ICCJ. Decizia nr. 2216/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Vătămarea corporală (art. 181 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2216/2014

Dosar nr. 2565/108/2012

Şedinţa publică din 30 iunie 2014

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată şi reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 234 din 1 iulie 2013 a Tribunalului Arad pronunţată în Dosarul nr. 2565/108/2012, în baza art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul S.V.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru tentativă de omor.

În baza art. 174 alin. (1), teza finală C. pen. anterior raportat la art. 65 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, acelaşi inculpat a fost condamnat la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În baza art. 136 din Legea nr. 295/2004, acelaşi inculpat a fost condamnat la două pedepse de câte 1 an închisoare, pentru uz de armă letală, fără drept.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru vătămare corporală.

În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, 5 (cinci) ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenţie.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. anterior, cu excepţia dreptului de a alege.

În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, din data de 20 septembrie 2011.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, s-a confiscat de la inculpat, în favoarea statului, arma de vânătoare x şi o buc. tub cartuş şi arma de vânătoare y şi 2 buc. tuburi cartuşe, ridicate de la inculpat în baza dovezilor xx din 13 octombrie 2011, în Dosar nr. 432/P/2011 şi yy din 13 octombrie 2011, în Dosar nr. 99/P/2011 şi depuse la camera de corpuri delicte, din cadrul IPJ Arad - Serviciul CJSEO.

În baza art. 346, art. 14 C. proc. pen. anterior, s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă J.D.V. şi inculpatul a fost obligat la plata următoarelor sume: 800 lei, daune materiale, reprezentând contravaloarea reparaţiilor cabanei; 8.000 lei, daune morale; s-a respins restul pretenţiilor.

În baza art. 346, art. 14 C. proc. pen. anterior, s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă F.V. şi inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000 lei, daune morale; respinge restul pretenţiilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul întocmit la data de 24 aprilie 2012 în Dosarul nr. 432/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat la data de 25 aprilie 2012, a fost trimis în judecată inculpatul S.V.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, uz de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 - cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior, vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, uz de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 - cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen. anterior. În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele: Între S.V.D. şi martorul J.S. existau neînţelegeri mai vechi, acesta din urmă formulând mai multe plângeri penale împotriva inculpatului, pentru comiterea unor infracţiuni de ameninţare sau distrugere. Urmare a uneia dintre plângerile formulate de J.S., inculpatul S.V.D. a fost sancţionat administrativ pentru comiterea unor infracţiuni de ameninţare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ aplicând sancţiunea amenzii întrucât a apreciat că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. În seara de 19 septembrie 2011, în jurul orei 21,00, inculpatul S.V.D. s-a deplasat cu autoturismul spre cabana locuită de familia J., cabană situată la aproximativ doi kilometri de localitatea Secaş, localitate unde domiciliază inculpatul S.V.D., având asupra sa arma de vânătoare cu glonţ tip carabină marca zz, fără a deţine autorizaţia de transport prevăzută de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor. Ajungând în dreptul cabanei, inculpatul S.V.D. a încercat să urce cu autoturismul o rampă pentru a pătrunde până lângă imobil, însă nu a reuşit, autovehiculul derapând. Inculpatul a întors autoturismul şi s-a oprit la o distanţă de aproximativ 30 metri de terasa cabanei ieşind din autovehicul cu arma asupra sa. Observând că inculpatul doreşte să ajungă la cabană, partea vătămată J.D.V., care se afla pe terasă împreună cu martora F.C., s-a apropiat de marginea terasei l-a întrebat pe acesta ce doreşte. Inculpatul S.V.D. a răspuns: "pe J.", moment în care a îndreptat arma în direcţia părţii vătămate J.D.V. şi a tras un foc înspre ea, glonţul trecând la o distanţă de aproximativ 20 - 30 de centimetri lateral de aceasta. Întrucât inculpatul a executat focul dintr-un loc situat în pantă faţă de poziţia părţii vătămate, traiectoria proiectilului a fost una ascendentă, astfel că, după ce a trecut pe lângă aceasta a pătruns în cabană la o înălţime de 2,30 metri, intrând prin pereţii şi plafonul din lemn ai imobilului şi oprindu-se în patul din dormitor. Partea vătămată J.D. împreună cu martora F.C. au fugit în interiorul cabanei încuind uşa, stingând lumina şi ascunzându-se în bucătărie, după un frigider, întrucât inculpatul a continuat să tragă încă patru focuri, care au pătruns într-o anexă a imobilului. Partea vătămată a sunat la Serviciul Naţional pentru Apeluri de Urgenţă şi l-a contactat telefonic pe soţul său, relatând cele întâmplate, însă la sosirea organelor de poliţie inculpatul plecase de la locul faptei. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală, însă s-a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Inculpatul a recunoscut că este în conflict cu familia J., de mai mulţi ani şi că, din cauza plângerilor formulate de familia J. împotriva sa, a fost dat afară din serviciul pe care l-a avut, acela de pădurar, în loc. Secaş. În seara de 19 septembrie 2011, în jurul orelor 21.00, inculpatul s-a deplasat la locuinţa familiei J., cu autoturismul său, având asupra sa arma de vânătoare, cu glonţ tip carabină, marca yy, fără a deţine autorizaţie de transport, prevăzută de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor, fapt constatat prin procesul-verbal, întocmit de organele de cercetare penală la data de 20 septembrie 2011. În momentul în care a ajuns în dreptul cabanei familiei J., inculpatul a încercat să urce cu autoturismul, o rampă, pentru a ajunge la imobil. Nu a reuşit însă, pentru că autoturismul a derapat. Inculpatul a întors autoturismul şi s-a oprit la aproximativ 30 de metri de cabană, după care a ieşit din maşină cu arma în mână. În acest timp, partea vătămată J.D.V. se afla pe terasă, luând cina împreună cu prietena sa, martora F.C.. Observând că inculpatul se apropie de terasa cabanei, partea vătămată s-a ridicat de la masă, s-a apropiat de marginea terasei şi l-a întrebat ce doreşte. Inculpatul a răspuns scurt: "pe J.", moment în care a îndreptat arma spre partea vătămată şi a tras un glonţ spre ea, glonţul trecând la aproximativ 20 - 30 cm lateral de partea vătămată. Inculpatul a executat focul dintr-un loc situat în pantă, astfel că traiectoria sa a fost una ascendentă, iar după ce a trecut pe lângă partea vătămată, a pătruns în cabană, la o distanţă de 2,30 m, intrând prin pereţii şi plafonul din lemn al cabanei şi oprindu-se în patul din dormitor. Partea vătămată s-a speriat foarte tare şi, împreună cu martora F., au fugit în interiorul cabanei, au încuiat uşa, au stins lumina şi s-au ascuns în bucătărie, după un frigider, deoarece inculpatul a continuat să tragă încă patru focuri, care au pătruns într-o anexă a cabanei. Partea vătămată a apelat serviciul de urgenţă 112 şi l-a sunat pe soţul ei, relatându-i cele întâmplate. Până la sosirea organelor de poliţie, inculpatul plecase deja de la locul faptei.

