ICCJ. Decizia nr. 2488/2014. Penal. Contestaţia la executare (art.598 NCPP). Contestaţie(NCPP)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2488/2014
Dosar nr. 394/44/2014
Şedinţa publică din 8 septembrie 2014
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală W.131/F din 30 iunie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul P. (fost B.) Gh. împotriva Sentinţei penale nr. 36/F din 7 februarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat M.A.), s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Galaţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 36/F din 3 februarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 65/A din 25 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 132 alin. (4) şi 6 din Legea nr. 302/2004 (în forma nemodificată prin Legea nr. 300/2013), s-a recunoscut Decizia penală nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Special Secţia 4 - Bakirkoy, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală 6 - Turcia şi s-a substituit pedepsei de 10 ani închisoare, aplicată condamnatului P. (fost B.) Gh. pentru săvârşirea infracţiunilor de „tâlhărie" şi „lovire", o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de „tâlhărie" prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen.
S-a dedus din durata pedepsei perioada executată de condamnat în Turcia, respectiv 2 zile supraveghere, de la 28 aprilie 2001 la 29 aprilie 2001 şi 1334 zile închisoare, de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004.
S-a substituit pedepselor complementară şi accesorie, aplicate prin Decizia penală mai sus arătată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei principale şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei.
S-a dispus ca suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se fie virată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (av. D.C.A.).
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:
Prin Adresa înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 1215/44/2013 din 12 noiembrie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a transmis cererea formulată de autorităţile judiciare din Turcia privind recunoaşterea şi punerea în executare a Deciziei penale nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Special Secţia 4 - Bakirkoy, faţă de condamnatului P. (fost B.) Gh.
La data sesizării instanţei, procedura de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, formulată de autoritatea competentă a statului străin solicitant, era reglementată de art. 132 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, pentru ca ulterior, prin art. I pct. 47 din Legea nr. 300 din 15 noiembrie 2013, aceste dispoziţii să fie modificate, sediul materiei constituindu-l în prezent art. 134 - 139 din Legea nr. 302/2004.
Cu toate acestea, potrivit art. III din Legea nr. 300 din 15 noiembrie 2013, cererile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. I rămân să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii în vigoare la data sesizării lor, astfel încât instanţa, ţinând seama de data sesizării cu prezenta cerere, a avut în vedere la soluţionarea cauzei dispoziţiile Legii nr. 302/2004, nemodificată prin Legea nr. 300/2013.
Raportat la cele mai sus arătate, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 302/2004, instanţa, ascultând concluziile procurorului şi declaraţiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar în cazul în care pedeapsa pronunţată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române.
Cu privire la condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaşterea unei hotărâri penale străine, s-a reţinut că acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform cărora:
Recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă:
a) România şi-a asumat o asemenea obligaţie printr-un tratat internaţional la care este parte;
b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994;
c) nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau pentru o infracţiune militară care nu este o infracţiune de drept comun;
d) respectă ordinea publică a statului român;
e) hotărârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române;
f) nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane în România;
g) nu s-a pronunţat o condamnare pentru aceleaşi fapte împotriva aceleiaşi persoane într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.
În speţă, din actele transmise de autorităţile judiciare din Turcia, a rezultat că prin Decizia penală nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Special Secţia 4 -Bakirkoy, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală 6 - Turcia, s-a dispus condamnarea lui P. (fost B.) Gh. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de „tâlhărie" şi „lovire".
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că, la data de 27 aprilie 2001, împreună cu numiţii L.R. şi S.D., condamnatul P. (fost B.) Gh. a agresat două persoane, care au suferit leziuni vindecabile în 25 zile, respectiv 10 zile îngrijiri medicale, sustrăgând din locuinţa acestora suma de 3.250 dolari şi mai multe bijuterii.
Curtea de apel a constatat că o astfel de faptă constituie infracţiunea de „tâlhărie", prevăzută de C. pen. în art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) şi f) şi sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Faţă de cele mai sus arătate, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 131 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind recunoaşterea unei hotărâri penale străine şi că nu există motive pentru a respinge cererea formulată de autorităţile judiciare din Turcia, curtea de apel a admis cererea formulată şi, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (4) din legea anterior menţionată, a substituit pedepsei principale aplicate prin Decizia penală nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Special Secţia 4 - Bakirkoy, o pedeapsă corespunzătoare, potrivit legii penale române.
În acest sens, s-a constatat că pedeapsa aplicată se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal în vigoare, aplicabil în cauză ca lege penală mai favorabilă întrucât potrivit C. pen. din 1969, în vigoare la data faptei, pedeapsa prevăzută era mult mai aspră, respectiv închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Curtea de apel a substituit pedepsei aplicate prin hotărârea ce se va recunoaşte o pedeapsă echivalentă, nefiind posibil să se facă o individualizare a pedepsei, potrivit criteriilor prevăzute de legea penală română, câtă vreme aceasta se încadrează în limitele de pedeapsă cu care Codul penal românesc sancţionează fapta comisă de condamnat.
În consecinţă, s-a dispus aplicarea faţă de condamnat a pedepsei de 10 ani închisoare, din care s-au dedus perioadele executate în Turcia, respectiv 2 zile supraveghere, de la 28 aprilie 2001 la 29 aprilie 2001 şi 1334 zile închisoare, de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004.
Din această perspectivă, s-a apreciat că nu este just faţă de condamnat să se dispună executarea restului de pedeapsă de 6 ani, 4 luni şi 4 zile întrucât, pe de o parte, nu aceasta a fost pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare din Turcia, iar pe de altă parte, prin dispunerea executării restului de pedeapsă s-ar ajunge la o prelungire nejustificată a perioadei pe care condamnatul va trebui să o execute efectiv pentru a putea beneficia de liberarea condiţionată conform legii penale române.
Astfel, în cazul pedepsei de 10 ani închisoare, condamnatul ar putea beneficia de liberarea condiţionată după executarea a 6 ani şi 8 luni închisoare, din care s-ar deduce perioada executată în Turcia de 3 ani, 7 luni şi 26 de zile, rămânând deci să execute efectiv 3 ani şi 5 zile, pe când în cazul aplicării unei pedepse de 6 ani, 4 luni şi 4 zile, condamnatul s-ar putea libera condiţionat după executarea efectivă a 4 ani, 2 luni şi 22 de zile.
Sub un alt aspect, s-a constatat că prin hotărârea autorităţilor turce s-a aplicat condamnatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor cetăţeneşti pe toată viaţa şi pedeapsa accesorie a interzicerii acestor drepturi până la executarea pedepsei, astfel că, reţinându-se că aceste pedepse sunt prevăzute pentru infracţiunea comisă şi de legea penală română, au fost aplicate condamnatului, adaptându-se conţinutul şi cuantumul acestora potrivit C. pen. român.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 65 din 25 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei hotărâri pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, condamnatul P.Gh. a formulat contestaţie la executare, potrivit art. 598 C. proc. pen.
În susţinerea contestaţiei, acesta a arătat că pedeapsa de 10 ani închisoare ce i-a fost aplicată de autorităţile turce şi a fost recunoscută de o instanţă din România, a fost executată în perioada 2001 - 2004, respectiv pe 28 şi pe 29 aprilie 2001, două zile de supraveghere şi de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004 (1.344 zile), când printr-o hotărâre a Tribunalului Special Secţia 4 - Bakirkoy, s-a constatat că există o lege mai favorabilă şi s-a dispus încetarea executării pedepsei.
Ca atare, s-a reţinut că se poate considera că pedeapsa a fost executată sau s-ar pune în discuţie perioada care a mai rămas de executat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 598 lit. d) C. proc. pen.
Contestaţia la executare a fost apreciată ca fiind nefondată.
S-a reţinut că, potrivit art. 598 C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Analizând contestaţia formulată de condamnatul P. (fost B.) Gh., instanţa a reţinut următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2003/322 din 22 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Special Secţia 4 - Bakirkoy, definitivă prin Decizia penală nr. 2012/4752 din 14 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală 6 Turcia, s-a dispus condamnarea lui P. (fost B.) Gh. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
Această hotărâre a fost recunoscută de o instanţă din România (Curtea de Apel Galaţi), fiind substituită pedepsei de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi lovire, o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen. român.
S-a dedus din pedeapsă perioada pe care a executat-o condamnatul în Turcia, respectiv 2 zile de supraveghere, de la 28 aprilie 2001 la 29 aprilie 2001 şi 1.344 zile închisoare de la 30 aprilie 2001 la 24 decembrie 2004.
Prin sentinţa contestată a fost recunoscută întreaga pedeapsă, din care au fost deduse perioadele executate, în mod corect reţinându-se că nu este just faţă de condamnat să se dispună executarea restului de pedeapsa de 6 ani, 4 luni şi 4 zile, având în vedere că s-ar ajunge la o prelungire nejustificată a perioadei pe care condamnatul va trebui să o execute efectiv pentru a putea beneficia de liberarea condiţionată conform legii penale române.
Astfel, a rezultat că este în avantajul condamnatului să i se recunoască întreaga pedeapsă din care să se deducă perioada executată pentru a se putea libera mai repede.
S-a reţinut că, în cazul pedepsei de 10 ani închisoare, condamnatul ar putea beneficia de liberarea condiţionată după executarea a 6 ani şi 8 luni închisoare, din care s-ar deduce perioada executată în Turcia de 3 ani, 7 luni şi 26 de zile, acesta urmând să execute efectiv 3 ani şi 5 zile. Or, în cazul aplicării unei pedepse de 6 ani, 4 luni şi 4 zile, condamnatul s-ar putea libera condiţionat după executarea efectivă a 4 ani, 2 luni şi 44 zile.
Totodată, a fost avut în vedere că sentinţa penală pronunţată de Curtea de Apel Galaţi împotriva căreia a fost promovată contestaţia la executare a fost verificată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind pronunţată Decizia penală nr. 65 din 25 martie 2014.
Ca atare, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare promovată de condamnatul P.Gh.
Împotriva Sentinţei penale nr. 131/F din 30 iunie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie condamnatul P.G., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 25 iulie 2014.
La termenul de judecată din 8 septembrie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei, susţinând că aceasta a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.
Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul contestatorului condamnat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie este tardivă, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 597 alin. (7) C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
În prezenta cauză, sentinţa instanţei de fond a fost comunicată contestatorului condamnat P.Gh. la data de 11 iulie 2014.
Cu toate acestea, se constată că exercitarea căii de atac a contestaţiei s-a realizat abia la data de 18 iulie 2014, rezultând în aceste condiţii depăşirea termenului legal de 3 zile prevăzut de dispoziţiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen.
Se reţine în acest sens că instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.
Dispoziţiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecinţele nerespectării termenului înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual, sancţiune ce constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremtoriu prevăzut de lege.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de condamnatul P.Gh. împotriva Sentinţei penale nr. 131/F din 30 iunie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de condamnatul P.Gh. împotriva Sentinţei penale nr. 131/F din 30 iunie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze eu minori.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2487/2014. Penal. Contestaţia la executare... | ICCJ. Decizia nr. 2489/2014. Penal. Contestaţia la executare... → |
|---|
