ICCJ. Decizia nr. 301/2014. SECŢIA PENALĂ. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Trafic internaţional de droguri (Legea 143/2000 art. 3). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 301/2014
Dosar nr. 43139/3/2012
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 317/F/22.IV.2013 de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în Dosarul nr. 43139/3/2012 s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor penale reţinute în sarcina inculpatei B.C.M., din infracţiunile prevăzute de art. 2, alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 4 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 2, alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000;
În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 4 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata B.C.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen.,
În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen. şi art. 76 alin. (1), lit. a) C. pen., a fost.condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen.,
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b), C. pen. şi art. 35 alin. (3), C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 350, alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatei.
În temeiul art. 88, C. pen., s-a dedus prevenţia de la data de 20 septembrie 2012 până la data de 22 aprilie 2013;
În temeiul art. 118, lit. f), C. pen., cu aplicarea art. 17, alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială a cantităţii totale de 513,97 grame pulbere care conţine cocaină, rămasă după efectuarea analizelor de laborator, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O., conform dovezii din data de 24 octombrie 2012.
S-a dispus restituirea către inculpată a bunurilor menţionate în procesul-verbal din data de 19 septembrie 2012, întocmit de organele de poliţie (fila 10, d.u.p.), şi anume două cartele S.I.M. Orange, pe numele inculpatului şi o agendă cu coperţi de culoare argintiu.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata să plătească suma de 3.500 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Prin încheierea din data de 14 mai 2013, în temeiul art. 195, C. proc. pen., s-a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinţei penale, în sensul că se menţionează art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen., în loc de art. 64, lit. a) şi lit. b), teza a II-a, C. pen., constatând că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2012, instanţa de fond a respins cererea inculpatei de aplicare a procedurii simplificate prevăzută de art. 320 C. proc. pen., cu motivarea că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a dovedi existenţa uneia dintre faptele penale reţinute în sarcina acesteia, prin actul de sesizare.
Aşadar, aplicând procedura comună, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie defap:
La data de 19 septembrie 2012, lucrători de poliţie judiciară şi agenţi din cadrul Poliţiei de Frontieră au efectuat, în comun, o analiză de risc în vederea combaterii traficului de droguri pe cursele aeriene din Olanda spre România, astfel că a fost selectată cursa Tarom dinspre Amsterdam, Olanda spre Bucureşti, România, rezultând faptul că pentru doi dintre pasageri, respectiv pentru inculpata B.C.M. şi pentru martorul L.A.M., biletele de avion au fost rezervate şi cumpărate la data de 18 septembrie 2012, de la o agenţie din Tirana, Albania, plata efectuându-se în numerar. După aterizarea aeronavei, sub supravegherea ofiţerilor de poliţie, inculpata B.C.M. şi martorul L.A.M. au fost lăsaţi să-şi ridice bagajele de pe banda transportoare, iar, în momentul în care s-au îndreptat către ieşire, au fost opriţi de către lucrătorul vamal, pentru efectuarea unui control vamal amănunţit, în urma căruia în bagajul inculpatei au fost găsite, în prezenţa martorului-asistent C.S., două pachete învelite în bandă scotch, unul între obiectele de îmbrăcăminte şi altul într-un ambalaj de ciocolată, ambele conţinând cocaină, în cantitate netă totală de 505,00 grame, în concentraţie de 35,32%, iar într-unui dintre cele două pachete, într-un colţ, a fost găsită, separat, o pungă conţinând 9,81 grame cocaină, în concentraţie de 73,13%.
Prima instanţă a apreciat că există probe clare de vinovăţie cu privire la ambele fapte penale, şi anume raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 septembrie 2012 al specialiştilor din cadrul L.C.A.P.D., conform căruia probele conţineau cantitatea netă totală de 514,81 grame cocaină, declaraţiile martorului L.A.M., care, deşi a arătat că nu-l cunoaşte pe inculpat, a fost prezent la găsirea drogurilor în bagajul inculpatului, declaraţiile de recunoaştere de la urmărirea penală şi de la cercetarea judecătorească ale inculpatei, care a arătat că a cumpărat cantitatea de 500 grame de cocaină de la o persoană necunoscută din Amsterdam, Olanda, precizând, apoi, că a primit-o de la martora L.A.M. şi de la L.K., soţul acesteia, cetăţean albanez, în a căror casă din oraşul Utrecht, Olanda a locuit, în timp ce punga conţinân cantitatea de 10 grame cocaină, precum şi suma de 5.000 euro urma să le primească în România, ca plată pentru transportul drogurilor, la predarea acestora către L.K., pe Aeroportul din Otopeni, România.
In ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor penale de fond a reţinut că la alin. (1), atât al art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi al art. 3 din Legea nr. 143/2000 se face referire la drogurile de risc, în timp ce alin. (2) al aceloraşi două articole priveşte drogurile de mare risc.
Faptul că modalităţile normative ale infracţiunilor prevăzute la alin. (2) atât al art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi al art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt raportate la modalităţile normative de la alin. (1) al celor două articole nu constituie un argument pentru a reţine existenţa a câte două variante ale aceleiaşi infracţiuni, întrucât, în acest caz, există doar o normă de trimitere, al cărei conţinut a fost stabilit astfel din raţiuni de tehnică legislativă. Ca atare, a înlăturat alin. (1) atât de la art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi de la art. 3 din Legea nr. 143/2000.
La individualizarea judiciară a pedepselor închisorii, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume, gradul de pericol social al faptelor penale, precum şi persoana inculpatei, consumatoare de droguri şi necunoscută cu antecedente penale, care a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, astfel că a reţinut în favoarea sa circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen.
S-a dispus restituirea către inculpată a bunurilor menţionate în procesul-verbal din data de 19.IX.2012, întocmit de organele de poliţie, întrucât nu fac obiectul infracţiunilor deduse judecăţii.
În termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru nelegalitate, şi inculpata B.C.M., pentru nelegalitate.
În motivarea în scris şi orală a apelului, Ministerul Public a susţinut că sentinţa penală este nelegală, atât prin greşita schimbare a încadrării juridice, în sensul înlăturării alin. (1) al infracţiunilor prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi de art. 3 din Legea 143/2000, întrucât la alin. (1) este reglementată forma de bază a infracţiunii, cât şi prin greşita respingere, prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2012, a cererii de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., formulată de inculpată, care a recunoscut situaţia de fapt, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, încă de la momentul la care a fost audiată de către instanţa de fond, anterior începerii cercetării judecătoreşti, în condiţiile în care existau probe clare de vinovăţie pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa.
A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei penale şi, rejudecând în fond, să se înlăture aplicarea art. 334, C. proc. pen. şi să se aplice dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., cu menţinerea stării de arest preventiv a apelantei intimate inculpate.
În motivarea orală a apelului, inculpata a susţinut că instanţa de fond, în mod greşit, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., deoarece a recunoscut, în mod constant, comiterea faptelor penale, astfel cum au fost reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.
Prin Decizia penală nr. 189 din 15 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 379 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpata B.C.M. împotriva sentinţei penale nr. 317/F din 22 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 4313 9/3/2012, astfel cum a fost îndreptată, sub aspectul erorii materiale, prin încheierea de şedinţă din data de 14 mai 2013.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:
A fost înlăturată dispoziţia privind schimbarea încadrării juridice a faptelor penale săvârşite de inculpată.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.
În temeiul art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 4, C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata B.C.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 3, alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi lit. c) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.
În temeiul art. 33, lit. a) C. pen., raportat la art. 34, alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35, alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele astfel stabilite, aşa încât inculpata va executa pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 18 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 143/2000, s-a dispus păstrarea de contraprobe din cantitatea totală de 513,97 grame de pulbere care conţine cocaină, indisponibilizată conform dovezii din data de 24 octombrie 2012 şi confiscată, în vederea distrugerii.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen., raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatei.
În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă a închisorii durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 20 septembrie 2012 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina.statuLuL.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, s-a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
La termenul de judecată din data de 1 iulie 2013, s-a procedat la audierea inculpatei, a cărei declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosar (fila 22, dosar de apel).
Cu privire la schimbarea încadrării juridice a celor două fapte penale, prin înlăturarea alin. (1) atât de la infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi de la infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, instanţa de apel a constatat că este rezultatul unei greşite înţelegeri şi aplicări a legii, care, în mod firesc, a condus la formarea unei opinii eronate, cu efectul îngreunării realizării actului de justiţie în condiţii de legalitate.
S-a apreciat că alin. (2) atât al art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi alin. (2) al art. 3 din Legea nr. 143/2000 reprezintă varianta agravată a infracţiunii şi nu o infracţiune de sine-stătătoare, după cum a motivat instanţa de fond, întrucât la alin. (1) este reglementată varianta simplă, de bază a infracţiunii, prin elementele sale constitutive, iar natura drogului, raţiunea existenţei a două alineate, constituie un element circumstanţial, şi, nicidecum, esenţial al infracţiunii, pentru ca, în cadrul aceluiaşi articol, să existe, de fapt, două infracţiuni.
Instanţa de prim control judiciar a mai avut în vedere că prima instanţă a comis o gravă confuzie între modalităţile normative ale unei infracţiuni şi varianta agravată a infracţiunii, astfel încât concluzia sa, potrivit căreia în cadrul aceluiaşi articol există două infracţiuni de sine-stătătoare, pe motiv că cele două alineate de referă la droguri de natură diferită, nu poate să fie decât absurdă din punct de vedere juridic.
S-a mai reţinut că, la alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000 şi al art. 3 din Legea nr. 143/2000 sunt stabilite elementele constitutive ale infracţiunii, în modalităţile sale normative care privesc elementul material al infracţiunii, iar împrejurarea că alin. (2) al aceloraşi două articole se referă la droguri de mare risc nu schimbă cu nimic elementele constitutive ale infracţiunii, ci natura drogului reprezintă o împrejurare agravantă, care imprimă faptei penale un caracter mult mai grav, cu efectul unui regim sancţionator mai aspru.
Ca atare, instanţa de apel a apreciat că, reglementând varianta agravată prin natura drogului de mare risc, legiuitorul a avut în vedere aceeaşi infracţiune de trafic de droguri sau de trafic internaţional de droguri, definită la alin. (1), unde se regăseşte forma de bază a infracţiunii, fiind nelegală înlăturarea alin. (1), atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.
Instanţa de apel a mai apreciat că o altă nelegalitate comisă de prima instanţă constă în refuzul său de a aplica procedura simplificată prevăzută de art. 3201 alin. (1) C. proc. pen.
Ş-a reţinut că potrivit încheierii de şedinţă din data de 26 noiembrie 2012, această solicitare a inculpatei, care înainte de începerea cercetării judecătoreşti, a recunoscut faptele penale, astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare, a fost respinsă de instanţa de fond, cu motivarea că probele adrninistrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a dovedi existenţa uneia dintre faptele penale, însă fără a o preciza, aşa încât a dispus ca judecata să aibă loc în baza procedurii comune, care presupune readministrarea probatoriului de la urmărirea penală şi administrarea de noi probe. Aşadar, la termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2013, prima instanţă a procedat la ascultarea martorului de la urmărire penală C.S., martor-asistent la realizarea flagrantului, când în bagajul inculpatului au fost găsite drogurile de mare risc, iar cel de-al doilea martor de la urmărirea penală L.A.M., care o însoţea pe inculpată, a comunicat, în scris, că nu se poate prezenta în faţa instanţei de fond, în vederea audierii şi că îşi menţine toate declaraţiile pe care le-a dat în cursul urmăririi penale, astfel că, la termenul de judecată din data de 15 aprilie 2013, instanţa de fond a păşit în dezbatere.
După readministrarea probei testimoniale de la urmărirea penală, care nu a schimbat cu nimic situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi de asemenea, fără să fi administrat probe noi, prima instanţă a constatat că ambele fapte penale sunt dovedite prin probe clare de vinovăţie, dispunând condamnarea inculpatei pentru ambele infracţiuni, pe care, de altfel, aceasta le recunoscuse încă înainte de începerea cercetării judecătoreşti, însă fără a mai reţine dispoziţiile favorabile prevăzute de art. 3201 alin. (1) şi alin. (7), C. proc. pen.
Instanţa de apel a apreciat că, procedând în această manieră, instanţa de fond a încălcat inculpatei dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6, pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât îndoiala judecătorului cu privire la vinovăţia inculpatului, în condiţiile în care acesta a recunoscut întocmai comiterea tuturor infracţiunilor reţinute în sarcina sa, nu-i este imputabilă inculpatului, astfel că acesta rămâne îndreptăţit să beneficieze de cauza de reducere a limitelor speciale de pedeapsă prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pe care a invocat-o în condiţiile procedurale prevăzute de art. 3201 alin. (1), C. proc. pen.
Ca atare, instanţa de apel a redus cu o treime limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de legea penală, cuprinse între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, între 10 ani închisoare şi 16 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, urmând să aibă în vedere circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1), lit. a) şi c) C. pen., reţinute de instanţa de fond în favoarea inculpatei, astfel că a reduse corespunzător pedepsele principale ale închisori şi anume, de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, iar de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc.
Încheierea de şedinţă din Camera de consiliu din data de 20 septembrie 2012, din Dosarul nr. 37053/3/2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, a dispus, în temeiul art. 143 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatei, faţă de care a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 235/u.p. din 20 septembrie 2012 (fila 75, dosar de urmărire penală).
Instanţa de apel a apreciat că temeiurile iniţiale, care au deterrrhnat luarea măsurii de arest preventiv, continuă să existe, şi anume există probe că inculpata a comis faptele penale reţinute în sarcina sa, pe care, de altfel, le-a recunoscut întocmai, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă atât din gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, de care nu se poate face abstracţie, determinată de cantitatea mare de cocaină pe care a transportat-o din Olanda în România, cât şi din datele personale ale inculpatei, în vârstă de 21 de ani la data faptelor penale, la vârsta de 17 ani, împotriva voinţei mamei sale, a plecat de acasă, pentru a locui la un bărbat în vârstă de 40 de ani, a practicat prostituţia, timp în care a început consumul de droguri, a absolvit 11 clase în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii „Petru Rareş" din Bacău, profil adininistraţie publică şi turism, având calificarea de lucrător în comerţ, apoi a plecat în Olanda, unde a practicat prostituţia, s-a implicat într-o relaţie de prietenie cu cetăţeanul albanez H.A., vărul lui L.K., soţul martorei L.A.M., existând riscul de a menţine legătura cu toate aceste persoane, după cum s-a menţionat în referatul de evaluare din data de 12 noiembrie 2013, întocmit de Serviciu de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău (filele 56-60, dosar de fond).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata B.C.M., invocând prin apărptorul său, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., susţinând că în cauză s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen., fiind stabilite pedepse excesiv de severe, întrucât nu s-a dat eficienţă deplină circumstanţelor atenunate judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., reţinute în favoarea sa şi nici a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi reducerea pedepsei aplicate, prin acordarea unei eficiente mai mari dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi prevederilor art. 74 şi art. 76 C. pen., cuantum care să facă posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. care reglementează instituţia juridică a suspendării sub supraveghere a excutării pedepsei, având în vedere că nu este cunoscută cu antecedente penale şi a recunoscut şi regretat faptele comise.
Examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 C C. proc. pen. stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza, numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod.
Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 15 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurenta inculpată B.C.M., prin apărătorul său ales, cu prilejul dezbaterii recursului, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de cele formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurenta inculpată B.C.M. şi-a motivat recursul numai oral, în ziua judecăţii, încălcându-şi, astfel, obligaţia ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Ca urmare, faţă de această împrejurare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen., precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. -17 al art. 385 C. proc. pen. nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurenta inculpată a dezvoltat critici care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În acest sens, se reţine, însă, că în realizarea scopului de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat şi pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Or, în cauză, recurentra inculpată a criticat hotărârile pronunţate, sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce i-au fost aplicate, apreciate ca fiind prea aspre în raport cu circumstanţele sale personale, situaţie exclusă din sfera de control judiciar a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.
Singura posibilitate a instanţei de recurs este de a examina legalitatea pedepselor în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., ce poate fi luat în considerare din oficiu şi care are în vedere situaţia în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Şi sub acest aspect, se constată că hotărârile atacate sunt legale, pedepsele fiind aplicate atât în limitele prevăzute de norma de mcriminare şi sancţionare, cu respectarea dispoziţiilor aplicabile în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante - respectiv art. 76 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cât şi a celor referitoare la aplicarea tratamentului sancţionator în cazul concursului de infracţiuni, potrivit art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.
Pedepsele aplicate recurentei inculpate de: 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2, alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 4. C. pen., cu. aplicarea art. 320 alin. (7), C. proc. pen., art. 74, lit. a) şi lit. c), C. pen., raportat la art. 76, alin. (1), lit. b) C. pen. (limitele de pedeapsă fiind cuprinse între 10 şi 20 de ani închisoare, iar prin reducerea acestora cu 1/3 prin aplicarea art. 3201 C. proc. pen., limitele sunt cuprinse între 6 ani şi 4 luni şi 13 ani şi 4 luni închisoare, iar prin aplicarea art. 76 lit. b) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an) şi de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a şi lit. b), C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3, alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 alin. (7), C. proc. pen., art. 74, lit. a) şi lit. c), C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a), C. pen., (limitele de pedeapsă fiind de la 15 ani la 25 ani închisoare, iar prin reducerea acestora cu 1/3 prin aplicarea art. 3201 C. proc. pen. sunt cuprinse între 10 ani închisoare şi 16 ani şi 7 luni închisoare, iar prin aplicarea art. 76 lit. a) C. pen., când mininiul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani) sunt în limite legale, situate sub minimul special prevăzut de normele incriminatoare.
Prin urmare, în raport de aspectele anterior menţionate, se constată că susţinerea invocată de către inculpată - privind greşita individualizare a pedepsei de către instanţa de apel - nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17, precum şi niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.C.M. împotriva deciziei penale nr. 189 din 15 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 septembrie 2012 la 28 ianuarie 2014.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGH,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 189 din 15 iulie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa, aplicată, pe timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 septembrie 2012 la 28 ianuarie 2014.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2861/2014. SECŢIA PENALĂ. Contestaţia la... | ICCJ. Decizia nr. 306/2014. SECŢIA PENALĂ. Infracţiuni de... → |
|---|
