ICCJ. Decizia nr. 1777/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1777/2014

Dosar nr. 19715/3/2010

Şedinţa publică din data de 26 mai 2014

Deliberând asupra recursului,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1027 din 23 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.C.M. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.C.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. privind pedeapsa complementară, pe durata de 7 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.C.M. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. privind pedeapsa complementară, pe durata de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a constatat că infracţiunile sunt concurente şi s-a dispus contopirea pedepselor stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executorii pedepsei principale.

În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. privind pedeapsa complementară, pe durata de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. privind pedeapsa complementară, pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru tentativă la infracţiunea de înşelăciune.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 141 teza I din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. 340 din 07 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 254/A din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi prin Decizia penală nr. 2633 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin hotărârea menţionată anterior în pedepsele componente de câte 1 an închisoare, fiecare stabilite pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză săvârşite de către inculpatul G.V. sunt concurente între ele şi sunt concurente şi cu cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 340 din 07 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 254/A din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi prin Decizia penală nr. 2633 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus contopirea pedepselor stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile şi s-a dispus ca inculpatul să plătească acestora despăgubiri morale, astfel:

- N.O. la plata sumei de 30.000 lei;

- V.I. la plata sumei de 30.000 lei.

Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de către părţile civile N.O. şi V.I. împotriva inculpatului G.V.

A fost respinsă acţiunea civilă promovată de către părţile civile N.O. şi V.I. în contradictoriu cu inculpatul L.C.M.

A fost admisă acţiunea civilă promovată de partea civilă SC M.S. SRL şi au fost obligaţi inculpaţii L.C.M. şi G.V. în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 947.517 lei (ron), despăgubiri civile.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea tuturor înscrisurilor falsificate, după cum urmează: - împuternicirea de reprezentare nr. 102 din 04 iunie 2002, pentru SC A.I. SA; contractul de prestări servicii nr. 102 din 04 iunie 2002; factura fiscală seria X1 nr. 6095582 din 31 mai 2002; procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1 din 05 iulie 2002; contract de prestări servicii nr. 150 din 25 iunie 2002; factura fiscală seria X1 nr. 6095587 din 28 iunie 2002; procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1 din 26 iulie 2002; contract de prestări servicii nr. 531 din 23 septembrie 2002; factura fiscală nr. 2274103 din 24 octombrie 2002; procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1 din 25 octombrie 2002; contract de prestări servicii nr. 670 din 25 noiembrie 2002; factura fiscală seria X2 nr.2274130 din 12 decembrie 2002; procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1 din 07 ianuarie 2003; contract de prestări servicii nr. 70 din 05 februarie 2003; factura fiscală seria X2 nr. 9185054 din 12 februarie 2003; procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1 din 07 martie 2003; contract de prestări servicii nr. 386 din 23 iunie 2003; factura fiscală seria X2 nr. 9185164 din 30 iunie 2003; proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1 din 25 iulie 2003; contract de prestări servicii nr. 186 din 08 aprilie 2003; factura fiscală seria 9185694 din 24 aprilie 2003; proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1 din 09 mai 2003; contract de prestări servicii nr. 1834 din 27 octombrie 2003; factura fiscală seria X2 nr. 9185185 din 27 octombrie 2003; proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1 din 06 august 2004; contract de prestări servicii nr. 1856 din 29 octombrie 2003; factura fiscală seria X2 nr. 8899154 din 29 octombrie 2003, chitanţele seria X3 emise în numele SC A.I. SRL numerele 6132107 din 05 iunie 2002, 6132115 din 10 iunie 2002, 6132123 din 13 iunie 2002, 6132128 din 20 iunie 2002, 6132131 din 25 iunie 2002: 6132134 din 27 iunie 2002, 6132137 din 02 iulie 2002, 6132140 din 05 iulie 2002, 6132145 din 10 iulie 2002, 6132151 din 15 iulie 2002, 6132156 din 18 iulie 2002, 6143756 din 07 octombrie 2002, 6143762 din 10 octombrie 2002, 6143767 din 14 octombrie 2002, 6132109 din 06 iunie 2002, 6132118 din 11 iunie 2002, 6132126 din 14 iunie 2002, 6132129 din 21 iunie 2002, 6132132 din 26 iunie 2002, 6132135 din 28 iunie 2002, 6132138 din 03 iulie 2002, 6132141 din 08 iulie 2002, 6132147 din 11 iulie 2002; 6132153 din 16 iulie 2002, 6132157 din 19 iulie 2002, 6143758 din 08 octombrie 2002, 6143764 din 11 octombrie 2002, 6143769 din 15 octombrie 2002, 6132104 din 04 iunie 2002, 6132112 din 07 iunie 2002, 6132121 din 12 iunie 2002, 6132127 din 19 iunie 2002, 6132130 din 24 iunie 2002, 6132133 din 26 iunie 2002, 6132136 din 01 iulie 2002, 6132139 din 04 iulie 2002: 6132143 din 09 iulie 2002, 6132149 din 12 iulie 2002, 6132155 din 17 iulie 2002, 6143755 din 05 octombrie 2002, 6143760 din 09 octombrie 2002, 6143766 din 12 octombrie 2002, 6143771 din 16 octombrie 2002; 6143773 din 17 octombrie 2002; 6143775 din 18 octombrie 2002; 6143777 din 21 octombrie 2002; 6143779 din 22 octombrie 2002; 6143781 din 23 octombrie 2002; 6143782 din 24 octombrie 2002; 6143784 din 25 octombrie 2002; 6143786 din 26 octombrie 2002; 6143788 din 28 octombrie 2002; 6143790 din 29 octombrie 2002; 6143792 din 30 octombrie 2002; 6143794 din 01 noiembrie 2002; 6143796 din 04 noiembrie 2002; 6143799 din 21 noiembrie 2002; seriile X7 numerele: 5904553 din 13 decembrie 2002; 5904554 din 14 decembrie 2002; 5904557 din 17 decembrie 2002; 5904559 din 18 decembrie 2002; 5904561 din 19 decembrie 2002; 5904563 din 20 decembrie 2002; 5904565 din 21 decembrie 2002; seriile X5 numerele:2442702 din 07 martie 2002; 2442704 din 08 ianuarie 2002; 2442706 din 09 ianuarie 2003; 2442708 din 10 ianuarie 2003; 2442710 din 11 ianuarie 2003; 2442712 din 13 ianuarie 2003; 2442714 din 14 ianuarie 2003; 2442715 din 15 ianuarie 2003; 2442725 din 11 februarie 2003; 2442726 din 12 februarie 2003; 2442727 din 13 februarie 2003; 2442728 din 14 februarie 2003; 2442729 din 15 februarie 2003; 2442730 din 17 februarie 2003; 2442731 din 18 februarie 2003; 2442732 din 19 februarie 2003; 2442733 din 20 februarie 2003; 2442734 din 21 februarie 2003; 2442735 din 22 februarie 2003; 2442736 din 25 februarie 2003; 2442737 din 26 februarie 2003; 2442738 din 27 februarie 2003; 2442739 din 28 februarie 2003; 2442740 din 01 martie 2003; 2442741 din 03 martie 2003; 2442742 din 04 martie 2003; 2442743 din 05 martie 2003; 2442744 din 06 martie 2003; 2442745 din 07 martie 2003; 2442746 din 10 martie 2003; 2442747 din 11 martie 2003; 2442748 din 12 martie 2003; 2442774 din 14 aprilie 2003; 2442776 din 15 aprilie 2003: 2442778 din 16 aprilie 2003; 2442780 din 17 aprilie 2003; 2442782 din 18 aprilie 2003: 2442783 din 21 aprilie 2003; 2442784 din 22 aprilie 2003; 2442785 din 23 aprilie 2003; 2442786 din 24 aprilie 2003; 2442787 din 25 aprilie 2003; 2442788 din 28 aprilie 2003; 2442789 din 05 mai 2003; 2442790 din 06 mai 2003; 2442792 din 07 mai 2003, . 2442792 din 08 mai 2003; 2442793 din 12 mai 2003; 2442798 din 14 mai 2003, 2442799 din 15 mai 2003; 2442797 din 13 mai 2003; 2442800 din 16 mai 2003, 2442851 din 20 mai 2003; 2442852 din 21 mai 2003; 2442853 din 22 mai 2003, 2442854 din 23 mai 2003; 2442873 din 26 iunie 2003; 2442875 din 27 iunie 2003, 2442877 din 30 iunie 2003; 2442879 din 01 iulie 2003; 2442880 din 02 iulie 2003, 2442882 din 03 iulie 2003; 2442884 din 04 iulie 2003; 2442886 din 07 iulie 2003, 2442887 din 08 iulie 2003; 2442889 din 09 iulie 2003; 2442890 din 10 iulie 2003, 2442891 din 11 iulie 2003; 2442892 din 14 iulie 2003; 2442893 din 15 iulie 2003, 2442894 din 16 iulie 2003; 2442895 din 17 iulie 2003; 2442896 din 18 iulie 2003, 2442897 din 21 iulie 2003; 2442898 din 23 iulie 2003; 2442899 din 24 iulie 2003, 2442900 din 25 iulie 2003; 2442901 din 26 iulie 2003; 2442902 din 28 iulie 2003, 2442903 din 29 iulie 2003; 2442983 din 12 decembrie 2003; 2442984 din 13 decembrie 2003, 2442985 din 15 decembrie 2003; 2442986 din 16 decembrie 2003; 2442987 din 17 decembrie 2003, 2442988 din 18 decembrie 2003; 2442989 din 19 decembrie 2003; 2442990 din 22 decembrie 2003, 2442982 din 11 decembrie 2003; 2442991 din 23 decembrie 2003; 2442992 din 24 decembrie 2003, 2529052 din 23 ianuarie 2004; 2442997 din 09 ianuarie 2004; 2934582 din 11 iunie 2004, 2442993 din 05 ianuarie 2004; 2442994 din 06 ianuarie 2004; 2442995 din 07 ianuarie 2004, 2442996 din 08 ianuarie 2004; 2934584 din 16 iunie 2004; 29345588 din 15 iunie 2004, 2934589 din 16 iunie 2004; 2934595 din 22 iunie 2004; 2934597 din 23 iunie 2004, 2934605 din 02 iulie 2004; 2934613 din 12 iulie 2004; 2934617 din 16 iulie 2004, 2934621 din 20 iulie 2004; 2934623 din 22 iulie 2004; 2934630 din 20 iulie 2004, 5/48 2934634 din 02 august 2004; 2934632 din 30 iulie 2004; chitanţele aflate în original la filele 46 - 220 din vol. 4 dosar;

- dispoziţiile de plată: f.n. din 04 iunie 2002; nr. 22 din 05 iunie 2002; nr. 24 din 06 iunie 2002; nr. 25 din 07 iunie 2002; nr. 27 din 10 iunie 2002; nr. 28 din 11 iunie 2002; nr. 29 din 12 iunie 2002; nr. 30/fără dată; nr. 31 din 14 iunie 2002; nr. 33 din 19 iunie 2002, nr. 40 din 26 iunie 2002; nr. 41 din 26 iunie 2002; nr. 42 din 27 iunie 2002; nr. 44 din 01 iulie 2002; nr. 46 din 28 iunie 2002; f.n. din 02 iulie 2002; nr. 58/fără dată; nr. 59 din 10 iulie 2002; nr. 64 din 12 iulie 2002; nr. 65 din 11 iulie 2002; f.n. din 15 iulie 2002, nr. 67 din 16 iulie 2002; nr. 175 din 05 octombrie 2002, nr. 189 din 10 octombrie 2002, nr. 193 din 11 octombrie 2002, nr. 196 din 16 octombrie 2002, nr. 291 din 22 octombrie 2002, nr. 299 din 26 octombrie 2002, nr. 311 din 01 noiembrie 2002, nr. 373 din 14 decembrie 2002, nr. 15 din 13 ianuarie 2003; nr. 6 din 08 ianuarie 2003; nr. 78 din 17 februarie 2003, nr. 62 din 11 februarie 2003, nr. 88 din 19 februarie 2003, nr. 91 din 25 februarie 2003, nr. 99 din 01 martie 2003, nr. 110 din 06 martie 2003, nr. 117 din 12 martie 2003, nr. 187 din 16 aprilie 2003, nr. 190 din 21 aprilie 2003: nr. 208 din 25 aprilie 2004: nr. 216 din 07 mai 2003, f.n. din 14 mai 2003; nr. 242 din 21 mai 2003, nr. 319 din 27 iunie 2003, nr. 330 din 03 iulie 2003, nr. 339 din 09 iulie 2003, nr. 348 din 15 iulie 2003, nr. 3 57 din 21 iulie 2003, nr. 3 64 din 26 iulie 2003, nr. 562 din 12 decembrie 2003, nr. 570 din 17 decembrie 2003: nr. 579 din 23 decembrie 2003, nr. 593 din 07 aprilie 2004, nr. 133 din 11 iunie 2004, nr. 151 din 22 iunie 2004, 169 din 16 iulie 2004; nr. 68 din 17 iulie 2002; nr. 179 din 07 octombrie 2002; nr. 193 din 11 octombrie 2002; nr. 194 din 12 octombrie 2002; nr. 201 din 17 octombrie 2002; nr. 296 din 23 octombrie 2002; nr. 300 din 28 octombrie 2002; nr. 308 din 04 noiembrie 2002; nr. 376 din 17 decembrie 2002; nr. 14 din 11 ianuarie 2003; nr. 4 din 07 ianuarie 2003; nr. 79 din 15 februarie 2003; nr. 18 din 15 ianuarie 2003; nr. 89 din 20 februarie 2003; nr. 92 din 26 februarie 2003; nr. 101 din 03 martie 2003; nr. 111 din 07 martie 2003; f.n. din 24 martie 2003; nr. 180 din 15 aprilie 2003, nr. 200 din 22 aprilie 2003, nr. 218 din 28 aprilie 2004, nr. 224 din 12 mai 2003, nr. 233 din 15 mai 2003; nr. 245 din 22 mai 2003; nr. 321 din 30 iunie 2003; nr. 331 din 04 iulie 2003; nr. 341 din 10 iulie 2003; nr. 352 din 16 iulie 2003; nr. 359 din 23 iulie 2003; nr. 365 din 28 iulie 2003; nr. 564 din 13 decembrie 2003; nr. 573 din 18 decembrie 2003; nr. 587 din 24 decembrie 2003; nr. 595 din 08 ianuarie 2004: nr. 134 din 12 iunie 2004; nr. 155 din 23 iunie 2004; nr. 175 din 20 iulie 2004; nr. 69 din 18 iulie 2002; nr. 184 din 08 octombrie 2002; nr. 185 din 09 octombrie 2002; nr. 195 din 14 octombrie 2002; nr. 207 din 18 octombrie 2002; nr. 297 din 24 octombrie 2002; nr. 3 01 din 29 octombrie 2002; nr. 3 3 7 din 21 noiembrie 2002; nr. 378 din 18 decembrie 2002; nr. 13 din 10 ianuarie 2003; nr. 3 84 din 21 decembrie 2002; nr. 77 din 14 februarie 2003; nr. 16 din 14 ianuarie 2003; nr. 89 din 21 februarie 2003; nr. 93 din 27 februarie 2002; nr. 107 din 04 martie 2003; nr. 114 din 10 martie 2003; nr. 164 din 27 martie 2003; nr. 182 din 17 aprilie 2003; nr. 205 din 24 martie 2004; nr. 211 din 05 mai 2003; nr. 221 din 12 mai 2003; nr. 223 din 16 mai 2003; nr. 246 din 23 aprilie 2005; nr. 324 din 01 iulie 2003; nr. 334 din 07 iulie 2003; nr. 344 din 11 iulie 2003; nr. 354 din 17 iulie 2003; nr. 3 51 din 24 iulie 2003; nr. 3 70 din 29 iulie 2003; nr. 565 din 15 decembrie 2003; nr. 577 din 19 decembrie 2003; nr. 588 din 05 ianuarie 2004; nr. 600 din 09 ianuarie 2004; nr. 142 din 15 iunie 2004; f.n. şi fără dată; nr. 174 din 22 iulie 2004; nr. 70 din 19 iulie 2002, nr. 185 din 09 octombrie 2002, nr. 189 din 10 octombrie 2002, nr. 197 din 15 octombrie 2002, nr. 290 din 21 octombrie 2002, nr. 298 din 25 octombrie 2002, nr. 303 din 30 octombrie 2002, nr. 372 din 13 decembrie 2002, nr. 381 din 19 decembrie 2002, nr. 9 din 09 ianuarie 2003, nr. 3 83 din 20 decembrie 2002, nr. 75 din 13 februarie 2003, nr. 83 din 18 februarie 2003, nr. 90 din 22 februarie 2003, nr. 96 din 28 februarie 2003, f.n. din 05 martie 2003, nr. 116 din 11 martie 2003, nr. 179 din 14 aprilie 2003, nr. 189 din 18 aprilie 2003, nr. 205/fără dată: nr. 212 din 06 mai 2003, nr. 227 din 03 mai 2003, nr. 222 din 20 mai 2003, nr. 318 din 26 iunie 2003, nr. 329 din 02 iulie 2003, nr. 337 din 08 iulie 2003, nr. 345 din 14 iulie 2003, nr. 355 din 18 iulie 2003, nr. 3 63 din 25 iulie 2003, nr. 561 din 11 decembrie 2003, nr. 567 din 16 decembrie 2003, nr. 586 din 22 decembrie 2003, nr. 588 din 06 ianuarie 2004, nr. 18 din 23 ianuarie 2004: nr. 145 din 16 iunie 2004, nr. 170 din 12 iulie 2004, nr. 179 din 29 iulie 2004, nr. 181 din 30 iulie 2004; nr. 182 din 02 august 2004; toate acestea în original în dosar vol. 4, pag. 221 - 393;

- împuternicire de reprezentare nr. 195 din 15 iulie 2002 pentru SC A.I.Z. SRL;

- contractul de prestare servicii nr. 195 din 15 iulie 2002; factura fiscală seria X1 nr. 2203925 din 30 august 2002, procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor/documentelor nr. 1 din 16 septembrie 2002; contract de prestări servicii nr. 588 din 25 octombrie 2002; factura fiscală seria X1 nr. 8088251 din 30 octombrie 2002; procesul- verbal de terminarea lucrărilor/documentelor nr. 1 din 25 noiembrie 2002; filele 483-488 vol.5; contract de prestări servicii nr. 5 din 07 ianuarie 2003; factura fiscală seria X4 nr. 5107005; proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor/documentelor nr. 1 din 10 februarie 2003; filele 527-532; contract de prestări servicii; nr. 141 din 11 martie 2003; factura fiscală seria X4 nr. 5107034; proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor/documentelor nr. 1 din 14 aprilie 2003; contract de prestări servicii nr. 294 din 19 mai 2003; factura fiscală seria X4 nr. 5107201 din 03 iunie 2003; proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 1 din 20 iunie 2003; contract de prestări servicii nr. 589 din 15 septembrie 2003; factura fiscală seria X4 nr. 7394357 din 25 septembrie 2003; proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor/documentelor nr. 1 din 20 octombrie 2003, toate încheiate sau scrise în numele SC A.I.Z. SRL.

