ICCJ. Decizia nr. 2983/2014. Penal. Traficul de minori (art.211 NCP). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2983/2014
Dosar nr. 3523/1/2014
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2014
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 6 octombrie 2014, condamnata M.A.M. a solicitat redeschiderea procesului penal ce a făcut obiectul Dosarului nr. 539/89/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, soluţionat prin Decizia penală nr. 3012 din data de 4 octombrie 2013, invocând faptul că nu a fost citată la domiciliul său din localitatea M., judeţul Vaslui, pentru termenul de judecată din data de 4 octombrie 2013, motiv pentru care nu a avut cunoştinţă despre termenul fixat şi nu a putut să îşi angajeze un apărător ales. A precizat că din anul 2001 locuieşte şi munceşte în străinătate, iar, de când DIICOT Vaslui a început urmărirea penală împotriva sa, asistenţa juridică şi reprezentarea i-a fost asigurată de avocat ales C.I., care a indicat adresa sa din Bucureşti ca şi adresă de comunicare a actelor de procedură, atât la parchet cât şi la Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi. Avocatul C.I. a fost angajat pentru asistenţa în fond şi în apel, neavând delegaţie pentru recurs. Condamnata a mai arătat că apărătorul ales nu s-a prezentat la Înalta Curte şi nici nu putea să o facă, întrucât nu avea împuternicire pentru recurs, şi nici ea nu a fost citată la domiciliu, unde locuiesc părinţii săi care ar fi anunţat-o despre existenţa termenului. Întrucât a pierdut legătura cu fostul avocat, pentru a afla stadiul în care se află dosarul a contactat recent un alt apărător, de la care, la data de 12 septembrie 2014, a aflat că la data de 4 octombrie 2013 i s-a respins recursul. A solicitat a fi citată la sediul apărătorului ales T.N., situat în Bucureşti, motivat de faptul că locuieşte în Olanda şi nu are o reşedinţă în ţară. A întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 466 C. proc. pen. şi a solicitat suspendarea executării hotărârii.
Având în vedere temeiul juridic invocat, s-a dispus citarea condamnatei la domiciliul ales indicat în cererea introductivă de instanţă, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind ataşată la dosar.
La data de 5 noiembrie 2014 a fost ataşat Dosarul nr. 539/89/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împreună cu dosarele componente, iar la data de 13 noiembrie 2014 apărătorul ales al condamnatei a depus la dosar concluzii scrise în care, în temeiul art. 466 şi următoarele C. proc. pen., solicită admiterea cererii de redeschidere a procesului penal şi rejudecarea cauzei, precizând că soluţionarea dosarului în condiţiile în care clienta sa nu a fost citată încalcă dispoziţiile art. 6 parag. 3 lit. c) din Convenţia europeană privind drepturile omului, ce au ca scop garantarea dreptului la un proces echitabil.
Examinând cererea formulată de condamnata M.A.M. raportat la dispoziţiile legale şi actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă în principiu, pentru motivele arătate în continuare.
Potrivit art. 469 alin. (1) raportat la art. 468 alin. (1) C. proc. pen., la termenul stabilit pentru verificarea admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă cererea a fost formulată în termen şi de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 466 C. proc. pen., dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procesului penal şi dacă motivele în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de redeschidere a procesului penal care a fost judecată definitiv.
Conform art. 466 alin. (1) C. proc. pen., persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că apărătorul ales al condamnatei M.A.M. a luat cunoştinţă în mod oficial despre soluţionarea recursului prin Decizia penală nr. 3012 din 04 octombrie 2013 la data de 13 ianuarie 2014, faţă de împrejurarea că la Dosarul nr. 539/89/2012 al Tribunalului Vaslui se află cererea din acea dată formulată de avocat M.S., substituent al avocatului C.I. (cu împuternicire avocaţială aflată la dosar fond şi dosar apel), pentru studiul dosarului respectiv şi aprobată de un grefier din cadrul compartimentului Arhivă al acelei instanţe.
Aşadar, data de la care curgea termenul de formulare a cererii de redeschidere a procesului penal este data de 13 ianuarie 2014, termen care s-a împlinit la data de 13 februarie 2014, raportat la împrejurarea că nu există dispoziţii tranzitorii speciale cuprinse în Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar dispoziţiile procedurale sunt de aplicare imediată conform art. 3 din legea menţionată. Or, avocat T.N., apărătorul ales al condamnatei M.A.M., a formulat cererea de redeschidere a procesului penal la data de 2 octombrie 2014, conform ştampilei poştei de pe plicul aflat la Dosar nr. 3523/1/2014, deci cu mult peste termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 466 alin. (1) C. proc. pen.
Mai mult, din adresele aflate la dosar fond rezultă că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 179 din 7 octombrie 2013 emis pe numele condamnatei M.A.M. nu a putut fi pus în executare întrucât aceasta se sustrage, motiv pentru care la data de 17 octombrie 2013 a fost pusă în urmărire prin Dispoziţia I.G.P.R. nr. 1296970. Or, pentru a se constata imposibilitatea punerii în executare a M.E.P.I. nr. 179 din 07 octombrie 2013, în conformitate cu dispoziţiile procedurale penale [art. 420 şi urm. C. proc. pen. (1969), respectiv art. 555 şi urm. C. proc. pen.], organul de poliţie în mod necesar trebuia să se prezinte la domiciliul persoanei condamnate în vederea arestării acesteia, ocazie cu care, în mod cert, părinţii condamnatei M.A.M. au luat la cunoştinţă despre soluţia pronunţată de instanţă şi faptul că este definitivă, putând-o încunoştinţa despre dosar.
Având în vedere consideraţiile expuse anterior, Înalta Curte nu poate reţine susţinerea condamnatei în sensul că a luat cunoştinţă de soluţionarea recursului abia la data de 12 septembrie 2014, mai ales că aceasta nu a făcut dovada celor susţinute.
Pe de altă parte, este de menţionat că potrivit art. 466 alin. (2) C. proc. pen., este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 3012 din 4 octombrie 2013 pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 539/89/2012 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.A.M. împotriva Deciziei penale nr,40 din 12 martie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi a fost obligată recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Din examinarea dosarului de recurs se constată că inculpata M.A.M. a lipsit de la dezbateri, fiind reprezentată de apărător desemnat din oficiu, avocat B.A., conform delegaţiei aflată la dosar, iar citarea acesteia s-a făcut la domiciliul ales, respectiv sediul din Bucureşti, adresă indicată în cererea de recurs formulată de avocat C.I., care însă nu a ataşat şi împuternicire avocaţială.
Însă, verificând dosarele Tribunalului Vaslui şi Curţii de Apel Iaşi, Înalta Curte constată că inculpata M.A.M. a fost prezentă în primă instanţă, fiind audiată la data de 2 mai 2012 (declaraţia acesteia aflându-se la dosar fond), iar avocat C.I. a reprezentat-o în faţa ambelor instanţe, potrivit împuternicirilor avocaţiale aflate la dosar fond şi la dosar apel, aspect menţionat atât în încheierile de şedinţă cât şi în încheierile de amânare a pronunţării. Mai mult, aşa cum am arătat anterior, avocatul M.S., substituent al apărătorului ales C.I., s-a prezentat la Tribunalul Vaslui la data de 13 ianuarie 2014 pentru a studia dosarul.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte nu poate reţine susţinerile condamnatei în sensul că nu a fost citată la domiciliu ci la sediul apărătorului C.I. motiv pentru care nu a avut cunoştinţă despre recurs şi că, întrucât a pierdut legătura cu fostul avocat, neştiind care este situaţia dosarului, a contactat un nou avocat (Dosar nr. 3523/1/2014). Chiar dacă în dosarul de recurs nu există vreo delegaţie sau vreun demers al fostului avocat, nu se poate aprecia că inculpata M.A.M. nu a avut cunoştinţă despre soluţionarea căii de atac, având în vedere dispoziţiile legale privind exercitarea profesiei de avocat, care îl obligă pe acesta să ţină permanent legătura cu clientul său, iar în situaţia în care contractul de asistenţă juridică încetează să ii restituie acestuia toate documentele privitoare la cauză (art. 108 şi următoarele şi art. 149 din Statutul profesiei de avocat).
Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 259 alin. (2) C. proc. pen. [respectiv art. 177 C. proc. pen. (1969)], inculpata avea obligaţia de a încunoştinţa instanţa despre orice modificare cu privire la locuinţa sa, obligaţie adusă la cunoştinţă încă din faza de urmărire penală, ultima înştiinţare a instanţei în acest sens fiind făcută în faţa Tribunalului Vaslui, împrejurare în care chiar inculpata a arătat ca adresă de comunicare a actelor de procedură sediul apărătorului ales din Bucureşti.
Astfel, având în vedere că inculpata M.A.M. nu a înştiinţat organele judiciare despre încetarea contractului de asistenţă cu avocatul C.I. şi nici cu privire la adresa din Olanda unde poate fi găsită, împrejurarea că nu a avut cunoştinţă despre soluţionarea recursului nu poate fi imputată instanţelor judecătoreşti române, în această situaţie găsindu-şi aplicarea principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans conform căruia nimeni nu poate să obţină foloase invocând propria sa culpă şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.
În aceste condiţii, Înalta Curte nu o poate considera pe condamnata M.A.M. ca fiind o persoană judecată în lipsă în sensul art. 466 C. proc. pen., întrucât, aşa cum am arătat anterior, pe de o parte aceasta a fost audiată în faţa instanţei de fond şi, ulterior, schimbându-şi adresa, nu a încunoştinţat instanţa despre aceasta, iar pe de altă parte, a avut un apărător ales care s-a prezentat atât în faţa instanţelor de fond şi apel, cât şi după soluţionarea cauzei în recurs, la data de 13 ianuarie 2014, astfel încât, în mod cert, a avut cunoştinţă despre dosar.
Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 469 alin. (1) C. proc. pen., întrucât cererea a fost formulată tardiv de către o persoană care nu se încadrează în prevederile art. 466 C. proc. pen., situaţie în care nu se mai impune analizarea celorlalte condiţii prevăzute de lege. Aşa fiind, solicitarea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnata M.A.M. nu este admisibilă în principiu.
În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării hotărârii, Înalta Curte constată că, faţă de dispoziţiile art. 469 alin. (2) C. proc. pen., o asemenea cerere nu este admisibilă raportat la titularul unei astfel de cereri, respectiv persoana condamnată care se află în executarea pedepsei cu închisoarea aplicate în cauza a cărei rejudecare se cere, şi la împrejurarea că faţă de condamnata M.A.M. nu a fost pus în executare M.E.P.I. nr. 179 din 07 octombrie 2013 emis de Tribunalul Vaslui.
Pentru considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 469 alin. (4) C. proc. pen., urmează a respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnata M.A.M. privind redeschiderea procesului penal ce a format obiectul Dosarului nr. 539/89/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, o va obliga pe condamnată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnata M.A.M. privind redeschiderea procesului penal ce a format obiectul Dosarului nr. 539/89/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă condamnata la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 294/2014. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2930/2014. Penal. Sesizare transmisă de... → |
|---|
