ICCJ. Decizia nr. 2744/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2744/2014
Dosar nr. 892/30/2012
Şedinţa publică din 2 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 124/PI din 05 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 892/30/2012, în baza art. 334 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu reţinute pe seama inculpaţilor:
- S.V.M., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
- P.R., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
- S.R.C., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
- I.D., din art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.V.M., la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fabricare ori deţinere de echipamente, inclusiv hardware ori software, în scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen.,a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în regim de detenţie prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 04 februarie 2010.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în lipsă prin încheierea nr. 29/CC din 24 februarie 2010 a Tribunalului Timiş, dată în Dosarul nr. 734.1/30/2010.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri:
a. laptop marca A., din plastic de culoare neagră, seria X;
b. un card bancar emis de B.P. pe numele S.V.M.;
c. un număr de 4 (patru) cartele cu bandă magnetică emise de "T."
d. o cartelă ce poartă inscripţia "T. - W. - 6.90 E";
e. o cartelă SIM emisă de M. Austria;
f. un GPS marca G.;
g. un număr de 5 (cinci) telefoane mobile, marca N., model 1208, împreună cu cartelele aferente, dintre care 4 emise de operatorul O. şi una de operatorul C.;
h. un telefon marca N. model 8800-E1, împreună cu cartela SIM aferentă, emisă de operatorul "S.T.";
i. un telefon marca N., model 1209, prevăzut cu cartelă O.;
j. un card de memorie marca "S.", capacitate 8 Gb;
k. laptop marca S., model V., carcasă de culoare gri;
1. un card bancar tip VISA, emis de I.B. pe numele S.M.;
m. un telefon marca N., model E90, împreună cu cartela SIM aferentă;
n. un număr de 300 (trei sute) de suporţi optici de tip CD/DVD, diverşi producători, unii inscripţionaţi olograf;
o. un modem mobil pentru internet, marca O.;
p. dispozitiv electronic de culoare negru cu gri, ce poartă inscripţia "M.".
q. un dispozitiv cu mufa USB, marca "I.T.";
r. un aparat GPS marca M.I.O.;
consemnate în procesul-verbal nr. 23/2010, corp delict la dosarul cauzei.
În baza art. 169 C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare şi consemnate în procesul-verbal de percheziţie din data de 04 februarie 2010, neconfiscate prin prezenta hotărâre, inclusiv a sumei de 500 lei, consemnată la C.E.C.B. Timişoara cu recipisa 832316 din 19 februarie 2013 şi 1400 euro, consemnată la aceeaşi unitate cu recipisa nr. 832322 din 19 februarie 2013.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.R., la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fabricare ori deţinere de echipamente, inclusiv hardware ori software, în scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice;
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-a constatat că prezentele infracţiuni, concurente între ele, sunt concurente cu infracţiunile prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru săvârşirea cărora a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 633 din 20 mai 2009 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 437 din 22 octombrie 2009, pe care a descontopit-o în pedepsele componente de 6 luni închisoare, respectiv 1 an şi 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele 4 pedepse mai sus arătate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 4 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.R.C., la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fabricare ori deţinere de echipamente, inclusiv hardware ori software, în scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultanta de 5 ani închisoare, în regim de detenţie prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul I.D. în ceea ce priveşte infracţiunea de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 335 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus reunirea prezentei cauze cu cea în care s-a pronunţat Tribunalul Bucureşti prin Sentinţa penală nr. 73 din 01 februarie 2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1696 din 23 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la inculpatul I.D.
S-a dispus anularea în parte a precitatei hotărâri doar cu privire la inculpatul I.D. şi doar cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A fost înlăturată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I.D. de Tribunalul Bucureşti şi înlăturată suspendarea executării pedepsei accesorii.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) II, b) C. pen. şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor: 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.; 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., rap.la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), c) şi alin. (2) C. pen., rap.la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.D. la o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fabricare ori deţinere de echipamente, inclusiv hardware ori software, în scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice;
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele pentru infracţiunile concurente, cea de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta, cu cea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) II, b) C. pen. aplicată prin Sentinţa penală nr. 73 din 01 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1696 din 23 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) II, b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
În baza art. 86 şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere.
În baza art. 86 C. pen., s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
În baza art. 86 C. pen., pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele stabilite de către acesta; să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
Au fost puse în vedere inculpatului, în baza art. 359 C. proc. pen., prevederile art. 86 C. pen., rap. la art. 83 C. pen., respectiv săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, precum şi neîndeplinirea, cu rea-credinţă a obligaţiilor stabilite de instanţă, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea anterioară.
Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 73 din 01 februarie 2011 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1696 din 23 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la inculpatul I.D.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 3000 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a reţinut că în baza dosarului de urmărire penală cu numărul 42/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. Timiş au fost trimişi în judecată şi condamnaţi definitiv un număr de 22 de inculpaţi acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat specializat în deţinerea de echipamente hardware şi software în scopul falsificării instrumentelor de plată electronice, precum şi în efectuarea de extrageri frauduloase din bancomate. Prin acest rechizitoriu al parchetului, s-a disjuns cauza faţă de alte persoane, membrii ai aceluiaşi grup infracţional organizat care au aderat şi sprijinit realizarea scopului urmărit şi anume obţinerea unor sume de bani, prin efectuarea de extrageri frauduloase folosind cârduri contrafăcute.
S-a mai reţinut că faţă de inculpatul S.M.V., zis "J.E.", învinuiţii L.V., P.R., S.R.C., I.D., zis "F. electronistul" şi numiţii P., V.M.C., D.M., T.E., D.C.I., D.L., A., I.T.M. s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetării lor într-un dosar separat înregistrat sub nr. 21 D/P/2010, sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 27 din Legea nr. 365/2002, art. 23 din Legea nr. 656/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen. Dintre aceştia, au fost trimişi în judecată doar patru inculpaţi, cei din prezentul dosar, cercetaţi pentru infracţiunile arătate.
Tribunalul Timiş a reţinut că activitatea ilicită a inculpatul S.M.V., zis "J.E." este legată de grupul infracţional organizat, constituit de inculpaţii B.C.C., B.A.S., M.P., M.E., P.I., A.Ş.I., în prezent condamnaţi definitiv, iar atribuţiile sale vizau în special rolul de "confecţioner" a dispozitivelor hardware şi software menite să servească la falsificarea instrumentelor de plată electronice. Tehnologia de captare a datelor de identificare a proprietarilor de cârduri consta în aplicarea pe fanta de introducere a cârdului şi a tastaturii bancomatelor a unor dispozitive contrafăcute ce imitau originalul, mod în care reuşeau să doneze datele personale şi datele de cont, respectiv codurile PIN ale posesorilor, pentru ca ulterior acestea să fie inscripţionate pe cârduri blank cu ajutorul aparatului MSR şi folosite la extragerile frauduloase de numerar din ATM-uri.
În acest scop erau montate în timpul nopţii de către cei care deţineau rolul de amplasatori nişte microcipuri la terminalele POS amplasate în supermarketuri şi staţii de benzinărie de pe teritoriul Italiei, Olandei, Norvegiei, Germaniei şi României, iar pe timpul zilei le recuperau, pentru ca ulterior acestea să ajungă la inculpatul S.M.V. în Craiova în scopul creării unui program SOFT de copiere a microcipurilor. Acelaşi inculpat le descărca în foldere, obţinând în acest mod datele de identificare a cărţilor de credit şi codurile PIN ale titularilor, date ce urmau să fie scrise manual, cu ajutorul unui aparat tip MSR 206 pe suporţi de plastic conţinând o bandă magnetică (carduri blank). Inculpatul S.M.V. a folosit şi tehnologia Bluetooth care permitea transmiterea datelor pe unde radio între două dispozitive identice, pe distanţe scurte, datele capturate de CIP-uri din POS-uri fiind transmise prin intermediul unui telefon mobil marca N. E 50 special modificat de inculpat în acest sens.
Aceste preocupări ale inculpatului S.M.V. l-au făcut pe acesta să intre în relaţii de afaceri cu mai multe persoane orientate spre acţiuni de sustrageri frauduloase din bancomate, iar printre acestea se numără şi grupul infracţional organizat format de inculpaţii B.C.C., B.A.S. şi M.P. care, încă din cursul anului 2007, au pus bazele constituirii unui grup infracţional organizat specializat în extrageri frauduloase de bani din bancomate, prin folosirea de mijloace de plată electronice contrafăcute. Inculpaţii M.P., B.C.C. şi B.A.S. erau sprijiniţi în activitatea infracţională de S.V.M., un tânăr din Craiova, de circa 22 - 23 de ani în perioada comiterii faptelor (2008 - 2009), zis J.E., prin faptul că acele CIP-uri care erau introduse în diferite POS-uri din Italia erau confecţionate de acesta.
S-a constatat că audiat fiind doar în faza de urmărire penală, ulterior sustrăgându-se cercetărilor, inculpatul S.V.M. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, arătând că numiţii M.P., B.C.C. şi B.A.S. îi sunt doar nişte amici, pe care i-a cunoscut în anul 2008 la o nuntă din Craiova, însă nu este implicat în activităţile acestora. Pe numiţii M.E.A. şi A.Ş.I. inculpatul a arătat că nu îi cunoaşte, iar despre bunurile ridicate din locuinţa sa cu ocazia percheziţiei domiciliare a menţionat că nu sunt dispozitive şi subansamble care să fie folosite la falsificarea de cârduri sau terminale POS, ci diverse componente pe care le foloseşte la modelling, o activitate care îl pasionează.
În acest sens, s-a reţinut că inculpatul S., prin intermediul apărătorului său ales, a depus la dosarul cauzei diverse imagini reprezentând avioane, elicoptere, vaporaşe construite de el însuşi, prin asamblarea diverselor componente electronice. Prima instanţă a reţinut că această pasiune a inculpatului nu exclude, însă, preocupările pe care le avea inculpatul S. în scopul obţinerii unor venituri ilicite şi, prin urmare, a considerat că susţinerile inculpatului sunt, aşadar, contrazise de celelalte probe din dosar.
Astfel, s-a reţinut că numitul M.E.A. a dat declaraţii atât în calitate de inculpat în dosarul în care a fost cercetat 42/D/P/2009, în prezent condamnat definitiv pentru fapte similare, cât şi în calitate de martor cu privire la faptele acestui inculpat, arătând că în luna iulie 2009 numitul L.V. s-a deplasat cu trenul până în Craiova pentru a se întâlni cu inculpatul S., urmând ca acestuia din urmă să să-i fie predate 3 POS-uri furate dintr-un magazin din Norvegia. Cu ajutorul acestora, inculpatul S. urma să confecţioneze CIP-uri identice, care urmau să fie montate în magazine. Martorul a mai precizat că de la inculpaţii B. şi M. a aflat că inculpatul S. este cel care confecţionează CIP-urile. În acest sens, inculpatul L. s-a întors de la Craiova cu 10 CIP-uri primite de la inculpatul S. şi cu două telefoane mobile marca N. E 50 care aveau montate soft-urile prin intermediul cărora erau recepţionate datele stocate pe CIP-urile montate în POS-uri. Acesta a adăugat faptul că din conturile capturate de membrii grupului din Italia, inculpatul S. primea un procent de 35%. Apoi, cu ajutorul acestor date, inculpatul S. îşi crea propriile cârduri blank, dispunând de mai multe echipe de trăgători care efectuau pentru el extrageri frauduloase de numerar din bancomate din diferite ţări.
S-a reţinut că deşi în faţa instanţei de judecată martorul M.E.A., audiat prin videoconferinţă, a afirmat că l-a văzut o singură dată pe inculpatul S. la botezul copilului lui B.C., despre care ştia că i se spune J.E., însă nu poate susţine că J.E. este una şi aceeaşi persoană cu S.V. şi că tot ce cunoaşte din activitatea infracţională a numitului J.E. ştie din auzite de la fraţii B., ulterior în aceeaşi declaraţie a precizat că atunci când a fost audiat la D.I.I.C.O.T., a aflat că J.E. ar fi S.V.M., iar când organele de anchetă i-au arătat poza numitului J.E., a realizat că este aceeaşi persoană pe care a văzut-o la botezul copilului lui B.C. Pe numitul J.E. l-a descris ca fiind o persoană atletică, de 1,75 - 1,80 m, mai slăbuţ, păr şaten deschis, posibil să fii avut pe faţă nişte urme de coşuri, văzându-1 ultima dată în momentul în care a fost reţinut de organele de poliţie.
Tribunalul a reţinut că declaraţii asemănătoare a dat şi numitul A.Ş.I., atât în calitate de inculpat, cât şi în calitate de martor în acest dosar, care a confirmat cele relatate de martorul M.E.A., inclusiv faptul că din conturile capturate din Italia, fraţii B. şi inculpatul M. îi dădeau lui S. un procent de 35%.
Prima instanţă a reţinut că, deşi a fost criticată identitatea de conţinut a declaraţiilor celor doi martori, audiaţi în calitate de inculpaţi în Dosarul nr. 42/D/P/2009 în faza de urmărire penală, martorii, foşti inculpaţi motivând că acest lucru se datorează faptului că au participat împreună la săvârşirea aceloraşi fapte, s-a considerat că acest aspect nu conduce la înlăturarea din probatoriu a acestor declaraţii, ci, eventual ar putea atrage o nulitate relativă, însă această neregularitate nu a fost invocată nici chiar la primul termen de judecată cu procedura completă în Dosarul nr. 1302.5/30/2010* al Tribunalului Timiş; declaraţiile celor două persoane nu au fost obţinute prin promisiuni şi îndemnuri, ci în urma informării persoanelor audiate de către procuror asupra posibilităţii obţinerii beneficiului prevăzut de art. 9 din Legea nr. 39/2003; pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat că aceste declaraţii exprimă adevărul, întrucât se coroborează şi cu celelalte probe administrate în cauză, ce urmează a fi analizate în continuare.
Prima instanţă a mai reţinut că s-a invocat în apărare inexistenţa unei certitudini cu privire la numitul J.E. în persoana inculpatului S., raportat la declaraţia martorului A.Ş.I. dată în faţa instanţei de judecată, care a afirmat că numitul J.E. pe care îl cunoaşte el este o persoană grasă, cu vârsta cuprinsă între 35 - 40 de ani, iar persoana din poză despre care poliţiştii au afirmat că este J.E. atunci când a fost cercetat în calitate de inculpat, nu arăta ca fiind o persoană grasă şi avea 22 - 23 de ani. Despre J.E., martorul a afirmat că ştie acesta făcea CIP-uri şi le dădea fraţilor B. şi, deşi nu a discutat cu el, l-a văzut la o distanţă de 200 m la I.M. din Timişoara, unde fraţii B. şi M.P. s-au întâlnit cu J.E. pentru a decodifica numerele de conturi şi codurile PIN aferente şi a-şi lua partea lui. Faţă de aceste observaţii, tribunalul a reţinut că la dosarul de urmărire penală există poze care îl înfăţişează pe inculpatul S.V. (participând la botezul fiicei lui B.C., fiind în anturajul inculpaţilor B.C.C., B.A.S., L.V., P.I., M.P. şi M.E.A.) ca fiind o persoană cu un fizic normal, dar la dosar mai există şi un CD cu poze în care inculpatul S. apare ca o persoană mai plinuţă. S-a mai reţinut de asemenea, că martorul A. a afirmat că l-a văzut pe J.E. la I.M. la începutul anului 2008, constatând cu acea ocazie că acesta este o persoană grasă de, 35 - 40 de ani.
Continuând în ordine cronologică, s-a reţinut că la dosarul instanţei a fost depus în apărare un înscris medical eliberat de Sanatoriul San Francisco din Madrid la data de 18 noiembrie 2009, , deci după aproape doi ani de la momentul în care a fost văzut de către martorul A., din care rezultă că "S.V. de 23 de ani, cu antecedente de hipertensiune arterială, obezitate (actualmente nu, după chirurgia gastrică) s-a prezentat la unitatea ce cardiologie pentru o a doua opinie legată de nişte probleme avute cu inima". Aşadar, prima instanţă a reţinut că inculpatul S. a devenit o persoană ponderală atunci când a fost văzută de martorul A., a suferit ulterior o intervenţie chirurgicală, în urma căreia a devenit o persoană cu o greutate normală sau slăbuţă, astfel cum a constatat martorul M.E. când l-a văzut la scurt timp pe inculpatul S. reţinut de către organele de anchetă, în data de 04 februarie 2010. De asemenea, s-a reţinut că poza văzută de inculpatul/martorul A. la organele de poliţie îl înfăţişa pe inculpatul S. cu chipul din cartea sa de identitate şi doar până la bust, unde acesta părea o persoană cu greutate normală, nu supraponderală, considerându-se că faptul că acest martor a apreciat că J.E. are vârsta cuprinsă între 35 - 40 de ani este o chestiune subiectivă, aparenţa de vârstă mai mare datorându-se, cunoscut fiind, ponderităţii corporale avute de inculpatul S. la data când a fost văzut de inculpat/martor.
Raportat la toate aceste remarci, prima instanţă a considerat că nu există niciun dubiu cu privire la identitatea de persoană a lui J.E. cu inculpatul S.V.M. şi care s-a implicat în grupul inculpaţilor al căror nume a fost mai sus amintit.
Tribunalul a apreciat că declaraţiile celor doi martori, A. şi M., se coroborează cu procesul-verbal de percheziţie domiciliară existent la dosarul de urmărire penală datat 04 februarie 2010, care atestă faptul că la locuinţa inculpatului S. au fost descoperite mai multe obiecte: aparate electronice marca D., o placă de textolit, conectori, cabluri etc.
Din procesul-verbal întocmit de organele de cercetare penală la data de 05 februarie 2010, prima instanţă a reţinut că aceste obiecte ar putea conţine componente electronice ce prin modificare pot fi montate în POS-uri în vederea copierii şi stocării datelor de pe cărţile de credit (aparatele D.) sau pot fi utilizate în vederea confecţionării de circuite electronice artizanale montate ulterior în POS-uri în acelaşi scop.
S-a mai constatat că la dosarul de urmărire penală se regăseşte şi procesul-verbal de studiere a datelor informatice identificate cu ocazia percheziţiei informatice din 11 august 2011, întocmit de Inspectorul de Poliţie P.G. din cadrul BCCO - Timişoara la data de 30 septembrie 2011, în care este menţionat faptul că pe mediul de stocare a datelor în format digital existent în telefonul mobil marca N. N90, a fost identificat fişierul text cu denumirea "PINSSS.txt" care conţine un număr de 1040 coduri PIN corespunzătoare numerelor de card din care este menţionat doar ultimul grup format din 5 cifre, precum şi numărul de ordine corespunzător. Totodată, pe mediile de stocare identificate pe laptop-ul ridicat de la inculpatul S.V.M. au fost identificate mai multe fişiere cu extensia PDF reprezentând scheme electronice.
De asemenea, s-a reţinut că în cauză a fost întocmit şi un raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 31 octombrie 2011 de către Institutului pentru Tehnologii Avansate Bucureşti asupra unui suport optic CD-R F., cu seria U5-3006 (acelaşi cu cel ridicat de la locuinţa inculpatului cu ocazia percheziţiei domiciliare, care poartă aceeaşi serie, cu deosebirea că în raport nu se menţionează că acel suport avea şi inscripţionat pe el "Percheziţie informatică S.V.M. 11 august 2011", precum şi semnăturile persoanelor participante, astfel cum este menţionat la finele procesului verbal din data de 11 august 2011 de percheziţionare a mediilor de stocare a datelor în format electronic ridicate de la locuinţa inculpatului cu ocazia percheziţiei domiciliare) care a concluzionat faptul că programele şi schemele electronice au fost create artizanal şi pentru realizarea unor dispozitive care, programate corespunzător şi montate la un POS, permit stocarea datelor provenite de la capul magnetic al POS-ului, precum şi memorarea codului PIN aferent. Faptul că soft-urile aflate pe CD nu au o destinaţie exclusivă privind descifrarea sau stocarea datelor rezultate în urma extragerilor informaţiilor dintr-un POS modificat, astfel cum s-a invocat în apărare, s-a apreciat că nu afectează veridicitatea probei câtă vreme soft-urile sunt apte şi să descifreze sau să stocheze datele conţinute pe un POS.
În ceea ce priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la data de 02 mai 2011 de către dr. C.A. din cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate Bucureşti care analizează o bucată de "plastic tip card bancar", care poartă inscripţia "Romagna fidelitity card", prima instanţă a constatat că acest obiect nu a fost ridicat de la locuinţa inculpatului la percheziţia domiciliară şi nici de la ceilalţi inculpaţi cercetaţi în prezentul dosar, astfel că această probă a fost înlăturată, neavând legătură cu cauza.
Cu privire la aceste două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, prima instanţă a reţinut că s-a invocat de către apărătorul ales al inculpatului S.V. că ar fi administrate ilegal, prin încălcarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. proc. pen., urmând a fi înlăturate din ansamblul probator prin aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 64 alin. (2) C. proc. pen. S-a susţinut că art. 112 alin. (1) C. proc. pen. impune, în mod restrictiv, pentru a se putea utiliza acest procedeu probator, să existe "pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei".
În acest context, deşi nu erau îndeplinite condiţiile cumulative impuse de textul legal anterior menţionat, neexistând niciun pericol de dispariţie a unor mijloace de probă (mijloacele de probă erau deja ridicate de la inculpat, fiind depozitate de către organele de cercetare penală în saci şi desigilate abia la efectuarea percheziţiei informatice) sau de schimbare a unor situaţii de fapt, neexistând nicio urgenţă în lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei (cauza a durat doi ani în faza de urmărire penală, iar cele două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică au fost realizate la un interval de timp de şase luni distanţă), se impunea efectuarea unei expertize tehnice, constatarea tehnico-ştiinţifică nefiind posibilă într-o asemenea situaţie.
Tribunalul a reţinut că şi chiar reale aceste informaţii, sancţiunea care intervine prin încălcarea dispoziţiilor art. 112 C. proc. pen. este nulitatea relativă prevăzută de art. 197 în alin. (4) C. proc. pen. S-a constatat că acest aspect a fost invocat abia cu prilejul concluziilor pe fondul cauzei, iar în cauză nu s-a dovedit existenţa vreunei vătămări cu privire la inculpatul S., câtă vreme constatarea tehnico-ştiinţifică s-a efectuat mai devreme sau mai târziu asupra unor obiecte păstrate într-o cutie sigilată şi care nu şi-au alterat substanţa prin trecerea unui interval de timp.
