ICCJ. Decizia nr. 2800/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2800/2014
Dosar nr. 5160/114/2012
Şedinţa publică din 14 octombrie 2014
Deliberând asupra recursurilor de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 105 din data de 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.F.M., din infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durată de 1 an, pedeapsă ce se execută după executarea pedepsei principale.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. pedeapsă ce se execută pe durata executării pedepsei principale.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din data de 20 august 2012.
S-a dispus confiscarea de la inculpatul B.M. a echivalentului în RON a sumei de 73.000 euro de la data executării măsurii de siguranţă.
S-a menţinut măsura sechestrului asiguratoriu dispusă prin ordonanţa procurorului din 3 septembrie 2012, dată în Dosarul nr. 105/D/P/2011, cu privire la autoturismul marca B., şi suma de 300 de euro consemnată la C. Bank Sucursala B. cu recipisa din 4 septembrie 2012.
S-a luat act că S.A.F. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 199 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus scutirea de amenda judiciară în cuantum de 2.500 RON aplicată martorei V.M. prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2013.
Conform art. 191 alin. (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B.M. la plata sumei de 1.200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 150 RON onorariu apărător din oficiu la instanţa de fond pentru partea vătămată SA F.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Buzău din 10 septembrie 2012 dat în Dosarul nr. 105/D/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.M. pentru infracţiunea de trafic de persoane majore prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În fapt s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că inculpatul a recrutat prin inducere în eroare pe partea vătămată S.A.F. sub pretextul încheierii unei căsătorii, la diferite intervale de timp din primăvara anului 2007 iar ulterior i-a asigurat cazarea şi cheltuielile de transport (în perioada mai 2007-august 2011) determinând-o să practice prostituţia în folosul inculpatului în Italia, Austria, Elveţia şi Germania. S-a mai susţinut în actul de inculpare că veniturile obţinute de către partea vătămată din practicarea acestei activităţi au fost luate în totalitate de către inculpat.
Din analiza mijloacelor de probă adrninistrate pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul B.M. şi partea vătămată S.A.F. s-au cunoscut în toamna anului 2005, partea vătămată fiind la acea dată minoră, elevă la Colegiul Economic din Râmnicu Sărat, rămasă în grija tatălui, mama acesteia fiind plecată să muncească în Italia. Partea vătămată a locuit în domiciliul inculpatului, având cu acesta o relaţie apropiată, aspect confirmat şi de către mama părţii vătămate în declaraţia dată pe parcursul cercetării judecătoreşti.
După împlinirea vârstei de 18 ani, partea vătămată s-a deplasat singură la Viena unde urma să practice prostituţia, cu sprijinul unor cunoştinţe ale inculpatului, persoane din localitatea G., jud. Buzău.
Potrivit declaraţiei părţii vătămate, confirmată şi de susţinerea mamei acesteia, martora S.A.E., la scurt timp, partea vătămată a fost nevoită să plece din acest oraş datorită neînţelegerilor intervenite cu persoanele care o găzduiau.
Inculpatul s-a deplasat la Viena iar ulterior, împreună cu partea vătămată, au mers în Italia, la Rimini, unde partea vătămată a practicat prostituţia prin racolarea clienţilor pe străzile Lungomare şi Stradalle, raporturile sexuale cu bărbaţii fiind întreţinute în vehicule, pe plajă ori în camera de hotel unde locuia inculpatul B.M.
Potrivit susţinerilor părţii vătămate, această activitate a fost desfăşurată la Rimini timp de 7-8 luni, perioadă în care banii era folosiţi împreună cu inculpatul sau utilizaţi pentru renovarea unui imobil din comuna G. jud. Buzău unde inculpatul locuia împreună cu părinţii.
Prezenţa părţii vătămate în Rimini a fost menţionată şi de către martora M.A.G. care a susţinut în faţa instanţei de judecată că a plecat, împreună cu partea vătămată din Rimini la Viena, unde a pretins că au lucrat la un salon de masaj timp de aproximativ un an de zile, în 2008.
Partea vătămată a declarat la urmărirea penală că a practicat prostituţia la Viena timp de aproximativ 10 luni, că a închiriat un apartament împreună cu martorul M.I.D. şi prietena acestuia M.A.G. iar relaţiile sexuale cu clienţii le întreţinea în locuinţele acestora, în camera în care locuia sau la hotel.
