ICCJ. Decizia nr. 3152/2014. Penal. Furtul calificat (art. 209 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3152/2014

Dosar nr. 41/97/2005

Şedinţa publică din 17 decembrie 2014

Asupra recursurilor de faţă,

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 339 din data de 18 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în Dosarul nr. 41/97/2005, instanţa a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul C.I. din infracţiunea prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în 6 infracţiuni prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

A respins cererile de schimbare a încadrării juridice pentru inculpaţii N.I., N.M.N., Z.M., M.D. din infracţiunea prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi pentru inculpatul P.S. din infracţiunea prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000.

A dispus condamnarea inculpaţilor, după cum urmează:

1. C.I., la:

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.,

- 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

- 1 an închisoare pentru instigare la infracţiunea de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, prev. de art. 25 rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, al cărei conţinut se regăseşte în disp. art. 92 din Legea nr. 182/2000, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.,

- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen. (parte vătămata D.E.),

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) C. pen. (parte vătămată D.E.),

- 8 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată N.C.B.).

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1), (2) C. pen., a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul C.I. pentru infracţiunile de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen., săvârşite împotriva părţilor vătămate H.D., D.A., N.C.B., constatând împlinit termenul de prescripţie.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunile de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen. (părţi vătămate M.F.C. şi D.D.).

2. H.C.S., cu antecedente penale, la:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.,

- 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen., pentru infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- 8 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen.,

- 2 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 173/2007 a Tribunalului Hunedoara, definitivă la data de 27 februarie 2008 prin decizia penală nr. 702/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1), (2) C. pen., a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

A dispus restituirea către inculpat a unei bâte tip baseball ridicate cu ocazia percheziţiei şi înregistrată în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara.

3. N.I., la:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.,

- 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen., pentru infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1), (2) C. pen., a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, prev. şi ped. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., al cărei conţinut se regăseşte în disp. art. 92 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, republicată.

A dispus restituirea către inculpat a unui detector înregistrat în Registrul de corpuri delicte aflat la Tribunalul Hunedoara şi ridicat de la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziţiei.

4. N.A.M., la:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.,

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1), (2) C. pen., a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de proxenetism prev. şi ped. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen.

5. N.F.I., la:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.,

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1), (2) C. pen., a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

6. N.M.N., la:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.,

- 1 an închisoare pentru infracţiunea de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, prev. şi ped. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, al cărei conţinut se regăseşte în disp. art. 92 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

7. Z.M., la:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.,

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. rap. la art. 92 alin. (1) teza finală din Legea nr. 182/2000, republicată, a confiscat un detector înregistrat în Registrul de corpuri delicte aflat la Tribunalul Hunedoara.

A dispus restituirea către inculpat a unei bucăţi sabie din metal galben, cu teacă din lemn, prevăzută cu inele metalice, precum şi a unei bucăţi sabie din metal argintiu, uşor încovoiată, cu lama de 80 cm şi lăţime de 3 cm, teacă din lemn vopsit negru, ambele ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului.

8. M.D., la:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.,

- 1 an închisoare pentru infracţiunea de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, prev. şi ped. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, al cărei conţinut se regăseşte în disp. art. 92 alin. (1) din acelaşi act normativ, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.,

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. rap. la art. 92 alin. (1) teza finală din Legea nr. 182/2000, republicată, a confiscat una bucată detector înregistrată în Registrul de corpuri delicte aflat la Tribunalul Hunedoara.

A dispus confiscarea unui târnăcop, a opt sape, un topor şi un nunceag.

9. G.I.P., la:

- 7 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen.,

- 1 an închisoare pentru infracţiunea de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 323 C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

10. D.A.I., la:

- 7 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 189 alin. (2) C. pen.,

- 1 an închisoare pentru instigare la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de port ilegal de arme albe, prev. şi ped. de art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

A dispus restituirea către inculpat a unei săbii tip ninja şi a două bâte tip baseball, ridicate cu ocazia percheziţiei şi înregistrate în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara.

11. V.I.S., la:

- 7 ani închisoare pentru instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 189 alin. (2) C. pen.,

- 1 an închisoare pentru instigare la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

A interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

12. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul V.I., pentru instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 189 alin. (2) C. pen., şi instigare la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) C. pen.

A constatat că inculpatul V.I. a fost reţinut 24 de ore, respectiv de la 31 mai 2005, ora 06.00, până la 01 iunie 2005, ora 06.00.

13. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal împotriva inculpatului P.F.S., trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. şi ped. de art. 323 C. pen.,

- infracţiunea de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în şiruri arheologice, prev. şi ped. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.,

- furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen.,

- lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen.,

- şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., luând act de decesul acestuia.

În baza art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea a 128 de monede romane de argint, ridicate de la inculpatul decedat P.S. şi aflate la Muzeul Naţional de Istorie a României.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea unui detector de metale aparţinând inculpatului decedat P.S.

A dispus restituirea către moştenitoarea inculpatului decedat, P.C., a unei toporişti şi a unei suliţe cu vârf zimţat din metal, cu mâner din bambus.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive pentru următorii inculpaţi, după cum urmează:

- H.C.S. de la 31 mai 2005 până la 21 iunie 2005,

- N.I. de la 31 mai 2005 până la 21 iunie 2005,

- N.F.I. de la 12 octombrie 2004 până la 14 octombrie 2004 şi de la 31 mai 2005 până la 21 iunie 2005,

- N.M.N. de la 31 mai 2005 până la 21 iunie 2005,

- Z.M. de la 31 mai 2005 până la 21 iunie 2005,

- C.I. de la 31 mai 2005 până la 21 iunie 2005,

- M.D. de la 31 mai 2005 până la 21 iunie 2005,

- G.I.P. de la 31 mai 2005 până la 21 iunie 2005,

- N.A.M., 24 de ore, de la data de 16 februarie 2005,

- D.A.I., de la 31 mai 2005, ora 06.00, la 01 iunie 2005, ora 06.00.

A constatat că inculpatul decedat P.S. a fost reţinut şi arestat preventiv de la 12 octombrie 2004 şi până la 14 octombrie 2004 şi de la 31 mai 2005 până la 21 iunie 2005.

A menţinut măsura asigurătorie dispusă prin încheierea din data de 15 aprilie 2008 asupra bunurilor inculpaţilor C.I., H.C.S., M.D., Z.M.

A respins cererea inculpatului Z.M. de ridicare a măsurii asigurătorii dispuse.

A obligat pe inculpaţii H.C.S., N.I., N.A.M. şi N.F.I., în solidar, la plata sumei de 965.458 euro sau contravaloarea în RON, la data plăţii efective, către Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional.

A obligat pe inculpaţii C.I., M.D., Z.M. şi N.M.N., în solidar, la plata sumei de 650.612 euro sau echivalentul în RON la data plăţii efective, către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cu titlu de despăgubiri civile. A respins în rest pretenţiile formulate de această parte civilă.

A respins acţiunea civilă formulată de partea civilă H.D.

A obligat pe inculpatul C.I. la plata sumei de 3.000 euro sau contravaloarea în RON la data plăţii efective, către partea civilă N.C.B. A respins în rest pretenţiile formulate de acesta.

A constatat că SC T.P. SRL Bucureşti nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză.

A obligat pe inculpaţii H.C.S., N.I., N.A.M., N.F.I., C.I., M.D., Z.M. şi N.M.N. la câte 5.000 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

A obligat pe inculpaţii G.I.P., D.I.A. şi V.I.S. la câte 2.500 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în baza probelor administrate în cauză atât în cursul urmării penale, cât şi al cercetării judecătoreşti că pentru o parte din faptele deduse judecăţii şi reţinute în sarcina inculpaţilor în actul de sesizare se impune schimbarea încadrării juridice, în acest sens, constatând că actele materiale săvârşite de inculpatul C.I. în realizarea activităţii infracţionale de şantaj asupra părţilor vătămate D.E., D.D., H.D., D.A., N.C.B. şi M.F.C. fost săvârşite la intervale de timp diferite şi nu au aceeaşi rezoluţie infracţională şi împotriva mai multor persoane, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în şase infracţiuni de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.

Referitor la infracţiunea de efectuare, de către persoane neautorizate, de detecţii sau săpături în situri arheologice, prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen. reţinută în actul de sesizare în sarcina inculpaţilor N.I., N.M.N., Z.M. şi M.D. a apreciat că incidenţa dispoziţiilor art. 13 C. pen. nu justifică o schimbarea încadrării juridice dată faptei în contextul în care dispoziţiile art. 13 C. pen. vizează doar aplicarea Legii nr. 182/2000 care a suferit mia multe modificări, inclusiv în ceea ce priveşte fapta dedusă judecăţii şi al cărei conţinut se regăseşte, în prezent, în cuprinsul disp. art. 92 din actul normativ menţionat.

Cu privire la infracţiunile de furt calificat având ca obiect bunuri de patrimoniu, prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 280¹ alin. (2) C. pen., complicitate la infracţiunea de furt calificat având ca obiect bunuri de patrimoniu, prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 280¹ alin. (2) C. pen., efectuarea, fără autorizaţie, a unor detecţii şi săpături în situri arheologice clasate monument istoric, prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 şi instigare la infracţiunea de efectuarea, fără autorizaţie, a unor detecţii şi săpături în situri arheologice clasate monument istoric, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, reţinute în sarcina inculpaţilor C.I., H.C.S., N.I., N.A.M., N.F.I., N.M.N., Z.M. şi M.D. a constatat următoarele:

La data de 04 mai 2000, inculpaţii H.C.S., N.I. şi N.I.F., s-au deplasat cu autoturismul marca A., condus de inculpatul N.I.F., la Grădiştea de Munte unde i-au angajat, pentru a efectua săpături, pe martorii R.R. şi R.F. (tată şi fiu). Cei trei îl contactaseră pe martorul R.F. şi la sfârşitul anului 1999, contactul fiind întrerupt urmare a căderii zăpezii. Aceştia aveau asupra lor un detector apreciat ca performant de către martor, fiindu-i făcută acestuia o demonstraţie în urma căreia a fost detectată o monedă metalică la o adâncime de 60-70 cm.

Începând cu data de 05 mai 2000, inculpaţii H.C. şi N.I. împreună cu cei doi martori, s-au deplasat în zona culmii Căprăreaţa unde inculpaţii efectuau detecţii, iar martorii săpau, cu schimbul, în locurile indicate de aceştia. în ziua de 05 mai 2000 au fost descoperite unelte de fier.

În dimineaţa zilei de 06 mai 2000, cei cinci au revenit în aceeaşi zonă, iar în jurul orelor 11.00, inculpatul N.I. a detectat un semnal în apropierea unei stânci, la 7-8 m de aceasta, loc în care martorul R.F. a început să sape până când a dat peste o lespede, iar după înlăturarea acesteia, săpând în continuare, a apărut capul de lup al unei brăţări din metal galben. Martorul a pus deoparte cazmaua şi a început să scormonească pământul care nu era bătătorit, sub lespede, scoţând la iveală 3 grupuri de câte două brăţări, introduse una în cealaltă, aşezate vertical într-o groapă cu pereţii din lespezi de piatră, având adâncimea de aproximativ 60 cm şi formă triunghiulară. În continuare inculpatul N.I. a mai dat o dată cu detectorul peste groapă, remarcând un nou semnal astfel că, tot inculpatul, a săpat cu mâinile în locul indicat şi a mai scos două grupuri a câte două brăţări care erau aşezate în plan orizontal. Inculpatul a mai dat o dată cu detectorul însă nu a mai interceptat nici un semnal.

Martorul descrie brăţările ca având un număr de 6-7 spire, la capăt un cap de lup, iar în continuarea acestuia nişte motive sub formă de frunze.

După descoperirea brăţărilor cei patru au plecat la Deva, fiind luaţi de inculpatul N.I.F., cu autoturismul marca A. şi conduşi la apartamentul acestuia din urmă, de unde, ulterior, martorul R.R. a fost trimis la Arad. De la locaţia menţionată martorul R.F. dă detalii cu referire la relaţiile de concubinaj ale inculpaţilor H.C.S. şi N.I.F., (cu acestea având şi o confruntare în faza de urmărire penală, după efectuarea unei proceduri de recunoaştere din grup) cu privire la greutatea brăţărilor cântărite pe cântarul de bucătărie al inculpatului N.I.F. (greutăţi cuprinse între 1,4 kg şi 1,7 kg), la modul cum au fost împărţite (3 pentru N.I., 3 pentru H.C.S. şi 4 pentru N.I.F.), precum şi la sărbătorirea evenimentului.

A doua zi, martorul şi inculpaţii N.I.F. şi H.C. s-au deplasat la domiciliul mamei inculpatului N. (numita C.V. pe care a şi indicat-o la o recunoaştere din grup efectuată în faza de urmărire penală şi cu care avut o confruntare) care, la rândul său, a văzut brăţările şi care au fost ascunse într-un fel de cămară de provizii. În aceeaşi seară, în jurul orelor 22.00, a apărut şi inculpatul N.A. din Belgia, care era la curent cu descoperirea brăţărilor. Inculpatul N.A. l-a dus pe martor, în aceeaşi seară, în jurul orelor 24.00, la apartamentul său din Sibiu, la acest inculpat rămânând un număr de două brăţări pe care intenţiona să le supună unei expertize în Occident.

A reţinut că declaraţia acestuia martor se coroborează, sub acest aspect, şi cu declaraţia martorei B.D. care descrie brăţările şi arată că a fost contactată de un bărbat de cetăţenie română care avea asupra sa două brăţări antice provenite de pe teritoriul României.

Martorul a mai arătat că, pe fondul unor incidente cu inculpatul N.M. şi la sugestia celor doi inculpaţi N., a fost nevoit să se ascundă o perioadă în apartamentul de la Sibiu al inculpatului N.A.

Pentru activitatea prestată, martorul şi tatăl său, au fost plătiţi cu suma de 15.000 mărci germane fiecare, tranzacţia efectuându-se la o benzinărie din Orăştie, unde inculpaţii N.I.F. şi H.C. au venit într-un autoturism marca J., condus de N.I.F., inculpatul H. fiind pe scaunul dreapta faţă. Pe bancheta din spate se afla M.C. care, de altfel, l-a şi ameninţat pe martor cu tăierea mâinilor în situaţia că va spune de unde are banii.

În legătură cu aceleaşi circumstanţe a reţinut că, martorul R.R. a declarat că la începutul lunii mai 2000, aflându-se la domiciliul părinţilor din Grădiştea de Munte, doi tineri, care s-au recomandat C. şi N. şi ca fiind speologi, l-au căutat pe fiul său F. Cei doi i-au arătat, cu aceeaşi ocazie, nişte fotografii şi nişte hărţi ale zonei, spunându-i că intenţionau să facă cercetări pe culmea Căprăreaţa. Cei patru (martorul, fiul său şi inculpaţii H. şi N.I.) au plecat să facă detecţii şi săpături, în prima zi găsind câte o suliţă, topoare, care nu aveau valoare deosebită şi care au fost lăsate la locul descoperirii. A doua zi dimineaţa, N. (inculpatul N.I.) a efectuat detecţii pe panta muntelui, unde a interceptat un semnal în apropierea unei stânci, iar R.F. a început să sape în acel loc, la un moment dat ivindu-se un bloc de piatră de formă dreptunghiulară. După ridicarea lespedei şi după ce fiul său a mai săpat aproximativ 10 cm, într-o ascunzătoare descrisă ca fiind sub forma unei cutii de piatră în formă triunghiulară, au fost descoperite două brăţări introduse una în cealaltă, de culoare galben, având 5 spirale, la capete mai late şi încrustate sub formă de frunze cu nervuri aparente, în final fiind descoperite 10 asemenea brăţări. Descrierea făcută de acest martor corespunde descrierii făcute de martorul R.F., chiar dacă există mici inadvertenţe determinate de modul în care fiecare persoană percepe realitatea înconjurătoare şi spiritul de observaţie al fiecăruia.

Acesta a descris cum au coborât la cort unde îşi aveau tabăra şi unde au aşteptat până a venit după ei, cu un autoturism marca A., inculpatul N.I.F., care i-a dus la apartamentul său din Deva, dând detalii cu privire la prezenţa a două femei, identificate ca fiind soţiile lui C. (H.C.) şi F. (N.I.F.), spălarea şi cântărirea brăţărilor. Urmează o descriere a modului în care el şi fiul său au primit suma de 15.000 mărci germane, cu titlu de recompensă (staţia de carburanţi din Orăştie, un autoturism marca J. condus de N.I.F., banii primiţi de la H.C., şi ameninţarea cu privire la tăierea mâinilor primită de fiul său de la un individ corpolent al cărui nume nu îl ştie şi care se afla în maşină).

La data de 24 februarie 2005, în cursul urmăririi penale, are loc o recunoaştere din grup, ocazie cu care martorul R.F. îl identifică pe inculpatul N.A.M. De menţionat că inculpatul era asistat de apărătorul ales, în persoana d-nei avocat A.P., că acesta şi-a schimbat haina tip geacă cu una din persoanele cu fizionomie apropiată inculpatului chemate pentru efectuarea confruntării, că toată procedura a fost înregistrată pe casetă video, iar martorul R.F. a reiterat cele susţinute în declaraţie cu privire la transportarea sa la Sibiu, la cele două brăţări şi expertizarea acestora în afara ţării. De asemenea, între cei doi a fost efectuată şi o confruntare, în condiţiile art. 87-88 C. proc. pen.

A reţinut instanţa că declaraţiile celor doi martori oculari au fost date la data de 10 octombrie 2001, 10 iulie 2002, 27 octombrie 2004, 01 noiembrie 2004, (faza de urmărire penală) şi data de 09 februarie 2007 (faza cercetării judecătoreşti), anterior aducerii şi prezentării brăţărilor în instanţă, fiind relatat în detaliu modul cum a fost descoperit primul set de brăţări. Aceştia au reiterat aceleaşi aspecte şi cu ocazia audierii de către instanţă.

Prima instanţă, în aprecierea vinovăţiei inculpaţilor H.C.S., N.I., N.I.F. şi N.A., care şi-au negat contribuţia infracţională a avut în vedere declaraţiile celor doi martori, coroborate cu declaraţia martorei B.D. infirmă atitudinea de nerecunoaştere adoptată de inculpaţi.

Astfel, martora audiată de către instanţă arată că s-a prezentat la ea un bărbat de cetăţenie română cu două brăţări antice provenite de pe teritoriul României, în apropierea unui oraş cu numele Deva. A cântărit cele două brăţări, constatând că una avea puţin peste 1.000 g., iar cealaltă 1.103 g. Aceleaşi aspecte le-a relatat martora şi cu ocazia audierii de către organele de urmărire penală, prin comisie rogatorie.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.F.I. care nu recunoscut că ar fi fost în Munţii Orăştiei, declarând că nu a mai fost în zonă din toamna anului 1999, iar cele două detectoare ar fi fost cumpărate în vederea comercializării, a reţinut că aceste susţineri sunt contrazise de cei doi martori R.

De altfel, chiar declaraţiile date de inculpaţi în cursul procesului penal sunt contradictorii şi necredibile. Astfel, inculpatul H. a declarat că inculpatul N.A.M. a cumpărat detectorul de metale cu banii pe care i-a dat el şi N.I.F. în timp ce acesta din urmă în declaraţia sa, într-o primă fază, îl contrazice, arătând că detectorul a fost cumpărat de el, din Timişoara, după care revine şi arată că cel de-al doilea detector a fost cumpărat într-adevăr de cei doi prin intermediul fratelui său din Belgia, fapte care s-ar fi petrecut la începutul anului 2000.

Nici inculpatul N.I. nu a recunoscut săvârşirea faptelor şi a declarat că în discuţia avută la data de 12 aprilie 2002 cu numita C.C. (concubina inculpatului N.M.N.), a afirmat în glumă „să-şi vândă şi el brăţările” întrucât a auzit un „hâşâit” la telefon, însă instanţa a considerat această justificare ca fiind o tentativă eşuată a inculpatului de a deturna sensul discuţiei avute cu numita C. în condiţiile în care justificarea nu are nici un fundament real.

A reţinut că inculpaţii N.A.M. şi H.C.S. au solicitat, în exercitarea dreptului la apărare, prezentarea de către Ministerul Culturii şi Cultelor a ordinului de clasare ca monument istoric, emis de ministrul culturii, pentru cetatea dacică Sarmizegetusa. Potrivit răspunsului primit în cauză obiectivul a fost clasat ca monument istoric şi cuprins în Lista Monumentelor, Ansamblurilor şi Şirurilor Istorice prin Hotărârea nr. 2/1992 a Comisiei Naţionale a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, în temeiul Decretului Consiliului Frontului Salvării Naţionale nr. 91/1990.

De asemenea, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, defineşte în art. 1 alin. (2) monumentele istorice, iar în cuprinsul art. 2 din acelaşi act normativ, se prevede că monumentele istorice fac parte integrantă din patrimoniul cultural naţional şi sunt protejate de lege. Art. 60 din aceeaşi lege prevede că lista cuprinzând monumentele, ansamblurile şi siturile istorice, aprobată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice în anii 1991-1992, cu modificările şi completările ulterioare, rămâne în vigoare. În termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice va actualiza Lista Monumentelor Istorice, potrivit atribuţiilor stabilite prin art. 27 alin. (3). Pe această din urmă listă se află şi fortificaţiile dacice din Munţii Orăştiei (Grădiştea de Munte, Costeşti, Blidaru), listă aprobată şi comunicată de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice cu adresa din 1991, prin urmare, nu a reţinut apărarea inculpaţilor că acest teritoriu nu avea regim juridic definit la data săvârşirii faptelor şi că acesta a apărut ulterior săvârşirii faptelor, respectiv prin Legea nr. 182/2000, intrată în vigoare la 25 ianuarie 2001.

Mai mult, siturile arheologice din Munţii Orăştiei au fost incluse, începând cu anul 1999 şi pe lista monumentelor patrimoniului mondial UNESCO.

Cu privire la al doilea act de furt calificat reţinut în sarcina inculpatului H.C.S. având ca obiect bunuri de patrimoniu şi care constă în ajutorul dat inculpatului P.F.S. (decedat în prezent) de a valorifica pe piaţa neagră un număr de 128 de monede romane şi despre care declară că îi aparţineau acestuia din urmă, care era colecţionar, a reţinut că cei doi au fost prinşi în flagrant şi nu au reuşit să justifice provenienţa, în mod legal, a acestor obiecte în condiţiile în care un colecţionar, de bună credinţă, posedă acte cu privire la bunurile pe care le deţine.

Referitor la apărările formulate de inculpatul N.A. care nu a recunoscut săvârşirea faptelor şi a arătat că nu-i cunoaşte pe ceilalţi inculpaţi, cu excepţia fratelui său şi a inculpatului H. pe care l-a cunoscut prin anul 2002 sau 2003, a reţinut următoarele:

Deşi, inculpatul arată că nu a văzut brăţările în realitate ci doar în fotografii sau într-un film realizat în legătură cu aceste obiecte (a se vedea şi declaraţia inculpatului dată în faţa autorităţilor belgiene, prin comisie rogatorie), cu ocazia percheziţiei domiciliare a fost ridicat, de la domiciliul inculpatului, un înscris sub semnătură privată din care rezultă o a doua încercare de comercializare a brăţării dacice aflate în posesia inculpatului, datat 20 ianuarie 2002, pe ambele contracte fiind trecută adresa de domiciliu din Belgia a inculpatului. Acesta nu a putut justifica rezonabil existenţa acestor contracte de amanet.

A mai reţinut în baza probelor administrate că în luna mai 2001, perioada 20-31, inculpaţii N.M.N., Z.M. M.D. şi martorul R.F. angajat ca săpător de către primul inculpat, ajungând la poalele culmii Căprăreaţa, şi având asupra lor un detector cu care inculpaţii N. şi Z. au efectuat detecţii, au localizat în situl arheologic o groapă sacră, amenajată cu lespezi de piatră, în care au descoperit două brăţări de tipul celor descoperite în anul 2000 de primul grup de inculpaţi. La decopertarea stratului de pământ, în locul indicat de detector, martorul R.F. a lovit una dintre brăţări cu sapa, producându-i urme specifice pe câteva spire.

În ziua următoare, efectuând din nou detecţii, de data aceasta pe panta culmii Căprăreaţa, inculpaţii au localizat în situl arheologic protejat, aflat pe Lista Monumentelor Istorice, alte trei brăţări din aur, pe care şi le-au însuşit. Din cele cinci brăţări descoperite, câte două au revenit inculpaţilor N.M.N. şi Z.M. şi una inculpatului M.D. (respectiv brăţara care fusese lovită cu sapa de martorul R.F.). Această din urmă brăţară, care s-a aflat în posesia inculpatului M.D., se regăseşte şi într-un film color realizat de inculpat împreună cu N.C.B. în toamna anului 2001, şi ridicat din portbagajul autoturismului aparţinând celui din urmă, în urma developării acestui film obţinându-se fotografiile din planşa depusă la dosarul cauzei.

Fapta este probată cu declaraţiile date de martorii R.F.F., care a fost audiat în faza de urmărire penală cu date de identitate protejată (sub numele de I.G.) şi la care a renunţat în faza de judecată şi C.C. De asemenea, aceeaşi faptă este probată şi prin declaraţia martorului D.E. care descrie modul în care au fost descoperite cele 5 brăţări şi participarea celor trei inculpaţi. Aceste declaraţii sunt confirmate şi de declaraţiile date de acelaşi martor în Dosarul nr. 151/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar disjuns din prezentul dosar.

Relevantă sub aspect probator este şi declaraţia lui C.C. dată în calitate de inculpat în Dosarul nr. 3698/100/2007 în care a arătat că a fost contactat de inculpatul N.M. la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie 2002, care i-a solicitat un împrumut în sumă de 20.000 dolari S.U.A. garantând cu o brăţară în greutate de 1,5 kg. Martorul a testat brăţara constatând că era din aur de 24 K. De remarcat faptul că, până la data prinderii în flagrant, martorul nu a recunoscut în nicio declaraţie că ar deţine sau că ar fi văzut, măcar, o asemenea brăţară.

De asemenea, martorul D.E. a confirmat faptul că inculpatul N.M. era în posesia a două brăţări, care s-au dovedit a face parte din patrimoniul cultural naţional.

Coroborând declaraţiile date cu interceptările efectuate în cauză, rezultă în mod evident săvârşirea faptei de către cel de-al doilea grup de inculpaţi, format din Z.M., N.M.N. şi M.D.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatului Z.M. care nu a recunoscut comiterea faptelor şi a arătat că a fost influenţat în declaraţiile date în faza de urmărire penală de martorul D. şi de un anchetator, iar în faza de judecată a contestat legalitatea interceptărilor efectuate în baza autorizaţiei de interceptare a convorbirilor telefonice din 03 aprilie 2001 eliberată în Dosarul nr. 130013/2000, a reţinut că aspectele legate influenţarea martorului de către organele de ancheta sau de către un martor reprezintă doar o afirmaţie în lipsa unor minime elemente de fapt care să o susţină, iar clasificarea autorizaţiei de interceptare nu are o relevanta esenţială în cauză, dovada săvârşirii faptelor fiind dată de interceptările efectuate în baza art. 91¹ şi urm. C. proc. pen. coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

În legătură cu apărările inculpatului M.D., care a invocat inducerea sa în eroare de către organele judiciare şi exercitarea unor presiuni, fapt care l-a determinat sa revină asupra declaraţiilor făcute în faza de urmărire penală, fără însă să precizeze, în concret, în ce au constat aceste presiuni şi de către cine au fost exercitate, a reţinut că ele nu pot fi primite în contextul în care acesta a fost surprins în flagrant de organele de politie, la data de 04 iunie 2002, în timp ce efectua neautorizat, săpături în situl arheologic al cetăţii Baniţa, judeţul Hunedoara, împreună cu fratele său M.E. şi mai multe persoane din Timişoara.

În ceea ce priveşte fapta de complicitate la infracţiunea de furt calificat având ca obiect bunuri de patrimoniu săvârşită de inculpatul C.I. a reţinut că în seara zilei de 09 martie 2002, martorul T.R.D. prezenta la un post naţional de televiziune, în cadrul unui film documentar, o brăţară din aur masiv „ascunsă de unul dintre căutătorii din această zonă”, cu referire la municipiul Deva. În cursul urmăririi penale, s-a efectuat o expertiză a imaginii acestei brăţări în urma căreia s-a concluzionat că brăţara aparţine unei categorii de obiecte arheologice care se încadrează în patrimoniul cultural naţional.

Tot în cursul urmăririi penale s-a stabilit că cele două persoane prezentate de martorul T.R.D. în cadrul documentarului realizat, drept tăinuitori, erau inculpaţii M.D. şi C.I., autoturismul de teren, utilizat pentru deplasare în rezervaţia arheologică Grădiştea de Munte, aparţinea inculpatului C.I., iar prezentarea unor obiecte de antichitate, cum ar fi vase dacice, kosoni ş.a., a fost realizată de inculpatul C.I. în propria locuinţă. Această stare de fapt este dovedită cu declaraţiile martorului M.S., martor direct la realizarea documentarului unde a participat în calitate de cameraman. Acest martor îi implică în această acţiune pe inculpaţii C.I. şi M.D., combătând astfel susţinerile inculpatului C. în sensul că nu are nicio legătură cu filmul respectiv sau cu brăţara prezentată în film.

Complicitatea inculpatului la săvârşirea infracţiunii de furt calificat având ca obiect bunuri de patrimoniu este dovedită şi prin declaraţiile martorilor D.E., J.E., T.A., M.S., a inculpatului M.D. şi a celorlalte probe administrate în cauză, inclusiv interceptările convorbirilor telefonice.

Astfel, martorul D.E. arată că a fost sunat de inculpatul M.D., în anul 2003, care l-a rugat să vorbească cu inculpatul N.M. pentru a-i vinde două brăţări din cele descoperite în şirurile din Munţii Orăştiei (n.n. anul 2001), iar acesta a fost de acord pentru suma de 65.000 dolari S.U.A. Inculpatul M.D. a achitat un avans de 10.000 dolari S.U.A., iar după câteva zile i-a dat şi diferenţa de 55.000 dolari S.U.A., sumă pentru care cei doi s-au deplasat la Bucureşti, martorul neputând preciza locaţia exactă. Inculpatul N.M. a luat banii de la martor însă nu i-a dat în schimb brăţările. Suma de bani luată de inculpatul N.M. a fost revendicată de inculpatul C.I. care i-a solicitat martorului D.E. restituirea acesteia. În mod evident, inculpatul C.I., prin intermediul inculpatului M.D., a avansat banii pentru cumpărarea celor două brăţări, iar după ce inculpatul N.M. a fugit cu suma de bani fără a se achita de obligaţia predării brăţărilor, a încercat recuperarea acestei sume, prin orice mijloc. În posesia martorului s-a aflat o brăţară oferită amanet de inculpatul N.M. şi o alta pe care i-a adus-o inculpatul Z., după o discuţie purtată de cei doi cu N.M. Această din urmă brăţară a fost plătită de inculpatul C.I. cu suma de 35.000 dolari S.U.A. prin intermediul lui J.D.S.

Despre plata sumei de bani a aflat şi martorul J.E. care declară în faza de urmărire penală că, fiind asociat în anii 2002-2003 cu martorul D.E. într-o firmă, are cunoştinţă despre faptul că acesta i-a înmânat inculpatului N.M. suma de 65.000 - 75.000 dolari S.U.A. în scopul cumpărării a două brăţări de aur pentru inculpatul C.I. Revenire sau nuanţările făcute de acest martor în faza de judecată nu sunt justificate în mod rezonabil astfel că nu au fost luate în considerare de către instanţă. Mai mult, instanţa a constatat că martorul a semnat personal declaraţia dată în faţa organului de urmărire penală, la data de 31 mai 2005, iar la momentul consemnării acestei declaraţii a fost asistat de un avocat, motiv pentru care a dat eficienţă juridică acestei declaraţii în condiţiile în care cea dată în faţa instanţei a suferit, în mod evident, o alterare a stării de fapt urmare a intervenţiei unor factori subiectivi.

A mai reţinut că, chiar inculpatul recunoaşte în declaraţia dată în faţa instanţei că a predat, la Bucureşti, martorului D.E. suma de 65.000 euro, însă cu alt titlu, respectiv pentru cumpărarea unui teren, aspect infirmat de probaţiunea administrată în cauză.

Aşa cum rezultă din relatările martorului M.S., brăţara prezentată în documentar este cea care i-a revenit inculpatului M.D. după descoperirea în anul 2001 a celor cinci brăţări şi care prezenta o urmă distinctă urmare a lovirii ei cu sapa la momentul descoperirii de către martorul R.

