ICCJ. Decizia nr. 2699/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2699/2014

Dosar nr. 3100/104/2012

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2014

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 49 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3100/104/2012, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C.D.M. prin apărătorul ales, din infracţiunea de "tentativă de omor calificat" prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunile de "vătămare corporală" prev. de art. 182 C. pen. respectiv, de "lovire sau alte violenţe" prev. de art. 180 alin. (1) şi (2) C. pen., ca neîntemeiată.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.D.M. la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. - 34 alin. (1) lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani - pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. şi 86² C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 7 ani - termen de încercare (din care 3 ani pedeapsa şi 4 ani interval de timp).

În baza art. 86³ C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul a fost supus următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

I s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V.A. la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 321 alin. (2) C. pen. cu aplic, art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 10 luni închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. - 34 alin. (1) lit. b) şi 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit aceste pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani - pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

I s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza 14 C. proc. pen. şi 346 C. proc. pen. cu aplic. art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpaţii în solidar la plata sumei de 2.176,492 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.

S-a luat act că partea vătămată M.E.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. pen., a obligat inculpaţii la plata a câte 2.000 lei cheltuieli judiciare statului (din care câte 1.500 lei avansaţi la urmărirea penală), iar pe inculpatul C.V.A. şi la plata sumei de 50 lei onorariu parţial avocat oficiu.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 341//P/2009 din data de 10 mai 2012, în baza art. 262 pct. 1 lit. a) C. pen.p, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor C.D.M. şi C.V.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 14/15 august 2009, în urma unui conflict pe care l-au avut cu partea vătămată M.E.I., în incinta clubului B.S. în prezenţa câtorva zeci de persoane, au lovit-o cu pumnii, cu o bâtă de baseball şi cu un scaun, cauzându-i leziuni care au necesitat 75 - 80 zile îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei.

În baza dispoziţiilor art. 249 C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor C.F.M. şi T.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., întrucât faptele nu au fost comise de aceştia.

În baza dispoziţiilor art. 249 rap. la art. 10 lit. b¹)1 C. pen. art. 18¹ C. pen. şi art. 91 C. pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor C.F.M., T.I.C., C.T., B.M. şi E.M.F., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la mărturie mincinoasă urmată de neexecutare, respectiv mărturie mincinoasă prev. de art. 25 rap. la art. 260 comb. cu art. 29 C. pen. şi art. 260 C. pen. şi aplicarea câte unei sancţiunii administrative a amenzii în cuantum de 1000 lei, întrucât s-a apreciat că faptele nu prezintă pericol social al unei infracţiuni.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut faptul că la data de 25 august 2009 partea vătămată M.E.I. din Slatina, jud. Olt, a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că în noaptea de 14/15 august 2008, orele 1,30, în timp ce se afla în clubul B.S. din aceeaşi localitate a fost lovită cu bâte, pumni şi picioare, de mai multe persoane, în urma cercetărilor efectuate dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii C.F.M., C.D.M. şi T.I.C. întrucât fapta prev. şi ped. de art 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - 175 lit. i) C. pen. nu a fost comisă de aceştia precum şi neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.V.A. deoarece fapta a fost comisă în legitimă apărare în condiţiile art. 44 C. pen.

Urmare plângerii formulate de partea vătămată împotriva acestei soluţii, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a dispus redeschiderea urmăririi penale şi completarea cercetărilor, urmărirea penală efectuată stabilind - astfel cum se reţine în actul de sesizare - că în seara zilei de 14/15 august 2009 partea vătămată însoţită de mai multe persoane s-a deplasat în discoteca B.S. din Slatina, unde a observat că barul era extrem de aglomerat, multe persoane stând în picioare.

S-a mai reţinut că, partea vătămată a observat o masă liberă, motiv pentru care s-a îndreptat spre aceasta, însă a avut o discuţie cu inculpatul C.D.M., care i-a comunicat că este rezervată, între cei doi luând naştere un incident, inculpatul ieşind iniţial din bar şi revenind însoţit de mai multe persoane, împreună cu care s-a îndreptat spre partea vătămată pe care a lovit-o mai întâi cu pumnul, aceasta căzând la pământ, după care cu o bâtă de baseball.

După agresiunea exercitată de inculpatul C.D.M. care a lovit mai întâi partea vătămată, aceasta a fost agresată şi de inculpatul C.V.A. cu un scaun.

S-a susţinut că acest conflict a fost de scurtă durată iar în timpul acestuia cei doi inculpaţi au tulburat grav ordinea şi liniştea publică, persoanele aflate în local în număr destul de mare, aproximativ 100, părăsind în grabă discoteca.

S-a apreciat că fapta inculpaţilor de a o lovi pe partea vătămată cu pumnii, cu un scaun şi o bâtă de baseball pe fondul cărora aceasta a ridicat mâinile deasupra capului pentru a se apăra de loviturile repetate aplicate cu aceea bâtă, ce era îndreptată spre o zonă vitală a corpului, provocându-i multiple leziuni la nivelul capului şi la nivelul antebraţului stâng, ce au necesitat pentru vindecare 70 - 80 zile îngrijiri medicale, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, fapta fiind comisă în public, prev. şi ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în forma coautoratului.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, a fost ascultată partea vătămată şi inculpaţii, precum şi martorii din acte D.I., I.D., P.I.C., M.M.C., I.C.V., P.L.M., R.O.M., P.C.L.G., D.D.G., D.E.O., F.T.M. şi D.O.

Au fost solicitate fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor ce au fost ataşate la dosar, a fost încuviinţată proba testimonială solicitată de inculpatul C.D.M., fiind ascultat martorul B.F.

La solicitarea reprezentantului Ministerului Public a fost ascultat martorul C.F.M., rezultat din dezbateri, iar la termenul din 4 martie 2013 s-a realizat o confruntare între acesta şi martorul D.I.

Partea vătămată M.E.I. a declarat că nu înţelege să se constituie partea civilă în cauză iar cu ocazia audierii sale în această calitate a înţeles să revină asupra declaraţiilor date pe parcursul urmăririi penale, susţinând că nu cunoaşte persoana care l-a lovit cu bâta de baseball în seara zilei de 14/15 august 2009 în timp ce se afla în discoteca B.S. însoţit de mai multe persoane, cu ocazia incidentului pe care l-a avut cu inculpaţii C.D.M. şi C.V.A.

A mai arătat că în seara respectivă a fost lovit de cei doi inculpaţi cu pumnul, şi nu cu un scaun de către vreunul dintre aceştia, fiind agresat chiar de un grup format din mai multe persoane pe care însă nu le cunoaşte.

Partea vătămată a arătat că deşi la urmărirea penală în mod constant a susţinut că cel care l-a lovit cu bâta a fost inculpatul C.D.M., nu înţelege să susţină această afirmaţie deoarece, ulterior a discutat cu o persoană din discotecă care i-a relatat că nu acesta a agresat-o în acest mod.

Mai mult decât atât, observând inculpaţii la termenul din 22 octombrie 2012 cu ocazia audierii sale, a arătat că niciunul dintre cei doi nu a lovit-o cu acel obiect contondent ci numai cu pumnul.

A mai arătat că în aceea seară nu a provocat inculpaţii şi nu i-a agresat în niciun mod, aceştia fiind cei care s-au apropiat de masa la care se aşezase şi fără a i se adresa "am fost lovit cu pumnul de inculpatul C.D.M. în zona feţei, după care a primit numeroase lovituri fără a putea preciza de cine a fost lovit, grupul respectiv fiind constituit din aproximativ 10 persoane; la un moment dat a fost lovit de una dintre aceste persoane cu o bâtă de baseball însă nu ştie de către cine, cu siguranţă însă nu de către inculpaţi; şi inculpatul C.V. l-a lovit tot cu pumnul; în timpul agresiunii a ridicat mâinile deasupra capului pentru a se apărare".

Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii arătând că în seara incidentului s-au deplasat în localul respectiv, acolo unde inculpatul C.D.M. îşi serba ziua de nume şi în acest scop îşi rezervase o masă în local. Au susţinut că la un moment dat a apărut partea vătămată însoţită de mai multe persoane şi s-a îndreptat spre;masa pe care o ocupau, aşezându-se pe un scaun liber "sugerând că este masa lui". În acest moment între partea vătămată şi inculpatul C.D.M. a avut loc o discuţie care a degenerat în sensul că partea vătămată l-a prins de haine pe inculpat şi "la un moment dat a vrut să-l lovească cu pumnul", astfel că inculpatul s-a ferit şi i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona feţei, partea vătămată căzând la pământ.

Inculpatul C.D.M. a susţinut că acesta este momentul în care a părăsit discoteca "de frică" şi nu cunoaşte ce s-a întâmplat în continuare.

Inculpatul C.V.A. a susţinut că în continuare partea vătămată s-a ridicat având în mână o sticlă spartă, cu care s-a îndreptat spre el şi "crezând că vrea să-l taie, a luat scaunul pe care stătea şi l-a aruncat peste partea vătămată, lovind-o la mâna stângă şi doborând-o la pământ, după care a ieşit afară şi a plecat singur acasă fără a se mai întâlni cu celălalt inculpat".

Cei doi inculpaţii au negat că ar fi agresat-o pe partea vătămată cu pumnii şi picioarele sau că ar fi lovit-o cu bâta de baseball.

Martorul T.I. şi-a menţinut declaraţia dată anterior, susţinând că în seara incidentului a însoţit-o pe partea vătămată în acel bar împreună cu D.I. şi I.C., observând că localul este plin, iar la un moment dat partea vătămată s-a îndreptat spre o masă liberă; la un moment dat inculpatul C.D.M. a mers la partea vătămată, cei doi purtând o discuţie contradictorie, afirmând totodată că, în timp ce scria un mesaj pe telefon, acesta a afirmat: "o să vă arătăm noi vouă" considerând că inculpatul "chema alte persoane".

Martorul a mai relatat că la scurt timp în discotecă a intrat un grup de 10 persoane, una dintre acestea având o bâtă în mână pe care o ţinea la spate, şi fiind întuneric în discotecă "a văzut o îmbulzeală şi mai multe persoane care săreau peste mese cu intenţia de a ieşi afară".

Deşi la procuror a susţinut că partea vătămată a fost lovită de inculpatul C.D.M., această susţinere nu este reală, deoarece în fapt nu a văzut de cine a fost lovită aceasta.

Martorul M.M.C., a arătat că în seara respectivă a fost în discotecă cu mai multe persoane printre care şi partea vătămată.

În local a observat prezenţa a 200 - 300 persoane iar la un moment dat s-a stins lumina şi toată lumea a început să iasă din local "îngrămădindu-se" motiv pentru care a făcut acelaşi lucru. Nu i-a observat pe inculpaţi în acea seară pentru că nu îi cunoştea şi a înţeles să revină asupra celor declarate la organele de urmărire penală în sensul că partea vătămată i-ar fi relatat că a fost "lovită de ai lui C." motivat de faptul că nu a înţeles foarte bine aspectele consemnate de procuror în declaraţia sa.

Martorul D.I. a însoţit partea vătămată în seara incidentului, observând că era foarte aglomerat localul, motiv pentru care au stat în picioare câteva minute şi pentru că la un moment dat de la o masă au plecat consumatorii, partea vătămată s-a îndreptat spre aceasta aşezându-se pe banchetă; l-a observat pe inculpatul C.D.M. aşezându-se lângă partea vătămată şi discutând cu aceasta iar mai apoi ieşind afară din discotecă şi revenind însoţit de mai multe persoane "un grup format din 7 - 8 - 10" din grupul respectiv recunoscând pe T.C. care i-a mărturisit că "are o problemă".

A văzut că acest grup s-a îndreptat spre partea vătămată care s-a ridicat în picioare iar C.D.M. a lovit-o cu pumnul în zona feţei, iar apoi a fost lovită cu o bâtă de baseball, ridicându-şi mâinile deasupra capului pentru a se apăra.

A mai observat că după acea lovitură partea vătămată a primit "o ploaie de lovituri din partea celorlalţi membri ai grupului" în timp ce se găsea la pământ, în acest moment oprindu-se muzica în local iar agresorii încetând agresiunea.

S-a apropiat de partea vătămată pe care a ajutat-o să se ridice de la pământ, deoarece "acuza dureri, era plină de lovituri şi se plângea foarte tare de lovitura la braţe, afirmând că a fost lovită de ăştia ai lui C.".

Nu a văzut ca inculpatul C. să o fi lovit pe partea vătămată cu o bâtă ci numai cu pumnul în zona feţei.

Martorul I.C.V. a însoţit-o pe partea vătămată şi pe ceilalţi prieteni ai acesteia în discotecă şi constatând că o masă era liberă s-au îndreptat spre aceasta, partea vătămată aşezându-se pe un scaun. La un moment dat s-a deplasat la bar şi a observat că "s-a iscat o bătaie" undeva la jumătatea discotecii, observând când partea vătămată era lovită de o persoană cu o bâtă de baseball, fiind înconjurată de mai mulţi băieţi, în timp ce era lovită de mai multe ori cu acea bâtă, ridicând mâinile pentru a se apăra. A discutat cu partea vătămată ulterior pe drumul spre spital, când aceasta i-a relatat de cine a fost lovită însă "nu-şi mai aminteşte vreun nume precizat de aceasta" chiar dacă la procuror a declarat că partea vătămată a făcut referire la un nume "C.". I-a observat pe inculpaţi în sala de judecată cu ocazia ascultării sale însă nu poate preciza dacă au fost prezenţi în acea seară în discotecă ori dacă au lovit-o pe partea vătămată.

Martorul P.L.M. confirmă în totalitate apărarea inculpatului C.D.M., susţinând că în acea seară a fost invitat de acesta în discotecă şi în timp ce stăteau la masă, s-a apropiat un grup de persoane între care se găsea şi partea vătămată, care i-a cerut lui C.D.M. să plece de la masă, motiv pentru care cei doi s-au ridicat în picioare iar inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feţei, partea vătămată căzând peste masă.

A mai observat că inculpatul a părăsit în fugă localul şi că partea vătămată s-a ridicat de la pământ luând în mână o sticlă ce se spărsese în timp ce inculpatul C.V. "a luat un taburet pe care l-a aruncat spre partea vătămată", lovind-o la mâna stângă fără a observa dacă a căzut la pământ deoarece a ieşit şi el din discotecă. Nu a văzut vreo bâtă de baseball la vreo persoană în acea seară partea vătămată fiind cea care a generat incidentul, fiind "pusă pe scandal".

Şi martorul R.O.M. a susţinut că în seara respectivă a fost în discotecă împreună cu numiţii B.F. şi R.P.F., ocazie cu care a observat pe partea vătămată prezentă cu mai multe persoane, la un moment dat între aceasta şi inculpatul C.D.M. având loc un incident, în sensul că partea vătămată a vrut să-l lovească cu pumnul însă inculpatul s-a ferit şi a lovit-o pe partea vătămată care a căzut la pământ, iar în momentul în care s-a ridicat avea în mână o sticlă spartă, cu care s-a îndreptat spre C.V. "singurul care mai rămăsese la masă deoarece ceilalţi fugiseră".

A mai văzut când acest inculpat a luat un taburet şi l-a aruncat spre partea vătămată, lovind-o la mână.

A susţinut că în acea seară numai pe cei doi inculpaţi i-a văzut lovind-o pe partea vătămată, că incidentul a durat aproximativ 60 secunde şi că partea vătămată nu a fost lovită de nicio persoană cu bâta de baseball.

Martorul D.E.O. şi-a menţinut declaraţia dată anterior, susţinând că se afla în discotecă în seara incidentului şi la un moment dat a înţeles că avusese loc un incident între partea vătămată şi mai multe persoane, observând-o pe aceasta în grupul sanitar spălându-se de sânge însă nu cunoaşte de cine a fost agresată, înţelegând că incidentul s-a consumat între aceasta şi C.D.M., persoană căreia îi rezervase o masă la solicitarea sa în acea seară.

Şi martorul F.T.M. a confirmat în declaraţia dată prezenţa sa în acea seară în discotecă şi faptul că partea vătămată a fost lovită însă nu a observat în mod direct incidentul şi nu ştie cine a agresat-o. În discotecă la momentul incidentului era semiîntuneric fiind prezente "multe persoane în local".

