ICCJ. Decizia nr. 295/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 295/A/2014
Dosar nr. 323/111/2014
Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2014
Asupra apelului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 181 din 18 martie 2014 Tribunalul Bihor, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. din 1968 cu aplicarea art. 15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, a respins ca nefondată plângerea petentei J.E., domiciliată în Beiuş str. A. jud. Bihor, împotriva dispoziţiei de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. din 1968, dispoziţie din ordonanţa din 21 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor data în Dosarul nr. 735/P/2013, precum şi a rezoluţiei din 18 decembrie 2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, soluţii pe care le-a menţinut întru totul. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. tribunalul a obligat petenta la plata sumei de 200 RON în favoarea statului cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie petenta J.E., prin care a solicitat desfiinţarea Ordonanţei nr. 735/P/2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, precum şi a Rezoluţiei prim-procurorului nr. 611/11.2/2013 ca nelegale şi netemeinice.
Prin Decizia penală nr. 711 CI 14 mai 2014 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatoarea J.E. împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a menţinut-o în întregime şi totodată, a dispus obligarea contestatoarei să plătească suma de 50 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Oradea a reţinut că hotărârea pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior este definitivă în raport de dispoziţiile art. 2781 alin. (10) din acelaşi cod, nefiind susceptibilă de a fi exercitată vreo cale de atac, constatând, aşadar, că este inadmisibilă contestaţie formulată de petentă împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva acestei decizii, petenta a înţeles să formuleze recurs, solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei penale din data de 14 mai 2014.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 iunie 2014.
În şedinţa publică din data de 26 septembrie 2014, Înalta Curte a calificat calea de atac exercitată de petentă ca fiind apel, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii, şi totodată, a pus în discuţie admisibilitatea apelului de faţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului sub aspectul pus în discuţie din oficiu, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin decizia penală a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatoarea petentă J.E. împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Bihor.
În materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile strict prevăzute de normele de procedură.
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) C. proc. pen., astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 3/2014 de la data de 7 februarie 2014, contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Astfel, Înalta Curte constată că în privinţa deciziei penale atacate, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi de atac.
Având în vedere că petenta J.E. a formulat cale de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte constată că prin promovarea acesteia, petenta a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.
De asemenea, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil apelul declarat de petenta J.E. împotriva Deciziei penale nr. 71/C/2014 din data de 14 mai 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta J.E. împotriva Deciziei penale nr. 71/C/2014 din data de 14 mai 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă petenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă, publică, azi 26 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 299/2014. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 296/2014. Penal. Lovirea sau alte violenţe... → |
|---|