Deşi în cursul urmăririi penale nu s-a putu stabili „traseul” urmat de aceste obiecte de patrimoniu valorificate de către inculpatul C.I., numele vehiculate în prezentul dosar ca potenţiali cumpărători nefiind probate, acest aspect în opinia instanţei nu prezintă relevanţă în prezenta cauză raportat la natura faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Inculpatul C.I. nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, iar în faţa instanţei de judecată, la termenul din data de 03 martie 2006, a retractat declaraţiile date în faza de urmărire penală, în sensul că nu a menţinut declaraţiile date cu referire la faptul că ar fi auzit despre ceilalţi inculpaţi din prezenta cauză că s-ar ocupa cu descoperirea şi comercializarea de piese din tezaurul dacic, motivând că aceste declaraţii i-au fost luate sub presiune. Instanţa a apreciat această afirmaţie ca neverosimilă în condiţiile în care inculpatul nu a precizat de către cine a fost supus la presiuni sau în ce au constat aceste presiuni. Inculpatul a mai precizat, în această declaraţie, că filmările care au fost făcute şi în care apărea o aşa-zisă brăţară dacică nu au fost realizate în casa sa.

În ceea ce priveşte apărările inculpatului C.I. privind anularea unor acte şi măsuri procesuale dispuse cu încălcarea normelor legale, efectuarea unor demersuri judiciare pentru identificarea cumpărătorilor de obiecte despre care se susţine că le-ar fi valorificat şi nelegalitatea actului de sesizare, prima instanţă le-a apreciat ca fiind neîntemeiate.

Astfel, a reţinut că anularea expertizelor dispuse în cauză de către instanţă pe considerentul existenţei unor vicii de procedură cu referire la obiectivele depuse de el şi suspiciuni în ceea ce priveşte locaţia redactării acestei expertize nu se justifică în condiţiile în care membrii comisiei de expertiză s-au pronunţat pe obiectivele stabilite de instanţă ca fiind pertinente şi concludente, iar în cauză nu există nici un indiciu care să ducă la concluzia că expertizele ar fi fost efectuate în biroul Parchetului, sub directă îndrumare.

Cu privire la celelalte aspecte invocate a reţinut că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de acesta consacră necesitatea independenţei experţilor, martorilor, faţă de una dintre părţile aflate în conflict, însă constată că nu este incidentă în cauză în condiţiile în care, în faza de judecată, instanţa având în vedere obiecţiunile pertinente formulate de inculpat cu privire la expertizele dispuse şi efectuate în faza de urmărire penală, a dispus o nouă expertiză, efectuată în condiţii de contradictorialitate, de către un organism independent şi cu posibilitatea desemnării unui expert recomandat, potrivit disp. art. 118 alin. (3) C. proc. pen. Aşa cum prevede textul de lege, desemnarea unui expert recomandat reprezintă un drept şi nu o obligaţie iar neexercitarea efectivă a acestui drept, în condiţiile în care a fost admisă participarea acestuia din partea inculpatului în persoana d-lui S.R.L., nu poate fi imputată instanţei. Cu privire la independenţa experţilor, instanţa, având în vedere acest criteriu a desemnat în această calitate specialişti din cadrul Academiei Române, cel mai înalt for ştiinţific din ţară a cărui imparţialitate este evidentă, nefiind subordonat niciunei părţi din prezenta cauză. Mai mult, în mod expres, prin adresa aflată la dosarul cauzei, instanţa a solicit ca specialiştii să nu se afle în raporturi contractuale cu partea civilă, Ministerul Culturii şi Cultelor. De asemenea, în ceea ce priveşte celelalte motive invocate de inculpat, instanţa constată că acestea nu se circumscriu unor motive de nulitate absolută care să aibă drept consecinţă nulitatea actului de sesizare, oricare dintre procedurile judiciare invocate şi pe care s-au grefat motivele de nulitate putând fi refăcute în faţa instanţei de judecată cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor.

Referitor la cea de-a doua solicitare a reţinut că nu este concludentă în condiţiile în care identitatea persoanelor de la care au fost răscumpărate bunurile de patrimoniu nu poate fi făcută publică în lipsa consimţământului acestei persoane. De asemenea, identificarea riguroasă a locaţiei unde au fost descoperite bunurile nu este lipsită de pertinenţă şi concludentă, în condiţiile în care aceasta a fost identificată în teren de către martorii oculari care au fost prezenţi la descoperirea brăţărilor dacice.

Cât priveşte aspectele procedurale invocate de inculpat a reţinut că normele procedurale penale nu stabilesc exclusiv în competenţa instanţei de judecată procedeul juridic al disjungerii, iar inculpatul nu s-a aflat în niciuna din situaţiile reglementate de art. 171 alin. (2) C. proc. pen. şi care să reclame asistenţă juridică obligatorie în faza de urmărire penală, iar rechizitoriul, în întregul lui, a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, potrivit disp. art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunile de efectuare, fără autorizaţie, a unor detecţii şi săpături în situri arheologice clasate monument istoric, prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 şi instigare la infracţiunea de efectuarea, fără autorizaţie, a unor detecţii şi săpături în situri arheologice clasate monument istoric, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, reţinute în sarcina inculpaţilor N.I., N.M.N., Z.M., M.D. şi C.I. a reţinut următoarele:

Inculpatul N.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, în formă continuată a infracţiunii prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, constând în aceea de a efectua fără autorizaţie detecţii şi săpături la data de 06 mai 2000, în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, precum şi în primăvara anului 2002. Or, fapta săvârşită la data de 06 mai 2000 nu intra sub incidenţa legii penale, Legea nr. 182/2000 intrând în vigoare în ianuarie 2001, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatului.

De asemenea, nu poate fi antrenată răspunderea penală nici pentru un presupus act material săvârşit în primăvara anului 2002, neexistând alte probe la dosar cu excepţia unei constatări formulate de un agent al statului în cuprinsul unui proces-verbal şi care nu se poate corobora cu alte probe.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Z.M., N.M.N., M.D. şi C.I., trimişi în judecată pentru aceeaşi infracţiune, însă în formă de participaţie distinctă (autorat şi instigare) se constată că aceasta a fost săvârşită după intrarea în vigoare a Legii nr. 182/2000, a avut ca şi rezultat descoperirea unui număr de 5 brăţări dacice şi este dovedită prin probele administrate şi analizate de instanţă.

Mai mult, inculpatul M.D. a fost surprins în flagrant, în luna iunie 2002, în timp ce efectua, împreună cu alte persoane, detecţii şi săpături în situl arheologic de pe raza comunei Baniţa, iar în vara aceluiaşi an a fost surprins de martorul M.F., în timp ce efectua detecţii neautorizate împreună cu fratele său, în situl arheologic „Sarmizegetusa Regia”, unde s-a deplasat cu un autoturism pus la dispoziţie de inculpatul C.

În legătură cu infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal săvârşite de inculpaţii H.C.S., G.I.P. şi C.I., prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen. şi instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal săvârşită de inculpaţii D.A.I. şi V.I.S., prev. şi ped. 25 C. pen. rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. a reţinut în baza probelor administrate că:

La data de 19 noiembrie 2003, inculpaţii H.C.S., G.I.P. şi P.S.F. (în prezent decedat), s-au urcat într-un autoturism de teren înmatriculat în Austria şi s-au deplasat spre municipiul Alba Iulia. Inculpatul H.C.S. a sunat-o pe persoana vătămata O.I. sub pretextul unei întâlniri de afaceri, s-a întâlnit cu aceasta în zona staţiei de carburanţi din Alba Iulia de unde au plecat împreună înspre Sebeş. În dreptul benzinăriei S. din municipiul Alba Iulia, inculpatul H. a oprit şi i-a luat, aparent ocazional, şi pe inculpaţii G.I.P. şi P.S. care coborâseră înainte de întâlnirea dintre inculpatul H. şi persoana vătămată. Cei trei inculpaţi au dus-o pe partea vătămată, împotriva voinţei acesteia, pe un drum de câmp, în zona comunei Vinţu de Jos din apropierea municipiului Alba Iulia, unde au ameninţat-o cu un cuţit şi i-au reamintit obligaţia de plată datorată inculpatei V.I.S. Persoana vătămată a fost şi lovită de către inculpatul H. cu pumnul în faţă. După incident, persoana vătămată a fost abandonată pe câmp de către inculpaţi unde a şi fost găsită de martorul C.V., care se deplasa într-un autoturism marca C., şi care declară că a găsit-o pe acesta în apropierea unei şosele naţionale care duce spre Alba Iulia, era agitată, se ţinea cu mâna de faţă şi i-a relatat că, sub pretextul unei întâlniri comerciale, a fost luată de mai multe persoane într-un autoturism de teren (cu care martorul s-a intersectat) şi a fost agresată. Martorul a condus-o pe partea vătămată la sediul poliţiei unde aceasta a relatat incidentul şi a depus o plângere.

Persoana vătămată, cu ocazia unei recunoaşteri judiciare, l-a desemnat pe inculpatul H. ca fiind cel care a contactat-o şi împreună cu care a plecat, într-un autoturism cu numere de Austria, iar acesta a oprit la o benzinărie aflată pe traseu de unde au urcat alte două persoane, dintre acestea recunoscându-l pe inculpatul decedat P. Inculpatul H., aflat la volan, a întrebat-o pe persoana vătămată dacă o cunoaşte pe inculpata V.I., a blocat uşile autoturismului şi i-a aplicat o lovitură de pumn în faţă, iar cea de-a treia persoană, pe care nu a putut să o identifice, a ameninţat-o cu cuţitul.

Incidentul a fost confirmat şi de către martora C., care arată că persoana vătămată, cu care întreţinea relaţii de concubinaj la acel moment, a primit un telefon de la o persoană numită C. şi urma să se deplaseze cu aceasta la un teren pentru a face măsurători în legătură cu împrejmuirea acestuia. Persoana vătămată i-a relatat acestei martore, despre incidentul petrecut, despre bruscări şi ameninţări fără să-i dea alte detalii.

De asemenea, martorul M.G., a declarat în legătură cu două persoane care se interesau de domiciliul persoanei vătămate O.I., martorul recunoscându-l în cadrul unei proceduri judiciare, pe inculpatul H. ca fiind una dintre aceste persoane. De asemenea, cunoaşte că acesta a fost bătut de cele două persoane, la incident participând şi o a treia.

În acelaşi sens este şi declaraţia martorului O.S. chiar dacă în faţa instanţei declaraţia, sub aspectul recunoaşterii inculpatului, este mai nuanţată, nuanţare care poate fi determinată de trecerea timpului (aproximativ 3 ani de la producerea incidentului).

Acest incident s-a petrecut pe fondul unui conflict de natură civilă petrecut între persoana vătămată şi inculpata V.I.S. şi care viza nerestituirea unei sume de 130.000 RON, aceasta din urma încercând în mai multe rânduri să-şi recupereze banii de la persoana vătămată, însă fără succes. În acest context inculpata a discutat cu inculpatul D.A. aflat în relaţii apropiate cu fiul sau, inculpatul V.I., în vederea recuperării acestei sume care, la rândul său, l-a contactat pe inculpatul G., iar acesta pe ceilalţi doi inculpaţi.

Instanţa nu a contestat existenţa unui conflict de natură civilă între persoana vătămată O.I. şi inculpata V.I. cu privire la suma de 130.000 RON pe care aceasta i-a dat cu titlu de avans pentru vânzarea unui imobil, proprietatea persoanei vătămate, vânzare care nu s-a mai perfectat din culpa acesteia şi fără ca persoana vătămată să restituie nici suma primită cu titlu de avans. Cu toate acestea, instanţa nu a acceptat ca inculpata să-şi facă singură dreptate, statul de drept fiind guvernat de legi şi principii şi nu de legea talionului.

Persoana vătămată a declarat, pe parcursul procedurilor judiciare că nu-l cunoaşte pe inculpatul V.I. şi nu a fost în relaţii de afaceri cu acesta, ci cu mama acestuia. Din actele de la dosar nu rezultă suficiente date care să-l incrimineze pe inculpatul V.I., simpla relaţie de prietenie cu inculpatul D. nefiind suficientă pentru angajarea răspunderii penale a acestuia.

A mai reţinut că în vara anului 2001, inculpatul C.I. însoţit de B.C., au surprins-o pe partea vătămată N.C.B. în timp ce se afla la spălătoria „A.L.” din municipiul Deva şi, utilizând forţa, au urcat-o pe aceasta pe bancheta din spate a autoturismului cu care veniseră, şi au transportat-o, contrar voinţei acesteia, la Bucureşti, la localul Hanul H., unde a fost şantajată pentru suma de 25.000 mărci germane cu titlu de cheltuieli ocazionate de strămutarea şi soluţionarea unui proces penal. Numai după ce partea vătămată a acceptat, evident printr-o constrângere psihică determinată de prezenta agresorilor şi a altor prieteni ai lor, plata acestei sume, a fost readusă la Deva de către cei doi.

Deşi, inculpatul C.I. nu a recunoscut săvârşirea faptei vinovăţia şi contribuţia sa infracţională sunt dovedite de declaraţia părţii vătămate coroborată cu declaraţiile martorilor M.S.T., B.D. şi N.C. Astfel, martorul M.S.T., a aflat despre incidentul dintre inculpatul C. şi partea vătămată şi civilă N.C. de la colegii de serviciu C. şi F., şi cunoaşte incidentul ar fi fost determinat de o ceartă între cei doi.

Martorul B.D. a revenit asupra declaraţiei date în faza de urmărire penală unde arată de existenţa unui conflict între inculpat şi partea vătămată şi despre care a aflat prin intermediul fratelui său şi a angajaţilor de la spălătoria auto, după ce iniţial îşi menţine această declaraţie. În continuare, arată că a semnat declaraţia la urmărire penală deşi cunoştea că nu s-a consemnat conform cu cele declarate. Instanţa a apreciat că martorul nu este credibil în condiţiile în care nu poate justifica rezonabil revenirea asupra declaraţiei date în faza de urmărire penală, iar faptul că afirmă că ar fost luat de la ştrand unde consumase 2-3 butelii de vin şi era sub influenţa băuturilor alcoolice nu justifică prin el însuşi această revenire.

Totodată, martorul N.C. a declarat că a văzut-o pe partea vătămată N.C. venind la spălătoria unde era angajat, cu autoturismul marca P. L-a văzut şi pe inculpatul C., singur, însă a auzit de la alte persoane că ar fi fost însoţit de o a doua persoană. Din spusele colegilor a auzit că partea vătămată ar fi plecat cu inculpatul C. Declaraţia dată în faza de urmărire penală este completată în faţa instanţei când martorul arată că a observat o ceartă între cei doi, i-a văzut plecând cu maşina condusă de C., partea vătămată fiind pe bancheta din spate, iar lângă inculpat se mai afla o persoană. Martorul a mai observat şi faptul că maşina părţii vătămate a rămas la spălătorie şi a fost luată mai târziu de un prieten al acesteia.

De asemenea, martorul I. a declarat în legătură cu incidentul căruia i-a căzut victimă partea vătămată N., că l-a văzut pe inculpatul C. însoţit de B., aceştia l-au bruscat pe N.B.C., l-au împins în maşină pe bancheta din spate şi îl înjurau. Declaraţia se coroborează cu declaraţiile date de soţia părţii vătămate.

În legătură cu săvârşirea infracţiunilor de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen., săvârşite de inculpaţii C.I., H.C.S. şi G.I. şi instigare la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 25 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. săvârşite de inculpaţii D.A.I., V.I.S. şi violare de domiciliu prev. de art. 194 alin. (2) C. pen., săvârşită de inculpatul C.I. a reţinut că:

La data de 20 iulie 2003, persoana vătămată D.E. se afla la cabana sa din zona Râul Mare Retezat împreună cu familia şi doi angajaţi când inculpatul C.I., însoţit de mai multe persoane (aproximativ 15), au pătruns în curtea cabanei, au lovit-o pe persoana vătămată, au ameninţat-o, iar inculpatul i-a cerut să-i restituie suma de 65.000 dolari S.U.A. Tot inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată că-i va rupe picioarele fiului său în cazul în care nu-i va restitui suma de bani până la termenul acordat în cauză.

Fapta sa este dovedită cu declaraţiile martorilor I.F.I. şi I.R.C., prezenţi la locul incidentului şi care au fost audiaţi, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei arătând în declaraţia dată că a fost în mai multe rânduri la cabana persoanei vătămate (audiată în calitate de martor, potrivit disp. art. 82 C. pen.), ocazional şi cu mult înainte de a se declanşa neînţelegerea legată de suma de 65.000 dolari S.U.A. pe care inculpatul i-a dat-o persoanei vătămate în scopul achiziţionării unui teren şi pe care, aşa cum recunoaşte i-a predat-o la Bucureşti.

Prima instanţă a reţinut că starea de fapt expusă de inculpat sub aspectul naturii sumei predate şi nerestituite, nu este susţinută sub aspect probator fiind infirmată de declaraţiile martorilor J.E.S., T.A., însă acest aspect nu are relevanţă cu privire la infracţiunea supusă analizei.

Relevantă sub aspectul faptelor reţinute, este şi împrejurarea că inculpatul, însoţit de mai multe persoane, a pătruns fără drept în curtea cabanei persoanei vătămate D.E. şi, prin violenţă şi ameninţare, l-a constrâns pe acesta să-i restituie suma de 65.000 dolari S.U.A.

De asemenea, faptul că între cei doi a existat un proces penal, pornit la plângerea prealabilă directă formulată de persoana vătămată D.E., având ca obiect lovire, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., şi ameninţare, prev. de art. 193 C. pen., şi în care părţile s-au împăcat, nu atrage incidenţa disp. art. 10 lit. j) C. proc. pen. în condiţiile în care dezlegarea pe fond a cauzei a fost împiedicată de intervenirea incidentului procedural, astfel că instanţa urmează să soluţioneze cauza pe fond şi nu prin prisma excepţiei invocate.

În ceea ce priveşte infracţiunile de şantaj pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi având ca subiect pasiv persoanele vătămate H.D., D.A. şi N.C.B., instanţa a constatat că acestea au fost săvârşite în anul 2001 (H.D.), 2000 (D.A.) şi 2001 (N.C.B.), pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru aceste fapte, în cuprinsul art. 194 alin. (1) C. pen., este de 5 ani închisoare astfel că în cauză a reţinut incidenţa disp. art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 124 C. pen. - prescripţia răspunderii penale.

În ceea ce le priveşte pe părţile vătămate D. şi pe M., a reţinut că faptele nu sunt dovedite dincolo de orice dubiu. Astfel, chiar partea vătămată D.D., în faţa instanţei, a declarat că niciodată nu a formulat plângere împotriva inculpatului C., că nu a depus nicio sumă în contul indicat, că nu i s-a adresat vreo ameninţare şi că s-a dat o altă interpretare aspectelor relatate de el. Chiar din înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de partea vătămată cu soţia sa reiese că acesta nu s-a simţit în vreun fel ameninţat de vreo persoană, iar simpla invocare a numelui inculpatului C. în acea convorbire nu reflectă, în niciun fel, implicarea acestuia în infracţiunea de şantaj reţinută în sarcina sa. Nici prin declaraţiile martorilor audiaţi în legătură cu această faptă (R.F., D.C.) nu s-a dovedit, cu certitudine, săvârşirea faptei, nerezultând că partea vătămată şi civilă ar fi fost constrânsă, fizic sau psihic, la una din modalităţile alternative prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.

De asemenea, a apreciat prima instanţă că nici în ceea ce-o priveşte pe partea vătămată M.F.C. nu s-a dovedit, sub aspect obiectiv, exercitarea de către inculpatul C. a unei constrângeri, fizice sau psihice pentru a-l determina la una din modalităţile alternative prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. De altfel, singura probă în legătură cu acest incident, în care persoana vătămată face referire la o singură discuţie avută cu inculpatul, cu referire la calitatea sa de martor împotriva inculpatului, într-un alt proces, este declaraţia martorului B.F. care nu reliefează în niciun fel exercitarea vreunei constrângeri din partea inculpatului asupra persoanei vătămate.

Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor C.I., H.C.S., N.F.I., N.A.M., N.I., N.M.N., Z.M., M.D. a constatat, întemeiat pe probatoriul administrat că la sfârşitul anului 1999 - începutul anului 2000, în municipiul Deva s-au conturat mai multe asociaţii infracţionale, unele fiind conduse de inculpaţii C.I. şi H.C.S.

Astfel, există asociaţia infracţională condusă de inculpatul C.I., formată din foşti sportivi, şi din care făcea parte şi inculpatul M.D., avea ca obiect de activitate, în principal, traficul cu bunuri arheologice aparţinând patrimoniului cultural naţional însuşite din siturile arheologice protejate ale Munţilor Orăştiei.

Această situaţie este susţinută de implicarea inculpatului în traficarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, aşa cum a fost reţinută în considerentele acestei hotărâri. De asemenea, este susţinută şi de modalitatea de săvârşire a infracţiunii de violare de domiciliu şi şantajul asupra persoanei vătămate D.E., unde s-a prezentat însoţit de un număr aproximativ de 15 persoane pe care în mod cert nu le-a cunoscut în momentul imediat anterior săvârşirii faptei şi nu a dezbătut cu aceştia planul de acţiune la locul faptei.

Celelalte două asociaţii infracţionale conduse de inculpaţii H. şi N.M. aveau ca obiect principal efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice, localizarea şi sustragerea unor tezaure, organizarea unor filiere interne şi internaţionale de valorificare a bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional.

În sprijinul acestei ipoteze sunt faptele săvârşite şi reţinute în sarcina inculpaţilor şi care au legătură cu bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional.

Legătura inculpaţilor cu alte asociaţii infracţionale care au avut ca şi consecinţă traficarea bunurilor de patrimoniu pe plan internaţional rezultă din legăturile pe care aceştia şi le-au făcut în interiorul acestor asociaţii. Astfel, inculpatul N.M.N. a fost unul dintre cei care i-au asigurat numitului R.H.C. (inculpat într-un alt dosar disjuns din prezentul dosar) bunuri arheologice descoperite cu ocazia detecţiilor şi săpăturilor efectuate şi pe care acesta le-a colectat, iar ulterior le-a valorificat în afara ţării.

De asemenea, brăţările descoperite în anul 2001 de grupul inculpaţilor N.M. şi Z.M. au fost traficate pe plan internaţional prin intermediul cetăţeanului I.L., inculpat într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Deva. Prin intermediul aceluiaşi cetăţean sârb au fost traficate şi o parte dintre brăţările descoperite de grupul inculpaţilor H. şi N.I.

Cu privire la infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului N.M.A. a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea arătată cu motivarea că, începând cu primăvara anului 2002, acesta împreună cu soţia sa, au recrutat din România, mai multe persoane de sex feminin pe care le-au îndemnat, transportat şi plasat la diferite locaţii din Belgia pentru a practica prostituţia, obţinând foloase materiale semnificative prin perceperea unui procent asupra veniturilor obţinute de aceste persoane.

În opina instanţei de fond, fapta reţinută în expozitivul rechizitoriului, nu s-a conturat cu certitudine sub aspectul elementelor constitutive, martorele audiate în faza de urmărire penală, şi care nu au putut fi reaudiate de către instanţă din motive obiective, nu au confirmat versiunea organelor judiciare, relevantă fiind în acest sens declaraţia martorei B.C. care arată că a sosit singură în Belgia la nişte prieteni şi îşi căuta de lucru.

Faţă de probele administrate în cauză astfel cum au fost analizate în mod coroborat a reţinut că faptele inculpatului C.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., complicitate la infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instigare la infracţiunea de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, prev. de art. 25 rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, al cărei conţinut se regăseşte în disp. art. 92 din Legea nr. 182/2000, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen. (parte vătămată D.E.), violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) C. pen., (parte vătămată D.E.), lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată N.C.B.).

Apreciind că aceste fapte săvârşite de inculpat prezintă un grad de pericol social crescut raportat la valorile încălcate, respectiv dreptul de proprietate al statului român asupra unor obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional şi care sunt parte a istoriei poporului român, dreptul la integritate fizică şi psihică a persoanei (cu referire la infracţiunea de şantaj a persoanei vătămate D.E. şi ameninţările proferate la adresa copilului persoanei vătămate), dreptul la libertate fizică şi morală, ca drept nepatrimonial esenţial al unei persoane şi având în vedere criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. a aplicat inculpatului pentru fiecare din faptele reţinute în sarcina sa pedepse orientate spre minimul special sau media limitelor speciale (4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.; 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen., pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu din şiruri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 1 an închisoare pentru instigare la infracţiunea de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, prev. de art. 25 rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, al cărei conţinut se regăseşte în disp. art. 92 din Legea nr. 182/2000, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen.; 4 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen. (parte vătămata D.E.); 3 ani închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) C. pen., (parte vătămată D.E. şi 8 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată N.C.B.).

La stabilirea pedepselor complementare şi a celor accesorii, instanţa a avut în vedere principiul proporţionalităţii prevăzut de Constituţia României în cuprinsul art. 53 alin. (2) şi constată că prin săvârşirea unor fapte de natură penală de un pericol social crescut şi împotriva unor valori esenţiale ocrotite de lege ca cele săvârşite de inculpat, acesta se face nedemn de a fi ales în autorităţi publice sau funcţii elective publice precum şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În ceea ce priveşte infracţiunile de şantaj săvârşite asupra persoanelor vătămate D.D. şi M.C.F. întrucât nu au fost dovedite cu certitudine, a dispus achitarea inculpatului întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Cu referire la infracţiunile de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. săvârşite împotriva părţilor vătămate H.D., D.A., N.C.B., având în vedere limitele de pedeapsă pentru această faptă, data comiterii ei, raportat la disp. art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 124 C. pen., instanţa a constatat împlinit termenul de prescripţie specială şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru aceste fapte.

Totodată, a reţinut că faptele inculpatului H.C.S., aşa cum au fost reţinute, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., furt calificat de obiecte de patrimoniu din şiruri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen., şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor a avut în vedere în cadrul criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal, persoana inculpatului care nu este la prima întâlnire cu legea penală, nu a recunoscut faptele şi nu a cooperat cu organele judiciare pe parcursul procesului penal şi a aplicat acestuia pedepse într-un cuantum orienta spre minim sau media limitelor de pedeapsă (3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.; 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen., pentru infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 8 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen. şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen.).

Instanţa a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 173/2007 a Tribunalului Hunedoara, definitivă la data de 27 februarie 2008 prin decizia penală nr. 702/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost aplicată pentru o faptă concurentă cu cele care fac obiectul prezentei cauze, motiv pentru care a făcut aplicarea în cauză a disp. art. 85 alin. (1) C. pen. şi a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa menţionată.

La stabilirea pedepselor complementare şi a celor accesorii, instanţa a avut în vedere principiul proporţionalităţii prevăzut de Constituţia României în cuprinsul art. 53 alin. (2) şi a constatat că prin săvârşirea unor fapte de natură penală de un pericol social crescut şi împotriva unor valori esenţiale ocrotite de lege ca cele săvârşite de inculpat, acesta se face nedemn de a fi ales în autorităţi publice sau funcţii elective publice, precum şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Cu privire la inculpatul N.I., a reţinut că faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. şi furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional,"prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen.

La stabilirea pedepselor instanţa a avut în vedere în cadrul criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal, persoana inculpatului care nu este la prima întâlnire cu legea penală, nu a recunoscut faptele şi nu a cooperat cu organele judiciare pe parcursul procesului penal şi a aplicat inculpatului pedepse orientate spre minimul special, respectiv de 3 ani închisoare şi de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen., pentru infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen.

La stabilirea pedepselor complementare şi a celor accesorii, instanţa a avut în vedere principiul proporţionalităţii prevăzut de Constituţia României în cuprinsul art. 53 alin. (2) şi a constatat că prin săvârşirea unor fapte de natură penală de un pericol social crescut şi împotriva unor valori esenţiale ocrotite de lege ca cele săvârşite de inculpat, acesta se face nedemn de a fi ales în autorităţi publice sau funcţii elective publice, precum şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de efectuare de detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice reţinută în sarcina inculpatului s-a constatat că, la data săvârşirii acesteia, fapta nu era prevăzută ca infracţiune, astfel că, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., al cărei conţinut se regăseşte în disp. art. 92 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, republicată.

A reţinut că faptele inculpatului N.A.M., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. şi furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen.

Reţinând vinovăţia inculpatului în comiterea lor a dispus condamnarea acestuia la pedepse orientate spre minimul special (3 ani şi 10 ani închisoare), având în vedere în procesul de individualizare criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism faţă de lipsa unor probe care să dovedească cu certitudine activitatea desfăşurată de inculpat, baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea acestuia sub acest aspect.

În legătură cu faptele inculpaţilor N.F.I., N.M.N. ,Z.M. şi M.D. a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. şi furt calificat de obiecte de patrimoniu din situri arheologice cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen.

Faţă de gradul de pericol social crescut raportat la valorile sociale încălcate, respectiv dreptul de proprietate al statului român asupra unor obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional şi care sunt parte a istoriei poporului român, cu consecinţa pierderii acestora de către stat şi având în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a sancţiunii a aplicat inculpaţilor pedepse orientate spre minimum special prevăzute de lege (de câte 3 ani închisoare respectiv, de câte 10 ani închisoare).

La stabilirea pedepselor complementare şi a celor accesorii, instanţa a avut în vedere principiul proporţionalităţii prevăzut de Constituţia României în cuprinsul art. 53 alin. (2) şi a constatat că prin săvârşirea unor fapte de natură penală de un pericol social crescut şi împotriva unor valori esenţiale ocrotite de lege ca cele săvârşite de inculpat, acesta se face nedemn de a fi ales în autorităţi publice sau funcţii elective publice, precum şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Cu privire la inculpaţii G.I.P. şi D.A.I. a reţinut că faptele comise de aceştia întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (2) C. pen. (în forma autoratului şi a instigării) şi şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Raportat la criteriile de individualizare prevăzute în conţinutul art. 72 C. pen. a aplicat inculpaţilor pedepse orientate spre minimum special prevăzut de lege (de câte 7 ani închisoare şi respectiv, de câte 1 an închisoare), apreciind că prin executarea în regim de detenţie a pedepsei rezultante de 7 ani este realizat scopul preventiv al pedepsei astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 52 C. pen.

De asemenea, a apreciat că faptele inculpatei V.I.S. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la 189 alin. (2) C. pen. şi şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi faţă de criteriile generale de individualizare judiciară a aplicat acesteia pedepse într-un cuantum orientat spre minimum special prevăzut de lege (7 ani şi 1 an închisoare), în regim privativ de libertate.

Pentru inculpatul P.F.S., deşi în baza probatoriului administrat a reţinut comiterea de către inculpat a infracţiunilor prev. de art. 323 C. pen., art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen. şi art. 194 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., a dispus încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., urmare decesului inculpatului la data de 06 aprilie 2006, conform certificatului de deces.

În baza art. 118 lit. b) şi e) C. pen. rap. la art. 92 alin. (1) teza finală din Legea nr. 182/2000, republicată, instanţa a dispus confiscarea următoarelor bunuri: detector înregistrat în Registrul de corpuri delicte aflat la Tribunalul Hunedoara, ridicat de la inculpatul Z.M.; bucată detector înregistrată în Registrul de corpuri delicte aflat la Tribunalul Hunedoara şi a unui târnăcop, a opt sape, un topor şi un nunceag, ridicate de la inculpatul M.D.; 128 de monede romane de argint, ridicate de la inculpatul decedat P.S. şi aflate la Muzeul Naţional de Istorie a României şi detector de metale aparţinând inculpatului decedat P.S.

Totodată, a dispus restituirea:

- către inculpatul H.C.S. a unei bâte tip baseball ridicate cu ocazia percheziţiei şi înregistrată în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara, având în vedere că nu s-a dovedit că aceasta ar fi folosit la săvârşirea vreunei fapte penale, ar fi fost deţinută în loc public sau ar fi pus în pericol concret vreo persoană.

- către inculpatul N.I. a unui detector înregistrat în Registrul de corpuri delicte aflat la Tribunalul Hunedoara şi ridicat de la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziţiei, având în vedere că inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen., al cărei conţinut se regăseşte în disp. art. 92 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, republicată, cu motivarea arătată.

- către inculpatul Z.M. a unei bucăţi sabie din metal galben, cu teacă din lemn, prevăzută cu inele metalice, precum şi a unei bucăţi sabie din metal argintiu, uşor încovoiată, cu lama de 80 cm şi lăţime de 3 cm, teacă din lemn vopsit negru, ambele ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului, având în vedere ca nu s-a dovedit săvârşirea vreunei infracţiuni în legătură cu aceste obiecte.

