ICCJ. Decizia nr. 2930/2014. Penal. Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Contestaţie(NCPP)

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2930 /20 14

Dosar nr. 351/107/2014

Şedinţa publică de la data de 4 noiembrie 2014

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 371/2014 din 16 iunie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis contestaţia formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 85 din 10 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 351/107/2014, pe care o desfiinţează integral şi, rejudecând:

S-a respins, ca nefondată, sesizarea Comisiei de evaluare a aplicării legii penale mai favorabile, constituite în Penitenciarul Aiud, cu referire la pedepsele aplicate condamnatului T.C. prin sentinţa penală nr. 292 din 25 septembrie 2012 a Tribunalului Alba.

S-a luat act de manifestarea de voinţă a condamnatului T.C. în sensul retragerii contestaţiei formulate împotriva aceleiaşi sentinţe penale nr. 85 din 10 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 351/107/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din noul C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în prezenta contestaţie.

În baza art. 275 alin. (3) din noul C. proc. pen., restul cheltuielilor avansate de stat în prezenta contestaţie au rămas în sarcina acestuia.

S-a acordat onorariul apărătorului din oficiu al condamnatului în procedura prezentei contestaţii, în sumă de 100 RON, care s-a avansat din fondul special destinat al Ministerului Justiţiei.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 85 din 10 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 351/107/2014, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. a fost admisă contestaţia la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud privind pe condamnatul T.C. şi, în consecinţă:

S-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 292/2012 a Tribunalului Alba, pronunţată în dosarul penal nr. 9197/107/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2774/2013, s-a aplicat condamnatului pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare ca urmare a contopirii următoarelor pedepse:

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi b) pct. 18, cu aplic. art. 323 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea prev. art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 teza I, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen.

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

- 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

- 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană a cărei permis de conducere a fost anulat, în formă continuată, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare spor.

S-a dispus descontopirea pedepsei în elementele ei componente şi a fost înlăturat sporul aplicat.

În baza art. 4 C. pen. s-a constatat că infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pct. 18, cu aplic. art. 323 C. pen. a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 289/2009.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 396¹⁰ C. proc. pen. a fost redusă pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea prev. art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. la 5 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de 5 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 3 luni închisoare şi 9 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 10 luni urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 10 luni închisoare.

A fost dedusă din pedeapsă durata arestării preventive de la 26 septembrie 2011 la 01 decembrie 2011 şi perioada deja executată din 02 decembrie 2011 la zi.

S-a dispus anularea mandatului de executare emise în baza sentinţei nr. 292/2012 şi emiterea unui nou mandat conform prezentei sentinţe.

Au fost menţinute în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei penale anterioare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare s-a dispus a rămâne în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a constatat următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 351/107/2014, Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr. 292/2012 a Tribunalului Alba pronunţată în dosarul penal nr. 9197/107/2012 definitivă prin decizia penală nr. 2774/2013 privind pe condamnatul T.C.

S-a arătat, în acest sens, că prin sentinţa penală nr. 292/2012 a Tribunalului Alba s-a aplicat condamnatului pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1968 care în prezent este incriminată de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

În baza sentinţei penale menţionate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 20 septembrie 2013 de către Tribunalul Alba, executarea pedepsei începând la data de 26 septembrie 2011.

Pedeapsa prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. prevede maximul special de 5 ani, iar fapta prev. de art. 8 din Legea nr. 29/2003 este dezincriminată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 292/2012 a Tribunalului Alba pronunţată în dosarul penal nr. 9197/107/2012 definitivă prin decizia penală nr. 2774/2013 s-a aplicat condamnatului pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare ca urmare a contopirii, în baza art. 33, 34 C. pen. a următoarelor pedepse:

- 1 an şi 6 luni închisoare spor.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 C. pen., iar conform art. 323 C. pen. din 1968 „fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei as fel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intra în scopul asocierii. Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplica celor care au săvârşit infracţiunea respectiva pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1). Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. (1), care denunţă autorităţilor asocierea mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii care intra în scopul asocierii.

Într-adevăr, cele două infracţiuni nu se mai regăsesc incriminate în noul C. pen. (Legea nr. 286/2009), a reţinut prima instanţă.

Cum potrivit art. 4 teza I C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, prima instanţă a constatat că infracţiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pct. 18, cu aplic. art. 323 C.pen a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 289/2009.

Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 6 Cod proc. pen. cu privire la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., prima instanţă a analizat, în ordinea menţionată, următoarele aspecte:

1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce priveşte limitele maxime de pedeapsă, avându-se în vedere aplicarea cauzei legale de reducere prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. şi a dispoziţiilor privitoare la recidiva postexecutorie,

2. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce priveşte tratamentul juridic sancţionator privitor la concursul de infracţiuni.

1. În ceea ce priveşte limitele de pedeapsă mai favorabile, prima instanţă a stabilit limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracţiuniea de înşelăciune pentru care inculpatul a fost condamnat, în stare de recidivă postexecutorie. În acest sens, prima instanţă a avut în vedere şi împrejurarea că la individualizarea cuantumului pedepsei cu închisoarea s-a reţinut cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. din 1968.

Astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. din 1968 au corespondent în dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ce prevăd acelaşi tratament sancţionator, reducerea pedepsei cu 1/3, în cazul în care cauza a fost soluţionată prin procedura recunoaşterii învinuirii, potrivit dispoziţiilor art. 375 alin. (1), (2) C. proc. pen., instituţie similară celei prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. din 1968, urmând a fi reţinute la stabilirea limitelor de pedeapsă potrivit legii noi.

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită în starea de recidivă postexecutorie, instanţa menţionează că aceasta se face într-o singură etapă, urmând a se verifica dacă pedeapsa aplicată sub legea veche depăşeşte maximul special din noua normă de incriminare, redus cu 1/3 potrivit dispoziţiilor art. 375 alin. (1), (2) C: proc. pen., şi ulterior majorat cu ½ din maximul special astfel rezultat, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen.

Infracţiunea de înşelăciune prevăzută de dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. din 1969 este reglementată de dispoziţiile art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., fiind sancţionată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în C. pen. din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 3 la 15 de ani, iar în actualul C. pen. de la 1 la 5 ani.

Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., în urma aplicării art. 396 alin. (10) C. proc. pen. se încadrează între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni, iar ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., acestea se încadrează între 1 ani şi 5 ani.

Faţă de cele reţinute, prima instanţă a constatat că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

2. În ceea ce priveşte aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancţionator privitor la concursul de infracţiuni, prima instanţă a comparat pedeapsa aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., luându-se în calcul pedepsele reduse la maximul special prevăzut de legea nouă.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în urma contopirii pedepselor de pedepsele de 5 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 3 luni închisoare şi 9 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 10 luni rezultă o pedeapsă de 5 ani şi 10 luni închisoare.

Având în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului de 7 ani şi 6 luni închisoare depăşeşte maximul special la care se poate ajunge potrivit legii noi, prima instanţă a redus pedeapsa aplicată la 5 ani şi 10 luni închisoare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat, în termen, contestaţie D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi condamnatul T.C.

Prin contestaţia sa, D.I.I.C.O.T. a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, a se respinge sesizarea referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, cu motivarea, în esenţă, că fapta de iniţiere, constituire, sprijinire a unui grup infracţional nestructurat sau de aderare la un astfel de grup, incriminată prin dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003, nu a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a noului C. pen., regăsindu-se incriminată de art. 367 din acest cod.

Prin contestaţia sa condamnatul a solicitat, în principal, a i se reduce şi mai mult pedeapsa, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 74-76 C. pen. din 1969, referitoare la circumstanţele atenuante.

La termenul din 17 martie 2014, condamnatul contestator a declarat, în şedinţă publică şi în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, că îşi retrage contestaţia, semnând chiar o declaraţie în acest sens.

Curtea a constatat că, ulterior acestui moment, condamnatul a arătat, fie implicit, prin depunerea a două memorii prin care solicită să i se reducă pedeapsa, fie explicit, că înţelege să revină asupra manifestării de voinţă exprimate la data de 17 martie 2014.

Art. 415 din noul C. proc. pen., la care face trimitere expresă art. 425¹ alin. (3) din acelaşi cod şi care reglementează instituţia retragerii căii de atac, nu prevede şi posibilitatea revenirii asupra acestei manifestări de voinţă. Pentru ca o astfel de manifestare de voinţă să nu producă efecte ar trebui ca ea să nu fie făcută în condiţiile de formă prescrise de lege (ceea ce nu este cazul în speţă, condamnatul renunţând la contestaţia sa în faţa instanţei, în şedinţă publică şi în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu) sau să fie făcută de o persoană care nu se află în deplinătatea facultăţilor mintale, ceea ce, din nou, nu este cazul în speţă, instanţa putând constata, prin propriile simţuri şi prin lipsa de la dosar a unor acte medicale care să ateste contrariul, că domnul T.C. a făcut declaraţia de renunţare la contestaţie în deplină cunoştinţă de cauză.

În acest context, curtea, văzând că retragerea contestaţiei s-a făcut în condiţiile art. 425¹ alin. (3) cu raportare la art. 415 alin. (1) din noul C. proc. pen., a luat act de manifestarea de voinţă a condamnatului T.C. în sensul retragerii contestaţiei formulate împotriva aceleiaşi sentinţe penale nr. 85 din 10 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 351/107/2014.

Analizând pe fond şi în limitele învestirii doar contestaţia D.I.I.C.O.T., Curtea a reţinut următoarele:

Contestatorul se află în executarea mai multor pedepse, aplicate prin trei sentinţe penale diferite: sentinţa penală nr. 202 din 28 aprilie 2010 a Judecătoriei Turda, sentinţa penală nr. 491 din 18 noiembrie 2011 a Judecătoriei Turda şi sentinţa penală nr. 292 din 25 septembrie 2012 a Tribunalului Alba.

Prima instanţă a fost sesizată cu aplicarea legii penale mai favorabile doar cu privire la sentinţa penală nr. 292 din 25 septembrie 2012 a Tribunalului Alba, pronunţându-se doar cu privire la aceasta, astfel că şi Curtea va avea în vedere aceste limite ale învestirii.

Conform sentinţei penale nr. 292 din 25 septembrie 2012 a Tribunalului Alba, contestatorul execută o pedeapsă rezultantă principală de 7 ani şi 6 luni închisoare ca urmare a contopirii unor pedepse aplicate pentru fapte concurente, astfel:

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pct. 18, cu aplic. art. 323 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen.

- 1 an şi 6 luni închisoare spor de contopire.

Curtea a constatat că, după intrarea în vigoarea noului C. pen., în cazuri precum cel al contestatorului, pentru a se concluziona dacă sunt incidente dispoziţiile art. 6 din noul C. pen. referitoare la aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile asupra pedepselor definitive, trebuie să se cunoască răspunsul la o serie de întrebări legate de posibilitatea combinării instituţiilor aşa-numite autonome din cele două legi succesive, de modalitatea de raportare la maximul special al pedepsei din legea nouă în cazul unor infracţiuni continuate şi de situaţia incriminării sau dezincriminări faptelor prevăzute ca infracţiune de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

Pentru a afla răspunsul la aceste întrebări curtea a suspendat, pe temeiul art. 476 alin. (4) din noul C. proc. pen., în două rânduri judecarea prezentei contestaţii, până când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat cu privire la respectivele întrebări prin decizii de dezlegare a unor probleme de drept.

Problema legată de posibilitatea combinării instituţiilor aşa-numite autonome din cele două legi succesive a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală prin decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, în sensul că în demersul de cercetare a condiţiilor de incidenţă ale art. 6 din noul C. pen. nu este posibilă combinarea unor instituţii din legile penale succesive.

Problema legată de modul de raportare la maximul special din legea nouă pentru o infracţiune săvârşită în forma continuată a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală prin decizia nr. 7 din 26 mai 2014, în sensul că prin maximul special al pedepsei închisorii prevăzut de legea nouă nu se înţelege maximul special reglementat în partea specială a noului C. pen. sau în legile speciale la care se adaugă sporul de 3 ani prevăzut de art. 35 alin. (1) din noul C. pen., ci doar maximul special fără acest spor.

Problema legată de situaţia incriminării sau dezmcriminări faptelor prevăzute ca infracţiune de art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală prin decizia nr. 12 din 02 iunie 2014, în sensul că respectivele fapte nu au fost dezincriminate şi ele se regăsesc incriminate în dispoziţiile art. 367 din noul C. pen.

Pornind de la dezlegările date de instanţa supremă problemelor de drept incidente în speţă, curtea a procedat, într-o primă etapă, la analiza incidenţei art. 6 din noul C. pen. pentru fiecare infracţiune în parte, după care, în a doua etapă, a contopit pedepsele obţinute după prima etapă conform regulilor sancţionatorii ale concursului de infracţiuni din noul C. pen., rezultanta astfel obţinută fiind comparată cu rezultanta de 7 ani şi 6 luni, în executarea cărei se află inculpatul şi, doar în cazul în care rezultanta obţinută conform legii noi va fi mai redusă decât cea definitiv aplicată, aceasta din urmă va fi redusă la acea rezultantă nouă.

Prima etapă:

- pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pct. 18, cu aplic. art. 323 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă (conform art. 367 alin. (1) combinat cu art. 43 alin. (5) din noul C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., maximul special prevăzut de legea nouă este de 5 ani);

- pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea prev. art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă (conform art. 244 alin. (1) şi (2) combinat cu art. 43 alin. (5) din noul C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., maximul special prevăzut de legea nouă este de 5 ani), astfel că această pedeapsă, în a doua etapă, va fi avută în vedere ca redusă la 5 ani;

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă (conform art. 320 alin. (1) combinat cu art. 43 alin. (5) din noul C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., maximul special este de 3 ani);

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 teza I, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen., nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă (conform art. 323 teza I combinat cu art. 43 alin. (5) din noul C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., maximul special este de 3 ani);

- pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă (conform art. 322 alin. (1) combinat cu art. 43 alin. (5) din noul C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., maximul special este de 3 ani);

- pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă (conform art. 327 alin. (1) combinat cu art. 43 alin. (5) din noul C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., maximul special este de 3 ani);

- pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană a cărei permis de conducere a fost anulat, în formă continuată, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi cu aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă (conform art. 335 alin. (2) combinat cu art. 43 alin. (5) din noul C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din noul C. proc. pen., maximul special este de 3 ani).

A doua etapă:

Contopind pedepsele de 5 ani închisoare, 5 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 3 luni închisoare şi 9 luni închisoare potrivit regulii prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din noul C. pen. s-ar ajunge la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare (alcătuită din 5 ani pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul de 7 ani şi 6 luni al pedepselor ce nu se execută, adică un spor de 2 ani şi 6 luni).

Comparând rezultanta de 7 ani şi 6 luni obţinută conform noii legi cu pedeapsa rezultantă aplicată de 7 ani şi 6 luni s-a observat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 din noul C. pen., deoarece pedeapsa rezultantă aplicată nu depăşeşte pedeapsa rezultantă ce se putea aplica conform legii noi.

Împotriva acestei decizii penale a declarat cale de atac condamnatul T.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 03 noiembrie 2014.

În memoriul depus iniţial la dosar, T.C. a precizat că declară recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 371/2014 din 16 iunie 2014 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, susţinând că a fost condamnat pentru o faptă care nu mai este incriminată de noul C. pen., arătând că procurorul de şedinţă era incompatibil să participe la judecarea cauzei întrucât a instrumentat cauza şi, ulterior, a participat la judecata în fond.

În cel de-al doilea memoriu depus la dosar a precizat că formulează contestaţie împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Alba, motivat de faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu mai este prevăzută de lege, susţinând, de asemenea, că procurorul de şedinţă şi completul de judecată se aflau într-o situaţie de incompatibilitate şi nu aveau posibilitatea să participe la soluţionarea cauzei.

Examinând cauza de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că această cale de atac este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 425¹ alin. (7) C. proc. pen. contestaţia se soluţionează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, în privinţa deciziei penale atacate, pronunţată în baza art. 425¹ alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

De asemenea, se constată că prezenta cale de atac nu poate fi calificată drept recurs în casaţie, având în vedere dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. potrivit cărora nu pot fi atacate cu recurs în casaţie hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor şi a reabilitării.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de condamnatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 371/2014 din 16 iunie 2014 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obligă condamnatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de condamnatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 371/2014 din 16 iunie 2014 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă condamnatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 4 noiembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 2983/2014. Penal. Traficul de minori (art.211...		ICCJ. Decizia nr. 293/2014. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 2930/2014. Penal. Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Contestaţie(NCPP)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2930/2014. Penal. Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Contestaţie(NCPP)