ICCJ. Decizia nr. 379/2014. Penal. Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Contestaţie în anulare - Apel
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 379/A/2014
Dosar nr. 3003/2/2014
Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2014
Asupra apelului de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 938/A din 05 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de petenta A.P. prin reprezentant R.A. împotriva Deciziei penale nr. 332/A din 17 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că la data de 30 aprilie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 3002/2/2014, a fost înregistrată contestaţia în anulare formulată de petenta A.P. din Bucureşti, sectorul 2, prin reprezentant legal R.A. împotriva Deciziei penale nr. 332 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, au rezultat următoarele:
Prin Decizia penală nr. 332 din 17 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus respingerea ca inadmisibil a apelului declarat de petenta A.P. prin reprezentant R.A. împotriva sentinţei penale nr. 1160 din 17 decembrie 2013 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că admisibilitatea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate anterior datei de 01 februarie 2014, termenele şi condiţiile de exercitare a acestora rămân cele prevăzute de legea veche, aspect ce rezultă din interpretarea per a contrario a art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi din economia dispoziţiilor art. 9 din acelaşi act normativ. Prin urmare, pentru a evalua în ce măsură apelanta-petentă avea dreptul procesual de a exercita o cale de atac împotriva sentinţei penale nr. 1160/2013, instanţa s-a raportat la dispoziţiile relevante ale C. proc. pen. din 1968, în speţă, art. 2781 din acest cod.
În acest sens, a reţinut că în materie penală, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile strict prevăzute de normele de procedură. Ca regulă generală, la data pronunţării sentinţei atacate, legea statua asupra posibilităţii atacării sentinţelor fie cu recurs, fie cu apel şi recurs, instituind, totodată, si o serie de excepţii, când hotărârea era definitivă la data pronunţării ei, conform art. 416 pct. 1 C. proc. pen. din 1968. Una dintre aceste excepţii era cea a hotărârilor pronunţate în procedura reglementată de art. 278 C. proc. pen. din 1968, având ca obiect plângere împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată. în această materie, dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. din 1968 prevedeau că hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea conform alin. (8) al aceluiaşi text de lege este definitivă. Prin urmare, petenta A.P. nu avea legitimarea procesuală de a formula cale de atac împotriva hotărârii date în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. din 1968, astfel încât apelul său apare ca inadmisibil.
La termenul de judecată din 01 septembrie 2014, Curtea, din oficiu, a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.
Potrivit art. 426 şi următoarele C. proc. pen., contestaţie în anulare se formulează împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă
Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen. instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, a admis în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
S-a constatat în prezenta cauză, în urma verificărilor efectuate în sistemul informatic E., că motivele invocate de contestatoare au mai fost analizare anterior în cadrul unei alte contestaţii în anulare formulate de către petenta pentru acelaşi raţiuni ca şi cele care stau la baza prezentei cereri. Contestaţia în anulare formulată anterior de către petenta a fost respinsă definitiv ca fiind inadmisibilă printr-o decizie care se. află sub protecţia autorităţii de lucru judecat.
Împotriva Deciziei penale nr. 938/A din 05 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a exercitat contestatoarea petenta A.P. calea de atac a apelului pentru motivele arătate în scris şi aflate la dosarul cauzei.
La termenul de astăzi, 14 noiembrie 2014, în şedinţă publică, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei.
Apelul declarat de contestatoarea A.P. împotriva Deciziei penale nr. 938/A din 05 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este inadmisibil.
Conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte constată că petenta contestatoare a declarat apel împotriva unei hotărâri pronunţată într-o contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac.
Potrivit disp. art. 432 C. proc. pen., intitulat „Procedura de judecare", alin. (4) arată că „Sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţată cu încălcarea normelor procesual penale.
Raţiunea legiuitorului a fost aceea că, întrucât contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, hotărârea contestată fiind deja cenzurată prin căile ordinare de atac, respectiv fond şi apel de către instanţe, pe calea dreptului comun, astfel încât în această etapă procedurală nu mai este necesar a se relua tot ciclul procesual deja parcurs.
Aşa fiind, cum în speţă ne aflăm într-o astfel de procedură, rezultă că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată de petenta împotriva unei decizii pronunţate în apel în materia prevăzută de disp. art. 2781 din vechiul C. proc. pen., este definitivă, după cum, de altfel, era menţionat şi în dispozitivul deciziei pronunţate.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, Înalta Curte urmează a respinge apelul declarat de contestatoarea A.P. împotriva Deciziei penale nr. 938/A din 05 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca inadmisibil.
Văzând şi disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A.P. împotriva Deciziei penale nr. 938/A din 05 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 378/2014. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 397/2014. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