- către inculpatul D.A.I. a unei săbii tip ninja şi a două bâte tip baseball, ridicate cu ocazia percheziţiei şi înregistrate în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara, având în vedere că nu s-a dovedit săvârşirea vreunei infracţiuni în legătură cu aceste obiecte şi nici că ar fi fost deţinute în condiţiile art. 1¹ din Legea nr. 61/1991, republicată.

- către moştenitoarea inculpatului decedat, P.C., a unei toporişti şi a unei suliţe cu vârf zimţat din metal, cu mâner din bambus, având în vedere că nu s-a dovedit săvârşirea vreunei infracţiuni în legătura cu aceste obiecte sau că ar fi fost deţinute în mod ilegal.

Având în vedere că inculpaţii, prin infracţiunile săvârşite au adus un prejudiciu părţii civile Statul Român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru a garanta recuperarea prejudiciului, precum şi pentru a-i împiedica pe inculpaţi de a se sustrage de la executarea obligaţiei de reparare a prejudiciului produs, a dispus menţinerea măsurii asigurătorii dispusă prin încheierea penală din data de 15 aprilie 2008, prin care în baza art. 163 C. proc. pen. a fost admisă în parte cererea de luare a măsurilor asigurătorii formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi a fost instituit sechestru asigurător, până la concurenţa sumei de 1.500.000 dolari S.U.A. asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpaţilor:

- C.I.: 10 părţi sociale deţinute la SC F.P. SRL Deva; 500 părţi sociale deţinute la SC T.O.B.I. SRL Baia de Criş; 30 părţi sociale deţinute la SC P.G. SRL Bucureşti; 8.755 euro, 400 dolari S.U.A. şi 1.260 RON, sume de bani ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare;

- H.C.S.: 200 euro, sumă de bani ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare aparţinând inculpatului;

- M.D.:10 părţi sociale deţinute la SC D.C. SRL Deva şi

- Z.M.: apartament situat în Deva, B-dul D., şi 10 părţi sociale deţinute la SC M.P. SRL Deva.

Sub aspectul laturii civile a constatat constituirea de parte civilă a Ministerului Culturii şi Cultelor pentru Statul Român, iniţial cu suma de 1.500.000 dolari S.U.A., reprezentând contravaloarea a 15 brăţări în situaţia în care nu este posibilă restituirea în natură, sumă precizată ulterior la 6.575.600 euro şi reprezentând contravaloarea brăţărilor pe baza expertizelor efectuate în cauză; a părţilor vătămate H.D. pentru suma de 1,237 miliarde ROL (123.700 RON) reprezentând folosul necuvenit pe care inculpatul C.I. l-ar fi obligat să-l vireze cu titlu de „contravaloare consultanţă” şi N.C.B. cu echivalentul sumei de 15.000 mărci germane, precizată în cursul judecăţii la 15.000 euro, reprezentând contravaloarea a două autoturisme marca C. şi suma dată inculpatului cu titlu de „amendă”.

În cauză a fost introdusă, în calitate de parte responsabilă civilmente, SC T.P. SRL Bucureşti, prin lichidator judiciar, calitate procesuală care însă nu este dovedită în cauza în lipsa unor raporturi juridice între inculpatul C.I. şi partea responsabilă civilmente, constatându-se că aceasta nu are calitate de parte responsabilă civilmente.

A reţinut că inculpaţii H.C.S., N.I., N.A.M. şi N.F.I. au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de furt calificat având ca obiect bunuri de patrimoniu constând în aceea că, în primăvara anului 2000 (luna mai) au descoperit un număr de 10 brăţări dacice aparţinând patrimoniului naţional cultural pe care ulterior, le-au valorificat, în mod ilegal, în afara ţării.

Inculpaţii M.D., Z.M. şi N.M.N. au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de furt calificat având ca obiect bunuri de patrimoniu constând în aceea că, în primăvara anului 2001 au descoperit un număr de 5 brăţări dacice aparţinând patrimoniului naţional cultural pe care ulterior, le-au valorificat, în mod ilegal, în afara ţării.

Inculpatul C.I. a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat având ca obiect bunuri de patrimoniu constând în aceea că a valorificat, în mod ilegal, 3 brăţări dacice (ambele provenite din grupul celor 5 brăţări descoperite în anul 2001, una de la inculpatul M.D. şi două de la inculpatul N.M.N.).

Potrivit adresei emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 440/P/2008 şi aflată la dosarul cauzei, perechea de brăţări dacice alcătuită din piesele 5 şi 9 nu formează obiectul prezentei cauze fiind sustrase şi valorificate de alţi inculpaţi.

De asemenea, în acelaşi volum se află o adresă a aceleiaşi instituţii potrivit căreia brăţara nr. 6 a fost recuperată în ţară prin surprinderea în flagrant a martorului C.C., piesele nr. 1, 2, 3, 4, 7 şi 8 au fost sustrase de o altă echipă de braconieri şi fac obiectul altor dosare şi doar brăţările 10 şi 11 fac obiectul prezentului dosar.

Potrivit expertizelor dispuse şi efectuate în cauză, cele două brăţări au o greutate de 1.143,41 g. şi, respectiv 822,03 g., iar contravaloarea lor este de 156.904 euro şi 111.576 euro.

Instanţa, la stabilirea despăgubirilor civile datorate de inculpaţi Statului Român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, a avut în vedere valoarea solicitată în baza expertizelor efectuate în cauză având în vedere că brătările expertizate nu mai fac obiectul prezentului dosar, potrivit adreselor depuse la dosar, mai puţin expertizele 10 şi 11.

Cu toate acestea, ele au constituit punct de referinţă în estimarea contravalorii unei asemenea brăţării, instanţa luând ca bază de calcul media de 134.759 euro/brăţară, având în vedere că, în accepţiunea instanţei, bunurile traficate de inculpaţi fac parte din patrimoniul cultural naţional. Instanţa a avut în vedere conţinutul acestei noţiuni, patrimoniul cultural naţional, aşa cum a fost el definit într-o strategie a Ministerului Culturii şi Cultelor, organ al statului abilitat să exercite administrarea acestui patrimoniu, reprezentând ansamblul resurselor moştenite, identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietatea asupra acestora, şi care reprezintă o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor, aflate în continuă evoluţie; şi care cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea dintre factorii umani şi naturali, de-a lungul timpului.

Noţiunea nu are o valoare abstractă, ci cât se poate de concretă cuprinzând, în mod evident, toate bunurile mobile sau imobile cu valoare de patrimoniu, din acest patrimoniu făcând parte, în mod evident, şi brătările dacice.

Având în vedere reperul de calcul luat în considerare de către instanţă şi constatând că din cele 10 brăţări descoperite în anul 2000, una a fost recuperată în natură de la martorul C.C., două au fost descoperite de alţi inculpaţi trimişi în judecată într-un alt dosar (brăţările nr. 5 şi 9), iar cea de-a 10-a are valoarea stabilită prin expertiza efectuată în cauză (156.904 euro), instanţa a calculat valoarea prejudiciului prin estimarea efectuată în raport de cele 6 brăţări la care a adăugat valoarea celei de-a 10-a, rezultând suma finală de 965.458 euro la care i-a obligat, în solidar, pe inculpaţii H.C.S., N.I., N.A.M. şi N.F.I., în baza art. 998-999 C. civ., art. 1003 C. civ. şi art. 346 C. proc. pen.

De asemenea, contravaloarea celor 5 brăţări descoperite în anul 2001 şi din care doar brăţara nr. 11 are valoare certă stabilită prin expertiză, a fost stabilită în acelaşi mod, rezultând o sumă finală de 650.612 euro la care au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii C.I., M.D., Z.M. şi N.M.N., în baza art. 998-999 C. civ., art. 1003 C. civ. şi art. 346 C. proc. pen..

Având în vedere considerentele expuse, prima instanţă a respins în rest pretenţiile formulate de partea civilă Ministerul Culturii şi Cultelor.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă H.D., aceasta a fost respinsă în condiţiile în care din nicio probă administrată la dosarul cauzei nu rezultă că acesta a făcut o plată către SC T.P. SRL sub ameninţarea exercitată de inculpatul C.I., că plata a avut o altă natură decât cea descrisă în ordinul de plată sau că există raporturi juridice între inculpat şi SC T.P. SRL Bucureşti.

Inculpatul C.I. a fost obligat la plata sumei de 3.000 euro sau contravaloarea în RON la data plăţii efective, ca o compensaţie echitabilă către partea civilă N.C.B., având în vedere prejudiciul încercat de acesta urmare a lipsirii de libertate în mod ilegal şi şantajului exercitat asupra sa cu consecinţa plăţii sumei de 3.000 mărci germane şi a unui autoturism (acesta aspect rezultând din declaraţia martorului S. şi care se coroborează cu cea a părţii civile). Au fost respinse în rest pretenţiile formulate de partea civilă ca nejustificate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, partea civilă Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, inculpaţii C.I., N.M.N., M.D., Z.M., Z.A.C., H.C.S., N.F.I., G.I.P., D.A.I., V.I., N.I. şi N.A.M., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

În motivarea apelului său Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a arătat că sentinţa primei instanţe este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

Soluţia instanţei de fond este nelegală sub aspectul greşitei reţineri a incidenţei art. 13 C. pen. faţă de inculpatul C.I. pentru instigare la infracţiunea de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 al cărei conţinut se regăseşte în dispoziţiile art. 92 din Legea nr. 182/2000 republicată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi faţă de inculpaţii N.M.N., Z.M. şi M.D. pentru infracţiunea de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice prev. şi ped. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 al cărei conţinut se regăseşte în dispoziţiile art. 92 din Legea nr. 182/2000 republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului C.I. de a instiga la efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, respectiv a inculpaţilor N.M.N., Z.M. şi M.D., de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, arată Ministerul Public că întrunesc exclusiv elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, respectiv ale infracţiunii prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, nefiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 462/2003 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 43/2000, unde este incriminat accesul cu detectoare de metale şi utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic reperat, fără autorizarea organelor competente.

Or, inculpaţii au acţionat în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, clasat monument istoric, iar nu în „zonele cu patrimoniu arheologic reperat”, care reprezintă o etapă anterioară clasării ca sit istoric. În consecinţă, se solicită ca din încadrarea juridică a infracţiunii de instigare la efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, respectiv a infracţiunii de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, să fie înlăturată menţiunea privind raportarea la art. 13 C. pen.

Soluţia instanţei de fond este netemeinică sub aspectul greşitei achitări a inculpatului C.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunile de şantaj prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen. săvârşite împotriva părţilor vătămate M.F.C. şi D.D., precum şi a inculpatului M.D., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de şantaj prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen., săvârşită asupra părţii vătămate D.D.

În esenţă, a arătat că instanţa de fond la pronunţarea soluţiei de achitare, s-a bazat numai pe declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti de către partea vătămată D.D., iar declaraţiilor din faza de urmărire penală ale martorilor R.F., D.C., B.F. nu li s-a dat semnificaţia cuvenită, la fel ca şi declaraţiilor părţilor vătămate D.D. şi M.F.C., fiind înlăturată în mod nejustificat şi nemotivat probaţiunea administrată în faza de urmărire penală. Declaraţia părţii vătămate D.D. din faţa instanţei de fond nu este credibilă în condiţiile în care nu a justificat rezonabil revenirea asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală în care a arătat amănunţit modul cum a fost şantajat de către inculpatul C.I.

O altă critică a avizat netemeinicia hotărârii sub aspectul greşitei achitări a inculpatului N.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea de efectuare de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături nelegale în situri arheologice - prev. şi ped. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., al cărui conţinut se regăseşte în dispoziţiile art. 92 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 republicată şi pe cale de consecinţă, greşita restituire către inculpatul respectiv a unui detector înregistrat în Registrul de corpuri delicte aflat la Tribunalul Hunedoara şi ridicat de la domiciliul inculpatului cu ocazia percheziţiei.

Un alt aspect de netemeinicie a vizat greşita achitare a inculpatului N.A.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de proxenetism - prev. şi ped. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen., în condiţiile în care instanţa de fond a înlăturat în mod nejustificat şi nemotivat probaţiunea administrată în faza de urmărire penală, şi anume declaraţiile a 5 persoane care au fost transportate de către inculpatul N.A.M. în Belgia în vederea practicării prostituţiei.

Cum în speţă, s-a dovedit că inculpatul N.A.M. a obţinut cu titlu de folos material, de pe urma practicării prostituţiei de către 3 dintre persoanele anterior menţionate suma de 6.050 euro (50% din câştigul realizat de către B.C.C. - cifrat la 4.500 euro, B.A. - cifrat la 7.000 euro, I.E.C. - cifrat la 600 euro) se impune şi confiscarea de la inculpat a sumelor obţinute din comiterea infracţiunii.

Critica Parchetului a vizat şi greşita achitare a inculpatului V.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. şi instigare la infracţiunea de şantaj prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) C. pen., precum şi a inculpatului G.I.P., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care din coroborarea probatoriului administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond este dovedită săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor menţionate. În acest sens au fost relevate ca probe programul investigativ de calculator, care a analizat contactele telefonice dintre cei 6 inculpaţi - V.I.S., V.I., D.A.I., H.C.S., P.F.S. şi G.I.P. în data de 19 noiembrie 2003 şi a permis realizarea hărţii relaţională a convorbirilor telefonice, agresiunile exercitate asupra părţii vătămate O.I., convorbirile telefonice dintre inculpaţi, declaraţiile martorilor, identificarea autoturismului folosit de inculpaţi.

Netemeinicia hotărârii şi sub aspectul greşitei achitări a inculpatului D.A.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de port ilegal de arme albe prev. şi ped. de art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, având în vedere că, la percheziţionarea autoturismului marca M., aparţinând inculpatului D.A.I., în data de 31 mai 2005, au fost descoperite următoarele arme albe: 1 sabie de tip ninja şi 2 bâte de baseball. S-a arătat că inculpatul ar fi recunoscut că purta asupra sa acele obiecte în momentul deplasărilor prin oraş şi cu scopul declarat de a se apăra de eventualele agresiuni ale rivalilor săi.

Sub acest aspect, fiind dovedită şi această faptă se impunea condamnarea inculpatului şi în temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. confiscarea de la inculpatul D.A.I. a săbiei de tip ninja şi a cele 2 bâte de baseball, ridicate din autoturismul inculpatului respectiv cu ocazia percheziţiei.

Soluţia instanţei de fond este netemeinică sub aspectul omisiunii instanţei de aplica inculpaţilor C.I., H.C.S., N.I., N.A.M., N.F.I., N.M.N., Z.M. şi M.D. măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi - prev. de art. 116 C. pen., respectiv pe raza comunelor Orăştioara de Sus şi Baniţa din judeţul Hunedoara, unde au săvârşit faptele, având în vedere că faţă de aceştia instanţa de fond a pronunţat o soluţie de condamnare la pedepse cuprinse între 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen. şi 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen., pentru o serie de infracţiuni vizând patrimoniul cultural.

Cauza care impune luarea acestei măsuri constă în starea de pericol pe care o relevă prezenţa inculpaţilor C.I., H.C.S., N.I., N.A.M., N.F.I., N.M.N., Z.M. şi M.D. pe raza comunelor Orăştioara de Sus şi Baniţa din judeţul Hunedoara.

Greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor C.I., H.C.S., N.I., N.A.M., N.F.I., N.M.N., Z.M., M.D., G.I.P., D.A.I. şi V.I.S., sub aspectul cuantumului, în sensul majorării acestora raporta la natura şi gravitatea faptelor comise, contribuţia infracţională, modalitatea în care au acţionat, conduita procesuală, valoarea prejudiciului cauzat şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.

Soluţia instanţei de fond este nelegală sub aspectul soluţionării laturii civile în sensul omisiunii instanţie de a constata recuperarea „în natură” a 3 brăţări dacice, una din primul tezaur şi celelalte 2 din cel de-al doilea tezaur.

Se impunea, în primul rând, obligarea inculpaţilor la restituirea în natură a bunurilor care au făcut obiectul infracţiunii şi, doar în ipoteza în care această modalitate de recuperare a bunurilor nu este posibilă, să se procedeze la obligarea inculpaţilor la plata valorii de înlocuire a bunurilor, care este valoarea de circulaţie (conform expertizei realizată în cauză) şi la obligarea inculpaţilor la plata justei compensaţii, achitată de către Statul Român cumpărătorilor de bună-credinţă.

Din cele 10 brăţări dacice din aur aparţinând primului tezaur, a fost recuperată de către organele judiciare, de la condamnatul C.C., 1 brăţară - brăţara nr. 6, în greutate de 1.062 g. şi în valoare de 424.800 euro, primită în garanţie de la inculpatul N.M.N. şi care o primise de la fratele său - inculpatul N.I. Din cele 5 brăţări dacice din aur ale celui de-al doilea tezaur, au fost recuperate 2 piese - brăţările nr. 10 şi 11, în greutate de 1.147 g. şi respectiv 825 g., în valoare totală de 800.000 euro. Pentru a-şi recupera bunurile (brăţările dacice din aur) sustrase, partea civilă Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru brăţările nr. 10 şi 11, a plătit compensaţii în valoare de 511.008,88 RON.

În ceea ce priveşte tezaurul nr. 1, ar trebui obligaţi în solidar inculpaţii H.C.S., N.I., N.F.I., N.A.M. şi N.M.N. (care a valorificat 4 brăţări dacice din aur provenite de la fratele său N.I.), la 3.958.932 euro. Suma reprezintă 2/3 din constituirea de parte civilă formulată de către Ministerul Culturii şi Cultelor, din care s-a scăzut valoarea de circulaţie, respectiv 424.800 euro, calculată pentru brăţara dacică din aur nr. 6, recuperată de la condamnatul C.C.

Cu referire la tezaurul nr. 2, ar trebui obligaţi în solidar inculpaţii N.M.N., Z.M., M.D., precum şi C.I. (pentru valorificarea a 3 brăţări dacice din aur: 2 provenite de la inculpatul N.M.N. (una prin intermediul lui M.M., iar cealaltă prin intermediul lui J.D.S.) şi 1 - lovită cu săpoiul, provenită de la inculpatul M.D., la 1.391.866 euro, precum şi compensaţii în valoare de 511.008,88 RON. Suma reprezintă 1/3 din constituirea de parte civilă formulată de către Ministerul Culturii şi Cultelor, din care s-a scăzut valoarea medie de circulaţie calculată pentru 2 brăţări dacice din aur (nr. 10 şi 11), respectiv 800.000 euro, recuperate de la cumpărătorul german al brăţărilor valorificate de către inculpatul Z.M., prin intermediul cetăţeanului S.D.D. (rezident în Viena) - faţă de care s-a disjuns cauza.

Partea civilă Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a arătat că sentinţa penală pronunţată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică sub aspectul soluţionării laturii civile, pentru mai multe considerente, expuse succint în cele ce urmează.

În primul rând, instanţa de fond prin încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) C. proc. pen. nu s-a pronunţat pe cererea de restituire în natură şi nu a constatat că au fost recuperate „în natură” a 3 brăţări dacice, una din primul tezaur şi celelalte 2 din cel de-al doilea tezaur.

Prin urmare, se impunea obligarea inculpaţilor la restituirea în natură a bunurilor (brăţărilor) care au făcut obiectul infracţiunii şi, doar în ipoteza în care această modalitate de recuperare a bunurilor nu este posibilă, să se procedeze la obligarea inculpaţilor la plata valorii de înlocuire a bunurilor, care este valoarea de circulaţie (conform expertizei realizată în cauză) şi la obligarea inculpaţilor la plata justei compensaţii, achitată de către Statul Român cumpărătorilor de bună-credinţă.

În al doilea rând, valoarea avută în vedere de către instanţa de fond la stabilirea cuantumului prejudiciului pentru brăţările sustrase de către inculpaţi este eronată şi sub valoarea lor reală, pe cale de consecinţă, se impune obligarea inculpaţilor la plata întregului prejudiciu astfel cum a evidenţiat partea civilă la momentul constituirii de parte civilă şi ulterior în precizarea pretenţiilor civile.

În concluzie, a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere actele depuse de instituţia noastră în privinţa recuperării brăţărilor nr. 10 şi nr. 11, precum şi cheltuielile conexe efectuate de reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor, la termenul din data de 13 februarie 2009 fiind depuse documentele justificative pentru suma de 132.180,12 euro, respectiv suma de 3.767,26 euro.

Inculpatul Z.M. a susţinut în motivarea apelului său că se impune casarea hotărârii instanţei de fond şi restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, stabilirea adevărului în cauză şi fixarea cadrului legal al procesului penal având în vedere soluţia de scoatere de sub urmărire dispusă faţă de R.R. şi R.F. şi pentru care s-a stabilit că au primit fiecare câte 15.000 mărci germane de la inculpatul N.I.F. drept recompensă pentru săpăturile efectuate de ei în urma cărora au fost descoperite primele zece brăţări dacice. Totodată, a solicitat confiscarea de cei doi fraţi R. a sumelor de câte 15.000 mărci germane.

Totodată, a criticat hotărârea şi sub aspectul greşitei citări ca parte civilă Ministerul Culturii şi Cultelor; nelegala sesizare a instanţei şi greşita sa condamnare faţă de lipsa unui probatoriu concludent care să-i dovedească vinovăţia.

În ipoteza în care nu se poate reţine lipsa sa de vinovăţie, inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru readministrarea probatoriului în faţa instanţei de judecată şi reaprecierii probelor interpretate eronat de către instanţa de fond.

Inculpaţii N.M.N. şi N.I. au susţinut în motivarea apelului lor că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru încetarea procesului penal datorită faptului că există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege după cum nici probele administrate în cauză nu le dovedesc vinovăţia.

Inculpatul D.A.I. a susţinut în dezvoltarea motivelor de apel că solicită desfiinţarea în parte a sentinţei penale a Tribunalului Hunedoara şi, în urma rejudecării achitarea sa în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de „instigare la lipsire de libertate” prev. de art. 25 raportat la art. 189 alin. (2) C. pen. şi de „instigare la şantaj” prev. de art. 25 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu există.

A susţinut inculpatul că prin probaţiunea administrată nu s-a făcut dovada că ar fi săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată. Este adevărat că între inculpata V.I. şi martorul O.I. a existat o stare conflictuală, determinată de faptul că între aceştia s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare care, ulterior, nu a mai fost respectat. Din acest motiv, au existat mai multe litigii civile pe rolul instanţelor de judecată din judeţele Alba şi Cluj.

Inculpata V.I. a susţinut în dezvoltarea motivelor de apel că solicită desfiinţarea în parte a sentinţei penale a Tribunalului Hunedoara şi, în urma rejudecării achitarea sa în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de „instigare la lipsire de libertate” pedepsită de art. 25 raportat la art. 189 alin. (2) C. pen. şi de „instigare la şantaj” ped. de art. 25 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există.

A susţinut inculpata că prin probaţiunea administrată nu s-a făcut dovada că ar fi săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată. Este adevărat că între ea şi martorul O.I. a existat o stare conflictuală, determinată de faptul că între ei s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare care, ulterior, nu a mai fost respectat. Din acest motiv, au existat mai multe litigii civile pe rolul instanţelor de judecată din judeţele Alba şi Cluj.

Inculpatul H.C.S. a solicitat instanţei desfiinţarea sentinţei penale nr. 339/2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara şi, în consecinţă, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., desesizarea instanţei şi restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, având în vedere neregularitatea actului de sesizare (omisiunea dispunerii trimiterii în judecată pentru una dintre fapte pentru care a fost cercetat, pronunţării unei soluţii cu privire la făptuitorii B.T. şi P.T., greşita disjungere a cauzei cu privire la unele persoane, omisiunea dispunerii asupra sumelor de bani încasate de către învinuiţii R.R. şi R.F.).

O altă critică a vizat omisiunea primei instanţei de a se pronunţa cu privire la calitatea de parte civilă a SC U.C.P. SA Deva şi nici asupra acţiunii civile a societăţii menţionate, neintroducerea în cauză, conform art. 21 C. proc. pen., a moştenitorilor inculpatului decedat P.F.S., a Ministerului Finanţelor în condiţiile în care Ministerul Culturii şi Cultelor reprezintă Statul Român în relaţiile interne şi internaţionale, omisiunea instanţei de fond de soluţiona cererea de probatorii sau respingerea unor cereri de probatorii formulate de inculpatul C. şi, în consecinţă, încălcarea dreptului său la apărare faţă de acuzaţiile care i se aduc, lipsa unor volume din dosarul de urmărire penală la momentul audierii unor martori, judecarea cauzei în lipsa apărătorului ales al inculpaţilor în condiţiile desistării unilaterale a contractului de asistenţă juridică de către apărătorul ales şi asistarea inculpaţilor de către apărătorii desemnaţi din oficiu, interpretarea eronată a materialului probator şi greşita sa condamnare pentru faptele reţinute în sarcina sa, lipsa unei motivări a soluţiilor de condamnare dispuse de către instanţa de fond.

Inculpaţii G.I.P., N.F.I. şi N.A.M. au criticat sentinţa primei instanţe pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie invocând aceleaşi aspecte privind neregularitatea actului de sesizare şi modalitatea în care s-a efectuat judecata în fond relevate de apelantul inculpat H.C.S.

Inculpatul M.D. a solicitat, în esenţă, admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii pronunţată de prima instanţă şi, rejudecând achitarea sa pentru toate faptele de care este acuzat în conformitate cu prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, faţă de modul în care a fost administrat probatoriul de către prima instanţă, în considerarea dreptului la un proces echitabil, faţă de criticile aduse cu privire la modul în care a fost făcută cercetarea judecătorească, a solicitat inculpatul a se dispune admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi retrimiterea dosarului pentru rejudecare la instanţa de fond.

Inculpatul C.I. a arătat în cuprinsul motivelor de apel că solicită în primul rând să se constate nulitatea actului de sesizare, conform dispoziţiilor art. 197 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că a fost audiat în cursul urmăririi penale, în calitate de martor, pentru ca la data de 31 mai 2005 să fie pus sub învinuire pentru o serie de fapte deosebit de grave, transformat imediat în inculpat şi arestat preventiv, până la data de 21 iunie 2005, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare şi încălcat principiul prezumţiei de nevinovăţie.

A mai invocat lipsa rolului activ al organelor judiciare având în vedere că instanţa de fond a respins toate cererile în probaţiune pe care le-a formulat şi care erau relevante în dovedirea nevinovăţiei sale.

Pe fondul cauzei, a solicitat achitarea sa pentru toate faptele de care este acuzat întrucât în lipsa unui probatoriu nu se poate dispune o condamnare, iar dacă se va trece peste aceste argument să se constate că nu a comis acte de complicitate la infracţiunea de furt a unor bunuri ce aparţin patrimoniului naţional, ci cel mult acte de tăinuire a acestor bunuri raportat şi la situaţia de fapt descrisă de instanţa de fond.

A mai precizat inculpatul că şi în privinţa celorlalte învinuiri, respectiv şantaj, violare de domiciliu şi lipsire de libertate în mod ilegal, nu există probe certe care să susţină săvârşirea faptelor de către inculpatul C.I. Aceste învinuiri se bazează pe declaraţiile tendenţioase, contradictorii şi neadevărate ale aşa-ziselor părţi vătămate D.E. sau N.C.B., precum şi pe declaraţiile unor martori care, deşi susţin parţial varianta părţilor vătămate, arată că nu au văzut personal ca inculpatul C. să fi „lovit”, „ameninţat”, „şantajat”, sau „sechestrat”.

Inculpata Z.A.C. nu şi-a motivat în scris apelul declarat împotriva sentinţei Tribunalului Hunedoara.

Prin decizia penală nr. 209/A/2013 din data de 18 decembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de N.F.I., N.A.M. şi Z.M.

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, inculpaţii C.I., H.C.S., N.I., N.A.M., N.F.I., N.M.N., Z.M., M.D., G.I.P., D.A.I., V.I.S. şi partea civilă Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei penale nr. 339 din 18 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 41/97/2005.

A desfiinţat sentinţa apelată în ce priveşte latura penală şi civilă sub următoarele aspecte:

- greşita condamnare a inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.

- greşita încadrare juridică a faptei inculpatului C.I. de a primi şi valorifica bunuri provenite din sustragerea de obiecte de patrimoniu (faptă reţinută la pct. 1 din rechizitoriu).

- greşita condamnare a inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi (13) C. pen.

- incidenţa prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. (partea vătămată D.E.).

- individualizarea judiciară a pedepsei pentru infracţiunea prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. (parte vătămată N.C.B.).

- greşita achitare a inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. (părţi vătămate D.D. şi M.F.C.).

- greşita reţinere în conţinutul material al infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. a actului material din 03 iunie 2002, în privinţa inculpatului H.C.S.

- individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului H.C.S. pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 189 alin. (2) C. pen.

- intervenţiei prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului H.C.S. (parte vătămată O.I.).

- greşita reţinere a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului H.C.S.

- greşita reţinere a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului N.I.

- greşita achitare a inculpatului N.A.M. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen.

- greşita încadrare juridică a infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului N.A.M.

- greşita reţinere a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului N.F.I.

- intervenţia prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 reţinută în sarcina inculpatului N.M.N.

- greşita reţinere a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului N.M.N.

- intervenţia prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 reţinută în sarcina inculpatului Z.M.

- greşita reţinere a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului Z.M.

- intervenţia prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 reţinută în sarcina inculpatului M.D.

- greşita reţinere a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului M.D.

- greşita achitare a inculpatului M.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. (parte vătămată D.D.).

- intervenţia prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului G.I.P.

- intervenţia prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului D.A.I.

- intervenţia prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului V.I.S.

- greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatei V.I.S. şi modalităţii de executare a acesteia.

- omisiunii obligării inculpaţilor la restituirea în natură a bunurilor şi cuantumul despăgubirilor civile stabilite în sarcina acestora

şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:

I. A descontopit pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului C.I. în pedepsele componente de 4 ani închisoare, 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, 1 an închisoare, 4 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 8 ani închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C.I. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat din infracţiunea de complicitate la infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea de tăinuire cu consecinţa pierderii unor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional prev. de art. 221 alin. (1) rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 221 alin. (1) rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.I. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire cu consecinţa pierderii unor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C.I. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de instigare la efectuarea de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, prev. de art. 25 rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi (13) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) teza a II-a C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I. în privinţa săvârşirii infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. (parte vătămată D.E.).

A redus pedeapsa aplicată inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. de la 8 ani la 7 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite de 5 ani închisoare, 3 ani închisoare şi 7 ani închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul C.I. pentru infracţiunile de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen., săvârşite împotriva părţilor vătămate D.D. şi M.F.C. constatând împlinit termenul de prescripţie.

II. A descontopit pedeapsa de 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului H.C.S. în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 11 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, 8 ani închisoare şi 2 ani închisoare.

A înlăturat actul material din data de 03 iunie 2002 din conţinutul infracţiunii de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul H.C.S.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.C.S. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. (fapta din data de 03 iunie 2002).

În temeiul art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul H.C.S. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (fapta din data de 06 mai 2000).

A redus pedeapsa aplicată inculpatului H.C.S. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. de la 8 ani la 7 ani închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul H.C.S. pentru infracţiunea de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 alin. (1) C. pen., săvârşite împotriva părţii vătămate O.I. constatând împlinit termenul de prescripţie.

A menţinut anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 173/2007 a Tribunalului Hunedoara, definitivă la data de 27 februarie 2008 prin decizia penală nr. 702/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele stabilite de 3 ani închisoare, 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., 7 ani închisoare şi 6 luni închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) în condiţiile art. 65 C. pen.

III. A înlăturat dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului N.I.

IV. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului N.A.M., în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile.

În temeiul art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul N.A.M. la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii de furt calificat a unui bun care face parte din patrimoniul cultural cu consecinţa pierderii bunului pentru patrimoniul cultural prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. în complicitate la infracţiunea de furt calificat a unui bun care face parte din patrimoniul cultural cu consecinţa pierderii bunului pentru patrimoniul cultural prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul N.A.M. la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat a unui bun care face parte din patrimoniul cultural cu consecinţa pierderii bunului pentru patrimoniul cultural.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele stabilite de: 3 ani închisoare, 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile şi 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

V. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului N.I.F., în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile.

În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul N.F.I. la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de furt calificat a unui bun care face parte din patrimoniul cultural cu consecinţa pierderii bunului pentru patrimoniul cultural.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele stabilite de: 3 ani închisoare, 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A înlăturat dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului N.F.I.

VI. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului N.M.N. , în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile şi 1 an închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul N.M.N. pentru infracţiunea de efectuarea de către persoane fizice neautorizate de detecţii sau săpături în şirurile arheologice prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu art. 41 alin. (1) şi (13) C. pen., constatând împlinit termenul de prescripţie.

A înlăturat dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului N.M.N.

VII. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului Z.M., în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile şi 1 an închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul Z.M. pentru infracţiunea de efectuarea de către persoane fizice neautorizate de detecţii sau săpături în şirurile arheologice prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu art. 41 alin. (1) şi 13 C. pen. constatând împlinit termenul de prescripţie.

A înlăturat dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului Z.M.

VIII. A descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., aplicată inculpatului M.D., în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile şi 1 an închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul M.D. pentru infracţiunea de efectuarea de către persoane fizice neautorizate de detecţii sau săpături în şirurile arheologice prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu art. 41 alin. (1) şi (13) C. pen. constatând împlinit termenul de prescripţie.

A înlăturat dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului M.D.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul M.D. pentru infracţiunea de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. constatând împlinit termenul de prescripţie.

IX. A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului G.I.P., în pedepsele componente de 7 ani închisoare, 1 an închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul G.I.P. pentru infracţiunea de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. constatând împlinit termenul de prescripţie.

X. A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului D.A.I., în pedepsele componente de 7 ani închisoare şi 1 an închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpatul D.A.I. pentru instigare la infracţiunea de şantaj prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. constatând împlinit termenul de prescripţie.

XI. A descontopit pedeapsa rezultantă, de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului V.I.S., în pedepsele componente de 7 ani închisoare, 1 an închisoare.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpata V.I.S. pentru instigare la infracţiunea de şantaj prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. constatând împlinit termenul de prescripţie.

A reţinut în favoarea inculpatei, în privinţa infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. prevederile art. 74 lit. a) C. pen. şi, în temeiul art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi a aplicat inculpatei pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 81 alin. (1), art. 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind cazurile revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

XII. A obligat pe inculpaţii H.C.S., N.I., N.I.F. şi N.A.M. să restituie părţii civile în natură bunurile sustrase sau să plătească acesteia, în solidar, contravaloare sumei de 1.115.760 euro în RON la data plăţii.

A obligat pe inculpaţii M.D., Z.M., N.M.N. şi C.I. să restituie părţii civile bunurile sustrase sau să plătească acesteia, în solidar, contravaloarea sumei de 446.304 euro, în RON la data plăţii, inculpatul C.I. în limita sumei de 223.152 euro (contravaloarea în RON la data plăţii).

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea interesată Z. C.A..

A obligat pe apelanta Z.C.A. să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu în cuantum de 4.800 RON va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie.

Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut în legătură cu acuzaţiile aduse inculpaţilor referitoare la săvârşirea infracţiunii de furt calificat a unui bun care face parte din patrimoniul cultural cu consecinţa pierderii bunului pentru patrimoniul cultural prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., următoarele:

Sub aspectul netemeiniciei hotărârii a constatat că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă şi în deplină concordanţă cu probele administrate în faza de urmărire penală şi în mod nemijlocit, în faţa sa.

Astfel, în ceea ce priveşte fapta din 06 mai 2000 a constatat că este probată cu declaraţiile martorilor R.F. şi R.R., N.C.B., N.F., R.S.M., S.G. procesele-verbale de recunoaştere din grup.

În acest sens a reţinut că martorul R.F. a declarat în mod constant acelaşi mod de derulare evenimentelor. Respectiv faptul că a fost angajat de inculpaţii H.C.S., N.I. şi N.I.F. pentru a efectua săpături în zona Munţilor Orăştiei. La data de 05 mai 2000 martorul R.F. împreună cu tatăl său, martorul R.M. şi inculpaţii N.I. şi H.C.S. s-au deplasat în Valea Godeanului pentru a efectua săpături. A doua zi, 06 mai 2000, inculpatul N.I., însoţit de cei doi martori au urcat spre culmea Căprăreaţa unde, după efectuarea unor detecţii au săpat şi au descoperit, într-o groapă, iniţial un număr de 6 brăţări, după care încă alte 4 brăţări. Ulterior, după trei-patru ore, a venit şi inculpatul N.I.F. care, în baza înţelegerii prealabile, i-a transportat pe cei patru la Deva la apartamentul său. Aici inculpaţii au împărţit brăţările între ei - 3 brăţări i-au revenit lui N.I., 3 lui H.C.S. şi 4 lui N.I.F. A doua zi a intrat în ţară şi inculpatul N.A.M. cu care martorul s-a întâlnit acasă la părinţii inculpatului N.I.F. Aceste declaraţii sunt în deplină concordanţă cu cele ale martorului R.M. şi ale celorlalţi martori indicaţi.

A reţinut că şi fapta de furt săvârşită de inculpaţii N.M.N., Z.M., M.D. în cursul lunii mai 2001 este probată, fiind dovedit fără echivoc că cei trei inculpaţi s-au deplasat împreună cu martorul R.F. pe culmea Căprăreaţa unde au efectuat detecţii cu ajutorul unui detector. Urmare căutărilor întreprinse inculpaţii au descoperit o groapă de cult în care au găsit 2 brăţări de aur (una dintre brăţări a fost lovită cu sapa producându-i urme specifice). A doua zi inculpaţii şi-au continuat căutările în aceeaşi zonă şi au mai găsit alte trei brăţări de aur. Cele cinci brăţări au fost împărţite între inculpaţi două revenindu-i lui N.M.N., două lui Z.M. şi una inculpatului M.D.

Starea de fapt a fost probată cu declaraţiile martorului R.F.F. (audiat sub identitatea protejată I.G.), C.C. şi N.C.B. Din declaraţiile martorului R.F.F. rezultă că, în primăvara anului 2001, împreună cu inculpaţii N.M.N., Z.M. şi M.D. s-a deplasat la 1 km de cetatea Sarmisegetusa unde au început detecţiile cu ajutorul aparatelor deţinute de inculpaţi. Inculpatul M.D. a săpat primul, iar apoi el a continuat săpăturile. Cu acea ocazie au fost găsite 5 brăţări spiralate cu un cap de şarpe, dintre care una a fost lovită în timpul săpăturilor.

Declaraţii martorului se coroborează cu cele martorului C.C. care a susţinut că a primit cu titlu de gaj o brăţară de aur dintre cele găsite de inculpaţi de la N.M.N., brăţară care ulterior a fost ridicată de către organele de cercetare penală. În acest sens este şi declaraţia martorului D.E. care a confirmat că inculpatul N.M.N. a deţinut două brăţări care fac parte din patrimoniul cultural naţional.

Aceste probe sunt susţinute şi de declaraţiile martorelor M.L.A. şi martora B.D.L. din care rezultă că un tânăr de origine română, cu cetăţenie belgiană, i-a relatat că împreună cu fratele său a găsit în Munţii Orăştiei o brăţară de aur dacică şi i-a cerut să o evalueze şi să-i ofere un certificat de autenticitate.

Analizând probatoriul administrat, instanţa de control judiciar a reţinut că fiind întemeiate criticile inculpatului H.C.S. referitoare la greşita reţinere în sarcina sa a actului material din data de 03 iunie 2002. Deşi în actul de sesizare s-a reţinut că la acea dată inculpatul H.C.S. ar fi fost surprins în timp ce îl ajuta pe inculpatul decedat P.F.S. să valorifice pe piaţa neagră nu număr de 128 de monede romane, probatoriul administrat nu susţine această acuzaţie. Mai mult, instanţa de fond nu arată care sunt probele pe care le-a avut în vedere când a reţinut această faptă în cuprinsul infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului. Este real că la data 03 iunie 2002 inculpatul P.F.S. a fost surprins la Hanul S. din Alba Iulia având asupra sa un număr de 128 de monede romane pe care intenţiona să le comercializeze unor cumpărători din Cluj, după cum este de necontestat şi faptul că inculpatul P.F.S. s-a deplasat spre Alba Iulia însoţit de către inculpatul H.C.S.

Însă, nicio probă administrată în cauză nu confirmă împrejurarea că inculpatul H.C.S. ar fi cunoscut, în momentul în care a acceptat să îl însoţească, faptul că inculpatul P.F.S. avea asupra sa monede romane, precum şi că ar fi intenţionat să îl ajute să le valorifice. Inculpatul H.C.S. a susţinut în mod constant că a profitat de deplasarea pe care a făcut-o P.F.S. la Alba Iulia pentru a plăti o taxă la facultate prietenei sale. În cauză nu au fost administrate alte probe din care să rezulte vreo implicare a inculpatului H.C.S. în activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul P.F.S. În consecinţă, acest act material urmează a fi înlăturat din conţinutul infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului şi să dispună achitarea inculpatului sub acest aspect.

Ca urmare, în sarcina inculpatului a reţinut forma simplă a infracţiunii de furt calificat a unui bun care face parte din patrimoniul cultural cu consecinţa pierderii bunului pentru patrimoniul cultural prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. În procesul individualizării judiciare a pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol al faptei săvârşite, conduita inculpatului, dar şi de timpul scurs de la săvârşirea faptei.

Cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului C.I. privind săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat a reţinut că este probat faptul că inculpatul C.I. a organizat prezentarea unei brăţări dacice la un post naţional de televiziune, în acest sens fiind declaraţiile martorilor T.R.D. şi M.S.

De asemenea, din declaraţia martorului D.E. rezultă că în cursul lunii iunie a anului 2003 a intermediat vânzarea a două brăţări dacice către inculpatul C.I. de la inculpatul N.M.N., la solicitarea inculpatului M.D. Martorul a mai relatat că, în cursul aceluiaşi an, a mai intermediat vânzarea unei brăţări inculpatului C.I. de către inculpatul N. Susţinerile martorului D.E. se coroborează cu cele al martorului J.E.S.

În aceste condiţii, instanţa de prim control judiciar a apreciat că sunt dovedite acuzaţiile referitoare la contribuţia dată de inculpatul C.I. în valorificarea bunurilor sustrase.

Referitor la criticile de nelegalitate invocate în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei de a căuta bunuri de patrimoniu şi a le însuşi după ce au fost găsite a reţinut că aceasta întruneşte elementele constitutiv ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) rap. la art. 209 alin. (2) lit. a) C. pen.

În legătură cu aspectele învederate de inculpaţi şi care au vizat calitatea de bun de patrimoniu al unui bun neclasificat, precum şi dovada dreptului de proprietate al statului asupra unui bun care nu se afla în momentul descoperirii în posesia statului, a constatat că sunt incidente, în privinţa faptei săvârşite la data de 06 mai 2000, dispoziţiile din O.G. nr. 68/1994, iar potrivit dispoziţiilor art. l: „în sensul prezentei ordonanţe, patrimoniul cultural naţional este compus din bunuri culturale mobile şi imobile cu valoare deosebită, de interes public, care sunt mărturii de neînlocuit ale potenţialului creator uman în relaţia sa cu mediul natural şi cu mediul istoriceşte constituit de pe teritoriul României, ale istoriei şi civilizaţiei naţionale şi universale.

Patrimoniul cultural naţional mobil cuprinde: a) bunuri cu semnificaţie istorică şi documentară;”. Art. 3 „Bunurile care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil se clasează în următoarele categorii:

a)Tezaurul patrimoniului cultural naţional, numit în continuare tezaur, alcătuit din bunuri mobile cu valoare excepţională şi care beneficiază de protecţie specială;

b) Fondul patrimoniului cultural naţional, numit în continuare fond, alcătuit din bunuri mobile cu importanţă istorică, documentară, artistică, etnologică, ştiinţifică şi tehnică şi care beneficiază de protecţia acordată prin prevederile prezentei ordonanţe şi ale altor acte normative.

Bunurile culturale care nu sunt clasate în categoriile tezaur şi fond se constituie în patrimoniul mobil comun şi pot face obiectul reglementărilor de cercetare, evidenta, conservare şi punere în valoare.”

De asemenea, art. 20 din acelaşi act normativ prevede că: „Cercetările arheologice sistematice se executa numai cu autorizaţia prealabilă a Comisiei Naţionale de Arheologie şi, după caz, şi cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.

Bunurile culturale imobile descoperite ca rezultat al unor cercetări arheologice sistematice, precum şi descoperirile fortuite beneficiază de regimul juridic al monumentelor istorice clasate în categoria A, până la definitivarea procedurii de clasare, care se declanşează din oficiu.

Bunurile culturale mobile descoperite ca rezultat al cercetărilor arheologice sistematice, precum şi descoperirile fortuite sunt de drept proprietate publică, indiferent de regimul de proprietate asupra terenului din care acestea au fost recuperate.

Din momentul descoperirii şi până la încheierea procedurii de clasare, care se declanşează din oficiu, bunurile culturale mobile descoperite în condiţiile de mai sus beneficiază de regimul juridic de protecţie prevăzut în prezenta ordonanţă pentru bunurile clasate în categoria tezaur.”

Faţă de aceste dispoziţii legale enunţate a reţinut că este mai presus de orice dubiu că brăţările descoperite la data de 06 mai 2000 se încadrează şi se încadrau la data descoperirii lor în categoria bunurilor culturale mobile, fiind încadrate ope legis, de la momentul descoperirii, în categoria tezaur şi devenind proprietate publică de drept din acelaşi moment.

În consecinţă, însuşirea acestora întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt. Pentru ca această infracţiune să subziste nu este necesar ca proprietarul să aibă elementul corpus al posesiei bunului, fiind suficientă şi voinţa de a poseda sub titlu de proprietar. Or, legiuitorul, în privinţa acestor bunuri, a prevăzut expres calitatea de proprietar al statului.

Nu se poate pune în discuţie faptul că bunul găsit de către inculpaţi ca urmare a unor căutări orientate în acest scop ar fi un bun găsit deoarece nu suntem în prezenţa unui bun pierdut ori fără stăpân. Dimpotrivă statul şi-l aproprie, prin dispoziţia legală sus-citată, declarând în temeiul legii, un drept de proprietate şi control asupra acestuia din momentul descoperirii sale.

În consecinţă, a respins ca neîntemeiate cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi.

A apreciat ca nefondate şi criticile inculpaţilor referitoare la faptul că bunurile nu pot fi încadrate în categoria celor din patrimoniul cultural naţional deoarece nu s-a făcut dovada că au fost descoperite într-un sit arheologic. În acest sens a relevat că stabilirea calităţii bunului de bun mobil din patrimoniul cultural naţional nu este condiţionată, potrivit legii, de locul descoperirii acestora şi nici măcar de forma dreptului de proprietate asupra terenului în care au fost găsite - art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 68/1994.

Aceeaşi este situaţia şi pentru bunurile descoperite în cursul lunii mai 2001, fiind incidente dispoziţiile Legii nr. 182/ 2000.

În art. 1 se arată că „Prezenta lege instituie regimul juridic al bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, ca parte a patrimoniului cultural naţional, şi reglementează activităţile specifice de protejare a acestora.”

Art. 3 „Patrimoniul cultural naţional mobil este alcătuit din bunuri cu valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti, precum şi a minorităţilor naţionale la civilizaţia universală.

Bunurile care alcătuiesc patrimoniul cultural naţional mobil sunt: 1. bunuri arheologice şi istorico-documentare, precum: a) descoperirile arheologice terestre şi subacvatice, unelte, ceramică, inscripţii, monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentaţie şi harnaşament, arme, însemne funerare, cu excepţia eşantioanelor de materiale de construcţie, materiale din situri, care constituie probe arheologice pentru analize de specialitate.”;

În art. 46 se arată că: „(1) Bunurile arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geolitice, descoperite în cadrul unor cercetări sistematice cu scop arheologic ori geologic sau în cadrul unor cercetări arheologice de salvare ori având caracter preventiv, precum şi cele descoperite întâmplător prin lucrări de orice natură, efectuate în locuri care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, conform art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicată, intră în proprietate publică, potrivit dispoziţiilor legale”.

În consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din lege bunurile mobile descoperite în afara activităţii de cercetare devin proprietate publică dacă au fost descoperite în locuri care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, astfel cum este el definit de art. 136 alin. (3) din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor alin. (3) al art. 136 din Constituţie:

„Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”

Întrucât bunurile au fost descoperite în subsol, acestea în temeiul dispoziţiilor constituţionale, erau proprietatea statului.

În aceste condiţii, a reţinut că aserţiunile inculpaţilor legate de existenţa ori inexistenţa operaţiunilor de clasare apar ca irelevante pentru încadrarea juridică a faptelor. Cu toate acestea a relevat că toate brăţările recuperate au fost supuse operaţiunii de clasare care s-a şi finalizat, fiind depuse dovezi în acest sens în faţa instanţei de apel.

A reţinut ca neîntemeiate şi susţinerile inculpaţilor în sensul că fapta săvârşită în luna mai a anului 2001 nu ar fi prevăzută de legea penală şi ar constitui contravenţia prevăzută de art. 60 alin. (1) lit. a) - e) din Legea nr. 182/2000.

Astfel, potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate nerespectarea obligaţiei de predare a unui bun cultural mobil, descoperit întâmplător, în termenul prevăzut la art. 48 alin. (1), respectiv în 48 de ore de la descoperire constituie contravenţie, dacă nu este săvârşită astfel încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune.

În primul rând, a constatat că încă din text legiuitorul nu exclude posibilitatea ca faptele descrise în norma de incriminare contravenţională să poată îmbrăca forma unei infracţiuni. În al doilea rând, pentru a fi în prezenţa unei contravenţii este necesar ca descoperirea să fie întâmplătore. În speţă însă, acţiunea inculpaţilor a fost una orientată spre căutarea, găsirea şi însuşirea unor bunuri de patrimoniu. Intenţia acestora a fost de la început de însuşire pe nedrept a bunurilor găsite astfel că acţiunea acestora întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt şi nu ale contravenţiei.

Instanţa de apel a apreciat ca fiind întemeiate criticile inculpatului C.I. care a susţinut că în mod eronat s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, în forma complicităţii în condiţiile în care nu există nici o probă din care să rezulte o înţelegere anterioară ori concomitentă cu autori faptei. S-a invocat de către apelant că în sarcina sa, în raport de modul în care sunt descrise faptele în actul de acuzare s-ar putea reţine cel mult săvârşirea infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 C. pen.

În actul de sesizare a instanţei se susţine, în ce priveşte fapta de complicitate la furt deosebit de grav că inculpatul C.I., în mod repetat a primit şi valorificat, în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale bunuri provenite din săvârşirea de către alţi inculpaţi a unor sustrageri din şiruri arheologice. Pornind de la definiţia dată de C. pen. complicelui, instanţa de apel a reţinut că în cauză nu există nicio probă şi mai mult, nu este descrisă nici o faptă concretă, care să susţină afirmaţia că inculpatul C.I. ar fi înlesnit sau ajutat în orice mod la căutarea, descoperirea şi însuşirea bunurilor sustrase de ceilalţi coinculpaţi. De asemenea, nu există probe din care să rezulte că anterior sau concomitent săvârşirii faptei de furt acesta ar fi promis că va tăinui bunurile sustrase.

Activitatea inculpatului C.I. de a intermedia valorificarea unora dintre bunurile sustrase s-a desfăşurat, potrivit susţinerilor acuzării, în cursul anului 2002, 2003, mult după ce infracţiunile de furt au fost consumate. Or, nici instanţa în considerentele hotărârii nu arată în mod concret care sunt probele din care rezultă o înţelegere anterioară ori concomitentă a autorilor furtului cu inculpatul C.I.

În aceste condiţii, a apreciat că fapta inculpatului C.I. de a înlesni valorificarea bunurilor sustrase întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tăinuire cu consecinţa pierderii bunului pentru patrimoniul cultural prev. de art. 221 alin. (1) rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sens în care a schimbat încadrarea juridică pentru această infracţiune în infracţiunea prev. de art. 221 alin. (1) rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru această faptă a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de conduita inculpatului, dar şi de timpul scurs de la comiterea faptei, în care inculpatul nu a mai săvârşit alte fapte penale şi a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare în cuantum de 5 ani.

Din oficiu instanţa de apel a reţinut, în baza probatoriului administrat că, în mod greşit instanţa de fond a arătat că forma participaţiei inculpaţilor N.A. şi N.I.F. la săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave este aceea a coautoratului. Pentru a fi coautor participantul trebuie, potrivit dispoziţiilor art. 24 C. pen., să săvârşească în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, or în speţă inculpatul N.A. era în Belgia la momentul găsirii brăţărilor şi însuşirii lor de către inculpatul N.I. şi H.C.S., iar inculpatul N.I.F. se afla la Deva şi a venit abia după trei ore după inculpaţi pentru a-i transporta la Deva.

Prin urmare, ajutorul moral şi material dat de inculpatul N.A. (prin procurarea şi punerea la dispoziţie a aparatului de detecţie) şi ajutorul ulterior în valorificare brăţărilor, precum şi ajutorul dat de inculpatul N.I.F. care a asigurat transportul inculpaţilor şi a bunurilor furate - toate aceste activităţi fiind înfăptuite în baza unei înţelegeri prealabile - îmbracă forma complicităţii la săvârşirea infracţiunii de furt calificat de bunuri de patrimoniu cu consecinţe deosebit de grave - sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din coautorat în complicitate. Având în vedere criteriile generale de individualizare a sancţiunii penale, a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor.

În legătură cu săvârşirea infracţiunilor de efectuare de către persoane neautorizate de detecţii şi săpături ilegale în situri arheologice, prev. de art. 25 rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 raportat la criticile formulate de inculpaţi şi Parchet a reţinut următoarele:

Deşi inculpaţii au susţinut că nu există probe din care să rezulte că au efectuat detecţii neautorizate, din declaraţiile martorilor R.F., R.R. şi R.S. rezultă fără dubiu că inculpaţii au folosit la efectuarea detecţiilor pe culmea Căprărata detectoare de metale astfel că această apărare este neîntemeiată. Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut că au avut astfel de detectoare, însă nu le-au folosit şi cu procesele-verbale de ridicare a acestora ca urmare a percheziţiilor efectuate, precum şi cu declaraţiile martorilor P.A., M.M.

În ceea ce priveşte reţinerea în sarcina inculpatului C.I. a infracţiunii de instigare la infracţiunea prev. de art. 25 rap. la art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 a constatat că este netemeinică.

Din nicio probă a dosarului nu rezultă că inculpatul C.I. ar fi instigat pe inculpaţii N.M., Z.M. şi M.D. să efectueze detecţii ori săpături ilegale în situri arheologice. De altfel, în cuprinsul rechizitoriului nu sunt nici măcar descrise actele materiale care ar intra în conţinutul infracţiunii continuate de instigare reţinute în sarcina inculpatului C.I. Sub acest aspect dispunând achitarea inculpatului C.I. Faţă de soluţia dispusă a apreciat că analiza corectei sau eronatei reţineri a incidenţei dispoziţiilor art. 13 C. pen. cu privire la această infracţiune este inutilă.

De asemenea, a reţinut că fapta de a folosi detectoare de metale, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a fost iniţial prevăzută ca şi contravenţie prin dispoziţiile art. 24 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 43/2000. Ulterior, prin Legea nr. 182/2000 a fost incriminată ca infracţiune, prin art. 73 alin. (1), fapta de efectuare de către persoane fizice sau juridice neautorizate de detecţii sau săpături în situri arheologice.

în cauză s-a stabilit, prin probele administrate că detecţiile neautorizate au fost realizate de către inculpaţi în zona culmii Căprăreaţa din Munţii Orăştiei. Astfel, din procesul-verbal de conducere în teren rezultă că martorul cu identitate protejată I.G. (R.F.F.) s-a deplasat împreună cu organele de urmărire penală pentru a indica locul unde au fost găsite brăţările de către inculpaţii N.M., Z.M. şi M.D., pe valea pârâului Godeanu, 23 km, apoi încă 2 km, de la revărsarea pârâului Tâmpu în pârâul Godeanu până la un bazin colector de apă, indicând dealul din faţa acestui bazin ca fiind locul unde s-au efectuat săpăturile şi au fost descoperite bunurile de patrimoniu, deal denumit de localnici culmea Căprăreaţa.

De asemenea, martorii R.R. şi R.S., în 12 octombrie 2001, au indicat organelor de cercetare penală locul în care au fost găsite cele 10 brăţări traseul indicat de aceştia este pârâul Grădişte apoi Valea Godeanului după intersecţia cu afluentul acesteia Tâmpu până la cabana părăsită a U.F.E.T.-ului. În stânga pârâului este indicată o culme, denumită de localnici Căprăreaţa, ca fiind locul unde au fost găsite bunurile. Culmea Căprăreaţa se află la aproximativ 3 km, în lateral, de cetatea Sarmisegetusa.

Urmărind acest traseu pe harta depusă în faza de urmărire penală şi coroborând situarea faptică cu actele normative care delimitează ariile protejate rezultă fără dubiu că zona Căprăreaţa este inclusă în situl arheologic.

În ceea ce priveşte încadrarea acestei zone în categoria siturilor arheologice a constatat că sunt relevante următoarele acte normative: Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 661 din 23 aprilie 1955 în cuprinsul acesteia sunt identificate ca monumente de cultură, monumente arheologice, de arhitectură, de artă plastică şi istorice, între altele şi cele din Regiunea Hunedoara - poziţia 66-73; Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1619/1957; Hotărârea nr. 13/1997 a Consiliului Judeţean Hunedoara Anexa nr. 3 art. 6 lit. a) şi b) - în cuprinsul acestei hotărâri la Anexa nr. 3 sunt descrise ariile protejate cu indicarea concretă a acestora. Astfel zona protejată se întinde pe aria Orăştioara de Sus, Vârfu Patru, Ohaba Ponor, Cioclovina, Boşorod, zona vârfului Căprăreaţa, aflată în apropierea cetăţii Sarmisegetusa este fără dubiu cuprinsă în centrul ariei protejate şi Lista monumentelor istorice aprobată şi comunicată de către Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice din 20 noiembrie 1991.

Întrucât doar fapta săvârşită de inculpaţii N.M., Z.M. şi M.D. intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 182/2000 a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a pronunţat o soluţie de condamnare doar pentru aceşti inculpaţi, fapta inculpaţilor H.C.S., N.I. şi N.I.F. constituind, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 43/2000, contravenţie.

Contrar susţinerilor inculpaţilor, a reţinut că din concluziile expertizei tehnice extrajudiciare efectuată în cauză în apel nu rezultă că culmea Căprăreaţa nu ar face parte dintr-o arie protejată. Expertul nu a identificat topografic culmea Căprăreaţa neindicând datele de carte funciară ale acesteia respectiv numărul topografic, numărul de carte funciară şi titularul dreptului de proprietate - aşa cum a procedat în cazul identificării topografice a sitului arheologic Sarmisegetusa, ci s-a limitat să indice delimitarea prin bornele silvice a acestei zone. De asemenea, expertul nu a răspuns obiectivului formulat de către inculpaţi în sensul dacă situl arheologic includea în anul 2000 culmea Căprăreaţa. Răspunsul la acest obiectiv se putea realiza prin raportarea amplasamentului culmii Căprăreaţa la datele topografice existente, or, tocmai această operaţiune nu a fost efectuată. Răspunsurile furnizate de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Consiliul Local Orăştioara de Sus potrivit cărora culmea Căprăreaţa nu face parte din arealul administrat de Consiliul Judeţean Hunedoara, respectiv din arealul administrat de Primăria Orăştioara de Sus şi nu cunosc dacă situl arheologic Sarmisegetusa include şi zona denumită culmea Căprăreaţa nu sunt de natură să facă dovada faptului că această zonă nu se află în cadrul arealului protejat. Această probă, depusă de inculpaţi, nu oferă date care să conducă la o altă concluzie decât cea rezultată din analiza probelor administrate până la momentul efectuării ei în cauză.

A mai relevat că a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei cererea de efectuare a unei expertize topografice pentru identificarea culmii Căprăreaţa pornind de la faptul că, în raport de documentele existente în cauză - aşa cum au fost expuse, administrarea acestei probe nu era necesară. Din cuprinsul hărţii rezultă cu evidenţă faptul că zona culmea Căprăreaţa se află situată în mijlocul ariei protejate astfel cum este ea delimitată încă din 1997 prin Hotărârea nr. 13/1997 a Consiliului Judeţean Hunedoara Anexa 3 art. 6 lit. a) şi b).

A apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului N.I. de sub învinuirea săvârşirii acestei infracţiuni în condiţiile în care probele administrate în cauză nu au susţinut dincolo de orice dubiu această acuzaţie. Procesul-verbal din care ar rezulta pretinsa săvârşire a faptei de către inculpat nu se coroborează cu nici o altă probă astfel că prin sine însuşi nu poate face dovada săvârşirii unei infracţiuni.

Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea sus-menţionată (între 6 luni şi 5 ani închisoare) şi data comiterii faptei (luna iulie a anului 2002) a reţinut că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Cu privire la criticile inculpaţilor vizând latura civilă a reţinut că în cauză s-a constituit parte civilă Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional solicitând, potrivit precizărilor făcute, daune reprezentând valoarea de răscumpărarea a bunurilor sustrase şi recuperate şi contravaloarea brăţărilor nerecuperate.

Pe parcursul derulării cercetărilor penale în prezenta cauză şi în alte cauze având acelaşi obiect autorităţile române au recuperat un număr de 13 brăţări, cărora organele de cercetare penale le-au atribuit numere de la 1 la 13, care au fost supuse expertizării (brăţara 6 - raportul de expertiză întocmit la 29 octombrie 2008; brăţările 10-11 - raportul de expertiză întocmit la 09 martie 2009; brăţările 12 - prin raportul de expertiză întocmit la 12-15 noiembrie 2008 şi brăţara 13 - prin raportul de expertiză întocmit la 14-18 martie 2011).

În toate aceste lucrări se concluzionează că obiectele supuse expertizării sunt autentice. Totodată, în cursul anului 2011 s-a efectuat de către un colectiv format din dr. E.O.T., dr. B.C., A.V., M.R., U.R. şi C.P. asupra unor microprobe provenite de la cele 13 brăţări dacice pentru a se identifica sursele aurului din care acestea au fost fabricate. Tehnologia de investigare a presupus măsurători micro-PIXE (acceleratorul AGLAE Paris) şi micro-SR-XRF (sincrotronul BESSY Berlin).

În urma acestor verificări a fost întocmit raportul de expertiză depus la dosar apel, care a concluzionat că brăţările au fost produse din aur nativ provenit de pe teritoriul Transilvaniei.

Faţă de argumentele arătate, instanţa de prim control judiciar a reţinut că apărările inculpaţilor în sensul că nu există o probă ştiinţifică în sensul că brăţările recuperate sunt autentice şi nu contrafaceri nu poate fi primită. De asemenea, nu a primit nici susţinerea acestora în sensul că expertiza efectuată în cauză nu a fost făcută de experţi independenţi în condiţiile în care determinările au fost efectuate în laboratoare de specialitate din străinătate - Paris şi Berlin, iar în componenţa comisiei au fost şi cercetători străini.

Reprezentantul Parchetului a susţinut că dintre cele 15 brăţări care au constituit obiectul infracţiunilor de furt cercetate în prezenta cauză au fost recuperate un număr de 5 brăţări, respectiv brăţările 6, 10, 11, 12 şi 13 (dintre cele 13 care au făcut obiectul recuperărilor şi care privesc şi alte dosare penale aflate în diferite faze procesuale).

Analizând criticile Parchetului şi precizările făcute prin nota de la dosar apel referitoare la filiera de valorificare a brăţărilor, filieră care ar dovedi că aceste brăţări recuperate sunt cele de sustragerea cărora sunt acuzaţi inculpaţii, a reţinut următoarele:

În faţa instanţei de apel s-a încuviinţat audierea prin comisie rogatorie a martorului D.D., care a declarat că nu cunoaşte pe niciunul dintre inculpaţii din prezenta cauză. Întrebat expres în privinţa inculpatului Z.M. - prezent la momentul audierii - martorul a declarat că acesta îi este complet necunoscut şi nu l-a văzut niciodată.

Faţă de aceste declaraţii, a reţinut că nu s-a făcut dovada în niciun fel că brăţările nr. 10 şi 11 ar fi fost dintre cele descoperite şi aflate în posesia inculpatului Z.M.

