ICCJ. Decizia nr. 25/2014. SECŢIA PENALĂ. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.), infracţiuni la normele de convieţuire socială (Legea 61/1991 art.1 ind.1). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 25/2014
Dosar nr. 2610/114/2013
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2014
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 126 din 9 august 2013 a Tribunalului Buzău, secţia penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - 176 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.M.L. la pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav comisă asupra părţii vătămate P.T. la data de 25 ianuarie 2013.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu, în baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal comisă asupra părţii vătămate minore T.I. la data de 25 ianuarie 2013, iar în baza art. 2 alin. (1), pct. 1 din Legea nr. 61/1999, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de port fără drept a cuţitului.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului G.L.M. şi s-a dedus din pedeapsă reţinerea din 26 ianuarie 2013 şi arestul preventiv de la 27 ianuarie 2013 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. i s-a dispus confiscarea cuţitului cu mâner din corn de cerb ce a fost folosit de către inculpat la săvârşirea infracţiunii.
În latură civilă, s-a luat act că partea vătămată P.T. nu s-a constituit parte civilă.
Totodată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.229,20 RON cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate P.T. în perioada 26 ianuarie 2013 - 4 februarie 2013 şi la plata sumei de 3.000 RON daune morale către partea vătămată minoră T.I., prin reprezentant legal G.M.L.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la data rămânerii definitive a sentinţei, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Începând cu data de 17 septembrie 2011, inculpatul şi martora G.M.L. au dezvoltat o relaţie de concubinaj. De la aceeaşi dată, concubina inculpatului a adus în domiciliul acestuia şi pe minora T.I., în vârstă de 6 ani, rezultată din căsătoria ei cu T.D.
La data de 20 ianuarie 2013, G.M.L. a plecat din domiciliul inculpatului motivat de faptul că acesta o agresa atunci când consuma băuturi alcoolice şi s-a mutat cu partea vătămată P.T., în domiciliul mamei acestuia din urmă, P.A.
În ziua de 21 ianuarie 2013, martora a luat-o şi pe minora T.I. la domiciliul părţii vătămate.
În seara de 25 ianuarie 2013, în jurul orelor 20:00, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a hotărât să o răpească pe minora T.I. pentru a-şi determina concubina să revină la domiciliul său. În acest sens, inculpatul a pătruns, fără drept, în domiciliul martorei P.A., pe poarta asigurată cu un zăvor, iar ulterior a intrat în camera în care se afla minora. Aceasta a fost luată de către inculpat, fără voia sa, iar pe drum către domiciliul inculpatului, a fost obligată să meargă prin zăpadă, în condiţiile în care nu avea încălţăminte, minora declarând organelor de urmărire penală că inculpatul a ameninţat-o cu un cuţit pe care îl avea asupra sa.
Potrivit declaraţiei martorei T.M., sora inculpatului, întrucât minora plângea în momentul în care a intrat în domiciliul părinţilor săi, inculpatul a ameninţat-o din nou cu cuţitul, obligând-o să rămână în cameră, deşi aceasta era speriată şi începuse să ţipe.
Martora G.M.L. l-a rugat pe P.T. să o ajute să o ia pe minoră de la domiciliul inculpatului. Ca urmare, cei doi s-au deplasat împreună la locuinţa inculpatului, partea vătămată luând asupra sa o creangă dintr-un pom, susţinând că a fost avertizat de către martoră în sensul că inculpatul s-ar putea să aibă asupra sa un cuţit.
În timp ce se aflau în curtea locuinţei inculpatului, acesta şi partea vătămată au început să se lovească reciproc, în această împrejurare inculpatul aplicându-i părţii vătămate 3 lovituri cu cuţitul în regiunea abdominală stângă, toracică stângă şi în mâna dreaptă.
Incidentul a fost auzit de către martorii T.A., C.M. şi F.M., care au intervenit pentru a aplana conflictul.
Martora G.M. a susţinut că i-a luat inculpatului cuţitul în momentul în care acesta o lovea pe partea vătămată.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, în perioada 26 ianuarie - 4 februarie 2013, cu diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă abdominală; plagă perforată gastrică; plagă ligament gastro-splenic; peritonită generalizată; ocluzie mecanico-inflamatorie; sindrom aderenţial; plagă toracică nepenetrantă", în cuprinsul raportului medico-legal constatându-se că leziunile prezentate de partea vătămată au necesitat pentru vindecare 45 - 50 zile de îngrijiri medicale, viaţa acesteia fiind pusă în pericol.
În faţa primei instanţe, inculpatul a declarat că recunoaşte infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. cu privire la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.
Prima instanţă a constatat însă că, în raport cu disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cererea inculpatului nu poate fi admisă întrucât tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată este exceptată de la aplicarea procedurii de judecată simplificate.
