictisise de aceasta, solicitându-i în acest sens, în măsura în care va cunoaște pe cineva interesat să îi aducă la cunoștință. Mai arată că din vara lui 2009 până în decembrie a fost cu autoturismul lui M.A.C.M. la 4-5 vizionari la diferiți potențiali doritori de preluare a acelui leasing, dar nu s-a putut concretiza într-o afacere. Îl cunoștea pe inculpatul R.A.M. din anul 1997 şi în aceasta perioada august - decembrie 2009 şi l-a întrebat ce este cu acel autoturism marca A., pentru ca în decembrie 2009 inculpatul R.A.M. să îl întrebe dacă acel autoturism marca A. mai este de actualitate, în vederea preluării contractului de leasing, furnizându-i totodată amânunte cu privire la situația juridică a autoturismului şi cu privire la utilizatorul autoturismului inculpatul R.A.M. dorind să vadă acel autoturism întrucât avea un potențial cumpărător, l-a văzut, i-a plăcut şi a rămas să se încheie tranzacția, în sensul preluării contractului de leasing, aceste discuții având loc în prima decadă a lunii decembrie.
Inculpatul a mai arătat că i-a explicat inculpatului R.A.M. ca eventual încheierea tranzacției se poate face după Crăciun, în condițiile în care şi el avea un client, cetăţean francez G., care lucrează la reprezentanţa S. din Romania şi care era interesat de preluarea leasing-ului. În perioada Crăciunului, pe 23-26 decembrie 2009 a fost cu francezul la munte, el conducând acel autoturism marca A., cu ocazia sărbătorilor, iar din varii motive nu s-a înțeles cu francezul la această tranzacție şi a revenit în Bucureşti, moment în care l-am contactat telefonic pe R.A.M. spunându-i că mașina este disponibilă.
Inculpatul a mai arătat că la întoarcere autoturismul marca A. avea bara spate zgâriată şi foarte uşor aripa spate dreapta zgâriată, situație în care a reparat autoturismul la Au., unde fratele său este director general şi unde am plătit reparația în cuantum de 650 RON fără a avea în acest sens acte doveditoare, autoturismul rămânând doar o zi în service respectiv până în 27 decembrie 2009 când a predat autoturismul în service fratelui meu, urmând să îl ridice în aceeași zi la orele 17,00. A mai arătat că în vara lui 2009, iulie - august, în timp ce autoturismul se afla în posesia sa pentru a găsi un potențial cumpărător, din greșeala am introdus în rezervor motorina de proasta calitate, fapt ce l-a determinat să meargă în service şi să remediez problema, în sensul de a șterge acel bec martor care indica „filtru particule” care afectează puterea motorului, mergând în acest la un service autorizat, particular al numitului Ma.F. unde în aproximativ 2 ore, a resoftat computerul de bord, pentru a dispare acele erori, pentru că la întoarcerea sa Ma.F. să îi spună că a confundat autoturismul marca A. pe care îl lăsase care este un model de vârf de serie şi l-a confundat cu un model de serie şi în acest sens a stricat ceva la autoturism, în sensul că pornea şi se oprea, nu se aprindeau luminile, în acest sens Ma. spunându-l să vina a doua zi pentru că va reuși să rezolve problema, fapt care s-a şi petrecut inculpatul luând a doua zi autoturismul în perfectă stare de funcționare.
A mai declarat că Ma. nu i-a adus la cunoștință că s-ar fi dus cu autoturismul în acea zi la reprezentanta P. pentru a-l repara, şi că nu are cunoștință că Ma. să fi resetat cheile autoturismului, în sensul să le copieze pentru a opri la rândul lui una sau mai multe copii, la ridicarea de către el a autoturismului acesta a fost în perfectă stare de funcționare.
A predat autoturismul lui R.A.M. în data de 28 decembrie 2009, în zona Unirii, primind de la acesta suma de 9 mii de euro, el predându-i totodată o cheie a autoturismul, copie a talonului, copie RCA, şi spunându-i că restul de chei şi originalele actelor sunt la utilizatorul leasingului adică la inculpatul M.A.C.M. urmând a-i fi înmânate la momentul perfectării actelor, cunoscând de la R.A.M. că are un client care are o firma şi care e interesat să preia acel contract de leasing comunicându-i, totodată, lui R.A.M. să utilizeze mai puțin autoturismului până la perfectarea actelor, notând în acest sens kilometrajul la momentul predării şi remițându-i mașina, după ce stabilind ca în prima săptămână din ianuarie, să se întâlnească pentru a perfecta actele.
Inculpatul a mai arătat că deși trecuseră două săptămâni din ianuarie potențialul cumpărător cu acea firma nu dăduse nici un semn de viață, inculpatul M.A.C.M. întrebându-l ce se întâmpla, el amânând un răspuns, tot luând legătura cu R.A.M. În acest sens cunoscându-l pe inculpatul R.D.C. acesta i-a adus la cunoștința că acel autoturism marca A., se afla în posesia unui tip pe care el îl cunoaște, al cărui nume nu îi spune nimic şi i-a solicitat să îi dea o cheie de la autoturism pentru ca el să meargă şi să ia acel autoturism de la B.C.T. A luat o a doua cheie de la M.A.C.M., utilizatorul autoturismului, a dat-o lui R.D.C., iar acesta a mers şi a luat autoturismul şi l-a adus în faţa clinicii, i-a înmânat cheia şi a plecat, spunându-mi că a doua zi când va lua legătura cu B.C.T. îi va aduce şi a doua cheie.
Inculpatul a recunoscut convorbirile telefonice purtate cu inculpaţii M.A.C.M., R.A.M. şi R.D.C., iar referitor la acea „garsonieră”, de care se face referire în convorbiri a arătat că e vorba de o locuință proprietate a inculpatului M.M.C., fratele lui M.A.C.M. şi unde din vreme în vreme o foloseau drept loc de întâlnire pentru a întreține cu persoane de sex feminin relații intime precizând totodată ca termenul de „garsoniera” îl mai folosea şi la denumirea unei ambulante, care se afla în parcul auto al clinicii inculpatului M.A.C.M., ambulanţa pe care el o repara din vreme în vreme.
A mai declarat că după ce a preluat mașina de la inculpatul R.D.C. a parcat-o în curtea clinicii, fiind foarte târziu, am lăsat cheia la portar, faptele petrecându-se la sfârșitul lui ianuarie, începutul lui februarie pentru ca a doua zi inculpatul R.D.C. să vină şi să-i aducă şi cea de-a doua cheie care se afla la inculpatul B.C.T., acesta insistând să aibă o discuție cu el referitoare la situația mașinii.
S-a întâlnit cu B.C.T. fix 5 minute, i-a spus că nerespectând înțelegerea convenită era firesc ca autoturismul să se întoarcă la utilizator, iar în ceea ce privește banii nu îi dăduse lui bani şi nici utilizatorului pentru a discuta cu ei, precizând că la convorbirea dintre el şi B.C.T. nu a asistat nicio altă persoana, iar de la acea dată şi până la 01 aprilie 2010 când a fost anunțat de inculpatul M.M.C., fratele cel mic al lui M.A.C.M., că i s-a furat autoturismul, nu am mai știut nimic de acest autoturism.
A mai menţionat că după ce a predat autoturismul lui M.A.C.M. acesta nu şi-a mai manifestat faţă de el dorința de a cesiona acel leasing, cel puțin prin intermediul său. Din cunoștințele sale la momentul când a luat R.D.C. autoturismul din posesia lui B.C.T. cu cheia pe care i-a dat-o el, cel de-al doilea inculpat era de acord şi cunoștea acest lucru.
Declarația inculpatului este total nesinceră, pe alocuri hilară, chiar stupidă, urmând a fi înlăturată în totalitate pur şi simplu din întreg materialul probator administrat în cauză reieșind fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa, inculpatul fiind în tot parcursul infracțional al tuturor celorlalți inculpaţi o adevărată „curea de transmisie” între inculpatul M.A.C.M. şi ceilalți inculpaţi astfel cum el recunoscând în declarațiile sale având temeinice cunoștințe în domeniul auto.
Astfel, cum se menţiona la analiza infracțiunilor comise de inculpatul M.A.C.M., cel mai probabil acesta din urma a fost convins de către inculpatul E.C.A. să purceadă la demararea actelor infracţionale având în vedere pregătirea tehnică, profesională a inculpatului E.C.A. în a „măslui”, în aşa fel elementele de identificare ale autoturismului astfel încât inculpatul M.A.C.M. să fie la adăpost de orice bănuială în situaţia în care organele de poliţie ar fi demarat eventuale cercetări.
În acest sens instanţa de fond a apreciat că inculpatul E.C.A. este cel care în vara anului 2009 a procedat la desfăşurarea de acte în sensul falsificării cheilor de funcționare ale autoturismului etapă fără de care nu se putea trece la „scoaterea” bunului la vânzare prin intermediul celor doi inculpaţi R.A.M. şi R.D.C. (pe care inculpatul îi cunoștea foarte bine şi știa că ocupațiunea de baza a acestora era vânzarea-cumpărarea de autoturisme indiferent dacă proveniența acestora era legală sau nu), ducând în acest sens autoturismul în service pe motivul pueril că greşise combustibilul pe care îl consuma acesta, că îl avariase şi îl reparase fără acte doveditoare, etc.
După procurarea unei chei duplicat, inculpatul avea să ofere spre vânzare celor doi inculpaţi R.A.M. şi R.D.C., pentru sume mult diferite, R.A.M. oferea bunul la vânzare cu 10 mii de euro, iar R.D.C. cu 20 de mii de euro, între cei doi fiind o competiție „profesională”, R.A.M. fiind cel care a găsit primul prin intermediul inculpatului B.C.T. pe inculpatul M.C.M. care îşi manifestase dorinţa de a cumpăra autoturismul la prețul de 10 mii de euro, alți 6 mii de euro fiind daţi inculpatului B.C.T. pentru ca acesta din urma să se ocupe de „perfectarea” actelor necesare înmatriculării autoturismului pe numele inculpatului M.C.M.
Implicarea inculpatului E.C.A. în infracţiunile puse pe seama sa rezidă şi din faptul că 8 mii de euro din cei 10 mii luați de la M.C.M. la prima vânzare au ajuns în posesia sa şi au rămas la el reprezentând răsplata demersurilor sale, inculpatul negând în faţa instanței că ar fi primit vreun ban pentru ca apoi la reaudiere să recunoască că a primit cei 8 mii de euro pe care i-a dat mai departe inculpatului M.A.C.M. acesta contrazicându-l instantaneu în faţa instanței „ce bani mi-ai dat tu mie?” de unde instanța a apreciat că M.A.C.M. nu a primit nici un ban pentru ca altfel ar fi trebuit să îi restituie şi astfel cum s-a arătat mai sus să precizeze în declarația sa la organele de poliţie acest aspect, suma rămânând în totalitate în posesia inculpatului E.C.A., care la rândul său nu putea să justifice de ce nu a returnat suma de bani inculpatului M.C.M. (astfel cum s-a mai arătat mai sus, deși şi-au dat toata osteneala, atât inculpaţii cât şi apărătorii lor să se pună de acord asupra declarațiilor ce urmează a fi date în faţa judecătorului, pe aceste elementare aspecte era imposibil să se cadă de acord, pentru a convinge un observator neutru nu neapărat un judecător, de nevinovăția lor).
După ce autoturismul a ajuns în posesia inculpatului B.C.T. (lăsat acestuia de către inculpatul M.C.M.) pentru a „perfecta” actele, inculpatul B.C.T. în loc să se ocupe „serios” de procurarea de acte, pur şi simplu se bucură de autoturism şi de banii lui M.C.M., nerespectând astfel „înţelegerea” de a procura actele în maximum 2-3 săptămâni, situaţie de natură să nemulţumească pe M.A.C.M. (care plătea rate la leasing deşi nu se folosea de autoturism) care îl somează pe E.C.A. să-i readucă în posesie autoturismul (luând cei 8 mii de euro evident că E.C.A., era direct răspunzător de „neperfectarea” actelor).
Inculpatul E.C.A. apelează în acest sens la inculpatul R.D.C., pentru ca acesta să identifice bunul aflat în posesia lui B.C.T., fapt pe care inculpatul R.D.C. îl face, pentru ca apoi E.C.A. să ia una dintre cheile originale ale autoturismului de la M.A.C.M., prin intermediul fratelui său M.M.C., să o remită lui R.D.C. care la rândul lui împreună cu T.B. (acest din urma va conduce autoturismul marca A.) să sustragă autoturismul din posesia inculpatului B.C.T. şi să îl ducă la sediul clinicii ce aparținea lui M.A.C.M.
Evident că B.C.T. află cine se afla în spatele acestei sustrageri a autoturismului şi împreună cu altă persoană se prezintă la sediul clinicii, ameninţând că nu pleacă de acolo până nu preia autoturismul, B.C.T. fiind „liniştit” în cele din urmă, de către inculpaţii E.C.A., R.D.C. şi R.A.M., urmând o nouă întâlnire de data aceasta între inculpaţii E.C.A., M.M.C. şi R.D.C., pe de o parte şi inculpatul M.C.M. pe de altă parte unde are loc o nouă renegociere a prețului şi modalităţii de „înstrăinare” a autoturismului şi înmatriculării acestuia pe numele inculpatului M.C.M.
Evident că după discuţiile cu E.C.A. şi R.D.C., pe M.C.M., pur şi simplu, l-a „călcat” profesionalismul celor doi care l-au convins direct sau indirect că fie renunţă la tranzacţie şi implicit la banii pe care i-a dat (10 mii de euro - M.C.M. nu putea să meargă la poliţie şi să reclame faptul că fusese înşelat prin nefinalizarea unei infracțiuni la care a luat parte), el fiind cel care nu respectase termenii „înţelegerii” (fiind astfel răspunzător de „neseriozitatea” lui B.C.T. de a procura actele necesare în 2-3 săptămâni), fie urma să mai plătească alte 15 mii de euro, de data aceasta mult mai „profesionistului” R.D.C. pentru finalizarea „actelor”. M.C.M. deşi avea de ales a preferat cea de-a doua variantă, astfel prețul autoturismului ajungând pentru el la aproximativ 31 de mii de euro, mult mai mare decât prețul inițial dar decât să piardă cei 16 mii de euro a preferat să mai plătească alți 15 mii.
Este de observat astfel că implicarea inculpatului E.C.A. pe întreg traseul infracțional în care au ieșit şi au intrat inculpaţii, este totală, fără „ajutorul său” infracţiunile care s-au săvârşit nefiind posibile.
În ceea ce priveşte mijloacele probatorii în dovedirea vinovăţiei infracţiunilor puse pe seama inculpatului acestea sunt atât de multe încât nu rămâne nici cea mai mica urma de îndoială că inculpatul ar fi nevinovat.
Astfel din multitudinea convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi ceilalţi inculpaţi rezidă implicarea sa în săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativa la infracţiunea de înşelăciune cu consecințe deosebit de grave.
De asemenea, în data de 03 februarie 2010 inculpatul E.C.A. l-a sunat pe inculpatul R.A.M. care i-a spus: „vezi că ai făcut o mare greșeală că ai dus aia la clinică, că ăia au găsit-o. Ai zis că o ţii o zi şi pe urmă o duci de acolo. De ce a mai rămas şi astăzi acolo?. Că uite ăia au găsit maşina acolo”. De asemenea îi transmite faptul că „R.D.C. a zis să nu o duc fără chei” şi că nu putea „să o lase în stradă să o vadă altcineva”. La aceeaşi dată, inculpatul E.C.A. a apelat postul telefonic ce aparţine inculpatului M.M.C., căruia i-a propus o întâlnire „la el în Drumul Taberei, dar urgent că arde”. Cu aceeași ocazie i-a transmis ca fratele său „nu trebuie să mute garsoniera”.
Din conţinutul convorbirii a rezultat faptul că şi inculpatul M.M.C. avea la cunoştinţă de activitatea celorlalţi inculpaţi privind sustragerea autoturismului care se afla în posesia inculpatului B.C.T.
În aceeaşi zi inculpatul E.C.A. l-a sunat pe inculpatul R.A.M., care i-a transmis că „au venit ăia să vorbească cu el şi vor să caute utilizatorul maşinii”. Inculpatul E.C.A. i-a spus să îl sune pe el pentru a se da drept utilizator.
La data de 04 februarie 2010 inculpatul E.C.A. l-a contactat telefonic pe inculpatul R.A.M., care îi transmite: „le-am zis la ăia să plece de acolo că iau eu legătura cu proprietarul ca să nu se mai ducă ei să facă balamuc pe acolo”. De asemenea i-a spus că „îi va da prin mesaj numărul de telefon al unei persoane care a fost acolo, ce are în jur de 26-27 de ani şi a avut vreo 2 milioane de euro, iar acum e falit. Persoana se numește B.C.T., iar numărul de telefon este 0760.xxx”. Inculpatul E.C.A. urma să îl contacteze pe numitul B.C.T. „pentru a discuta despre problema cu autoturismul marca A.”.
Inculpatul R.A.M. îl anunţă pe inculpatul E.C.A. că i-a convins pe „cumpărători” să nu se mai deplaseze la clinică să facă scandal, totodată stabilind ce să le spună acestora pentru a justifica faptul că au luat maşina.
Toate aceste mijloace de probă au îndrituit instanţa de fond să aprecieze că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor puse pe seama sa urmând a fi condamnat în consecinţă.
Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale a avut o atitudine nesinceră, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia judecăţii, gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al infracţiunilor săvârşite, urmările şi împrejurările săvârşirii acestora (astfel cum arătam mai sus inculpatul a fost un adevărat „playmaker” fără de care tot demersul infracţional al celorlalţi inculpaţi nu ar fi fost posibil, inculpatul fiind o adevărată „curea de transmisie” între M.A.C.M. şi fratele său pe de o parte şi ceilalți pe de cealaltă parte contribuţia sa fiind majoră şi decisivă în săvârşirea infracţiunilor), prin demersul său infracţional, inculpatul cu bună ştiinţă atrăgând în săvârşirea infracţiunilor sale alte 8 persoane, inculpatul fiind cel care ar fi avut la îndemână la prima „eşuare” de „înstrăinare” a autoturismului, desistarea şi returnarea celor 8 mii de euro încasaţi, dar nu a făcut-o dovedind astfel perseverenţă în demersul său infraţional, caracterul premeditat pe o perioadă relativ lungă de timp în săvârşirea infracţiunii, ecoul negativ al săvârşirii unor astfel de fapte în societate aspecte de natura să formeze convingerea instanţei că faptele inculpatului trebuie sancţionate drastic constituind în acelaşi timp şi un serios avertisment pentru cei care săvârşesc astfel de infracţiuni, scopul educativ şi preventiv al pedepsei al cărei cuantum a fost orientat spre mediu prevăzut de lege, putând fi atins în opinia instanţei numai cu executarea în regim de detenție.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpaţi a următoarelor sume de bani (punctul I rechizitoriu) de la inculpatul E.C.A. suma de 8.000 de euro bani pe care i-a dobândit aşa cum s-a arătat mai sus din săvârșirea infracţiunii lor.
4. Audiat de către instanţă la termenul de judecată din 26 septembrie 2011, inculpatul R.A.M. a negat infracţiunea pusă pe seama sa, arătând că în cursul lunilor septembrie - octombrie 2009, a fost contactat de către inculpatul E.C.A. (pe care îl cunoștea din anul 2000, relațiile dintre ei fiind de amiciție) care l-a întrebat dacă îi poate găsi printre cunoscuții săi, o persoana dispusă să preia un contract de leasing la un autoturism marca A., pentru un preţ de 15000 de euro, urmând ca cumpărătorul să achite în continuare ratele de leasing la SC P.L. România IFN SRL.
Inculpatul a mai declarat că a văzut autoturismul adus de către E.C.A. pentru a avea reprezentarea ce anume urmează să prezinte posibililor cumpărători, era într-adevăr vorba de un autoturism marca A., de culoare neagră, mai particular decât un autoturism marca A. standard, diesel, volan de lemn, tapițerie piele-coniac, autoturism foarte rar în clasa sa, pentru ca apoi să întrebe, printre cunoscuții săi, dacă este cineva doritor de preluare a contractului de leasing pentru ca la începutul lunii decembrie E.C.A. să solicite doar 10000 de euro pentru preluarea acelui contract de leasing, el găsind între timp în persoana inculpatului B.C.T. (pe care îl cunoscuse chiar în acea perioada, prin intermediul inculpatului R.D.C.), un doritor de cumpărare a acelui autoturism, de fapt, exista o altă persoana pe care o cunoștea B.C.T. care dorea să cumpere un autoturism de lux în jurul a 20000 de euro sau să preia un contract de leasing.
A adus la cunoștința inculpatului E.C.A. că a găsit pe cineva care dorește să preia acel contract de leasing, i-a cerut să vină cu autoturismul să o poată viziona şi inculpatul B.C.T., iar acesta i-a spus că nu poate să vină cu mașina decât după 20 decembrie sau spre sfârșitul lunii, fiind apoi contactat de inculpatul B.C.T. în ajunul Crăciunului 2009, care i-a spus că acea persoana dornică să cumpere un autoturism de lux, nu găsise ceva care să îi convină solicitându-i în acest sens să ia legătura cu E.C.A. pentru a prezenta acelei persoane acel autoturism marca A. Inculpatul a luat legătura cu E.C.A. spunându-i să aducă autoturismul fapt care s-a şi întâmplat şi s-au întâlnit la o benzinărie unde E.C.A. i-a adus autoturismul, înmânându-i cu aceasta ocazie o cheie de pornire- oprire a autoturismului, copie de pe talon şi copie de pe asigurarea RCA, cu această ocazie, el observând că utilizatorul autoturismului era o firmă, firmă care aparţinea unui doctor pe nume M.A.C.M. care are o clinica prin Drumul T. Totodată, E.C.A. i-a spus că persoana care urmează să preia acel contract de leasing ar fi indicat să nu circule cu autoturismul întrucât utilizatorul avea o rată restantă şi exista riscul ca proprietarul să ridice mașina, comunicându-i totodată, ca abia după Revelion, urmează ca utilizatorul să se întâlnească cu persoana care dorește să preia contractul de leasing şi împreună să perfecteze actele la notariat.
Inculpatul a mai arătat că la momentul în care E.C.A. i-a dat autoturismul nu i-a dat acestuia nici un ban, din cei 10.000 de euro, preț stabilit urmând să dea banii după ce eu la rândul meu „înstrăina” autoturismul, E.C.A. chestionându-l totodată, cu privire la seriozitatea cumpărătorului, pentru ca, contactându-l telefonic pe inculpatul B.C.T., care i-a comunicat ca doritorul este un fotbalist, şi că nu se pune problema unei eventuale neînțelegeri. După ce E.C.A. i-a predat autoturismul, acesta a plecat, iar el s-a întâlnit cu inculpatul B.C.T. într-o benzinărie în zona P., tot în zona, la o distanţă, peste stradă, aflându-se şi fotbalistul care dăduse lui B.C.T. o suma de bani pentru a i-o înmâna lui dar crede că B.C.T. încasase bani mai mulți de la fotbalist şi urma să îi dea lui, implicit mai puțin, el păstrându-şi diferența.
Inculpatul nu-şi poate explica de ce fotbalistul nu a insistat să fie prezent la tranzacție, mai mult decât atât să îi dea banii personal, inculpatul mai fiind împreună cu un amic pe nume I.G., iar B.C.T. venind singur.
S-a mai arătat că autoturismul pe care i-l dăduse E.C.A. şi pe care îl predase lui B.C.T. nu prezenta urme de accident, tabla îndoită, zgârieturi vizibile, primind de la B.C.T. 10.000 de euro şi dându-i acestuia cheia şi copiile de pe actele ce le primise de la E.C.A., respectiv de pe talon şi asigurarea RCA, după care a plecat şi l-a contactat telefonic pe E.C.A. să se întâlnească şi să îi dau banii, fapt care s-a şi întâmplat, primind de la acesta drept răsplată pentru serviciile sale, suma de o mie de euro, tranzacția mai sus menționată efectuându-se în 24 sau 25 decembrie 2009, pentru ca mai târziu, pe seară, să fie contactat telefonic de către B.C.T., care l-a întrebat de ce autoturismul nu putea fi închis de la cheie, el replicându-i că nu cunoaşte acest aspect, pentru ca B.C.T. să-i spună apoi ca în următoarele zile îi va pune autoturismul un modul de închidere centralizată, în sensul de a repara acel defect.
Inculpatul a mai arătat că după Revelion, în jurul datei de 04 ianuarie 2010, E.C.A. l-a contactat telefonic solicitându-i în acest sens, să se întâlnească cu cumpărătorul pentru a demara formalitățile de preluare a contractului de leasing, l-a sunat pe B.C.T. dar până spre sfârșitul lunii ianuarie, pur şi simplu nu a putut lua legătura cu el, fie avea telefonul închis, fie nu răspundea la telefon, E.C.A. reproșându-i în repetate rânduri, că el este de vină ca B.C.T. nu e de găsit, pentru ca în jurul datei de 27-28 ianuarie, să se întâlnească cu B.C.T. la o spălătorie auto, acesta amuzat aducându-i la cunoștință că firma care urma să preia contractul de leasing nu are încă actele pregătite, urmând ca în 7 - 10 zile cel mult să îi contacteze şi pentru a putea demara formalitățile de predare - preluare a acelui contract de leasing, fiind apoi contactat de către B.C.T. în jurul datei de 2-3 februarie, acesta spunându-i că i-a fost furat acel autoturism marca A. pe care îl avea parcat în faţa blocului său, făcându-l pe el răspunzător de acest aspect, el neavând cunoștința şi replicându-i lui B.C.T. ca de fapt este culpa lui, respectiv că a fost „puturos”, inculpatul neparticipând în niciun fel la preluarea autoturismului din posesia lui B.C.T. şi nu cunoștea la vremea respectivă cine anume a făcut-o.
L-a contactat apoi telefonic pe E.C.A. pentru a cere explicații cu privire la ce știe el despre acel autoturism, acesta spunându-i că el a pus pe cineva să preia posesia acelui autoturism deoarece acesta nu a venit să încheie actele de preluarea a acelui contract de leasing, sugerându-i lui E.C.A. să restituie împreună banii lui B.C.T. şi să pună capăt acestei probleme pentru ca a doua zi, să fie contactat telefonic de B.C.T. care i-a spus că a găsit mașina în curtea unei clinici medicale din zona I.M., spunându-i că va merge acolo şi va face scandal, fapt ce l-a determinat pe inculpat să-l sune apoi pe E.C.A. spunându-i că cei care dăduseră bani pe acel autoturism l-au găsit şi că B.C.T. nu mai pleacă de lângă autoturism deoarece, deși are cheie îi este frică să ia autoturismul, E.C.A. replicându-i ca urmează să se întâlnească el cu B.C.T. pentru a discuta problema, dar nu în aceeaşi seară ci ulterior, inculpatul R.A.M. dându-i numărul de telefon al lui B.C.T. lui E.C.A. spunându-i acestuia că este dispus să îi returneze acea mie de euro, dar E.C.A. a spus că cineva trebuie să plătească acea rată de leasing, de 2-3 mii de euro, întrucât cel care folosise autoturismul o luna de zile trebuia să şi plătească.
Inculpatul a mai declarat că are cunoştinţă de la E.C.A. că acesta s-a întâlnit ulterior cu B.C.T., ca prezent a fost şi fotbalistul, respectiv inculpatul M.C.M., şi ca în final au ajuns la o înțelegere al cărei conținut el nu îl cunoaşte întrucât nu l-a interesat, pentru ca după acea dată, relațiile sale cu E.C.A. să devină tensionate, prin luna februarie, astfel că nu a mai luat legătura unul cu altul, întâlnindu-se ocazional dar nemaiavând relații apropiate, pentru ca în vara lui 2010 să-i aducă la cunoștința ca autoturismul acelui doctor, deci acel autoturism marca A., a fost furat.
Inculpatul a mai arătat că, în luna iulie - august l-a văzut, însă, pe inculpatul T.B. la volanul acelui autoturism marca A., acesta spunându-i că acum este mașina lui M.S.A. şi că el urmează să îi schimbe cauciucurile, fiind convins că acel autoturism marca A. este cel furat de la doctor, l-a întrebat cum a ajuns la M.S.A., iar el i-a spus că M.S.A. a cumpărat-o la rândul lui de la M.C.M., care la rândul lui o cumpărase de la inculpatul R.D.C., T.B. mai spunându-i că el nu are niciun rol anume în aceste tranzacții şi că încearcă şi el să câștige un ban de pe urma lor, inculpatul neaducându-şi aminte să fi purtat o convorbire telefonică în data de 27 ianuarie 2010 orele 18,27 cu inculpatul E.C.A. în care acesta se interesa de un autoturism marca A., „o vechitura din 2006-2007”, precum şi de culoarea acestuia care îl interesa şi care să fie neapărat negru, recunoscând însă convorbirile telefonice purtate în data de 03 februarie 2010, orele 22,03 şi 23,01 cu inculpatul E.C.A., ca şi convorbirea purtată cu acelaşi inculpat din 04 februarie 010, orele 12,31, în care conținutul convorbirii se referea la aspecte pe care nu şi le aduce aminte, neaducându-şi aminte nici conținutul discuției telefonice din data 05 februarie 2010 cu inculpatul E.C.A. dar recunoscând convorbirea telefonică purtată în data de 23 martie 2011, orele 22,34 cu un prieten comun şi cu inculpatul R.D.C., respectiv cu numitul D.I. din Craiova, convorbire care avea ca obiect pe inculpatul R.D.C., despre care știa că furase acel autoturism marca A. de la doctor şi îi spunea lui D.I. că are de gând să meargă la poliţie pentru a formula un denunț, dat fiind că sunt un cetăţean onorabil, în slujba dreptăţii, stâlp de bază al societăţii. Inculpatul recunoaşte convorbirea telefonică purtată în data de 23 martie 2011, orele 22,42 cu numitul D.I. în care îi spunea el ştie ca R.D.C. a furat autoturismul marca A. al doctorului şi că l-a vândut apoi şi l-a „făcut la serie”, adică a schimbat seria autoturismului fapt pe care el l-a presupus deoarece R.D.C. a mai „făcut” şi alte autoturisme la serie, până la arestarea sa, el nu i-a văzut niciodată pe cei doi inculpaţi M. dar știa că autoturismul marca A. ar aparține unui doctor.
Inculpatul a mai declarat că, şi anterior intermedierii tranzacției cu acel autoturism marca A., a mai intermediat vânzări cumpărări de autoturisme fără a fi nevoie de prezenţa fizică a vânzătorului sau cumpărătorului urmând ulterior aceștia să se întâlnească şi să definitiveze formalitățile, respectiv să semneze înscrisul sub semnătură privată ce atestă tranzacția şi nu îşi aduce aminte dacă în iunie 2010, când a văzut acel autoturism marca A. în posesia lui T.B., acesta avea aceleași nr. de înmatriculare şi nu este adevărat că ar fi intermediat vânzarea vreunui autoturism marca A. în care cumpărător sau intermediar să fie inculpatul R.D.C., şi îşi explică faptul că acesta a afirmat că el i-ar fi dat acel autoturism marca A. întrucât are dușmănie pe el, el fiind inculpat la punctul 2 din rechizitoriu şi martor la procesul de la Judecătoria sectorului 5 în care R.D.C. este inculpat.
Nu îşi aduce aminte să fi luat de la R.D.C. vreo sumă de bani care să reprezinte contravaloarea sau avansul unui autoturism şi dedusese faptul că R.D.C. „făcuse la serie” acel autoturism marca A. întrucât şi anterior acestui fapt cunoștea, chiar de la el, că a mai „făcut” autoturisme la „serie”, fiind în relații tensionate cu R.D.C., pentru că prietenii lui l-au bătut cu „boxul” în cap la începutul lunii mai 2010, din dispoziția lui R.D.C., iar în procesul în care R.D.C. este judecat la Judecătoria sectorului 5 acesta a încercat să îl influențeze în declarația sa, dată în calitate de martor, prin prietena concubinei lui, l-a cunoscut pe inculpatul R.D.C. prin intermediul unui amic comun pe nume N. în anul 2009 şi se ocupă cu vânzarea-cumpărarea de autoturisme, din anul 2000 şi nu a făcut afaceri de vânzare-cumpărare de mașini împreună cu inculpatul R.D.C.
Declaraţia inculpatului R.A.M. este parţial sinceră în sensul că prin intermediul său, inculpatul E.C.A. l-a găsit pe inculpatul M.C.M. ca fiind doritor să cumpere acel autoturism dar este nesinceră, când declară că, în realitate, el ar fi avut cunoştinţă că tranzacţia vizează numai preluarea contractului de leasing şi nu vânzarea efectivă a autoturismului şi măsluirea datelor de identificare ale acestuia pentru ca ulterior, M.A.C.M. să îl declare furat pentru a încasa prima de asigurare.
Activitatea infracţională a inculpatului R.A.M. este evidentă prin demersurile sale în găsirea unui cumpărător, cumpărător care prin intermediul inculpatului B.C.T., avea să fie găsit în persoana inculpatului M.C.M.
Faptul că inculpatul avea cunoştinţă că ajută la săvârşirea unei infracţiuni astfel cum s-a menţionat mai sus, rezidă din conţinutul interceptărilor telefonice, respectiv, a convorbirilor pe care inculpatul le-a purtat cu inculpaţii E.C.A. şi B.C.T., precum şi din declaraţiile date în faza de urmărire penală de către inculpaţii T.B. şi M.C.M.
Astfel, din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inculpatul R.A.M. în data de 04 februarie 2010, orele 12.32, rezultă că inculpatul R.A.M. avea deplină cunoştinţă de faptul că participase la o vânzare efectivă a autoturismului, fiind răsplătit cu suma de 1.000 de euro şi nicidecum, la o tranzacţie de predare-preluare a unui contract de leasing, aspect care mai rezultă de asemenea, din convorbirile telefonice purtate în ziua următoare respectiv, 05 februarie 2010, orele 19,28 - tot între cei doi inculpaţi în care inculpatul E.C.A. îi reproşează inculpatului R.A.M. că inculpatul B.C.T. nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată, aceea de a perfecta „actele” (în accepţiunea instanţei de a procura o caroserie de autoturism de acelaşi gen pentru a demonta şi monta pe autoturismul ce făcea obiectul înţelegerii, noi serii de identificare pentru a fi apoi înmatriculat pe numele inculpatului M.C.M.) şi că nu este justificată prezenţa lui B.C.T. şi a prietenilor săi în faţa clinicii în care se afla autoturismul marca A. şi că E.C.A. a reuşit să aplaneze eventualul conflict ce era pe cale să degenereze şi „frate, era să iasă (...) cât casa” în sensul că organele de poliţie puteau fi alertate oricând şi întreaga „afacere” urma să fie anchetată.
Faptul că inculpatul R.A.M. avea la cunoştinţă că participă la săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune în dauna unui asigurator rezultă de asemenea, şi din conţinutul convorbirilor telefonice pe care inculpatul le poartă în data de 23 martie 2011, deci la mai bine de 1 an de la participarea sa (între timp relaţiile sale cu inculpatul R.D.C. deveniseră extrem de tensionate) şi din care reiese că avea deplină cunoştinţă că după ce autoturismul se întorsese în posesia doctorului, fusese preluat “în antrepriză“ de către inculpatul R.D.C. şi care “îl făcuse la serie” pentru ca doctorul să poată declara ulterior, furat acel autoturism.
În sfârşit faptul că inculpatul a participat cu bună ştiinţă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune rezultă şi din declaraţiile inculpaţilor T.B. şi M.C.M. date în faza de urmărire penală în care primul relatează cu lux de amânunte, implicarea inc. R.A.M. şi din care rezultă că acesta avea cunoştinţă că ulterior înstrăinării şi “măsluirii” datelor de identificare ale autoturismului, acesta urma să fie declarat furat.
Contrar declaraţiilor inc. R.D.C. în raport de întregul material probator administrat în cauză (acesta aspecte vor fi reliefate pe larg la analiza faptelor inculpatului R.D.C.), instanţa de fond a apreciat că activitatea infracţională a inculpatului R.A.M. a încetat o dată cu reîntoarcerea autoturismului în posesia doctorului, el nemaiavând nici o contribuţie în actele infracţionale ulterioare.
Instanţa de fond nu a putut primi apărarea inculpatului în sensul că o dată cu reîntoarcerea autorului în posesia „doctorului” a avut loc o nouă rezoluţie infracţională care nu-l implică pe inculpatul R.A.M. deoarece actele materiale săvârşite ulterior, l-a avut ca protagonist tot pe inculpatul M.C.M., cumpărător găsit de nimeni altul, decât de către inc. R.A.M. (situaţia ar fi fost cu totul alta în ipoteza în care „afacerea” s-ar fi derulat ulterior cu un alt cumpărător, situaţie faţă de care inculpatul R.A.M. devenea străin şi implicit se impunea achitarea acestuia).
În consecinţă, în raport de cele menţionate mai sus, instanţa de fond a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii puse pe seama, cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului urmând a fi analizată la sfârşitul pct. 5 din rechizitoriu, având în vedere că inculpatul este implicat în toate cele 5 pct. din rechizitoriu.
5. Audiat de către instanţă la termenul de judecată din data de 27 septembrie 2011, inculpatul B.C.T., a negat infracţiunea pusă pe seama sa arătând că, în cursul lunii decembrie 2009, cunoscând din auzite că inculpatul R.A.M. are spre vânzare un autoturism marca A., şi întrucât cunoştea faptul că inculpatul M.C.M. dorea să cumpere o maşina de clasă superioară, l-a contactat pe R.A.M. întrebându-l dacă mai are acea maşina şi dacă mai e spre vânzare, acesta confirmându-I că maşina mai e disponibilă spre vânzare pentru ca, în jurul datei de 23-24 decembrie 2009, să se întâlnească cu R.A.M., care era însoţit de un alt prieten de-al său, al cărui nume nu îl cunoaşte şi nu este niciunul dintre inculpaţii implicaţi în prezenta cauză, întâlnirea având loc la O. Unirii şi toţi trei plecând apoi cu acel autoturism marca A. spre o altă staţie Peco din zona P. acolo sosind şi inculpatul M.C.M. pentru a cumpăra acel autoturism.
Inculpatul a mai arătat că s-a întâlnit cu M.C.M. în staţia Peco, bănuind că acesta a sosit şi el cu un autoturism, i-a dat suma de 10.000 de euro ce reprezenta preluarea contractului de leasing (deci nu era vorba de o vânzare propriu-zisă) i-a dat banii Iui R.A.M., care se afla la circa 20 de m. de autoturism, M.C.M. rămânând lângă autoturism pentru a-l viziona şi nu poate explica de ce M.C.M. nu a dat direct banii lui R.A.M. şi nu poate preciza dacă M.C.M. l-a văzut pe R.A.M., aflat la circa 20 de m. de autoturism şi nici în momentul că el i-a dat banii Iui R.A.M.
Inculpatul a mai declarat că nu a primit mai mult de 10 mii de euro de la M.C.M. şi a dat lui R.A.M. tot 10 mii de euro, el neoprind nimic din acei bani, primind în acelaşi timp de la R.A.M., după ce i-a dat banii, o cheie de funcţionare a autoturismului şi copiile talonului şi asigurării RCA, apoi s-au despărţit, a luat un taxi şi a plecat acasă, R.A.M. a plecat probabil tot cu un autoturism iar autoturismul marca A. a fost luat de inculpatul M.C.M.
Inculpatul a mai arătat că, R.A.M. îi spusese anterior că nu e vorba de o vânzare efectivă a unui autoturism întrucât acesta era folosit în leasing de către o persoană, nu poate preciza dacă era fizică sau juridică întrucât nu s-a uitat pe talon, iar M.C.M. ştia că urmează a prelua în leasing acel autoturism urmând să primească ratele de leasing în continuare, după ce urmau a fi perfectate actele predare a leasingului, fapt ce urma să se întâmple ceva mai târziu, respectiv la începutul lunii ianuarie 2010.
Inculpatul a mai declarat că, M.C.M. nu i-a înmânat cheile autoturismului şi nici actele primite de la R.A.M. pentru ca el să se ocupe ulterior de perfectarea actelor, ci de-abia în ianuarie pe la mijlocul lunii, a fost contactat de către M.C.M., s-au întâlnit, i-a dat cheia şi actele în copie, urmând ca el să se ocupe, în sensul de a lua legătura cu R.A.M. şi să pună în legătură utilizatorii contractului de leasing cu M.C.M. şi cu proprietarul pentru a fi perfectate actele date. Întrucât a avut probleme de familie, nu a avut timp să îl caute pe R.A.M. pentru a demara perfectarea acelor acte, între timp folosind autoturismul în interes personal, inclusiv a făcut călătorii pe la munte, pentru ca la un moment dat, la sfârşitul lui ianuarie, într-un final, să fie contactat de R.D.C., care i-a comunicat că, cunoaşte acel autoturism marca A. şi că acesta are o „problemă" şi că ar fi bine să nu îl mai folosească până nu se perfectează actele, R.D.C. comunicându-i totodată, că îl cunoaşte pe E.C.A. cel care dăduse autoturismul lui R.A.M. şi că ar fi bine să ia legătura cu E.C.A. pentru a lămuri problema cu autoturismul, el replicându-i lui R.D.C. că trebuie să plece la munte în weenk-end şi când se va întoarce-duminica seara - va rezolva problema.
S-a întors duminica seara în Bucureşti, a parcat maşina în zona M., unde locuiește, pentru ca dimineaţa să constate în mod neplăcut, că maşina a dispărut, l-a contactat apoi pe R.A.M., întrucât de la el luase M.C.M. autoturismul şi l-a întrebat dacă ştie ceva despre dispariţia lui, acesta spunându-i că nu are cunoştinţa şi nici vreun eventual amestec în dispariţia acelui autoturism dar, având talonul autoturismului unde figura ca utilizatoare o firmă şi cunoscând că acea clinică este în apropierea cartierului unde locuieşte el, a mers la clinică şi a văzut în curte acel autoturism marca A.
A doua zi, marți l-a sunat pe R.D.C. întrucât şi el cunoştea povestea cu acel autoturism şi l-a întrebat de autoturismul marca A. iar el i-a spus că el fusese cel care luase autoturismul folosind a doua cheie pe care o luase de la o persoana pe care el nu o cunoştea, urmând ca el să se întâlnească cu E.C.A. să discute problema autoturismului şi să-i dau şi a doua cheie pentru ca, în aceeaşi zi pe seară, deci în data de 02 februarie 2010, să se întâlnească cu E.C.A. şi cu R.D.C. la o terasă în zona U., unde toţi trei au purtat discuţii despre acel autoturism, E.C.A. spunându-i că până la perfectarea actelor nu trebuia să folosească autoturismul şi întrucât el nu avea timp să se ocupe în continuare de acele acte, l-a sunat pe M.C.M. şi i-a spus că sunt probleme cu acel autoturism în condiţiile în care firma pe care urma să fie preluat contractul de leasing şi care trebuia să aparţină lui M.C.M. nu avea încă actele necesare.
Inculpatul a mai arătat că urma să primească ceva recompensă de la inculpatul M.C.M. pentru eforturile sale, abia după ce se perfectau actele şi declara că nu poseda permis de conducere şi acel autoturism marca A. era efectiv condus de către soţia sa, precizând de asemenea, că nu a cunoscut niciodată pe vreunul dintre inculpaţii M., iar la acea întâlnire cu E.C.A. şi R.D.C. din zona Unirii, la un moment dat, telefonic a discutat inculpatul R.D.C. cu inculpatul M.C.M. referitor la acel autoturism, cei doi discutând despre o întâlnire ce urma să aibă loc pentru a discuta problema.
Inculpatul a mai arătat că urma să primească ceva recompensă de la inculpatul M.C.M. pentru eforturile sale, abia după ce se perfectau actele şi declara că nu poseda permis de conducere şi acel autoturism marca A. era efectiv condus de către soţia sa, precizând de asemenea, că nu a cunoscut niciodată pe vreunul dintre inculpaţii M., iar la acea întâlnire cu E.C.A. şi R.D.C. din zona Unirii, la un moment dat, telefonic a discutat inculpatul R.D.C. cu inculpatul M.C.M. referitor la acel autoturism, cei doi discutând despre o întâlnire ce urma să aibă loc pentru a discuta problema.
Nu a sunat la 112 în momentul când a constatat dispariţia autoturismul din faţa blocului său, întrucât nu avea acte pe numele său pentru acel autoturism iar pe tot parcursul perioadei de timp în care autoturismul marca A. s-a aflat în posesia sa, iar în convorbirea pe care a purtat-o cu R.D.C. anterior plecării sale munte i-a confirmat acestuia faptul că la întoarcere îi va da atât autoturismul cât şi cheia şi actele pe care le avea.
A mai arătat că, ulterior sosirii de la munte, duminica seara, în agenda telefonică a telefonului său mobil, a găsit mai multe apeluri nepreluate de la R.D.C., întrucât telefonul era închis iar inculpatul M.C.M. a cunoscut încă de la bun început că nu cumpăra acel autoturism ci că preia contractul de leasing, suma de 10000 de euro reprezentând „contravaloarea" ratelor plătite anterior de utilizator iar, în ianuarie când M.C.M. i-a predat autoturismul i-a dat şi o mie de euro reprezentând cheltuielile pe care urma să le facă pentru perfectarea actelor în vederea cedării contractului de leasing şi recunoaşte faptul că M.C.M. a mai dat şi soţiei mele o suma de bani, al cărei cuantum nu şi-l mai amintește, suma destinată pentru cheltuieli. Nu cunoştea locaţia exactă a inculpatului M.C.M. când a purtat acea convorbire telefonică în 02 februarie 2010, la acea terasă şi nu ştia dacă M.C.M. este sau nu în ţară iar iniţiativa de a se ocupa de perfectarea acelor acte a fost a lui M.C.M. iar el nu s-a opus iar suma primită de la M.C.M. atât de el cât şi de soţia sa, reprezenta nu numai cheltuieli viitoare cât şi recompensa sa.
Inculpatul a mai declarat că, acel autoturism marca A. îi fusese oferit iniţial de către R.D.C. care cerea un preţ mai mare, respectiv 14 mii de euro pentru ca mai târziu R.A.M. să solicite doar 10 mii iar comisionul la care face în convorbirea pe care a avut-o cu organele de poliţie reprezenta serviciile sale de intermediere între R.A.M. şi M.C.M. urmând să încaseze acest comision de la M.C.M., precizând că, la momentul în care a luat banii de la M.C.M. şi i-a dat lui R.A.M., în acea staţie Peco, a primit o suma de bani de la acesta pentru a-şi plăti un taxi.
S-a reţinut că declaraţia inculpatului este nesinceră astfel încât a fost înlăturată, instanţa de fond apreciind că acesta a avut cunoştinţă încă de la momentul găsirii unui cumpărător în persoana inculpatului M.C.M. că intermediază şi implicit ajută la vânzarea unui autoturism care ulterior avea să fie înmatriculat prin falsificarea datelor de identificare pe numele inculpatului M.C.M., aspect care rezidă din întregul material probator administrat în cauză.
Astfel, vinovăţia inculpatului rezidă în primul rând, din declaraţiile coinculpatului T.B. şi M.C.M. date în faza de urmărire penală (primele declaraţiile fiind apreciate de către instanţă ca fiind singurele sincere) cei doi inculpaţi declarând la momentul respectiv, că B.C.T. avea cunoştinţă că mijloceşte de fapt o vânzare a unui autoturism ce urma să fie declarat ca furat şi nicidecum o predare-preluare de leasing, pe lângă mijlocirea vânzării inculpatul B.C.T. asumându-şi obligaţia de a “face la serie şi acte” acel autoturism primind de la inculpatul M.C.M. pentru aceste servicii suma de 6.000 euro (declaraţiile coinc. M.C.M., inculpatul “nemaiamintindu-şi suma primită”) sumă exorbitant de mare care nu justifica doar o intermediere între proprietar, utilizatorul contractului leasing şi inculpat (este îndeobște cunoscut că fotbaliştii câştigă sume mari de bani, dar este greu de acceptat că-şi pot permite să arunce cu mii de euro pentru nişte servicii derizorii care oricum implicau prezenţa inculpatului M.C.M. la „perfectarea” actelor).
În al doilea rând, vinovăţia inculpatului în sensul că avea cunoştinţă că ajută la săvârșirea unei infracţiuni de înşelăciune rezidă şi din conţinutul convorbirilor telefonice purtate atât de către el şi ceilalţi inculpaţi, cât mai ales, din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii R.A.M. şi E.C.A. Astfel, instanţa de fond a apreciat că nu poate primi susţinerile inculpatului că anterior întoarcerii sale de la munte, fusese de acord că remită autoturismul şi actele pe care pe primise inc. R.D.C., ca acesta să se ocupe de perfectarea actelor întrucât el nu avea timp, în condiţiile în care, din discuţiile telefonice pe care inculpatul pe care cu coinc. R.A.M. în momentul în care constată dispariţia autoturismului reiese contrariul, în sensul că habar nu avea cum anume îi luase autoturismul dar, îl bănuia pe inc. R.A.M., întrucât de la acesta din urmă cumpărase M.C.M. autoturismul (deci în mod firesc B.C.T. ar fi trebuit să-l contacteze telefonic pe R.D.C. şi nu pe R.A.M. dacă înţelegerea la care făcea referire B.C.T. mai sus, era valabilă). De asemenea, relevantă în acest sens, respectiv, că nu avusese loc nici o înţelegere de predare a autoturismului de către B.C.T. celor de la care l-a cumpărat M.C.M. este şi prezenţa inculpatului B.C.T. şi a altor persoane în faţa clinicii unde fusese adus autoturismul, fiind hotărâți să facă scandal şi să ameninţe cu alertarea organelor de poliţie care, vorba lui E.C.A. către R.A.M. “era să iasă un (...) cât casa”.
Evident că, după ce inculpatul M.C.M. a fost anunţat de către B.C.T. că autoturismul s-a reîntors la E.C.A. şi a avut loc o nouă renegociere între aceştia, inculpatul B.C.T. a fost “sărit” din schemă dat fiind, neseriozitatea acestuia în “perfectarea“ actelor acelui autoturism, complicitatea inculpatului la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei luând astfel sfârşit dar, astfel cum am arătat şi la analiza activităţii infracţionale a inculpatului R.A.M., aceasta a continuat să subziste dat fiind faptul că “renegocierea” termenilor de cumpărare a autoturismului l-au avut printre protagonişti, ca cumpărător, tot pe inc. M.C.M., nimeni altul decât cel găsit şi prezentat de către inc. B.C.T.
Toate aceste aspecte au format convingerea instanţei de fond că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii puse pe seama sa, care în drept, întruneşte elementele constitutive prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), şi (5) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice astfel cum a fost analizată la începutul considerentelor).
Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine nesinceră, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia judecăţii, gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al infracţiunii săvârşite, urmările şi împrejurările săvârşirii acesteia, gradul limitat de implicare a inculpatului în săvârşirea infracţiunii, precum şi celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., instanţa de fond a apreciat că, scopul educativ şi preventiv al pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului poate fi atins printr-un cuantum care va fi orientat spre minimum prevăzut de lege, dar (în lipsa nereţinerii circumstanţelor atenuante) cu executarea în regim de detenție.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul B.C.T. suma de 7.000 de euro;
6. Audiat de către instanţă la termenul de judecată la termenul din data de 23 septembrie 2011, inculpatul R.D.C. a negat infracţiunile puse pe seama sa, arătând că dacă a săvârşit acele fapte inserate în rechizitoriu a făcut din neglijenţă şi nu cu rea-credinţă.
Inculpatul a declarat că îl cunoaşte pe inculpatul M.M.C., fiind unul dintre cei care au participat la inaugurarea unei cafenele pe care a deschis-o el în str. S.Ş. pentru ca apoi să se întâlnească cu acesta cu aproximativ două săptămâni înaintea arestării sale (19 aprilie 2011), la Mall V., unde fusese chemat de către inculpatul E.C.A. pentru a discuta o problema vis-a-vis de un credit pe care dorea să îl obțină, la acea întâlnire doar salutându-l pe M.M.C. şi nediscutând nimic altceva inclusiv cu referire la acel autoturism.
Inculpatul a mai arătat că avea cunoştinţă de la inculpatul E.C.A. că dorea să cesioneze un leasing al unui autoturism, leasing care cunoștea că nu e al lui E.C.A., acesta spunându-i că este al unui prieten, E.C.A. mai comunicându-i apoi că a dat acea mașină, în sensul că a găsit o persoană dispusă să preia acel leasing şi că în decurs de câteva săptămâni acea persoana, dispusă să preia acel leasing urma să vină cu actele premergătoare acestei cesiuni.
Ulterior E.C.A. i-a spus că acea persoana nu a venit cu acele acte şi că ar vrea să găsească pe acea persoana respectiv pe inculpatul B.C.T., al cărui nume l-a aflat atunci, pe inculpatul B.C.T. el cunoscându-l anterior cam din 2009, prin alte cunoștințe. Întrucât îl cunoștea şi pe inculpatul T.B. din anul 2009 şi știa că acesta locuiește lângă B.C.T., l-a rugat pe T.B.l să îi spună lui B.C.T. că ar dori să vorbesc cu el, fapt care s-a şi întâmplat ulterior. L-a întrebat pe B.C.T. de ce nu s-a mai întâlnit cu E.C.A. pentru a prelua acel leasing acesta replicându-i că nu erau încă gata actele acelei firme care intenționa să preia leasingul acelui autoturism, autoturism pe care el îl văzuse în posesia lui B.C.T., el întâlnindu-se cu B.C.T. într-un club. I-a spus lui E.C.A. ceea ce îi comunicase B.C.T., E.C.A. spunându-i să îi aducă la cunoștința lui B.C.T. că ori returnează autoturismul lui E.C.A. ori titularul leasingului autoturismului va reclama la organele de poliţie, B.C.T. comunicându-i apoi la telefon că este dispus să returneze acel autoturism lui E.C.A., dar momentan el nu se afla în Bucureşti, iar autoturismul se afla parcat în faţa locuinței sale din cartierul M., urmând să stea de vorbă în amânunt când se întoarce de la munte.
I-a comunicat lui E.C.A. discuția pe care o purtase cu B.C.T., iar E.C.A. l-a chemat să îi dea o a doua cheie de la autoturism pentru ca el să meargă să ia autoturismul, dar întrucât nu știa unde locuiește B.C.T., l-a luat pe T.B. şi a mers să ia împreună acel autoturism, pe care l-au dus în faţa unei clinici medicale din cartierul M. unde au parcat autoturismul şi a dat cheia lui E.C.A. care îl aştepta la cafeneaua sa.
A fost contactat apoi telefonic de către B.C.T. căruia i-a adus la cunoștința că i-a luat autoturismul pentru ca ulterior să se întâlnească cu B.C.T. să ia cea de-a doua cheie şi să o înmâneze lui E.C.A.
Inculpatul a mai declarat că îl cunoaşte pe inculpatul R.A.M. tot din anul 2009, întâlnindu-se cu acesta ulterior celor menționate mai sus prin martie - aprilie 2010 într-o stație O., acesta având un autoturism marca A., posibil altul decât cel pe care îl dăduse lui E.C.A., nu şi-a dat seama dacă ar fi unul şi același autoturism pe care în ianuarie l-a parcat în faţa acelei clinici din cartierul M. şi nici nu a avut curiozitatea să îl întrebe pe R.A.M. ce e cu acel autoturism, al cui e sau dacă e unul şi același cu cel din ianuarie.
Cunoaşte faptul că R.A.M. şi E.C.A. se cunoșteau între ei anterior derulării acestor fapte, R.A.M. comunicându-i că acel autoturism marca A. este în leasing şi urmează a fi achitată valoarea reziduală, el neîntrebându-l pe R.A.M. cine e titularul contractului de leasing, contract de leasing care urma să expire în decurs de o lună, R.A.M. întrebându-l dacă este dispus să îl cumpere de la el, neîntrebându-l însă dacă el este titularul contractului de leasing.
După aproximativ 1 lună de zile, R.A.M. i-a comunicat că a fost achitat integral acel autoturism prin urmare, este disponibil la vânzare întrebându-l în acest sens dacă doreşte să îl cumpere cu suma de 14000 de euro, valoarea autoturismului pe piața având în vedere ca era fabricat în 2005 fiind de aproximativ 15-16.000 de euro. După aproximativ o lună de zile, s-a întâlnit cu R.A.M. la cafeneaua sa unde a venit cu acel autoturism unde s-au înţeles asupra prețului autoturismului respectiv 14000 de euro, a văzut mașina, i-a arătat actele acesteia, unde proprietar figura o altă persoană decât R.A.M., al cărui nume nu şi-l amintește, iar întrucât el în dese rânduri, a cumpărat mașini de la R.A.M., pe care ulterior le-a vândut mai departe, nefiind obligatorie prezenţa proprietarului la înmatricularea autoturismului, actele de înstrăinare de către adevăratul proprietar fiind aduse de către inculpatul R.A.M., şi nefiind obligatoriu ca el să ia legătura cu proprietarul autoturismul putând fi înmatriculat în prezent fără prezenţa fizică a proprietarului ci numai în baza actului semnat de către părţi.
A luat autoturismul, a dat banii, cei 14000 de euro urmând să găsească un client pentru acest autoturism şi sperând să obţină un preţ cu cel puțin 2-3000 de euro în plus, dând astfel de știre cercului său de prieteni că are un autoturism marca A. de vânzare, pentru ca ulterior inculpatul T.B. să îi spună că a găsit un cumpărător în persoana inculpatului M.C.M. T.B. a venit cu M.C.M. în vederea cumpărării acelui autoturism, i-a plăcut autoturismul s-au înţeles asupra prețului, respectiv 16000 de euro, a luat banii, a predat autoturismul urmând a fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare între M.C.M. şi adevăratul proprietar al autoturismului altul decât inculpatul R.A.M., care așa cum a menţionat mai sus.
Inculpatul a menţionat că anterior acestei vânzări, a mai efectuat 14-15 cumpărari-vânzări de autoturisme dar nu poate dovedi aceste aspecte pentru că nu a înregistrat niciodată autoturismul pe numele său şi nu are nici un act care să dovedească cele menţionate mai sus, în sensul că, a efectuat 14-15 cumpărari-vânzări de autoturisme.
Inculpatul M.C.M. i-a adus la cunoștință că nu are timp pentru înmatricularea acelui autoturism şi l-a desemnat pe inculpatul T.B. să se ocupe acesta de toate actele necesare în vederea înmatriculării autoturismului, pentru ca, ulterior inculpatul T.B. să-i aducă la cunoştinţă că acel autoturism a ajuns în posesia inculpatului M.S.A., M.C.M. înțelegând să îl înstrăineze lui M.S.A. întrucât acesta din urma îşi dorea şi el acel autoturism, şi nu cunoaşte suma cu care a fost înstrăinat autoturismul.
Nu îl cunoaşte pe inculpatul M.A.C.M., dar îl cunoaşte, astfel cum a arătat mai sus, pe fratele său, inculpatul M.M.C. iar actele de proprietate prezentate lui de către inculpatul R.A.M. pentru cel de-al doilea autoturism marca A. constau în: carte de identitate, talon, autenticitatea de la RAR, fără a vedea însă şi un act de proprietate pe acel autoturism, act de proprietate care se afla în posesia adevăratului proprietar, acte pe care el le-a dat inculpatului T.B. atunci când a înstrăinat autoturismul inculpatului M.C.M.
Inculpatul a mai arătat că, primul autoturism marca A. care se afla în posesia inculpatului E.C.A. avea nr. de înmatriculare xxx, iar alt doilea autoturism avea un nr. de înmatriculare pe care nu şi-l aminteşte, însă altul decât xxx iar cu inculpatul M.S.A. s-a întâlnit o dată la cafeneaua sa, ulterior înstrăinării acelui autoturism marca A. de către el către inculpatul M.C.M. şi nu a primit nicio suma de bani de la inculpatul M.S.A.
A mai declarat că a primit de la inculpatul R.A.M. pentru acel autoturism marca A., o singură cheie, dar de a doua nu-şi aminteşte dar sigur nu trei, preluând efectiv autoturismul marca A. de la inculpatul R.A.M. în a doua jumătate a lunii aprilie 2010, la cumpărarea-vânzarea celui de-al doilea autoturism marca A., inculpatul E.C.A. neavând nicio implicare.
A mai declarat de asemenea, că inculpatul M.C.M. în momentul în care i-a dat acei 16000 de euro reprezentând valoarea autoturismului vândut de către el nu i-a adus la cunoștință că acea suma de bani ar proveni de la inculpatul M.S.A., precizând că între cumpărarea de către el a acelui autoturism marca A. de la inculpatul R.A.M. şi vânzarea acestuia către inculpatul M.C.M. au trecut aproximativ 7-14 zile, autoturismul fiind parcat în faţa cafenelei sale, a mai precizat în continuare, că nu a încheiat cu inculpatul R.A.M. un înscris sub semnătura privată referitor la suma pe care i-a dat-o în schimbul acelui autoturism, când s-a întâlnit prima dată cu inculpatul R.A.M. la acel O. când a discutat aspecte cu privire la vânzarea-cumpărarea acelui autoturism marca A., a sosit şi inculpatul T.B. căruia i-a adus la cunoștința subiectul discuției lor, respectiv contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului. Nici cu inculpatul M.C.M. nu a încheiat un înscris sub semnătură privată care să ateste prețul plătit pentru autoturismul său.
Inculpatul a mai precizat că în momentul de faţă se află în relații tensionate cu inculpatul R.A.M. având în vedere punctul 2 din rechizitoriu şi calitatea de inculpat într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 5, unde a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni de înşelăciune, inculpatul R.A.M., având calitatea de martor în acel dosar, recunoscând că a primit de la inculpatul M.S.A. suma de 28000 de euro prin intermediul inculpatului M.C.M. pentru ca el să-i procure şi să-i vândă un autoturism P. - autoturism care se afla în posesia sa şi pe care îl primise de la inculpatul R.A.M., care atunci se afla în străinătate, dar întrucât lui M.S.A. i-a plăcut autoturismul marca A. mai mult decât P. pe care îl luase deja în primire şi pentru care primisem deja 28000 de euro, afacerea cu P. a fost pusă pe tapet, în sensul că M.S.A. a dat autoturismul P. lui M.C.M., iar el M.S.A. a luat autoturismul marca A. de la M.C.M., practic au făcut schimb, fapt despre care el a aflat ulterior când M.C.M. a venit cu autoturismul P. la el la cafenea.
Din declaraţiile inculpaţilor T.B. şi M.C.M., date în data de 19 aprilie 2011, respectiv, 27 aprilie 2011 - reiese fără putinţă de tăgadă, că inculpatul R.D.C. nici pe departe nu a cumpărat un alt autoturism marca A. de cât cel pe care el îl oferea spre vânzare în acelaşi moment cu inculpatul R.A.M., autoturismul marca A. pe care el şi T.B. l-au luat din posesia lui B.C.T., fiind unul şi acelaşi cu cel pe care l-a remis inculpatului M.C.M. după a doua „renegociere” la care inculpatul R.D.C. a participat alături de E.C.A. şi inculpatul M.C.M., moment în care M.C.M. a fost convins mai de voie, mai de nevoie, să mai plătească alţi 15.000 euro, de data aceasta inculpatului R.D.C., care s-a obligat şi a dus la bun sfârşit, activitatea de „făcut la serie” şi procurat acte necesare înmatriculării autoturismului pe numele inculpatului M.C.M., ajutat în această activitate, astfel cum se va dovedi mai jos de către inculpatul T.B.
Implicarea inculpatului în săvârşirea infracţiunii de furt a autoturismului aflat în posesia inculpatului B.C.T., infracţiune săvârşită în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010, alături de inculpatul T.B. este pe deplin probată, chiar din declaraţiile celor doi inculpaţi, precum şi din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inc. E.C.A. pe de o parte, şi R.D.C., pe de altă parte.
Astfel, cum s-a analizat mai sus, în cazul celorlalți inculpaţi, inc. R.D.C. a primit o cheie originală de la inculpatul E.C.A. care la rândul lui, o avea de la M.M.C., care la rândul lui o avea de la M.A.C.M. şi fără ştirea inc. B.C.T. dar împreună cu inculpatul T.B. (care cunoştea unde locuieşte B.C.T.) s-au deplasat la locul unde era parcat autoturismul marca A. pe care l-au apoi şi l-au parcat în faţa clinicii aparţinând M.A.C.M., cheia fiind returnată apoi inculpatului E.C.A.
Instanţa de fond a apreciat că nu poate primi afirmaţiile inculpatului că ar fi luat acel autoturism cu acordul inc. B.C.T., aspectul acesta fiind analizat mai sus unde s-a demonstrat că inculpatul B.C.T. habar nu avea cine a luat autoturismul şi era total nejustificată prezenţa lui B.C.T. şi a altor persoane în faţa clinicii hotărâți să facă scandal.
Faptul că inculpatul R.D.C. împreună cu inculpatul T.B. au sustras din posesia inculpatului B.C.T. acel autoturism marca A., fără ştirea acestuia din urmă rezidă şi din bogata discuţie telefonică pe care le-a avut inculpatul R.D.C. cu inculpatul E.C.A. în care cei doi puneau la punct modalitatea în care R.D.C. va lua din posesia lui B.C.T. acel autoturism, cei doi fiind mâniaţi de faptul că B.C.T. nu se despărţea de autoturism, ba mai mult de cât atât îl parca în locuri aglomerate de unde era greu sustragerea acestuia, fără ca inc. B.C.T. să nu observe.
Prin urmare, este neîndoielnică vinovăţia inc. R.D.C. în săvârşirea infracţiunii de furt calificat pusă pe seama sa prin actul de sesizare a instanţei, infracţiune care a fost săvârşită în termenul de încercare al unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare dar, descoperită ulterior astfel că, în cauză nu se va face aplicarea art. 83 C. pen. ci a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen.
Referitor la săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, astfel cum s-a menţionat mai sus, după revenirea autoturismului în posesia M.A.C.M. are loc o nouă renegociere la care inculpatul R.D.C. participă, primeşte 15.000 euro de la inculpatul M.C.M. în schimbul falsificării seriei autoturismului marca A. şi procurării de acte false înmatriculării autoturismului pe numele său, obligaţie faţă de care inculpatul R.D.C. se achită conform declaraţiilor inculpatului T.B., M.C.M. (date în faza de urmărire penală) şi a interceptării convorbirilor purtate de către inculpatul R.A.M. cu un prieten comun cu inc. R.D.C., în care R.A.M. îl amenință pe R.D.C. prin intermediul acelui prieten că dacă îl va mai supăra, va merge la poliţie şi va reclama faptul că acel autoturism marca A. declarat furat de către doctor a ajuns în posesia inculpatului M.S.A., fiind „făcut la serie” de către inculpatul R.D.C.
Instanţa de fond a apreciat că nu poate primi afirmaţiile inculpatului că ar fi cumpărat acel autoturism marca A., ajuns în posesia lui M.S.A. de la inculpatul R.A.M. şi că tot de la el ar fi primit actele falsificate necesare înmatriculării autoturismului fiind evident caracterul subiectiv al acestei declaraţii, lipsit de orice mijloc probator şi mai ales, natura relaţiilor de dușmănie existente între cel doi, inc. R.D.C. fiindu-i mult mai la îndemână să arunce nonşalant vina pe inc. R.A.M., mai mult decât atât în suplimentul de declaraţii luat inculpatului T.B., la data de 07 octombrie 2011 acesta arată că autoturismul care l-a predat inculpatului M.S.A. a fost primit de la inculpatul R.D.C.
De asemenea, în parcursul logic al traseului infracţional parcurs de inculpatul R.D.C., instanţa de fond a apreciat (în raport de declaraţia inc. T.B.) că inculpatul R.D.C. avea la cunoştinţă de faptul că actele pe care le-a dat inculpatului M.S.A. prin intermediul inculpatului T.B. şi care însoţeau acel autoturism marca A., de data aceasta cu nr. de înmatriculare zzz erau false, fiind vinovat astfel, de săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals (în cauză s-a dispus disjungerea şi continuarea de cercetări în vederea identificării persoanelor care au falsificat acele acte şi seria şasiu a autoturismului marca A. cu nr. de înmatriculare xxx).
Instanţa de fond a apreciat că şi aceste ultime două infracţiuni săvârşite de către inculpat au fost săvârşite tot în termenul de încercare al infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, termen de încercare care se împlinea la 26 martie 2010, dar, întrucât au fost descoperite ulterior, în cauză se vor aplica regulile de la concursul de infracţiuni şi nu cele de la art. 83 C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că nu poate primi susţinerile apărătorului inculpatului că ultimele două infracţiuni săvârşite de inculpat ar fi fost săvârşite în stare de recidivă postexecutorie, întrucât din declaraţiile inculpatului T.B. reiese că autoturismul marca A., a ajuns în posesia inculpatului M.S.A. implicit cu actele care însoţeau la jumătatea lunii martie, şi nicidecum după 26 martie 2010, având în vedere data la care M.A.C.M. a declarat autoturismul furat respectiv, 01 aprilie 2010.
De asemenea, instanţa de fond a apreciat că nu poate primi cererea apărătorului de contopire a pedepselor aplicate în prezenta cauză cu o pedeapsă concurentă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului de Judecătoria sectorului 5 pentru săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune pentru simplul motiv că pedeapsa respectivă nu este definitivă, în fapt, apărătorul a încercat să „obţină” o eventuală contopire, punând la încercare vigilența judecătorului care o dată greşind şi contopind pedeapsa de 5 ani închisoare implicit ar fi anulat M.E.P.I. ce urmează a fi emis mult mai repede în cauza de la Judecătoria sectorului 5, având în vedere existenţa unei singure căi de atac şi nu două căi ca în prezenta cauză, fiind puţin probabil ca hotărârea pronunţată în prezenta cauză să rămână definitivă în mai puțin de 1 an.
În consecință, în raport de materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor puse pe seama sa, dispunând în consecinţă, condamnarea acestuia.
Având în vedere faptul că inculpatul este recidivist, infracţiunile fiind săvârşite în termenul de încercare al unei alte pedepse, dar, astfel cum am arătat mai sus au fost descoperite ulterior, atitudinea nesinceră manifestată de către inculpat, atât în faza de urmărire penală cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti, gradul mare de implicare a inculpatului în săvârşirea infracţiunilor şi faţă de ceilalţi inculpaţi (posibil ca în urma refuzului de a prelua în „antrepriză” acel autoturism marca A., ceilalţi inculpaţi în special M.A.C.M. să se răzgândească şi aibă loc o stopare a drumului infracţional respectiv, a actelor pregătitoare şi astfel, 9 inculpaţi nu mai erau certaţi cu legea penală), gradul de pericol, social deosebit de ridicat al infracţiunilor săvârşite, nonşalanţa cu care inculpatul le-a săvârşit deşi era perfect conştient că săvârşirea de noi infracţiuni în stare de recidivă sau în termenul de încercare vor conduce în mod automat, la pedepse cu executare în regim de detenţie, împrejurările şi urmările săvârşirii infracţiunilor puse pe seama inculpatului, infracţiuni care în ultima vreme în România, au luat o amploare fără precedent, indicând în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate cu privire la dreptul de proprietate şi autenticitatea actelor ce însoţesc autoturismele scoase la vânzare, precum şi celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanţa de fond a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului R.D.C. poate fi atins printr-o pedeapsă al cărei cuantum va fi orientat spre mediu prevăzut de lege şi cu executare în regim de detenţie.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.D.C. suma de 15.000 de euro;
A fost menţinut sechestrul asigurator asupra sumei de 8.500 RON ridicate de la inculpatul R.D.C., suma depusă la CEC conf. recipisei nr. R1, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii confiscării dispuse mai sus faţă de acest inculpat.
7. Audiat de către instanţă la termenul de judecată din 27 septembrie 2011 inculpatul T.B. a negat infracţiunile puse pe seama sa la punctul I din rechizitoriu arătând că în cursul lunii ianuarie 2010 într-o seară a fost apelat telefonic de inculpatul R.D.C. care l-a chestionat cu privire la faptul dacă cunoaște adresa unde locuiește inculpatul B.C.T., i-a spus că știe, după care s-au întâlnit în spatele blocului sau şi l-a rugat să meargă cu el până în faţa blocului lui B.C.T. de unde are de luat un autoturism de acolo şi să îl ducă în altă parte. A fost de acord, au mers împreună la blocul lui B.C.T., i-a dat cheia acelui autoturism care era un autoturism marca A. şi s-a urcat în autoturism, unde a găsit asigurarea RCA valabilă şi a condus autoturismul până la o policlinică, fiind ghidat de către R.D.C. care conducea în faţa sa un alt autoturism.
A parcat autoturismul în curtea acelei clinici, după care a închis autoturismul cu cheia pe care apoi i-a înmânat-o lui R.D.C., menționând ca poarta clinicii a fost deschisă de un paznic pentru a putea parca acel autoturism în curte, apoi a urcat în autoturismul lui R.D.C. care l-a dus acasă. Inculpatul a mai declarat că nu l-a chestionat pe R.D.C. cu privire la acel autoturism, al cui e, de ce îl muta, etc. pentru simplu fapt că nu îl interesa şi nu a primit nicio recompensă de la R.D.C. pentru serviciul pe care l-a făcut întrucât erau prieteni pentru ca după aproximativ o lună de zile, un vecin de-al sau numit B.L., să-l roage să ia legătura cu inculpatul M.C.M., pe care nu îl cunoștea spunându-i că acesta, deci M.C.M., are o problema la care el poate să îl ajute, a luat legătura telefonic cu inculpatul M.C.M. nr. de telefon fiindu-i dat de către B.L., s-a întâlnit cu M.C.M. la barul Z., unde acesta l-am rugat să îl pună în legătură cu R.D.C. sau cu inculpatul R.A.M. deoarece are niște probleme de rezolvat cu aceștia, M.C.M. fiind foarte supărat, el bănuind că este vorba despre acel autoturism marca A., a doua zi l-a pus în legătura pe R.D.C. cu M.C.M., întâlnindu-se la un restaurant unde era prezent şi el şi B.L., el cu acesta din urma stând la o altă masă, neputând auzi convorbirea purtată de cei doi, ulterior B.L. spunându-i că conținutul discuției purtate de cei doi se referea la un autoturism marca A. şi la un P. în sensul că s-ar fi intermediat, s-ar fi vândut, s-ar fi cesionat acel autoturism.
În declarațiile pe care le-a dat la poliţie în care a arătat cu lux de amănunte drumul parcurs de acel autoturism de la un inculpat la altul, nu corespund adevărului, acestea fiindu-i dictate de către anchetatori. Inculpatul a mai declarat că în primavara-vara aceluiași an, a fost contactat de către inculpatul M.C.M. care l-a pus în legătură cu inculpatul M.S.A. pentru a-l ajuta pe acesta din urma să efectueze actele necesare înmatriculării unui autoturism marca A., același pe care el îl luase în seara zilei de 31 ianuarie 2010 din faţa blocului lui B.C.T. şi îl dusese în curtea acelei clinici, s-a întâlnit cu M.S.A. care l-a rugat să se ocupe de formalitățile acelui autoturism spunându-i că îl plătește după ce rezolva problema, a mers apoi împreună cu M.S.A. la un notariat în Pitești, unde acesta a declarat că a pierdut talonul autoturismului şi apoi a mers la Serviciul înmatriculări, din același oraş, unde a depus actele pentru înmatricularea autoturismului, precizând că la momentul respectiv acel autoturism marca A. care era același din 31 ianuarie 2010, avea ca nr. de înmatriculare zzz, neputând spune dacă în 31 ianuarie nr. de înmatriculare era același sau altul.
Inculpatul a mai arătat că anterior contactării sale de către M.C.M. a fost contactat de către R.D.C. care i-a dat actele necesare înmatriculării acelui autoturism marca A., respectiv cartea de identitate, certificat autenticitate de la RAR, fişa fiscală şi contract de vânzare-cumpărare, mai puțin acel talon pe care M.S.A. avea să îl declare pierdut şi de care l-a întrebat de ce nu îl are el replicându-i că doar atât i s-a dat şi sfătuindu-l că în lipsa acestui talon pentru a putea înmatricula mașina trebuie să îl declare pierdut sau furat astfel cum a aflat el de la Serviciul înmatriculări din Pipera, unde am mers special să întrebe la rugămintea lui M.S.A.
Inculpatul a mai arătat că a mers la Serviciul de înmatriculări Argeș întrucât acolo avea domiciliul M.S.A., inițial în Pitești a trecut pe la administrația financiară unde autoturismul a fost luat în evidentele fiscale, adeverința fiindu-i necesară la înmatriculare, mergând apoi la CEC pentru a depune taxa de înmatriculare. După ce a depus actele pentru înmatriculare, M.S.A. a rămas în Pitești pentru ca a doua zi să ridice actele şi noile plăcuţe de înmatriculare, după care el a plecat în Bucureşti cu autoturismul propriu primind de la M.S.A. suma de 500 de euro, pentru ca după aproximativ 1-2 luni să fie contactat telefonic de către M.S.A. care l-a rugat să se întâlnească cu el pentru a monta pe acel autoturism marca A. un sistem de alarmă cu telecomandă, întrucât cheia pe care o avea M.S.A. era cu totul alta decât ce pe care o folosise el în ianuarie când a mutat acel autoturism marca A., astfel că cheia pe care o avea M.S.A. nu acționa închiderea centralizată a autoturismului, M.S.A. spunându-i că aşa a luat autoturismul cu acea cheie care era alta decât originală.
Inculpatul a mai declarat că nu cunoaște cu precizie de la cine anume luase M.S.A. autoturismul, s-a întâlnit cu M.S.A. i-a montat acea alarma pe autoturism care avea telecomanda proprie, primind o suta euro recompense pentru ca după o 1-2 luni să fie rugat iar de M.S.A. să îi spună dacă cunoaște un service unde să îi schimbe cauciucurile la autoturismul marca A. şi să îi facă revizia, a luat autoturismul, i-a schimbat cauciucurile, i-a făcut revizia, s-a întâlnit cu inculpatul R.A.M. care l-a întrebat al cui e autoturismul el spunându-i că este al lui M.S.A., pentru ca după mai multe luni poate un an de zile M.S.A. să-l roage să meargă să radieze mașina de la administrația financiară, după ce în prealabil a primit o procură de la acesta, întrucât dorea să înstrăineze autoturismul respectiv, el primind anterior procurii de la M.S.A. autoturismul cu acte şi o cheie şi o telecomandă, pentru ca apoi după ce a radiat mașina de la fisc autoturismul să rămână la el până când găsește M.S.A. un client, el având în folosință un alt autoturism, în săptămâna care a urmat radierii de la fisc, autoturismul a rămas la el, inculpatul M.C.M. vizitându-l aproape zilnic pentru ca apoi să îl roage să îl ducă cu mașina sa personala la Constanţa, el oferindu-i în schimb acel autoturism marca A. care stătea degeaba, el negăsind de cuviința să îi spună şi lui M.S.A. despre faptul că îi da mașina lui M.C.M., precizând că de la acel moment nu s-a mai întâlnit cu acel autoturism marca A. până când au venit organele de poliţie, nu cunoaște dacă procura pe care i-o dăduse M.S.A. pentru radierea de la fisc era şi pentru înstrăinare a autoturismului unei terțe persoane, iar acel buletin de identitate a unei persoane din Republica Moldova, el l-am găsit în mapa pe care M.S.A. i-o dăduse cu toate actele necesare radierii mașinii de la fisc, în aceeași mapa el mai găsind şi un contract de vânzare cumpărare încheiat între M.S.A. şi acea persoana, acele acte fiind puse de către el în mașina sa personala când i-a dat autoturismul marca A. lui M.C.M. (acesta primind doar talonul), actele fiind date de către el organelor de poliţie şi nu găsite de acestea astfel cum se menționează în rechizitoriu.
Inculpatul a mai precizat încă o dată că declarațiile date în faţa organelor de poliţie au fost sub presiunea acestora respectiv polițistul i-a spus că e timpul să îşi ia o faptă, iar pentru fiecare inculpat să spună ce dorește acel polițist, acel polițist dictându-i tot ce să scrie pentru fiecare inculpat, la momentul declarației pe care a dat-o în faţa polițistului având un apărător din oficiu care a sosit ulterior scrierii declarației dar a fost prezent când a semnat şi când a fost retranscrisă declarația sa olografa pe formular.
S-a mai declarat că inițial familia i-a angajat un apărător ales, dar la apariția acestuia d-na anchetatoare l-a luat de-o parte şi i-a spus că dacă nu rămâne cu apărător din oficiu va merge la pușcărie, determinându-l astfel să renunțe la serviciile apărătorului ales.
Inculpatul a mai precizat că nu a participat la nicio tranzacție încheiată de vreunul dintre inculpaţii din prezenta cauza cu privire la acel autoturism marca A., iar până la data de 31 ianuarie 2010 când a mutat acel autoturism de la B.C.T. la clinica, nu cunoștea nimic de acel autoturism marca A. şi nu este adevărat faptul că la întâlnirea dintre R.D.C. şi M.C.M., R.D.C. i-ar fi cerut lui M.C.M. 4 mii de euro astfel cum a declarat în faţa acelui polițist dar nici nu poate afirma că acest lucru nu s-a petrecut, pur şi simplu nu avea cunoștință de conținutul convorbirilor acestora, mențiunea în declarația dată la polițist necorespunzând adevărului.
A mai arătat că alarma pe care el a montat-o pe acel autoturism marca A. a fost înainte de a merge în Argeș, aceasta fiind montată pentru protecția autoturismului şi nicidecum pentru funcționarea lui şi nu cunosc cine anume a semnat acel contract de vânzare-cumpărare în numele lui M.S.A. cu acel cetăţean din Moldova act pe care l-a găsit în autoturismul lui M.S.A., în acea mapă în care se afla şi acel act de identitate al unei persoane din Moldova, momentul fiind acel în care M.S.A. i-a predat pentru ultima dată autoturismul.
A mai declarat că un motiv pentru care M.S.A. i-a lăsat acel autoturism marca A., era ca trebuie să remedieze trapa de pe platforma, pentru ca ploua în mașina, iar M.S.A. a înmatriculat pe numele sau în Argeș, acel autoturism în calitatea de proprietar.
A mai declarat că de la momentul în care a mutat mașina de la locuința lui B.C.T. la acea clinica nu am văzut niciodată autoturismul în posesia lui R.A.M. şi îl cunoaște pe inculpatul E.C.A. din anul 2009-2010 şi în această perioada s-au văzut de maxim 10 ori, cel mai des în cafeneaua lui R.D.C. dar nu erau apropiați să discute altceva decât salutul obișnuit.
A mai precizat că nu a fost niciodată martor la vreo discuție purtată de E.C.A. cu un alt inculpat din prezenta cauza referitor cu acel autoturism marca A. fiind cunoscut printre prieteni sub porecla de „C.” şi nu sub porecla de „Ch.”.
În final, inculpatul a precizat că nu are absolut niciun amestec în circuitul pe care acel autoturism marca A. l-a parcurs şi de care a aflat ulterior arestării sale şi nu cunoaște niciun aspect cu privire la cine l-a vândut, cine l-a furat, cine i-a falsificat seria, etc. el luând doar actele acelui autoturism de la R.D.C. şi pe care le-a dat ulterior lui M.S.A. şi nu are cunoștință de vreo alta tranzacție între cei doi şi nici nu a fost de faţă, I-a cunoscut pe frații M. abia când a fost ridicat de poliţie şi nu are cunoștință de unde avea R.D.C. acele acte pe care i le-a dat să i le dea lui M.S.A. şi de unde avea şi acel autoturism marca A.
S-a reţinut că declarația inculpatului în faza de judecată este total nesinceră, instanţa de fond apreciind că cea dată în faţa organelor de urmărire corespunde cât de cât adevărului, afirmaţiile inculpatului în sensul că ar fi fost forţat de către organele de poliţie să dea declaraţie împotriva voinţei lui, declaraţie care nu ar corespunde realităţii.
Instanţa de fond a apreciat că inculpatul T.B. a fost de bunăcredință în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, dar odată văzut în libertate (procurorul în raport de sinceritatea inculpatului şi de ajutorul dat prin declaraţia lui în desluşirea parcursului infracţional atât al lui cât şi al celorlalţi inculpaţi a găsi de cuviinţă să nu înainteze propunere de arestare preventivă şi pentru inculpatul T.B.) a înţeles să renunţe pur şi simplu la declaraţia dată în faţa procurorului şi să adopte o atitudine nesinceră pentru că numai astfel şi apărările celorlalţi inculpaţi ar avea un minimum de credibilitate.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de furt reţinută în sarcina sa, este neîndoielnic că inculpatul este cel care a pornit şi a condus în noaptea de 31 ianuarie 2010 - 01 februarie 2010 autoturismul marca A. din faţa locuinţei lui B.C.T. până la clinica medicală aparținând lui M.A.C.M. aspect recunoscut de altfel şi de către inculpat şi care în accepţiunea instanţei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat.
Instanţa de fond a apreciat că nu poate primi apărarea inculpatului în sensul că atâta vreme cât primise o cheie de funcţionare a acelui autoturism de la inculpatul R.D.C., nu îl interesa de ce trebuie în miez de noapte să mute un autoturism dintr-o locaţie în alta, aspect care denotă că inculpatul a săvârşit infracţiunea cel puţin cu intenţie indirectă pentru orice om cu o pregătire medie şi inteligenţă pe măsură inculpatul ar fi trebuit să-l întrebe pe R.D.C., de ce în miez de noapte trebuie să mute un autoturism, al cui este acel autoturism, de ce nu o face R.D.C. singur, etc, astfel că inculpatul T.B. a acceptat pur şi simplu să săvârşească acea faptă care ulterior s-a dovedit a fi infracţiune, inculpatul urmând să suporte consecinţele.
Referitor la infracţiunea pusă pe seama inculpatului, aceea de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, de asemenea, instanţa de fond a apreciat că sunt suficiente probe care să conducă la concluzia vinovăţiei inculpatului.
În raport de întreg materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat ca declarația dată de inculpat la data de 19 aprilie 2011 este sinceră, declarație în care inculpatul descria cu lux de amănunte atât implicarea sa cât şi a celorlalţi în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune de către acel doctor.
Inculpatul arăta că „în cursul anului 2010 a fost martorul unei discuţii între R.D.C. şi R.A.M., din care a înţeles că un anume doctor M..A.C.M., prieten cu E.C.A., care achiziţionase în leasing un auto marca A. negru, îi înmânase acest autoturism pentru ca E.C.A. să-i găsească un cumpărător, din discuţie el înţelegând că după ce autoturismul era vândut, M.A.C.M. urma să îl declare furat pentru a încasa prima de asigurare tip casco”.
Inculpatul avea să mai descrie cu lux de amănunte că iniţial autoturismul a fost preluat de către R.A.M. care l-a dat lui B.C.T. care la rândul lui l-a dat lui M.C.M., cel din urmă cunoscând faptul că autoturismul urmează fie declarat furat, B.C.T. fiind cel care urma să se ocupe de „înmatricularea” autoturismului, fapt pe care acesta nu l-a făcut, mai mult decât atât cheltuind banii daţi de către M.C.M. şi folosind autoturismul în scopuri personale. Inculpatul avea să mai declare că M.A.C.M. l-a văzut pe B.C.T. plimbându-se cu autoturismul prin oraş, fapt ce l-a supărat solicitându-i imperios lui E.C.A. că vrea autoturismul înapoi, în sensul că nu s-au ţinut de cuvânt şi autoturismul nu a fost înmatriculat pe numele unei alte persoane în termenul de două săptămâni convenit. Inculpatul avea să recunoască că împreună cu R.D.C. la cererea acestuia s-a deplasat la domiciliul lui B.C.T. şi a mutat acel autoturism pentru ca la întoarcerea lui M.C.M. din străinătate la cererea acestuia să îl pună în legătură cu inculpaţii R.A.M. şi R.D.C., întâlnire care a avut loc la restaurantul chinezesc de pe Calea M., primul încercând să îşi recupereze banii, la întâlnire conform declaraţiilor inculpatului M.C.M. dând celor doi o sumă de aproximativ 4 mii de euro pentru a achita una sau două rate de leasing de către M.A.C.M., sumă pe care acesta a dat-o iar cei doi i-au adus autoturismul. Inculpatul avea să mai declare apoi că după perfectarea înțelegerii dintre cei trei el a fost cel care a predat autoturismul şi actele false inculpatului M.C.M., în timp ce M.A.C.M. se prezenta la poliţie şi declara autoturismul furat.
Astfel, chiar din declaraţia dată chiar de inculpat, atât în faţa judecătorului cât şi în faza de urmărire penală, inculpatul recunoaşte că a săvârşit infracţiunea mai sus menţionată şi pusă pe seama sa, chiar dacă nu realizează acest lucru, prin activitatea lui de mijlocire a întâlnirii dintre inculpatul M.C.M., pe de o parte şi ceilalţi inculpaţi pe de altă parte, întâlnire la care s-au renegociat termenii „vânzării” acelui autoturism, inculpatul dând astfel un ajutor, celorlalţi inculpaţi la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, ajutor pe care legea penală îl numeşte complicitate. Este adevărat că puţin probabil ca activitatea infracţională fără ajutorul inculpatului să fi încetat dar atâta vreme cât inculpatul a înţeles să mijlocească întâlnirea acelor inculpaţi şi ulterior să preia autoturismul de la R.D.C. împreună cu cheia şi actele false ce-l însoţeau, implicit a acceptat ca mai devreme sau mai târziu să răspundă în faţa legii penale.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 291 C. pen., respectiv inculpatul a preluat actele false de la inculpatul R.D.C. care însoţeau autoturismul marca A. şi le-a remis inculpatului M.A.C.M. care la rândul lui le-a folosit la Serviciul Înmatriculări Argeş, instanţa de fond a apreciat de asemenea, ca fiind pe deplin dovedită, în condiţiile în care chiar inculpatul recunoaşte că autoturismul ce avea de acum un nou nr. de înmatriculare (zzz) aparţinea lui M.A.C.M. care urma să-l declare furat, or în actul de vânzare la rubrica proprietar figura o persoana de sex feminin, astfel că se impune condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune.
De asemenea, instanța de fond a apreciat, în raport de declarația dată de inculpat în faza de urmărire penală şi actele găsite la acesta, de organele de poliţie că se face vinovat şi de săvârșirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. în sensul că a „măsluit” în totalitate un contract de vânzare cumpărare tipizat care avea ca obiect pierderea „urmei” autoturismului marca A., inculpatul astfel cum a recunoscut semnând la rubrica vânzător unde figura inculpatul M.A.C.M. iar la rubrica cumpărător persoana care redactase contractul, inculpatul T.B. prezentând în acest sens serviciului de înmatriculări acel contract în care noul proprietar figura o persoana din Republica Moldova, respectiv C.V., al cărui act de identitate a fost de asemenea, folosit de inculpatul T.B., urmând în consecință a fi condamnat şi pentru această infracțiune, faptele sale, respectiv, acelea de a determina acea persoana care redactase contractul mai sus menţionat de a semna la rubrica cumpărător întrunind elementele constitutive şi ale infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen.
Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale dar mai este cercetat şi în alte dosare având ca obiect tot autoturisme cu „probleme”, atitudinea nesinceră cu ocazia cercetării judecătoreşti în condiţiile în care în prima declaraţie dată în faţa procurorului avea să se dovedească a fi cât se poate de sincer, implicare totală în toate infracţiunile care au însoţit parcursul acelui autoturism, gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite de inculpat care dovedeşte o „naivitate înăscută” (inculpatul are discernământ în raport de faptele puse pe seama sa), în sensul că el e „mic” şi nu i se poate întâmpla nimic, cei „mari” din jurul lui urmând să răspundă pentru faptele, atât ale lor, cât şi ale lui, inculpatul din observaţiile instanţei fiind manipulat cu uşurinţă de către ceilalţi inculpaţi precum şi celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv şi educativ al sancţiunii ce urmează a fi aplicată inculpatului poate fi atins decât printr-o pedeapsa cu închisoarea al cărui cuantum a fost orientat, totuşi, la minimul special prevăzut de lege, dar cu executarea în regim de detenţie.
8. Audiat de către instanța la termenul de judecată din 28 septembrie 2011 inculpatul M.C.M. a negat infracţiunile puse pe seama sa, arătând că, cu o săptămână înainte de Crăciunul 2009 s-a întâlnit cu inculpatul B.C.T., care este şi el sportiv la Clubul D., în complexul sportiv D., B.C.T. spunându-i că exista un autoturism marca A., de vânzare şi dacă îl interesează, comunicându-i totodată şi prețul şi întrucât era oarecum interesat, dar 23-25 mii de euro i s-a părut un preț exagerat, având în vedere că este un auto second-hand şi criza în care se afla societatea românească, replicându-i că dacă prețul este mai scăzut să ia legătura cu el dându-i în acest sens nr. său de telefon. Cu 1- 3 zile înainte de Crăciun, l-a contactat B.C.T. comunicându-i că prețul autoturismului marca A. este de 20 mii de euro, preț cu care a fost de acord, dar întrucât nu avea toată suma disponibilă, i-a oferit lui B.C.T. 10 mii de euro atunci şi după sărbători, respectiv după 15 ianuarie, restul de 10 mii, urmând ca B.C.T. să îi dea apoi un răspuns după ce discuta cu proprietarul autoturismului marca A., B.C.T. fiind intermediar.
Inculpatul a precizat că de la bun început B.C.T. nu i-a spus că ar fi vorba de un leasing, pentru ca apoi, după câteva ore, sa fie contactat telefonic din nou de către B.C.T., care i-a spus că proprietarul este de acord cu această variantă. Împreună cu cumnatul său C., s-a deplasat la întâlnirea cu B.C.T. pentru a viziona mașina şi în condițiile în care îi place să îi dea cei 10 mii de euro urmând ca în ianuarie să îi dea diferența de bani, locul ales fiind o stație peco la intrarea pe A2, unde B.C.T. era cu autoturismul marca A. şi cu încă doi băieți şi îl așteptau întrucât el venea de la Constanţa, a început să verifice autoturismul l-a pornit l-a supus la un control vizibil pentru a se asigura că este în stare de funcționare şi că merita banii pe care îi da, i-a solicitat actele autoturismului şi a observat că pe talon anul de fabricație era mai jos cu un an decât cel comunicat lui, autoturismul figurând ca mașina în leasing, fapt pe care el nu îl știa, B.C.T. spunându-mi ca contractul de leasing se închide peste o lună de zile şi diferența de bani ce mai urmează a fi plătită proprietarului este mică, aceasta diferență urmând a fi achitată tocmai din diferența de bani de 10 mii de euro pe care el urma să îi plătesc după 15 ianuarie, pentru ca abia apoi mașina fiind scoasă din leasing să-i poată fi vândută, vânzare perfectată prin acte. A fost de acord să ia autoturismul chiar şi în aceste condiții având încredere în B.C.T., în sensul că autoturismul urmează să fie scos din leasing şi după 15 ianuarie când va plăti şi cea de-a doua rata va deveni proprietar pentru acel autoturism.