- chitanţele în original emise în numele SC A.I.Z. SRL: seria X7 nr. 6448851 din 25 iulie 2002; nr. 6448852 din 26 iulie 2002; nr. 6448853 din 29 iulie 2002, nr. 6448854 din 31 iulie 2002, nr. 6448857 din 05 august 2002, nr. 6448860 din 09 august 2002, nr. 6448863 din 14 august 2002, nr. 6448866 din 19 august 2002, nr. 6448869 din 26 august 2002, nr. 6448874 din 29 august 2002, nr. 6448880 din 03 septembrie 2002, nr. 6448887 din 09 septembrie 2002, nr. 6448893 din 12 septembrie 2002, nr. 6448899 din 17 septembrie 2002, nr. 6448905 din 20 septembrie 2002, nr. 6448911 din 25 septembrie 2002, nr. 6448919 din 02 octombrie 2002, nr. 6448927 din 23 octombrie 2020 nr. 644893 2 din 07 noiembrie 2002, nr. 644893 8 din 12 noiembrie 2002, nr. 6448945 din 15 noiembrie 2002, nr. 6448955 din 26 noiembrie 2002, nr. 6448961 din 30 noiembrie 2002, nr. 6448967 din 04 decembrie 2002, nr. 6448973 din 09 decembrie 2002, nr. 6448979 din 12 decembrie 2002, nr. 3 880052 din 16 ianuarie 2003, nr. 6448855 din 01 august 2002; nr. 6448858 din 06 august 2002; nr. 6448861 din 12 august 2002; nr. 6448864 din 15 august 2002; nr. 6448867 din 20 august 2002; nr. 6448870 din 27 august 2002; nr. 6448876 din 30 august 2002; nr. 6448883 din 05 septembrie 2002; nr. 6448889 din 10 septembrie 2002; nr. 6448895 din 13 septembrie 2002; nr. 6448901 din 18 septembrie 2002; nr. 6448907 din 23 septembrie 2002; nr. 6448913 din 26 septembrie 2002; nr. 6448920 din 03 octombrie 2002; nr. 6448928 din 05 noiembrie 2002; nr. 6448934 din 08 noiembrie 2002; nr. 6448941 din 13 noiembrie 2002; nr. 6448947 din 18 noiembrie 2002; nr. 6448958 din 28 noiembrie 2002; nr. 6448963 din 02 decembrie 2002; nr. 6448969 din 05 decembrie 2002; nr. 6448975 din 10 decembrie 2002; nr. 6448980 din 13 decembrie 2002; nr. 3880053 din 17 ianuarie 2003; nr. 6448856 din 02 august 2002, nr. 6448859 din 08 august 2002, nr. 6448862 din 13 august 2002, nr. 6448865 din 16 august 2002, nr. 6448868 din 21 august 2002, nr. 6448872 din 28 august 2002, nr. 6448878 din 02 septembrie 2002, nr. 6448885 din 06 septembrie 2002, nr. 6448891 din 11 septembrie 2002, nr. 6448897 din 16 septembrie 2002, nr. 6448903 din 19 septembrie 2002, nr. 6448909 din 24 septembrie 2002, nr. 6448915 din 27 septembrie 2002, nr. 6448921 din 04 octombrie 2002, nr. 6448930 din 06 noiembrie 2002, nr. 644893 6 din 11 noiembrie 2002, nr. 6448943 din 14 noiembrie 2002, nr. 6448950 din 19 noiembrie 2002, nr. 6448960 din 29 noiembrie 2002, nr. 6448965 din 03 decembrie 2002, nr. 6448971 din 06 decembrie 2002, nr. 6448977 din 11 decembrie 2002, seria X5 nr. 3880054 din 20 ianuarie 2003; (...)

- dispoziţiile de plată în original emise către SC A.I.Z. SRL pe versoul cărora a semnat inculpatul G.V., iar la conducătorul unităţii, inculpatul L.C.M.: nr. 320 din 23 noiembrie 2002, nr. 33 0 din 18 noiembrie 2002, nr. 357 din 29 noiembrie 2002, nr. 351 din 04 decembrie 2002, nr. 359 din 09 decembrie 2002, nr. 371 din 13 decembrie 2002, nr. 25 din 21 ianuarie 2003; nr. 31 din 25 ianuarie 2003; nr. 119 din 12 martie 2003, nr. 126 din 17 martie 2003, nr. 142 din 21 martie 2003, nr. 147 din 28 martie 2003, nr. 161 din 03 aprilie 2004, nr. 173 din 09 aprilie 2003, nr. 255 din 28 mai 2003, nr. 263 din 02 iunie 2003, nr. 275 din 06 iunie 2003, nr. 286 din 12 iunie 2003, nr. 298 din 19 iunie 2003, nr. 317 din 26 iunie 2003, nr. 432/fără dată: nr. 476 din 30 octombrie 2003, nr. 500 din 12 noiembrie 2003, nr. 503 din 30 noiembrie 2003, nr. 53 8 din 29 noiembrie 2003, nr. 548 din 06 decembrie 2003, nr. 324 din 13 noiembrie 2002; f.n. din 1 9 noiembrie 2002; nr. 341 din 30 noiembrie 2002; f. EL din 05 decembrie 2002; nr. 363 din 10 decembrie 2002; nr. 19 din 16 ianuarie 2003; nr. 27 din 22 ianuarie 2003; nr. 33 din 28 ianuarie 2003; nr. 123 din 13 martie 2003, nr. 128 din 18 martie 2003, nr. 143 din 25 martie 2003, nr. 154 din 31 martie 2003, nr. 163 din 04 aprilie 2003, nr. 176 din 10 aprilie 2003, f.n. din 29 mai 2003; nr. 264 din 03 iunie 2003, nr. 278 din 09 iunie 2003, nr. 291 din 13 iunie 2003, nr. 305 din 20 iunie 2003, nr. 437 din 24 septembrie 2003, nr. 444/fără dată: nr. 479 din 31 octombrie 2003, nr. 502 din 25 noiembrie 2003, nr. 517 din 21 noiembrie 2003, nr. 540 din 03 decembrie 2003, nr. 550 din 08 decembrie 2003; nr. 325 din 14 noiembrie 2002, nr. 340 din 26 noiembrie 2002; nr. 344 din 02 decembrie 2002, nr. 358 din 06 decembrie 2002; nr. 369 din 11 decembrie 2002, nr. 20 din 17 ianuarie 2003, nr. 28 din 23 ianuarie 2003, nr. 40 din 29 ianuarie 2003, nr. 124 din 14 martie 2003, nr. 130 din 19 martie 2003, nr. 145 din 26 martie 2003, nr. 156 din 01 aprilie 2003, nr. 169 din 07 aprilie 2003, nr. 248 din 26 mai 2003, nr. 258 din 30 mai 2003; nr. 268 din 04 iunie 2003, nr. 279 din 16 iunie 2003, nr. 288 din 16 iunie 2003, nr. 311 din 24 iunie 2003, nr. 43 8 din 25 septembrie 2003, nr. 462 din 15 octombrie 2003, nr. 491 din 25 noiembrie 2003, nr. 5 07 din 14 noiembrie 2003, nr. 525 din 26 noiembrie 2003, nr. 545 din 04 decembrie 2003, nr. 329 din 15 noiembrie 2002, nr. 345 din 28 noiembrie 2002, nr. 351 din 03 decembrie 2002, nr. 346 din 09 decembrie 2002, nr. 370 din 12 decembrie 2002, nr. 22 din 20 ianuarie 2003, nr. 29 din 24 ianuarie 2003, nr. 42 din 30 ianuarie 2003, nr. 125 din 16 martie 2003, nr. 131 din 20 martie 2003, nr. 146 din 27 martie 2003, nr. 159 din 01 aprilie 2003, nr. 168 din 08 aprilie 2003, nr. 249 din 27 mai 2003, nr. 262 din 31 mai 2003, nr. 269 din 05 iunie 2003, nr. 282 din 11 iunie 2003, nr. 299 din 18 iunie 2003, nr. 312 din 25 iunie 2003, nr. 449 din 02 octombrie 2003, nr. 463 din 20 octombrie 2003, nr. 498 din 11 noiembrie 2003, nr. 512 din 17 noiembrie 2003, nr. 53 0 din 28 noiembrie 2003, nr. 546 din 05 decembrie 2003, nr. 49 din 31 ianuarie 2003; nr. 48 din 20 ianuarie 2003; nr. 46 din 03 februarie 2003; nr. 52 din 04 februarie 2003; nr. 56/fără dată; nr. 57/fără dată; nr. 5 8 din 07 februarie 2003; nr. 59 din 10 februarie 2003; nr. 63 din 11 februarie 2003, nr. 44 din 13 februarie 2004; nr. 97 din 21 aprilie 2004; şi contractul nr. 1856 din 29 octombrie 2003, încheiat cu C.C.C. SRL.

Fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de 7500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din 21 aprilie 2010, emis în Dosarul nr. 4916/P/2006, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

- G.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; evaziune fiscală, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. referitor la pedeapsa prev. de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994; tentativă la Înşelăciune prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere, faptă prev. de art. 141 teza I din Legea nr. 8/1996, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- L.C.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 87/1994.

Instanţa de fond a constatat că SC M.S. SA este o societate comercială pe acţiuni, înregistrată la ORC sub nr. J40/1913/2002, având ca obiect principal de activitate consultanţa pentru afaceri şi management şi 5 asociaţi persoane juridice, respectiv G.F.M. cu 96% din acţiuni, SC M.C. SRL cu 1% din acţiuni, SC M.A. SA cu 1% din acţiuni şi C.E.S.P. M. SA cu 1% din acţiuni.

În perioada 2002 - 2004, administrarea societăţii a fost asigurată de un consiliu de administraţie compus din trei persoane fizice, al cărui preşedinte a fost L.C.M. (aşa cum rezultă din actul constitutiv aflat la d.u.p.), acesta îndeplinind şi funcţia de director general al societăţii, sens în care avea abilitarea de a o reprezenta pe deplin, în relaţiile cu terţii.

În perioada 17 ianuarie 2005 - 28 ianuarie 2005, Autoritatea Naţională de Control - Garda Financiară - Comisariatul General, a efectuat un control operativ prin sondaj la SC M.S. SA, având ca obiect verificarea, pe baza documentelor puse la dispoziţie de către reprezentantul societăţii, respectiv inculpatul L.C.M., a realităţii şi legalităţii achiziţiei de prestări servicii de la furnizorii SC A.I.Z. SRL, SC A.I. SRL şi SC C.C.C. SRL, în perioada 2002 - 2004.

Nota de constatare astfel întocmită a arătat că în perioada iunie 2002 - decembrie 2003, SC M.S. SA a încheiat cu SC A.I.Z. SRL un număr de 6 contracte privind acordarea de consultanţă şi asistenţă de specialitate în management (195 din 15 iulie 2002, 588 din 25 octombrie 2002, 5 din 07 ianuarie 2003, 141 din 11 martie 2003, 294 din 19 mai 2003 şi 589 din 15 septembrie 2003), furnizorul de servicii a fost reprezentat la încheierea contractelor de către "directorul general" E.M., conform menţiunilor din înscrisul contractelor, iar pentru derularea acestora, inclusiv pentru încasarea sumelor aferente, furnizorul l-a împuternicit pe G.V., în calitate de expert.

Din verificări, a rezultat că în baza celor 6 contracte, SC A.I.Z. SRL a emis către beneficiar un număr de 6 facturi fiscale în sumă totală de 4.587.450.000 lei care au fost achitate în numerar în perioada 25 iulie 2002 - 13 februarie 2004, sumele au fost încasate în numerar de către G.V. deşi, de fapt, SC A.I.Z. SRL nu era înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului, iar facturile emise aparţineau altor societăţi comerciale.

În ceea ce priveşte SC A.I. SRL, s-a consemnat că au fost încheiate 8 contracte având ca obiect asigurarea de asistenţă de specialitate în vederea determinării soluţiilor optime de reconfigurare a reţelei de calculatoare şi de securizare a transferului de date şi de informaţii (120 din 04 iunie 2002, 150 din 25 iunie 2002, 531 din 23 septembrie 2002, 670 din 25 noiembrie 2002, 70 din 05 februarie 2003, 186 din 08 aprilie 2003, 386 din 23 iunie 2003 şi 1834 din 27 octombrie 2003), la întocmirea acestor contracte furnizorul a fost reprezentat de către "directorul general" S.L., pentru derularea contractelor a fost împuternicit în calitate de expert G.V., iar cele 8 facturi fiscale emise către beneficiar, în suma totală de 5.310.970.000 lei, au fost achitate în numerar în perioada 14 decembrie 2002 - 02 august 2004, persoana care a încasat suma fiind tot inculpatul G.V.

Din verificări, a mai rezultat că SC A.I. SRL nu a avut niciodată relaţii comerciale cu SC M.S. SA, nu a împuternicit nicio persoană să o reprezinte în relaţiile cu această societate, şi niciuna dintre cele 8 facturi fiscale nu îi aparţine.

În sfârşit, referitor la C.C.C. SRL, organele de control au constatat existenţa unui contract (nr. 1856 din 29 octombrie 2003) încheiat între această societate, în calitate de furnizor, şi SC M.S. SRL, în calitate de beneficiar, în scopul asigurării asistenţei de specialitate în vederea determinării soluţiilor optime de reconfigurare a reţelei de calculatoare şi de securizare a transferului de date şi de informaţii, la întocmirea contractului societatea furnizoare de servicii a fost reprezentată de "directorul general" D.M., iar factura fiscală în sumă totală 898.450.000 lei emisă, nu a fost achitată până la data respectivei verificări.

S-a mai reţinut că între cele două societăţi comerciale nu au avut loc relaţii contractuale, iar factura fiscală seria X2 nr. 8899154 din 29 octombrie 2003 la care s-a făcut referire anterior, nu aparţine C.C.C. SRL.

În continuare, organele de control ale Gărzii Financiare au relevat că toate aceste facturi apar înregistrate în jurnalul de cumpărări al societăţii, iar SC M.S. SA a înregistrat aceste achiziţii de servicii în evidenţa financiar - contabilă, exercitându-şi astfel în totalitate dreptul de deducere al TVA în sumă totală de 1.723.870.000 lei şi a cheltuielilor privind servicii în sumă de 9.073.000.000 lei, pentru perioada 2002 - 2004.

Contractele de prestări servicii menţionate anterior se găsesc depuse la dosarul de urmărire penală în vol. 2, iar în cuprinsul acestora nu se face nicio menţiune referitor la reprezentarea societăţilor A.I.Z. SRL, A.I. SRL şi C.C.C. SRL de către G.V., ci de către directorii generali ai respectivelor societăţi. G.V. figurează ca împuternicit în calitate de expert al A.I.Z. SRL şi A.I. SRL, pentru a reprezenta aceste societăţi în derularea contractelor încheiate şi pentru încasarea plăţii, după cum se observă din filele nr. 21 şi 22 ale vol. 2 d.u.p.

L.C.M. a arătat reprezentanţilor Gărzii Financiare la data de 24 ianuarie 2005, referitor la modalitatea în care s-au perfectat contractele în cauză, că nu i-a cunoscut personal pe niciunul dintre directorii generali menţionaţi în acte, toate negocierile fiind purtate cu G.V., pe care îl recomandau în acest scop, împuternicirile la care s-a făcut referire anterior.

Cu prilejul audierii în calitate de inculpat, în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2011, L.C.M. a declarat că a remarcat că împuternicirile de reprezentare a societăţilor comerciale furnizoare de servicii nu prezentau numărul de înregistrare în registrele specifice ale emitenţilor, însă a trecut peste acest neajuns, considerând că, oricum, trebuiau derulate contractele asupra cărora se convenise.

În declaraţia dată, inculpatul a mai arătat că l-a cunoscut pe inculpatul G.V. la mijlocul anului 2000 fiindu-i prezentat de către un colaborator al său, C.I., în perioada în care deţinea calitatea de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al SAI M.I., cei doi fiind în relaţii apropiate încă din perioada în care, împreună, erau încadraţi la UM 0215. A mai precizat că cele trei societăţi comerciale: A.I.Z. SRL, A.I. SRL şi C.C.C. SRL au fost promovate de către C.I. la începutul anului 2001, prin încheierea unor contracte de furnizare servicii la SAI M.I., iar pentru că numitul C.I. trecea drept o persoană cu o probitate morală deosebită, nu şi-a pus niciodată problema că respectivele contracte nu ar fi unele valide.

În plus, a susţinut că, la nivelul anului 2000, piaţa nu prezenta prea multe opţiuni pentru furnizorii de servicii în domeniul securizării bazelor de date şi a informaţiilor, iar funcţia ocupată de către C.I., respectiv aceea de şef Birou Solvabilitate, Bonitate Parteneri de Afaceri, l-a determinat să nu mai facă personal cercetări şi investigaţii cu privire la cele trei societăţi, având încredere deplină în colaboratorul său.

Declaraţia a fost susţinută şi de către inculpatul G.V., care la acelaşi termen de judecată, a relatat că fostul său coleg de la UM 0215, numitul C.I., care după pensionare s-a angajat la SIF M., l-a contactat pentru a contribui la programul de implementare a sistemului de securizare a bazelor de date la nivelul SAI M.I., scop în care acesta i-a predat împuterniciri din partea societăţilor pentru a le reprezenta, precum şi ştampile, chitanţiere, facturiere şi orice documente necesare în vederea derulării contractelor, inclusiv modelele de contracte. Inculpatul G.V. a menţionat că nu i-a cerut relaţii numitului C.I. în legătură cu cele trei societăţi, dată fiind condiţia specială a acestuia de ofiţer în serviciile speciale române până în anul 1997 şi că, personal, nu a intrat niciodată în contact cu reprezentanţii A.I.Z. SRL, A.I. SRL şi C.C.C. SRL.

Martorul M.T.H., director general al SAI M.I. în perioada 1997 - 2005, audiat în şedinţa publică din 29 septembrie 2011, a arătat, de asemenea, că l-a cunoscut pe G.V. prin intermediul numitului C.I. care deţinea funcţia de director al departamentului care se ocupa de protecţia informaţională la nivelul SAI M.I., acesta prezentându-i-l în anul 2000 ca fiind specialist în ceea ce priveşte protecţia informaţiilor. Martorul a făcut precizarea că nu l-a verificat personal pe G.V., considerând că persoanele recomandate de către C.I. sunt demne de încredere, cu atât mai mult cu cât proveneau din rândurile serviciilor speciale ale statului.

Instanţa de fond a reţinut că apărarea inculpaţilor s-a bazat pe o construcţie care a avut ca punct de pornire, conform declaraţiilor lor şi ale martorului M.T.H., imperativul născut la nivelul societăţilor din cadrul Grupului Financiar M. privind implementarea unui program care să aibă ca obiectiv protecţia informaţiilor şi securizarea bazei de date, strategia elaborată în noiembrie 2000 nereprezentând altceva decât concretizarea planului convenit inclusiv cu C.I., care viza toate societăţile Grupului.

În esenţă, inculpaţii au susţinut că aplicarea concretă a strategiei, din punct de vedere al mijloacelor utilizate, a fost lăsată la latitudinea lui C.I., care l-a racolat pe inculpatul G.V., i-a atribuit calitatea de reprezentant al celor trei societăţi comerciale cu obiect de activitate ce aparent se încadra în sfera de interes a societăţilor din G.F.M. din perspectiva protecţiei informaţionale şi a managementului şi i-a pus la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru ca, din punct de vedere juridic, să execute planul de securizare a bazelor de date şi a informaţiilor.

Inculpatul G.V. a menţionat chiar că, deşi C.I. a decedat, el a considerat că în continuare poate folosi contractele, facturile, chitanţele şi ştampilele puse la dispoziţie iniţial de către acesta, stabilind noi raporturi contractuale în numele A.I.Z. SRL, A.I. SRL şi C.C.C. SRL, fără a obţine o reconfirmare a mandatului din partea acestor societăţi.

Această apărare a mizat pe imposibilitatea persoanei decedate C.I. (deces care a survenit în anul 2002, astfel că nu a fost audiat nici măcar în faza de urmărire penală, întrucât cercetările penale în cauză au început în anul 2005) de a confirma sau infirma respectivele susţineri, însă împrejurările concrete ale cauzei, conturate de probatoriul administrat, o aruncă în derizoriu.

S-a reţinut că A.I.Z. SRL este o societate fictivă, care nu figurează înscrisă la registrul comerţului şi nu poate să încheie contracte comerciale ori să dea împuterniciri de reprezentare vreunei persoane şi că niciuna dintre cele două societăţi comerciale (A.I. SRL şi C.C.C. SRL) nu avea ca obiect de activitate îndeplinirea obiectului contractat cu partea civilă, după cum s-a observat din înscrisurile aflate la vol. 6 al dosarului de urmărire penală.

Din coroborarea actelor constitutive ale celor două societăţi cu punctul de vedere exprimat de către specialişti din cadrul Institutului pentru Tehnica de Calcul a rezultat că prestatorii de servicii A.I. SRL şi C.C.C. SRL ar fi trebuit să aibă în obiectul de activitate codurile CAEN 7210 - consultanţă în domeniul echipamentelor de calcul hardware, 7221 - editare de programe, 7222 -consultanţă şi furnizare de alte produse software, 7230 - prelucrarea informatică a datelor, 7240 - activităţi legate de bazele de date, 7250 - întreţinerea şi repararea maşinilor de birou, de contabilizat şi a calculatoarelor, 7260 - alte activităţi legate de informatica, precum şi personal angajat cu studii de specialitate şi certificări de la firmele de hardware/software ale căror echipamente/programe sunt instalate, configurate, întreţinute şi actualizate, pentru a se angaja contractual faţă de SC M.S. SA că îi vor asigura acesteia asistenţă de specialitate în vederea determinării soluţiilor optime de reconfigurare a reţelei de calculatoare şi de securizare a transferului de date şi informaţii de la sediul social al beneficiarului.

De asemenea, "furnizorii" de servicii menţionaţi, nu numai că nu au avut nicio relaţie comercială cu partea civilă, dar nici persoanele indicate ca îndeplinind funcţia de director general la respectivele societăţi nu au avut vreodată legături cu acestea, conducerea executivă a A.I. SRL şi C.C.C. SRL fiind asigurată de M.A. şi, respectiv, M.M.

În notele explicative, precum şi în declaraţiile date în calitate de martori în cauză, persoanele anterior menţionate au arătat că nu au avut raporturi comerciale cu SC M.S. SA, M.A. menţionând că nu i-a împuternicit pe G.V. sau S.L. să reprezinte societatea în relaţiile comerciale, iar G.V. nu a fost salariat sau cocontractant în scopul executării obligaţiilor contractuale faţă de SC M.S. SA.

Verificările efectuate de către organele de control (al căror rezultat a fost consemnat în documentele întocmite, inclusiv în procesul-verbal din 14 martie 2005 aflat în vol. 2 d.u.p. la filele 839 şi urm.), au relevat că niciuna dintre facturile pretins emise de către prestatorul SC A.I. SRL nu aparţin acestei societăţi, ci altor agenţi economici, conform evidenţelor MFP.

Conform declaraţiei sale, inculpatul G.V. a fost de bună-credinţă atât în relaţia cu C.I., fiind convins că toate contractele, împuternicirile, documentele cu regim fiscal special primite de la acesta sunt valabile şi producătoare de efecte juridice dincolo de orice suspiciune, cât şi în relaţia cu SC M.S. SA, faţă de care a executat obligaţiile asumate prin contract în mod corespunzător.

Inculpatul a învederat instanţei că informatica nu este specializarea sa oficială (deşi în cuprinsul împuternicirilor i se atribuie calitatea de "expert"), arătând că banii încasaţi pentru serviciile prestate au fost folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu consilierii IT, pentru plata oamenilor care trebuiau să adune informaţii din piaţă, informaţii care nu erau întotdeauna la vedere etc., refuzând să numească persoane fizice sau juridice la consilierea cărora a apelat şi pe care a trebuit să le plătească.

Inculpatul a arătat că nu cunoaşte care era statutul persoanelor care l-au consiliat pentru a executa corespunzător contractele încheiate, că multe dintre acestea au fost preluate de la C.I. şi prin intermediul lui, că a avut şi consilieri cunoscuţi personal care l-au sprijinit. Instanţa a reţinut că plăţile către toate aceste persoane nu au avut ca suport documente financiar contabile care să poată fi verificate.

Astfel, a apreciat că buna-credinţă a inculpatului G.V. este înlăturată şi prin depoziţiile martorilor M.A. (administratorul A.I. SRL) şi B.S. (angajatul societăţii), care au relatat cum inculpatul a cumpărat câteva bunuri puse în vânzare de către aceasta, după care, a încercat să-l determine pe salariat ca în numele SC A.I. SRL, să-i trimită o ofertă pentru un număr de 100 calculatoare pentru SEP M., încercând astfel să creeze aparenţa unor raporturi de afaceri cu respectivul comerciant şi să justifice legătura sa cu acesta.

De asemenea, s-a reţinut că implicarea defunctului C.I. în ceea ce a însemnat activitatea desfăşurată de G.V. şi care face obiectul cauzei, este cu atât mai puţin probabilă, cu cât semnătura acestuia nu apare pe niciun înscris dintre cele care prezintă relevanţă, iar soţia sa, martora C.A., a declarat că el nu a avut niciun fel de pregătire în domeniul informaticii, nu ştia să lucreze la calculator, nu l-a cunoscut pe G.V. şi nu a încasat venituri suplimentare faţă de cele care constituiau salariul oficial.

În plus, după cum acelaşi inculpat a arătat, chiar şi înainte de decesul lui C.I., banii din casieria beneficiarilor reprezentând preţul contractual pentru serviciile prestate în numele A.I.Z. SRL, A.I. SRL şi C.C.C. SRL, au fost ridicaţi tot de către el, C.I. indicându-i numai modalitatea de distribuire a sumelor către consilieri.

S-a mai reţinut că împuternicirile de care se prevalează inculpatul G.V. şi la care s-a făcut referire anterior (precum şi toate înscrisurile producătoare de efecte juridice enumerate în rechizitoriu), poartă numai semnătura inculpatului la rubrica "Semnătură autorizată", deşi, cel puţin teoretic, documentul trebuia semnat de factorii abilitaţi din cadrul persoanelor juridice reprezentate. La acest neajuns se adaugă neînregistrarea împuternicirilor în evidenţele emitentului.

Mai mult decât atât, la filele nr. 283 - 337 vol. 3 d.u.p., se află raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 66764 din 20 iulie 2007 ale cărui concluzii nu sunt în sensul că pe toate documentele se află semnătura inculpatului G.V., şi care se coroborează cu declaraţiile date de inculpat, care a arătat că a executat semnături diferite pe înscrisuri întrucât C.I. i-a spus că fiecare tip de contract trebuie să poarte acelaşi fel de semnătură.

Instanţa a apreciat că interesant cum inculpatului nu i s-a părut nefiresc să execute semnături diferite deşi, dacă avea convingerea că reprezintă în mod valabil societatea la încheierea unui contract, ar fi trebuit să facă menţiunea că respectiva convenţie se încheie prin mandatar şi să aplice propria semnătură pe aceasta.

De asemenea, tribunalul a reţinut că defunctul C.I. nu a avut nicio legătură cu A.I. SRL şi C.C.C. SRL, cu atât mai puţin cu A.I.Z. SRL, nu a iniţiat şi nu a regizat cele 15 contracte comerciale aflate la dosar şi nu a fost implicat în executarea clauzelor contractuale prin asigurarea de persoane specializate care să-l îndrume pe G.V. în îndeplinirea obligaţiilor asumate. A constatat că de toate demersurile care ţin de încheierea şi executarea contractelor este răspunzător acesta din urma, care, cu ştiinţă, a încheiat documente care nu exprimau realitatea.

La rândul sau, inculpatul L.C.M. a invocat necunoaşterea situaţiei reale în ceea ce priveşte contractele, încrederea consolidată în timp pentru C.I. şi buna-credinţă în ceea ce priveşte raporturile în care s-a aflat cu G.V.

Cu referire la buna-credinţă a inculpatului L.C.M., instanţa de fond a avut în vedere importanţa funcţiilor deţinute în cadrul SIF M. şi, ulterior, în cadrul SC M.S. SA, precum şi nivelul la care, atât societăţile de investiţii financiare, cât şi societăţile constituite ulterior, au activat în realitatea economică românească şi a reţinut că nivelul de pregătire profesională, competenţele dobândite în domeniul pieţei de capital, abilităţile cerute unui preşedinte al consiliului de administraţie şi director general al unei societăţi care desfăşoară activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, exclud comportamente superficiale, chiar naive, în îndeplinirea atribuţiilor încredinţate de către societate.

Martorii audiaţi l-au caracterizat pe inculpat ca fiind o persoană preocupată de bunul mers al SC M.S. SA, care şi-a canalizat energia şi competenţa către acest scop.

În sprijinul teoriei conform căreia serviciile contractate au fost necesare, au fost reţinute declaraţiile martorilor S.P.P., care a arătat că după apariţia legii privind protecţia informaţiilor clasificate au existat discuţii informale la nivelul societăţilor din cadrul Grupului Financiar M. în legătură cu necesitatea adoptării unor măsuri privind protecţia datelor şi informaţiilor derulate prin aceste societăţi; martorul O.N., membru în CA al SC M.S. SA de la înfiinţare şi până în anul 2003, care a declarat în acelaşi sens, că respectivele contracte nu se impunea a fi discutate în CA, întrucât în planul de venituri şi cheltuieli care se elabora şi aproba de CA şi AGA, exista un capitol intitulat "Lucrul cu terţi" în care se puteau înscrie şi asemenea contracte; B.V., care a arătat că în consiliul managerial al Grupului Financiar M. au existat discuţii în sensul că se impune implementarea unor programe pe linia securităţii informaţionale, servicii care trebuiau contractate din exteriorul Grupului, în opinia martorului, dar că nu ştie să se fi luat decizii concrete în acest sens.

Nu toţi martorii au opinat în sensul că nu era obligatorie aprobarea în Consiliul de Administraţie a contractelor încheiate cu G.V., deoarece martorul F.G., director executiv la SAI M.I. şi membru al primului Consiliu de Administraţie la SC M.S. SA, a arătat că, într-adevăr, încheierea contractelor intră în sarcina directorului general, însă sub aspectul oportunităţii, trebuiau purtate discuţii în acest sens în cadrul Consiliului de Administraţie.

Instanţa de fond a mai reţinut că nu se poate contesta că nevoia a apărut la nivelul SC M.S. SA şi nici că departamentul de informatică din structura societăţii nu putea să asigure servicii pe această linie, după cum nu s-a insistat nici asupra faptului că SC M.S. SA, al cărei obiect de activitate era "consultanţă pentru afaceri şi management", s-a confruntat cu nevoia de a cumpăra de la SC A.I.Z. SRL (societate fictivă) "consultanţă şi asistenţă de specialitate în management".

Potrivit actului constitutiv al SC M.S. SA, Adunarea Generală a Acţionarilor are printre atribuţii şi aprobarea şi modificarea programelor de activitate şi a bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii, examinarea, modificarea şi aprobarea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi, pe baza raportului administratorilor şi al cenzorilor, administratorii având obligaţia de a întocmi raportul cu privire la activitatea anuală a societăţii şi de a prezenta bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi, raportul de gestiune şi celelalte acte justificative corespunzătoare exerciţiului precedent în AGA.

Conform art. 142 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, consiliul de administraţie are, ca şi competenţă, aprobarea planificării financiare a societăţii. în acest sens, martorul O.N., fost membru al CA, a arătat că în planul de venituri şi cheltuieli care se supunea aprobării AGA, exista inserat capitolul "lucrul cu terţii unde puteau fi încadrate inclusiv contractele care fac obiectul cauzei.

În favoarea tezei potrivit căreia contractele încheiate cu G.V. ar fi trebuit discutate din punct de vedere al oportunităţii în Consiliul de Administraţie, sunt argumente care ţin de costurile respectivelor contracte şi care se situează mult peste nivelul costurilor practicate de societate pentru servicii similare, de faptul că existau deja relaţii contractuale cu alţi furnizori, pentru aceleaşi servicii, precum şi de necesitatea ca un demers atât de sensibil, ca cel al securizării şi secretizării datelor, să nu fie asumat de o singură persoană.

În cuprinsul procesului verbal de confruntare cu inculpatul G.V. aflat la vol. 1 d.u.p. la filele 193 şi urm., inculpatul L.C.M. a reafirmat o susţinere anterioară, consemnată în cuprinsul declaraţiilor date în faza de urmărire penală, în sensul că, nu s-a mai executat contractul cu C.C.C. SRL, deoarece i s-a părut că preţul stabilit unilateral de către G.V. (conform declaraţiei) este nejustificat, iar SC M.S. SA nu mai dispunea de resurse financiare.

S-a constatat că acest contract a fost încheiat la data de 29 octombrie 2003 sub nr. 1856 şi a avut ca timp de executare perioada 27 octombrie 2003 şi 26 noiembrie 2003 şi preţul de 898.450.000 lei, obiectul fiind acordarea de asistenţă de specialitate în vederea determinării soluţiilor optime de reconfigurare a reţelei de calculatoare şi de securizare a transferului de date şi informaţii de la sediul social al beneficiarului.

Tribunalul a reţinut că acest preţ a fost considerat mare de către reprezentantul beneficiarului SC M.S. SA, însă nu şi preţul de 1.368.500.000 lei plătit pentru servicii identice către SC A.I. SRL, în baza contractului nr. 1834 din 27 octombrie 2003, contract care, fiind încheiat pentru perioada 24 octombrie 2003 - 23 noiembrie 2003, excludea, cel puţin teoretic, necesitatea contractului încheiat cu C.C.C. SRL, care a fost ulterior, însă pentru aceeaşi perioadă. Cele două contracte s-au suprapus şi nu există nicio explicaţie pertinentă pentru acest fapt, câtă vreme şi într-un caz şi în celălalt, s-a cumpărat competenţa aceleiaşi persoane, adică pe cea a inculpatului G.V., executantul propriu-zis al serviciilor enumerate în ambele contracte.

Serviciile pentru care s-au încheiat contractele cu C.C.C. SRL şi cu SC A.I. SRL aveau acoperire la nivelul beneficiarului prin contracte anterioare, încheiate în condiţii mult mai avantajoase pentru acesta, atât din punct de vedere al preţului, stabilit la suma de 75.000.000 lei lunar, cât şi din punct de vedere al executării prestaţiilor, plata stipulându-se a se face prin virament în contul prestatorului, iar nu în numerar, prin casierie, cum s-a prevăzut în toate cele 15 contracte analizate.

Instanţa de apel a constatat că şi contractul încheiat cu G.F.M., precum şi celelalte contracte aflate în vol. 11 d.u.p. s-au realizat tot de către preşedintele - director general L.C.M., însă, în acest caz, angajamentul financiar pe care inculpatul l-a făcut în numele societăţii a fost suficient de mic încât proiectele să nu mai fie supuse, punctual, atenţiei Consiliului de Administraţie.

S-a apreciat că înscrisurile la care s-a făcut referire anterior relevă faptul că în paralel cu servicii care erau în curs de executare în favoarea SC M.S. SA, au fost contractate servicii identice la preţuri chiar şi de zece ori mai mari (prin contractele încheiate cu C.C.C. SRL, cu SC A.I. SRL şi cu SC A.I.Z. SRL), astfel că necesitatea aprobării în CA a unor asemenea contracte este în afara oricărei discuţii.

Între cele două tipuri de contracte există deosebiri şi sub aspectul formei, dându-se dovadă de mai puţină rigurozitate în cazul contractelor încheiate prin intermedierea inculpatului G.V., în care obiectul este redat în termeni generali, fără enumerarea activităţilor specifice de efectuat, a condiţiilor de prestare a acestora, fără indicarea preţurilor unitare ale manoperei, fără întocmirea unor evidenţe periodice referitoare la stadiul execuţiilor etc. Referitor la preţul contractelor, s-a reţinut declaraţia inculpatului L.C.M. din cursul urmăririi penale, în sensul că preţul a fost stabilit unilateral de către inculpatul G.V., "probabil că în baza experienţei şi a activităţii prestate la SAI M.I. SA", el numai acceptându-l prin semnare.

Din informarea specialiştilor Institutului pentru Tehnica de Calcul rezultă că pentru dimensiunea reţelei de calculatoare a beneficiarului SC M.S. SA, în perioada analizată, preţurile celor 8 contracte încheiate cu SC A.I. SRL sunt cu cel puţin un ordin de mărime mai mari decât cele practicate în mod curent pe piaţa românească de către firme specializate în astfel de activităţi, indiferent de tipul de contract de asistenţă tehnică ce s-ar fi încheiat. Dacă ar fi fost animat de protejarea interesului SC M.S. SA, inculpatul L.C.M. ar fi prospectat piaţa şi ar fi cântărit ofertele altor furnizori în domeniul de interes pentru beneficiar.

S-a mai reţinut că este greu de crezut că inculpatul L.C.M. nu a ignorat cu bună ştiinţă bunele practici în materie comercială privind obţinerea de informaţii referitoare la credibilitatea financiară şi seriozitatea persoanei juridice sau a persoanei fizice cu care intră în raporturi contractuale, acceptând să angajeze financiar societatea pe care o reprezenta cu sume de câteva miliarde de lei, fără a avea şi certitudinea unui avantaj practic real pentru SC M.S. SA. Evaluarea riscului colaborării cu diferite persoane fizice sau juridice intră obligatoriu în fişa postului directorului general, care poate angaja societatea în relaţiile cu terţii, aşa cum se prevede în actul constitutiv al SC M.S. SA.

Din actele şi lucrările dosarului, a rezultat că la data de 01 aprilie 2002, serviciul de contabilitate al SC M.S. SA a fost externalizat către SC G.M.T.A. SA, astfel că la data la care a încheiat fiecare dintre cele 15 contracte, inculpatul ar fi trebuit să apeleze la consilierea contabililor, pe aspecte care ţin de securitatea din punct de vedere contabil şi financiar a contractelor.

Faţă de acest aspect, inculpatul a plasat responsabilitatea către societatea de contabilitate, declarând că nu i-a solicitat lui G.V. să prezinte dovada de plătitor de TVA pentru cele trei societăţi prestatoare, o asemenea obligaţie revenindu-i SC G.M.T.A. SA şi că nu a avut nicio discuţie cu directorul general al respectivei societăţi referitor la faptul că dosarele societăţilor prestatoare de servicii sunt incomplete, nefiind prezentate certificatele de înregistrare fiscală a acestora.

S-a adus argumentul caracterului secret pe care l-a îmbrăcat activitatea desfăşurată în baza contractelor, de către inculpatul G.V.; drept contraargumente, s-a reţinut că inculpatul G.V. nu avea experienţa personală suficientă pentru a executa singur contractele, fiind necesar să apeleze, după cum personal a declarat, la specialişti pe care a refuzat să-i nominalizeze, nu a fost văzut să facă intervenţii în reţea, nu este limpede cum s-a concretizat activitatea sa. Şi procesele-verbale de recepţie a lucrărilor sunt lacunare, neconţinând informaţii despre preţul pentru fiecare activitate în parte, timpul alocat fiecărei activităţi, constatări efectuate la recepţie etc.

Nici în ceea ce priveşte contractele încheiate în numele SC A.I.Z. SRL nu sunt probe în sensul că obiectul acestora a fost executat de către G.V., studiile şi lucrările pe care le-a depus la SC M.S. SA nefiind decât transcrieri ad litteram ale lucrărilor altor autori ori compilaţii între asemenea lucrări şi acte normative, sugerând caracter de generalitate, neaplicate la situaţia concretă a beneficiarului.

S-a mai arătat în hotărâre că, în asemenea condiţii de executare a contractelor, apare mai mult decât evident, că ar fi fost mai simplu şi mai puţin împovărător pentru SC M.S. SA, să-şi procure şi să lectureze studiile originale publicate în materie de management.

Legea nr. 182/2002 stabileşte că protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale care asigură acest tip de informaţii se face prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor.

Informaţiile care, potrivit claselor de secretizare, sunt considerate secrete de serviciu, adică acele informaţii a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat, sunt stabilite de către conducătorii persoanelor juridice respective, care au obligaţia de a stabili şi regulile de protecţie a acestora, de a coordona activitatea şi de a controla măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului (art. 32 din lege).

Tribunalul a apreciat că este evident că interesul inculpatului L.C.M. nu s-a înscris pe linia stabilită de Legea privind protecţia informaţiilor clasificate, pentru că, altfel el s-ar fi prevalat de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii şi ar fi solicitat acestei structuri asistenţă de specialitate pentru apărarea secretelor aflate în posesia SC M.S. SA şi pentru prevenirea scurgerii de date sau informaţii care nu pot fi aduse la cunoştinţa publicului, contra cost, potrivit tarifelor convenite.

Martorul M.T.H. a declarat că inculpatul i-a furnizat o serie de informaţii utile pentru oportunităţi de afaceri în activitatea SAI M.I. SA, informaţii pe care nu le putea obţine din altă sursă, iar L.C.M. a continuat, pe aceeaşi linie consolidată la SAI M.I., colaborarea cu G.V., tot în scopul prevenirii scurgerilor de informaţii confidenţiale din societate.

S-a apreciat că nici această declaraţie nu poate fi primită drept adevărată de instanţă, întrucât nu poate fi acceptată ca reală explicaţia că G.V., ca fost lucrător în cadrul serviciilor speciale ale statului (fără a se stabili poziţia concretă ocupată şi a se aprecia astfel la ce fel de informaţii putea avea acces), era pregătit în mai multe direcţii care interesau beneficiarul şi putea servi singur toate interesele acestuia.

Dincolo de toate acestea, dacă G.V. a fost cadru militar sau angajat civil al SRI, conform art. 37 din Legea nr. 14/1992, ar fi avut obligaţia de a păstra cu stricteţe secretul de stat şi profesional, inclusiv după părăsirea în orice mod a serviciului.

De asemenea, Legea nr. 11/1991 stabileşte ca fiind contrară uzanţelor comerciale cinstite, utilizarea în mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutării unilaterale a contractului sau utilizării unor proceduri neloiale, abuzului de încredere, achiziţionarea de secrete comerciale de către terţii care cunoşteau că respectiva achiziţie implică astfel de practici, de natură să afecteze poziţia comercianţilor concurenţi pe piaţă.

Pentru considerentele expuse, instanţa de fond a reţinut că, atât inculpatul G.V., cât şi inculpatul L.C.M. au avut reprezentarea faptului că toate cele 15 contracte încheiate în numele C.C.C. SRL, SC A.I. SRL şi SC A.I.Z. SRL sunt false, cunoscând exact împrejurările că SC A.I.Z. SRL nu există în realitate (adresa Oficiului Registrului Comerţului care indică faptul că la numărul de ordine din registrul comerţului J/40/9714/1998 apare înscrisă firma "H.D. SRL", precum şi împrejurarea că în niciun contract încheiat cu SC A.I.Z. SRL nu apare înscris contul bancar), că împuternicirile de reprezentare aduse de către G.V. nu sunt corespunzătoare sub aspectul autorităţii emitente şi al menţiunilor obligatorii şi că, de fapt, societăţile care figurează ca prestatori de servicii în contracte, nu s-au angajat în raporturi juridice cu SC M.S. SA. în cazul C.C.C. SRL, inculpatul L.C.M. nici nu a mai considerat necesar să-i pretindă "reprezentantului" G.V. mandatul pentru a se "asigura" că acesta are abilitarea necesară din partea societăţii pentru a o angaja juridic. Nu s-a prezentat o asemenea împuternicire nici măcar în aceeaşi formă iniţiată de către împuternicit, ca în cazul SC A.I.Z. SRL şi SC A.I. SRL, în care s-a făcut referire la valabilitatea acestora pentru "toate contractele posibile a fi încheiate ulterior".

Modalitatea în care a fost săvârşită falsificarea contractelor a constat în contrafacerea semnăturii aplicate pe acestea, semnătură care, deşi s-a dorit a fi atribuită aşa-zişilor directori generali ai C.C.C. SRL (D.M.), SC A.I. SRL (S.L.) şi SC A.I.Z. SRL (E.M.) în toate cazurile, a fost executată (în variante diferite) de către inculpatul G.V., care a şi recunoscut acest fapt, justificând că pur şi simplu a urmat îndrumările defunctului C.I. Cercetarea grafologică a confirmat cele reţinute.

Inculpatul L.C.M., în înţelegere cu inculpatul G.V., a semnat ca reprezentant al beneficiarului cele 15 contracte, ştiind că nu exprimă voinţa societăţilor comerciale cocontractante.

Toate contractele au fost folosite de către cei doi inculpaţi în scopul de a produce consecinţele juridice specifice executării oricărui contract, fiind depuse la serviciul de contabilitate al SC M.S. SA şi dislocând sume de bani din patrimoniul acesteia, pentru plată.

Sub aspect subiectiv, falsificarea contractelor s-a făcut cu intenţie directă, calificată prin scopul urmărit de către inculpaţi de a obţine consecinţele juridice.

În acelaşi scop şi în aceeaşi manieră inculpatul G.V. a falsificat şi împuternicirile de reprezentare a SC A.I. SRL şi SC A.I.Z. SRL, aplicând propria semnătură la rubrica "persoana autorizată", destinată celui reprezentat, facturile fiscale emise în executarea tuturor contractelor, pe care le-a prezentat la SC M.S. SA pentru a justifica efectuarea activităţilor care au format obiectul contractelor şi pentru a încasa preţul contractual, un număr de 340 de chitanţe semnate de acesta şi prezentate la beneficiar pentru a justifica încasarea sumelor de bani, a aplicat semnătura proprie în calitatea falsă de reprezentant al SC A.I. SRL şi SC A.I.Z. SRL la rubrica specială din caseta "date suplimentare privind destinatarul sumei" de pe reversul dispoziţiilor de plată şi a întocmit şi semnat, în aceeaşi falsă calitate, un număr de 14 procese-verbale de recepţie (aferente celor 14 contracte încheiate cu SC A.I. SRL şi SC A.I.Z. SRL care au fost puse în plată), procese-verbale în care a atestat, în mod nereal, efectuarea unor prestaţii.

În mod corelativ, inculpatul L.C.M. a semnat 14 procese-verbale de recepţie în numele SC M.S. SA prin care a atestat, în mod nereal, că prestatorii SC A.I. SRL şi SC A.I.Z. SRL au efectuat lucrările la care s-au angajat contractual, 255 de dispoziţii de plată, în care s-a consemnat că sumele vor fi încasate de prestatori, fapt care nu s-a întâmplat, întrucât SC A.I.Z. SRL este fictivă, iar SC A.I. SRL nu a încasat banii, factura fiscală nr. 8088251 din 30 decembrie 2002, în care s-a consemnat în mod fals că SC A.I.Z. SRL ar fi efectuat prestări servicii, conform contractului nr. 588 din 25 octombrie 2002, deşi aceasta societate nu exista.

S-a apreciat că aceste fapte au fost săvârşite de către fiecare dintre cei doi inculpaţi în intervalul 04 iunie 2002 - 06 august 2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 52 şi 72 C. pen., şi anume gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea de executare a acestora, activitatea infracţională întinsă pe un interval mai mare de 2 ani, dar şi aspecte care ţin de persoana inculpaţilor, de gradul de instrucţie şi lipsa antecedentelor penale.

Inculpaţii au arătat că activităţile care au format obiectul contractelor au fost necesare, că ele s-au executat efectiv şi că parametrii de calitate în ceea ce priveşte toate prestaţiile s-au probat prin îmbunătăţirea activităţii societăţii beneficiare.

Instanţa de fond nu a reţinut această apărare, deoarece necesitatea investiţiilor în servicii de tipul celor contractate nu a fost discutată şi decisă în forurile de conducere ale SC M.S. SA, constituind un secret nejustificat pentru acestea, contractele încheiate sunt cel puţin defectuoase în ceea ce priveşte obiectul, descrierea activităţilor care trebuie prestate, a preţului nedefalcat pe tipuri de prestaţii, foarte mare în raport de alţi actori din piaţa şi care, în pofida acestui fapt, nu a fost negociat, ci acceptat fără rezerve la propunerea uneia dintre părţile contractante, executarea efectivă a serviciilor nu a avut loc, întrucât nu s-a putut arăta concret cum s-a efectuat aceasta, persoana care a îndeplinit toate activităţile specifice a fost G.V., nespecialist în domeniile respective, dar cu toate acestea, recepţia lucrărilor, făcută tot de un nespecialist, respectiv de L.C.M., a fost pozitivă, fără ca procesele-verbale întocmite să respecte conţinutul pe care în mod obişnuit îl au asemenea acte.

La acestea, se mai adaugă existenţa unor contracte similare ca obiect, încheiate cu alţi prestatori în condiţii mult dezavantajoase pentru aceştia, dacă se face o comparaţie cu cele care fac obiectul analizei, în sensul că obiectul este riguros prevăzut, preţul mult mai mic, iar condiţiile de recepţionare mult mai drastice, prin persoane competente pe domeniile respective, fără implicarea inculpatului L.C.M.

Plata s-a decis a se face prin virament în contul bancar al prestatorului, iar nu în numerar, la limita maximă admisă zilnic pentru plata prin casierie, cum s-a optat în cazul societăţilor "reprezentate" de către G.V.

S-a considerat că, în aceste condiţii, este mai mult decât evident că cei doi inculpaţi, în intervalul de timp cuprins între 04 iunie 2002 şi 06 august 2004, în baza aceleiaşi rezoluţii, au indus în eroare consiliul de Administraţie al SC M.S. SA, prin folosirea de mijloace frauduloase (înscrisurile falsificate, mai puţin contractul nr. 1856 din 29 octombrie 2003 referitor la C.C.C. SRL), în scopul de a obţine foloase materiale injuste, păgubind partea vătămată cu suma de 947.517 lei (ron), faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La infracţiunea de înşelăciune în formă consumată s-a reţinut şi contractul încheiat în numele C.C.C. SRL, în valoare de 898.450.000 lei (rol) care deşi fals, după cum false au fost şi celelalte înscrisuri emise de către G.V. în "executarea" lui şi folosit prin depunerea la contabilitatea SC M.S. SA, nu a produs consecinţele prevăzute de art. 215 C. pen., respectiv nu a produs pagubă în patrimoniul părţii vătămate, independent de voinţa inculpatului.