Martorul D.O. a fost prezent în discotecă în seara incidentului şi la un moment dat a observat mai multe persoane ieşind din local, împrejurare în care a făcut acelaşi lucru "gândind că s-a întâmplat ceva rău". A înţeles ulterior că avusese loc un incident între două persoane însă nu ştie cine sunt acestea.

Martorii din acte P.C.L.G. şi D.D.D., au confirmat aspectele relatate iniţial, cel din urmă arătând că se afla în discotecă în seara incidentului, şi la un moment dat a văzut o persoană îndreptându-se spre grupul sanitar, acolo unde a urmat-o şi a întrebat-o ce s-a întâmplat, fără a primi un răspuns.

Martorul audiat de instanţă din oficiu, C.F.M., a susţinut că nu s-a aflat în discotecă în seara incidentului şi că nu are cunoştinţă despre agresiunea suferită de partea vătămată.

Cel care confirmă în totalitatea apărarea inculpatului C.D.M. este martorul audiat în apărarea sa B.F., din declaraţia căruia rezultă că în acea seară se afla în discotecă în care se găseau aproximativ 50 persoane, iar la un moment dat a observat-o pe partea vătămată care a trecut pe la mesele din local şi chiar pe la masa sa, unde a vrut "să se aşeze cu forţa". Aceasta s-a deplasat ulterior la masa celor doi inculpaţi şi a observat că între aceştia a izbucnit un incident, în sensul că inculpatul C.D.M. a lovit-o cu pumnul iar partea vătămată a căzut la pământ, în momentul în care s-a ridicat ţinea în mână o bucată de geam sau o sticlă, fiind lovită şi de inculpatul C.V. cu un scaun. Nu a văzut în aceea seară ca vreo persoană să aibă bâtă de baseball şi nici ca inculpatul C.D.M. să fi revenit în local însoţit de mai multe persoane, observând după incident mai multe persoane ce părăseau localul dar nu cunoaşte din ce motiv.

A revenit martorul spre finalul declaraţiei şi a susţinut că "de fapt a văzut foarte bine momentul de început al agresiunii dintre părţi în sensul că partea vătămată l-a împins cu braţele pe C.M. iar acesta i-a aplicat un pumn părţii vătămate, care a căzut".

La termenul din 4 martie 2013 a fost ascultat şi martorul din acte P.C.I. din declaraţia căruia rezultă că în seara incidentului s-a deplasat împreună cu T.I. şi partea vătămată în discotecă, acolo unde mesele erau ocupate în totalitate, el şi T. mergând la bar în timp ce partea vătămată s-a aşezat la o masă. În momentul în care se găsea la bar alături de T. "a avut loc o învălmăşeală în sensul că mai multe persoane s-au strâns în mijlocul discotecii, s-a creat un scandal, o panică şi a văzut multă lume ieşind afară", lucru pe care l-a făcut şi el.

La un moment dat a observat-o pe partea vătămată ieşind din discotecă prezentând urme de sânge pe braţe, despre inculpaţi afirmând că nu i-a cunoscut până în ziua audierii sale de instanţă.

Nu a înţeles să menţină declaraţia dată la organele de urmărire penală contestând chiar modul în care a fost ascultat de procuror care i-a citit numai o parte din declaraţie, semnând deci în necunoştinţă de cauză.

A mai arătat martorul că "atunci când a intrat în discotecă a văzut pe hol la intrare o bâtă din material de lemn, ce semăna cu o bâtă de baseball" însă în acea seară nu a văzut că partea vătămată să fi fost lovită cu aceasta.

Din procesul-verbal de confruntare încheiat cu ocazia confruntării martorilor C.F.M. şi D.I., s-a reţinut că acesta din urmă observându-l în mod nemijlocit în sala de judecată pe martorul C.F.M. a revenit asupra celor declarate iniţial la organele de urmărire penală dar şi la instanţă, cu ocazia ascultării sale la data de 12 noiembrie 2012 în sensul că nu acesta este persoana care în seara incidentului ar fi lovit-o cu o bâtă pe partea vătămată, susţinând totuşi că este reală afirmaţia făcută în precedent, în sensul că, la un moment dat inculpatul C.D.M. a revenit în discotecă însoţit de mai multe persoane împreună cu care s-a îndreptat spre partea vătămată.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât şi faza cercetării judecătoreşti (astfel cum a fost anterior expus) în ansamblu şi în scopul aflării adevărului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În seara zilei de 14/15 august 2009 partea vătămată M.E.I. însoţit de martorii D.I., I.C.V. şi T.I. s-au deplasat cu autoturismul martorului D.I. în localitatea Curtişoara, jud. Olt, la un bar unde au consumat băuturi alcoolice şi nealcoolice, până în jurul orelor 1,00, când s-au hotărât să revină în municipiul Slatina, localitatea de domiciliu a părţii vătămate. Pe drumul de întoarcere s-au hotărât să meargă în localul B.S. ce funcţionează în incinta SC T.D. SRL, administrat de martorii D.E., O. şi D.D.D. şi care funcţionează în zilele de sâmbătă şi duminică ale fiecărei săptămâni, unde se organizează o discotecă.

Pătrunzând în local partea vătămată şi însoţitorii săi au constatat că localul este aglomerat, unii consumatori stând chiar în picioare, toate mesele fiind ocupate, mai puţin una dintre mese la care nu se găsea nicio persoană, dar pe care se observau sticle de băuturi alcoolice şi nealcoolice.

Partea vătămată a hotărât să ocupe acea masă, fapt pe care l-a comunicat persoanelor care îl însoţeau ce s-au deplasat la bar pentru a face diverse comenzi. După ce s-a aşezat la masa respectivă, aici s-a deplasat inculpatul C.D.M., care i-a comunicat că masa este rezervată deoarece îşi serbează ziua de nume, lucru confirmat şi de unul dintre barmanii de serviciu care i-au sugerat părţii vătămate să ocupe o altă masă, aceasta conformându-se şi încercând să se aşeze în altă parte. În acest moment inculpatul C.D.M. a ieşit în afara localului, revenind însoţit de mai multe persoane, printre care şi inculpatul C.V.A., împreună cu care s-a îndreptat spre partea vătămată, care observându-i, s-a ridicat în picioare înţelegând că i-a deranjat pe aceştia.

Fără a angaja vreo discuţie cu partea vătămată inculpatul C.D.M. a lovit-o pe aceasta cu pumnul în zona feţei, pentru ca în continuare partea vătămată să fie agresată de celelalte persoane din grupul inculpatului, care i-au aplicat multiple loviturii cu pumnii şi chiar cu o bâtă de baseball, inculpatul C.V. lovind-o cu un scaun luat din apropiere, partea vătămată ridicând mâinile pentru a se apăra de mulţimea loviturilor aplicate, context în care a suferit multiple fracturi la antebraţul stâng.

Pe fondul acestei agresiuni în local s-a oprit muzica şi s-au aprins luminile, persoanele prezente părăsind în grabă incinta discotecii, ceea ce a determinat încetarea agresiunii, partea vătămată fiind condusă la spital de martorul D.I., timp în care martorul T.I. a sesizat telefonic prin numărul unic de urgenţă, organele de poliţie.

Aşa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală din 8 septembrie 2009 al SML Olt, partea vătămată M.E.I. a prezentat un nr. de 10 leziuni traumatice ce au putut fi produse la data de 14/15 august 2009, prin lovire cu corpuri contondente şi posibil corp tăietor, a necesitat pentru vindecare 75 - 80 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, fără a-i pune în primejdie viaţa, leziunile traumatice de la nivelul antebraţului stâng putând fi considerate leziuni de apărare cu menţiunea că a fost diagnosticată cu "fractură ambe oase antebraţ stâng operat, traumatism cranian acut deschis, plăgi craniene parietal, vertex gambă dreaptă", fiind internată în Spitalul Jud. de Urgenţă Slatina în secţia ortopedie în perioada 15 august - 24 august 2009.