Nici probele indicate de acuzare ca fiind relevante în dovedirea tezei probatorii nu sunt edificatoare. Astfel, deşi se susţine că filiera afirmată este dovedită cu transcrierea convorbirilor telefonice dintre I.V. şi Z.M., din conţinutul acestora nu rezultă elemente care să confirme susţinerile acuzării. De asemenea, din declaraţiile luate lui I.V. depuse la dosar nu rezultă date relevante cauzei.

În ceea ce priveşte brăţara nr. 12 (de 887 g., ce ar face parte din tezaurul de 10 artefacte) care a fost recuperată de la colecţionarul american H., care a cumpărat-o de la dealerul german B., şi despre care acuzarea susţine că aceasta a fost lăsată în consignaţie lui D.D. fără să indice de către care dintre inculpaţii din prezenta cauză, a constatat că din declaraţia depusă de organul de urmărire penală luată numitului W.J.H. rezultă că acesta nu îl cunoaşte şi nu a auzit vreodată de D.D. Nici în declaraţia acestuia din urmă din data de 01 aprilie 2010 nu rezultă că brăţările despre care face vorbire sunt cele care ar fi fost descoperite de către inculpaţi.

Referitor la brăţara nr. 13 (de 934 g. şi care ar face parte din tezaurul de 5 artefacte) despre care acuzarea a susţinut că a fost recuperată de la colecţionarul M., care a cumpărat-o la expoziţia N. din Munchen, în anul 2006 de la martorul P.Z., prieten cu intermediarii sârbi G.A., D.D. şi cu inculpaţii, a reţinut că din declaraţia martorului P.Z. depusă la dosar rezultă că acesta nu cunoaşte numele persoanei care i-a oferit spre vânzare brăţări dacice. De asemenea, din conţinutul declaraţiei nu rezultă că acesta ar cunoaşte pe vreunul dintre inculpaţii din prezenta cauză.

În aceste condiţii, a apreciat că nu există probe care să justifice susţinerea că brăţările nr. 10, 11, 12 şi 13 sunt dintre cele ce fac obiectul prezentei cauze.

Raportat la aceste elemente, instanţa de apel a constatat că nu pot fi avute în vedere la stabilirea prejudiciului cauzat sumele pe care statul român le-a plătit cu titlu de răscumpărare persoanelor de la care au fost recuperate brăţările nr. 10, 11, 12 şi 13.

La stabilirea valorii brăţărilor sustrase, instanţa de apel a avut în vedere evaluarea făcută brăţărilor de către experţi. În condiţiile în care nu s-a făcut o dovadă certă a gramajului fiecărei brăţări sustrase, existând doar declaraţiile martorilor care au relevat că acestea erau în jur de un kg, instanţa a reţinut, în favoarea inculpaţilor, cărora le profită orice dubiu, gramajul celei mai mici brăţări evaluate şi, în consecinţă, valoarea acestei ca punct de plecare pentru determinarea prejudiciului.

Astfel, brăţara având gramajul de 822,03 g. a fost evaluată la suma de 111.576 euro prin raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond.

În consecinţă, în ce priveşte primul tezaur, de 10 artefacte, a considerat că prejudiciul ce se impune a fi reparat de inculpaţii H.C.S., N.I., N.I.F. şi N.A.M. este de 1.115.760 euro.

În privinţa celui de-al doilea tezaur, de 5 artefacte, reţinând că o brăţară a fost recuperată fără plata vreunei despăgubiri (brăţara nr. 6), a arătat că inculpaţii M.D., Z.M., N.M.N. şi C.I. urmează a fi obligaţi doar la plata contravalorii a 4 brăţări (111.576 x 4 = 446.304 euro).

Totodată, inculpatul C.I. a fost obligat în solidar la plata de despăgubiri numai în măsura în care, în calitate de tăinuitor, a contribuit la valorificare brăţărilor. În consecinţă obligaţia sa de plată a fost limitată la suma de 223.152 euro.

A apreciat că susţinerea apelantului Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional în sensul că inculpaţii ar trebui obligaţi la plata de despăgubiri prin luarea în calcul a tuturor brăţărilor recuperate indiferent dacă fac sau nu obiectul prezentului dosar este în mod vădit neîntemeiată. De asemenea, nici solicitarea acestuia de a se porni la evaluarea prejudiciului de la cea mai mare sumă stabilită ca valoare a unei brăţări nu poate fi primită fiind lipsită de fundament.

A reţinut ca fiind întemeiate criticile Ministerului Culturii şi ale Parchetului numai sub aspectul omisiunii instanţei de a-i obliga pe inculpaţi, în principal, la restituirea bunurilor sustrase, sub acest aspect admiţând apelurile.

A constatat ca neîntemeiate criticile apelanţilor inculpaţi referitoare la faptul că Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional nu ar avea calitate procesuală în privinţa laturii civile a cauzei şi că aceasta ar fi revenit Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. A reţinut în acest sens că, în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 182/2000 din momentul descoperirii bunurile arheologice intră în administrarea instituţiei care finanţează şi coordonează cercetările, ori aceste instituţii sunt în subordinea Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional. În plus, Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional are, potrivit dispoziţiilor art. 6 pct. 11 din H.G. nr. 90/2010, competenţa de a acţiona pentru recuperarea bunurilor din patrimoniul cultural naţional sustrase sau exportate ilicit. În consecinţă, în virtutea dreptului de administrare asupra bunurilor aflate în patrimoniul naţional, proprietate publică, Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional are calitatea de a exercita acţiunea civilă în cauză.

Referitor la critica Ministerului Public privind greşita achitare a inculpatului C.I., având ca temei dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunile de şantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. săvârşite împotriva părţilor vătămate M.F.C. şi D.D., precum şi a inculpatului M.D., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., săvârşită împotriva părţii vătămate D.D. a apreciat că este întemeiată.

A reţinut că din probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală şi de judecată, rezultă faptul că în cursul lunilor martie-aprilie 2004 partea vătămată D.D. a fost constrânsă, prin ameninţare, de inculpaţii C.I. şi M.D. în scopul de a le remite suma de 10.000 dolari S.U.A.

A reţinut instanţa de apel, în baza propriei analize că, în cursul anului 2000, partea vătămată D.D., om de afaceri cu cetăţenie româno-americană, a cumpărat SC M. SA Deva. Cumpărarea societăţii a determinat numeroase litigii pe rolul instanţelor de judecată, litigii pentru rezolvarea cărora a apelat, printr-un intermediar, la inculpatul C.I. Inculpatul s-a oferit să o ajute pe partea vătămată prin prezentarea ei unui consilier prezidenţial, în concret domnului D.I. Întâlnirile cu consilierul prezidenţial s-au derulat în cursul lunii mai 2003, în două rânduri, în Palatul Cotroceni, la discuţii asistând inculpatul C.I., partea vătămată şi soţia acesteia.

Văzând că după o perioadă de timp nu s-au rezolvat litigiile sale, partea vătămată D.D. a întrerupt legătura cu inculpatul C.I.

La începutul lunii aprilie 2004, inculpaţii C.I. şi M.D. s-au prezentat la biroul părţii vătămate facându-i cunoscut acesteia că pentru serviciile de care a beneficiat datorează suma de 10.000 dolari S.U.A. Deşi, iniţial, partea vătămată a refuzat plata sumei motivat de faptul că nu existase nicio convenţie legată de plata unei contraprestaţii pentru ajutorul acordat, după atitudinea ameninţătoare a inculpaţilor şi-a retractat refuzul spunând însă că nu poate plăti, dintr-o dată, o sumă atât de mare.

La data de 30 aprilie 2004, în timp ce partea vătămată D.D. se afla în autoturism însoţită de soţia sa şi de contabila societăţii, D.S., a apărut în faţa maşinii un tânăr care i-a dat un bilet în care era menţionat un nume şi un număr de cont în care partea vătămată urma să depună banii („M.D. 2511.2-1151 7.2/dolari S.U.A.”). Partea vătămată a vrut să arunce pe geam biletul primit, dar a fost oprită de soţia sa care a introdus biletul în poşetă.

La data de 06 mai 2004, în biroul părţii vătămate s-a prezentat un alt tânăr care i-a spus că este „mesagerul” inculpatului C.I. şi vine pentru plata sumei de 10.000 dolari S.U.A. Respectiva persoană i-a spus părţii vătămate că inculpatul C.I. doreşte să ştie dacă partea vătămată va efectua sau nu plata. La solicitarea părţii vătămate de a accepta plata în rate, persoana ce se recomandase ca venind din partea inculpatului a refuzat, afirmând pe un ton ameninţător că „poate inculpatului C.I. nu îi vor mai trebui banii”. Aceeaşi persoană i-a spus părţii vătămate că trebuie să ofere un răspuns ferm privind plata banilor pentru ca inculpatul C.I. „să ştie ce să facă”.

Starea de fapt mai sus expusă este susţinută de probele administrate în faza de urmărire penală.

Astfel, la data de 05 mai 2004 partea vătămată a încunoştinţat organele de poliţie despre presiunile la care este supusă de cei doi inculpaţi pentru remiterea sumei de bani. Afirmaţiile părţii vătămate au fost consemnate în cuprinsul unui proces-verbal. Pe baza afirmaţiilor părţii vătămate s-au efectuat verificări la Serviciul de Protecţie şi Pază şi s-a constatat că la datele de 07 mai 2003 şi respectiv 14 mai 2003, inculpatul C.I. a intrat în interiorul Palatului Cotroceni, însoţit de partea vătămată şi soţia acesteia; inculpatul a mai intrat singur sau însoţit de alte persoane şi cu alte ocazii.

Afirmaţiile părţii vătămate referitoare la constrângerea sa de către cei doi inculpaţi pentru a le remite suma de 10.000 dolari S.U.A. sunt susţinute de depoziţiile soţiei sale, martora D.C., şi de depoziţiile martorei D.S. Aceşti doi martori au perceput personal momentul în care, în timp ce conducea autoturismul, în trafic, inculpatului i-a fost înmânat un bilet de către o persoană necunoscută, bilet pe care era menţionat numele inculpatului M.D. şi un număr de cont. Biletul respectiv, păstrat aşa cum am arătat de soţia părţii vătămate, este ataşat la dosar în fotocopie la dosar urmărire penală.

De asemenea, partea vătămată D.D. a recunoscut din fotografii, conform procesului-verbal pe inculpaţii C.I. şi M.D. ca fiind persoanele ce au constrâns-o prin ameninţare să remită nejustificat suma de 10.000 dolari S.U.A.

Pentru toate aceste considerente a apreciat că faptele inculpaţilor C.I. şi M.D. din luna aprilie 2004 de a constrânge partea vătămată D.D. prin folosirea ameninţării să remită în mod nejustificat suma de 10.000 dolari S.U.A. în scopul obţinerii în mod injust a unui folos material, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.

Având în vedere faptul că, de la data săvârşirii infracţiunilor (aprilie 2004) şi până la data pronunţării deciziei instanţei de apel (18 decembrie 2013) s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale (7 ani şi 6 luni), termen calculat prin raportare la dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. şi luând în considerare Decizia nr. 1092 din data de 18 decembrie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. şi a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor C.I. şi M.D. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna părţii vătămate D.D.

Referitor la plângerea părţii vătămate M.F.C. şi declaraţiile părţii vătămate M.F.C. prin care reclama faptul că a fost constrânsă prin ameninţare de inculpatul C.I. în luna martie 2005 să-i remită suma de 5.000 euro, este susţinută de declaraţiile martorului B.F.

În acest sens a reţinut că în luna martie 2005 martorul B.F. a fost luat din faţa imobilului în care locuia de partea vătămată M.F.C. şi, cu autoturismul condus de acesta din urmă, s-au deplasat la o spălătorie auto. După spălarea autoturismului, în momentul în care erau pregătiţi să plece din incinta spălătoriei, a venit inculpatul C.I. care i-a spus părţii vătămate că îi este datoare cu suma de 5.000 euro pentru faptul că depusese mărturie împotriva sa la un proces ce îl avusese anterior pe rolul Judecătoriei Făgăraş.

Referitor la proces a reţinut faptul că partea vătămată M.F.C. a fost audiată în calitate de martor într-un proces aflat pe rolul Judecătoriei Făgăraş, proces în care era inculpat şi C.I. La termenul de judecată la care partea vătămată trebuia să fie audiată în calitate de martor, urmare a ameninţărilor venite din partea inculpatului C.I., ameninţări cu bătaia şi cu vătămarea corporală gravă, adresate în chiar sala de judecată şi înainte de intrarea completului, M.F.C. şi-a schimbat declaraţia dată în faza de urmărire penală în cauza în care era implicat C.I., arătând că nu mai ştie cine a provocat incidentul pentru generarea căruia fusese trimis în judecată inculpatul.

După plecarea de la proces, partea vătămată a fost depăşită în trafic de maşina în care se afla şi inculpatul C.I. În timpul depăşirii, inculpatul C.I. a atenţionat partea vătămată asupra urmărilor negative pe care le-ar fi avut refuzul său de a depune mincinos.

Ulterior acestui moment, în cursul lunii martie 2005 (aşa cum susţine martorul B.F.) sau mai 2005 (aşa cum susţine partea vătămată), în timp ce se afla la o spălătorie auto, partea vătămată a fost apostrofată de inculpatul C.I. în legătură cu declaraţia dată în faza de urmărire penală (în procesul la care mai sus am făcut referire) şi i-a solicitat plata unei amenzi în sumă de 5.000 euro pentru acea declaraţie. Partea vătămată speriată de atitudinea anterioară a inculpatului a acceptat verbal plata sumei.

Prin urmare, fapta inculpatului C.I. din luna martie 2005 de a constrânge partea vătămată M.F.C. prin folosirea ameninţării să-i remită, în mod nejustificat, suma de 5.000 euro în scopul obţinerii în mod injust a unui folos material, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.

Având în vedere faptul că de la data săvârşirii infracţiunii (martie 2005) şi până la data pronunţării deciziei instanţei de apel (18 decembrie 2013) s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale (7 ani şi 6 luni), termen calculat prin raportare la dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi 124 C. pen. şi luând în considerare Decizia nr. 1092 din data de 18 decembrie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. şi a încetat procesul penal împotriva inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna părţii vătămate M.F.C.

Instanţa de apel a mai reţinut că soluţiile primei instanţe, de achitare a inculpaţilor C.I. şi M.D. pentru săvârşirea celor două infracţiuni de şantaj în dauna părţilor vătămate D.D. şi respectiv M.F.C., cu motivarea că faptele nu ar fi fost săvârşite de aceştia ori că nu ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii, sunt neîntemeiate, prin urmare a admis apelul Ministerului Public sub acest aspect şi, constatând existenţa faptelor şi săvârşirea lor cu vinovăţie de inculpaţi, a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenim prescripţiei speciale a răspunderii penale.

A mai reţinut că aprecierile primei instanţe cum că probele administrate în cauză nu confirmă, dincolo de orice dubiu, existenţa infracţiunii de şantaj sunt eronate. Prima instanţă, în formarea convingerii sale, s-a bazat exclusiv pe afirmaţiile părţii vătămate D.D. din faza de judecată. În faţa instanţei a susţinut partea vătămată că, de fapt, nu ar fi înţeles să formuleze plângere penală împotriva inculpatului C.I. De asemenea, prima instanţă a apreciat că din depoziţia martorului B.F. nu se poate desprinde existenţa constrângerii. Aceste considerente sunt greşite.

Din analiza atât a conţinutului plângerii penale, cât şi a declaraţiilor părţii vătămate D.D. din faza de urmărire penală, care se coroborează cu declaraţiile martorilor oculari D.C. şi D.S. şi sunt susţinute inclusiv de fotocopia biletului depus la dosar, se desprinde cu evidenţă existenţa infracţiunilor de şantaj. împrejurarea că partea vătămată, în faza de judecată, a revenit asupra declaraţiilor sale este irelevantă sub aspectul stabilirii vinovăţiei inculpaţilor. De asemenea, susţinerea părţii vătămate cum că nu ar fi intenţionat să formuleze vreo plângere penală împotriva inculpaţilor este lipsită de relevanţă de vreme ce infracţiunea de şantaj nu se urmăreşte la plângerea penală prealabilă a persoanei vătămate, ci din oficiu.

Retractarea părţii vătămate din faţa instanţei de judecată este lipsită de relevanţă juridică. Pronunţarea unei sentinţe (de achitare sau de condamnare) nu se poate face exclusiv pe baza probelor administrate în faţa instanţei de judecată cu înlăturarea totală şi nejustificată a probelor administrate în faza de urmărire penală, cu motivarea că doar probele administrate în faţa instanţei au valoare în cauză.

Analiza dispoziţiilor legale incidente în materia probaţiunii evidenţiază faptul că: probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti; probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti şi că scopul probelor, astfel cum este evidenţiat de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., este identică pentru ambele faze ale procesului penal - respectiv aflarea adevărului.

A apreciat că înlăturarea ca valoare probatorie a probelor administrate în faza de urmărire penală - în concret a declaraţiilor părţii vătămate ce în cauza de faţă chiar se coroborează cu declaraţiile martorilor şi cu celelalte probe administrate în cauză - pe considerentul că în faza de cercetare judecătorească aceasta nu şi le-a mai menţinut, invocând anumite neînţelegeri, este cu totul neîntemeiată. Prin asemenea retractări, fără o justificare credibilă, plauzibilă, se divizează artificial procesul penal şi se încearcă minimalizarea necesităţii şi importanţei uimăririi penale, practica dovedind de cele mai multe ori că declaraţiile care sunt cele mai apropiate de adevăr sunt cele date în momentele iniţiale ale urmăririi penale, imediat după săvârşirea faptelor. Or, în prezenta cauză, partea vătămată D.D., în luna mai a anului 2005, imediat după săvârşirea faptelor a căror victimă a fost, a descris amănunţit modul de săvârşire a infracţiunilor.

Din analiza, declaraţiei celei de-a doua părţi vătămate, M.F.C., coroborată cu depoziţia martorului B.F., se desprinde cu evidenţă existenţa constrângerii prin ameninţare, constrângere la care a fost supusă pentru a remite inculpatului C.I. suma de 5.000 euro cu titlu de amendă pentru că, într-o altă cauză, ar fi depus mărturie împotriva sa. Nici un moment nu trebuie uitat faptul că partea vătămată, anterior, fusese ameninţată de inculpat într-o sală de judecată, fusese chiar lovită (conform susţinerilor acesteia) şi fusese determinată să declare mincinos în faţa instanţei. Pe aceste fond de temere, simpla solicitare de plată a „amenzii” a fost în măsură a alarma partea vătămată.

De asemenea, a apreciat ca fiind întemeiată şi critica Ministerului Public referitoare la netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului N.A.M., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de proxenetism prev. şi ped. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen.

Pentru a pronunţa achitarea inculpatului, a reţinut prima instanţă că acesta a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de proxenetism constând în aceea că, începând cu primăvara anului 2002, împreună cu soţia sa, a recrutat din România, mai multe persoane de sex feminin pe care le-a îndemnat, transportat şi plasat la diferite locaţii din Belgia pentru a practica prostituţia, obţinând foloase materiale semnificative prin perceperea unui procent asupra veniturilor obţinute de aceste persoane.

Fapta, aşa cum a fost reţinută în expozitivul rechizitoriului, susţine prima instanţă că nu s-a conturat cu certitudine sub aspectul elementelor constitutive; martorele audiate în faza de urmărire penală, şi care nu au putut fi reaudiate de către instanţă din motive obiective, nu au confirmat versiunea organelor judiciare, cu referire la declaraţia martorei B.C. care arată că a sosit singură în Belgia la nişte prieteni şi îşi căuta de lucru, fără a se prostitua.

Instanţa de apel a reţinut că pronunţarea unei sentinţe (de achitare sau condamnare) nu se poate face exclusiv pe baza probelor administrate în faţa instanţei de judecată cu înlăturarea totală a probelor administrate în faza de urmărire penală, ci pe baza unei analize coroborate a tuturor probelor, indiferent că au fost administrate în faza de urmărire penală sau de judecată. Pe baza acestei analize se poate ajunge chiar la înlăturarea totală a probelor administrate în faza de judecată, în condiţiile în care acestea nu se coroborează cu alte probe.

Prima instanţă, analizând probele ce ar fi trebuit să conducă la stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, s-a mulţumit a constata că nu a fost posibilă audierea martorelor propuse de Ministerul Public cu consecinţa achitării inculpatului pentru infracţiunea de proxenetism. Or, în exercitarea rolului activ instanţa de apel a efectuat demersurile necesare în vederea audierii martorelor şi, după identificarea domiciliilor acestora, a procedat la citarea şi audierea lor.

Astfel, martorele R.I., M.E.C. şi D.A.M. susţin, audiate fiind în faţa instanţei de apel, că nu îşi mai aduc aminte detalii legate de deplasarea în Belgia împreună cu inculpatul şi că nu au fost constrânse de acesta să se prostitueze. Depoziţiile martorelor din faţa instanţei de apel le contrazic flagrant pe cele din faza de urmărire penală.

În faza de urmărire penală, martorele M.A., B.C.C., M.E.C. expun în aceeaşi manieră modalitatea în care au fost racolate de inculpat, în care au fost transportate în Belgia, locurile în care au fost cazate de inculpat. Au susţinut martorele M.A. şi B.C.C. că inculpatul era cel care le găsea diferite plasamente în baruri din diferite localităţi şi tot el era cel care colecta jumătate din sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei. Martora B.C.C. descrie şi împrejurările în care a fost surprinsă de organele de poliţie belgiene în locuinţa inculpatului şi împrejurările în care a fost expulzată în România. În fine, a încheiat martora expunerea sa prin a oferi detalii legate de modalitatea în care inculpatul a racolat-o pe martora M.A. (prin intermediul său) pentru practicarea prostituţiei în Belgia.

Susţinerile martorelor referitoare la săvârşirea infracţiunii de proxenetism de către inculpatul N.A.M. au fost confirmate şi de înscrisurile întocmite de către autorităţile judiciare belgiene (traduse în limba română şi existente la dosar instanţă fond), care l-au surprins pe inculpat în timp ce „supraveghea” activitatea de prostituţie desfăşurată în Belgia de către cele 5 persoane, anterior menţionate.

În aceste condiţii, simplele afirmaţii făcute de martore în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel cum că nu ar fi fost recrutate de inculpat, nu ar fi practicat prostituţia şi nu i-ar fi dat bani obţinute din practicarea a acestuia) nu au putut fi acestuia o parte din sumele de prostituţiei (la solicitarea expresă considerate ca reflectând adevărul. Imediat după momentul derulării faptelor, martorele au relatat organelor judiciare cu amănunte consistente modalitatea în care au fost recrutate de inculpat pentru practicarea prostituţiei, modalitatea în care acesta le facilita practicarea prostituţiei şi modalitatea în care erau împărţite sumele de bani rezultând din practicarea prostituţiei. Retractarea acestor depoziţii dup₍ă mai bine de 10 ani de la derularea evenimentelor, fără nicio explicaţie credibilă, nu poate fundamenta o soluţie de achitare al inculpatului. Dimpotrivă, şi cu aceasta s-a concluzionat analiza coroborată a declaraţiilor date de martorele menţionate în faza de urmărire penală, conduce la concluzia vinovăţiei inculpatului.

Modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor (prin racolarea martorelor, transportarea lor în Belgia, găsirea locaţiilor propice practicării prostituţiei), împrejurările comiterii lor (pe fondul dificultăţilor financiare cu care se confruntau în România martorele), scopul urmărit (obţinerea de mijloace materiale necesare traiului din practicarea de către martore a prostituţiei), urmările produse, persoana inculpatului (constant nesincer, fără antecedente penale), timpul foarte îndelungat scurs de la data săvârşirii faptelor, au justificat aprecierea instanţei de apel că scopul preventiv şi funcţia educativă a pedepsei pot fi atinse prin aplicarea unei pedepse de 3 anii şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

În ceea ce priveşte critica Ministerului Public cu privire la netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului V.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. şi pentru instigare la infracţiunea de şantaj prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) C. pen., a apreciat că nu este înjtemeiată.

Astfel, a constatat că în mod temeinic a reţinut prima instanţă că din probele administrate în faza de urmărire penală şi de judecată nu s-a putut ajunge la concluzia că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunile de care este acuzat.

În susţinerea cererii sale de condamnare a inculpatului, Ministerul Public a făcut referire la mijloacele de probă aflate în voi. V din dosarul de urmărire penală şi în principal la „harta relaţională a convorbirilor telefonice” din ziua în care a fost agresată partea vătămată O.I. În fapt, respectiva hartă relaţională a convorbirilor telefonice nu face altceva decât să demonstreze că în data de 19 noiembrie 2003 inculpaţii D.A.I. şi V.I. s-au apelat telefonic reciproc, primul pe cel de-al doilea de 3 ori, iar cel de-al doilea pe primul o singură dată. Cu excepţia acestor apeluri telefonice şi a faptului că inculpatul V.I. este fiul inculpatei V.I., absolut nicio probă nu confirmă faptul că inculpatul V.I. a instigat pe unul sau altul dintre inculpaţi să săvârşească infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal şi de şantaj.

Din analiza declaraţiilor existente la dosarul de urmărire penală, se poate constata că niciunul dintre martori şi dintre inculpaţi nu face referire la implicarea inculpatului V.I. în agresarea părţii vătămate O.I. Chiar şi partea vătămată O.I. afirmă în cuprinsul declaraţiei sale de după incident că niciodată nu a discutat cu inculpatul despre afacerile mamei acestuia şi că niciodată nu l-a întâlnit.

A apreciat ca fiind neîntemeiată şi critica Ministerului Public cu privire la greşita achitare a inculpatului G.I.P., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 alin. (1) C. pen.

În fapt, în cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut în legătură cu această infracţiune că, în anul 2003, între persoana vătămată O.I., om de afaceri, şi V.I. a existat un litigiu privind obligaţia lui O.I. de a-i preda susnumitei suma de 1 miliard ROL.

Pentru a obţine restituirea mai rapidă a sumei, inculpaţii V.I. şi V.I. l-ar fi contactat pe inculpatul D.A.I. cerându-i acestuia organizarea unei acţiuni de recuperare la comandă, prin şantajarea părţii vătămate. Ca urmare, inculpatul D.A.I. l-a contactat pe inculpatul G.I.P., iar acesta a apelat la gruparea infracţională constituită în jurul inculpaţilor H.C.S. şi P.S.

După o pregătire prealabilă minuţioasă, aceştia au organizat echipajul de „intervenţie rapidă” şi au acţionat conform unui plan care pune în evidenţă un modus operandi profesionist.

După contactarea telefonică de către partea vătămată în dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2003, H.C.S. l-a anunţat pe G.I.P., iar acesta pe P.S. din Călan. Ultimul s-a urcat la bordul autoiturismului de teren marca M., autoturism în care i-a luat pe ceilalţi şi au plecat spre Alba Iulia. La staţia de carburanţi S. din Alba Iulia, P.S. şi G.I.P. au coborât, iar H.C.S. a plecat singur cu autoturismul la întâlnirea cu partea vătămată pentru a nu-i atrage atenţia.

Inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată în zona staţiei de carburanţi O. din Alba Iulia, a invitat-o în autoturism sub pretextul de a discuta nişte afaceri, s-au deplasat spre Sebeş, iar în dreptul staţiei de carburanţi S. i-a luat şi pe ceilalţi doi inculpaţi, aparent ocazional.

În continuare, cei trei inculpaţi l-au condus pe O.I., împotriva voinţei sale, pe un drum de câmp în zona Vinţu de Jos, unde i-au aplicat multiple lovituri şi l-au ameninţat cu un cuţit avertizându-l că în cazul în care nu va achita suma datorată inculpatei V.I., se vor întâlni din nou. După ce i-au fixat un termen în vederea plăţii şi l-au ameninţat cu noi represalii, l-au lăsat pe câmp şi au plecat.

Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale. La 25 noiembrie 2003, ora 11.51, partea vătămată a primit un mesaj de ameninţare pe telefonul mobil în legătură cu plata datoriilor.

Analizând starea de fapt expusă chiar de Ministerul Public (redată integral mai sus) nu s-a putut reţine în sarcina inculpatului G.I.P. că acesta s-ar fi asociat, ar fi iniţiat constituirea unei asocieri, ar fi aderat sau sprijinit sub orice formă (pentru a acoperi toate modalităţile alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni) o asociaţie în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni.

Ceea ce i se reproşează inculpatului G.I.P. prin actul de sesizare a instanţei este că a aderat la asocierea iniţiată de inculpatul H.C.S. cu scopul de a săvârşi infracţiuni.

Aderarea la o asociere constituită în vederea săvârşirii de infracţiuni constă, potrivit literaturii de specialitate, în intrarea efectivă a făptuitorului într-o astfel de asociere ca membru al acesteia. Existenţa infracţiunii, în această modalitate de săvârşire, este condiţionată de o asociere deja constituită, în care făptuitorul înţelege să intre ca membru. Aderarea poate fi expresă sau tacită. Dacă în cazul aderării exprese făptuitorul îşi manifestă voinţa explicită de a intra în asociere, în cazul aderării tacite, activitatea făptuitorului în cadrul asocierii are un rol esenţial, deoarece prin aceasta el îşi manifestă voinţa de a intra în asociere.

Trecând peste aceste considerente de natură teoretică a reţinut că acuzaţia din cuprinsul rechizitoriului, că pentru a obţine restituirea mai rapidă a sumei de bani pe care partea vătămată O.I. o datora, inculpaţii V.I. şi V.I. l-ar fi contactat pe inculpatul D.A.I. cerându-i acestuia organizarea unei acţiuni de recuperare la comandă prin şantajarea părţii vătămate, nu este probată. Ca urmare, inculpatul D.A.I. l-ar fi contactat pe inculpatul G.I.P., iar acesta a apelat la gruparea infracţională constituită în jurul inculpaţilor H.C.S. şi P.S.

Şi dacă s-ar accepta ipoteza că inculpatul G.I.P. a apelat la inculpatul H.C.S. după ce în prealabil a fost contactat de inculpatul D.A.I. şi că, ulterior, chiar a participat la acţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a părţii vătămate O.I. şi la şantajarea acesteia, nu se poate accepta ideea că din aceste acţiuni rezultă indubitabil că inculpatul G.I.P. a înţeles să adere la gruparea infracţională constituită în jurul inculpaţilor H.C.S. şi P.S. Nu se poate accepta această ideea atâta vreme cât nu rezultă din probele administrate la dosar că „în jurul inculpaţilor H.C.S. şi P.S.” s-ar fi constituit o grupare infracţională specializată pe infracţiuni săvârşite cu violenţă cum sunt şantajul sau lipsirea de libertate în mod ilegal. Nici un moment procurorul nu arată din cine era formată această grupare, cine era liderul ei, cum era ea structurată şi cine erau persoanele care au constituit-o. Simpla afirmaţie că în jurul inculpaţilor menţionaţi se constituise o grupare infracţională la care ulterior au aderat şi alţi inculpaţi nu este suficientă pentru a ajunge la concluzia vinovăţiei inculpatului.

A reţinut că este adevărat că inculpatul G.I.P. a participat la săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal, dar, din modul de derulare a evenimentelor, nimic, cu excepţia susţinerilor procurorului, nu confirmă faptul că inculpatul G.I.P. a intenţionat a adera la gruparea infracţională constituită în jurul inculpaţilor H.C.S. şi P.S.

De asemenea, a apreciat ca neîntemeiată şi critica Ministerului Public cu privire la greşita achitare a inculpatului D.A.I., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea de port ilegal de arme albe prev. şi ped. de art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Faţă de acuzaţia adusă inculpatului astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare a reţinut că la momentul efectuării percheziţiei la data de 31 mai 2005, la domiciliul inculpatului D.A.I., organele de poliţie i-au solicitat acestuia să indice locul în care se află autoturismul pe care îl deţine. Inculpatul le-a indicat organelor de poliţie locul în care se afla la acel moment autoturismul, respectiv în garajul asigurat cu uşă de acces şi închis cu lacătul, din apropierea blocului în care locuia.

După deschiderea uşii de acces în garaj şi percheziţionarea autoturismului, în portbagajul acestuia au fost găsite două bâte şi o sabie. Susţinerile procurorului că deţinerea acestor bâte în interiorul autoturismului coroborat cu afirmaţia inculpatului cum că purta acele bâte în autoturism şi în momentul în care se plimba cu maşina prin oraş pentru a se apăra de eventualii agresori, sunt suficiente probe pentru a aprecia că inculpatul a săvârşit infracţiunea prev. de art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, nu au fost primite de către instanţa de prim control judiciar.

Textul art. 1¹ alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei sancţiona portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice.