Prin urmare, prima instanţă a reţinut ca şi valide concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 31 octombrie 2011, care, de altfel s-a reţinut că nici nu au fost contestate pe parcursului procesului penal, care a durat cca. 3 ani de zile.
În schimb, în acord cu apărarea, prima instanţă a înlăturat susţinerile din rechizitoriu potrivit cărora cele 5 telefoane N. model 1208 aveau instalat un program special al cărui parolă o deţinea doar inculpatul şi că foloseau tehnologia bluetooth cu privire la acestea, întrucât s-a considerat că aceste aspecte sunt contrazise în mod implicit de procesul-verbal încheiat ca urmare a efectuării percheziţiei informatice din data de 11 august 2011, care nu a descoperit nicio astfel de modificare sau de instalare a unor programe speciale pe aceste telefoane.
Mai mult decât atât, s-a reţinut că, potrivit cărţii tehnice a telefonului N. 1208, identică cu cea a telefoanelor N. 1209, N. 1200 şi N. 1210, depuse la dosarul instanţei, se poate observa că niciunul din telefoanele N. 1200, 1208, 1209, 1210 nu utilizează tehnologia bluetooth, nu are port/conector extern şi nici intern pentru ca utilizatorul să poată citi, instala şi înscrie date şi programe în memoria telefonului şi, totodată, nu a fost conceput cu un sistem de operare capabil să permită instalarea şi apoi lansarea în execuţie a vreunui program special de provenienţă externă.
S-a reţinut că inculpatul a menţionat că şi în ceea ce priveşte telefonul N. 1209 ridicat de la dumnealui, percheziţia informatica din 11 august 2011 nu a dovedit că acesta a fost modificat sau că avea instalate programe speciale de provenienţă externă.
De asemenea, s-a reţinut că cel care a arătat că inculpatul S. a folosit tehnologia bluetooth a fost numitul M.E.A., însă pe telefoane mobile marca N. E 50, iar acest tip de telefon nu a fost găsit la percheziţia domiciliară a inculpatului.
Instanţa de fond a mai înlăturat din ansamblul probator şi declaraţiile martorilor B.C. (care a arătat faptul că din cei patru inculpaţi din acest dosar, îi cunoaşte doar pe S.V.M., naşul fetiţei sale şi pe P.R., totodată, acesta arătând că nu cunoaşte ca vreunul dintre cei doi să fi săvârşit vreo faptă ilicită, respectiv ca inculpatul S. să fi confecţionat dispozitive menite la falsificarea instrumentelor de plată electronice), B.A. (care a afirmat că l-a văzut o singură dată pe inculpat la botezul nepoatei sale şi, din câte cunoaşte, acesta nu a făcut niciodată extrageri cu instrumente de plată falsificate şi nu a deţinut sau fabricat astfel de aparate de falsificat), şi M.P. (care a relatat că îl cunoaşte doar pe inculpatul S.V. pe care l-a văzut la botezul fiicei lui B.C., însă nu cunoaşte dacă acesta a săvârşit activităţi ilicite de genul celor pentru care a fost el însuşi condamnat).
Având în vedere relaţiile de prietenie dintre inculpatul S.V. şi cei trei martori precitaţi, instanţa de fond a apreciat afirmaţiile acestora ca fiind subiective, venite în sprijinul absolvirii inculpatului S. de orice răspundere penală, declaraţii care nu coroborează cu alte probe din dosar.
Făcând referire la conţinutul art. 7 şi art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prima instanţă a considerat că probele administrate în cauză relevă faptul că inculpaţii B.C.C., B.A.S., M.P., rude şi prieteni, s-au cunoscut şi împrietenit în Italia, de prin anul 2007, unde prin metodele arătate obţineau codurile pin ale unor conturi din Italia şi apoi le inscripţionau pe cârdurile blank. Aceştia, printr-un consens neunivoc, la care s-a alăturat ulterior inculpaţii P.I. şi M.E.A. făceau extrageri frauduloase din bancomate, deplasându-se în acest sens în mai multe oraşe ale ţării, dar şi în afara ei, unde se întâlneau nu tocmai întâmplător şi cu alţi inculpaţi care se aflau în acelaşi timp în aceeaşi locaţie, extragerile făcându-se după un anumit plan, regulat, periodic, la sfârşit şi la început de lună, când se ştia foarte bine că în această perioadă conturile din Italia se alimentau cu bani; în acest scop, aceştia îşi procurau în prealabil cârduri falsificate cu ajutorul inculpatului S.V.M.; pentru a-şi pune în aplicare planurile, inculpaţii erau într-o permanentă legătură, fie directă, fie telefonică, se cunoşteau, cum de altfel ei înşişi recunosc, astfel că relaţiile lor nu erau nici ocazionale şi nici întâmplătoare, fiecare dintre ei urmărind din aceasta să obţină un beneficiu material. Rolurile inculpaţilor erau prestabilite şi aveau perspectiva duratei acţiunii lor, până la momentul prinderii lor de către organele de anchetă.
Astfel, Tribunalul Timiş a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pentru care inculpatul S.V.M. a fost condamnat.
Cu referire la infracţiunea prevăzută la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 pentru care inculpatul S.V.M. a mai fost trimis în judecată, s-a constatat că percheziţiile domiciliare şi informatice efectuate la acest inculpat, coroborate cu declaraţiile martorilor A.Ş.I. şi M.E.A. au demonstrat aspecte relevante pentru cauză, din starea de fapt reţinută reieşind că acesta a fabricat şi deţinut dispozitive apte să citească codurile pin şi numerele de conturi prin intermediul cărora urmau a fi falsificate cârdurile blank, cârduri pe care instanţa de fond le-a asimilat instrumentelor de plată electronică în sensul definiţiei date în art. l al legii privind comerţul electronic şi prin care urmau a fi făcute retragerile în numerar. Ca urmare, pentru fabricarea şi deţinerea acestor dispozitive, a dispus condamnarea inculpatului S.V.M.
S-a considerat de către tribunal că neexistând niciun dubiu asupra vinovăţiei inculpatului S.V.M., astfel cum o dovedesc probele deja analizate mai sus, nu există niciun temei de achitare a acestuia, întrucât grupul la care s-a alăturat a existat şi a fost deja pronunţată o hotărâre de condamnare definitivă, fiind întrunite, totodată şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv [instanţa de fond înlăturând formal alin. (1) al acestui articol, reţinut, de altfel, prin rechizitoriu, cu privire la toţi inculpaţii, întrucât textul incriminator conţine un singur alineat].
În ceea ce priveşte activitatea infracţională desfăşurată de către inculpatul P.R., s-a reţinut că acesta a aderat la acest grup infracţional organizat, constituit de fraţii B. şi P.I. încă din cursul anului 2007, fiind introdus în afacere de prietenul său, M.P., iar aici a îndeplinit rolul de montator al cipurilor confecţionate de inculpatul S.V.M., la terminalele POS amplasate în centrele comerciale din Italia. în acest scop, P.R. efectua frecvente deplasări în Italia, în oraşele Roma şi Florenţa fie singur, fie însoţit de numiţii A.Ş.I. şi M.E., unde acesta se furişa în centrele comerciale şi rămânea pe timpul nopţii, perioadă în care monta cipurile primite de la fraţii B.C. şi Alin Sorin şi pe care inculpatul S.M.V. le confecţiona.
S-a constatat că acest inculpat a fost audiat doar în faza cercetării judecătoreşti, acesta sustrăgându-se până în acel moment anchetei, acesta nerecunoscând învinuirile aduse, arătând că îi cunoaşte din anul 2007 pe numiţii B.A., B.C., M.E. şi A.Ş.I. pe când muncea în Italia, însă nu are nicio implicare în activitatea de montare a CIP-urilor în POS-urile din Italia.
Prima instanţă a apreciat că susţinerile sale sunt diametral opuse cu celelalte probe din dosar, respectiv cu declaraţiile martorilor A.Ş.I. şi M.E., cât şi cu rulajul sumelor de bani trimise acestuia în Italia prin sistemul W.U. de către P.I., în data de 02 martie 2009, suma de 1000 euro şi A.Ş.I., în 07 decembrie 2007 şi în 04 martie 2008, câte 500 euro, la cererea liderilor grupului, sumele reprezentând plata pentru serviciile de montare a CIP-urilor (procese-verbale din 02 martie 2009 şi 22 februarie 2009).
Din conţinutul declaraţiilor martorilor M.E. şi A.Ş.I., coroborate între ele, s-a constatat faptul că timp de 2 ani inculpatul P.R. a montat CIP-uri pentru fraţii B. pentru ca, începând de la finele anului 2008 relaţiile lor de colaborare să se răcească ca urmare a neplăţii serviciilor sale, datoria acestora faţă de inculpatul P.R. ajungând la suma de 30.000 euro, datorie acumulată în perioada în care inculpaţii M.P., B.C.C., P.I. şi L.V. au fost arestaţi de autorităţile din Serbia pentru extrageri frauduloase de numerar din Belgrad. Acest aspect a pus capăt colaborării dintre ei, condiţii în care inculpatul P.R. s-a întors în România. în aceste condiţii, martorul M. a aflat că inculpatul B.C. i-a trimis suma de 1000 euro inculpatului P.R., pentru a veni în Italia să monteze în continuare CIP-uri, dar acesta a primit banii, însă a refuzat să vină, întrucât datoria era prea mare.
S-a mai reţinut că martorul A.Ş.I. s-a întâlnit cu inculpatul P.R., zis R. (un băiat mic şi grăsuţ din Constanţa), de 5 - 6 ori şi de fiecare dată în Italia. La Firenze şi la Roma a fost găsit de către autorităţi în magazine la montat de CIP-uri, dar din lipsă de probe a fost de fiecare dată eliberat. Acelaşi martor, împreună cu inculpatul B.C. l-a ajutat pe inculpatul P.R. să se ascundă într-un magazin de încălţăminte din Roma, în anul 2008, pentru a monta CIP-uri.
Martorul M.E.A. a arătat că l-a însoţit de mai multe ori la magazinele din Italia pe P.R., unde acesta rămânea peste noapte, monta CIP-urile, iar dimineaţă îl recupera împreună cu alte persoane.
De asemenea, s-a reţinut că şi martorul A. a confirmat faptul că, la indicaţiile fraţilor B. şi ale lui M.P., a trimis bani de două sau de trei ori lui P.R. pentru că a montat CIP-uri în Italia.
Totodată, şi cu privire la acest inculpat prima instanţă a reţinut că apărarea a invocat identitatea de conţinut a declaraţiilor inculpaţilor/martorilor M. şi A., sugerându-se acestea au fost date pentru a putea beneficia de reducerea pedepselor, însă sub acest aspect, instanţa de fond şi-a menţinut punctul de vedere exprimat cu privire la inculpatul S.V.M..
S-a constatat că nici martorul B.C., care îl cunoaşte pe inculpatul P.R., audiat în faţa instanţei nu a pomenit de vreo activitate ilicită a acestui inculpat, declaraţia sa fiind, în mod evident, contrazisă de celelalte probe mai sus analizate.