Faptele acestuia în legătură cu contractul în discuţie au rămas în faza tentativei pedepsibile. Cum cerinţele tragerii la răspundere penală şi aplicării pedepsei pentru tentativă la înşelăciune prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. sunt îndeplinite, instanţa a dispus condamnarea inculpatului.

S-a mai reţinut că, fapta de evaziune fiscală reţinută în inculpatului L.C.M., constă în aceea că, în calitate de director general şi preşedinte al SC M.S. SA, a diminuat veniturile societăţii prin dispunerea înregistrării unor cheltuieli fictive în sumă totală de 1.079.687 lei, considerate deductibile fiscal, faptă prin care a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 368.318,6 lei (ron), reprezentând TVA 160.368,6 lei (ron) şi impozit pe profit 207.950 lei (ron), prejudiciul fiind recuperat prin virarea sumei la buget în timpul controlului efectuat de organele fiscale în anul 2005, acuzaţie întemeiată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 82/1991 cu modificările şi completările ulterioare, "(1) Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. (2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".

În acord cu art. 11 alin. (3) din Legea nr. 82/1991 care prevede "Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări servicii şi de persoane juridice autorizate sau de persoane fizice care au calitatea de expert contabil, respectiv contabil autorizat, care răspund potrivit legii.", serviciul de contabilitate al SC M.S. SA a fost externalizat în favoarea SC G.M.T.A. SA, prin contractul nr. 9 din 01 aprilie 2002.

În declaraţiile sale, inculpatul L.C.M. a susţinut constant că nu a dispus niciodată, verbal sau în scris, societăţii de contabilitate să înregistreze în contabilitatea SC M.S. SA facturile fiscale prezentate de către inculpatul G.V. şi că nu intra în atribuţiile sale o asemenea dispoziţie, iar cu numita M.A.Z., directoare a SC G.M.T.A. SA, nu a avut discuţii pe tema defectuozităţii dosarelor societăţilor prestatoare de servicii, aceasta necomunicându-i că nu există certificate de înregistrare fiscală ale respectivelor societăţi.

Potrivit art. 29 alin. (1) pct. B lit. b) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, lege care a guvernat activitatea comercială din acest punct de vedere până la abrogarea ei prin C. fisc., în ianuarie 2004, persoanele impozabile plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate şi să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru operaţiunile cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei, sunt obligate să solicite şi copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a furnizorului/prestatorului. Primirea şi înregistrarea în contabilitate de facturi fiscale sau alte documente legal aprobate care nu conţin datele prevăzute a fi completate în mod obligatoriu la lit. a), precum şi lipsa copiei de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a furnizorului/prestatorului în cazul cumpărărilor cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 50 milioane lei inclusiv, determină pierderea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente.

Conform art. 29 alin. (1) pct. B lit. a) din Legea nr. 345/2002, persoanele impozabile care realizează operaţiuni taxabile şi/sau operaţiuni scutite cu drept de deducere, trebuie să completeze, în mod obligatoriu, în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate, denumirea, adresa şi C. fisc. ale furnizorului/prestatorului şi, după caz, ale beneficiarului, data emiterii, denumirea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, cantităţile, după caz, preţul unitar, valoarea bunurilor/serviciilor fără taxă pe valoarea adăugată, suma taxei pe valoare adăugată.

Capitolul B pct. 2 din OMF nr. 425/1998 (norme metodologice de întocmire şi utilizarea formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă), stabileşte următoarele: "Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale, prevăzute în structura formularelor aprobate:

- denumirea documentului;

- denumirea şi sediul unităţii patrimoniale care întocmeşte documentul (când este cazul);

- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;

- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiei economice şi financiare (când este cazul);

- conţinutul operaţiei economice şi financiare, iar atunci când este necesar şi temeiul legal al efectuării ei;

- datele cantitative şi valorice aferente operaţiei economice şi financiare efectuate;

- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiei economice şi financiare patrimoniale, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale persoanelor în drept să aprobe operaţiile respective, după caz;

- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiilor în documente justificative.

Înscrisurile care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în cazurile în care furnizează toate informaţiile prevăzute în normele legale în vigoare.

În conformitate cu art. 9 alin. (7) lit. j) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii, sunt cheltuieli nedeductibile.

Facturile emise de către G.V., ca reprezentant al SC A.I. SRL, SC A.I.Z. SRL şi C.C.C. SRL, aşa cum s-a reţinut în nota de constatare întocmită de către reprezentanţii Gărzii Financiare, nu au fost întocmite cu respectarea rigorilor legale, neconţinând elemente esenţiale ca semnătura la rubrica furnizor, numărul contului bancar al prestatorului şi banca unde acesta este deschis, datele de identificare ale persoanei care efectuează prestarea serviciilor, nu s-au depus documente care atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului, dincolo de faptul că toate acestea sunt nişte falsuri. Facturile emise în numele SC A.I. SRL şi C.C.C. SRL nu fac parte din plaja de numere aferente facturilor achiziţionate de către această societate, iar SC A.I.Z. SRL nu are o existenţă reală, deci nu are date de identificare şi nu poate presta servicii. Toate aceste aspecte au fost subliniate cu prilejul analizei făcute referitor la infracţiunile de fals, iar concluzia la care atât organele de urmărire penală cât şi instanţa a ajuns în ceea ce priveşte obiectul material al falsului, a fost însuşită şi de către inculpaţi.

De asemenea, inculpatul L.C.M. nu a negat că facturile fiscale de achiziţie prestări servicii apar înregistrate în jurnalul de cumpărări al societăţii şi că SC M.S. SA şi-a exercitat în totalitate dreptul de deducere al TVA în suma totală de 1.723.870.000 lei, deşi nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru aceasta, precum şi că prin înregistrarea de cheltuieli care au la baza documente care nu îndeplinesc calitatea de documente justificative, s-a ajuns la diminuarea impozitului pe profit în sumă de 2.268.250.000 lei.

Martora M.A.Z., la termenul din data de 13 septembrie 2011, a declarat că, acelaşi tip de contracte s-a derulat anterior între G.V. ca reprezentant al SC A.I. SRL, SC A.I.Z. SRL, C.C.C. SRL şi SAI M.I. SA, iar în perioada respectivă acest beneficiar nu era plătitor de TVA şi nu era necesar ca pentru înregistrarea în contabilitate a contractelor, furnizorii de servicii să depună certificatele de înregistrare fiscală, dovada de plătitor TVA, procesele-verbale de recepţie a serviciilor prestate, precum şi că, din inerţie, s-a omis să se aibă în vedere rigorile legale în ceea ce priveşte noul beneficiar SC M.S. SA.

Martora a recunoscut că în perioada în care contabilitatea SC M.S. SA era urmărită de către T.M., acesta a atenţionat-o că nu au fost depuse documente esenţiale de către cele trei societăţi furnizoare de servicii, declarând că a discutat cu cei doi inculpaţi sub aspectele semnalate, cerându-le să depună asemenea documente, fără însă a urmări dacă cei doi se conformează. Instanţa a apreciat că declaraţia martorei este în contradicţie cu cea a inculpatului L.C.M., dată în cadrul analizei infracţiunii de evaziune fiscală, dar că se coroborează cu celelalte mijloace de probă prezentate, astfel încât a rezultat concluzia că inculpatul a cunoscut caracterul fraudulos al contractelor încheiate cu G.V.

Nici T.M., nici C.C.E., audiate fiind în faţa instanţei, nu au recunoscut că ar fi constatat nereguli în ceea ce priveşte facturile fiscale sau contractele prezentate de către G.V., contrar depoziţiei martorei M.A.Z. şi contrar celor declarate în faza de urmărire penală când, martora C.C.E. a arătat că i-a spus şefei sale (martora M.A.Z.) că facturile prezentate de G.V. nu au menţionate în cuprinsul lor banca şi contul bancar al prestatorului, iar aceasta i-a răspuns că este un motiv suficient ca plata să se efectueze în numerar, prin casieria SC M.S. SA.

Din aceeaşi depoziţie s-a dedus că martora cunoştea care erau documentele obligatorii pentru înregistrarea în contabilitate a contractelor, având o discuţie cu M.A.Z. în ceea ce priveşte contractele încheiate în anul 2001 între SC A.I. SRL şi SC A.I.Z. SRL, reprezentate de către inculpatul G.V., pe de o parte, şi SC G.M.T.A. SA, pe de altă parte.

Instanţa de fond a mai reţinut că inculpatul L.C.M. a cunoscut că documentele încheiate cu cele trei societăţi comerciale prestatoare de servicii erau false, că acestora nu le-au corespuns operaţiuni reale, iar în pofida acestui fapt, a convenit la evidenţierea în actele contabile a unor cheltuieli, în scopul sustragerii SC M.S. SA de la îndeplinirea obligaţiunilor fiscale.

De asemenea, a constatat că sumele cu care a fost prejudiciat bugetul de stat prin această faptă au fost virate în timpul controlului efectuat de organele fiscale, prejudiciul fiind recuperat.

Potrivit art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

Întrucât se pune problema concursului de legi în timp, s-a reţinut că, la data săvârşirii faptei, combaterea evaziunii fiscale era reglementată prin Legea nr. 87/1994, care prevedea:

"Art. 11 - Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte:

a) sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin neînregistrarea unor activităţi pentru care legea prevede obligaţia înregistrării sau prin exercitarea de activităţi neautorizate, în scopul obţinerii de venituri;

b) sustragerea în întregime sau în parte de la plata obligaţiilor fiscale, în scopul obţinerii de venituri, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului ori a sursei impozabile sau taxabile ori prin diminuarea veniturilor ca urmare a unor operaţiuni fictive;

c) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori Înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuţia;

d) organizarea şi conducerea de evidenţe contabile duble, alterarea sau distrugerea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor, în scopul diminuării veniturilor sau surselor impozabile;

e) emiterea, distribuirea, cumpărarea, completarea ori acceptarea cu ştiinţă de documente fiscale false."

Infracţiunea analizată se regăsea în dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a, care incrimina "înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuţia".

Atât din punct de vedere al condiţiilor de incriminare, cât şi din punct de vedere al condiţiilor tragerii la răspundere penală, ambele reglementari sunt similare, şi pentru că pedepsele sunt stabilite între aceleaşi limite, s-a aplicat legea în vigoare, care este mai conformă cu interesele apărării sociale.

Instanţa de fond a reţinut că, pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite de inculpaţi, s-au aplicat pedepse cu închisoarea, fapt pentru care a dispus ca în cauză să se facă şi aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. şi, totodată, aplicarea pedepselor complementare.

Nu s-au interzis inculpaţilor dreptul de a alege, ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigenţele Curţii Europene a Drepturilor Omului reflectate în hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin Decizia Sabou şi Pârcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcţie de natura faptei sau gravitatea deosebită a acesteia.

Întrucât tribunalul a apreciat că faptele care au făcut obiectul cauzei nu au conotaţie electorală şi nici o gravitate specială, nu s-a impus interzicerea dreptului de a alege.

S-a constatat de instanţa de fond că, în drept, faptele inculpatului G.V. trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. referitor la pedeapsa prevăzută de art. 10 alin. (2) din legea nr. 87/1994, constând în aceea că în perioada 04 iunie 2002 - 06 august 2004, în mod repetat, a procurat şi pus în circulaţie fără drept, formulare cu regim fiscal folosite în domeniul financiar contabil şi fiscal, respectiv 15 facturi fiscale ale altor societăţi, 175 chitanţe pe care le-a completat fără drept în numele SC A.I. SRL şi 152 chitanţe în numele SC A.I.Z. SRL, întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Inculpatul nu a negat infracţiunea de fals din punct de vedere al obiectului material, ci numai din punct de vedere al laturii subiective, susţinând că nu a cunoscut că una dintre societăţile comerciale nu exista în realitate, nu a cunoscut dacă defunctul C.I. a avut sau nu o relaţie cu aceste societăţi şi că el a urmat instrucţiunile şi îndrumările pe care acesta i le-a dat, fiind de bună-credinţă în încheierea şi executarea contractelor.

Verificările organelor fiscale au relevat că facturile aparţineau altor societăţi comerciale decât cele care sunt menţionate ca prestatoare de servicii în favoarea SC M.S. SA în cauză (aspect pe care inculpatul nu l-a negat), iar chitanţele emise odată cu încasarea banilor au fost completate în numele SC A.I. SRL fără drept, această societate nederulând raporturi contractuale cu beneficiarul şi în numele SC A.I.Z. SRL, care este fictivă.

S-a apreciat că, punerea în circulaţie de facturi şi chitanţe fiscale fără drept, deci în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, denotă cu claritate dorinţa sa de a se sustrage unui regim de supraveghere instituit în materie, astfel că inculpatul a săvârşit, cu intenţie directă, infracţiunea prev. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994.

Inculpatul G.V. a mai fost acuzat prin rechizitoriu de săvârşirea infracţiunii de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere, prev. şi ped. de art. 141 teza I din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturi conexe, constând în aceea că în perioada 04 iunie 2002 - 06 august 2004, în mod repetat, a copiat integral părţi din cărţile prof. univ. dr. N.O. şi prof. univ. dr. V.I., pe care le-a prezentat ca lucrări personale şi pentru care a încasat pe nedrept sume importante de bani, astfel:

- N.O., Sisteme, metode şi tehnici de management ale organizaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 2000;

- V.I., Editura Economică, Manageri şi management, Bucureşti, 2000;

- N.O. şi V.I., Fundamentele Managementului Organizaţiei, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti 2001;

- V.I. şi Ion Popa, Diagnosticarea firmei, Editura Tehnică, Bucureşti 2001;

- N.O., "Management", Ed. Economică, Bucureşti, 2002;

- N.O., I.P., M.P., I.V., V.I., Abordări Moderne şi Managementul Organizaţiei, vol. I, Ed. Economică, Bucureşti, 2003.

Instanţa de fond a reţinut, cu privire la această infracţiune, că în executarea contractelor de prestări servicii încheiate între SC M.S. SA şi G.V., ca reprezentant al SC A.I.Z. SRL (societate fictivă), inculpatul G.V. a înaintat, iar inculpatul L.C.M. a preluat, aşa cum a rezultat din procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor aflate la filele nr. 443 şi urm. vol. 4 d.u.p., documentele în care s-a materializat consultanţa şi asistenţa de specialitate în management, respectiv studiile elaborate şi analizele specifice privind reengineering-ul managementului persoanelor juridice române şi implementarea de către acestea a managementului prin obiective.

Niciunul dintre aceste documente nu poartă semnătura inculpatului G.V., însă acesta nu a negat că a executat personal obiectul contractelor, atribuindu-şi calitatea de "expert" al societăţii (inexistente) pe care a reprezentat-o potrivit împuternicirii pe care el însuşi şi-a dat-o.

Cu prilejul audierii în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2011, inculpatul a arătat instanţei că a preluat pasaje din lucrările părţilor civile V.I. şi N.O., pe care le-a înglobat într-o lucrare mult mai amplă, însă nu considerat că a săvârşit vreo infracţiune, întrucât respectivele opere erau publice, iar el nu le-a folosit pentru a face publicaţii pe piaţă şi pentru a obţine astfel un profit.

Infracţiunea prev. de art. 141 teza I din Legea nr. 8/1996 reprezintă fapta persoanei care îşi însuşeşte fără drept, calitatea de autor al unei opere, independent de aducerea la cunoştinţa publică a acesteia.

Dacă făptuitorul aduce la cunoştinţa publică o operă sub un alt nume decât acela decis de către autor, atunci fapta întruneşte elementele infracţiunii prev. de art. 141 teza a II-a din lege, care nu face obiectul cauzei.

În executarea celor 6 contracte încheiate în calitate de reprezentant la SC A.I.Z. SRL cu SC M.S. SA, inculpatul G.V. a prezentat lucrarea intitulată "Tendinţe manageriale semnificative pe plan mondial şi în România", pe care partea civilă N.O. şi-a revendicat-o, ca aparţinându-i în mare măsură.

Partea civilă a enumerat lucrările asupra cărora are drepturi de autor şi care se regăsesc redate în studiile întocmite de către inculpat în executarea contractelor, iar la filele nr. 199 - 384 din acelaşi volum, au fost depuse în extras, lucrările respective. De asemenea, a fost depusă integral, lucrarea "Sisteme, metode şi tehnici manageriale ale organizaţiei".

Comparând aceste înscrisuri cu analizele întocmite de către inculpatul G.V., tribunalul a observat că în cele din urmă, au fost redate pasaje întregi din cărţile părţilor civile N.O. şi V.I., după cum urmează:

Lucrarea intitulată "Tendinţe manageriale semnificative pe plan mondial şi în România", care a reprezentat "executarea" contractului nr. 547/2002, reprezintă integral redarea unor pasaje din publicaţia "Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei", fără ca inculpatul să fi adus vreo contribuţie personală, respectiv să fi emis o teorie proprie în ceea ce priveşte subiectul studiului, cu atât mai mult cu cât acesta se dorea o aplicaţie la situaţia concretă a SC M.S. SA.

Lucrările "Metodologii manageriale", "Manageri & Management", "Managementul pe baza centrelor de profit", "Management" şi "Sisteme, metode şi tehnici manageriale ale organizaţiei" publicate de către autorii N.O. şi V.I., constituiţi părţi civile în cauză, se regăsesc redate în extras în studiul întocmit de către inculpat şi intitulat "Managementul pe baza centrelor de profit".