Inculpatul a mai precizat că B.C.T. a venit cu cei doi băieti pe care atunci nu îi cunoștea din care unul dintre ei avea să afle ulterior că este inculpatul R.A.M. pe cel de-al doilea nu l-a cunoscut. După ce a dat banii lui B.C.T., bani pe care îi avea în autoturismul cumnatului său, şi care se afla la cam 20 de metri de autoturismul marca A. pe care el deja îl vizionase şi verificase, B.C.T. a plecat el am luat autoturismul şi a plecat la rândul său, autoturismul fiind înmatriculat sub nr. xxx, primind de la B.C.T. o cheie de la autoturism şi copii de pe talon şi asigurarea RCA, şi a plecat cu autoturismul marca A. la Constanţa.
A folosit autoturismul până la mijlocul lui ianuarie 2010, dată la care l-a sunat pe B.C.T. comunicatu-i că are şi restul de bani şi că este dispus să se întâlnească pentru a da banii şi a perfecta actele autoturismului, acesta spunându-i că nu este în Bucureşti şi că îi dă nr. de telefon al soției lui pentru a-i da banii ei, el nefiind de acord să îi dea 10 mii de euro, ci doar 5 mii întrucât nu a încheiat încă actele de vânzare-cumpărare, bani pe care i-a dat soției lui B.C.T. S-a întâlnit cu B.C.T. a doua zi, după ce a dat banii soției lui, în Bucureşti, i-a mai dat lui B.C.T. o mie de euro, copie de pe cartea sa de identitate şi i-a lăsat autoturismul pentru ca acesta să rezolve cu actele, iar diferența de 5 mii de euro să o plătească la întoarcerea sa din cantonament, după aproximativ 3 săptămâni, dată la care urma să perfecteze şi actele.
Cu o seara înainte de întoarcerea sa în România, deci după cele trei săptămâni l-a contactat telefonic pe B.C.T. şi i-a spus să vina la aeroport să îl ia cu autoturismul marca A. pe care el o considera deja mașina sa, B.C.T. spunându-i că nu este nicio problemă, pentru că odată ajuns la aeroport să nu-l găsească pe B.C.T., să-l sune şi el să îi spună că de fapt nu mai are autoturismul marca A., urmând să îi dea explicații ulterior despre ce s-a întâmplat cu mașina. Supărat fiind i-a spus lui B.C.T. că nu îl mai interesează autoturismul şi vrea banii înapoi, iar acesta l-a asigurat că în scurt timp îi da ori mașina ori banii. A plecat apoi la Constanţa şi după câteva discuții telefonice purtate pe parcursul mai multor zile cu B.C.T. acesta nu mai i-a răspuns la telefon, pentru că după alte 7-10 zile să primească un mesaj telefonic de la B.C.T. care îi spunea că este în Franţa şi să stea liniștit că îi va achita datoria. L-a cunoscut apoi prin intermediul unui coleg de club pe inculpatul T.B. care a luat la cunoștința de paţania sa acesta l-a pus în legătura cu R.D.C. pentru a da de urma autoturismului său, întâlnindu-se în acest sens la o cafenea cu R.D.C., T.B. şi B., colegul de la club, i-a expus pe larg lui R.D.C. situația, rugându-l să îl ajute dacă poate, R.D.C. fiind de acord. După o altă perioadă de timp R.D.C. i-a comunicat că a dat de urma autoturismului şi că este dispus să îl ajute să îl recupereze, dacă plătește celor care au autoturismul o sumă de bani, el fiind de acord să plătească această sumă de bani, în jur de 9 mii de euro, bani pe care i-a dat-o lui R.D.C., urmând ca el să îi aducă autoturismul.
A fost contactat telefonic de către R.D.C. care i-a spus că are autoturismul şi că i-l va da lui T.B. să i-l aducă, faptul întâmplându-se prin aprilie 2010, T.B. venind cu autoturismul la acel restaurant unde, de fapt, l-a predat lui M.A.C.M. întrucât ei anterior se înțeleseseră asupra acelui schimb, eu iau autoturismul marca P. de la M.A.C.M., iar acesta ia autoturismul marca A. de la mine.
Inculpatul a mai precizat că îl cunoaște pe inculpatul E.C.A., întâlnindu-se cu acesta în barul lui R.D.C., el necunoscând numele acestuia şi nu cunoaște ca acesta să fi avut vreo implicare în traseul acelui autoturism marca A., la momentul în care T.B. a venit cu autoturismul marca A. nu l-au mai interesat actele ce însoțeau autoturismul pentru ca el făcuse deja înțelegerea cu M.A.C.M., în ceea ce privește leasingul, iar pe M.A.C.M. trebuia să îl intereseze acest aspect.
În martie 2011 l-a rugat pe T.B. să îl ducă până la Constanţa, cu autoturismul lui, dar acesta i-a oferit autoturismul marca A. lui M.A.C.M. care se afla în posesia lui T.B., şi nu l-a interesat dacă M.A.C.M. a aflat sau nu de acest lucru, autoturismul urmând să rămână în posesia sa doar trei zile cât timp el era la Constanţa.
În 19 aprilie 2011 au apărut doi polițiști care s-au interesat de autoturismul marca A. lui M.A.C.M. şi l-au invitat la poliţie să dea declarații în acest sens, pentru ca apoi să ajungă la Serviciul furturi Bucureşti împreună cu autoturismul marca A., unde în prezenţa unui apărător ales a dat declarații, întreaga suma pe care a dat-o pe acel autoturism marca A. se ridica la aproximativ 30 de mii de euro, suma pe care a dat-o în repetate rânduri lui B.C.T. şi ulterior lui R.D.C. (ultimul primind exact 9 mii de euro).
Inculpatul a precizat că declarația dată în faţa polițiștilor în data de 19 aprilie 2011 în care arata că are cunoștința de faptul că autoturismul marca A. aparținea unui doctor care fiind în leasing, acesta a oferit-o spre vânzare urmând să primească o sumă de bani, iar după aceea să o declare ca fiind furată, fapt adus la cunoștința lui de către R.D.C., nu corespunde adevărului în sensul că polițistul l-a amenințat cu ordonanța de reținere dacă nu este de acord cu acest fapt, declarația a fiind semnată de către el în prezenţa apărătorului ales pe care îl are şi astăzi şi teama de a fi arestat l-a făcut să dea declarații.
Când a luat autoturismul de la T.B. acesta nu i-a spus nimic că autoturismul este căutat şi că el trebuie să îl ascundă sau altceva şi nu i-a dat de înțeles că T.B. ar cunoaște că acel autoturism are probleme.
S-a reţinut că declarația inculpatului în acord şi cu ale celorlalţi inculpaţi este total nesinceră urmând a fi înlăturată în totalitate, instanţa de fond apreciind că declaraţia dată de către inculpat la data de 19 aprilie 2011 în faţa procurorului fiind cea în care inculpatul declara adevărul.
Instanţa de fond a apreciat că nu poate primi susţinerile inculpatului în sensul că poliţiştii l-au ameninţat să declare, aspecte care nu corespund realității altfel vor emite ordonanța de reținere pentru 24 de ore şi formulează propunerea de arestarea, în condițiile în care acesta recunoaşte că a fost audiat în prezenţa aceluiași apărător ales pe care l-a avut şi cu ocazia cercetării judecătorești şi este de neconceput şi nedovedit ca un procuror ar avea curajul profesional să se prezinte în faţa unui judecător solicitând arestarea unui inculpat fără un minimum de indicii în accepțiunea art. 143 C. proc. pen.
Dacă inculpatul M.C.M. ar fi fost total nevinovat, având alături de el un apărător care nu este nici pe departe un începător şi unul cu mare vechime în profesie şi ar fi negat implicarea sa în săvârşirea acelor infracţiuni în cel mai rău caz ar fi fost reţinut 24 de ore dacă procurorul s-ar fi dovedit de rea-credinţă, dar în faţa unui judecător, astfel cum am menţionat mai sus, propunerea de arestare preventivă a inculpatului ar fi fost cu siguranţă respinsă. De fapt, inculpatul M.C.M. că şi inculpatul T.B. odată văzuţi în libertate au înţeles în mod greşit clemenţa de care a dat dovadă procurorul care nu a formulat propunere de arestare preventivă a celor doi, având în vedere sinceritatea şi colaborarea acestora cu organele de poliţie, schimbându-şi radical declaraţiile, coroborându-le, astfel cu ale celorlalţi şapte inculpaţi, emanând o siguranţă că indiferent dacă recunosc sau nu faptele puse pe seama lor, în lipsa antecedentelor penale şi a limitelor de pedeapsă (care evident şi pentru un apărător debutant urmau a fi schimbate ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiune de înșelăciune fapt consumat în infracţiunea de tentativă la aceeași infracțiune) vor primi pedepse cu a căror executare urmează a fi suspendată, dacă nu în faţa instanței de fond, cu ocazia exercitării căilor de atac (din păcate practica judiciară este în acest sens, în multe cazuri inculpaţi condamnați la pedepse cu închisoarea cu executare de către instanța de fond, prin revenirea asupra declarațiilor în căile de atac, obțin reduceri de pedepse şi suspendări ale executării acestora, fapt de natura să încurajeze pe viitor pe apărători să îşi sfătuiască clienții în sensul pledării ca nevinovat în faţa instanţei de fond).
Astfel în declarația dată în data de 19 aprilie 2011 inculpatul M.C.M. în prezenţa apărătorului ales declară cât se poate de clar că are cunoştinţă că acel autoturism marca A. este proprietatea inculpatului M.S.A. care la rândul lui îl cumpărase de la un bait pe nume D., care este patronul unui club numit „S.”, însă nu cunoaște câți bani a dat M.S.A. pe acea mașina, pentru că în data de 27 aprilie 2011 pus în faţa declarațiilor date de ceilalți inculpaţi, în special de către inculpatul T.B., precum şi a înregistrărilor convorbirilor purtate între inculpați, din care reieșea deplina implicare a inculpatului M.C.M. în infracţiunile săvârşite atât de către el cât şi de ceilalți inculpaţi, acesta avea să îşi „aducă aminte” cu lux de amănunte modalitatea în care ajuns în posesia acelui autoturism marca A. care până să ajungă în „proprietatea” lui M.S.A. a fost şi „proprietatea” sa, el fiind cel care a plătit pentru el astfel cum avea să declare şi în faţa instanţei, suma de 31 mii de euro. Astfel, inculpatul avea să recunoască că încă din Ajunul Crăciunului 2009 avea să plătească inculpatului B.C.T., inițial 10 mii de euro, drept preț de cumpărare care urma să ajungă la utilizatorul autoturismului un anume „doctor” care avea să declare ulterior autoturismul furat pentru a încasa prima de asigurare, inculpatul recunoscând că a mai dat 6 mii de euro lui B.C.T. să perfecteze actele de vânzare - cumpărare ale autoturismului, în realitate banii dați lui B.C.T. aveau ca scop ca acesta din urmă să „facă la serie” autoturismul şi să procure acte false, care să permită înmatricularea autoturismului pe numele lui M.C.M., dar B.C.T. în loc să se achite de „obligaţii” a înţeles să cheltuiască banii şi să se folosească în interes personal de acel autoturism.
Inculpatul M.C.M. a mai declarat de asemenea în mod mincinos că autoturismul pe care îl lăsase în grija lui B.C.T. avea să fie luat din posesia acestuia de către acel M.A.C.M. întrucât B.C.T. îi dăduse prea puţini bani, M.C.M. întâlnindu-se ulterior cu R.D.C. şi E.C.A. (declarația lui T.B.), unde are loc o nouă renegociere a vânzării autoturismului către M.C.M. dat fiind că acesta din cauza lui B.C.T. nu își respectase obligaţia de a „face la serie” autoturismul şi a-l înmatricula pe numele lui M.C.M., situaţie în care M.A.C.M. continua să plătească rata la leasing în condiţiile în care nu folosea autoturismul. La noua negociere inculpatul M.C.M. a avut de ales, fie de voie de nevoie, renunţa la suma plătită până acum, 16 mii de euro, întrucât el era cel care nu îşi îndeplinise chiar dacă indirect „obligaţiile”, fie mai plăteşte alţi 15 mii de euro, de data aceasta inculpatului R.D.C., acesta urmând ca în decurs de câteva săptămâni să facă ceea ce nu a făcut B.C.T. În dilemă fiind M.C.M. (la poliţie nu putea să meargă să reclame că a fost escrocat de niște persoane cu care se înțelesese să săvârșească o infracțiune) a ales în mod nefericit să mai plătească alți 15 mii de euro, astfel ajungându-se la circa 31 mii de euro, sumă pe care apărătorul său o reclamă ca fiind echitabilă, în raport de valoarea de piaţă a autoturismului, dar astfel cum am arătat mai sus trebuie avut în vedere faptul că, dacă de la bun început inculpatului M.C.M. i s-ar fi cerut 31 mii de euro să intre în proprietatea unui autoturism ce urma să fie declarat furat, acesta cu siguranță nu ar fi fost de acord.
Vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor puse pe seama sa, rezidă nu numai din recunoaşterea sa la urmărire penală, cât şi din declaraţia coinculpatului T.B., dar mai ales din parcursul infracţional al inculpatului şi din modul în care acesta a perceput evenimentele.
Astfel, chiar dacă nu ești un bun cunoscător în probleme de autoturisme, cu un minimum de diligenţă orice om normal, cu o pregătire medie (cum este cazul inculpatului M.C.M.), era firesc să îţi pui întrebări de ce pentru un autoturism marca A., clasa premium, a cărui valoare este de circa 90 de mii de euro, pentru o vechime de numai 2 ani şi patru luni, se cer doar 31 de mii de euro (în accepțiunea variantei prezentată de inculpat), se preda doar una cheie care nu acţionează sistemul de închidere centralizată şi este evident că nu este o cheie originală, inculpatul M.C.M. nu cercetează actele ce însoţesc autoturismul, nu se întâlneşte cu adevăratul proprietar, nici chiar după ce autoturismul este furat de la B.C.T., căruia îi da o suma imensă (chiar şi pentru un fotbalist) de 6 mii de euro să „perfecteze actele” în condiţiile în care chiar şi M.C.M. cunoaşte că preluarea unui contract de leasing se face numai cu acordul proprietarului, respectiv P.L. IFN SA, fiind imperios necesară prezenţa lui M.C.M. la sediul proprietarului. De asemenea, chiar şi după ce autoturismul marca A. capătă alte nr. de înmatriculare şi este predat de către T.B. lui M.C.M., care la rândul lui îl preda lui M.S.A., era de așteptat ca M.C.M. să primească din nou acele acte de proprietate şi să constate că proprietar figura nu acel doctor şi nici o firma, persoană juridică, ci o femeie.
Vinovăția inculpatului M.C.M. mai rezidă şi din felul în care a procedat la preluarea autoturismului de la inculpatul M.S.A. prin intermediul inculpatului M.C.M., odată ce inculpatul M.S.A. avea să ia la cunoștință ca organele de poliţie căuta acel autoturism şi puțin probabil ca aveau să îl caute la Constanţa, în condițiile în care autoturismul figura pe numele lui M.S.A. care locuieşte în Argeş fiind evidenta intenția inculpatului de a ascunde autoturismul câteva zile până când inculpatul T.B. prin actele falsificate asupra lui avea să facă autoturismul „pierdut”, în sensul înmatriculării pe numele unei persoane de sex feminin cetățean al Republicii Moldova care îşi pierduse actul de identitate.
Referitor la încadrarea juridică a celor două infracţiuni de tăinuire puse pe seama inculpatului M.C.M., instanţa a observat că pentru prima dintre ele respectiv dobândirea autoturismului de către inculpatul M.C.M. înainte de a ajunge la inculpatul M.S.A. aceasta este greșită, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tăinuire prev. de art. 221 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiuni prev. de art. 221 C. pen., inculpatul trebuie să primească, dobândească sau transforme acel bun ori să înlesnească valorificarea acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei infracţiuni, dar fără să aibă vreo implicare la comiterea infracţiunii din care provine bunul, or în cauza de faţă este de observat că data săvârșirii infracţiunii din care provine bunul, respectiv declararea acestuia de către M.A.C.M. ca fiind furat la organele de poliţie s-a făcut la data de 01 aprilie 2010 iar tentativa de înșelăciune în dauna asiguratorului la data de 02 aprilie 2010, date ulterioare implicării inculpatului M.C.M. în săvârșirea acelei infracţiuni, ceea ce îl transforma pe acesta în complice la săvârșirea infracţiunii de tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Prin actele sale de cumpărarea a acelui autoturism anterior declarării lui ca furat şi solicitării de către M.A.C.M. a primei de asigurare, inculpatul M.C.M. a înlesnit să îl ajut pe M.A.C.M. şi ceilalţi inculpaţi la săvârşirea infracţiuni mai sus menţionate.
În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune de tăinuire prev. de art. 221 C. pen., respectiv cea în care inculpatul M.C.M. a înţeles să ascundă bunul la Constanţa, instanţa de fond a apreciat că se impune achitarea pentru simplul motiv că nu poţi fi tăinuitor şi în acelaşi timp complice la infracţiunea din care provine bunul tăinuit.
Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale atitudinea nesinceră cu ocazia cercetării judecătoreşti în condiţiile în care în prima declaraţie dată în faţa procurorului avea să se dovedească a fi cât se poate de sinceră, perseverenţa sa în săvârşirea infracțiunii de înşelăciune în forma tentativei (dacă inculpatul ar fi renunţat la acel autoturism după ce prima „negociere” nu fusese dusă la bun sfârşit, automat şi obligatoriu şi ceilalți s-ar fi desistat în săvârșirea infracţiunilor ulterioare), gradul de pericol social concret relativ ridicat al infracţiunii săvârşite de inculpat care dovedeşte indiferenţă de gravitatea infracţiunii puse pe seama sa, convins fiind în raport de notorietatea sa ca fotbalist nu are cum să ajungă la închisoare şi cel mult va primi o pedeapsa cu suspendare, precum şi celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv şi educativ al sancţiunii ce urmează a fi aplicată inculpatului poate fi atins decât printr-o pedeapsa cu închisoarea al cărui cuantum va fi orientat totuşi la minimul special prevăzut de lege, dar cu executarea în regim de detenţie.
9. Audiat de către instanța la termenul de judecată din 28 septembrie 2011 inculpatul M.S.A. a negat infracţiunile reținute prin rechizitoriu în sarcina sa, arătând că spre sfârșitul lunii martie 2010 dorind să cumpere o mașina din clasa premium a aflat prin intermediul unui coleg de echipă inculpatul M.C.M., că inculpatul R.D.C. ar putea să îi găsească un astfel de autoturism second-hand fapt care l-a determinat să se întâlnească cu R.D.C. la sfârșitul lunii martie 2010. La întâlnirea cu R.D.C., acesta i-a comunicat că poate să caute un autoturism marca A. pe care dorea să îl cumpere solicitându-i în acest sens un acont de 2000 de euro pentru a fi oarecum sigur că va fi răsplătit pentru eforturile sale de a găsi acel autoturism dorit de el.
După aproximativ o săptămâna de zile, R.D.C. l-a contactat telefonic spunându-i că are un autoturism marca P. în buna stare de funcționare şi l-a întrebat dacă dorește să îl cumpere, a dorit să îl vadă, l-a văzut, R.D.C. venind cu acel autoturism şi acesta vizionându-l cu el, fiind şi M.C.M., i-a plăcut autoturismul şi s-a înțeles cu R.D.C. la un preț de 26 de mii de euro plus cei 2 mii dați anterior. A mers acasă, a luat cei 26 de mii de euro, i-a dat lui R.D.C. care i-a lăsat autoturismul, urmând ca a doua zi să se întâlnească pentru a perfecta actele, el primind atunci o cheie de la autoturism, în acesta aflându-se şi actele de identitate ale mașinii. Soția sa, însă, nu s-a arătat încantată de acest autoturism, motivând fie că e prea mare, etc, fapt ce l-a făcut şi pe el să creadă că într-adevăr nu e o afacere prea bună pentru el şi l-a sunat a doua zi pe M.C.M. rugându-l să îl întrebe pe R.D.C. dacă poate să îi returneze banii în schimbul autoturismului. M.C.M. i-a comunicat însă că ar dori el acel autoturism marca P. oferindu-i în schimb un autoturism marca A., pe care urmează să i-l aducă R.D.C.
Inculpatul a mai declarat că inculpatul M.C.M. a vorbit cu R.D.C., acesta din urmă a fost de acord, în definitiv schimbul se făcea între el şi M.C.M., a dat apoi autoturismul marca P. lui M.C.M., el așteptând ca acesta să îl contacteze în momentul în care R.D.C. vine cu acel autoturism marca A. După aproximativ 2 săptămâni, perioada de timp în care tot îl întreba pe M.C.M. ce se mai întâmpla cu acel autoturism care urmează să vină, a fost contactat telefonic de către M.C.M., care l-a rugat să vină la un restaurant să vizioneze acel autoturism marca A. care fusese adus de către R.D.C. Când a ajuns la restaurant, acolo erau inculpaţii M.C.M. şi T.B., ultimul fiind prezentat ca prietenul lui M.C.M. şi R.D.C. şi că în urma unei sume de bani, relativ modeste, T.B. este dispus să se ocupe de derularea formalităților pentru a trece autoturismul pe numele său. Totodată a arătat că a văzut acel autoturism marca A. care era parcat lângă restaurant, a mers cu acesta pentru a-l proba, împreună cu M.C.M. şi T.B., i-a plăcut autoturismul şi a fost de acord să îl ia în schimbul acelui autoturism marca P. pe care îl dăduse lui M.C.M. fără a mai da sau primi vreun ban diferență.
Autoturismul pe care l-a primit de la M.C.M. prin intermediul lui R.D.C. în perioada aprilie-mai, cu două săptămâni de zile înainte de a încheia contractul de vânzare-cumpărare între el şi acel proprietar, arătând ca la momentul la care a luat acel autoturism marca A. acesta era înmatriculat cu nr. zzz.
Inculpatul a mai precizat cu aceeași ocazie că nu l-a interesat la momentul respectiv să citească actele care însoțeau autoturismul întrucât avea încredere în M.C.M. şi nu bănuia că săvârșește ceva nelegal prin achiziționarea acelui autoturism şi că a primit de la M.C.M. o cheie de la autoturism acesta spunându-i că este o singură cheie, că autoturismul are doar una singură, el negăsind necesar să ceară explicații unde se afla cea de-a doua cheie, întrucât fiind autoturism second-hand, a crezut că cea de-a doua cheie a fost pierdută.
A fost de acord ca T.B. să se ocupe pe viitor de perfectarea actelor autoturismului acesta neavând închidere centralizată, se deschidea numai manual, i-a lăsat-o lui T.B. pentru ca a doua zi să monteze o alarmă pe autoturism, fapt care s-a şi întâmplat. A doua zi când a primit autoturismul de la T.B. acesta i-a spus ca R.D.C. i-a comunicat că mai este nevoie de un certificat RAR pentru ca autoturismul să fie radiat şi reînmatriculat pe numele său, problema de care se va ocupa T.B., acesta mai având, prin urmare, nevoie de posesia autoturismului. Autoturismul a rămas la el aproximativ o săptămână, după care i-a lăsat autoturismul lui T.B. - întrucât el intra în cantonament - urmând ca acesta să se ocupe de acel certificat RAR. După aproximativ trei zile T.B. s-a ocupat de RAR şi i-a comunicat că în momentul când are timp să meargă la Pitești să înmatriculeze autoturismul pentru ca totul era pregătit. Autoturismul i-l adusese T.B. acasă.
A arătat cu ocazia audierii că într-una din zile având timp l-a sunat pe T.B. şi împreună au plecat la Pitești el cu autoturismul marca A., iar T.B. cu propriul autoturism să înmatriculeze acel autoturism marca A., au fost la Administrația financiară pentru a lua în evidenţă autoturismul, după care au mers la ghișeul din apropierea Serviciului înmatriculări, unde se pregăteau actele în vederea depunerii pentru înmatriculare, ori aici au constatat că autoturismul marca A. nu avea talon, el fiind convins că în acea mapă sunt toate actele autoturismului.
A arătat că la momentul în care M.C.M. i-a dat autoturismul T.B. i-a comunicat că adevăratul proprietar nu este R.D.C., ci o doamna care îl împuternicise pe R.D.C. să-i vândă acel autoturism, astfel cum a arătat mai sus la acel moment nu i-a trecut prin minte să verifice veridicitatea celor afirmate de T.B., să vadă acea procură, să vadă acel contract, întrucât avea încredere în M.C.M.
Negăsind talonul s-a întors la ghișeul de pregătire a actelor şi doamna care era acolo i-a spus că în situația în care l-a pierdut sau a fost furat este nevoie de o declarație dată în faţa unui notar pe care să o prezint la Serviciul înmatriculări, a mers la un notariat unde a dat acea declarație în care arătau că a pierdut talonul, declarație pe care a lăsat-o împreună cu celelalte acte la serviciul înmatriculări, urmând ca a doua zi să ridice actele pe numele său inclusiv noile numere de înmatriculare.
Inculpatul a mai arătat că declarația pe care a dat-o la notariat în care arăta că a pierdut acel talon, a fost de bună credință el fiind convins că acel talon era în mapa cu acte pe care i-o dăduse M.C.M. şi T.B., odată cu autoturismul şi că el pierduse acel talon deși nu-l văzuse niciodată. A doua zi a ridicat actele de la Serviciul înmatriculări şi noile nr. de înmatriculare, respectiv AG-xxx şi a folosit autoturismul aproape un an de zile fără să aibă vreo problemă, în această perioadă T.B. mai ocupându-se din vreme în vreme de întreținerea şi buna funcționare a mașinii, schimbat cauciucuri, revizie.
A mai declarat că până cu aproximativ trei săptămâni înainte să fie reținut de organele de poliţie, deci sfârșitul lui martie 2011 s-a hotărât să vândă autoturismul întrucât avea nevoie de bani, deoarece se căsătorea şi a întrebat printre colegii de echipă şi apoi l-a întrebat pe T.B. dacă ştie pe cineva interesat să cumpere acel autoturism marca A., iar acesta i-a spus că se interesează, pentru că după aproximativ o săptămână T.B. să îi spună că pentru vânzare e necesar că autoturismul să fie radiat de la fisc, în acest sens i-a dat o procură lui T.B., cu care a mers la Pitești să scoată autoturismul din evidenţele fiscale fapt care s-a şi întâmplat, spunându-i apoi lui T.B. că ori de câte ori intră în cantonament îi lăsa autoturismul în eventualitatea în care un posibil cumpărător dorește să îl vizioneze, fapt care l-a şi făcut, ținând legătura telefonic cu T.B., autoturismul rămânând la acesta chiar şi timp de o săptămână.
A mai declarat că inculpatul T.B. i-a comunicat telefonic că a găsit o femeie dornică să cumpere acel autoturism, urmând ca la ieșirea sa din cantonament să se întâlnească cu cumpărătorul şi să perfecteze, eventual, actele de vânzare-cumpărare însă surprinzător apoi a fost contactat de către polițiștii de la furturi auto, care i-au comunicat că e ceva în neregula cu autoturismul marca A. pentru ca apoi să fie adus la furturi auto, unde a aflat că mașina pe care el o cumpărase aparținuse în fapt altcuiva decât celui din acte, a fost gata să dea o declarație în faţa organelor de poliţie pentru a le arata tot ce știe despre mașină, polițiștii i-au spus că are nevoie de un apărător, apărător ales pe care l-a avut apoi, pentru ca în urma sfatului apărătorului să înțeleagă să uzeze de dreptul la tăcere, după care a fost reținut de organele de poliţie.
A mai declarat că nu a avut cunoștință că în săptămâna anterioară reținerii sale de către organele de poliţie, T.B. ar fi dat autoturismul marca A. lui M.C.M. ca acesta să meargă la Constanţa, deci nu a existat acordul său şi nu este adevărat faptul că el ar fi trimis mașina la Constanţa pentru a nu fi găsită de organele de poliţie, procura pe care i-a dat-o lui T.B. a fost exclusiv pentru radierea autoturismului de la fisc, nu şi pentru vânzare şi nu a semnat niciun contract de vânzare-cumpărare cu o doamna din Republica Moldova, nu are cunoştinţă de existenţa acestui contract şi a unui act de identitate a unei doamne din Republica Moldova, acte care conform afirmațiilor polițiștilor ar fi fost găsite în posesia lui T.B. care le-ar fi luat din autoturismul marca A. şi pe care ulterior le-a dat polițiștilor.
Inculpatul a mai menționat faptul că T.B. i-a fost recomandat ca un om bun la „toate” în sensul că contracost efectuează comisioane printre cunoscuți şi nu numai şi nu îi cunoaște pe inculpaţii M.A.C.M. şi inculpatul E.C.A. şi nu a avut niciodată cunoștința dacă autoturismul marca A. ar fi aparținut vreunuia dintre aceștia. Dintre inculpaţii în cauză el îi cunoaște doar pe R.D.C., T.B. şi M.C.M., însă pe R.D.C. nu l-a întâlnit niciodată după ce a cumpărat acel autoturism marca P., dar a discutat o singură dată cu el înainte să vină cu autoturismul marca A. A mai declarat că autoturismul marca A. i-a fost predat la acel restaurant de către inculpaţii T.B. şi M.C.M., dar el avea încredere în M.C.M., mapa cu actele ce însoțea autoturismul marca A. i-a fost înmânată de T.B.
Inculpatul a mai arătat că nu a vorbit cu R.D.C. efectiv în momentul în care T.B. i-a adus la cunoștință că R.D.C. i-ar fi spus că este necesar un certificat RAR pentru autoturismul marca A.
Ca şi declarațiile celorlalți inculpați, şi declarația inculpatului M.S.A. a fost mincinoasă fiind înlăturată în totalitate considerentele avute în vedere fiind următoarele:
În primul rând (se pare că inculpatul a uitat) inculpatul recunoaște în declarația dată în faţa organelor de poliţie la data de 27 aprilie 2011 în prezenţa aceluiași apărător ales pe care l-a avut şi cu ocazia cercetării judecătorești, că la începutul lunii mai 2010 s-a întâlnit cu inculpatul R.D.C. şi M.C.M. la restaurantul D. unde a vizionat autoturismul marca A. şi a văzut actele ce însoțeau autoturismul „respectiv cartea de identitate a vehiculului şi talonul, R.D.C. mi-a înmânat autoturismul şi o cheie a acestuia, spunându-mi că de încheierea contratului de vânzare-cumpărare între proprietarul autoturismului şi mine se va ocupa el (...)” declarație care se contrazice cu cea dată în faţa instanței în care inculpatul declara că nu a găsit de cuviință să verifice dacă în acea mapă erau toate actele necesare înmatriculării autoturismului inclusiv certificatul de înmatriculare al acestuia.
De asemenea, în declarația dată de inculpatul T.B. în faţa instanței la termenul de judecată din 27 septembrie 2011, acesta a învederat faptul că la momentul la care inculpatul M.S.A. a primit acel autoturism marca A. de la inculpatul T.B. acesta i-a adus la cunoştinţă faptul că autoturismul nu are certificat de înmatriculare, M.S.A. fiind sfătuit de către T.B. să îl declare pierdut pentru că numai astfel va putea să înmatriculeze autoturismul pe numele său, modalitatea de rezolvare a acestei probleme fiind aflată de T.B. de la Serviciul de înmatriculări din Pipera, București, şi nicidecum de către inculpatul M.S.A. de la Serviciul de înmatriculări din Argeş.
Deci, în raport de declaraţiile enunţate mai sus a fost evident faptul că inculpatul M.S.A. la momentul intrării în posesia acelui autoturism marca A. a avut cunoştinţă de faptul că acest autoturism nu a avut un certificat de înmatriculare, astfel că declararea cu bună știință de către el în faţa unui notar că a pierdut acel certificat de înmatriculare (care nici nu mai există întrucât arsese în acel incendiu) conduce la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen., iar folosirea acelei declaraţii mincinoase autentificate de către un notar la Serviciul de înmatriculări Argeş a produs consecinţe juridice în sensul înmatriculării autoturismului pe numele inculpatului M.S.A., apreciind că sunt întrunite astfel elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 291 C. pen.
Referitor la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., pusă pe seama inculpatului instanţa de fond a apreciat de asemenea că este dovedită vinovăţia acestuia având în vedere modalitatea în care inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni mai sus analizate, fiind neîndoielnic că acesta a acceptat că autoturismul poate proveni din săvârşirea vreunei infracţiuni, în condiţiile în care autoturismul nu avea decât o singura cheie de funcţionare care evident nu era cea originală (la un autoturism din clasa premium cu o vechime sub trei ani, este neîndoielnic că orice cumpărător câtuşi de puţin diligent, îşi pune întrebarea unde sunt celelalte două chei), nu avea toate actele necesare înmatriculării, nu cunoscuse în mod direct pe proprietar, nu semnase niciun act de vânzare-cumpărare, aspecte de natură care să conducă la convingerea instanţei că inculpatul cel puţin cu intenţie indirectă a acceptat ca bunul să provină din săvârşirea unei infracţiuni.
Faptul că inculpatul era conştient că este posibil ca bunul să provină din săvârşirea unei infracţiuni, iar el se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tăinuirea, rezidă şi din modul în care acesta a acţionat după ce a aflat că organele de poliţie, caută acel autoturism marca A. Inculpatul, prin intermediul coinculpatului T.B., a încercat să se piardă urma autoturismului în sensul că T.B. era din nou ”împuternicit” să scape de autoturismul respectiv în sensul să-l vândă oricui şi oriunde numai să nu mai apară înmatriculat pe numele lui M.S.A., T.B. trecând, de altfel, la fapte, dar nemaiapucând să finalizeze, cele dorite de M.S.A. datorită intervenţiei organelor de poliţie (vezi actele găsite la T.B. de către organele de poliţie), M.S.A. încercând de altfel să ascundă autoturismul, trimiţându-l la Constanţa la domiciliul lui M.C.M.
Faptul că inculpatul M.S.A. a plătit suma de 28 de mii de euro pentru acel autoturism (sumă rezultată din schimbul de autoturisme efectuat cu inculpatul M.C.M., a dat un autoturism marca P. pe marca A., culmea ironiei la scurt timp şi inculpatul M.C.M. avea să rămână fără acel autoturism marca P. care provenea tot de la R.D.C., dat fiind faptul că organele de poliţie au constatat conform afirmaţiilor lui M.C.M. că autoturismul marca P. avea „probleme” cu înmatricularea) nu conduce la o demonstrare a nevinovăţiei acestuia în condiţiile în care, astfel cum am arătat mai sus, inculpatul a acceptat posibilitatea ivirii unor probleme legate de caracterul licit sau ilicit al dobândirii bunului, altfel spus în schimbul unei reduceri substanţiale de preţ faţă de cel existent pe piaţă, pentru acele autoturisme second-hand inculpaţii M.S.A. şi M.C.M. au acceptat faptul că este posibil ca mai devreme sau mai târziu să aibă probleme cu legea penală, dar fotbalişti fiind au considerat că lor nu li se poate întâmpla nimic pentru astfel de „fleacuri”.
În consecinţă, în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat că inculpatul M.S.A. se face vinovat de infracţiunile puse pe seama sa astfel cum a fost inserat în actul de sesizare al instanţei.
Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale atitudinea nesinceră atât în faza de urmărire penală şi cu ocazia cercetării judecătoreşti în condiţiile în care în prima declaraţie dată în faţa procurorului avea să recunoască aspecte pe care ulterior le-a negat în faţa instanţei, perseverenţa sa în săvârşirea infracțiunilor, la momentul în care a aflat că poliţia este pe urmele sale a încercat să ascundă bunul ce provenea din infracțiune, determinând un alt inculpat să săvârșească o nouă infracțiune, gradul de pericol social concret relativ ridicat al infracţiunilor săvârşite de inculpat care dovedeşte indiferenţă de gravitatea infracţiunilor puse pe seama sa, convins fiind în raport de notorietatea sa ca fotbalist nu are cum să ajungă la închisoare şi cel mult va primi o pedeapsă cu suspendare, precum şi celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., a determinat instanţa de fond să aprecieze că scopul preventiv şi educativ al sancţiunii ce urmează a fi aplicată inculpatului poate fi atins decât printr-o pedeapsă cu închisoarea al cărui cuantum va fi orientat spre mediu prevăzut de lege, dar cu executarea în regim de detenţie.
În ceea ce priveşte latura civilă, având în vedere faptul că inculpatul M.S.A. în data de 04 noiembrie 2011 a depus o cerere de constituire ca parte civilă solicitând restituirea sumei de 28 de mii de euro de la inculpatul R.D.C., reprezentând contravaloarea autoturismului achiziționat de la acesta (suma rezultată ca urmare a schimbului de autoturisme efectuată între inculpatul M.C.M. şi M.S.A.), instanţa de fond a apreciat cererea ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare întrucât potrivit adagiului „nemo auditur propriam turpitudinem” - nimeni nu poate invoca propria culpă în recuperarea unui prejudiciu, în sensul că participant fiind la săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, deci prin fraudarea legii, inculpatul nu poate beneficia de recuperarea pretinsului prejudiciului, asupra acestuia instanţa dispunând confiscarea lui.
Referitor la acţiunea civilă formulată de partea civilă SC A.T.A. SA, prin care se solicită obligarea inculpatului M.A.C.M. la plata sumei de 15.500 RON, reprezentând cheltuielile efectuate cu plata salariaţilor săi în deschiderea şi lucrarea dosarului de daune, instanţa de fond a apreciat-o de asemenea ca neîntemeiată, întrucât partea civilă nu a probat în niciun fel existenţa şi întinderea acestui prejudiciu.
Punctul II din rechizitoriu
Audiat de către instanța de fond la termenul de judecată din 21 octombrie 2011 inculpatul T.B. a negat săvârșirea infracțiunii pusă pe seama sa prin actul de sesizare al instanței şi a adus la cunoștința instanței că acel autoturism a fost cumpărat inițial de către R.D.C. de la o persoana pe care nu o cunoaște şi cu o suma necunoscută de el, tranzacția având loc în primăvara anului 2010, de asemenea, mai declarând că a fost rugat de R.D.C. să se ocupe de repararea defecțiunilor pe care le avea acel autoturism fapt cu care a fost de acord, R.D.C. solicitându-i în acest sens să participe cu jumătate la prețul pe care l-a dat pe acel autoturism şi la costul reparațiilor pentru ca apoi să împartă, tot pe jumătate, prețul pe care urma să îl obțină pe acel autoturism, lucru cu care el a fost de acord, dându-i lui R.D.C. în acest sens două mii de euro, reprezentând jumătate din prețul de achiziție, urmând să suporte împreună cu R.D.C. în mod egal costul reparațiilor.
Inculpatul a mai menționat că la momentul când i-a dat banii lui R.D.C. nu mai era o altă persoană de faţă, dar a întocmit un înscris sub semnătură privată, respectiv un act de vânzare-cumpărare prin care R.D.C. îi vindea în integralitate acel autoturism contra sumei de 5-6 mii de euro nu îşi amintește exact, urmând ca în baza acestui act el să se ocupe de înmatricularea provizorie a autoturismului, banii pe care i-a dat lui R.D.C. fiind daţi din economiile sale. A mai arătat că a primit autoturismul şi actele de la R.D.C., nu s-a interesat dacă R.D.C. deține un act de proprietate asupra acelui autoturism pentru ca la Serviciul Înmatriculări Provizorii nu se cere un istoric al proprietarilor, l-a dus în service s-a înțeles cu mecanicul ce reparații trebuie făcute şi prețul acestora, reparații care nu s-au efectuat, dar a luat autoturismul pentru a-l proba şi din păcate a avut un accident, vinovată fiind terța persoana, fapt pentru care a primit de la asigurator 25000 RON, bani pe care i-a folosit la repararea autoturismului la același service.
A mai declarat cu aceeași ocazie că autoturismul a fost reparat şi întrucât R.D.C. fusese arestat el a plătit o diferență de 400 de euro la service şi a luat autoturismul, pentru ca apoi să vină la el inculpatul R.A.M. şi să-i spună că R.D.C. datorează bani unui anume I. din Craiova care îl mandatase pe R.A.M. să îi recupereze fiind de acord cu propunerea lui R.A.M. să vândă autoturismul, întrucât acesta găsise un client prin intermediul lui M.V.V., a solicitat apoi actele autoturismului prietenei lui A.M., care a refuzat spunându-i că mașina îi aparține lui R.D.C. fapt pentru care el i-a dat autoturismul lui R.A.M. care l-a vândut apoi, de faţă fiind şi el, R.A.M. încheind cu acea persoană un înscris sub semnătură privată, fără ca în prealabil să încheie un contract cu el, el primind în urma tranzacției 1400 de euro, urmând să primească mai mulți bani de la R.D.C., când iese din închisoare, din cunoștințele sale autoturismul s-a vândut cu 3800 de euro, el în final a ieșit în pierdere, din toată această afacere.
La rândul lui audiat de către instanța de fond la termenul de judecata din 21 octombrie 2011 inculpatul R.A.M. a negat infracţiunea pusă pe seama mea, prin actul de sesizare al instanței la punctul 2 din rechizitoriu şi a arătat că nu el a fost să ridice autoturismul marca M. ce aparținea inculpatului R.D.C. din acel service, acest fapt făcându-l inculpatul T.B. care era şi proprietarul autoturismului, care după ce a luat acel autoturism l-a rugat să îi găsească un cumpărător fapt pe care l-a făcut inculpatul M.V.V., cumpărătorul fiind o persoană pe care el nu o cunoștea. A negat că ar fi obținut actele de proprietate de la P.A.M., care este logodnica inculpatului R.D.C., arătând că din vânzarea autoturismului el a primit 2000 de euro de la T.B., banii reprezentând o datorie pe care o avea R.D.C. la el.
Inculpatul a mai declarat că autoturismul respectiv era înmatriculat provizoriu pe numele lui T.B., acest aspect îl cunoștea din actele pe care le-a văzut la inculpatul T.B. A negat că l-ar fi trimis pe T.B. să ridice acel autoturism din service, care ar fi aparținut inculpatului R.D.C. şi că ar fi purtat o discuție telefonică cu inculpatul E.C.A. în care el condiționa restituirea autoturismului prietenei lui R.D.C., P.A.M., de o sumă de bani care urma să i-o dea, el având cunoștința că R.D.C. era arestat. De asemenea, a mai negat şi că i-ar fi solicitat lui P.A.M. un autoturism marca L. în schimbul restituirii acelui autoturism marca M., recunoscând discuția pe care el o purta cu I. prietenul său din Craiova, despre autoturismul marca M. şi că i-a transmis lui P.A.M. prin intermediul lui T.B. că refuză restituirea acelui autoturism pentru că R.D.C. îi datora ceva bani.
A mai declarat faptul că acel autoturism marca M. a fost şi în posesia sa câteva zile înainte ca acesta să ajungă în service, autoturismul fiindu-i dat de către R.D.C. la cererea sa pentru a-l proba şi că inculpatul M.V.V. a primit 200 de euro de la T.B. întrucât găsise client.
Audiat de către instanța de fond la termenul de judecată din 21 octombrie 2011 inculpatul M.V.V. a declarat că autoturismul marca M. a fost cumpărat de către inculpatul R.D.C., de faţă fiind şi el, de la un anume L. pe care el îl cunoaște de 3-4 ani de zile, R.D.C. plătind lui L. 10 de mii de euro, neîncheindu-se un act sub semnătură privată în acest sens. Mai târziu în timp ce R.D.C. era arestat a aflat că T.B. luase acel autoturism marca M. din service unde era pentru reparații, el fiind apelat telefonic de către R.A.M., care l-a întrebat dacă are un cumpărător pentru acel autoturism marca M., despre care știa că proprietar este R.D.C., R.A.M. spunându-i că aceștia au acordul lui R.D.C., vor să înstrăineze autoturismul, întrucât R.D.C. are nevoie de bani.
A mai declarat că a găsit un cumpărător în persoana lui A. din Bucureşti care s-a arătat interesat să cumpere acel autoturism şi R.A.M. i-a comunicat telefonic unde se afla autoturismul, respectiv într-o spălătorie pe calea Ș.V. unde fusese parcat de T.B., solicitându-i să meargă şi el acolo fapt pe care l-a făcut, s-a întâlnit aici cu R.A.M. şi T.B. care au venit cu acel autoturism marca A. de la punctul 1 din rechizitoriu cu nr. de înmatriculare zzz, aici sosind şi A. cu încă doi prieteni, A. a oferit lui T.B. 3800 de euro pe autoturismul pe care T.B. l-a prezentat ca fiind al lui R.D.C. şi ca acesta are nevoie de bani întrucât este arestat, iar A. i-a întrebat pe toți trei de actele de proprietate ale autoturismului, el l-a întrebat pe R.A.M., R.A.M. l-a întrebat pe T.B. iar acesta i-a spus lui A. că actele ori sunt în mașina lui care era acasă, ori sunt la el acasă.
A mai arătat că a încheiat cu A. un act în care el îşi luam angajamentul că T.B. în decurs de două săptămâni îi va aduce actele autoturismului în caz contrar A. îi aducea autoturismul iar el trebuia să îi returneze banii, din acel moment nemaiştiind nimic de autoturism.
În raport de întreg materialul probator administrat în cauza respectiv declarațiile inculpaţilor şi ale părților vătămate instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite mai degrabă elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 213 C. pen. şi nicidecum de furt calificat şi a dispus schimbarea încadrării juridice pentru următoarele considerente.
Pentru a fi întrunite elementele constitutive de furt calificat, astfel cum este definită această infracțiune de art. 208 C. pen., bunul mobil trebuie să fie luat din posesia sau detenția părții vătămate fără consimțământul acesteia, în scopul însușirii pe nedrept or, chiar din declarația părţii vătămate R.D.C., se reţine faptul că la momentul înstrăinării bunului de către cei trei inculpaţi, bunul se afla în posesia inculpatului T.B. cu consimțământul părții vătămate.
După schimbarea încadrării juridice în sensul celor menționate mai sus, prezenţa în instanța, persoana vătămată R.D.C. a fost chestionată de către instanța de fond dacă înțelege să formuleze plângere penală prealabilă, acesta declarând şi în prezenta apărătorului său ales, că nu înțelege să formuleze plângere penală prealabilă împotriva celor trei inculpaţi sub aspectul săvârșirii infracţiunii de abuz de încredere, situație faţă de care instanța a dispus încetarea procesului penal împotriva celor trei inculpaţi, cu consecința lăsării nesoluționate a acțiunii civile formulată de partea civilă M.S.
Punctul III din rechizitoriu:
Audiat de către instanța fondului la termenul de judecată din 24 octombrie 2011 inculpatul R.A.M. a negat săvârșirea infracțiunii pusă pe seama sa prin actul de sesizare, prin actul de sesizare al instanței la punctul 3 din rechizitoriu, arătând că prin luna iulie - august 2009 căuta un autoturism second-hand de teren pentru soția sa fapt pentru care s-a deplasat în târgul V., aici găsind un autoturism marca P. la un cetăţean italian contra sumei de 18 de mii de euro, soţia sa fiind de acord, a dat cetățeanului italian 16 mii de euro, întrucât avea o singura cheie de la autoturism urmând ca restul de 2 mii de euro, în decurs de 2-3 săptămâni când acesta va reveni în România, ocazie cu care va primi şi cea de-a doua cheie.
A mai arătat că cetățeanul italian i-a adus la cunoștință faptul că el cumpărase autoturismul de la proprietarul acestuia numitul M.R., având un act în acest sens şi că autoturismul fusese înmatriculat cu nr. provizorii de către acel cetățean italian şi i-a comunicat faptul că îi va face pe numele societăţii lui care figura ca proprietar al autoturismului un act de vânzare-cumpărare.
A mai declarat inculpatul că la primirea autoturismului de la acel cetăţean italian i-au fost înmânate şi următoarele acte: cartea de identitate a autovehiculul emisă de autoritățile italiene unde proprietar figura M.R., cartea de identitate emisă de RAR, autenticitatea RAR, delegația emisă de societatea care figura ca proprietară a autoturismului, autorizația de nr. provizorii, chitanța RAR, copie a cărții de identitate, permis conducere şi cartea de sănătate ale lui M.R.
După ce a luat autoturismul de la italian, l-a dus autoturismul acasă şi l-a dat soției sale, spre folosință, iar soţia sa i-a făcut asigurarea RCA pe numele său urmând ca în decurs de două-trei luni să o înmatriculeze pe numele soției după ce plătea taxa de prima înmatriculare care se ridica la 3700 de euro.
A mai menționat faptul că autoturismul a fost cumpărat de la acel italian în august 2009 ca până în martie 2010 soția sa să circule fără probleme, pentru ca în martie-aprilie 2010 să sosească la domiciliul sau un polițist care l-a întrebat despre proveniența celui autoturism care era parcat în faţa locuinței sale, aducându-i la cunoștință că autoturismul respectiv ar avea niște probleme, nespunându-i exact în ce constau acele probleme, pentru ca în iunie 2010 să sosească la domiciliul său un prieten pe nume T.M. pe care l-a rugat să meargă cu autoturismul la spălătorie având în vedere starea sa de sănătate, fapt cu care el a fost de acord, pentru că la ieșire din stradă să fie oprit de organele de poliţie care au ridicat autoturismul şi i-au spus că acesta figurează ca fiind furat din Italia, fapt de care el nu avea cunoștință.
A recunoscut conținutul interceptărilor telefonice ale convorbirilor purtate între el şi soția sa în data de 01 aprilie 2010, învederând faptul că în acea perioadă începuse să aibă bănuieli cu privire la proveniența acelui autoturism în sensul că este posibil să nu îl fi cumpărat de la adevăratul proprietar şi bănuiam că autoturismul ar putea fi furat şi organele de poliţie să îl restituie la adevăratul proprietar şi el să rămână cu o pagubă de 16 mii de euro.
Audiată de către instanța de fond la termenul de judecată din 24 octombrie 2011 inculpata R.B.L. a negat la rândul ei săvârșirea infracţiunii puse pe seama sa prin actul de sesizare al instanței la punctul 3 din rechizitoriu.
A mai indicat faptul că ea şi soțul său în cursul anului 2009 luna august întrucât își dorea un autoturism second-hand SUV, a dat acestuia suma de 18 mii de euro pentru a cumpăra un autoturism marca P. pe care îl găsise în târgul V. la un italian. Soțul său a adus mașina acasă i-a plăcut, știe că a plătit 16 mii de euro, odată cu mașina a primit o cheie şi actele ce însoțeau autoturismul expuse anterior de către soțul său, a folosit autoturismul o lungă perioadă de timp, până în martie-aprilie 2010, când a venit un polițist la domiciliul lor şi a spus soțului său că acel autoturism ridica probleme în legătură cu proveniența sa. A folosit în continuare autoturismul şi la un moment dat şi-a dat seama că este urmărită şi astfel s-a panicat şi așa își explica conținutul convorbirilor telefonice pe care le purta cu soțul său cu privire la acel autoturism convorbiri pe care le recunoaște, convorbiri purtate pe aceeași temă şi cu inculpatul T.B.
A mai declarat că nu a avut nici un moment cunoștință la momentul cumpărării autoturismului că acesta ar fi fost sustras în Italia şi că anterior ridicării mașinii de către organele de poliţie i-a solicitat soțului său să îi cumpere un alt autoturism cu care să circule în siguranță fără să mai fie panicată că într-o bună zi ar putea să fiu oprită în trafic de către persoane care ar revendica acel autoturism şi astfel să rămân fără cei 16 mii de euro şi că nu au avut de gând să înstrăineze acel autoturism marca P. când au aflat că are probleme în ceea ce privește proveniența sa. Totodată, învederează faptul că nu l-a cunoscut şi nu îl cunoaște pe polițistul care i-a adus la cunoștința soțului său că este ceva în neregulă cu acel autoturism marca P. şi care a purtat discuții cu T.B., care era chestionat de acel domn polițist şi nici nu l-a văzut vreodată pe italianul care a vândut autoturismul soțului său.
Cu ocazia cercetării judecătorești, au mai fost audiați martorii T.M.F. şi T.B. declarații consemnate şi ataşate la dosar.
Declarațiile celor doi inculpaţi sunt nesincere, urmând a fi înlăturate în totalitate, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Astfel cum s-a arătat şi la punctul I din rechizitoriu, odată cu eliminarea obligativității prezenţei vânzătorului şi cumpărătorului la serviciul de înmatriculări auto, unde erau verificate atât actele autoturismului, cât şi identitatea părților, anterior înmatriculării autoturismului, vânzarea-cumpărarea pe contracte tipizate (înscrisuri sub semnătură privată) de autoturisme furate sau provenite din săvârșirea anumitor infracţiuni a cunoscut o amploare fără precedent.
Instanța de fond a reţinut același mod de operare al inculpatului R.A.M. şi la punctul 3 din rechizitoriu, ca şi la punctele 1, 4 şi 5 din rechizitoriu, în sensul că, cu bună știință profitând de legislația permisivă mai sus menționată, cumpără şi vinde apoi astfel de autoturisme.
S-a mai reţinut că vinovăţia celor doi inculpaţi rezidă şi din conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate de către organele de poliţie între cei doi inculpaţi pe de o parte şi între inculpatul R.D.C. şi martorul T.B.
Astfel s-a apreciat relevant că şi unul şi celalalt dintre inculpaţi au avut cunoștință încă de la momentul cumpărării autoturismului că este cel puțin posibil ca autoturismul să provină din săvârșirea unei infracţiuni (cel mai adesea furt), aspect care se desprinde din conținutul acelor convorbiri telefonice.
În acest sens este convorbirea purtată între cei doi soți în data de 01 aprilie 2010 orele 09,35 în care inculpatul R.A.M. o avertizează pe soția sa să nu mai parcheze acel autoturism în apropierea domiciliului, având cunoștință că acesta este căutat de organele de poliţie şi că există riscul să rămână fără acel autoturism.
Totodată din conținutul convorbirii din 21 aprilie 2010, ora 19,31 se reţine că cei doi inculpaţi fac tot posibilul să înstrăineze cât mai rapid posibil acel autoturism, conștienți fiind că mai devreme sau mai târziu organele de poliţie vor ajunge la ei şi vor chestiona cu privire la acel autoturism, de asemenea chiar în condițiile în care organele de poliţie sunt tot mai aproape de identificarea inculpaţilor şi a acelui autoturism furat inculpaţii nu au nici un gând să se prezinte de bună voie la organele de poliţie şi să lămurească problema acelui autoturism şi fac tot posibilul să înstrăineze acel autoturism pentru a îngreuna astfel activitatea organelor de poliţie în strângerea de probe care să îi incrimineze şi pentru a recupera eventuala sumă de bani pe care au susținut că au dat-o acelui italian.
Astfel cum au declarat cei doi inculpaţi în faţa instanței, ambii soți au hotărât să cumpere acel autoturism deci cunoscând la momentul achiziționării acestuia situația juridică a autoturismului, având cunoștință că este posibil ca proveniența acestuia să fie ilicită (conținutul convorbirilor telefonice confirmă acesta aspect), fiind lipsit de importanţă cine a dat banii fiind vorba de un bun comun, în egală măsură sunt coproprietari, ambii fiind autori ai săvârșirii infracţiunii de tăinuire într-una din modalitățile prevăzute de art. 221 C. pen. (primire, dobândire, transformare, înlesnirea şi valorificare).
Instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerile apărătorului inculpatei R.B.L. ca faţă de ea operează cauza de impunitate prevăzută de alin. (2) al art. 221 C. pen., text de lege care îşi are incidenţa numai în situația în care soțul său o rudă apropiată a săvârșit infracţiunea din care provine bunul, or în cauza de faţă nu s-a reținut în sarcina inculpatului R.A.M. furtul acelui autoturism, iar pe de altă parte astfel cum am arătat mai sus, ambii soți şi-au exprimat acordul la momentul achiziționării acelui autoturism, cunoscând sau acceptând situația juridică incertă a acestuia, deci ambii soți sunt coautori la săvârșirea infracţiunii prev. de art. 221 C. pen., instanța urmând a dispune condamnarea acestora la pedepse cu închisoare.
Având în vedere faptul că inculpata R.B.L. nu este cunoscută cu antecedente penale, atitudinea nesinceră atât în faza de urmărire penală cât şi cu ocazia cercetării judecătorești (la prima solicitare a organelor de poliţie de a declara ce știe despre acel autoturism, inculpata avea să se prevaleze de dreptul la tăcere, poziție pe care instanța de fond a interpretat-o în sensul că nu se pusese de acord încă cu soţul ei ce varianta să prezinte organelor de poliţie), gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârșite precum şi celelalte criterii prev. de art. 72 C. pen., în mod deosebit nefasta influenţă a soțului asupra sa în sensul că ar fi trebuit să o ţină departe de „afacerile” sale mai mult decât dubioase, instanța de fond a apreciat că scopul educativ şi preventiv al sancțiunii penale ce urmează a fi aplicate inculpatei, poate fi atins printr-o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum va fi orientat către minimul special prev. de lege şi fără a fi necesară executarea acesteia în regim de detenție.
Punctele 4 şi 5 din rechizitoriu:
Audiat de către instanța de fond la termenul de judecată din 13 octombrie 2011 inculpatul R.A.M. a negat săvârșirea infracţiunilor puse pe seama sa prin actul de sesizare, prin actul de sesizare al instanței la punctele 4 şi 5 din rechizitoriu, (la punctul 4) arătând că autoturismul marca S. pe care l-ar fi vândut părții vătămate D.E., a ajuns în posesia sa tocmai prin cumpărare de la partea vătămată, în sensul că inculpatul M.V.V. este cel care i-a oferit spre vânzare acel autoturism care era proprietatea lui D.E., contra sumei de 2000 de euro, bani pe care i-a dat părții vătămate în prezenţa inculpatului M.V.V. şi a unui văr de-al părții vătămate, tranzacția petrecându-se în faţa vărului său, prin urmare nu avea cunoștință că acel autoturism marca S. ar fi provenit dintr-o infracțiune de furt. A mai declarat că autoturismul respectiv îl cumpărase, în realitate, de la D.E. pentru B.I., care în final, i-a dat acei 2300 de euro la câteva zile după ce cumpărase autoturismul de la D.E. pentru B.I., lui rămânându-i din această afacere de cumpărare şi vânzare un profit de 300 de euro, pentru ca la punctul 5 din rechizitoriu inculpatul să reitereze aceeași declarație mai sus menționată (24 octombrie 2011), adăugând că după aproximativ 6 luni de zile de la vânzarea acelui autoturism către B.I. a venit la el soțul acesteia şi i-a spus că autoturismul i-a fost ridicat de către organele de poliţie constându-se că acesta era furat.
Declarația inculpatului a fost apreciată ca total nesinceră, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
În primul rând, este de observat perseverenţa activității infracționale a inculpatului în săvârșirea infracţiunilor puse pe seama sa, pe un tipar bine determinate în sensul că cumpăra şi vinde mașini care provin din infracţiuni.
Determinante în dovedirea vinovăției inculpatului sunt declarațiile martorilor B.I. şi M.A., care aveau să declare atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanței că aveau cunoștință că inculpatul se ocupa cu cumpărarea - vânzare de autoturisme ale căror acte “nu sunt în regulă”, B.I. riscând totuși să cumpere acest autoturism precum şi declarațiile părților vătămate D.E. şi ale soției acestuia, martora D.A.M., care au declarat că inculpatul R.A.M. este cel care le-a restituit doar 2000 de euro din cei 3500 de euro pe care îi dăduseră anterior martorului M.V.V., în ziua în care inculpatul R.A.M. avea să vândă același autoturism (la minut) numitei B.I.
Instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerile inculpatului în sensul că el în realitate ar fi cumpărat acel autoturism de la martorul M.V.V., acesta din urma fiind un simplu intermediar la prima vânzare către soții D., autoturismul aparținând în realitate inculpatului R.A.M., aspect rezultat atât din declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor cât şi pur şi simplu din modul de operare specific acestui inculpat, în raport şi de analiza celorlalte din rechizitoriu (practic nu a existat, punct din rechizitoriu în care inculpatul R.A.M. să nu aibă o implicare, dovedindu-se astfel că pentru el vânzarea-cumpărarea de autoturisme care provin din infracţiuni, este un mod de existenţă).
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat că şi la aceste puncte din rechizitoriu, inculpatul R.A.M. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor puse pe seama sa, în sensul că a indus în eroare pe partea vătămată D.E. că autoturismul vândut acesteia este proprietatea sa şi nu sunt probleme în ceea ce priveşte provenienţa autoturismului fiind întrunite astfel prevederile art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (punctul 4 din rechizitoriu), respectiv a înstrăinat acel autoturism numitei B.I. având la cunoştinţă că autoturismul este sustras din Ungaria, numita B.I. având cunoştinţă că este posibil ca acel autoturism să aibă “probleme”, fapta de natură a întruni elementele constitutive prev. de art. 221 C. pen.
Prin urmare în raport de implicarea inculpatului R.A.M. în toate cele patru puncte din rechizitoriu (1, 3, 4 şi 5 - la punctul 2 nu s-a putut stabili vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului având în vedere lipsa plângerii penale prealabile), instanţa de fond a apreciat în raport de lipsa antecedentelor penale, atitudinea nesinceră manifestată de inculpat, atât în faza de urmărire penală cât şi cu ocazia cercetării judecătorești, gradul de pericol social concret relativ ridicat al infracţiunilor săvârșite de către acesta, dovedindu-se că pentru inculpat vânzarea-cumpărarea de autoturisme care provin din infracţiuni este un “mod de viață”, inculpatul dovedind astfel prin “escrocheriile sale” dispreț faţă de concetățenii săi, care nu de multe ori prim mari sacrificii (vezi familia D., care pentru a strânge acei bani a indurat destule lipsuri), reușesc să strângă un ban pentru a cumpăra un autoturism la mâna a doua, dispreț care rezultă şi din faptul că nici până la acest moment inculpatului nu a înțeles să returneze acele sume de bani părților vătămate, faptul că prin săvârșirea unor astfel de infracţiuni care în ultima vreme au luat o amploare fără precedent creându-se astfel un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice cu privire la dreptul de proprietate asupra unui bun (a cumpăra un autoturism second-hand a devenit în România de astăzi o “loterie”), precum şi celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., printre care şi perseverenţa infracțională de care a dat dovadă inculpatul, instanța de fond a apreciat că scopul educativ şi preventiv al sancțiunii penale ce a fost aplicată inculpatului poate fi atins printr-o pedeapsă cu închisoare al cărei cuantum a fost totuși orientat la minimul special prev. de lege (lipsa antecedentelor penale a atras un cuantum redus şi nicidecum o circumstanță atenuantă), dar cu executarea în regim de detenție.