Tribunalul a reţinut că apărarea a mai invocat în favoarea inculpatului P.R. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, constrângerea fizică şi morală, prevăzută de art. 46 C. pen., în condiţiile în care martorul A.Ş.I. a afirmat în declaraţia dată în faza de urmărire penală că inculpatul P.R. lua bătaie de la B.C.C., B.A.S. şi M.P., iar ultimul a încercat să-l aducă cu forţa la Timişoara. Prima instanţă a considerat că această afirmaţie, însă, nu este susţinută de niciun mijloc de probă, nefiind propuse dovezi în acest sens, mai mult, nici însuşi inculpatul P.R. nu a pomenit despre aceste lucruri în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, în aceste condiţii, aceste apărări neputând fi primite.
S-a reţinut, aşadar, din elementele dosarului, că inculpatul P.R. a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat constituit de inculpaţii B.C., B.A. şi M.P., montând pentru aceştia, în perioada 2007-2009, CIP-uri confecţionate de inculpatul S.V.M., la terminalele POS amplasate în centrele comerciale din Italia, contra unor sume de bani, făcându-se, astfel vinovat pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată şi apreciindu-se că nu există temeiuri de achitare, motiv pentru care instanţa de fond a dispus condamnarea acestui inculpat.
Privitor la inculpatul S.R.C., prima instanţă a reţinut că acesta făcea parte din grupul format de inculpatul Ş.S. pe raza municipiului Bucureşti, grup din care făcea parte şi inculpatul I.D., G.D.V., G.C. (din care inculpaţii Ş.S., G.D.V. şi G.C. au fost condamnaţi definitiv în Dosarul nr. 1302.5/30/2010* al Tribunalului Timiş, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor electronice de plată, pentru falsificarea instrumentelor electronice de plată şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos) cu care S.R.C. avea relaţii de colaborare infracţionale în domeniul fabricării şi deţinerii de echipamente în scopul servirii la falsificarea instrumentelor de plată electronice. Rolul pe care acest inculpat l-a deţinut în cadrul acestui grup a fost acela de sprijin la acţiunea de finisare a dispozitivelor contrafăcute (ex. gurile de bancomat) ce urmau să fie aplicate pe fanta de introducere a cârdului în unitatea de bancomat în scopul capturării datelor de identificare conţinute de card.
S-a reţinut că inculpatul S.R.C., zis "L." a negat orice implicare infracţională, relatând că este vecin şi amic cu G.V., iar pe numitul G.C. îl ştie că este amicul lui G. A desfăşurat doar acte de comerţ cu laptop-uri, telefoane, haine şi parfumuri cu amicul său G.V. Inculpatul a precizat că nu îi cunoaşte pe inculpaţii Ş.S. sau pe I.D.
Prima instanţă a apreciat că susţinerile inculpatului sunt nesincere şi au fost înlăturate, fiind infirmate de celelalte probe din dosar.
Astfel, s-a reţinut că martorul G.V.D. a arătat că îl cunoaşte pe numitul "L." despre care a aflat ulterior că se numeşte S.R.C. şi cu care a stabilit relaţii de amiciţie. Acesta îi făcea cunoştinţă cu amici de-ai săi care cumpărau de la el dispozitive contrafăcute. Pentru acest serviciu, îi dădea lui S. sume cuprinse între 150 - 200 euro.
De asemenea s-a reţinut că în vol. II dos. u. p., se regăseşte procesul-verbal din data de 10 februarie 2010 de prezentare pentru recunoaştere după planşe foto, care atestă faptul că inculpatul G. îl recunoaşte pe "L." în persoana numitului S.R.C.
Prima instanţă a constatat că legătura dintre inculpatul S. şi numitul G.V. rezultă atât din notele de filaj, de unde reiese că cei doi s-au întâlnit în data de 06 iulie 2009, la ora 18.25 în apropierea locuinţei lui S., dar şi din notele de redare a convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul G., dar şi cu alte persoane neidentificate.
Elocventă în acest sens a fost considerată de către prima instanţă convorbirea telefonică purtată cu inculpatul G.V. din data de 20 mai 2009, ora 21:06:32 în care poartă discuţii referitoare la nepotrivirea dispozitivului contrafăcut în spaţiul existent la orificiul de introducere a cârdului în bancomat, acest aspect necesitând o mai bună pilire a dispozitivului în momentul producerii lui, sau convorbirile telefonice purtate în data de 19 mai 2011 ora 16:23:22, data de 21 mai 2011 ora 20:46:11, ora 20:53:54 şi ora 21:13:34.
Tot din interceptările telefonice înregistrate în perioada mai-iulie 2009, prima instanţă a reţinut că numiţii G. şi G.C. îl ştiau pe inculpatul L., al cărui nume apare într-o discuţie purtată între cei doi în data de 31 mai 2009 pe tema pilirii "unghiilor". Tot astfel, în alte discuţii pe aceeaşi temă cei doi îl pomenesc pe numitul Ş. (posibil Ş.S.), pe numitul F. electronistul, alias I.D., sau pe C.C.O., C.L.O., F.N. şi alţii.
Conform listingurilor bancare ale W.U., s-a reţinut că în data de 02 iunie 2009 inculpatul S.R.C. expediază suma de 371 euro numitului G.C., aflat în Olanda în oraşul Schiphol, unde acesta se găsea în scopul probării dispozitivelor contrafăcute pe bancomatele instituţiilor bancare olandeze, aspect ce denotă legătura infracţională a inculpatului S. şi cu inculpatul G.C. Susţinerile inculpatului precum că banii trimişi lui G.C. în Olanda prin W.U. reprezintă o datorie a lui faţă de G., iar G., care i-a dat datele de identificare, l-a rugat să-i trimită banii amicului său, de care avea nevoie să plătească contravaloarea biletului de călătorie spre România, ca urmare a unui deces avut în familie (deşi iniţial inculpatul S. a negat acest transfer), au fost considerate de prima instanţă ca fiind neverosimile, câtă vreme mult mai simplu ar fi fost dacă însuşi G. i-ar fi dat el însuşi banii prietenului său, ca urmare a restituirii "împrumutului" de către inculpatul S..
Nu în ultimul rând, prima instanţă a mai reţinut că inculpatul S. a menţionat în declaraţia dată în faţa instanţei faptul că despre dispozitivele contrafăcute pentru bancomate a aflat de pe internet, ori acest lucru se putea întâmpla doar în condiţiile în care inculpatul era interesat cu privire la acest domeniu, mai puţin cunoscut, aspect care denotă, încă o dată, legăturile infracţionale ale inculpatului cu privire la deţinerea şi comercializarea dispozitivelor contrafăcute.
Faţă de toate aceste probe, prima instanţă a apreciat că inculpatul S.R.C. se afla în legătură directă sau indirectă cu numiţii G.V., G.C., F. (I.D.) sau Ş. (posibil Ş.S.), despre care ştia că deţin şi comercializează echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, domeniu în care s-a implicat şi el însuşi o perioadă de timp în vederea obţinerii unui câştig suplimentar în mod ilicit. Neexistând temeiuri de achitare a acestui inculpat aşa cum s-a cerut în apărare, a fost condamnat acest inculpat pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, care, în opinia instanţei de fond, au fost dovedite.
Raportându-se la condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluţie infracţională şi pluralitatea de acte de executare, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpaţilor S., P. şi S. şi prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., nemenţionate în rechizitoriu, prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la schimbarea de încadrare juridică, prev. de art. 334 C. proc. pen., constatând că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, care a fost suficient de determinată şi care s-a menţinut în linii generale pe parcursul desfăşurării întregii activităţi infracţionale, inculpaţii au efectuat zilnic acte materiale de fabricare sau deţinere de echipamente în scopul falsificării instrumentelor de plată electronice, fiecare dintre actele realizate întrunind, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor S., P. şi S., prima instanţă a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaţilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că cei trei inculpaţi au acţionat cu intenţie directă, ei cunoscând scopul ilicit al grupului pe care l-au constituit şi având reprezentarea faptului că deţin sau confecţionează echipamente în folosul lor material, rezultat urmărit prin desfăşurarea activităţii ilicite.
S-a reţinut de asemenea că pe parcursul întregului proces, cei trei inculpaţi au adoptat un comportament nesincer, nerecunoscând săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.V.M., s-a constatat că acesta nu a putut fi audiat în faţa instanţei, sustrăgându-se cercetărilor, posibil pentru a nu fi încarcerat, întrucât există un mandat de arestare emis în lipsă pe numele lui.
Din analiza fişelor de cazier ale inculpaţilor, prima instanţă a reţinut că inculpatul S.V.M. are antecedente penale ce nu atrag starea de recidivă, acesta fiind condamnat în minorat pentru înşelăciune şi infracţiuni la regimul circulaţiei, inculpatul P.R. nu are antecedente penale, iar inculpatul S.R.C. a fost sancţionat administrativ pentru săvârşirea unei fapte de furt şi a unei fapte la regimul circulaţiei, în anul 2009.
Din înscrisurile depuse de inculpatul S. prin avocat, în circumstanţiere, s-a reţinut că inculpatul, actualmente de 27 de ani, prezintă anumite afecţiuni cardiace, a fost înscris la Drept în anul 2009/2010 şi angajat la firma mamei sale SC I.N. SRL Craiova pe durată nedeterminată, în funcţia de operator calculatoare.
Prin urmare, în vederea atingerii scopului pedepsei aşa cum acesta este stabilit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., prima instanţă a considerat ca fiind necesară aplicarea unor sancţiuni privative de libertate inculpaţilor S.V.M., P.R. şi S.R.C., pentru infracţiunile de fabricare ori deţinere de echipamente, inclusiv hardware ori software, în scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice.
În privinţa infracţiunii de aderare şi sprijinire a grupului infracţional organizat, fiind considerate îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen., prima instanţă le-a aplicat celor 3 inculpaţi pedepsele complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) II, b, pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., instanţa de fond a aplicat inculpaţilor S. şi S. pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, urmând ca aceştia să execute executa pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare fiecare, în regim de detenţie prevăzut de art. 57 C. pen.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.R., instanţa de fond a constatat că infracţiunile mai sus reţinute în sarcina sa, concurente între ele, sunt concurente cu infracţiunile prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru săvârşirea cărora a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 633 din 20 mai 2009 a Judecătoriei Constanţa, definitiva prin Decizia penală nr. 437 din 22 octombrie 2009, pe care a descontopit-o în pedepsele componente de 6 luni închisoare, respectiv 1 an şi 2 luni închisoare. Din acest motiv, prima instanţă a înlăturat dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. menţionate în rechizitoriu cu privire la acest inculpat, prin aplicarea art. 33 4 C. proc. pen., întrucât faptele din prezentul dosar nu atrag starea de recidivă pentru inculpat, ci sunt concurente cu cele din condamnarea anterioară, aşa cum s-a arătat, toate infracţiunile fiind săvârşite înainte de a interveni vreo condamnare definitivă a inculpatului pentru vreuna din ele. Totodată, prima instanţă a contopit cele 4 pedepse individualizate mai sus în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, care să reprezinte şi un echivalent al pedepselor ce nu vor mai fi executate ca urmare a contopirii, inculpatul P. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, prevăzut de art. 57 C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpatul S. a bunurilor enumerate în dispozitivul hotărârii, iar în baza art. 169 C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (4) C. proc. pen., a dispus restituirea către acelaşi inculpat a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare şi consemnate în procesul-verbal de percheziţie din data de 04 februarie 2010, neconfiscate prin prezenta hotărâre, inclusiv a sumei de 500 lei, consemnată la C.E.C.B. Timişoara cu recipisa 832316 din 19 februarie 2013 şi 1400 euro, consemnată la aceeaşi unitate cu recipisa nr. 832322 din 19 februarie 2013, întrucât inculpatul nu a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de extragere frauduloasă de bani din bancomate, restul sumelor de bani instanţa constatând că le-a restituit mamei inculpatului, numitei S.V.iţa prin încheierea din data de 21 ianuarie 2013.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.D., prima instanţă a reţinut că rolul acestuia în cadrul grupului infracţional organizat constituit de către inculpaţii G.V., G.C. şi S.R.C. este legat de activitatea de fabricare şi deţinere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice, el fiind cel care confecţiona dispozitivele pe care ulterior le vindea numitului G.V., iar acesta, la rândul său, le revindea celorlalţi membrii care le montau pe bancomate.
Făcându-se referire la declaraţia inculpatului I.D., a martorului G.V.D. (care a infirmat afirmaţiile primului în sensul că nu se cunoşteau), declaraţie care se coroborează cu procesul verbal din data de 10 februarie 2010 de prezentare pentru recunoaştere după planşe foto, care atestă faptul că inculpatul G. îl recunoaşte pe "F." în persoana numitului I.D. şi cu notele de interceptare a convorbirilor telefonice derulate în perioada mai - iulie 2009 (convorbirea telefonică din data de 07 iunie 2009 ora 20:22:26) s-a apreciat că legătura infracţională dintre inculpatul I. şi numiţii G. şi S. este atestată.
Totodată, s-a apreciat că preocupările inculpatului I.D. pe linia fabricării şi deţinerii de echipamente menite să asigure falsificarea instrumentelor de plată electronice au fost probate şi de cercetarea sa în dosarul cu numărul 267/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. structura centrală, unde a fost arestat şi trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002 pentru ca ulterior acesta să fie condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, în modalitatea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
S-a constatat că în prezentul dosar, inculpatul I.D. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat constituit de inculpaţii G.V., G.C. şi S.R.C.. Din probele administrate în cauză prima instanţă a reţinut că aceşti inculpaţi sau/şi martori se cunoşteau şi interrelaţionau pe linia fabricării sau/şi deţinerii instrumentelor de plată electronică, legătura lor fiind dovedită pe perioada mai - iulie 2009, astfel cum rezultă din procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice. Şi din declaraţia martorului G. s-a reţinut implicit că ar fi vorba despre aceeaşi perioadă, alte probe despre o altă perioadă neexistând la dosar.
Prima instanţă a observat că perioada de săvârşire a infracţiunii de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat de către inculpatul I. în prezentul dosar se suprapune peste perioada de săvârşire a aceleiaşi infracţiuni în Dosarul nr. 30001/3/2010 al Tribunalului Bucureşti, respectiv mai - iulie 2009 şi mai 2009 - 2010. În dosarul de la Bucureşti, în grupul din care a făcut parte inculpatul I., au existat şi alte persoane, faţă de care cauza a fost disjunsă şi au continuat cercetările şi faţă de alte persoane rămase neidentificate, aceste aspecte reieşind din rechizitoriul nr. 267/DP/2009 al D.I.I.C.O.T. Bucureşti, întocmit în luna iunie 2010.
În acest context, prima instanţă a apreciat că inculpatul I. a făcut parte în aceeaşi perioadă dintr-un grup format din mai multe persoane, atât cele condamnate în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, cât şi cele amintite în prezenta cauză, S., G. şi G.C. (ultimii doi deja condamnaţi definitiv pentru apartenenţa lor la un grup constituit în Bucureşti de către inculpatul Ş. Ş.S.), persoane care toate domiciliază, ca şi inculpatul I., în mun. Bucureşti.
Întrucât inculpatul I. a fost deja condamnat definitiv pentru crimă organizată pe linia comerţului electronic prin Sentinţa penală nr. 73 din 01 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., prima instanţă a dispus încetarea procesului penal cu privire la acest inculpat în ceea ce priveşte infracţiunea de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, apreciind că în speţă acest inculpat nu poate fi condamnat de două ori pentru aceeaşi faptă, operând în favoarea lui autoritatea de lucru judecat.
S-a reţinut că inculpatul I. a mai fost trimis în judecată în prezentul dosar şi pentru infracţiunea de fabricare ori deţinere de echipamente, inclusiv hardware ori software, în scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002. Întrucât din declaraţia martorului G.V. a rezultat că inculpatul I. executa în mod repetat dispozitivele contrafăcute cu microcamere pe care acesta le vindea martorului contra cost, prima instanţă a considerat că se impune a fi reţinute dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. cu privire la această din urmă infracţiune, săvârşită fiind în formă continuată, şi nu în formă simplă, cum greşit s-a reţinut în rechizitoriu, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. şi cu privire la acest inculpat.
Cu privire la această infracţiune prevăzută de art. 25 din legea specială, prima instanţă a reţinut că a fost săvârşită, de asemenea, de către inculpat, în perioada mai - iulie 2009 în prezentul dosar şi în perioada mai 2009 - 2010 în dosarul Tribunalului Bucureşti, considerându-se că este vorba de aceeaşi rezoluţie regăsită în cele două dosare. în Sentinţa nr. 73 din 01 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, s-a reţinut că inculpatul I. a executat în mod repetat dispozitive contrafăcute pentru anumite persoane, iar în prezentul dosar instanţa a concluzionat că acelaşi gen de dispozitive au fost făcute pentru alte persoane. În acest context, prima instanţă a apreciat că execuţiile dispozitivelor inculpatului I. din acest dosar reprezintă alte acte materiale care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002 pentru care s-a pronunţat deja definitiv antemenţionata sentinţă.
Prin urmare, s-a dispus reunirea prezentei cauze cu cea în care s-a pronunţat Tribunalul Bucureşti prin Sentinţa penală nr. 73 din 01 februarie 2011, definitivă prin Decizia penală nr. 1696 din 23 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi anularea în parte a precitatei hotărâri doar cu privire la inculpatul I.D. şi doar cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa de fond a înlăturat atât suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I.D. de Tribunalul Bucureşti, cât şi suspendarea executării pedepsei accesorii. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) II, b) C. pen. şi au fost repuse pedepsele în individualitatea lor.
Întrucât s-a reţinut că în prezenta cauză inculpatul nu a recunoscut actele materiale cu privire la infracţiunea de fabricare şi deţinere de echipamente electronice, ci doar actele materiale pentru care a fost cercetat de Tribunalul Bucureşti, unde a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., recunoaşterea impunându-se a fi totală cu privire la întreaga activitate infracţională pentru a putea beneficia în continuare de art. 3201 C. proc. pen., prima instanţă a înlăturat dispoziţiile art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, aplicate prin Sentinţa penală nr. 73 din 01 februarie 2011.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului I., prima instanţă a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi având în vedere persoana inculpatului a apreciat că se impun a fi reţinute circumstanţe atenuante în favoarea sa, având ca efect reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, aplicându-i acestuia o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fabricare ori deţinere de echipamente, inclusiv hardware ori software, în scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice.
De asemenea, au fost contopite pedepsele pentru infracţiunile concurente, cea de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta, cu cea de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) II, b) C. pen. aplicată prin Sentinţa penală nr. 73 din 01 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1696 din 23 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) II, b) C. pen., fiindu-i interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II, b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale.
Constatând că sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 861 C. pen., prima instanţă a apreciat că reeducarea inculpatului I.D. poate avea loc şi fără privarea de libertate, motiv pentru care a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani -termen de încercare, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 862 C. pen., făcând totodată aplicarea dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen., urmând ca în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare, să se suspende şi executarea pedepselor accesorii, iar în baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, fiind obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere enunţate în dispozitivul hotărârii.
Împotriva Sentinţei penale nr. 124 din 05 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 892/30/2012 au declarat apel, în termenul legal, inculpaţii I.D., S.V.M., P.R. şi S.R.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului declarat, inculpatul P.R. a arătat că presupusa sa activitate infracţională nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă, sentinţa apelată bazându-se doar pe probe indirecte şi supoziţii. Astfel, din declaraţiile celor care se presupune că ar fi fost cei pentru care lucra, reiese că nu el este cel care a colaborat în vreun fel cu ei pentru săvârşirea unor infracţiuni, B.C. şi B.A. declarând că s-au întâlnit ocazional şi că nu au cunoştinţă că ar fi făcut extrageri cu instrumente de plată falsificate şi nu a deţinut sau fabricat astfel de instrumente, iar ceilalţi inculpaţi, respectiv I.D., S.R.C. şi S.V.M. nu îl cunosc şi nu au făcut niciodată nicio referire la el. S-a mai arătat că singurele dovezi pe care se întemeiază rechizitoriul, precum şi motivarea sentinţei apelate, sunt declaraţiile lui M.E.A. şi A.Ş.I., declaraţii identice iar faptul că prima instanţă a apreciat că identitatea declaraţiilor celor doi nu conduce la înlăturarea din probatoriu a acestora, putând eventual să atragă o nulitate relativă, neregularitate neinvocată în Dosarul nr. 1302.5/30/2010*, este greşită, inculpatul nefăcând parte în acel dosar, arătându-se totodată că în ultima declaraţie a lui A.Ş.I. dată în faţa instanţei, acesta a recunoscut că a semnat ce a scris procurorul care l-a anchetat.
Prin urmare, s-a solicitat ca, faţă de lipsa oricăror dovezi care să justifice condamnarea sa, să se aibă în vedere că nu rezultă cu certitudine existenţa unor probe certe de vinovăţie care să combată mai presus de orice dubiu rezonabil prezumţia de nevinovăţie consacrată prin prevederile art. 5 alin. (2) şi art. 66 C. proc. pen., element component al dreptului la un proces echitabil, după cum se stipulează şi în textul art. 6 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care operează în favoarea inculpatului, prezumţie de nevinovăţie ce impune organelor judiciare să dovedească vinovăţia unei persoane dincolo de orice dubiu rezonabil.
S-a mai arătat în motivele de apel că prima instanţă a reţinut în mod greşit că prezentele infracţiuni ar fi concurente cu infracţiunile prev. de art. 86 alin. (2) şi art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, inculpatul nefiind condamnat pentru aceste infracţiuni prin Sentinţa penală nr. 633 din 20 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 211/212/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 437 din 22 octombrie 2009, la o pedeapsă de 1 an şi 2 luni închisoare şi s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 2 luni. Astfel, la data pronunţării sentinţei apelate, respectiv 05 aprilie 2013, acest termen era deja împlinit, inculpatul nesăvârşind nicio infracţiune în acest interval de timp şi prin urmare, trebuia făcută aplicarea prev. art. 86 C. pen. S-a arătat că prin descontopirea pedepselor în pedepsele componente, urmată de contopirea lor în pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor de 4 luni, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii, ceea ce echivalează cu aplicarea unei noi pedepse pentru aceeaşi faptă. Totodată, s-a solicitat înlăturarea art. 37 lit. b) C. pen. şi a art. 41 alin. (2) C. pen. reţinute în sarcina sa, precum şi cele ale art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.
În motivele de apel inculpatul S.V.M. a arătat că pe parcursul judecăţii de fond a fost citat nelegal, întrucât se afla în străinătate în vederea rezolvării unei probleme de sănătate deosebit de gravă care îi punea viaţa în pericol. S-a mai arătat că pentru infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu există nicio probă din care să rezulte implicarea sa în vreun fel în activitatea grupului infracţional organizat de fraţii B. şi ceilalţi. Astfel, s-a arătat că niciunul dintre coinculpaţi nu îl cunosc, nu există interceptări telefonice sau ambientale, comunicări electronice sau scriptice care să indice o minimă legătură infracţională a inculpatului cu fraţii B. şi ceilalţi judecaţi anterior şi nici cu cei din prezenta cauză.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a arătat că nu se ştie care dintre variantele alternative prevăzute de text este reţinută, în expozeul rechizitoriului menţionându-se că ar fi fost vorba de o aderare a inculpatului la un grup infracţional organizat, însă la punctul 1 din rechizitoriu nu se găseşte nicio trimitere la vreo probă din care să rezulte cum s-a implicat în acest grup, ce a făcut, care era rolul său expres şi care a fost relaţia efectivă cu grupul respectiv. De asemenea, s-a arătat că singurele probe despre care prima instanţă în mod greşit a susţinut că ar releva o legătură a sa cu gruparea B., sunt declaraţiile martorilor A. şi M., martori care nu au indicat efectiv şi fără dubiu că inculpatul este una şi aceeaşi persoană cu un anume "J.e." despre care doar au auzit că ar avea legături infracţionale cu fraţii B.
Totodată, în motivele de apel s-a arătat că prima instanţă nu a acordat nicio relevanţă declaraţiilor martorilor B.A. şi C., care au arătat că inculpatul nu are niciun fel de legătură infracţională cu el.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 s-a arătat că presupusa faptă nu întruneşte elementele constitutive nici sub aspectul elementului material, nici sub aspectul elementului subiectiv, sens în care au fost invocate dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
S-a precizat că prima instanţă nu a arătat concret care sunt echipamentele de hardware sau sotfware deţinute de inculpat în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.
De asemenea s-a arătat că în mod greşit s-a înlăturat aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 64 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la cele 2 rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în 2011, acestea fiind dispuse în mod ilegal de către procuror prin încadrarea forţată în prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. pen.
S-a considerat că în mod total nelegal s-a refuzat administrarea în cauză a unei expertize tehnice de specialitate în materia informatică şi calculatoare, această expertiză fiind necesară faţă de încadrarea juridică a presupuselor fapte, de caracterul echivoc al celor descoperite pe mijloacele electronice ridicate şi de caracterul la fel de echivoc şi contradictoriu al concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică. Astfel, s-a considerat că acest raport este contradictoriu în sensul că, pe de o parte susţine probabilistic că fişierele deţinute de către inculpat "ar realiza probabil" o descifrare a datelor rezultate în urma extragerii informaţiilor dintr-un POS modificat pentru ca ulterior să se reţină ca analiză individuală a acestora "nu a revelat existenţa unor date care să pună în evidenţă utilizarea aplicaţiilor menţionate pentru decodarea sau descarcerarea informaţiei capturate şi stocate de un aparat POS modificat".
De asemenea, cu privire la pct. 3 al concluziilor raportului s-a arătat că schemele electronice prezentate în fişiere conţin elemente hardware necesare pentru realizarea unor dispozitive care "programate corespunzător" şi montate la un POS permit stocarea de date, dar la punctul 4 se arată că "analiza comparativă a schemelor electronice nu a condus la stabilirea unor conexiuni între acestea", astfel că toate concluziile care converg spre o utilizare infracţională a datelor analizate sunt formulate ambiguu, fără explicaţii ştiinţifice şi exclusiv în notă dubitativă.
S-a mai subliniat în motivele de apel că nu a fost analizată susţinerea inculpatului conform căreia CD-ul cu date rezultat în urma percheziţiei informatice a poliţiei este cu totul altul decât cel primit la ITA de specialistul însărcinat cu efectuarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică.
S-a arătat că deţinerea unor echipamente tehnice nu întruneşte în mod imediat elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002, în contextul în care nu sunt folosite efectiv şi exclusiv la fabricarea unor dispozitive cu care să poată fi falsificate instrumente de plată, ceea ce s-a ridicat de la inculpat nefiind nişte softuri care să aibă o destinaţie deosebită pentru falsificarea instrumentelor de plată, specialiştii afirmând doar că acestea ar putea fi folosite în sensul menţionat, fără de altfel să şi argumenteze tehnic şi ştiinţific.
Cu privire la împrejurarea că judecătorul cauzei a conchis asupra vinovăţiei inculpatului din perspectiva faptului că "s-ar sustrage" cercetărilor, apărarea a arătat că aceasta reprezintă o situaţie incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil, acelaşi judecător făcând speculaţii nepermise asupra datelor de identificare antropometrică ale persoanei, estimând că fizionomia, aparenta vârstă, etc, se modifică în funcţie de anumite pierderi sau acumulări în greutate, astfel. de presupuneri fiind total incompatibile cu certitudinea care trebuie să caracterizeze condamnarea penală a unei persoane.
Prin Decizia penală nr. 210/A din 31 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 369 C. proc. pen. s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul I.D. împotriva Sentinţei penale nr. 124 din 05 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 892/30/2012.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.V.M., P.R. şi S.R.C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
S-a constatat că faţă de inculpatul S.V.M. s-a dispus măsura arestării preventive în lipsă prin Încheierea nr. 29/CC din 24 februarie 2010 a Tribunalului Timiş pronunţată în Dosarul nr. 734.1/30/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 400 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel şi s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 400 lei (câte 200 lei pentru fiecare avocat), onorariu parţial avocaţii din oficiu.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate din prisma motivelor formulate precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara din data de 02 februarie 2012 din Dosarul nr. 21/D/P/2010, inculpatul S.V.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se faptul că începând cu anul 2007, acest inculpat a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat constituit din B.C.C., B.A.S. şi M.P., prin deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice.
Instanţa de apel a apreciat corectă soluţia pronunţată de instanţa de fond în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat întrucât, în opinia sa, vinovăţia inculpatului rezultă din depoziţiile martorilor M.E. şi A.Ş.I., audiaţi în cursul urmăririi penale a căror mărturie este contestată.
În acelaşi timp s-a arătat că, în conformitate cu art. 62 C. proc. pen., mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio deosebire, în ceea ce priveşte forţa lor probantă, în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătoreşti. Este adevărat că nu există niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, instanţa având posibilitatea să considere, atunci când declaraţiile lor sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, însă are obligaţia de a le înlătura motivat pe celelalte şi a le reţine numai pe acelea care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Faţă de aceste principii de bază, instanţa de apel a constatat că nu există dubiu în ceea ce priveşte implicarea inculpatului S.V. în activitatea infracţională legată de grupul infracţional organizat, constituit de inculpaţii B.C.C., B.A.S., M.P., M.E., P.I., A.Ş.I., condamnaţi definitiv, atribuţiile sale vizând în special rolul de "confecţioner" al dispozitivelor hardware şi software menite să servească la falsificarea instrumentelor de plată electronice. S-a arătat că tehnologia de captare a datelor de identificare a proprietarilor de cârduri consta în aplicarea pe fanta de introducere a cârdului şi a tastaturii bancomatelor a unor dispozitive contrafăcute ce imitau originalul, mod în care reuşeau să cloneze datele personale şi datele de cont, respectiv codurile PIN ale posesorilor, pentru ca ulterior acestea să fie inscripţionate pe cârduri blank cu ajutorul aparatului MSR şi folosite la extragerile frauduloase de numerar din ATM-uri.
În acest scop erau montate în timpul nopţii de către cei care deţineau rolul de amplasatori nişte microcipuri la terminalele POS amplasate în supermarketuri şi staţii de benzinărie de pe teritoriul Italiei, Olandei, Norvegiei, Germaniei şi României, iar pe timpul zilei le recuperau, pentru ca ulterior acestea să ajungă la inculpatul S.M.V. în Craiova în scopul creării unui program SOFT de copiere a microcipurilor. Acelaşi inculpat le descărca în foldere, obţinând în acest mod datele de identificare a cărţilor de credit şi codurile PIN ale titularilor, date ce urmau să fie scrise manual, cu ajutorul unui aparat tip MSR 206 pe suporţi de plastic conţinând o bandă magnetică (cârduri blank). Inculpatul S.M.V. a folosit şi tehnologia Bluetooth care permitea transmiterea datelor pe unde radio între două dispozitive identice, pe distanţe scurte, datele capturate de CIP-uri din POS-uri fiind transmise prin intermediul unui telefon mobil marca N. E 50 special modificat de inculpat în acest sens.
S-a arătat că aceste preocupări ale inculpatul S.M.V. l-au făcut pe acesta să intre în relaţii de afaceri cu mai multe persoane orientate spre acţiuni de sustrageri frauduloase din bancomate, iar printre acestea se numără şi grupul infracţional organizat format de inculpaţii B.C.C., B.A.S. şi M.P. care, încă din cursul anului 2007, au pus bazele constituirii unui grup infracţional organizat specializat în extrageri frauduloase de bani din bancomate, prin folosirea de mijloace de plată electronice contrafăcute. Inculpaţii M.P., B.C.C. şi B.A.S. erau sprijiniţi în activitatea infracţională de S.V.M., un tânăr din Craiova, de cca. 22 - 23 de ani în perioada comiterii faptelor (2008 - 2009), zis J.E., prin faptul că acele CIP-uri care erau introduse în diferite POS-uri din Italia erau confecţionate de acesta.
Instanţa de apel şi-a însuşit întru totul motivarea primei instanţe relativ la legalitatea constatărilor tehnico- ştiinţifice, gradul de implicare al inculpatului S.V., rolul său în cadrul grupului infracţional organizat de inculpaţii B.C., B.A. şi M.P., înlăturarea depoziţiilor acestora trei ca fiind subiective în contextul relaţiilor de prietenie existente între membrii grupului, inculpatul S.V. fiind naşul fiicei condamnatului B.C..
În ceea ce priveşte solicitarea apărătorului inculpatului S.V., ca de altfel şi a inculpatului P.R., de constatare a nulităţii depoziţiilor martorilor A.Ş.I. şi M.E. din cursul urmăririi penale, înlăturarea acestora din ansamblul probator şi luarea în considerare a depoziţiilor din faza de judecată întrucât conţinutul acestora este identic, instanţa de apel a apreciat că depoziţiile celor doi date în cursul urmăririi penale reflectă adevărul întrucât au fost date la un moment apropiat de săvârşirea faptei, când factorul timp nu a intervenit pentru a şterge din memoria acestora cronologia derulării evenimentelor, gradul de implicarea al fiecărui membru al grupului infracţional, rolul său în cadrul grupului. Elementul surpriză provocat de anihilarea membrilor reţelei specializate în sustragerea de bani din bancomate i-a determinat pe cei doi să manifeste o conduită procesuală corectă, relatând cu lux de amănunte modalitatea concretă de comitere a faptei, persoanele implicate, rolul fiecăreia, iar împrejurarea că unii dintre inculpaţi, cum este şi cazul inculpatului S.V. erau cunoscuţi doar după apelative, gen J.E. în cazul apelantului anterior menţionat, nu exclude participarea acestuia la comiterea faptei. S-a apreciat că ansamblul probator administrat în cauză a dovedit fără putinţă de tăgadă că, ceea ce s-a încercat şi s-a realizat în mare măsură de către inculpaţi a fost atragerea în câmpul infracţional a unor persoane de încredere, în scopul derulării în siguranţă a activităţii infracţionale, acest lucru explicând motivul pentru care nu toţi inculpaţii se cunoşteau, dar la nivelul structurii organizatorice a grupului, pe palierul de conducere, se ştia exact rolul şi atribuţiile fiecăruia. Faptul că nu s-au putut oferi relaţii exacte cu privire la statura inculpatului S.V., Constituţia acestuia şi alte aspecte legate de înfăţişarea sa fizică se datorează transformărilor suferite de martor urmare a tratamentelor efectuate.
