ICCJ. Decizia nr. 246/2014. Penal. Luarea de mită (art.289 NCP). Recurs in casaţie

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 246/RC/2014

Dosar nr. 2459/1/2014

Şedinţa publică din 13 octombrie 2014

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 140 din 3 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, în Dosarul nr. 2080/93/2012 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. respingerea ca neîntemeiată a cererii procurorului de şedinţă, de schimbare a încadrărilor juridice, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.P. din infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.S. din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a admis cererea, pusă în discuţie din oficiu, de schimbare a încadrării juridice în ceea ce îi priveşte pe ambii inculpaţi şi, în consecinţă: În temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.P., schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.S., schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

2. În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi a art. 76 alin. (1) lit. c) şi a art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul H.P. la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului H.P. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţia de poliţist C. pen., pe o durata de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului H.P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II -a, b) şi c) C. pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţia de poliţist.

În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului H.P. durata reţinerii şi arestării preventive în cauză, de la 22 august 2012 la 20 septembrie 2012 inclusiv.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 145 C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea C., precum şi obligaţiile aferente acestei măsuri, măsură luată faţă de inculpatul H.P. prin decizia penală nr. 1766 din 20 septembrie 2012, dată în Dosarul nr. 2080/93/2012/a1 (2954/2012) de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală.

3. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul M.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

4. În temeiul art. 255 alin. (5) C. pen. rap. la art. 255 alin. (3) C. pen. a dispus restituirea către martorul Ţ.A. a sumei de 50 RON, sumă consemnată la C. Bank cu recipisa seria TA din data de 13 septembrie 2012.

În temeiul dispoziţiilor art. 255 alin. (5) C. pen. rap. la art. 255 alin. (3) C. pen., a obligat pe inculpatul H.P. să restituie martorului Ţ.A. suma de 150 RON.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul H.P. la plata sumei de 1.200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare generate de cercetarea inculpatului M.S. în prezenta cauză au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 171 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 189 alin. (2) C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu al inculpatului M.S., în cuantum de 70 RON, a fost avansat şi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:

Ţ.A. locuieşte în comuna D., jud. Ilfov, deţinând o stână de oi. Totodată, aceasta „vindea butelii cu bucata” consătenilor, în sensul că numitul O.S. îi aducea lui Ţ.A. în curte, cu camionul, periodic, transporturi de câte 20 de butelii, pe care Ţ.A. i le plătea „pe loc” (la livrare) lui O.S., apoi, în timp, Ţ. vindea (mai departe) acele butelii „la bucată” consătenilor (desigur, vindea doar conţinutul buteliilor, alte butelii goale trebuind să fie predate întotdeauna „la schimb” de către cumpărători, conform reglementărilor în rigoare), Ţ. „aplicând” la fiecare butelie pe care o vindea adaosul său comercial. Relaţia comercială dintre O. (vânzător „en gros” de butelii) şi Ţ. (vânzător „en detail”), profitabilă amândurora, s-a consolidat timp de aproximativ 5 ani, ducând la o relaţie de amiciţie între cei doi, astfel încât în prima parte a anului 2012 (undeva în perioada aprilie - iunie 2012) Ţ. i-a dat cu împrumut lui O., la cererea acestuia din urmă, suma de 2.000 RON, înţelegerea dintre cei doi fiind că „o să ne socotim la vânzările viitoare de butelii”. Dar, după ce a luat cu împrumut acei 2.000 RON, brusc O. a început „să îl ocolească ” pe Ţ., astfel că în perioada iunie - august 2012 O. nu a mai venit personal cu camionul cu câte 20 de butelii pentru a le preda în curtea lui Ţ. (aşa cum făcea până atunci), ci îl trimitea doar pe şoferul camionului cu butelii. Dacă iniţial Ţ. nu s-a alarmat, la începutul lunii august i-a fost din ce în ce mai clar că O. vrea „să facă uitată ” acea datorie de 2.000 RON.

În acest context, la data de 13 august 2012, dimineaţa, după ce şoferul lui O. a descărcat 19 butelii pline în curtea lui Ţ. şi a încărcat în camion 19 butelii goale (pe care în prealabil Ţ. le schimbase „la bucată” consătenilor), Ţ. a decis că trebuie „să pună piciorul în prag” relativ la datoria de 2.000 RON cu care O. îl tot amâna, fără să dea semne că vrea să i-o restituie nici măcar în rate. Aşa că Ţ. i-a zis şoferului lui O. că de data asta nu-i mai plăteşte nicio butelie, că acest transport „este în contul datoriei”. Atunci şoferul l-a contactat telefonic pe O. şi i-a comunicat decizia lui Ţ. După vreo 30 de minute O. a sosit şi el (cu o maşină marca D.) în curtea lui Ţ., între cei doi izbucnind cearta relativ la neplata buteliilor (de către Ţ.) şi relativ la nerestituirea împrumutului (de către O.). Cum Ţ. a rămas ferm „pe poziţie”, O. a plecat, dar, după încă 30-60 de minute (aproximativ), a revenit la poarta lui Ţ., însoţit fiind de un echipaj de poliţie format din doi poliţişti, unul dintre cei doi poliţişti fiind numitul H.P. (inculpat în prezentul dosar).

În faţa celor doi poliţişti, Ţ. şi O. au reluat cearta mai sus prezentată, context în care poliţistul H.P. i-a comunicat lui Ţ. faptul că vinde în mod nelegal butelii, adică fără vreo autorizaţie în acest sens (ceea ce, desigur, Ţ. ştia de 5 ani). Dar, mai mult decât atât, H.P. i-a zis lui Ţ. că îi întocmeşte proces-verbal de constatare şi că îi face dosar penal pentru evaziune fiscală. Apoi H.P., agent şef de poliţie, i-a zis colegului său de echipaj (agent de poliţie L.L.) să scoată un tipizat de proces-verbal, pe care L. l-a completat după dictarea lui H.

Apoi cele 19 butelii pline au fost reîncărcate în camionul lui O. şi, la cererea lui H., ambii „împricinaţi” (O. şi Ţ.) i-au însoţit pe cei doi poliţişti la sediul Poliţiei oraşului Măgurele pentru a clarifica situaţia.

Ajunşi la sediul poliţiei, cei doi poliţişti (H. şi L.) au intrat împreună cu O. într-un birou, iar lui Ţ. i-au spus să aştepte afara. După aproximativ 30 de minute, cei 3 au ieşit din birou, Ţ. s-a îndreptat spre O., a vrut să-l abordeze în sensul unei înţelegeri pentru aplanarea situaţiei (în fond, de 5 ani de zile înţelegerea lor relativ la comerţul cu butelii le era ambilor profitabilă), dar Ţ. n-a mai apucat să zică nimic deoarece l-a văzut pe O. cum scoate bani din buzunar şi se îndreaptă spre maşina de poliţie (în care, între timp, H. se aşezase pe scaunul din dreapta faţă), cu intenţia ca, prin geamul lateral (care era deschis, întrucât afară era cald - era pe data de 13 august 2012) să-i dea mită (bani) lui H. Dar, ştiind că în curtea Postului de Poliţie pot fi camere de supraveghere video (pe de o parte) şi că Ţ. „e cu ochii pe ei” (pe de altă parte), H. i-a făcut lui O. un semn cu mâna, de refuz, spunându-i totodată să îl urmeze cu maşina. Apoi H. şi cu L. au plecat cu maşina de poliţie, imediat în spatele lor a demarat şi O., cu autoturismul marca D. personală, şi, văzând această situaţie, Ţ. s-a suit repede în autoturismul său şi a plecat de asemenea în urmărirea celorlalte două maşini. După aproximativ 500 de metri, ajunsă într-o zonă „mai ferită” din Măgurele (zonă denumită de localnici ,,între blocuri”), maşina poliţiei s-a oprit, apoi s-a oprit şi maşina lui O., apoi şi cea a lui Ţ. Apoi Ţ., din maşina sa, a văzut cum O. s-a dat jos din maşină şi din nou s-a îndreptat spre portiera din dreapta faţă a maşinii de poliţie, cu pumnul strâns, pentru a-i da bani lui H. Atunci Ţ. s-a apropiat mai mult cu maşina de „locul faptei”, a început să claxoneze, apoi a coborât din auto şi, ţipând către H. („nea P., nu te gândeşti că există un Dumnezeu...”), şi-a scos telefonul mobil din buzunar şi i-a „ameninţat” pe cei doi că îi filmează. În acest context, H., a refuzat (din nou) mita oferită de către O., zicându-i acestuia din urmă să plece. Apoi maşina poliţiei a demarat din nou, O. s-a urcat la el în maşină şi a plecat în altă direcţie, iar Ţ. s-a urcat la rândul lui în maşina personală şi a plecat în urmărirea maşinii de poliţie, urmărind-o până în faţa unităţii militare de la B., unde cei doi poliţişti au intrat în unitatea militară. Văzând aceasta, Ţ. s-a hotărât să abandoneze „filajul ad-hoc” pe care îl făcea şi să se întoarcă acasă, în Dărăşti.

Dar, pe şoseaua spre Dărăşti, în aceeaşi zi de 13 august 2012, orele 13,30-14,00, Ţ.A. a văzut o maşină de poliţie parcată la marginea drumului, iar lângă maşină Ţ. îl recunoaşte pe numitul M.S. (agent şef adjunct de poliţie în cadrul Poliţiei Oraşului Măgurele, desemnat ca poliţist rutier). Ţ.A. îl ştia pe M. din vedere, îl ştia mai ales ca prieten al fratelui său, Ţ.S. De asemenea, M. îl ştia pe Ţ. tot aşa, „mai pe departe”, M.S. fiind prieten cu fratele lui Ţ.A., Ţ.S. (fratele lui Ţ.A.) fiind fost primar în Dărăşti. La vederea lui M.S. (şi după ce îl recunoaşte), Ţ.A. „trage autoturismul pe dreapta”, îl salută pe M. şi după câteva replici politicoase, „de rigoare, îl abordează cu problema care îl frământă: ,,domnu‘ S., ajutaţi-mă să scap de H., că mi-a făcut un proces-verbal...” Şi Ţ.A. i-a relatat lui M. toată „istoria” acelei zile, insistând că H. i-a întocmit un proces-verbal relativ la butelii şi că l-a ameninţat cu dosar penal pentru evaziune fiscală, şi că totul a pornit, de fapt, de la refuzul repetat al lui O. de a-i restitui lui Ţ.A. cei 2.000 RON daţi cu împrumut cu 4-5 luni în urmă.

Ascultând „versiunea” lui Ţ., M. tindea să îi dea dreptate; Ţ.A. părea a fi „ţap ispăşitor” pentru „vina” de a fi fost „băiat bun” (a dat bani împrumut), în timp ce O. părea a fi ,,escrocul” (se face că uită că a luat bani cu împrumut) care „scapă basma curată” din toată întâmplarea. În plus, M. îşi amintea cu claritate că e prieten cu Ţ.S. şi că Ţ.S. a fost primar în Dărăşti, şi cine a fost o dată primar, cine ştie, poate va mai fi... În fine, tot acest gen de amalgam de gânduri l-a determinat pe poliţistul M. să-i spună lui Ţ.A. să stea liniştit, că o să vorbească el (M.) cu H. (la poliţie), că o să-i spună (lui H.) că Ţ. „e băiat bun”, că de fapt O. e cel neserios, că nu e cazul să-i facă probleme lui Ţ. pentru acele butelii, că ar fi bine ca măcar (H.) să-i ia o declaraţie lui Ţ. (Ţ. bănuia că în acea dimineaţă de 13 august 2012, timp de aprox. 30 de minute, cât timp el a aşteptat afară, în timp ce O. a stat în biroul de la poliţie cu H. şi cu L., cei doi poliţişti i-au luat o declaraţie lui O., în care acesta din urmă „l-a înfierat” pe Ţ.), să îşi poată prezenta şi Ţ. punctul de vedere... În fine, spre deosebire de H., M. e un poliţist politicos şi chiar amabil cu Ţ., aşa că M. i-a spus (lui Ţ.) să stea liniştit, că peste jumătate de oră se va duce la sediul Poliţiei din Măgurele şi, dacă îl va vedea pe H., îl va ruga să-l audieze (şi pe Ţ.). Cei doi s-au salutat cordial, apoi s-au despărţit.

Peste încă o jumătate de oră, (aproximativ) Ţ.A. a revenit la sediul Poliţiei Măgurele. În faţa sediului poliţiei l-a căutat „din priviri” pe „protectorul său ad-hoc” (M.), l-a găsit, acesta i-a spus că a vorbit cu H., i-a zis lui H. că „Ţ. e băiat bun”, apoi M. a plecat de acolo, „cu treabă”, iar Ţ. „dă nas în nas” cu H. Acum sunt doar ei doi în faţa postului de poliţie, fără O., fără nimeni altcineva. (Între timp, M. îl abordase pe H. şi îl rugase să-i ia o declaraţie şi lui Ţ., în legătură cu acele butelii, şi i-a mai spus şi „să aibă grijă, că Ţ.A. este fratele lui Ţ.S., fostul primar din Dărăşti”). Aşa că maniera de a vorbi al lui H. „se relaxează”, devine evident mai convivială: ”Băi, nebunule, tu nu mă mai cunoşti pe mine?...” În faţa acestei noi abordări Ţ. se mai destinde şi el, îl întreabă „bre nea P., cum facem”, iar inculpatul H., în continuare cu un aer camaraderesc, convivial, dar ferm, i-a pretins lui Ţ.A. mită: „mă cinsteşti, că dacă nu te bag la evaziune fiscală, altfel o muşamalizez eu”. Ţ., care atâta aştepta (în fond, ştia şi el că de 5 ani de zile vindea butelii „en detail” fără nici un fel de autorizaţie...) l-a întrebat pe H. „cât mă costă?, iar H., prevăzător („Nu aici, că sunt camere de filmat”) i-a arătat lui Ţ. Un autoturism marca D., de culoare gri închis, care era la o distanţă de aproximativ 20 de metri, şi i-a zis lui Ţ. să se ducă la acea maşina şi să pună două milioane ROL prin geamul de la portiera din dreapta faţă a acelei maşini. Ţ. i-a răspuns lui H. că o să pună bani, dar „să îl lase în pace cu evaziunea fiscală, că cu buteliile o rezolvă el cu S.”. Apoi Ţ. s-a apropiat de acea maşină şi, prin geamul deschis de la portieră, a băgat în maşină 200 RON. Apoi s-a depărtat de maşină. Apoi H. s-a apropiat de acea maşină, a descuiat portiera, a luat acei 200 RON, i-a numărat, i-a băgat în buzunar, apoi i-a spus lui Ţ. că peste vreo două zile îl va chema şi pe el şi pe O. la poliţie, să le ia amândurora declaraţii, să „rezolve neînţelegerea cu buteliile”, dar „cu ăia 20 de milioane (împrumutaţi... - nota mea, jud. RMR) să se descurce cu S.”... În aceste condiţii, Ţ.A. a plecat liniştit spre casă: o zi începută rău, şi care continuase şi mai rău, se terminase, totuşi, şi cu bine: e drept că dăduse mită 200 RON unui poliţist, dar scăpase de perspectiva de a i se întocmi dosar penal pentru „evaziune fiscală cu butelii”.

Însă „liniştea” lui Ţ.A. nu a durat mult. Pentru că în următoarea zi, în data de 14 august 2012, când Ţ.A. a revenit la Poliţia Măgurele, cu speranţa (îndreptăţită...) de „a culege roadele mitei” pe care i-o dăduse lui H., H. i-a spus că încă nu a reuşit să „rezolve” dosarul „cu buteliile”, având alte priorităţi de serviciu. Dar, în acelaşi timp, H. i-a reproşat lui Ţ.A. faptul că „i-a dat cam puţin, că e cam subţire pe criza asta...” Ţ., iniţial surprins, apoi nemulţumit de perspectiva de „a mai cotiza”, i-a răspuns „nea P., chiar nu mai am bani”, dar H. nu s-a lăsat, a insistat în a mai pretinde încă o „tranşă” de mită: „ba ai bani, fiindcă ai oi...”. La auzul acestei replici Ţ. se enervează (e adevărat că are stână, dar munceşte ca să o întreţină...), îşi aminteşte că în mod repetat i-a mai dat lui H. (dar şi altora...) carne şi brânză de la stână, aşa, ca să „se pună bine cu autorităţile”, că „nu se ştie niciodată”, că dacă i se vor fura vreodată din oi „să aibă la cine să meargă la poliţie să îl ajute”. Aşa că Ţ. refuză să mai dea mită, context în care H. se enervează şi el, îl insultă pe Ţ. şi îl ameninţă (din nou) că îi face dosar penal, că îl bagă la puşcărie, perspectivă care, desigur, îl sperie pe Ţ., care, cel puţin aparent, se conformează spăşit: „bine, o să vedem cum fac”. Apoi se urcă la el în maşină şi pleacă spre casă.

