ICCJ. Decizia nr. 2799/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia Nr. 2799/2014

Dosar Nr. 640/87/2012

Şedinţa publică din 14 octombrie 2014

Asupra recursurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 114/A din data de 30 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379, pct. 2, lit. a), C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Teleorman şi de apelanţii-intimaţi-inculpaţi C.M.C. şi D.M.R. împotriva Sentinţei penale nr. 19/29.1.2013 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, din Dosarul nr. 640/87/2012.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 334, C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la fiecare dintre cei doi inculpaţi, din infracţiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001.

I. În temeiul art. 12, alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74, alin. (1), lit. a), C. pen., raportat la art. 76, alin. (1), lit. b), C. pen., a condamnat pe inculpatul C.M.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în raport cu partea vătămată R.G.I.

În temeiul art. 86¹, alin. (1), C. pen. şi al art. 71, alin. (5), C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii aplicate prin sentinţa penală apelată, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen., pe termenul de încercare de 8 ani, stabilit potrivit art. 86², C. pen.

A dispus ca executarea pedepsei complementare aplicată prin sentinţa penală apelată, constând în interzicerea, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen., să se realizeze începând cu data rămânerii definitive a acestei decizii penale.

În temeiul art. 86³, alin. (1), lit. a) - d) şi alin. (2), C. pen., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, a căror respectare va fi verificată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman:

- să se prezinte, la datele stabilite, la serviciul de probaţiune;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 86³, alin. (3), lit. d) şi alin. (4), C. pen., a impus inculpatului, pe durata termenului de încercare, obligaţia de a nu intra în legătură cu partea vătămată R.G.I., coinculpatul D.M.R. şi martorul L.G.L., supravegherea respectării acestei obligaţii fiind încredinţată aceluiaşi serviciu de probaţiune.

În temeiul art. 359, alin. (1), C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴, alin. (1) şi alin. (2), C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 383, alin. (1¹), C. proc. pen., raportat la art. 350, alin. (1), alin. (3), lit. b) şi alin. (4), C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive a inculpatului şi a dispus punerea, de îndată, în libertate a acestuia de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 2/U.P./l.II.2012, emis de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în Dosarul nr. 348/87/2012, dacă nu este arestat în altă cauză, această dispoziţie fiind executorie.

În temeiul art. 383, alin. (2), C. proc. pen., raportat la art. 88, alin. (1), C. pen., a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 31 ianuarie 2012 până la zi.

II. În temeiul art. 12, alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74, alin. (1), lit. a), C. pen., raportat la art. 76, alin. (1), lit. b), C. pen., a condamnat pe inculpatul D.M.R. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în raport cu partea vătămată R.G.I.

În temeiul art. 65, alin. (2) şi alin. (3), C. pen., a aplicat pedeapsa complementară, constând în interzicerea, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen.

În temeiul art. 86¹, alin. (1), C. pen. şi al art. 71, alin. (5), C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii aplicate prin sentinţa penală apelată, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen., pe termenul de încercare de 7 ani, stabilit potrivit art. 86², C. pen.

A dispus ca executarea pedepsei complementare să se realizeze începând cu data rămânerii definitive a acestei decizii penale.

În temeiul art. 86³, alin. (1), lit. a) - d) şi alin. (2), C. pen., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, a căror respectare va fi verificată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti:

- să se prezinte, la datele stabilite, la serviciul de probaţiune;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 86³, alin. (3), lit. d) şi alin. (4), C. pen., a impus inculpatului, pe durata termenului de încercare, obligaţia de a nu intra în legătură cu partea vătămată R.G.I., coinculpatul C.M.C. şi martorul L.G.L., supravegherea respectării acestei obligaţii fiind încredinţată aceluiaşi serviciu de probaţiune.

În temeiul art. 359, alin. (1), C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴, alin. (1) şi alin. (2), C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 383, alin. (2), C. proc. pen., raportat la art. 88, alin. (1), C. pen., a constatat că inculpatul a fost reţinut în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 februarie 2012 şi arestat preventiv în perioada 14 februarie 2012 - 30 martie 2012.

În temeiul art. 160³, C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de ridicare a controlului judiciar instituit, ca urmare a liberării provizorii, prin Decizia penală nr. 670/R din 30 martie2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 2601/2/2012, formulată de inculpat.

III. A luat act că partea vătămată R.G.I. a renunţat la pretenţiile civile formulate.

În temeiul art. 357, alin. (2), lit. e), C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpatul C.M.C. a telefonului mobil marca A., de culoare negru, împreună cu cartela aflată în acesta, indisponibilizat conform dovezii din data de 20 noiembrie 2012 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman - S.C.J.S.E.O., constatând că acesta nu este supus confiscării.

În temeiul art. 357, alin. (2), lit. e), C. proc. pen., a dispus restituirea către acelaşi inculpat a bunurilor găsite în autoturismul marca B., de culoare albastru închis (o revistă, o sticlă goală din plastic, un pantalon de trening, un tricou cu mânecă scurtă, un fes negru, un colac cablu, cinci linguri, o sticluţă "O.S.", un bidon din plastic, o baterie de autoturism), indisponibilizate conform dovezii din data de 14 noiembrie 2012 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman - S.C.J.S.E.O., constatând că acesta nu este supus confiscării.

În temeiul art. 19, alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi al art. 118, alin. (1), lit. e), C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.M.R. a sumei de 400 lei, în loc de suma de 200 lei, după cum s-a menţionat în sentinţa penală.

În temeiul art. 19, alin. (2) din Legea nr. 678/2001 şi al art. 118, alin. (1), lit. b), C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.M.R. a autoturismului marca P.B., de culoare maron, indisponibilizat prin aplicarea sigiliului, conform Ordonanţei din data de 6 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, din Dosarul nr. 72/D/P/2011, iar, în temeiul art. 163, alin. (1), C. proc. pen., a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra acestui autoturism, în vederea punerii în executare a măsurii confiscării speciale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 19 din 29 ianuarie 2013, din Dosarul nr. 640/87/2012, Tribunalul Teleorman, secţia penală, a respins cererile de restituire a cauzei la procuror, formulate de inculpaţi; în temeiul art. 11, pct. 2, lit. a), C. proc. pen., raportat la art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., i-a achitat pe inculpaţii C.M.C. şi D.M.R., pentru infracţiunea de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 329, alin. (1) şi alin. (2), teza I, C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen.

În temeiul art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.M.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată,

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen.

În temeiul art. 65, C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale a închisorii.

A menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 88, C. pen., a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 31 ianuarie 2012 la zi.

În temeiul art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., art. 74, lit. a), C. pen., raportat la art. 76, lit. c), C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.M.R. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată.

A făcut aplicarea art. 71 - art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen.

În temeiul art. 81, C. pen. şi al art. 71, alin. (5), C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor principală a închisorii şi accesorie, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.

I-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., a dedus reţinerea de 24 de ore, din data de 31 ianuarie 2012, şi arestarea preventivă pe durata 14 februarie 2012 - 30 martie 2012.

În temeiul art. 346, C. proc. pen., a luat act că partea vătămată R.G.I. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 118, lit. b) şi e), C. pen., a luat măsura confiscării speciale de la inculpatul C.M.C. a sumei de 450 lei, consemnată cu recipisa, nr. 001, la C. Bank - Sucursala Alexandria, un iPhone marca A., negru, , împreună cu cartelă SIM C., fără serie, cheia aparţinând autoturismului marca B., predată la Inspectoratul de Poliţe al Judeţului Teleorman, în baza dovezii din data de 14 noiembrie 2012, autoturismul maca B., seria 3, de culoare negru, volan pe partea dreaptă, proprietatea inculpatului, dobândit prin infracţiunea pentru care a fost condamnat şi asupra căruia s-a instituit sechestru asigurător, prin Ordonanţa din data de 31 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, din Dosarul nr. 72/D/P/2011, indisponibilizat prin procesul-verbal din data de 31 ianuarie 2012, întocmit de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, menţinând sechestrul asigurător asupra acestui autoturism.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 118, lit. e), C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.M.R. a sumei de 200 lei, dobândită prin infracţiunea pentru care a fost condamnat.