Inculpatul a arătat că în cuprinsul studiilor şi lucrărilor prezentate la SC M.S. SA, în notele de subsol, a făcut referire la lucrările ştiinţifice citate. Această susţinere este numai parţial adevărată, în sensul că există o singură trimitere la "Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei", făcută în prima pagină a lucrării "Tendinţe manageriale semnificative pe plan mondial şi în România", când inculpatul a arătat "precizăm că sursele de inspiraţie au fost lucrările unor renumiţi profesori de la ASE, în principal ale profesorului universitar N.O.".

Inculpatul nu a mai făcut trimiteri şi în celelalte studii la lucrări ştiinţifice ale unor autori consacraţi, prezentându-le ca fiind creaţia sa proprie, deşi nu sunt altceva decât copii de pe lucrări publicate de alţi autori, anterior.

Totodată, trimiterea generică la "lucrările" părţilor civile cu menţiunea că acestea au reprezentat "surse de inspiraţie", nu îl absolvă pe inculpat de răspundere din perspectiva legii dreptului de autor şi a drepturilor conexe, câtă vreme, integral, studiile elaborate de către el sunt constituite din pasaje copiate din publicaţiile autorilor.

În această modalitate, inculpatul şi-a arogat, fără drept, calitatea de autor al studiilor care s-au dorit îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractele încheiate în calitate de reprezentant al SC A.I.Z. SRL cu SC M.S. SA, studii în care conceptele, maniera de expunere, analizele nu îi aparţin, ci sunt obiectul dreptului de autor al părţilor civile N.O. şi V.I., care au creat operele aflate sub protecţia Legii nr. 8/1996.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, SC M.S. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 947.517 lei (ron) reprezentând despăgubiri civile, mai exact plăţile efectuate din patrimoniul său nelegal şi netemeinic, în baza celor 14 contracte de prestări servicii, care nu au avut o existenţă reală, nici în fapt şi nici în drept, despăgubiri stabilite prin însumarea sumelor menţionate în chitanţele eliberate de către inculpatul G.V., şi care nu au fost contestate.

Inculpaţii au contestat existenţa prejudiciului, susţinând că plăţile au avut la bază prestaţii reale ale lui G.V., necesare şi utile SC M.S. SA, însă nu au negat plata efectivă a sumelor înscrise în contractele încheiate în numele SC A.I. SRL şi SC A.I.Z. SRL.

Instanţa a reţinut că executarea contractelor nu a avut loc în realitate şi că acestea au fost încheiate în scopul de a justifica scoaterea din patrimoniul societăţii a unor importante sume de bani.

Părţile vătămate N.O. şi V.I. s-au constituit părţi civile în procesul penal împotriva ambilor inculpaţi, primul solicitând suma de 196.764 lei, în principal cu titlu de daune materiale, iar dacă prejudiciul material nu este dovedit în cauză, suma a solicitat să-i fie acordată ca despăgubire morală, iar cel de-al doilea, suma de 56,865,18 lei daune morale şi materiale, aferentă lucrărilor care reprezintă preluări din operele ce-i aparţin.

S-a apreciat că cererea de acordare de daune materiale formulată de către părţile civile nu este întemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 8/1996: "(1) Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. (...) (2) La stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare: a) fie criterii cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile menţionate la lit. a)."

Instanţa de fond a apreciat că nu se poate stabili un prejudiciu material în dauna părţilor civile, ci doar un prejudiciu moral, însă sumele solicitate sunt excesive faţă de atingerea minimă adusă dreptului de autor al părţilor civile, întrucât reproducerea fără drept a operelor protejate nu a avut ca obiect integralitatea acestora, ci numai capitole sau pasaje din cuprinsul lor, iar numărul lucrărilor întocmite fraudulos de către inculpatul G.V. a fost redus, limitat la nevoile impuse de cele 6 contracte încheiate în numele SC A.I.Z. SRL şi nu s-a prelungit în timp.

Instanţa de fond a statuat că suma de 30.000 lei (Ron), daune morale în favoarea fiecăreia dintre cele două părţi civile, reprezintă o satisfacţie echitabilă.

Acţiunea civilă a părţilor civile N.O. şi V.I. a fost admisă numai în parte.

Acţiunea civilă a părţii civile SC M.S. SRL având ca obiect recuperarea sumei de 947.517 lei (ron) a fost admisă în totalitate şi în raport de ambii inculpaţi, apreciindu-se că prejudiciul a fost produs prin faptele concordante ale celor doi inculpaţi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii L.C.M. şi G.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 325/A din 06 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis cererea expertului contabil S.G.O. şi a majorat onorariul de expert de la 2.000 lei la suma de 20.000 lei, diferenţa de 18.000 lei urmând a fi achitată în cote egale de inculpaţi.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţii L.C.M. şi G.V., a desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 1027 din 23 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a achitat inculpatul L.C.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul L.C.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a achitat inculpatul L.C.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 11 din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului G.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului G.V. din infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. rap. la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994, în infracţiunea prev. de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat inculpatul G.V. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. referitoare la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul G.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 141 teza I din Legea nr. 8/1996.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de:

- 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale;

- 5 luni închisoare şi 1 an închisoare aplicate în prezenta cauză cu - pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 340 din 07 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2633 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. privind pedeapsa accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă SC M.S. SRL şi a fost obligat inculpatul G.V. la plata către partea civilă a sumei de 947.517 lei (ron) despăgubiri civile.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu, în cuantum de 150 de lei, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a analizat probele administrate în faza de urmărire penală, la instanţa de fond şi la instanţa de apel, respectiv: nota de constatare întocmită de comisari ai Gărzii Financiare - Comisariatul General cu ocazia controlului efectuat la SC M.S. SA; procese-verbale întocmite de reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Inspecţie Financiar Fiscală cu ocazia controlului efectuat la SC M.S. SA; raport de inspecţie fiscală; state de funcţiuni, organigrame, fişele posturilor pentru director şi director executiv de la SC M.S. SA; procese-verbale şi hotărâri ale Consiliului de Administraţie al SC M.S. SA; corespondenţă între SC M.S. SA şi societăţile din cadrul Grupului Financiar M. SA; documente financiar-contabile ridicate de la SC M.S. SA aferente perioadelor iunie - decembrie 2002, ianuarie - iunie 2003, iulie - decembrie 2003; documente de constituire şi funcţionare a SC G.M.T.A. SA, SC A.I. SRL şi SC C.C.C. SRL; verificări efectuate la Oficiul Registrului Comerţului (din care rezultă că SC A.I.Z. SRL nu figurează înregistrată); contracte de prestări servicii nr. 102 din 04 iunie 2002, în valoare de 434.350.000 lei, încheiate între SC A.I. SRL şi SC M.S. SA; contract de prestări servicii nr. 150 din 25 iunie 2002, în valoare de 505.750.000 lei, încheiat între SC A.I. SRL şi SC M.S. SA; facturile fiscale seria X1 nr. 6095582 din 31 mai 2002, în valoare de 434.350.000 lei, emisă de SC A.I. SRL către SC M.S. SA, seria X1 nr. 6095587 din 28 iunie 2002, în valoare de 505.750.000 lei, emisă de SC A.I. SRL către SC M.S. SA, seria X2 nr. 2274103 din 24 octombrie 2002, în valoare de 652.120.000 lei, emisă de S.C A.I. SRL către SC M.S. SA; seria X2 nr. 2274130 din 12 decembrie 2002, în valoare de 386.750.000 lei, emisă de SC A.I. SRL către SC M.S. SA; seria X2 nr. 9185054 din 12 februarie 2003, în valoare de 624.750.000 lei, emisă de SC A.I. SRL către SC M.S. SA; seria X2 nr. 9185094 din 24 aprilie 2003, în valoare de 654.500.000 lei, emisă de SC A.I. SRL către SC M.S. SA; seria X2 nr. 9185164 din 30 iunie 2003, în valoare de 684.250.000 lei, emisă de SC A.I. SRL către SC M.S. SA; seria X2 nr. 9185185 din 27 octombrie 2003, în valoare de 1.368.500.000 lei, emisă de SC A.I. SRL către SC M.S. S.A; seria X1 nr. 2203925 din 30 august 2002, în valoare de 1.309.000.000 lei, emisă de SC A.I.Z. SRL către SC M.S. SA; seria X6 nr. 8088251 din 30 octombrie 2002, în valoare de 678.300.000 lei, emisă de SC A.I.Z. SRL către SC M.S. SA; seria X4 nr. 5107005 din 20 ianuarie 2003, în valoare de 565250.000 lei, emisă de SC A.I.Z. SRL către SC M.S. SA; seria X4 nr. 5107034 din 17 martie 2003, în valoare de 678.300.000 lei, emisă de SC A.I.Z. SRL către SC M.S. SA; seria X4 nr. 5107201 din 03 iunie 2003, în valoare de 672.350.000 lei, emisă de SC A.I.Z. SRL către SC M.S. SA; seria X4 nr. 7394357 din 25 septembrie 2003, în valoare de 684.250.000 lei, emisă de SC A.I.Z. SRL către SC M.S. SA; seria X2 nr. 8899154 din 29 octombrie 2003, în sumă de 898.450.000 lei (89.845 RON) emisă de SC C.C.C. SRL către SC M.S. SA; procesele-verbale de recepţie nr. 1 din 26 iulie 2002 aferent contractului nr. 150 din 25 iunie 2002, nr. 1 din 25 octombrie 2002 aferent contractului nr. 531 din 23 septembrie 2002, nr. 1 din 07 ianuarie 2003 aferent contractului nr. 670 din 25 noiembrie 2002, nr. 1 din 07 martie 2003 aferent contractului nr. 70 din 05 februarie 2003, nr. 1 din 09 mai 2003 aferent contractului nr. 186 din 08 aprilie 2003, nr. 1 din 25 iulie 2003 aferent contractului nr. 386 din 23 iunie 2003, nr. 1 din 16 septembrie 2002 aferent contractului nr. 195 din 15 iulie 2002, nr. 1 din 25 noiembrie 2002 aferent contractului nr. 588 din 25 octombrie 2002, nr. 1 din 10 februarie 2003 aferent contractului nr. 5 din 07 ianuarie 2003, nr. 1 din 20 iunie 2003 aferent contractului nr. 294 din 19 mai 2003; nr. 1 din 06 august 2004 aferent contractului nr. 1834 din 27 octombrie 2003; nr. 1 din 14 aprilie 2003 aferent contractului nr. 141 din 11 martie 2003; contractele de prestări servicii nr. 531 din 23 septembrie 2002, în valoare de 652.120.000 lei, încheiat între SC A.I. SRL şi SC M.S. SA; nr. 670 din 25 noiembrie 2002, în valoare de 386.750.000 lei, încheiat între SC A.I. SRL şi SC M.S. SA; nr. 70 din 05 februarie 2003, în valoare de 624.750.000 lei, încheiat între SC A.I. SRL şi SC M.S. SA; nr. 186 din 08 aprilie 2003, în valoare de 654.500.000 lei, încheiat între SC A.I. SRL şi SC M.S. SA; nr. 386 din 23 iunie 2003, în valoare de 684.250.000 lei, încheiat între SC A.I. SRL şi SC M.S. SA; nr. 1834 din 27 octombrie 2003, în valoare de 1.368.500.000 lei, încheiat între SC A.I. SRL şi SC M.S. SA; nr. 588 din 25 octombrie 2002, în valoare de 678.300.000 lei, încheiat între SC A.I.Z. SRL şi SC M.S. SA; nr. 5 din 07 ianuarie 2003, în valoare de 565.250.000 lei, încheiat între SC A.I.Z. SRL şi SC M.S. SA; nr. 294 din 19 mai 2003, în valoare de 672.350.000 lei, încheiat între SC A.I.Z. SRL şi SC M.S. SA; nr. 141 din 11 martie 2003, în valoare de 678.300.000 lei, încheiat între SC A.I.Z. SRL şi SC M.S. SA; nr. 589 din 15 septembrie 2003, în valoare de 684.250.000 lei, încheiat între SC A.I.Z. SRL şi SC M.S. SA; 175 chitanţe emise în numele SC A.I. SRL; împuternicirea nr. 102 din 04 iunie 2002 emisă în numele SC A.I. SRL; documente ridicate de la SC A.I. SRL din care rezultă că această societatea nu a avut relaţii comerciale cu SC M.S. SA şi că facturile fiscale şi chitanţele emise în numele său nu au fost achiziţionate de această societate; adresa din 29 mai 2006 emisă de SC A.I. SRL din care rezultă că nu a avut relaţii comerciale cu SC M.S. SA şi nu l-a împuternicit pe G.V.; contract de prestări servicii nr. 195 din 15 iulie 2002, în valoare de 1.100.000.000 lei, încheiat între SC A.I.Z. SRL şi SC M.S. SA; lucrări prezentate pentru justificarea obiectului contractului nr. 195/2002; lucrări prezentate pentru justificarea obiectului contractului nr. 588/2002; lucrări prezentate pentru justificarea obiectului contractului nr. 5/2003; lucrări prezentate pentru justificarea obiectului contractului nr. 141/2003; lucrări prezentate pentru justificarea obiectului contractului nr. 294/2003; proces-verbal nr. 1 din 20 octombrie 2003 aferent contractului nr. 589 din 15 septembrie 2003; lucrări prezentate pentru justificarea obiectului contractului nr. 589/2003; un număr de 165 chitanţe emise în numele SC A.I.Z. SRL; împuternicirea nr. 195 din 15 iulie 2002 emisă în numele SC A.I.Z. SRL; dispoziţiile de plată către casieria SC M.S. SA în baza cărora inculpatul G.V. a încasat contravaloarea contractelor; contract de prestări servicii nr. 1856 din 29 octombrie 2003, valoare de 898.450.000 lei, încheiat între SC C.C.C. SRL şi SC M.S. SA; documente ridicate de la SC C.C.C. SRL din care rezultă că această societatea nu a avut relaţii comerciale cu SC M.S. SA şi că facturile fiscale emise în numele său nu au fost achiziţionate de această societate; adresa din 03 mai 2006 emisă de SC C.C.C. SRL din care rezultă că nu a avut relaţii comerciale cu SC M.S. SA şi nu l-a împuternicit pe G.V.; documente ridicate de la R.T.C.H. SA din care rezultă că facturile fiscale şi chitanţele emise în numele celor trei societăţi au fost achiziţionate de alţi agenţi economici; verificări efectuate la sediile declarate ale societăţilor comerciale care au achiziţionat documentele cu regim special de la R.T.C.H. SA care au fost emise în numele celor trei societăţi; fişa de evidenţă din care rezultă decesul numitului C.I.; adresa nr. 356 din 16 martie 2007 emisă de SC M.I. SA din care rezultă că din data de 20 mai 2002 şi până la data decesului, C.I. a fost în concediu medical; contract de prestări servicii nr. 196 din 15 iulie 2002 încheiat între G.F.M. SA şi SC M.S. SA; adresa nr. 204 din 15 mai 2006 emisă de SC M.S. SA din care rezultă că în arhiva societăţii nu există cereri/oferte de prestări servicii, rapoarte, note, informări; punctul de vedere exprimat de specialişti din cadrul Institutului pentru Tehnică de Calcul Bucureşti cu privire la contractele de prestări servicii având ca obiect reconfigurarea reţelei de calculatoare şi securizarea transferului de date şi informaţii; oferte de preţuri publicate şi practicate de societăţi specializate în informatică din Bucureşti; adresa nr. 20 din 06 martie 2007 emisă de SC M.S. SA din care rezultă că societatea nu a avut programatori în schemă şi în perioada iunie 2002 - decembrie 2003 a deţinut între 3 şi 14 calculatoare; punctul de vedere exprimat de prof. univ. dr. N.O. şi prof. univ. dr. V.I. cu privire la lucrările prezentate pentru a justifica obiectul contractelor încheiate în numele SC A.I.Z. SRL; copii după lucrările prof. univ. dr. N.O. şi prof. univ. dr. V.I. care au fost preluate de inculpatul G.V. în lucrările prezentate la SC M.S. SA; adresa nr. 224 din 29 mai 2006 emisă de SC M.S. SA din care rezultă că regulamentul de organizare şi funcţionare al societăţii a fost elaborat şi aprobat abia în anul 2005; contracte de prestări servicii încheiate de SC M.S. SA cu terţii în aceeaşi perioadă în care au fost încheiate contractele de prestări servicii cu SC A.I. SRL, SC A.I.Z. SRL şi SC C.C.C. SRL; extrase de cont ridicate de la bănci aferente operaţiunilor derulate prin conturile personale ale inculpaţilor L.C.M. şi G.V.; documentele de constituire şi funcţionare a SC G.I. SRL; situaţia conturilor SC G.I. SRL; comunicări ale organelor fiscale teritoriale referitoare la bunurile deţinute în proprietatea de inculpaţi; documente depuse în apărare de inculpatul L.C.M.; procese-verbale încheiate la data de 24 aprilie 2006 şi documente prezentate de S.U.N.; hotărârea Consiliului de Administraţie al Grupului Financiar M. SA adresa nr. 1683938 din 18 octombrie 2007 emisă de D.G.P.M.B. - Poliţia Sectorului 4 - Serviciul de Investigare a Fraudelor din care rezultă că plângerea penală formulată de SC M.S. SA împotriva SC G.M.T.A. SA formează obiectul dosarului nr. 1933/P/2005; alte înscrisuri; rapoarte de expertiză contabilă; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică; declaraţiile martorilor M.A.Z., S.G., B.C.E., M.T.H., P.C., T.M.A., T.F., B.O., (...); declaraţiile părţilor civile; confruntările şi declaraţiile inculpaţilor.

Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

În perioada 2002 - 2003, între SC M.S. SA, reprezentată prin director general L.C.M. (inculpat în cauză), în calitate de beneficiar, şi SC A.I.Z. SRL, reprezentată prin "director general E.M." (pentru care a semnat inculpatul G.V.) în calitate de prestator au fost încheiate contractele nr. 195 din 15 iulie 2002, nr. 294 din 19 mai 2002, nr. 5 din 07 ianuarie 2003, nr. 141 din 11 martie 2003, nr. 294 din 19 mai 2003 şi nr. 588 din 25 octombrie 2003, având ca obiect consultanţă şi asistenţă de specialitate în management.

Pentru derularea acestor contracte, inclusiv pentru încasarea sumelor de bani aferente, furnizorul l-a împuternicit pe inculpatul G.V., în calitate de expert.

În baza contractelor anterior menţionate, SC A.I.Z. SRL a emis către beneficiar un număr de 6 facturi fiscale, în sumă totală de 4.587.450.000 lei, care au fost încasate în numerar de către inculpatul G.V., în perioada 25 iulie 2002 -13 februarie 2004.

Verificările efectuate în cauză au pus în evidenţă faptul că SC A.I.Z. SRL nu este înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului, iar facturile emise aparţin altor societăţi comerciale.

Tot în perioada 2002 - 2003, între SC M.S. SA, reprezentată de director general L.C.M. (inculpat), în calitate de beneficiar, şi SC A.I. SRL reprezentată prin "director general S.L.", în calitate de prestator, au fost încheiate contractele nr. 120 din 04 iunie 2002, nr. 150 din 25 iunie 2002, nr. 531 din 23 septembrie 2002, nr. 670 din 25 noiembrie 2002, nr. 70 din 05 februarie 2003, nr. 186 din 08 aprilie 2003, nr. 386 din 23 iunie 2003 şi nr. 1834 din 27 octombrie 2003 având ca obiect asigurarea de asistenţă de specialitate în vederea determinării soluţiilor optime de reconfigurare a reţelei de calculatoare şi de securizare a transferurilor de date şi informaţii.

Contractele au fost semnate pentru prestator de inculpatul G.V., care aparent a fost împuternicit în calitate de expert pentru executarea prestaţiilor şi încasarea contravalorii acestora. Pentru cele 8 contracte au fost emise 8 facturi fiscale de către societatea beneficiară, în baza cărora inculpatul G.V. a încasat, în numerar, în perioada 14 decembrie 2002 - 02 august 2004, suma totală de 5.310.970.000 lei.

Ulterior s-a stabilit că SC A.I. SRL nu a avut niciodată relaţii comerciale cu SC M.S. SA, nu a împuternicit vreo persoană să o reprezinte în relaţiile cu această societate, iar cele 8 facturi fiscale nu-i aparţin.

În luna octombrie 2003, între SC M.S. SRL, reprezentată prin director general L.C.M. (inculpat), în calitate de beneficiar, şi SC C.C.C. SRL, reprezentată prin "director general D.M." (pentru care a semnat inculpatul G.V.), în calitate de prestator, a fost încheiat contractul nr. 1856 din 29 octombrie 2002 având ca obiect asigurarea asistenţei de specialitate în vederea determinării soluţiilor optime de reconfigurare a reţelei de calculatoare şi de securizare a transferului de date şi informaţii. în executarea contractului a fost emisă factura fiscală seria X2, nr. 8899154 din 29 octombrie 2003, în sumă totală de 898.450.000 lei, care nu a fost achitată.

Din verificări a rezultat că nu au existat relaţii contractuale între cele două societăţi comerciale, iar factura emisă nu aparţine SC C.C.C. SRL.

Toate aceste achiziţii de servicii apar înregistrate în evidenţa financiar-contabilă a SC M.S. SA, care a dedus TVA în sumă totală de 1.723.870.000 lei şi cheltuielile privind serviciile pentru perioada 2002 - 2004, în sumă totală de 9.073.000.000 lei.

În executarea contractelor au fost întocmite procesele-verbale de recepţie nr. 1 din 05 iulie 2002, nr. 1 din 26 iulie 2002, nr. 1 din 25 octombrie 2002, nr. 1 din 07 ianuarie 2003, nr. 1 din 07 martie 2003, nr. 1 din 09 mai 2003, nr. 1 din 25 iulie 2003 şi nr. 1 din 06 august 2003 (semnate de inculpatul L.C.M. pentru SC M.S. SA şi inculpatul G.V. pentru SC A.I. SRL) şi nr. 1 din 16 septembrie 2002, nr. 1 din 25 noiembrie 2002, nr. 1 din 10 februarie 2003, nr. 1 din 14 aprilie 2003, nr. 1 din 20 iunie 2003 şi nr. 1 din 20 octombrie 2003 (semnate de inculpatul L.C.M. pentru SC M.S. SA şi inculpatul G.V. pentru SC A.I.Z. SRL).

De asemenea, au fost emise 255 dispoziţii de plată de către SC M.S. SA, aprobate de către inculpatul L.C.M. şi semnate (la rubrica "Date suplimentare privind beneficiarul sumei") de către inculpatul G.V. (pentru SC A.I. SRL şi SC A.I.Z. SRL), precum şi 340 de chitanţe, întocmite şi semnate de inculpatul G.V. pentru cele două societăţi comerciale prestatoare, menţionate mai sus.

Curtea de Apel a mai reţinut că, în perioada 04 iunie 2002 - 06 august 2004, inculpatul G.V., în mod repetat, a procurat şi pus în circulaţie, fără drept, formulare cu regim special, respectiv 15 facturi fiscale ale altor societăţi, 175 chitanţe pe care le-a completat fără drept în numele SC A.I. SRL şi 152 chitanţe pe care le-a completat fără drept în numele SC A.I.Z. SRL.

Acelaşi inculpat, în executarea celor 6 contracte încheiate în numele SC A.I.Z. SRL i-a prezentat inculpatului L.C.M. o serie de documente (nesemnate) în care pretinde că s-a materializat consultanţa şi asistenţa de specialitate în management, respectiv studiile elaborate şi analizele specifice privind reengineering-ul managementului persoanelor juridice române şi implementarea de către acestea a managementului prin obiective. în cadrul acestor documente inculpatul a redat pasaje întregi din lucrările părţilor civile prof. univ. dr. N.O. şi prof. univ. dr. V.I. Astfel, în lucrarea "Tendinţe manageriale semnificative pe plan mondial şi în România", depusă de inculpatul G. în executarea contractului nr. 547/2002, au fost redate mai multe pasaje din lucrarea "Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei", elaborată de cei doi profesori universitari. În cuprinsul acestei lucrări, într-o notă de subsol există o trimitere la lucrarea celor două cadre didactice, inculpatul precizând că "sursele de inspiraţie au fost lucrările unor renumiţi profesori de la A.S.E., în principal ale profesorului universitar N.O.".

De asemenea, în studiul întocmit de inculpat şi intitulat "Managementul pe baza centrelor de profit, inculpatul a preluat mai multe pasaje din alte lucrări ale celor două părţi civile, respectiv: "Metodologii manageriale", "Manageri & Management", "Managementul pe baza centrelor de profit", "Management" şi "Sisteme, metode şi tehnici manageriale ale organizaţiei".

Curtea a constatat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că înscrisurile de mai sus (împuternicirile de reprezentare, contractele, facturile fiscale, procesele-verbale de recepţie, dispoziţiile de plată şi chitanţele) au fost falsificate, dispunând anularea acestora.

Cât priveşte activitatea infracţională pentru care au fost condamnaţi cei doi inculpaţi, Curtea a reţinut următoarele:

I. Inculpatul L.C.M.

1. În legătură cu infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată

În speţă, inculpatului L. i s-a imputat că a semnat, în calitate de reprezentant al SC M.S. SA, 15 contracte, 14 procese-verbale de recepţie şi 255 dispoziţii de plată.

Potrivit art. 290 alin. (1) C. pen.: "Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".

Trimiterea pe care această dispoziţie o face la art. 288 din acelaşi cod semnifică faptul că falsificarea înscrisului trebuie să se realizeze prin "contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice ".

Instanţa de apel a apreciat că niciuna dintre aceste modalităţi normative nu se verifică în cauza dedusă judecăţii, inculpatul acţionând în calitate de preşedinte -director general al SC M.S. SA, fiind abilitat să semneze aceste înscrisuri, având puteri depline de reprezentare a persoanei juridice în aceste raporturi contractuale. În aceste condiţii, Curtea a constatat că activitatea pretins infracţională desfăşurată de inculpat în acest sens excede ilicitului penal.

2. În legătură cu infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată

Sentinţa de condamnare a reţinut că inculpatul L., împreună cu inculpatul G., în perioada 04 iunie 2002 - 06 august 2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au indus în eroare consiliul de administraţie al SC M.S. SA prin folosirea de mijloace frauduloase (înscrisurile falsificate, mai puţin contractul nr. 1856 din 29 octombrie 2003, referitor la SC C.C.C. SRL), în scopul de a obţine foloase materiale injuste, păgubind partea vătămată cu suma de 947.517 lei (ron).

Art. 215 alin. (1) C. pen. incriminează "inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă". Alineatul 2 al aceluiaşi articol reglementează o formă agravată a acestei infracţiuni dacă fapta a fost "săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori alte mijloace frauduloase", iar alineatul final prevede că: "înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi".

Curtea de Apel a reţinut că probele dosarului relevă faptul că, în aparenţă, raporturile contractuale de natură comercială s-au derulat între SC M.S. SA, reprezentată de inculpatul L., pe de o parte, şi cele trei societăţi comerciale menţionate mai sus, pe de altă parte, pretins a fi reprezentate de inculpatul G.

Raportul de expertiză depus la instanţa de apel a subliniat că aceste contracte nu trebuiau aprobate de către consiliul de administraţie al SC M.S. SA şi nu trebuiau să poarte viza compartimentului juridic, inculpatul L., în calităţile pe care le deţinea la societatea beneficiară, fiind abilitat să angajeze persoana juridică respectivă în astfel de raporturi contractuale.

Prin urmare, neavând atribuţii în acest sens, consiliul de administraţie al respectivei societăţi nu a fost implicat în mecanismul contractual, situaţie în care nu se poate pretinde că a fost indus în eroare.

În realitate, cel care a semnat contractele şi actele subsecvente pentru SC M.S. SA este inculpatul L., în privinţa căruia instanţa de apel a apreciat că nu există dovezi certe că ar fi cunoscut manoperele frauduloase ale inculpatului G. şi ar fi urmărit să prejudicieze unitatea pe care o reprezenta, situaţie în care există îndoieli referitoare la contribuţia sa pretins infracţională, îndeosebi sub aspect subiectiv.

De asemenea, s-a reţinut că nu exista obligaţia ca beneficiarul să verifice prestatorul, o atare obligaţie rezultând din Regulamentul de organizare şi funcţionare al societăţii beneficiare, care însă a fost aprobat în 2005, deşi hotărârea privind elaborarea acestuia s-a adoptat la 26 iulie 2002.

Astfel, Curtea de Apel a apreciat că, împrejurarea că acele contracte care intră sub incidenţa Legii nr. 469/2002 privind disciplina contractuală respectă doar parţial prevederile acestui act normativ nu poate fi reţinută în acuzarea inculpatului L. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, cu atât mai mult cu cât această lege nu prevede vreo sancţiune în acest sens.

De altfel, încheierea contractelor şi sumele alocate pentru derularea acestora au fost înscrise în evidenţele SC M.S. SA, aceste operaţiuni fiind efectuate "la vedere".

În ceea ce priveşte aprecierile instanţei de fond referitor la profesionalismul inculpatului L. raportat la funcţiile deţinute, ori cele privitoare la lipsa de diligenţă privind verificările partenerilor contractuali şi a calităţii de mandatar a celuilalt inculpat, Curtea a apreciat că acestea nu pot întemeia soluţia de condamnare, care presupune dovezi clare de vinovăţie, iar nu simple presupuneri. Formarea convingerii instanţei trebuie să se fundamenteze pe raţionament şi să genereze certitudine cu privire la fapta imputată.

Astfel, în virtutea regulii in dubio pro reo, instanţa de apel a conchis că nu este înlăturată prezumţia de nevinovăţie.

3. În legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală

Inculpatul L.C.M. a fost condamnat în baza art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 87/1994 pentru faptul că "a cunoscut că documentele încheiate cu cele trei societăţi comerciale prestatoare de servicii erau false, că acestora nu le-au corespuns operaţiuni reale, iar în pofida acestui fapt, a convenit la evidenţierea în actele contabile a unor cheltuieli, în scopul sustragerii SC M.S. SA de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale".

Art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 prevede că, reprezintă infracţiunea de evaziune fiscală "evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive".

De asemenea, art. 11 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 87/1994 incrimina "înregistrarea de operaţiuni ori cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuţia".

În primul rând, Curtea de Apel a remarcat că, prin contractul nr. 9 din 01 aprilie 2002, activitatea de contabilitate a SC M.S. SA a fost externalizată în favoarea SC G.M.T.A. SA, societate care avea conducere proprie şi autonomie deplină în efectuarea acestor operaţiuni. Pe cale de consecinţă, după cum s-a reţinut şi în raportul de expertiză contabilă, responsabilitatea înregistrărilor contabile o poartă această din urmă societate comercială, iar nu inculpatul L. De altfel, tot SC G.M.T.S. SA îi revine şi responsabilitatea plăţilor efectuate către inculpatul G..

Pe de altă parte, noţiunea de "operaţiune fictivă" este definită de art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 drept: "disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există".

Referitor la acest aspect, în urma controalelor efectuate de ANAF şi Garda Financiară s-a constatat că facturile emise nu îndeplinesc condiţiile legale pentru acceptarea deductibilităţii sumelor reprezentând TVA şi că înregistrarea de cheltuieli care au la bază documente care nu îndeplinesc cerinţa de documente justificative au avut drept consecinţă diminuarea impozitului pe profit.

Organele de control au confirmat că nu au fost comise acţiuni de sustragere a SC M.S. SA de la plata obligaţiilor fiscale datorate statului, astfel că nu au fost aplicate sancţiuni.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că în hotărârea atacată s-a făcut o confuzie între cheltuielile fictive şi cheltuielile nedeductibile, iar această pretinsă infracţiune nu a fost săvârşită de către inculpatul L..

II. Inculpatul G.V.

1. În legătură cu infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

Inculpatul G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru faptul că în perioada 04 iunie 2002 - 06 august 2004 a întocmit în fals şi/sau a semnat împuternicirile de reprezentare, contractele de prestări servicii, facturile fiscale, procesele-verbale de recepţie, dispoziţiile de plată şi chitanţele menţionate mai sus.

Faţă de împrejurarea că inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, Curtea, procedând la analiza întregului material probator administrat în cauză, a constatat că este pe deplin dovedită vinovăţia acestuia, care a întocmit în fals procurile de reprezentare pentru SC A.I.Z. SRL (societate inexistentă) şi pentru SC A.I. SRL, a întocmit şi/sau a semnat în fals cele 15 contracte de prestări servicii, facturile fiscale, procesele-verbale de recepţie, dispoziţiile de plată şi chitanţe.

S-a apreciat că cerinţa "contrafacerii scrierii ori a subscrierii" este întrunită faţă de împrejurarea că, în documentele respective, inculpatul a menţionat denumirile celor 3 societăţi comerciale (dintre care una nu există, iar celelalte două nu au intrat în altfel de raporturi contractuale), a aplicat ştampile şi a semnat în numele unor persoane care, în realitate, nu reprezentau aceste societăţi comerciale, respectiv "directorii generali E.M., S.L. şi D.M.".

De asemenea, Curtea a reţinut că apărarea inculpatului în sensul că a preluat de la numitul C.I. (persoană decedată) unele documente şi ştampile, continuând activitatea acestuia nu este de natură să-l exonereze de răspundere penală, după cum nu a putut fi reţinută susţinerea că s-a aflat în eroare de fapt cu privire la existenţa acelor societăţi, a documentelor şi ştampilelor folosite.

Întrucât această infracţiune există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpat, instanţa de apel a apreciat că hotărârea de condamnare este legală şi temeinică. Faţă de împrejurarea că această infracţiune, în forma simplă, este sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, în raport de dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d), raportat la art. 124 C. pen. s-a constatat că la data de 05 februarie 2012 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

2. În legătură cu infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave

În acord cu instanţa de fond, Curtea de Apel a considerat că este probată vinovăţia inculpatului la săvârşirea acestei infracţiuni, cu precizarea că - după cum s-a arătat mai sus - nu s-a dovedit că ar fi existat vreo înţelegere cu inculpatul L., că acesta din urmă ar fi cunoscut despre mijloacele frauduloase utilizate de inculpatul G. şi ar fi avut vreo contribuţie infracţională. în acest sens, a apreciat că declaraţiile inculpaţilor se coroborează cu declaraţiile martorilor care au relatat despre derularea raporturilor contractuale.

Utilizând mijloacele frauduloase sus-menţionate, inculpatul G.V. a indus în eroare SC M.S. SA, reprezentată prin inculpatul L., iar nu prin consiliul de administraţie. Acţiunea de inducere în eroare s-a realizat prin "prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase", respectiv a faptului că părţile contractante prestatoare sunt SC A.I.Z. SRL, SC A.I. SRL şi SC C.C.C. SRL, care ar fi abilitate să desfăşoare activităţi de natura celor ce formează obiectul contractelor.