În consecinţă, prima instanţă a procedat la judecarea cauzei conform procedurii de drept comun.
În urma analizării probatoriului administrat, prima instanţă a constatat ca fiind neîntemeiată apărarea inculpatului în sensul că a fost provocat de către partea vătămată care a intrat în curtea sa, reţinând în acest sens faptul că acţiunile părţii vătămate au fost determinate de luarea minorei din domiciliu, această situaţie nefiind considerată a fi fost de natură să-i creeze inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, astfel cum prevede art. 73 lit. b) C. pen.
În consecinţă, pe baza materialului administrat în cauză, instanţa fondului a apreciat că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., constând în pătrunderea fără drept în locuinţa mamei părţii vătămate, P.A.; port fără drept de cuţit, prev. de art. 2 alin. (1), pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată; lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., privind pe partea vătămată T.I., în vârstă de 6 ani şi tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., parte vătămată fiind P.T.
Totodată, constatând că prin Sentinţa penală nr. 185 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului Buzău, pronunţată în Dosarul nr. 778/1999, inculpatul a fost condamnat pentru tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi că, anterior, acesta a mai fost condamnat şi pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi furt calificat, pedepse ce au fost contopite cu cea aplicată prin Sentinţa penală nr. 185/1999, dispunându-se executarea pedepsei rezultante de 8 ani închisoare din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 20 septembrie 2004, cu un rest de 1.167 zile rămase neexecutate (3 ani, 2 luni şi 11 zile), durata pedepsei sus-menţionate împlinindu-se în noiembrie 2007, prima instanţă a reţinut că infracţiunile ce fac obiectul cercetării în prezenta cauză au fost comise de inculpat în stare de recidivă postexecutorie.
Totodată, întrucât anterior inculpatul a mai comis o tentativă la infracţiunea de omor, prima instanţă a reţinut la încadrarea juridică dată tentativei de omor şi dispoziţiile privind omorul deosebit de grav, prev. de art. 176 lit. c) C. pen.
Vinovăţia inculpatului a fost reţinută de prima instanţă pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, declaraţiile părţii vătămate P.T., certificatul medico-legal eliberat părţii vătămate, declaraţiile martorilor G.M.L., T.A., C.M., T.M., P.A., T.V., toate coroborate cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică care a constatat că inculpatul a avut discernământul păstrat la data comiterii faptelor, dar şi cu declaraţia acestuia prin care a recunoscut comiterea infracţiunilor.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, datele ce caracterizează persoana inculpatului precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social a infracţiunilor comise s-au reţinut modul şi mijloacele de săvârşire a acestora, scopul urmărit, împrejurările comiterii faptelor, urmările produse. S-a reţinut în acest sens că inculpatul a exercitat asupra victimei mai multe acţiuni agresive constând în lovituri repetate cu cuţitul, pe fondul consumului de alcool, aspect ce imprimă infracţiunii un caracter grav.
Deopotrivă, s-a reţinut că pericolul social ridicat al infracţiunii mai rezultă şi din manifestarea de violenţă deosebită a inculpatului care le-a relatat martorei T.M. şi concubinului acesteia, după comiterea faptei, că l-a tăiat pe T., că „i-a dat de nu mai scapă, întrucât l-a înjunghiat între coaste", susţinerea inculpatului fiind apreciată ca având relevanţă şi sub aspectul poziţiei subiective a acestuia faţă de urmarea faptei de tentativă la omor deosebit de grav pe care a comis-o, în sensul că acesta a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei, folosind la exercitarea violenţelor un obiect apt de a provoca leziuni grave, iar agresiunile sale vizând zone vitale a corpului.
Prima instanţă a avut în vedere şi conduita sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, dar şi împrejurările comiterii infracţiunilor în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b) C. pen., precum şi faptul că inculpatul a acţionat violent pentru a o determina pe fosta concubină să se întoarcă la domiciliul său.
În latură civilă, prima instanţă a luat act că partea vătămată P.T. nu s-a constituit parte civilă, iar în ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.229,20 RON despăgubiri civile către Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate P.T., în perioada 26 ianuarie 2013 - 4 februarie 2013, astfel cum a rezultat din decontul depus la dosar.
De asemenea, prima instanţă a obligat inculpatul la plata sumei de 3.000 RON daune morale către partea vătămată minoră T.I., prin reprezentantul legal G.M.L., în conformitate cu art. 14, art. 17 C. proc. pen. şi art. 998 şi 999 C. civil, acţiunea civilă în acest sens fiind exercitată din oficiu, în conformitate cu art. 17 C. proc. pen.
S-a reţinut în acest sens că inculpatul i-a cauzat minorei suferinţe fizice şi psihice prin fapta de lipsire de libertate în mod ilegal, aceasta fiind luată de inculpat din domiciliu, în timpul nopţii, într-o ţinută sumară, obligată să meargă prin zăpadă fără a avea încălţăminte, ameninţată cu cuţitul şi obligată să rămână în locuinţa părinţilor inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul G.M.L. care, prin intermediul apărătorului din oficiu, a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor, susţinând că, în raport cu atitudinea procesuală corespunzătoare pe care a adoptat-o pe parcursul procesului penal, dar şi cu împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, respectiv pe fondul consumului de alcool şi al relaţiilor tensionate cu partea vătămată majoră P.T., care l-a provocat intrând în curtea locuinţei sale, se impune ca pedepsele să fie reduse.
Prin Decizia penală nr. 178 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.M.L. împotriva Sentinţei penale nr. 126 din 9 august 2013 a Tribunalului Buzău, deducându-se din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 ianuarie 2013 la zi şi menţinându-se măsura arestării preventive a acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, din probele administrate în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului însoţit de planşe foto, declaraţiile părţii vătămate P.T., certificatul medico-legal, declaraţiile martorilor G.M.L., T.A., C.M., T.M., P.A., T.V., raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului şi declaraţiile acestuia prin care a recunoscut comiterea infracţiunilor rezultând că, în seara zilei de 25 ianuarie 2013, în jurul orelor 20:00, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul s-a deplasat în domiciliul părţii vătămate P.T., unde cu patru zile înainte se mutase fosta sa concubină, martora G.M.L., de unde a răpit-o pe fiica acesteia din urmă, minora în vârstă de şase ani T.I.
Constatând ulterior acest aspect, G.M.L. a rugat-o pe partea vătămată P.T. să o ajute să îşi recupereze copilul, motiv pentru care cei doi s-au deplasat la domiciliul inculpatului. La respectiva locaţie au fost întâmpinaţi de inculpat care l-a lovit pe P.T., apoi cei doi s-au lovit reciproc, îmbrâncit, momente în care inculpatul, cu cuţitul pe care îl avea asupra sa, a lovit-o pe partea vătămată în regiunea abdominală stângă, toracică stângă şi în mâna dreaptă.
S-a mai reţinut că, în urma loviturilor primite, partea vătămată P.T. a prezentat leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 40 - 45 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus victimei viaţa în primejdie.
Raportat la contextul factual anterior prezentat, instanţa de control judiciar a apreciat, în acord cu instanţa fondului, că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., constând în pătrunderea fără drept în locuinţa mamei părţii vătămate, P.A., port fără drept de cuţit, prev. de art. 2 alin. (1), pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., privind pe partea vătămată T.I., în vârstă de 6 ani şi tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen., parte vătămată fiind P.T.
Apărarea inculpatului în sensul că a lovit partea vătămată întrucât aceasta l-a provocat, intrând fără drept, în domiciliul lui, a fost apreciată de către instanţa de apel ca neîntemeiată, reţinându-se în acest sens că imobilul unde locuia inculpatul nu se afla în proprietatea acestuia, ci a părinţilor săi, în clădire locuind inculpatul, părinţii acestuia, cu sora sa, martora T.M., precum şi concubinul şi cei doi copii ai acesteia.
Deopotrivă neîntemeiată a fost apreciată şi critica inculpatului privind cuantumul pedepselor aplicate în fond, instanţa de apel reţinând în acest sens că, în raport cu gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite - rezultând din modul şi circumstanţele săvârşirii acestora - inculpatul a luat copilul minor în vârstă de numai 6 ani din imobilul unde acesta locuia împreună cu mama sa, în haine de casă şi desculţ, obligându-l să meargă astfel în plină iarnă pe zăpadă, pe jos, până în imobilul unde locuia, iar ulterior, a lovit-o cu cuţitul pe victima P.T. - dar şi cu persoana inculpatului care anterior a mai comis un omor, pedepsele aplicate inculpatului de către instanţa de fond au fost corect individualizate atât din punct de vedere al cuantumului acestora, dar şi al modalităţii de executare.
Pentru considerentele prezentate, apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.M.L.
În cuprinsul motivelor de recurs depuse la data de 30 decembrie 2013, prin e-mail, apărătorul desemnat să acorde asistenţă juridică din oficiu recurentului inculpat a criticat hotărârile pronunţate în cauză prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptelor, sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. şi aplicarea unei pedepse pentru această faptă, în condiţiile reţinerii art. 3201 C. proc. pen., iar în subsidiar, reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen.
În argumentarea criticilor invocate, apărarea inculpatului nu a arătat care sunt argumentele pentru reţinerea în sarcina acuzatului a infracţiunii mai puţin grave prev. de art. 182 C. pen., pledând pentru constatarea incidenţei în cauză a circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen., cu motivarea că inculpatul a acţionat pe fondul consumului de alcool, numai pentru a se apăra de partea vătămată care pătrunsese, fără drept, în curtea locuinţei sale, cu scopul precis de a-l agresa.