Inculpatul B.M. era prezent în Viena pentru perioade scurte de timp, astfel cum a relatat şi martorul M.I.D. în declaraţia dată pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Banii obţinuţi de către partea vătămată din practicarea prostituţiei erau folosiţi împreună cu inculpatul, fie expediaţi în România prin intermediul serviciului Western Union, aspecte ce au rezultat din relaţiile comunicate de către instituţiile bancare pe parcursul urmăririi penale.
Inculpatul şi partea vătămată au plecat în Elveţia, oraşul Luzern, unde partea vătămată a practicat prostituţia la clubul P. aproximativ 4-5 luni, relaţiile sexuale contra cost cu clienţii având loc în camerele acestui club. Întrucât în această ţară se efectuau controale cu privire la eventuale activităţi de proxenetism, inculpatul a trebuit să revină în România pentru a nu fi depistat de către autorităţile elveţiene.
Inculpatul a fost informat de către o persoană care practica prostituţia împreună cu partea vătămată, că S.A.F. are o relaţie apropiată cu un client, astfel încât s-a deplasat în Elveţia, a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate, cei doi întorcându-se în ţară la locuinţa inculpatului B.M. Martora S.A.E. a declarat la cercetarea judecătorească faptul că a fost sunată de către inculpat în timp ce se afla în Elveţia pentru a-i relata că fiica sa are o relaţie cu un client, că practică prostituţia, martora susţinând că a auzit prin telefon cum inculpatul se manifesta violent faţă de fiica sa.
După ce au locuit timp de aproximativ 3-4 luni în domiciliul inculpatului, cei doi au plecat în Germania, oraşul Hanau, clubul A. şi la Frankfurt unde partea vătămată a practicat prostituţia în camerele cluburilor respective.
Ulterior în anul 2011, partea vătămată a cunoscut un cetăţean grec cu care s-a împrietenit astfel încât a întrerupt relaţia cu inculpatul, deplasându-se în Sicilia, unde se aflau sora şi mama sa, sub pretextul că participă la botezul nepotului său.
Inculpatul a declarat pe parcursul procesului penal că nu a cunoscut natura activităţi pe care o desfăşura partea vătămată, că a avut reprezentarea în sensul că aceasta lucra la un salon de masaj, ceea ce nu impunea şi practicarea prostituţiei.
Apărarea inculpatului este infirmată de declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor S.A.E. şi O.V.A.
Mama părţii vătămate a declarat în faţa instanţei de judecată că a avut întotdeauna sentimentul că fiica sa practică prostituţia, însă acest lucru i-a fost confirmat de către inculpat în momentul în care a auzit, prin telefon cum era lovită fiica sa, dar şi de către partea vătămată, în anul 2011, când s-a deplasat în Sicilia.
Martorul O.V.A. a menţionat faptul că a aflat de la partea vătămată şi de la un unchi de-al său că S.A.F. practica prostituţia în perioadele când se afla în străinătate.
La aceste aspecte s-a adăugat şi comunicările efectuate organelor de urmărire penală de către unităţile bancare din care rezultă sumele de bani pe care partea vătămată le expedia pe numele inculpatului sau ale membrilor familiei acestuia, din ţările unde practica prostituţia. De asemenea, potrivit raportului de constatare tehnico-ştinţifică, inculpatul a manifestat un comportament simulat cu privire la întrebările legate de activitatea pe care o desfăşura partea vătămată ori sumele de bani de care a beneficiat de la aceasta.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul a recrutat-o pe partea vătămată, prin inducere în eroare sub falsul pretext al întemeierii unui cămin şi al unei viitoare căsătorii", că i-a asigurat acesteia cazarea şi cheltuielile de transport, determinând-o să practice prostituţia iar veniturile obţinute au fost puse la dispoziţia inculpatului în integralitate. Activitatea infracţională a inculpatului a fost apreciată, potrivit rechizitoriului, ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acesteia.
În raport de aceste dispoziţii legale, infracţiunea de trafic de persoane incriminată în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 se poate realiza numai prin acte de constrângere ori asimilate acestora, precum şi prin primirea ori acceptarea de bani or de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei ce are autoritate asupra celei vizate să facă obiectul exploatării.
Potrivit art. 2 pct. 2 lit. c) din acelaşi act normativ, prin exploatarea unei persoane se înţelege şi obligarea la practicarea prostituţiei.
Prin decizia nr. 16/2007 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 şi 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., este dată de valorile sociale diferite protejate de către legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi. Astfel, în cazul infracţiunilor prev. de Legea nr. 678/2001 este apărată libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 C. pen., se realizează apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
În aceste condiţii, în situaţia în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoane majore, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.
În cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (2), tezele I şi II C. pen.
În situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare ori primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Sub aspectul laturii obiective, pentru existenţa elementelor infracţiunii de trafic de persoane trebuie să se comită una dintre acţiunile tipice prevăzute în mod alternativ, respectiv recrutare, transportare, transferare, cazare ori primirea unei persoane. Oricare dintre aceste acţiuni dacă este comisă în vreuna dintre modalităţile prevăzute de lege (prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, etc.) poate realiza elementele infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
În cauza dedusă judecăţii, fapta inculpatului B.M. a realizat elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Partea vătămată a declarat în mod constant pe parcursul urmăririi penale şi în prima declaraţie dată în faza de cercetare judecătorească faptul că, în înţelegere cu inculpatul, cu care convieţuia de aproximativ 2 ani, au hotărât, după ce a împlinit vârsta de 18 ani să practice prostituţia în Austria, unde urma să fie iniţiată în desfăşurarea acestei activităţi de către apropiaţi ai inculpatului.
Pe parcursul desfăşurării acestei activităţi de către partea vătămată timp de aproximativ 4 ani, cei doi s-au comportat ca într-o relaţie de concubinaj, banii obţinuţi de către partea vătămată fiind folosiţi în comun cu inculpatul, o parte din aceştia fiind investiţi în cumpărarea de maşini, cheltuiţi de către cei doi ori folosiţi pentru renovarea locuinţei părinţilor inculpatului.
Partea vătămată nu a susţinut că inculpatul ar fi exercitat acte de violenţă ori alte acte asemănătoare pentru a o obliga să practice prostituţia, nu a adus la cunoştinţa familiei-aspecte legate de eventuale acte de constrângere pe care le-ar fi exercitat inculpatul asupra sa cu privire la practicarea prostituţiei.
Aspectele reţinute în actul de sesizare a instanţei cu privire la violenţele exercitate de către inculpat asupra părţii vătămate, ce au fost confirmate şi de către mama acesteia, s-au datorat geloziei inculpatului pe fondul unei pretinse relaţii a părţii vătămate cu un client în Elveţia. Sub acest aspect, s-a reţinut că actele de violenţă nu au fost exercitate pentru a fi obligată partea vătămată să practice prostituţia.
Având în vedere că hotărârea luată în comun de către partea vătămată şi inculpat în vederea practicării prostituţiei a avut loc după trecerea unei perioade de aproximativ 2 ani de zile de la începutul relaţiei celor doi, nu se poate reţine că a existat din partea inculpatului o acţiune de recrutare a părţii vătămate în vederea obligării la practicarea prostituţiei prin violenţă, prin inducere în eroare sau alte metode dintre cele la care face referire art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 sau art. 329 alin. (2) C. pen.
În condiţiile în care pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti nu a rezultat din mijloace de probă certe că inculpatul a exercitat violenţe fizice sau psihice asupra părţii vătămate cu scopul de a înfrânge voinţa acesteia cu privire la practicarea prostituţiei, partea vătămată având posibilitatea să aleagă dacă doreşte sau nu să practice această activitate, tribunalul va reţine că nu au existat acte de constrângere sau inducere în eroare ori fraudă a părţii vătămate cu privire la practicarea prostituţiei.
În acest sens s-a putut reţine şi împrejurarea potrivit căreia partea vătămată a putut să plece şi să nu mai desfăşoare activitatea de prostituţie în anul 2011 în condiţiile în care a aflat că inculpatul avea o relaţie apropiată cu o altă fată.
A fost semnificativ şi faptul că sora şi mama părţii vătămate au susţinut că nu pot spune dacă partea vătămată a fost obligată de către inculpat să practice prostituţia timp de aproximativ 4 ani de zile.
Pe baza declaraţiilor părţii vătămate şi ale membrilor familiei acesteia a rezultat că după ce partea vătămată a refuzat să mai convieţuiască cu inculpatul (existând date că aceasta se împrietenise cu un cetăţean grec), partea vătămată, la sugestia mamei sale, i-a solicitat inculpatului o sumă de bani pentru a renova apartamentul părinţilor din Râmnicu Sărat. Mama părţii vătămate a declarat pe parcursul cercetării judecătoreşti că a sfătuit-o pe partea vătămată să reclame autorităţilor faptul că inculpatul a beneficiat de cea mai mare parte din banii pe care i-a obţinut partea vătămată din practicarea prostituţiei.
Faţă de aceste aspecte, s-a reţinut că reclamaţia formulată de către partea vătămată organelor de poliţie s-a produs în contextul neînţelegerilor pe care le avea cu inculpatul în legătură cu împărţirea banilor obţinuţi din activitatea de prostituţie.
Nu a rezultat din mijloacele de probă administrate că a existat o acţiune a inculpatului de recrutare a părţii vătămate prin inducere în eroare iar susţinerile părţii vătămate în sensul că a considerat că va întemeia o familie cu inculpatul nu pot fi reţinute ca înscriindu-se în acţiunile tipice avute în vedere de legiuitor la incriminarea infracţiunii de trafic de persoane, atâta timp cât partea vătămată a desfăşurat această activitate, în mod constant, timp de 4 ani, fără să fie constrânsă de către inculpat.
Acţiunile inculpatului B.M. de a înlesni practicarea prostituţiei şi de a trage foloase, în mod repetat, de pe urma acestei activităţi desfăşurate în perioada 2007-2011 de către S.A.F. au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. înlesnirea practicării prostituţiei s-a realizat prin punerea părţii vătămate în legătură cu persoanele care au iniţiat-o în practicarea acestei activităţi, în găsirea locurilor de cazare ori a cluburilor şi localurilor unde se desfăşura această activitate.
Inculpatul a tras foloase în mod repetat din activitatea de prostituţie practicată de către partea vătămată, acesta beneficiind de sume de bani expediate prin transfer bancar ori puse la dispoziţie în mod direct de către partea vătămată.
Sub acest aspect, s-a reţinut că pe parcursul urmăririi penale partea vătămată a susţinut că a obţinut din practicarea prostituţiei în toată perioada suma de 300.000-350.000 euro pe care a pretins că i-a cedat-o în totalitate inculpatului.
Ulterior, pe parcursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată a declarat că nu poate aprecia ce sumă a realizat din practicarea prostituţiei, că a folosit aceste sume împreună cu inculpatul pentru a se întreţine, a renova locuinţa acestuia şi pentru a cumpăra mai multe autoturisme. De asemenea, a mai susţinut că obţinea lunar câte o mie de euro, bani din care trebuia să plătească chiria ce se ridica în perioada de vară la sume cuprinse între 500 şi 700 euro.
Faţă de aceste declaraţii contradictorii date de către partea vătămată, reţinând că sora şi mama părţii vătămate au declarat că nu cunosc ce sume a obţinut aceasta din practicarea prostituţiei, constatând că pe parcursul urmăririi penale partea vătămată nu a precizat ce sume de bani obţinea zilnic, săptămânal sau lunar au fost avute în vedere relaţiile comunicate de către instituţiile bancare cu privire la sumele de bani expediate în România pe numele inculpatului şi ale familiei acestuia dar şi contravaloarea autoturismelor achiziţionate de către inculpat ca fiind sume de bani ce i-au revenit inculpatului cu titlul de foloase din practicarea prostituţiei de către partea vătămată. În acest sens, potrivit relaţiilor comunicate pe parcursul urmăririi penale de către Banca C., Banca T, şi Banca B., inculpatul sau membrii familiei acestuia au primit suma de 36.000 euro prin transfer bancar în perioada 2007-2011.
La această sumă s-a adăugat contravaloarea maşinilor achiziţionate, respectiv o maşină marca B. pentru care s-a plătit suma de 21.000 euro, conform declaraţiilor părţii vătămate, maşină ce a fost vândută ulterior pentru suma de 11.000 euro, bani folosiţi de către inculpat la cumpărarea autoturismului marca B., indisponibilizat de către organele de urmărire penală şi un autoturism marca S. în valoare de aproximativ 1.500 euro ce i-a fost predat părţii vătămate pe parcursul procesului penal. Autoturismul marca B. a fost achiziţionat pentru suma de 49.000 euro (din care 11.000 euro provenind din vânzarea primei maşini şi 6.000 euro daţi de către martora G.C., conform precizărilor părţii vătămate). S-a mai reţinut că pentru cumpărarea autoturismelor rămase în posesia inculpatului s-a folosit suma de 53.000 euro (21.000 primul autoturism şi 32.000 euro pentru autoturismul marca B., după deducerea sumelor menţionate ca provenind din vânzarea primului autoturism marca B. cumpărat şi a celei puse la dispoziţie de martora G.C.).
Totalizând sumele de bani ce au fost expediate prin transfer bancar şi cele achitate pentru cumpărarea autoturismelor, s-a reţinut că inculpatul a beneficiat de suma de 89.000 euro (36.000 prin transfer bancar şi 53.000 valoarea autoturismelor cumpărate).
Faţă de aceste considerente, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.M. din infracţiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La stabilirea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile Părţii generale a acestui Cod, limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, datele ce caracterizează persoana inculpatei precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social a infracţiunii comise s-a reţinut modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările comiterii infracţiunii, urmările produse, precum şi conduita şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Inculpatul a acţionat în mod repetat, pe o perioadă de aproximativ 4 ani înlesnind practicarea prostituţiei de către partea vătămată şi trăgând foloase de pe urma acestei activităţi, concretizate în obţinerea unor sume importante de bani ce au fost investite în renovarea locuinţei şi achiziţionarea de autoturisme".
Infracţiunea comisă prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de durata în timp a acţiunilor infracţionale, modul în care a înţeles inculpatul să realizeze cele mai importante mijloace de trai beneficiind de pe urma practicării prostituţiei de către altă persoană. Semnificativ a fost sub acest aspect şi suma de aproximativ 89.000 euro de care a beneficiat inculpatul în perioada 2007-2011.
La aspectele ce au caracterizat fapta comisă s-a adăugat şi datele ce au caracterizat persoana inculpatului care este tânăr, nu a mai fost condamnat anterior, iar pe parcursul procesului penal a făcut dovada că este angajat în calitate de şofer, din data de 29 septembrie 2012, la SC P.P. SRL Râmnicu Sărat, jud. Buzău. S-a avut în vedere însă că inculpatul a susţinut pe tot parcursul procesului penal că nu a cunoscut natura activităţilor desfăşurate de către partea vătămată, că nu a înlesnit practicarea prostituţiei de către aceasta, aspecte ce reflectă poziţia psihică a inculpatului faţă de fapta comisă şi urmările acesteia chiar şi în condiţiile în care a rezultat vinovăţia sa pe baza mijloacelor de probă administrate.
B. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal, contestatorul T.G. şi inculpatul B.R.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul nu a motivat apelul declarat conform disp. art. 374 C. proc. pen., însă motivele sale expuse oral au fost consemnate pe larg în practicaua deciziei.
Contestatorul T.G. a susţinut în apelul său că instanţa de fond a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa procurorului din 3 septembrie 2012 dată în Dosarul nr. 105/D/2011 cu privire la autoturismul marca B., cu toate că din probele existente la dosar rezultă că acest autoturism a fost cumpărat cu bani personali şi că este înmatriculat pe numele său.
Prin decizia penală nr. 3 din data de 15 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul B.F.M. şi contestatorul T.G. împotriva sentinţei penale nr. 105 din data de 19 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău.
A obligat apelantul-inculpat B.M. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova, iar pe apelantul-contestator T.G. la plata sumei de 200 RON cu acelaşi titlu.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Inculpatul B.M. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a recrutat, prin inducere în eroare pe partea vătămată S.A.F., sub pretextul încheierii unei căsătorii, la diferite intervale de timp, din primăvara anului 2007, iar ulterior i-a asigurat cazarea şi cheltuielile de transport (în perioada mai 2007 - august 2011) determinând-o să practice prostituţia, în folosul inculpatului în Italia, Austria, Elveţia şi Germania.
Cu ocazia individualizării şi dozării pedepsei aplicate pentru fapta de mai sus, prima instanţă a ţinut cont în primul rând de principiile şi criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., dar şi de gradul concret de pericol social al infracţiunii săvârşite, evidenţiat prin prisma circumstanţelor reale - împrejurările şi modalităţile de comitere a acesteia, prin inducerea în eroare a părţii vătămate şi însuşirea în totalitate a veniturilor obţinute în urma activităţii ilicite.
Pe de altă parte, au fost avute în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care, aşa cum în mod just s-a reţinut, este o persoană tânără, nu a mai fost condamnat anterior, iar pe parcursul procesului penal a făcut dovada că este angajat ca şofer.
Totuşi, s-a observat că infracţiunea continuată în cauză s-a derulat pe o perioadă relativ lungă de timp, respectiv aproximativ 4 ani, timp în care inculpatul a acţionat în mod repetat, sub imperiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, înlesnind practicarea prostituţiei de către partea vătămată şi trăgând foloase importante de pe urma acestei activităţi. Astfel, nu este de ignorat suma reţinută de 89.000 euro de care a beneficiat inculpatul în perioada 2007-2011 şi care constituie o sumă semnificativă obţinută din înlesnirea practicării prostituţiei, sumă ce i-a asigurat acestuia mijloacele de subzistenţă.
Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, deşi la dosar au existat probe concludente în acest sens, a condus în mod just instanţa de fond, la concluzia că pedeapsa de 3 ani, orientată către minimul prevăzut de legiuitor (în condiţiile în care maximul stabilit ajunge la 7 ani închisoare) este o pedeapsă legală şi temeinic individualizată.
În ce priveşte modalitatea de executare, prima instanţă s-a orientat în mod legal către privarea de libertate, care în funcţie de gravitatea şi natura faptei comise, este în măsură să asigure scopul preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Susţinerile apărătorului inculpatului referitoare la poziţia părţii vătămate, a promisiunii unei eventuale căsătorii, precum şi a situaţiei familiale a inculpatului nu pot fi avute în vedere în scopul înlocuirii modalităţii de executare stabilită de instanţa de fond, deoarece balanţa între circumstanţele personale ale inculpatului şi gravitatea faptei reprobabile a inculpatului înclină către menţinerea soluţiei adoptate de prima instanţă. Din aceeaşi perspectivă, nici lipsa de înţelegere a faptei nu poate fi o probă hotărâtoare în acest sens, deoarece din toate documentele dosarului rezultă cu certitudine că inculpatul a fost perfect conştient de aspectul ilicit al activităţii sale, situaţie dovedită şi de atitudinea sa ulterioară începerii urmăririi penale împotriva sa.
Într-o altă ordine de idei, s-a reţinut că prin ordonanţa nr. 105/D/P/2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului marca B. şi sumei de 300 de euro consemnată la C. Bank Sucursala Buzău cu recipisa din 4 septembrie 2012.
În motivarea acestei ordonanţe, s-a menţionat că imediat după ce inculpatul a aflat că împotriva lui sunt declanşate cercetări penale în legătură cu faptele care au contribuit la dobândirea respectivului bun, l-a înstrăinat formal, printr-un contract tip, către finul părinţilor săi, în persoana lui T.G. În aceeaşi ordonanţă, s-a indicat faptul că au fost extinse cercetările împotriva inculpatului şi a lui T.G. şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit a) şi c) din Legea nr. 656/2002.
Prin urmare, justificat instanţa de fond a reţinut că acest transfer de proprietate a fost efectuat doar în vederea indisponibilizării bunului, în condiţiile în care acesta a rămas în continuare în posesia inculpatului, care deţinea şi toate exemplarele originale de proprietate, astfel că în temeiul disp. art. 163 şi 357 C. proc. pen. este legală măsura menţinerii acestei măsuri.
În raport de toate considerentele reţinute, Curtea constată că ambele apeluri declarate în cauză sunt nefondate, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va dispune respingerea acestora, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.M., contestatorul T.G. şi partea vătămată S.A.F.
Apărătorul inculpatului B.M. în dezbaterile orale care au avut loc în şedinţa publică din 30 septembrie 2014 a apreciat că infracţiunea de proxenetism reţinută în sarcina inculpatului este lipsită de latura obiectivă, mai exact lipseşte elementul material. A solicitat, având în vedere că nu sunt elemente de natură materială, nu sunt acţiuni contrare legii şi nu există aspecte care se circumscriu infracţiunii de proxenetism achitarea în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.) art. 10 lit. d) C. proc. pen. ant. lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, respectiv, lipsa elementului material). În susţinerea recursului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. ant.
Apărătorul contestatorului T.G. a criticat hotărârea şi a solicitat ridicarea măsurii sechestrului asigurătoriu deoarece acest autoturism a fost cumpărat cu banii personali, a fost înmatriculat pe numele său, deci nu a făcut obiectul infracţiunilor din această cauză.
În ceea ce priveşte recursul declarat de partea vătămată S.A.F., Înalta Curte constată că aceasta nu a declarat apel în cauză. Având în vedere că i s-a pus în vedere împrejurarea că nu a declarat anterior apel, iar partea vătămată S.A.F. în aceste condiţii a declarat că îşi retrage recursul - aspect ce a fost consemnat
În declaraţie pe formular tipizat, care a fost ataşată la dosarul cauzei după citire şi semnare, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului.
Examinând recursurile declarate de inculpatul B.M., contestatorul T.G., se constată, în ceea ce-i priveşte pe aceştia că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 15 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursurile declarate de inculpatul B.M. şi contestatorul T.G. au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 11 februarie 2014, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.M., Înalta Curte constată că deşi recursul a fost formulat şi depus în termenul prevăzut de lege, acesta a depus motivele de recurs la data de 23 septembrie 2014, deci ulterior primului termen de judecată acordat în cauză, respectiv la data de 17 iunie 2014, încălcând astfel obligaţia instituită de dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen. anterior care stipulează că motivele de recurs se depun la instanţă cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Având cuvântul, pe fondul cauzei, apărătorul inculpatului a precizat, oral, cazul de casare, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancţiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
Astfel, recursul nefiind motivat în termen de inculpat, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina critica formulată de acesta, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., pe care l-a invocat ulterior atât oral, cât şi prin motivele depuse la data de 23 septembrie 2014 - ce are în vedere situaţia în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, ca urmare, recursul acesteia nu mai poate face obiectul examinării instanţei de control judiciar.
În ceea ce priveşte recursul declarat de contestatorul T.G., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Înalta Curte reţine că măsura sechestrului asigurător a fost dispusă prin ordonanţa procurorului din 3 septembrie 2012, dată în Dosarul nr. 105/D/P/2011, cu privire la autoturismul marca B., şi suma de 300 de euro consemnată la C. Bank Sucursala Buzău cu recipisa din 4 septembrie 2012. în motivarea acestei ordonanţe, s-a menţionat că imediat după ce inculpatul B.M. a aflat că împotriva lui sunt declanşate cercetări penale în legătură cu faptele care au contribuit la dobândirea respectivului bun, l-a înstrăinat formal, printr-un contract tip, către finul părinţilor săi, în persoana lui T.G. În plus, a rezultat că martorul T.G. nu a intrat în posesia maşinii după încheierea actului de vânzare-cumpărare, aceasta rămânând în continuare în posesia inculpatului care avea şi toate exemplarele actului întocmit
Prin urmare, justificat instanţa de fond a reţinut că acest transfer de proprietate a fost efectuat doar în vederea indisponibilizării bunului, în condiţiile în care acesta a rămas în continuare în posesia inculpatului, care deţinea şi toate exemplarele originale de proprietate.
Înalta Curte constată că T.G. a formulat plângere împotriva ordonanţei procurorului din 3 septembrie 2012, dată în Dosarul nr. 105/D/P/2011 cu privire la măsura sechestrului asiguratoriu dispusă pentru autoturismul marca B., plângere ce i-a fost respinsă prin încheierea din data de 17 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, în Dosarul nr. 5160/114/2012. Totodată, împotriva acestei încheieri contestatorul T.G. a formulat recurs, care i-a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 301 din data de 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Înalta Curte reţine că inculpatul B.M. a achiziţionat autoturismul marca B. cu banii primiţi de la partea vătămată, ca urmare chiar dacă autoturismul a fost înstrăinat ulterior, instituirea măsurii sechestrului asigurător este legală, fiind necesară pentru a se garanta executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatul B.M. şi de contestatorul T.G. împotriva deciziei penale nr. 3 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi va lua act de retragerea recursului declarat de partea vătămată S.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
I. la act de retragerea recursului declarat de partea vătămată S.A.F.
Obligă recurenta parte-vătămată S.A.F. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
II. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.M. şi de contestatorul T.G. împotriva deciziei penale nr. 3 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat B.M. la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul-contestator T.G. la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2799/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2818/2014. Penal. Omorul deosebit de grav... → |
|---|