Inculpatul nu a recunoscut faptele declarând că, în data de 19 septembrie 2011, a fost la tribunalul Arad, unde a avut un litigiu de muncă, iar în jurul orei 18,30 - 19,00 a ajuns acasă şi nu a mai plecat. El a mai susţinut că nu a mai scos armele de vânătoare, din cutia metalică, în care sunt depozitate, iar referitor la tubul de cartuş găsit la locul faptei, susţine că este asemănător cu cartuşele pe care le foloseşte la armele sale, însă, susţine că din anul 2010 nu a mai tras cu nici o armă, iar cu partea vătămată J. nu s-a mai văzut de 15 ani.

În ciuda faptului că nu a recunoscut faptele, probele administrate în cauză, confirmă existenţa acestora, precum şi vinovăţia inculpatului.

Astfel, din însăşi declaraţia inculpatului, coroborată cu declaraţiile părţii vătămate J.D., a martorului J.S., precum şi a plângerilor penale formulate de familia J., a rezultat că inculpatul i-a ameninţat cu moartea, în mai multe rânduri. Partea vătămată a declarat că l-a recunoscut pe inculpat în momentul în care a tras cu arma asupra sa şi l-a întrebat ce doreşte. Partea vătămată a susţinut că inculpatul a tras 5 focuri, din care s-a recuperat doar un cartuş, susţinere confirmată şi de martora F.C..

Într-adevăr, din conţinutul expertizelor balistice efectuate în cauză, a rezultat că tubul cartuş cu capsă percutată, ridicat de la locul faptei, a fost tras cu arma de vânătoare yy, deşi celelalte cartuşe nu au fost găsite.

