ICCJ. Decizia nr. 360/2014. Penal. Contestaţia la executare (art.598 NCPP). Apel
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 360/A/2014
Dosar nr. 278/43/2014
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2014
Deliberând asupra apelului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30 din 5 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală, s-a luat act de retragerea contestaţiei la executare formulată de către contestatorul A.N.
A fost obligat contestatorul să achite statului cu titlul de cheltuieli judiciare suma de 300 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 15 iulie 2014, pe rolul Curţii de apel a fost înregistrată cererea, calificată drept contestaţie la executare, prin care condamnatul A.N. a solicitat ridicarea sechestrului, instituit asupra imobilului - casă de locuit şi teren, în suprafaţă de 93 m.p., amplasat administrativ în oraşul Ş., sechestru instituit prin ordonanţa procurorilor D.N.A. din 15 iulie 2008, emisă în Dosar nr. 26/P/2008 al D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, măsură ce a fost menţinută prin sentinţa penală nr. 8/2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 88/A din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că în cursul urmăririi penale, în Dosarul nr. 26/P/2008 al D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra imobilului menţionat, prin hotărârea de condamnare aceasta fiind menţinută în vederea realizării confiscării dispuse. S-a arătat că, după pronunţarea deciziei penale nr. 88/A/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu chitanţa nr. xx a Trezoreiei Piteşti, s-a achitat suma totală de 7775 RON, ce reprezenta echivalentul în RON a sumelor de bani supuse măsurii confiscării, astfel că nu se mai justifica menţinerea acestei măsuri asigurătorii.
După repartizarea aleatorie a cauzei, la dosarul cauzei, în afară de actele depuse de către petent (ca şi înscrisuri doveditoare ce se află la dosar) au fost ataşate, din dispoziţia magistratului, căruia i s-a repartizat speţa, extras din sentinţa penală nr. 8 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi copia dispozitivului deciziei penale nr. 88/A din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se totodată desemnarea, pe seama petentului a unui apărător din oficiu, deoarece acesta se afla în stare de detenţie.
La termenul de judecată fixat în data de 5 septembrie 2014, condamnatul petent prin înscris, atestat pentru conformitate, de conducerea penitenciarului în care se afla, pentru executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, ce i-a fost aplicată, a învederat, în mod expres, faptul că îşi retrage contestaţia la executare astfel formulată.
Dată fiind această manifestare de voinţă, expres expusă de către condamnat, principiul disponibilităţii părţii, ce exercitând o astfel de cale - contestaţia la executare, poate să păşească la retragerea ei, potrivit dispoziţiilor art. 597, 599 alin. (3) coroborat cu dispoziţiile art. 600 din noul C. proc. pen. s-a luat act de retragerea contestaţiei la executare formulată de către contestatorul A.N.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel condamnatul A.N., susţinând că cererea de retragere a contestaţiei la executare a fost formulată din eroare cu privire la calificarea cererii cu care a învestit instanţa, prin care a solicitat ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului situat în oraşul Ş., jud. Argeş.
Examinând apelul declarat de condamnatul A.N. în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 599 alin. (3) C. proc. pen. cererea de contestaţie la executare poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că la dosar fond se află cererea formulată de condamnatul A.N., prin care precizează că nu a formulat contestaţie la executare în temeiul dispoziţiilor art. 598 C. proc. pen. şi nu-şi însuşeşte o asemenea cerere, ci a formulat o cerere de ridicare a sechestrului impus asupra imobilului situat în comuna Ş. Cererea a fost înregistrată la dosar la data de 27 august 2014.
La data de 3 septembrie 2014, conducerea Penitenciarului Colibaşi a înaintat la dosar, cu adresa din 02 septembrie 2014, declaraţia condamnatului A.N. prin care acesta îşi retrage cererea şi solicită încetarea procesului care face obiectul Dosarului nr. 278/43/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş.
Faţă de cele două înscrisuri depuse de condamnat la dosar, din care rezultă fără dubiu că acesta nu-şi însuşeşte cererea de contestaţie la executare, înţelegând să şi-o retragă, instanţa de fond în mod corect a luat act de retragerea contestaţiei la executare formulată de condamnatul A.N., ca fiind manifestarea sa de voinţă.
Totodată, susţinerea apelantului condamnat în sensul că s-a aflat în eroare cu privire la calificarea cererii, nu constituite un motiv de apel. Cererea de ridicare a sechestrului a fost calificată în mod corect de către instanţa de fond ca fiind contestaţie la executare, iar dacă petentul avea nelămuriri cu privire la obiectul cauzei, avea posibilitatea să se prezinte în instanţă pentru a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului sau să ia legătura cu apărătorul care i-a fost desemnat din oficiu.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar apelul declarat de condamnatul A.N. este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A.N. împotriva sentinţei penale nr. 30 din 5 septembrie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 36/2014. Penal. Violul (art.197 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 362/2014. Penal. înşelăciunea (art.244... → |
---|