A dispus restituirea autoturismului marca S. aflat în custodia organelor de poliţie către partea civilă A.L. (sediul avocatului ales O.K. în Budapesta). (punctele IV şi V rechizitoriu).
A luat act că partea vătămată D.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză (punct IV rechizitoriu).
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 1300 de euro de la inculpatul R.A.M. şi a sumei de 200 de euro de la inculpatul M.V.V. (punct IV rechizitoriu).
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, avocaţii A.N.M. şi D.E.D., inculpaţii B.C.T., E.C.A., M.M.C., M.S.A., R.A.M., R.B.L. şi T.B., intimaţii-inculpaţi M.A.C.M., M.C.M. şi R.D.C. şi partea civilă S.D.C. SA.
Parchetul a criticat soluţia pentru următoarele motive:
1.Greşita aplicare a regimului sancţionator al recidivei faţă de inculpatul R.D.C.
Astfel, în mod greşit, instanţa nu a aplicat art. 83 C. pen., cu motivarea că fapta ar fi fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
În realitate, termenul nu s-a împlinit, întrucât inculpatul a mai comis o faptă penală, pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1740 din 21 noiembrie 2011.
În concluzie au fost aplicate dispoziţiile art. 83 C. pen. şi cumularea fiecărei pedepse aplicate cu cea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi deducerea corectă a prevenţiei.
2. Omisiunea reţinerii, faţă de acelaşi inculpat, a agravantelor prevăzute la lit. e) şi g) ale art. 209 C. pen., având în vedere că fapta a fost comisă noaptea, într-un loc public, prin folosirea de chei potrivite şi împreună cu mai multe persoane.
3. Greşita achitare a inculpatului M.C.M. pentru tăinuire, întrucât instanţa trebuia să schimbe încadrarea juridică din cele 2 infracţiuni de tăinuire în infr. de complicitate la tentativă de înşelăciune.
4. Greşita confiscare a autoturismului marca A. care aparţine SC S.D.C. S.A., potrivit facturii, din care rezultă că societatea a achitat întreaga sumă restantă, incluzând anticipat contractul de leasing.
5. În raport de infracţiunile săvârşite, trebuia interzis doar drepturile prev. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
6. Omisiunea anulării actelor false folosite la săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, acte enumerate în motivele scrise la dosar.
II. Inculpatul M.A.C.M. a solicitat, prin apelul său, achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a arătat că organele judiciare nu au stabilit până în prezent care sunt persoanele care au transportat autoturismul la 01 aprilie .2011 şi astfel, nu se poate stabili legătura între inculpat şi acele persoane.
Inculpatul a predat autoturismul către inculpatul E.C.A., împreună cu o cheie originală, pentru a găsi o persoană care să preia leasing-ul, astfel că în lipsa unei înţelegeri frauduloase, reclamarea furtului este în concordanţă cu realitatea.
III. Inculpatul M.M.C. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu s-a dovedit în concret, care sunt actele de ajutor săvârşite şi în raport cu care dintre inculpaţi, atunci când a fost sustras autoturismul din posesia inculpatului M.C.M.
IV. Inculpatul R.D.C. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de furt, având în vedere că a existat consimţământul inculpatului B.C.T.
În situaţia în care se va aprecia că inculpatul B.C.T. era doar un detentor temporar, adevăratul posesor fiind inculpatul M.C.M. a solicitat aplicarea disp. art. 208 alin. (3) C. pen. Astfel, nici posesia inculpatului B.C.T. şi nici cea a inculpatului M.C.M. nu putea fi una legitimă, deoarece autoturismul era cumpărat în leasing, iar posesia nu putea fi cedată, fără acordul societăţii de leasing. Pe acest aspect, s-a impus achitarea conform art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune din data de 02 aprilie 2010, s-a impus schimbarea încadrării juridice în tăinuire, întrucât nu a existat nicio înţelegere cu autorul faptei şi achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a cunoscut că bunul provine din furt.
Cu privire la infracţiunea de complicitate la uz de fals, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât este vorba de o infracţiune instantanee, care se consumă în momentul folosirii şi nu este susceptibilă de acte de ajutorare în forma complicităţii.
V. Inculpatul M.C.M. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece nu a cunoscut din primul moment că este vorba de un autoturism luat în leasing.
S-a considerat că a fost, de fapt, cel păcălit, deoarece a dat şi bani şi a fost de bună credinţă.
VI. Inculpatul M.S.A. a solicitat, în principal, achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de tăinuire, fals în declaraţii şi uz de fals, situaţie în care se constituie parte civilă cu suma de 28.000 euro împotriva inculpatului R.D.C.
În subsidiar, dacă se va constata vinovăţia inculpatului, a solicitat să se aibă în vedere că nu are antecedente penale şi este căsătorit, astfel, că se impune reţinerea de circumstanţe atenuante prev. la art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepselor, cu aplicarea disp. art. 81 C. pen. sau 861 C. pen.
VII. Inculpatul E.C.A. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune consumată după data de 01 aprilie 2010 şi achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de furt.
S-a arătat că, după restituirea autoturismului în februarie 2010, inculpatul nu mai are nici o implicare.
VIII. Inculpatul R.A.M. a solicitat achitarea pentru toate faptele reţinute în sarcina sa.
A arătat că există două etape ale presupusei activităţi infracţionale, a doua etapă debutând în noaptea de 30 martie 2010 din 01 aprilie 2010, când inculpatul M.A.C.M. a reclamat furtul maşinii.
În mod greşit s-a reţinut că a luat maşina de la inculpatul E.C.A. şi a predat-o inculpatului M.C.M., întrucât nu l-a cunoscut direct pe inculpatul M.C.M., ci pe inculpatul B.C.T.
Toate probele au dovedit faptul că a fost un simplu intermediar în această activitate, fapt pentru care a primit un comision de 1.000 euro.
A mai arătat că, nici până în acest moment nu s-a identificat cine a sustras maşina, existând doar bănuieli, care nu îl privesc.
În legătură cu fapta de trimitere, a arătat că nu există probe la dosar din care să rezulte că a cunoscut că autoturismul marca P. provine dintr-o infracţiune, astfel că a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte fapta de înşelăciune în dauna părţii vătămate D.E. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el a vândut maşina, nu el a fost cel care a indus în eroare partea vătămată, ci inculpatul M.V.V., aşa cum rezultă din probatoriu.
În subsidiar, s-a solicitat reţinerea circumstanţelor prev. la art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., iar ca modalitate de executare, disp. art. 81 sau art. 861 C. pen.
IX. Inculpata R.B.L. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul R.A.M. s-a prezentat singur în târg, pentru a achiziţiona maşina.
X. Inculpatul T.B. a arătat că este nevinovat pentru infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune şi de furt.
A precizat că atunci când a fost cu inculpaţii M.C.M. şi M.S.A. la poliţie, contra cost, pentru a vedea ce acte sunt necesare pentru înscrierea autoturismului, nu a făcut decât să aducă la cunoştinţa inculpaţilor procedura de înscriere a autoturismului.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepselor prin reţinere de circumstanţe prev. la art. 74 lit. a), b), c) C. pen., iar ca modalitate de executare disp. art. 81 sau 861 C. pen.
XI. Partea civilă SC S.D.C. SA a solicitat înlăturarea dispoziţiei de confiscare a autoturismului marca A. şi restituirea către societate, conform facturii depuse la dosar.
Împotriva aceleiaşi sentinţe penale a declarat apel şi inculpatul B.C.T., faţă de care, la termenul din 03 decembrie 2012, s-a dispus disjungerea cauzei, având în vedere incertitudinea stării de arest în care se pretinde că se află în Turcia.
De asemenea, au declarat apel şi avocatul din oficiu A.N.M. şi avocatul ales D.E.D., în legătură cu onorariul cuvenit şi, respectiv amenda aplicată de instanţa de fond.
Prin decizia penală nr. 345/A din 7 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti,s ecţia I penală, s-a dispus în baza art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei în ce priveşte pe apelantul inculpat B.C.T. şi a fixat termen la 11 februarie 2013.
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti; de inculpaţii R.D.C., M.A.C.M., M.C.M., M.S.A., M.M.C., E.C.A., R.A.M., T.B.; de partea civilă SC S.D.C. SA; de avocaţii D.E.E. şi A.N.M., împotriva sentinţei penale nr. 302 din 26 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
A desfiinţat în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:
1. A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani, aplicate inculpatului R.D.C., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor,
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul R.D.C., la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), C. pen., ca pedeapsă complementară.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 864 cu ref. la art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 477 din 12 martie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 01 aprilie 2003, pedeapsă pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 864 cu ref. la art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 477 din 12 martie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 01 aprilie 2003, pedeapsă pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare,
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 864 cu ref. la art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 477 din 12 martie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 01 aprilie 2003, pedeapsă pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 C. pen., a contopit pedepsele astfel stabilite, inculpatul având de executat o pedeapsă principală rezultantă de 10 şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A dedus prevenţia inculpatului R.D.C. din prezenta cauză, de la 19 aprilie 2011 până la 31 octombrie 2011; de la data de 05 ianuarie 2003 până la 12 martie 2003 - potrivit sentinţei penale nr. 477/2003, şi a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
2. A înlăturat dispoziţia privind achitarea inculpatului M.C.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din două infracţiuni de tăinuire prevăzute de art. 221 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.C.M. la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen.
3. A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.S.A. prin sentinţa penală apelată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În temeiul art. 221 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.S.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 292 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 291 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele astfel aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.
În temeiul art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani, calculat potrivit art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii:
a)să se prezinte trimestrial, în ziua de joi a primei săptămâni din fiecare trimestru, la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Piteşti;
b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
e)să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială a municipiului Piteşti, decât în condiţiile fixate de instanţă.
În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen. cu ref. la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare a suspendat executarea pedepsei accesorii.
A dedus prevenţia inculpatului de la data de 19 aprilie 2011 la 20 aprilie 2011.
4. A aplicat inculpaţilor M.A.C.M., M.M.C., E.C.A., R.A.M., T.B., pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată prin sentinţa penală apelată, cum şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în loc de interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.
5. A înlăturat măsura confiscării speciale, de la inculpatul M.A.C.M., a autoturismului marca A., aflat în custodia P.L. IFN SA, şi dispune restituirea acestui autoturism către apelanta parte civilă SC S.D.C. SA.
6. În temeiul art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor false, aflate în dosarul de urmărire penală, după cum urmează: (declaraţia dată de inculpatul M.S.A. la data de 28 mai 2010, în faţa notarului public M.R.G.); (declaraţia dată de inculpatul M.A.C.M. la data de 01 aprilie 2010 în faţa lucrătorilor de la poliţia rutieră); (adeverinţa emisă la data de 21 aprilie 2010 de Serviciul Furturi Autovehicule inculpatului M.A.C.M.); (fişa de incident/eveniment întocmită la data de 01 aprilie 2010 de lucrătorii Serviciului Furturi Autovehicule, urmare sesizării făcută de inculpatul M.A.C.M. privind sustragerea autoturismului marca A.); (contract de vânzare-cumpărare din data de 20 martie 2011 încheiat de inculpatul M.S.A. ca vânzător şi numita C.V., în calitate de cumpărător, cu privire la autoturismul marca A.); (proces-verbal de cercetare la faţa locului încheiat la data de 01 aprilie 2010 de către lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului Furturi Autovehicule), (contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 06 mai 2010 între N.G. - vânzător şi M.S.A.-cumpărător); (certificat de autenticitate emis de RAR data de 03 mai 2010, cu privire la autoturismul marca A.); (fişa de înmatriculare pentru autoturism marca A.), (fişa de înmatriculare autoturism marca A.); (cartea de identitate emisă pe numele numitei C.V.).
7. A stabilit onorariul apelantei avocat A.N.M., pentru asistenţa juridică acordată la instanţa de fond inculpatului M.V.V., la suma de 400 RON, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
8. A redus amenda judiciară aplicată apelantei avocat D.E.D. prin încheierea din data de 24 octombrie 2011, în temeiul art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen., de la suma de 5000 RON, la suma de 500 RON (apelanta avocat a acordat asistenţă juridică la instanţa de fond inculpatului R.D.C.).
9. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpata R.B.L., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A dedus prevenţia inculpaţilor M.A.C.M., M.M.C., E.C.A., R.A.M., de la data de 19 aprilie 2011 până la data de 18 mai 2011.
În temeiul art. 189 şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe apelanta inculpată R.B.L., la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al avocatului din oficiu, desemnat pentru inculpaţii R.D.C., E.C.A., R.A.M., de câte 50 RON, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
1. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti:
Cele şase motive de apel susţinute oral şi depuse în scris au fost întemeiate.
Astfel, primul motiv, referitor la omisiunea aplicării art. 83 C. pen., pentru inculpatul R.D.C. a fost analizat de instanţa de fond, care a constatat că faptele inculpatului R.D.C. au fost descoperite, după împlinirea termenului de încercare şi, datorită acestei împrejurări, nu a mai aplicat dispoziţiile art. 83 C. pen.
Inculpatul R.D.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 477/2003 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, care s-a împlinit la data de 01 aprilie 2010.
De asemenea, prin sentinţa penală nr. 1740 din 21 noiembrie 2011 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 2067/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere, dispusă prin sentinţa penală nr. 477/2003, astfel că termenul de încercare nu s-a mai împlinit la 01 aprilie 2010, deoarece s-a revocat suspendarea executării pedepsei.
În aceste condiţii, chiar dacă faptele au fost descoperite după împlinirea termenului de încercare stabilit iniţial, a fost necesar a se dispune revocarea suspendării, având în vedere că, prin revocarea dispusă anterior, acest termen nu s-a mai împlinit şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 83 alin. (2) C. pen., ci art. 83 alin. (1) C. pen., în sensul revocării suspendării sub supraveghere şi cumularea cu fiecare pedeapsă aplicată.
Aşa cum s-a reţinut, pe baza probelor ce s-au administrat, fapta de furt a autoturismului aflat în posesia inculpatului B.C.T. a fost comisă în noaptea de 31 ianuarie - 01 februarie 2010, autoturismul fiind într-un loc public, astfel că trebuiau reţinute şi împrejurările prevăzute la art. 209 lit. e) şi g) C. pen., în încadrarea faptei de furt calificat, situaţie faţă de care şi cel de-al doilea motiv de apel este întemeiat.
Al treilea motiv de apel, referitor la greşita achitare a inculpatului M.C.M., pentru cea de-a doua faptă de tăinuire, cu motivarea că inculpatul nu putea fi în acelaşi timp şi tăinuitor şi complice, este de asemenea întemeiat.
Motivarea instanţei de fond a fost corectă, însă nu poate constitui motiv de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., eroarea constând în aceea că instanţa a analizat acţiunea inculpatului de a ascunde bunul la Constanţa, în mod izolat, în realitate, acesta făcând parte din întreaga activitate infracţională, prin care inculpatul a acordat ajutor, prin tăinuiri repetate, inculpatului M.A.C.M. la comiterea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, în dauna societăţii de asigurare.
Prin urmare, s-a impus schimbarea încadrării juridice, din cele două infracţiuni de tăinuire, într-o faptă de complicitate la tentativă la înşelăciune, cu înlăturarea dispoziţiei de achitare.
În baza noii încadrări, s-a dispus condamnarea inculpatului M.C.M. la o pedeapsă care să corespundă criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen., împrejurărilor concrete de comitere a faptei, urmarea produsă, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi datele personale ale inculpatului.
În ceea ce priveşte dispoziţia de confiscare a autoturismului marca A., la dosarul instanţei de fond, s-a aflat factura prin care SC S.D.C. a achitat întreaga sumă de bani, contractul de leasing fiind închis anticipat, astfel că societatea este proprietara autoturismului.
În aceste condiţii, autoturismul a fost restituit proprietarului, urmând a se înlătura măsura confiscării speciale, de la inculpatul M.A.C.M.
Pentru toţi inculpaţii, instanţa de fond a aplicat ca pedeapsă accesorie, dispoziţiile art. 64 C. pen., în totalitate, pedeapsă care nu se justifică, urmând a se aplica doar interzicerea dreptului prevăzut la art. 64 lit. a), teza a II-a C. pen., fiind un motiv de apel în favoarea inculpaţilor.
Deşi a condamnat pe inculpaţii M.S.A., M.A.C.M., R.D.C. şi T.B., pentru fals şi uz de fals, instanţa de fond a omis să dispună anularea înscrisurilor falsificate, aflate la dosarul de urmărire penală.
Prin urmare s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, aflate la filele de mai sus, ca urmare a dispoziţiilor de condamnare arătate.
2. Prin apelul său, inculpatul M.A.C.M. a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru toate faptele reţinute în sarcina sa, respectiv tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în declaraţii, instigare la fals intelectual în participaţie improprie, fals intelectual în participaţie improprie şi instigare la furt calificat, cu motivarea că între apelantul inculpat şi coinculpatul E.C.A. nu a existat nicio înţelegere frauduloasă, iar actul de a reclama furtul este în concordanţă cu realitatea.
Între inculpatul apelant şi celelalte persoane participante nu a existat nicio legătură stabilită prin probe, mai ales că nu îi cunoştea pe inculpaţii T.B. şi R.D.C., pentru a se putea reţine vreo înţelegere în sensul instigării la furt.
Dacă se va reţine că înmânarea cheii autoturismului inculpatului E.C.A. reprezintă o instigare la furt a solicitat să se constate că nu există vinovăţie, deoarece i-a dat cheia pentru a-i aduce maşina şi nu pentru a o fura.
Falsul în declaraţii a fost nereal, deoarece inculpatul a spus doar adevărul, conştientizat prin cele întâmplate.
Pe de altă parte, constatările poliţiştilor nu au fost susceptibile de fals, caz în care făptuitorii ar fi chiar poliţiştii.
Susţinerile inculpatului, prin motivele de apel au fost făcute şi în faţa instanţei de fond şi nu au fost primite de instanţa de apel, întrucât nu au fost susţinute de nicio probă administrată în cauză.
Cu ocazia reclamării furtului, inculpatul M.A.C.M., în mod deliberat, nu a menţionat faptul că, anterior, a predat maşina, împreună cu o cheie, inculpatului E.C.A., ceea ce ar fi condus organele de poliţie la recuperarea autoturismului, fapt ce nu ar fi corespuns intenţiilor reale de înşelăciune.
Pe de altă parte, autoturismul nu trebuia să circule în acest timp, pentru a nu fi implicat în evenimente rutiere de orice fel, pe baza cărora să fie identificat în trafic, acesta fiind motivul real al „nemulţumirii” inculpatului că autoturismul circulă în aceste condiţii.
De altfel, după o încercare nereuşită de resetare a calculatorului maşinii, acesta a fost dus la un service specializat P. şi, astfel, inspectorii de daune au ajuns să identifice autoturismul, iar organele de poliţie să identifice o parte dintre participanţi.
Printre probele aflate la dosar au fost şi interceptările telefonice, pe baza cărora se poate stabili cu certitudine vinovăţia inculpatului.
După recuperarea autoturismului, la data de 11 februarie 2010, între inculpatul M.A.C.M. şi inculpatul E.C.A. a avut loc un schimb de mesaje, din care reiese fără dubiu că aceştia comunicau cu privire la restituirea banilor ce se primiseră pe maşină, care odată recuperată, nu mai putea beneficia de plata asigurării.
De asemenea, la data de 22 martie 2011, inculpatul E.C.A. a dat declaraţii în faţa poliţiştilor că inculpatul M.A.C.M. cunoştea despre înstrăinarea maşinii, reproşându-i că nu a primit preţul pe care l-a cerut.
Acelaşi inculpat a mai declarat că, din cei 10.000 euro luaţi de la inculpatul M.C.M., suma de 8.000 euro a fost dată inculpatului M.A.C.M.
Inculpaţii M.C.M. şi T.B. au declarat că ştiau că autoturismul este achiziţionat în leasing şi aparţinea unui doctor, fiind dat inculpatului B.C.T. să îl vândă, după care M.A.C.M. urma să îl declare furat, declaraţii care se coroborează cu celelalte probe şi corespund situaţiei de fapt reţinute.
Acţiunile inculpatului, ca elemente constitutive ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune, au fost acelea că, în perioada decembrie 2009 - martie 2010, fiind ajutat de inculpaţii M.M.C., B.C.T., E.C.A., R.A.M., R.D.C. şi T.B., a înstrăinat autoturismul aflat în proprietatea P.L. IFN SA, inculpatului M.C.M. şi apoi, inculpatului M.S.A., după care a reclamat furtul maşinii şi a solicitat plata primei de asigurare de la A.T.A. în valoare de 84.297 euro.
În ceea ce priveşte fapta de instigare la furt calificat, vinovăţia inculpatului a reieşit atât din declaraţia inculpatului E.C.A. şi din interceptările telefonice purtate între inculpaţii E.C.A., M.M.C. şi M.A.C.M., cât şi din faptul că inculpatul i-a dat a doua cheie inculpatului E.C.A., care, la rândul său, a dat-o inculpatului R.D.C., iar acesta a luat autoturismul şi l-a dus în faţa clinicii inculpatului M.A.C.M., autoturismul aflându-se în posesia inculpatului M.C.M., care îl încredinţase inculpatului B.C.T., care trebuia să se ocupe de formalităţile înmatriculării.
Fapta prevăzută de art. 292 C. pen. a reieşit din cuprinsul plângerii pentru reclamarea furtului, conţinând date necorespunzătoare realităţii şi care au produs consecinţe juridice.
Pe baza acestei plângeri, organele de poliţie au întocmit proces-verbal de constatare la faţa locului, care cuprinde constatări nereale, astfel că este dovedită şi fapta prevăzută la art. 31 C. pen. rap. la art. 289 C. pen.
Dacă pe aspectele arătate, apelul nu a fost admis, prin admiterea motivului de apel al Parchetului, referitor la pedeapsa accesorie, s-a admis şi apelul inculpatului M.A.C.M., pe acest aspect, fiind în favoare.
3. Prin apelul său, inculpatul M.M.C. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că nu s-au evidenţiat actele de ajutor săvârşite şi în raport cu care dintre inculpaţi, mai ales că nu îi cunoştea pe inculpaţii T.B. şi R.D.C., implicaţi în furt.
Inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de complicitate la tentativă de înşelăciune şi complicitate la furt calificat.
Susţinerea că instanţa de fond nu a arătat în concret care sunt actele de ajutor săvârşite nu au fost reale, iar „persoana” ajutată este fratele său, inculpatul M.A.C.M.
Astfel, inculpatul a participat la a doua înstrăinare a autoturismului către inculpatul M.C.M. şi împreună cu inculpaţii E.C.A. şi R.D.C., ştiind că această acţiune îl va ajuta pe fratele său, la înşelarea societăţii de asigurare, ceea ce reiese din conţinutul convorbirilor telefonice cu inculpatul E.C.A. şi din declaraţiile acestuia.
De asemenea, inculpatul a ajutat la furtul autoturismului, în condiţiile arătate, prin aceea că a participat la înmânarea cheii, de la fratele său, către inculpatul E.C.A., ceea ce a reieşit din declaraţiile acestuia şi din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între E.C.A. şi M.M.C.
Apelul a fost admis, pe aspectul aplicării pedepsei accesorii, aşa cum s-a mai arătat.
4. Apelul inculpatului R.D.C. a vizat achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru fapta de furt calificat, întrucât a existat consimţământul inculpatului B.C.T. pentru luarea maşinii.
A arătat că nici posesia inculpatului B.C.T. şi nici a inculpatului M.C.M. nu era una legitimă, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 208 alin. (3) C. pen., într-o interpretare „a contrario” şi, astfel, se impune achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Pentru fapta de complicitate la tentativă de înşelăciune, a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 221 C. pen., pentru că nu a existat înţelegere prealabilă şi achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru că nu a ştiut că bunul provine din infracţiune.
A mai solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru complicitate la uz de fals, deoarece actele aparţineau unui autoturism care a ars, acte care nu au fost, în nici un mod, alterate sau modificate şi, pe de altă parte, infracţiunea de uz de fals nu este susceptibilă de acte de ajutor.
A mai solicitat ca, pentru toate faptele, să se reţină starea de recidivă postexecutorie.
În legătură cu fapta de furt calificat, inculpatul a mai contestat existenţa posesiei legitime şi, ca o consecinţă, a lipsei consimţământului.
S-a observat că cele două cereri ale inculpatului, prin apărător, se contrazic, în sensul că a arătat că a existat consimţământul - în prima cerere, iar în a doua cerere s-a arătat că acest consimţământ a fost dat de o persoană care nu avea posesia legitimă, cu alte cuvinte, a fost dat fără a produse efecte juridice.
Trecând peste această contradicţie, situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită, contrazice apărarea inculpatului.
Astfel, la data de 31 ianuarie - 01 februarie 2010, autoturismul se afla în posesia inculpatului B.C.T., iar inculpatul R.D.C., împreună cu inculpatul T.B., după ce a primit cheia originală de la inculpatul E.C.A. (pe care o primise de la inculpatul M.S.A., care la rândul lui, o avea de la inculpatul M.A.C.M., prin inculpatul M.M.C.), a luat autoturismul şi l-a dus în faţa clinicii inculpatului M.A.C.M.
Că inculpatul B.C.T. a ştiut de luarea maşinii, a reieşit din declaraţiile inculpatului E.C.A. şi chiar ale inculpatului R.D.C., precum şi din conţinutul convorbirilor telefonice, dintre cei doi.
Complicitatea la tentativă la înşelăciune deosebit de gravă a constat în aceea că, după revenirea autoturismului în posesia inculpatului M.A.C.M., inculpatul a participat la o nouă vânzare, când a şi primit suma de 15.000 euro de la inculpatul M.C.M., în schimbul folosirii seriei autoturismului, ceea ce s-a şi întâmplat, aşa cum a reieşit dintr-o convorbire telefonică dintre inculpatul R.D.C. şi un prieten comun cu inculpatul R.A.M.
Apărarea cu privire la infracţiunea de complicitate la uz de fals a fost demnă de a fi luată în seamă doar în cadrul procesului penal, unde instanţa a avut obligaţia verificării oricărei apărări.
În apărarea sa, inculpatul a arătat că actele aparţineau altei maşini, care a ars, dar că nu au fost falsificate în nici un mod, în afară de faptul că au fost folosite pentru autoturismul marca A. care avea altă serie decât cea menţionată în act.
Falsul este cuprins în totalitatea conţinutului actului, nu corespunde adevărului, aşa cum a fost folosit şi, prin faptul că nu corespunde realităţii, este fals.
Ultima cerere, de reţinere a recidivei postexecutorii, nu poate fi primită în nicio formă în cazul suspendării executării pedepsei, când la împlinirea termenului de încercare se reabilitează de drept, deci o recidivă postexecutorie nu mai poate exista.
Celelalte aspecte au fost analizate în apelul declarat de Parchet, nefiind util a fi reluate, fiind aplicabile şi în apelul inculpatului R.D.C.
Apelul a fost admis, însă, pe aspectul favorabil referitor la pedeapsa accesorie.
5. Inculpatul M.C.M. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătând că nu a avut nicio contribuţie la comiterea faptelor.
Vinovăţia inculpatului a reieşit atât din declaraţiile inculpatului T.B., din propriile declaraţii date la începutul urmăririi penale şi din tot parcursul infracţional.
Ajutorul dat la tentativa de înşelăciune constă în aducerea autoturismului la Constanţa, pentru a da posibilitatea falsificării actelor acestuia, în scopul încasării primei de asigurare, după declararea ca furată a maşinii, precum şi din cele două acte materiale, de dobândire a autoturismului înainte de a ajunge la inculpatul M.S.A., precum şi actul material al ascunderii maşinii, la Constanţa.
Faptul că inculpatul a şi plătit pentru a intra în posesia autoturismului nu îl exonerează de răspunderea penală, indiferent dacă suma este echitabilă sau nu, fapta sa de complicitate neavând între elementele constitutive acest aspect.
Celelalte aspecte au fost analizate în apelul Parchetului şi nu au mai fost reluate, fiind pertinente şi în apelul inculpatului M.C.M.
Apelul a fost, însă, admis pe aspectul pedepsei accesorii.
6. Apelul inculpatului M.S.A.:
În legătură cu fapta de tăinuire, constând în primirea autoturismului, deşi cunoştea că provine dintr-o faptă penală, s-a menţionat că apărările inculpatului cu privire la inexistenţa celei de-a doua chei şi a certificatului de înmatriculare este înlăturată de declaraţiile inculpatului T.B. care i-a adus la cunoştinţă că certificatul nu există şi, pentru a-l dobândi trebuie să-l declare pierdut, aşa cum acesta aflase de la Serviciul de Înmatriculări din Bucureşti.
Întreaga activitate infracţională desfăşurată de inculpat a dovedit că, în dorinţa de a cumpăra un autoturism cu un preţ mic, a tratat cu uşurinţă eventualitatea tragerii la răspundere penală, pentru dobândirea autoturismului provenit din infracţiune.
Autoturismul avea o singură cheie, care nici aceasta nu funcţiona pentru deschiderea centralizată, deci nu era cea originală şi nu avea certificat de înmatriculare, aspecte care dovedesc, pentru orice persoană, că autoturismul poate proveni din infracţiune, având în vedere şi vechimea mică şi valoarea acestuia.
Declararea în faţa unui notar, în mod nereal, că a pierdut certificatul de înmatriculare, pe care nu îl avusese niciodată, întruneşte elementele infracţiunii prev. de art. 292 C. pen., iar folosirea acestei declaraţii false la Serviciul de înmatriculări întruneşte elementele infracţiunii prev. de art. 291 C. pen.
Cuantumul pedepselor aplicate de instanţa de fond, pentru fiecare infracţiune, a corespuns criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen., ţinând seama şi de împrejurări, de limitele de pedeapsă, de modalitatea concretă de comitere, urmarea produsă şi datele personale ale inculpatului.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Curtea a constatat că, având în vedere aceleaşi criterii referitoare la fapte şi datele personale ale inculpatului, scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.
S-a avut în vedere că inculpatul M.S.A. a plătit, totuşi, o sumă de bani pentru autoturism, ceea ce l-a condus, în mod eronat, la ideea că, prin plata preţului, este un cumpărător al bunului şi, în mod uşuratic, a fost de acord să declare în mod fals că a pierdut certificatul şi să folosească declaraţia cu consecinţe juridice.
Se mai au în vedere şi limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile comise şi contribuţia mai mică avută la întreaga activitate infracţională desfăşurată în cauză.
Nu în ultimul rând, instanţa a avut în vedere şi ocupaţia inculpatului, aceea de sportiv, ocupaţie care a avut un rol important în reeducarea inculpatului, fără executarea pedepsei.
În consecinţă, a dispus, în baza art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere, pe un termen de încercare mai lung, pentru asigurarea controlului asupra comportamentului inculpatului în viitor, prin instituirea obligaţiilor prevăzute la art. 863 C. pen.
A aplicat art. 359 C. proc. pen. şi a dispus suspendarea pedepsei accesorii.
Pe acest aspect şi pe cel al aplicării pedepsei accesorii, apelul a fost admis.
7.Apelul inculpatului E.C.A.:
Inculpatul a fost condamnat pentru complicitate la tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi pentru instigare la furt calificat.
Prin schimbarea încadrării juridice a primei fapte, înlăturând aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa de fond nu l-a disculpat pe inculpat, explicând motivul corect analizat, că partea vătămată este aceeaşi pentru cele două acte materiale, care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni unice.
Inculpatul E.C.A. a avut cel mai important rol în ajutorul acordat inculpatului M.A.C.M. în încercarea de înşelare a societăţii de asigurare.
Astfel, inculpatul a fost cel care a preluat autoturismul în vederea vânzării, cunoscând faptul că era achiziţionat în leasing şi nu putea fi vândut, pentru că inculpatul M.A.C.M. nu era proprietarul bunului, desfăşurând mai multe acte, reprezentând ajutorul acordat.
Inculpatul s-a ocupat de confecţionarea cheii autoturismului, după care a oferit la vânzare, prin intermediul inculpaţilor R.A.M. şi R.D.C., autoturismul.
Din preţul obţinut de la inculpatul M.C.M., inculpatul E.C.A. a primit 8.000 euro, dovedind încă o dată participarea sa la vânzarea maşinii.
După ce autoturismul a ajuns în posesia inculpatului B.C.T., care îl primise de la inculpatul M.C.M., pentru „perfectarea” actelor, inculpatul, la cererea inculpatului M.A.C.M., a apelat la inculpatul R.D.C., pentru a readuce maşina în posesia inculpatului M.A.C.M.
Inculpatul E.C.A. a preluat cheia autoturismului de la inculpatul M.A.C.M., prin intermediul fratelui său şi i-a dat-o inculpatului R.D.C., care, împreună cu T.B., au luat autoturismul.
Participarea inculpatului la cele două infracţiuni a reieşit fără dubiu din întreaga situaţie de fapt reţinută, din acţiunile inculpatului dovedite cu declaraţiile inculpaţilor implicaţi în cauză şi din conţinutul convorbirilor telefonice.
În legătură cu posesia legitimă a autoturismului, s-a mai făcut vorbire, iar alin. (3) de la art. 208 C. pen. reglementează situaţia în care făptuitorul ar deţine bunul în întregime sau în parte, ceea ce nu este cazul în speţă, nefiind aplicabil alin. (3), legitimitatea posesiei nefiind relevantă.
Pe motivele invocate, apelul nu poate fi admis, însă, pe aspectul pedepsei accesorii va fi admis, fiind în favoare.
8. Inculpatul R.A.M. a solicitat, în principal, achitarea pentru toate infracţiunile.
Inculpatul R.A.M. a fost condamnat pentru complicitate la tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, pentru două infracţiuni de tăinuire şi pentru înşelăciune.
În legătură cu prima faptă, descrisă la punctul 1 din rechizitoriu, inculpatul nu a contestat derularea evenimentelor, arătând însă că nu a cunoscut faptul că autoturismul era achiziţionat în leasing şi nu putea fi vândut în condiţiile cerute.
Această susţinere a fost contrazisă de conţinutul convorbirilor telefonice cu inculpaţii E.C.A., B.C.T., precum şi din declaraţiile inculpaţilor T.B. şi M.C.M.
Cu privire la fapta de la punctul 3 din rechizitoriu, inculpatul a arătat că nu a cunoscut, la momentul dobândirii autoturismului marca P., că acesta provine dintr-o infracţiune, dar această susţinere este contrazisă de convorbirile telefonice cu inculpata R.B.L., din care rezultă că inculpatul ştia că autoturismul este căutat de poliţie, luând măsuri ca acesta să nu fie depistat.
Plata preţului de 16.000 euro pentru autoturism nu are relevanţă, primirea şi dobândirea bunului fiind elementul constitutiv.
În legătură cu fapta de înşelăciune de la punctul 4 din rechizitoriu, în dauna părţii vătămate D.E., inculpatul a arătat că fapta este comisă de M.V.V., care a vândut autoturismul marca S. şi a indus în eroare pe partea vătămată.
Fapta inculpatului a fost probată cu adresa RAR, declaraţii parte vătămată, martori şi inculpaţi, rezultând că inculpatul M.V.V. a fost doar intermediarul vânzării, inculpatul R.A.M. fiind acela care a indus în eroare pe partea vătămată şi care a primit şi preţul autoturismului, pe care l-a vândut, ulterior, numitei B.I., cunoscând faptul că provine din furt, din Ungaria, faptă descrisă la punctul 5 din rechizitoriu.
Nici solicitarea de reţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute la art. 74 lit. a), b), c) C. pen. nu a fost primită, niciuna dintre cele trei împrejurări nefiind regăsită în cauză şi care să impună aplicarea unor pedepse sub minimul special.
Prin nereţinerea circumstanţelor atenuante, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege este de 5 ani închisoare, aspect care nu a permis suspendarea executării pedepsei rezultante, conform art. 81 lit. a) şi alin. (2) şi art. 861 alin. (2) C. pen.
9. Inculpata R.B.L. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru fapta de tăinuire descrisă la punctul 3 din rechizitoriu, arătând că inculpatul R.A.M. a achiziţionat autoturismul marca P.
Faptul că inculpata R.B.L. a cunoscut provenienţa ilicită a autoturismului reiese din conţinutul convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul R.A.M., care, după ce au aflat că autoturismul este în atenţia organelor de poliţie, au încercat să-l valorifice.
10. Inculpatul T.B. a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de complicitate la tentativă de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru fapta de furt.
În primele declaraţii date, inculpatul a recunoscut şi a descris comiterea acestor fapte, ulterior, modificând aceste declaraţii, în sensul motivelor de apel.
În noaptea de 31 ianuarie - 01 februarie 2010, inculpatul a fost cel care a condus autoturismul marca A., până la clinica medicală, aspect ce a reieşit din primele sale declaraţii şi din declaraţiile inculpaţilor implicaţi, inculpatul recunoscând şi în prezent că a condus maşina, dar că nu ştia că o fură.
Condiţiile în care a luat autoturismul, respectiv noaptea, cu o cheie primită de la o persoană care nu s-a declarat a fi proprietarul maşinii şi ştiind că o ia din posesia inculpatului B.C.T., au dovedit faptul că inculpatul a cunoscut că nu există acordul posesorului maşinii.
Fapta de complicitate la tentativă de înşelăciune a fost descrisă în amănunt de către inculpat în declaraţia dată la 19 aprilie 2011, în care a arătat că el a fost cel care a predat autoturismul şi actele false către inculpatul M.C.M., ştiind că inculpatul M.A.C.M. declarase autoturismul furat, declaraţie care s-a coroborat cu celelalte declaraţii ale inculpaţilor şi cu conţinutul convorbirilor telefonice.
Fapta de complicitate la uz de fals a fost recunoscută practic de către inculpat, prin declaraţiile sale, considerând însă că nu este infracţiune.
Faptele prevăzute de art. 290 şi art. 25 rap. la art. 290 C. pen., au reieşit atât din declaraţiile sale, cât şi din declaraţiile coinculpaţilor.
Nici pe aspectul reţinerii de circumstanţe atenuante, apelul nu a fost primit, deoarece inculpatul nu a fost sincer, pe parcursul cercetărilor, nu a depus stăruinţe pentru înlăturarea rezultatului faptelor, iar datele personale nu au impus reţinerea circumstanţei prevăzute la art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţele reducerii pedepselor sub minimul special, motiv pentru care, solicitarea de suspendare a executării pedepsei nu a mai fost luată în discuţie, având în vedere dispoziţiile art. 81 alin. (2) şi art. 861 alin. (2) C. pen.
11. Apelul SC S.D.C. SA a fost admis, considerentele fiind arătate cu ocazia analizei apelului declarat de Parchet.
De asemenea, s-au admis apelurile declarate de av. A.N.M. care a acordat asistenţă juridică la instanţa de fond pentru inculpatul M.V.V., stabilind onorariul acesteia, precum şi apelul declarat de av. D.E.D., reducând cuantumul amenzii judiciare aplicate de instanţa de fond, la 500 RON, având în vedere proporţionalitatea cu comportamentul în faţa instanţei de fond.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a dedus prevenţia pentru inculpaţii care au fost arestaţi preventiv în cauză.
Având în vedere respingerea apelului declarat de inculpata R.B.L., a obligat-o pe aceasta la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii R.D.C., M.S.A., M.A.C.M., E.C.A., R.A.M., T.B., M.C.M., M.M.C. şi R.B.L.
1. Parchetul a criticat hotărârile în ceea ce priveşte greşita deducere a perioadei arestului preventiv pentru inculpatul R.D.C., din actele cauzei rezultând că acesta s-a aflat în stare de deţinere între 5 ianuarie 2003 la 14 martie 2013 şi nu 5 ianuarie 2003 la 12 martie 2003 aşa cum în mod greşit au dispus instanţele de fond şi apel.
A fost criticată modalitatea de executare a pedepsei pentru inculpatul M.S.A., solicitându-se executarea acesteia în regim de detenţie.
De asemenea, Parchetul a apreciat ca fiind greşit admis apelul apărătorului părţii civile D.E.D., cu consecinţa reducerii amenzii judiciare, în condiţiile în care calea de atac exercitată era inadmisibilă.
2. Recurenţii inculpaţi M.A.C.M. şi M.M.C. au criticat hotărârile prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.
A fost contestată atât situaţia de fapt cât şi probatoriul administrat considerând că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt.
Astfel, s-a susţinut că nici organele de urmărire penală şi nici instanţa de judecată nu au stabilit împrejurările în care a fost sustras autoturismul de la domiciliul inculpatului M.A.C.M. după ce, anterior, maşina a fost la inculpatul B.C.T.
De asemenea, nu s-a stabilit în ce condiţii autoturismul a fost sustras, nici persoana care şi l-a însuşit şi nici existenţa vreunei legături între autorul furtului şi inculpatul M.A.C.M.
În raport de probele administrate, recurentul inculpat M.A.C.M., a arătat că nu s-a probat nici fapta de furt şi nici celelalte infracţiuni ce au fost reţinute în sarcina sa.
S-a susţinut că inculpatul M.A.C.M. a declarat sustragerea autoturismului, fiind de bună credinţă şi ca atare în mod legal a cerut despăgubiri de la societatea de asigurare, neputându-se reţine intenţia de inducere în eroare a acesteia.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii s-a arătat că nu a existat intenţia de a da o declaraţie necorespunzătoare adevărului în condiţiile în care, inculpatul a constatat sustragerea maşinii.
În acelaşi sens s-a susţinut că declaraţiile mincinoase făcute, în calitate de parte interesată, în faţa unui organ judiciar nu sunt apte a fi incluse în norma de incriminare, ele fiind supuse verificării de către autorităţile judiciare competente.
Inculpatul M.A.C.M. nu a făcut altceva decât a sesizat organele competente despre săvârşirea unei infracţiuni de furt stabilindu-se, în urma investigaţiilor că acesta nu a fost sustras.
Pe cale de consecinţă, pentru această infracţiune apărarea a solicitat achitarea, apreciind că fapta nu există.
Totodată, nu există probe din care să rezulte că inculpatul M.A.C.M., iar fi instigat pe inculpaţii T.B. şi E.C.A., să sustragă autoturismul aflat în posesia inculpatului B.C.T.
În ceea ce priveşte infracţiunea de participaţie improprie la instigare la fals intelectual, apărarea a susţinut că adresa invocată în rechizitoriu, nu putea produce efecte juridice nici în raport cu asiguratorul şi nici în raport cu ceilalţi participanţi, deoarece organul de poliţie nu a făcut altceva decât să insereze în cuprinsul acelei adrese că inculpatul M.A.C.M. a depus plângere prin care reclama sustragerea maşinii.
Prin urmare relatările inculpatului au fost reale şi ca atare infracțiunea de fals intelectual nu există.
Aceeaşi soluţie a apreciat că se impune şi pentru celelalte infracţiuni.
În subsidiar, pentru infracţiunea de înşelăciune, apărarea a invocat faptul că între părţi a intervenit împăcarea şi, ca atare se impune încetarea procesului penal, iar pentru celelalte infracţiuni stabilirea unor pedepse orientate spre minim care să permită suspendarea executării.
3. Recurentul inculpat R.D.C. a solicitat achitarea întrucât probele administrate nu dovedesc vinovăţia sa. S-a solicitat şi restituirea sumei de 8.500 RON ridicată în timpul efectuării percheziţiei în condiţiile în care, între părţi, a intervenit împăcarea.
4. Recurentul inculpat M.S.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 14 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tăinuire a susţinut că se impune încetarea procesului penal, întrucât a intervenit împăcarea părţilor pentru infracţiunea de înşelăciune, iar aceasta trebuie să aibă aceleaşi consecinţe şi în ceea ce priveşte situaţia tăinuitorului.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului pentru infracţiunea de tăinuire, întrucât acesta nu ştia că autoturismul provine din săvârşirea unei infracţiuni de furt.
În sprijinul acestor susţineri s-a arătat că inculpatul M.S.A. a achitat sumei de 28.000 euro şi că organele de poliţie nu i-au spus că autoturismul a fost sustras.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă a apreciat că legea nouă este mai blândă în raport cu limitele de pedeapsă, precum şi faptul că legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii.
5. Recurenţii inculpaţi R.A.M. şi R.B.L. au solicitat casarea ambelor hotărâri, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17, 172 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tăinuire, apărarea a solicitat achitarea fiind incidente dispoziţiile art. 16 lit. d) C. proc. pen., neputându-se reţine o faptă penală, iar în subsidiar să se constate că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii şi, ca atare sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 lit. c) C. proc. pen.
Probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti nu au demonstrat că cei doi inculpaţi ar fi ştiut că autoturismul provine din săvârşirea unei infracţiuni de furt.
Pentru infracţiunea de înşelăciune s-a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor.
În subsidiar s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi aplicarea unor pedepse neprivative de libertate.
6. Recurentul inculpat T.B., a solicitat achitarea, întrucât fapta nu există, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.
S-a făcut referire la împrejurarea că inculpatul T.B. nu l-a cunoscut pe inculpatul M.A.C.M. şi nu a făcut altceva decât să dea curs solicitării inculpatului B.C.T. de a lua maşina pe care trebuia să o ducă inculpatului M.A.C.M.
În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals, apărarea a susţinut că fapta nu există în condiţiile în care inculpatul a mers la organele de poliţie pentru a se interesa de actele necesare înscrierii şi înmatriculării autoturismului.
De asemenea, inculpatul nu a semnat vreun contract de vânzare-cumpărare şi, ca atare, în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
7. Recurentul inculpat M.C.M. a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub următoarele aspecte: lipsa de motivare; eroarea gravă de fapt; încadrarea juridică a faptei; individualizarea judiciară a pedepsei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 14, 18 şi 17 C. proc. pen.
Recurentul inculpat a invocat, ca primă critică, nemotivarea deciziei şi, ca atare, casarea acesteia şi trimiterea cauzei la instanţa de apel.
S-a apreciat, în plan secund, că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt şi, ca atare, se impune reformarea ambelor hotărâri şi achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat a se dispune, pentru infracţiunea de tentativă la înşelăciune, încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării părţilor.
A apreciat, de asemenea, că legea penală mai favorabilă este legea nouă.
8. Recurentul inculpat E.C.A. a solicitat casarea ambelor hotărâri şi încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu cauza conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Cu titlu de premisă, Înalta Curte reţine că în raport de data pronunţării deciziei atacate - 7 decembrie 2012 - criticile invocate în recurs vor fi examinate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen.
Din analiza probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti rezultă că starea de fapt reţinută de instanța de fond şi confirmată în apel este corectă.
I. În esenţă, Înalta Curte reţine că în cursul lunii august 2007, între societatea S.D.C. SA , societate administrată de inculpatul M.A.C.M. şi P.L. IFN SA a fost încheiat un contract de leasing având ca obiect un autoturism marca A. înmatriculat sub nr. xxx, cu asigurare casco la SC A.T.A. SA pentru o primă de asigurare de 84.297 de euro.
După folosirea autoturismul o perioadă de doi ani, perioadă în care inculpatul M.A.C.M., a plătit ratele, acesta s-a hotărât să renunţe la contractul de leasing şi implicit la plata ratelor. Astfel, inculpatul M.A.C.M., prin intermediul şi cu ajutorul inculpaţilor E.C.A. şi M.M.C. a hotărât să vândă autoturismul, urmând ca banii obţinuţi din înstrăinare să fie împărţiţi între cei doi inculpaţi. La rândul său, după vânzarea maşinii, inculpatul M.A.C.M. urma să declare că aceasta a fost sustrasă şi să încaseze prima de asigurare în valoare de 30.000 euro, restul urmând a fi încasată de societatea de leasing.
În baza acestei înţelegeri, inculpatul E.C.A. şi inculpatul M.M.C. au simulat vânzarea autoturismului prin intermediul inculpaţilor R.A.M. şi R.D.C., aceştia având ca şi atribuţie, identificarea unui cumpărător care să ajute la înmatricularea autoturismului pe numele unuia dintre cei doi inculpaţi în schimbul unui comision.
Totodată, în baza aceleiaşi înţelegeri, inculpatul R.A.M., oferea maşina spre vânzare cu suma de 10.000 euro, urmând ca cheltuielile necesare înmatriculării pe numele noului proprietar să fie taxate separat. Acelaşi autoturism urma să fie înstrăinat şi de inculpatul R.D.C., pentru suma de 20.000 euro.
Primul dintre inculpaţi care a găsit un cumpărător a fost R.A.M., care prin intermediul inculpatului B.C.T. a luat legătura cu inculpatul M.C.M. oferind suma de 10.000 euro. Această sumă a fost primită de inculpatul R.A.M. şi remisă inculpatului E.C.A. parţial, respectiv suma de 8000 euro, diferenţa reprezentând comisionul atât pentru inculpatul R.A.M., cât şi pentru inculpatul B.C.T.
Pentru înmatricularea autoturismului pe numele noului proprietar, respectiv pe numele inculpatului M.C.M., inculpatul B.C.T. a primit de la acesta suma de 6000 euro, înmatricularea urmând a fi finalizată în 2-3 săptămâni.
Nemulţumit de faptul că înmatricularea durează, că trebuie să plătească ratele şi că nu poate să declare autoturismul furat, inculpatul M.A.C.M. a sistat plata ratelor, somându-i pe inculpaţii E.C.A. şi M.M.C. să readucă autoturismul în posesia sa. Aceştia, la rândul lor, au acceptat solicitarea inculpatului M.A.C.M., astfel încât au dat cheia maşinii coinculpaţilor R.D.C. şi T.B.
Inculpatul T.B. împreună cu inculpatul R.D.C. şi cu complicitatea inculpatului M.M.C. au sustras autoturismul, după care l-a sprijinit pe inculpatul M.S.A. să înmatriculeze maşina prin utilizarea unor înscrisuri false.
Inculpatul M.C.M. a constatat că autoturismul dispăruse, fiind declanşate alte negocieri între inculpaţii M.M.C., E.C.A. şi R.D.C. pe de o parte şi inculpatul M.C.M. pe de altă parte.
Dat fiind faptul că inculpatul B.C.T. nu-şi respecta angajamentele de a falsifica elementele de identificare ale autoturismului şi de a-l înmatricula pe numele inculpatului M.C.M. i-au fost prezentate de către cei trei inculpaţi, două variante; fie remite inculpatului R.D.C., o altă sumă de bani, fie pierde suma de 16.000 euro pe care îi dăduse anterior. Inculpatul M.C.M. a optat pentru prima variantă, fiind de acord să dea inculpatului R.D.C., suma de 15.000 euro, acesta ocupându-se de falsificarea seriilor de identificare, procurând actele necesare înmatriculării maşinii pe numele noului proprietar care nu era inculpatul M.C.M. ci inculpatul M.S.A.
Cu alte cuvinte, inculpaţii cu bună ştiinţă, pentru ca inculpatul M.A.C.M., să intre în posesia poliţei de asigurare a autoturismului cumpărat în leasing, au creat aparenţa că acesta a fost furat, au indus în eroare organele judiciare, reclamând un furt în condiţiile în care ştiau că maşina nu a fost sustrasă. De asemenea, în deplină cunoştinţă de cauză, inculpatul R.D.C., a falsificat datele de identificare ale autoturismului, care în final a avut ca proprietar pe inculpatul M.S.A.
În drept faptele inculpatului M.A.C.M., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu complicitatea inculpaţilor M.M.C., B.C.T., E.C.A., R.A.M., R.D.C. şi a învinuitului T.B., a înstrăinat fără drept autoturismul marca A., proprietatea P.L. IFN SA, în mod succesiv învinuitului M.C.M. şi inculpatului M.S.A., după care a reclamat în fals la organele de poliţie sustragerea acestuia de către persoane necunoscute, inducând astfel în eroare proprietarul de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat şi societatea de asigurare A.T.A., căreia i-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului M.A.C.M., care împreună cu inculpatul E.C.A. l-a instigat pe inculpatul R.D.C. să sustragă împreună cu învinuitul T.B. în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010 autoturismul marca A., aflat în posesia inculpatului B.C.T., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.
Fapta inculpatului M.A.C.M., care la data de 01 aprilie 2010 a reclamat în fals la organele de poliţie faptul că autoturismul marca A. al cărui utilizator era a fost sustras de persoane necunoscute, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen.
Fapta inculpatului M.A.C.M., care în data de 01 aprilie 2010 s-a prezentat la organele de poliţie, unde a reclamat faptul că persoane necunoscute au sustras autoturismul marca A., determinând în acest mod întocmirea în fals de către organele de poliţie a unui proces-verbal de cercetare la faţa locului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.
Fapta inculpatului M.A.C.M., care în data de 02 aprilie 2010 a determinat eliberarea de către organele de poliţie a unei adeverinţe în care era consemnat faptul că autoturismul marca A făcea obiectul unui dosar de furt, adeverinţă pe care inculpatul a folosit-o în vederea deschiderii dosarului de daună, în scopul inducerii în eroare a SC A.T.A. şi încasarea în mod injust a poliţei de asigurare casco, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.
Faptele inculpatului M.M.C., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale împreună cu inculpaţii B.C.T., E.C.A., R.A.M., R.D.C. şi învinuitul T.B. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziţionat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. şi inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat şi societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului M.M.C., care în cursul lunii ianuarie 2010 a pus la dispoziţia inculpatului E.C.A. cheia autoturismului marca A., cheie pe care inculpatul R.D.C. a folosit-o la sustragerea autoturismului în cauză în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.
Faptele inculpatului B.C.T., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale împreună cu inculpaţii M.M.C., E.C.A., R.A.M., R.D.C. şi învinuitul T.B. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziţionat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. şi inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat şi societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului R.D.C., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale împreună cu inculpaţii M.M.C., E.C.A., R.A.M., B.C.T. şi învinuitul T.B. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziţionat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. şi inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat şi societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului R.D.C., care în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010 instigat fiind de inculpaţii M.A.C.M. şi E.C.A., împreună cu învinuitul T.B. şi cu complicitatea inculpatului M.A.C.M. a sustras autoturismul marca A., ce se afla în posesia inculpatului B.C.T., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.
Fapta inculpatului R.D.C., care în cursul anului 2010 a procurat inculpatului M.S.A. acte false pe care acesta le-a prezentat în vederea înmatriculării autoturismului marca A. cu numere false de înmatriculare zzz, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen.
Fapta inculpatului M.S.A., care în cursul anului 2010 a cumpărat de la inculpatul R.D.C. autoturismul marca A., cu numere de înmatriculare AG-xxx, având montate plăcuţe cu numere false de înmatriculare zzz, cunoscând că acesta provine dintr-o faptă penală, în scopul obţinerii pentru sine de avantaje materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului M.S.A., care în cursul anului 2010 a declarat în fals în faţa notarului că a pierdut certificatul de înmatriculare al autoturismului marca A. având montate plăcuţe cu numere false de înmatriculare zzz, în realitate nefiind nici un moment în posesia acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen.
Fapta inculpatului M.S.A., care a folosit în scopul înmatriculării autoturismului marca A., acte despre care a cunoscut că sunt false, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen.
Faptele inculpatului E.C.A., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale împreună cu inculpaţii M.M.C., R.D.C., R.A.M., B.C.T. şi învinuitul T.B. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziţionat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. şi inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat şi societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului au fost comise în condiţiile infracţiunilor continuate, fiind întrunite toate cerinţele de existenţă a acestei forme infracţionale, respectiv unitate de subiect activ, unitate de rezoluţie infracţională, pluralitate de acte şi unitate de conţinut juridic a acestor acte.
Faptele inculpatului E.C.A., care împreună cu inculpatul M.A.C.M. l-a instigat pe inculpatul R.D.C. să sustragă împreună cu învinuitul T.B. în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010 autoturismul marca A., aflat în posesia inculpatului B.C.T., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.
Faptele inculpatului R.A.M., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale împreună cu inculpaţii M.M.C., R.D.C., E.C.A., B.C.T. şi învinuitul T.B. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziţionat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. şi inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat şi societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Faptele inculpatului T.B., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale împreună cu inculpaţii M.M.C., R.D.C., E.C.A., B.C.T. şi R.A.M. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziţionat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. şi inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat şi societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului T.B., care în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010 împreună cu inculpatul R.D.C. şi cu complicitatea inculpatului M.M.C. a sustras autoturismul marca A., ce se afla în posesia inculpatului B.C.T., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.
Fapta inculpatului T.B., care în cursul anului 2010 a procurat inculpatului M.S.A. acte false pe care acesta le-a prezentat în vederea înmatriculării autoturismului marca A. cu numere false de înmatriculare zzz, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen.
Fapta inculpatului T.B., care în cursul anului 2011 a semnat în fals contractul de vânzare-cumpărare privind autoturismul marca A. cu număr de înmatriculare AG-xxx întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen.
Fapta inculpatului T.B., care în cursul anului 2011 a determinat o persoană necunoscută să întocmească în fals un contract de vânzare-cumpărare privind autoturismul marca A. cu număr de înmatriculare AG-xxx, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.
Fapta inculpatului M.C.M., care a cumpărat de la inculpatul B.C.T. autoturismul marca A. cunoscând că acesta provine dintr-o faptă penală, în scopul obţinerii pentru sine de avantaje materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului M.C.M., care în cursul anului 2011 a primit autoturismul marca A. cu număr de înmatriculare AG-xxx, cunoscând că acesta provine din săvârşirea unei infracţiuni, în realitate fiind vorba de acelaşi autoturism marca A. cu număr de înmatriculare xxx, în scopul obţinerii de avantaje materiale pentru inculpatul M.S.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.
II. Din actele cauzei rezultă că în cursul anului 2010 inculpatul R.A.M. împreună cu inculpaţii T.B. şi M.V.V., pe fondul unor relaţii tensionate cu inculpatul R.D.C., au înstrăinat, fără drept, autoturismul marca M. proprietatea acestuia din urmă.
În drept, faptele inculpaţilor R.A.M., T.B. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen.
III. În cursul lunilor iulie-august 2009 inculpatul R.A.M. s-a deplasat la târgul V., cumpărând pentru soţia sa, inculpata R.B.L., un autoturism P.C. de la un cetăţean italian în schimbul sumei de 18.000 euro.
Vânzătorul i-a spus inculpatului R.A.M. că proprietarul autoturismului este M.R. fiindu-i prezentat un act în acest sens, afirmând că îi va aduce actele necesare pentru clarificarea situaţiei.
Ulterior, în cursul lunii martie - aprilie 2010, organele de poliţie l-au încunoştinţat pe inculpat că maşina a fost sustrasă din Italia.
În momentul cumpărării maşinii, inculpatul a primit şi cartea de identitate emisă de autorităţile italiene unde proprietar figura cetăţeanul italian M.R., cartea de identitate, autorizaţia cu nume provizorii şi permis de conducere al aceleiaşi persoane.
Deşi cei doi inculpaţi au avut bănuieli cu privire la provenienţa licită a autoturismului, au acceptat să-l folosească în continuare până în cursul lunii iunie 2010 când li s-a adus la cunoştinţă că maşina a fost furată din Italia.
În drept faptele inculpaţilor R.A.M. şi R.B.L., care în cursul anului 2010 au achiziţionat de la persoane necunoscute autoturismul marca P., înmatriculat în Italia, despre care cunoşteau că provine din săvârşirea unei fapte penale, folosindu-l în interes personal realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.
IV. În cursul anului 2010 inculpatul R.A.M. a vândut, prin intermediul martorului M.V.V., autoturismul marca S. cunoscând că acesta a fost sustras din Ungaria, inducând în eroare partea vătămată D.E., cauzându-i un prejudiciu de 3000 euro.
La data de 15 aprilie 2010, organele de poliţie din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Furturi de Autovehicule au fost sesizate cu privire la faptul că maşina a fost sustrasă din Ungaria la data de 12 noiembrie 2009.
Partea vătămată D.E. a arătat că la începutul lunii martie 2010 a cumpărat de la M.V.V. autoturismul marca S. cu suma de 3000 euro primind şi un certificat de înmatriculare în limba maghiară, respectiv cheile maşinii.
În momentul în care s-a prezentat la RAR - Reprezentanţa Voluntari - pentru obţinerea certificatului de autentificare i s-a spus că maşina a fost furată din Ungaria astfel încât autoturismul a fost restituit lui M.V.V. şi acesta i-a dat suma de 3000 euro pe care o primise anterior.
În drept, fapta inculpatului R.A.M. care în cursul anului 2010 a înstrăinat un autoturism, cunoscând că acesta a fost sustras din Ungaria, inducând în eroare partea vătămată D.E. cauzându-i un prejudiciu de 3000 euro realizează elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen.
V. Acelaşi inculpat, în cursul anului 2010 a înstrăinat autoturismul marca S. învinuitei B.I., cunoscând că acesta a fost sustras din Ungaria.
B.I., la rândul său, cunoştea că maşina a fost sustrasă arătând că o cumpărase de la inculpatul R.A.M. cu suma de 2.300 euro.
Autoturismul a fost indisponibilizat de organele de poliţie la data de 3 martie 2011.
În drept, fapta inculpatului R.A.M. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen.
Având în vedere starea de fapt, expusă anterior în mod succint şi probele administrate în cauză, Înalta Curte reţine, cu privire la recursurile declarate, următoarele:
I. Recurenţii inculpaţi M.A.C.M. şi M.M.C. au contestat situaţia de fapt apreciind că faptele reţinute în sarcina acestora nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, respectiv instigare la furt. De asemenea, a arătat, cu privire la infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual, că adeverinţa eliberată de organele de poliţie nu produce consecinţe juridice iar infracţiunea de fals în declaraţii nu poate fi reţinută, întrucât inculpatul a formulat o plângere penală şi ca atare, afirmaţiile inserate în conţinutul acesteia trebuiau verificate de organele competente.
Probele administrate, în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc însă contrariul, prezumţia de nevinovăţie fiind înlăturată.
Scopul urmărit de inculpatul M.A.C.M. a fost acela de a intra în posesia primei de asigurare, cooptând în activitatea infracţională şi pe ceilalţi inculpaţi care au acţionat cu intenţie indirectă.
Astfel, rezultă că inculpatul M.A.C.M. - căruia, potrivit proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice i se spunea M.A.C.M. - era titularul unui contract de leasing cu P.L. în calitate de reprezentant al firmei SC S.D.C. SA, contract ce a avut ca obiect un autoturism marca A., inculpatul fiind cel care trebuia să plătească o rată lunară de 1000 euro, iar la final avea obligaţia de a plăti şi valoarea reziduală în cuantum de 15-20.000 euro.
Autoturismul marca A. a fost asigurat la SC A.T.A. SA pentru o primă de asigurare de 84.297 RON, fiind folosit de inculpatul M.A.C.M. o perioadă de aproximativ 2 ani.
Pentru a intra în posesia primei de asigurare inculpatul M.A.C.M. cu ştiinţa celorlalţi inculpaţi a înscenat sustragerea maşinii, inculpatul E.C.A. urmând să efectueze alte operaţiuni ilicite cu ajutorul inculpaţilor R.A.M., R.D.C., M.M.C., B.C.T., M.C.M.
Din analiza declaraţiilor date de inculpaţii M.C.M. şi T.B., în cursul urmăririi penale, rezultă, modalitatea în care autoturismul marca A. a ajuns în posesia lor, afirmând că acesta a aparţinut unui doctor fiind dată inculpatului B.C.T. pentru a o vinde, urmând ca inculpatul M.A.C.M., să declare că a fost furată.
Inculpatul M.A.C.M. cu complicitatea inculpaţilor M.M.C., B.C.T., E.C.A., R.A.M., R.D.C. şi T.B., au înstrăinat fără drept autoturismul în mod succesiv inculpatului M.C.M. şi inculpatului M.S.A. Ulterior inculpatul M.A.C.M. a reclamat furtul le organele de poliţie solicitând, mai apoi, societăţii de asigurare A.T.A. plata primei de asigurare.
Din analiza proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii E.C.A., M.M.C., M.A.C.M. rezultă, în mod indubitabil, că inculpatul M.A.C.M. i-a somat să-i aducă autoturismul înapoi, care fusese înstrăinat cu acordul său.
Relevante în ceea ce priveşte reprezentarea de către inculpaţi a faptelor săvârşite şi a scopului urmărit de inculpatul M.A.C.M., sunt şi declaraţiile inculpatului T.B. date în cursul urmăririi penale dar şi faptul că inculpaţii nu au contestat convorbirile telefonice care reflectă modul în care au conceput întreaga activitate infracţională.
În acelaşi sens, prezintă relevanţă faptul că inculpatul M.A.C.M. în momentul reclamării furtului, nu a adus la cunoştinţa organelor de poliţie faptul că, anterior, a predat maşina şi un rând de chei inculpatului E.C.A.
Ulterior datei de 11 februarie 2010, între inculpatul M.A.C.M. şi inculpatul E.C.A. a avut loc un schimb de mesaje, din care rezultă că aceştia discutau despre restituirea banilor primiţi pe autoturism.
Mai mult, din declaraţia dată de inculpatul E.C.A. la 22 martie 2011 rezultă că inculpatul M.A.C.M. cunoştea despre înstrăinarea maşinii, reproşându-i că nu a primit preţul pe care l-a cerut.
De asemenea, inculpaţii M.C.M. şi T.B. au declarat că ştiau că maşina a fost achiziţionată în leasing şi aparţine unui doctor, fiind dată inculpatului B.C.T. să o vândă, după care M.A.C.M. urma să o declare ca fiind furată cu consecinţa intrării în posesia poliţei de asigurare.
În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, Înalta Curte nu-şi poate însuşi argumentele apărării în sensul că ne aflăm doar în prezenţa unei plângeri penale care obliga la verificarea aspectelor relatate de inculpatul M.A.C.M.
Este adevărat faptul că plângerea penală constituie un mod de sesizare dar în speţa dedusă judecăţii, ea nu a îmbrăcat o astfel de formă, inculpatul M.A.C.M. prezentând autorităţilor competente o situaţie de fapt necorespunzătoare realităţii.
În fine, în ceea ce priveşte participaţia improprie la fals intelectual, infracţiunea subzistă în condiţiile în care plângerea a produs consecinţe juridice, organele de poliţie întocmind procesul verbal de constatare la faţa locului care, la rândul său, conţinea date nereale.
Cu referire expresă la inculpatul M.M.C., Înalta Curte reţine, alături de cele la care s-a făcut referire anterior, că acesta a participat la a doua înstrăinare a autoturismului către inculpatul M.C.M. împreună cu inculpaţii E.C.A. şi R.D.C., având reprezentarea că această acţiune ilicită îi ajută şi inculpatului M.A.C.M. să inducă în eroare societatea de asigurare.
Mai mult, probele administrate confirmă faptul că inculpatul a participat la înmânarea cheii autoturismului de la inculpatul M.A.C.M. la inculpatul E.C.A.
Recursurile inculpaţilor M.A.C.M. şi M.M.C. sunt însă fondate şi urmează a fi admise în ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile. Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă este legea nouă, în raport de limitele de pedeapsă reduse, dar şi de posibilitatea împăcării părţilor în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune.
Ca atare, pentru recurenţii inculpaţi M.A.C.M. şi M.M.C., Înalta Curte va dispune descontopirea pedepselor rezultante şi repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tentativă la înşelăciune, dat fiind faptul că între părţi a intervenit împăcarea, se va dispune încetarea procesului penal.
Pentru celelalte infracţiuni pedepsele vor fi reduse în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute în legea nouă, stabilind o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare respectiv 1 an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere în condiţiile art. 93 C. pen.
În ceea ce priveşte durata termenului de supraveghere la care face referire dispoziţiile art. 92 C. pen.: -„Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate”,- Înalta Curte apreciază că se impune a fi făcute câteva observaţii.
Astfel, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere reprezintă un mijloc de individualizare judiciară a pedepsei dând posibilitatea instanţei să stabilească o concordanţă între gradul de pericol social concret al faptei şi făptuitorului şi sancţiunea penală ce se aplică în cazul concret dedus judecăţii.
Spre deosebire de celelalte mijloace de individualizare care dau posibilitatea instanţei să stabilească cât mai just cuantumul pedepsei, cele două forme de suspendare permit organului judiciar să se pronunţe şi asupra modului de executare a pedepsei stabilite. Constrângerea directă, care se realizează totdeauna prin executarea prorpiu-zisă a pedepsei, este înlocuită în acest caz cu o constrângere indirectă, care se exercită tocmai datorită acordării suspendării, deoarece în cursul termenului de încercare, condamnatul este ameninţat că va executa şi pedeapsa suspendată, dacă va săvârşi din nou o infracţiune.
Dispoziţiile art. 92 C. pen. stabilesc un termen de încercare cuprins între 2 şi 4 ani cu condiţia ca acesta să nu fie mai mic decât pedeapsa principală aplicată de instanţă.
Dacă spre deosebire de amânarea executării pedepsei care stabileşte un termen de încercare de 2 ani - indiferent de cuantumul pedepsei principale - în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere legiuitorul a stabilit un termen de încercare variabil tocmai pentru a da posibilitatea judecătorului să individualizeze în mod corespunzător gradul de pericol social al faptei şi făptuitorului.
Se impune, de asemenea, a se face distincţie între pedeapsa principală, care nu poate fi mai mare de 3 ani şi modalitatea de individualizare a modului de executare a acesteia.
Din această perspectivă apreciem ca fiind greşită interpretarea potrivit căreia în cazul aplicării unei pedepse principale de 6 luni închisoare sau de 3 ani închisoare, termenul maxim - pentru ambele variante - de încercare, să fie de 4 ani, lăsându-se fără conţinut cuantumul pedepsei principale şi implicit restrângând posibilitatea instanţei de a efectua o proporţionalizare corectă a sancţiunii.
Prin urmare, în cazul aplicării unei pedepse principale de 3 ani închisoare - cum este cazul inculpatului M.A.C.M. - termenul de încercare ce poate fi stabilit trebuie să fie cuprins între 2 şi 4 ani (maxim 7 ani) dar nu mai mic de 3 ani, apreciindu-se că un termen de încercare de 5 luni este suficient.
II. Recurentul inculpat R.D.C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi, pe cale de consecinţă, ca urmare a împăcării părţilor, să se dispună încetarea procesului penal pentru infracţiunile de tentativă la înşelăciune şi furt calificat.
Pentru infracţiunea de complicitate la uz de fals s-a solicitat achitarea, întrucât nu sunt probe care să dovedească vinovăţia sa.
Înalta Curte reţine că infracţiunea de complicitate la uz de fals a fost săvârşită de inculpat în cursul anului 2010 şi constă în aceea că a prezentat inculpatului M.S.A. acte false pe care acesta le-a prezentat în vederea înmatriculării autoturismului marca A.
Sub aspect probatoriu, relevante în dovedirea vinovăţiei sunt declaraţiile inculpatului T.B. care a arătat că inculpatul R.D.C. a fost cel care i-a dat actele necesare înmatriculării autoturismului marca A. respectiv cartea de identitate, certificat de autenticitate de la RAR, fişa fiscală şi contractul de vânzare-cumpărare.
Actele false au fost remise inculpatului M.S.A. care la rândul său le-a folosit la Serviciul Înmatriculări Argeş.
În declaraţia dată de inculpatul T.B. la 7 octombrie 2011, se arată că autoturismul pe care l-a predat inculpatului M.S.A. a fost primit de la inculpatul R.D.C.
Inculpatul R.D.C. a fost implicat, astfel cum s-a arătat anterior şi cum au reţinut şi instanţele de fond/apel şi în sustragerea aceleiaşi maşini, cunoscând întregul circuit şi scopul urmărit respectiv inducerea în eroare a societăţii de asigurare de către inculpatul M.A.C.M.
Nu poate fi acceptată critica privind încetarea procesului penal şi pentru infracţiunea de furt calificat dat fiind faptul că o asemenea soluţie poate fi dispusă, în raport cu dispoziţiile art. 231 C. pen., numai atunci când furtul a fost săvârşit de un membru al familiei, un minor în paguba tutorelui respectiv de persoana care locuieşte împreună cu partea vătămată, cerinţă care în speţa analizată nu este îndeplinită.
Ori de câte ori împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, legea o arată în mod expres în norma de incriminare - astfel cum se prevede în dispoziţiile art. 244 C. pen. (înşelăciune) art. 245 C. pen. (înşelăciunea privind asigurările), ori în dispoziţiile art. 229 C. pen., această cauză exoneratoarea de răspundere penală nu este prevăzută.
Ca atare, Înalta Curte va constata că recursul inculpatului R.D.C. este fondat, în parte, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile.
În raport cu situaţia juridică a recurentului inculpat, legea penală mai favorabilă este legea nouă şi ca atare, pentru infracţiunea de înşelăciune se va dispune încetarea procesului penal, iar pentru infracţiunea de furt calificat şi complicitate la uz de fals vor fi reduse pedepsele în raport cu noua încadrare juridică, cu aplicarea regimului sancţionator prevăzut de art. 39 C. pen., stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare.
În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. va fi revocat beneficiul suspendării sub supraveghere cu privire la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 477 din 12 martie 2003 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, inculpatul executând în final, în regim de detenţie, pedeapsa de 4 ani şi 11 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Se va deduce perioada arestării preventive de la 5 ianuarie 2003 la 14 martie 2003 şi de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.
III. Recurentul inculpat E.C.A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, şi pe cale de consecinţă, încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor.
Înalta Curte, constată ca fiind fondate în parte criticile, în sensul că legea penală mai favorabilă, pentru inculpatul E.C.A. este legea nouă şi ca atare pentru infracţiunea de tentativă la înşelăciune se va dispune încetarea procesului penal.
Nu se justifică ridicarea măsurii sechestrului asigurător pentru suma de 8.500 RON, dat fiind faptul că aceasta nu a fost luată în raport cu infracţiunea de tentativă la înşelăciune pentru care a intervenit împăcarea părţilor, ci pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea celorlalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului.
Probaţiunea relevantă sub aspectul infracţiunii de instigare la furt calificat, rezidă în declaraţiile celorlalţi inculpaţi din care rezultă implicarea inculpatului E.C.A. corelate cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice precum şi celelalte elemente de fapt la care instanţa de fond a făcut referire în considerentele sentinţei.
În ceea ce priveşte încetarea procesului penal pentru infracţiunea de furt sunt valabile argumentele arătate în analiza recursului inculpatului R.D.C.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va casa în parte hotărârile pronunţate şi în rejudecare, pentru infracţiunea de tentativă la înşelăciune va dispune încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor iar pentru infracţiunea de instigare la furt calificat se va reduce pedeapsa în raport cu limitele de sancţionare prevăzute în legea nouă, respectiv de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare.
Fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 91 C. pen. se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
IV. Examinând criticile invocate de recurentul inculpat M.C.M., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate în parte numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, identificată, pentru inculpatul M.C.M., ca fiind legea nouă.
În aceste condiţii, având în vedere faptul că în cursul procesului a intervenit împăcarea părţilor urmează a se dispune casarea hotărârilor pronunţate şi în rejudecare, încetarea procesului penal pentru infracţiunea de tentativă la înşelăciune.
V. Recurentul inculpat R.A.M. a solicitat pentru infracţiunea de înşelăciune încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor, iar pentru infracţiunile de tăinuire, achitarea dat fiind faptul că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt.
Se susţine că inculpatul nu ştia că cele două autoturisme provin din săvârşirea unor fapte penale şi ca atare nu poate răspunde penal pentru infracţiunea de tăinuire.
Înalta Curte îşi însuşeşte doar în parte criticile recurentului inculpat R.A.M., respectiv încetarea procesului penal pentru infracţiunile de tentativă la înşelăciune, respectiv înşelăciune, intervenind împăcarea părţilor.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tăinuire (2 fapte) acestea constau în aceea că în anul 2010 inculpatul R.A.M. a primit de la persoane necunoscute autoturismul marca P., înmatriculat în Italia, despre care ştia că provine din săvârşirea unei fapte penale, pe care l-a folosit pentru sine şi împreună cu soţia sa, inculpata R.B.L.
Acelaşi inculpat, în cursul anului 2010 a înstrăinat autoturismul marca S., învinuitei B.I. cunoscând că acesta este sustras din Ungaria, în scopul obţinerii de avantaje materiale.
Împrejurarea că inculpatul R.A.M. ştia de provenienţa ilicită a celor două autoturisme rezultă din declaraţiile martorilor B.I. şi M.A. care au arătat că inculpatul se ocupa cu vânzarea, respectiv cumpărarea unor autoturisme cu acte care „nu sunt în regulă” precum şi cu declaraţiile părţii vătămate D.E. care a arătat că inculpatul R.A.M. este cel care a restituit doar suma de 2000 euro din cei 3500 euro pe care îi dăduse anterior martorului M.V.V., în ziua în care inculpatul R.A.M. a vândut acelaşi autoturism învinuitei B.I.
De asemenea, probele testimoniale se coroborează cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice dar şi cu înscrisurile emise de organele de poliţie din care rezultă că autoturismul marca P. figura ca fiind sustras din Ungaria.
Semnificativ, sub aspect probatoriu este şi faptul că inculpatul a recunoscut că se ocupa cu vânzarea de autoturisme second-hand, iar mecanismul utilizat, pentru săvârşirea infracţiunilor de tăinuire, este similar cu cel folosit la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna părţii vătămate D.E.
Ca atare nu pot fi reţinute, astfel cum s-a solicitat nici incidenţa unor în cauze justificative şi nici cauze de neimputabilitate care să permită pronunţarea unei soluţii de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. d), respectiv art. 16 lit. c) C. proc. pen.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va casa hotărârile, va descontopi pedepsele şi în rejudecare va dispune încetarea procesului penal pentru infracţiunile de înşelăciune şi va reduce pedepsele pentru cele două infracţiuni de tăinuire în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute în legea nouă.
Fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 91 C. pen. se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
VI. Recurentul inculpat T.B. a solicitat casarea hotărârilor şi în rejudecare încetarea procesului penal pentru infracţiunea de înşelăciune, iar pentru infracţiunile de complicitate la uz de fals, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi furt calificat să se dispună achitarea, hotărârea de condamnare fiind rezultatul unei grave erori de fapt.
Criticile recurentului inculpat sunt în parte fondate, numai în ceea ce priveşte încetarea procesului penal pentru infracţiunea de înşelăciune.
În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la uz de fals, aceasta constă în aceea că inculpatul a procurat, pentru inculpatul M.S.A., acte false pe care acesta din urmă le-a folosit în vederea înmatriculării autoturismului marca A.
De asemenea, inculpatul T.B. a semnat în fals contractul de vânzare-cumpărare al aceluiaşi autoturism, iar în 2011 a determinat o persoană necunoscută să întocmească în fals un contract de vânzare-cumpărare privind autoturismul marca A. cu nr. de înmatriculare AG-xxx.
Infracţiunea de furt calificat constă în aceea că în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 1 februarie 2010 împreună cu inculpatul R.D.C. şi cu complicitatea inculpatului M.M.C. au sustras autoturismul marca A. cu nr. de înmatriculare xxx, care se afla în posesia inculpatului B.C.T.
Sub aspect probatoriu, Înalta Curte reţine declaraţiile iniţiale date de inculpatul T.B., în care a recunoscut faptele, fiind descrisă modalitatea în care au fost săvârşite.
Astfel, a arătat că în noaptea de 31 ianuarie - 1 februarie 2010, inculpatul T.B. a condus autoturismul marca A., până la clinica medicală, utilizând o cheie primită de la o altă persoană care nu era proprietarul maşinii. Aceste elemente confirmă reprezentarea inculpatului T.B. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de furt.
Şi celelalte două infracţiuni sunt recunoscute de inculpat în declaraţiile date astfel că revenirea acestuia pe parcursul judecăţii, este neîntemeiată.
Inculpatul a arătat că a preluat actele false ale autoturismului de la inculpatul R.D.C. şi le-a remis inculpatului M.S.A. care la rândul său le-a utilizat la Serviciul Înmatriculări Argeş. Inculpatul T.B. ştia că acel autoturism aparţine inculpatului M.A.C.M. şi urma să-l declare furat, iar în actul de vânzare-cumpărare, la rubrica proprietar figura o persoană de sex feminin.
De altfel, inculpatul T.B. a recunoscut că a semnat la rubrica vânzător unde figura inculpatul M.S.A., prezentând contractul la Serviciul de Înmatriculări, iar la rubrica proprietar figura o persoană din Republica Moldova, respectiv C.V. al cărui act de identitate a fost folosit tot de inculpatul T.B.
Declaraţiile inculpatului T.B. se coroborează cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi astfel încât, Înalta Curte apreciază că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut vinovăţia acestuia.
Pe cale de consecinţă recursul inculpatului T.B. va fi admis, în parte, cu consecinţa încetării procesului pentru infracţiunea de înşelăciune şi reducerea pedepsei pentru infracţiunea de furt şi uz de fals şi aplicarea regulilor concursului de infracţiuni, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare în condiţiile prev. de art. 91 C. pen.
VIII. Recursul Parchetului a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 172 şi 14 C. proc. pen.
Greşita aplicare a legii constă în deducerea greşită a arestului preventiv pentru inculpatul R.D.C., respectiv greşita admitere a apelului apărătorului părţii civile D.E., cu consecinţa reducerii amenzii judiciare.
Individualizarea greşită a pedepsei se reţine doar cu privire la inculpatul M.S.A., apreciind că nu se justifică suspendarea executării acesteia.
Din actele cauzei, aşa cum corect reţine Parchetul, inculpatul R.D.C. a fost privat de libertate în perioada 5 ianuarie 2003 până la 14 martie 2003 şi nu de la 5 ianuarie 2003 la 12 martie 2003. Pe cale de consecinţă, din pedeapsa aplicată inculpatului va fi dedusă perioada executată de la 5 ianuarie 2003 la 14 martie 2003 şi de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.
Nu sunt întemeiate celelalte două critici, Înalta Curte apreciind că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 861 C. pen., astfel încât, în mod corect instanţele au suspendat pedeapsa aplicată inculpatului M.S.A.
În ceea ce priveşte reducerea cuantumului amenzii judiciare, Înalta Curte constată că apelul a fost în mod corect admis prin prisma dispoziţiilor art. 409 lit. e) C. proc. pen. care permit exercitarea căii de atac de către apărător şi cu privire la amenzile judiciare aplicate.
VIII. Recurentul inculpat M.S.A. a solicitat achitarea pentru infracţiunea de tăinuire în condiţiile în care inculpatul nu a ştiut că autoturismul marca A. provenea din săvârşirea unei fapte penale, instanţele nemotivând hotărârile pronunţate în cauză.
În subsidiar a solicitat încetarea procesului penal întrucât tăinuitorului nu i se poate crea o situaţie mai grea decât autorului sau complicelui la infracţiunea de bază, în speţă infracţiunea de tentativă la înşelăciune.
Cum pentru această ultimă infracţiune a intervenit împăcarea - impunându-se încetarea procesului penal - pentru identitate de raţionament şi pentru infracţiunea de tăinuire se impune aceeaşi soluţie.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă recurentul inculpat a solicitat aplicarea legii noi pe care o apreciază ca fiind mai blândă.
Recursul inculpatului este nefondat.
Din actele cauzei rezultă că în sarcina acestuia au fost reţinute infracţiunile de tăinuire prev. de art. 221 alin. (1) C. pen. constând în aceea că în cursul anului 2010 a cumpărat de la inculpatul R.D.C. autoturismul marca A. cu nr. de înmatriculare AG-xxx având montate plăcuţe cu numere false de înmatriculare zzz cunoscând că acesta provine dintr-o faptă penală; fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. constând în aceea că a declarat în mod fals, în faţa notarului, că a pierdut certificatul de înmatriculare al aceluiaşi autoturism marca A.; uz de fals prev. de art. 291 C. pen. constând în aceea că a folosit, în scopul înmatriculării autoturismului marca A., acte despre care a cunoscut că sunt false.
În ceea ce priveşte prima critică, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că infracţiunea de tăinuire este o infracţiune autonomă, de sine stătătoare, cu o incriminare proprie. Ca atare soluţia dată pentru infracţiunea de tentativă la înşelăciune nu poate fi adoptată şi pentru infracţiunea de tăinuire.
Pe de altă parte, dacă pentru această infracţiune împăcarea părţilor înlătura răspunderea penală, aceasta trebuia să fie prevăzută în mod expres.
Probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc vinovăţia inculpatului, astfel încât, hotărârea de condamnare dispusă în cauză este legală.
Astfel inculpatul T.B. a arătat că i-a adus la cunoştinţă inculpatului M.S.A. că nu există un certificat de înmatriculare al autoturismului şi că pentru a-l dobândi trebuie să-l declare pierdut.
Lipsa certificatului de înmatriculare, lipsa cheii originale a maşinii, preţul relativ mic cerut, sunt elemente care demonstrează că inculpatul a avut reprezentarea că autoturismul provine din săvârşirea unei fapte penale.
Aceste elemente se impun a fi analizate şi prin atitudinea neechivocă a inculpatului care a declarat în faţa notarului, în mod nereal, că a pierdut certificatul de înmatriculare, act pe care nu l-a avut niciodată în posesia sa.
În fine, uzul de fals derivă din elementele expuse anterior, inculpatul folosind pentru înmatriculare acte ştiind că acestea sunt false.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, Înalta Curte apreciază că aceasta este legea veche în condiţiile în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Această modalitate de executare reglementată de legea nouă, obligă la măsuri de supraveghere suplimentare, ceea ce ar îngreuna situaţia inculpatului.
IX. Recurenta inculpată R.B.L. a solicitat casarea ambelor hotărâri şi în rejudecare achitarea sa întrucât nu ştia că autoturismul pe care l-a folosit provine din săvârşirea unei fapte penale.
Recursul este nefondat.
Infracţiunea de tăinuire reţinută în sarcina inculpatei R.B.L. constă în aceea că în cursul anului 2010 a primit de la persoane necunoscute autoturismul marca P., de culoare gri, înmatriculat în Italia, despre care cunoştea că provine din săvârşirea unei fapte penale.
Din declaraţiile inculpatului T.B. rezultă că ştia de la inculpatul R.A.M. că a cumpărat autoturismul marca P. de la un cetăţean italian, cunoscând că acesta este sustras. La rândul său, inculpata R.B.L. cunoştea provenienţa ilicită a maşinii, arătând iniţial că autovehiculul a fost cumpărat de la o persoană din Italia, iar ulterior, la data de 19 aprilie 2011 a arătat, în declaraţia dată, că acelaşi autoturism a fost cumpărat de inculpatul R.A.M. de la o persoană necunoscută din târgul V., primind o singură cheie şi fără a întocmi vreun act.
În momentul în care inculpaţii R.A.M. şi R.B.L: au aflat că organele de poliţie se interesează de situaţia autoturismului, au încercat să-l vândă cu ajutorul martorului M.V.V., tranzacţia nefiind însă finalizată.
Probele testimoniale se coroborează cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, astfel încât cererea inculpatei, în sensul achitării sale pentru infracţiunea de tăinuire, este nefondată.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, acesta este legea veche, argumentele prezentate la analiza recursului inculpatului M.S.A. fiind valabile şi pentru inculpata R.B.L.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii R.D.C., M.A.C.M., M.M.C., E.C.A., R.A.M., T.B. şi M.C.M. împotriva deciziei penale nr. 345/A din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va casa în parte decizia şi în parte sentinţa penală nr. 302 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptelor şi modalitatea de executare a acestora.
Rejudecând în aceste limite:
1. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, aplicată inculpatului R.D.C., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:
În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la tentativă de înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 C. pen. şi art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.D.C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b).
Va reduce pedeapsa pentru infracţiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. de la 1 an închisoare la 9 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 C. pen. va contopi pedepsele de 1 an şi 2 luni închisoare, respectiv 9 luni închisoare şi va dispune executarea pedepsei celei mai grele de 1 an şi două luni închisoare la care se va adaugă o treime, în final inculpatul urmând să execute 1 an şi 5 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 96 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen. va dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 477 din 12 martie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 1 aprilie 2003, pedeapsă pe care o va adăuga la pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 11 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Va deduce pedeapsa executată de la 5 ianuarie 2003 la 14 martie 2003 şi de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.
2. În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul M.C.M., din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la tentativă de înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împăcării părţilor.
Va înlătură din dispozitivul deciziei atacate prevederile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
3. Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.A.C.M. de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de tentativă la înşelăciune prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împăcării părţilor.
În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 25 raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (2) lit. a), e), g) şi i) C. pen. anterior, în infracţiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Va reduce pedeapsa pentru participaţie improprie la instigare la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 52 C. pen. raportat la art. 47 din acelaşi Cod, raportat la art. 321 C. pen. de la 2 ani la 1 an închisoare.
Va reduce pedeapsa pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 52 C. pen. raportat la art. 321 din acelaşi Cod de la 2 ani la 1 an închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele de câte 1 an închisoare (4 pedepse) aplicate inculpatului M.A.C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la instigare la fals intelectual prev. de art. 52 raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., respectiv participaţie improprie la fals intelectual prev. de art. 52 raportat la art. 321 C. pen. şi 1 an închisoare pentru infracţiunea de instigare la furt calificat şi 1 an închisoare pentru fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen. şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se va adăuga o treime din celelalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani închisoare şi 1 an şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile prev. de art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.
4. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului M.M.C. în pedepse componente pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.M.C., din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.M.C. pentru infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a împăcării părţilor.
În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.
5. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului E.C.A. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului E.C.A. din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 386 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E.C.A. pentru infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a împăcării părţilor.
În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 25 raportat la art. 208 - 209 lit. a), e), g) şi i) C. pen. anterior, în infracţiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) C. proc. pen., art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.
6. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului R.A.M., de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1), (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.A.M. pentru infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1), (2) C. pen., urmare a împăcării părţilor.
În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.A.M. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a împăcării părţilor.
Va reduce pedepsele pentru infracţiunea de tăinuire prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (2 fapte) de la câte 3 ani închisoare la câte 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 C. pen. va contopi pedepsele aplicate şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga o treime din pedeapsă, inculpatul urmând să execute în final 2 ani şi 8 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.
7. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior aplicată inculpatului T.B., în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.B. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a împăcării părţilor.
În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. anterior, în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi va reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an închisoare.
Va reduce pedeapsa pentru infracţiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 48 raportat la art. 323 C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) C. pen. va contopi pedepsele de câte 1 an închisoare (4 pedepse) şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare la care va adăuga o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite şi va dispune ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu contravin prezentei decizii.
Va constata că inculpatul R.D.C. este arestat în altă cauză.
II. În baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.S.A. şi R.B.L. împotriva aceleiaşi decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 189-192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii R.D.C., M.A.C.M., M.M.C., E.C.A., R.A.M., T.B. şi M.C.M. împotriva deciziei penale nr. 345/A din 7 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 302 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptelor, cuantumul pedepselor aplicate şi modalitatea de executare a acestora.
Rejudecând în aceste limite:
1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, aplicată inculpatului R.D.C., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:
În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la tentativă de înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 C. pen. şi art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.D.C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă de înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an şi 2 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b).
Reduce pedeapsa pentru infracţiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. de la 1 an închisoare la 9 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 C. pen. contopeşte pedepsele de 1 an şi 2 luni închisoare, respectiv 9 luni închisoare şi dispune executarea pedepsei celei mai grele de 1 an şi două luni închisoare la care se adaugă o treime, în final inculpatul urmând să execute 1 an şi 5 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 96 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen. dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 477 din 12 martie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 1 aprilie 2003, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 11 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Deduce pedeapsa executată de la 5 ianuarie 2003 la 14 martie 2003 şi de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.
2. În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul M.C.M., din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la tentativă de înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împăcării părţilor.
Înlătură din dispozitivul deciziei atacate prevederile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.A.C.M. de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de tentativă la înşelăciune prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., ca urmare a împăcării părţilor.
În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 25 raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (2) lit. a), e), g) şi i) C. pen. anterior, în infracţiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Reduce pedeapsa pentru participaţie improprie la instigare la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 52 C. pen. raportat la art. 47 din acelaşi Cod, raportat la art. 321 C. pen. de la 2 ani la 1 an închisoare.
Reduce pedeapsa pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 52 C. pen. raportat la art. 321 din acelaşi Cod de la 2 ani la 1 an închisoare.
În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele de câte 1 an închisoare (4 pedepse) aplicate inculpatului M.A.C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la instigare la fals intelectual prev. de art. 52 raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., respectiv participaţie improprie la fals intelectual prev. de art. 52 raportat la art. 321 C. pen. şi 1 an închisoare pentru infracţiunea de instigare la furt calificat şi 1 an închisoare pentru fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen. şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă o treime din celelalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani închisoare şi 1 an şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile prev. de art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.
4. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului M.M.C. în pedepse componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.M.C., din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.M.C. pentru infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a împăcării părţilor.
În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin. (1) şi art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. şi art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.
5. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului E.C.A. în pedepse componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului E.C.A. din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 386 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E.C.A. pentru infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a împăcării părţilor.
În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 25 raportat la art. 208 - art. 209 lit. a), e), g) şi i) C. pen. anterior, în infracţiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) C. pen., art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.
6. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului R.A.M., de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1), (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.A.M. pentru infracţiunea de complicitate la tentativă la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1), (2) C. pen., urmare a împăcării părţilor.
În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior, în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.A.M. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a împăcării părţilor.
Reduce pedepsele pentru infracţiunea de tăinuire prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (2 fapte) de la câte 3 ani închisoare la câte 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă o treime din pedeapsă, inculpatul urmând să execute în final 2 ani şi 8 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.
7. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior aplicată inculpatului T.B., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. anterior, în infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.B. pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) şi art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., urmare a împăcării părţilor.
În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. anterior, în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an închisoare.
Reduce pedeapsa pentru infracţiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 48 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) C. pen. contopeşte pedepsele de câte 1 an închisoare (4 pedepse) şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite şi dispune ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu contravin prezentei decizii.
Constată că inculpatul R.D.C. este arestat în altă cauză.
II. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.S.A. şi R.B.L. împotriva aceleiaşi decizii.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi M.A.C.M., M.M.C., E.C.A., R.A.M., T.B. şi M.C.M. până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R.D.C., în sumă de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi M.S.A. şi R.B.L. la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2202/2014. Penal. Contestaţia la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2122/2014. Penal. Cerere de contopire a... → |
|---|
