ICCJ. Decizia nr. 293/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 293/A/2014

Dosar nr. 50/59/2014

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2014

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penala nr. 64/PI/13.02.2014 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza.art.15 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.I. şi a menţinut rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale pronunţată de Serviciul Teritorial Timişoara din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie la data de 29 noiembrie 2013 în Dosarul nr. 76/P/2013 şi ordonanţa de respingerea plângerii din 30 decembrie 2013, dată de procurorul şef al Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara în Dosarul nr. 551/11/2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior a obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că plângerea petentului înregistrată pe rolul instanţei la data de 15 ianuarie 2014 este nefondată, apreciind corectă şi temeinică rezoluţia procurorului contestată de petent, întrucât actele de jurisdicţie săvârşite de către intimate nu constituie elementele vreunei infracţiuni.

Împotriva acestei sentinţe penale petentul A.I. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07 aprilie 2014, stabilindu-se termen de judecată la data de 26 septembrie 2014.

Examinând actele şi lucrările dosarului sub aspectul pus în discuţie din oficiu, Înalta Curte constata ca apelul formulat în cauză este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 551 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile primei instanţe rămân definitive la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă contestaţiei sau apelului.

În cauza de faţă petentul A.I. a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 64/PI din 13 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, definitivă potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior.

În conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă. ”

În privinţa sentinţei penale atacate, pronunţată în baza art.2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii, respectiv când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speţă, hotărârea atacată face parte din categoria celor care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac, astfel că prin promovarea apelului de faţă, petentul a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de. drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. I lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul petentului A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 64/PI din data de 13 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.

În temeiul art.275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga apelantul petent la plata sumei de 100 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 64/PI din data de 13 februarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 293/2014. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Apel