Dar, pe drum, în aceeaşi zi de 14 august 2012, frustrat de faptul că, aparent, i-a dat degeaba lui H. 200 RON „şpagă”, că H. „se lăcomeşte”, că cine ştie de câte ori o să-i mai tot ceară, că ştie că-l „are la mână” pe Ţ. cu acele butelii, aşadar, în noianul acesta de gânduri şi de frustrări, lui Ţ. îi încolţeşte în minte dintr-odată ideea răzbunării pe H.: ce-ar fi să-l denunţe pe H. pentru că a luat mită?

Aşa că, brusc, Ţ. s-a abătut (din drumul spre casă) pe la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) din Popeşti-Leordeni. Ajuns la sediul D.G.A, Ţ. a relatat ceea ce i s-a întâmplat, un poliţist a dat un telefon, apoi, peste vreo oră, la sediul D.G.A. a sosit şi procurorul de caz. Procurorul l-a ascultat şi dânsul pe Ţ., apoi i-a cerut acestuia din urmă să scrie, olograf, un denunţ, aspect cu care Ţ. a fost de acord (dosar urmărire penală). Apoi, lui Ţ.A. i s-a cerut să revină a doua zi la sediul D.G.A., cu bani, pentru ca organele de anchetă să procedeze la „organizarea unui flagrant” în ceea ce îl priveşte pe H.

Ţ.A. s-a conformat, din nou, şi, în data de 15 august 2012, a revenit la sediul D.G.A. cu suma de 300 RON. Un poliţist i-a luat aceşti bani, a întocmit un proces-verbal în care a consemnat seriile celor 3 bancnote de câte 100 RON, apoi i-a restituit banii lui Ţ. De asemenea, alţi poliţişti îl „echipează” pe Ţ. cu „aparatură tehnică de înregistrare” (microfoane lipite pe maiou, micro-cameră video, micro-staţie de transmisie băgată în buzunarul de la pantaloni) şi, pe la ora 11⁰⁰, organele de anchetă şi cu Ţ. au pornit spre sediul poliţiei Măgurele în scopul „realizării flagrantului”. Procurorul de caz şi cei 3 poliţişti de la D.G.A. au rămas în maşină, în aşteptare, Ţ. a intrat în curtea Poliţiei Măgurele, l-a văzut pe H. pe o bancă, l-a salutat şi apoi l-a abordat, zicându-i că „are caşcavalul pregătit”. Dar, de data aceasta, probabil din „motive de scrupule” (în sensul că la acest moment H. era hotărât - probabil - să îi mai ia vreun ban lui Ţ. doar după ce „rezolvă cu O.”, în sensul că, în prealabil, Ţ. „se împacă” cu O., apoi H. „îl pune” pe O. să dea o declaraţie cum că O. „îşi retrage plângerea”, iar apoi H. „clasează lucrarea”) , H. a refuzat mita, spunându-i lui Ţ. faptul că „încă nu a putut să ia legătura cu O.” ca să rezolve cazul, şi i-a mai spus lui Ţ. să revină peste vreo 2-3 ore. Ţ. a revenit peste cele 2-3 ore, dar H. din nou i-a spus că încă nu l-a contactat pe O., şi din nou i-a spus lui Ţ. să revină la el peste două zile sau mai bine luni, după week-end. Ţ. a plecat din sediul Poliţiei Măgurele şi apoi, împreună cu organele de anchetă, a revinit la sediul D.G.A.

Dacă ar fi fost să-l asculte pe H. (care, pe 15 august 2012, i-a zis lui Ţ. să-l mai caute abia după week-end, adică luni, pe 20 august 2012), Ţ. ar fi trebuit să stea liniştit (în ceea ce priveşte „flagrantul”) până luni, 20 august 2012. Însă, la cererea organelor de anchetă, care insistau în „realizarea flagrantului” (pentru a putea proba, dincolo de orice îndoială, cu înregistrări audio-video ambientale, faptul că H. a luat mită) la data de 17 august 2012 (vineri), dimineaţa, Ţ. a trecut din nou pe la sediul D.G.A., i s-a montat din nou „aparatura tehnică de înregistrare” (mai sus prezentată) şi apoi, în jurul orei 9⁰⁰, Ţ. s-a prezentat din nou la sediul Poliţiei Măgurele şi, întâmplător, prima persoană cunoscută pe care o întâlneşte este chiar poliţistul M.S., cu care, desigur, Ţ. a intrat în vorbă. Din vorbă în vorbă, a aflat că momentan H. lipseşte, apoi M., de curiozitate, l-a întrebat pe Ţ. dacă i-a dat sau nu „ceva” (mită) lui H., Ţ. i-a răspuns că deja i-a dat două milioane (ROL - nota mea, jud. R.M.R.) şi că are de gând să îi mai dea, M. i-a zis să nu îi mai dea nimic, apoi în curtea Poliţiei a intrat şi H., care l-a abordat în primul rând direct pe Ţ. („Ce faci, mă?”), apoi l-a întreabat pe Ţ. dacă „a adus martorul” (adică pe O.S. - nota mea, jud. R.M.R.), Ţ. a zis că nu, apoi dialogul a continuat, cei doi şi-au dat seama că niciunul nu are numărul de telefon mobil al lui O., pentru a-l contacta, Ţ. i-a dat lui H. numărul său de telefon mobil, pentru ca H. să-l poată contacta (pe Ţ.) oricând crede de cuviinţă, apoi, în repetate rânduri (de 3 ori) Ţ. i-a spus „voalat” lui H. că e pregătit să îi mai dea mită („io am venit pregătit, cum am vorbit...”), dar de fiecare dată H. l-a refuzat, implicit, dar ferm („N-are rost să te ţin lângă mine...”), hotărât (probabil), să îi mai ia vreun ban lui Ţ. doar după ce „rezolvă cu O.”, în sensul că, în prealabil, Ţ. „se împacă” cu O., apoi H. „îl pune” pe O. să dea o declaraţie cum că O. „îşi retrage plângerea”, iar apoi H. „clasează lucrarea”. Ţ. a pleacat.

Dar revine: peste aproximativ două ore, la ora 11:04, în faţa sediului Poliţiei Măgurele, din nou Ţ. discută cu H., evident că „pe aceeaşi temă”, din nou Ţ. îi oferă mită („Bre, eu am venit pregătit pentru matale...”), H. din nou îl amână.

Cinci ore mai târziu, la ora 16:08, cei doi se întâlnesc din nou în faţa sediului Poliţiei Măgurele, H. îi spune că între timp l-a contactat telefonic pe O., iar acesta a zis că e la Giurgiu, dar că va veni la Poliţie Măgurele în 30-40 de minute, Ţ. îi reaminteşte că a venit cu mita la el („...eu ţi-am zis ... am venit pregătit, nicio problemă... Da, nea P.?”), H. îl amână din nou („stai, că îl sun iar...”), apoi, la ora 16:12, cei doi intră în curtea Poliţiei, Curtea e relativ plină de prostituate (H. precizează că „le-a adunat p’astea după centură...”), H., mai în glumă, mai în serios, îl provoacă pe Ţ. să îşi aleagă o prostituată („Pe care o vrei?... uite, la bucată, una, două...”), Ţ. refuză, nu-i arde de aşa ceva, nu de-asta a venit el la Poliţie. Între timp H. îl sună din nou pe telefonul mobil pe O., apoi îi „pasează” telefonul lui Ţ., Ţ. află telefonic de la O. că „e plecat cu primarul prin comună” şi că nu are cum să mai ajungă în acea zi (vineri, 17 august 2012 - nota jud. RMR) la Poliţie, H. îi zice lui Ţ. să-i zică prin telefon lui O. să vină săptămâna viitoare să-şi retragă plângerea, apoi H. îi reiterează lui Ţ. faptul că e dispus să (mai) primească mită, dar după ce Ţ. şi cu O. se împacă: „Dacă vă înţelegeţi şi leşi banu’, şi vine mâine seară (O. - nota mea, jud. R.M.R.) să-şi retragă plângerea, eu mâine seară sunt de servici...”.

Toate dialogurile rezumate mai sus, purtate între M.S. şi Ţ. (iniţial) şi apoi între Ţ. şi H. (şi apoi între cei doi, de pe telefonul mobil al lui H., cu O.) au fost relatate integral la dosarul de urmărire penală şi aceste dialoguri (însoţite de imaginile video aferente) fiind stocate pe CD-ul existent în plicul numerotat la dosarul de urmărire penală, CD pe care e inscripţionat cu carioca de culoare neagră „17 august 2012 -1864/P/2012 - 900/DGA/2012”, CD pe care judecătorul dosarului de fond (R.M.R.) s-a semnat cu carioca de culoare albastră (dosar instanţă), CD-ul fiind ulterior vizionat în integralitate în şedinţă publică la termenul de judecată din 01 martie 2013.

Apoi, patru zile mai târziu, pe 21 august 2012 (marţi), Ţ. s-a prezentat din nou la sediul D.G.A., din nou i s-a montat „aparatura tehnică de înregistrare” şi din nou Ţ. s-a îndreptat spre sediul Poliţiei Măgurele pentru ca, într-un fel sau altul, să îşi rezolve „problema buteliilor”.

Astfel, la ora 09:08, în faţa sediului Poliţiei, Ţ. s-a întâlnit cu O., şi i-a propus „să se împace”. O. a fost de acord, dar a condiţionat „împăcarea” (retragerea plângerii pe care a depus-o la poliţie) de faptul ca Ţ. să-i plătească ultimul transport de butelii livrate, respectiv 850 RON. Ţ. a ripostat, invocând datoria de 2.000 RON (împrumutul pe care O. nu l-a restituit - am prezentat pe larg acest aspect mai sus, la pct. 1.4.a) din prezentele considerente), O. nu a recunoscut această datorie, discuţia a degenerat în ceartă, cei doi s-au ameninţat reciproc cu represalii legale (legate de comerţul cu butelii al fiecăruia). La un moment dat a apărut şi H., i-a întrebat dacă s-au împăcat, cei doi au refuzat să se împace, H. i-a propus lui Ţ. să revină după-amiază pentru a fi audiat, de asemenea, i-a cerut lui Ţ. să aducă şi martorul pe care l-a solicitat spre audiere.

Peste aproximativ o oră, la ora 10:25, Ţ. a revinit la sediul Poliţiei Măgurele, în faţa sediului s-a întâlnit cu H., Ţ. s-a plâns de atitudinea lui O., H. i-a răspuns că el (H.) oricum a fost „înţelegător”, că deocamdată a înregistrat plângerea lui O. cu „număr (de cartare - nota jud. R.M.R.) de lucrări diverse”, nu cu „număr de dosar penal”, deşi „trebuia să o înregistreze la penal”. Prin această ultimă precizare H. i-a dat clar de înţeles lui Ţ. faptul că Ţ. nu i-a dat (lui H.) degeaba acea primă „tranşă” de mită, de 200 RON. Dar Ţ. era în continuare frustrat, după părerea lui el a dat mită „ca să scape de dosar penal”, nu doar ca să se amâne momentul în care va fi învinuit în legătură cu comerţul cu butelii, aşa că, prefigurând faptul că oricum va fi tras la răspundere penală, Ţ. i-a cerut lui H. mita înapoi: „Băi, nea P., ştii ce zic eu? Te rog eu frumos să nu ne certăm. Îmi dai banii înapoi şi să facă ce vrea. Îmi dai banii înapoi (pe) care ţi i-am dat rândul trecut şi ... facă ce-o vrea! (Ţ. se referă la O. - nota mea, jud. R.M.R.). Îl bag în mă-sa cu buteliile lui cu tot.”

Ei bine, în acest moment al dialogului dintre cei doi, H. nu au negat că ar fi primit mită de la Ţ.! Dimpotrivă, H. a fost de acord (formal) să restituie mita primită, dar a invocat un prim subterfugiu: l-a minţit pe Ţ., zicând că a dat mita „mai departe”, lui M.S. Apoi, imediat, H. a mai invocat un subterfugiu, pretinzând că, de fapt, Ţ. i-ar fi dat lui mită doar 50 RON. Ţ., conştient că este „echipat” cu ,,aparatură tehnică de înregistrare”, a înţeles că tot ceea ce mai poate spera din „afacerea cu butelii cu O.” este doar o „dulce răzbunare” contra lui H. (care, de asemenea, s-a purtat rău cu el, în primul rând pentru că „s-a lăcomit” la mai multă şpagă decât chiar el a cerut iniţial, iar în al doilea rând pentru că, pentru mita primită, nu a „îngropat” dosarul „cu plângerea lui O.”, deşi aşa a promis). Aşa că Ţ. a acceptat ca H. să-i restituie şi doar 50 RON (oricum, e mai mult decât nimic...) şi era dispus şi să „aştepte” ca H. să „recupereze” banii daţi „mai departe” lui M.S.

În fine, pe măsură ce timpul trecea, tensiunea în dialogul dintre H. şi Ţ. creştea, H. i-a cerut lui Ţ. ca „pe loc” să dea o declaraţie în care să nominalizeze martorul (probabil este vorba despre martorul care, în versiunea lui Ţ., ar fi fost de faţă când Ţ. i-a dat 2.000 RON cu împrumut lui O.), Ţ. a refuzat, apoi ajunge într-un moment de maximă tensiune nervoasă, un moment în care „s-a săturat de tot şi de toate”, nu mai vrea să audă de nimic, doar îi repeta lui H., obsesiv, „mie îmi dai banu care ţi l-am dat”, H. i-a reamintit că nu a înregistrat dosarul „la penal”, ci „la diverse”, Ţ. i-a pus direct întrebarea „ţi-am dat banii?”, H. i-a confirmat din nou: ”Bă, ţi-i dau înapoi”.

Apoi, convins fiind că „aparatura tehnică de înregistrare” a înregistrat cuvintele lui H., Ţ. şi-a permis chiar să-l ameninţe pe H. că, dacă nu-i restituie mita, se duce să-l reclame, apoi a plecat, îndreptându-se spre maşina personală, marca D. parcată în apropiere. A intrat în maşină, a băgat cheia în contact şi, când să demareze, l-a văzut pe H. în dreptul portierei (portiera şoferului), H. i-a deschis portiera şi i-a întins lui Ţ. 5 hârtii de câte 10 RON fiecare, zicându-i „ia-ţi, bre, banii aici! Şi-i dau eu drumul la dosar cum trebuie”, Ţ. a luat cei 50 RON, apoi H. l-a ameninţat pe Ţ. că „îl mai împachetează” cu încă alte două dosare, Ţ. i-a răspuns „Da, bre, da”, şi apoi a părăsit zona îndreptându-se spre sediul D.G.A. din Popeşti Leordeni, unde ulterior a predat cei 50 RON primiţi de la H.

Tot acest „film” al zilei de 21 august 2012 este stocat pe CD-ul aflat în plicul numerotat la dosar urmărire penală; CD-ul a fost de asemenea semnat de judecător (R.M.R.) şi, de asemenea, toate cele trei fişiere stocate pe acest CD au fost vizionate în integralitate în şedinţa publică din data de 01 martie 2013.

Judecătorul fondului şi-a motivat considerentele pentru care s-a impus condamnarea inculpatului H.P., având în vedere următoarele aspecte:

În cele 9 declaraţii date până în prezent în cauză, inculpatul H. a prezentat, în sinteză, patru versiuni ale situaţiei de fapt de care este acuzat, adică o versiune în care a recunoscut că a primit mită 20 RON, şi 3 versiuni în care a susţinut că nu a primit mită, ci că a „găsit” 20 RON (într-o versiune: 50 RON) în maşină şi apoi , peste 9 zile, a aflat cine i-a băgat „fără voia lui” acei bani în maşină (în toate versiunile e vorba de Ţ.A...), aşa că i-a restituit (în cea de-a treia versiune „de nerecunoaştere” apare şi „ziua de muncă” plătită lui Ţ., pentru a se „depăşi” paradoxul evidenţiat mai sus, când am analizat cea de-a doua declaraţie a lui H. - paradoxul este, repetăm: cum e posibil să „găseşti” 20 RON în maşină şi apoi să restitui 50 RON, adică cu 30 RON mai mult decât ai „găsit” ???).

Cu toate acestea, deşi în cele 9 declaraţii date până în prezent în cauză inculpatul H. a prezentat, în sinteză, patru versiuni ale situaţiei de fapt de care este acuzat, în lipsa altor probe „în cauzare”, probabil că prezenta instanţă ar fi pronunţat achitarea (şi) a inculpatului H. în dosarul de faţă, prin raportare la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) C. proc. pen. Însă o astfel de soluţie este imposibilă deoarece tot restul materialului probatoriu administrat în cauză a confirmat vinovăţia inculpatului H. Astfel, procesele-verbale de consemnare a seriilor bancnotelor primite de martorul denunţător Ţ.A. de la inculpatul H., procesele-verbale de transcriere de convorbiri telefonice şi în mediul ambiental ce au relevanţă în cauză, declaraţiile coinculpatului M. (nici măcar coinculpatul M. nu poate afirma cu certitudine că H. nu a primit mită, ba dimpotrivă), precum şi toate declaraţiile martorului denunţător Ţ.A. au confirmat că H. i-a pretins mită lui Ţ.A., a luat mită de la acesta şi apoi i-a mai pretins o dată mită, că „e cam subţire pe criza asta”... (astfel cum am arătat pe larg mai sus, la pct. 1.4.f) din prezentele considerente).

Desigur, probele „centrale” pentru care s-a impus condamnarea inculpatului H.P. au fost înregistrările convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental ce au relevanţă în cauză, ştiut fiind că în orice dosar (penal sau civil) părţile sau martorii pot minţi, dar înregistrările convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental nu mint niciodată, decât dacă au fost „trucate”, această ultimă ipoteză fiind exclusă în prezenta cauză, pentru motivele arătate pe larg de către prezenta instanţă atunci când a respins cererea de expertizare a CD-urilor cu înregistrări existente la prezentul dosar (dosarul instanţei).

Faţă de aceste considerente teoretice, înregistrările convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental ce au avut relevanţă în cauză pentru a se impune condamnarea inculpatului H.P. sunt următoarele: cele redate la dosarul de urmărire penală (în dialogul dintre Ţ. şi M.S., la cererea lui M., adică nu din proprie iniţiativă, Ţ. i-a comunicat lui M. faptul că i-a dat lui H. 2 milioane ROL mită - şi ce motiv avea Ţ. să îl mintă pe M.?....), (în dialogul dintre Ţ. şi H. din data de 17 septembrie 2012, Ţ. i-a comunicat în mod repetat, de 5 ori - !!! - lui H. faptul că Heciu a venit pregătit exact ca data trecută ” - Ţ. referindu-se la data de 13 august 2012, când, la cererea lui H., i-a dat lui H. mită 200 RON - astfel cum am arătat pe larg mai sus, la pct. 1.4.e) din prezentele considerente, iar H. nu contestă niciodată, relativ la cele 5 situaţii când Ţ. îi reaminteşte că i-a dat mită, cum că de fapt Ţ. minte, că el, H., nu a primit mită de la Ţ.), (în dialogul tot dintre Ţ. şi H., tot din data de 17 septembrie 2012, dar la ora 16 şi 12, H. din proprie iniţiativă i-a comunicat lui Ţ. faptul că va rezolva dosarul lui Ţ. cu buteliile, dar cu două condiţii: prima este ca Ţ. şi cu O. să se înţeleagă, iar a doua este ca Ţ. „să lase banu” încă o dată către H. - astfel cum am arătat pe larg mai sus, la pct. 1.4.h) din prezentele considerente ...) şi cele redate (din dialogul dintre Ţ. şi H. din data de 21 august 2012 a rezultat cu claritate că H. i-a precizat lui Ţ. faptul că el (H.) oricum a fost „înţelegător”, că deocamdată a înregistrat plângerea lui Od. cu „număr de cartare de lucrări diverse”, nu cu „număr de dosar penal”, deşi „trebuia să o înregistreze la penal”, prin această precizare H. i-a dat clar de înţeles lui Ţ. faptul că Ţ. nu i-a dat (lui H.) degeaba acea primă „tranşă” de mită, de 200 RON, apoi Ţ., în continuare frustrat că presimte că H. nu îl „scapă de dosar penal”, îi cere lui H. mita înapoi - de 4 ori - dosar urmărire - moment în care H. nu a negat că ar fi primit mită de la Ţ., dimpotrivă, H. a fost de acord (formal) să restituie mita primită, dar l-a minţit pe Ţ., zicând că a dat mita „mai departe”, lui M.S., apoi, imediat, H. a minţit din nou, pretinzând că, de fapt, Ţ. i-ar fi dat lui mită doar 50 RON, Ţ. a acceptat ca H. să-i restituie şi doar 50 RON (oricum, e mai mult decât nimic...) , apoi Ţ. i-a pus direct întrebarea lui H. „ţi-am dat banii?”, H. i-a confirmat din nou: ”Bă, ţi-i dau înapoi”, apoi Ţ. l-a ameninţat pe H. că, dacă nu-i restituie mita, se duce să-l reclame, apoi pleacă, îndreptându-se spre maşina personală, apoi, când să demareze, l-a văzut pe H. în dreptul portierei (portiera şoferului), H. i-a deschis portiera şi i-a întins lui Ţ. 5 hârtii de câte 10 RON fiecare, zicându-i „ia-ţi, bre, banii aici - astfel cum am arătat pe larg mai sus, la pct. 1.4.i) din prezentele considerente).

Pe de altă parte, judecătorul fondului a considerat că acţiunile coinculpatului M.S. în legătură cu acuzaţiile de luare de mită formulate împotriva inculpatului H.P. nu întrunesc toate elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită atât cu privire la conţinutul obiectiv, întrucât cuvintele şi gesturile proferate de inculpatul M.S. în data de 13 august 2012 nu au fost apte pentru a-l întări pe inculpatul H. în rezoluţiunea delictuală de a-i pretinde mita lui Ţ., cât şi cu privire la conţinutul subiectiv al infracţiunii, întrucât acţiunile inculpatului M.S. nu conturează, fără dubiu, că a acţionat cu intenţie, fie şi indirectă, de a-l întări pe inculpatul H. în rezoluţia delictuală de a pretinde şi primi mita de la martorul Ţ.A.

Cu privire la încadrarea juridică dată faptelor deduse judecăţii, judecătorul fondului la termenul de judecată din 21 iunie 2013, în baza art. 334 vechiul C. proc. pen., a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice în cauză, cu privire la cei doi inculpaţi, astfel:

- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H.P., din infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.S., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În concluziile puse cu privire la această chestiune, procurorul de şedinţă a apreciat că, dimpotrivă, în cauză s-ar impune schimbarea încadrării juridice cu privire la cei doi inculpaţi, astfel:

- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H.P., din infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.S., din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la cele două „variante” de încadrare juridică toţi participanţii au avut pe rând cuvântul la termenele de judecată din 21 iunie 2013 şi din 20 septembrie 2013.

Deliberând sub acest aspect, judecătorul a constatat, din punct de vedere teoretic, în esenţă, că infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. este prezentată ca „variantă tip” în alin. (1), iar în alin. (2) este prezentată ca o „formă agravantă” a aceleiaşi infracţiuni. Prin urmare, s-a apreciat că încadrarea juridică reţinută în rechizitoriu atât la secţiunea „în drept”, cât şi în „dispozitivul” rechizitoriului (art. 254 C. pen., fără a se preciza nici un aliniat) este de natură a induce un dubiu cu privire la „forma” infracţiunii pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată (varianta tip sau varianta agravantă).

Astfel, în art. 254 C. pen. s-au prevăzut următoarele:

- alin. (1): Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

- alin. (2): Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

- alin. (3): Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Faţă de cele ce preced, judecătorul a considerat că diferenţa esenţială dintre „varianta tip” a infracţiunii [art. 254 alin. (1) C. pen.] şi „varianta agravantă” a aceleiaşi infracţiuni [art. 254 alin. (2) C. pen.] este aceea că în „varianta agravantă” autorul faptei (inculpatul dedus judecăţii) trebuie să fie „un funcţionar cu atribuţii de control”.

Raportând aceste consideraţii teoretice la speţa de faţă, instanţa a constatat că la dosar sunt probe că ambii inculpaţi sunt „funcţionari” (poliţişti cu atribuţii de poliţie judiciară, respectiv de constatare şi sancţionare a contravenţiilor rutiere), dar nu există vreo probă la dosar în sensul că inculpaţii ar fi „funcţionari cu atribuţii de control”.

Prin urmare, faţă de aceste argumente, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanţa a respins ca neîntemeiate cererile procurorului de şedinţă, de schimbare a încadrărilor juridice, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.P., din infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.S. din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Dimpotrivă, faţă de aceleaşi argumente, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanţa a admis cererea, pusă în discuţie din oficiu, de schimbare a încadrării juridice în ceea ce îi priveşte pe ambii inculpaţi şi, în consecinţă, a dispus, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.P., schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.S., schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi inculpatul H.P.

Prin decizia penală nr. 380 din 27 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, admiterea apelurilor declarate de inculpatul H.P. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov împotriva sentinţei penale nr. 140 din 3 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia penală, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi rejudecând:

În baza art. 81 C. pen. a suspendat executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului H.P. pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul M.S. la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţia de poliţist - pe o durată de 4 ani.

În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului M.S. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţia de poliţist.

În temeiul art. 81 C. pen. a suspendat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale cu privire la inculpatul M.S.

A obligat pe inculpatul M.S. la 700 RON cheltuieli judiciare statului.

Împotriva hotărârii definitive pronunţată de instanţa de apel, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În motivele scrise şi în susţinerile orale se arată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.S. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 este nelegală.

Prin încheierea nr. 83/RC din 23 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 2080/93/2012, s-a dispus admiterea în principiu a recursului în casaţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în casaţie prin prisma criticilor formulate constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Din actele cauzei rezultă că în sarcina inculpatului M.S. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, prin cuvintele şi gesturile proferate de inculpat la data de 13 august 2012, a întărit rezoluţia infracţională a inculpatului H.P. de a pretinde o sumă de bani de la denunţătorul Ţ.A.

Potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen., fapta funcţionarului care direct sau indirect pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini sau de a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Limitele de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare sunt identice şi pentru instigator şi complice [art. 27 alin. (1) C. pen.] cu menţiunea că la stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii.

În fine, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000 modifică numai limita maximă care poate fi majorată.

În speţă, instanţa de apel a reţinut vinovăţia inculpatului M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, stabilind însă o pedeapsă nelegală, în condiţiile în care aceasta putea fi coborâtă sub minimul special doar în ipoteza reţinerii circumstanţelor atenuante.

De asemenea, inculpatul nu a fost judecat în procedură simplificată care ar fi permis reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Se impune a se reţine şi faptul că, chiar dacă s-ar aprecia că pot fi reţinute circumstanţe judiciare atenuante pentru inculpatul M.S., care să permită coborârea pedepsei sub minimul special, acest aspect nu mai poate fi examinat în recurs în casaţie, scopul acestei căi de atac fiind, astfel cum rezultă din art. 433 C. proc. pen., judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Această concluzie rezidă din întreaga reglementare a recursului în casaţie prevăzută în Secţiunea a 2-a, Capitolul V C. proc. pen.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În măsura în care instanţa care judecă recursul în casaţie infirmă hotărârea atacată, o casează, lipsind-o de efecte juridice putând dispune fie achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal ori înlăturarea greşită a aplicării legii, fie rejudecarea de către instanţa de apel ori de către instanţa competentă material sau după calitatea persoanei.

Spre deosebire de reglementarea recursului în C. proc. pen. din 1968, care era o cale de atac preponderent de reformare - în caz de casare a hotărârii instanţa de recurs putând ea însăşi să pronunţe o nouă hotărâre - în actualul C. proc. pen. recursul în casaţie este o cale de atac exclusiv de anulare.

Ca atare, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 380 din 27 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va desfiinţa, în parte, decizia numai în ceea ce priveşte pe inculpatul M.S. şi numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei şi în rejudecare va majora pedeapsa, pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 de la 2 ani la 3 ani închisoare.

Vor fi reţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 380 din 27 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2080/93/2012 (3936/2013).

Desfiinţează în parte decizia numai în ceea ce îl priveşte pe intimatul inculpat M.S. şi numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicată acestuia şi, rejudecând în aceste limite:

Majorează pedeapsa aplicată intimatului inculpat M.S. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 de la 2 ani, la 3 ani închisoare şi termenul de încercare stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 81 C. pen. de la 4 ani, la 5 ani.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei penale atacate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.S., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat H.P., în sumă de 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2441/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2462/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2441/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 2462/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002), (Legea 161/2003 modificată ICCJ. Decizia nr. 2465/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 248/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recurs