Fiind evidentă apartenenţa inculpatului S.V. la grupul infracţional descris mai sus, s-a apreciat de instanţa de prim control judiciar că în mod corect acesta a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Făcând referire la conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 25 din Legea nr. 365/2002, Curtea a arătat că prin aceasta legiuitorul a incriminat fabricarea ori deţinerea unor aparate alcătuite dintr-un ansamblu de piese, de dispozitive şi de mecanisme, împreună cu elementele de legătură care au ca scop falsificarea instrumentelor de plată electronice. Astfel de echipamente pot fi reprezentate de P.O.S.-uri, C.I.P.-uri, aparatură bluetooth, aparate tip M.S.R., ori alte echipamente care să poată fi folosite la falsificarea instrumentelor de plată bancară.
Prin percheziţia domiciliară efectuată la data de 04 februarie 2010 la locuinţa inculpatului S.V.M. nu s-au găsit astfel de aparate, ci doar diverşi conductori, mufe, cabluri, conectori, un cleşte, baterii marca N., şuruburi, piuliţe, un pistol de lipit defect, un pistol de lipit funcţional de culoare albastră, şmirghel, fludor, un număr de cinci suporturi pentru baterii prevăzute cu conductori de culoare roşu şi negru, baterii marca T., D. şi V., un dispozitiv alcătuit din două suporturi de baterii fiecare cu mai mulţi conductori lipiţi la capete, o placă de textolit pentru circuite integrale, precum şi un dispozitiv cu mufa USB marca I.T., însă, aşa cum rezultă din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, aceste echipamente găsite la percheziţia domiciliară pot fi folosite şi la descifrarea sau stocarea datelor rezultate în urma extragerilor informaţiilor dintr-un POS modificat. Chiar dacă se arată că acestea nu aveau o destinaţie exclusivă în acest sens, Curtea a considerat că respectivele concluzii coroborate cu celelalte probe administrate în cauza fac dovada vinovăţiei inculpatului.
Făcând trimitere la dispoziţiile art. 72 C. pen. şi art. 52 C. pen., instanţa de prim control judiciar a mai arătat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului S.V., luând în considerare atitudinea acestuia de dispreţ faţă de valorile sociale ce caracterizează respectarea dreptului de proprietate şi secretului operaţiunilor prin instrumente de plată electronice, ca şi asigurarea securităţii unor asemenea operaţiuni, relaţii sociale a căror încălcare aduc atingere climatului de dezvoltare normală a vieţii persoanei. Ca atare s-a apreciat că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului este în măsură să asigure reeducarea acestuia.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.R., instanţa de apel a subliniat că motivele învederate în cazul inculpatului S.V. cu referire la autenticitatea şi veridicitatea depoziţiilor martorilor A.Ş.I. şi M.E. sunt aceleaşi, contestându-se aceeaşi împrejurare, astfel că argumentele fiind similare, nu au mai fost reluate.
Ca şi stare de fapt, instanţa de apel a reţinut că acesta a aderat la grupul infracţional organizat, constituit din fraţii B. şi P.I., încă din cursul anului 2007, fiind introdus în afacere de prietenul său, M.P., iar aici a îndeplinit rolul de montator al cipurilor confecţionate de inculpatul S.V.M., la terminalele POS amplasate în centrele comerciale din Italia. în acest scop, P.R. efectua frecvente deplasări în Italia, în oraşele Roma şi Florenţa fie singur, fie însoţit de numiţii A.Ş.I. şi M.E., unde se furişa în centrele comerciale şi rămânea pe timpul nopţi, perioadă în care monta cipurile primite de la fraţii B.C. şi Alin Sorin şi pe care inculpatul S.M.V. le confecţiona. Rolul inculpatului P.R. în cadrul grupului infracţional organizat era acela de a monta CIP-uri în POS-uri din Italia, pentru serviciile prestate primind diverse sume de bani, care i-au fost trimise prin sistemul W.U. de către inculpaţii din dosarul iniţial, P.I., A.Ş.I. S-a arătat că activitatea infracţională a acestui inculpat apelant rezultă fără putinţă de tăgadă din declaraţiile martorilor A.Ş.I. şi M.E. care au făcut referire la activitatea ilicită a acestuia în favoarea inculpaţilor B.C., M.P., L.V., P.I., de nemulţumirile acestuia legate de datoria pe care liderii grupului o aveau la inculpat, pentru serviciul prestat timp de 2 ani de montare a CIP-urilor, de participarea sa directă la activitatea ilicită a grupului fiind însărcinat cu montarea CIP-urilor pe POS-uri din Italia, fiind descoperit de autorităţi care, în lipsă de dovezi l-au eliberat. Martorul M.E. a arătat că îl cunoaşte pe inculpat pe care l-a însoţit în magazine în Italia unde acesta rămânea până dimineaţa pentru a monta CIP-urile fiind recuperat de alte persoane după ce îşi termina activitatea, iar martorul A.Ş.I. a precizat că la îndemnul şi solicitarea expresă a numiţilor B.C. şi M.P. i-a trimis inculpatului, prin sistemul W.U. sume de bani reprezentând contravaloarea serviciilor sale în cadrului grupului infracţional al cărui membru era.
Reţinând vinovăţia inculpatului P.R. şi respectând dispoziţiile art. 72 C. pen., instanţa de apel a constatat că la stabilirea pedepsei prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile legale menţionate luând în considerare toate circumstanţele în care a fost comisă fapta, gradul de participare al inculpatului şi atitudinea acestuia avută pe parcursul procesului penal, ca şi multitudinea faptelor comise de acesta şi care au determinat instanţa de fond ca la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului, să aplice acestuia un spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 5 ani şi 4 luni închisoare.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.R.C., instanţa de apel a reţinut că acesta nu a motivat calea de atac declarată în cauză, însă din examinarea actelor dosarului rezultă că starea de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă coroborându-se cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi reluate în faţa instanţei de judecată şi din care rezultă apartenenţa acestuia la grupul infracţional din care făcea parte Ş.S., cei doi cunoscându-se din municipiul Bucureşti. S-a arătat că implicarea inculpatului S.R.C. este evidentă aşa cum reiese din notele de filaj, procesele-verbale de redare a conţinutului convorbirilor telefonice - din cuprinsul cărora rezultă discuţii legate de nepotrivirea dispozitivului contrafăcut în spaţiul existent la orificiul de introducere a cârdului în bancomat, depoziţia numitului G.V., listingul bancar eliberat de W.U. din care reiese că inculpatul i-a transferat numitului G.C. sume de bani.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, ţinându-se cont de dispoziţiile art. 72 C. pen. şi art. 52 C. pen., instanţa de apel a apreciat că s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului S.V., luând în considerare atitudinea acestuia de dispreţ faţă de valorile sociale ce caracterizează respectarea dreptului de proprietate şi secretului operaţiunilor prin instrumente de plată electronice, ca şi asigurarea securităţii unor asemenea operaţiuni, relaţii sociale a căror încălcare aduc atingere climatului de dezvoltare normală a vieţii persoanei. S-a apreciat că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului este în măsură să asigure reeducarea acestuia.
În ceea ce priveşte calea de atac declarată de inculpatul I.D., aşa cum rezultă din manifestarea de voinţă a acestuia, şi-a retras calea de atac, motiv pentru care s-a luat act de aceasta.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii S.V.M., P.R. şi S.R.C. pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen. (1968), inculpatul P.R. a solicitat achitarea sa pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. a) sau c ori, în subsidiar, lit. e) C. proc. pen. (1968). în acest sens, a făcut trimitere la probatoriul administrat în cauză, care, în opinia sa, nu este apt să dovedească, mai presus de orice dubiu rezonabil, presupusa activitate infracţională reţinută în sarcina sa şi, ca atare, să înlăture prezumţia de nevinovăţie. De asemenea, a contestat reţinerea de către instanţe a declaraţiilor date în calitate de martori de numiţii M.E.A. şi A.Ş.I. în cursul urmăririi penale în detrimentul celor date în faţa instanţei şi a susţinut că probele administrate demonstrează existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv constrângerea fizică şi morală.
Totodată, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a arătat că în mod greşit ambele instanţe au reţinut că faptele din acest dosar sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 633 din 20 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 437 din 22 octombrie 2009, întrucât la data de 5 aprilie 2013 termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii era deja împlinit, fiind deci incidente dispoziţiile art. 86 C. pen. privind reabilitarea de drept. În acest context a apreciat că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a legii prin contopirea pedepselor şi adăugarea unui spor de 4 luni închisoare, impunându-se, aşadar, înlăturarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (1969).
Deşi, recurentul inculpat P.R. a invocat şi cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi pct. 17 C. proc. pen. (1968), cu ocazia dezbaterilor a învederat că nu le mai susţine.
Prin recursul formulat inculpatul S.R.C. a criticat ambele hotărâri pentru netemeinicie, apreciind că materialul probator aflat la dosar este insuficient, presărat cu numeroase contradicţii care generează dubii ce nu pot fi interpretate decât în favoarea sa. Astfel, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968), s-a solicitat achitarea întrucât fapta nu există.
Totodată, a fost invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), solicitându-se schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin prisma dispoziţiilor art. 5 C. pen., reconsiderarea cuantumului pedepselor aplicate în raport de noile limite şi de situaţia sa personală, astfel încât să permită aplicarea pedepsei cu suspendare sub supraveghere conform art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen.
Inculpatul S.V.M., prin motivele de recurs formulate la data de 9 septembrie 2014, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 3, pct. 9, pct. 10, pct. 12, pct. 172, pct. 20 şi pct. 21 C. proc. pen. (1968), solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (1968).
Astfel, hotărârile au fost criticate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. (1968), arătându-se că judecătorul care a soluţionat în fond cauza era incompatibil întrucât anterior soluţionase un alt dosar (nr. 1302.5/30/2010 al Tribunalului Timiş) în care a pronunţat o soluţie de condamnare faţă de alţi membri ai grupului infracţional organizat, făcând referire în motivare la presupusa activitate infracţională a inculpatului S.V.M., declaraţia de abţinere formulată de judecător fiind, în mod nelegal, respinsă. S-a mai precizat că şi în ce priveşte completul de judecată din apel a existat o situaţie de incompatibilitate, prevăzută de art. 48 lit. g) C. proc. pen. (1968), întrucât inculpatul a formulat o plângere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu de către cei doi magistraţi, însă şi cererea de recuzare formulată în apel a fost respinsă.
Celelalte motive de recurs vizând nelegala citare a inculpatului, netemeinicia hotărârilor instanţelor inferioare (arătându-se că nu există nicio probă care să ateste activitatea infracţională a inculpatului S.V.M. ori implicarea sa în grupul infracţional organizat de fraţii B.), lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 (atât sub aspectul elementului material cât şi sub aspectul elementului subiectiv, solicitându-se achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.), precum şi cea privind înlăturarea din materialul probator a celor două rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în cauză de către lucrătorii SRI, nu au mai fost susţinute cu ocazia dezbaterilor întrucât cazurile de casare invocate nu pot fi examinate din oficiu ori au fost abrogate, motiv pentru care nu vor mai face obiectul analizei instanţei de recurs.
S-a solicitat, însă, aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. întrucât a intervenit o lege penală mai favorabilă, iar, în subsidiar, în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), redozarea pedepselor aplicate şi reindividualizarea judiciară a modalităţii de executare, în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, potrivit art. 91 C. pen.
Examinând decizia penală atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurenţii inculpaţi S.V.M., P.R. şi S.R.C. sunt nefondate, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Totodată, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost pronunţată la data de 31 octombrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), astfel încât aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. (1968), astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că doar inculpaţii P.R. şi S.R.C. au motivat calea de atac cu cel puţin cinci zile înaintea primului termen de judecată, în timp ce recursul promovat de inculpatul S.V.M. a fost motivat abia la data de 9 septembrie 2014, deci cu depăşirea termenului prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., însă, având în vedere că, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de alin. (1) pct. 3 al aceluiaşi articol poate fi luat în considerare din oficiu, va proceda la examinarea acestuia conform dispoziţiilor art. 38510 alin. (21) C. proc. pen.
1. Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. (1968), hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. (1968) sau a existat un caz de incompatibilitate.
Invocând acest motiv de recurs, aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul S.V.M. a susţinut că judecătorul care a soluţionat cauza în primă instanţă se afla în situaţia prevăzută de art. 47 C. proc. pen. (1968), întrucât anterior judecase Dosarul nr. 1302.5/30/2010 al Tribunalului Timiş, în hotărârea pronunţată făcând referire şi la activitatea sa infracţională.
Examinând, însă, Sentinţa penală nr. 84 din 17 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1302.5/30/2010, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt nefondate, întrucât în cuprinsul hotărârii menţionate judecătorul fondului nu a analizat şi vinovăţia ori participaţia inculpatului S.V.M. la activitatea infracţională, ci doar a inculpaţilor trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 42/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara. Aşadar, în mod corect completul competent a respins declaraţia de abţinere a judecătorului căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza în fond, apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. (1968). Nefondată este şi critica vizând incompatibilitatea completului care a soluţionat cauza în apel, întrucât susţinerea inculpatului S. în sensul că formulat o plângere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu de către cei doi magistraţi, pe lângă faptul că nu este dovedită, ea nu poate fi circumscrisă noţiunii de "duşmănie" în sensul art. 48 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (1968). în acest sens, Înalta Curte arată că simpla formulare a unei plângeri, fără a fi prezentate probe în sensul punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de cei doi judecători din apel, nu poate conduce la ideea unor relaţii de duşmănie, întrucât în situaţia contrară ar însemna că, prin folosirea abuzivă a dreptului de sesizare a organelor de cercetare penală, partea ar putea alege magistratul care să îi judece cauza.
2. Conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen. (1968), hotărârile sunt supuse casării când nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată condamnatului a fost graţiată.
Prevalându-se de aceste dispoziţii legale, inculpatul P.R. a solicitat achitarea sa pentru infracţiunile de care este acuzat, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) sau c ori, în subsidiar, lit. e) C. proc. pen. (1968), arătând, în esenţă, în argumentare că probele administrate în cauză nu dovedesc participarea sa la comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi, chiar dacă s-ar considera că asemenea dovezi există, acestea demonstrează că a acţionat sub imperiul constrângerii fizice şi morale. Se observă, aşadar, că susţinerile recurentului inculpat nu se circumscriu ipotezelor reglementate limitativ de pct. 15 al art. 3859 C. proc. pen. (1968) şi nici vreunui alt caz de casare, cel mult putând fi încadrate dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. (1968) în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, acesta fiind singurul motiv de recurs care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, însă numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt. Însă acest caz de casare a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, la fel ca şi cazurile de casare prevăzute de pct. 10 şi pct. 17 ale art. 3859 C. proc. pen. (1968) invocate în scris şi, respectiv, cu ocazia dezbaterilor de recurent, context în care susţinerile acestuia nu mai pot face obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.
3. Potrivit art. 385 pct. 17 C. proc. pen. (1968), hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Invocând acest caz de casare, inculpatul S.R.C. a criticat hotărârile instanţelor inferioare pentru greşita sa condamnare, susţinând că materialul probator administrat în cauză nu dovedeşte existenţa faptelor de care este acuzat.
Se observă, aşadar, că prin formularea acestei critici, inculpatul a contestat, practic, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi Curtea de Apel, încercând să acrediteze ideea că materialul probator administrat nu este apt să răstoarne prezumţia de nevinovăţie care operează în favoarea sa, situaţie care nu se încadrează, însă, în motivul de recurs menţionat, putând fi circumscrisă, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. (1968), în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013. Însă, aşa cum s-a arătat, în realizarea scopului de a include în sfera de control judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. (1968) a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, context în care critica invocată de recurent şi care nu se referă la chestiuni de drept, ci vizează presupuse erori de fapt ce ar fi fost comise de instanţele inferioare, nu mai poate face obiectul cenzurii exercitate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului.
Analizând prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. (1968) şi criticile inculpatului P.R. referitoare la greşita contopire a pedepselor aplicate în prezenta cauză cu cele stabilite prin Sentinţa penală nr. 633 din 20 mai 2009 a Judecătoriei Constanţa (care, contrar susţinerilor recurentului, nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de pct. 14 al aceluiaşi articol, nefiind vorba de pedepse aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege), Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, instanţele inferioare făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969).
Astfel, din examinarea Sentinţei nr. 633 din 20 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. 211/212/2009, reiese că fapta pentru care a fost condamnat iniţial inculpatul P.R. a fost săvârşită în anul 2007, sentinţa menţionată rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 437 din 22 octombrie 2009 a Tribunalului Constanţa. în prezentul dosar, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond şi apel, activitatea infracţională a inculpatului P.R. s-a desfăşurat pe parcursul anilor 2008 - 2009, deci înainte ca sentinţa Judecătoriei Constanţa să rămână definitivă la sfârşitul anului 2009. Ca atare, Înalta Curte constată că în mod corect au fost aplicate dispoziţiile art. 33 şi art. 34 C. pen. (1969) privind contopirea pedepselor, instanţa de fond apreciind că faptele sunt concurente, soluţie menţinută în apel, motiv pentru care, pe calea procedurii schimbării încadrării juridice prevăzută de art. 334 C. proc. pen. (1968), au fost înlăturate dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. reţinute în privinţa inculpatului P.R. prin rechizitoriu.
4. Totodată, Înalta Curte constată că, deşi recurenţii au invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), inculpaţii S.R.C. şi S.V.M. criticând modalitatea de individualizare a executării sancţiunii penale şi solicitând aplicarea art. 91 C. pen., iar inculpatul P.R. criticând aplicarea sporului de 4 luni închisoare ca urmare a contopirii pedepselor, respectivele critici nu pot fi circumscrise motivului de recurs menţionat care, prin Legea nr. 2/2013, a fost modificat substanţial în sensul restrângerii controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalitatea sancţiunii penale. Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de cei trei inculpaţi doar sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate de instanţele inferioare, situaţie ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.(1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuţie conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce ţin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancţiunilor penale stabilite şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de ultim control judiciar.
5. Examinând cauza şi din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 372 din 20.05.2014, prin care s-a constatat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi din legile speciale în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, constată că mai favorabilă este, în cauză, legea penală anterioară, aceasta fiind cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţii S.V.M., P.R. şi S.R.C..
Astfel, cei trei inculpaţi au fost condamnaţi pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii de fabricare ori deţinere de echipamente, inclusiv hardware ori software, în scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, fapte care în noua reglementare sunt incriminate în dispoziţiile art. 314 alin. (2) C. pen., şi pedepsite cu închisoarea între 2 şi 7 ani. În acest context, se constată că pedeapsa aplicată inculpaţilor de câte 8 luni închisoare este sub noul minim special.
Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, în acest caz, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi Codul penal în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce prima instanţă nu a dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel încât, în concret, raportarea trebuie făcută la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Totodată, se constată că inculpaţii S.V.M., P.R. şi S.R.C. au fost trimişi în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi care în noua reglementare este incriminată în dispoziţiile art. 367 alin. (1) C. pen., fiind sancţionată cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Însă, deşi vechea reglementare prevedea pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, Înalta Curte observă că, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, instanţa nu putea să aplice o pedeapsă mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracţional organizat. Aşadar, chiar dacă pedeapsa de câte 5 ani aplicată de prima instanţă pare a fi minimul prevăzut de legea veche, aceasta reprezintă, în realitate, maximul cu care inculpaţii puteau fi sancţionaţi în acea reglementare. Pe de altă parte, se constată că pedeapsa aplicată se încadrează în noile limite.
Rezultă, aşadar, că, exceptând infracţiunea de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat (ale cărei limite de pedeapsă potrivit noului cod sunt mai reduse faţă de vechea reglementare), pentru cealaltă infracţiune ce formează obiectul acuzaţiei penale, vechile dispoziţii ale legii penale apar ca fiind mai blânde sub aspectul regimului sancţionator, şi, evaluând aceste prevederi legale în coroborare cu cele care reglementează tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, se observă că legea care, în ansamblul dispoziţiilor sale incidente în speţă, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpaţi este legea penală anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluţionării prezentelor recursuri.
În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de vechea reglementare care, în materia sancţionării concursului de infracţiuni, prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), codificarea actuală instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.), astfel încât, în situaţia în care, în cauză, faptele inculpaţilor ar fi reîncadrate în noile texte de incriminare, iar pedepsele adaptate în raport cu limitele prevăzute de acestea, prin valorificarea aceloraşi criterii de individualizare, s-ar ajunge, ca efect al aplicării tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni, la câte o pedeapsă rezultantă ce ar depăşi cuantumul sancţiunilor penale stabilite prin hotărârea primei instanţe în cazul fiecăruia dintre inculpaţi, în temeiul legii penale anterioare.
Această soluţie se impune cu atât mai mult cu cât în cazul inculpatului P.R. prima instanţă a constatat că infracţiunile din această cauză sunt concurente şi cu cele pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 633 din 20 mai 2009 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 437 din 22 octombrie 2009, aplicând un spor de 4 luni închisoare.
Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.(1968), va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.V.M., P.R. şi S.R.C. împotriva Deciziei penale nr. 210/A din 31 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, şi, având în vedere că aceştia se află în culpă procesuală, îi va obliga, în temeiul art. 192 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen. (1968), la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.V.M., P.R. şi S.R.C. împotriva Deciziei penale nr. 210/A din 31 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi S.V.M., P.R. şi S.R.C. la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 2606/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2792/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