Această situaţie de fapt rezultă din întregul material probator administrat în cauză, declaraţia părţii vătămate coroborându-se cu declaraţiile martorilor D.I., T.I., I.C.V. şi parţial cu declaraţiile inculpaţilor, care au recunoscut consumarea unui incident în seara zilei de 14/15 august 2009 pe fondul căruia au lovit partea vătămată, susţinând însă că aceasta l-a generat prin modalitatea agresivă de comportare pe care a manifestat-o.

Instanţa nu a reţinut însă susţinerile inculpaţilor relative la atitudinea provocatoare, chiar agresivă a părţii vătămate, chiar dacă aceste susţineri sunt confirmate în totalitate de martorul audiat în apărarea inculpatului C.D.M., respectiv B.F., fiind evident gradul de subiectivism al acestuia, câtă vreme prezenţa sa în discotecă nu a fost remarcată şi de alte persoane, iar inculpatul a înţeles să-l propună ca martor după trecerea unui interval de 3 ani de la incident.

Pe de altă parte, din declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, care au putut observa chiar şi numai parţial modul de desfăşurare al incidentului, respectiv D.I., T.I., M.M.C. - aceştia din urmă cu referire la declaraţiile date în faza de urmărire penală - rezultă că cel care a generat incidentul a fost inculpatul C.D.M., care după o discuţie cu partea vătămată, căruia i-a cerut să meargă la altă masă - partea vătămată conformându-se - a cerut ajutorul altor persoane, printre care şi inculpatul C.V.A. împreună cu care au aplicat părţii vătămate multiple lovituri, cauzându-i leziunile descrise în actul medico-legal.

Deşi martorii T.I. şi M.M.C. au revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală, explicaţia oferită cu privire la această retractare nu este una credibilă, instanţa nereţinând că organul de anchetă a consemnat alte aspecte decât cele declarate de martori în condiţiile în care aceştia au avut posibilitatea de a citi cele consemnate şi de a-şi însuşi conţinutul declaraţiilor prin semnarea acestora.

Instanţa de fond a constatat de altfel că, chiar şi depoziţia părţii vătămate dată pe parcursul cercetării judecătoreşti conţine aspecte diferite faţă de cele declarate în faza de urmărire penală, cu deosebire în legătură cu persoana care i-a aplicat lovitura cu bâta de baseball în sensul că, deşi în faza de urmărire penală a susţinut că a fost lovit cu acest obiect contondent de "vărul lui C.F.M.", respectiv de inculpatul C.D.M., ulterior a înţeles să declare că nu poate preciza cine i-a aplicat această lovitură, fiind sigur însă de faptul că nu inculpaţii au făcut acest lucru.

De altfel, s-a reţinut şi că, chiar, pe parcursul urmăririi penale depoziţia părţii vătămate este oscilantă, susţinând iniţial că a fost lovit cu bâta de inculpatul C.D.M. pentru ca mai apoi să atribuie această lovitură martorului C.F.M., la instanţă înţelegând să susţină că nu poate preciza cu exactitate care este persoana care l-a lovit în acest mod.

Pe de altă parte chiar şi în plângerea iniţială adresată organelor de cercetare penală la data de 25 august 2009 partea vătămată a sesizat că în seara incidentului a fost lovit "cu bâte de baseball, cu pumnii şi picioarele de către numiţii C.D.M., de 26 ani, C.M. de 20 ani şi T.C., toţi din Slatina".

În condiţiile în care partea vătămată nu a reuşit identificarea cu exactitate a celor care l-au agresat chiar la momentul sesizării organelor de cercetare penală, iar identitatea acestora a încercat să o stabilească cu ajutorul altor persoane prezente în local în seara incidentului sau ulterior pe parcursul cercetărilor, pe baza prezentării pentru recunoaştere efectuate de procuror,instanţa a reţinut ca fiind plauzibilă atitudinea evazivă a părţii vătămate cu privire la identitatea persoanei care i-a aplicat o lovitură cu bâta de baseball, explicabilă şi prin raportare la perioada de timp îndelungată care a trecut de la data incidentului.

Ceea ce este cert, este faptul că în seara de 14/15 august 2009 partea vătămată a fost lovită de mai multe persoane cu pumnii şi cu o bâtă de baseball în incinta discotecii B.S. din Slatina, inculpatul C.D.M. aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii, chiar după căderea la pământ a acesteia, iar inculpatul C.V.A. lovind-o cu un scaun, toate aceste lovituri provocându-i multiple leziuni şi chiar fracturi ale antebraţului stâng considerate leziuni de autoapărare.

Instanţa de fond a apreciat că în raport cu această situaţie de fapt încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpaţi este legală şi temeinică, aceştia acceptând posibilitatea producerii morţii victimei, acţionând deci cu intenţie indirectă, ţinând seama de faptul că atitudinea subiectivă se stabileşte în raport cu toate împrejurările concrete ale cauzei, şi anume: zona corpului unde sunt aplicate loviturile, în sensul că este o zonă vitală sau nu; obiectul (instrumentul) folosit la săvârşirea infracţiunii (are sau nu aptitudinea de a ucide), numărul şi intensitatea loviturilor aplicate şi atitudinea făptuitorului după săvârşirea faptei.

Este adevărat că probatoriul administrat în cauză stabileşte că cei doi inculpaţi au lovit partea vătămată alături de alte persoane însă după cum s-a statuat în doctrină şi practica judiciară în mod constant, participaţia penală sub forma coautoratului subzistă şi în situaţia în care nu toţi participanţii contribuie în aceeaşi măsură la producerea rezultatului, esenţial fiind ca acţiunile simultane sau succesive săvârşite de fiecare participant să se completeze reciproc şi toate împreună să alcătuiască activitatea unică indivizibilă considerată în ansamblu activitatea de săvârşire a faptei, indiferent de valoarea contributivă separată a fiecărei acţiuni în parte.

În contextul probatorului cauzei instanţa a constatat că agresiunea comisă asupra părţii vătămate a fost iniţiată de inculpatul C.D.M., care a chemat mai multe persoane printre care şi pe inculpatul C.V.A. şi a avut drept cauză activitatea părţii vătămate de a se aşeza la masa pe care o rezervase pentru serbarea onomasticii sale.

Şi aceasta deoarece martorii cauzei confirmă că la un moment dat inculpatul C.D.M. a părăsit localul şi a revenit la scurt timp însoţit de mai multe persoane, una dintre acestea având în mână o bâtă de baseball şi împreună s-au deplasat spre partea vătămată, începând să-i aplice lovituri simultane cu pumnii, în acest context fiindu-i aplicată şi acea lovitură cu bâta de baseball, chiar raportul de constatare medico-legală din 8 septembrie 2009 confirmând că partea vătămată a suferit mai multe leziuni.

Revenind la încadrarea juridică dată faptei de către cei doi inculpaţi, astfel cum a fost reţinută de instanţă, în considerarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reţine că participaţia - sub forma coautoratului - în cazul infracţiunii de omor subzistă şi în cazul în care nu toţi participanţii la faptă contribuie în aceeaşi măsură la producerea rezultatului morţii, esenţial fiind ca activităţile materiale desfăşurate de fiecare participant în parte să se completeze reciproc prin acţiuni simultane sau succesive, şi toate împreună să alcătuiască activitatea unică indivizibilă considerată în ansamblu activitatea de săvârşire a faptei indiferent de valoarea contributivă separată a fiecărei acţiuni în parte.

Ca atare, coautoratul nu este condiţionat de săvârşirea de către fiecare autor în parte a tuturor actelor de executare proprii producerii rezultatului morţii, fiind suficient ca autorul să realizeze fiecare în parte cel puţin unul din aceste acte, care se integrează în ansamblul celor comise de ceilalţi şi care au ca finalitate acceptarea producerii morţii victimei.

De asemenea, există coautorat şi pentru cazul în care participantul săvârşeşte o acţiune care nu aparţine neapărat actelor de executare specifice infracţiunii de omor, respectiv tentativă la această infracţiune, dacă respectiva acţiune, aparent exterioară acţiunii incriminate se dovedeşte a fi avut o contribuţie la consumarea infracţiunii.

Ori, întreaga activitate desfăşurată de cei doi inculpaţi alături de alte persoane, de agresare a victimei în mod repetat prin aplicarea de lovituri succesive cu pumnii şi obiecte contondente, relevă prin ea însăşi împrejurarea că inculpaţii au acceptat posibilitatea morţii victimei având în vedere şi atitudinea ulterioară a acestora care au părăsit localul încetând agresiunea în momentul în care s-a oprit muzica în discotecă şi s-au aprins luminile, solicitându-se intervenţia organelor de poliţie.