De asemenea, instanţa de fond a stabilit că la data de 26 februarie 2011 în jurul orelor 18,30 partea vătămată F.V. în calitate de paznic de păşune în cadrul Primăriei Brazii, se deplasa spre locul numit "G." situat în extravilanul localităţii Secaş, s-a întâlnit cu inculpatul S.V.D. care venea din sens opus având pe umăr arma de vânătoare marca xx fără a deţine autorizaţia prevăzută de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, iar când partea vătămată s-a apropiat la o distanţă de 3 metri inculpatul a luat arma de pe umăr, a îndreptat arma spre partea vătămată şi a executat două focuri în plan oblic proiectilele trecând deasupra părţii vătămate, însă i-au pătruns în ochiul stâng particule de pulbere arsă, după care, inculpatul a aplicat părţii vătămate o lovitură cu patul armei în zona feţei, apoi a încărcat din nou arma şi a mai tras două focuri în plan oblic, reproşând în acelaşi timp părţii vătămate "tu mi-ai făcut probleme".

S-a mai stabilit faptul că în urma loviturii aplicate şi a focurilor de armă executate, partea vătămată F.V. a suferit un traumatism ocular stâng şi un traumatism facial, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 de zile îngrijiri medicale.

Inculpatul nu a recunoscut nici aceste fapte el susţinând că el a fost bolnav la pat şi că părţii vătămate F.V. i-ar fi explodat o armă deţinută de aceasta în faţă, însă toate aceste afirmaţii nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă, iar pe de altă parte, susţinerile părţii vătămate se coroborează cu expertiza medico-legală efectuată în cauză, cu listingul traficului apelurilor efectuate şi recepţionate,dar şi cu expertizele balistice efectuate în cauză.

Faptele comise de inculpat i-au provocat părţii vătămate leziuni, care au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 zile îngrijiri medicale. Partea vătămată a fost internat, de urgenţă, în spital, în perioada 28 februarie 2011 - 4 martie 2011 şi a fost în concediu medical, în perioada martie - aprilie 2011. Faţă de suferinţa la care a fost expus, tribunalul a apreciat că suma de 4.000 lei este în măsură să ofere satisfacţie părţii vătămate, astfel că inculpatul va fi obligat la plata acestei sume, urmând ca restul pretenţiilor să fie respinse.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul S.V.D., apelul nefiind motivat în scris ci doar oral în ziua judecăţii de către apărătorul ales al acestuia, care a solicitat achitarea inculpatului pentru tentativa la infracţiunea de omor întrucât nu a comis această faptă iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

Prin Decizia penală nr. 233/K din data de 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a fost admis apelul formulat de inculpatul S.V.D., a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 234 din 1 iulie 2013 a Tribunalului Arad şi rejudecând, a fost dispusă descontopirea pedepsei rezultante de 5 (cinci) ani închisoare aplicată inculpatului.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. anterior, faţă de partea vătămată F.V., deoarece aceasta şi-a retras plângerea prealabilă.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor de 5 ani, 2 ani şi două pedepse de 1 an aplicate pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, art. 279 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 136 din Legea nr. 295/2004, în cea mai grea de 5 (cinci) ani, pedeapsă rezultantă care s-a dispus a fi executată în regim de detenţie.

S-a constatat că partea civilă F.V. a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.

S-a dispus menţinerea în rest a dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

În baza art. 192 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Examinând sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că apelul formulat de inculpatul S.V. este fondat, pentru următoarele considerente.

Instanţa de fond - Tribunalul Arad a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii, respectiv aceea că în seara zilei de 19 septembrie 2011 în jurul orei 21,00, inculpatul S.V.D. s-a deplasat cu autoturismul său având asupra sa arma de vânătoare cu glonţ tip carabină marca yy, fără a deţine autorizaţie de transport prevăzută de Legea nr. 295/2004, şi ajungând la o distanţă de aprox. 30 metri de cabana aparţinând familie J. a ieşit din maşină cu arma în mână executând un foc în direcţia cabanei pe terasa căreia se afla partea vătămată J.D.V. cu prietena sa - martora F.C., acestea speriindu-se foarte tare, cele două fugind în interiorul cabanei, au încuiat uşa şi au stins lumina, după care s-au ascuns după un frigider, întrucât inculpatul a continuat să tragă încă patru focuri de armă care au pătruns într-o anexă a cabanei.

Această faptă deşi nu a fost recunoscută de inculpat a fost dovedită prin probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate J.D., martorii F.C., J.S., iar din conţinutul expertizelor balistice efectuate a rezultat că tubul găsit a provenit de la arma inculpatului, astfel că aceste probe se coroborează între ele, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnata în speţa de faţă.

Inculpatul a încercat să construiască un alibi cu ajutorul martorilor S.I., S.L., S.Le. şi H.M., care au încercat să acrediteze ideea că inculpatul după întoarcerea sa din municipiul Arad în jurul orei 19,00, acesta nu a mai părăsit domiciliul, însă aceste declaraţii sunt pro causa şi urmează a fi înlăturate ca neveridice, întrucât nu se coroborează cu restul materialului probator, dar şi raportat la faptul că trei dintre martori sunt rude cu inculpatul, astfel că declaraţiile sunt subiective.

De altfel nici susţinerea inculpatului că numitul J.S. - soţul părţii vătămate, a fost cel care a pus tubul de cartuş la locul faptei pentru a-l incrimina, nu poate fi luată în considerare întrucât nu există nici o probă administrată în acest sens fiind speculaţii, apărări ale inculpatului, fără susţinere faptică.

Raportat la starea de fapt reţinută pe baza probelor administrate în cauză, se poate constata că inculpatul a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor, întrucât a tras cu arma înspre partea vătămată J.D. prevăzând rezultatul faptei sale şi deşi nu a urmărit producerea unui rezultat letal a acceptat posibilitatea producerii lui, astfel că instanţa în mod judicios a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior.

De asemenea, instanţa de fond a stabilit că la data de 26 februarie 2011, în jurul orelor 18,30 partea vătămată F.V. în calitate de paznic de păşune în cadrul Primăriei Brazii, se deplasa spre locul numit "G." situat în extravilanul localităţii Secaş, s-a întâlnit cu inculpatul S.V.D. care venea din sens opus având pe umăr arma de vânătoare marca xx fără a deţine autorizaţia prevăzută de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, iar când partea vătămată s-a apropiat la o distanţă de 3 metri inculpatul a luat arma de pe umăr, a îndreptat arma spre partea vătămată şi a executat două focuri în plan oblic proiectilele trecând deasupra părţii vătămate, însă i-au pătruns în ochiul stâng particule de pulbere arsă, după care, inculpatul a aplicat părţii vătămate o lovitură cu patul armei în zona feţei, apoi a încărcat din nou arma şi a mai tras două focuri în plan oblic, reproşând în acelaşi timp părţii vătămate "tu mi-ai făcut probleme".

S-a mai stabilit faptul că în urma loviturii aplicate şi a focurilor de armă executate, partea vătămată F.V. a suferit un traumatism ocular stâng şi un traumatism facial, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 de zile îngrijiri medicale.

Inculpatul nu a recunoscut nici aceste fapte, el susţinând că a fost bolnav la pat şi că părţii vătămate F.V. i-ar fi explodat o armă deţinută de aceasta în faţă, însă toate aceste afirmaţii nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă, iar pe de altă parte, susţinerile părţii vătămate se coroborează cu expertiza medico-legală efectuată în cauză, cu listingul traficului apelurilor efectuate şi recepţionate, dar şi cu expertizele balistice efectuate în cauză.

În ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. anterior, în calea de atac a apelului s-a depus la dosar un înscris autentic, respectiv declaraţia părţii vătămate F.V. prin care acesta a arătat că îşi retrage plângerea formulată în cauză neavând nici un fel de pretenţii de natură civilă de la inculpat, motiv pentru care cu privire la infracţiunea prev. de art. 181 C. pen., instanţa va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul S.V.D., întrucât această infracţiune se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Din probele dosarului se poate reţine că inculpatul S.V.D. a săvârşit şi două infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, cu ocazia săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, respectiv de vătămare corporală gravă, dar şi două infracţiuni de uz de armă letală fără drept prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu aceleaşi ocazii, infracţiuni care au fost dovedite fără nici un dubiu prin coroborarea tuturor probelor aflate la dosarul cauzei, prezumţia de nevinovăţie fiind răsturnată în speţă.

Poziţia de nerecunoaştere a inculpatului a continuat şi pe parcursul judecării apelului declarat de acesta, solicitându-se achitarea sa pentru că nu a săvârşit faptele, însă aşa cum s-a dezvoltat de către instanţa de apel argumentarea prezentei hotărâri, prin administrarea probatoriului s-a dovedit vinovăţia inculpatului cu privire la infracţiunile deduse judecăţii, iar prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată în speţă, astfel că solicitarea de achitare a inculpatului apare ca fiind nefondată.

Cu privire la schimbarea de încadrare juridică a faptei solicitată de asemenea de către inculpat se constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât cererea nu a fost argumentată, iar instanţa de fond în mod judicios a dat faptelor o încadrare corectă, aşa cum au rezultat acestea din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate în cauză, instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. anterior, gradul de pericol social al infracţiunilor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a avut un comportament procesual nesincer, nu este cunoscut cu antecedente penale, are o situaţie familială stabilă, în sensul că este căsătorit are 3 copii minori în întreţinere dintre care unul suferă de autism, iar raportat la toate aceste elemente pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare care urmează a fi executată în regim de detenţie apare ca fiind adecvată pentru reeducarea inculpatului, nefiind îndeplinite condiţiile pentru a se dispune suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere a pedepsei, conform disp. art. 81 sau art. 86 ind. 1 C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei în mod judicios instanţa de fond văzând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a obligat inculpatul să plătească părţii civile J.D.V. suma de 800 lei daune materiale reprezentând contravaloarea reparaţiilor cabanei, precum şi 8.000 lei daune morale, având în vedere suferinţele cauzate cu ocazia efectuării de către inculpat a focurilor de armă în direcţia părţii vătămate, aceasta fiind foarte speriată cu ocazia acelei fapte de tentativă de omor îndreptată împotriva sa.

În ceea ce priveşte pe partea civilă F.V. raportat la faptul că acesta a renunţat la pretenţiile civile prin actul autentic depus la instanţa de apel, instanţa va lua act de acest fapt.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul S.V.D..

Prin motivele de recurs, inculpatul a susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, întrucât fapta este absorbită de infracţiunea de uz de armă letală. Totodată, a arătat că nu a luat hotărârea de a omorî partea vătămată, iar direcţia glonţului prin înclinarea oblică a armei de vânătoare arată cu claritate săvârşirea doar a infracţiunii de uz de armă de vânătoare în mod ilegal şi nu a tentativei de omor. Ca atare, a arătat că instanţele de fond şi apel au dat o greşită încadrare juridică faptei de tentativă de omor. În concluzie, a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor şi uz de armă letală în infracţiunea de uz de armă letală.

De asemenea, cu privire la celelalte fapte a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere.

Cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului inculpat, faţă de împrejurarea că motivele de recurs nu au fost depuse în termen, a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, care poate fi avut în vedere din oficiu de către instanţa de recurs. Criticile detaliate au fost redate în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 13 iunie 2014.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 14 ianuarie 2014.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 13 iunie 2014, era în vigoare noul C. proc. pen. ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile Codului de procedură penală anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la data de 5 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanţa de apel, în condiţii similare cu cea desfăşurată de instanţa de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluţiunea în faţa instanţei de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

Examinând recursul formulat de S.V.D., conform dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Primul termen de soluţionare a recursului a fost stabilit la 2 mai 2014, recurentul inculpat fiind înştiinţat de acest termen, inclusiv despre obligaţia motivării recursului şi consecinţele nerespectării termenului, încă din data de 20 ianuarie 2014 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la dosar).

Potrivit art. 385¹⁰ alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, recursul trebuie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată.

Recurentul a formulat motivele de recurs cu depăşirea acestui termen, fiind transmise prin fax la 4 iunie 2014 şi înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 6 iunie 2014.

Conform art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen. anterior, în cazul în care nu se respectă termenul prev. de alin. (2) al art. 385¹⁰ C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu.

Criticile recurentului inculpat privind greşita încadrare juridică a faptei de tentativă la infracţiunea de omor s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, care însă a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013. Ca atare, nu mai pot fi examinate prin prisma acestui caz de casare.

Înalta Curte nu poate examina critica nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior, care vizează situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat, depunerea motivelor scrise de recurs în termenul prevăzut de lege.

Prin urmare, faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte ţinând seama de prevederile art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen. anterior, precum şi art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 17², nu va proceda la examinarea criticilor formulate de inculpat, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior. În ceea ce priveşte criticile vizând greşita individualizare a pedepsei sub aspectul modalităţii de executare, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Criticile recurentului privind aplicarea unei pedepse în regim de detenţie şi solicitarea acestuia de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior, întrucât prin Legea nr. 2/2013 fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greşita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei modalităţii de executare a pedepsei, situaţie exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Totodată, Înalta Curte constată că criticile recurentului nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. anterior care se iau în considerare din oficiu.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru infracţiunile de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală, fără drept, precum şi în ceea ce priveşte regimul sancţionator al concursului de infracţiuni.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior şi Codul penal în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând aşadar criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitoriu care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza sub aspectul îndeplinirii ultimelor două condiţii, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare se constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul au corespondent în noul C. pen., nefiind incidente dispoziţiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 187/2012 privind dezincriminarea când fapta comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de vinovăţie cerută de lege.

Analiza situaţiei inculpatului în cazul aplicării legii noi, presupune respectarea principiului proporţionalizării sancţiunilor.

În concret, Înalta Curte va adapta pedepsele prin luarea în considerare a noilor limite prevăzute de legea nouă, în sensul proporţionalizării acestora în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raţionamentului pe care instanţa de apel l-a avut în vedere în procesul de individualizare a sancţiunilor.

Astfel, fapta de a ucide o persoană, rămasă în faza tentativei, este în continuare incriminată, fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen. şi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, limite care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prev. de art. 33 alin. (2) C. pen. anterior sunt cuprinse între 5 şi 10 ani închisoare.

La momentul comiterii, infracţiunea, în modalitatea faptică reţinută de instanţa de fond, era incriminată în art. 174 alin. (1), fiind sancţionată, în modalitatea tentativei, cu închisoarea de la 5 la 10 ani.

Aşadar, limitele speciale pentru infracţiunea de omor au rămas neschimbate ca şi dispoziţiile privind sancţionarea tentativei.

Prin urmare, cu privire la această infracţiune nu se impune stabilirea legii penale mai favorabile.

În acest context, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului reprezentând minimul special prevăzut de ambele legi succesive, urmează a fi menţinută.

Fapta prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. anterior era pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani, inculpatul fiind condamnat la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Referitor la infracţiunea de uz de armă letală, fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 care prevede pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare, inculpatul a fost condamnat la două pedepse de câte un an închisoare.

În baza 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea, rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Potrivit legii noi, fapta inculpatului de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor corespunde infracţiunii prev. de art. 342 alin. (1) C. pen. în vigoare, pedepsită de la 1 la 5 ani închisoare.

Sub aspectul sancţiunii, limitele speciale ale pedepsei pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor au fost modificate prin reducerea atât a minimului de la 2 ani la 1 an închisoare cât şi a maximului de la 8 la 5 ani închisoare.

Respectând principiul proporţionalităţii instanţa ar urma să aplice câte o pedeapsă reprezentând minimul special prevăzut de legea nouă de un an închisoare.

De asemenea, potrivit legii noi, fapta inculpatului de uz de armă letală, fără drept, corespunde infracţiunii prev. de art. 343 alin. (1) C. pen. în vigoare care prevede pedeapsa de la 1 la 3 ani închisoare.

Totodată, limitele speciale ale pedepsei pentru infracţiunea de uz de armă letală au fost modificate prin reducerea maximului special de la 5 ani la 3 ani închisoare, fiind menţinută limita minimă de un an închisoare.

Aşadar, deşi maximul special al pedepsei închisorii este mai redus în legea penală nouă (3 ani faţă de 5 ani închisoare), minimul special al pedepsei este acelaşi în cazul ambelor legi penale succesive, anume un an închisoare.

Or, în condiţiile în care pedeapsa aplicată prin decizia atacată reprezintă minimul special potrivit ambelor legi, modificarea limitei maxime de pedeapsă nu determină - prin raportare la legea nouă - o reducere a sancţiunii faţă de pedeapsa aplicată potrivit legii vechi, urmând ca aceasta să fie menţinută.

Regimul sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., este mai sever decât tratamentul sancţionator reglementat de C. pen. anterior, întrucât, la pedeapsa cea mai grea s-ar impune, în mod obligatoriu, adăugarea unui spor reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În concret, în ipoteza aplicării globale a legii noi, la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, s-ar aplica un spor de un an şi 4 luni, reprezentând o treime din suma celorlalte patru pedepse de câte un an închisoare.

Prin aplicarea acestor reguli s-ar ajunge la o pedeapsă de 6 ani şi 4 luni închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea de 5 ani închisoare, care a fost aplicată recurentului inculpat pe baza legii vechi.

Prin urmare, pentru acest inculpat legea mai favorabilă este legea veche care a fost aplicată în ceea ce-l priveşte.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din data de 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală şi, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 233/A din data de 5 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat S.V.D. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2151/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 2443/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2195/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2247/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Tăinuirea (art. 221 C.p.). Recurs