ICCJ. Decizia nr. 2160/2014. Penal

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2160/2014

Dosar nr. 472/32/2012

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 132/D din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău s-a dispus:

I. În baza art. 10 lit. g) cu art. 11 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) din C. pen., art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 37 lit. a) din C. pen. şi art. 290 din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

II. A fost condamnat inculpatul P.I., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

1. pentru art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 13 din C. pen. şi art. 320/1 din C. proc. pen., faptă din perioada iunie 2002 - iunie 2005, prin schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) din C. pen.

2. pentru art. 215 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. şi art. 320/1 din C. proc. pen. - faptă din august 2004 - iunie 2005, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a descontopit pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) din C. pen. aplicată prin Sentinţa penală nr. 1306 din 28 iunie 2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 382 din 9 octombrie 2012 a Tribunalului Braşov, în pedepsele:

a) 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) din C. pen.;

b) 4 ani închisoare;

c) 4 ani şi 6 luni închisoare;

d) 4 ani şi 6 luni închisoare;

S-a înlăturat sporul de 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-au contopit pedepsele de la punctele a), b), c) şi d) în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen., la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen.;

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.

S-a dedus din pedeapsa de executat perioada executată de la 27 iulie 2005 - 8 august 2005; 6 septembrie 2005 - 8 mai 2010; 28 august 2012 - 5 februarie 2013.

S-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza Sentinţei penale nr. 1306 din 28 iunie 2012 a Judecătoriei Braşov şi emiterea unui nou mandat de executare conform dispoziţiilor prezentei hotărâri.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente PF D.O. din Comăneşti, la plata către partea vătămată - parte civilă SC R.C. SRL Săcele Braşov a sumei de 104.007, 77 RON; către partea vătămată - parte civilă SC V. SRL Bacău a sumei de 46.884, 05 RON; către partea vătămată - parte civilă SC P. SRL Craiova a sumei de 14.218,83 RON, către partea vătămată - parte civilă SC S.S. SRL Mărgineni a sumei de 9.229,4 RON.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.M. SRL Comăneşti la plata către partea vătămată - parte civilă SC P.D&V SRL Iaşi a sumei de 7.353,5 RON; către partea vătămată - parte civilă SC E.U. SRL Vaslui a sumei de 38.285, 45 RON.

În baza art. 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea înscrisului fals, respectiv aviz de însoţire a mărfii seria B IBA nr. Y din 31 mai 2004.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.P. SRL Comăneşti la plata către partea vătămată Ministerul Finanţelor - Agenţia de Administrare Fiscală Bucureşti a sumei de 656.200 RON cu dobânzi şi accesorii aferente debitului până la achitarea în totalitate a prejudiciului.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii a prezentei hotărâri după rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 334/P/2008 din data de 15 mai 2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin CEC-uri, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen., infracţiuni la Legea cecului prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 şi infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen.

Prin Rechizitoriul nr. 350/P/2008 din data de 19 noiembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen.

În fapt, Tribunalul a reţinut că în data de 27 iulie 2004, respectiv 11 august 2004, inculpatul a lăsat ca mijloc de plată, fila CEC nr. X1 în valoare de 41.140, 79 RON şi fila nr. X2 în valoare de 62.866, 98 RON, către SC "R." SRL Săcele în calitate de împuternicit al AF D.O.V. SRL Comăneşti, pentru cele 2 file CEC achiziţionând produse metalurgice.

Filele CEC au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil în cont, fapta fiind dovedită cu actele dosarului şi declaraţia martorei P.C.T.

În 12 august 2004, inculpatul ca administrator al AF D.O.V. din Comăneşti, a emis fila CEC nr. X3 în valoare de 46.884, 25 RON, către SC "V." SRL Bacău, filă refuzată pentru lipsă disponibil în cont, faptă ce se dovedeşte cu actul la dosar şi recunoaşterea de către inculpat.

În data de 23 august 2004, inculpatul în calitate de administrator al AF D.O.V., a emis fila CEC nr. X4 în valoare de 14.218, 83 RON, refuzată ulterior pentru lipsă disponibil în cont, faptă dovedită cu actul depus la dosarul cauzei.

În data de 11 octombrie 2004, inculpatul, în calitate de administrator al SC "B.P.C." SRL Comăneşti, a emis fila CEC nr. X5 în valoare de 9229,44 RON către SC "S.S." Mărgineni, filă CEC refuzată pentru lipsă disponibil în cont, fapta dovedindu-se cu actul la dosarul cauzei şi declaraţiile martorilor.

În luna mai 2005, inculpatul s-a prezentat în calitate de asociat al numitului D.M. la SC "B.M.C." şi a achiziţionat de la SC "P.D&V" SRL Iaşi, un număr de telefoane în valoare de 7.353,5 RON, pentru care a emis fila CEC nr. X6, refuzată ulterior la plată pentru lipsă disponibil în cont, fapta fiind dovedită cu declaraţia martorei A. şi fila CEC depusă la dosar.

În data de 15 iunie 2005, inculpatul a emis pentru mărfuri livrate de SC "E.U." SRL Vaslui, file CEC de la societatea la SC "B.M.C." SRL Comăneşti, respectiv filele CEC nr. X7, X8 şi X9 în valoare totală de 38.285, 45 RON, fără disponibil în cont şi refuzate la plată, faptă dovedită cu declaraţia martorilor şi actele în cauză.

În data de 22 noiembrie 2005, inculpatul ca administrator al SC "R.P." SRL Comăneşti, a emis în fals un aviz de expediţie cu seria B IBA nr. Y, pe care l-a completat în fals pentru cantitatea de 47,1 m.c. cherestea către SC "M.I." SRL Dărmăneşti, faptă probată prin recunoaşterea inculpatului, declaraţii de martori şi actele în cauză.

De asemenea, în calitate de administrator al SC "R.P." SRL Comăneşti, în perioada 2002 - 2005, inculpatul nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii operaţiunile comerciale desfăşurate, aducând un prejudiciu statului, nerecuperat, în valoare de 508.108,35 RON, solicitată de partea civilă ANAF - Agenţia de Administrare Fiscală, prejudiciu care în urma unei expertize realizate în cauză a fost valorizat la suma de 632.057,8 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

În această perioadă, 2002 - 2005, inculpatul a emis un număr de 35 facturi fiscale, pe care nu le-a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii, valorile acestor facturi nefiind depuse şi declarate organelor fiscale abilitate.

Această faptă săvârşită în perioada 2002 - 2005 a fost dovedită cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului, cu actele de control întocmite de direcţiile fiscale, precum şi cu actele de control încrucişat făcute de societăţile cu care societatea inculpatului a desfăşurat respectivele relaţii comerciale, cu raportul de expertiză contabilă şi declaraţiile martorilor din lucrări audiaţi în legătură cu această situaţie.

Prezent în instanţă, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul P.I. a declarat că recunoaşte faptele reţinute prin actul de sesizare nr. 350/P/2008 şi nr. 334/P/2008 a Judecătoriei Moineşti şi a solicitat potrivit dispoziţiilor art. 320/1 din C. proc. pen. ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cerere care a fost admisă de către instanţa de judecată întrucât din probele administrate a rezultat că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Referitor la faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 290 din C. pen., raportat la momentul săvârşirii acestor fapte penale (mai 2004 - mai 2005) s-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 121 şi 122 din C. pen., a intervenit prescripţia răspunderii penale, situaţie în care instanţa a dispus potrivit art. 10 lit. g) cu art. 11 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.I. pentru aceste fapte menţionate mai sus.

În drept, faptele inculpatului de a nu înregistra în evidenţele contabile ale SC R.P. SRL Comăneşti, toate operaţiunile comerciale desfăşurate şi veniturile realizate în perioada iunie 2002 - iunie 2005 prejudiciind bugetul de stat, precum şi aceea de a înşela în perioada august 2004 - iunie 2005 un număr de 5 societăţi prin emiterea unor CEC-uri fără a avea disponibil în cont, cauzându-le un prejudiciu de 208.891,7 RON întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 13 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 41 din C. pen., texte de lege în baza cărora s-a dispus condamnarea sa.

Fiind stabilită vinovăţia inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia, fiind avute în vedere la individualizarea pedepsei criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 din C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, condiţiile şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite infracţiunile, perioada îndelungată, valoarea prejudiciului şi faptul că acesta nu a fost recuperat, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal şi a mai cunoscut rigorile legii penale, fiind cunoscut cu antecedente penale.

Inculpatului i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen.

Referitor la antecedentele penale ale inculpatului s-a constatat că acesta a fost condamnat în nenumărate rânduri pentru infracţiuni cu caracter economic, înşelăciuni, falsuri, evaziuni fiscale, fapte săvârşite în perioada 2002 - 2005 şi care sunt concurente cu faptele din prezenta cauză.

Pe latură civilă s-a constatat că părţile vătămate SC R.C. SRL Săcele - Braşov, SC V. SRL Bacău, SC P. SRL Craiova, SC S.S. SRL Mărgineni, SC P.D&V SRL Iaşi, SC E.U. SRL Vaslui şi A.N.A.F. Bucureşti, s-au constituit părţi civile cu sumele ce reprezintă prejudiciu rămas nerecuperat în urma comiterii faptelor de către inculpatul P.I.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale respectiv vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei ilicite, raportul de cauzalitate între aceasta şi prejudiciul cauzat, a fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile.

S-a dispus anularea înscrisului fals, respectiv aviz de însoţire a mărfii seria B IBA nr. Y din 31 mai 2004.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea către O.R.C. a unei copii a prezentei hotărâri după rămânerea definitivă a acesteia.

Împotriva sentinţei penale mai sus menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul P.I. pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 7 din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi apelantul inculpat P.I. împotriva Sentinţei penale nr. 132/D din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Bacău, cu privire la aplicarea dispoziţiilor privind starea de recidivă postcondamnatorie şi la temeiul legal reţinut pentru desfiinţarea înscrisului redactat în fals.

S-a dispus desfiinţarea sentinţei penale sub aceste aspecte, s-a reţinut cauza spre rejudecare, şi s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor legale privind recidiva postcondamnatorie, prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. de la încadrarea juridică dată infracţiunii prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut aplicarea dispoziţiilor legale privind recidiva postcondamnatorie, prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. la încadrarea juridică dată infracţiunii prev. de art. 290 C. pen.

S-a reţinut ca temei legal dispoziţiile art. 170 C.proc.pen. corob. cu art. 348 C.proc.pen. pentru desfiinţarea înscrisului redactat în fals de inculpat.

S-a înlăturat aplicarea art. 445 C.proc.pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Analizând sentinţa penală atacată, atât sub aspectul motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept existente, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, prevăzut de art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate sunt în parte întemeiate pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare

Tribunalul Bacău a motivat în mod corespunzător hotărârea apelată, respectând dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., motivarea hotărârii fiind însuşită de instanţa de control judiciar cu completările care vor fi făcute, în raport şi de susţinerile făcute de apelantul inculpat prin apărător.

Infracţiunea de evaziune fiscală reprezintă, în materialitatea ei, o infracţiune de prejudiciu, dar şi de pericol şi se poate realiza prin mai multe forme, inclusiv prin sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; ş.a.

În cauză s-a reţinut că inculpatul apelant, persoană cunoscută cu antecedente penale, pe o perioadă îndelungată de timp, respectiv pe parcursul anilor 2002 - 2005 nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii operaţiunile comerciale desfăşurate, aducând statului un prejudiciu important, evidenţiat de actele contabile, activitate infracţională care a continuat prin inducerea în eroare prin manopere dolosive a cinci societăţi comerciale, partenere de afaceri, care au fost prejudiciate cu sume de bani, de asemenea importante şi care impun sancţionarea inculpatului proporţional cu gravitatea faptelor sale.

Ca urmare, fapta de a nu evidenţia în actele contabile 35 de facturi fiscale, modalitate aleasă de inculpat cu scopul de eludare a obligaţiilor fiscale constituie infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, hotărârea primei instanţe fiind legală şi temeinică sub acest aspect.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului şi pentru săvârşirea în formă continuată de infracţiuni la Legea cecului, reţinându-se în sarcina inculpatului că a emis mai multe file cec cu menţiuni false şi fără a exista disponibil în cont, acuzaţii care au fost dovedite prin actele depuse la dosar şi a căror temeinicie nu a putut fi înlăturată de inculpat prin probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale şi care au condus la poziţia de recunoaştere din partea apelantului.

Pentru aceste infracţiuni, dar şi în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu ocazia judecării pe fond a cauzei instanţa de fond a constatat întemeiat că a intervenit o cauză de înlăturare a răspunderii penale, şi justificat a dispus încetarea procesului penal în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. g din C.proc.pen. însă a omis să constate că pentru infracţiunile la legea cecului nu sunt îndeplinite condiţiile privind recidiva postcondamnatorie şi respectiv, că aceste dispoziţii de agravare a pedepsei trebuiau reţinute pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nelegalităţi care vor fi înlăturate prin hotărârea instanţei de control judiciar.

În ceea ce priveşte cuantumul fiecărei pedepse aplicate inculpatului, pentru infracţiunile de evaziune şi înşelăciune, infracţiuni recunoscute în totalitate de inculpat, poziţie care s-a materializat în beneficiul reducerii cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de legiuitor, şi indirect la reducerea cuantumului pedepselor aplicate, instanţa de recurs a constatat că prima instanţă a ţinut cont de dispoziţiile art. 72 C. pen., prevederi care reprezintă coordonate pe baza cărora se realizează în mod concret individualizarea pedepsei, în raport cu fapta comisă, astfel încât sancţiunea aplicată răspunde cerinţelor scopului preventiv, coercitiv şi educativ prevăzute de art. 52 C. pen. Pedeapsa aplicată reflectă echilibrul atât sub aspectul naturii ei cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare şi nu este cu nimic excesivă.

Cu privire la sporul de pedeapsă reţinut în sarcina inculpatului, de 3 ani închisoare, este de observat că instanţa de fond a ţinut cont de autoritatea de lucru judecat asupra sporului de pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare reţinut în sarcina inculpatului prin sentinţa penală anterioară (Sentinţa penală nr. 1306 din 28 iunie 2012 pronunţată de Judecătoria Braşov), şi pe de altă parte, majorarea acestui spor de pedeapsă de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare nu este cu nimic exagerat raportat la cele două pedepse aplicate în cauză de 3 ani închisoare şi respectiv de 4 ani închisoare, dar şi la cele patru pedepse aplicate anterior de 5 ani închisoare, 4 ani închisoare, 4 ani şi 6 luni închisoare şi respectiv de 4 ani şi 6 luni închisoare, pedepse aplicate definitiv şi pentru care s-a impus o nouă individualizare a sporului de pedeapsă în raport de noile pedepse aplicate în cauză, acest spor reţinut de prima instanţă nu este cu nimic exagerat ci de natură să acorde eficienţă dispoziţiilor legale privind corecta individualizare a sancţiunii aplicate şi prevederilor legale privind reintegrarea socială a inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, inculpatul P.I. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., a solicitat individualizarea pedepsei şi înlăturarea sporului aplicat.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat P.I. prin raportare la dispoziţiile art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385⁶ C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385⁹ C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 385¹⁰ C. proc. pen. prevede în alineatul 2¹, că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze minori şi familie, la data de 14 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se reţine, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi acest caz de casare, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, or, în speţă, recurentul inculpat P.I. a criticat hotărârile pronunţate sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată, situaţie exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine că, în cauză, primul termen de recurs a fost stabilit la data de 25 iunie 2014, iar de la data pronunţării deciziei în apel, 14 ianuarie 2014 şi până la soluţionarea recursului, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidenţă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare a abrogării unor texte de lege cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Înalta Curte, constată că inculpatul P.I. a fost condamnat după cum urmează:

- pentru art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 13 din C. pen. şi art. 320/1 C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen.

- pentru art. 215 alin. (1) şi 4 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. şi art. 320/1 C. proc. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare, faptele fiind săvârşite în concurs cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 1306 din 28 iunie 2012.

a) 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

b) 4 ani închisoare;

c) 4 ani şi 6 luni închisoare;

d) 4 ani şi 6 luni închisoare;

S-a înlăturat sporul de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de la punctele a), b), c) şi d) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen., la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, având de executat, în final, 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza-II-a şi b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi b) C. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 13 din C. pen. şi art. 320/1 C. proc. pen., raportat la acuzaţiile aduse inculpatului P.I., se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective şi sub aspectul formei de vinovăţie cerute de lege nu au intervenit modificări prin adoptarea Legii nr. 187/2012, astfel că, nu suntem în prezenţa unor modificări legislative care să permită o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile sub aspectul încadrării juridice dată faptelor.

Totodată, nici sub aspectul regimului sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei de evaziune fiscală reţinute în sarcina inculpatului P.I., nu au intervenit modificări, astfel că, o apreciere asupra aplicării legii penale mai favorabile nu se impune.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (4) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. şi art. 320/1 C. proc. pen., reţinută în sarcina inculpatului P.I. se constată următoarele:

Dispoziţiile art. 244 din noul C. pen. reglementează infracţiunea de înşelăciune, menţinând numai dispoziţiile care au corespondent în art. 215 alin. (1) C. pen. anterior, în timp ce nu au menţinut reglementarea cuprinsă în art. 215 alin. (4) C. pen. anterior.

Dispoziţiile art. 215 alin. (1) din noul C. pen. a fost preluat de art. 244 alin. (1) noul C. pen., cu precizarea că expresia "folos material injust" utilizată în art. 215 alin. (1) C. pen. anterior a fost înlocuită cu expresia "folos patrimonial injust" în cuprinsul art. 244 alin. (1) din noul C. pen.

În concret, se constată că noul C. pen. a adus modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului P.I., respectiv s-au redus atât limitele minime de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune de la 6 ani închisoare - la 6 luni închisoare - pentru alin. (1), cât şi limitele maxime de pedeapsă de la 12 ani închisoare - pentru alin. (1) la 3 ani închisoare - pentru alin. (1).

Reducerea atât a limitelor maxime de pedeapsă cât şi a limitelor minime de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune, deşi aparent favorabilă inculpatului P.I., este lipsită de relevanţă, având în vedere aplicarea celorlalte instituţii incidente în cauză din legea nouă care ar determina agravarea pedepselor inculpatului.

Referitor la sancţionarea infracţiunii continuate, se observă că ambele legi penale succesive reglementează, stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege. pentru infracţiunea săvârşită, precum şi posibilitatea aplicării unui spor facultativ, dacă se apreciază că maximul pedepsei este neîndestulător. Deşi C. pen. în vigoare (art. 36) prevede un spor mai redus (până la 3 ani, faţă de 5 ani, cum prevedea legea anterioară în cazul pedepsei închisorii), această împrejurare nu prezintă relevanţă în cauză sub aspectul determinării legii mai favorabile, din moment ce prin hotărârea atacată nu a dat eficienţă acestei cauze de agravare a pedepsei, astfel că, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legile penale succesive pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, săvârşite în formă continuată, mai favorabil este C. pen. anterior. Pe de altă parte, se observă că noua lege penală generală este mai puţin favorabilă decât cea anterioară şi prin introducerea condiţiei suplimentare de existenţă a infracţiunii continuate constând în unitatea subiectului pasiv (în înţelesul dat prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu consecinţa restrângerii sferei de incidenţă a dispoziţiilor privind forma continuată în care se poate stabili că s-a săvârşit un ansamblu infracţional faptic şi extinderea corelativă a situaţiilor de reţinere a unui concurs de infracţiuni, situaţie care, evident, este mai puţin favorabilă inculpatului.

De asemenea se constată că inculpaţii au săvârşit infracţiunile în stare de recidivă şi făcând o analiză, comparativă a dispoziţiilor ce reglementează instituţia recidivei în cele două legi succesive, Înalta Curte reţine că dispoziţiile C. pen. anterior constituie legea penală mai favorabilă şi va reţine incidenţa acestora atât sub aspectul condiţiilor de existenţă cât şi cu privire la regimul sancţionator al recidivei.

Nici sub aspectul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului, legea penală nouă nu va retroactiva, având în vedere că aplicarea acestei pedepse a fost determinată de condamnarea acestuia pentru infracţiuni care prevăd această sancţiune corelativ pedepsei principale, iar cuantumul în care a fost aplicată (de 2 ani) se încadrează în limitele impuse de noua reglementare (pe o perioadă de la 1 la 5 ani), după cum şi drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc în noile dispoziţii ale art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În situaţia aplicării dispoziţiilor noului C. pen., aceste circumstanţe atenuante reţinute de instanţele anterioare, nu mai pot produce efecte, în sensul coborârii pedepsei sub minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, respectiv 4 ani închisoare, întrucât nu mai au corespondent în dispoziţiile art. 75 C. pen., referitoare la circumstanţele atenuante.

În ce priveşte concursul de infracţiuni, se constată că potrivit C. pen. anterior pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni este reglementată de dispoziţiile art. 34, potrivit căruia în situaţia în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

În noul C. pen. regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, prev. de art. 39 alin. (1) lit. b), instituie obligaţia pentru judecător de a adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce în speţa de faţă ar duce la aplicarea unei pedepse mai severe.

Ca atare, se constată că în privinţa concursului de infracţiuni, lege penală mai favorabilă este C. pen. anterior.

În concluzie, prin aplicarea dispoziţiilor noului C. pen. s-ar ajunge, inevitabil, la stabilirea unei pedepse într-un cuantum majorat faţă de pedeapsa aplicată inculpatului, astfel că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veghe, respectiv C. pen. anterior.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 7 din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 7 din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2014.

Procesat de GGC - AP

← ICCJ. Decizia nr. 2157/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 2243/2014. Penal. Iniţiere, constituire de... →

ICCJ. Decizia nr. 2160/2014. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2160/2014. Penal