ICCJ. Decizia nr. 2095/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2095/2014
Dosar nr. 3624/87/2013
Şedinţa publică din 20 iunie 2014
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 141 din 8 octombrie 2013 Tribunalul Teleorman, secţia penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnaţii N.M. şi N.I.M. Tribunalul Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 4017 din 5 decembrie 2012 a I.C.C.J.
A fost obligat fiecare condamnat la plata a câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că:
Prin cererile de revizuire formulate condamnaţii N.M. şi N.I.M. au susţinut că au fost condamnaţi definitiv, în baza declaraţiilor mincinoase ale părţilor vătămate şi ale părinţilor acestora, având calitatea de martori în cauza penală, că în mod nejustificat le-a fost respinsă cererea de confruntare a lor cu aceste persoane, că declaraţiile mincinoase ale părţilor vătămate şi martorilor cauzei, reprezintă înscrisuri false, în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., şi că hotărârea de condamnare a lor s-a pronunţat în baza unor presupuneri, fără să existe probe temeinice de vinovăţie.
A fost ataşat Dosarul penal nr. 6589/87/2010 al Tribunalului Teleorman.
A reţinut Tribunalul că Sentinţa penală nr. 9 din data de 24 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4017 din data de 5 decembrie 2012, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuenţii N.M. şi N.I.M. au fost condamnaţi la pedepsele rezultante de câte 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) raportat la art. 2 lit. b), pct. 12 din Legea nr. 39/2003 şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se că, în cursul lunii august 2004, inculpaţii N.M. şi N.I.M. (fostă G.), constituiţi în grup infracţional organizat împreună cu alte persoane, au racolat prin înşelăciune, pe părţile vătămate minore C.N.I. şi I.F., au găzduit şi supravegheat pe acestea, în apartamentul din municipiul Giurgiu, str. T., judeţul Giurgiu, în scopul exploatărilor, prin obligarea la practicarea prostituţiei, în mai multe moteluri de pe raza judeţelor Giurgiu şi Ilfov.
Potrivit dispoziţiilor art. 403 C. proc. pen. cererea de revizuire este examinată de instanţă sub aspectul admisibilităţii în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnaţii N.I.M. şi N.M. împotriva Sentinţei penale nr. 9 din 24 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Teleorman, definitivă, în raport de dispoziţiile art. 403 alin. (1) C. proc. pen. tribunalul a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit legii (art. 394 C. proc. pen), revizuirea unei hotărâri definitive poate avea loc doar în anumite cazuri, prevăzute de lege în mod limitativ, şi anume când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert, sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Sentinţa a cărei revizuire se solicită de condamnat a fost pronunţată, aşa cum rezultă din cuprinsul acesteia, în temeiul unui probatoriu legal şi complet, din care a rezultat că revizuenţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 7 alin. (1) şi (2) raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003. Hotărârea primei instanţe a rămas definitivă prin Decizia nr. 4017 din 5 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind astfel supusă analizei de către instanţele de apel şi recurs.
A constatat tribunalul că prin Sentinţa penală nr. 125 din 17 septembrie 2013 Tribunalul Teleorman a soluţionat o altă cerere de revizuire formulată de cei doi condamnaţi, cerere în care aceştia au invocat că au fost condamnaţi în baza mărturiei mincinoase a părţilor civile I.F. şi C.N.I. împotriva cărora s-a formulat deja plângere pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, că aceste părţi au fost influenţate în darea de declaraţii mincinoase de către organele de anchetă dar şi de mama şi mama minorei I.F. De altfel, la dosarul finalizat prin pronunţarea hotărârii de condamnare, minora I.F. nu a fost ascultată, declaraţiilor părţilor, cerere întemeiată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a), b), c), C. proc. pen.
Conform art. 403 alin. (31) C. proc. pen., cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
Pentru considerentele expuse şi faţă de referatul Parchetului cu propunere de respingere a cererii de revizuire, tribunalul, a apreciat că motivul de revizuite invocat de condamnaţi nu se încadrează în art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,pe de o parte, dar şi că este incident art. 403 alin. (31) C. proc. pen., sens în care, în temeiul art. 403 alin. (1), (3) şi (31) C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 9/24 ianuarie 2012 a Tribunalului Teleorman formulată de revizuenţii N.I.M. şi N.M., ca inadmisibilă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc pen au fost obligaţi revizuenţii, aflaţi în culpă procesuală, la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 100 RON.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel condamnaţii N.I.M. şi N.M. criticând-o, în esenţă, pentru respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, invocând nevinovăţia lor pentru infracţiunile pentru care au fost condamnaţi.
Prin Decizia penală nr. 13 din 24 ianuarie 2014. Curtea de Apel în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii condamnaţi N.M. şi N.I.M. împotriva Sentinţei penale nr. 125 din 17 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în Dosarul nr. 3624/87/2013.
În baza art. 192 alin. (2), (4) C. proc. pen. a obligat fiecare apelant la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Inculpaţii revizuenţi. în cauză au fost condamnaţi la pedepse rezultante de câte 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de minori, prev. de art. 7 alin. (1) şi (2) raportat la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 şi art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2991 cu aplicarea art. 13 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 9 din data de 24 ianuarie 2012 a Tribunalului Teleorman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4017 din data de 5 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea de revizuire, condamnaţii în cauză au invocat motive de nelegalitate şi netemeinicie solicitând în esenţă, reevaluarea declaraţiilor părţilor vătămate apreciate ca fiind necorespunzătoare adevărului, invocând lipsa de temeinicie a probelor reţinute pentru stabilirea vinovăţiei.
În raport cu criticile formulate, în mod corect, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât prin această cale extraordinară de atac nu pot fi invocate decât cazurile strict prevăzute de lege, nefiind permisă o reexaminare a cauzei prin reaprecierea probelor administrate acestea fiind deja verificate în căile de atac ordinare
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva, unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru ai completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
Înalta Curte retine că a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de Codul de Procedură Penală, respectiv art. 394 alin. (1) lit. c).
În cauză, solicitarea revizuenţilor de a se proceda la reevaluarea declaraţiilor părţilor vătămate, întrucât acestea nu corespund adevărului, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, aspectele invocate ţin de fondul cauzei şi nu fac trimitere la vreun înscris ce a-fost declarat fals, înscris ce a reprezentat temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, conform art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. anterior.
Aspectele arătate de recurenţii revizuenţi presupun o reapreciere a probelor deja administrate de instanţele inferioare la momentul soluţionării cauzei penale 6589/87/2010, prin care au fost condamnaţi la 5 ani de închisoare, ori rolul revizuirii, întemeiate pe dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu este acela de a proceda, conform nemulţumirilor condamnatului, la o rejudecare a cauzei şi la o reinterpretare a probelor administrate. Scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a înlătura anumite erori de fapt evidente, erori datorate necunoaşterii de către instanţă la soluţionarea cauzei a unor fapte sau împrejurări noi, sau cel puţin, a unor probe noi (chiar dacă aceasta cunoştea faptele probatorii) şi care sunt de natură să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de. achitare, încetare a procesului penal sau condamnare.
De asemenea, Înalta Curte constată că nici în cursul soluţionării căii de atac a recursului nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire, şi care să constituie motive de casare a hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.
Astfel, instanţa de fond în mod corect a respins cererea de revizuire formulată, ca inadmisibilă, iar instanţa de apel a menţinut această hotărâre, având în vedere că motivele invocate de recurenţii revizuenţi nu se circumscriu vreunui motiv de revizuire dintre cele prevăzute limitativ şi expres de lege.
Faţă de cele reţinute, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii condamnaţi N.I.M. şi N.M. împotriva Deciziei penale nr. 13 din 24 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
La obliga recurenţii revizuenţi condamnaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii condamnaţi N.I.M. şi N.M. împotriva Deciziei penale nr. 13 din 24 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii revizuenţi condamnaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2014 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2094/2014. SECŢIA PENALĂ. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 230/2014. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