Din această perspectivă instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C.D.M. din infracţiunea de tentativă de omor în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 182 C. pen. şi respectiv lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) şi 2 C. pen. ca neîntemeiată, neputându-se disocia din activitatea infracţională desfăşurată actele de agresiune comise de acest inculpat, de natură a provoca vătămări corporale părţii vătămate care să necesite pentru vindecare un număr de cel mult 20 zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.D.M. instanţa a mai constatat că acesta a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320¹ C. proc. pen. şi totodată, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen., la termenul din 1 octombrie 2012 procedură neaplicabilă în cauză tocmai în considerarea împrejurării că inculpatul nu a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată aşa cum este descrisă în actul de sesizare, în sensul că în seara incidentului a lovit partea vătămată cu pumnii, cu picioarele şi cu o bâtă de baseball în mod repetat.

Instanţa de fond a constatat totodată că, din acelaşi material probator administrat în cauză rezultă îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. în sensul că fapta inculpaţilor care alături de alte persoane, în seara zilei de 14/15 august 2009, în incinta discotecii B.S. i-au aplicat părţii vătămate multiple lovituri, au fost de natură a aduce atingere bunelor moravuri producând şi tulburând în mod grav liniştea şi ordinea publică, cei prezenţi în incinta localului fiind nevoiţi să-l părăsească.

Din declaraţiile martorilor rezultă că agresiunea exercitată asupra părţii vătămate a determinat părăsirea în fugă a localului de către consumatori cărora le-a fost produs un puternic sentiment de teamă, în acest sens relevante fiind depoziţiile martorilor P.I.C., potrivit căreia "i-am zis lui T. să ieşim şi noi de frică şi de panică, eu înţelegând că avusese loc un scandal" şi respectiv D.O. "am văzut mai multă lume ieşind afară, lucru pe care l-am făcut şi eu gândindu-mă că s-a întâmplat ceva rău în discotecă".

Având în vedere situaţia de fapt expusă şi constatând îndeplinite condiţiile răspunderii penale, prev. de art. 345 C. proc. pen. instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele textului de lege incriminator, având în vedere la individualizarea acestora, criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social a faptei săvârşite şi persoana inculpaţilor.

Astfel instanţa de fond a reţinut că faptele inculpaţilor prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de modul în care au conceput şi realizat în concret acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunilor de "tentativă de omor calificat" şi "ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice" de împrejurările care le particularizează, de caracterul şi importanţa obiectului material lezat sau pus în pericol, constând în corpul persoanei agresate, de caracterul şi gravitatea urmărilor constând în vătămarea sănătăţii corporale a părţii vătămate, dar şi de persoana inculpaţilor, care au recunoscut parţial săvârşirea infracţiunilor, sunt persoane tinere cu posibilităţi reale de reintegrare socială, iar inculpatul C.D.M. nu are antecedente penale.

În considerarea acestor aspecte ce caracterizează pozitiv persoana inculpaţilor, a împrejurării că aceştia s-au prezentat la chemarea organelor judiciare şi cu deosebire pentru conduita bună a inculpatului C.D.M. înainte de săvârşirea infracţiunilor, instanţa de fond a reţinut în favoarea acestora circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. pentru inculpatul C.D.M., respectiv art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pentru inculpatul C.V.A. şi conform art. 76 alin. (2) C. pen. a coborât sub minimul special prevăzut de lege, pedepsele pe care le-a aplicat acestora, dispunând aşadar condamnarea acestora la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pedeapsă principală şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi respectiv de câte 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. cu reţinerea dispoz. art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., urmând ca inculpaţii să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. conform art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei principale, instanţa de fond a constatat îndeplinite condiţiile prev. de art. 86¹ C. pen. şi apreciind că faţă de persoana inculpaţilor pronunţarea acestei condamnări va constitui un avertisment pentru aceştia chiar fără executarea pedepsei, dispunând suspendarea sub supraveghere pe timp de 7 ani termen de încercare, urmând ca în temeiul art. 86³ C. pen. pe durata acestuia inculpaţii să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: se vor prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt; vor anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; vor comunica şi vor justifica schimbarea locului de muncă şi vor comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a pus în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 86⁴ C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi au fost avute în vedere atât dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen. în conformitate cu care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, atrage de drept interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C. pen., dar în special jurisprudenţa Curţii europene a Drepturilor Omului, respectiv hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunţată în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României prin care s-a constatat că interzicerea drepturilor părinteşti, în mod automat şi absolut cu titlul de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absenţa oricărui control exercitat de instanţele judecătoreşti şi fără a lua în considerare tipul infracţiunii sau interesul minorului reprezintă o încălcare a art. 8 din Convenţie.

Deşi hotărârea vizează doar aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. d) C. pen. mutatis mutandis aceleaşi argumente se impun şi în cazul celorlalte pedepse accesorii, instanţa având obligaţia să motiveze stabilirea acelora care se justifică a fi aplicate.

În cauză, examinând proporţionalitatea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., instanţa de fond a reţinut că inculpaţii au săvârşit infracţiuni grave, cu intenţie indirectă a cărei gravitate relevă faptul că nu au capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viaţa, astfel că interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlul de pedeapsă accesorie este proporţională şi justificată pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispunând suspendarea executării acestor pedepse.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă promovată de Spitalul Jud. de Urgenţă Slatina, în conformitate cu art. 313 alin. (1) din Legea 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, potrivit cărora " persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspuns potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată" instanţa a dispus obligarea inculpaţilor în solidar pentru plata sumei de 2176,492 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către aceasta.

Totodată, a luat act că partea vătămată M.E.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Fiind în culpă infracţională, în baza art. 191 C. proc. pen. inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 2000 lei (din care câte 1500 lei avansaţi la urmărirea penală) iar inculpatul C.V.A. şi la plata sumei de 50 lei onorariu parţial avocat oficiu conform delegaţiei de asistenţă judiciară obligatorie din 28 mai 2010.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpaţii C.M. şi C.V.A.

Prin apelul declarat, parchetul a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul pedepselor aplicate inculpaţilor, ca fiind nejustificat de blânde, după cum nejustificate sunt şi circumstanţele atenuante reţinute în favoarea acestora.

Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpaţilor nu poate satisface scopul preventiv şi educativ în considerarea căruia trebuie stabilit tratamentul sancţionator, raportat la faptele şi persoana inculpaţilor, impunându-se astfel înlăturarea circumstanţelor şi aplicarea unor pedepse în limite legale.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, pentru atingerea scopului preventiv educativ al pedepsei prev. de art. 52 C. pen., se impunea executarea pedepsei în regim privativ de libertate, resocializarea viitoare pozitivă a inculpaţilor nefiind posibilă decât prin aplicarea unor pedepse ferme, executate în detenţie.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei primei instanţe şi, procedând la rejudecarea cauzei, să se dispună aplicarea faţă de inculpaţi a unor pedepse just individualizate, sub aspectul cuantumului acestora şi implicit a modalităţii de executare.

De asemenea, cu prilejul dezbaterilor s-au formulat ca motive suplimentare de apel omisiunea primei instanţe de a menţiona alin. (1), în ceea ce priveşte încadrarea juridică date faptelor săvârşite de către inculpaţi.

În motivarea apelului, inculpatul C.V.A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, precizând că din probele administrate la instanţa de fond nu rezultă cu certitudine faptul că lovitura aplicată părţii vătămate M.E.I. i-ar fi pus viaţa în pericol, chiar dacă acesta a prezentat certificat medico-legal ce recomandă îngrijiri de 75 - 80 de zile; de asemenea, în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă de omor calificat în lovire sau alte violenţe sau vătămare corporală, întrucât din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor nu rezultă că lovitura aplicată de inculpat prin aruncarea unui scaun, ar fi cea care i-a afectat integritatea fizică şi i-ar fi pus viaţa în pericol.

Probele administrate în cauză, arată acelaşi apelant, relevă o altă stare de fapt, declaraţiile părţii vătămate, aceasta arătând în mod expres că nu a fost lovită de către inculpat cu scaunul, alături de provocarea venită din partea aceleiaşi părţi vătămate, ce în mod ameninţător se îndrepta cu sticla spartă către inculpat, fac dovada nevinovăţiei inculpatului în săvârşirea faptelor penale reţinute în sarcina sa.

Prin apelul declarat, apelantul inculpat C.M. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea cauzei, în condiţiile s-a dat o greşită interpretare probatoriilor administrate.

În condiţiile în care probele cauzei relevă că inculpatul i-a aplicat o singură lovitură cu pumnul părţii vătămate, în cauză se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, mai mult, în cauză s-a făcut dovada că partea vătămată a fost cea care a provocat reacţia inculpatului, martorul B.F. descriind atitudinea provocatoare a părţii vătămate.

Caracterul spontan al conflictului dintre părţi, precum şi modul în care s-a derulat acesta, fac dovada inexistentei voinţei de suprimare a vieţii victimei, arată acelaşi apelant în critica adusă hotărârii primei instanţe.

Prin Decizia penală nr. 359 din 20 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.M. şi C.V.A. împotriva Sentinţei penale nr. 49 din 18 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3100/104/2012.

A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva aceleiaşi sentinţe penale, a desfiinţat în parte sentinţa penală, în sensul că a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. pentru fiecare dintre apelanţii inculpaţi, dispunând executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat, în regim de detenţie.

S-au înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale.

Au fost obligaţi fiecare dintre inculpaţii C. şi C.V.A. la câte 200 lei cheltuieli judiciare, iar restul cheltuielilor judiciare din apel au rămas în sarcina statului, din care 200 lei onorariu apărător oficiu pentru inculpatul C.V.A. a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat următoarele:

În ceea ce priveşte apelurile formulate de cei doi inculpaţi, instanţa de apel a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, astfel încât în temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., au fost respinse.

Instanţa de apel a avut în vedere că starea de fapt astfel cum a fost reţinută de către prima instanţă, interpretarea asigurată probelor administrate pe parcursul procesului penal, este judicioasă, exprimând adevărul judiciar relevat de dovezile cauzei.

S-a arătat că toţi martorii cauzei, atât cei care au însoţit-o pe partea vătămată - martorii D.I., M.M.C., D.I., I.C.V. -, cât şi cei care i-au însoţit pe inculpaţi, descriu conflictul derulat între inculpaţi şi partea vătămată, aceasta fiind agresată de un număr mare de persoane, diferenţele dintre declaraţii vizând persoanele care au aplicat loviturile, toţi martorii relevând împrejurarea că activitatea în local a fost oprită pentru o perioadă, tocmai datorită scandalului provocat. Inculpatul C.V.A. a recunoscut aplicarea unei singure lovituri cu scaunul, iar inculpatul C.M. a recunoscut aplicarea unei lovituri cu pumnul părţii vătămate, fără ca aceste lovituri să fie unicele aplicate părţii vătămate, aşa cum rezultă din probele administrate.

A constatat instanţa de apel că potrivit certificatului medico-legal eliberat victimei, urmele agresiunilor descrise în actul medical confirmă depoziţiile victimei date ulterior derulării conflictului, aceasta descriind felul loviturilor aplicate şi numărul mare de agresori.

De asemenea, s-a apreciat că aceleaşi împrejurări sunt susţinute de depoziţiile martorilor care au arătat că asupra victimei au fost aplicate multiple lovituri cu pumnii, cu o bâtă de baseball, precum şi cu un scaun, împrejurare în care partea vătămată pentru a se apăra a ridicat mâinile, suferind fractură la ambele oase antebraţ stâng operat, alături de traumatismul cranian acut deschis, plăgi craniene parietal, vertex gambă dreaptă, în urma leziunilor suferite partea vătămată având nevoie 75 - 80 zile îngrijiri medicale.

S-a mai avut în vedere că dintre martori, martorii D.I., I.C.V., P.L.M., descriu momentul în care un număr mare de agresori veniţi odată cu inculpatul C.M. în local, o agresează pe victimă, asupra acesteia căzând "o ploaie de lovituri din partea membrilor grupului", iar martorii R.O.M., D.E.O., F.T.M., D.O., confirmă existenţa conflictului între victimă şi inculpatul C.M., legat de ocuparea unei mese din local, inculpatul C.M. aplicându-i o lovitură cu pumnul victimei, care în cădere ia o bucată de geam, moment în care este lovită de inculpatul C.V.A. cu un scaun.

Instanţa de apel a constatat că actul medical infirmă existenţa numai a celor două lovituri, susţinute de aceşti din urmă martori, precum şi cei doi inculpaţi, asupra victimei, actul medical descriind un număr de 10 leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri contondente şi posibil corp tăietor.

Prin urmare, s-a apreciat că atâta timp cât probele cauzei - actul medical, depoziţia părţii vătămate şi martorilor ce au însoţit-o pe partea vătămată în local cât şi recunoaşterea inculpaţilor, parţială, numai asupra unor lovituri, susţinută de martorii din anturajul inculpaţilor -, fac dovada agresiunii exercitată asupra părţii vătămate, iniţiată de inculpatul C.M. şi continuată de acesta alături de inculpatul C.V.A., hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală în ceea ce priveşte starea de fapt reţinută.

În ceea ce priveşte declaraţia Martorul B.F., audiat la solicitarea inculpatului C.M., în acord cu prima instanţă, s-a apreciat că declaraţia acestuia este subiectivă, necoroborându-se cu ansamblul probator administrat în cauză şi faţă de împrejurarea că depoziţia acestuia este dată la un interval de 3 ani de la incident, prezenţa acestuia nefiind remarcată de ceilalţi participanţi.

De asemenea, instanţa de apel a considerat că s-a dat o corectă interpretare probatoriilor administrate, descrise în detaliu de către judecătorul fondului, încadrarea juridică dată faptelor fiind cea corectă, fiecare dintre inculpaţi săvârşind infracţiunile prevăzute de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv art. 321 alin. (2) C. pen.

S-a mai menţionat de către instanţa de apel că prin loviturile aplicate victimei, zona corpului unde acestea au fost aplicate, zona capului, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, folosirea în mod repetat a obiectelor contondente, şi chiar dacă fiecare dintre inculpaţi are o contribuţie proprie care, însă, se completează reciproc, alcătuind o activitate unică indivizibilă, rezultă că ambii inculpaţi au calitatea de coautori ai infracţiunii de tentativă de omor calificat.

Aşadar, a apreciat instanţa de apel că în mod temeinic a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.M., în infracţiunile prevăzute de art. 182 C. pen., respectiv art. 180 alin. (1) şi (2) C. pen., atâta timp cât actele materiale săvârşite de către acest inculpat intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la omor calificat.

De asemenea, s-a mai apreciat că din probatoriul administrat în cauză reiese că în mod corect nu a fost reţinut incidenţa art. 44 C. pen., atâta timp cât atitudinea provocatoare demonstrată în cauză a venit din partea inculpatului C.M., care a chemat mai multe persoane, ieşind din bar, inclusiv pe inculpatul C.V.A., pentru a merge la locul unde era partea vătămată, momentul declanşator al conflictului. Această concluzie desprinzându-se din depoziţiile martorilor ce au însoţit-o pe partea vătămată, precum şi din declaraţiile inculpaţilor.

Faţă de cele arătate mai sus, Curtea de Apel Craiova a apreciat că sunt neîntemeiate criticile aduse de către cei doi apelanţi asupra hotărârii primei instanţe.

În ceea ce priveşte apelul declarat de către parchet, instanţa de apel a constatat constată că acesta este întemeiat, astfel încât, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., l-a admis, desfiinţând în parte sentinţa penală, în sensul că, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. pentru fiecare dintre apelanţii inculpaţi şi a dispus executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat, în regim de detenţie. De asemenea, s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. şi a fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale.

Observând dispoziţiile art. 72 C. pen., rap. la art. 52 C. pen. şi apreciind că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.M., şi art. 74 lit. c) C penal faţă de inculpatul C.V.A., instanţa de apel a considerat că în mod judicios a fost ales cuantumul pedepsei de 3 ani închisoare, pentru fiecare dintre inculpaţi în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., respectiv 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de apel a apreciat că în raport de criteriile art. 86¹ C. pen., în cauză nu se impune faţă de inculpaţi alegerea acestei modalităţi de executare.

Astfel, s-a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor săvârşite de către inculpaţi, valorile sociale atinse prin faptele inculpaţilor, că se atentează la una din valorile fundamentale ale vieţii, circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, locul public, dar şi în raport de persoana inculpaţilor, starea conflictuală a acestora în societate, dovedită în cauză cu cercetările efectuate şi în alte dosare penale, astfel cum rezultă din dovezile administrate în faza de urmărire penală, instanţa de apel apreciind că, faţă de fiecare dintre inculpaţi se impune ca modalitate de executare a pedepselor, executarea pedepsei în regim de detenţie, în condiţiile art. 57 C. pen.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpaţii C.M. şi C.V.A. la data de 22 noiembrie 2013.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 ianuarie 2015, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 02 mai 2014.

Inculpatul C.V.A. a depus motivele de recurs la data de 25 aprilie 2014, cu respectarea termenului prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Prin motivele scrise de recurs inculpatul a solicitat, în esenţă, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. anterior, susţinându-se că din probele dosarului nu rezultă vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii, că în mod greşit s-a reţinut de instanţele inferioare că inculpatul a urmărit să suprime viaţa părţii vătămate, acesta acţionând cu intenţia de a se apăra întrucât victima ţinea în mână o sticlă spartă, şi că situaţia de fapt şi interpretarea probelor nu corespunde realităţii, hotărârile pronunţate de ambele instanţe fiind date cu aplicarea greşită a legii.

De asemenea, cu prilejul dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a susţinut motivele de recurs formulate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. anterior, susţinând, printre altele, că se impune achitarea inculpatului, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor întrucât conflictul a fost spontan şi provocat de partea vătămată.

Inculpatul C.M. a depus la dosar motivele de recurs la data de 28 aprilie 2014 nefiind respectat termenul prev. de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen. anterior. Primul termen de judecată a fost stabilit la data de 02 mai 2015, astfel că ultima zi de depunere a motivelor de recurs a fost 26 aprilie 2014.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin apărător ales, a criticat soluţiile atacate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor, în esenţă, menţionându-se că în mod greşit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de tentativă de omor calificat, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, lipsind intenţia, conflictul fiind unul spontan.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 26 septembrie 2014, era în vigoare noul Cod de procedură penală ale cărui dispoziţii sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac, iar Înalta Curte nu mai are competenţa funcţională de a judeca recursul.

Situaţia tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competenţa de soluţionare cât şi dispoziţiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziţia tranzitorie anterior menţionată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul, în prezenta cauză, se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluţioneze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile Codului de procedură penală anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunţării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 20 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menţionat, rezultă că prin limitarea obiectului judecăţii în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, reexaminarea integrală a cauzei de către instanţa de apel, în condiţii similare cu cea desfăşurată de instanţa de fond, a condus în mod firesc la concluzia că devoluţiunea în faţa instanţei de recurs trebuie limitată numai la anumite chestiuni de drept prevăzute limitativ de lege.

În cauză, recurenţii inculpaţi au invocat incidenţa cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 şi 17² C. proc. pen. anterior, făcând referiri şi la cazul de casare prev. de pct. 12 al aceluiaşi articol.

Criticile pe care aceştia le-au circumscris cazurilor de casare trebuie apreciate sub aspectul temeiniciei din perspectiva faptului că recursul este o cale ordinară de atac, cu devoluţie exclusivă în drept şi nu mai este posibil un control integral din partea instanţei, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în aceleaşi coordonate în care stabilirea adevărului, a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei au avut loc în primele două grade de jurisdicţie.

Ca atare, din perspectiva finalităţii avute în vedere, recursul nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, stabilirea vinovăţiei ori reindividualizarea pedepsei aplicate, ci doar sancţionarea sentinţelor ori deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

Examinând recursul formulat de inculpaţii C.M. şi C.V.A. conform dispoziţiilor art. 385¹⁵ C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar şi a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele motive:

În recurs, reiterând criticile din apel, inculpaţii au invocat lipsa intenţiei de a suprima viaţa părţii vătămate, precum şi faptul că acel conflict a fost spontan şi provocat de partea vătămată, inculpaţii nefăcând altceva decât să se apere.

Or, instanţele de fond şi apel au stabilit sub aspectul situaţiei de fapt că din ansamblul întregului material probator a rezultat că, în mod cert, în seara de 14/15 august 2009 partea vătămată, M.E.I., a fost lovită de mai multe persoane cu pumnii şi cu o bâtă de baseball în incinta discotecii B.S. din Slatina, jud. Olt, inculpatul C.D.M. aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii, chiar după căderea la pământ a acesteia, iar inculpatul C.V.A. lovind-o cu un scaun, toate aceste lovituri provocându-i multiple leziuni şi chiar fracturi ale antebraţului stâng considerate leziuni de autoapărare.

Totodată, Înalta Curte notează că instanţa de fond a respins cererea inculpatului C.M. de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) şi (2) sau art. 182 C. pen. anterior, reţinând că probatoriul administrat demonstrează că infracţiunea de tentativă de omor pentru care ambii inculpaţi au fost trimişi în judecată a fost săvârşită de aceştia cu intenţie indirectă, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor şi nu acelea ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe ori vătămare corporală, raportat la modul de săvârşire al faptei şi la împrejurările în care aceasta a fost comisă. Astfel, s-a reţinut că din modul desfăşurării faptei anterior descris, prin loviturile aplicate victimei, zona corpului unde acestea au fost aplicate (zona capului), numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, folosirea în mod repetat a obiectelor contondente, a fost pusă în primejdie viaţa părţii vătămate, inculpaţii având reprezentarea gravităţii faptelor lor, inclusiv posibilitatea uciderii părţii vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voinţa şi acţiunea acestora.

Criticile inculpaţilor vizând lipsa intenţiei de a comite fapta, precum şi existenţa unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (legitima apărare) sunt în contradicţie cu datele ce caracterizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi cea de apel şi pentru a analiza temeinicia lor instanţa de recurs ar trebui să cenzureze situaţia de fapt, să verifice concordanţa dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate, ceea ce nu este permis prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Astfel, pentru a examina criticile inculpaţilor vizând lipsa intenţiei de a comite fapta şi împrejurările comiterii acesteia, instanţa de recurs are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de prima instanţă, care nu poate fi schimbată, şi care, contrar susţinerilor inculpaţilor conduce la concluzia că aceştia au săvârşit fapta în modalitatea faptică descrisă în hotărârile atacate.

Pentru a se stabili dacă fapta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare ar presupune o reevaluare a probatoriului şi a situaţiei de fapt, or, în recurs nu mai este posibilă cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate.

Aşa cum s-a precizat anterior, examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.

Pe de altă parte, se constată că instanţa de apel în mod judicios a analizat criticile inculpaţilor, reţinând aşadar că nu partea vătămată este cea care a provocat conflictul, atâta timp cât atitudinea provocatoare demonstrată în cauză a venit din partea inculpatului C.M., care a chemat mai multe persoane, ieşind din bar, inclusiv pe inculpatul C.V.A., pentru a merge la locul unde era partea vătămată ce a constituit momentul declanşator al conflictului.

Totodată, Înalta Curte notează că motivele invocate de către inculpaţi privind schimbarea încadrării juridice, respectiv solicitarea de achitare nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, ambele prin trimitere la greşita reţinere a situaţiei de fapt şi greşita interpretare a probelor de către instanţele de fond şi de apel, nu se circumscriu noţiunii de "greşită aplicare a legii" şi nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs prin prisma cazurilor de casare prev. de 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen. anterior.

Critica inculpaţilor ce vizează achitarea, s-ar fi circumscris, teoretic, cazului de casare prev. de pct. 18, care dădeau dreptul instanţei de recurs de a cenzura modul în care au fost reţinute faptele şi împrejurările de fapt ale cauzei. însă, chiar şi sub imperiul legii de procedură, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, cazul de casare prev. la pct. 18 presupunea o eroare gravă de fapt, care nu echivala cu o apreciere greşită a faptelor, astfel cum solicită, la acest moment, recurenţii inculpaţi.