A ridicat măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca P.B., de culoare maron, aparţinând inculpatului D.M.R., instituit prin ordonanţele din datele de 31 ianuarie 2012 şi 6 februarie 2012 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, din Dosarul nr. 72/D/P/2011, indisponibilizat prin procesul-verbal din data de 7 februarie 2012, întocmit de Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman.

În temeiul art. 191, alin. (1) şi alin. (2), C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre cei doi inculpaţi la plata sumei de câte 1.500 lei, cheltuieli judiciare statului.

S-a precizat că instanţa de fond a copiat, întocmai, situaţia de fapt reţinută în Rechizitoriul din data de 23 noiembrie 2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, în Dosarul nr. 72/D/P/2011, în sensul că a redat inclusiv conţinutul unor întregi convorbiri telefonice interceptate în cursul urmăririi penale, fără o minimă intervenţie proprie şi fără a realiza un minimum de sinteză.

De asemenea, procedând în aceeaşi manieră, prima instanţă nu şi-a motivat, în mod propriu, soluţia pe care a dispus-o, ci s-a limitat la preluarea din actul de sesizare a probatoriului în baza căruia s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi coinculpaţi.

Totuşi, pe alocuri, printre aceste preluări din actul de sesizare, Curtea a constatat că instanţa de fond a răspuns unor apărări ale inculpaţilor. Astfel, a prezentat argumentele care i-au format convingerea că transportarea la aeroport a părţii vătămate R.G.I. de către inculpatul D.M.R. nu a fost efectuată cu autoturismul marca P.B., de culoare maron, aparţinând acestui inculpat. Astfel, a arătat că, deşi la cercetarea judecătorească s-a susţinut faptul că nu inculpatul D.M.R., aflat, de altfel, în apartamentul martorului L.L.G., a asigurat deplasarea părţii vătămate, a constatat că acest transport a fost efectuat noaptea, în jurul orei 2,00, la începutul lunii noiembrie a anului 2011, că partea vătămată, într-una dintre declaraţiile de la urmărirea penală, a arătat că inculpatul D.M.R. i-a dus la aeroport cu autoturismul său marca P.B., de culoare maron, în care a stat în braţele inculpatului C.M.C., situaţie posibilă pentru un autoturism cu două locuri, iar, într-o altă declaraţie tot de la urmărirea penală, a afirmat că deplasarea au efectuat-o tot cu inculpatul D.M.R., dar cu o altă maşină, de culoare alb, la care se adaugă susţinerea inculpatului D.M.R. că autoturismul marca P.B. nu era echipat pentru iarnă, deci nu se putea deplasa pe drumurile publice în acea perioadă a anului, însă este constantă declaraţia părţii vătămate, potrivit căreia deplasarea la aeroport s-a efectuat cu un autoturism condus de inculpatul D.M.R., aspect care se coroborează cu celelalte declaraţii ale părţilor implicate, care confirmă prezenţa inculpatului D.M.R., împreună cu inculpatul C.M.C., în apartamentul în care se aflau partea vătămată şi martorul L.L.G., noaptea, la momentul plecării celor două persoane spre aeroport, pentru Marea Britanie. A arătat că, în acest context probator, apărarea, conform căreia inculpatul D.M.R. a plecat spre locuinţa sa, dar venise pentru a-şi lua rămas bun de la inculpatul C.M.C., prietenul său, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât pentru acest motiv nu era necesar ca inculpatul să-şi vadă prietenul la ora 2,00 noaptea şi, încă, la locuinţa martorului L.L.G., exact la ora plecării spre aeroport. Totodată, a arătat că, din probele administrate, a rezultat că inculpatul D.M.R. mai utiliza un alt autoturism, marca B., de culoare alb. Potrivit declaraţiei sale de la urmărirea penală, din data de 31 ianuarie 2012, inculpatul D.M.R. a arătat că l-a transportat pe inculpatul C.M.C., cu autoturismul său marca B., la locuinţa martorului L.L.G., de lângă Hotelul I., pentru că acesta nu se descurca, ceea ce înseamnă că inculpatul a folosit unul dintre autoturismele sale la transportarea părţii vătămate, însă aceasta a distins, cu greu, la ora 2,00 noaptea, caracteristicile autovehiculului.

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 329, alin. (1) şi alin. (2), teza I, C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., reţinută, prin rechizitoriu, atât în sarcina inculpatului C.M.C., cât şi a inculpatului D.M.R., constând în îndemnarea şi înlesnirea practicării prostituţiei de către partea vătămată R.G.I., în luna noiembrie a anului 2011, în perioada cazării sale în hotelurile din oraşele Nottingham şi Conventry din Marea Britanie, cu aproximativ 30 de bărbaţi, trăgând foloase de pe urma acesteia, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece actele de îndemnare şi de înlesnire a practicării prostituţiei de către partea vătămată, cu obţinerea de bani de pe urma exploatării sexuale a acesteia, au fost realizate de inculpaţi profitând de situaţia specială în care se afla partea vătămată, aflată sub autoritatea şi constrângerea martorului L.G.L., care o recrutase, atât pe aceasta, cât şi pe părţile vătămate minore A.L. şi D.C.A., martori în această cauză, în scopul exploatării sexuale. Totodată, a avut în vedere Decizia nr. XVI/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în această situaţie, sunt întrunite numai elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, fiind încălcată, în mod primordial, libertatea de voinţă a victimei.

În finalul considerentelor, a făcut referire la solicitarea inculpaţilor de a se restitui cauza la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale.

Astfel, a analizat susţinerea inculpaţilor din dezbateri, potrivit căreia actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 221, C. proc. pen., respectiv nelegalitatea modului de sesizare de către organele de urmărire penală. Ca atare, a constatat că, la urmărirea penală, această cauză a fost disjunsă din Dosarul nr. 55/D/P/2011, privind pe inculpaţii L.L.G., I.G. şi P.C., trimişi în judecată în Dosarul nr. 5578/87/2011 al Tribunalului Teleorman, pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, având ca scop comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi de persoane, precum şi de proxenetism, împotriva părţilor vătămate minore A.L. şi D.C.A., precum şi împotriva aceleiaşi părţi vătămate R.G.I. din această cauză. A constatat că în cauza respectivă, din care s-a dispus disjungerea, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, întocmindu-se un proces-verbal, şi, totodată, a existat plângerea penală formulată de D.F., tatăl părţii vătămate minoră D.C.A., pentru dispariţia fiicei sale şi tragerea la răspundere a vinovaţilor, în timp ce în această cauză a constatat că există plângerea penală formulată de partea vătămată R.G.I., prin care solicită tragerea la răspunderea penală a tuturor celor implicaţi în traficarea sa, astfel că nu se poate susţine inexistenţa unui act legal de sesizare. Pe de altă parte, a arătat că a fost verificată regularitatea actului de sesizare, când nu au fost ridicate probleme.

Referitor la neefectuarea urmăririi penale de către procuror, în condiţiile în care era obligatorie, a arătat că efectuarea unor acte premergătoare, precum audierea de părţi vătămate, învinuiţi şi martori, de către lucrătorii de poliţie delegaţi nu echivalează cu neefectuarea urmăririi penale de către procuror.

Totodată, a constatat că probele obţinute în cauza din care s-a dispus disjungerea au fost certificate de procuror şi, ca atare, valorificate în mod legal.

De asemenea, a arătat că redarea convorbirilor telefonice respectă condiţiile procedural penale, după cum se poate constata din simpla lectură a oricărei note telefonice, toate aflate în volumul II al dosarului de urmărire penală, certificate de procuror şi conţinând toate elementele prevăzute de art. 91³ alin. (2), C. proc. pen. A mai arătat că, potrivit art. 91⁶ C. proc. pen., coroborat cu art. 91³ alin. (4), C. proc. pen., la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul înfăţişează inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile telefonice, având obligaţia să asigure, la cerere, ascultarea acestora, ori inculpaţii nu au contestat exactitatea convorbirilor redate în procesele-verbale nici la urmărirea penală şi nici la cercetarea judecătorească.

Nu a primit nici susţinerea inculpatului D.M.R., conform căreia, pe timpul urmăririi penale, i-a fost încălcat dreptul său la apărare, întrucât apărătorul său ales a fost înştiinţat cu privire la audierea inculpatului şi a fost prezent la audierea acestuia.

Referitor la omisiunea de a i se aduce la cunoştinţă inculpatului D.M.R. încadrarea juridică completă, prin reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2), C. pen. şi ale art. 33 lit. a), C. pen., a constatat că, potrivit procesului-verbal din data de 17 noiembrie 2012, întocmit de procuror, inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă, în prezenţa apărătorului ales, faptele penale şi încadrarea juridică, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice intervenită prin Ordonanţa din data de 16 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, din Dosarul nr. 72/D/P/2011, iar reţinerea dispoziţiilor concursului de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., nu are semnificaţia unei încadrări juridice diferite.

La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii faţă de fiecare inculpat în parte, a ţinut seama de dispoziţiile art. 72, C. pen., şi anume limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de legea penală, gradul ridicat de pericol social al faptei penale, persoana inculpatului C.M.C., care, deşi nu a recunoscut fapta penală, nu este cunoscut cu antecedente penale, persoana inculpatului D.M.R., cu o contribuţie redusă, în raport cu celălalt coinculpat, însă determinantă, cu un bun comportament anterior în societate şi fără antecedente penale, astfel că a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., conduita pe parcursul judecăţii, când, fiind liberat sub control judiciar, s-a prezentat la toate termenele de judecată, atitudinea procesuală nesinceră.

Sub aspectul executării, referitor la inculpatul D.M.R., a apreciat că scopul pedepsei închisorii poate fi atins fără executare în regim de detenţie, dispunând suspendarea condiţionată.

Pe latură civilă, a constatat că partea vătămată R.G.I. nu s-a constituit parte civilă la urmărirea penală, iar declaraţia sa scrisă din data de 3 mai 2012, trimisă prin poştă, depusă la dosarul de fond, prin care se constituie parte civilă cu suma de 20.000 euro, daune morale, este ulterioară citirii actului de sesizare.

În privinţa măsurii de siguranţă a confiscării speciale, a constatat, din probele administrate, că inculpatul C.M.C. este posesorul autoturismului marca B., de culoare negru, având volanul pe partea dreaptă, pe care l-a cumpărat din Marea Britanie, cu banii obţinuţi din infracţiunea pentru care a fost condamnat.

Referitor la transportarea părţii vătămate spre aeroport, pentru plecarea în Marea Britanie, există dubii cu privire la autoturismul folosit de inculpatul D.M.R., respectiv fie autoturismul marca P.B., de culoare maron, asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător, fie autoturismul marca B. S-a dovedit, însă, că inculpatul D.M.R. şi-a însuşit, personal, suma de 200 lei din banii expediaţi de inculpatul C.M.C., proveniţi din infracţiunea pentru care inculpaţii au fost condamnaţi.

În termen legal, au declarat apel Ministerul Public, precum şi inculpaţii C.M.C. şi D.M.R., cu toţii pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea în scris a apelului astfel cum a fost precizat oral. Ministerul Public a susţinut că sentinţa penală este nelegală, prin greşita încadrare juridică a faptei penale, reţinută în sarcina ambilor inculpaţi, în infracţiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., cu toate că ambii inculpaţi au participat la săvârşirea infracţiunii, astfel că încadrarea juridică corectă este în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât şi netemeinică, pe de o parte, prin greşita individualizare a pedepsei închisorii aplicată inculpatului D.M.R., din punct de vedere al cuantumului şi al modalităţii de executare, în raport cu activitatea infracţională substanţială şi determinantă pe care a desfăşurat-o, respectiv a intermediat luarea părţii vătămate de la martorul L.L.G. şi predarea acesteia către inculpatul C.M.C., a garantat plata preţului pentru partea vătămată, după cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului D.C.A., precum şi din interceptarea convorbirii telefonice din data de 22 noiembrie 2011, a intermediat plata sumei de 2.000 euro, efectuată de inculpatul C.M.C., din care şi-a oprit un comision în sumă de 200 lei, a avut o atitudine procesuală nesinceră, la care se adaugă împrejurarea că, după arestarea sa preventivă, prin diferite cunoştinţe, a exercitat presiuni asupra părţii vătămate, ori, în aceste condiţii, nu se poate reţine, ca element determinant pentru aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special, împrejurarea că inculpatul D.M.R. s-a prezentat la toate termenele de judecată, aceasta fiind, de altfel, o obligaţie, sub sancţiunea revocării liberării provizorii sub control judiciar, iar, pe de altă parte, prin soluţia de restituire a autoturismului marca P.B. către inculpatul D.M.R., în condiţiile în care acest bun a fost folosit de către cei doi inculpaţi pentru a asigura transportul părţii vătămate de la locuinţa martorului L.L.G. la Aeroportul Băneasa, aşa cum rezultă din probele dosarului, relevante fiind declaraţiile constante ale părţii vătămate, care a arătat că a fost transportată cu un autoturism care avea două locuri, ori, dintre cele două autoturisme, acest autoturism este singurul cu două locuri, în timp ce existenţa unor inadvertenţe cu privire la culoarea maşinii este justificată atât de împrejurarea că partea vătămată a fost transportată la ora 2,00, prin urmare pe timp de noapte, cât şi de timpul scurs de la data faptelor penale, adăugând faptul că declaraţia părţii vătămate se coroborează cu declaraţia martorului D.C.A., care a confirmat prezenţa inculpatului D.M.R. în locuinţa martorului L.L.G., pentru a o prelua pe partea vătămată, în vederea transportării acesteia la aeroport.

A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale şi, pe fond, rejudecând, schimbarea încadrării juridice, cu privire la ambii inculpaţi, din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., majorarea pedepsei închisorii faţă de inculpatul D.M.R., prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special, în raport cu lipsa de antecedente penale a acestuia, dar fără a se reţine circumstanţe atenuante judiciare, cu executare în regim de detenţie, precizând că se impune majorarea cuantumului pedepsei închisorii, spre minimul special, inclusiv faţă de inculpatul C.M.C., ca efect al reţinerii variantei agravate a comiterii infracţiunii de către două persoane împreună, precum şi confiscarea autoturismului marca P.B. de la inculpatul D.M.R.

În motivarea orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat C.M.C. a susţinut că a comis infracţiunea de proxenetism, şi nu de trafic de persoane, întrucât doar a găzduit-o, pe teritoriul Marii Britanii, pe partea vătămată, care, de altfel, a declarat că l-a minţit, spunându-i că este alegerea acesteia de a practica prostituţia, ca urmare a ameninţărilor exercitate de martorul L.L.G., iar individualizarea pedepsei închisorii nu este temeinică, deoarece nu a fost reţinută în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., privind buna sa conduită anterioară, după cum dovedesc înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar, şi, de asemenea, nu au fost avute în vedere împrejurările conform cărora era masterand în anul II, beneficiază de mijloace licite de existenţă, fiind asociat, împreună cu fratele său, la o societate comercială, şi nu are antecedente penale.

A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale şi, rejudecând pe fond, aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de legea penală, a cărei executare să fie suspendată condiţionat sau sub supraveghere.

În dovedire, a formulat, fiindu-i încuviinţată, proba cu înscrisuri în circumstanţiere, depunând la dosar caracterizările nr. 757 şi nr. 758, ambele din data de 20 aprilie 2012, întocmite de Colegiul Naţional "U." din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, diplome pentru activitatea artistică în domeniul teatral, acordate de Colegiul Naţional "U." din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman şi de Colegiul Tehnic "A.S." din Roşiorii de Vede, încheierea cu număr indescifrabil din data de 9 aprilie 2008 a Tribunalului Teleorman, din Dosarul nr. 11116/2008, privind înregistrarea SC "S.E." SRL, certificat de înregistrare eliberat pe data de 16 aprilie 2008, de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cu privire la SC "S.E." SRL, diploma de licenţă eliberată de Academia de Studii Economice -Facultatea de contabilitate şi Informatică de Gestiune, pe data de 30 noiembrie 2009.

În motivarea în scris şi orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat D.M.R. a susţinut că sentinţa penală este nelegală, întrucât:

- în cursul urmăririi penale, deşi urmărirea penală trebuia efectuată de procuror, care avea posibilitatea delegării, toate actele de urmărire penală din această cauză au fost efectuate de organul de poliţie judiciară, fără a fi verificate şi cenzurate de procuror, astfel că a solicitat înlăturarea acestor probe obţinute în mod nelegal. A mai arătat că, în faţa instanţei de fond, a invocat lipsa actului de sesizare a Ministrului Public privind începerea urmăririi penale, avându-se în vedere faptul că în dispoziţia de disjungere din Dosarul nr. 55/P/2011 nu este menţionat numele său şi, totodată, nu există un proces-verbal de sesizare din oficiu şi nicio ordonanţă de extindere, ceea ce înseamnă că întreaga urmărire penală a fost efectuată fără a exista o "sesizare legală a Ministerului Public, solicitând înlăturarea probelor administrate în acest mod, deoarece în această fază procesuală a apelului nu mai poate solicita restituirea cauzei la acelaşi parchet, pentru refacerea urmăririi penale. A mai susţinut că i s-a încălcat dreptul la apărare, inclusiv prin faptul că, la data de 15 noiembrie 2011, deşi apărătorul său ales a solicitat, printr-o cerere adresată procurorului, să participe la toate actele de urmărire penală, pe data de 17 noiembrie 2012 a fost audiat martorul L.L.G., fără ca apărătorul ales să fi fost încunoştinţat, şi, de asemenea, deşi în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală nu se reţin dispoziţiile art. 41, alin. (2), C. pen., în rechizitoriu se reţine această agravantă, fără a i se aduce la cunoştinţă că s-a schimbat calificarea juridică;

- cercetarea judecătorească este deficitară, fiind efectuată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului penal, şi anume principiul nemijlocirii, principiul contradictorialităţii şi principiul egalităţii armelor. Astfel, referitor la încălcarea principiului nemijlocirii, a arătat că i-a fost respinsă cererea de a fi adusă partea vătămată cu mandat de aducere, pentru lămurirea inadvertenţelor, iar Ministerul Public a susţinut că aceasta se află inclusă într-un program de ocrotire, astfel că nu a fost audiată nici măcar de procuror, fiind condamnat doar în baza declaraţiei părţii vătămate dată în faţa organului de cercetare penală. A arătat că nu i s-a dat posibilitatea de a adresa întrebări părţii vătămate, încălcându-se, astfel, inclusiv principiul contradictorialităţi. A solicitat să se observe faptul că în volumul I al dosarului de urmărire penală există o declaraţie a părţii vătămate dintr-un alt dosar, în care precizează că nu a participat la discuţii. Totodată, a susţinut că instanţa de fond nu putea avea în vedere declaraţiile de la urmărirea penală ale martorului D.C.A., atâta timp cât au fost încălcate dispoziţiile art. 327, alin. (3), C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 329, C. proc. pen., prin faptul că nu s-a pus în discuţia părţilor imposibilitatea ascultării acestuia ori renunţarea la audierea sa şi citirea declaraţiilor de la urmărirea penală, precizând faptul că, asemenea părţii vătămate, acest martor a fost audiat doar de către organul de poliţie judiciară. Ori, nu se poate pronunţa o soluţie de condamnare doar pe baza declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorului D.C.A., în condiţiile în care aceste declaraţii nu au fost cenzurate de procuror şi de instanţa de judecată. A susţinut că instanţa de fond nu a efectuat o analiză comparativă a probatoriului în ansamblul său, în condiţiile în care există numeroase contradicţii, inclusiv între declaraţiile date de partea vătămată. în ceea ce priveşte transferul părţii vătămate, arată că partea vătămată nu a fost sub autoritatea sa, nu a negociat cu martorul L.L.G. un eventual transfer al acesteia şi nici nu s-a ocupat de călătoria părţii vătămate într-o altă ţară. Referitor la convorbirile telefonice de care instanţa de fond s-a folosit în motivarea soluţiei de condamnare, a arătat că a precizat în detaliu, în declaraţiile pe care le-a dat, că martorul L.L.G. avea de vânzare mai multe produse electronice şi că exista o înţelegere între aceştia cu privire la vânzarea produselor respective. A învederat faptul că, după cum, de altfel, a declarat, l-a împrumutat pe martorul L.L.G. cu suma de 200 lei, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor L.L.G. şi A.L. A mai susţinut că autorizaţiile de interceptare ale convorbirilor telefonice, aflate la dosarul de urmărire penală, au fost date în baza unei încheieri, fără participarea procurorului, încălcându-se, în acest mod, prevederile art. 315 şi art. 305, C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat să se constate că această măsură a autorizării interceptărilor dispusă de judecător este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, toate interceptările telefonice efectuate în baza autorizaţiilor respective nu sunt mijloace de probă administrate în mod legal, ceea ce înseamnă, potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen., că nu pot fi folosite în procesul penal. Tot în privinţa acestor interceptări telefonice, a solicitat să se constate că au fost efectuate în faza actelor premergătoare, ori aceste mijloace de probă nu puteau fi administrate în cadrul actelor premergătoare, în acest sens fiind Decizia nr. 962/2009 a Curţii Constituţionale, ori singurul mijloc de probă în cadrul actelor premergătoare este procesul-verbal încheiat de către organul de cercetare penală, care în acest dosar nu există. A solicitat ca declaraţia martorului L.L.G. să fie privită cu circumspecţie, în raport cu poziţia procesuală a acestuia din primul dosar şi analizată în contextul tuturor celorlalte mijloace de probă din această cauză, iar, în ceea ce priveşte apărările sale, sunt relevante declaraţiile martorilor S.B., Z.C. şi G.C.M.. A arătat că, având în vedere toate aceste argumente, i-a fost încălcat principiul prezumţiei de nevinovăţie, întrucât nu există probe certe de vinovăţie.

A solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu înlăturarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 200 lei, întrucât nu a fost primită ca rezultat al unei infracţiuni.

În dovedire, a propus, fiindu-i admisă, proba cu înscrisuri în circumstanţiere, pe care le-a ataşat motivelor scrise apel, respectiv foaia matricolă pentru clasele IX - XII de la Liceul Teoretic "M.P." din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, diploma de bacalaureat emisă de Liceul Teoretic "M.P." din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, pe data de 11 iulie 2011, lista candidaţilor admişi - licenţa 2011 la Academia de Studii Economice din Bucureşti - Facultatea de Marketing, adeverinţa din 23 octombrie 2012 eliberată de Academia de Studii Economice din Bucureşti - Facultatea Marketing, caracterizarea întocmită de Liceul Teoretic "M.P." din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, caracterizare din data de 9 noiembrie 2012 din partea prodecanului Facultăţii de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti, caracterizarea din 26 martie 2012 din partea Consiliului local al municipiului Turnu Măgurele, judeţul Teleorman - Serviciul public de asistenţă socială.

S.a menţionat că pe data de 10 aprilie 2013 au sosit la dosar, prin Serviciul "Registratură", precizări formulate de către intimatul-parte vătămată, conform cărora se află în imposibilitate de a se prezenta, că inculpatul C.M.C. nu i-a cauzat niciun rău, ci, dimpotrivă, s-a purtat bine şi a trimis-o acasă, şi nu are niciun fel de pretenţie civilă.

La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2013, Curtea din oficiu, a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea formei continuate a infracţiunii de trafic de persoane reţinută în sarcina ambilor inculpaţi, întrucât a fost comisă faţă de o singură parte vătămată.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, precum şi sentinţa penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate şi de netemeinicie invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că toate apelurile sunt fondate.

În acelaşi timp, probele culese în dosarul anterior au fost valorificate în noua cauză penală. Curtea a avut în vedere, cu preponderenţă, procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, contestate pe motive de nelegalitate de acelaşi apelant-inculpat D.M.R., care a solicitat înlăturarea acestora, pe motiv că judecătorul a soluţionat propunerile de autorizare a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice în lipsa procurorului de şedinţă. Însă, după cum prevăd, în mod clar şi neechivoc, dispoziţiile art. 91¹ alin. (3) C. proc. pen., propunerea se judecă în Camera de Consiliu, iar autorizaţia de interceptare şi înregistrare se emite pentru o perioadă de până la 30 zile, fără nicio referire la obligativitatea prezenţei procurorului. Sancţiunea nulităţii absolute, prevăzută de art. 197 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., invocată de apelantul-inculpat, intervine doar în situaţia în care participarea procurorului este obligatorie, iar participarea procurorului este obligatorie atunci când este prevăzută, în mod expres, de normele procedurale. În aceste condiţii, susţinerea apelantului-inculpat, care, de altfel, nu a indicat niciun temei de drept pentru această pretenţie, constituie o pură speculaţie şi o adăugare la lege. Mai constată Curtea că, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 2 noiembrie 2011, din Dosarul nr. 4782/87/2011, Tribunalul Teleorman a autorizat interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri telefonice, precum şi localizarea terminalelor telefonice de la care convorbirile telefonice sunt efectuate, pe o perioadă de 30 zile, respectiv 3 noiembrie 2011 - 2 decembrie 2011, inclusiv. Ca atare, au fost interceptate şi redate o serie de convorbiri telefonice purtate, în perioada 18 noiembrie 2011 - 25 noiembrie 2011, de inculpatul L.L.G. din cauza anterioară, pentru care a fost emisă autorizaţie de interceptare, cu inculpaţii D.M.R. şi C.M.C. din această cauză. Aceste discuţii telefonice au fost redate în procesele-verbale aflate în volumul II al dosarului de urmărire penală, toate certificate pentru autenticitate de procuror, în respectarea dispoziţiilor art. 91³ alin. (2) teza I C. proc. pen., după cum, de altfel, se poate constata. Curtea constată că toate aceste dovezi, obţinute prin îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse de procedura penală, au fost legal valorificate în această cauză, prin respectarea dispoziţiilor art. 91² alin. (5) C. proc. pen., conform cărora convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală, dacă din cuprinsul acestora rezult date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 91¹ alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., printre care se află infracţiunea de trafic de persoane. Ca atare, având în vedere toate aceste evidenţe, precum şi dispoziţiile legale extrem de clare, Curtea a constatat că apelantul-inculpat D.M.R. a folosit această apărare, privind nelegalitatea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice, pentru care a prezentat argumente lipsite de suport real şi normativ, doar pentru a înlătura probe concludente, al căror conţinut este, în mod evident, în defavoarea sa, astfel că nemulţumirea sa se îndreaptă, mai curând, faţă de valoarea probatorie a acestor dovezi, prin conţinutul acestora, decât împotriva modului în care organele judiciare au cules aceste probe. Nici susţinerea, conform căreia toate aceste procese-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate în faza actelor premergătoare trebuiau consemnate într-un proces-verbal, singurul care are valoare probatorie, nu poate fi avută în vedere, întrucât, în această cauză, nu au existat acte premergătoare, în sensul prevăzut de art. 224 alin. (1) C. proc. pen., ci au fost valorificate probe obţinute în mod legal într-o altă cauză, în baza normelor procedurale care reglementează această posibilitate.

A mai susţinut acelaşi apelant-inculpat D.M.R., tot ca o deficienţă a urmăririi penale, faptul că actele de urmărire penală au fost efectuate nu de către procuror, aşa cum se prevede, ci de către organele de cercetare penală. Curtea, având în vedere întreg conţinutul volumului III al dosarului de urmărire penală, care cuprinde toate actele efectuate în această cauză, constată că procurorul a îndeplinit, potrivit procedurii penale, marea majoritate a actelor de urmărire penală, respectiv a procedat la începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale, la audierea învinuiţilor şi, apoi, inculpaţilor, precum şi a martorului L.L.G.,. a dispus reţinerea inculpaţilor, a întocmit referatul cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale faţă de inculpatul D.M.R., a luat măsuri asigurătorii, a soluţionat plângeri şi cereri formulate de inculpaţi, a prezentat inculpaţilor materialul de urmărire penală, în timp ce organele de cercetare penală au procedat la ascultarea unora dintre martori. Însă, audierea unor martori de către organul de cercetare penală nu înseamnă că urmărirea penală nu este validă, aşa cum, în mod nefiresc, a susţinut apelantul-inculpat, care a pierdut din vedere dispoziţiile art. 219 C. proc. pen., potrivit cărora procurorul poate să dea dispoziţii cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală.

S-a susţinut de către acelaşi apelant-inculpat că i-a fost încălcat dreptul său la apărare. Tot din actele aflate în volumul III al dosarului de urmărire penală, rezultă că inculpatul D.M.R. a fost audiat, începând cu data de 31 ianuarie 2012, când a dat prima sa declaraţie în calitate de învinuit, de fiecare dată numai în prezenţa apărătorului său ales H.L.V., cu împuternicirea avocaţială din data de 31 ianuarie 2012, emisă de Baroul Teleorman. Audierea de către procuror, pe data de 17 noiembrie 2012, a martorului L.L.G., în lipsa apărătorului ales al inculpatului, nu înseamnă că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât faza de urmărire penală nu este guvernată de principiul contradictorialităţii, cum este faza cercetării judecătoreşti, astfel că organele de urmărire penală pot administra anumite probe în lipsa inculpatului, căruia, la finalul urmăririi penale, i se prezintă întreg materialul probator strâns în această etapă procesuală. Ca atare, în această cauză, procurorul, în mod corect şi-n condiţii de securitate a probei, prin folosirea unei modalităţi specifice de interogare, în vederea aflării adevărului, a procedat la ascultarea unui martor important, cu privire la care inculpatul putea solicita, ulterior, confruntarea. Din aceste raţiuni juridice şi practice, prezenţa apărării inculpatului la audierea martorului nu era obligatorie, după cum aceasta a înţeles.

Totodată, împrejurarea că în rechizitoriu au fost reţinute forma continuată a infracţiunii de trafic de persoane şi dispoziţia privind concursul de infracţiuni, care, de altfel, era evidentă, câtă vreme în sarcina inculpatului au fost reţinute două infracţiuni de sine-stătătoare, nu înseamnă că i-a fost încălcat acelaşi drept la apărare. Totodată, aşa cum a explicat instanţa de fond, inculpatul avea posibilitatea să ridice această problemă la discutarea regularităţii actului de sesizare, care a avut loc la termenul de judecată din data de 15 mai 2012. În plus, orice instanţă de judecată este sesizată cu faptele penale, şi nu cu încadrarea juridică a acestora, care poate fi pusă oricând în discuţie, atât în fond, cât şi în căile de atac.

În ceea ce priveşte faza cercetării judecătoreşti, Curtea a constatat că instanţa de fond, în mod corect, a dispus citarea simplă a părţii vătămate, care, de altfel, a fost prezentă la primul termen de judecată, din data de 13 ianuarie 2012, când, fiind pusă în discuţie regularitatea actului de sesizare, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru a fi asistată juridic de un apărător ales, însă, ulterior, nu s-a mai prezentat. Aşa cum legea procesual penală garantează inculpatului o serie de drepturi şi libertăţi, inclusiv dreptul de a nu se prezenta în faţa organelor judiciare, partea vătămată poate opta între a se prezenta sau a lipsi de la procesul penal. Acest drept este firesc şi cu atât mai justificat în cazul infracţiunilor cu efect traumatizat asupra părţii vătămate, care nu poate fi expusă situaţiei de a sta, chiar în prezenţa organelor judiciare, în apropierea unui inculpat faţă de care simte teamă. în acest caz, Ministerul Public, care, printre alte atribuţii, are rolul de a apăra drepturile şi libertăţile tuturor persoanelor, a depus, la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2012, un set de înscrisuri din care rezultă atât vulnerabilitatea părţii vătămate, cât, mai ales, presiunile şi încercările de intimidare şi de influenţare a declaraţiilor exercitate asupra acesteia de către cei doi inculpaţi, prin persoane interpuse, printre care M.P.D., trimis de inculpatul D.M.R. În aceste condiţii, în mod temeinic, judecătorul fondului nu a dispus citarea cu mandat de aducere a unei asemenea părţi vulnerabile, a cărei declaraţie ar fi fost, de altfel, alterată de sentimentul de spaimă şi de constrângere morală în prezenţa inculpaţilor care au traficat-o, gândindu-se că, la un moment dat, în viitor, va rămâne lipsită de protecţia legii. Ori, declaraţia unei persoane care a suferit o vătămare, audiată în asemenea condiţii, nu are niciun fel de valoare juridică, întrucât scopul oricărui procesul penal constă în stabilirea adevărului, şi nu în desfăşurarea formală a unei proceduri, indiferent de consecinţe. În plus, potrivit art. 75 C. proc. pen., declaraţiile părţii vătămate au valoare probatorie numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Tot formală este observaţia apelantului-inculpat D.M.R., potrivit căreia instanţa de fond nu a făcut aplicarea disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în situaţia imposibilităţii ascultării unui martor de la urmărirea penală, sau a disp. art. 329 C. proc. pen., referitoare la renunţarea la martori. Omisiunea aplicării acestor dispoziţii de către instanţa de fond, la sfârşitul cercetării judecătoreşti şi înainte de păşirea în dezbateri, nu le-a adus inculpaţilor niciun fel de vătămare.

Pe fond, Curtea a constatat că faţă de ambii inculpaţi există probe clare de vinovăţie, a căror lipsă de temeinicie nu a putut fi dovedită de aceştia. Tocmai de aceea, Curtea a constatat că apelantului-inculpat D.M.R. nu i-a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie, atâta timp cât probele administrate de acesta nu au avut puterea de a răsturna materialul probator administrat şi readministrat de către organele judiciare împotriva sa.

Astfel, activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul D.M.R. a rezultat, în mod indubitabil, din probele culese în această cauză, care se coroborează cu interceptările convorbirilor telefonice efectuate în dosarul penal anterior, din care a fost disjunsă această cauză penală.

Din declaraţiile martorului A.L., a rezultat împrejurarea importantă a existenţei unei relaţii de prietenie între martorul L.L.G., inculpat în cauza penală anterioară, şi inculpatul din această cauză D.M.R., care folosea un autoturism marca P. şi-l ajuta cu bani pe martor. Martorul D.C.A. a declarat că, împreună cu partea vătămată, erau obligate la prostituţie de către martorul L.L.G., care le-a transportat şi cazat în diferite locaţii, inclusiv, pe la începutul lunii noiembrie a anului 2011, într-un apartament de bloc situat în centrul Bucureştiului, de unde, într-o seară, martorul i-a telefonat inculpatului D.M.R., pentru a-i propune să vină să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată, eventual să mai aducă clienţi, şi pentru a-l împrumuta cu bani, însă inculpatul D.M.R., care i-a adus bani, nu a mai rămas, după care martorul L.L.G. i-a spus părţii vătămate că o va vinde, învăţând-o să spună că s-a prostituat, de bunăvoie, pentru clanul interlopilor "B." şi că doreşte să plece în Marea Britanie, iar în zilele următoare, martorul L.L.G. i-a dat telefon de mai multe ori inculpatului D.M.R., insistând să-l aducă pe inculpatul C.M.C., aceştia doi sosind pe data de 19 noiembrie 2011, când toţi trei au discutat condiţiile vânzării părţii vătămate, pentru care martorul L.L.G. a solicitat suma de 2.000 euro, inculpatul C.M.C. a spus că-i va lăsa inculpatului D.M.R. suma de 500 euro, pentru a i-o înmâna în momentul în care acesta şi cu partea vătămată vor urca în avion, urmând ca, săptămânal, din banii strânşi de pe urma prostituţiei părţii vătămate, să-i trimită suma de 500 euro, însă martorul L.L.G. a spus că nu are încredere, moment în care a intervenit inculpatul D.M.R., care a afirmat că garantează pentru inculpatul C.M.C., prietenul său, apoi, pe data de 20 noiembrie 2011, inculpatul C.M.C., aflat la o agenţie pentru bilete de avion, i-a solicitat, prin telefon, martorului L.L.G. datele personale ale părţii vătămate de pe cartea de identitate a acesteia, care se afla, în permanenţă, la acest martor, pentru ca pe data de 20 noiembrie 2011, seara, cei doi inculpaţi să vină să o ia pe partea vătămată şi-n dimineaţa următoare inculpatul D.M.R. a venit şi i-a remis martorului L.L.G. suma de 500 euro, aşa cum fusese înţelegerea. Martorul D.C., audiat în ambele dosare penale, a confirmat, în mod constant, prezenţa celor două fete care se prostituau în apartamentul de la etajul VII al blocului D. din Bucureşti şi la care a constatat un comportament rezervat, precum şi dispariţia, la un moment dat, a părţii vătămate, cu privire la care martorul L.L.G. i-a spus că a trimis-o în Marea Britanie cu inculpatul C.M.C. şi că aşteptă nişte bani de la inculpatul D.M.R. Împrejurarea că martorul D.C.A. şi partea vătămată se aflau sub autoritatea şi constrângerea martorului L.L.G. se probează inclusiv prin declaraţia martorului R.C., care a arătat că cele două fete aveau un comportament reţinut şi era ceva în neregulă cu ele.

Totodată, afirmaţiile martorului direct D.C.A. se coroborează nu numai cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor L.L.G. şi D.F., dar şi cu procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice. Martorul L.L.G. a recunoscut, întocmai şi în mod constant la urmărirea penală, modalitatea în care, prin intermediul inculpatului D.M.R., a vândut-o pe partea vătămată inculpatului C.M.C., precum şi împrejurarea că cei doi inculpaţi au transportat-o pe partea vătămată la aeroport, pentru plecarea în Marea Britanie, iar, la cercetarea judecătorească a dat o declaraţie uşor nuanţată, arătând că nu a vândut-o pe partea vătămată, ci aceasta a dorit să plece, de bună-voie, cu inculpatul C.M.C., care i-a trimis din Marea Britanie suma de 500 de euro inculpatului D.M.R., pentru că actul său de identitate se afla la acest inculpat, iar inculpatul D.M.R., care avea asupra sa suma de 1.700 lei noi, echivalentul sumei de 500 euro, i-a remis suma de 1.300 lei noi, oprindu-şi pentru sine suma de 400 lei, datoria sa către acesta. Sinceritatea martorului direct D.C.A. se mai confirmă prin declaraţia martorului D.F., care a arătat că fiica sa, D.C.A., i-a povestit despre modul şi condiţiile în care a fost vândută partea vătămată. Deosebit de relevante sunt discuţiile purtate prin telefon de către martorul L.L.G. cu fiecare dintre cei doi inculpaţi, care dovedesc nu numai cronologia, astfel cum a fost înfăţişată de martorul direct D.C.A., cât, îndeosebi, activitatea infracţională explicită a inculpaţilor. Din nota, aflată la dosarul de urmărire penală, rezultă că, pe data de 18 noiembrie 2011, între martorul L.L.G. şi inculpatul D.M.R. are loc o convorbire telefonică, din care reiese atitudinea insistentă a martorului pe lângă inculpatul D.M.R., care se interesează de vârsta părţii vătămate, de a-i aduce clienţi şi bani, pentru că moare de foame până la plecarea în ţările calde, apoi, după câteva minute, acelaşi inculpat şi acelaşi martor discută, din nou, la telefon, cu privire la faptul că inculpatul este pregătit să vină cu celălalt coinculpat, pentru a discuta, însă martorul dovedeşte o rezervă, astfel că, pe aceeaşi dată de 18 noiembrie 2011, mai târziu, inculpatul D.M.R. îi transmite martorului L.L.G. un mesaj tip SMS, prin care arată că ar fi bine să se vadă cât mai curând cu omul care pleacă spre ţările calde, pentru a pune la punct detaliile şi ca acesta să o vadă pe fată, sfătuindu-l pe martor că o întâlnire cât mai grabnică este în favoarea acestuia, pentru a pune mai repede mâna pe bani. Pe data de 19 noiembrie 2011, la ora 13,55, inculpatul D.M.R. îi telefonează martorului L.L.G., spunându-i că vine cu "M.", porecla inculpatului C.M.C., ca să vadă fata, care trebuia să se aranjeze puţin. Pe data de 20 noiembrie 2011, inculpatul C.M.C. îi telefonează martorului L.L.G., căruia îi solicită datele personale ale părţii vătămate, pentru a cumpăra biletele pentru avion. Mai departe, calitatea de garant a inculpatului D.M.R. rezultă, în mod clar, din conţinutul celor două convorbiri telefonice din data de 22 noiembrie 2011, în care inculpatul îi spune martorului L.L.G. că banii trec prin mâna sa şi că, în situaţia în care coinculpatul nu va trimite suma de 500 euro până la sfârşitul lunii, îi va da din banii proprii, urmând ca, apoi, să se socotească cu inculpatul C.M.C., pentru care a garantat. Împrejurarea că inculpatul C.M.C., aflat în Marea Britanie, urma să trimită banii, strânşi din prostituţia practicată de partea vătămată, către inculpatul D.M.R., care, la rândul său, urma să-i remită martorului L.L.G., ca preţ al vânzării părţii vătămate, rezultă din discuţiile telefonice purtate, pe data de 25 noiembrie 2011, între martorul L.L.G. şi inculpatul D.M.R., care cunoştea faptul că inculpatul C.M.C. urma să-i expedieze banii duminică dimineaţa.

Toate aceste probe coroborate dovedesc, în mod neechivoc, vinovăţia inculpatului D.M.R. Curtea a constatat că declaraţiile martorilor pe situaţia de fapt G.C.M. şi Z.C., angajat la societatea comercială deţinută de tatăl inculpatului D.M.R., încuviinţaţi acestui inculpat, care se referă, cu precădere, la autoturismul folosit de inculpat la transportarea părţii vătămate, nu sunt în măsură să răstoarne probatoriul administrat şi readministrat de organele judiciare.

Cât priveşte încadrarea juridică a faptei penale comisă de fiecare dintre cei doi inculpaţi, Curtea a apreciat că instanţa de fond, în mod nelegal, nu a avut în vedere varianta agravată a comiterii infracţiunii de către două sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, întrucât, deşi fiecare dintre cei doi inculpaţi a săvârşit acte diferite şi succesive în timp, respectiv inculpatul D.M.R. a intermediat vânzarea părţii vătămate şi a garantat această tranzacţie, apoi i-a transportat pe partea vătămată şi pe coinculpat la aeroport, în timp ce inculpatul C.M.C. a transportat-o, transferat-o şi cazat-o pe partea vătămată în Marea Britanie, toată activitatea infracţională coroborată a inculpaţilor a avut ca rezultat trecerea oneroasă a părţii vătămate de sub autoritatea martorului L.L.G. sub puterea inculpatului C.M.C., care a transportat-o şi cazat-o într-o altă ţară, pentru a obţine beneficii materiale de pe urma activităţii de prostituţie desfăşurată de aceasta.

Din aceeaşi raţiune juridică, Curtea a apreciat că nu se justifică reţinerea formei continuate a infracţiunii de trafic de persoane, care este atrasă de numărul persoanelor traficate, şi nu de numărul modalităţilor normative reţinute în sarcina unui inculpat. Traficarea unei persoane presupune realizarea uneia sau mai multora dintre modalităţile normative alternative enumerate la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Împrejurarea că fiecare dintre cei doi inculpaţi a realizat mai multe dintre actele alternative faţă de aceeaşi parte vătămată nu înseamnă că a comis mai multe acte materiale distincte, ci a realizat o unică traficare a părţii vătămate respective, prin modalităţi diferite şi alternative.

Tot referitor la încadrarea juridică a faptei penale, contestată de apelantul-inculpat C.M.C., care a susţinut că fapta penală pe care a comis-o întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, şi nu de trafic de persoane, Curtea apreciază că modalitatea oneroasă în care partea vătămată a fost trecută de sub constrângerea evidentă a martorului L.L.G. sub autoritatea inculpatului C.M.C. exclude posibilitatea practicării, de bună-voie, a prostituţiei de către partea vătămată. Aşadar indiferent de ceea ce i-a spus partea vătămată, la solicitarea fostului său stăpân, inculpatului C.M.C., noua sa autoritate, această translaţie de proprietate asupra unei fiinţe umane, în scopul de a o exploata sexual constituie infracţiunea de trafic de persoane.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei închisorii aplicată fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, Curtea, având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., a reţinut limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de legea penală, cuprinse între 5 ani închisoare şi 15 ani, cu interzicerea unor drepturi, gradul ridicat de pericol social al unei asemenea fapte penale, care reprezintă, de fapt, sclavia modernă, persoana inculpatului C.M.C., în vârstă de 23 de ani, este absolvent, cu media 8,16, al Academiei de Studii Economice din Bucureşti - Facultatea de contabilitate şi Informatică de gestiune, după cum atestă diploma de licenţă , eliberată pe data de 30 noiembrie 2009, şi-a înfiinţat încă din timpul studenţiei, o societate comercială, potrivit încheierii cu număr indescifrabil din data de 9 aprilie 2008 a Tribunalului Teleorman, din Dosarul nr. 11116/2008, privind înregistrarea SC "S.E." SRL, şi certificatului de înregistrare eliberat pe data de 16 aprilie 2008, de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cu privire la SC "S.E." SRL, nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel că, în raport cu toate aceste elemente, se justifică reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., privind buna conduită anterioară în societate, a avut o atitudine procesuală uşor oscilantă, persoana inculpatului D.M.R., în vârstă de 19 ani, provine dintr-o familie înstărită, care desfăşoară activităţi comerciale, după cum atestă înscrisurile depuse la dosarul de fond, este absolvent al studiilor liceale, potrivit diplomei de bacalaureat eliberată de Liceul Teoretic "M.P." din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, fără a putea trece cu vederea faptul că, potrivit foii matricole pentru clasele IX - XII, a obţinut, în cei patru ani de liceu, media generală pe an de peste 9,30, astfel că, având aceste performanţe şcolare, a fost înscris, ca bursier, la Academia de Studii Economice din Bucureşti - Facultatea de Marketing, după cum atestă lista cu rezultatele finale privind candidaţii admişi în anul 2011 , studii universitare pe care le continuă, potrivit adeverinţei din 23 octombrie 2012 eliberată de Academia de Studii Economice din Bucureşti - Facultatea de Marketing , nu are antecedente penale, aşa încât, având în vedere toate aceste date personale, a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară a bunei conduite în societate anterior comiteri infracţiunii, prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., însă a manifestat o atitudine procesuală nesinceră. În plus, a reţinut că ambii inculpaţi au încercat să exercite presiuni asupra părţii vătămate, pentru a-i influenţa declaraţiile.

Curtea, ţinând seama de toate elementele care caracterizează atât fapta penală comisă de fiecare inculpat în parte, respectiv împrejurarea că inculpatul C.M.C. nu a exercitat o constrângere violentă asupra părţii vătămate, pe care, de altfel, a trimis-o în ţară atunci când a aflat că autorităţile judiciare române efectuează cercetări penale, cumpărându-i bilet de avion şi înmânându-i bani pentru drum, apoi, la rândul său, s-a întors în România, în timp ce inculpatul D.M.R. a avut o implicare, deşi importantă, mai restrânsă în această activitate infracţională, de pe poziţia unui prieten înstărit al cumpărătorului, cât şi persoana inculpaţilor, ambii cu performanţe şcolare şi infractori primari, a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare pentru inculpatul C.M.C. şi pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru inculpatul D.M.R. sunt în măsură să asigure îndeplinirea scopurilor educativ şi punitiv ale pedepsei închisorii.

Totodată, având în vedere aceleaşi elemente reale şi personale, Curtea a apreciat că executarea în regim de detenţie este mult prea aspră şi ineficientă, prin scoaterea din societate a inculpaţilor, care au o vârstă tânără şi care beneficiază de o instruire şcolară, cu performanţe la învăţătură. De aceea, Curtea a apreciat că suspendarea sub supraveghere, cu impunerea unor obligaţii stricte pe o perioadă destul de mare de timp, este mult mai în măsură să îndrepte comportamentul inculpaţilor, care au avantajul de a desfăşura o activitate licită în cazul inculpatului C.M.C. sau de a-şi continua studiile universitare în cazul inculpatului D.M.R.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpatul D.M.R.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti a depus motivele de recurs la data de 10 februarie 2014, pe care le-a susţinut şi oral cu ocazia dezbaterilor, arătând că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

- a susţinut că hotărârea atacată este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, indicând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. A precizat că, în mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că "nu se justifică reţinerea formei continuate a infracţiunii de trafic de persoane, care este atrasă de numărul persoanelor traficate, şi nu de numărul modalităţilor normative reţinute în sarcina unui inculpat. Traficarea unei persoane presupune realizarea uneia sau mai multora dintre modalităţile normative alternative enumerate la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Împrejurarea că fiecare dintre cei doi inculpaţi a realizat mai multe dintre actele alternative faţă de aceeaşi parte vătămată nu înseamnă că a comis mai multe acte materiale distincte, ci a realizat o unică traficare a părţii vătămate respective, prin modalităţi diferite şi alternative."

- critica adusă este aceea că susţinerea instanţei de apel, conform căreia, în cazul infracţiunii de trafic de persoane, forma continuată este asigurată de numărul persoanelor traficate şi nu de numărul modalităţilor normative este greşită. Oricare dintre cele cinci variante alternative de comitere pot privi o singură persoană, pluralitatea persoanelor traficate fiind nerelevantă sub aspectul reţinerii formei continuate.

- a menţionat că, având în vedere că în sarcina celor doi inculpaţi s-au reţinut acte diferite şi succesive în timp, respectiv inculpatul D.M.R. a intermediat vânzarea părţii vătămate şi a garantat această tranzacţie, apoi i-a transportat pe partea vătămată şi pe coinculpat la aeroport, în timp ce inculpatul C.M.C. a transportat-o, transferat-o şi cazat-o pe partea vătămată în Marea Britanie, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.

- a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casarea în parte a deciziei atacate şi să se aplice dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. pe lângă fiecare infracţiune de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 reţinută în sarcina inculpaţilor.

Inculpatul D.M.R., prin motivele de recurs depuse la data de 10 iunie 2014, şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor a solicitat următoarele:

- a solicitat recalificarea faptelor reţinute în sarcina sa, din infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 210 din noul C. pen.;

- a invocat cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen., arătând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii;

- acţiunile întreprinse de inculpatul D.M.R., respectiv iniţierea tranzacţiei, întreprinderea de demersuri în sensul finalizării traficului sau garantarea plătii unei sume de bani, nu se circumscriu celor expres şi limitativ prevăzute de legiuitor ca făcând parte din elementul material al infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 210 noul C. pen.

- a solicitat, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b), c) C. proc. pen. coroborat cu art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) şi c) C. proc. pen. să se dispună achitarea inculpatului, precum şi restituirea autoturismului P.B. confiscat ilegal.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpatul D.M.R., Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 30 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, iar recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi inculpatul D.M.R. au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 februarie 2014, situaţie în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de faţă, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalităţii restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a principiului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17² alin. (1) art. 385⁹ C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului - reglementat ca a doua cale ordinară de atac - doar la chestiuni de drept.

Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385⁹ C. proc. pen.

În cauză, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti a invocat cazul de casare prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., motivând că în mod greşi instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. pe lângă fiecare infracţiune de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 reţinută în sarcina inculpaţilor.

Cazul de casare prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen. nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la situaţia de fapt şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. fiind abrogat, astfel, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept, nu şi la erori de fapt.

Or, cazul de casare invocat nu poate fi avut în vedere, examinarea cauzei de către Înalta Curte, ca instanţă de recurs, nu se mai poate face decât cu privire la chestiuni de drept, nu şi cu privire la chestiuni de fapt, modificarea situaţiei de fapt stabilită anterior nu mai este posibilă decât, urmare a constatării unor nelegalităţi care ar influenţa valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, ar determina înlăturarea acestora şi ar impune reevaluarea elementelor de fapt. în speţă însă, asemenea aspecte nu au fost constatate, desfăşurarea judecăţii s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor procedurale, instanţa de apel a evaluat întregul material probator şi a analizat probele.

De altfel, în cuprinsul considerentelor hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prima instanţă nu a avut în vedere varianta agravată a comiterii infracţiunii de către două sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, deşi fiecare dintre cei doi inculpaţi a săvârşit acte diferite şi succesive în timp, respectiv inculpatul D.M.R. a intermediat vânzarea părţii vătămate şi a garantat această tranzacţie, apoi i-a transportat pe partea vătămată şi pe coinculpat la aeroport, în timp ce inculpatul C.M.C. a transportat-o, transferat-o şi cazat-o pe partea vătămată în Marea Britanie, toată activitatea infracţională coroborată a inculpaţilor având ca rezultat trecerea oneroasă a părţii vătămate de sub autoritatea martorului L.L.G. sub puterea inculpatului C.M.C., care a transportat-o şi cazat-o într-o altă ţară, pentru a obţine beneficii materiale de pe urma activităţii de prostituţie desfăşurată de aceasta. Ca urmare, Curtea de Apel Bucureşti, corect a apreciat "că nu se justifică reţinerea formei continuate a infracţiunii de trafic de persoane, care este atrasă de numărul persoanelor traficate, şi nu de numărul modalităţilor normative reţinute în sarcina unui inculpat. Traficarea unei persoane presupune realizarea uneia sau mai multora dintre modalităţile normative alternative enumerate la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Împrejurarea că fiecare dintre cei doi inculpaţi a realizat mai multe dintre actele alternative faţă de aceeaşi parte vătămată nu înseamnă că a comis mai multe acte materiale distincte, ci a realizat o unică traficare a părţii vătămate respective, prin modalităţi diferite şi alternative."

Recurentul inculpat D.M.R. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 şi 17² C. proc. pen., arătând, în esenţă, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii şi solicitând, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b), c) C. proc. pen. coroborat cu art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) şi c) C. proc. pen. să se dispună achitarea.

Înalta Curte evidenţiază că, de fapt, se solicită o reapreciere a mijloacelor de probă, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea pe baza căreia instanţa de apel a dispus condamnarea sa.

Deşi recurentul inculpat a invocat, ca şi caz de casare, dispoziţiile art. 385⁹ alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care sunt incidente atunci când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, în realitate a solicitat achitarea pentru inexistenţa probelor din care să rezulte că a săvârşit infracţiunea pentru care a fost deferit justiţiei, critică ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen. întrucât acest caz de casare a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, criticile circumscrise de recurent prevederilor legale susmenţionate nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, aşa cum s-a arătat, la motivele de recurs expres prevăzute de lege şi în care nu se mai regăseşte şi cel invocat de inculpat.

Or, având în vedere că examinarea cauzei de către Înalta Curte nu se mai poate face în calea de atac a recursului decât cu privire la chestiuni de drept, nu şi la chestiuni de fapt, modificarea situaţiei de fapt stabilită de instanţa de apel nu mai este posibilă decât urmare a constatării unor nelegalităţi care ar influenţa valabilitatea mijloacelor de probă ce trebuie avute în vedere la soluţionarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, ar determina înlăturarea acestora şi ar impune reevaluarea elementelor de fapt.

În acest context, se constată că măsura de siguranţă a confiscării speciale dispuse asupra asupra autoturismului marca P.B., de culoare maron, de la inculpatul D.M.R. se impune a fi menţinută.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate de declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi de inculpatul D.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 114/A din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, privind şi pe intimatul inculpat C.M.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi de inculpatul D.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 114/A din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind şi pe intimatul inculpat C.M.C.

Obligă recurentul inculpat D.M.R. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.M.C., în sumă de 200 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 octombrie 2014.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 2791/2014. Penal. Sustragerea sau distrugerea...		ICCJ. Decizia nr. 2800/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2699/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2791/2014. Penal. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 242 C.p.). Favorizarea infractorului (art. 264 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2800/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 2818/2014. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2830/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Dare de mită (art. 255 C.p.), falsul intelectual (art. 289 C.p.), uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2859/2014. Penal. Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs