ICCJ. Decizia nr. 2443/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2443/2014

Dosar nr. 6630/110/2012

Şedinţa publică din 4 septembrie 2014

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 119/D din 09 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în dos. 6630/110/2012, s-a dispus condamnarea inculpaţilor U.D.I. (cetăţean român, 4 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale) şi R.G. (cetăţean român, 4 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale), ambii pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de câte 14 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru ambii inculpaţi. S-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a luat act că părţile civile D.Z.L.A. şi G.A.V. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 5448, 56 lei reactualizată către Spitalul Judeţean Bacău, precum şi la plata sumei de 476,75 lei reactualizată către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpaţi.

Pentru a pronunţa aceasta sentinţa instanţa de fond a avut în vedere că prin rechizitoriu nr. 951/P din 05 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului U.D.I. (cetăţean român, 4 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale), pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în după-amiaza zilei de 04 martie 2012, în jurul orelor 18:00, în timp ce se afla în locuinţa victimei Z.D.S. situată pe str. N.T. nr. 19/A/3 din mun. Bacău, împreună cu inculpatul R.G. au lovit-o pe aceasta cu pumnii şi picioarele în zona capului, a spatelui şi a toracelui, cauzându-i leziuni ce au dus la deces, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului R.G. (cetăţean român, 4 clase, fără ocupaţie, fără antecedente penale), pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în după-amiaza zilei de 04 martie 2012, în jurul orelor 18:00, în timp ce se afla în locuinţa victimei Z.D.S. situată pe str. N.T. nr. 19/A/3 din mun. Bacău, împreună cu inculpatul U.D.I. au lovit-o pe aceasta cu pumnii şi picioarele în zona capului, a spatelui şi a toracelui, cauzându-i leziuni ce au dus la deces.

Din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că victima Z.D.S., în vârstă de 62 de ani locuia singură într-un imobil compus din două camere, bucătărie şi hol situat la parterul blocului nr. 19/A/3 de pe str. N.T. din mun. Bacău.

În ultimii ani de viaţă aceasta a avut probleme de sănătate, fiindu-i amputate trei degete de la piciorul drept şi suferind o intervenţie chirurgicală la cap în urma căreia i-a fost implantată o placă de ciment dentar. Din cauza stării precare de sănătate victima avea o constituţie firavă, fiind foarte slab şi se deplasa foarte greu, folosindu-se de o cârjă. Având nevoie de sprijin aproape permanent, fiica sa D.Z.L.A. i-a angajat o femeie, respectiv pe numita C.L.A., persoană ce avea grijă de victimă, pregătindu-i hrana, efectuând menajul şi cumpărăturile, conform unui program ce se desfăşura pe timp de zi, de luni până vineri. Victima mai era vizitată la domiciliu de către inculpatul U.D.I. care, ocazional, îi făcea cumpărături şi, împreună, fumau şi consumau băuturi alcoolice.

S-a mai reţinut că inculpatul U.D.I. locuieşte împreună cu mama sa U.M. zisă "M.", fratele său O., nepoţii săi R., C. şi M., concubina fiului său M.C., numita A. şi concubinul mamei sale zis "îngeraş" în imobilul cu nr. 21 (B) (a doua unitate locativă) de pe str. N.T. din mun. Bacău, situat în imediata apropierea a blocului nr. 19 (pe latura de vest), în care a locuit numitul Z.D.S.

De mic copil, inculpatul U.D.I. l-a cunoscut pe inculpatul R.G., care de la vârsta de 9 - 10 ani a fost crescut de către mama sa U.M. şi au locuit împreună în imobilul nr. 21 B.

După efectuarea stagiului militar, inculpatul R.G. nu a mai locuit la familia U.M., dar a ţinut legătura cu aceasta vizitând-o destul de des, iar cu inculpatul U.D.I. avea preocupări comune, mergând împreună la colectat de fier vechi. De asemenea, cei doi mergeau împreună, în zilele de sărbători religioase, la Biserica de pe str. R. din mun. Bacău, unde asigurau paza (protecţie) numitelor S.A.E. şi A. (concubina fratelui inculpatului - numitul M.C.) în timp ce acestea apelau la mila publică. De altfel o parte din bunurile obţinute din cerşit, erau date de cele două fete numitei U.M.

Prima instanţă a mai reţinut că inculpatul R.G. a cunoscut-o pe martora S.A.E. cu care a intrat într-o relaţie de concubinaj, locuind ca persoane fără adăpost în diferite locaţii de pe raza mun. Bacău, ultima din acestea fiind o casă nelocuită de proprietar, situată pe str. M.E. nr. 17.

În urmă cu câţiva ani de zile, inculpatul R.G. l-a cunoscut şi pe Z.D.S., pe care l-a ajutat la diferite munci în gospodărie, mai ales în perioada când trăia mama acestuia din urmă şi au avut o relaţie bună. Conform declaraţiei sale, inculpatul R.G. nu l-a mai vizitat la domiciliu pe Z.D.S. de circa 10 ani de zile (aspect confirmat şi de vecini), dar s-a întâlnit des cu acesta pe stradă, cu ocazia vizitelor pe care le efectua la familia U.M., iar în perioada 1998 - 2007 a lucrat ca "om de casă" la familia A., ce locuia pe aceeaşi stradă la nr. 22 bis.

În dimineaţa zilei de 04 martie 2012 (zi de duminică) în jurul orelor 08:00 - 08:30, inculpatul R.G. s-a deplasat împreună cu concubina sa S.A.E. la Biserica de pe str. R. din mun. Bacău, unde aceştia, de regulă, fac rost de bunuri şi bani din cerşit, iar inculpatul îl mai ajută pe preotul paroh la diferite munci.

Înainte de a ajunge la lăcaşul de cult, cei doi au trecut pe la domiciliul inculpatului U.D.I. pentru a-l lua şi pe el la biserică, acesta din urmă trebuind să o aducă la cerşit pe numita A. - concubina fratelui său M.C., ce locuia la acea dată în casa numitei U.M.

Întrucât inculpatul U.D.I. nu se trezise, cei doi concubini au plecat înainte, iar după circa 30 - 60 de minute a ajuns la biserică şi inculpatul U.D.I. împreună cu numita A. În timp ce fetele apelau la mila publică, la un moment dat, cei doi inculpaţi s-au deplasat la "Ceainăria" din Piaţa Centrală din mun. Bacău, unde au consumat băuturi alcoolice, după care au revenit la biserică. În jurul orei 12:30 inculpatul U.D.I., inculpatul R.G., A. şi S.A.E. au plecat la domiciliul numitei U.M. unde au rămas o perioadă mai lungă de timp şi unde au consumat băuturi alcoolice iar inculpatul U.D.I. a băut din vinul adus de A. de la biserică şi, potrivit declaraţiei martorei S.A.E., a consumat "etnobotanice" întrucât, la un moment dat, părea schimbat total la faţă şi în comportament şi ajunsese într-o stare avansată de ebrietate.

Când i-a auzit pe cei doi concubini că vor să plece, inculpatul U.D.I. s-a hotărât să meargă cu ei şi a luat cu el o sticlă de jumătate de litru plină cu vin amestecat roşu cu alb ("carcalete"), adusă de A. de la biserică.

Cu privire la momentul şi motivul plecării din locuinţa numitei U.M., martora S.A.E. a declarat că iniţiativa i-a aparţinut inculpatului U.D.I., care le-a propus să meargă la domiciliul lui Z.D.S. să-i dea şi lui o cană cu vin.

După ce au ieşit din locuinţa numitei U.M., inculpatul U.D.I., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi a "etnobotanicelor", a afirmat în faţa martorei S.A.E. şi a inculpatului R.G. că "ar vrea să bată pe cineva".

În acel moment, din scara blocului nr. 19 în care a locuit victima, ieşea martorul B.C. zis "C.", persoană fără adăpost, care în acea perioadă locuia în apartamentul numitului Z.D.S.

Când l-a văzut pe B.C., inculpatul U.D.I. a afirmat în faţa celor doi concubini că vrea să-l bată pe acesta şi a pornit în direcţia lui, fiind urmat de învinuit şi S.A.E. la câţiva metri distanţă. Inculpatul nu şi-a putut pune în aplicare ameninţarea întrucât B.C. s-a deplasat în direcţia opusă.

Ajuns în dreptul aleii de acces în blocul nr. 19 inculpatul şi-a schimbat intenţia afirmând că "vrea să-l bată pe Z.". Cei trei au intrat în apartamentul victimei pe uşa de acces ce era descuiată, aşa cum rămăsese după plecarea martorului B.C., în ordinea: inculpatul U.D.I., inculpatul R.G., martora S.A.E. şi, cu acordul lui Z.D.S., au mers în bucătărie şi s-au aşezat la masă.

Z.D.S. a scos două căni din ceramică, una pentru el şi cealaltă pentru inculpatul U.D.I., în care inculpatul R.G. a turnat vin roşu din sticla de jumătate de litru adusă de inculpat.

După aproximativ 5 minute, inculpatul R.G. a plecat din apartamentul victimei până la magazinul numitului "C.", situat tot pe str. N.T. nr. 13, de unde a cumpărat trei ţigarete superlungi marca W. şi o bere la jumătate, după care a revenit în imobil.

Martora H.A.E. a declarat că, în ziua de 04 martie 2012, pe la orele 17:30 l-a văzut pe inculpatul R.G. ieşind din scara blocului nr. 19 şi a presupus că acesta a mers la "chioşcul din apropiere", întrucât s-a întors imediat. De asemenea, aceasta a mai afirmat că inculpatul a mers la "vecinul Z. pentru că nu avea unde în altă parte".

După revenirea în apartament, din ţigările cumpărate inculpatul i-a dat una inculpatului U.D.I., una victimei, iar pe cea de a treia a păstrat-o pentru el şi concubina sa.

Cei patru au discutat diverse probleme, timp în care inculpatul U.D.I. a consumat vin din cana sa şi a fumat ţigara primită de la inculpatul R.G. a consumat berea şi a fumat ţigara împreună cu concubina sa, iar victima nu a băut vin, nici nu a fumat, păstrând ţigara pentru mai târziu.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, în bucătăria locuinţei victimei, pe masă, au fost găsite două căni din ceramică, una goală, dar cu urme de lichid roşu şi miros specific de vin, iar alta plină cu lichid de culoare roşie, cu miros specific de vin. Între cele două căni a fost găsit un bidon din plastic de 0,5 litri având un conţinut de aproximativ 1/4 de lichid de aceeaşi culoare ca cel din căni şi cu miros specific de vin. Pe aceeaşi masă s-a mai găsit o scrumieră în care se aflau două resturi de ţigară cu filtru marca W.

Cei trei au stat în bucătăria victimei circa jumătate de oră, timp în care nu a avut loc niciun incident între părţile prezente, iar la un moment dat, la iniţiativa inculpatului R.G., cei trei s-au ridicat de la masă şi s-au îndreptat spre uşă cu scopul de a pleca din imobil.

Când au ajuns pe holul locuinţei, fără motiv şi fără să spună nimic, inculpatul U.D.I. a lovit puternic victima cu pumnul în zona capului, aceasta căzând pe pardoseală pe o parte, cu capul spre sufragerie oarecum oblic raportat la holul locuinţei, cu picioarele spre bucătărie, după care a încuiat uşa de intrare în apartament.

În timp ce victima era căzută, inculpatul U.D.I. a lovit-o de mai multe ori cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a toracelui, iar la un moment dat a lovit-o cu capul de partea de jos a tocului uşii de la dormitor.

În momentul în care victima l-a ameninţat pe inculpat că oricum îl va reclama la poliţie, acesta a devenit mai înverşunat, lovind-o puternic cu picioarele de sus în jos, în cap şi zona toracică şi, la un moment dat, s-a urcat cu genunchii pe pieptul său. De asemenea, inculpatul a întors victima pe o parte şi a lovit-o de mai multe ori cu picioarele în spate.

După ce Z.D.S. a ajuns în stare de inconştienţă, inculpatul U.D.I. i-a cerut inculpatului R.G. să lovească victima spunându-i "Dă-i şi tu!", situaţie în care, conform declaraţiilor sale, de teamă acesta din urmă, a lovit victima în cap şi în piept, după care a sărit cu picioarele pe ea. Potrivit declaraţiilor martorei S.A.E. şi a inculpatului R.G., în timp săvârşirii faptei, inculpatul U.D.I. a purtat mănuşi la ambele mâini.

Iniţial, inculpatul R.G. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii declarând că victima a fost agresată numai de U.D.I., care l-a ameninţat şi pe el cu acte de violenţă dacă intervine în vreun fel în ajutorul acesteia şi dacă deschide uşa de acces în apartament.

Ulterior, după ce martora S.A.E. a întrerupt relaţia de concubinaj şi a declarat că şi el a lovit victima de mai multe ori, inculpatul R.G. a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, recunoscând că la cererea inculpatului U.D.I. şi de teamă, a lovit victima o singură dată cu piciorul în zona toracică şi tot o singură cu palma peste faţă. Acesta a precizat că cele două lovituri au fost de mică intensitate şi, la momentul aplicării lor, victima era deja în stare de inconştienţă ca urmare a loviturilor primite de la inculpatul U.D.I.

Văzând că loviturile aplicate de inculpatul R.G. sunt de mică intensitate, inculpatul U.D.I. l-a tras de o parte şi a continuat el agresarea victimei sărind cu "fundul" pe gâtul acesteia.

Inculpatul a acţionat violent asupra victimei sub privirile îngrozite ale martorei S.A.E. şi ale inculpatului R.G., care iniţial a încercat să-l oprească, dar nu a reuşit, fiind ameninţat la rândul său cu acte de violenţă de către agresor.

Inculpatul R.G. şi martora S.A.E. nu au putut părăsi locuinţa în timpul agresiunii întrucât uşa era încuiată, au fost ameninţaţi de inculpat pe care-l cunoşteau ca fiind o persoană violentă, iar pe holul scării blocului se aflau vecinii.

În urma loviturilor primite, victima a ajuns în stare de inconştienţă.

Spre finalul conflictului, căutând o cale de scăpare, inculpatul U.D.I. a spart cu o lovitură de picior tăblia din mijloc a uşii de acces în sufrageria apartamentului victimei, care era încuiată cu lacăt, şi prin golul astfel creat, atât el cât şi inculpatului R.G. împreună cu concubina sa, au pătruns în această încăpere de unde au părăsit imobilul pe fereastra ce dă în curtea clădirii cu nr. 21, sărind în dreptul locuinţei aparţinând familiei S.V., în colţul format de gardul din lemn ce separă blocul nr. 19 de imobilul cu nr. 21 şi porţile din policarbonat ce despart curtea interioară a familiei U.M. de curtea celor patru familii din spate (S., C., N., C.Ţ.).

Cei trei au sărit pe fereastra apartamentului victimei, pe rând, mai întâi martora S.A.E., inculpatul R.G. şi ultimul, inculpatul U.D.I., care a sărit direct de pe geam în curte.

După ce au sărit pe fereastră, în timp ce încă se mai aflau în apropierea gardului despărţitor, la o distanţă de circa 1 metru în curtea imobilului nr. 21 lângă porţile din policarbonat inculpatul U.D.I., inculpatul R.G. şi martora S.A.E., au fost văzuţi de vecina A.M., care se afla la fereastra dormitorului locuinţei sale de la etajul I - blocul nr. 19.

Martora A.M., care se deplasase special în dormitorul locuinţei pentru a vedea dacă nu cumva agresorii părăsesc locuinţa victimei pe fereastra de la sufragerie, a strigat la cei trei rostindu-le prenumele şi întrebându-i ce fac, dar niciunul dintre ei nu i-a răspuns şi şi-au continuat deplasarea prin curtea imobilului cu nr. 21, inculpatul U.D.I. intrând în locuinţa mamei sale, iar concubinii R.G. şi S.A.E. ieşind în str. N.T. şi luând-o în direcţia str. O.

În timpul agresiunii, la uşa apartamentului victimei a venit mai întâi martora A.M. - vecina de la etajul I, trimisă de soţul ei A.C.G. care, în timp ce se afla în locuinţa sa, a auzit zgomote suspecte la Z.D.S., apoi martorul B.C. zis "C.", care a auzit "bufnituri suspecte", acesta fiind intrigat totodată şi de faptul că uşa de acces în imobil era încuiată, în situaţia în care cu o oră în urmă personal o lăsase descuiată la plecare, iar Z.D.S. îl aştepta.

La prima deplasare la uşa victimei, martora A.M. nu a auzit niciun zgomot, fapt ce a determinat-o să revină la locuinţa sa de la etaj. După aproximativ 5 minute, la uşa locuinţei sale a venit martorul B.C., care a rugat-o să meargă la apartamentul victimei întrucât uşa locuinţei este încuiată şi, din interior, se aud zgomote ca nişte bufnituri.

Cei doi martori s-au deplasat la faţa locului, A.M. a bătut în uşa apartamentului şi cum nu i-a răspuns nimeni, i-a ameninţat pe cei din interior că nu va pleca de pe hol şi că va anunţa poliţia.

În timp ce se afla la uşa apartamentului martora A.M. a observat pe vizor mişcări în interiorul locuinţei victimei pe hol, ca şi cum cineva ar fi privit să vadă cine se află pe casa scării.

În timp ce martora a rămas pe hol în faţa apartamentului nr. 3, B.C. a ieşit din clădire, luând-o în dreapta spre imobilul nr. 17, a mers în spatele blocului să vadă dacă poate intra în apartamentul victimei pe geamul de la bucătărie sau dormitor. Acest lucru nu a fost posibil întrucât ambele ferestre erau închise pe interior.

La sugestia martorului B.C. cum că persoane necunoscute ar putea părăsi locuinţa victimei pe geamul de la sufragerie, care dă în curtea imobilului nr. 21, A.M. a urcat în apartamentul său şi pe geamul de la dormitor a observat că dincolo de gardul de scândură ce separă cele două imobile, pe zăpadă, la o distanţă de circa 1 metru "era căzut cu faţa în sus inculpatul R.G., lângă el se afla S.A.E., care era în picioare", iar în faţa acesteia, tot în picioare se afla inculpatul U.D.I. A strigat la cei trei, dar niciunul nu i-a răspuns continuându-şi deplasarea prin curtea imobilului nr. 21. U.D.I. a intrat în curtea locuinţei mamei sale, iar concubinii R.G. şi S.A.E. au ieşit în str. N.T., luând-o la stânga pe spre str. O.

Cu privire la acest moment al părăsirii locului infracţiunii de către cei trei, în modalitatea descrisă mai sus, martora A.M. a dat o primă declaraţie în care nu i-a menţionat decât pe concubinii R.G. şi S.A.E., ca fiind cei care au ieşit din locuinţa victimei pe fereastra de la sufragerie, dar ulterior, după decesul numitului Z.D.S. a precizat că l-a văzut şi pe inculpatul U.D.I. care la fel, nu i-a răspuns la întrebarea ce face acolo lângă gard.

Ştiind că vecina de la imobilul nr. 21 - numita U.M. (mama inculpatului U.D.I.) are în posesie o cheie de la uşa de acces în locuinţa victimei, martora A.M. a strigat-o de la aceeaşi fereastră a dormitorului său şi în pragul uşii a ieşit o fată pe nume A. căreia i-a cerut să o anunţe pe "M." să iasă afară.

După ce i-a spus vecinei că s-a întâmplat ceva în locuinţa lui Z.D.S., s-a încercat deschiderea uşii de acces prin exterior cu cheia de la U.M., dar nu s-a reuşit acest lucru întrucât yala era încuiată pe interior şi avea cheile în broască.

Atunci, martorii B.C. şi U.S.R. au intrat în locuinţă prin escaladarea geamului de la sufragerie, acelaşi prin care concubinii R.G. şi S.A.E. şi inculpatul U.D.I. au ieşit din imobil. Cu această ocazie, cei doi martori au observat că geamul respectiv era întredeschis şi avea plasa ruptă.

Când au pătruns în sufragerie, martorii au constatat că uşa de la această încăpere era spartă în zona de mijloc, având o tăblie ruptă în întregime şi, prin gaura astfel formată au văzut că pe holul apartamentului, în faţa uşii de acces, se află căzută pe pardoseală cu faţa în sus, în stare de inconştienţă şi prezentând urme de sânge în zona capului victima Z.D.S.

După deschiderea uşii, martorii A.M., H.A.E., D.C., U.M. au observat victima întinsă cu faţa în sus, în stare de comă şi prezentând urme de violenţă şi de sânge în zona capului. Victima Z.D.S. a fost transportată, cu ambulanţa, în aceeaşi seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, fiind internată la Secţia Neurochirurgie, unde a suferit o intervenţie chirurgicală complexă, iar la data de 16 martie 2012 a decedat la Secţia ATI.

Potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. 68 din 16 martie 2012 moartea numitului Z.D.S. a fost violentă şi s-a datorat unui politraumatism complex TCC cu hemoragie şi contuzie cerebrală, fractură de bază de craniu, traumatism cervical cu fractură os hioid drept asociat şi a unui traumatism toraco-abdominal cu fracturi costale bilateral - contuzie hepatică.

Potrivit aceluiaşi raport, leziunile constatate s-au putut produce prin lovirea repetată a victimei cu mijloace şi obiecte contondente cu proiectare pe plan dur şi comprimare toraco-abdominală. Traumatismul cervical s-a putut produce prin comprimare antero-laterală a gâtului cu mijloace contondente. Concluziile raportului de expertiză medico-legale se coroborează cu probatoriul administrat, în special cu declaraţiile martorei S.A.E.

Inculpatul U.D.I., în cursul urmăririi penale, nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, declarând că: - în după-amiaza zilei de 04 martie 2012 în jurul orelor 18:00, la iniţiativa inculpatului R.G. a mers împreună cu acesta şi martora S.A.E. în apartamentul victimei pentru a consuma o sticlă de vin de 1 litru marca "C.", băutură alcoolică, pe care anterior o cumpăraseră de la chioşcul numitului C. situat pe str. N.T. din mun. Bacău; - în ziua respectivă nu s-a întâlnit cu inculpatul şi concubina sa până înjurai orelor 17:00; - inculpatul R.G. nu a părăsit nicio clipă locuinţa victimei cât timp el a fost prezent în imobil; - în locuinţa victimei s-a consumat numai vinul marca "C.", cumpărat de la chioşcul numitului C.; - vinul cumpărat a fost consumat de toţi cei prezenţi în locuinţa victimei, fiind folosite în acest scop patru pahare din sticlă; - în timp ce consumau vin şi fumau ţigări în bucătăria locuinţei victimei, cei doi concubini s-au luat la ceartă, iar el a părăsit apartamentul şi nu ştie ce s-a întâmplat în urma sa; - după circa 20 de minute după ce a părăsit locuinţa victimei, în timp ce se afla pe scări în faţa locuinţei sale, a fost strigat de martora A.M., care i-a cerut să o cheme pe mama sa U.M. zisă "M."; - în timp ce intra în casă pentru a o chema pe mama sa, i-a observat pe inculpatul R.G. şi martora S.A.E. alergând prin curtea locuinţei sale.

În instanţă inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Prima instanţă a apreciat că declaraţiile inculpatului U.D.I. nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză, din care a rezultat fără echivoc, faptul că în după-amiaza zilei de 04 martie 2012 înjurai orelor 18:00, în timp ce se afla în locuinţa numitului Z.D.S., împreună cu inculpatul R.G. a lovit victima de mai multe ori cu pumnii şi picioarele în zona capului, a spatelui şi a toracelui provocându-i leziuni ce au dus la decesul acestuia.

În acest sens, s-a arătat că atât martora S.A.E. cât şi inculpatul R.G. l-au plasat pe inculpatul U.D.I. la locul săvârşirii infracţiunii, iar martora A.M. l-a observat imediat după comiterea faptei lângă gardul ce desparte blocul nr. 19 de imobilul cu nr. 21 alături de inculpatul R.G. şi martora S.A.E., după ce toţi trei săriseră pe fereastra sufrageriei apartamentului victimei.

Tribunalul a apreciat declaraţia martorei S.A.E., dată în faţa instanţei, ca fiind, în parte, nesinceră, întrucât aceasta a reluat convieţuirea cu inculpatul R.G. şi nu a dorit ca acesta să fie tras la răspundere penală, considerând adevărată declaraţia dată la urmărirea penală, în care martora a arătat că şi inculpatul R.G. a agresat victima lovind-o "o singură dată cu piciorul în burtă şi tot o dată cu palma peste faţă".

În ceea ce priveşte pe martora A.M., prima instanţă a arătat că aceasta iniţial a ţinut sub tăcere faptul că l-a văzut pe inculpat lângă blocul nr. 19 imediat după săvârşirea faptei, precizând că la momentul când a strigat-o pe U.M., în uşa casei acesteia a ieşit numita A., care a şi chemat-o şi, nici într-un caz inculpatul U.D.I.

În declaraţia dată în faţa instanţei inculpatul R.G. a negat participarea sa la activitatea infracţională, plasându-1 însă pe inculpatul U.D.I. la locul faptei.

Tribunalul a arătat că situaţia de fapt menţionată anterior rezultă din următoarele mijloace de probă: - proces-verbal de sesizare din oficiu: - act medical - concluzii preliminarii cauze deces - victimă Z.D.S.; proces-verbal de examinare criminalistică; raport medico-legal de necropsie cu planşe foto; declaraţii părţi vătămate D.Z.L.A. şi G.A.V.; adresă constituire parte civilă Spitalul Jud. de Urgenţă Bacău; procese-verbale de cercetare la faţa locului cu planşe foto; adresă IPJ Bacău - Serviciul Criminalistic privind valorificarea amprentelor digitale ridicate de la faţa locului; proces-verbal - ridicare materiale de probă cu planşe foto; proces-verbal de percheziţie domiciliară cu planşă foto; declaraţiile martorilor S.A.E., A.M., A.C.G., R.C.I., B.C., U.M. zisă "M.", H.A.E., D.C., C.L.A., C.D., U.S.R., C.C., S.V., C.Ţ.R., C.P.; procese-verbale de confruntare; declaraţiile inculpatului U.D.I.;- declaraţiile inculpatului R.G.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpaţilor U.D.I. şi R.G. care, în după-amiaza zilei de 04 martie 2012, înjurai orelor 18:00, în timp ce se aflau în locuinţa victimei Z.D.S. situată pe str. N.T. nr. 19/A/3 din mun. Bacău, au lovit-o pe aceasta cu pumnii şi picioarele în zona capului, a spatelui şi a toracelui, cauzându-i leziuni ce au dus la deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Cu privire la forma de vinovăţie cu care poate fi săvârşit un omor, tribunalul a arătat că făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide, lucru care s-a şi întâmplat în cauză, ambii inculpaţi lovind victima, cu pumnii şi picioarele în zona capului, a spatelui şi a toracelui, s-au urcat cu picioarele pe acesta şi, chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, au acceptat acest lucra fapt ce reiese din situaţia de fapt descrisă mai sus cât şi din leziunile cauzate victimei.

Astfel, s-a reţinut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că în după-amiaza zilei de 04 martie 2012, în jurul orelor 18:00, inculpatul U.D.I. şi inculpatul R.G., însoţiţi de martora S.A.E. s-au deplasat la locuinţa victimei şi, după ce au consumat vin şi au fumat câte o ţigară, aparent fără motiv, au lovit-o pe aceasta cu pumnii şi picioare peste cap, gât, spate şi torace şi au sărit cu picioarele corp, provocându-i leziuni ce au dus la deces. Intensitatea loviturilor a fost una apreciabilă, numărul acestora a fost însemnat, din raportul medico-legal reieşind cu certitudine faptul că leziunile constatate au putut fi produse prin lovirea victimei cu mijloace contondente (pumn, picior, lovire cu capul de tocul uşii, etc.) cu proiectare pe plan dur (pardoseala holului locuinţei), comprimare toraco - abdominală (sărituri cu picioarele pe corpul victimei) şi comprimarea antero laterală a gâtului cu mijloace contondente (sărituri pe capul şi gâtul victimei în timp ce aceasta avea corpul întors pe o parte).

Întrucât ambii inculpaţi cunoşteau faptul că victima era o persoană în vârstă cu o constituţie fizică firavă şi având grave probleme de sănătate, dar cu toate acestea au acţionat cu o violenţă extremă asumându-şi riscul interveniţii ulterioare a decesului, ceea ce s-a şi întâmplat, prima instanţă a apreciat că este dovedit pe deplin dispreţul celor doi autori faţă de viaţa victimei şi, chiar clacă iniţial nu au urmărit să o omoare, prin numărul loviturilor aplicate, a intensităţii lor şi a zonelor vitale vizate, au prevăzut rezultatul şi au acceptat producerea lui, acţionând cel puţin cu forma de vinovăţie a intenţiei indirecte.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpaţilor instanţa de fond a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei - prin suprimarea vieţii unei persoane; faptul că ambii inculpaţi au mai comis fapte de natură penală, nefiind recidivişti, poziţia procesuală a acestora.

Astfel, s-a arătat că inculpatul U.D.I. este cetăţean român, necăsătorit, are 4 clase, fără ocupaţie, este cunoscut cu antecedente penale şi nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii. Prin ordonanţa nr. 176/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău i s-a aplicat amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.G. zis "L.", s-a arătat că acesta este cetăţean român, necăsătorit, are 4 clase, cunoscut ca persoană fără adăpost, cu antecedente penale şi a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii. Din evidenţa operativă a Serviciului cazier Judiciar din cadrul I.P.J. Bacău, a rezultat că înv. R.G. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 944 din 23 martie 2005 a Judecătoriei Bacău, la pedeapsa de 1 ani şi 2 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 210 C. pen. raportat la art. 208 alin. (4), 209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. De asemenea, s-a constatat că prin ordonanţa 5651/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău i s-a aplicat amenda administrativă în cuantum de 300 lei pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că părţile civile D.Z.L.A. şi G.A.V. - descendente de gradul I ale victimei Z.D.S. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal în cursul urmăririi penale, iar în instanţă nu s-au prezentat. Totodată, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5448,56 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei cu ocazia spitalizării sumă la care vor fi obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 476,75 lei, reactualizată, către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii U.D.I. şi R.G., motivele fiind expuse pe larg în preambulul deciziei.

Prin Decizia penală nr. nr. 161 din 24 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul U.D.I. împotriva Sentinţei penale nr. 119/D din 09 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 6630/110/2012.

În baza ari 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul formulat de inculpatul R.G. împotriva aceleaşi sentinţei penale numai în ceea ce priveşte nereţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. şi cuantumul pedepselor principale şi complementare aplicate.

A fost desfiinţată sentinţa atacată sub aceste aspecte, a fost reţinută cauza spre rejudecare şi în fond s-au reţinut favoarea inculpatului R.G. circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. şi dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen.

A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului R.G. de la 14 ani închisoare la 8 ani închisoare.

A fost redusă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului de la 8 ani la 6 ani.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a procedat la audierea martorilor S.A.E., P.V.S. şi C.G.I. şi, analizând probatoriul administrat în cauză, a reţinut situaţia de fapt expusă în sentinţă, însuşindu-şi-o, apreciind că a fost încadrată corespunzător şi în drept.

Astfel, a reţinut că faptele inculpaţilor U.D.I. şi R.G. care în după-amiaza zilei de 04 martie 2012, în jurul orelor 18:00, în timp ce se aflau în locuinţa victimei Z.D.S. situată pe str. N.T. nr. 19/A/3 din mun. Bacău, au lovit-o pe aceasta cu pumnii şi picioarele în zona capului, a spatelui şi a toracelui, cauzându-i leziuni ce au dus la deces întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută în art. 174 C. pen.

Cu privire la apărările inculpatului U.D.I., curtea a reţinut că prin motivele de apel, prin apărător ales, acesta a precizat că nu a participat la săvârşirea faptei, în acel moment aflându-se în alt loc, lucru confirmat de declaraţiile martorilor audiaţi în apel, însă această apărare nu poate fi primită, fiind contrazisă chiar de declaraţiile de inculpat pe întreg parcursul procesului penal.

Astfel, s-a arătat că în declaraţiile date în faza de urmărire penală, declaraţii menţinute în faţa instanţei de fond, inculpatul a precizat că la data de 04 martie 2012, în jurul orelor 18,00 împreună cu inculpatul R.G. şi martora S.A.E. s-a deplasat la locuinţa victimei pentru a consuma o sticlă de vin, locuinţă pe care a părăsit-o după 20 de minute. Faptul că inculpatul s-a aflat la locuinţa victimei a fost confirmat şi de martorul A.M. care l-a văzut pe inculpat ca fiind una dintre persoanele care a ieşit din apartamentul victimei pe fereastra de la sufragerie.

De asemenea, inculpatul R.G. şi martorul S.A.E. au declarat în mod constant că inculpatul s-a aflat la locuinţa victimei şi a avut cea mai mare contribuţie la săvârşirea faptei.

Raportat la aceste concluzii, curtea a înlăturat declaraţiile martorilor audiaţi în apel apreciind că sunt subiective, fiind influenţate de relaţiile lor de prietenie cu inculpatul şi făcute în vederea disculpării acestuia. S-a apreciat că probele directe dovedesc în mod nemijlocit vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, ele conţinând informaţii care pun în lumina, fără ajutorul altor probe, aspectele legate de rezolvarea problemelor esenţiale în cauza penală.

Examinând lucrările dosarului de faţă, instanţa de prim control judiciar a constatat că probele directe administrate în cauză (declaraţiile coinculpatului R.G. şi declaraţiile martorului S.A.E.) prin conţinutul lor informativ permit formularea unor deducţii logice din care se poate se poate stabili fără echivoc existenţa faptei de omor comisă în participaţie penală şi vinovăţia inculpatului faţă de această infracţiune.

Totodată, în dezacord cu susţinerile inculpatului, s-a apreciat că declaraţiile celor doi, menţionaţi mai sus, sunt suficient de convingătoare astfel încât să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, în condiţiile în care declaraţiile acestora, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul U.D.I., au fost aceleaşi pe întreg parcursul procesului penal, coroborându-se perfect între ele. În acest context s-a arătat că, deşi există unele neconcordanţe, acestea nu se referă la inculpatul U.D.I., ci la faptul dacă şi coinculpatul R.G. a lovit victima.

Aşa fiind, instanţa de prim control judiciar a apreciat că întregul material probator administrat pe parcursul procesului penal, dovedeşte dincolo de orice îndoială existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului U.D.I. faţă de aceasta.

Cu privire la inculpatul R.G., curtea a arătat că apărarea inculpatului, în sensul că nu a lovit victima, nu poate fi reţinută având în vedere că în faza de urmărire penală a recunoscut săvârşirea faptei. În acest sens, s-a arătat că, deşi este real faptul că declaraţia inculpatului, de recunoaştere a comiterii faptei, nu este regina probelor, o asemenea depoziţie are greutatea sa în stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei, plecând de la premisa că nimeni, în condiţii normale, nu se poate autoincrimina pentru faptele pe care nu le-a comis. Acesta este motivul pentru care mai înainte de orice audiere a unui inculpat, acestuia i se pun în vedere dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv dreptul de a nu face nicio declaraţie în cauză, cu menţiunea că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.

Astfel, s-a arătat că în speţă, după mai multe declaraţii, inculpatului i s-au adus la cunoştinţă, în prezenţa unui apărător din oficiu prevederile legale sus-menţionate, şi, în aceste condiţii, inculpatul R.G. a fost de acord să dea declaraţie, în cuprinsul său recunoscând că a lovit victima o dată cu palma peste cap şi încă o dată cu piciorul în zona pieptului.

Totodată, s-a arătat că este evident că vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane nu se poate stabili pe baza propriei declaraţii, însă aceasta poate oferi date care coroborate cu fapte şi împrejurări rezultate din alte probe administrate în cauză, să contribuie la aflarea adevărului. În acest sens, s-a constatat că declaraţia de recunoaştere a inculpatului a fost confirmată de declaraţia martorului ocular S.A.E., care a precizat că şi inculpatul a lovit victima.

Având în vedere că legea nu face nicio distincţie, în ceea ce priveşte valoarea probantă, în raport cu faza în care mijloacele de probă au fost administrate, instanţa de apel a apreciat că se impune ca din coroborarea întregului ansamblu probator - relevante fiind declaraţiile martorului menţionat mai sus- să rezulte cu prisosinţă vinovăţia inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii.

Instanţa de apel a arătat că este adevărat că principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei de judecată posibilitatea să aprecieze concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune instanţei de judecată să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul, însă, tot atât de adevărat este că, în cauză, în cadrul operaţiunii de sinteză a probelor, trebuie să se aprecieze care dintre declaraţiile date de martorul S.A.E. reflectă adevărul, şi anume cele date în cursul urmăririi penale şi în care a confirmat că şi inculpatul R.G. a lovit victima - ori cele date ulterior în care a negat participarea inculpatului la săvârşirea faptei. În acest context, s-a apreciat că în timp ce credibilitatea depoziţiilor iniţiale nu poate fi contestată, declaraţiile date ulterior apar ca fiind făcute în vederea disculpării inculpatului.

Deşi martorul şi-a justificat schimbarea declaraţiei prin faptul că nu a semnat declaraţia dată în faza de urmărire penală şi că organele de urmărire penală nu au înţeles ce a declarat la acel moment, această explicaţie nu este credibilă în condiţiile în care declaraţia martorului este semnată şi înregistrată pe suport DVD audio video, din vizionarea căruia rezultă că martorul a declarat în mod liber, fără a fi influenţa de organele de anchetă, că şi inculpatul R.G. a lovit victima.

Faţă de toate aspectele evidenţiate mai sus, întrucât în cauză nu exista niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale martorului, instanţa de apel a considerat că are temeiuri suficiente să considere - constatând că declaraţiile acestuia sunt contradictorii - că numai cele făcute iniţial sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte şi împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză şi să le înlăture motivat pe celelalte.

Arătând că în ceea ce priveşte coautoratul, acesta presupune contribuţia a cel puţin două persoane la comiterea faptei, contribuţii ce reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii, iar activităţile coautorilor de executare nemijlocită nu trebuie să fie identice, ci să se completeze într-o activitate unică, actele de executare de coautorat fiind loviturile aplicate de mai multe persoane victimei, în cadrul unei hotărâri infracţionale comune, de omor, chiar dacă nu toate au fost mortale, instanţa de apel a reţinut că, din punct de vedere al laturii obiective, acţiunile inculpatului R.G. constituie elementul material al infracţiunii de omor, sub forma coautoratului, căci acesta împreună cu o altă persoană a aplicat victimei mai multe lovituri în zone vitale.

Din punct de vedere al laturii subiective curtea a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, din probele administrate reieşind că inculpatul nu a urmărit să provoace moartea victimei, însă, prin aplicarea mai multor lovituri acceptând posibilitatea încetării din viaţă a victimei Z.D.S.

Raportat la concluziile sus amintite, instanţa de apel a apreciat că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Referitor individualizarea judiciară a pedepselor curtea a reţinut că, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor în speţă de faţă, curtea a constatat că s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise în raport cu circumstanţele reale de săvârşire, descrisă detaliat în partea expozitivă a sentinţei apelate, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, dar nu s-a avut în vedere pentru inculpatul R.G. contribuţia, totuşi, redusă la săvârşirea faptei (a aplicat doar două lovituri, o dată cu palma peste cap şi încă o dată cu piciorul în zona pieptului la îndemnul celuilalt inculpat, care a avut iniţiativa săvârşirii faptei şi care a aplicat lovituri de mai mare intensitate), contribuţie redusă ce poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă prev. de art. 74 alin. (2) C. pen.

Având în vedere modul concret în care inculpaţii au conceput şi săvârşit infracţiunea, instanţa de apel a apreciat că aceştia au manifestat o vădită lipsă de respect faţă de valori sociale fundamentale protejată de legea penală - dreptul la viaţă al persoanei, motiv pentru care reducerea pedepsei aplicate de prima instanţă se justifică doar pentru inculpatul R.G. şi doar în mică măsură, arătându-se că o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 6 ani pedeapsă complementară este în măsură să asigure intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi caracterul preventiv al pedepselor, reflectând gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a acestuia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii U.D.I. şi R.G., considerând-o netemeinică.

Astfel, prin motivele de recurs depuse la data de 7 februarie 2014, prin apărătorul din oficiu, inculpatul U.D.I. a criticat decizia din prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (1968), arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, pe fond, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968). În acest sens, s-a arătat că din probele administrate în dosar nu rezultă cu certitudine că inculpatul a participat la săvârşirea faptei, iar un asemenea dubiu trebuie să îi profite.

În subsidiar, a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. (1968), apărarea considerând că s-a făcut o greşită aplicare a legii, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea readministrării probatoriului. Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul U.D.I., prin apărător din oficiu, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., apreciind că legea penală mai favorabilă este legea nouă.

Recurentul inculpat R.G. nu a motivat în scris recursul promovat, însă, cu ocazia dezbaterilor, prin apărătorul din oficiu a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, apreciată ca fiind noul C. pen.

Examinând recursurile declarate de recurenţii inculpaţi U.D.I. şi R.G., Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385¹ - art. 385¹⁹ din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Totodată, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată la data de 24 septembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menţionat.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. (1968) stabileşte în alineatul 2 că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen. (1968).

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (2¹), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.

Din această perspectivă, examinând actele dosarului rezultă că doar inculpatul U.D.I. a motivat calea de atac cu cel puţin cinci zile înaintea primului termen de judecată, respectiv la data de 7 februarie 2014, în timp ce recursul promovat de inculpatul R.G. a fost susţinut abia cu ocazia dezbaterilor, deci cu depăşirea termenului prevăzut de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. (1968), însă a vizat doar aplicarea legii penale mai favorabile în contextul intrării în vigoare a noului C. pen., motiv pentru care va fi analizat doar sub acest aspect.

1. Referitor la criticile circumscrise de recurentul U.D.I. cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (1968) şi care vizează lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de omor, atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective, Înalta Curte apreciază că, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor recurentului, se impune a se analiza dacă, din punct de vedere formal, aspectele invocate de acesta pot fi examinate de instanţa de ultim control judiciar prin prisma motivului de recurs menţionat, având în vedere modificările aduse dispoziţiilor art. 385⁹ C. proc. pen. prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Astfel, se observă că, prin acest act normativ, s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ceea ce priveşte cele două critici, vizând privind lipsa laturii obiective şi a laturii subiective, Înalta Curte constată că, prin formularea acestora, inculpatul contestă, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, încercând să acrediteze ideea că moartea victimei nu a fost cauzată de el, deoarece nu se afla la locul faptei, ci de loviturile aplicate de coinculpatul R.G., situaţie care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, însă numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt.

Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, context în care critica formulată de recurent nu mai poate face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat anterior, doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt cum este cea invocată de inculpat.

2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs formulat de recurentul U.D.I., se constată că potrivit art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. (1968), hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

Invocând acest caz de casare, inculpatul U.D.I. a criticat hotărârile instanţelor inferioare pentru greşita sa condamnare, susţinând că materialul probator administrat în cauză nu dovedeşte existenţa faptelor de care este acuzat.

Se observă, aşadar, că şi prin formularea acestei critici, inculpatul a contestat probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de tribunal şi curtea de apel, încercând să acrediteze ideea că materialul probator administrat nu este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie care operează în favoarea sa, situaţie care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen. (1968), în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, situaţie în care, pentru considerentele expuse pe larg la pct. 1 din motivare, Înalta Curte nu va putea examina critica formulată.

3. Examinând cauza şi din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372 din 20.05.2014, prin care s-a constatat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi din legile speciale în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, constată că mai favorabilă este, în cauză, legea penală anterioară, aceasta fiind cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţii U.D.I. şi R.G..

Astfel, cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţele inferioare pentru comiterea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. (1969), sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, faptă care, în noua reglementare, este incriminată de art. 188 C. pen., cu aceleaşi condiţii de incriminare şi tratament sancţionator. Aşadar, cu privire la fapta imputată celor doi inculpaţi nu se poate spune că a intervenit o lege penală mai favorabilă.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.G., Înalta Curte constată că acestuia i s-a aplicat o pedeapsă de 8 ani închisoare, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. (1969 şi al aplicării art. 76 alin. (2) C. pen. (1969), circumstanţă care, în noua reglementare, nu se mai regăseşte în conţinutul art. 75 C. pen., situaţie în care şi sub acest aspect legea penală veche este mai favorabilă.

În consecinţă, raportat la efectele circumstanţelor atenuante şi la pedepsele aplicate inculpaţilor prin hotărârile atacate (spre minimul pedepsei pentru inculpatul U.D.I. şi, respectiv, sub minimul pedepsei pentru inculpatul R.G.) şi având în vedere aceleaşi criterii de individualizare valorificate de instanţele inferioare, Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă în cauză este vechiul C. pen.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968), Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii U.D.I. şi R.G. împotriva Deciziei penale nr. 161 din 24 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), întrucât se află în culpă procesuală, va obliga pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii U.D.I. şi R.G. împotriva Deciziei penale nr. 161 din 24 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 2216/2014. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 2731/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2606/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2731/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2744/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs