ICCJ. Decizia nr. 2701/2014. Penal. Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2701/2014
Dosar nr. 3369/110/2013
Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 253 din 13 august 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3369/110/2013 al Tribunalului Bacău s-a dispus, în baza art. 403 alin. (3) din C. proc. pen., respingerea cererii de revizuire formulată de revizuentul T.F., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3369/110/2013 condamnatul T.F. a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 40 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău prin care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 577/D/2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul T.F. pentru infracţiunea prev. de art. 2481 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C.penal întrucât fapta nu există.
Prin Decizia penală nr. 69 din 22 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 4581/110/2007 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, cât şi M.F.P. - A.N.A.F., a fost desfiinţată sentinţa penală susmenţionată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe - Tribunalul Bacău.
Prin Decizia penală nr. 2859 din 18 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au admis recursurile declarate de recurenţii inculpaţi, s-a casat decizia menţionată mai sus şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.
Prin Decizia penală nr. 9 din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 577/D din 16 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău.
S-a desfiinţat în totalitate sentinţa apelată, Curtea de Apel Bacău dispunând condamnarea inculpatului T.F., în baza art. 2481 C.penal cu ref. la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. penal şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C.penal, la pedeapsa de un an închisoare cu executare.
Prin Decizia penală nr. 2040 din 01 iunie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi partea civilă A.N.A.F., a casat decizia penală nr. 9 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Bacău.
Prin Decizia penală nr. 40 din 07 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău a desfiinţat sentinţa penală nr. 577/D/2007, iar în baza art. 2481 C.penal cu ref. la art. 248 C.penal cu aplic. art. 41 alin. (2) C. penal şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C.penal, a dispus condamnarea inculpatului T.F. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. penal pe o perioadă de un an.
Prin Decizia penală nr. 3736 din 25 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 743.1/32/2008 s-au respins recursurile declarate de inculpaţi ca nefondate.
Împotriva sentinţei penale nr. 577/2007 a Tribunalului Bacău, modificată prin Decizia nr. 40 din 07 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, condamnatul T.F. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 393, 394 lit. a) C. proc. pen.
În referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău s-au reţinut următoarele:
În fapt, s-a reţinut că inculpatul T.F. a încălcat cu ştiinţă atribuţiile sale de serviciu în calitate de funcţionar public - director al A.F.P.M. Rm. Sărat - prin îndeplinirea defectuoasă, în sensul de a ridica sechestrele asigurătorii asupra unor bunuri imobile şi mobile aparţinând SC E. SRL Rm. Sărat, instituite în vederea asigurării acoperirii unor creanţe şi instituirea unor sechestre asupra unor bunuri supraevaluate (ghilotina), producând o pagubă instituţiei de stat în valoare de peste 2 miliarde de lei vechi.
În referatul întocmit de procuror s-a reţinut că cererea revizuentului nu este întemeiată avându-se în vedere că inculpatul în calitate de director al A.F.P.M. Rm. Sărat, a dispus ridicarea sechestrelor existente asupra halei şi terenului aparţinând SC E. SRL Rm. Sărat, solicitând radierea sechestrelor deşi cunoştea că SC E. SRL Rm. Sărat este debitoare, iar sechestrele instituite asupra bunurilor mobile nu erau în măsură să acopere debitul, fiind de o valoare mult inferioară.
S-a apreciat că probatoriile administrate în cauză au fost corect percepute şi corect analizate de instanţele de control judiciar, neexistând nicio contradicţie evidentă, esenţială şi necontroversată între ceea ce a reţinut instanţa, ca situaţie de fapt şi conţinutul mijloacelor de probă.
Cu referire la prejudiciul produs prin faptele inculpatului acesta a fost corect reţinut, estimat la suma de 1.829.281.999 lei, reprezentând impozite, taxe, amenzi, majorări şi penalităţi acumulate de SC E. SRL Rm. Sărat
S-a menţionat că în mod clar rezultă că prejudiciul este cert şi neechivoc în baza înscrisurilor emise de A.F.P. a mun. Rm. Sărat, respectiv procese verbale de sechestru, titlurile executorii, fişa debitelor, declaraţii de inventar.
S-a constatat că revizuentul condamnat a invocat cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., arătând că a fost victima unei grave erori judiciare, fiind condamnat pentru o faptă care nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, neexistând un prejudiciu real cauzat statului prin activitatea sa infracţională.
În dovedirea cererii de revizuire, condamnatul a depus la dosarul cauzei o expertiză contabilă extrajudiciară care ar face dovada din punctul său de vedere unor situaţii şi împrejurării necunoscute de către instanţe, dar care, dacă ar fi fost cunoscute ar fi condus la achitarea sa.
S-a arătat că expertiza extrajudiciară depusă de petentul condamnat prin apărător se află la Dosarul nr. 743/32/2008 al Curţii de Apel Bacău, filele 21 - 24 şi a fost avută în vedere de instanţa de apel la soluţionarea căii de atac aşa cum rezultă din Decizia penală nr. 40 din 07 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în rejudecarea apelurilor, urmare a Deciziei nr. 2040 din 01 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.
S-a mai menţionat că, întrucât expertiza extrajudiciară invocată nu constituie un mijloc de probă pentru stabilirea preţului real al ghilotinei, instanţele de control judiciar au avut în vedere doar factura iniţială de achiziţionare a acesteia.
Expertul M.L. a precizat că studiul este numai pentru uzul destinatarului, neasumându-şi nicio responsabilitate.
Expertiza extrajudiciară a fost efectuată după actele prezentate de revizuentul condamnat şi asupra căreia expertul îşi declină orice responsabilitate.
S-a mai menţionat în referatul procurorului că în ceea ce priveşte informarea întocmită de D.A.P.I. din cadrul D.G.F.P. Buzău şi care nu este act nou, a rezultat că au fost redate date cu privire la momentele în care au avut loc licitaţiile organizate de către revizuentul condamnat. Acestea au fost organizate la intervale de timp scurte (fără a respecta minim 10 zile între acestea) şi au fost formale, neavând relevanţă juridică.
De altfel s-a avut în vedere că acest document invocat este infirmat de celelalte probe administrate în cauză.
Aşadar, s-a apreciat că cererea de revizuire întemeiată pe apărări cunoscute de instanţele de control judiciar nu este fondată, având în vedere că potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., noi trebuie să fie faptele sau împrejurările invocate, de natură a stabili existenţa unor erori judiciare şi a conduce la o altă soluţionare a cauzei, iar nu aprecierea probelor de către instanţa de revizuire.
Faţă de aceste motive, prin sentinţa penală nr. 253 din 13 august 2013 Tribunalul Bacău, secţia penală, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul T.F.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termenul legal apelantul revizuent T.F.
Prin motivele de apel, apelantul a invocat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei reiterând aceleaşi aspecte ca şi cele arătate în cuprinsul cererii de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 4 din 14 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul T.F. împotriva sentinţei penale nr. 253 din 13 august 2013 pronunţată în Dosarul nr. 3369/110/2013 al Tribunalului Bacău.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bacău, a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
S-a avut în vedere că în motivarea cererii, revizuentul a arătat că solicită revizuirea sentinţei penale amintite invocând dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., constând în fapte sau împrejurări noi nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei referitoare la o gravă eroare judiciară, fiind condamnat pentru o faptă care nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. In acest sens, a considerat că expertiza extrajudiciară pe care a depus-o la parchet constituie un act nou, care probează faptul că nu a existat prejudiciu în cauză şi implicit că este nevinovat.
Potrivit art. 403 C. proc. pen., în etapa admiterii în principiu, instanţa, ascultând concluziile procurorului şi ale părţilor, examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Din examinarea actelor dosarului, s-a constatat, prin prisma art. 394 C. proc. pen., că cererea formulata este inadmisibila din următoarele considerente:
Potrivit art. 394 C. proc. pen. hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse acestei căi extraordinare numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute în acest articol:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
A menţionat Curtea de Apel că natura juridică a revizuirii este strâns legată de inexacta stabilire a situaţiei de fapt bazata pe neputinţa cunoaşterii anumitor împrejurări a căror dezvăluire are Ioc ulterior. Astfel, în cazul revizuirii temeiurile de înlăturare a hotărârii nu rezultă din dosarul cauzei ci constituie elemente noi de care instanţa nu a avut cunoştinţă în momentul pronunţării hotărârii. Prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, nu şi a eventualelor greşeli în aplicarea legii. Numai în măsura în care erorile de fapt au determinat o aplicare greşită a legii pot fi înlăturate şi acestea.
Eroarea în stabilirea situaţiei de fapt trebuie să rezulte din împrejurări necunoscute instanţei care a soluţionat cauza.
Sub aspectul admisibilităţii căii de atac promovate în prezenta cauză, s-a apreciat că motivele invocate de către recurentul - revizuent constituie în fapt, o critică adusă, cu deosebire, modului în care a fost efectuată urmărirea penală şi implicit judecarea cauzei de instanţa de fond şi de instanţa de apel, ceea ce nu poate constitui temei de revizuire.
Cazurile în care este admisibilă această cale extraordinară de atac sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., situaţiile invocate ca temei al revizuirii neregăsindu-se în cele cinci cazuri prevăzute de text.
S-a mai menţionat de către instanţa de prim control judiciar că, aşa cum este cunoscut pentru a fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.: „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei", trebuie, printre altele, îndeplinite următoarele condiţii:
- să se fi descoperit fapte sau împrejurări de fapt noi, deci care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
- faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii.
Faptele sau împrejurările de fapt noi semnifică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii.
Constituie fapte sau împrejurări orice întâmplare, situaţie, stare, care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.
Pentru a fi incident acest caz de revizuire este necesar ca să fie noi faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii şi mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate în cauză.
Nu pot fi considerate probe noi, în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate (bunăoară, propunerea unor martori noi, care ar cunoaşte un fapt discutat în faţa instanţelor care au soluţionat cauza de condamnare a intimatului).
S-a mai. menţionat în decizia Curţii de Apel Bucureşti că prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cer ca faptele şi împrejurările învederate, deci faptele probatorii, să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
Astfel, s-a apreciat că în mod corect a remarcat prima instanţă că, deşi formal invocă dispoziţiile legale amintite, în fapt, apelantul se referă la pretinse erori de judecată ale instanţei care ar fi condus la condamnarea sa pentru o faptă care nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. împrejurarea că apelantul a depus la instanţa de apel o expertiză extrajudiciară potrivit căreia, în opinia sa, fapta pentru care a fost condamnat nu a cauzat niciun prejudiciu, nu poate constitui temei de admitere a cererii de revizuire.
Or, examinând actele şi lucrările dosarelor, s-a apreciat că revizuentul doreşte să dovedească împrejurări de fapt cunoscute de instanţele care au soluţionat cauza, criticile referitore la încadrarea juridică dată faptei fiind invocate şi cu ocazia soluţionării cauzei penale pe fond, ceea ce, nu este posibil pe calea revizuirii. De asemenea, s-a arătat că aspectele referitoare la nevinovăţie şi la cuantumul prejudiciului au fost invocate de către revizuent la judecata în fond şi au fost respinse de către instanţă, neputând constitui fapte sau împrejurări noi.
A mai subliniat instanţa de apel că pe calea revizuirii nu se poate ajunge la prelungirea probatoriului administrat la soluţionarea în fond, apreciindu-se astfel că cererea revizuentului de audiere de noi martori nu poate fi primita. De altfel, s-a menţionat că prin Decizia nr. 60, admiţându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit în mod obligatoriu pentru instanţe că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă.
Prin urmare, constatând că în mod corect prima instanţă a respins cererea de revizuire, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 253 din 13 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3369/110/2013 al Tribunalului Bacău.
Împotriva deciziei instanţei de apel, revizuentul T.F. a formulat recurs la data de 16 ianuarie 2014 (datapoştei).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 31 ianuarie 2014, fixându-se termen pentru soluţionare la data de 13 iunie 2014, instanţa fiind aşadar investită cu judecarea recursului înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor tranzitorii din legea de punere în aplicare a C. proc. pen., respectiv dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursul ce face obiectul prezentei cauze se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, fiind declarat împotriva unei hotărâri care a fost supusă apelului potrivit legii vechi, aşa încât rămâne în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
În ceea ce priveşte recursul de faţă, se constată că acesta nu a fost motivat, potrivit art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, iar din examinarea hotărârii atacate în' raport de actele şi lucrările dosarului nu rezultă motive care pot fi luate în considerare din oficiu, dintre cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.
Potrivit dispoziţiilor art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, iar la alin. (2)1 se prevede că în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2), instanţa ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) se iau în considerare din oficiu.
Întrucât recurentul revizuent T.F. nu şi-a respectat obligaţiile prevăzute de art. 3851 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, iar în cauză nu s-au constatat motive care să fie luate în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385b pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.F. împotriva Deciziei penale nr. 4 din data de 14 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul T.F. împotriva Deciziei penale nr. 4 din data de 14 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 270/2014. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 281/2014. Penal. Actul sexual cu un minor... → |
|---|