Din analiza textului de lege menţionat rezultă că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii supuse analizei nu este suficient ca o persoană să poarte în autoturismul cu care se plimbă prin oraş o sabie şi mai multe bâte, ci este necesar ca asemenea obiecte „fabricate anume pentru tăiere, împungere sau lovire” (în exprimarea legiuitorului) să fie purtate în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.

Or, nici instanţa de apel nu a văzut şi nici procurorul nu a arătat în concret care sunt acele locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică. A susţine că străzile oraşului, în ansamblul lor, se încadrează de plano, fără nicio excepţie, în această categorie ar însemna o interpretare excesivă voinţei legiuitorului. Este greu de acceptat ideea că deplasarea inculpatului cu autoturismul pe străzile oraşului, la nişte date neprecizate şi necunoscute, având depozitate în portbagaj cele trei obiecte, poate intra sub incidenţa textului de lege mai sus menţionat.

Neîntemeiată este şi critica Ministerului Public referitoare la greşita neaplicare faţă de inculpaţii C.I., H.C.S., N.I., N.A.M., N.F.I., N.M.N., Z.M. şi M.D. a măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi, măsură prev. de art. 116 C. pen., respectiv pe raza comunelor Orăştioara de Sus şi Baniţa din judeţul Hunedoara, unde au săvârşit faptele.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic a scopului aplicării măsurilor educative astfel cum este reglementat de art. 111 C. pen. raportat şi la dreptul la liberă circulaţie a fiecărui individ, reglementat de Legea fundamentală şi condiţiile stabilite de norma penală pentru instituirea acestor măsuri, instanţa de prim control judiciar a apreciat că luarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în localităţile Orăştioara de Sus şi Baniţa din judeţul Hunedoara, nu se impune.

Pentru a ajunge la această concluzie am pornit în analiza noastră de la constatarea faptului că inculpaţii sunt acuzaţi în prezenta cauză de săvârşirea unor infracţiuni pe raza teritorială a localităţilor amintite în cursul anilor 2000-2002, deci acum mai bine de 11 ani. Nici până la acel moment şi nici după acel moment nu există probe că inculpaţii ar fi săvârşit alte infracţiuni pe raza celor două localităţi.

Având în vedere că inculpaţii au fost acuzaţi în prezenta cauză că au săvârşit în cursul anilor menţionaţi (2000-2002), pe raza celor două localităţi, 4 fapte: în datele de 06 mai 2000, 20 - 31 mai 2001, 03 iunie 2002 şi 04 iunie 2002, au comis faptele în diverse forme de participaţie dar, fiecare a participat doar la o singură faptă (cu excepţia inculpatului M.D.), în aceste condiţii a constatat că nu se poate aprecia că o unică activitate infracţională dă măsura stării de pericol social a prezenţei inculpaţilor în cele două localităţi.

În fine, luarea unei măsuri de siguranţă restrictivă de drepturi (cum este cea a cărei aplicare se solicită în prezenta cauză) trebuie să fie o excepţie şi nu o regulă. Este inadmisibilă ideea că săvârşirea unei infracţiuni într-o oarecare localitate poate atrage automat şi interzicerea aflării în acea localitate, în lipsa oricărui elemente ce să sugereze o stare de pericol social real al prezenţei inculpatului în respectiva comunitate. Dacă am accepta ideea contrară ar însemna să acceptăm faptul că se poate aduce atingere însăşi existenţei dreptului la liberă circulaţie în lipsa oricărei proporţionalităţi cu scopul urmărit şi în contra dispoziţiei constituţionale amintite.

Pentru aceste considerente a apreciat critica Ministerului Public ca fiind nefondată.

A apreciat că pedepsele aplicate inculpaţilor C.I., H.C.S., N.I., N.A.M., N.I.F., N.M.N., Z.M., M.D., G.I.P., D.A.I. şi V.I.S., sunt corect individualizate sub aspectul cuantumului şi ca neîntemeiate criticile Ministerului Public sub acest aspect.

Având în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepselor avute în vedere de instanţa de fond, după o analiză teoretică a rolului şi scopului sancţiunii penale, instanţa de apel în baza propriei interpretări a acestor criterii a apreciat ca fiind justificate pedepsele stabilite de prima instanţă (pedepse situate spre minimul special prevăzut de legiuitor pentru fiecare infracţiune săvârşită, dar, în acelaşi timp, într-un cuantum foarte ridicat datorită minimelor speciale foarte mari ale infracţiunilor de furt calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, în modalităţile săvârşite de inculpaţi) şi că nu se impune a fi majorate ci dimpotrivă, unele din ele, chiar diminuate.

În ceea ce priveşte apelurile inculpaţilor N.I. şi N.M.N. prin care au solicit fie încetarea procesului penal (ca urmare a existenţei unei cauze de nepedepsire prev. de art. 10 lit. j) C. proc. pen.) fie achitarea lor (ca urmare a inexistenţei faptelor) a apreciat că sunt întemeiate dar pentru alte considerente decât cele invocate.

A reţinut că cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt calificat şi pentru infracţiunea de efectuare de către persoanele fizice sau juridice neautorizate a unor detecţii sau săpături în siturile arheologice.

Prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului N.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi furt calificat şi achitarea acestuia, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru comiterea celei de-a treia.

În fapt, s-a reţinut în esenţă prin actul de trimitere în judecată că inculpatul N.I. a iniţiat împreună cu inculpaţii H.C.S., N.A.M. şi N.F.I. o asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni la regimul de ocrotire a unor bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional, că în data de 06 mai 2002 a efectuat detecţii şi săpături şi a sustras din situl arheologic Sarmizegetusa Regia 10 brăţări dacice din aur pe care ulterior le-a înstrăinat pricinuind pierderea acestora pentru patrimoniul cultural naţional şi că a efectuat în continuare detecţii şi săpături neautorizate în primăvara anului 2002.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.M.N. s-a reţinut că a aderat la asocierea infracţională mai sus menţionată şi că în perioada 20 - 31 mai 2001 a efectuat detecţii şi săpături şi a sustras din situl arheologic Sarmizegetusa Regia 5 brăţări dacice din aur pe care ulterior le-a înstrăinat pricinuind pierderea acestora pentru patrimoniul cultural naţional.

Prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului N.M.N. pentru cele trei infracţiuni reţinute în sarcina sa.

Solicitarea inculpaţilor cu privire la încetarea procesului penal ca urmare a existenţei unei cauze de nepedepsire prev. de art. 10 lit. j) C. proc. pen., nu a fost primită întrucât cauza invocată de inculpaţi(în fapt, cea de la art. 10 lit. i)¹şi nu de la art. 10 lit. j) C. proc. pen. - există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege - reprezintă un impediment de continuare a acţiunii penale rezultând din lipsa de obiect a acesteia. Dar cauzele de nepedepsire sau de impunitate sunt prevăzute de C. pen. în Partea Specială şi au drept urmare înlăturarea răspunderii penale în cazul anumitor infracţiunile exemplu, în cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă, legiuitorul reglementează în Partea Specială a C. pen., ca şi cauză de nepedepsire, retragerea în termenul prevăzut de lege a mărturiei mincinoase). Dispoziţii legale cu privire la înlăturarea răspunderii penale ca urmare a existenţei unei cauze de nepedepsire se regăsesc şi în diferite legi speciale cum ar fi de exemplu cea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

În prezenta cauză inculpaţii consideră că trebuie interpretat extensiv cazul de la lit. 10 lit. i)¹ C. proc. pen. şi trebuie încetat procesul penal întrucât „încălcarea gravă a dreptului la apărare, care constituie în acelaşi timp o încălcare a prevederilor art. 6 parag. 2 din Convenţia drepturilor omului, care se referă la prezumţia de nevinovăţie şi la un proces echitabil” reprezintă o cauză legală de încetare a procesului penal. Cauza invocată de inculpaţi nu poate fi considerată o cauză de nepedepsire prevăzută de lege. Încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil poate atrage eventual restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale (în condiţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.) sau desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe (toate acestea cu condiţia suplimentară să fie întrunite şi celelalte cerinţe prevăzute de lege) şi nu încetarea procesului penal sau achitarea inculpaţilor.

Instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiată şi solicitarea inculpaţilor de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.

Faţă de acuzaţiile aduse inculpaţilor în actul de sesizare şi cum au fost expuse în cele ce preced, raportat la conţinutul infracţiunii prev. de art. 323 C. pen. instanţa de apel a reţinut că în cauză cei doi inculpaţi au iniţiat asocierea şi s-au asociat (inculpatul N.I.), respectiv au aderat la asociere (inculpatul N.M.N.), în scopul săvârşirii de infracţiuni de furt având ca obiect bunuri din patrimoniul cultural naţional.

Asocierea iniţiată de inculpatul N.I. şi de inculpaţii N.I.F., N.A.M. şi H.C.S. a luat naştere la iniţiativa inculpaţilor şi a avut drept scop efectuarea de detecţii în şirurile arheologice, sustragerea bunurilor descoperite şi valorificarea lor ulterioară contra unor sume importante de bani. Pentru traducerea în practică a obiectivelor asociaţiei infracţionale, s-a achiziţionat logistică de inculpatul N.A.M. şi s-au organizat deplasări în teren de ceilalţi trei inculpaţi pentru identificarea persoanelor bune cunoscătoare ale zonei ce îi puteau ghida în şirurile arheologice. Deplasarea în situl arheologic pentru efectuarea detecţiilor şi a săpăturilor s-a efectuat cu autoturismul condus de inculpatul N.I.F., tot el fiind cel care a preluat echipa la plecare, după descoperirea şi sustragerea brăţărilor. În situl arheologic detecţiile au fost efectuate de inculpaţii N.I. şi H.C.S. care îi coordonau pe cei doi săpători, R.F. şi R.R. În fine, o parte din bunuri au fost valorificate prin intermediul inculpatului N.A.M.

În luna mai 2001, asociaţia mai sus descrisă şi extinsă prin aderarea şi a inculpatului N.M.N., l-a angajat săpător pe R.F. şi s-a deplasat în situl arheologic cu autoturismul de teren marca N., aparţinând lui Z.M. În perioada 20 - 31 mai 2001, N.M.N. şi Z.M. au realizat detecţii neautorizate, iar M.D. şi R.F. au efectuat săpăturile ce au condus la descoperirea celor 5 brăţări dacice din aur.

Din cele expuse rezultă faptul că în cadrul asocierii exista o anumită disciplină, exista un plan de acţiune, exista o distribuire a sarcinilor şi exista un plan de valorificare a bunurilor sustrase. Toate acestea sunt în măsură a fundamenta concluzia noastră cum că cei doi inculpaţi au săvârşit infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

A apreciat că apelul celor doi inculpaţi trebuie însă admis sub aspectul greşitei reţineri a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. pen. referitoare la modalitatea de aplicare a pedepsei complementare în cazul concursului de infracţiuni. Statuează textul de lege citat că dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită, sau chiar de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.

Or, fiecăruia dintre cei doi inculpaţi i-a fost stabilită o unică pedeapsă complementară (art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani) pentru o singură infracţiune (furt calificat). La momentul contopirii pedepselor stabilite pentru infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi de furt calificat instanţa trebuia să dea relevanţă exclusiv dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. Potrivit acestora, dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de aceea a închisorii.

În consecinţă, a înlăturat dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpaţilor.

În cazul inculpatului N.M.N. a admis apelul şi în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 13 C. pen., efectuarea de către persoanele fizice sau juridice neautorizate a unor detecţii sau săpături în şirurile arheologice, având în vedere faptul că, de la data săvârşirii infracţiunii (mai 2001) şi până la data pronunţării deciziei instanţei de apel (18 decembrie 2013) s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale (7 ani şi 6 luni), termen calculat prin raportare la dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. şi luând în considerare Decizia nr. 1092 din data de 18 decembrie 2012 a Curţii Constituţionale. În consecinţă, a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. şi a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii mai sus menţionate.

A apreciat ca neîntemeiate criticile inculpatului D.A.I. privind greşita sa condamnare în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 189 alin. (2) C. pen. şi de instigare la şantaj, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., argumentat de aceea că faptele nu există.

Din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, rezultă faptul că inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă.

Instanţa de apel a reţinut în baza probatoriului administrat că, pe fondul unui conflict de natură civilă existent între partea vătămată O.I. şi inculpata V.I.S. (conflict generat de faptul că inculpata încerca de mai mult timp, fără succes, să recupereze de la partea vătămată o sumă foarte mare de bani, aproximativ 1,1 miliarde ROL, inculpata a luat decizia de a constrânge partea vătămată prin violenţă şi ameninţare să achite suma de bani. În acest sens, inculpata l-a contactat pe inculpatul D.A.I. căruia i-a povestit dificultăţile pe care le întâmpină în recuperarea datoriei, precum şi dorinţa de a o convinge prin mijloace ilegale pe partea vătămată să restituie suma de bani.

Inculpatul D.A.I., pentru a o ajuta pe partea vătămată, i-a contactat pe inculpaţii H.C.S., G.I.P. şi P.S.F. pentru ca aceştia să o agreseze pe partea vătămată şi să o determine să-şi achite datoria.

La data de 19 noiembrie 2003, inculpaţii H.C.S., G.I.P. şi P.S.F. (decedat în prezent), s-au urcat într-un autoturism de teren înmatriculat în Austria şi s-au îndreptat spre municipiul Alba Iulia. Inculpatul H.C.S. a sunat-o pe persoana vătămată O.I. sub pretextul unei întâlniri de afaceri, s-a întâlnit cu aceasta în zona staţiei de carburanţi O. din Alba Iulia de unde au plecat împreună spre Sebeş. În dreptul fostei staţii de carburant S. din municipiul Alba Iulia, inculpatul H.C.S. a oprit şi a luat, aparent ocazional, şi pe inculpaţii G.I.P. şi P.S.F. care coborâseră înainte de întâlnirea dintre inculpatul H.C.S. şi partea vătămată. Cei trei inculpaţi au dus-o pe partea vătămată, împotriva voinţei acesteia, pe un drum de câmp, din apropierea municipiului Alba Iulia, unde au ameninţat-o cu un cuţit şi i-au aplicat lovituri pentru a o determina să plătească datoria inculpatei V.I.S. După incident, partea vătămată a fost abandonată pe câmp de către inculpaţi unde a şi fost găsită de martorul C.V., care se deplasa într-un autoturism marca C., şi care declară că a găsit-o pe acesta în apropierea unei şosele naţionale care duce spre Alba Iulia, era agitată, se ţinea cu mâna de faţă şi i-a relatat că, sub pretextul unei întâlniri comerciale, a fost luată de mai multe persoane într-un autoturism de teren (cu care martorul s-a intersectat) şi a fost agresată. Martorul a condus-o pe partea vătămată la sediul poliţiei, unde aceasta a relatat incidentul şi a depus o plângere.

Starea de fapt expusă este susţinută de probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe.

Persoana vătămată, cu ocazia unei recunoaşteri din grup, l-a desemnat pe inculpatul H.C.S. ca fiind cel care a contactat-o şi împreună cu care a plecat, într-un autoturism cu numere de Austria; acesta a oprit la o benzinărie aflată pe traseu de unde au urcat alte două persoane, dintre acestea recunoscându-l pe inculpatul decedat P.S.F. Inculpatul H.C.S. este cel care, aflat la volan, a întrebat-o pe persoana vătămată dacă o cunoaşte pe inculpata V.I., este cel care a blocat uşile autoturismului şi este cel care i-a aplicat o lovitură de pumn în faţă. Cea de-a treia persoană, pe care partea vătămată nu a putut să o identifice, a amenintat-o cu cuţitul.

Incidentul este confirmat şi de către martora C.D. care arată că persoana vătămată, cu care întreţinea relaţii de concubinaj la acel moment, a primit un telefon de la o persoană numită C. şi urma să se deplaseze cu aceasta la un teren pentru a face măsurători în legătură cu împrejmuirea acestuia. Persoana vătămată i-a relatat acestei martore despre incidentul petrecut, despre agresarea şi ameninţarea sa fără să-i dea alte detalii.

Martorul M.G. declară în legătură cu două persoane care se interesau de domiciliul persoanei vătămate O.I. Martorul l-a recunoscut cu ocazia unei recunoaşteri după fotografii pe inculpatul H.C.S. ca fiind una dintre aceste persoane. De asemenea, cunoaşte de la persoana vătămată că aceasta a fost bătută de cele două persoane, la incident participând şi o a treia.

În acelaşi sens a declarat şi martorul O.S. Chiar inculpata V.I.S. în cuprinsul declaraţiei date în faza de urmărire penală arată că îl cunoştea pe inculpatul D.A.I. datorită relaţiei de prietenie dintre acesta şi fiul său. Continuă inculpata prin a afirma că de câte ori se întâlnea cu inculpatul D.A.I. la piaţă, i se plângea despre faptul că persoana vătămată O.I. refuză să-i restituie o datorie. În fine, afirmă inculpata că deşi partea vătămată merita a fi bătută, nu i-a cerut niciodată acest lucru inculpatului D.A.I.

Din declaraţiile persoanei vătămate rezultă faptul că după momentul în care a fost agresată de inculpaţii H.C.S., G.I.P. şi P.S.F. şi abandonată în câmp s-a deplasat la organele de poliţie pentru a formula plângere. În timp ce se afla acolo a fost apelată telefonic de inculpata V.I. care i-a solicitat restituirea sumei de bani. Reproşurilor părţii vătămate legate de agresarea, inculpata V.I. le-a răspuns prin negarea faptului că ar fi angajat terţe persoane spre a o agresa.

Din analiza hărţilor relaţionale rezultă că imediat după agresiune partea vătămată O.I. a contactat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, pentru a relata agresiunea. Contactul telefonic a avut loc la ora 14:13; inculpatul G.I.P. l-a contactat pe inculpatul D.A.I. pentru a raporta executarea misiunii la ora 14:12; acesta a raportat mai departe, la ora 14:15, inculpatei V.I. De asemenea, sunt edificatoare apelurile telefonice repetate ale inculpatei V.I. din seara zilei de 19 noiembrie 2003 (de la orele 17:17, 18:34, 19:03), prin care a anunţat pe partea vătămată O.I. că se deplasează în municipiul Alba Iulia pentru a-şi recupera datoria.

Or, din coroborarea tuturor acestor probe rezultă că inculpatul D.A.I. i-a instigat pe cei trei inculpaţi H.C.S., G.I.P. şi P.S.F. să-i aplice o corecţie fizică părţii vătămate O.I. în scopul determinării acesteia să achite datoria către inculpata V.I.

A admis apelul inculpatului doar în ceea ce priveşte constatarea intervenim prescripţiei speciale a răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., instigare la infracţiunea de şantaj. De la data săvârşirii infracţiunii (19 noiembrie 2003) şi până la data pronunţării deciziei instanţei de apel (18 decembrie 2013) s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale (7 ani şi 6 luni), termen calculat prin raportare la dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. şi luând în considerare Decizia nr. 1092 din data de 18 decembrie 2012 a Curţii Constituţionale.

Neîntemeiată a apreciat şi critica inculpatei V.I. cu privire la greşita sa condamnare pentru comiterea infracţiunilor de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 189 alin. (2) C. pen. şi de instigare la şantaj prev. de art. 25 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen., motivat de inexistenţa faptelor.

Reţinând situaţia de fapt expusă anterior la inculpatul D.A.I., instanţa de apel a apreciat că probele administrate dovedesc fără echivoc existenţa faptlor şi vinovăţia inculpatei în comiterea lor.

Din declaraţia părţii vătămate O.I., declaraţia inculpatei V.I. şi din analiza succesiunii convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi imediat după momentul agresiunii se desprinde faptul că inculpata V.I. a fost cea care l-a instigat pe inculpatul D.A.I. pentru ca acesta, la rândul său, să instige ceilalţi trei inculpaţi să şantajeze şi să lipsească în mod ilegal de libertate partea vătămată O.I. în scopul de a o determina să achite datoria bănească ce o avea faţă de inculpată.

A admis însă apelul inculpatei ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., instigare la infracţiunea de şantaj. De la data săvârşirii infracţiunii (19 noiembrie 2003) şi până la data pronunţării deciziei instanţei de apel (18 decembrie 2013) s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale (7 ani şi 6 luni), termen calculat prin raportare la dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. şi luând în considerare Decizia nr. 1092 din data de 18 decembrie 2012 a Curţii Constituţionale.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, reţinând în favoarea inculpatei circumstanţa atenuantă a bunei conduite înainte de săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii, circumstanţă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Reţinerea acestei circumstanţe atenuante a fost motivată de faptul că până la momentul săvârşii faptelor deduse judecăţii conduita inculpatei a fost una ireproşabilă. Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că inculpata nu ar fi săvârşit prezentele infracţiuni dacă conduita culpabilă a părţii vătămate, ce îi datora o sumă foarte mare de bani, nu ar fi determinat-o să apeleze la o soluţie radicală pentru reglementarea problemei financiare.

Modul şi mijloacele concrete de săvârşire a faptelor, împrejurările de loc şi timp ale comiterii lor, scopul urmărit, urmările produse, persoana inculpatei, existenţa circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. (ca şi împrejurare de natură a atenua răspunderea penală) au justificat aprecierea instanţei că o pedeapsă de 3 ani închisoare este în măsură a asigura scopul ei preventiv.

Deşi inculpata a fost constant nesinceră, a apreciat că prin raportare la durata foarte mare de timp ce a trecut de la data săvârşirii faptelor şi până în prezent (peste 10 ani), la scopul urmărit de inculpată (recuperarea unei mari sume de bani de la partea vătămată) şi la faptul că aceasta nu posedă nici un fel de antecedente penale, scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea ei. Prin urmare, a făcut aplicarea art. 81 alin. (2) C. pen. şi va suspenda condiţionat executarea pedepsei stabilite pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

A apreciat ca neîntemeiate criticile inculpatului H.C.S. prin care acesta solicită fie restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, fie rejudecarea cauzei de prima instanţă, fie achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat şi condamnat nu este întemeiat. În schimb a admis apelul acestuia pentru alte considerente.

În susţinerea cererilor sale cu privire la restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă, inculpatul a înţeles să invoce prin intermediul apărătorilor aleşi o serie de nelegalităţi ce, în opinia sa, ar impune cu evidenţă una sau alta din cele două soluţii.

Cu privire la solicitările de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau de trimitere a cauzei la prima instanţă pentru rejudecare, a reţinut că sunt nefondate.

Pentru verificarea anumitor acte ale fazei urmăririi penale au fost instituite proceduri juridice specifice care trebuie aplicate de judecător, respectiv cea instituită de art. 300 C. proc. pen. şi art. 332.

Raportat la conţinutul normei procedurale enunţate a apreciat că rechizitoriul întocmit în cauză întruneşte toate condiţiile de conţinut şi formă care pot şi trebuie să fie cenzurate cu ocazia verificării regularităţii actului de sesizare efectuate conform art. 300 C. proc. pen., astfel încât o soluţie de restituire a cauzei cu motivarea că actul de sesizare ar fi nul întrucât ar conţine omisiuni ale organelor de urmărire penală de a dispune asupra unor persoane învinuite sau nu în cauză, asupra unor infracţiuni şi asupra unor sume de bani, ar fi nelegală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 332 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.

În măsura în care se constată nulităţi ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecinţă firească se impune, evident, şi refacerea rechizitoriului. Această observaţie trebuie, însă, corelată cu alte principii în materia efectelor nulităţii, astfel cum sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulităţii şi efectul extensiv al nulităţii), susţinându-se constant - în doctrină - că în reglementarea C. proc. pen. român actual nu sunt dispoziţii exprese în ceea ce priveşte efectul extensiv al nulităţii, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relaţia ce există între actul lovit de nulitate şi celelalte acte procesuale întocmite. Rezultă din textul de lege citat că doar în aceste cazuri, expres şi limitativ prevăzute, se poate dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, cazuri ce în mod evident nu sunt incidente în speţa de faţă.

Desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi dispunerea rejudecării de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată nu se poate decide, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. decât dacă judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate prev. în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă. În fine, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. dispoziţiile relative la competenţa după materie şi după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minor.

Susţinerile inculpatului H.C.S. cum că urmărirea penală ar fi nulă absolut întrucât procurorul nu dispune prin rechizitoriu asupra unora dintre infracţiunile cu privire la care s-ar fi început urmărirea penală, nu dispune nimic cu privire la făptuitorii B.T., P.T., B.G.C., dispune în mod nelegal disjungerea cauzei cu privire la alte persoane care nu au legătură cu cauza respectiv faţă de care nu s-au efectuat acte premergătoare şi nici nu se constată că ar exista date s-au indicii temeinice că s-ar fi săvârşit infracţiuni (G.C.D., B.G., Ţ.C., D.G., N.M.) şi respectiv nu se dispune prin rechizitoriu asupra sumelor de bani încasate de către învinuiţii R.R. şi R.F., nu sunt susţinute de textele de lege incidente în materie.

Afirmă inculpatul că fiind vorba de actul de sesizarea al instanţei, astfel cum prevede art. 264 alin. (1) C. proc. pen., acesta nu cuprinde toate elementele impuse de art. 263. Concluzia este că instanţa de fond nu a fost legal sesizată, sancţiunea procedurală fiind nulitatea absolută, conform art. 197 alin. (2) C. pen., atât a rechizitoriului, cât şi a întregii cercetări judecătoreşti, în baza principiului actelor subsecvente.

Inculpatul doar susţine nulitatea urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti fără a arăta în concret care este motivul de nulitate absolută incident în cauză. Nici măcar textele de lege la care face referire inculpatul nu confirmă susţinerile acestuia.

Prin raportare la dispoziţiile art. 263, art. 313 C. proc. pen., a reţinut că rezultă cu evidenţă, în contra susţinerilor inculpatului, că în cuprinsul rechizitoriului nu trebuie să existe menţiuni cu privire la soluţia dispusă faţă de „făptuitori” (B.T., P.T., B.G.C.); pe de altă parte nimic nu atrage nelegalitatea soluţiei de disjungere a cauzei cu privire la alte persoane (G.C.D., B.G., Ţ.C., D.G., N.M.) şi cu atât mai mult nelegalitatea actului de sesizare a instanţei pentru acest motiv (al disjungerii cu privire la alte persoane).

Din textul de lege analizat nu se poate desprinde ideea că procurorul ar fi putut prin rechizitoriu să ia măsura de siguranţă a confiscării sumelor de bani obţinute de cei doi martori R.R. şi R.F. Măsura de siguranţă a confiscării speciale este o sancţiune de drept penal ce poate fi aplicată de instanţa de judecată dacă sunt întrunite toate condiţiile de la art. 118 C. pen.

Motivele invocate de inculpat pentru a se dispune rejudecarea cauzei de prima instanţă nu se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de lege. A mai reţinut că omisiunile primei instanţe cu privire la stabilirea tuturor moştenitorilor inculpatului decedat P.S. sau asupra calităţii procesuale a unor instituţii de stat, omisiuni cu privire la analizarea cererilor în probaţiune, omisiuni cu privire la motivarea admiterii sau respingerii unor cereri în probaţiune sau cu privire la achitarea sau condamnarea pentru unele infracţiuni nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile limitativ şi expres prevăzute de lege, astfel cum mai sus au fost expuse la momentul analizei teoretice.

Solicitarea cu privire la achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, şantaj şi lipsire libertate în mod ilegal nu a fost primită de instanţa de apel. Referitor la prima infracţiune a reţinut aceleaşi argumente expuse pe larg la analiza apelurile declarate de inculpaţii N.I. şi N.M.N.

Cu privire la infracţiunile de şantaj şi lipsire libertate în mod ilegal şi-a însuşit aceleaşi expuse la analiza apelurile declarate de inculpaţii D.A.I. şi V.I., astfel încât a considerat că nu mai sunt necesare precizări suplimentare.

A admis apelul inculpatului doar în ceea ce priveşte greşita reţinere a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. pen. referitoare la modalitatea de aplicare a pedepsei complementare în cazul concursului de infracţiuni. Statuează textul de lege citat că, dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită, sau chiar de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.

Or, inculpatului i-a fost stabilită o unică pedeapsă complementară (art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani) pentru o singură infracţiune (furt calificat). La momentul contopirii pedepselor stabilite pentru infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi de furt calificat instanţa trebuia să dea relevanţă exclusiv dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen. Potrivit acestora, dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de aceea a închisorii.

În concluzie, a înlăturat dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. pen. la contopirea pedepselor stabilite inculpatului.

Având în vedere faptul că, de la data săvârşirii infracţiunii de şantaj (19 noiembrie 2003) şi până la data pronunţării deciziei instanţei de apel (18 decembrie 2013) s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale (7 ani şi 6 luni), termen calculat prin raportare la dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. şi luând în considerare Decizia nr. 1092 din data de 18 decembrie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. şi a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii mai sus menţionate în dauna părţii vătămate O.I.

Referitor la criticile invocate de inculpaţii G.I.P., N.F.I. şi N.A.M. legate de nelegalitatea actului de sesizare a instanţei şi a sentinţei primei instanţe a constat că aceste sunt identice cu cele ale inculpatului H.C.S., astfel încât le-a apreciat ca neîntemeiate.

A admis apelul inculpatului N.F.I. doar în ceea ce priveşte greşita reţinere a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. pen. referitoare la modalitatea de aplicare a pedepsei complementare în cazul concursului de infracţiuni, pentru considerentele deja prezentate.

În ceea ce priveşte apelul inculpatului G.I.P. l-a admis constatând că de la data săvârşirii infracţiunii de şantaj (19 noiembrie 2003) şi până la data pronunţării deciziei instanţei de apel (18 decembrie 2013) s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale (7 ani şi 6 luni), termen calculat prin raportare la dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. şi luând în considerare Decizia nr. 1092 din data de 18 decembrie 2012 a Curţii Constituţionale. Pe cale de consecinţă, a făcut aplicarea art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) teza a II-a C. proc. pen. şi a încetat procesul penal împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii mai sus menţionate în dauna părţii vătămate O.I.

A apreciat ca nefondat şi apelul inculpatului M.D. prin care acesta critică sentinţa primei instanţe solicitând fie rejudecarea cauzei de prima instanţă, fie achitarea sa motivat de lipsa oralităţii şi a contradictorialităţii şi a motivării hotărârii judecătoreşti.

Analizând motivele de apel şi concluziile scrise depuse la dosar a constata că inculpatul a înţeles a invoca încălcarea celor două principii ale fazei de judecată a procesului penal fără a arăta în concret, punctual, care sunt argumentele pe care îşi întemeiază aceste susţineri. În cuprinsul concluziilor scrise, inculpatul reia argumentaţia absolut generală din cuprinsul motivelor de apel şi inserează paragrafe reproduse integral din deciziile instanţei de contencios european sau din texte de lege ce apreciază că sunt incidente în materie.

Oralitatea ca şi principiu al fazei de judecată a procesului penal constituie o garanţie a judecăţii deoarece creează posibilitatea tuturor participanţilor la cauza penală să formuleze oral cereri şi să ridice excepţiile pe care le justifică poziţia lor procesuală. Contradictorialitatea constă în aceea că toate probele administrate în cauza penală sunt supuse discuţiei părţilor, procurorului, instanţei şi apărătorului.

Inculpatul nu a arătat în concret şi nici instanţa de apel nu vede care sunt argumentele ce să ne determine să apreciem că prima instanţă a încălcat cele două principii mai sus enunţate. Pe întreg parcursul derulării procesului penal în faţa primei instanţe s-au respectat principiile oralităţii şi contradictorialităţii, toate solicitările părţilor fiind dezbătute de toate părţile prezente oral în faţa instanţei.

A reţinut că aprecierile inculpatului cu privire la înfrângerea prezumţiei sale de nevinovăţie datorită faptului că ar fi fost condamnat în baza unor prezumţii de vinovăţie, respectiv „în baza unor interceptări telefonice ce nu cuprind redarea integrală şi (...) ce nu se pot corobora cu alte probe” nu au nicio relevanţă în cauză atâta vreme cât condamnarea inculpatului şi implicit răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie nu a avut nici un moment la bază interceptările telefonice din faza de urmărire penală, ci cu totul alte probe. În aceste condiţii, redarea integrală sau nu a înregistrării convorbirilor telefonice şi coroborarea sau nu a acestor interceptări cu alte probe este lipsită de orice relevanţă în prezenta cauză.

A admis însă apelul inculpatului constatând împlinirea termenului prescripţiei speciale a răspunderi penale în ceea ce priveşte infracţiunea de efectuare de către persoanele fizice sau juridice neautorizate a unor detecţii sau săpături în siturile arheologice şi de greşita reţinere a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C. pen., pentru considerentele deja arătate şi în cazul celorlalţi inculpaţi.

Cu privire la inculpatul C.I. a admis apelul acestuia doar în ceea ce priveşte greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, incidenţa prescripţiei răspunderii penale în privinţa infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. săvârşită în dauna părţii vătămate D.E. şi individualizarea judiciară a pedepsei pentru infracţiunea prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., lipsirea de liberate în mod ilegal, săvârşită în dauna părţii vătămate N.C.B.

Critica inculpatului C.I. prin care a invocat nulitatea actului de sesizare, în temeiul art. 197 C. pen., cu motivarea că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prezumţia de nevinovăţie, dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor şi organele judiciare au manifestat lipsă de rol activ şi prin care se solicită restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale nu au fost acceptate pentru argumentele expuse anterior la analizarea apelurilor celorlalţi coinculpaţi.

În acest sens, a reţinut că rechizitoriul întruneşte toate condiţiile prevăzute de lege la momentul emiterii lui; inculpatul nu a arătat niciun moment care sun lipsurile actului de sesizare, lipsuri ce să atragă, potrivit art. 300 alin. (1) C. proc. pen., restituirea lui la procuror în vederea refacerii (şi aceasta doar în condiţiile în care după acordarea unui termen nu se pot complini).

Urmărirea penală şi judecata în faţa primei instanţe, contrar susţinerilor inculpatului, nu s-au efectuat cu încălcarea drepturilor enunţate de acesta în cuprinsul motivelor de apel şi inculpatul C.I., asemenea inculpatului M.D., a invocat încălcări a unei multitudini de drepturi procesuale, însă această invocare rămâne la nivel declarativ; niciun moment nu se puncteze care este momentul procesual în care s-a produs încălcarea, care este argumentul juridic pentru care se susţine existenţa încălcării şi care este cazul de nulitate absolută incident în cazul unei anume încălcări. Instanţa de apel a apreciat că inculpatul nu a făcut altceva decât să sporească numărul punctelor sale de critică prin afirmaţii generale expuse în cuprinsul motivelor de apel fără ca, în fapt, să înţeleagă să supună instanţei de apel analiza vreunui motiv concret de nulitate absolută.

Pentru toate aceste considerente a apreciat criticile inculpatului C.I. ca neîntemeiate.

A admis apelul inculpatului, apreciind că în mod eronat s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen.

Inculpatul C.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, reţinându-se în cuprinsul rechizitoriului la încadrarea în drept a faptelor acestuia şi a celorlalţi inculpaţi că „(...) a iniţiat constituirea unei asocieri împreună cu M.D., B.N., L.D., A.P. ş.a. în scopul săvârşirii de infracţiuni la regimul de ocrotire a unor bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional”.

Pornind de la expunerea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, continuând cu analiza mijloacelor de probă(declaraţii de martori şi inculpaţi) indicate chiar în cuprinsul actului de sesizare şi terminând cu analiza faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (în concret, „(...) a iniţiat constituirea unei asocieri împreună cu M.D., B.N., L.D., A.P. ş.a. în scopul săvârşirii de infracţiuni la regimul de ocrotire a unor bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional”) a apreciat că nu se poate ajunge decât la concluzia că faptele nu există.

Din punctul de vedere al instanţei de apel niciuna din probele administrate în cauză nu confirmă faptul că inculpatul C.I. ar fi iniţiat constituirea unei asocieri infracţionale împreună cu persoane nemenţionate sau care nu au niciun fel de legătură cu prezenta cauză şi despre care nu există niciun fel de date (B.N., L.D., A.P. ş.a.). În fine, succesiunea faptelor descrise în cuprinsul rechizitoriului pare a confirma aprecierea instanţei de apel. Mai întâi se susţine, la modul general, că inculpatul C.I. ar fi iniţiat asocierea infracţională cu alte persoane decât cele judecate în prezenta cauză (cu excepţia inculpatului M.V.) fără a se face referire la o dată, oricât de generală ar fi ea, apoi se afirmă apoi că grupările C. şi H.-N. au săvârşit mai multe fapte de sustragere de bunuri de patrimoniu (rezultă de aici cu certitudine că există două grupări infracţionale, separate). Or, faptele de furt calificat privind bunuri din patrimoniul cultural naţional au fost săvârşite în datele de 06 mai 2000 şi respectiv 31 mai 2001 de inculpaţii H.C.S., N.I., N.I.F., N.A.M. şi respectiv N.M.N., Z.M. şi M.D. şi în perioada anilor 2002-2003 inculpatul C.I. ar fi comercializat mai multe brăţări dacice.

Pentru toate aceste considerente, a apreciat că nu există nicio probă ce să susţină învinuirea cu privire la iniţierea unei asocieri infracţionale în scopul săvârşirii de infracţiuni la regimul de ocrotire a unor bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional, motiv pentru care a achita pe inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Susţinerile inculpatului C.I. cum că nu ar fi săvârşit faptele de violare de domiciliu, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţilor vătămate D.E. sau N.C.B. au fost contrazise de probele administrate în cauză în faza de urmărire penală şi de judecată. Prima instanţă a analizat în cuprinsul expunerii sale starea de fapt ce justifică condamnarea inculpatului pentru aceste infracţiuni şi s-a oprit asupra analizei fiecărei probe ce susţine acuzaţia adusă inculpatului.

Astfel, în baza propriei sale analize a materialului probator a reţinut că, la data de 20 iulie 2003, persoana vătămată D.E. în timp ce se afla la cabana sa din zona Râul Mare Retezat împreună cu familia şi doi angajaţi a fost agresată de inculpatul C.I., însoţit de mai multe persoane (aproximativ 15). Aceştia au pătruns în curtea cabanei, au lovit-o pe persoana vătămată, au ameninţat-o, iar inculpatul i-a cerut să-i restituie suma de 65.000 dolari S.U.A. Tot inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată că-i va rupe picioarele fiului său în cazul în care nu-i va restitui suma de bani până la termenul acordat în cauză. Referitor la această sumă de bani, D.E. arată că în anul 2003 a fost sunat de inculpatul M.D. care l-a rugat să vorbească cu inculpatul N.M.N. pentru a-i vinde două brăţări din cele descoperite în siturile din Munţii Orăştiei, iar acesta a fost de acord pentru suma de 65.000 dolari S.U.A. Inculpatul M.D. a achitat un avans de 10.000 dolari S.U.A. iar după câteva zile i-a dat şi diferenţa de 55.000 dolari S.U.A., sumă pentru care cei doi s-au deplasat la Bucureşti. Inculpatul N.M.N. a luat banii de la martor însă nu i-a dat în schimb brătările. Suma de bani luată de inculpatul N.M.N. a fost revendicată de inculpatul C.I. care i-a solicitat martorului D.E. restituirea acesteia.

Faptele de violare de domiciliu şi şantaj sunt dovedite cu declaraţiile martorilor I.F.I. şi I.R.C., prezenţi la locul incidentului.

În ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite în dauna părţii vătămate N.C.B. a reţinut că în vara anului 2001, inculpatul C.I. însoţit de B.C., s-a întâlnit cu partea vătămată N.C.B. în timp ce se afla la spălătoria „A.L.” din municipiul Deva şi, utilizând forţa, a urcat-o pe aceasta pe bancheta din spate a autoturismului cu care veniseră cei doi agresori şi au transportat-o, contrar voinţei sale, la Bucureşti, la localul Hanul H., unde a fost şantajată pentru a achita suma de 25.000 mărci germane cu titlu de cheltuieli ocazionate de strămutarea şi soluţionarea unui proces penal. Numai după ce partea vătămată a acceptat plata sumei de bani a fost readusă în municipiul Deva de cei doi agresori.

Prima instanţă, la momentul analizării stării de fapt, a făcut o analiză integrală a materialului probator ce confirmă săvârşirea infracţiunii de inculpat. A coroborat depoziţiile părţii vătămate cu declaraţiile martorilor oculari audiaţi în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi de judecată, şi după ce a înlăturat declaraţiile nesincere date de unii martori în faţa instanţei, a ajuns la concluzia vinovăţiei inculpatului.

Apelul inculpatului C.I. a fost admis motivat de faptul că de la momentul săvârşirii infracţiunii de şantaj în dauna părţii vătămate D.E. (20 iulie 2003) şi până la data pronunţării deciziei instanţei de apel (18 decembrie 2013) s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal săvârşită în dauna părţii vătămate N.C.B. la 7 ani, minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită (art. 189 alin. (2) C. pen.). Reducerea pedepsei la minimul special se impune datorită perioadei de timp extrem de îndelungate ce a trecut de la momentul săvârşirii infracţiunii şi până în prezent, perioadă ce a făcut ca ecourile negative ale faptei şi urmările acesteia să se fi diminuat de mult.

A respins apelul declarat de partea interesată Z.C.A., având în vedere că nu a fost motivat în fapt şi în drept.

Verificând sentinţa primei instanţe a constatat că niciuna dintre dispoziţiile Tribunalului Hunedoara nu o vizează pe Z.A.C. Singura dispoziţie ce pare a avea o legătură cu aceasta este cea prin care se dispune menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra unor bunuri aparţinând inculpatului Z.M.

Pe parcursul derulării procesului penal, în faza de urmărire penală, prin ordonanţa procurorului din data de 01 iunie 2005 s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra imobilului proprietatea comună a soţilor Z.M. şi C.A.. Plângerea formulată de Z.A.C. în faza de judecată împotriva măsurii sechestrului asigurător instituit în faza de urmărire penală a fost respinsă ca nefondată prin încheierea de şedinţă din data de 07 septembrie 2007. Susţinuse Z.A.C. în motivarea cererii de ridicare a măsurii sechestrului asigurător că se impunea ridicarea acestuia deoarece, în urma hotărârii de divorţ din anul 2006, imobilul sechestrat îi fusese atribuit în totalitate.

A apreciat că la acest moment nu se impune ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra imobilului menţionat. Măsura asigurătorie luată are rolul de a garanta repararea pagubei produsă prin infracţiunea săvârşită de inculpatul Z.M., iar la momentul la care a fost luată, bunul sechestrat era proprietatea comună a inculpatului şi a soţiei sale. Divorţul ulterior al părţilor şi atribuirea imobilului în întregime fostei soţii nu poate justifica ridicarea măsurii sechestrului asigurător. A proceda în sens contrar ar însemna să excludem orice şansă de recuperare a prejudiciului rezultat din săvârşirea infracţiunii de furt calificat de către inculpat.

Soluţia instanţei de apel a fost criticată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, partea civilă Ministerul Culturii şi de inculpaţii D.A.I., G.I.P., C.I., N.M.N., M.D., Z.M., H.C.S., N.F.I., N.I., V.I.S. şi N.A.M. sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, invocând în drept dispoziţiile art. 385⁹pct. 6, 9, 10,12, 13, 14, 15 şi 17² C. proc. pen.

În susţinerea recursului Ministrul Public, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a criticat ambele hotărâri sub aspectul greşitei aplicări a legii, invocând, în esenţă, faptul că cele două instanţe, în mod eronat, au apreciat în privinţa inculpatului H.C.S. ca fiind neprobat actul material din data 03 iunie 2002 din conţinutul infracţiunii de furt calificat de obiecte de patrimoniu, deşi probatoriul administrat în cauză dovedeşte în mod cert faptul că acesta cunoştea că inculpatul P.F. are asupra sa acele monede şi intenţionează să le valorifice şi, pe cale de consecinţă, pentru o sigură infracţiune în formă continuată a pronunţat două soluţii una de condamnare şi una de achitare; greşita schimbare a încadrării juridice pentru inculpatul N.I.F. din coautorat la infracţiunea de furt calificat în complicitate la infracţiunea de furt calificat, deşi din probele administrate rezultă că inculpatul a realizat o activitate materială ce intră în conţinutul infracţiunii de furt calificat, împreună cu coinculpaţii H.C.S. şi N.I., l-a căutat pe martorul R.F. şi au făcut înţelegerea cu acesta să facă săpături neautorizate în zona Căprăreaţa, iar, ulterior, chiar i-a transport cu autoturismul pe inculpaţii H.C.S. şi N.I. în zona unde se efectuau săpături pentru ca cei doi să efectueze detecţii, bunurile găsite (brăţările) fiind împărţite la domiciliul lui N.I.F.; greşita achitare a inculpatului V.I. pentru comiterea infracţiunii de instigare la lipsire de liberate asupra părţii vătămate O.I. întrucât din probatoriul administrat rezultă cu certitudine că împreună cu V.I. l-au contactat pe inculpatul D.A.I. pentru organizarea unei activităţi de recuperare a sumelor primite de partea vătămată cu camătă de la V.I., acţiune finalizată de inculpatul G.I. prin intermediul grupărilor din jurul inculpaţilor H.C.S. şi N.I.F.

Tot în cadrul aceluiaşi caz de casare, Parchetul a criticat cele două hotărâri şi sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile, arătând că, în mod eronat, instanţele inferioare nu au obligat pe inculpaţii H.C.S., N.I., N.A. şi N.I.F. la plata contravalorii celor 8 brăţări nerecuperate din primul tezaur şi la valoarea compensaţiei plătită de Statul Român persoanei de la care a fost recuperată brăţara nr. 12, iar pe inculpaţii N.M., Z.M., şi M.D. şi C.I. la plata contravalorii celor 5 brăţări nerecuperate din al doilea tezaur potrivit valorii stabilite prin raportul de expertiză precum şi valoarea compensaţiilor plătite de Statul Român persoanelor de la care au fost recuperate brăţările nr. 10, 11 şi 13.

Totodată, a solicitat instanţei de recurs să facă aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă, apreciind că lege penală mai favorabilă este noul C. pen.

Partea civilă Ministerul Culturii, în susţinerea cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a criticat ambele hotărâri sub aspectul greşitei soluţionări laturii civile, susţinând că, în mod eronat cele două instanţe au apreciat că nu sunt probe care să justifice susţinerea că brăţările nr. 10, 11, 12 şi 13 fac obiectul prezentei cauze; că au avut în vedere gramajul cel mai mic al bunurilor sustrase din patrimoniu şi în mod greşit au stabilit o valoarea a prejudiciului mai mică, fără a avea în vedere înscrisurile de la dosar din care rezultă tranzacţiile efectuate cu aceste bunuri (brăţările nr. 10, 11, 12 şi 13), modul în care bunurile au fost recuperate de la persoanele care le-au achiziţionat de pe piaţă şi compensaţiile plătite de Statul Român.

Pe cale de consecinţă, a solicitat casarea celor două hotărâri şi obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor astfel cum au fost formulate de către Ministerul Culturii.

În susţinerea recursului inculpatul C.I., întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 13 şi 17² C. proc. pen., a invocat, în esenţă, nelegala sesizare a instanţei având în vedere că actul de sesizare nu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei cu respectarea dispoziţiilor art. 264 C. proc. pen.; rejudecarea cauzei de către instanţa de fond sau de apel având în vedere că nu au fost administrate probe care să dovedească vinovăţia sa în comiterea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, invocând în drept dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a), b) şi d) C. proc. pen. anterior (fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii); dacă se va trece peste aceste critici să se constate că în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru toate faptele reţinute în sarcina sa.

În subsidiar, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, schimbarea încadrării juridice dată faptelor şi în raport de noile limite de pedeapsă să se constate că a intervenit prescripţia specială pentru toate infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Inculpatul H.C.S. circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen. a solicitat restituirea cauzei la instanţa de fond şi în susţinerea criticii a invocat lipsa de apărare la termenul din data de 18 iulie 2008 având în vedere că a renunţat la apărătorul său ales şi a formulat o cerere de amânare pentru angajarea unui alt apărător iar instanţa a dispus efectuarea expertizei în cauză, iar apărătorul din oficiu nu a i-a asigurat o apărea efectivă întrucât a precizat că nu a fost reziliat contractul cu apărătorul ales şi a formulat concluzii contarea intereselor sale, iar la termenul din data de 19 octombrie 2007 când Parchetul a extins probatoriile în faza cercetării judecătoreşti fără ca inculpaţii să-şi poată formula o apărare eficientă, aspecte asupra cărora instanţa de apel a omis să se pronunţe. Totodată, a mai invocat lipsa de apărare având în vedere că la efectuarea expertizelor dispuse în cauză persoanele din cadrul Academiei Române nu au anunţat părţile din dosar pentru eventuale concluzii şi formularea unor puncte de vedere.

Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a mai solicitat restituirea cauzei la instanţa de fond sau la instanţa de apel pentru administrarea de probe.

În susţinerea cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., inculpatul H.C.S. a solicitat achitarea sa având în vedere lipsa unui probatoriu care să dovedească existenţa unei pregătiri, organizări în vederea comiterii de infracţiuni (în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există); pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. achitarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, întrucât instanţa de apel nu a arătat, în concret, care sunt activităţile desfăşurate de inculpat în realizarea laturii obiective a infracţiunii deşi acesta a invocat acte normative care fac dovada că bunurile respective nu făceau parte din patrimoniul naţional; achitarea pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate asupra părţii vătămate O.I., în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu sunt probe care să dovedească că partea vătămată a fost urcată cu forţa în maşină, instanţele dând o interpretare eronată materialului probator administrat în cauză.

În susţinerea cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile şi în raport de noile limite de pedeapsă stabilirea unor pedepse într-un cuantum mai redus, orientate spre minimul special, iar ca modalitate de executare, aplicarea unei sancţiuni cu suspendare sub supraveghere. în subsidiar, faţă de noile limite de pedeapsă a solicitat să se constate că pentru unele dintre faptele pentru care s-a dispus condamnarea sa a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În susţinerea recursului (iniţial formulat ca recurs în casaţie şi ulterior precizat ca fiind recurs raportat la dispoziţiile tranzitorii din Legea nr. 255/2013) inculpatul N.I. a solicitat, în esenţă, achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 323 C. pen. şi art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., având în vedere nu s-a putut dovedi dincolo de orice îndoială existenţa unei înţelegeri cu ceilalţi coinculpaţi în vedere comiterii de infracţiuni şi nici nu sunt probe care să dovedească că ar fi sustras acele brăţări, după cum nu au fost găsite bunuri la domiciliul său nici cu ocazia percheziţiei efectuate, în mod eronat fiind consemnat că s-a ridicat un detector de metale (în drept au fost invocate dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen.).

Totodată, a solicitat că dacă se va trece peste aceste critici să se constate incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi în raport de noile limite de pedeapsă să se aplice inculpatului N.I. pedepse orientate spre minimul special, cu suspendare sub supraveghere având în vedere circumstanţele sale personale dovedite cu actele de la dosar. Tot în subsidiar, a solicitat să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de 367 C. pen. în vigoare.

Inculpaţii N.A.M. şi N.F.I. întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. au solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, schimbarea încadrării juridice a faptei de asociere în vederea comiterii de infracţiuni în infracţiunea prev. de art. 367 C. pen. şi în raport de noile limite de pedeapsă să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În ceea ce priveşte infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen., rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., au solicitat să se constate că sunt incidente dispoziţiile art. 4 C. pen. având în vedere că formele agravante ale infracţiunii de furt calificat nu au mai fost preluate în noile dispoziţii ale art. 229 C. pen.

Inculpatul N.A.M. a solicitat aplicarea art. 5 C. pen. şi în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism şi faţă de noile limite de pedeapsă prev. de art. 213 alin. (2) C. pen. aplicarea unei noi sancţiuni orientate spre minimul special.

În subsidiar, cei doi inculpaţi, circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., au solicitat ca după aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., să se procedeze la reindividualizarea judiciară a sancţiunilor aplicate în raport de noile limite de pedeapsă, urmând a se stabili pedepse orientate spre minimul special iar ca modalitate de executare să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 91 C. pen., în sensul suspendării sub supraveghere a executării lor.

Inculpatul N.M.N. a solicitat, în esenţă, achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 323 C. pen. şi art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., având în vedere nu s-a putut dovedi dincolo de orice îndoială existenţa unei înţelegeri cu ceilalţi coinculpaţi în vedere comiterii de infracţiuni, nu ar fi putut adera la un grup format de fratele său N.I. şi nici nu sunt probe care să dovedească că ar fi sustras cele două brăţări, care, dealtfel, nici nu făceau parte din patrimoniul cultural având în vedere că locul Căprăreaţa nu face parte din situl arheologic Sarmisegetusa Regia, potrivit expertului tehnic T.R. care a întocmit o expertiză topografică extrajudiciară, după cum nu au fost găsite bunuri la domiciliul său cu ocazia percheziţiei efectuate (în drept au fost invocate dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen.).

Circumscris aceluiaşi caz de casare a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, schimbarea încadrării juridice a faptei de asociere în vederea comiterii de infracţiunii în infracţiunea prev. de art. 367 C. pen. şi să se constate că în raport de noile limite de pedeapsă a intervenit prescripţia răspunderii penale. Totodată, a solicitat aplicarea art. 5 C. pen. şi pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen.

În subsidiar, în cadrul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzute de lege, în condiţiile art. 91 C. pen. (suspendarea executării pedepsei sub supraveghere).

În susţinerea motivelor de recurs depuse iniţial şi completate la data de 17 decembrie 2014, inculpatul Z.M., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen. a solicitat să se constate că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege penală, ci contravenţia prev. de art. 60 alin. (1) lit. e) (art. 78 alin. (1) lit. e) rap. la art. 49 alin. (1) din Legea nr. 182/2000, având în vedere că din probele administrate rezultă că terenul unde au fost găsite bunurile şi despre care instanţele reţin că fac parte din patrimoniu naţional nu face parte din patrimoniu (monument istoric clasat sau nu).

În susţinerea criticii întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, schimbarea încadrării juridice dată faptei din art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de însuşirea bunului găsit, prev. de art. 243 C. pen. şi în raport de noile limite de pedeapsă aplicarea unei sancţiuni orientate spre minimul special prevăzut de lege.

O altă critică a inculpatului a vizat faptul că două instanţe au omis să constate graţierea pentru fapta prev. de art. 92 alin. (1) din Legea nr. 182/2000 (anterior art. 73 din legea specială), invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 15 C. proc. pen.

În cazul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. a solicitat achitarea sa motivat de faptul că din probele administrate nu rezultă existenţa faptelor pentru care a fost condamnat, că a comis aceste fapte cu vinovăţia cerută de lege, cele două instanţe procedând la o interpretare eronată a probatoriului atât cât a fost administrat în cauză (în drept a invocat dispoziţiile art. 165 lit. a) şi b) teza a II-a C. proc. pen.).

De asemenea, dacă se va trece peste aceste critici a solicitat ca în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 323 C. pen. anterior în art. 367 C. pen. şi în raport de noile limite de pedeapsă să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Circumscris cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. a solicitat, în principal, aplicare dispoziţiilor art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice dată celor două fapte şi în raport de noile limite de pedeapsă să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale (în drept a invocat dispoziţiile art. 16 lit. f) C. proc. pen.).

În subsidiar, în susţinerea aceluiaşi caz de casare a solicitat achitare sa pentru cele două fapte având în vedere că din probele administrate nu rezultă că a comis cele două fapte (în drept a invocat dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen.). Mai mult, în cazul infracţiunii de furt calificat a solicitat instanţei să constate că fapta a fost comisă de către o altă persoană pentru care s-a şi dispus o soluţie de condamnare.

În al doilea subsidiar, a solicitat ca în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. să se procedeze la o reindividualizare judiciară a sancţiunilor ce îi vor fi aplicate în raport de noile limite de pedeapsă urmând a fi stabilite pedepse orientate spre minimul special faţă circumstanţele personale ale inculpatului dovedite de actele depuse la dosar (situaţie familială, conduită anterioară comiterii faptelor).

Inculpatul G.I.P. în cadrul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² şi 12 C. proc. pen., a solicitat, în principal, achitarea sa sub aspectul comiterii infracţiunii de lipsire de libertate având în vedere că i-au fost respinse toate probele pe care le-a solicitat în dovedirea nevinovăţie sale, iar probele deja administrate au fost eronat interpretate de cele două instanţe în condiţiile în care nu există nicio probă care să îl incrimineze că ar fi participat în vreun fel la răpirea lui O.I. În susţinerea criticii a mai invocat şi lipsa de motivarea a deciziei de către instanţa de apel, cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fără a indica însă cazul de casare.

În susţinerea orală a recursului a solicitat instanţei aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi reindividualizarea judiciară a pedepsei în raport de noile limite de pedeapsă.

Inculpatul D.A.I. a solicitat, în principal, repunerea în termenul de recurs având în vedere că nu i-a fost comunicată hotărârea.

În susţinerea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17² şi 12 C. proc. pen. a solicitat, în principal, achitare sa sub aspectul comiterii infracţiunii de instigarea la lipsire de libertate întrucât fapta nu există (art. 16 lit. a) C. proc. pen.) şi, în subsidiar, întrucât lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii (art. 16 lit. b) C. proc. pen.) motivat de faptul că, pe de o parte, nu sunt probe care să dovedească implicarea sa în sechestrarea lui O.I., iar, pe de altă parte, niciunul dintre martori sau inculpaţi nu l-a indicat ca fiind persoana care i-ar fi instigat în comiterea faptelor de lipsire de libertate şi şantaj a lui O.I., nici măcar partea vătămată.

Dacă se va trece peste aceste critici a solicitat aplicarea art. 5 C. pen. şi în raport de noile limite de pedeapsă stabilirea unei sancţiuni orientate spre minimul special revăzut de lege având în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului.

În ceea ce priveşte pe inculpata V.I.S., apărătorul din oficiu a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatei, dovedit cu certificatul de deces ataşat la dosarul cauzei.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii D.A.I., G.I.P., C.I., N.M.N., M.D., Z.M., H.C.S., N.F.I., N.I., V.I.S. şi N.A.M. prin prisma dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi a incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că sunt fondate, iar recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia şi de partea civilă Ministerul Culturii, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Pentru stabilirea limitelor recursurilor, prealabil analizării motivelor de recurs formulate de inculpaţi, se impun a fi făcute câteva precizări. Astfel, în raport de modificările legislative aduse prin Legea nr. 2/2013 cazurilor de casare şi Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, se constată că pentru situaţiile tranzitorii, în art. 12 este menţionat expres că, recursurile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a legii noi (C. proc. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014), declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit vechilor dispoziţii procedurale, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

Conform dispoziţiilor art. 385⁵ alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (2) şi alin. (2¹) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385⁹ din acelaşi cod, astfel că verificarea instanţei de control judiciar se limitează numai la cazurile de casare expres prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu (art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen.).

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 17² al art. 385⁹ C. proc. pen., scopul urmărit, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

În cauză s-a pronunţat o hotărâre ce a fost supusă căii de atac a apelului potrivit normelor procedurale anterioare, iar decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia decembrie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti (15 februarie 2013), ca atare, este supusă casării numai sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 385⁹ C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăseşte în cauză.

Faţă de considerentele ce preced şi având în vedere limitele în cadrul cărora pot fi analizate criticile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, părţii civile Ministerul Culturii şi ale inculpaţilor D.A.I., G.I.P., C.I., N.M.N., M.D., Z.M., H.C.S., N.F.I., N.I., V.I.S. şi N.A.M., Înalta Curte constată că titulari căii de atac au depus motivele de recurs la datele de 24 iunie 2014, 18 august 2014, 02 septembrie 2014, 04 septembrie 2014 şi 10 septembrie 2014 cu respectarea termenului de 5 zile stabilit de dispoziţiile art. 385¹⁰ alin. (1) C. proc. pen., astfel că va analiza cazurile de casare invocate şi cele care pot fi luate în considerare din oficiu şi va aprecia asupra aplicării legii penale mai favorabile, din perspectiva art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte criticile invocate de Parchet (circumscrise în mod eronat cazului de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.) se constată că din expunerea motivelor care le susţin, acestea vizează, în esenţă, situaţia de fapt reţinută în privinţa celor trei inculpaţi (H.C.S., N.I.F. şi V.I.) în sensul că actul material din data de 03 iunie 2002 ce intră în conţinutul infracţiunii de furt calificat de obiecte de patrimoniu pentru care instanţele inferioare au dispus achitarea inculpatului H. este dovedit de probele administrate în cauză; activităţile desfăşurate de inculpatul N.I.F. intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de furt calificat, respectiv, probele administrate dovedesc că acesta împreună cu coinculpaţii H.C.S. şi N.I., l-au căutat pe martorul R.F. şi au făcut înţelegerea cu acesta să facă săpături neautorizate în zona Căprăreaţa, iar, ulterior, chiar i-a transportat cu autoturismul pe inculpaţii H.C.S. şi N.I. în zona unde se efectuau săpături pentru ca cei doi să efectueze detecţii, bunurile găsite (brăţările) fiind împărţite la domiciliul lui N.I.F., după cum din probatoriul administrat rezultă cu certitudine că împreună cu V.I. l-au contactat pe inculpatul D.A.I. pentru organizarea unei activităţi de recuperare a sumelor primite de partea vătămată cu camătă de la V.I., prin urmare, aspectele relevate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Aşa cum s-a menţionat în cele ce preced, judecata în recurs se limitează la motivele de casare expres prevăzute de lege, astfel că, o analiză a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., abrogat prin adoptarea Legii nr. 2/2013, ce vizează eroarea gravă de fapt, nu mai poate face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

Pentru aceleaşi considerente nu mai pot fi analizate nici criticile Parchetului privind greşita soluţionare a laturii civile, având în vedere că şi această critică vizează tot situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare în privinţa inculpaţilor H.C.S., N.I., N.A. şi N.I.F., N.M., Z.M., M.D. şi C.I., în sensul că probele administrate în cauză fac dovada, contrar celor reţinute de instanţa de apel, că brăţările nr. 10, 11, 12 şi 13 sunt dintre cele ce fac obiectul cauzei deduse judecăţii, iar valoarea unei brăţări din cele recuperate şi care face parte din tezaur este mai mare decât cea stabilită de către instanţă (chiar în condiţiile în care s-a stabilit de către experţi o evaluarea a bunurilor, fără a se stabili în mod cert gramajul individual al bunurilor sustrase), ca atare, şi aceste aspecte se circumscriu tot cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

În susţinerea recursului parte civilă Ministerul Culturii, întemeiat tot pe cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., a invocat, în esenţă, sub aspectul laturii civile aceleaşi critici ca şi cele relevate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în expunerea motivelor de recurs, astfel că, pentru argumentele de ordin teoretic expuse anterior, motivele invocate nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de ultim control judiciar.

Faţă de cele expuse urmează a se respinge recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de partea civilă Ministerul Culturii, ca nefondate.

În ceea ce priveşte criticile inculpatului C.I. privind nelegala sesizare a instanţei şi greşita sa condamnare în lipsa unui probatoriu care să dovedească existenţa faptei sau implicarea sa în realizarea activităţii infracţionale reţinută în sarcina sa, circumscrise în mod greşit cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în realitate, ele se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 2 şi 18 C. proc. pen., abrogate în mod expres prin adoptarea Legii nr. 202/2010, pe cale de consecinţă, nu mai pot face obiectul unui control judiciar de către instanţa de recurs.

Nici critica privind greşita sa condamnare pentru comiterea infracţiunii de pierdere a unor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional în formă continuată, prev. de art. 221 alin. (1) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen., motivat de faptul că nu este prevăzută de legea penală întrucât din probele administrate rezultă că locul numit Căprăreaţa nu face parte din patrimoniul naţional, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 13 C. proc. pen., nu poate fi analizată de către instanţa de control judiciar, având în vedere că aspectele invocate în susţinerea acestei critici vizează situaţia de fapt stabilită de instanţele inferioare.

Referitor la împrejurările invocate de inculpatul C.I. privind intervenţia unei cauze care înlătură răspunderea penală pentru toate faptele pentru care a fost condamnat - prescripţia răspunderii penale -, se constată că argumentele care le susţin conturează solicitarea, în subsidiar, a inculpatului de aplicare a legii penale mai favorabile şi în considerarea reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi aplicarea unor pedepse în limitele prevăzute de dispoziţiile art. 270 C. pen., art. 224 alin. (1) C. pen. şi art. 205 alin. (1) C. pen., să se dispună încetarea procesului penal.

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine că, de la data pronunţării deciziei în apel, 18 decembrie 2013 şi până la soluţionarea recursului 17 decembrie 2014, când a fost amânată pronunţarea, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., care impune o analiză a incidenţei dispoziţiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile pentru faptele ce fac obiectul controlului judiciar de către instanţa de recurs, având în vedere că pentru o parte din faptele deduse judecăţii şi pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor în primă instanţă, instanţa de prim control judiciar a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenţie prescripţiei speciale din perspectiva legii penale în vigoare la acel moment, nu au fost formulate critici sub acest aspect de către Parchet, iar aceste aspect nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare care pot fi analizate din oficiu de către instanţa de ultim control judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 C. pen. în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezenţa unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât şi sub aspectul situaţiei premisă pentru analiza, în concret, a consecinţelor privind regimul sancţionator.

Astfel, în ceea ce priveşte modificările legislative intervenite cu privire la elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 221 alin. (1) C. pen. rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 189 alin. (2) C. pen. din perspectiva acuzaţiilor aduse inculpatului C.I., se constată că sub aspectul elementului material al laturii obiective şi sub aspectul formei de vinovăţie cerute de lege nu sunt diferenţe între textele art. 221 alin. (1) C. pen. anterior şi art. 270 C. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 224 alin. (2) C. pen., respectiv art. 189 alin. (2) şi art. 205 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tăinuire, comparând conţinutul celor două norme penale raportat şi la acuzaţiile aduse inculpatului C.I., în sensul că, în perioada 2002-2003 a înlesnit valorificarea unora dintre bunurile sustrase de coinculpaţi din zona şirurilor arheologice, bunuri ce aparţin patrimoniului naţional (brăţări dacice sustrase de inculpatul N.M.N.), se constată că, în dispoziţiile 270 C. pen. fapta de tăinuire are un conţinut mult mai larg în sensul că există nu doar atunci când făptuitorul a cunoscut că bunul provine din săvârşirea unei fapte penale, ci şi atunci când acesta a prevăzut din împrejurările concrete că bunul provine din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală chiar dacă nu a cunoscut natura acesteia şi a urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul, a unui folos material condiţii cumulative îndeplinite în cauză, prin urmare, sub acest aspect nu se poate aprecia că noua dispoziţie legală a eliminat vreun element de care depinde caracterul penal al faptei ori forma de vinovăţie cerută de lege pentru a antrena răspunderea penală.

În ceea ce priveşte regimul sancţionator şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului C.I., art. 270 C. pen. stabileşte o limită minimă de pedeapsă mai mare, de 1 an închisoare şi o limită maximă mai mică de 5 ani închisoare, precum şi amenda ca pedeapsă alternativă, spre deosebire de reglementarea anterioară unde art. 221 alin. (1) stabilea limite de pedeapsă cuprinse între 3 luni la 7 ani închisoare, fără ca sancţiunea aplicată să poată depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care provine bunul tăinuit (în cauză art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior), fapt ce atrage incidenţa legii penale noi ca fiind legea penală mai favorabilă, având în vedere şi împrejurarea că în procesul de individualizare a pedepsei a fost aplicată inculpatului o pedeapsă orientată spre limita maximă specială (de 5 ani închisoare), iar instanţa de recurs nu poate modifica criteriile avute în vedere la individualizarea judiciară a sancţiunii de către instanţa de prim control judiciar.

Pe cale de consecinţă, se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de tăinuire în formă continuată prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinerea formei continuate fiind justificată de aceleaşi împrejurări avute în vedere şi anterior de legiuitor - săvârşirea unor acţiuni la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv (Statul Român prin Ministerul Culturii) care fiecare în parte realizează conţinutul aceleiaşi infracţiuni (ajutorul dat în valorificarea unor bunuri din patrimoniul naţional sustrase de inculpaţii din prezenta cauză).

Analizând incidenţa legii penale mai favorabile şi în raport de instituţiile care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă, se constată că fapta de tăinuire reţinută de instanţa de prim control judiciar în sarcina inculpatului C.I. a fost comisă în perioada 2002 - iulie 2003, iar faţă de noile limite de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., de la 1 an la 5 ani închisoare sau pedeapsa amenzii s-a împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) rap. la art. 155 alin. (4) C. pen. (iulie 2013).

Ca atare, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.I. pentru infracţiunea de tăinuire în formă continuată prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Referitor la infracţiunea de violare de domiciliu, din analiza conţinutului normelor de incriminare, în considerarea modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Înalta Curte constată că în noua reglementare pentru infracţiunea de violare de domiciliu în forma agravată prevăzută la alin. (2) al art. 224 C. pen. (anterior art. 192 alin. (2) C. pen.) nu mai este incriminată ipoteza comiterii faptei de două sau mai multe persoane împreună însă săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună (situaţie de fapt reţinută şi pentru inculpatul C. care împreună cu alte persoane înarmate cu un cuţit au pătruns fără drept în curtea cabanei aparţinând părţii vătămate D.E.) atrage incidenţa dispoziţiilor art. 77 lit. a) C. pen. privind circumstanţa agravantă a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună - cu efecte identice asupra limitelor de pedeapsă şi în noua reglementare.

Sub aspectul sancţiunii stabilite de legiuitor în noua reglementare au fost reduse substanţial limitele speciale de pedeapsă, de la 3 ani la 6 luni închisoare, respectiv de la 10 ani la 3 ani închisoare alternativ cu pedeapsa amenzii, prin urmare, sub acest aspect legea penală mai favorabilă este legea nouă. Un alt element de noutate şi care ar putea atrage incidenţa legii penale noi constă şi în împrejurarea că şi situaţia comiterii faptei în forma agravată prevăzută la alin. (2) al art. 224 C. pen. (anterior art. 192 alin. (2) C. pen.) este posibilă retragerea plângerii prealabile de către partea vătămată, ipoteză care nu se regăseşte în cauză, având în vedere că partea vătămată D.E., deşi a fost încunoştinţată de instanţa de recurs de principiul disponibilităţii continuării acţiunii penale pornite de acesta, nu a înţeles să uzeze de dispoziţiile art. 158 C. pen.

Cum în aplicarea legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere însă şi alte criterii determinate de instituţiile care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă, Înalta Curte apreciază că fapta de violare de domiciliu reţinută în sarcina inculpatului C.I. în legătură cu partea vătămată D.E. a fost comisă în luna iulie 2003, iar faţă de noile limite de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea prev. de art. 224 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., de la 6 luni la 3 ani închisoare sau pedeapsa amenzii, s-a împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) rap. la art. 155 alin. (4) C. pen.

Faţă de aceste considerente va dispune, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul C.I. din infracţiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior (parte vătămată D.E.) în infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva acestuia pentru infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului C.I., constând în aceea că, în vara anului 2001 împreună cu B.C. l-au luat cu forţa pe partea vătămată N.C.B. din incinta spălătoriei „A.L.” din Deva, i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi l-au urcat în autoturism, s-au deplasat împreună la Bucureşti, unde l-au judecat şi obligat, prin constrângere, să accepte plata sumei de 25.000 mărci germane, din care partea vătămată a achitat suma de 3.000 mărci germane şi un autoturism marca C., se constată că, în noua reglementare a art. 205 C. pen. varianta agravată a comiterii faptei de două sau mai multe persoane (anterior art. 189 alin. (2) C. pen.) nu mai este incriminată, fapt ce impune aprecierea că sub aceste aspect legea penală nouă este mai favorabilă. De asemenea, incidenţa legii penale noi ca lege penală mai favorabilă este justificată şi din perspectiva limitelor speciale de pedeapsă care sunt mai reduse pentru forma tip a infracţiunii, de la 1 an la 7 ani faţă de limitele speciale din vechea reglementare în forma agravată, de la 7 ani la 15 ani de închisoare.

În considerarea acestor elemente care justifică aprecierea că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă, Înalta Curte va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul C.I. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior (parte vătămată N.C.B.) în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen.

Pentru a da eficienţă scopului pedepsei şi criteriilor avute în vedere de către instanţa de prim control judiciar asupra cărora nu se mai poate exercita un control de către instanţa de ultim control judiciar, în raport de noile limite de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru sancţionarea faptei de lipsire de liberate, se impune o proporţionalizare a pedepsei aplicate inculpatului C.I., sens în care Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse în cuantum de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 205 alin. (1) C. pen. satisface pe deplin exigenţele expuse anterior.

Criticile inculpatului H.C.S. privind omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru acesta cu privire la restituirea cauzei la instanţa de fond având în vedere că a nu a beneficiat de o apărare eficientă din partea apărătorului desemnat din oficiu la termenele din data de 18 iulie 2008 şi 19 octombrie 2007, circumscrise în mod eronat cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen. deşi argumentele ce le susţin se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., nu pot face obiectul controlului exercitat de către instanţa de recurs având în vedere că acest caz a fost abrogat în mod expres.

Totodată, nu pot face obiectul unui control exercitat de către instanţa de control judiciar nici criticile formulate de către inculpat, circumscrise formal cazului de casare prev. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., având în vedere că argumentele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare pentru care să se poată dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea la instanţa de fond sau instanţa de apel în vederea administrării de probe pentru dovedirea nevinovăţiei acestuia.

Înalta Curte constată, de asemenea, că toate celelalte critici formulate de inculpatul H.C.S. în scris şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, deşi au fost circumscrise cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., vizează în realitate situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe inferioare cu privire la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, sustragerea de bunuri din patrimoniul cultural naţional, respectiv lipsire de libertate, în sensul inexistenţei unor probe care să dovedească pregătirea în cadrul unei grupări a comiterii de infracţiuni, lipsa de motivare de către instanţa de apel în ceea ce priveşte activităţile concrete comise de inculpat pentru faptele pentru care a dispus condamnarea sa ori lipsa unor probe care să dovedească implicarea sa în lipsirea de liberate a persoanei vătămate O.I., prin urmare, se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9 şi 18 C. proc. pen. şi, pentru aceleaşi considerente expuse în precedent, nu vor mai fi analizate de către instanţa de control judiciar.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că ele vizează o reindividualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului pentru infracţiunile prev. de art. 323 C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior şi art. 189 alin. (2) C. pen. în considerarea incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi aplicarea unor sancţiuni în limitele prevăzute de noile norme de incriminare. Corelativ sancţiunilor penale ce îi vor fi aplicate în raport de noile dispoziţii penale apreciate ca fiind mai favorabile, a solicitat, cu privire la modalitatea de executare, stabilirea unei pedepse în regim neprivativ de libertate, în condiţiile art. 91 C. pen. iar, în subsidiar, încetarea procesului penal urmare intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru o parte din faptele deduse judecăţii şi pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Analizând aspectele invocate de inculpatul H.C.S. privind incidenţa art. 5 C. pen. şi constatarea intervenirii unei cauze care înlătură răspunderea penală, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat recursul inculpatului dar numai în ceea ce priveşte aspectele relevate în legătură cu stabilirea ca lege penală mai favorabilă a noilor dispoziţii penale raportat la limitele de pedeapsă mai blânde şi care ar impune aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus.

Astfel, comparând conţinutul celor două norme de incriminare în considerarea modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi a celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin decizia nr. 12 din data de 02 iunie 2014, Înalta Curte constată că în noua reglementare - constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. - sunt incriminate acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective al infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., singura modificare fiind cea a extinderii noţiuni de grup infracţional organizat, în sensul eliminării celor două limitării, cea a comiterii de infracţiuni de grave şi a obţinerii unui beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Sub aspect sancţionator incidenţa legii penale noi ca lege penală mai favorabilă este justificată şi din perspectiva limitelor speciale de pedeapsă care sunt mai reduse pentru forma tip a infracţiunii, de la 1 an la 5 ani faţă de limitele speciale din vechea reglementare (art. 323 alin. (1) C. pen.), de la 3 ani la 15 ani de închisoare.

În aplicarea legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere însă şi alte criterii determinate de instituţiile care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă, prin urmare, Înalta Curte apreciază că fapta de constituirea unui grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpatului H.C.S. a fost comisă în perioada 1999 - începutul anului 2000 iar faţă de noile limite de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., de la 1 an la 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi, s-a împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) rap. la art. 155 alin. (4) C. pen. (la începutul anului 2010).

Faţă de aceste considerente va dispune, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul H.C.S. din infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., şi, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva acestuia pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Referitor la infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior (fapta din data de 06 mai 2000) se constată, dintr-o analiză comparativă a celor două norme de incriminare raportat şi la acuzaţia adusă inculpatului H.C.S. - la data de 06 mai 2000, împreună cu inculpaţii N.I., N.I.F., ajutaţi de martorii R.F. şi R.R. cu ajutorul unui detector de metale performant au identificat şi au sustras mai multe brăţări din zona culmii Căprăreaţa (10 brăţări împărţite între cei trei inculpaţi)-, faptul că în dispoziţiile art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen. nu se regăsesc modificări de substanţă cu efecte asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii de furt a unui bun care face parte din patrimoniul cultural ori formei de vinovăţie cerută de lege pentru a antrena răspunderea penală.

Sub aspect sancţionator însă, dispoziţiile art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen. prevăd limite de pedeapsă mai reduse de la 2 ani la 7 ani închisoare faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior unde limitele de pedeapsă erau cuprinse între 10 şi 23 ani închisoare.

Prin urmare, faţă de aceste elemente apreciind că legea penală mai favorabilă este legea nouă, Înalta Curte va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul H.C.S. din infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen.

Faţă de limitele de pedeapsă stabilite în noua incriminare şi având în vedere data comiterii faptei (06 mai 2000), termenul de prescripţie specială al răspunderii penale prevăzut de dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) rap. la art. 155 C. pen., se va împlini la data de 06 mai 2016, prin urmare, cererea inculpatului de a constata că a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală nu poate fi primită.

Lege penală nouă va retroactiva şi cu privire la fapta de lipsire de libertate pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului H.C.S. de către cele două instanţe inferioare, care au reţinut în privinţa sa că, la data de 19 noiembrie 2003, împreună cu inculpaţii G.I.P. şi P.S.F., au dus-o pe partea vătămată O.I. pe un câmp din zona Vinţu de Jos unde au ameninţat-o cu un cuţit, iar inculpatul H. a şi lovit-o cu pumnul în zona feţei, pentru a-i reaminti de datoria de plată faţă de inculpata V.I.S., după care au abandonat-o pe câmp, unde a fost identificată de martorul C.V.

În considerarea modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Înalta Curte constată că în noua reglementare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în forma agravată prevăzută la alin. (2) al art. 205 C. pen. (anterior art. 189 alin. (2) C. pen.) nu mai este incriminată ipoteza comiterii faptei de două sau mai multe persoane împreună însă săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună (situaţie de fapt reţinută şi pentru inculpatul H.) atrage incidenţa dispoziţiilor art. 77 lit. a) C. pen. privind circumstanţa agravantă a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună - cu efecte identice asupra limitelor de pedeapsă şi în noua reglementare.

Şi sub aspectul sancţiunii stabilite de legiuitor se constată că în noua reglementare au fost reduse substanţial limitele speciale de pedeapsă, de la 7 ani la 1 an închisoare, respectiv de la 15 ani la 7 ani închisoare, prin urmare, legea penală mai favorabilă este legea nouă. Astfel, în considerarea acestor elemente care justifică aprecierea că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă, Înalta Curte va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul H.C.S. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior (parte vătămată O.I.) în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Având în vedere noile limite de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru sancţionarea faptelor de furt calificat şi lipsire de libertate în mod ilegal, se impune o proporţionalizare a sancţiunilor aplicate inculpatului H.C.S., sens în care, Înalta Curte faţă de criteriile avute în vedere de instanţele inferioare care au justificat aplicarea unor sancţiuni orientate spre minimum special prevăzut de lege, apreciază că în procesul de proporţionalizarea a pedepselor, stabilirea unei pedepse în cuantum de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv a unei pedepse de 3 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate satisface pe deplin exigenţele expuse anterior, iar retroactivitatea legii noi va opera chiar în condiţiile existenţei unui concurs de infracţiuni între faptele din prezenta cauză şi cea pentru care s-a dispus anularea pedepsei de 6 luni închisoare, situaţie ce impune a se aplica regulile de la concursul de infracţiuni, care stabilesc în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. că, în cazul concursului se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În consecinţă, constatând că pentru niciuna dintre fapte nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă de condamnare, în baza art. 38 alin. (1), art. 44 şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. va contopi aceste pedepse, urmând ca inculpatul H.C.S. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate, privarea de libertate fiind singura în măsură să asigure o reeducare a inculpatului şi o schimbare a atitudinii sale faţă de valorile sociale ocrotite de norma penală.

Faţă de natura faptelor comise, conduita inculpatului şi cuantumul pedepselor aplicate inculpatului, aflate în concurs, Înalta Curte apreciază că nu poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere astfel cum a solicitat acesta în susţinerea recursului.

Criticile inculpaţilor N.I., N.A.M., N.F.I., N.M.N., Z.M. şi M.D. în legătură cu infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, deşi au fost circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 12 şi 17² C. proc. pen., vizează în esenţă greşita lor condamnare determinat de lipsa unor probe care să dovedească existenţa faptei, vinovăţia ori interpretarea eronată a materialului probator de către cele două instanţe inferioare, iar prin argumentele care le susţin este contestată situaţia de fapt stabilită de cele două instanţe, prin urmare, nu pot face obiectul unor verificări de către instanţa de control judiciar întrucât cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat în mod expres prin adoptarea Legii nr. 202/2010.

Aspectele învederate de cei şase recurenţi inculpaţi, în subsidiar, în aplicarea legii penale mai favorabile privind infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni vor fi analizate de către instanţa de recurs din perspectiva incidenţei art. 5 C. pen., respectiv dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

În considerarea argumentelor şi concluziilor expuse la analiza conţinutului celor două norme de incriminare pentru inculpatul H.S.C., Înalta Curte apreciază raportat şi la situaţia de fapt reţinută în sarcina celor şase inculpaţi în sensul că, în perioada toamna anului 1999 - începutul anului 2000, inculpaţii H.S.C., N.I., N.F.I. şi N.A.M. s-au asociat în vederea identificării, sustragerii şi valorificării unor aparţinând tezaurelor de interes arheologic (brăţări dacice), asociere infracţională la care au aderat în anul 2000 şi inculpaţii N.M.N., Z.M. şi M.D. că în noua reglementare - constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. - sunt incriminate acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., singura modificare fiind cea a extinderii noţiuni de grup infracţional organizat, în sensul eliminării celor două limitării, cea a comiterii de infracţiuni de grave şi a obţinerii unui beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Şi sub aspect sancţionator incidenţa legii penale noi ca lege penală mai favorabilă este justificată din perspectiva limitelor speciale de pedeapsă care sunt mai reduse pentru forma tip a infracţiunii, de la 1 an la 5 ani faţă de limitele speciale din vechea reglementare (art. 323 alin. (1) C. pen.), de la 3 ani la 15 ani de închisoare.

Cum în aplicarea legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere însă şi alte criterii determinate de instituţiile care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă, prin urmare, Înalta Curte apreciază că faptele de constituire aderare la un grup infracţional organizat reţinută în sarcina inculpaţilor N.I., N.A.M., N.F.I., N.M.N., Z.M. şi M.D. au fost comise în perioada 1999 - începutul anului 2000, iar faţă de noile limite de pedeapsă stabilite pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., de la 1 an la 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării unor drepturi, s-a împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) rap. la art. 155 alin. (4) C. pen. (începutul anului 2010).

Faţă de aceste considerente va dispune în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţii N.I., N.A.M., N.F.I., N.M.N., Z.M. şi M.D. din infracţiunea de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., şi, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva acestora pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Inculpatul N.I. a criticat hotărârile şi sub aspectul greşitei sale condamnări pentru comiterea infracţiunii de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional însă argumentele invocate în susţinerea criticii privind inexistenţa unui probatoriu care să dovedească că ar fi sustras acele brăţări şi a vinovăţiei sale nu pot face obiectul unui control judiciar de către instanţa de recurs întrucât vizează aspecte de netemeinicie ale hotărârilor, iar prin restrângerea cazurilor de casare urmare adoptării Legii nr. 202/2010 legiuitorul a statuat ca în calea de atac a recursului să fie analizate doar aspectele de legalitate.

Criticile inculpatului sunt însă întemeiate sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen., în sensul aprecierii legii penale noi ca fiind lege mai favorabilă având în vedere că în conţinutul dispoziţiilor art. 228 rap. la 229 alin. (2) lit. a) C. pen. se regăsesc aceleaşi elemente constitutive ale faptei de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional din vechea reglementare, pentru argumentele expuse anterior iar sub aspect sancţionator limitele de pedeapsă sunt mai reduse. Prin urmare, în considerarea argumentelor care justifică aprecierea că legea penală mai favorabilă este legea penală nouă, Înalta Curte va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul N.I. din infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen.

Faţă de criteriile avute în vedere de instanţele inferioare care au justificat aplicarea unor sancţiuni orientate spre minimum special prevăzut de lege, Înalta Curte apreciază că în procesul de proporţionalizare a pedepselor, stabilirea unei pedepse pentru inculpatul N.I. în cuantum de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen. satisface pe deplin exigenţele sancţiunii penale.

Executarea pedepsei se va stabili în regim privativ de libertate, fiind singura modalitate de executare aptă să asigure o reeducare a inculpatului şi o schimbare a atitudinii sale faţă de valorile sociale ocrotite de norma penală. Faţă de natura faptelor comise, conduita inculpatului şi cuantumul pedepsei aplicate acestuia, Înalta Curte apreciază că nu poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere astfel cum a solicitat în susţinerea recursului.

Referitor la celelalte critici ale inculpaţilor N.A.M. şi N.F.I. întemeiate pe cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 şi 17² C. proc. pen., Înalta Curte constată că prin argumentele care le susţin conturează solicitarea inculpaţilor de aplicarea a legii penale mai favorabile, iar în considerarea reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi aplicarea unor pedepse în limitele prevăzute de noile norme penale, respectiv complicitate la infracţiunea de furt de bunuri aparţinând patrimoniului naţional în cazul ambilor inculpaţi şi infracţiunea de proxenetism numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.A.M.

Astfel, pornind de la criteriile incriminării faptei în legea penală nouă şi aprecierii caracterului favorabil cu privire la încadrarea juridică, caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării recursului precum şi având în vedere instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală şi limitele de pedeapsă) raportat şi la activităţile reţinute în sarcina celor doi inculpaţi în realizarea actelor de complicitate la infracţiunea de furt de bunuri aparţinând patrimoniului naţional în cazul ambilor inculpaţi, constând în aceea că, în cursul lunii mai 2000 au ajutat pe inculpaţii N.M.N. şi H.S.C. la sustragerea şi valorificarea unor brăţări, identificate în zona Căprăreaţa, cu un detector performant, de unde au şi fost sustrase de inculpatul N.I. cu ajutorul martorului R.F., se constatată că legea penală mai favorabilă este legea nouă. În acest sens se are în vedere că nu au fost aduse modificări dispoziţiilor referitoare la conţinutul actelor de complicitate şi nici conţinutului infracţiunii de furt de obiecte ce aparţin patrimoniului cultural naţional, iar sub aspect sancţionator limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de furt calificat sunt mai reduse (fapta complicelui fiind sancţionată cu aceiaşi pedeapsă ca şi autorul).

În consecinţă, se va dispune în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpaţii N.I.F. şi N.A.M. din complicitate la infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, în complicitate la infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen.

Faţă de criteriile de individualizare avute în vedere de instanţele inferioare şi cuantumul pedepselor aplicate celor doi inculpaţi care au fost orientate spre minimul special, Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse în cuantum de câte 5 ani închisoare în regim privativ de libertate corespunde scopului preventiv educativ al sancţiunii penale, motiv pentru care apreciază ca neîntemeiată cererea inculpatului N.F.I. de suspendare a executării pedepsei.

Totodată, Înalta Curte în aplicarea globală a legii penale mai favorabile va reţine că în cazul inculpatului N.A.M. legea nouă este mai favorabilă şi în legătură cu infracţiunea de proxenetism, sens în care va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat din infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (2) C. pen. şi va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

Constată că în cazul inculpatului N.A.M. pentru niciuna dintre cele două fapte nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă de condamnare şi în baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 6 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În ceea ce priveşte criticile inculpaţilor N.M.N., Z.M. şi M.D. în legătură cu infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural, Înalta Curte nu va analiza aspectele de netemeinicie invocate de inculpaţi cu referire la inexistenţa unor probe care să dovedească că cei trei inculpaţi au sustras acele bunuri ori că bunurile făceau parte dintr-un sit - Sarmisegetusa Regia - pentru considerentele expuse anterior la analizarea limitelor judecării recursurilor.

Sub aspectul aprecierii legii penale mai favorabile se constată că pentru acelaşi argumente expuse pe larg la analizarea criticilor inculpaţilor recurenţi H.C.S. şi N.I., Înalta Curte reţine că legea penală mai favorabilă şi în cazul acestor inculpaţi este legea penală nouă, pe cale de consecinţă, va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina celor trei inculpaţi din infracţiunile de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru. patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunile de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen.

Având în vedere aceleaşi criterii de individualizare judiciară a pedepselor şi cuantumul pedepselor aplicate acestora de către instanţa de control judiciar orientate spre minimul special prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să aplice inculpaţilor N.M.N., Z.M. şi M.D. pedepse în cuantum de câte 5 ani închisoare, cu executare în regim privativ de executare raportat la natura şi gravitatea faptei, conduita inculpaţilor, contribuţia lor infracţională şi valoarea bunurilor sustrase. Ca atare, apreciază ca neîntemeiată solicitarea inculpaţilor de stabilire ca modalitate de executare a suspendării sub supraveghere.

Totodată, nu pot fi primite nici criticile inculpaţilor N.I., N.A.M., N.F.I., N.M.N., Z.M. şi M.D. cu privire la intervenirea prescripţiei răspunderii penale în raport de limitele de pedeapsă stabilite în noua reglementare, având în vedere că activităţile infracţionale întreprinse în calitate de autori, respectiv complice, au fost comise în perioada mai 2000 - mai 2001, iar termenul de prescripţie specială prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) rap. la art. 155 alin. (4) C. pen. se împlineşte în mai 2016 respectiv, mai 2017.

Criticile inculpatului G.I.P. deşi au fost încadrate în drept în cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² şi 12 C. proc. pen., se constată că, în esenţă, ele vizează eroarea gravă de fapt a instanţelor inferioare care au dat o interpretare eronată materialului probator privind participarea sa la comiterea faptei de lipsire de libertate asupra părţii vătămate O.I., prin urmare, Înalta Curte nu le va analiza întrucât prin adoptarea Legii nr. 202/2010 cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., care ar fi permis un control judiciar din perspectiva criticilor aduse hotărârilor de către inculpat au fost abrogate în mod expres.

Înalta Curte apreciază însă ca fiind întemeiată critica inculpatului în legătură cu incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen. în considerarea aceloraşi argumente de ordin teoretic expuse pe larg la analizarea criticilor inculpatului H.C.S. prin raportare şi la situaţia de fapt descrisă şi reţinută de instanţă privind activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul G.I.P. în lipsirea de libertate a părţii vătămate O.I., instanţa de recurs apreciază că lege nouă este legea penală mai favorabilă şi în cazul inculpatului.

Pe cale de consecinţă, va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul G.I.P. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi având în vedere aceleaşi criterii de individualizare şi cuantumul pedepsei aplicate acestuia de către instanţa de control judiciar, va aplica inculpatului o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, în regim de executare.

Referitor la inculpatul D.A.P., Înalta Curte constată că acesta a formulat recurs în termen legal.

Din perspectiva criticilor formulate de inculpat se constată că aspectele învederate în motivele scrise şi susţinute oral în faţa instanţei de control judiciar privind greşita sa condamnare sub aspectul instigării la comiterea infracţiunii de lipsire de libertate a părţii vătămate O.I. nu pot fi analizate întrucât vizează situaţia de fapt stabilită de instanţele inferioare - lipsa probelor care să-i dovedească vinovăţia şi nu a fost indiciat nici măcar de către partea vătămată în plângerea formulată -, chiar dacă formal au fost încadrate în cazurile de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² şi 12 C. proc. pen.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte pe lângă considerentele expuse anterior la analizarea recursurilor inculpaţilor H. şi G.I.P. mai reţine că, în cazul instigatorului în noua reglementare (art. 47 C. pen.) au fost menţinute aceleaşi dispoziţii cu excepţia instigării neurmate de executare, situaţie care nu se regăseşte în cauză, persoanele instigate de inculpatul D.A.P. chiar au dus la îndeplinire actele de lipsire de libertate în mod nelegal a părţii vătămate O.I. Ca atare, apreciind ca lege penală mai favorabilă legea nouă, Înalta Curte va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul D.A.I. din instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 25 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. anterior în instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. - fapta comisă de două sau mai multe persoane împreună.

Faţă de criteriile ce se impun a fi avute în vedere la proporţionalizarea pedepsei, instanţa de control judiciar apreciază că stabilirea unei pedepse în cuantum de 2 ani închisoare este îndestulătoare pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale.

În ceea ce o priveşte pe inculpata V.I.S. se constată că întrucât a intervenit decesul acesteia, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar (certificatul de deces), se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva acesteia întemeiat pe dispoziţiile art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile formulate de inculpaţii D.A.I., G.I.P., C.I., N.M.N., M.D., Z.M., H.C.S., N.F.I., N.I., V.I.S. şi N.A.M. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 339 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara şi, rejudecând, va face aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. pentru fiecare recurent inculpat, astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei iar în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de partea civilă Ministerul Culturii împotriva aceloraşi hotărâri.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta parte civilă Ministerul Culturii la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului, onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 400 RON pentru inculpaţii recurenţi D.A.I., C.I., N.M.N., N.I., V.I.S. şi inculpatul intimat V.I., precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 100 RON, pentru inculpaţii G.I.P., M.D., Z.M., H.C.S., N.F.I. şi N.A.M. urmând a fi plătite din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpaţii D.A.I., G.I.P., C.I., N.M.N., M.D., Z.M., H.C.S., N.F.I., N.I., V.I.S. şi N.A.M. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 339 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara şi rejudecând:

Descontopeşte pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor C.I., N.M.N., M.D., Z.M., H.C.S., N.F.I., N.I. şi N.A.M. şi repune pedepsele componente în individualitatea lor.

Face aplicarea art. 5 C. pen. şi, în consecinţă:

I. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul C.I. din infracţiunea de tăinuire cu consecinţa pierderii unor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional în formă continuată, prev. de art. 221 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de tăinuire în formă continuată prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I. pentru infracţiunea de tăinuire în formă continuată prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul C.I. din infracţiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. anterior (parte vătămată D.E.) în infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C.I. pentru infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul C.I. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior (parte vătămată N.C.B.) în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

II. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul H.C.S. din infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului H.C.S. pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul H.C.S. din infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior (fapta din data de 06 mai 2000), în infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul H.C.S. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Menţine anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penenală nr. 173/2007 a Tribunalului Hunedoara, definitivă la data de 27 februarie 2008 prin decizia penală nr. 702/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 44 C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 4 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 4 luni închisoare.

III. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul N.I. din infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului N.I. pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul N.I. din infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

IV. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul N.A.M. din infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului N.A.M. pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul N.A.M. din complicitate la infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, în complicitate la infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul N.A.M. din infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 213 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedepsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an şi 2 luni închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa de 6 ani şi 2 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

V. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul N.F.I. din infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului N.F.I. pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul N.F.I. din complicitate la infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, în complicitate la infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

VI. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul N.M.N. din infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului N.M.N. pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul N.M.N. din infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

VII. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul Z.M. din infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Z.M. pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul Z.M. din infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

VIII. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.D. din infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, în infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M.D. pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., constatând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul M.D. din infracţiunea de furt calificat de obiecte de patrimoniu cu consecinţa pierderii acestor bunuri pentru patrimoniul cultural naţional, prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (2) lit. a) şi alin. (4) C. pen. anterior, rap. la art. 280¹ alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea de furt calificat asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural, prev. de art. 228, art. 229 alin. (2) lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

IX. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul G.I.P. din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. anterior în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

X. În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul D.A.I. din instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 25 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. anterior în instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 205 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

XI. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei V.I.S. pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. anterior, constatând că a intervenit decesul acesteia la data de 01 octombrie 2014.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de partea civilă Ministerul Culturii.

Obligă recurenta parte civilă Ministerul Culturii la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului, onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 400 RON pentru inculpaţii recurenţi D.A.I., C.I., N.M.N., N.I., V.I.S. şi inculpatul intimat V.I., precum şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 100 RON, pentru inculpaţii G.I.P., M.D., Z.M., H.C.S., N.F.I. şi N.A.M. urmând a fi plătite din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 decembrie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 317/2014. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 3020/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3152/2014. Penal. Furtul calificat (art. 209 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3152/2014. Penal. Furtul calificat (art. 209 C.p.). Recurs