ICCJ. Decizia nr. 2606/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2606/2014
Dosar nr. 4436/63/2011
Şedinţa publică din 18 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 122 din 14 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4436/63/2011, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 completată şi modificată, a fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare (parte vătămată M.E.L.) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani cu începere după executarea pedepsei principale.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 completată şi modificată, a fost condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare (parte vătămată V.E.L.) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani cu începere după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. inculpatul S.V. va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., i-au fost interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.
S-a luat act că părţile vătămate M.E.L. şi V.E.L. nu s-au constituit părţi civile.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.070 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 100 RON reprezintă onorariu avocat oficiu inculpat, iar suma de 150 RON reprezintă onorariu avocat oficiu pentru partea vătămată M.E.L.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că la data de 28 noiembrie 2011 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 4436/63/2011, Rechizitoriul nr. 146D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate inculpatul S.V. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, fapte prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în contradictoriu cu părţile vătămate M.E.L. şi V.E.L.
S-a reţinut că prin rezoluţia din 31 mai 2010, dată în Dosarul nr. 4536/11/5/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a admis, în temeiul art. 114 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind Cooperarea judiciară internaţională, cererea de preluare a urmăririi penale formulată de autorităţile judiciare germane, în cauza privind pe S.V. şi trimiterea acesteia la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova spre competentă soluţionare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Prin adresa cu nr. 466Js300159/10 autorităţile judiciare (Procurorul general şef Munchen I) a solicitat urmărirea penală în cauza privind pe S.V., cercetat pentru trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, victimă fiind numita V.E.L., datorită faptului că atât învinuitul, cât şi păgubiţii sunt cetăţeni români, se află în România şi o parte covârşitoare a faptelor au fost comise în această ţară.
S-a reţinut faptul că la 22 decembrie 2009 numita V.E.L. a depus plângere penală împotriva numitului S.V., plângere înregistrată la Comisariatul 35 Munchen, arătând că la începutul anului 2009 acesta a determinat-o să părăsească România împreună cu el, transportând-o iniţial în Olanda, iar ulterior în Germania, unde a făcut presiuni repetate pentru a o obliga să se prostitueze în folosul său.
Dosarul a fost înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova sub numărul 146D/P/2010, prin ordonanţa din 8 iunie 2010 lucrătorii B.C.C.O. Craiova fiind delegaţi să efectueze o serie de activităţi în vederea verificării aspectelor sesizate identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.
În fapt, s-a reţinut că, în toamna anului 2004, inculpatul S.V. a cunoscut-o pe partea vătămată M.E.L., atunci în vârstă de 16 ani, cu care a avut o relaţie marcată de incidente (despărţiri şi împăcări). După ce partea vătămată a împlinit vârsta de 19 ani, în anul 2007 cei doi şi-au reluat relaţia, inculpatul S.V. propunându-i acesteia să meargă împreună în Austria, unde urma să-i găsească de lucru.
Cu privire la locul de muncă şi activitatea pe care urma să o desfăşoare, inculpatul S.V. nu a dat prea multe detalii, spunându-i părţii vătămate că este o muncă relativ uşoară şi bine remunerată.
Întrucât se afla într-o situaţie mai dificilă, respectiv avea părinţii plecaţi în străinătate, locuind doar cu sora şi intenţionând să câştige banii proprii, partea vătămată M.E.L. a acceptat propunerea inculpatului, urmând ca din banii câştigaţi, o parte să-i revină acestuia, fără însă a se stabili cuantumul sumei.
Cheltuielile necesare călătoriei au fost suportate chiar de partea vătămată, care a plecat singură din Craiova, cu destinaţia Viena, unde era aşteptată de un anume "R.", persoană care fusese pusă în legătură de către inculpatul S.V.
Călătoria a continuat, destinaţia finală fiind oraşul Amsten, unde partea vătămată a fost aşteptată de un anume "J.D.", patronul unui local, unde mai multe fete dansau la bară şi întreţineau clienţii.
Cazarea s-a făcut într-un imobil ce ţinea chiar de local şi cu care erau cazate toate fetele angajate acolo.
În perioada următoare, partea vătămată M.E.L. şi-a desfăşurat activitatea ca dansatoare la bară, primind aproximativ 40 euro pe zi.
Deşi a avut câteva convorbiri telefonice cu inculpatul S.V., căruia i-a spus că nu îi convenea activitatea pe care trebuia să o presteze, acesta i-a cerut în mod expres să rămână în local şi să-i remită toţi banii pe care îi câştigase.
La scurt timp, partea vătămată M.E.L. a fost mutată prin intermediul unui alt agent, "H.", în oraşul Dornbirn, inculpatul S.V. locuind într-un oraş aflat la doar 25 de kilometri.
Întrucât nu era de acord cu atitudinea inculpatului S.V. care îi ceruse toţi banii câştigaţi, intrând, de asemenea, într-o relaţie cu patronul localului la care lucra, partea vătămată M.E.L. a încercat să rupă legătura cu inculpatul, schimbându-şi cartela de telefon şi evitând orice fel de contact.
În aceste condiţii, inculpatul S.V. a căutat-o în mai multe rânduri atât direct la localul unde îşi desfăşura activitatea, cât şi indirect, contactând persoane apropiate acesteia şi a proferat la adresa ei şi a familiei o serie de ameninţări, sub pretextul că i-ar datora o mare sumă de bani (aproximativ 10.000 euro).
S-a mai reţinut prin rechizitoriu că la un moment dat, găsind-o în local, inculpatul S.V. a avut o reacţie deosebit de violentă faţă de partea vătămată M.E.L., ameninţând-o, insultând-o şi chiar lovind-o, motiv pentru care incidentul a fost reclamat autorităţilor austriece.
În aceeaşi perioadă, partea vătămată M.E.L. a cunoscut-o pe o anume "D." (martora B.E.L.) care i-a spus că este împreună cu inculpatul S.V. de mai mult timp, câştigă bani pentru acesta şi ar fi bine să-şi achite şi ea datoria pe care o avea la el, respectiv cei 10.000 euro.
Ameninţările din partea inculpatului S.V. au continuat şi în anii următori, şi neavând un contact direct cu partea vătămată M.E.L., acestea au fost adresate în principal familiei părţii vătămate (sora A.M.A., sau tatăl, M.D.).
În anul 2009, aflând faptul că urma să aibă loc căsătoria surorii părţii vătămate şi bănuind că la acest eveniment va participa şi ea, inculpatul S.V. a ameninţat că "va sparge nunta" contactând în acest sens pe viitorul ginere, ocazie cu care a şi fost însoţit de mai multe persoane, motiv pentru care cei în cauză au fost nevoiţi să apeleze la serviciile unei firme de protecţie şi pază.
Anul următor, constatând că ameninţările nu încetează, partea vătămată M.E.L. a încercat să-şi achite "datoria" pe care inculpatul o pretindea, cumpărându-i un autoturism, plătindu-i închirierea unui apartament pe o perioadă mai lungă şi încredinţându-i şi o sumă de bani pentru a se întreţine.
Întrucât au fost împreună această perioadă, inculpatul S.V. a insistat ca partea vătămată M.E.L. să nu-şi mai desfăşoare activitatea ca dansatoare, ci să se prostitueze în folosul său, beneficiile materiale fiind mult mai mari.
Propunerea a fost declinată însă de partea vătămată, care a rupt din nou legătura cu el, continuându-şi activitatea ca dansatoare pe cont propriu.
Conform propriilor declaraţii, suma totală ce i-a fost dată de partea vătămată inculpatului S.V. se ridică la aproximativ 20.000 euro, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În cursul audierilor inculpatul S.V. a recunoscut în parte comiterea faptelor, susţinând însă că ameninţările la adresa părţii vătămate şi a familiei acesteia erau totuşi mai mult în glumă şi erau, de asemenea, justificate de faptul că făcuse o serie de cheltuieli cu partea vătămată, respectiv îi cumpărase acesteia haine, biletul de autocar pentru Austria şi de asemenea, o pusese în legătură cu impresarii care îi găseau de lucru.
Având în vedere însă probele administrate în dosar, s-a apreciat că, în realitate, inculpatul S.V. a recrutat partea vătămată majoră M.E.L., pe care a determinat-o să plece în Austria, unde să-şi desfăşoare activitatea ca dansatoare sau prostituată, intenţia sa fiind aceea de a profita de pe urma activităţii acesteia, adică a-şi însuşi în mare parte sumele câştigate de ea. Datorită faptului că partea vătămată M.E.L. nu s-a lăsat exploatată, încercând să rupă legătura cu el, inculpatul S.V. a proferat o serie de ameninţări la adresa acesteia şi a familiei, reuşind să primească o sumă destul de mare de bani.
În perioada 2005 - 2006, inculpatul S.V. o cunoaşte pe partea vătămată V.E.L., în timp ce aceasta era elevă la liceu, cu care are o relaţie în anii următori şi după ce aceasta devine studentă la Facultatea de Medicină.
În primul semestru al anului II de facultate (iarna 2008 - 2009), inculpatul S.V. propune părţii vătămate V.E.L. să meargă împreună în străinătate, unde puteau să câştige sume importante de bani din desfăşurarea unor activităţi considerate uşoare.
Fără a-i preciza exact despre ce este vorba, evitând să vorbească atât despre locul în care vor merge, cât şi de activitatea concretă ce urma a fi desfăşurată, inculpatul S.V. insistă ca partea vătămată V.E.L. să meargă cu el, presiunile exercitate faţă de acesta fiind foarte puternice şi observate inclusiv de mama ei, care nu bănuia însă cauza.
Cedând solicitărilor sale, partea vătămată V.E.L. acceptă, rugându-l însă să aştepte până după sesiunea de iarnă, când urma să le spună părinţilor că a primit o bursă în Marea Britanie, unde trebuia să stea şase luni.
Părinţii părţii vătămate nu au bănuit despre ce este vorba, motiv pentru care s-au împrumutat şi i-au încredinţat acesteia suma de 250 euro, necesară călătoriei, întrucât ştiau că restul cheltuielilor vor fi suportate din bursă.
Conform înţelegerii, partea vătămată V.E.L. trebuia să meargă în străinătate cu inculpatul S.V. o perioadă relativ scurtă, 3 - 4 luni, urmând să se întoarcă acasă împreună cu banii câştigaţi.
La sfârşitul lunii februarie 2009, partea vătămată V.E.L. împreună cu inculpatul S.V. părăsesc România cu un autocar, ajungând iniţial în Olanda, la o prietenă a acestuia din urmă.
Deşi erau convinşi că deja cunoştinţele lui găsiseră de lucru părţii vătămate, ajunşi la destinaţie constată că acest lucru nu este real, motiv pentru care, după doar câteva zile, părăsesc Olanda cu destinaţia Germania.
În această ţară, inculpatul S.V. ţinuse legătura cu martora B.E.L., căreia îi ceruse să găsească un loc de muncă pentru partea vătămată în primul rând la un bordel, sau dacă acest lucru nu era posibil, la un club "table dance", ca dansatoare.
Despre intenţia lui, partea vătămată V.E.L. nu a ştiut nimic, întrucât nu fusese informată şi nici nu-şi manifestase acordul privind practicarea prostituţiei. Întrucât inculpatul S.V. şi martora B.E.L. discutaseră doar telefonic şi întotdeauna în absenţa părţii vătămate.
Cei trei s-au întâlnit în oraşul Munchen, unde inculpatul S.V. a primit de la martora B.E.L. banii necesari întoarcerii în România, lăsându-i în grijă pe partea vătămată V.E.L., cu indicarea clară a faptului că trebuia să-i găsească acesteia un loc de muncă, mai precis într-un bordel sau ca dansatoare la un club.
În perioada următoare, partea vătămată V.E.L. a lucrat în mai multe cluburi de dans, deşi la un moment dat inculpatul S.V. i-a interzis să mai facă acest lucru, cerându-i direct să practice prostituţia, indicându-i chiar un astfel de stabiliment, respectiv clubul "B.".
Acest lucru nu a fost posibil, întrucât partea vătămată V.E.L. a refuzat în mod expres, iar vârsta nu-i permitea angajarea legală într-un bordel.
Din banii câştigaţi, o parte au fost trimişi de partea vătămată în ţară inculpatului S.V., prin transfer monetar bancar, înţelegerea fiind ca aceasta să economisească cât mai mult şi să-i înmâneze lui la întoarcerea în ţară.
În perioada martie - iunie 2009, partea vătămată V.E.L. a lucrat ca dansatoare în mai multe cluburi din Germania, o parte din bani fiind trimişi inculpatului S.V. prin W.U., acesta interesându-se permanent de situaţia câştigurilor care socotea că i se cuvin în mare parte.
În acelaşi timp, partea vătămată a ţinut legătura şi cu familia, cărora le-a spus doar că este bine, fără însă a le comunica locul în care se afla sau activitatea pe care o desfăşura.
Spre sfârşitul lunii iunie 2009, la insistenţele inculpatului S.V., partea vătămată V.E.L. a fost de acord să se întoarcă în ţară, spunându-i acestuia că şi-a cumpărat un bilet de autocar şi că va ajunge în România în scurt timp.
Cu toate acestea, deoarece îi era teamă de el şi deoarece intrase într-o relaţie cu un cetăţean german, partea vătămată V.E.L. nu s-a întors în ţară, schimbându-şi cartela cu numărul de telefon şi evitând orice legătură cu acesta.
În aceste condiţii, inculpatul S.V. a contactat familia părţii vătămate V.E.L., spunându-le că este un coleg căruia aceasta i-ar datora 5.000 euro.
Telefoanele au continuat în tot cursul anului 2009, inculpatul S.V. încercând să determine familia părţii vătămate V.E.L. să o pună în legătură cu el sau să-i achite datoria pe care pretindea că aceasta o are, acelaşi lucru încercându-l şi fratele acestuia, S.A.
Presiunile au fost confirmate de martora B.E.L., care a fost sunată în mai multe rânduri de inculpatul S.V. şi ameninţată, întrucât o acuza de faptul că din cauza acesteia partea vătămată a rupt legătura cu el.
În luna decembrie 2009, sub presiunea ameninţărilor la care era supusă de inculpatul S.V. indirect, prin intermediul Internet-ului sau a numiţilor B.E.L. şi S.A. sau pe care inculpatul le exercita direct asupra familiei, partea vătămată a decis să depună plângere împotriva lui, prezentându-se la Comisariatul 35 Munchen.
În ceea ce priveşte această faptă, s-a reţinut că inculpatul S.V. a racolat-o pe partea vătămată majoră V.E.L., prin exercitarea unor presiuni asupra ei şi prin prezentarea eronată a locurilor, respectiv condiţiilor în care urma să-şi desfăşoare activitatea în străinătate, transportând-o în Olanda, ulterior Germania, unde a încercat să o determine să practice prostituţia, sau să danseze în cluburi, cu intenţia clară de a-şi însuşi câştigurile obţinute de aceasta.
S-a apreciat că atât în ceea ce priveşte partea vătămată M.E.L., cât şi partea vătămată V.E.L., inculpatul S.V. le-a recrutat prin promisiunea găsirii unor locuri de muncă bine plătite şi condiţii decente, determinându-le să plece împreună în străinătate, Austria, respectiv Germania, cu intenţia clară ca odată ajunse aici să se prostitueze sau să lucreze ca dansatoare în cluburi, câştigurile realizate din aceste activităţi urmând să fie remise inculpatului în cea mai mare parte.
În vederea realizării scopului, acesta a inventat datorii pe care părţile vătămate le-ar fi avut la el, încercând să obţină aceste beneficii prin proferarea unor ameninţări cu acte de violenţă la adresa lor sau a familiilor.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul S.V. a negat comiterea faptelor, respectiv recrutarea sau încercarea de exploatare a părţilor vătămate, susţinând că în realitate acestea ar fi datoare cu contravaloarea cheltuielilor cauzate de plecarea în străinătate.
Aceste fapte s-a apreciat că sunt dovedite prin: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate M.E.L. şi V.E.L.; declaraţiile martorilor: B.E.L., A.M.A., M.T., V.L., V.I., V.A.V.; cererea de preluare a urmăririi penale formulată de autorităţile judiciare germane, alături de înscrisurile înaintate de aceştia; documentele privind operaţiunile prin sistemul W.U. referitoare la S.V. şi S.A.; procesul-verbal privind percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului în baza autorizaţiei din 11 ianuarie 2011, dată de Tribunalul Dolj, secţia penală, în Dosarul nr. 3/P/2011; declaraţiile date de inculpatul S.V.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului S.V. care în cursul anilor 2007 - 2009, prin înşelăciune a recrutat şi transportat în Austria, respectiv Germania părţile vătămate M.E.L., respectiv V.E.L. în scopul exploatării acestora prin muncă (obligarea de a se prostitua sau de a dansa în cluburi în folosul său) întruneşte, în concurs, elementele constitutive a două infracţiuni de trafic de persoane fapte prevăzute şi pedepsite de art. 12 alin. (1) modificată şi completată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
La data de 2 mai 2011 partea vătămată V.E.L. a depus la dosar cerere prin care se constituie parte civilă, cu suma de 950 euro reprezentând daune materiale şi cu suma de 50.000 RON reprezentând daune morale.
În data de 24 iunie 2011, partea vătămată V.E.L. a depus declaraţie autentificată la data de 20 iunie 2011, prin care renunţă la plângerea formulată împotriva inculpatului precum şi la cererea de constituire ca parte civilă.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii V.L., V.I., M.T. şi B.L. De asemenea a fost audiată partea vătămată V.E.L.
Inculpatul S.V. a fost audiat de către instanţă la data de 25 ianuarie 2012, acesta negând săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. Acesta a recunoscut că a fost prieten cu partea vătămată M.L.E., care l-a rugat să o ajute să-şi găsească de lucru în străinătate. Acesta a mai arătat că partea vătămată a găsit în telefonul său numărul de telefon al martorei B., cu care a luat legătura pentru a-i găsi de lucru, ca dansatoare. Inculpatul a mai arătat că pentru a putea pleca i-a dat cu împrumut părţii vătămate 200 de euro. Acesta a arătat că partea vătămată a plecat singură în Austria, ulterior după ce a ajuns acolo sunându-l şi pe el să vină. Ajuns în Austria inculpatul a arătat că s-a întâlnit de câteva ori cu partea vătămată, după care au hotărât să închirieze împreună o locuinţă, chiria urmând să fie plătită împreună de cei doi. După ce inculpatul a închiriat respectiva locuinţă, partea vătămată a refuzat să se mute cu acesta întrucât între timp intrase într-o relaţie cu patronul barului la care lucra, fapt care l-a determinat pe inculpat să o invite pe martora B.L. să locuiască împreună pentru a putea plăti chiria. Inculpatul a recunoscut că înainte de incident partea vătămată i-a dat suma de 500 euro, din care 200 reprezentau datoria avută faţă el.
La circa două săptămâni după ce se mutase cu martora B., aflându-se în barul în care lucra partea vătămată, aceasta a venit însoţită de patronul localului şi alţi 2 cetăţeni turci, cerându-i să părăsească Austria. Supărat inculpatul a început să-i adreseze injurii părţii vătămate, fiind agresat fizic la rândul său de unul dintre cetăţenii turci care o însoţeau pe aceasta şi obligat să părăsească respectivul local. La circa o săptămână după incident a fost chemat la poliţie unde i s-a spus că partea vătămată formulase plângere împotriva sa pe motiv că i-ar fi cerut suma de 10.000 euro.
Inculpatul a mai susţinut că după acest incident s-a împăcat cu partea vătămată, împrumutând-o pe acesta suma de 2.500 euro pentru nunta surorii sale, ulterior aceasta restituindu-i o parte din suma respectivă.
Acesta a negat faptul că i-ar fi cerut vreodată părţii vătămate să lucreze ca prostituată sau că ar fi exercitat vreo presiune asupra sa sau a familiei acesteia, cu excepţia unei discuţii purtate cu tatăl părţii vătămate căruia i-a reproşat că aceasta nu-i restituia datoria pe care o avea la el.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată V.L. inculpatul a arătat că la cererea acesteia de a o lua şi pe ea în străinătate a fost de acord să-1 însoţească, înţelegându-se ca aceasta să-l ajute la furat. Au plecat iniţial în Olanda unde nu au reuşit să se descurce, după care s-a pus problema întoarcerii în România. Partea vătămată l-a rugat să ia legătura cu cunoştinţele sale din Germania pentru a o ajuta să se angajeze. Inculpatul a refuzat să o pună în legătură cu vreo persoană dându-i în schimb numărul unei agenţii din Bucureşti care căuta dansatoare. După ce partea vătămată a luat legătura cu agenţia respectivă aceasta i-a făcut rost de un loc de muncă în zona în care locuia şi martora B. Cei doi s-au întâlnit cu martora B., inculpatul dându-i părţii vătămate suma de 3.500 de euro pentru a-şi putea găsi o locuinţă, după care s-a întors în ţară.
Acesta a mai arătat că partea vătămată a plecat apoi cu patronul localului unde urma să se angajeze, inculpatul întorcându-se în ţară. Ulterior, partea vătămată l-a sunat pe inculpat propunându-i să vină să locuiască împreună, inculpatul refuzând. Acesta a mai arătat că ulterior deoarece agenţia la care lucra îi propusese părţii vătămate să lucreze la Munchen, iar inculpatul nu a fost de acord să se mute cu aceasta, i-a cerut părţii vătămate să se întoarcă în ţară, aceasta fiind de acord. Ulterior susţine inculpatul că partea vătămată nu s-a mai întors în ţară, promiţându-i că ulterior îi va restitui suma datorată. Întrucât partea vătămată nu i-a restituit suma respectivă inculpatul a sunat-o pe mama acesteia căreia i-a spus unde este fiica acesteia, ce lucrează, spunându-i totodată acesteia suma pe care i-o datorează. Inculpatul a recunoscut că a avut o atitudine mai agresivă faţă de aceasta deoarece era supărat pe partea vătămată.
Inculpatul a mai arătat că din suma datorată partea vătămată i-a restituit suma de 1.200 euro, negând că ar fi exercitat asupra părţii vătămate vreo agresiune fizică sau verbală.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, apreciat în ansamblu şi în scopul aflării adevărului, conform art. 63 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut următoarele:
Partea vătămată M.E.L. s-a împrietenit cu inculpatul în anul 2004, ulterior cei doi despărţindu-se. În anul 2007, inculpatul i-a propus părţii vătămate să-i găsească de lucru în Austria, fără a-i spune cu exactitate ce urma să facă acolo. Inculpatul a asigurat-o că va presta o muncă uşoară, pentru ajutorul dat în obţinerea respectivului loc de muncă urmând să-i dea şi inculpatului o sumă de bani, sumă ce nu a fost stabilită. Cheltuielile de transport au fost suportate de parte vătămată, aceasta plecând singură din ţară. În Austria partea vătămată a fost aşteptată de o persoană de legătură a inculpatului, care i-a cumpărat bilet de tren pentru localitatea Amsten. În Amsten a fost aşteptată de patronul unui local, care a cazat-o într-un imobil în care locuiau mai multe fete, explicându-i că urma să danseze la bară şi să stea de vorbă cu clienţii pentru a-i determina pe aceştia să facă consumaţie.
Partea vătămată nu a acceptat decât să danseze la bară, primind pentru această activitate 40 euro pe zi. În toată această perioadă a fost sunată constant de inculpat care i-a cerut să rămână să lucreze pentru a face bani, deşi partea vătămată i-a spus că nu este de acord cu locul de muncă găsit. După două săptămâni, partea vătămată a fost mutată la un alt local, într-o altă localitate, unde după ce a ajuns a fost căutată de inculpat care i-a cerut banii câştigaţi până în acel moment, respectiv suma de 500 euro. Parte vătămată i-a dat respectiva sumă, considerând că nu mai are nicio obligaţie faţă de inculpat.
Ulterior, partea vătămată a intrat într-o relaţie cu patronul localului în care lucra, iar pentru a nu mai fi căutată de inculpat şi-a schimbat numărul de telefon. Inculpatul a continuat să o caute, transmiţându-i prin intermediul colegelor sale ameninţări, întrucât susţinea că i-ar mai fi datorat bani. După câteva luni, inculpatul a mers în localul în care lucra partea vătămată căreia i-a spus că i-ar datora 10.000 euro, cu această ocazie lovind-o totodată pe partea vătămată.
În perioada următoare, inculpatul a continuat să îi transmită ameninţări părţii vătămate prin intermediul cunoştinţelor comune, a membrilor familiei sale, tuturor spunându-le că aceasta îi datorează suma de 10.000 euro.
În anul 2009 partea vătămată s-a întors în ţară pentru a participa la nunta surorii sale. Inculpatul a aflat şi i-a transmis surorii părţii vătămate, martora A.M.A. că îi va strica nunta. Aceasta a arătat că inculpatul însoţit de alte 7 persoane au venit înainte nuntă la domiciliul său pentru a o căuta pe partea vătămată. Speriaţi de ameninţările adresate membrii familiei părţii vătămate au angajat o firmă de bodyguarzi (F.G.) pentru a nu avea probleme.
Speriată de ameninţările pe care continua să i le transmită, partea vătămată a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul în primăvara anului 2010, dându-i acestuia cca. 10.000 euro pentru a fi lăsată în pace. Inculpatul i-a propus să prostitueze pentru a câştiga mai mulţi bani, dar partea vătămată a refuzat, rupând după aceea orice contact cu inculpatul. Partea vătămată a arătat că şi ulterior inculpatul a continuat să-i ceară bani, susţinând că aceasta i-ar mai fi datorat bani. Martorii A.M.A. şi M.T. au confirmat violenţele şi mai ales presiunile exercitate asupra părţii vătămate şi familiei acesteia pentru a o determina pe aceasta să îi plătească o sumă mare de bani.
Pe de altă parte, inculpatul, fiind audiat, a negat în declaraţia dată în faţa instanţei că i-ar fi cerut acesteia o sumă atât de mare de bani. Acesta a susţinut că iniţial a împrumutat-o pe partea vătămată pentru a putea pleca în străinătate cu circa 200 euro, pentru a-şi putea plăti biletul de autocar şi pentru a-şi cumpăra haine. Totodată, acesta a arătat că nu i-a dat niciodată acesteia vreo altă sumă de bani, susţinând că, deşi recunoaşte conflictul avut cu aceasta în Austria, în barul în care aceasta lucra, acesta a fost declanşat de partea vătămată, care i-a cerut fără motiv să părăsească Austria.
Ameninţarea părţii vătămate, starea de temere creată acesteia rezultă din faptul că, aşa cum au arătat cei doi martori menţionaţi mai sus, precum şi partea vătămată, în momentul în care a avut loc nunta surorii părţii vătămate, a fost angajată o firmă de pază pentru a evita un conflict cu inculpatul.
Având în vedere toate aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat că susţinerea inculpatului potrivit căreia ar fi fost în relaţii bune cu partea vătămată, aceasta fiind cea care a încercat să aibă o relaţie cu el, respectiv faptul că ar fi fost chiar invitat la nunta surorii acesteia, nu a fost reţinută.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată V.E.L., aceasta l-a cunoscut pe inculpat în perioada anilor 2005 - 2006, cei doi devenind prieteni.
În timp ce partea vătămată era studentă la Facultatea de Medicină, inculpatul îi propune să meargă în străinătate, împreună, promiţându-i că va câştiga sume importante de bani din desfăşurarea unor activităţi uşoare, care nu i-au fost însă precizate.
Iniţial, partea vătămată a refuzat să plece din ţară, mai ales că nu cunoştea ce activitate urmează să desfăşoare. Inculpatul i-a spus apoi că va putea lucra fie ca dansatoare, fie ca animatoare, partea vătămată nefiind de acord cu propunerea inculpatului.
Datorită presiunii exercitate în continuare de inculpat asupra părţii vătămate, acesta urmărind-o constant şi încercând să o convingă să plece împreună în străinătate, spunându-i că nu are de ce să se teamă, că nu va avea probleme şi că el nu-i va lua banii, că va lucra într-un club de dans, că nu o va atinge nimeni şi că nu va fi obligată să meargă cu bărbaţi, partea vătămată a acceptat în cele din urmă, având în vedere că avea nevoie de bani pentru şcoală şi familie. Inculpatul nu i-a spus exact părţii vătămate ţara în care urma să lucreze.
Cei doi au plecat împreună după ce partea vătămată a terminat sesiunea de iarnă, respectiv la sfârşitul lunii februarie 2009, îndreptându-se iniţial spre Olanda. Costul călătoriei a fost suportat de partea vătămată, care, întrucât mama sa devenise suspicioasă, având în vedere vizitele frecvente ale inculpatului, le-a spus părinţilor că urmează să plece la o bursă de studii în Anglia. Întrucât inculpatul nu a reuşit să-i găsească nimic de lucru în Olanda, cei doi au plecat în Germania, la o fostă prietenă a inculpatului, căreia, telefonic, inculpatul i-a solicitat să îi găsească un loc de muncă.
Cei doi au sosit la Munchen, unde s-au întâlnit cu martora B.E.L. căreia inculpatul i-a cerut să o angajeze fie ca dansatoare, fie la un bordel. Aşa cum rezultă atât din declaraţia părţii vătămate, cât şi a martorei B.L., pentru a se întoarce în ţară, inculpatul a primit 100 euro de la aceasta.
Prin intermediul martorei B., partea vătămată a fost angajată ca şi dansatoare într-un club, plecând împreună cu impresarul care urma să o angajeze. După circa o săptămână, partea vătămată a sunat-o pe martoră, pe care a rugat-o să o ajute să se angajeze la un bordel numit B., deoarece inculpatul insista să se angajeze acolo pentru a putea câştiga mai mulţi bani. Martora a fost sunată inclusiv de inculpat, care de asemenea a rugat-o să o angajeze pe partea vătămată la respectivul bordel. Martora a refuzat, ulterior fiind sunată de partea vătămată care a rugat-o să o ajute, deoarece nu mai are bani, întrucât plecase de la locul de muncă găsit de aceasta, pentru a se angaja, aşa cum insistase inculpatul, la bordel, dar nu fusese angajată, deoarece nu avea vârsta legală.
Martora a ajutat-o pe partea vătămată să se angajeze, ducând-o la localul unde lucra aceasta, rugându-l pe patronul respectiv să o angajeze în altă parte, deoarece nu dorea să lucreze împreună pentru a evita ca inculpatul să ia legătura cu ea.
Cele două au mai discutat ulterior la telefon, partea vătămată spunându-i că, deşi a trimis o sumă de bani inculpatului, acesta continuă să o preseze să-i trimită în continuare alte sume de bani.
Aşa cum rezultă din declaraţia părţii vătămate, inculpatul a început să-i trimită în mod regulat bani, iniţial 100 euro, apoi 200 euro, ulterior trimiţându-i sume mai mari.
Inculpatul i-a cerut să strângă mai mulţi bani, deoarece intenţiona să-şi cumpere o maşină, banii respectivi urmând să-i dea personal în momentul în care se întorcea în ţară. Deşi i-a spus inculpatului că urmează să vină în ţară respectiv că şi-a făcut rezervare la autobuz, în realitate nu a făcut acest lucru, întrerupând orice legătură cu inculpatul.
Văzând că partea vătămată refuză să mai discute cu el, inculpatul a încercat să exercite presiuni asupra familiei părţii vătămate, sunându-i pe părinţii acesteia, cărora le-a spus că aceasta i-ar datora 5000 euro, încercând să determine familia acesteia să ia legătură cu partea vătămată pentru a o pune pe aceasta să i-a legătura cu el sau să-i achite pretinsa datorie. De asemenea, inculpatul le-a spus părinţilor părţii vătămate că aceasta se prostituează în Germania, ulterior, întrucât nu reuşise să ia legătura cu aceasta, le-a spart geamurile de la casă.
Existenţa ameninţărilor exercitate de inculpat asupra părţii vătămate rezultă şi din declaraţia martorei B., care a arătat că inculpatul exercitase aceleaşi presiuni şi ameninţări şi asupra sa în momentul în care s-a despărţit de acesta (după ce anterior, ca şi partea vătămată, lucrase ca dansatoare şi trimisese sume foarte mari de bani inculpatului) şi care a arătat, totodată, că discutând cu partea vătămată, aceasta i-a spus că, fiind terorizată de inculpat, a formulat plângere împotriva acestuia la Poliţia din Munchen pentru a-i oferi protecţie.
Inculpatul a recunoscut că i-a solicitat părţii vătămate o sumă mare de bani respectiv 3.500 euro, dar a susţinut că această sumă i-ar fi dat-o părţii vătămate în momentul în care a lăsat-o în Germania împreună cu martora B.E.L. pentru a o folosi în găsirea unei locuinţe. Acesta a recunoscut că i-a solicitat martorei B. suma de 100 euro pentru a se putea întoarce, dar a motivat că a făcut acest lucru pentru a-i da impresia acesteia că nici el, nici partea vătămată nu au vreo sumă de bani.
Instanţa apreciază că această susţinere a inculpatului nu poate fi reţinută, având în vedere că, aşa cum a arătat şi martora B., în momentul în care cei doi au sosit în Germania, acesta nu avea nici măcar o geantă în care să-şi ţină lucrurile, ea fiind cea care i-a cumpărat o geantă pentru a se putea întoarce în ţară.
Totodată, având în vedere că partea vătămată este cea care a plătit cheltuielile de deplasare în străinătate, faptul că inculpatul nu avea nicio sursă de venit este neverosimilă susţinerea acestuia că i-ar fi înmânat părţii vătămate respectiva sumă de bani.
Situaţia de fapt reţinută de instanţă rezultă din întregul material probator administrat în cauză, respectiv plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor V.L., V.I., M.T., B.E.L., declaraţia inculpatului care recunoaşte în parte şi nuanţat susţinerile părţilor vătămate. De asemenea instanţa va avea în vedere şi declaraţia părţii vătămate M.E.L. dată în cursul urmăririi penale, precum şi declaraţiile martorilor V.E.L., A.M.A. şi V.A.V., care neputând fi audiaţi nemijlocit instanţa a dat citire declaraţiilor acestora de la urmărirea penală conform art. 327 din C. proc. pen.
Coroborând toate aceste probe şi apreciindu-le în ansamblu şi în scopul aflării adevărului, instanţa de fond a reţinut că acestea fac dovada - nu prin individualitatea lor - ci prin ansamblul lor, unei singure concluzii, cu excluderea oricărei alta, concluzie potrivit căreia, în cauză rezultă că inculpatul a săvârşit faptele descrise mai sus, în condiţiile în care acesta nu a putut oferi o explicaţie plauzibilă privitoare la "acuzaţiile nefondate" aduse de părţile vătămate.
Deşi partea vătămată V. nu a manifestat aceeaşi poziţie procesuală, relatând puţin diferit împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, încercând o deculpabilizare instanţa - coroborând în ansamblu şi în scopul aflării adevărului toate mijloacele de probă administrate în cauză - fără a reţine izolat vreuna dintre acestea, ci apreciindu-le în raport cu totalitatea împrejurărilor cauzei, cu legătura ce există între ele şi cu celelalte probe - reţine că situaţia de fapt relatată la urmărirea penală este cea care corespunde adevărului, aceasta coroborându-se cu restul probelor administrate.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001, constituie trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei.
Prin această infracţiune, care sub aspectul elementului material al laturii obiective se realizează prin mai multe acţiuni alternative, trebuie să se urmărească un scop, şi anume exploatarea persoanei, victimă a traficului.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 678/2001, prin exploatarea unei persoane se înţelege: "executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate".
Pentru a fi reţinută ca element material a infracţiunii, acţiunile enumerate anterior trebuie să fie înfăptuite întotdeauna în scopul exploatării persoanei şi prin unul din mijloacele expres prevăzute de lege.
Aşa cum s-a reţinut şi în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară, acţiunile prin care se realizează traficarea, se săvârşesc de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor, care datorită tratamentului aplicat, acţionează împotriva voinţei lor, acceptând şi supunându-se cererilor traficanţilor.
Frauda, ca mijloc de realizare a elementului material, semnifică actul de rea-credinţă săvârşit de făptuitor, de obicei pentru a obţine un avantaj material, prin încălcarea drepturilor altor persoane, fiind un termen „mai îngust" ce poate fi inclus în noţiunea de "înşelăciune".
În speţă, ambele părţi vătămate au fost de la bun început induse în eroare de inculpat în legătură cu activităţile pe care le vor desfăşura în străinătate, asigurându-le că vor lucra în condiţii decente şi vor fi bine plătite, inculpatul exercitând o presiune constantă asupra acestora pentru a le determina să accepte să plece la muncă în străinătate.
Intenţia inculpatului a fost ca odată ajunse acolo cele două părţi vătămate să lucreze ca şi dansatoare în cluburi sau să se prostitueze, urmând ca banii obţinuţi să-i fie remişi lui.
Ambele părţi vătămate au plecat fără bani asupra lor (plătind doar cheltuielile de transport), iar odată ajunse acolo au fost trimise prin persoane cunoscute de către inculpat să lucreze ca dansatoare în cluburi. Banii obţinuţi în cea mai mare parte erau trimişi inculpatului, acesta exercitând o presiune continuă asupra acestora. Nu s-a reţinut susţinerea inculpatului potrivit căreia acestea i-ar fi remis respectivele sume de bani de bună-voie. Astfel, în condiţiile în care partea vătămată V. a făcut plângere la poliţie din Munchen împotriva inculpatului fiindu-i frică de o eventuală agresiune asupra sa, iar partea vătămată M.E.L. în momentul în care s-a întors în ţară pentru nunta surorii sale a angajat o firmă de pază şi protecţie, nu s-a susţinut că inculpatul nu le-ar fi obligat pe părţile vătămate prin ameninţări verbale sau fizice să îi remită cea mai mare parte a câştigurilor obţinute de acestea.
Prin urmare instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile laturii obiective ale infracţiunii de trafic de persoane [prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001] având în vedere că cele două părţi vătămate au fost recrutate şi transportate în străinătate, prin înşelăciune, în vederea exploatării acestora. Este incontestabil (fiind recunoscută această situaţie chiar de către inculpat) faptul că inculpatul a primit mai multe sume de bani de la părţile vătămate, acesta nedovedind niciun temei în baza cărora acestea i-ar fi remis respectivele sume de bani. Chiar dacă aşa cum s-a susţinut de către apărătorul inculpatului acesta nu a stat cu acestea în străinătate, ambele părţi vătămate având după o perioadă posibilităţile materiale necesare pentru a se întoarce în ţară, este evident că acestea au continuat să lucreze pentru a-i putea trimite acestuia banii solicitaţi fiind evident, din cele arătate mai sus, că erau în mod real speriate de inculpat.
Pe de altă parte, dat fiind scopul recrutării şi transportării acestora în străinătate şi anume acela al exploatării părţilor vătămate, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie directă prevăzând şi urmărind producerea acestui rezultat.
În drept, faptele inculpatului S.V. de a recruta şi transporta, părţile vătămate V.E.L. şi M.E.L. în Germania şi Austria în alte condiţii decât cele promise în România, prin înşelăciune, în scopul exploatării acestora, îndeplinesc fiecare în parte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzute în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, infracţiuni aflate în concurs real.
Fiind îndeplinite condiţiile răspunderii penale, în ceea ce priveşte infracţiunile reţinute de instanţă în seama inculpatului în conformitate art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. s-a dispus condamnarea acestuia la câte o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenţie iar la individualizarea judiciară s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 din C. pen., respectiv de partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite dar şi de persoana inculpatului.
Instanţa a reţinut că faptele inculpatului, astfel cum au fost săvârşite, prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de modul în care s-a realizat în concret, acţiunea ce constituie elementul material al acesteia, de împrejurările care o particularizează, de caracterul şi importanţa valorilor sociale ocrotite de legea penală, reliefată în limitele ridicate de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi de persoana inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
La stabilirea pedepselor instanţa a avut în vedere că finalitatea acestora este realizarea unei proporţii juste, corespunzătoare faptei comise şi vinovăţiei inculpatului, precum şi reeducarea, reinserţia socială a acestora în restabilirea ordinei de drept.
Având în vedere atât faptul că potrivit cazierului judiciar acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, dar şi faptul că inculpatul nu este angajat în muncă şi nu a făcut dovada obţinerii unor venituri legale, instanţa a dispus aplicarea unor pedepse egale cu minimul special sau puţin îndepărtate de acest minim pentru fiecare infracţiune în parte, apreciind că se impune aplicarea unei pedepse mai mari pentru infracţiunea săvârşită faţă de partea vătămată V.E.L., având în vedere că presiunea şi constrângerea exercitată asupra acesteia au fost mai mari decât în cazul celeilalte părţi vătămate, dovadă fiind că acesta ajunsese să fie de acord să se angajeze ca şi prostituată la un bordel pentru a face rost de banii ceruţi de inculpat.
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi instanţa a dispus aplicarea acesteia, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, aceasta constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., aceasta urmând a fi executată conform prevederilor art. 66 din C. pen., după executarea pedepsei principale.
În cauză, examinând proporţionalitatea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., instanţa a reţinut că inculpatul a comis, în concurs real, două infracţiuni ce prezintă un pericol social ridicat, reliefat de legiuitor prin regimul sancţionator prevăzut, astfel că interzicerea drepturilor mai sus amintite cu titlul de pedeapsă accesorii este proporţională şi justificată de un interes legitim, pe durata pedepsei principale.
Instanţa a lua act că părţile vătămate fie nu s-au constituit părţi civile (M.E.L.), fie au renunţat la cererea de constituire de parte civilă (parte vătămată V.).
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul S.V.
Prin motivele scrise de apel inculpatul a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate, în sensul că faptele nu sunt prevăzute de legea penală (sau nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii).
S-a arătat că traficul de persoane presupune, recrutarea, transportarea, cazarea sau primirea unei persoane, acestea trebuind să fie realizate prin ameninţare, violenţă, alte forme de constrângere, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate, profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-şi exprima voinţa, prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.
De asemenea, s-a arătat că partea vătămată M.E.L., conform rechizitoriului, este prietenă iniţial cu inculpatul, după care inculpatul îi propune să meargă în străinătate, urmând ca inculpatul să meargă în străinătate să îi găsească loc de muncă, partea vătămată acceptând propunerea ca o parte din banii câştigaţi să îi revină inculpatului, plecând singură din Craiova în Viena pe cheltuiala sa, unde a fost aşteptată de patronul unui local care a cazat-o într-un imobil ce ţinea de local.
Partea vătămată a desfăşurat activitatea de dansatoare la bară plătită de patronul localului, după care fiind nemulţumită de activitatea prestată s-a mutat în oraşul Dornbirn, la 25 km de locul unde se afla inculpatul şi a intrat în relaţie cu patronul localului unde lucra şi a încercat să rupă relaţiile cu inculpatul, schimbă cartela telefonică şi evită orice contact cu inculpatul,
S-a susţinut că nu există elemente de violenţă, ameninţare, înşelăciune, iar ceea ce s-a întâmplat ulterior nu are relevanţă, inculpatul încercând doar să îşi recupereze sumele pe care le avansase, iar dovada că nu a fost forţată de inculpat este faptul că după ruperea relaţiei cu inculpatul partea vătămată a continuat să lucreze ca dansatoare pe cont propriu.
În privinţa părţii vătămate V.E.L., s-a arătat că în rechizitoriu s-a reţinut că partea vătămată şi inculpatul sunt prieteni clin perioada 2005 - 2006 şi 2008 - 2009, când partea vătămată era studentă, hotărând de comun acord cu inculpatul că meargă în străinătate pentru a câştiga sume importante de bani, partea vătămată rugându-l să plece după sesiunea de iarnă.
La sfârşitul lunii februarie 2009, partea vătămată şi inculpatul au părăsit România şi au ajuns în Olanda, apoi, după câteva zile, în Germania, inculpatul, tot conform rechizitoriului, propunându-i (nu forţând-o), să se prostitueze, dar partea vătămată a refuzat.
În continuare partea vătămată, cu sprijinul martorei B.E., lucrează ca dansatoare, în mai multe cluburi, deşi B.E. îi oferise bani pentru a se întoarce în România, iar din banii obţinuţi trimitea atât inculpatului cât şi familiei sale.
Partea vătămată a fost de acord să se întoarcă în România la sfârşitul lunii iunie 2009, la insistenţele inculpatului care i-a cumpărat şi bilet de autocar, dar aceasta a refuzat ulterior să se întoarcă şi a intrat în relaţie cu un cetăţean german, şi-a schimbat cartela telefonică şi a evitat orice contact cu inculpatul.
Şi în cazul acestei părţi vătămate faptul că inculpatul a încercat să recupereze sumele de bani avansate nu are nicio relevanţă.
Faţă de aceste aspecte s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b) sau d) din C. proc. pen.
În subsidiar, s-a arătat că hotărârea primei instanţe este netemeinică sub aspectul întinderii pedepsei, dar şi al modalităţii de executare, impunându-se reţinerea de circumstanţe reale, dar şi personale, inculpatul fiind la prima abatere, nu are antecedente penale şi a recunoscut parţial săvârşirea faptelor.
S-a solicitat reţinerea art. 74 - 76 din C. pen., coborârea pedepsei sub minimul special şi schimbarea modalităţii de executare, în sensul aplicării art. 81 sau 861 din C. pen.
Prin Decizia penală nr. 332 din 1 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.V.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că prima instanţă, pe baza unui probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat (declaraţiile părţilor vătămate M.E.L., V.E.L., coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi, cât şi cu celelalte acte ale dosarului), a reţinut o situaţie de fapt exactă, în raport de care a încadrat judicios activitatea infracţională a inculpatului, acesta săvârşind două infracţiuni de trafic de persoane/prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Curtea a apreciat că apărarea inculpatului din motivele de apel, în sensul că partea vătămată M.E.L. nu a fost forţată de acesta să îi trimită bani şi ar fi încercat doar să îşi recupereze banii pe care îi avansase nu este fondată, astfel încât nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât nu ar fi exercitat acte de violenţă, ameninţare, înşelăciune, nu este fondată.
Din declaraţiile părţii vătămate M.E.L., date în cursul urmăririi penale, a rezultat că iniţial inculpatul a recrutat-o pe această vătămată pentru a presta activitate în folosul său, amăgind-o în privinţa muncii pe care ar fi trebuit să o presteze, spunându-i că este vorba de o muncă uşoară în Austria, după care prin intermediul altei persoane a trimis partea vătămată în Olanda, imediat după ce aceasta a ajuns în Viena, persoană ce îi cumpărase şi bilet de transport.
În Olanda părţii vătămate i s-a cerut să lucreze ca dansatoare la bară, inculpatul solicitându-i telefonic părţii vătămate detalii cu privire la sumele câştigate.
Faptul că inculpatul a desfăşurat iniţial o activitate de recrutare şi transport a fost relevat de aspectul că partea vătămată a fost aşteptată la Viena de o persoană pe nume R., care se afla în legătură cu inculpatul, persoană ce i-a cumpărat părţii vătămate un bilet pentru oraşul Amsten, unde partea vătămată ar fi trebuit să îşi desfăşoare activitatea.
Ulterior, inculpatul a determinat-o pe aceiaşi parte vătămată să îi dea suma de 500 euro, pe care o câştigase din activitatea de dansatoare în Germania, aşa cum rezultă din declaraţia aceleiaşi părţi vătămate, ceea ce indică faptul că scopul recrutării părţii vătămate pentru activitatea de dansatoare a fost obţinerea de venituri pe seama acesteia, deci exploatarea părţii vătămate M.E.L.
Refuzul părţii vătămate de a-i da în continuare inculpatului o parte din sumele de bani câştigate în străinătate din activitatea de dansatoare l-a determinat pe inculpat să ceară acesteia suma de 10.000 euro, pentru obţinerea acestei sume ameninţând atât partea vătămată cât şi membrii familiei acesteia, după cum rezultă din declaraţiile martorilor A.M.A., sora părţii vătămate, M.T., tatăl părţii vătămate.
De altfel şi inculpatul recunoaşte în declaraţia din cursul urmăririi penale, faptul că după ce ar fi ajutat-o pe partea vătămată prin intermediul altor persoane să îşi găsească de lucru, aceasta i-a trimis 200 euro, dar i-a cerut să strângă 3.500 euro, bani pe care i-ar fi împrumutat din ţară.
În aceeaşi declaraţie inculpatul contrazice această susţinere arătând că în anul 2010, la nunta surorii părţii vătămate, partea vătămată îi mai datora 2.300 euro, dar nu poate preciza exact ce reprezenta această datorie.
Aceste aspecte relevate chiar de inculpat în cursul urmăririi penale, indică faptul că după ce a determinat-o pe partea vătămată M.E.L. să lucreze în localuri din străinătate, amăgind-o că vor locui împreună, inculpatul a determinat-o pe aceiaşi parte vătămată să îi trimită bani, scopul recrutării prin amăgire fiind exploatarea părţii vătămate, iar refuzul părţii vătămate de a-i mai trimite bani l-a determinat să treacă la ameninţări şi să solicite plata unor sume de bani drept despăgubire.
Această activitate a inculpatului de amăgire a părţii vătămate cu privire la activitatea pe care urma să o desfăşoare partea vătămată constituie o activitate de inducere în eroare a părţii vătămate, o înşelare a părţii vătămate.
Faptul că inculpatul după ce a determinat-o pe partea vătămată să lucreze în localuri din străinătate, a pretins de la partea vătămată sume de bani pentru munca prestată de aceasta, recunoscând că a lovit-o în momentul în care aceasta i-a solicitat să o lase în pace, în Austria, coroborat cu declaraţiile părţii vătămate şi lipsa de temei a pretinderii de bani de la partea vătămată, dovedeşte faptul că inculpatul a pretins părţii vătămate M.E.L., să presteze muncă în localuri în mod forţat, în folosul său şi nu a acceptat refuzul părţii vătămate de a-i da o parte din banii câştigaţi.
Este evident faptul că doar o stare puternică de temere a părţii vătămate M.E.L. o putea determina pe aceasta să angajeze persoane care să o protejeze la nunta surorii sale, martora A.M.A., chiar inculpatul recunoscând în declaraţia din cursul urmăririi penale că a fost contactat de persoanele angajate pentru protecţie.
Aceste ameninţări ale inculpatului au fost exercitate în cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale începute prin activitatea de recrutare a părţii vătămate.
Curtea a constatat astfel că, în mod temeinic şi legal, prima instanţă a reţinut că faptul că inculpatul, în anul 2007, a exercitat o activitate de recrutare a părţii vătămate M.E.L., prin înşelăciune, în scopul exploatării acesteia în Austria, primind de la aceasta diverse sume de bani, suma de 500 euro fiind recunoscută de inculpat în declaraţia dată în faţa primei instanţe, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
În privinţa părţii vătămate V.E.L., Curtea a constatat că de asemenea apărarea apelantului-inculpat în sensul că a fost prieten cu aceasta şi doar a încercat să recupereze o sumă de bani de la aceasta, după ce nu mai aveau legături, nu este fondată.
Astfel, din declaraţiile părţii vătămate V.E.L., date în faţa autorităţilor germane şi în faţa primei instanţe, a rezultat că inculpatul a făcut mai multe încercări de a o determina pe aceasta să plece să muncească în străinătate, activitate desfăşurată pe parcursul mai multor luni, determinând-o în final să accepte propunerea inculpatului, în condiţiile în care i-a promis că nu vor fi probleme şi nu îi va lua banii.
Întrucât nu a reuşit să îi găsească de lucru acestei părţi vătămate în Olanda, decât într-un bordel, inculpatul împreună cu partea vătămată s-au dus în Germania unde prin intermediul martorei B.L. a angajat-o pe partea vătămată ca dansatoare la un club, inculpatul cerându-i să îi dea 150 euro din fiecare salariu primit.
Aşa cum reiese din copiile formularelor de transfer al banilor prin W.U., de la partea vătămată către inculpat, în care se observă că partea vătămată a transferat către inculpat 850 euro în perioada 1 aprilie 2009 - 26 mai 2009.
Nemulţumit de sumele primite inculpatul a exercitat presiuni asupra părţii vătămate pentru a o determina să practice prostituţia şi să se angajeze într-un bordel în Germania, declaraţia părţii vătămate în acest sens fiind confirmată de declaraţia martorei B.L., care a arătat că inculpatul, ce se întorsese în România, a sunat-o în repetate rânduri pentru a-i găsi părţii vătămate un loc la un bordel, precum şi faptul că partea vătămată nu dorea să ajungă la bordel, iar inculpatul făcea presiuni asupra sa în acest sens.
Datorită presiunii inculpatului, partea vătămată B.L. a încercat să se angajeze la un bordel în Germania, fiind respinsă de patronul acestui bordel datorită faptului că nu avea vârsta legală, după cum rezultă din declaraţia părţii vătămate dată în cursul cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe şi declaraţiile martorei B.L., ceea ce constituie tot o activitate de recrutare a părţii vătămate pentru a presta activitate în folosul inculpatului, atâta timp cât acesta exercita presiunile pentru a primi mai mulţi bani de la partea vătămată.
Chiar dacă partea vătămată în declaraţia dată în faţa primei instanţe a menţionat că nu a fost constrânsă să îi dea bani inculpatului, Curtea a observat că acest aspect nu are relevanţă asupra constatării că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 prin traficarea părţii vătămate V.E.L., atâta timp cât potrivit art. 16 din Legea nr. 678/2001, "consimţământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului."
Atâta timp cât inculpatul a determinat-o pe partea vătămată V.E.L. să plece în Germania, prin promisiunea mincinoasă a obţinerii unui loc de muncă în Olanda, după care a încercat să o determine să practice prostituţia în Germania şi a perceput o parte din sumele de bani câştigate de aceasta ca dansatoare, faptul că partea vătămată a fost de acord iniţial să îi dea o parte din banii câştigaţi nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, faţă de prevederile art. 16 din Legea nr. 678/2001.
În fapt, inculpatul, ca şi în cazul părţii vătămate M.E.L., a perceput o taxă din veniturile acesteia, după ce a plasat-o într-un club ca dansatoare.
Faptul că după ce partea vătămată V.E.L. a întrerupt legătura cu inculpatul, acesta a exercitat presiuni asupra familiei părţii vătămate pentru a i se da suma de 5.000 euro, aspect rezultat nu numai din declaraţiile părţii vătămate, ale martorei V.I. (mama părţii vătămate) dar şi din declaraţiile martorei B.L., date atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti în primă instanţă, în care arată că partea vătămată i-a comunicat aceste aspecte în cursul anului 2009.
Aceste solicitări de primire a banilor de la părţile vătămate şi de la familiile acestora, pe care inculpatul le-a formulat după ce părţile vătămate au refuzat să îi mai trimită bani, demonstrează faptul că inculpatul le-a determinat pe părţile vătămate să se angajeze în Germania în scopul de a-i da o parte din banii câştigaţi, ceea ce constituie o exploatare a acestora în sensul art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, datorită ameninţărilor adresate părţilor vătămate şi familiilor acestora pentru a le determina în continuare să presteze muncă în folosul inculpatului.
Şi în cazul părţii vătămate V.E.L., fapta inculpatului-apelant de a determina partea vătămată, prin inducerea în eroare cu privire la locul de muncă, condiţiile de muncă, de a presta diverse activităţi în Germania dansatoare la un club, în prima parte a anului 2009, în scopul ca aceasta să obţină venituri pe care să i le transfere inculpatului, urmată de ameninţări cu producerea unor vătămări corporale în situaţia opririi plăţilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Curtea a apreciat că susţinerile inculpatului că sumele solicitate părţilor vătămate ar fi fost împrumuturi pe care el le acordase acestora, nu sunt confirmate de nicio probă, inculpatul nejustificând niciun moment motivul pentru care le-ar fi împrumutat pe părţile vătămate, în condiţiile în care acestea lucrau iar el primea bani de la ele, fără a avea alte surse de venit.
Prin urmare, Curtea a apreciat că prima instanţă, în mod corect a considerat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen.
În privinţa individualizării pedepsei Curtea a constatat că prima instanţă a luat în considerare faptul că inculpatul nu are antecedente penale.
Lipsa antecedentelor penale nu poate constitui o cauză de reţinere obligatorie a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) din C. pen., din analiza materialului probator rezultând că inculpatul chiar dacă nu are antecedente penale a avut un comportament ce nu se încadrează în normele de comportament social, fiind arestat preventiv în Germania, iar în prezent arestat preventiv în România, arestare preventivă dispusă prin încheierea din 7 iunie 2013 a Judecătoriei Craiova, dată în Dosarul nr. 19323/215/2013.
Curtea a apreciat că nu pot fi reţinute nici circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen., inculpatul nedepunând stăruinţe pentru a despăgubi victimele sale, iar în privinţa circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen., Curtea a observat că nu se poate reţine de asemenea această circumstanţă atenuantă în favoarea inculpatului, atâta timp cât acesta nu a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale şi al instanţei de judecată, negând săvârşirea infracţiunilor imputate şi recunoscând doar anumite aspecte ale modului de săvârşire al infracţiunilor.
În consecinţă, s-a apreciat că pedepsele aplicate pentru cele două infracţiuni săvârşite nu puteau fi coborâte sub minimul special de 3 ani închisoare, prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Curtea a apreciat că faţă de modul de săvârşire al infracţiunilor, în condiţiile în care părţile vătămate aveau libertate de mişcare în străinătate, fiind lăsate singure de inculpat, de faptul că părţile au trimis iniţial de bunăvoie diferite sume de bani inculpatului, în mod corect pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în dauna părţii vătămate M.E.L. a fost stabilită la nivelul minimului special, de 3 ani închisoare, iar pedeapsa pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni în dauna părţii vătămate V.E.L., a fost stabilită la un nivel mai mare, apropiat totuşi de minimul special, 3 ani şi 6 luni închisoare, prima instanţă, în mod corect considerând că faţă de aceasta presiunea exercitată de inculpat a fost mai mare, dovadă în acest sens fiind şi faptul că datorită stării puternice de temere, partea vătămată a formulat plângere împotriva inculpatului, după ce în prealabil încercase să o determine să practice prostituţia pentru a-i putea trimite mai mulţi bani.
În privinţa modalităţii de executare a pedepsei Curtea a constatat că prima instanţă, în mod legal şi temeinic, a considerat că pedeapsa nu poate fi executată decât în regim de detenţie, atâta timp cât infracţiunile săvârşite au un grad ridicat de pericol social, iar inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor.
În plus, Curtea a apreciat că pentru atingerea scopurilor pedepsei, prevăzute de art. 52 din C. pen., este necesar ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenţie, comportamentul general anterior al inculpatului, ce a determinat arestarea sa preventivă atât în Germania cât şi în România, demonstrând faptul că îndreptarea sa nu este posibilă în libertate, nefiind oportună aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, suspendarea condiţionată a executării pedepsei nefiind nici măcar posibilă faţă de cuantumul pedepselor aplicate.
Cum din coroborarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 65 din C. pen., interzicerea unor drepturi este obligatorie în cazul aplicării unor pedepse cu închisoarea mai mare de 2 ani, Curtea a apreciat că, în mod legal şi temeinic, prima instanţă a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen., pe o durată de 2 ni cu începere după executarea pedepsei principale, cuantum apreciat de Curte ca fiind conform gravităţii faptelor săvârşite.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.V.
Recurentul inculpat S.V. a susţinut în cuprinsul motivelor scrise, transmise la dosar la data de 6 iunie 2014, cât şi cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 13 din C. proc. pen. invocat cu ocazia dezbaterilor că faptele săvârşite nu sunt prevăzute de legea penală, ci de legea civilă întrucât niciuna dintre părţile vătămate nu a fost ameninţată, forţată sau supusă vreunei alte forme de constrângere pentru a merge în străinătate, nu au fost înşelate sau induse în eroare, ci au mers de bună voie pentru a-şi găsi un loc de muncă, iar neînţelegerile cu privire la sumele de bani datorate inculpatului pentru ajutorul dat nu au relevanţă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare şi achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
Pe de altă parte, invocând dispoziţiile art. 5 C. pen., recurentul a apreciat că legea penală mai favorabilă o reprezintă reglementarea anterioară.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul formulat de inculpatul S.V. ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susţinerilor inculpaţilor, Înalta Curte arată că, deşi la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere, în acest sens, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
2. Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în. sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 13 din C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu au suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013.
Referitor la criticile formulate de acesta, în sensul că faptele săvârşite nu sunt prevăzute de legea penală, ci de legea civilă întrucât niciuna dintre părţile vătămate nu a fost ameninţată, forţată sau supusă vreunei alte forme de constrângere pentru a merge în străinătate, nu au fost înşelate sau induse în eroare, ci au mers de bună voie pentru a-şi găsi un loc de muncă [circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen.], Înalta Curte constată, că, prin formularea acestora, inculpatul contestă, în realitate, probele administrate în cauză şi situaţia de fapt reţinută de instanţe, însă aceste critici puteau fi circumscrise, eventual, cazului de casare de la pct. 18 al art. 3859 din C. proc. pen., în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, singurul care permitea instanţei de ultim control judiciar să repună în discuţie starea de fapt stabilită de instanţele de fond, dar numai în ipoteza existenţei unei erori grave de fapt.
Însă, în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 din C. proc. pen. a fost abrogat expres prin actul normativ menţionat, motiv pentru care, aspectele invocate de recurentul inculpat S.V. nu mai pot fi supuse analizei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
3. Raportat la celelalte solicitări ale recurentului inculpat, se constată că, într-adevăr, de la data pronunţării deciziei din apel, respectiv, 1 noiembrie 2013 şi până la data soluţionării recursului promovat de inculpat, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de faţă, la dispoziţiile care guvernează aplicarea legii penale în timp şi la normele care incriminează infracţiunile ce au format obiectul acuzaţiei penale (trafic de persoane) şi reglementează condiţiile de tragere la răspundere penală şi de sancţionare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) şi intrând în vigoare noul C. pen. (adoptat prin Legea nr. 286/2009).
În această situaţie, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârşirii faptelor şi data soluţionării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea şi aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpatului, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372/20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Aceasta presupune, pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpaţi în cazul fiecăreia dintre infracţiunile deduse judecăţii.
Astfel, inculpatul S.V. a fost condamnat de instanţele inferioare pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar, în noua reglementare, fapta îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 210 alin. (1) din C. pen., fiind sancţionată tot cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Legea anterioară apare ca fiind mai favorabilă inculpatului din perspectiva tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, constând în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de legea nouă, care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.).
În consecinţă, având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru recurentul inculpat este C. pen. anterior care, raportat la condiţiile de sancţionare a faptei ce formează obiectul acuzaţiei penale, precum şi la instituţiile incidente în cauză şi care influenţează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situaţie mai avantajoasă.
4. Faţă de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate şi nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) din C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 550 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar suma de câte 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva Deciziei penale nr. 332 din 1 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar suma de câte 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2014.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2731/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2744/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