Legat de acest din urmă aspect s-a observat că, pe lângă consultanţa şi asistenţa de specialitate în management, alte două componente esenţiale la care se obligau firmele prestatoare vizau protecţia informatică şi, respectiv, protecţia informaţională.

Or, SC A.I.Z. SRL nu avea cum să-şi îndeplinească niciuna dintre obligaţiile asumate (de vreme ce nu exista), iar celelalte două societăţi comerciale, prin obiectul de activitate autorizat, acopereau doar parţial obligaţiile asumate, cu excluderea totală a protecţiei informaţionale. De altfel, nici inculpatul G., autodesemnat în calitate de expert, nu a făcut dovada specializării în domeniile vizate de contracte.

Tot în raportul de expertiză s-a reţinut că nu au avut loc niciun fel de relaţii comerciale între aceste societăţi şi SC M.S. SA.

În ceea ce priveşte pretinsa executare a contractelor, Curtea a reţinut că expertul contabil nu a fost în măsură să constate realitatea serviciilor efectuate, iar Institutul pentru tehnica de calcul a precizat că trebuiau anexate şi documente justificative. Pe de altă parte, documentele depuse în instanţă de către inculpatul G. nu sunt semnate, ştampilate şi, eventual, certificate sub aspectul validităţii de vreo entitate abilitată.

De asemenea, instanţa de apel a constatat că semnarea proceselor-verbale de recepţie de către inculpatul L. nu probează executarea acelor prestaţii, chiar acesta recunoscând că nu avea calificarea necesară, îndeosebi în domeniul informaţional. Tot astfel, nu au fost reţinute relatările martorilor care au perceput o "îmbunătăţire" a activităţii firmei, acestea fiind aprecieri subiective, care emană de la persoane nespecializate, iar martorul M.T.H. împreună cu inculpatul G.V. au fost implicaţi în cauza penală ce a format obiectul dosarului nr. 47850/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind judecaţi pentru fapte de acelaşi gen ca şi cele din prezentul dosar.

Totodată, s-a observat că însăşi SC M.S. SA se pretinde a fi prejudiciată, constituindu-se parte civilă.

3. În legătură cu infracţiunea de evaziune fiscală

S-a constatat că fapta inculpatului G.V. care, în perioada 04 iunie 2002 - 06 august 2004, în mod repetat, a procurat şi pus în circulaţie, fără drept, 15 facturi fiscale ale altor societăţi comerciale, 175 chitanţe completate cu denumirea SC A.I. SRL şi 152 chitanţe completate cu denumirea SC A.I.Z. SRL este dovedită, inculpatul acţionând cu forma de vinovăţie cerută de lege, neputând fi reţinută apărarea că nu ar fi cunoscut situaţia reală şi ar fi urmat instrucţiunile primite de la numitul C.I.

Cât priveşte încadrarea juridică, având în vedere data la care a fost săvârşită infracţiunea şi comparând conţinutul constitutiv al celor două dispoziţii incriminatoare, Curtea a apreciat că tragerea la răspundere penală trebuie să aibă ca temei art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994, iar nu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

4. În legătură cu tentativa la infracţiunea de înşelăciune

În concordanţă cu instanţa de fond, Curtea a reţinut vinovăţia inculpatului G.V. şi în ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de înşelăciune constând în aceea că, în luna octombrie 2003, a încheiat şi semnat în numele SC C.C.C. SRL (pentru "director general D.M.") contractul nr. 1856 din 29 octombrie 2002 şi, ulterior, a emis factura fiscală seria X2, nr. 8899154 din 29 octombrie 2003, în sumă totală de 898.450.000 lei, care însă nu a fost achitată.

S-a constatat că probele dosarului au relevat că între această societate şi SC M.S. SA nu s-au derulat raporturi contractuale, iar factura emisă nu aparţine SC C.C.C. SRL.

5.În legătură cu infracţiunea de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere

Potrivit art. 141 teza I din Legea nr. 8/1996 (în forma în vigoare în perioada săvârşirii pretinsei infracţiuni): "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amendă de la 500.000 lei la 10 milioane lei fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere (...)".

Curtea a apreciat că, în speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni întrucât, în materialele întocmite, inculpatul G. nu a pretins că este autorul lucrărilor menţionate mai sus, aparţinând celor 2 reputaţi profesori universitari, ci a preluat pasaje din unele lucrări ale acestora, indicând (defectuos) într-o notă de subsol sursa de inspiraţie.

De asemenea, s-a observat că actele juridice (contractele) încheiate aveau precizat obiectul, firmele contractante obligându-se la prestarea unor servicii concrete, iar documentele incriminate se doreau a fi doar "surse de informare".

Pe de altă parte, s-a reţinut că, potrivit art. 54 pct. 8 şi art. 247 din Legea nr. 187/2012, începând cu 1 februarie 2014 (data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal), art. 141 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 va avea următorul cuprins: "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie".

Astfel, comparând cele două forme ale dispoziţiei incriminatoare s-ar putea discuta dacă, de lege lata, o preluare "parţială" cade sub incidenţa legii penale.

Curtea a apreciat că este întemeiată şi critica privind greşita aplicare a pedepsei complementare în cazul inculpatului G. pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel a considerat că în mod legal şi temeinic au fost admise acţiunile civile ale SC M.S. SA, N.O. şi V.I., însă doar în privinţa inculpatului G.V., fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale, dar temeiul de drept substanţial a fost indicat greşit (art. 1357 din Noul C. civ.), fiind incidente dispoziţiile art. 998 - 999 din vechiul C. civ.

Referitor la inculpatul L.C.M., s-a reţinut că acesta nu poate fi obligat la despăgubiri către SC M.S. SA, fiind prezumat că a acţionat cu bună-credinţă, iar faptele sale nu au prejudiciat societatea reprezentată.

Celelalte aspecte ale cauzei au primit rezolvări legale şi temeinice, nefiind identificate alte motive de desfiinţare ale sentinţei.

De asemenea, Curtea a admis şi cererea formulată de expertul contabil S.G.O. şi a majorat onorariul de expert de la 2000 lei la suma de 20.000 lei, diferenţa de 18.000 lei urmând a fi achitată în cote egale de inculpaţi, conform art. 190 alin. (4) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 325/A din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul G.V.

Parchetul a depus motivele de recurs în scris la data de 16 ianuarie 2014 şi a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. A criticat decizia instanţei de apel, referitor la nelegala condamnare a inculpatului G.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994, în condiţiile împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale.

A susţinut că, în cauză, activitatea infracţională s-a epuizat la data de 06 august 2004, iar pedeapsa prevăzută de art. 10 alin. (2) cu trimitere la alin. (1) din Legea nr. 87/1994, în vigoare la momentul comiterii faptei, era de la 6 luni la 5 ani, astfel încât, termenul de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni [calculat potrivit art. 124 C. pen. rap. la art. 122 lit. d) C. pen.] s-a împlinit la data de 06 februarie 2012.

Astfel, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere, în virtutea principiului aplicării legii penale mai favorabile reglementat de art. 13 C. pen., dispoziţiile art. 124 C. pen. anterior modificării aduse prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012, conform cărora termenul de prescripţie specială trebuia depăşit cu o jumătate, faptele fiind comise sub imperiul legii vechi, şi să dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

De altfel, termenul de prescripţie specială de 7 ani şi 6 luni era deja împlinit la momentul modificării art. 124 C. pen. prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012 (termenul de prescripţie specială s-a împlinit la data de 06 februarie 2012 iar Legea nr. 63/2012 a fost publicată în M. Of. al României la data de 19 aprilie 2012).

În completarea motivelor de recurs, cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministrului Public a precizat că legea nouă este mai favorabilă referitor la infracţiunea de înşelăciune şi, având în vedere că ultimul act material a fost săvârşit la data de 06 august 2004, a arătat că şi pentru această infracţiune s-a împlinit termenul de prescripţie.

Inculpatul G.V. a depus motivele de recurs, în scris, la data de 08 mai 2014. A solicitat continuarea procesului penal şi, în principal, admiterea recursului în baza art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii, iar în subsidiar, aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Noul C. pen. şi încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994.

De asemenea, a invocat cazul de casare prev. de 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. şi a solicitat înlăturarea obligării la plata despăgubirilor civile.

Susţinerile privind aplicarea legii penale mai favorabile au fost expuse pe larg în încheierea prin care s-a stabilit pronunţarea la data de 26 mai 2014 şi care face parte integrantă din prezenta.

Examinând cauza în temeiul art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil verificării susţinerilor recurenţilor, se observă, în ceea ce priveşte legea aplicabilă în speţă, că în cursul soluţionării prezentei cauze a intrat în vigoare un nou C. proc. pen., iar normele tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilesc că "recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs".

Având în vedere că decizia recurată a fost pronunţată la data de 06 noiembrie 2013, în speţă sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Potrivit art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., motivarea recursului trebuie să se facă prin declaraţia de exercitare a căii de atac sau cel mai târziu cu 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În speţă, primul termen de soluţionare a recursului a fost stabilit în data 13 mai 2014, recurentul inculpat fiind înştiinţat de acest termen, inclusiv despre obligaţia motivării recursului şi consecinţele nerespectării termenului, încă din data de 27 ianuarie 2014 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 23).

Cu toate acestea, motivele de recurs au fost depuse la data de 08 mai 2014, cu 4 zile înaintea primului termen de judecată, aşa încât, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., nu se pot examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, respectiv cele prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13, 14 şi 15 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că, deşi inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, analiza criticilor invocate se poate face doar în limitele impuse de regulile stricte ce reglementează soluţionarea recursului ca a doua cale de atac.

Or, examinând cauza, Înalta Curte observă că nu este aplicabil niciunul dintre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, în speţa dedusă judecăţii fiind respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, dispoziţiile referitoare la compunerea instanţei de judecată, la incompatibilitate şi prevederile art. 292 alin. (2), precum şi cele referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, participarea procurorului sau a inculpatului, prezenţa apărătorului în cazurile în care acestea sunt obligatorii. De asemenea, instanţa reţine că faptele reţinute în sarcina inculpatului nu au fost dezincriminate, astfel încât acesta a fost condamnat pentru fapte care sunt prevăzute de legea penală, iar pedepsele au fost aplicate în limitele prevăzute de lege. Totodată, se observă că pedeapsa nu a fost graţiată.

În notele scrise, apărătorul inculpatului a solicitat achitarea întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., însă o atare critică trebuia formulată cu respectarea dispoziţiilor referitoare la motivarea recursului, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată în recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen.

În speţă, aşa cum s-a arătat, această cerinţă nu a fost respectată, astfel încât nefiind vorba despre unul din cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., poate fi avut în vedere din oficiu, critica privind întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor nu poate face obiectul examinării de către Înalta Curte.

Totodată, se observă că Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina criticile formulate (inclusiv solicitarea de înlăturare a obligării la plata despăgubirilor civile) nici din perspectiva art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., ce are în vedere situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât recursul nu a fost motivat în termen şi nici acest caz de casare nu poate fi avut în vedere din oficiu.

Legea penală mai favorabilă

Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 5 C. pen. potrivit căruia în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Rezultă, astfel, că aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen. mai sus menţionat este incidenţă în situaţii tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor penale intervenită de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, când ia naştere raportul juridic penal de conflict, şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În speţă, suntem într-o asemenea situaţie, căci după comiterea infracţiunii şi mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare un Nou C. pen., ce a dus modificări substanţiale, care pot influenţa soluţia ce poate fi pronunţată în cauză.

Având în vedere caracterul de ordine publică al legii penale mai favorabile, faptul că inculpatul nu mai poate solicita pe altă cale determinarea legii mai blânde în cursul judecăţii, reţinând fundamentul constituţional al acestui principiu şi luând în considerare disp. art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte apreciază că aplicarea legii penale mai favorabile nu este condiţionată de încadrarea în vreunul din cazurile de casare, ci trebuie avută în vedere din oficiu.

Chiar aşa fiind, trebuie respectate toate celelalte rigori impuse de soluţionarea recursului, în sensul că analiza este limitată doar la chestiuni de drept, prin compararea vechii şi noii reglementări de drept substanţial, pe baza situaţiei de fapt şi a tipului de infracţiune stabilite prin hotărârile atacate, fără a se face o nouă apreciere asupra criteriilor de individualizare a sancţiunilor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, aceasta era prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior şi pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Se observă însă că, în cazul acestei infracţiuni, Noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată determinată de producerea consecinţelor deosebit de grave, însă modificarea anterior menţionată nu generează dezincriminarea faptei reţinută în sarcina inculpatului, care corespunde tiparului de incriminare reglementat de legea nouă şi se regăseşte în varianta agravată a înşelăciunii săvârşită prin folosirea de mijloace frauduloase, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen. şi pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Totodată, Înalta Curte reţine că pentru tentativa la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în C. pen. anterior [art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5)] era prevăzută sancţiunea închisorii de la 5 la 10 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar în Noul C. pen. [art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2)] sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 2 ani şi 6 luni.

Astfel, luând în considerare reducerea limitelor de pedeapsă atât în ce priveşte minimul cât şi maximul sancţiunii, dar şi faptul că potrivit art. 65 şi 67 C. pen. în vigoare, aplicarea pedepselor accesorii şi complementare nu este obligatorie, rezultă că legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată inculpatului.

În ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală, se observă că în mod corect Curtea de Apel a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 şi nu pe cele ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, având în vedere atât data la care a fost săvârşită infracţiunea (06 august 2004), cât şi conţinutul constitutiv al celor două texte legislative.

Astfel, pedeapsa prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994 este închisoarea de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau amenda.

Înalta Curte reţine că, la data de 20 mai 2014 (înainte de soluţionarea recursului), a fost publicată în M. Of. Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din data de 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Prin această decizie, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi Curtea Constituţională a constatat că "dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile", consacrând în acest mod, aplicarea legii penale mai favorabile prin apreciere globală şi nu pe instituţii autonome.

Cu toate acestea, pentru a respecta dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte nu poate avea în vedere această decizie la soluţionarea cauzei de faţă, deoarece este ulterioară închiderii dezbaterilor (13 mai 2014) şi nu a fost pusă în discuţie.

Mai mult, se constată că prin recursul declarat, Parchetul a solicitat tocmai pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal ca urmare a interveniţii prescripţiei speciale a răspunderii penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală, iar cu ocazia dezbaterilor, considerând că legea nouă este mai favorabilă pentru infracţiunea de înşelăciune, reprezentantul Ministrului Public a arătat că s-a împlinit termenul de prescripţie şi pentru această infracţiune.

Aceste solicitări au avut în vedere aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, în conformitate cu Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 publicată în M. Of., Partea I nr. 319/30.04.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia dezlegării problemelor de drept, prin care, în aplicarea art. 5 C. pen., s-a stabilit că prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia pedepsei.

Astfel, referitor la prescripţie, Înalta Curte va aplica legea penală mai favorabilă pe instituţii autonome.

Faţă de cele anterior expuse şi având în vedere că termenul de prescripţie al răspunderii penale depinde de maximul special al pedepsei pentru acea infracţiune în forma consumată chiar dacă infracţiunea a rămas în forma tentativei, se constată că, pedeapsa prin raportare la care trebuie calculat termenul de prescripţie este de 5 ani [prevăzută atât de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. în vigoare, cât şi de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994].

Potrivit legii vechi ce reglementează prescripţia, respectiv art. 122 alin. (1) lit. d) rap. la art. 124 C. pen. anterior, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este de 7 ani şi 6 luni şi s-a împlinit la data de 06 februarie 2012, fiind calculat în conformitate cu art. 122 alin. (2) C. pen. prin raportare la data epuizării infracţiunii - respectiv august 2004 (conform situaţiei de fapt reţinută de instanţa de fond şi de cea de apel).

Noul C. pen. prevede în art. 154 alin. (1) lit. d) rap. la art. 155 alin. (4) o dublare a termenelor pentru incidenţa prescripţiei speciale, astfel încât, în speţa dedusă judecăţii, termenul de prescripţie ar fi de 10 ani şi se va împlini în luna august 2014.

Drept urmare, legea penală mai favorabilă în materia prescripţiei speciale a răspunderii penale pentru infracţiunile de înşelăciune, tentativă la înşelăciune şi evaziune fiscală, este legea veche, respectiv disp. art. 122 alin. (1) lit. d) rap. la art. 124 C. pen. anterior.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul G.V., va casa, în parte, decizia penală şi sentinţa penală recurate şi, rejudecând:

Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului G.V.:

- din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.;

- din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. anterior, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului G.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., respectiv prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor declarate de Parchet şi de inculpat rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat G.V., în sumă de 80 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat L.C.M., în sumă de 300 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul G.V.

Casează în parte Decizia penală nr. 325/A din 06 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală şi, în parte, Sentinţa penală nr. 1027 din 23 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi, rejudecând:

Conform art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului G.V.:

- din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în infracţiunea prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. anterior, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului G.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen., respectiv prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Cheltuielile judiciare determinate de soluţionarea recursurilor declarate de Parchet şi de inculpat rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat G.V., în sumă de 80 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat L.C.M., în sumă de 300 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1765/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de...		ICCJ. Decizia nr. 2094/2014. SECŢIA PENALĂ. Contestaţie la... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1777/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs