ICCJ. Decizia nr. 281/2014. Penal. Actul sexual cu un minor (art. 198 C.p.). Recurs in casaţie
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 281/RC/2014
Dosar nr. 3605/1/2014
Şedinţa publică din 29 octombrie 2014
Asupra recursului în casaţie de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 613 din 28 noiembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 2235/219/2013, Judecătoria Dej, în temeiul art. 198 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 41 alin. (2), respectiv art. 42 din C. pen., cu aplic. 345 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul R.M., domiciliat în com. Recea-Cristur, jud. Cluj, la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată.
S-a constatat că inculpatul R.M. a săvârşit infracţiunea în stare de recidivă postexecutorie, conform art. 37 lit. b) din C. pen.
În temeiul art. 39 alin. (4) din C. pen., s-a aplicat inculpatului R.M. un spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, astfel că în final va executa pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 din C pen. au fost interzise inculpatului, pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C pen.
În baza art. 198 alin. (1) şi (3) teza finală din C. pen. rap. la art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), art. 65 şi art. 66 din C. pen., au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de doi ani, începând după executarea pedepsei închisorii, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
S-a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej privind aplicarea măsurii confiscării speciale, conform art. 118 alin. (1) lit. d) din C. pen., a telefonului mobil primit de către partea vătămată Ş.A., în scopul de a o determina să întreţină raporturi sexuale, de la inculpatul R.M.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul R.M. a întreţinut raporturi sexuale normale cu partea vătămată de trei ori înainte ca aceasta să împlinească 15 ani (în cursul anului 2012), cunoscând vârsta acesteia, relaţiile sexuale fiind determinate de fiecare dată de oferirea de către inculpat de bani sau alte foloase.
La data de 08 iulie 2012, inculpatul şi partea vătămată au întreţinut un raport sexual normal într-un imobil părăsit situat în com. Recea-Cristur. Au fost observaţi de un grup de copii care apoi au alertat-o pe mama părţii vătămate minore. în schimbul acestui raport sexual inculpatul i-a oferit părţii vătămate un telefon mobil de valoare redusă.
Situaţia de fapt descrisă este relevată de următoarele mijloace de probă: declaraţiile părţii vătămate date în cursul procesului penal (filele 30-34, 166), declaraţia inculpatului R.M. dată în cursul urmăririi penale (filele 45-47) consemnată în cadrul procesului-verbal, declaraţiile reprezentantei legale a părţii vătămate (filele 62, 167) şi declaraţiile martorului G.R.P. din coroborarea cărora rezultă faptul că inculpatul a întreţinut la intervale scurte de timp, în zile diferite, cel puţin trei raporturi sexuale normale cu partea vătămată, cunoscând faptul că aceasta are mai puţin de 15 ani.
Certificatul de naştere a părţii vătămate evidenţiază faptul că, în perioada săvârşirii faptei de către inculpat, minora avea vârsta de 14 ani împliniţi. Planşa fotografică ataşată la dosar relevă faptul că aspectul fizic al părţii vătămate este caracteristic unui copil cu vârsta de cel mult 13-14 ani.
Fişa de cazier judiciar a inculpatului indică o conduită antisocială constantă din partea inculpatului.
În drept, fapta inculpatului R.M. care, în cursul anului 2012, cu acordul părţii vătămate Şandri Alexandra şi cunoscând că nu împlinise vârsta de 15 ani, a întreţinut trei raporturi sexuale normale cu aceasta, determinate de oferirea de către inculpat de bani sau alte bunuri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) din C. pen.
Fapta a fost săvârşită în formă continuată, întrucât la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, inculpatul a săvârşit acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, vizând aceeaşi persoană vătămată.
Fapta a fost săvârşită cu intenţie directă.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, pericolul social concret relativ ridicat al faptei în raport cu vârsta scăzută a părţii vătămate la data săvârşirii faptei. Instanţa a avut în vedere şi disponibilitatea totală a părţii vătămate în a întreţine actele sexuale cu inculpatul, în schimbul unui beneficiu material.
Totodată, instanţa s-a raportat şi la caracterul continuat al infracţiunii săvârşite de către acest inculpat, sens în care a făcut aplicarea art. 42 din C. pen.
Nu s-au reţinut circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Instanţa a constatat starea de recidivă postexecutorie (art. 37 lit. b) din C. pen.) în care se află inculpatul, întrucât anterior a executat alte două pedepse cu închisoarea mai mari de 6 luni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune este mai mare de un an. în acest sens, s-a făcut aplicarea art. 39 alin. (4) din C. pen.
Pornind de la aspectele menţionate şi având în vedere prevederile art. 52 din C. pen., referitoare la scopul educativ şi preventiv al pedepsei, precum şi necesitatea ca inculpatul să-şi formeze o atitudine corectă faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, instanţa a apreciat că se impune, în temeiul art. 198 alin. (1) şi (3) din C. pen. rap. la art. 41 alin. (2), respectiv art. 42 din C. pen., cu aplic. 345 alin. (2) din C. pen.p., condamnarea inculpatului R.M. la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată.
În temeiul art. 39 alin. (4) din C. pen., a aplicat inculpatului R.M. un spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, ca urmare a stării de recidivă postexecutorii, astfel că în final va executa pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
în temeiul art. 71 C. pen. şi cu aplicarea directă şi prioritară a dispoz. art. 3 din Protocolul I la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (astfel cum a fost interpretat prin hotărârea dată în cauza Hirst vs. Regatul Unit), văzând şi Decizia nr. 71/2007 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, instanţa i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie, doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), apreciind că interzicerea dreptului la vot ar fi o măsură disproporţionată în raport cu gravitatea şi natura faptei şi constatând că nu se pune problema interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen.
În baza art. 198 alin. (1) şi (3) teza finală din C. pen. rap. la art. 53 pct. 2 lit. a), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), art. 65 şi art. 66 din C. pen., i-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de doi ani, începând după executarea pedepsei închisorii, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel inculpatul R.M.
În primul rând a arătat că se impune achitarea lui deoarece urmează să se căsătorească cu partea vătămată şi ar fi anormal ca după încheierea căsătoriei să fie încarcerat.
În al doilea rând, acesta a criticat sentinţa pe motiv că pedeapsa aplicată este prea aspră iar ca modalitate de executare a considerat că se putea dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei; a precizat că a recunoscut fapta în măsura săvârşirii acesteia şi trebuie să se ţină seama că este în relaţii apropiate cu partea vătămată urmând ca într-o scurtă perioadă de timp să se căsătorească.
Datorită acestor motive a criticat aplicarea unui spor de pedeapsă de 4 luni închisoare, chiar dacă a mai suferit o condamnare în trecut, şi că se putea dispune anularea suspendării condiţionate a acesteia, se puteau descontopi pedepsele stabilite şi puteau să fie contopite cu pedepsele aplicate în acest dosar în final, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele însă cu suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a acesteia.
II. Prin Decizia penală nr. 404/A din 30 aprilie 2014 pronunţată de Curtea De Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul R.M. împotriva sentinţei penale nr. 613 din data de 28 noiembrie 2013 a Judecătoriei Dej.
Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, Curtea a reţinut următoarele:
În mod temeinic prima instanţă a reţinut starea de fapt constând în aceea că în cursul anului 2012 inculpatul apelant a întreţinut în diferite locaţii de pe raza localităţii Recea-Cristur judeţul Cluj trei raporturi sexuale normale cu partea vătămată în vârstă de 14 ani, în schimbul unui telefon mobil.
Într-adevăr, starea de fapt a rezultat din declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti.
În mod legal, prima instanţă a efectuat încadrarea juridică în infracţiunea de act sexual cu un minor, în formă continuată, prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 în vigoare la momentul pronunţării, faptă pedepsită cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi aplicarea unei pedepse complementare.
În prezent, după intrarea în vigoare a noului C. pen. fapta este prevăzută în art. 220 alin. (1) C. pen. ca fiind infracţiunea de act sexual cu un minor, care incriminează raportul sexual comis cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani, pentru care legea nouă prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
În aplicarea art. 5 C. pen., infracţiunea este pedepsită mai blând de art. 220 alin. (1) C. pen.
Infracţiunea continuată în abstract are un regim sancţionator mai uşor în legea nouă, putându-se adăuga cf. art. 36 alin. (1) un spor de cel mult 3 ani, în loc de sporul de până la 5 ani prev. de art. 42 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968, însă în concret prima instanţă nu a aplicat niciun spor, astfel încât nu prezintă relevanţă identificarea legii penale mai favorabilă sub aspectul instituţiei infracţiunii continuate.
În fine, sub aspectul recidivei postcondamnatorii, C. pen. anterior prevedea în art. 39 alin. (4) un spor de până la 10 ani, pe când art. 43 alin. (5) C. pen. în vigoare prevede în art. 43 alin. (5) că limitele speciale se majorează cu jumătate, deci în concret este mai favorabil inculpatului regimul recidivei din legea nouă.
La individualizarea pedepsei de 3 ani şi două luni în mod legal prima instanţă a reţinut că inculpatul a mai fost condamnat de două ori pentru diferite infracţiuni, fiind liberat la data de 15 mai 2011 la termen, cea mai mare dintre pedepsele anterioare fiind de 2 ani închisoare pentru furt calificat.
Pentru acest motiv nu poate fi primită susţinerea inculpatului că se impune reducerea pedepsei aplicate şi eventual suspendarea executării acesteia, dimpotrivă, sporul de 4 luni închisoare aplicat de către prima instanţă datorită existenţei recidivei postexecutorii este pe deplin justificat şi se încadrează în limitele de sancţionare a recidivei postcondamnatorii atât pe codul penal anterior, cât şi pe codul penal în vigoare.
De asemenea, acesta a mai fost sancţionat administrativ cu o amendă de 500 lei pentru furt calificat.
Inculpatul apelant a mai susţinut că se impune reducerea pedepsei pentru că a fost în eroare la momentul săvârşirii faptei în ceea ce priveşte pericolul social concret şi cu privire la consecinţele faptei sale însă Curtea a constatat că eroarea de drept nu este incidenţă în speţă.
În memoriul depus la dosar apelantul personal a solicitat să fie achitat sau sancţionat cu amendă ori cu suspendarea executării pedepsei pentru că este în relaţii apropiate cu partea vătămată şi urmează să se căsătorească cu aceasta, însă din relaţiile oferite de Primăria com. Recea-Cristur rezultă că, contrar susţinerilor sale apelantul nu a efectuat demersuri în vederea căsătoriei cu partea vătămată şi nici măcar nu este pe raza comunei, fiind plecat în Timişoara, dimpotrivă, este o persoană lipsită de caracter, sancţionată cu amenzi sau obligată la despăgubiri pentru furt de material lemnos, despăgubiri pe care nu le-a achitat nici până în prezent.
Curtea a constatat că, din moment ce aplicarea în concret a legii penale mai favorabile nu ar avea niciun efect asupra pedepsei aplicate de către prima instanţă, astfel nu se impune nici schimbarea de încadrare juridică şi nici admiterea apelului declarat.
III. Împotriva hotărârii definitive pronunţată de instanţa de apel, a declarat recurs în casaţie inculpatul R.M., invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.
În motivele scrise şi cele prezentate oral, se arată că decizia recurată este nelegală deoarece instanţa de apel nu a aplicat legea penală mai favorabilă conform art. 5 C. pen., respectiv nu a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. anterior în art. 220 alin. (1) C. pen. şi nu a aplicat art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., respectiv nu a reţinut ca circumstanţă atenuantă judiciară anumite împrejurări legate de faptă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Prin Încheierea nr. 254/RC din data de 15 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 404/A/2014 din 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 2235/219/2013.
S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C3, s-a fixat termen de judecată la data de 29 octombrie 2014, cu citarea inculpatului R.M. la locul de deţinere şi desemnarea unui apărător din oficiu.
Examinând recursul în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte constată următoarele:
Deşi, motivarea instanţei anterioare este contradictorie, în ceea ce priveşte analiza instituţiei recidivei, Curtea de Apel Cluj, ca urmare a acestui raţionament, a ajuns la concluzia că legea nouă este mai favorabilă.
Astfel, în considerentele hotărârii instanţa, în urma comparării instituţiilor din legea veche şi legea nouă, deşi argumentează că legea nouă ar fi mai favorabilă, tratamentul sancţionator aplicat demonstrează contrariul, respectiv că mai favorabilă este legea veche.
Totuşi, concluzia la care a ajuns instanţa de apel, evaluând toate instituţiile incidente, respectiv că legea penală mai favorabilă este cea veche, deşi în considerentele a menţionat contrariul, este cea corectă.
Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă, astfel cum ea a fost determinată datorită incidenţei recidivei postexecutorii este mai favorabilă în condiţiile aplicării dispoziţiilor C. pen. anterior, întrucât potrivit art. 41 alin. (5) C. pen. nou, „dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate."
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că inculpatul a săvârşit faptele imputate în stare de recidivă postexecutorie, situaţie în care potrivit noii reglementări limitele speciale de pedeapsă se majorează cu jumătate, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen. nou, ajungându-se la o pedeapsă cuprinsă între 1 an şi 6 luni şi 7ani şi 6 luni închisoare ( pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 220 alin. (1) C. pen.).
Astfel, în condiţiile în care pedeapsa aplicată de instanţa de apel este orientată spre minimul special, iar proporţionalizarea în baza legii noi ar conduce la o majorare a pedepsei, legea care conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat este legea penală anterioară.
În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de vechea reglementare care, în materia sancţionării recidivei postexecutorii, prevedea posibilitatea aplicării unui spor (art. 39 alin. (4) C. pen. 1969), reglementarea actuală instituie obligativitatea majorării pedepsei cu jumătate (art. 43 alin. (5) C. pen.), astfel încât, în situaţia în care, în cauză, faptele inculpatului ar fi reîncadrate în noul text de incriminare, iar pedeapsa adaptată în raport cu limitele prevăzute de acesta, prin valorificarea aceloraşi criterii de individualizare, s-ar ajunge, la câte o pedeapsă rezultantă ce ar depăşi cuantumul sancţiunilor penale stabilite prin hotărârea primei instanţe, în temeiul legii penale anterioare.
Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa de fond se încadrează în limitele legale.
În consecinţă, recursul în casaţie declarat de inculpat, pentru motivele arătate, va fi respins ca nefondat, în conformitate cu art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 404/A/2014 din 30 aprilie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 2235/219/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2701/2014. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 283/2014. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