Argumentele detaliate în cuprinsul motivelor scrise de recurs au fost susţinute şi oral, în faţa instanţei de casaţie, la data de 7 ianuarie 2014, de către apărătorul desemnat din oficiu pentru asistenţa juridică a recurentului inculpat, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul G.M.L. prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Prioritar, se constată că în raport cu data pronunţării deciziei atacate, 25 septembrie 2013, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.
Totodată, se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., respectiv prin memoriul depus la data de 30 decembrie 2013 de către apărătorul desemnat din oficiu.
Trecând la analiza criticilor formulate de inculpat în recurs, circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
În cadrul acestui caz de casare, inculpatul, prin apărător, a criticat încadrarea juridică dată uneia dintre faptele pentru care a fost condamnat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 alin. (1) lit. c) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen. şi aplicarea unei pedepse pentru această faptă, în condiţiile reţinerii disp. art. 3201 C. proc. pen.
Critica privind greşita încadrare juridică dată faptei de tentativă de omor deosebit de grav nu a fost însă invocată şi în apel, inculpatul criticând în faţa instanţei de prim control judiciar numai greşita individualizare judiciară a pedepselor, urmare unei injuste valorificări a circumstanţelor reale de săvârşire a faptelor şi a datelor privind persoana sa.
În consecinţă, neexistând un motiv de apel care să vizeze greşita încadrare juridică dată faptei de tentativă de omor deosebit de grav pentru care a fost condamnat inculpatul, Înalta Curte se găseşte în imposibilitatea de a cenzura din acest punct de vedere hotărârea atacată.
Se constată în acest sens că recursul nu devoluează decât asupra chestiunilor de drept, hotărârea atacată urmând a fi cenzurată prin raportare la dezlegarea pe care instanţa de apel a dat-o criticilor cu care a fost învestită şi la cazurile de casare prevăzute de lege.
Prin urmare, chiar dacă inculpatul a exercitat ambele căi de atac, instanţa de recurs nu poate analiza omisso medio o critică nesupusă cenzurii instanţei de apel, căci recursul vizează hotărârea, iar nu cauza în ansamblul său.
În cadrul aceluiaşi caz de casare, inculpatul a reiterat şi critica privind omisiunea reţinerii în favoarea sa a circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen.
Critica este neîntemeiată, Înalta Curte reţinând că argumentele expuse de instanţa de apel sub acest aspect sunt pe deplin valabile.
Se constată în acest sens că din probatoriul administrat în cauză rezultă că întregul incident a fost provocat de către inculpat care, urmărind reîntoarcerea concubinei sale la domiciliul părinţilor săi, a răpit-o pe partea vătămată minoră G.M.L., în vârstă de 6 ani, de la domiciliul mamei acesteia şi a părţii vătămate P.T., şi, sub ameninţarea cu un cuţit, a dus-o la domiciliul părinţilor săi, în condiţii total improprii: noaptea, pe timp de iarnă, desculţă şi în pijamale.
La solicitarea mamei minorei, partea vătămată P.T. s-a deplasat împreună cu aceasta la domiciliul părinţilor inculpaţilor, fără a fi înarmată. În curtea locuinţei sus-menţionate, inculpatul a atacat-o pe partea vătămată, lovind-o cu un cuţit în regiunea abdominală stângă, toracică stângă şi în mâna dreaptă, leziunile cauzate astfel, care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, necesitând 40 - 45 zile de îngrijiri medicale.
Or, în raport de contextul factual sus-menţionat care, de altfel, nu a fost contestat de către inculpat, se constată că în cauză nu se poate vorbi despre incidenţa circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. a) C. pen., inculpatul neacţionând în legitimă apărare.
Din oficiu, analizând critica în mod strict prin raportare la cazul de casare invocat, dar şi la cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, se constată că pedepsele aplicate inculpatului au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor legale, în limitele prevăzute de normele de incriminare pentru fiecare dintre cele patru infracţiuni săvârşite de către acesta şi în condiţiile reţinerii art. 37 lit. b) C. pen., dispoziţiile art. 320 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen. fiind deopotrivă just aplicate în cauză în raport de statuările cuprinse în Decizia nr. 16 din 18/11/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Faţă de cele reţinute şi neidentificând niciuna din situaţiile încadrate în celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, potrivit art. 38510 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul G.M.L., ca nefondat.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 ianuarie 2013 la 7 ianuarie 2014.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M.L. împotriva Deciziei penale nr. 178 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 ianuarie 2013 la 7 ianuarie 2014.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 230/2014. SECŢIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 2522/2014. SECŢIA PENALĂ → |
|---|