Prevederile pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen. anterior au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât netemeinicia deciziei penale atacate nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.

Criticile vizând greşita individualizare a pedepselor atât sub aspectul cuantumului dar şi a modalităţii de executare (greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. anterior) sunt neîntemeiate.

Individualizarea pedepsei aplicate fiecărui inculpat în parte s-a realizat pe baza criteriilor menţionate în art. 72 C. pen. anterior, printr-o operaţiune de apreciere fundamentată pe probatoriului administrat, astfel că, aşa cum s-a arătat anterior, în recurs nu se mai poate proceda la o reapreciere a probelor ori a circumstanţelor personale de care instanţele au ţinut seama în procesul de stabilire a pedepsei.

Tot astfel, existenţa unor circumstanţe atenuante nu mai poate fi analizată în recurs, pentru că ar conduce la o modificare a situaţiei stabilite cu caracter definitiv de către instanţa de apel.

De altfel, modificarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. anterior (invocat de recurentul C.M. şi care poate fi analizat şi din oficiu), arată că voinţa legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art. 385⁹ C. proc. pen. anterior, examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate şi nu de temeinicie.

Din această perspectivă motivele de recurs care tind a antama situaţia de fapt sunt neîntemeiate prin raportare la faptul că acestea nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 385⁹ C. proc. pen. anterior.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpaţi, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus schimbări, printre altele şi în ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, precum şi modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru această infracţiune.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior şi Codul penal în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Excepţia înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituţie impune ca într-o situaţie tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziţiei constituţionale.

Expresie a acestui principiu constituţional este dispoziţia din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Principiul constituţional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile şi restabilirea legalităţii sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunţat Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în speţă, utilizând criteriul aprecierii în concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile venale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii ultimelor două condiţii, se constată că infracţiunea de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpaţi, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

Astfel, fapta de a ucide o persoană este în continuare incriminată fiind prevăzută ca infracţiune în art. 188 C. pen. fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

La momentul comiterii, infracţiunea era incriminată în art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior fiind sancţionată cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.

Spre deosebire de vechea reglementare, noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a comiterii în loc public a infracţiunii de omor.

Înlăturarea elementului circumstanţial agravant influenţează doar încadrarea juridică a faptei potrivit legii noi, în sensul că nu va mai putea fi reţinută infracţiunea în forma calificată, ci doar varianta tip prev. de art. 188 C. pen. şi nu are efecte cu privire la incriminarea faptei de a ucide o persoană care a rămas în continuare prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte condiţiile de existenţă a tentativei şi cele privind tratamentul sancţionator, Înalta Curte constată că acestea nu au fost modificate, fiind preluate în integralitate şi cu aceleaşi consecinţe în art. 32 şi 33 din noul C. pen.

În favoarea inculpatului C.M. au fost reţinute circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. anterior, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.V.A. cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior.

Potrivit legii noi, asemenea circumstanţe atenuante referitoare la persoana inculpaţilor nu mai pot fi reţinute, legea nouă prevăzând doar circumstanţe atenuante legate de fapta comisă.

Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) C. pen., pot constitui circumstanţe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii şi împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Pe de altă parte, circumstanţele atenuante judiciare nu pot fi analizate separat de încadrarea juridică şi sancţiune. Prin urmare, faptul că prin hotărârile atacate s-au reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. anterior, urmează să fie avut în vedere doar în ceea ce priveşte încadrarea dată faptei potrivit legii vechi, în vigoare la data comiterii faptei.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că potrivit legii vechi, fapta de tentativă de omor calificat comisă de inculpaţi era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, sancţiune care, prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prevăzute de art. 21 C. pen. anterior, era redusă la limite cuprinse între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni închisoare. Pedeapsa aplicată inculpaţilor pentru această infracţiune a fost de 3 ani închisoare ca efect al reţinerii de circumstanţe atenuante, fiind stabilită sub minimul special, în conformitate cu art. 76 alin. (2) C. pen. anterior.

Potrivit legii noi, fapta inculpaţilor corespunde infracţiunii prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Prin aplicarea cauzelor de reducere a pedepsei prevăzute de art. 33 alin. (2) C. pen. limitele de pedeapsă sunt de la 5 ani la 10 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi.

În speţă, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. anterior în cazul inculpatului C.M. şi cele prev. de art. 74 lit. c) C. pen. anterior în cazul inculpatului C.V.A., instanţa de fond a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, situată sub minimul special, aşa încât, în condiţiile în care, potrivit legii noi, aceste circumstanţe atenuante nu mai pot fi reţinute, instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de legea nouă, de 5 ani închisoare, fiind aşadar mai mare decât cea care a fost aplicată pe baza legii vechi.

Cu privire la cea de-a doua acuzaţie adusă inculpaţilor, se constată că fapta de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în modalitatea concretă în care a fost comisă, continuă să fie incriminată în noul C. pen.

Potrivit art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

În conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă prin fapta prevăzută la alin. (1) s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

În noul C. pen., legiuitorul a separat modalitatea de săvârşire a infracţiunii prin tulburarea ordinii şi liniştii publice de ultrajul contra bunelor moravuri, creând două infracţiuni distincte.

Fapta inculpaţilor constând în tulburarea ordinii şi liniştii publice va impune examinarea condiţiilor de incriminare şi a sancţiunii prevăzute în art. 371 C. pen.

Potrivit textului de lege menţionat, fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii condiţiilor de incriminare, se constată că infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpaţi, continuă să fie incriminată în noul C. pen., având, aşadar, corespondent în noua reglementare.

În cauză, modalitatea faptică în care au acţionat inculpaţii C.M. şi C.V.A. cu prilejul agresiunii exercitate asupra victimei corespunde modalităţii normative prescrisă de actuala normă de incriminare constând în violenţe comise împotriva bunurilor şi ameninţarea persoanelor aflate în bar, ceea ce exclude ipoteza dezincriminării.

Spre deosebire de vechea reglementare, noul C. pen. nu mai prevede varianta agravată a tulburării grave a ordinii şi liniştii publice.

Sub aspectul sancţiunii, se constată că inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. anterior, la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, pedeapsă orientată sub minim în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cuprinse între 2 şi 7 ani închisoare, în conformitate cu art. 76 alin. (2) C. pen. anterior.

Infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice din noul C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Aşadar, în aceleaşi condiţii, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. anterior în cazul inculpatului C.M. şi cele prev. de art. 74 lit. c) C. pen. anterior în cazul inculpatului C.V.A., instanţa de fond a aplicat o pedeapsă de 1 an şi 10 luni închisoare, situată sub minimul special, aşa încât, în condiţiile în care, potrivit legii noi, aceste circumstanţe atenuante nu mai pot fi reţinute, instanţa de recurs ar trebui să stabilească o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de legea nouă, de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, instanţa de fond a contopit pedepsele, aplicând recurenţilor inculpaţi pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, aplicată pentru tentativă la săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Or, regimul sancţionator al concursului de infracţiuni, prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., este mai sever decât tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni C. pen. anterior, întrucât în cauză, la pedeapsa cea mai grea s-ar impune, în mod obligatoriu, adăugarea unui spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită.

Astfel, prin aplicarea legii noi s-ar ajunge la o pedeapsă de 5 ani şi o lună închisoare obţinută prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, a unui spor de o lună închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 3 luni închisoare.

Prin urmare, pedeapsa calculată potrivit dispoziţiilor din legea nouă, de 5 ani şi o lună închisoare, este mai severă decât cea care a fost aplicată recurenţilor inculpaţi pe baza legii vechi, de 3 ani închisoare.

În consecinţă, legea penală mai favorabilă inculpaţilor este vechea reglementare penală şi nu se impune admiterea recursurilor pe acest aspect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M. şi C.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 359 din data de 20 noiembrie 2013 Curte de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 475 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M. şi C.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 359 din data de 20 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi C.M. şi C.V.A. la plata sumei de câte 475 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2014.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 2516/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 2791/2014. Penal. Sustragerea sau distrugerea... →

ICCJ. Decizia nr. 2699/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2699/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs