ICCJ. Decizia nr. 389/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2014

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 389/2014

Dosar nr. 8322/40/2011

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2014

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 171 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 8322/40/2011, a fost condamnată inculpata T.L., la pedepsele de:

- 6 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. - 4 acte materiale - 1.100 RON (denunţător B.L.);

- 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. - 2 acte materiale - 400 RON (denunţător F.G.);

- 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin înlăturarea din încadrarea juridică a faptei a disp. art. 41 alin. (2), 42 C. pen. - 100 RON (denunţător A.E.);

- 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. - 4 acte materiale - 510 RON (denunţător A.E.A.);

- 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 500 RON (denunţător P.M.B.);

- 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 500 RON (denunţător G.D.);

- 5 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. - 2 acte materiale - 430 RON (denunţător C.E.A.);

- 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 2.090 RON (denunţător A.Ş.);

- 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" (în varianta pretinderii) prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător C.M.);

- 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" (în varianta pretinderii) prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător A.V.);

- 6 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" (în varianta pretinderii) prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător U.V.A.).

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., au fost contopite pedepsele principale şi complementare aplicate, inculpata T.L. urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită la 9 (nouă) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe timp de 4 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 50 RON (denunţător C.E.A.).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" (în varianta pretinderii) prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător M.C.D.).

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore, din 29 - 30 iunie 2011, şi durata arestării preventive de la 1 iulie 2011 la 2 decembrie 2011.

A fost menţinută măsura liberării provizorii sub control judiciar luată faţă de inculpată prin Încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2011, aşa cum a fost modificată prin Încheierea de şedinţă din 15 mai 2012, până la data rămânerii definitivă a hotărârii.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate în cauză, în limita sumelor de 16.543 RON şi 150 euro.

În temeiul art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., a fost obligată inculpata la restituirea sumelor de 11.850 RON şi 100 euro, ce au constituit obiectul infracţiunilor de luare de mită, următorilor denunţători: B.L. suma de 1.100 RON, F.G. suma de 400 RON, A.E.A. suma de 500 RON, C.A. suma de 400 RON, L.T. suma de 150 RON, O.T. suma de 100 euro, B.A. suma de 300 RON, B.A.A. suma de 80 RON, G.D. suma de 500 RON, C.E.A. suma de 430 RON, C.I. 200 RON, .S.O. 300 RON, A.Ş. 2.090 RON, A.C. 1.700 RON, C.T. 1.700 RON, O.M. 2.000 RON.

S-a constatat că denunţătorii: A.E., A.M., I.A., B.E., B.M., M.C., C.G., G.A., P.M., H.V., I.G., P.M.A., U.V., O.I., I.R., P.L., D.M., R.G., A.E.B., P.T.E., P.M.B., C.E., T.L.M., P.S., M.C.A. nu au solicitat restituirea sumelor ce au constituit obiectul dării de mită.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei totale de 4.693 RON şi 50 euro, reprezentând obiectul luării de mită de la denunţătorii care nu au solicitat restituirea, respectiv 48 RON (B.L.), 100 RON (A.E.), 50 euro (A.M.), 200 RON (I.A.), 100 RON (B.E.), 200 RON (B.M.), 50 RON (M.C.), 200 RON (C.G.), 10 RON (cafea) (A.E.A.), 600 RON (G.A.), 50 RON (P.M.), 50 RON (H.V.), 50 RON (I.G.); 200 (P.M.A.), 400 RON (U.V.), 200 (O.I.), 150 (I.R.), 300 RON (P.L.), 50 RON (D.M.), 100 RON (L.C.), 200 RON (R.G.), 100 RON (A.E.B.), 100 RON (P.T.E.), 500 RON (P.M.B.), 200 RON (C.E.), 200 RON (T.L.M.), 40 RON (2 borcane miere P.S.), 200 RON (M.C.A.), 85 RON (S.O.), 10 RON (A.C.).

A fost respinsă cererea formulată de denunţătoarea C.E.A., de restituire a sumei de 50 RON, ce a făcut obiectul dării de mită.

Au fost respinse ca inadmisibile pretenţiile civile formulate de martorii: F.G. - 200 RON, G.D. - 1.492 RON, C.E.A. - 100 RON, C.I. - 300 RON, C.T. - 720 RON şi 3.080 RON, P.M.C. - 10.395 RON, O.M. - 170 RON, A.V. - 500 RON şi 3.619 RON şi M.C.D. - 500 RON.

A fost obligată inculpata să plătească statului suma de 25.000 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul din 24 august 2011, dat în Dosarul nr. 290/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei T.L., căsătorită, medic expert al asigurărilor sociale în cadrul Comisiei de Evaluare şi Expertiză Medicală a Casei Judeţene de Pensii Botoşani, pentru săvârşirea a 13 infracţiuni de "luare de mită" în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi a 36 de infracţiuni de "luare de mită", prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că inculpata T.L. - medic expert asigurări sociale din cadrul Cabinetului de Expertiză şi Recuperare asupra Capacităţii de Muncă nr. X Botoşani, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în perioada aprilie - iunie 2011, precum şi în cursul anilor 2004 - 2011, a pretins şi a primit sume de bani şi alte foloase materiale, atât direct, cât şi indirect, de la pacienţii pe care i-a expertizat medical, în vederea îndeplinirii actului de serviciu la care era obligată în virtutea funcţiei, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă privind acordarea sau menţinerea într-un grad de invaliditate, scop special urmărit de inculpată în baza unei hotărâri infracţionale individuale pe care a adoptat-o faţă de fiecare pacient, în funcţie de particularităţile stării sociale a acestuia şi dosarului său de pensionare, aceasta pretinzând şi primind în total suma de 20.170 RON, precum şi 150 euro, cu titlu de mită de la pacienţii expertizaţi în această perioadă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu privire la calitatea inculpatei de funcţionar public, începând cu anul 1995, inculpata T.L. a ocupat postul de medic expert în cadrul Casei Judeţene de Pensii Botoşani, venind prin transfer de la Cabinetul de Expertiză Medicală aparţinând Casei Judeţene de Pensii Vaslui. La data comiterii infracţiunilor, aceasta avea funcţia de medic primar - expert asigurări sociale în cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală şi Recuperare asupra Capacităţii de Muncă nr. X Botoşani, aparţinând Casei Judeţene de Pensii Botoşani, având calitatea de funcţionar public, atât în înţelesul legii penale, respectiv al prevederilor art. 147 rap. la art. 145 C. pen., cât şi în înţelesul art. 1 din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, această lege se aplică persoanelor care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau al instituţiilor publice.

Persoanele care exercită funcţii publice sunt acele persoane fizice care au atribuţii şi responsabilităţi derivând din activitatea desfăşurată în cadrul unor autorităţi sau instituţii publice, în scopul transpunerii în practică a competenţelor care le revin, conform legii.

Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi, respectiv, structurile judeţene ale acesteia reprezintă instituţii publice, în accepţiunea art. 145 C. pen.

Medicul încadrat într-o instituţie publică sau de interes public este funcţionar în sensul legii penale şi poate fi subiect activ al infracţiunii de "luare de mită".

În raport cu explicaţiile cuprinse în art. 147 C. pen., referitor la termenul de "funcţionar", singurul care interesează în aplicarea legii penale, s-a constatat că în timp ce art. 147 C. pen. are în vedere un raport juridic ce priveşte legea penală, a cărui principală caracteristică o constituie calitatea persoanei care reprezintă o autoritate de stat, legea privind exercitarea profesiei de medic priveşte un raport juridic de drept civil, stabilit între medic ca specialist şi pacientul care recurge la asistenţă medicală din partea acestuia.

Aşadar, cele două texte reglementează situaţii şi finalităţi diferite, în primul caz persoana fiind subiect de drept penal, reprezentând o instituţie publică sau autoritate de stat al cărei prestigiu trebuie ocrotit, iar în cel de-al doilea caz persoana este subiect de drept civil, cu drepturi şi obligaţii anume prevăzute de lege.

Potrivit art. 147 C. pen., prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită temporar sau permanent, cu orice titlu, indiferent de modul cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

Medicii încadraţi în unităţi medico-sanitare din reţeaua publică, aşa cum este şi inculpata, sunt funcţionari în sensul legii penale, deoarece în calitate de salariaţi îşi exercită sarcinile de serviciu în cadrul unei instituţii de stat.

În conformitate cu art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, se apreciază că prin natura profesiei sale medicul nu poate fi subordonat niciunei autorităţi publice. Actul normativ menţionat este o lege nepenală şi are în vedere doar raporturile dintre medic şi pacient pentru asigurarea libertăţii depline a actului medical, însă aceste dispoziţii nu pot fi extinse şi opuse responsabilităţilor penale ce revin medicului, desprinse din statutul său de persoană care exercită o însărcinare de serviciu şi este reprezentant al uneia din unităţile prevăzute de art. 145 C. pen. sau al unei alte persoane juridice, iar stabilirea calităţii de funcţionar public al medicului nu se poate realiza decât printr-o lege penală.

Atât în doctrină, cât şi în practică, s-a statuat că medicul, indiferent sub ce formă îşi desfăşoară activitatea, are calitatea de subiect activ al infracţiunii de "luare de mită" şi, activând în cadrul unei instituţii publice sau de interes public, are calitatea de funcţionar public.

În consecinţă, fapta autorului care, în calitate de medic în cadrul unui cabinet medical, subordonat unei instituţii din cele prevăzute la art. 145 C. pen., condiţionează actul medical de primirea unor sume de bani sau bunuri de la pacienţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", în condiţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 620/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

S-a reţinut că atribuţiile inculpatei potrivit fişei postului erau următoarele:

Inculpata T.L. era la data comiterii infracţiunilor angajata Casei Judeţene de Pensii Botoşani, în baza unui contract individual de muncă, pe durată nedeterminată, în funcţia de medic primar, specialitatea expertiză, având locul de muncă la Cabinetul nr. X Botoşani.

Potrivit fişei postului şi anexei, principalele atribuţii de serviciu ale inculpatei T.L. erau:

- examinează bolnavii propuşi pentru pensionare de invaliditate, confruntă starea clinică cu diagnosticul, propune şi emite decizii de încadrare sau neîncadrare în grade de invaliditate;

- efectuează revizuirea medicală a bolnavilor conform legii;

- expertizează pensionarii la cerere, atunci când afecţiunile de care suferă s-au agravat;

- dispune efectuarea de investigaţii sociale pentru cazurile problemă;

- desfăşoară ori de câte ori este cazul activităţi de teren;

- expertizează persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr. 416/2001 şi le eliberează certificate medicale asupra capacităţii de muncă;

- pentru cazurile cu o problematică medico-socială deosebită şi pentru invalizi prin boli psihice, în ultimele 10 zile de valabilitate a deciziei, dispune efectuarea de investigaţii sociale la domiciliu sau se va proceda la convocarea bolnavilor pe bază de citaţie, preîntâmpinându-se astfel măsurile administrative de suspendare a pensiei;

- pentru cazurile neconcludente (documentaţie insuficientă) bolnavii vor fi transportaţi pentru examinare la sediul cabinetului de expertiză medicală sau pot fi expertizaţi la domiciliu pentru cazurile netransportabile;

- îndeplineşte orice alte atribuţii specifice activităţii de expertiză medicală în limitele competenţelor profesionale prevăzute de legile în vigoare în timpul programului de lucru de 7 ore;

S-a reţinut că responsabilităţile funcţionarului public T.L. erau următoarele:

- urmăreşte legalitatea şi corectitudinea lucrărilor întocmite;

- respectă regulamentul de ordine internă şi regulamentul de organizare şi funcţionare, regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de expertiză medicală a capacităţii de muncă, normele de protecţie a muncii şi P.S.I.;

- respectă prevederile statului medicului;

- răspunde de respectarea programului de lucru şi a timpului de lucru;

- respectă şi normele şi actele normative în vigoare, cu privire la atribuţiile de serviciu şi activitatea sa în cadrul compartimentului;

- respectă termenele stabilite pentru executarea lucrărilor ce îi revin;

- răspunde de calitatea, exactitatea şi eficienţa lucrărilor executate.

În ceea ce priveşte sfera relaţională, inculpata T.L., în calitate de medic primar în expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, se subordonează directorului executiv al Casei Judeţene de Pensii Botoşani şi stabileşte raporturi funcţionale interne cu compartimentele din cadrul acestei instituţii şi externe cu Spitalul Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, precum şi cu persoanele care fac obiectul activităţii de expertiză medicală a capacităţii de muncă.

Privitor la procedura expertizării asupra capacităţii de muncă s-au reţinut următoarele:

Potrivit art. 70 alin. (2) din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011), "C.N.P.P. şi casele de pensii sectoriale, prin intermediul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, organizează, îndrumă şi controlează activitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă".

În conformitate cu prevederile art. 68 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia de invaliditate se cuvine persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza accidentelor de muncă şi bolilor profesionale conform legii, neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA, bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.

În raport cu gradul de reducere a capacităţii de muncă, invaliditatea este:

a) de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de autoîngrijire;

b) de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu păstrarea capacităţii de autoîngrijire;

c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel puţin jumătate din timpul normal de muncă.

Art. 71 din acelaşi act normativ prevede: "evaluarea capacităţii de muncă în vederea stabilirii gradului de invaliditate se face la cerere de către medicul specializat în expertiza medicală a capacităţii de muncă din cadrul C.N.P.P."

În continuare, în alin. (2) se arată că pentru evaluarea capacităţii de muncă, cererea şi documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacităţii de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii, în funcţie de domiciliul solicitantului.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în urma examinării clinice şi analizării documentelor medicale, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi emite decizia medicală asupra capacităţii de muncă.

În situaţia în care pentru emiterea deciziei medicale prevăzute la alin. (3) sunt necesare investigaţii sau examinări de specialitate, medicul expert al asigurărilor sociale propune, după caz, prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporară de muncă, în condiţiile legii, (art. 71 alin. (4) din Legea nr. 263/2010).

Decizia medicală se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii şi se comunică în termen de 5 zile de la emitere, iar în situaţiile prevăzute la alin. (4), termenul de emitere a deciziei se prelungeşte corespunzător.

Decizia medicală asupra capacităţii de muncă poate fi contestată la comisiile medicale de contestaţii care funcţionează în cadrul centrelor regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.

În conformitate cu art. 78 din Legea nr. 263/2010, pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodic, în funcţie de afecţiune, la intervale cuprinse între 1 an şi 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 (1 ianuarie 2011), termenul de reevaluare medicală putând fi stabilit în condiţiile Legii nr. 19/2000 şi la perioade de 6 luni.

După fiecare revizuire medicală, medicul expert al asigurărilor sociale emite o nouă decizie medicală asupra capacităţii de muncă, prin care se stabileşte, după caz: menţinerea în acelaşi grad de invaliditate, încadrarea în alt grad de invaliditate, redobândirea capacităţii de muncă.

Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicală asupra capacităţii de muncă, în urma revizuirii medicale.

Consideraţii generale asupra infracţiunilor de corupţie

În doctrină şi practică au fost reţinute mai multe tipuri de operare ale autorilor infracţiunilor de corupţie:

- fie pretind şi primesc direct sau prin intermediari diferite foloase de la persoanele cărora sunt obligate a le îndeplini cererile conform atribuţiilor de serviciu;

- fie prin invocarea unor motive, mai mult sau mai puţin reale, tergiversează rezolvarea actului de serviciu la care sunt obligaţi, determinându-i, astfel, pe solicitanţi să le dea bani sau alte foloase materiale, iar în cazul în care acţiunea de pretindere nu este destul de "convingătoare", nereuşind să determine persoana să-i remită bani sau alte foloase materiale, autorul refuză nejustificat îndeplinirea actului de serviciu la care este obligat prin lege;

- fie creează impresia că pentru îndeplinirea actului este necesar să depună un efort în plus, că îl favorizează pe cel în cauză faţă de alte persoane ori încalcă legea rezolvând favorabil cele solicitate.

Consideraţii generale în legătură cu faptele reţinute în sarcina inculpatei

Aşa cum s-a reţinut şi în rechizitoriu, în cauza privind pe inculpata T.L. se regăsesc toate cele trei metode infracţionale expuse mai sus, încadrate de specialişti şi practicieni în conţinutul constitutiv al infracţiunii de "luare de mită".

Practic, sunt probate situaţiile unor oameni de o condiţie socială aparte, oameni cu grad de invaliditate, cu multiple afecţiuni severe, pentru care pensia de boală reprezintă, în cele mai multe situaţii, singura sursă de venit, pentru întreaga familie.

Din declaraţiile martorilor rezultă că inculpata a creat, prin metode specifice, o presiune psihică imensă asupra bolnavilor, impunând ca "regulă" în rândul pacienţilor obligativitatea "cumpărării" dreptului la pensionare cu o sumă de bani suficientă pentru a-i mulţumi aşteptările, demonstrând că, în caz contrar, are "puterea" de a le sista dreptul la pensie ori de a-i amâna nejustificat până când înţeleg să cotizeze cu bani ori alte bunuri, în schimbul eliberării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă.

Astfel, din pensia încasată de la stat, pensionarii sunt constrânşi moral de medicul T.L. să-i remită anumite sume de bani, pentru a fi evaluaţi corect, plătind practic pentru a li se confirma un drept care deja este recunoscut prin lege.

Aşa cum se arată în literatura de specialitate, constrângerea se poate realiza şi prin refuzul nejustificat al funcţionarului de a îndeplini actul de serviciu, conform legii, fără acordarea de bani sau alte foloase.

Martorii audiaţi în cauză au afirmat despre inculpată că se autointitula în faţa lor "Dumnezeul pensiilor", obişnuind să le comunice că "pensia stă în pixul ei", în sensul că are puterea, în virtutea funcţiei pe care o exercită, să hotărască soarta bolnavilor ce i-au fost repartizaţi pentru expertizare medicală.

Medicul T.L. era cunoscut în rândul pacienţilor cu grad de invaliditate ca formându-şi un obicei în a pretinde şi primi bani de la pacienţi în schimbul eliberării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă, iar în cazul în care pacientul nu dispunea de bani pentru a-i remite inculpatei, aceasta refuza sistematic şi în mod abuziv eliberarea deciziei medicale, îndrumând persoana în cauză să facă o serie de investigaţii suplimentare, costisitoare pentru o persoană care trăieşte dintr-o pensie de invaliditate lunară de 200 - 300 RON.

Astfel, activitatea infracţională a inculpatei a devenit un fenomen cunoscut în rândul tuturor persoanelor cu grad de invaliditate.

Persoanele de la care inculpata a pretins şi primit bani cu titlu de mită provin dintr-o categorie socială cu o situaţie materială precară, cu afecţiuni medicale grave, pentru care pensia de boală reprezintă uneori chiar unica şansă de supravieţuire.

Din probele administrate în cauză a rezultat ca "modus operandi" al inculpatei T.L. refuzul sistematic nejustificat de acordare a deciziilor medicale asupra capacităţii de muncă, abuz în dispunerea completării dosarului medical al pacientului concomitent cu crearea convingerii persoanei examinate că, la final, situaţia se va rezolva în favoarea sa, în schimbul sumei de bani pretinse şi primite de la aceasta.

Din investigaţii a rezultat că dosarele medicale ale acestor pacienţi sunt complete şi legale, îndreptăţindu-i practic să primească decizia asupra capacităţii de muncă şi pensia aferentă conform afecţiunilor de care suferă în realitate, diagnosticul rezultat din actele medicale ale specialiştilor încadrându-se în criteriile legale de acordare a gradului de invaliditate.

Pacienţii au declarat că, deşi au cunoscut faptul că au dreptul la pensia aferentă gradului de invaliditate stabilit în baza unor acte medicale valabile, i-au dat inculpatei T.L., cu prilejul revizuirilor medicale, bani sau alte foloase materiale cu titlu de mită, întrucât aceasta le-a comunicat expres sau indirect că, în caz contrar, refuză să le emită deciziile asupra capacităţii de muncă, sau a adoptat o atitudine din care a rezultat că le condiţionează actul medical de primirea acestor bani şi foloase, aşadar pentru a evita să fie trimişi de medicul T.L. în mod nejustificat la instituţii superioare din Iaşi şi Bucureşti în vederea confirmării diagnosticului, sau pentru a nu risca să le taie dreptul la gradul de invaliditate dobândit.

Printre persoanele expertizate de inculpată mai există o categorie a celor care nu i-au dat acesteia bani sau alte foloase materiale pretinse cu titlu de mită pentru că fie nu au avut bani la momentul examinării medicale din cauza stării lor materiale precare sau nu au avut de unde împrumuta sume de bani, fie au refuzat categoric să-i dea acesteia bani sau foloase în schimbul actului medical", întrucât se considerau îndreptăţiţi să primească decizia asupra capacităţii de muncă, conform dosarului medical.

Ca urmare a acestei atitudini, pacienţii au fost "purtaţi pe drumuri", fiind trimişi de inculpata T.L. în mod nejustificat să efectueze analize medicale suplimentare costisitoare inutile, care nu aveau legătură cu diagnosticul stabilit de medicul specialist, la laboratoare private, contravaloarea acestor analize ridicându-se la sume între 50 RON (ex. fond de ochi, analiză pe care inculpata a impus-o spre a fi efectuată la cabinetul doctorului B.T.) şi 300 RON (ex. R.M.N.) ori li s-a schimbat de către inculpată gradul de invaliditate în mod nefondat, deşi diagnosticul a rămas neschimbat, iar afecţiunile medicale ale unora dintre ei chiar s-au agravat.

Din declaraţiile unor persoane audiate în cauză rezultă că inculpata adopta un comportament infracţional prudent, în incinta cabinetului medical unde îşi exercita profesia, având reticenţă faţă de pacienţii care se prezentau pentru prima sau a doua oară la ea, pentru evaluare, de la aceste persoane refuzând în general să primească bani sau alte foloase, exprimând neîncredere şi temerea de a nu fi surprinsă de organele de urmărire penală în flagrant, sens care inculpata s-a şi exprimat verbal, aspect ce rezultă din imaginile ambientale (T.L. a fost surprinsă în imagini cum a verificat pereţii cabinetului medical cerând ajutorul unor persoane de specialitate pentru a căuta şi identifica eventuale surse de înregistrare audio-video).

Cu privire la aceşti pacienţi, inculpata obişnuia să adopte un comportament agresiv verbal şi îi amâna fără explicaţii în emiterea deciziei medicale, iar unora le dădea de înţeles că este dispusă să primească bani cu titlu de mită, la un termen viitor la care îi reprograma sub pretextul lipsei unor analize din dosarul medical.

Inculpata este caracterizată de martori ca fiind o persoană "dificilă, nedreaptă, crudă", iar ca medic, martorii declară despre ea că şi-a încălcat grav deontologia profesională, adoptând un comportament agresiv verbal faţă de bolnavii care se prezentau în cabinetul ei pentru examinare, făcând afirmaţii jignitoare la adresa acestora, cu referire la gradul lor de curăţenie, statutul social, gradul de cultură.

În ce priveşte calitatea denunţătorilor, martori în cauză

În cauză, pacienţii care au dat mită inculpatei, au denunţat faptele de dare de mită autorităţilor înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru aceste infracţiuni, aspect reţinut prin rechizitoriu de procuror. În aceste condiţii teoria şi practica judiciară au statuat în mod unitar că denunţătorul - autor al infracţiunii de dare de mită - nu are calitate de participant la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în raport de infracţiunea de luare de mită săvârşită de cel trimis în judecată, autorul infracţiunii de dare de mită va avea întotdeauna calitatea de martor, păstrându-şi în schimb calitatea de făptuitor, dar numai în ceea ce priveşte infracţiunea de dare de mită.

Prin urmare, autorii infracţiunilor de dare de mită au calitatea de martori în cauza privind infracţiunile de luare de mită pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, susţinerile inculpatei, în sensul că denunţătorul nu poate fi şi martor în aceeaşi cauză fiind eronate pentru considerentele arătate.

Inculpata a invocat pe parcursul judecăţii faptul că persoanele audiate în calitate de martori - denunţători ai infracţiunilor de dare de mită - nu s-au prezentat de bunăvoie la organele de poliţie, ci au fost "ridicate", că au fost ameninţate cu închisoarea să declare în sensul dorit de poliţişti.

Este adevărat că unii martori au fost citaţi cu mandate de aducere, iar înainte de a da declaraţii li s-a pus în vedere, conform disp. art. 85 alin. (7) C. proc. pen., că dacă nu declară adevărul săvârşesc infracţiunea de mărturie mincinoasă, neexistând indicii că aceştia au fost forţaţi să se prezinte la poliţie sau ameninţaţi să dea declaraţii într-un anume sens.

Atitudinea procesuală a inculpatei în cursul judecăţii

La prima zi de înfăţişare, 4 octombrie 2011, inculpata a solicitat amânarea cauzei, motivat de necesitatea studierii dosarului de către apărător în prezenţa sa.

La termenul din 1 noiembrie 2011, înainte de a începe cercetarea judecătorească, instanţa a adus la cunoştinţă inculpatei posibilitatea de a uza de procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., aceasta arătând că nu înţelege să uzeze de acest drept.

La acelaşi termen, deşi inculpata a solicitat în scris, în propunerea de probe, audierea sa în condiţiile legii, întrebată fiind dacă doreşte să dea declaraţii în cauză, după ce i s-a adus la cunoştinţă dreptul la tăcere, a arătat că nu doreşte să dea declaraţie.

La termenul din 29 noiembrie 2011, când instanţa a pus în discuţie cererea de liberare provizorie sub control judiciar, inculpata a dat o declaraţie în care face consideraţii cu privire la faptul că medicul nu este funcţionar public, invocând o serie de acte normative în acest sens şi relevă motivele pentru care solicită liberarea sa sub control judiciar, motive care au fost expuse în încheierea din acea dată.

Ulterior, inculpata nu a mai dat declaraţii în legătură cu faptele deduse judecăţii.

Cu prilejul dezbaterilor asupra fondului cauzei, în concluziile sale, inculpata nu a recunoscut direct săvârşirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, invocând că nu a existat condiţionarea actului medical, nici directă, nici indirectă, de darea de mită, că medicii nu sunt funcţionari publici, că pacienţii au oferit aceste stimulente financiare sau altele ca şi o mulţumire pentru sprijinul acordat, că toţi medicii din România iau bani şi că dacă este ea condamnată, ar trebui condamnaţi toţi medicii, fiind victime ale sistemului.

În concluziile scrise inculpata şi-a precizat punctul de vedere cu privire la fiecare infracţiune pentru care a fost trimisă în judecată, reiterând o serie de apărări şi excepţii pe care le-a formulat pe parcursul judecăţii şi care au primit o rezolvare tot în cursul judecăţii.

Excepţii invocate de inculpată în cursul judecăţii:

La termenul din 4 octombrie 2011, inculpata a invocat excepţia neregularităţii actului de sesizare a instanţei, în sensul că nu au fost respectate disp. art. 264 alin. (3) C. proc. pen., prin încheierea de şedinţă din aceeaşi dată trimiţându-se dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru a înlătura neregularitatea actului de sesizare, în sensul inserării în conţinutul acestuia a menţiunii "verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei", această neregularitate fiind înlăturată.

La termenul din 1 noiembrie 2011, inculpata, prin apărător ales, a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, invocând excepţia nulităţii actelor de urmărire penală, excepţie respinsă de instanţă, motivările regăsindu-se în Încheierea din data de 1 noiembrie 2011. Prin aceeaşi încheiere, instanţa a constatat regularitatea actului de sesizare.

Prin Încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2011, instanţa a respins ca nefondate excepţiile invocate de inculpata T.L. privind necompetenţa organului de urmărire penală în efectuarea actelor de cercetare penală şi a instanţei de judecată în soluţionarea cauzei, motivarea regăsindu-se în încheierea din acea dată. Inculpata a reiterat aceste excepţii şi cu prilejul judecării fondului cauzei.

Cereri de recuzare:

La data de 31 octombrie 2011 inculpata a formulat cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată, cu motivarea că aceasta este incompatibilă să soluţioneze cauza, având în vedere că preşedintele Tribunalului Botoşani, care a autorizat interceptările în acest dosar, este soţul său.

Cererea de recuzare a fost respinsă prin Încheierea din 31 octombrie 2011.

La data de 12 iunie 2012, inculpata a formulat o nouă cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată, reiterând motivele invocate în cererea anterioară, precum şi alte motive legate de procedurile din cursul judecăţii.

Cererea de recuzare a fost respinsă prin încheierea din aceeaşi dată.

Cu privire la probatoriile solicitate de inculpată în cursul judecăţii:

La termenul din data de 19 decembrie 2011, inculpata a depus la dosar un memoriu prin care solicită audierea unui număr de 62 de persoane, acestea cunoscând aspecte legate de cauză, precum şi o cerere intitulată propunere probe.

La termenul din data de 20 decembrie 2011, inculpata, personal, a depus la dosar o cerere intitulată propunere probe II, în care solicită prezentarea în instanţă a dosarelor medicale ale pensionarilor de invaliditate, martori ai acuzării şi ai apărării, pentru a se putea verifica temeinicia şi veridicitatea declaraţiilor acestora.

- H.B.E., pentru a verifica susţinerile acesteia din declaraţiile date la 29 iunie 2011 şi 15 august 2011, în care afirmă că la laboratorul de analize E. este şefă o doamnă doctor pe nume P., fără a cunoaşte date cu privire la relaţia inculpatei cu aceasta sau o acuză că "fără aceşti bani ea nu le dădea sau nu le păstra gradul de invaliditate, deci nu obţineau decizia asupra capacităţii de muncă";

- I.G.B., pentru a clarifica înţelesul sintagmelor "instrumente" sau "miercuri, miercuri e treaba, da" apărute în convorbirile telefonice purtate cu acesta;

- M.C.V., medic şef Oficiu Judeţean de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă Botoşani;

- B.M.A., pentru a arăta în ce constă aşa-zisul "comportament bizar" al inculpatei la care face referire în declaraţia din 18 august 2011;

- P.D., V.M., M.D., pentru a arăta dacă îşi menţin declaraţiile date anterior în cauză;

- P.M.D., care a declarat la 12 aprilie 2011 că nu a intrat în cabinetul medicului cu suma de 200 euro marcaţi de organele judiciare, deşi în realitate a intrat şi a discutat cu ea;

- I.A.A., C.U.T., pentru a verifica activitatea de expertiză medicală efectuată şi modul de soluţionare a contestaţiilor pensionarilor de invaliditate formulate împotriva deciziilor date de medicul T;

- P.M.E., pentru a confirma sau infirma presupusa relaţie de afaceri cu inculpata;

- A.L., aceasta având cunoştinţă despre un incident petrecut la cabinetul medical;

- I.V., care a lucrat cu inculpata anterior;

- C.V., C.I.A., P.A., G.D.M., T.L.G., cu care inculpata a purtat convorbiri telefonice transcrise în procesele-verbale aflate la dosar;

- T.L.A., B.E.A., V.I., A.D., N.M., V.P., Z.E., C.S., H.N., S.D., R.L., T.M., P.A.A., B.E.B., I.V.A., G.N., F.C., Z.L., A.C., U.G.G., A.I.P., H.N.I., C.A.A., G.M., T.V.I., A.M.D., A.M.M., C.V.S., O.D., C.G.N., A.A., C.P.C., J.A., R.D.M., S.G.T., I.M.M., A.B.D., A.C.A., P.L.A., C.A.B., R.C.G., D.M.A., T.M.A. şi I.E., cu următoarea teză probatorie, respectiv dacă au existat discuţii în sala de aşteptare a cabinetului medical privind sumele de bani care trebuiau acordate inculpatei.

Totodată, a solicitat să se comunice de către Casa de Pensii Botoşani modul în care au fost soluţionate contestaţiile privind pensionarii de invaliditate expertizaţi de inculpată, indicând perioadele şi persoanele. Cu privire la această cerere de probe, apărătorul inculpatei a solicitat ca instanţa să se pronunţe la termenul viitor, după epuizarea probatoriului din lucrări.

Prin Încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2012, având în vedere complexitatea cererilor de probe formulate de apărătorul inculpatei şi de aceasta personal prin memoriul intitulat propunere probe II, precum şi cererea apărătorului de a se discuta probele solicitate la termenul viitor, instanţa a prorogat discutarea acestora la termenul următor.

S-a admis cererea de audiere în calitate de martori propuşi de inculpată a numiţilor H.B.E., I.G.B., M.C.V. şi B.M.A., ultimii doi şi în calitate de martori din lucrări, precum şi a martorului din lucrări O.I.A.

La termenul de judecată din 21 februarie 2012, după ce a pus în discuţie, în continuare, probele solicitate de inculpată la data de 20 decembrie 2012, instanţa a respins cererea de audiere a numiţilor P.D., V.M., M.D., P.M.D., având în vedere că aceştia au fost audiaţi în Dosarul nr. 618/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în care au calitatea de victime ale infracţiunilor care se cercetează în prezent în dosarul disjuns, precum şi cererea de audiere a martorilor G.D.M. şi T.L.G., având în vedere că aceştia au fost prezenţi în sală la mai multe termene de judecată, nu s-a indicat teza probatorie, sunt rude apropiate ale inculpatei, iar T.L.G. este cercetat în calitate de învinuit în Dosarul nr. 618/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Instanţa a admis proba cu martorii I.A.A., C.U.T., P.M.E., A.L., I.V., C.V., C.I.A., P.A., Z.E., C.S., H.N. U.G.G., A.I.P., H.N.I., A.M.D., C.V.S. şi A.A., cu tezele probatorii indicate.

Prin Încheierea de şedinţă din 20 martie 2012 instanţa, după ce a pus în discuţie în continuare probele solicitate de inculpată:

A admis proba cu martorii: B.E.A., V.I., A.B.D., A.C.A., R.C.G. şi D.M.A., D.Ş., D.M.B., P.L.V., U.S., A.M.A., C.L., O.M.A., D.D., B.E.C., M.P.D., C.R. şi M.A.

A admis cererea formulată de inculpată de reaudiere a martorilor I.R. şi G.D., având în vedere neconcordanţele dintre declaraţii şi înregistrări şi a respins cererea de reaudiere a martorilor: B.A.A., T.L.M. şi C.A.

De asemenea, a respins cererea de audiere a martorilor T.L.A., A.D., N.M., V.P., S.D., R.L., T.M., P.A.A., B.E.B., I.V.A., G.N., F.C., Z.L., A.C., C.A.A., G.M., T.V.I., A.M.M., O.D., C.G.N., C.P.C., J.A., R.D.M., S.G.T., I.M.M., P.L.A., C.A.B., T.M.A. şi I.E., având în vedere că au mai fost audiaţi încă un număr de nouă martori cu aceeaşi teză probatorie.

A respins probele solicitate de inculpată la data de 20 decembrie 2011, respectiv cererea de a se comunica modul de soluţionare a contestaţiilor privind pensionarii de invaliditate expertizaţi de inculpată în perioada 11 aprilie 2011 - 13 aprilie 2011 şi 23 mai 2011 - 28 iunie 2011, precum şi cererea de audiere a unui număr de 54 de persoane în legătură cu contestaţiile formulate de acestea, ca nefiind pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea acestei cauze, având în vedere că inculpata este trimisă în judecată pentru infracţiuni de luare de mită şi nu pentru infracţiuni de abuz în serviciu.

A respins proba cu martorii: H.M., V.M., I.C., B.P., Ţ.Ş., U.A., B.D., B.I., P.M.D., P.D., M.D., care sunt audiaţi în dosarul disjuns nr. 618/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, precum şi proba cu martorul B.T., ca nefiind relevantă.

Cu martorii propuşi inculpata a încercat să dovedească, în principal, că activitatea sa în calitate de medic expert asigurări sociale s-a desfăşurat corespunzător, că a aplicat legislaţia specifică şi modificările intervenite în legislaţie, având drept de apreciere asupra investigaţiilor pe care pacienţii le aveau de făcut pentru a putea face încadrarea în grad de invaliditate corect, că a avut un număr mic de contestaţii admise şi că cei care au dat declaraţii în cauză sunt pacienţii nemulţumiţi de încadrările în grade de invaliditate.

A mai relevat inculpata că aceste acuzaţii sunt fabricate de conducerea Casei de Pensii Botoşani, care a fost nemulţumită de sesizările pe care le făcea în legătură cu organizarea muncii în instituţie şi de litigiile de muncă în care a avut câştig de cauză.

În acest sens, martorele M.C.V., I.A.A. şi U.T., medici experţi colegi ai inculpatei, au relevat în declaraţiile lor că, în urma demersurilor în justiţie făcute de inculpată, s-au rezolvat pozitiv o serie de probleme legate de activitatea medicilor experţi, relevând în acelaşi timp faptul că inculpata era considerată foarte exigentă de toată lumea, martora M.C.V. remarcând chiar "o exigenţă exagerată a inculpatei în unele dosare medicale, aceasta acordând grade de invaliditate mai mici decât cele care s-ar fi impus conform diagnosticului." A mai relevat martora că, în perioada când a avut ca atribuţie de serviciu verificarea activităţii inculpatei, nu a remarcat ca aceasta să solicite analize care nu s-ar fi impus în cauza respectivă.

Martora I.A.A. a mai relevat că activitatea de la cabinetul inculpatei era mai redusă decât la celelalte cabinete, însă s-a îngreunat după pensionarea sa, când jumătate din pacienţii săi au fost preluaţi de inculpată.

În acelaşi timp, martora M.C.V. a relevat că, în perioada în care a înlocuit-o pe inculpată, a constatat că erau foarte mulţi pacienţi amânaţi şi că nu a înţeles din ce motiv.

Pe de altă parte, mulţi dintre pacienţii expertizaţi, audiaţi în cauză în calitate de martori, au relevat că inculpata venea târziu la serviciu, în jurul orei 10 - 11, astfel încât activitatea se desfăşura cu întârzieri, iar bolnavii suportau foarte greu aceste perioade de aşteptare de pe holul cabinetului de expertiză.

Toate aceste elemente relevate de martorii arătaţi prezintă o relevanţă redusă în raport cu infracţiunile pentru care inculpata este judecată.

Inculpata a mai încercat să demonstreze că nu sunt reale susţinerile martorilor care o acuză de luare de mită în prezenta cauză, că se discuta pe holul cabinetului de expertiză despre faptul că pretinde bani sau alte foloase pentru a acorda sau menţine pensia de invaliditate, precum şi despre faptul că dacă nu dai bani eşti purtat pe drumuri.

În acest sens au fost audiaţi mai mulţi martori, respectiv Z.E., C.S., H.N., U.G.G., H.N.I., C.V.S., A.A., R.C.G., D.M.A., P.L.V., B.E.C., M.P.D., A.B.D. care au declarat că s-au prezentat la cabinetul de expertiză pentru a fi reevaluaţi de inculpată şi că nu au auzit discuţii legate de faptul că inculpata pretinde sume de bani pentru menţinerea gradului de invaliditate sau că te poartă pe drumuri dacă nu îi dai bani. Unii din martori au arătat că au fost trimişi să mai facă analize şi ulterior li s-a menţinut gradul de invaliditate, fără să dea ceva inculpatei.

Au existat şi martori propuşi de inculpată care au relevat aspecte care confirmă activitatea infracţională a acesteia. În acest sens sunt declaraţiile martorilor O.M.A., V.I., C.R., D.M.B. şi U.S., aceştia arătând, în esenţă, că au fost nevoiţi să dea bani sau alte foloase inculpatei cu prilejul revizuirilor medicale, că au fost purtaţi pe drumuri de aceasta, că pe holul cabinetului medical se discuta că trebuie să dai bani ca să-ţi rezolvi problema cu pensia.

Cu privire la expertizele tehnice solicitate de inculpată în cursul judecăţii:

Aceste înregistrări au fost autorizate provizoriu de către procuror, începând cu data de 11 aprilie 2011, ora 16:00 şi confirmate ulterior de Tribunalul Botoşani prin Încheierea nr. 200 din 15 aprilie 2011. De asemenea, în intervalul 15 aprilie 2011 ora 10:00 - 11 iulie ora 19:00, inclusiv, aceste înregistrări au fost autorizate legal de către Tribunalul Botoşani.

Inculpata a solicitat eliberarea unor copii după înregistrări şi ulterior, după ce instanţa de judecată a respins cererea, cu motivarea care se regăseşte în Încheierea din data de 21 februarie 2012, a acceptat vizionarea acestor înregistrări, a înregistrărilor din timpul efectuării percheziţiilor, precum şi a înregistrării unor convorbiri telefonice, a căror transcriere se regăseşte în volumul XIII.

Ulterior, aceasta a contestat copiile depuse la dosar, arătând că acestea nu sunt certificate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, solicitând depunerea la dosar şi vizionarea suporturilor originale.

Instanţa a constatat că, într-adevăr, copiile depuse la dosar şi vizionate în instanţă nu sunt certificate de parchet, astfel încât, la termenul din 17 aprilie 2012, după ce au fost semnate de preşedintele completului de judecată, au fost trimise la parchet, care a confirmat conformitatea cu originalul a acestora.

Totodată, au fost solicitate şi suporturile originale, care au fost consultate de instanţa de judecată, constatându-se că nu există inadvertenţe faţă de copiile existente la dosar, originalele fiind corect identificate şi certificate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Contestând autenticitatea înregistrărilor depuse la dosar, inculpata T.L. a solicitat efectuarea unei expertize tehnice privind autenticitatea înregistrărilor audio-video, precum şi expertiza vocii şi a vorbirii de pe înregistrările convorbirilor telefonice, cu următoarele obiective (formulate de apărător):

1. expertizarea suporţilor originali ai înregistrărilor ambientale cu precizarea intervalului de timp între care s-au efectuat înregistrările, de la momentul T₀ al începutului înregistrărilor, până la momentul T_x de la care înregistrările n-au mai avut loc;

2. reprezentarea grafică proporţională pe linia timpului total de funcţionare şi înregistrare a intervalelor de timp aferente celor 27 de fişiere audio-video care ne-au fost prezentate la data de 19 martie 2012, de pe un prim CD de care nu ni s-a eliberat nicio copie, pe care nu ni s-a permis să-l examinăm, pentru a observa un element de identificare care să excludă orice posibilitate de substituire;

3. stabilirea datei la care a fost executat CD-ul cu cele 27 de fişiere audio-video prin selecţie, decupare şi transfer de pe suportul original;

4. indicarea caracteristicilor tehnice ale suportului original al înregistrărilor audio-video, precum şi a caracteristicilor tehnice ale camerei web folosite pentru efectuarea înregistrărilor;

5. indicarea softului folosit pentru camera web, a licenţei de folosire;

6. compararea fişierelor transferate pe CD-ul vizionat la 19 martie 2012 cu înregistrările corelative de pe suportul original, dacă sunt diferenţe între original şi copie şi în ce constau aceste diferenţe;

7. compararea înregistrării de pe suportul original cu alte fişiere transferate pe alte CD-uri, în relaţie cu acelaşi original, cu stabilirea diferenţelor de integritate faţă de suportul original, deoarece la trimiterea în judecată înregistrările erau transferate pe un număr de patru CD-uri ataşate la dosarul cauzei, CD-uri ulterior detaşate de la dosar şi prezentate la 19 martie 2012 ca fiind numai două în aceeaşi cauză, după ce instanţa aprobase la 20 decembrie 2011 eliberarea de copii către inculpată pentru ca ulterior la stăruinţele Parchetului care a invocat abuziv un pretins secret de serviciu să se revină şi să se refuze eliberarea copiilor legal solicitate, fiind puşi în inferioritate înaintea aceleiaşi legi faţă de alţi inculpaţi confruntaţi cu acelaşi gen de probe la instanţe de fond din România;

8. efectuarea de înregistrări test audio-video cu aceeaşi cameră web folosită la efectuarea înregistrărilor de pe suportul original, pe baza aceluiaşi soft, cu reglaje ale luminozităţii, contrastului şi culorii imaginilor, înregistrarea testului pe un CD spre a putea compara posibilităţile tehnice efective ale softului şi camerei web de a produce spre redare imagini clare şi utile precum şi sunete care să fie inteligibile fără un efort special de atenţie, deoarece înregistrările de pe cele 27 de fişiere audio-video sunt înceţoşate, în culori incerte, iar discuţiile par mai mult zgomote de fond decât manifestări ale limbajului articulat;

9. efectuarea înregistrărilor test pe cât este posibil în acelaşi spaţiu şi de pe aceleaşi amplasamente ale camerei web, amplasamente care au fost în număr de cel puţin 3, din faţa biroului cu cele mai multe înregistrări, mai aproape de biroul şi de ţinta supravegherii sau din tavanul încăperii;

10. să se stabilească dacă la înregistrările pe suportul original s-au folosit eventual mai multe camere, plasate în acelaşi timp sau succesiv în mai multe puncte de luare a imaginilor;

11. să se stabilească dacă în cele 27 de fişiere ale înregistrărilor audio-video de pe CD-ul prezentat la data 19 martie 2012 există abateri de la integritatea şi conformitatea absolută cu înregistrarea de pe suportul original, atât în ce priveşte cursivitatea imaginilor, cât şi în ceea ce priveşte cursivitatea "coloanei sonore", deoarece cu ocazia vizionării am constatat proprii sensibus: un zgomot de fond permanent şi persistent care bruiază inteligibilitatea discuţiilor; câte 2, 3 sau mai multe întreruperi ale coloanei sonore la fiecare fişier vizionat; existenţa a patru categorii de fişiere, o categorie în care cronometrul este foarte vizibil pe bara de sus a cadrului imaginii, o categorie în care vizibilitatea cronometrului este mediocră, o categorie în care cronometrul este perceptibil doar cu mare efort şi o ultimă categorie în care cronometrul lipseşte complet din cadrul imaginii (fişierul în care este redată martora B.L., cu o durată de 25 min. şi 54 secunde, fişier ucronic, remarcat şi de instanţă de altfel).

12. dacă există lipituri în fişierele ce ne-au fost prezentate la 19 martie 2011, între secvenţe extrase din înregistrări din momente de timp diferite, care nu vin unul după altul (esenţa timpului), pentru crearea unei anume aparenţe, deoarece proprii sensibus am putut percepe următoarele: derularea imaginilor din acelaşi fişier se întrerupe pentru câteva fracţiuni de secundă în care apare ecranul gol; după întreruperea precedată de anumite gesturi cu grad înalt de semnificaţie pentru acuzare, în derularea imaginilor, apare ca din mânecă o altă persoană, diferită de persoana de la debutul fişierului, identificabile fiind ambele persoane din montaj (a se vedea fişierul al zecelea al numitei G., fişierul al 12-lea al numitei I.R., fişierul al 13-lea al numitei I.G., fişierul al 26-lea al numitului T.L.M. - şi este foarte probabil să existe şi alte fişiere cu alterări de acelaşi gen;

13. dacă există lipituri ale barei cronometrului cu cadrul propriu-zis al imaginilor, deoarece este dovedită jongleria utilizării cronometrului după nevoi prin fişierul ucronic al numitei B.L.;

14. indicarea datelor tehnice ale proiectorului folosit de către instanţă în redarea fişierelor la data de 19 martie 2012, care este gradul de distorsiune în redarea imaginilor care au fost înregistrate pentru fi redate în primul pe monitorul calculatorului, cererea noastră de a fi redate imaginile pe un monitor de PC fiind ignorată, o certă distorsionare a imaginilor având loc datorită devierii de la alb a suportului pe care s-au proiectat imaginile (când comparaţie cu albul varului de pe pereţi), cât şi al plierii suportului în colţul din stânga jos;

15. cu privire la fişierele conţinând înregistrările convorbirilor telefonice ale inculpatei prezentate la 19 martie 2012 de pe un al doilea CD, compararea acestora cu suportul original al înregistrărilor, constatarea diferenţelor de integritate dintre suportul original şi copiile de pe CD, stabilirea duratei totale a înregistrărilor pe suportul original, indiferent de la ce dată ar fi început şi la ce dată s-ar fi sfârşit, dacă există lipituri pe fişierele de pe acest CD, care de asemeni nu ne-a fost prezentat pentru a observa vreun element de identificare ce să prevină substituirea, dacă există voce produsă artificial şi inserată în fişierele audio, dacă este sau nu vocea inculpatei. De asemeni, în ceea ce priveşte fişierul convorbirii cu numita C.V., audiată ca martor la data de 20 martie 2011, a se stabili în mod independent şi obiectiv de către expert, dacă martora spune "ce trebuie să aduc?" sau "cât trebuie să aduc?", deoarece inculpata a sesizat transcrierea incorectă a fonemului "ce" în grafemul "cât".

Totodată, solicităm să se stabilească din ce cauze tehnice cu ocazia redării fişierelor convorbirilor telefonice la 19 martie 2012, de pe al doilea CD, tehnica de redare la început nu a funcţionat, apoi a funcţionat, PC-ul fiind resetat de mai multe ori, apoi iar n-a funcţionat, iar tehnicianul informatic a cărui identitate nu ne-a fost dezvăluită a părăsit sala de şedinţă revenind după mai multe minute în care foarte probabil că a cerut consultaţii tehnice.

16. cu privire la expertizarea înregistrărilor de la toate percheziţiile la care s-au ridicat obiecte, bunuri şi înscrisuri, întrucât nu ni s-au eliberat copii după cele 3 CD-uri de la dosar care conţin înregistrările şi nici nu ne-a fost redată vreo imagine de pe acestea, fiind în totală necunoştinţă de cauză nu suntem în măsură să formulăm obiective la care să răspundă expertul tehnic, motiv pentru care solicităm prorogarea discuţiilor legate de expertiza tehnică după ce şi aceste CD-uri vor fi vizionate, pentru ca expertiza să răspundă unitar la toate probele pe care unitar şi de la început le-a ridicat apărarea inculpatei.

La data de 23 martie 2012, inculpata T.L., personal, a formulat următoarele obiective pentru expertiza tehnică solicitată, respectiv:

1. expertizarea suportului optic al înregistrărilor audio-video ambientale efectuate în Cabinetul nr. X Botoşani de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă în perioada 11 aprilie 2011 - 28 iunie 2011 - respectiv dacă suportul optic este original din punct de vedere tehnic, ştiinţific şi criminalistic.

2. expertizarea suportului optic al înregistrărilor audio-video efectuate în 28 iunie 2011 cu ocazia celor 2 percheziţii domiciliare din Dorohoi, a percheziţiei din Cabinetul nr. X Botoşani de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, a percheziţiei corporale şi a percheziţiei maşinii personale - respectiv dacă suportul optic este original din punct de vedere tehnic, ştiinţific şi criminalistic.

3. expertizarea suportului optic al înregistrărilor convorbirilor telefonice efectuate de inculpata dr. T.L. în perioada urmăririi penale 11 aprilie 2011 - 28 iunie 2011 - respectiv dacă suportul optic este original din punct de vedere tehnic, ştiinţific şi criminalistic.

4. expertizarea tehnică a mijloacelor audio-video utilizate în urmărirea penală a inculpatei dr. T.L. în perioada 11 aprilie 2011 - 28 iunie 2011 şi caracteristicile tehnice a echipamentelor utilizate în realizarea înregistrării.

5. expertizarea criminalistică a vocii şi vorbirii referitoare la autenticitatea şi realitatea convorbirilor în mediul ambiental purtate de inculpata dr. T.L. şi de pensionarii de invaliditate în incinta Cabinetului nr. X Botoşani de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă în perioada 11 aprilie 2011 - 28 iunie 2011, întrucât pe copia CD-ului fără indicativ de identificare prezentat în instanţă la 19 martie 2012 sunt înregistraţi doar 27 de pensionari de invaliditate care mi-ar fi dat sume de bani, lipsesc înregistrările pensionarilor de invaliditate care au declarat în instanţă că mi-au dat sume de bani, iar coloana sonoră de pe unele înregistrări este bruiată de zgomote care nu apar pe alte înregistrări, fapt ce conduce la imposibilitatea ascultării conversaţiei purtate între dr. T.L. şi persoana substituită pensionarei de invaliditate P.M.B. (exemplu) care a stat în cabinet doar 1 minut 45 sec.

a) dacă înregistrările audio-video din Cabinet nr. X Botoşani sunt autentice.

b) dacă înregistrările audio-video au fost efectuate simultan cu evenimentele înregistrate audio-video conţinute şi nu reprezintă o copie.

c) dacă înregistrările audio-video conţin eventuale intervenţii (ştersături, inserări, intercalări de imagini, cuvinte, fraze, sau alte elemente de contrafacere; expertizarea criminalistică a vocii şi vorbirii referitoare la autenticitatea şi realitatea vorbirilor telefonice purtate de inculpata dr. T.L. de pe telefonul mobil personal AA şi pensionara de invaliditate C.V. de pe telefonul mobil personal BB, în luna aprilie 2011, şi la autenticitatea şi realitatea convorbirilor telefonice purtate de numita as. H.E.B. de pe telefonul mobil personal CC cu pensionara de invaliditate C.M. de pe telefonul mobil personal DD în 31 mai 2011 şi cu persoana având telefon mobil nr. EE în data de 19 aprilie 2011, cu redarea integrală a convorbirilor telefonice purtate, întrucât copia CD-ului fără indicativ de identificare audiat în instanţă la 03.2012 are puncte de suspensie ale convorbirii telefonice ca şi procesul-verbal de transcriere a notei telefonice.

a) dacă înregistrările audio a convorbirii telefonice sunt autentice.

b) dacă înregistrările audio a convorbirii telefonice au fost efectuate simultan cu evenimentele înregistrate conţinute şi nu reprezintă o copie c) dacă înregistrările audio a convorbirii telefonice conţin eventuale intervenţii: ştersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze, sau alte elemente de contrafacere.

7. expertizarea criminalistică a persoanelor substituite în imaginile video pensionarilor de invaliditate T.L.M., B.A.A., P.M.B., C.A. din înregistrările audio-video prezentate de instanţă în 19 martie 2012 în Dosar penal 8322/40/2011, Tribunalul Botoşani, secţia penală, de pe CD-ul copie care nu avea indicativ de identificare.

8. dacă înregistrările audio-video ambientale din Cabinetul nr. X Botoşani din perioada 11 aprilie 2011 - 8 iunie 2011 au fost realizate cu echipament tehnic omologat, care sunt caracteristicile tehnice ale echipamentului utilizat, ce autoritate a efectuat înregistrările şi dacă deţin autorizaţie RENAR.

9. dacă înregistrările audio a convorbirilor telefonice purtate de inculpata T.L. cu alte persoane, din perioada 11 aprilie 2011 - 28 iunie 2011, au fost realizate cu echipament tehnic omologat şi care sunt caracteristicile tehnice ale acestui echipament tehnic, ce autoritate a efectuat înregistrările, dacă deţin autorizaţie RENAR şi ce autoritate a efectuat transcrierile notelor telefonice.

10. să se prezinte indicativ de identificare a copiei CD-ului cu înregistrările audio-video din Cabinet nr. X Botoşani prezentat în instanţă în data de 19 martie 2012 în dosar 8322/40/2011, întrucât în instanţă mi s-a comunicat că nu există vreun element de identificare a acestei copii a CD-ului.

11. să se prezinte indicativ de identificare a copiei CD-ului prezentat în instanţă în data de 19 martie 2012 în Dosar 8322/40/2011 cu înregistrările audio a convorbirilor telefonice purtate de asistenta H.B.E. cu pensionara de invaliditate C.M., de inculpata T.L. cu diverse persoane, întrucât în instanţă s-a comunicat inexistenţa vreunui element de identificare a CD-cop.

12. Inculpata a solicitat să participe la efectuarea acestei expertize pentru a asculta şi viziona CD-urile originale şi pentru a participa la expertiza criminalistică de identificare a persoanelor substituite în imaginile video pensionarilor de invaliditate T.L.M., B.A.A., P.M.B., C.A., întrucât atât procurorul de caz, cât şi judecătorul din Dosar penal 8322/40/2011 i-au refuzat dreptul de a asculta şi viziona CD-urile originale cu înregistrările audio-video ambientale din Cabinetul nr. X Botoşani, cu înregistrările audio-video a percheziţiilor şi cu înregistrările convorbirilor telefonice, în schimb mi-au prezentat CD-copie fără indicativ de identificare.

La data de 17 aprilie 2012, inculpata a depus personal la dosar următoarele obiective - în completare - pentru expertiza tehnică prin care a solicitat:

13. completarea pct. 7 din obiective expertiză tehnică depuse de inculpata dr. T.L. la Dosar penal 8322/40/2011 Tribunalul Botoşani, secţia penală, în data de 23 martie 2012 "solicit expertizarea criminalistică a persoanelor substituite în imaginile video pensionarilor de invaliditate T.L.M., B.A.A., P.M.B., C.A." şi G.D. din înregistrările audio-video prezentate de instanţă în 19 martie 2012 în Dosar penal 8322/40/2011 Tribunalul Botoşani, secţia penală, de pe CD-ul copie care nu avea indicativ de identificare.

14. date tehnice cu privire la cele 27 fişiere de pe CD-ul copie prezentat de instanţa de la Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosar penal 8322/40/2011 la data de 19 martie 2012, respectiv tipul, numele, calea, mărimea şi locaţia fizică a fişierului, data şi ora creării, data şi ora ultimului acces, data şi ora ultimei modificări.

15. date tehnice cu privire la cele 27 fişiere de pe CD-ul original aflat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani în Dosar de urmărire penală 290/P/2011, respectiv tipul, numele, calea, mărimea şi locaţia fizică a fişierului, data şi ora creării, data şi ora ultimului acces, data şi ora ultimei modificări.

16. să se calculeze seria hash de pe Cd-urile copii şi de pe CD-urile originale cu înregistrările audio-video ambientale din Cabinetul nr. X Botoşani de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, cu înregistrările audio-video ambientale de la percheziţii şi cu înregistrările convorbirilor telefonice.

17. vizionarea CD-ului cu cele 27 fişiere care să fie obligatoriu înregistrate pe CD-R şi care să fie identificabil atât prin seria hash, cât şi prin semnătura inculpatei dr. T.L., întrucât în data de 19 martie 2012 am vizionat un CD copie neidentificabil.

Instanţa a respins proba cu expertiză tehnică solicitată de inculpată, cu obiectivele indicate, aşa cum au fost arătate mai sus, întrucât, deşi această probă este admisibilă şi pertinentă, având legătură cu soluţionarea cauzei, nu este concludentă, întrucât nu este esenţială în cauză şi nu poate contribui hotărâtor la soluţionarea procesului, neputând clarifica elemente necunoscute ale cauzei.

De asemenea, s-a apreciat că proba cu expertiza tehnică nu este utilă, întrucât nu are calitatea de a clarifica anumite fapte sau împrejurări care nu au fost dovedite prin alte probe.

Instanţa a avut în vedere că imaginile audio-video existente la dosarul cauzei se completează cu declaraţiile date de martorii care apar în aceste imagini, în cele mai multe cazuri martorii fiind audiaţi în instanţă prezentându-li-se doar imaginile descărcate existente în procesele-verbale ataşate la dosar, pentru a se recunoaşte, fără a li se prezenta aceste înregistrări, tocmai pentru a verifica dacă declaraţiile date în legătură cu cele petrecute în cabinetul de expertiză al inculpatei coincid cu imaginile audio-video.

Din analiza declaraţiilor martorilor în raport cu înregistrările audio-video din cabinetul inculpatei pentru fiecare martor în parte, instanţa a constatat că acestea confirmă înregistrările, aşa cum se va releva în fiecare caz în parte în cuprinsul hotărârii, astfel încât şi sub acest aspect instanţa a apreciat că expertiza solicitată nu este utilă cauzei.

De altfel, mare parte din obiectivele propuse nu au nicio legătură cu obiectul unei astfel de expertize, aşa cum rezultă din prezentarea făcută de I.N.E.C. Bucureşti, inculpata încercând şi pe această cale, prin formularea unor cereri cât mai "stufoase" să distragă atenţia de la situaţia de fapt rezultată din aceste probe, de o simplitate zdrobitoare, care atestă fără nicio urmă de îndoială vinovăţia sa cu privire la cele mai multe din faptele pentru care a fost trimisă în judecată.

Au existat doar două situaţii în care instanţa a constatat unele inadvertenţe, una din ele fiind situaţia martorei I.R., aceasta nerecunoscându-se în imaginile prezentate în procesul verbal existent la dosar. Această martoră a fost reaudiată, fiindu-i prezentate înregistrările audio-video, precizând că persoana care apare în înregistrare nu este ea.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a comunicat la dosar un DVD cuprinzând înregistrările audio-video din timpul expertizării acestei martore. Acest DVD a fost vizionat în instanţă, iar inculpata a solicitat reaudierea martorei, pentru a confirma că este persoana din înregistrare. Instanţa a respins această solicitare, întrucât martora a fost audiată de două ori şi o altă ascultare nu mai era necesară, instanţa stabilind că persoana din înregistrare este martora I.R.

La termenul din 15 mai 2012, după vizionarea înregistrărilor din timpul percheziţiilor, inculpata, prin apărător, a solicitat efectuarea unei expertize financiar-bancare care să stabilească:

1. dacă numărătoarea este corectă la fiecare teanc de bancnote prin analizarea secvenţelor cu încetinitorul şi verificarea corespunderii cifrei pronunţate de numărător cu cifra reală;

2. dacă însumările teancurilor de bancnote sunt corecte;

3. dacă însumările sumelor pe categorii de bancnote sunt corecte în cele două locuinţe în care s-au efectuat percheziţiile şi numărătorile.

4. dacă pe baza înregistrărilor necertificate la 18 aprilie 2012 şi vizionate în aceeaşi dată se pot stabili sumele reale de bani găsite în cele două locuinţe.

Instanţa a reţinut că şi proba cu o expertiză financiar-bancară, cu obiectivele arătate, este neconcludentă şi lipsită de utilitate în soluţionarea acestei cauze, având în vedere că percheziţiile s-au efectuat în prezenţa persoanelor percheziţionate, care nu au făcut obiecţiuni cu privire la cele constatate.

Cu privire la infracţiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriu, instanţa de fond a reţinut ca fiind temeinic dovedită următoarea situaţie de fapt:

1. "Luare de mită" în formă continuată - 4 (patru) acte materiale săvârşite în perioada 2008 - 2011, data ultimului act material fiind 11 aprilie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. - pacient B.L., în vârstă de 44 ani, din loc. Brăeşti, jud. Botoşani.

La data de 29 iunie 2011, numita B.L. a denunţat organelor de urmărire penală faptul că, în perioada anilor 2008 - 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., cu prilejul revizuirilor periodice, i-a dat medicului suma totală de 1.100 RON, după cum urmează: 100 RON cu prilejul revizuirii din anul 2008, 300 RON la evaluarea din anul 2009, 300 RON în anul 2010 şi, respectiv, suma de 400 RON la revizuirea din data de 11 aprilie 2011, pentru a-i elibera în schimb deciziile asupra capacităţii de muncă, de menţinere în gradul III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă:

Din acte medicale depuse la dosar rezultă că denunţătoarea a fost pensionată pe caz de boală la data de 12 aprilie 2005 de către medicul T.L., fiind diagnosticată cu "Tulburare depresivă recurentă. Episod actual sever, cu atacuri de panică", diagnostic principal la care în cursul anilor s-au mai adăugat şi alte afecţiuni.

Actele confirmă că în perioada anilor 2008 - 2011, deci inclusiv la termenul din 11 aprilie 2011, inculpata T.L. a fost cea care i-a eliberat pacientei deciziile anuale asupra capacităţii de muncă, menţinând-o în gradul III de invaliditate.

Audiată în calitate de martoră, B.L. a arătat că, încă de la începutul relaţiei medic-pacient, medicul T.L. i-a pretins în mod direct sume de bani cuprinse între 100 şi 400 RON, pentru a-i menţine gradul de invaliditate.

Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, martora a relevat că în anul 2008 s-a prezentat la revizuire şi inculpata i-a cerut bani pentru menţinerea gradului de invaliditate, condiţii în care i-a remis suma de 100 RON, iar inculpata a emis Decizia nr. AA din 11 aprilie 2008, prin care îi menţinea gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 12 luni.

Martora a mai susţinut în mod constant că, la termenul de revizuire din data de 11 aprilie 2009, inculpata i-a cerut bani şi i-a dat acesteia suma de 300 RON, în acelaşi scop, iar în schimb T.L. i-a eliberat Decizia nr. BB/2009, de menţinere a gradului de invaliditate, iar la termenul din data de 11 aprilie 2010 i-a dat inculpatei suma de 300 RON, bani în schimbul cărora aceasta i-a eliberat Decizia nr. CC/2010, de menţinere a gradului III de invaliditate. Martora a mai precizat că inculpata nu i-a mai cerut aceşti bani, însă i-a dat că "avea aşa o frică".

Cu privire la cele petrecute în cabinetul doctorului T.L. în ziua de 11 aprilie 2011, martora a declarat, în cursul urmăririi penale, că a vrut să-i dea doar 200 RON, i-a pus pe birou, însă inculpata i-a dat de înţeles că este prea puţin şi să-i dea măcar o pensie, martora având o pensie de 369 RON, aşa cum a arătat.

"Mai aveam bani împrumutaţi în geantă, ştiam că mă trimite la tot felul de analize pe care trebuia să le suport din banii mei, i-am scos şi i-am dat suma de 400 RON (...), în schimbul emiterii deciziei de încadrare în grad de invaliditate.".

În cursul judecăţii, martora a declarat că a intrat în cabinet şi i-a dat inculpatei, fără ca aceasta să-i ceară, suma de 400 RON şi 3 kg de carne de porc a 16 RON/kg, situaţie de fapt ce va fi reţinută de instanţă.

În schimbul sumei de 400 RON, pe care i-a dat-o la data de 11 aprilie 2011, medicul T.L. i-a eliberat Decizia asupra capacităţii de muncă nr. DD/2011, de menţinere în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la un an.

În cursul urmăririi penale, B.L. a mai menţionat că inculpata obişnuia să pretindă de la ea şi alte foloase materiale, la unul din termenele de reevaluare i-a pretins câteva kilograme de muşchi de porc, pe care martora i le-a adus la cabinet în zilele următoare, precizând în acest sens că, aşteptând la uşa cabinetului de expertiză, a mai observat pacienţi care aveau asupra lor produse alimentare pentru a i le remite inculpatei.

Martora B.L. a făcut referire şi la "regula" medicului T.L. de a pretinde şi primi bani de la pacienţi în schimbul eliberării deciziilor asupra capacităţilor de muncă, sens în care declară: "Pe holul din faţa cabinetului dr. T.L., pacienţii discutau despre sume mari de bani pe care aceasta le pretinde şi le primeşte, cuprinse între 400 şi 500 RON, pentru a emite deciziile (...)". În acest sens declară şi alţi martori audiaţi în cauză.

În privinţa înregistrării audio-video existente la dosar şi pe care parchetul a indicat-o ca probă în dovedirea acuzaţiilor aduse inculpatei în privinţa actului material din data de 11 aprilie 2011, instanţa a reţinut că această înregistrare a fost efectuată în ziua de 11 aprilie 2011, în intervalul 13:09:30 - 13:23:12, interval orar pentru care nu a existat o autorizare emisă în acest sens conform art. 91¹ C. proc. pen., autorizare care a fost dată provizoriu de procuror, conform art. 91² alin. (2) C. proc. pen., începând cu ora 16:00 a aceleiaşi zile şi confirmată de judecător, conform alin. (3) al aceluiaşi articol.

Prin urmare, cum pentru intervalul orar arătat nu a existat o autorizare, instanţa a înlăturat acest mijloc de probă, urmând a aprecia vinovăţia inculpatei în baza celorlalte probe administrate în cauză.

În concluziile scrise, inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiilor date de această martoră ca fiind mincinoase, relevând mai multe contradicţii între declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi judecăţii. De asemenea, a arătat că aceasta nu poate fi în acelaşi timp şi denunţător, şi martor în aceeaşi cauză. Inculpata a invocat şi faptul că înregistrarea audio-video este un fals, aducând mai multe argumente în acest sens, argumente pe care instanţa nu le va mai dezvolta, având în vedere că a înlăturat această probă, aşa cum s-a motivat mai sus.

În ce priveşte contradicţiile relevate de inculpată în privinţa declaraţiilor date de martoră, instanţa reţine că în privinţa actelor materiale din anii 2008 şi 2009 nu există contradicţii între declaraţii. Pentru actul material din 2010, martora a relevat în cursul judecăţii că inculpata nu i-a mai cerut aceşti bani, însă i-a dat pentru că i-a fost frică, aspect reţinut de instanţă în descrierea situaţiei de fapt.

Pentru actul material din 2011 există evidente contradicţii între declaraţii, aşa cum s-a reţinut mai sus, instanţa apreciind că acestea se datorează intervalului de timp scurs între cele două declaraţii, stării de tensiune create de inculpată prin întrebări tendenţioase şi atitudine, instanţa observând aceste aspecte în timpul audierii martorei, care suferă de anumite afecţiuni psihiatrice, ascultarea în faţa instanţei, în prezenţa inculpatei, provocându-i în mod evident o emoţie puternică.

În ce priveşte calitatea de martor în cadrul infracţiunii de luare de mită, atât teoria, cât şi practica judiciară în materie sunt unanim de acord că denunţătorul infracţiunii de dare de mită nu are calitate în cadrul infracţiunii de luare de mită, indiferent de forma participaţiei penale, el păstrându-şi doar calitatea de autor al infracţiunii de dare de mită.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora, denunţătoare a infracţiunii de dare de mită, dacă doreşte să i se restituie banii remişi inculpatei, aceasta arătând că doreşte să fie despăgubită cu suma de 1.100 RON, dată inculpatei ca mită.

În privinţa cantităţii de 3 kg de carne, în valoare de 48 RON, pentru care martora nu a solicitat restituirea, instanţa de fond a dispus confiscarea contravalorii acesteia, în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de consemnare a denunţului oral, declaraţiile martorei B.L. date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 11 aprilie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a pretinde şi primi, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de la pacienta B.L. suma de 100 RON în anul 2008, suma de 300 RON în anul 2009 şi de a primi suma de 300 RON în anul 2010 şi suma de 400 RON şi 3 kg carne în valoare de 48 RON în 2011, cu prilejul revizuirilor anuale asupra capacităţii de muncă, în scopul îndeplinirii actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei anuale de încadrare a pensionarului în grad de invaliditate, constituie infracţiunea de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (4 acte materiale), a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

2. "Luare de mită în formă continuată" (două acte materiale) - din perioada aprilie 2010 - aprilie 2011, data ultimului act material fiind 11 aprilie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. - pacient F.G., în vârstă de 38 de ani, din mun./jud. Botoşani.

La data de 18 iulie 2011, numitul F.G. a denunţat organelor de urmărire penală faptul că în anul 2010 i-a oferit doctorului T.L. suma de 200 RON, iar la data de 11 aprilie 2011 i-a oferit aceluiaşi medic suma de 200 RON, în vederea menţinerii gradului de invaliditate şi pentru a evita să fie trimis pentru investigaţii şi analize suplimentare la cabinete particulare.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că denunţătorul s-a pensionat pe caz de boală la data de 15 octombrie 2009, conform Deciziei nr. EE/2009 din aceeaşi dată, emisă de inculpată, fiindu-i stabilit gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 6 luni, fiind diagnosticat cu "diabet zaharat, insulino-dependent, dezechilibrat complicat, polineuropatie diabetică sensitivă motorie, retinopatie diabetică stadiul II, hipoglicemii tatrogene, insuficienţă circulatorie periferică", diagnostice care au rămas nemodificate, conform actelor medicale eliberate de medicii specialişti.

Fiind audiat în cauză în calitate de martor, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, F.G. a declarat că în anul 2009 şi-a depus dosar medical în vederea pensionării pe caz de boală, fiind expertizat încă de la început de către medicul T.L., care l-a trimis să facă o serie de analize la diferite clinici particulare, amânându-l în mod repetat cu privire la aprobarea dosarului de pensionare, cu toate că se conforma indicaţiilor medicului şi efectua analizele cerute, inculpata cerându-i repetarea unora dintre analize. F.G. a precizat că analizele suplimentare cerute de către inculpată, cu predilecţie la anumite cabinete particulare, erau foarte costisitoare pentru pensionari, cheltuind cu aceste analize "poate chiar mai mulţi bani", comparativ cu sumele pe care pacientul era obligat să le dea medicului cu titlu de mită.

Martorul a arătat că în final a obţinut pensionarea pentru o perioadă de 6 luni, însă şi-a dat seama, prin modul de comportare al inculpatei, că trebuia să fie atent cu ea, adică să-i dea bani.

La revizuirea de la 6 luni, în luna aprilie 2010, martorul a venit cu actele medicale (spitalizare, buletine de analiză) şi, pentru a nu mai fi trimis din nou la analize, i-a oferit acesteia suma de 200 RON, pe care T.L. nu refuzat-o.

Prin Decizia din 26 aprilie 2010, inculpata i-a menţinut martorului gradul acordat iniţial, stabilind termen de revizuire la 12 luni.

În ceea ce priveşte revizuirea din data de 11 aprilie 2011, martorul a declarat că şi de această dată i-a remis doctorului suma de 200 RON, pentru a-i elibera decizia periodică de menţinere a gradului III de invaliditate, bani pe care medicul i-a primit, comunicându-i pacientului, "ne vedem la anul", fără să-l mai trimită la alte analize.

Conform documentelor de la dosar, inculpata T.L. a eliberat pe numele titularului F.G. Decizia asupra capacităţii de muncă nr. FF din 11 aprilie 2011, de menţinere a gradului III de invaliditate cu termen de revizuire la 1 an.

Deşi în cursul urmăririi penale martorul a relevat doar două acte materiale de luare de mită săvârşite de inculpată, în declaraţia dată în cursul judecăţii acesta a arătat că şi în luna octombrie 2010 a dat inculpatei suma de 200 RON şi aceasta i-a primit, însă, nefiind sesizată şi cu acest act material, instanţa nu va analiza faptele invocate.

Pacientul beneficiază de o pensie lunară de 350 RON.

În concluziile scrise, inculpata a relevat contradicţiile existente în declaraţiile martorului, susţinând că acestea dovedesc reaua sa credinţă, instanţa apreciind că unele contradicţii din declaraţiile date în cursul judecăţii, care însă nu sunt cu privire la probleme esenţiale, se datorează modului abuziv în care inculpata a înţeles să-şi exercite drepturile procesuale, prin întrebările puse şi atitudine generând martorilor o stare de tulburare. Chiar dacă martorul a arătat că nu îşi aminteşte exact momentul în care a remis suma de bani, acesta a susţinut în mod constant că a dat bani inculpatei în timpul petrecut în cabinetul acesteia pentru reevaluare, că inculpata i-a primit, ulterior emiţând decizia, astfel încât vinovăţia sa este evidentă.

Inculpata a mai susţinut că în mod greşit s-a reţinut că martorul a dat bani medicului în schimbul eliberării deciziilor periodice, deoarece această atribuţie nu era în sarcina medicului, ci a asistentei sale, H.E.B.

Această susţinere este eronată. Termenul folosit în rechizitoriu nu se referă la eliberarea actului în sine, ci la emiterea lui, în sensul actului de dispoziţie pe care medicul îl făcea cu privire la încadrarea pacientului într-un grad de invaliditate, care era atributul exclusiv al inculpatei, astfel încât sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

A mai arătat inculpata că martorul a relevat că decizia de la evaluare din 2011 nu a mai fost eliberată. Deşi martorul nu a intrat în posesia documentului respectiv, decizia se regăseşte la dosar urmărire, fiind emisă de inculpată în aceeaşi zi.

De asemenea, s-a susţinut că din moment ce F.G. se constituie parte civilă în cauză, solicitând să i se returneze suma de 400 RON, acesta nu putea fi ascultat ca martor în cauză.

Susţinerea este greşită.

Instanţa a reţinut că infracţiunea de luare de mită există, aceasta consumându-se în momentul în care inculpata a primit banii, la care nu era îndreptăţită în niciun mod, înainte de emiterea deciziei de încadrare a pacientului într-un grad de invaliditate, adică înainte de îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, act pe care ulterior l-a îndeplinit.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă doreşte să i se restituie banii remişi inculpatei, acesta arătând că doreşte să fie despăgubit cu suma de 600 RON. Cum numai suma de 400 RON reprezintă suma dată inculpatei în luna aprilie 2010, respectiv aprilie 2011, s-a respins cererea formulată pentru diferenţa de 200 RON, ca inadmisibilă, dispunând, în temeiul art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., restituirea sumei de 400 RON de către inculpată.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de consemnare a denunţului oral, declaraţiile martorului F.G. date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 11 aprilie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi în perioada 2010 - 2011, de la pacientul F.G., suma totală de 400 RON (200 RON, în aprilie 2010 şi, respectiv, 200 RON la data de 11 aprilie 2011), cu ocazia revizuirii medicale a acestuia, în schimbul eliberării deciziilor periodice asupra capacităţii de muncă de menţinere în gradul III de invaliditate, constituie infracţiunea de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (2 acte materiale), a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

3. "Luare de mită" în formă continuată (2 acte materiale) - din perioada aprilie 2010 - aprilie 2011, data ultimului act material fiind 11 aprilie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. - pacient A.E., în vârstă de 59 de ani, din mun./jud. Botoşani.

La data de 18 iulie 2011, numitul A.E. a denunţat organelor de urmărire penală faptul că în ziua de 11 aprilie 2011, prezentându-se la expertiză la medicul T.L., pentru revizuirea dosarului de pensionare, i-a dat medicului suma de 200 RON, pe care aceasta a primit-o, eliberându-i în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere în gradul III de invaliditate.

Denunţătorul A.E. a arătat, totodată, că în aprilie 2010, cu ocazia aprobării dosarului de pensionare, i-a dat doctoriţei T.L. suma de 100 RON, pentru a-i emite decizia de încadrare într-un grad de invaliditate, în conformitate cu criteriile legale şi diagnosticul rezultat din analizele medicale.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că pacientul A.E. a fost pensionat pe caz de boală la data de 19 aprilie 2010, conform Deciziei nr. GG/2010, emisă de inculpată, stabilindu-se că acesta se încadrează în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 6 luni. Acesta a fost diagnosticat cu o serie de afecţiuni cardiace: "infarct ischemic sylvian stâng, sindrom afazic mixt, hipertensiune arterială, obezitate gradul II", diagnostic care a rămas neschimbat în perioada 2010 - 2011.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, în calitate de martor, A.E. a declarat că, în perioada aprilie - mai 2010, a fost însoţit la prima evaluare medicală de fiul său şi i-a oferit medicului T.L. suma de 100 RON, pe care aceasta a luat-o şi i-a eliberat decizia de încadrare în gradul III de invaliditate pentru 6 luni.

Pacientul a arătat că la termenul de revizuire din 11 aprilie 2011 a fost însoţit de sora sa şi pentru a obţine eliberarea deciziei de menţinere în gradul III de invaliditate, revizuibil la 1 an, i-a dat medicului T.L. suma de 200 RON, pe care aceasta a primit-o.

Martorul se consideră îndreptăţit să primească pensie pe caz de boală considerând că diagnosticul său se încadrează în criteriile legale, iar afecţiunile de care suferă sunt reale.

Conform actelor medicale de la dosar, la data de 11 aprilie 2011, medicul expert T.L. a eliberat pe numele titularului A.E. Decizia nr. HH/2011 de încadrare în gradul III de invaliditate.

Pacientul beneficia de o pensie lunară în cuantum de 750 RON.

În cursul judecăţii, martorul a fost audiat la termenul din 29 noiembrie 2011. La depunerea jurământului, în condiţiile art. 85 C. proc. pen., datorită bolilor de care suferă, martorul nu a putut rosti conţinutul acestui jurământ, deşi a confirmat formula indicată de instanţă, ţinând mâna pe Biblie.

Totuşi, după ascultarea înregistrării şedinţei de judecată, instanţa a apreciat că martorul nu a depus jurământul în condiţiile prev. de art. 85 C. proc. pen., astfel încât a înlăturat declaraţia acestuia dată în cursul judecăţii.

Cu privire la actul material din aprilie 2010:

Având în vedere că din actele dosarului rezultă că A.E. a fost însoţit la evaluarea din aprilie 2010 de fiul său, A.V.A., s-a pus în discuţie audierea acestuia, în calitate de martor.

Audiat în şedinţa publică din 15 mai 2012, martorul A.V.A. a relevat că în luna aprilie 2010 l-a însoţit pe tatăl său, A.E., la cabinetul de expertiză medicală, la d-na doctor T.L., pentru a fi expertizat în vederea stabilirii gradului de invaliditate. La intrarea în cabinet, inculpata avea dosarul în faţă şi i-a spus că tatăl său mai trebuie să facă trei analize diferite, precizând unde trebuie să le facă.

Înainte de a ieşi din cabinet, martorul a scos din buzunar suma de 100 RON, pe care a pus-o pe biroul inculpatei, fără a face vreo discuţie legată de bani şi fără a negocia ceva. Din susţinerile martorului rezultă că inculpata a văzut banii, însă tatăl său nu a sesizat gestul, dar, după ce a ieşit afară, i-a restituit suma dată medicului. Martorul a susţinut că a dat aceşti bani întrucât "îl omora aşteptarea" şi s-a gândit că dacă va face acest lucru data viitoare nu va mai aştepta atât de mult, ceea ce nu s-a întâmplat.

Inculpata a emis Decizia din 19 aprilie 2010, prin care stabilea că pacientul se încadrează în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 6 luni.

Cu privire la actul material de 11 aprilie 2011:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la revizuirea din 11 aprilie 2011, denunţătorul A.E. s-a prezentat însoţit de sora sa, A.M.B.

Audiată în faţa instanţei de judecată, martora A.M.B. a arătat că l-a însoţit în ziua de 11 aprilie 2011 pe fratele său la cabinetul de expertiză, că, înainte de a intra în cabinet, secretara le-a spus că trebuie să mai facă nişte examene, trimiţându-i la logopedie, examen oftalmologic şi boli de nutriţie, efectuând aceste examinări în aceeaşi zi.

După câteva zile au revenit cu rezultatele, însă nu au mai fost chemaţi în cabinet, asistenta trimiţând-o la Casa de Pensii Botoşani pentru a obţine un document, pe care ulterior nu i l-a mai cerut. Asistenta i-a spus să vină după decizie peste o săptămână.

Martora a precizat că nu a dat niciun ban inculpatei.

Pentru termenul din 15 mai 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a trimis la dosar o notă însoţită de mai multe documente. Cu referire la cazul A.E., se arată că primul act de luare de mită este probat cu declaraţiile martorilor A.E. şi A.V.A., solicitând reţinerea vinovăţiei inculpatei.

În privinţa actului material din 11 aprilie 2011, parchetul a arătat că există dubii cu privire la persoana care l-a însoţit pe martorul A.E. la cabinetul inculpatei, martorul A.V.A. arătând că l-a însoţit una din surori, posibil L.S., care arată însă că A.M.B. l-a însoţit.

Aceste susţineri nu prezintă relevanţă în raport de declaraţia dată de martora A.M.B., sus-menţionată, din care rezultă cu certitudine că l-a însoţit pe A.E. în data de 11 aprilie 2011 la expertizare şi că nu au dat bani inculpatei cu acest prilej, rezultând că actul material de luare de mită din această dată, de care este acuzată, nu există.

Aşa fiind, instanţa de fond a înlăturat din încadrarea juridică a faptei art. 41 alin. (2), 42 C. pen., reţinând vinovăţia inculpatei doar pentru actul material din aprilie 2010, când a primit de la fiul pacientului A.E. suma de 100 RON, pentru a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu - respectiv emiterea deciziei asupra capacităţii de muncă.

În concluziile scrise, inculpata relevă aceste aspecte, reţinute de instanţă mai sus, arătând, de asemenea, şi o serie de neconcordanţe în ce priveşte consemnările din declaraţiile din cursul urmăririi penale ale martorului A.E. Aceste neconcordanţe nu vizează fondul cauzei, din declaraţia martorului A.V.A., audiat în faţa instanţei de judecată, în prezenţa inculpatei şi a apărătorului ales, rezultând cu certitudine că în luna aprilie 2010 martorul i-a dat inculpatei suma de 100 RON, bani pe care aceasta i-a primit.

Motivarea inculpatei, în sensul că banii nu au fost daţi în scopul arătat în art. 254 C. pen., deoarece pacientul fusese consultat, era bolnav şi nu se punea problema neîncadrării într-un grad de invaliditate, ba, mai mult, a fost trimis pentru investigaţii, nu subzistă. Deşi martorul susţine că a dat banii întrucât nu mai dorea să aştepte pe hol în viitor, această motivaţie nu a fost relevată inculpatei, aspect ce rezultă din precizarea martorului că "nu a fost nicio discuţie legată de bani".

Prin urmare, este evident că, din punct de vedere subiectiv, inculpata a luat banii oferiţi de martor pentru a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv emiterea deciziei asupra capacităţii de muncă.

Împrejurarea că martorul A.E. fusese deja consultat şi avea dreptul la o decizie favorabilă nu prezintă relevanţă sub aspectul îndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, întrucât dacă nu ar fi avut acest drept, s-ar fi reţinut că inculpata a luat bani pentru a face un act contrar îndatoririlor de serviciu.

De asemenea, motivarea inculpatei că a trimis martorul la analize, deşi este acuzată că a luat bani, confirmă de fapt împrejurarea reţinută prin rechizitoriu că, dacă nu dădeai bani, erai purtat pe drumuri.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă doreşte să i se restituie banii remişi inculpatei, acesta arătând că nu doreşte să fie despăgubit cu suma de 100 RON, astfel încât se va dispune confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de consemnare a denunţului oral, declaraţiile martorilor A.V.A. şi A.M.B., date în cursul judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 11 aprilie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi în luna aprilie 2010, de la fiul pacientului A.E., martorul A.V.A., suma de 100 RON, cu ocazia acordării gradului de invaliditate în scopul îndeplinirii actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei periodice asupra capacităţii de muncă, constituie infracţiunea de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege înlăturând aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., având în vedere considerentele de mai sus, din care rezultă că actul material de luare de mită din 11 aprilie 2011, de care este acuzată, nu există.

4. "Luare de mită" - din data de 11 aprilie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, denunţător A.M., în vârstă de 56 de ani, din mun./jud.Botoşani.

La data de 20 iulie 2011, pacientul A.M. a denunţat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 11 aprilie 2011, când s-a prezentat la Cabinetul de expertiză şi recuperare asupra capacităţii de muncă nr. X Botoşani, pentru reevaluarea medicală la medicul T.L., i-a dat acesteia suma de 50 de euro, pe care a primit-o, în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele dosarului rezultă că pacientul A.M. a fost pensionat pe caz de boală la data de 18 martie 2002, de inculpata T.L., fiind diagnosticat cu "angină pectorală postinfarct, hipertensiune arterială stadiul III criză", acesta fiind încadrat în gradul II de invaliditate, cu termen de revizuire la 6 luni.

Conform actelor medicale de la dosar, la fiecare revizuire pacientul a fost expertizat de medicul T.L.

Analizele medicale au arătat că diagnosticul iniţial al pacientului A.M. nu a suferit modificări în perioada 2002 - 2011.

Prin Decizia din 26 aprilie 2010, inculpata a menţinut gradul de invaliditate al pacientului, stabilind termen de revizuire la data de 11 aprilie 2011.

Audiat în calitate de martor în cursul urmăririi penale, A.M. a declarat că în ziua de 11 aprilie 2011 a ajuns la cabinetul inculpatei la ora 6 dimineaţa, dar a fost strigat abia în jurul orei 14:00. Intrând în cabinet, i-a dat acesteia suma de 50 euro, pe care i-a scos din buzunar şi i-a pus pe birou, bani pe care inculpata i-a primit.

Martorul a mai relevant că inculpata l-a trimis să efectueze un examen oftalmologic, indicându-i în acest sens cabinetul privat al doctorului T.B., situat vizavi de Spitalul Judeţean Botoşani, unde a efectuat analiza cerută, pentru care a achitat suma de 50 RON. A doua zi s-a prezentat din nou la cabinetul de expertiză şi a înmânat rezultatul asistentei medicale, pentru a-l depune la dosar.

Ulterior a fost emisă Decizia din 11 aprilie 2011, prin care inculpata T.L. i-a menţinut pacientului gradul II de invaliditate, cu termen de revizuire la 1 an, decizia fiindu-i înmânată cu întârziere, după aproximativ o lună de la data revizuirii.

În ceea ce priveşte atmosfera din sala de aşteptare a cabinetului, martorul a precizat că "aşteptând să intru la comisie am văzut destui pacienţi ieşind plângând de la doctoriţa T.L (...), am vrut să evit orice plimbare pe drumuri sau un dialog mai agresiv pe care nu îl suport din cauza afecţiunilor medicale".

Audiat în cursul judecăţii, martorul a confirmat susţinerile din cursul urmăririi penale, precizând că inculpata nu i-a pretins aceşti bani, însă i-a dat întrucât îi era teamă ca aceasta să nu revină asupra deciziei de pensionare, a vrut să evite purtarea pe drumuri şi un dialog mai agresiv, pe care nu-l putea suporta datorită afecţiunilor de care suferea.

În concluziile scrise, inculpata nu a recunoscut această faptă, arătând că nu există infracţiune de luare de mită, martorul declarând că a pus banii pe birou şi că inculpata nu i-a luat, rămânând acolo şi că banii nu au fost daţi în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri, din moment ce tot a fost trimis să efectueze analiza oftalmologică.

Aceste susţineri nu subzistă. Este adevărat că martorul a arătat că inculpata nu a luat banii, însă a susţinut că este sigur că aceasta i-a văzut, nefiind înveliţi în ceva, astfel încât este evident că, deşi nu i-a luat în posesie în prezenţa martorului, aceasta şi i-a însuşit ulterior, aspect care intra în conţinutul noţiunii de primire, în sensul art. 254 C. pen.

De asemenea, este evident că inculpata a primit banii în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv emiterea deciziei asupra capacităţii de muncă, motivarea că, deşi martorul a dat banii, a fost trimis totuşi la analize dovedind caracterul abuziv al conduitei acesteia.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă doreşte să i se restituie banii daţi, acesta arătând că nu doreşte restituirea, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de consemnare a denunţului oral, declaraţiile martorului A.M., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 11 aprilie 2011; declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi, cum în drept fapta sa, de a primi suma de 50 euro de la pacientul A.M., în vederea menţinerii gradului II de invaliditate, stabilit printr-o decizie anterioară, constituie infracţiunea de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel încât a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

5. "Luare de mită" - din data de 13 aprilie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, denunţător - I.A., în vârstă de 59 de ani.

La data de 21 iulie 2011, Serviciul de Investigare a Fraudelor Botoşani s-a sesizat cu privire la faptul că, în ziua de 11 aprilie 2011, prezentându-se la cabinetul de expertiză medicală la doctorul T.L., numita I.A. i-a dat acesteia suma de 200 RON, bani pe care medicul i-a primit, în vederea eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Fiind audiată ca martoră în cauză, în cursul urmăririi penale, I.A. a avut iniţial o atitudine nesinceră, negând că i-ar fi dat bani cu titlu de mită inculpatei T.L., însă a revenit în cursul aceleiaşi declaraţii, arătând că în ziua de 11 aprilie 2011 i-a dat medicului suma de 200 RON, în timp ce se afla în cabinetul de expertiză, deşi dosarul său medical o îndreptăţea să primească pensie, pentru a nu fi amânată, "purtată pe drumuri" pentru analize suplimentare şi pentru ca medicul să adopte un comportament calm faţă de ea.

Potrivit "Registrului de evidenţă a persoanelor evaluate din punct de vedere medical" de către Cabinetul de Expertiză din cadrul Casei Judeţene de Pensii Botoşani, în luna aprilie 2011, numita I.A. figurează la data de 13 aprilie 2011, la poziţia 1541, nr. decizie eliberată II, cu menţiunea nerevizuibil.

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că pacienta a fost pensionată pe caz de boală la data de 29 aprilie 2009, în urma expertizării de către medicul I.A.A., fiind încadrată în gradul II de invaliditate, cu termen de revizuire la 1 an.

Diagnosticul stabilit numitei I.A. a fost "tulburare depresivă recurentă, episod actual sever cu atacuri de panică, hepatită cronică, guşă multinodulară grad III", iar actele de la dosar atestă că afecţiunile de care suferă nu au suferit modificări, în sensul unei evoluţii favorabile.

În 2010, pacienta a fost expertizată de medicul I.A.A., cu termen de revizuire la 1 an.

La următorul termen de revizuire, a fost trecută în evidenţa medicului T.L., ca urmare a pensionării doctorului I.A.A.

Din declaraţiile date de martoră în cursul judecăţii rezultă că în luna aprilie 2011, prezentându-se la inculpată pentru revizuirea deciziei, aceasta i-a spus că actele nu sunt în regulă şi că este bună de lucru, fapt care a determinat-o să scoată din buzunar două hârtii de câte 100 RON, pe care le-a pus pe biroul inculpatei. Aceasta a văzut banii, s-a uitat să vadă cât i-a dat, apoi i-a luat şi i-a pus printre alte hârtii. A mai precizat martora că inculpata nu i-a pretins aceşti bani, însă i-a dat pentru că i-a fost teamă că va pierde pensia.

Ulterior inculpata a îndeplinit actul la care era obligată în virtutea funcţiei pe care o deţinea, eliberând la data de 13 aprilie 2011, pe numele titularei I.A., Decizia asupra capacităţii de muncă nr. II/2011, care atestă că persoana se încadrează în gradul II de invaliditate, nerevizuibil, pentru limită de vârstă, având capacitatea de muncă pierdută în cea mai mare parte.

La data săvârşirii faptei, martora avea o pensie de circa 350 RON, aşa cum susţine aceasta în declaraţia din cursul judecăţii.

În concluziile scrise, inculpata nu a recunoscut fapta, invocând neconcordanţa existentă între declaraţia martorei cu privire la dată, aceasta susţinând că a dat banii pe 11 aprilie 2011, deşi în realitate a fost consultată pe 13 aprilie 2011. Instanţa reţine că, într-adevăr, există o neconcordanţă în această privinţă, însă martora a declarat în instanţă că nu-şi aminteşte exact ziua în care s-a prezentat la expertiză. Acest aspect, coroborat cu data care rezultă din registrul de consultaţii şi data emiterii deciziei, conduce la concluzia că fapta a avut loc în ziua de 13 aprilie 2011, aşa cum corect s-a reţinut în actul de inculpare.

A mai motivat inculpata că martora nu avea motiv să dea bani în luna aprilie 2011, întrucât din luna iunie 2011 urma să primească pensie pentru limită de vârstă. Şi această susţinere este lipsită de relevanţă, având în vedere gradul de pregătire al persoanei expertizate, bolile de care aceasta suferea, care o puneau într-o imposibilitate obiectivă de a aprecia conduita inculpatei, care îi spusese că este bună de muncă. În acest sens şi atitudinea martorei, care, deşi a denunţat fapta autorităţilor, audiată ca martor a susţinut că nu a dat bani medicului, este evident legată de starea sa materială şi de sănătate. Motivarea inculpatei că martora ar fi fost ameninţată cu închisoarea dacă nu spune adevărul, încălcându-se disp. art. 68 alin. (1) C. proc. pen., este eronată, în realitate organul de urmărire penală aducându-i la cunoştinţă cu ocazia audierii în calitate de martor disp. art. 85 alin. (7) C. proc. pen., neexistând indicii că s-ar fi întrebuinţat ameninţări cu închisoarea, în scopul de a se obţine probe.

În simplitatea sa, martora a explicat, în declaraţia dată în cursul judecăţii, de ce iniţial a declarat că nu a dat nimic inculpatei, motivând că nu a vrut să fie purtată pe drumuri, fiind bătrână, bolnavă şi fără venituri. Ulterior, după ce i s-a atras atenţia că poate suporta consecinţe dacă nu spune adevărul, a luat decizia să spună adevărul, fără a fi influenţată să dea declaraţii care nu corespund realităţii.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă doreşte să i se restituie banii remişi inculpatei, aceasta arătând că nu doreşte restituirea, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de consemnare a denunţului oral, declaraţiile martorei I.A., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 13 aprilie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi, cum în drept fapta sa, de a primi suma de 200 RON de la pacienta I.A., în vederea menţinerii gradului II de invaliditate, stabilit printr-o decizie anterioară, constituie infracţiunea de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel încât a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

6. "Luare de mită", săvârşită la data de 13 aprilie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, denunţător B.E., în vârstă de 59 de ani.

La data de 21 iulie 2011, numita B.E. a denunţat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 13 aprilie 2011, cu ocazia prezentării la cabinetul de expertiză medical al inculpatei, în vederea revizuirii anuale a gradului de invaliditate, i-a remis doctorului T.L. suma de 100 RON, pentru a-i emite în schimb decizia asupra capacităţii de muncă.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Potrivit actelor medicale de la dosarul cauzei, în anul 2005 pacienta B.E. a fost diagnosticată cu "Cardiopatie ischemică cronică dureroasă. Angină pectorală de efort stabilă. Hipertensiune arterială esenţială STD II/III ", diagnostic în baza căruia a fost încadrată în gradul II de invaliditate, în baza Deciziei din 25 octombrie 2005, eliberată de medicul expert I.A.A.

Documentele medicale de la dosar arată că, în cursul anilor 2005 - 2011, diagnosticul pacientei nu a suferit modificări, în sensul unei ameliorări a bolilor.

Fiind audiată în cauză în calitate de martoră, denunţătoarea B.E. a arătat că s-a pensionat pe caz de boală în anul 2006, iar începând cu luna iunie 2011, a fost încadrată cu drept de pensie pentru limită de vârstă.

Până în luna octombrie 2010, medicul expert i-a stabilit gradul II de invaliditate, iar cu prilejul revizuirii din anul 2010, inculpata T.L. i-a modificat gradul din II în III, cu termen de reevaluare la 6 luni, urmând să se prezinte din nou la expertiză în aprilie 2011.

Martora a susţinut aceleaşi aspecte pe care le declară şi ceilalţi martori audiaţi în cauză, referitoare la modul de operare al inculpatei, care pretinde şi primeşte bani de la pacienţi, pentru a le elibera în schimb deciziile medicale: "Din discuţiile purtate cu ceilalţi pacienţi am înţeles că trebuie să-i dăm bani doamnei doctor, astfel încât aceasta să se comporte omeneşte cu noi, să nu ne jignească şi să nu ne trimită la alte analize".

Referitor la ziua de 13 aprilie 2011, martora a declarat că a intrat în biroul inculpatei, după 2 - 3 ore de aşteptare la uşa cabinetului ei şi, chiar din primele momente, i-a dat medicului o bancnotă de 100 RON, pe care a aşezat-o pe birou.

Iniţial T.L. a făcut un gest de refuz al banilor, la care martora nu a reacţionat, lăsând suma de bani în continuare pe birou, loc unde a rămas şi după terminarea consultaţiei medicale, când martora a părăsit cabinetul inculpatei.

Într-adevăr, aşa cum declară B.E., la reevaluarea din luna octombrie 2010, medicul expert T.L. i-a schimbat gradul de invaliditate din II în III, în baza Deciziei medicale din 13 octombrie 2010, cu termen de revizuire la 6 luni.

La termenul din 13 aprilie 2011, inculpata a eliberat pe numele martorei B.E. Decizia medicală nr. JJ din aceeaşi dată, care prevede că pacientul devine nerevizuibil pentru limită de vârstă.

În cursul judecăţii, martora a menţinut declaraţiile din cursul urmăririi penale, susţinând că a pus suma de 100 RON pe birou, că inculpata nu a vrut să ia banii, spunându-i să îi ia înapoi, însă i-a lăsat acolo, considerând că sunt bani de o cafea.

Martora a precizat că avea o pensie de 356 RON lunar.

În concluziile scrise inculpata nu a recunoscut fapta, motivând că denunţul oral consemnat în ziua de 21 iulie 2011 nu este semnat, că martora nu a fost trimisă la niciun fel de analize, că nu a existat niciun fel de acţiune de pretindere a vreunei sume de bani, aşa cum se reţine în rechizitoriu şi că fapta nu este probată cu înregistrare audio-video, deşi parchetul ar fi trebuit să aibă această înregistrare, solicitând înlăturarea acestei declaraţii.

Instanţa a reţinut că aceste susţineri nu subzistă. Este adevărat că denunţul nu este semnat de denunţătoare, însă acest aspect poate influenţa doar soluţia ce ar fi dată în situaţia în care aceasta ar formula pretenţii privind restituirea sumei ce a constituit obiectul infracţiunii, însă nu s-au formulat astfel de pretenţii.

În cauză, numita B.E. a fost audiată în calitate de martor şi a dat declaraţii complete, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, din acestea rezultând cu certitudine că, deşi nu a pretins, inculpata a primit banii care i-au fost oferiţi de martoră, pentru a îndeplini actul medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, neprezentând relevanţă că martora a considerat că sunt bani "de o cafea".

Motivarea că fapta nu este probată cu înregistrare audio-video şi că declaraţia martorei trebuie înlăturată din acest motiv nu subzistă, infracţiunea putând fi probată prin orice mijloace de probă din cele prevăzute de lege, apreciind că declaraţia martorei se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă doreşte să i se restituie banii remişi inculpatei, acesta arătând că nu doreşte restituirea, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de consemnare a denunţului oral, declaraţiile martorei B.E., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 13 aprilie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi, cum în drept fapta sa, de a primi suma de 100 RON de la pacienta B.E., cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

7. "Luare de mită" în formă continuată - 6 (şase) acte materiale săvârşite în perioada 2008 - 2011, data ultimului act material - 13 aprilie 2011- art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. - denunţător B.M., în vârstă de 56 de ani.

La data de 18 iulie 2011, numita B.M. a denunţat organelor de urmărire penală faptul că, în perioada 2008 - 2011, prezentându-se la termenele stabilite pentru reevaluarea medicală asupra capacităţii de muncă la medicul T.L., i-a dat acesteia, în mod repetat, câte 50 RON la fiecare revizuire, pentru a-i elibera decizia medicală de menţinere a gradului de invaliditate fără niciun fel de impedimente, precizând că şi la reevaluarea din 13 aprilie 2011 i-a dat inculpatei suma de 50 RON, bani pe care medicul i-a primit în schimbul eliberării deciziilor medicale asupra capacităţii de muncă.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele dosarului rezultă că denunţătoarea a fost pensionată pe caz de boală la data de 25 octombrie 2005, în baza Deciziei nr. KK din aceeaşi dată, emisă de inculpată, fiind diagnosticată în principal cu "Lombosciatică hiperalgică, spondiloză cervicală, sechele algoparestenice, post hernie de disc", stabilindu-se că se încadrează în gradul III de invaliditate şi fixându-se termen pentru revizuire la data de 24 aprilie 2006.

Prin Decizia nr. LL din 17 aprilie 2006, emisă de inculpată, s-a menţinut gradul de invaliditate acordat iniţial, fixându-se termen pentru revizuire la data de 20 octombrie 2006.

Prin Decizia nr. MM din 24 octombrie 2006, emisă de dr. I.A.A., s-a menţinut gradul de invaliditate acordat, fixându-se termen pentru revizuire la un an, respectiv la data de 15 octombrie 2007.

Prin Decizia nr. NN din 15 octombrie 2007, emisă de inculpată, s-a menţinut gradul de invaliditate acordat anterior, fixându-se termen pentru revizuire la data de 13 octombrie 2008.

Prin Decizia nr. OO din 15 octombrie 2008, emisă de inculpată, s-a menţinut gradul de invaliditate acordat anterior, fixându-se termen pentru revizuire la 12 luni.

Prin Decizia nr. PP din 15 octombrie 2009, emisă de inculpată, s-a menţinut gradul de invaliditate acordat anterior, fixându-se termen pentru revizuire la 12 luni.

Prin Decizia nr. QQ din 13 octombrie 2010, emisă de inculpată, s-a menţinut gradul de invaliditate acordat anterior, fixându-se termen pentru revizuire la data de 11 aprilie 2011.

Fiind audiată în cauză în calitate de martor, numita B.M. a arătat că este pacienta medicului expert T.L. din anul 2005, fiind evaluată medical la intervale de 6 luni sau de 1 an, în cadrul Cabinetului de Expertiză Medicală nr. X Botoşani.

Martora a susţinut că, la fiecare consultaţie, începând cu anul 2005, i-a oferit medicului T.L. câte 50 RON, pentru a-i elibera decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate, suma totală remisă inculpatei fiind de 300 RON.

A mai precizat martora că dosarul său medical era legal întocmit, că diagnosticul stabilit de medicii specialişti se încadra în criteriile prevăzute de lege pentru acordarea gradului III de invaliditate, sens în care a afirmat: "dosarul medical conţine documentele care mă îndreptăţesc să primesc această pensie, în mod legal".

De asemenea, aceasta a arătat că beneficia de o pensie lunară de 350 RON, despre care a afirmat că era: "singurul venit al familiei formate din cinci membri".

Declaraţia martorei B.M. este confirmată de actele medicale depuse la dosar, care atestă că diagnosticul stabilit iniţial de medicul expert, în baza analizelor efectuate de medicii specialişti, se încadrează în criteriile legale de acordare a gradului III de invaliditate.

În cursul judecăţii, martora a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, precizând că inculpata nu i-a cerut vreodată bani pentru a-i prelungi decizia, că a fost mulţumită de felul în care era consultată şi că îi dădea aceşti bani ca o mică atenţie pentru o cafea, spunându-i că sunt o mică atenţie din partea sa. În legătură cu ultima prezentare la cabinet, din data de 13 aprilie 2011, martora a arătat că a dat banii inculpatei imediat după intrarea în cabinet şi că nu mai reţine dacă inculpata i-a văzut, întrucât aceasta "câteodată vedea banii, câteodată nu-i vedea".

Instanţa de fond a constatat că în sarcina inculpatei se reţine prin rechizitoriu săvârşirea în intervalul 2008 - 2011 a 6 acte materiale de luare de mită, însă, examinând deciziile emise în acest interval de timp de inculpată, aşa cum s-a reţinut mai sus, se constată că acestea sunt în număr de 4, celelalte fiind emise de inculpată în alt interval de timp, respectiv 2005 - 2007 sau de alt medic expert, astfel încât nu se poate reţine vinovăţia inculpatei pentru actele materiale din 25 octombrie 2005, 17 aprilie 2006, 15 octombrie 2007, respectiv 24 octombrie 2006.

Prin urmare, s-au reţinut doar patru acte materiale de luare de mită, respectiv cele săvârşite la datele de 15 octombrie 2008, 15 octombrie 2009, 13 octombrie 2010, respectiv 13 aprilie 2011.

În concluziile scrise, inculpata nu a recunoscut fapta, susţinând că din declaraţiile martorei rezultă că a fost mulţumită de atitudinea sa, că i-a dat banii ca o mică atenţie şi nu pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, aşa cum se reţine în rechizitoriu. O astfel de susţinere nu justifică însă primirea în mod repetat a unor sume de bani, chiar modice pentru inculpată, de la o persoană bolnavă, vulnerabilă, cu afecţiuni fizice şi psihice, care avea un venit lunar de 350 RON, cu care îşi întreţinea familia compusă din 5 membri. Pentru o astfel de persoană 50 RON era o sumă importantă, fiind evident că nu o făcea doar pentru că era mulţumită de modul în care era tratată de inculpată, ci pentru că se simţea presată să o facă, pentru a nu-şi pierde şi această unică sursă de venit.

A mai motivat inculpata că declaraţia acestei martore nu este probată cu înregistrarea audio-video din 13 aprilie 2011, deşi exista autorizare în acest sens încă din 11 aprilie 2011, solicitând înlăturarea acesteia, având în vedere şi afecţiunea psihică de care aceasta suferă.

Instanţa a reţinut că infracţiunea poate fi probată prin orice mijloace de probă din cele prevăzute de lege şi apreciază că declaraţia martorei a fost coerentă, aceasta având reprezentarea celor relatate şi se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, urmând a fi reţinută ca un important mijloc de probă.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă doreşte restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că nu doreşte acest lucru, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de consemnare a denunţului oral, declaraţiile martorei B.M., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientei, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 13 aprilie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de la pacienta B.M., câte 50 RON, în mod repetat, la datele de 15 octombrie 2008, 15 octombrie 2009, 13 octombrie 2010, respectiv 13 aprilie 2011, cu prilejul revizuirilor periodice asupra capacităţii de muncă, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziilor periodice de încadrare a pensionarului în grad de invaliditate, constituie infracţiunea de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (4 acte materiale), a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

S-a constatat că pentru actele materiale din 25 octombrie 2005, 17 aprilie 2006, 15 octombrie 2007, respectiv 24 octombrie 2006, cu motivaţiile arătate mai sus, nu se poate reţine vinovăţia inculpatei.

8. "Luare de mită" - din data de 25 mai 2011- art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient M.C., în vârstă de 55 ani.

La data de 16 august 2011, numita M.C. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 25 mai 2011, prezentându-se la Cabinetul de Expertiză Medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 50 RON, bani pe care medicul i-a primit, cu scopul de a-i elibera în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Conform documentelor medicale depuse la dosar, martora a fost pensionată pe caz de boală încă din anul 1999, pe baza Deciziei din 23 februarie 1999 eliberată de medicul expert M.C.V. Pacienta a fost diagnosticată cu "hipertensiune arterială esenţială stadiul II" şi alte afecţiuni cardiace, diagnosticul acesteia nu a suferit modificări în perioada anilor de revizuire medicală, la afecţiunile iniţiale fiindu-i adăugate şi alte afecţiuni medicale.

Începând cu anul 2002, martora a fost expertizată de inculpata T.L., care iniţial i-a menţinut gradul II de invaliditate stabilit anterior, ulterior schimbându-l în gradul III de invaliditate.

Audiată în calitate de martor cu privire la revizuirea din 25 mai 2011, M.C. a declarat că i-a dat inculpatei suma de 50 RON în timpul consultaţiei medicale, pentru a-i elibera decizia de păstrare a gradului III de invaliditate cu specificarea nerevizuibil: "Banii erau puşi în plic, doamna T.L. nu i-a numărat (...), mi-a spus că-mi dă gradul III de invaliditate nerevizuibil (...) Decizia de pensionare am ridicat-o la data de 2 iunie 2011".

Conform documentelor de la dosar, medicul T.L. a eliberat la data de 2 iunie 2011 Decizia medicală nr. RR/2011, pe numele titularei M.C., de încadrare în grad III de invaliditate, cu menţiunea nerevizuibil.

Martora a declarat, despre obiceiul inculpatei T.L. de a pretinde şi primi bani de la pacienţi în schimbul eliberării deciziilor medicale, că: "Pe sală (...) am auzit discuţii de la ceilalţi pacienţi din care rezultă că pentru a primi un grad de invaliditate mai mic sau pentru a fi pensionat cu termen nerevizuibil trebuie să-i dai doamnei T.L. o sumă de bani".

În cursul judecăţii, martora a confirmat susţinerile din cursul urmăririi penale, precizând că suma de 50 RON, pe care a oferit-o medicului într-un plic, era ca o recompensă, reprezentând un buchet de flori. A mai arătat martora că nu mai reţine dacă medicul a văzut plicul sau nu, însă nu crede că s-a uitat în el cât a stat ea acolo.

În concluziile scrise, inculpata nu a recunoscut fapta, susţinând că martora a declarat mincinos că în ziua de 25 mai 2011 s-a prezentat la cabinet şi i-a dat un plic cu 50 RON, având în vedere că aceasta nu apare în registrul de consultaţii în ziua respectivă, ci abia în data de 2 iunie 2011, la poziţia 2358, când s-a emis şi decizia. De asemenea, susţine că declaraţia nu este confirmată şi de imaginile audio-video înregistrate în mediul ambiental în ziua de 25 mai 2011, în cabinetul de expertiză al medicului T.L., în baza autorizaţiei dispuse de instanţă.

Aceste susţineri nu sunt întemeiate. Este adevărat că martora figurează în registrul de consultaţii din ziua de 2 iunie 2011, când s-a eliberat şi decizia nerevizuibilă, însă din declaraţia martorei rezultă că, în ziua de 25 mai 2011, după ce i-a verificat documentele, inculpata i-a spus că nu trebuie să mai vină, întrucât va primi decizie nerevizuibilă, iar asistenta i-a spus să vină peste câteva zile să ridice decizia. Un argument în plus îl constituie şi faptul că în Decizia din 11 noiembrie 2010 termenul de revizuire era fixat la data de 25 mai 2011, depăşirea acestuia ducând la pierderea dreptului de revizuire.

Cu privire la lipsa înregistrărilor audio-video, instanţa reţine că infracţiunea poate fi probată prin orice mijloace de probă din cele prevăzute de lege şi apreciază că declaraţia martorei a fost coerentă, aceasta având reprezentarea celor relatate şi se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, urmând a fi reţinută ca un important mijloc de probă.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei M.C. date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientei, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 25 mai 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi, cum în drept fapta sa, de a primi suma de 50 RON de la pacienta M.C., cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel încât a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

9. "Luare de mită" - 25 mai 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient C.G., în vârstă de 52 ani.

La data de 19 august 2011, numitul C.G. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 25 mai 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 200 RON, bani pe care medicul i-a primit, eliberându-i în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că numitul C.G. este pensionat pe caz de boală din anul 2009, fiind diagnosticat cu mai multe afecţiuni oculare şi de altă natură şi încadrat în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 6 luni, beneficiind de o pensie lunară de 697 RON, aspect ce rezultă din declaraţiile sale.

Martorul a susţinut că, pe fondul comportamentului adoptat de medic faţă de el, dar şi faţă de alţi pacienţi pe care i-a expertizat, în sensul că de fiecare dată impunea efectuarea unor examene oftalmologice costisitoare, deşi afecţiunile sale erau vizibile, în ziua de 25 mai 2011, i-a dat medicului T.L. suma de 200 RON, pentru a-i elibera decizia asupra capacităţii de muncă, fără a-l mai trimite să efectueze alte analize, pe care le-a apreciat ca fiind abuzive din partea doctorului, atât timp cât analizele oftalmologice existau deja la dosarul de pensionare, confirmând boala de care suferă.

Martorul a arătat că inculpata a primit banii şi în schimb a eliberat pe numele său decizia nr. 1193 din 25 mai 2011 de menţinere în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la un an.

Discuţiile şi imaginile înregistrate în mediul ambiental la data de 25 mai 2011 au confirmat declaraţia martorului, rezultând că acesta a fost prezent în cabinetul de expertiză al medicului T.L. în intervalul orar 14:09 - 14:17, numele pacientului fiind strigat cu voce tare şi, chiar de la începutul discuţiei, acesta a scos din buzunarul pantalonilor o sumă de bani, pe care a întins-o spre inculpată, iar aceasta a luat banii, acoperindu-i cu dosarul pe care-l studia, făcând şi un comentariu.

În concluziile scrise, inculpata nu a recunoscut fapta, invocând falsificarea înregistrării audio-video, motivând că deşi pe suportul original discuţia dintre ea şi pacient durează 3,39 minute, pe copia vizionată în instanţă sunt înregistrate 6,48 minute, conform Procesului-verbal de şedinţă din 19 martie 2012.

Aceste susţineri nu subzistă. Este adevărat că înregistrarea vizionată în instanţă durează 6,48 minute, aşa cum corect s-a consemnat în procesul-verbal, însă din acest timp martorul a stat în cabinetul medical în intervalul arătat, respectiv 14:09:13 - 14:12:52, restul înregistrării cuprinzând imagini care nu interesează cauza.

De asemenea, audiat în faţa instanţei de judecată, martorul a confirmat că a dat inculpatei suma de 200 RON chiar la intrarea în cabinet, declaraţia sa coroborându-se cu imaginile surprinse în înregistrare.

Inculpata a mai invocat faptul că banii nu au fost daţi pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, ci pentru a nu mai fi programat în altă zi.

Deşi martorul a declarat că a dat banii pentru a nu mai fi programat în altă zi, această susţinere nu este sinceră, având în vedere că deja intrase în cabinet pentru consultaţie, fiind evident că banii, care erau într-un cuantum suficient de important pentru martor, au fost daţi pentru ca inculpata să îndeplinească actul la care era obligată în virtutea funcţiei sale. De altfel, în cursul urmăririi penale, martorul a arătat că a dat aceşti bani pentru a-i elibera decizia asupra capacităţii de muncă, fără a-l mai trimite să efectueze alte analize, pe care le-a apreciat ca fiind abuzive din partea doctorului, atât timp cât analizele oftalmologice existau deja la dosarul de pensionare, confirmând boala de care suferă.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă doreşte restituirea banilor remişi inculpatei, acesta arătând că nu doreşte acest lucru, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului C.G., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 25 mai 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 200 RON de la pacientul C.G., cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

10. "Luare de mită" în formă continuată - perioada noiembrie 2007 - mai 2011, data ultimului act material 31 mai 2011 (8 acte materiale - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.) - pacient A.E.A., în vârstă de 57 ani.

La data de 18 august 2011, numita A.E.A. a declarat că, începând cu luna noiembrie 2007 şi până la data de 31 mai 2011, inclusiv cu prilejul revizuirilor medicale periodice, i-a dat inculpatei T.L. diverse sume de bani, pe care aceasta le-a primit de fiecare dată, eliberându-i în schimb deciziile medicale asupra capacităţii de muncă, arătând că suma totală pe care i-a remis-o cu titlu de mită este de 1.100 RON.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că martora A.E.A. s-a pensionat pe caz de boală la data de 31 mai 2007, prin Decizia nr. SS din aceeaşi dată, emisă de inculpată, fiind stabilit gradul III de invaliditate, cu drept de revizuire la 6 luni, cu diagnosticul "Hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, hepatită cronică moderată activă".

Prin Decizia nr. ŞŞ din 13 noiembrie 2007, emisă de dr. I.A.A., s-a menţinut gradul stabilit iniţial, modificându-se termenul pentru revizuire la 12 luni.

Prin Decizia nr. TT din 12 noiembrie 2008, emisă de inculpată, s-a menţinut gradul de invaliditate stabilit anterior, precum şi termenul fixat pentru revizuire.

Prin Decizia nr. ŢŢ din 9 noiembrie 2009, emisă de inculpată, s-a menţinut gradul de invaliditate stabilit anterior, precum şi termenul fixat pentru revizuire.

Prin Decizia nr. UU din 11 noiembrie 2010, emisă de inculpată, s-a menţinut gradul de invaliditate stabilit anterior, fixându-se termen pentru revizuire la 6 luni.

În cursul urmăririi penale, audiată în calitate de martoră, numita A.E.A. a declarat organelor de urmărire penală faptul că este pensionată pe caz de boală începând cu luna iulie 2007, fiind diagnosticată cu afecţiuni cardiace. Evaluarea medicală a fost efectuată de medicul T.L., iar până la data de 31 mai 2011, aceasta i-a stabilit termen de revizuire la 6 luni. Martora a arătat că, pe fondul discuţiilor auzite de la alţi pacienţi cu privire la obiceiul medicului T.L. de a pretinde şi primi bani în schimbul actului medical şi de a se comporta urât cu bolnavii, impunându-le tot felul de analize suplimentare, prezentându-se la expertizare medicală în luna iulie 2007, i-a dat medicului T.L. suma de 100 RON, pe care iniţial medicul a primit-o, însă la finalul discuţiei i-a restituit banii, precizând că în acea perioadă contestase una din deciziile medicale ale inculpatei, fiind nemulţumită de faptul că fusese trimisă să efectueze mai multe analize suplimentare, pe care le-a apreciat abuzive.

În continuare, A.E.A. a declarat că, începând cu luna noiembrie 2007 şi până la data de 31 mai 2011, inclusiv, cu prilejul revizuirilor medicale periodice, i-a dat inculpatei T.L. diverse sume de bani, pe care medicul le-a primit de fiecare dată, eliberându-i în schimb deciziile medicale asupra capacităţii de muncă, arătând că suma totală pe care i-a remis-o cu titlu de mită este de 1.100 RON.

"În luna noiembrie 2007, i-am dat medicului T.L. suma de 150 RON, pe care aceasta a luat-o şi a băgat-o într-un sertar al biroului cu precizarea că banii i-am dat pentru că, practic, am fost determinată de către medic să fac acest lucru, datorită comportamentului său faţă de mine. Într-un cuvânt îmi dădea de înţeles că, dacă nu-i dau bani, îmi va face greutăţi în obţinerea deciziei de pensionare".

Martora a mai arătat că, în luna noiembrie 2007, în decurs de o săptămână, inculpata i-a eliberat decizia de pensionare de menţinere a gradului III de invaliditate, fiind reprogramată la următoarea reevaluare în termen de 6 luni.

În luna mai 2008, în aceleaşi condiţii, A.E.A. i-a dat inculpatei T.L. suma de 100 RON, pe care aceasta a primit-o, eliberându-i în schimb decizia medicală periodică, cu termen de reevaluare la 6 luni.

În luna noiembrie 2008, martora i-a dat medicului T.L. suma de 150 RON, cu prilejul revizuirii medicale, bani pe care i-a primit eliberând în schimb decizia de pensionare şi menţinându-i gradul de invaliditate.

În luna mai 2009, A.E.A. i-a dat inculpatei suma de 100 RON cu titlu de mită, în aceleaşi condiţii arătate mai sus, bani pe care inculpata i-a primit, în schimbul efectuării actului medical la care era obligată.

În luna noiembrie 2009, martora i-a dat inculpatei suma de 100 RON, cu titlu de mită, în aceleaşi condiţii şi în acelaşi scop arătate mai sus, bani pe care medicul i-a primit, eliberând în schimb decizia de pensionare şi menţinându-i gradul de invaliditate.

În luna mai 2010, în aceleaşi condiţii şi cu acelaşi scop, pacienta A.E.A. i-a dat suma de 150 RON, primind în continuare decizia de pensionare de la inculpată.

În luna noiembrie 2010, pacienta i-a dat medicului T.L. suma de 150 RON, cu titlu de mită.

Referitor la acest termen de reevaluare medicală, martora a adăugat că inculpata a obligat-o să efectueze un examen oftalmologic la un cabinet situat vizavi de Spitalul Judeţean Botoşani, rezultând din cercetări că este vorba despre cabinetul particular al dr. B.T., examen pentru care a plătit suma de 50 RON.

Martora a arătat că, la acest cabinet s-a întâlnit şi cu alţi pacienţi trimişi de către medicul T.L. şi că, atât ea cât şi ceilalţi nu au văzut rostul acestei analize, raportat la diagnosticul fiecăruia.

Din analiza documentelor medicale şi a declaraţiilor martorei rezultă că pacienta A.E.A. nu a fost consultată de inculpată în luna noiembrie 2007, când a fost expertizată de doctorul I.A.A. De asemenea, nu a fost expertizată în luna mai a anilor 2008, 2009 şi 2010, când nu s-a fixat termen pentru revizuirea deciziilor.

Prin urmare, s-a constatat că susţinerile martorei că ar fi dat inculpatei în noiembrie 2007, mai 2008, 2009 şi 2010, câte 100 RON, respectiv 150 RON ultima dată, nu pot fi reţinute, iar actele materiale din aceste perioade, reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei nu subzistă.

Cu privire la expertizarea din data de 31 mai 2011, martora a susţinut că a remis medicului T.L. suma de 200 RON şi o pungă de cafea J. de 250 gr., în valoare de 10 RON, bani şi foloase pe care medicul le-a primit, iar în schimb i-a eliberat Decizia asupra capacităţii de muncă nr. VV/2011, de menţinere a gradului III de invaliditate, cu termen de revizuire la un an.

Martora a precizat: "mi-a dat de înţeles că trebuie să-i dau bani, prin comportamentul său faţă de mine (...)" şi că i-a înmânat medicului banii în plic.

În declaraţia sa, martora a arătat că era convinsă că are dreptul legal de a fi pensionată pe caz de boală, deoarece documentele de la dosarul de pensionare o încadrează în criteriile prevăzute de lege de acordare a gradului de invaliditate.

Martora avea o pensie lunară de 506 RON, aşa cum rezultă din cuponul depus la dosar.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă doreşte restituirea banilor remişi inculpatei, acesta arătând că doreşte să i se restituie sumele date cu titlu de mită, fără c/val. cafelei, astfel încât se va dispune restituirea sumei de 500 RON, conform art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen.

Declaraţia martorei A.E.A. este confirmată de imaginile audio-video înregistrate în mediul ambiental în cabinetul de expertiză al medicului T.L., în baza autorizaţiei dispuse de instanţă, imagini în care se observă că pacienta a fost prezentă în biroul inculpatei în ziua de 31 mai 2011, la ora 14:14:10, timp în care, chiar de la început, i-a dat inculpatei un pachet de cafea şi un plic, pe care aceasta le-a primit, aşezând plicul cu suma de 200 RON (conform declaraţiei martorei), sub alte hârtii de pe biroul său, iar pachetul de cafea într-un loc în spatele biroului.

Martora a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, făcând precizări suplimentare în legătură cu atitudinea inculpatei de la ultima expertizare, când aceasta a afirmat că pacienţii o iau în râs cu banii, că ea are probleme şi are nevoie de bani, având fiul student.

În concluziile scrise, inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiei date de această martoră, susţinând că aceasta a dat declaraţii mincinoase când a afirmat că i-ar fi dat bani în noiembrie 2007, când a fost expertizată de dr. I.A.A. şi în luna mai 2008, 2009 şi 2010, când nu a fost expertizată. Aceste susţineri sunt întemeiate, aşa cum s-a motivat mai sus, însă declaraţia martorei în ce priveşte celelalte acte materiale va fi avută în vedere de instanţă, coroborându-se cu toate celelalte probe administrate în cauză. Instanţa apreciază că nu a existat intenţia martorei să dea declaraţii neconforme cu realitatea, ci doar că aceasta a confundat perioadele de evaluare medicală, ceea ce este explicabil având în vedere presiunea enormă la care a fost supusă, încercând să declare adevărul despre o persoană de care depindea din punct de vedere financiar.

De asemenea, susţinerile inculpatei referitoare la acuzaţiile martorei că ar fi pretins mită nu au fost analizate, având în vedere că aceasta nu a fost acuzată că ar fi pretins, ci că ar fi primit sume de bani de la martoră.

Prin urmare, s-a reţinut vinovăţia inculpatei doar pentru actele materiale din noiembrie 2008, când a primit suma de 100 RON, noiembrie 2009, când a primit suma de 100 RON, noiembrie 2010, când a primit tot suma de 100 RON şi 31 mai 2011, când a primit suma de 200 RON şi un pachet de cafea în valoare de 10 RON.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei A.E.A., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientei, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 31 mai 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi, cum în drept, fapta sa, de a primi, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în lunile noiembrie 2008, 2009 şi 2010, respectiv 31 mai 2011, de la pacienta A.E.A., suma totală de 500 RON şi un pachet de cafea în valoare de 10 RON, cu prilejul revizuirilor periodice asupra capacităţii de muncă, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, constituie infracţiunea de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (4 acte materiale), astfel încât a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

S-a constatat că actele materiale din noiembrie 2007, mai 2008, 2009 şi 2010, câte 100 RON, respectiv 150 RON ultima dată, reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei nu subzistă, cu motivările arătate mai sus.

11. "Luare de mită" în formă continuată - în perioada anilor 2010 - 31 mai 2011 (două acte materiale) - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. - pacient G.A., în vârstă de 55 ani.

La data de 19 august 2011, numita G.A. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 31 mai 2011, prezentându-se la Cabinetul de Expertiză Medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 300 RON, compusă din trei bancnote a câte 100 RON fiecare, bani pe care medicul i-a primit, cu scopul de a-i elibera în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate. Totodată, a precizat că şi în anul 2010, în aceleaşi condiţii şi cu acelaşi scop, i-a dat medicului T.L. suma de 200 RON, cu titlu de mită.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că numita G.A. s-a pensionat pe caz de boală în anul 2000, la început fiind încadrată în gradul II de invaliditate, fiind diagnosticată cu "Tulburare depresivă recurentă şi osteoporoză", diagnostic clinic şi funcţional care o îndreptăţeşte la acordarea unui grad de invaliditate, în condiţiile legii.

Începând cu anul 2003, martora a fost repartizată pentru reevaluare medicală la medicul T.L., care i-a schimbat gradul de invaliditate din II în III, cu termen de revizuire la 6 luni.

Martora a declarat că în anul 2010 i-a oferit doctoriţei T.L. suma de 200 RON, pentru a nu o mai purta pe drumuri, făcând acest lucru deoarece pensionarii care aşteptau pe hol vorbeau că, dacă nu-i dai bani doctoriţei, te pune să faci analize, controale, anulează dreptul la pensie. La finalul consultaţiei inculpata i-a restituit banii, pe motiv că trebuia să mai efectueze un control oftalmologic, sens în care a specificat că trebuie să efectueze analiza la cabinetul dr. B.T. Martora a mai declarat că a revenit cu examenul solicitat de medicul T.L. şi că i-a dat acesteia, împreună cu analiza medicală, suma de 300 RON, pe care, de această dată, a primit-o, eliberându-i în schimb decizia de pensionare, de menţinere a gradului III de invaliditate.

Declaraţia martorei în sensul celor arătate mai sus se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu actele medicale depuse la dosar care atestă că până la data de 16 noiembrie 2010, pacienta a fost expertizată medical de către dr. I.A.A., care i-a recomandat examen psihiatric şi psihologic, iar începând cu revizuirea din data mai sus arătată, a fost evaluată de medicul expert T.L., care i-a indicat examen oftalmologic, după care i-a eliberat Decizia medicală din 16 noiembrie 2010, de încadrare în gradul III de invaliditate.

La data de 31 mai 2011, prezentându-se la termenul stabilit pentru revizuire la 6 luni, pentru a fi evaluată corect şi a nu fi obligată să efectueze alte analize pe care le considera inutile, i-a dat medicului T.L. suma de 300 RON, cu titlu de mită, iar în schimbul acestor bani medicul a procedat la eliberarea Deciziei din 31 mai 2011, de menţinere a gradului III de invaliditate, cu termen de revizuire la 7 mai 2012.

Cu privire la obiceiul medicului T.L. de a pretinde şi primi bani de la pacienţi, în schimbul prestării actului medical, martora a declarat că a oferit bani dr. T.L., întrucât aşa a auzit de la toţi pensionarii, că dacă nu-i dai bani îţi anulează dreptul la pensie.

G.A. beneficiază de pensie lunară de 470 RON, singurul ei venit, întrucât soţul a decedat din anul 2000.

Conform înregistrării audio-video în mediul ambiental a persoanelor şi discuţiilor purtate în ziua de 31 mai 2011, pacienta G.A. s-a aflat în cabinetul inculpatei în intervalul 13:15 - 13:20, iar în timpul consultaţiei s-a apropiat de biroul acesteia având în mână mai multe bancnote răsfirate, pe care le-a pus pe birou, bani pe care inculpata i-a primit, acoperindu-i imediat cu unul din dosarele aflate în faţa sa.

În concluziile scrise, inculpata a contestat aceste înregistrări, arătând că în rechizitoriu se reţine că martora a stat în cabinet în intervalul 13:15 - 13:20, iar în Procesul-verbal din 19 martie 2012 se menţionează că a fost înregistrată doar 3,10 minute. Acest aspect nu prezintă relevanţă, înregistrarea fiind făcută în intervalul precizat în rechizitoriu, menţiunea din procesul-verbal fiind făcută în baza rezumatului folderelor existente pe CD.

Motivarea inculpatei că martora este vulnerabilă, prezentând o afecţiune psihiatrică nu poate fi luată în considerare, fiind evident că aceasta a declarat în cunoştinţă de cauză, cele susţinute coroborându-se perfect cu înregistrările audio-video, din care rezultă remiterea unei sume de bani inculpatei şi gestul acesteia de a prelua suma dată prin acoperirea cu dosarul pe care îl avea în faţă.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că nu doreşte acest lucru, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei G.A., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientei, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 31 mai 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi, cum în drept, fapta sa, de a primi, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna noiembrie 2010, respectiv 31 mai 2011, de la pacienta G.A., suma totală de 600 RON, cu prilejul revizuirilor periodice asupra capacităţii de muncă, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, constituie infracţiunea de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (2 acte materiale), astfel încât a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

12. "Luare de mită" - 31 mai 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient P.M., în vârstă de 54 ani.

La data de 19 august 2011, numita P.M. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 31 mai 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 50 RON, bani pe care medicul i-a primit, eliberându-i în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că numita P.M. a fost pensionată pe caz de boală în anul 2007, încadrată în gradul III de invaliditate de către medicul expert T.L.

Sus-numita a fost diagnosticată cu "hipertensiune arterială cu risc foarte înalt, cardiopatie hipertensivă, diabet zaharat tip II, insuficienţă circulatorie cronică", diagnostic care a rămas neschimbat în perioada anilor 2007 - 2011 şi care conform criteriilor prevăzute de lege o îndreptăţeau să primească pensie de invaliditate.

În ce priveşte revizuirea medicală din data de 31 mai 2011, martora a declarat că i-a dat inculpatei suma de 50 RON, întrucât: "din comportamentul acesteia am dedus că dacă nu-i dau bani voi avea probleme la reevaluarea medicală".

Vorbind despre motivele care au determinat-o să ofere bani medicului, pentru a obţine decizia asupra capacităţii de muncă, martora a declarat că la reevaluarea din 2010 i-a oferit medicului T.L. un buchet cu flori, însă a sesizat că aceasta a aruncat cu dispreţ florile pe birou, dându-i de înţeles că nu doreşte flori sau alte atenţii de la pacienţi, ci doar bani.

Martora a arătat că inculpata a primit suma de bani remisă cu titlu de mită, în schimbul căreia i-a eliberat Decizia medicală periodică din data de 3 iunie 2011, de menţinere a gradului III de invaliditate, cu termen de revizuire la un an.

Declaraţia martorei P.M. este confirmată de înregistrările audio-video din mediul ambiental, privind discuţia purtată cu inculpata în incinta cabinetului medical în ziua de 31 mai 2011, precum şi de documentele medicale de la dosar.

În cursul judecăţii, martora a confirmat declaraţiile date în cursul urmăririi penale, precizând în acelaşi timp că inculpata nu i-a pretins aceşti bani, însă a apreciat că ar fi mai bine să-i dea bani, gândindu-se că aceasta nu a fost mulţumită cu florile.

În concluziile scrise, inculpata a susţinut că banii oferiţi de martoră au reprezentat o "recompensă" şi nu au fost daţi în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, susţinere care urmează a fi înlăturată. Tocmai faptul că persoanele cu care inculpata intra în contact erau vulnerabile, multe cu afecţiuni psihice, ar fi trebuit să o determine pe inculpată să aibă faţă de acestea o atitudine cât mai profesionistă, ceea ce inculpata nu a făcut, manifestându-se agresiv verbal, stresându-le inutil, aşteptând să fie "recompensată" pentru a se purta normal cu pacienţii şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei P.M., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientei, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 31 mai 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi, la data de 31 mai 2011, suma de 50 RON de la pacienta P.M., cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

13. "Luare de mită" - 31 mai 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient H.V., în vârstă de 58 ani.

La data de 19 august 2011, numitul H.V. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 31 mai 2011, prezentându-se la Cabinetul de Expertiză Medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 50 RON, bani pe care medicul i-a primit, eliberându-i în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că numitul H.V. a fost pensionat pe caz de boală în anul 2000, fiind diagnosticat cu "afecţiuni psihice cronice: Tulburare organică de personalitate posttraumatică", fiind încadrat iniţial în gradul II de invaliditate.

Diagnosticul a rămas neschimbat în perioada anilor 2000 - 2011, însă gradul de invaliditate a fost schimbat în anul 2003 în gradul III.

În ziua de 31 mai 2011, martorul a fost programat pentru reevaluare medicală, fiind consultat pentru prima dată de dr. T.L.

Conform declaraţiei acestuia, în timpul consultaţiei, i-a dat inculpatei suma de 50 RON, fără ca inculpata să-i ceară, spunându-i că reprezintă o mică atenţie din partea sa, aspect ce a fost precizat de martor în cursul judecăţii.

Declaraţia martorului H.V. este confirmată de înregistrările audio-video din mediul ambiental, privind discuţia purtată cu inculpata în incinta cabinetului medical în ziua de 31 mai 2011, precum şi de documentele medicale de la dosar.

În urma redării discuţiei şi descărcării imaginilor din data de 31 mai 2011, a rezultat că pacientul H.V. s-a aflat în cabinetul medical al inculpatei, în intervalul orar 12:09:45 - 12:11:20, numele său fiind strigat cu voce tare.

Martorul a scos din buzunar o sumă de bani pe care i-a înmânat-o medicului T.L., aceasta a primit banii ascunzându-i sub un dosar, după care fără a mai purta alte discuţii, pacientul a părăsit încăperea.

Prin Decizia din 31 mai 2011 inculpata a menţinut încadrarea în gradul III de invaliditate a martorului, fixând termen de revizuire la 12 luni.

În concluziile scrise inculpata a susţinut că nu există infracţiune de luare de mită, întrucât banii oferiţi de martor au reprezentat o "mică atenţie" şi nu au fost daţi în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, la momentul oferirii sumei de bani consultaţia fiind efectuată, susţinere care urmează a fi înlăturată. Actul prin care se concretiza activitatea inculpatei era decizia pe care aceasta o emitea în urma expertizării pacientului, care a fost ulterioară primirii sumei de bani. De asemenea, este evident că inculpata nu avea îndreptăţirea să accepte de la pacienţi "mici atenţii", care, în realitate, erau sume de bani pe care aceştia le dădeau pentru a nu avea probleme cu menţinerea deciziei, cu atât mai mult cu cât aceste persoane, aşa cum am arătat mai sus, aveau venituri deosebit de modeste, uneori pensia fiind singura sursă de venit.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului H.V., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 31 mai 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 50 RON de la pacientul H.V., la data de 31 mai 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

14. "Luare de mită" - 31 mai 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient I.G., în vârstă de 53 ani.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

La data de 12 august 2011, martorul B.B., fiul pacientei I.G. a declarat organelor de urmărire penală faptul că are cunoştinţă despre faptul că în ziua de 31 mai 2011, prezentându-se la inculpata T.L., în vederea revizuirii periodice, mama sa i-a dat acesteia suma de 50 RON, bani pe care medicul i-a primit, eliberându-i în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Martorului i-a fost arătată filmarea judiciară audio-video a discuţiei purtate în mediul ambiental în ziua de 31 mai 2011, de inculpată cu o persoană de sex feminin, la orele 13:20, declarând că o recunoaşte pe respectiva persoană care a intrat în cabinetul medicului ca fiind mama sa, I.G.

Luând legătura telefonic cu mama sa în ziua de 19 august 2011, martorul a aflat de la aceasta că, în ziua de 31 mai 2011, fiind expertizată medical de T.L., i-a dat acesteia suma de 50 RON, fiind la a doua prezentare la revizuire la acest medic. În cursul judecăţii, la cererea inculpatei, s-au solicitat relaţii de la operatorul de telefonie O.R. SA, în legătură cu convorbirile efectuate în ziua de 19 august 2011 de la numărul de telefon aparţinând martorei, relaţiile primite confirmând susţinerile martorului B.B.

Conform Procesului-verbal de redare a discuţiei şi descărcării imaginilor din data de 31 mai 2011, intervalul 13:20:07 - 13:30:22, pacienta I.G. a fost strigată pe numele de familie înainte de a intra în cabinetul inculpatei, iniţial s-a aşezat pe patul de consultaţii şi, în timp ce doctoriţa verifica dosarul, s-a ridicat şi i-a înmânat acesteia un plic de culoare albă, pe care inculpata l-a ascuns imediat sub un dosar, iar în continuare, cele două au purtat discuţii despre aspecte familiare, părând că se cunosc de mai multă vreme.

Din actele medicale de la dosar rezultă că I.G. a fost diagnosticată cu afecţiuni de natură psihică, fiind pensionată pe caz de boală în anul 2011 de către medicul expert M.C.V., încadrată în gradul III de invaliditate, cu diagnostic "tulburare distimică, cu atacuri anxioase", după care a fost expertizată de medicul expert I.A.A., care i-a păstrat gradul de invaliditate, iar începând cu anul 2010, a fost trecută în evidenţa medicului expert T.L., care i-a menţinut acelaşi grad.

La data de 31 mai 2011, după ce martora I.G. i-a remis banii, inculpata i-a eliberat acesteia Decizia medicală nr. WW/2011 asupra capacităţii de muncă.

Audiată în cursul judecăţii, martora a confirmat că în ziua de 31 mai 2011 s-a prezentat la cabinetul inculpatei în vederea revizuirii deciziei asupra capacităţii de muncă, că medicul s-a uitat la actele sale, a consultat-o şi i-a spus să aştepte decizia, spunându-i că se încadrează în gradul III de invaliditate şi că în loc de un buchet de flori i-a oferit inculpatei 50 RON, pe care aceasta nu a vrut să îi ia, însă i-a lăsat.

Această declaraţie este parţial conformă realităţii, fiind contrazisă de înregistrarea audio-video, din care rezultă că a dat banii imediat după ce a intrat în cabinet, iar inculpata nu i-a refuzat, ci s-a uitat la plic şi l-a ascuns sub un dosar, ceea ce relevă cu claritate rezoluţia infracţională a acesteia, neconfirmându-se susţinerile acesteia că a refuzat atenţia, însă martora a insistat.

În concluziile scrise, inculpata a mai susţinut că nu există infracţiune de luare de mită, întrucât banii oferiţi de martoră nu au fost daţi în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, susţinere eronată. Prin primirea plicului prin gesturi care nu lasă loc de interpretare, inculpata ascunzându-l sub nişte dosare, aceasta a realizat unul din elementele importante ale laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, întregită ulterior de realizarea actului privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv emiterea deciziei de menţinere a gradului de invaliditate. Suma de bani primită nu era datorată de martoră şi nici inculpata nu era îndreptăţită să considere că trebuie să fie recompensată în orice mod de pacienţi pentru activitatea sa, astfel încât sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţia martorei I.G., dată în cursul judecăţii, declaraţiile martorului B.B., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientei, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 31 mai 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, relaţiile primite de la operatorul de telefonie O.R. SA, în legătură cu convorbirile efectuate în ziua de 19 august 2011 de la numărul de telefon aparţinând martorei, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi, cum în drept fapta sa, de a primi suma de 50 RON de la pacienta I.G., la data de 31 mai 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel încât a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

15. "Luare de mită" - din data de 1 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient P.M.A., în vârstă de 53 de ani.

La data de 12 august 2011, numita P.M.A. a declarat în faţa procurorului că la data de 1 iunie 2011 a dat inculpatei T.L. suma de 200 RON, pentru ca aceasta să-i elibereze decizia asupra capacităţii de muncă.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Audiată în calitate de martoră, P.M.A. a arătat că din luna ianuarie 2011 nu a mai lucrat din cauza afecţiunilor de care suferea şi a operaţiei la piciorul stâng pe care a făcut-o la Iaşi la data de 26 ianuarie 2011, că din ianuarie până în iunie 2011 a avut mai multe internări, fiind sub tratament stabilit de medici specialişti, care i-au indicat să se pensioneze pe caz de boală.

Martora declară că din momentul în care a intenţionat să se pensioneze şi s-a prezentat la Cabinetul de Expertiză şi Recuperare asupra Capacităţii de Muncă nr. X Botoşani din cadrul Casei Judeţene de Pensii Botoşani, a fost amânată în mod repetat, fiindu-i comunicat prin intermediul asistentei medicale H.B.E. că dosarul nu este complet, că trebuie să mai depună o serie de analize medicale, ceea ce a determinat-o la un moment dat să renunţe la a mai solicita pensionarea pe caz de boală, constatând câte piedici întâmpină pentru a i se primi dosarul.

Martora a declarat că s-a prezentat aproape zilnic la cabinet, aducând inclusiv actele cerute suplimentar, fiind programată pe data de 19 mai 2011 la comisie, însă asistenta a reprogramat-o fără explicaţii în altă zi, când a intrat în cabinetul inculpatei. A arătat martora că, fiind prima dată la ea, nu s-a gândit că trebuie să-i dea ceva, bani sau alte bunuri pentru a-i acorda gradul de invaliditate. T.L. s-a uitat în dosar şi i-a cerut să efectueze acelaşi set de analize pe care-l făcuse anterior, ceea ce i s-a părut abuziv din partea medicului.

Martora a arătat că a revenit cu analizele cerute la data de 30 mai 2011, inculpata i-a spus că nu are timp să studieze dosarul, lăsând să se înţeleagă din atitudinea ei că până nu primeşte bani sau alte foloase de la pacientă, nu îi va primi dosarul de pensionare. P.M.A. a precizat, la fel ca ceilalţi martori, că era de notorietate printre pacienţi faptul că medicul T.L. condiţiona eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă de primirea unei sume de bani sau a altor foloase de la pacienţi.

La data de 31 mai 2011, inculpata a amânat-o din nou pe P.M.A., spunându-i că mai lipseşte ceva din dosar, iar în ziua de 1 iunie 2011 a revenit cu analiza cerută, moment în care pacienta a apreciat că dacă nu-i remite doctoriţei o sumă de bani riscă să fie din nou amânată sau să i se respingă dosarul de pensionare, aşa că i-a dat inculpatei suma de 200 RON în timpul consultului medical, bani pe care aceasta i-a primit, eliberându-i în aceeaşi zi decizia de încadrare în gradul III de invaliditate.

Conform actelor medicale de la dosar, inculpata T.L. a emis Decizia din 1 iunie 2011, pe numele titularei P.M.A., pe care a semnat-o şi a parafat-o, stabilindu-se termen de revizuire la 1 an.

Declaraţia martorei P.M.A. este confirmată de documentele medicale depuse la dosar care atestă că aceasta a fost diagnosticată cu astm bronşic infecto-alergic persistent, hipertensiune arterială cu risc ridicat, insuficienţă cardiacă, insuficienţă venoasă, steatoză hepatică, osteoporoză.

În perioada 24 ianuarie 2011 - 2 februarie 2011, pacienta P.M.A. a fost internată la Spitalul Clinic CF Iaşi, secţia chirurgie, pentru dureri şi impotenţă funcţională la nivelul gleznei stângi cu diagnosticul de "tumoră osteolitică maleolă peronieră stângă, artroză gleznă stângă", suferind o intervenţie chirurgicală în urma căreia i s-a recomandat repaus fizic şi tratamente de recuperare.

Martora a confirmat declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, când a relevat şi faptul că de fiecare dată la cabinet era foarte aglomerat.

În concluziile scrise, inculpata a relevat că în zilele de 15, 18 aprilie şi 30 mai 2011 au fost evidenţiate în condica de prezenţă ca absenţe nemotivate, astfel încât martora a minţit când a spus că în ziua de 30 mai i-ar fi spus că n-a avut timp să studieze dosarul, martora schimbându-şi declaraţiile în cursul judecăţii cu privire la acest aspect, că s-a consemnat greşit în declaraţie că martora ar fi dat 500 RON pe o analiză la ochi şi 700 RON pe o endoscopie, în realitate dând 50, respectiv 70 RON. Aceste susţineri se confirmă, instanţa urmând a reţine că martora nu s-a întâlnit cu inculpata în ziua de 30 mai 2011 şi că analizele efectuate au costat 50, respectiv 70 RON şi nu aşa cum greşit s-a consemnat, 500, respectiv 700 RON.

Inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiei acestei martore, motivând că nu poate fi probat faptul că ar fi dat vreo sumă de bani sau cuantumul acesteia. Înregistrarea audio-video ambientală a discuţiei dintre pacientă şi inculpată, purtată în incinta cabinetului medical de expertiză în ziua de 1 iunie 2011, confirmă susţinerile martorei, aceasta înmânând inculpatei încă de la intrarea în cabinet nişte hârtii, pe care inculpata le-a pus în faţa sa, a studiat pe furiş ce conţin, apoi, spre sfârşitul consultaţiei, le-a pus într-o agendă, pe care a pus-o apoi în sertar sau în geantă. Dacă ar fi fost documente medicale, inculpata le-ar fi studiat şi le-ar fi pus la dosar sau le-ar fi restituit pacientei, ceea ce nu s-a întâmplat, confirmându-se astfel cele relatate de martoră.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei P.M.A., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, Procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 1 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 200 RON de la pacienta P.M.A., la data de 1 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

16. "Luare de mită în formă continuată" - 4 (patru) acte materiale, perioada 2008 - iunie 2011, data ultimului act material 2 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. - pacientă U.V., în vârstă de 52 de ani.

În ziua de 12 august 2011, numita U.V. a declarat în faţa organelor de urmărire penală că, la data de 2 iunie 2011, cu prilejul prezentării la reevaluare medicală la cabinetul medicului expert T.L., i-a dat acesteia suma de 100 RON, pe care i-a aşezat-o pe birou, bani pe care inculpata i-a primit şi în schimb, în aceeaşi zi, a emis pe numele său decizia asupra capacităţii de muncă, de menţinere a gradului II de invaliditate, cu termen de revizuire la un an.

Totodată, sus-numita a denunţat faptul că la termenele de revizuire anterioare i-a dat inculpatei câte 100 RON, cu acelaşi scop, în total suma pe care i-a remis-o acesteia cu titlu de mită fiind de 400 RON.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că numita U.V. a fost pensionată pe caz de boală în anul 2006, de către medicul expert I.A.A., cu gradul II de invaliditate, grad care i-a fost menţinut. Conform dosarului de pensionare, aceasta a fost diagnosticată cu "Osteomiolită cronică acutizată la nivelul piciorului drept", diagnostic care i-a rămas neschimbat în perioada anilor în care a fost supusă revizuirilor medicale.

Prin Decizia din 10 mai 2007, emisă de inculpată, s-a menţinut gradul stabilit iniţial, fixându-se termenul pentru revizuire la 12 luni.

Ulterior, începând cu data de 13 noiembrie 2008, martora a fost expertizată de inculpată, fiind emise Deciziile nr. XX din 13 noiembrie 2008, nr. YY din 25 mai 2009 şi nr. ZZ din 25 mai 2010, prin care i s-a menţinut gradul II de invaliditate şi termenul de revizuire la 12 luni, ultima dată fixându-se termen la data de 20 mai 2011.

Din declaraţiile martorei din cursul urmăririi penale şi al judecăţii rezultă că în perioada anilor 2008 - iunie 2011, la fiecare revizuire, i-a dat inculpatei câte 100 RON, suma totală fiind de 400 RON, pentru a nu avea probleme cu decizia.

În luna mai 2011 s-a prezentat la cabinetul de expertiză pentru a-şi face programare, însă când s-a prezentat la data fixată a fost amânată cu o săptămână, apoi programată de inculpată la data de 2 iunie.

În ziua de 2 iunie 2011, martora a intrat în cabinet, a fost consultată de inculpată, apoi a pus pe birou suma de 100 RON, pe care aceasta nu i-a refuzat.

În aceeaşi zi a fost emisă Decizia asupra capacităţii de muncă nr. ZZ, prin care i se menţinea gradul de invaliditate dobândit anterior şi termenul de 12 luni pentru revizuire, având capacitatea de muncă pierdută în cea mai mare parte.

Declaraţia martorei este confirmată de imaginile audio-video înregistrate în mediul ambiental în incinta cabinetului de lucru al inculpatei şi de documentele medicale de la dosarul său de pensionare.

Din procesul-verbal de redare a discuţiei purtate de pacienta U.V. şi inculpata T.L. în ziua de 2 iunie 2011, în intervalul orar 10:35 - 10:43, în incinta cabinetului medical, rezultă că pacienta a purtat, iniţial, o serie de convorbiri confidenţiale cu medicul, cu privire la evoluţia bolii, tratamentele recomandate şi alte afecţiuni de care suferă, după care, la final, se ridică şi pune pe biroul inculpatei o sumă de bani. Medicul ia banii imediat şi îi ascunde sub un dosar aflat pe birou, după care pacienta părăseşte cabinetul.

Martora a precizat în cursul urmăririi penale că beneficiază de o pensie lunară de 496 RON, că din anul 2007 nu mai lucrează din cauza afecţiunilor care suferă, că la început a fost pacienta doamnei doctor I., iar după 6 luni a fost transferată la doctoriţa T.L., care i-a creat tot felul de probleme de când a programat-o pentru prima dată: a trimis-o la Bucureşti pentru operaţie la picior, dar specialiştii i-au spus că nu este operabil, apoi a trimis-o pentru revizuire la Bucureşti, spunându-i că dacă cei de la comisia superioară nu îi menţin gradul, ea este hotărâtă să i-l taie, considerând că este aptă de muncă, şi chiar i-a spus că este voinică şi poate munci. Comisia de expertiză de la Bucureşti a hotărât menţinerea gradului II de invaliditate, iar medicul T.L. a fost nevoit să se conformeze celor dispuse de autorităţile superioare.

Martora a mai făcut referire la acelaşi obicei al inculpatei de a pretinde şi primi bani de la pacienţi, pentru a le elibera în schimb deciziile medicale asupra capacităţii de muncă, la maniera în care inculpata a creat o presiune în psihicul pacientului prin modul ei de comportament, astfel încât acesta să recurgă la gestul de a-i oferi bani sau alte foloase în schimbul actului medical, pacientul având convingerea că, în caz contrar, pierde dreptul la pensie sau este purtat pe drumuri în mod abuziv.

Aceste aspecte sunt de notorietate în rândul pacienţilor care au fost expertizaţi de inculpată şi, dat fiind acest comportament al medicului, începând cu anul 2008, de fiecare dată când se prezenta la comisie, martora îi oferea inculpatei câte 100 RON, bani pe care îi accepta de fiecare dată.

În concluziile scrise, inculpata a arătat că martora a dat banii, considerându-i o "mică atenţie", şi nu în scopul prev. de art. 254 C. pen., astfel încât nu există infracţiune. Această susţinere urmează a fi înlăturată, instanţa urmând a reţine că infracţiunea de luare de mită există.

Inculpata a luat banii prin gesturi care nu lasă loc de interpretare, ascunzându-i sub nişte dosare, realizând în acest mod unul din elementele importante ale laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, întregită ulterior de realizarea actului privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv emiterea deciziei de menţinere a gradului de invaliditate. Suma de bani primită nu era datorată de martoră şi nici inculpata nu era îndreptăţită să considere că trebuie să fie "recompensată" în orice mod de pacienţi pentru activitatea sa.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei U.V., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientei, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 2 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei, şi cum în drept fapta inculpatei, de a primi, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2008 - 2011, de la pacienta U.V., suma totală de 400 RON, cu prilejul revizuirilor periodice asupra capacităţii de muncă, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, constituie infracţiunea de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (4 acte materiale), a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

17. "Luare de mită" - din data de 6 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient O.I., în vârstă de 59 ani.

La data de 17 august 2011, numita O.V. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 6 iunie 2011, prezentându-se împreună cu soţul ei, O.I., pensionat pe caz de boală, la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 200 RON, compusă din două bancnote a câte 100 RON fiecare, bani pe care medicul i-a primit şi i-a pus într-un sertar al biroului de lucru, cu scopul de a-i elibera în schimb decizia asupra capacităţii de muncă pe numele soţului ei, fără a exista riscul solicitării unor analize suplimentare, înainte de emiterea deciziei de păstrare a gradului.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Conform documentelor medicale depuse la dosar pacientul O.I. a fost pensionat pe caz de boală în anul 2007, fiind încadrat în gradul II de invaliditate, de către medicul expert I.A.A., în urma diagnosticării cu "Neoplasm rectal st. III", diagnostic care i-a rămas neschimbat în perioada anilor 2007 - 2011.

Începând cu revizuirea din 10 iunie 2009, pacientul a fost expertizat periodic de medicul T.L.

Din declaraţiile celor doi martori date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă că în ziua de 6 iunie 2011, înainte de a se prezenta la expertizare la dr. T.L., au luat de comun acord hotărârea de a-i da acesteia suma de 200 RON, pentru a nu avea probleme cu dosarul de pensionare, auzind din discuţiile pacienţilor că "pentru menţinerea gradului de invaliditate trebuie să-i dai doamnei doctor T.L. diferite sume de bani".

Cei doi s-au hotărât ca banii cu titlu de mită să fie remişi inculpatei prin intermediul soţiei, O.I. declarând că nu avea curajul necesar, i-a fost ruşine să procedeze în acest mod, motiv pentru care a apelat la soţia sa.

Martorul O.I. a mai arătat că a intrat în cabinet împreună cu soţia sa în jurul orei 14:00, el s-a aşezat pe pat pentru consultaţie, iar soţia sa s-a dus în spatele biroului unde se afla inculpata, a scos din sacoşă suma de 200 RON, respectiv două bancnote a 100 RON fiecare, pe care i le-a înmânat acesteia, iar aceasta le-a luat şi le-a pus într-un sertar. A urmat examinarea, care a durat circa 5 minute, apoi a mers pe sală pentru aşteptarea deciziei.

Declaraţiile celor doi martori sunt confirmate de discuţiile şi imaginile redate în urma descărcării înregistrării audio-video în mediul ambiental, din data de 6 iunie 2011, intervalul orar 14:34 - 14:37.

În imagini se observă cum, la oră arătată, în cabinet intră cei doi soţi, iar femeia, identificată ca fiind O.V., fiind poziţionată în spatele biroului lângă inculpată, în partea stângă, scoate dintr-o sacoşă o sumă de bani, pe care o înmânează inculpatei, iar aceasta primeşte banii şi îi aşază în partea dreaptă a biroului, în partea de jos, probabil în poşetă.

În schimbul banilor primiţi, medicul expert al asigurărilor sociale, T.L., a emis Decizia asupra capacităţii de muncă din 6 iunie 2011, pe numele titularului O.I., de încadrare în gradul II de invaliditate, cu termen de revizuire la un an, acesta având capacitatea de muncă pierdută în totalitate.

Cu privire la obiceiul inculpatei de a trimite pacienţi cu contestaţii la Bucureşti, O.I. arată că în anii 2010 şi 2011 a auzit mai multe discuţii referitoare la pacienţi cărora T.L. le-a modificat sau tăiat gradul de invaliditate şi au fost nevoiţi să formuleze contestaţii la Institutul de la Bucureşti, astfel încât, fiindu-i teamă să nu ajungă în situaţia acestor bolnavi, s-a hotărât să procedeze aşa cum au făcut şi ceilalţi pacienţi, pentru a nu avea probleme, să-i dea medicului bani cu titlu de mită, pentru a obţine decizia asupra capacităţii de muncă.

Inculpata a luat banii prin gesturi care nu lasă loc de interpretare, ascunzându-i în spatele biroului, realizând în acest mod unul din elementele importante ale laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, întregită ulterior de realizarea actului privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv emiterea deciziei de menţinere a gradului de invaliditate. Suma de bani primită nu era datorată de martoră şi nici inculpata nu era îndreptăţită să considere că trebuie să fie recompensată în orice mod de pacienţi pentru activitatea sa.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, acesta arătând că nu doreşte acest lucru, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor O.I. şi O.V., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 6 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 200 RON de la martora O.V., la data de 6 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă pacientului O.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

18. "Luare de mită" - 14 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient I.R., în vârstă de 55 ani.

La data de 18 august 2011, numita I.R. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 14 iunie 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 150 RON, compusă din trei bancnote a câte 50 RON fiecare, bani pe care medicul i-a primit, eliberându-i în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că numita I.R. s-a pensionat pe caz de boală în anul 2010, fiind încadrată în gradul III de invaliditate, revizuibil la 6 luni, întrucât suferea de mai multe afecţiuni cardiace, diabet, astm bronşic în formă acută alergică gravă şi alergie gravă medicamentoasă, beneficiind de o pensie lunară de 730 RON.

Martora a declarat că în luna decembrie 2010, s-a prezentat la cabinetul medicului de expertiză T.L., în vederea aprobării dosarului de pensionare pe caz de boală, după ce, la recomandarea medicului expert, efectuase mai multe concedii medicale, prelungite repetat.

Cu prilejul primei prezentări la evaluarea medicală, inculpata i-a comunicat că trebuie să mai efectueze o serie de analize suplimentare, în afara celor prescrise de medicul specialist, iar după emiterea deciziei de încadrare în gradul III de invaliditate i-a spus că la termenul de revizuire de 6 luni trebuie să prezinte mai multe analize şi să efectueze din nou o perioadă de internare la secţia cardiologie.

Referitor la evaluarea din data de 14 iunie 2011, martora a declarat că a aşteptat circa 8 ore la uşa cabinetului medical al inculpatei, intrând în cabinet în jurul orei 17:00. Medicul T.L. i-a comunicat că trebuie să mai efectueze analiza ECOCARD, şi nu EKG, cum îi scrisese pe decizie în decembrie 2010, să repete o analiză, deşi rezultatul era deja la dosar şi să efectueze un examen psihologic.

Martora a mai arătat: "Văzând că aceste analize costau foarte mult, numai analiza ECOCARD fiind 100 RON, am scos din buzunar suma de 150 RON, pe care i-am înmânat-o medicului, aceasta restituindu-mi banii, după care am insistat să ia suma de bani, lăsând-o pe biroul acesteia şi de această dată nu a mai respins oferta de bani". Inculpata i-a spus să-i aducă analizele a doua zi, după care îi va elibera decizia asupra capacităţii de muncă.

Ulterior, medicul T.L. i-a eliberat numitei I.R. Decizia asupra capacităţii de muncă din 11 iunie 2011, de menţinere în gradul III de invaliditate.

Audiată în cursul judecăţii, martora a confirmat declaraţiile date în cursul urmăririi penale, arătând însă că nu se recunoaşte pe înregistrarea audio-video ataşată la dosar. Verificând acest aspect, instanţa a stabilit că, într-adevăr, folderul cuprinzând imagini din cabinetul medical privind-o pe I.R. este eronat introdus, în imagini fiind o altă persoană.

În urma demersurilor făcute pentru lămurirea acestei situaţii, cu Adresa din 3 mai 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani înaintează instanţei DVD-ul înregistrat sub nr. 290/P/2011/21/MS/2012, conţinând înregistrarea efectuată în ziua de 15 iunie 2011, între orele 16:42:58 şi 16:50:10, numele martorei fiind strigat de inculpată cu prilejul expertizării, iar imaginea persoanei fiind confruntată cu fotografia existentă în baza de date.

Vizionând în instanţă acest DVD, se constată că persoana ce se prezintă în faţa inculpatei în ziua de 15 iunie 2011 este martora I.R., audiată la termenul anterior. Având în vedere că martora a mai fost audiată de două ori în faţa instanţei şi că instanţa a constatat personal că persoana din imagini este I.R., a respins cererea de reaudiere şi confruntare a martorei cu imaginile, solicitată de inculpată, ca fiind lipsită de utilitate.

În concluziile scrise, inculpata a contestat imaginile din procesul-verbal existent la dosar, în care nu apare martora, instanţa apreciind că, într-adevăr, în aceste imagini nu apare I.R., ci o altă persoană, astfel încât această probă va fi înlăturată.

De asemenea, aceasta a arătat că martora susţine că i-a dat banii de bunăvoie, fără ca medicul să-i pretindă, pentru că i-a dat nişte sfaturi foarte bune în ce priveşte starea sănătăţii, considerându-l un semn de respect faţă de medic, astfel încât nu există fapta de luare de mită.

Aceste susţineri nu subzistă. Inculpata a luat banii oferiţi de martoră, fără a fi îndreptăţită la acest lucru, periclitând în mod grav relaţiile sociale privitoare la normala activitate a instituţiei publice la care funcţiona ca medic expert, fiind evident că aceasta ştia că banii sunt necuveniţi şi au drept scop îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei I.R., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 14 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental nr. 290/P/2011/21/MS/2012 a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 150 RON de la martora I.R., la data de 14 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

19. "Luare de mită" - din data de 15 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient C.A., în vârstă de 53 ani.

La data de 17 august 2011, numita C.A. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 15 iunie 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 400 RON, compusă din patru bancnote a câte 100 RON fiecare, bani pe care medicul i-a primit, cu scopul de a-i elibera în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar şi declaraţiile date de martoră rezultă că aceasta s-a pensionat pe caz de boală în anul 1995, fiind încadrată în gradul III de invaliditate, iar în perioada anilor 1996 - 2010 a fost expertizată de medicul I.A.A., fără a avea probleme cu privire la dosarul de pensionare, suferind de "Hepatită cronică virală tip B, pancreatită cronică, colecistită cronică microlitiazică, cardiopatie cronică, hipertensivă", iar în perioada revizuirilor medicale diagnosticul nu a suferit modificări, conform analizelor medicilor specialişti.

În luna iunie 2011, martora a aflat că urmează să fie expertizată de către doctorul T.L. Aceasta a declarat că, timp de trei ore cât a stat în sala de aşteptare, a auzit printre pacienţi că, pentru obţinerea deciziei medicale trebuie să-i dai medicului diverse sume de bani.

În acest sens, martora a declarat că, anterior prezentării sale pentru revizuire, s-a gândit că dacă va da o sumă de bani medicului T.L. nu va fi respinsă cu siguranţă, luând hotărârea să-i înmâneze acesteia suma de 400 RON, pentru eliberarea deciziei, cât şi pentru ca medicul să nu o trimită să efectueze alte analize medicale şi investigaţii.

În ziua de 15 iunie 2011, martora a intrat în cabinetul inculpatei în jurul orei 14:00 şi imediat i-a pus pe birou cele patru bancnote a câte 100 RON fiecare, pe care medicul le-a primit, acoperindu-le cu o foaie albă, după care a procedat la consultarea documentelor medicale din dosar şi la consultarea pacientei, căreia i-a transmis că pentru a doua zi trebuie să se mai prezinte cu o serie de analize suplimentare (control oftalmologic).

Pacienta a declarat că medicul i-a garantat verbal că va obţine decizia de pensionare, aspect care rezultă şi din probele administrate în cauză.

Inculpata T.L. a eliberat Decizia medicală din 15 iunie 2011 pe numele pacientei C.A., de menţinere în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la un an şi capacitate de muncă pierdută în proporţie de 50%.

Martora a menţinut aceste declaraţii şi în cursul judecăţii, specificând însă că a dat banii imediat după ce a intrat în cabinet, punându-i pe birou sub o hârtie.

În concluziile scrise inculpata a relevat aceste neconcordanţe, precizând, de asemenea, că nu există infracţiune, întrucât banii au fost daţi după consultarea pacientei.

Verificând înregistrările efectuate în cauză, instanţa a constatat că martora a intrat în cabinet la ora 15:19:20, s-a aşezat pe pat, apoi la ora 15:19:48, deci la interval de 28 secunde, a pus banii pe birou, iar inculpata i-a acoperit imediat cu nişte acte. Ulterior, a întrebat-o pe martoră cum se numeşte, iar în minutul 15:21:32 a ridicat actele, probabil pentru a vedea câţi bani a primit, apoi a pus alte documente peste ei. Prin urmare, martora a redat, în esenţă, ce s-a întâmplat în cabinet, neconcordanţele care există neavând relevanţă cu privire la existenţa infracţiunii.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că doreşte să fie despăgubită, astfel încât s-a dispus restituirea sumei de 400 RON, conform art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei C.A., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 15 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 400 RON de la martora C.A., cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

20. "Luare de mită" în formă continuată - perioada anilor 2009 - 2011, data ultimului act material fiind 9 iunie 2011 (două acte materiale) - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. - pacient P.L., în vârstă de 53 ani.

La data de 17 august 2011, numita P.L. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 9 iunie 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 200 RON, bani pe care medicul i-a primit, eliberându-i în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate, precizând în acelaşi timp că şi în anul 2009 i-a mai dat 100 RON în acelaşi scop.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că numita P.L. s-a pensionat pe caz de boală în anul 2005, în baza Deciziei din 6 iunie 2005, fiind încadrată de la început în gradul III de invaliditate. Toate evaluările medicale au fost efectuate de medicul T.L., pacienta fiind diagnosticată cu "hepatită cronică activă" şi alte afecţiuni medicale.

Martora a declarat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, că ştia că dr. T.L. este o persoană mai dificilă, că aceasta mai respinge dosare sau mai trimite la analize, astfel încât s-a gândit că ar fi mai bine să-i dea acesteia o sumă de bani, prima oară făcând acest lucru cu prilejul revizuirii din iunie 2009, când i-a dat suma de 100 RON, primind decizia asupra capacităţii de muncă.

În urma consultaţiei, inculpata a emis Decizia din 22 iunie 2009, prin care a menţinut gradul de invaliditate stabilit anterior.

Cu privire la cele întâmplate în ziua de 9 iunie 2011, martora a declarat că i-a oferit inculpatei suma de 200 RON, pe care i-a pus-o sub dosarul care se afla pe birou în faţa sa, aceasta luând banii fără să spună nimic. După ce a consultat-o, i-a spus că are în continuare gradul III de invaliditate, decizia de pensionare ridicând-o în aceeaşi zi.

Declaraţia martorei P.L. este confirmată de imaginile audio-video înregistrate în mediul ambiental în cabinetul de expertiză al medicului T.L., în baza autorizaţiei dispuse de instanţă, iar din redarea discuţiilor şi descărcarea imaginilor rezultă că, în ziua de 9 iunie 2011, martora P.L. s-a aflat în cabinetul inculpatei în intervalul orar 09:21 - 09:36.

Conform procesului-verbal de redare a acestor discuţii, asistenta inculpatei a procedat la chemarea următorului pacient strigând "P." şi chiar din momentul intrării în cabinetul inculpatei, pacienta a scos din poşetă o sumă de bani, pe care a introdus-o sub dosarul din faţa inculpatei, medicul acoperind banii cu un alt dosar. În continuare, inculpata a procedat la consultarea pacientei, fiind purtate discuţii despre evoluţia bolii, iar în timpul consultaţiei, inculpata a scos banii de sub dosar şi i-a mutat în partea dreaptă jos a biroului său.

La data de 9 iunie 2011, inculpata T.L. a eliberat Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. BBB/2011, pe numele martorei P.L., de menţinere în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 12 luni.

Din buletinele de analiză rezultă că diagnosticul sus-numitei nu a suferit modificări în perioada anilor 2005 - 2011, aceasta fiind îndreptăţită la încadrarea în gradul III de invaliditate, ţinând cont şi de faptul că diagnosticul clinic şi cel funcţional stabilit în urma analizării actelor medicale, se încadrează în criteriile legale de stabilire a unui grad de invaliditate.

În concluziile scrise, inculpata nu a recunoscut această faptă, arătând că nu există infracţiunea de luare de mită, martora declarând că a pus banii pe birou, că i-a dat din proprie iniţiativă şi că nu au fost daţi în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri, din moment ce oricum trebuia să o expertizeze pe martoră întrucât îi expira decizia.

Aceste susţineri sunt neîntemeiate. Astfel, latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită se poate realiza şi prin acţiunea de a primi bani sau alte foloase, acţiune care este realizată în modalitatea descrisă mai sus, inculpata fiind acuzată prin rechizitoriu de "primire", şi nu de "pretindere" de bani sau alte foloase.

De asemenea, este dovedit faptul că inculpata a primit banii în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate, neprezentând relevanţă că pacienta trebuia oricum expertizată, fiind evident că T.L. nu avea nicio îndreptăţire să primească aceşti bani.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că nu doreşte să fie despăgubită, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei P.L., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 9 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept, fapta sa, de a primi, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna iunie 2009 şi la data de 9 iunie 2011, de la pacienta P.L., suma totală de 300 RON, cu prilejul revizuirilor periodice asupra capacităţii de muncă, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, constituie infracţiunea de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (2 acte materiale), a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

21. "Luare de mită" - din data de 20 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient D.M., în vârstă de 54 ani.

La data de 18 august 2011, numitul D.M. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 15 iunie 2011, a fost programat la expertiză medicală pentru revizuire periodică, la cabinetul medicului T.L., fiind amânat pentru data de 20 iunie 2011, întrucât trebuia să mai efectueze un set de analize suplimentare.

În ziua de 20 iunie 2011, sus-numitul s-a prezentat din nou la cabinetul de expertiză al inculpatei şi în timpul consultaţiei i-a dat acesteia suma de 50 RON, pentru a i se elibera decizia medicală asupra capacităţii de muncă, fără să mai fie purtat pe drumuri.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar, rezultă că pacientul D.M. suferă de "Tulburare afectivă organică de tip depresiv", diagnostic care a fost stabilit şi la data încadrării în gradul III de invaliditate, în anul 1997, când a fost expertizat de medicul T.L.

În baza Deciziei din 27 mai 1997, medicul expert M.C.V. a admis contestaţia pacientului D.M. şi a modificat gradul de invaliditate stabilit anterior, acordându-i bolnavului gradul II.

Conform raportului de anchetă socială de la dosar, pacientul are o stare materială precară şi a beneficiat de internări multiple în spital, tratament de specialitate, având nevoie de sprijin social şi de un mediu adecvat pentru a putea să-şi ducă traiul de zi cu zi.

Ulterior, procedând la expertizarea pacientului cu prilejul revizuirilor ce au urmat, inculpata i-a modificat acestuia din nou gradul de invaliditate din II în III, cu toate că, aşa cum se constată din actele medicale, evoluţia bolii nu a fost pozitivă, ci, dimpotrivă, au mai fost stabilite şi alte afecţiuni medicale pe lângă diagnosticul principal.

Pe fondul unei stări de temere, pe care inculpata a inoculat-o în psihicul pacienţilor din evidenţa cabinetului său prin procedeele uzitate, de a nu fi modificat abuziv gradul de invaliditate în defavoarea sa ori de a nu fi declarat apt de muncă cu ocazia revizuirii medicale, martorul D.M. a avut convingerea că dacă nu-i remite o sumă de bani medicului T.L. în timpul consultaţiei, poate avea probleme la menţinerea gradului de invaliditate.

Din declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi judecăţii rezultă că în ziua de 15 iunie 2011 a fost programat pentru expertizare la inculpată, însă nu a intrat în cabinet, asistenta dându-i fişa din care rezulta că mai trebuie să facă nişte analize.

În jurul datei de 20 iunie 2011, a revenit cu analizele efectuate, a intrat în cabinet şi i-a dat inculpatei suma de 50 RON, pentru că nu mai dorea să fie purtat pe drumuri, aceasta luând banii fără a spune nimic, la ieşirea din cabinet spunându-i să vină după decizie la asistentă. Martorul declară că, din discuţiile cu ceilalţi pacienţi cunoştea faptul că "dacă nu-i dai bani doctorului T.L. te poartă pe drumuri, chiar dacă ai actele în regulă".

Ulterior, inculpata a emis Decizia medicală din 15 iunie 2011, de menţinere a gradului III de invaliditate.

Instanţa a reţinut că deşi decizia dată după consultarea martorului poartă data de 15 iunie 2011, este evident că aceasta nu a fost emisă la data respectivă, chiar inculpata precizând în concluziile scrise că a trimis martorul să facă testul Holter la data de 16 iunie.

În concluziile scrise, inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiei acestui martor, având în vedere că este o persoană vulnerabilă, cu afecţiuni psihice, iar declaraţiile sale nu sunt confirmate de înregistrări audio-video, făcând consideraţii legate de diagnosticele martorului şi încadrarea sa în gradele de invaliditate, care nu prezintă relevanţă în raport cu fapta.

Instanţa a reţinut că vulnerabilitatea martorului este reală, însă, audiat în şedinţă publică, acesta a confirmat susţinerile din cursul urmăririi penale, din care rezultă cu certitudine că inculpata a luat suma de 50 RON de la martor pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu, fiind evident că prin atitudinea sa i-a inoculat ideea că ar putea pierde pensia sau ar mai putea fi purtat pe drumuri pentru a rezolva problema pensiei, nefiind motive de înlăturare a declaraţiei acestuia. Chiar dacă declaraţia sa nu este confirmată cu o înregistrare audio-video, instanţa constată că cele relatate de martor se coroborează cu celelalte declaraţii date de martorii audiaţi în cauză, care relevă un anumit mod de abordare a pacienţilor specific inculpatei, care să-i determine să-i remită sume de bani. De altfel, martorul nu ar justifica niciun interes să dea declaraţii neconforme realităţii, atâta timp cât nici măcar nu a solicitat a fi despăgubit cu suma remisă inculpatei.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, acesta arătând că nu doreşte să fie despăgubit, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului D.M., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 15 iunie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 50 RON de la martorul D.M., la data de 20 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

22. "Luare de mită" - din data de 20 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient L.T., în vârstă de 52 de ani.

La data de 11 august 2011, numitul L.T. a declarat în faţa organelor de urmărire penală că, în ziua de 20 iunie 2011, i-a dat medicului T.L. suma de 150 RON, pentru a primi în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de păstrare a gradului de invaliditate avut anterior.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

L.T. a fost pensionat pe caz de boală în anul 2005, conform Deciziei asupra capacităţii de muncă din 31 decembrie 2005, fiind încadrat la gradul III de invaliditate cu termen de revizuire la 6 luni, inculpata T.L. fiind cea care i-a stabilit iniţial gradul de invaliditate.

Conform documentelor medicale de la dosar L.T. a fost diagnosticat cu tulburarea depresivă organică cu atacuri de panică şi crize comiţiale secundare. De asemenea, acesta a fost internat la secţia cardiologie, iar în urma analizelor i-a fost stabilit diagnosticul de "Cardiopatie ischemică dureroasă, aritmie extrasistolică".

În perioada 2005 - 2011, L.T. a fost expertizat de către medicul T.L., păstrându-i-se gradul III de invaliditate cu termen de revizuire stabilit iniţial la 6 luni, iar începând cu data de 13 iunie 2007, în baza Deciziei nr. CCC, medicul expert I.A.A. i-a schimbat termenul de revizuire la 12 luni.

În perioada 2008 - 2011, deciziile asupra capacităţii de muncă au fost emise de inculpata T.L.

L.T. a declarat că, în anul 2011, a fost programat la reevaluare la data de 20 iunie 2011, când s-a prezentat la sediul Casei de Pensii Judeţene Botoşani, unde îşi desfăşoară activitatea comisia de expertiză medicală. A intrat în birou la doamna doctor T.L., care a examinat actele medicale prezentate şi i-a spus că este apt de muncă cel puţin 4 ore/zi. Ştiind că este foarte bolnav, a fost nevoit să-i ofere medicului T.L. suma de 150 RON, pe care aceasta i-a primit, după care i-a spus că este liber să plece. Actele medicale depuse la dosarul cauzei confirmă în totalitate declaraţia martorului.

Conform dosarului de pensionare, pacientul L.T. beneficiază de o pensie lunară de 350 RON.

La data de 20 iunie 2011, inculpata T.L., în calitate de medic expert al asigurărilor sociale, a eliberat Decizia asupra capacităţii de muncă din 20 iunie 2011 pe numele martorului L.T., care atestă încadrarea acestuia în gradul III de invaliditate.

Din materialul pus la dispoziţie în urma înregistrării audio-video de imagini în mediul ambiental rezultă că, în ziua de 20 iunie 2011, în jurul orei 12:22, fiind în cabinetul medical al inculpatei, pacientul L.T. i-a dat acesteia o sumă de bani în cursul consultaţiei, pe care inculpata i-a luat din mâna pacientului şi i-a pus în dosar. După circa 5 minute, inculpata a pus banii în sertarul biroului, după care i-a transmis martorului să aştepte eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă.

În concluziile scrise, inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiei acestui martor, având în vedere că este o persoană vulnerabilă, cu afecţiuni psihice, iar declaraţiile sale nu sunt confirmate de înregistrări audio-video, martorul afirmând că a dat banii după ce medicul i-a spus că este apt de muncă, în timp ce din înregistrarea audio-video rezultă că i-a dat imediat după ce a intrat în cabinet. Instanţa a reţinut că, într-adevăr, pacientul a intrat în cabinet, inculpata l-a întrebat ce îl supără şi, în timp ce acesta explica, i-a întins medicului banii, pe care i-a luat chiar din mâna pacientului, punându-i repede în dosar. Chiar dacă declaraţia martorului prezintă şi unele elemente care nu sunt confirmate de înregistrarea audio-video, respectiv cele privind motivele pentru care a dat suma de bani, acestea nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii, fiind evident că inculpata nu avea nicio îndreptăţire să ia aceşti bani şi că i-a luat pentru a îndeplini un act la care era obligată în virtutea îndatoririlor sale de serviciu.

Este de remarcat că mulţi dintre martori au încercat să dea explicaţii de acest gen în legătură cu remiterea sumelor de bani cu titlu de mită, explicaţii care nu reprezintă denaturarea adevărului, ci reprezentarea în subconştientul lor a atitudinii inculpatei faţă de ei, având în vedere vulnerabilitatea acestora.

Inculpata a mai făcut consideraţii legate de diagnosticele martorului şi încadrarea sa în gradele de invaliditate, care nu prezintă relevanţă în raport cu fapta.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului L.T., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, Procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 20 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 150 RON de la martorul L.T., la data de 20 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

23. "Luare de mită" - din data de 21 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient O.T., în vârstă de 60 de ani.

La data de 4 iulie 2011, a fost consemnat prin proces-verbal denunţul numitului O.T., care a arătat că în ziua de 21 iunie 2011, prezentându-se pentru reevaluare la Comisia de expertiză şi recuperare asupra capacităţii de muncă Botoşani, la medicul T.L., i-a dat acesteia suma de 100 euro, formată din 2 bancnote a câte 50 euro fiecare, pentru a-i elibera în schimb decizia de încadrare în grad de invaliditate nerevizuibil, aceasta a primit suma de 100 euro remisă de pacient, dar a refuzat să îi acorde grad de invaliditate nerevizuibil, comunicându-i că nu îndeplineşte condiţiile.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar, rezultă că denunţătorul O.T. se află în evidenţele Spitalului Judeţean Botoşani, fiind cunoscut ca hipertensiv şi cardiopat cu aritmie extrasistolică ventriculară şi lombosciatică discogenă, internat de mai multe ori în perioada 2008 - 2011. În ianuarie 2008 a fost diagnosticat cu hepatită cronică, iar în iunie 2011 în scrisoarea medicală a medicului specialist se arată că acesta suferă bronhopneumopatie, pancreatită cronică recurentă, chist renal drept, colică renală dreaptă, poliartroză.

Prin Decizia din 21 aprilie 2008, acesta a fost pensionat pe caz de boală de inculpată, fiind încadrat în gradul III de invaliditate.

O.T. a afirmat că la reevaluarea din anul 2009, inculpata l-a trimis să efectueze analize suplimentare la Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, cu toate că, potrivit opiniei sale, dosarul medical era complet, în cursul judecăţii declarând însă că i s-a părut normal să fie trimis la aceste analize.

La data de 21 iunie 2011, când a intrat în cabinetul medical al medicului T.L., aceasta i-a spus că este o problemă cu vechimea, după ce i-a comunicat că doreşte eliberarea unei decizii asupra capacităţii de muncă nerevizuibile, considerând că îndeplineşte condiţiile legale în acest sens, având vârsta de 60 ani, şi o vechime în muncă de 37 ani. Medicul T.L. l-a trimis la Casa de Pensii Botoşani să mai aducă o adeverinţă cu vechimea, condiţii în care, ca să obţină acea decizie, i-a dat doctoriţei suma de 100 euro, bani pe care i-a pus între actele medicale înmânate medicului pe birou în timp ce consulta dosarul. Inculpata a luat banii, apoi i-a scuturat sub un dosar de-al ei de pe birou, restituindu-i actele şi i-a spus să aştepte pe hol, urmând să-i elibereze decizia.

Martorul a arătat că inculpata nu a precizat la finalul discuţiei dacă va stabili că îndeplineşte condiţiile pentru a nu fi supus revizuirii medicale, urmând să revină peste circa 2 săptămâni, pentru a-şi lua decizia, fără să ştie ce hotărâre va lua doctoriţa.

Din materialul pus la dispoziţie în urma înregistrării audio-video de imagini în mediul ambiental rezultă că în ziua de 21 iunie 2011, în intervalul orar 09.54 - 10.01, în cabinetul inculpatei s-a aflat pacientul O.T.

Chiar din primele momente ale discuţiei, la orele 09:56, bărbatul a scos dintr-o sacoşă o foaie de hârtie împăturită, pe care a lăsat-o pe biroul inculpatei şi în care conform declaraţiei acestuia se afla suma de 100 euro.

Între pacient şi inculpată au fost purtate discuţii privitoare la starea de sănătate a acestuia, iar în timpul discuţiei inculpata scutură suma de bani din hârtie în partea dreaptă jos a biroului (ora înregistrării imaginilor 09:58). În continuare, între cei doi, sunt purtate discuţii pe marginea analizelor medicale şi actelor de la dosarul de pensionare după care pacientul este invitat să revină la o dată ulterioară.

La data de 21 iunie 2011, T.L. i-a eliberat Decizia medicală nr. DDD/2011, menţinându-i gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 12 luni.

În concluziile scrise inculpata nu a recunoscut această faptă, arătând că nu există infracţiune de luare de mită, martorul declarând că ar fi dat banii într-o hârtie după efectuarea consultaţiei şi că banii nu au fost daţi în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri, din moment ce l-a consultat, deşi acesta nu îndeplinea condiţiile de pensionare medicală nerevizuibilă. A mai arătat inculpata că în aceeaşi cauză denunţătorul nu poate fi în acelaşi timp martor, iar aşa-zisul denunţ nu a fost voluntar, ci provocat de organele de cercetare penală.

Aceste susţineri nu sunt întemeiate. Inculpata a luat banii de la martor prin gesturi care înlătură orice îndoială, respectiv inculpata a scuturat hârtia pusă pe birou de martor în partea dreaptă jos, ceea ce dovedeşte o dată în plus intenţia de însuşire a sumei de bani. De asemenea, împrejurarea că martorul a dat suma pentru ca inculpata să-i dea o decizie nerevizuibilă, însă decizia a fost dată cu termen de revizuire nu prezintă relevanţă sub aspectul existenţei infracţiunii, fiind de esenţa acesteia că banii au fost daţi pentru ca inculpata să îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu. De altfel, din înregistrarea audio-video nu rezultă că banii au fost daţi pentru emiterea unei decizii nerevizuibile.

În ce priveşte calitatea de denunţător şi martor instanţa reţine că O.T. are calitatea de denunţător doar în cadrul infracţiunii de dare de mită, în privinţa infracţiunii de luare de mită, pentru care este judecată inculpata, neavând nicio calitate, fiind audiat doar ca martor.

Împrejurarea că denunţul nu a fost voluntar nu a fost dovedită, iar atenţionarea de către organul de urmărire penală asupra consecinţelor nedeclarării adevărului a fost făcută conform dispoziţiilor procedurale, neconstituind o ameninţare, aşa cum se susţine.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului L.T., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 21 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 100 euro de la martorul O.T., la data de 21 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

24. "Luare de mită" - din data de 21 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient L.C., în vârstă de 61 de ani.

La data de 29 iunie 2011, a fost consemnat denunţul numitului L.C. potrivit căruia, în ziua de 21 iunie 2011, prezentându-se pentru reevaluare la Comisia de Expertiză şi Recuperare asupra Capacităţii de Muncă Botoşani, la medicul T.L., i-a dat acesteia suma de 100 RON, pentru a-i elibera în schimb decizia anuală asupra capacităţii de muncă.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că pacientul L.C. s-a pensionat pe caz de boală în baza Deciziei din 9 decembrie 2009, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 6 luni, de către medicul expert I.A.A. Acesta a fost diagnosticat cu pancreatită cronică recurentă acutizată, steatohepatită cronică, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică hipertensivă, precum şi alte afecţiuni secundare cardiace şi boli de articulaţii.

Fiind audiat în cauză în calitate de martor, L.C. a afirmat că în ziua de 21 iunie 2011, la reevaluarea medicală, a intrat în cabinetul inculpatei T.L., în jurul orei 10.00. Aceasta l-a invitat să se aşeze pentru a-i lua tensiunea, timp în care a purtat cu el o serie de discuţii referitoare la afecţiunile medicale de care suferă, apoi i-a cerut biletul de ieşire din spital din anul 2008, când a suferit un infarct. Martorul i-a înmânat inculpatei actul medical cerut, iar alături de acesta i-a remis suma de 100 RON, pe care a pus-o pe birou.

Aşa cum rezultă şi din imaginile audio-video ambientale, înregistrate în baza autorizaţiei instanţei, medicul T.L. a observat suma de bani pe care i-a dat-o pacientul şi locul unde a aşezat bancnota şi nu a făcut niciun gest de respingere a banilor, dimpotrivă a acoperit banii cu o hârtie, continuând studierea documentelor medicale. Ulterior, i-a spus martorului să aştepte pe hol, pentru a i se elibera decizia asupra capacităţii de muncă.

În ziua respectivă, inculpata a emis pe numele martorului L.C. Decizia medicală din 21 iunie 2011, împreună cu concluziile expertizei medicale la revizuire, care atestă menţinerea bolnavului în gradul III de invaliditate, revizuibil la 12 luni.

În concluziile scrise inculpata a relevat mai multe contradicţii între declaraţiile date de martor în cursul urmăririi penale şi judecăţii, nerecunoscând săvârşirea faptei şi arătând că martorul a dat suma de 100 RON după ce a fost consultat de medic, iar nu în scopurile prev. la art. 254 C. pen.

Aceste susţineri nu prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii. Inculpata a primit banii oferiţi de pacient prin gesturi care nu lasă loc de interpretare, realizând în acest mod unul din elementele laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, întregită ulterior de realizarea actului privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv emiterea deciziei asupra capacităţii de muncă. Suma de bani primită nu era datorată de martor şi nici inculpata nu era îndreptăţită să considere că trebuie să fie "recompensată" în orice mod de pacienţi pentru activitatea sa.

Împrejurarea că martorul nu a dorit să fie despăgubit nu poate fi interpretată în sensul arătat de inculpată, respectiv că acestuia nu i s-a creat niciun prejudiciu, banii fiind daţi benevol. Chiar dacă martorul a dat banii fără ca inculpata să-i ceară, aceasta i-a acceptat, deşi nu avea niciun motiv să o facă, considerându-se însă îndreptăţită să primească sume de la persoane cu venituri la limita subzistenţei.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, acesta arătând că nu doreşte să fie despăgubit, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului L.C., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 21 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 100 RON de la martorul L.C., la data de 21 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

25. "Luare de mită" din data de 21 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient R.G., în vârstă de 53 de ani.

La data de 29 iunie 2011, a fost consemnat denunţul numitului R.G., care a arătat că în ziua de 21 iunie 2011, prezentându-se pentru reevaluare la Comisia de Expertiză şi Recuperare asupra Capacităţii de Muncă Botoşani, la medicul T.L., i-a dat acesteia suma de 200 RON, formată din 2 bancnote a câte 100 RON fiecare, pentru a-i elibera în schimb decizia anuală asupra capacităţii de muncă.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că numitul R.G. a fost diagnosticat cu "neoplasm bronhopulmonar LSD, stadiul III, complex tumoral LSD cu multiple ADP tumorale, mediastinale".

Acesta a arătat că problemele de sănătate au început în luna martie 2011, motiv pentru care, la recomandarea medicilor specialişti, s-a hotărât să depună dosarul de pensionare pe caz de boală.

R.G. a declarat că, în ziua de 21 iunie 2011, însoţit de sora sa, F.F., s-a prezentat la cabinetul de expertiză.

Înainte de a merge la medic, sora sa i-a spus că îi trebuie 200 RON, pentru a-i da doctorului T.L., ca să nu aibă probleme la eliberarea deciziei de pensionare. Intrând în cabinetul inculpatei împreună cu sora sa, F.F., aceasta i-a înmânat medicului suma de 200 RON. Martorul arată că inculpata a luat suma de 200 RON de pe birou şi a pus banii în buzunarul halatului. De asemenea, F.F. i-a dat inculpatei o pungă cu cireşe culese din gospodăria sa, pe care aceasta le-a primit, după ce s-a uitat în pungă şi le-a gustat.

După consultaţie, inculpata i-a comunicat martorului să aştepte pentru a-şi lua decizia de pensionare. După o oră, asistenta medicală i-a înmânat decizia asupra capacităţii de muncă eliberată de T.L.

Conform actelor de la dosar inculpata a emis pe numele martorului R.G. Decizia medicală din 21 iunie 2011, în baza căreia acesta a fost încadrat în gradul II de invaliditate, conform diagnosticului stabilit de medicii specialişti.

R.G. a afirmat că deşi a considerat că dosarul său este complet şi întocmit legal i-a dat inculpatei bani cu titlu de mită pentru a nu avea probleme la dosarul de pensionare, "pentru a fi sigur că nu sunt purtat pe la alte cabinete medicale", precizând: "am auzit că medicul T.L. are un comportament sever cu pacienţii, luându-le dreptul la pensie de boală şi de aceea i-am dat bani".

În cursul judecăţii, martorul a confirmat susţinerile din cursul urmăririi penale, arătând, în plus, că inculpata nu i-a cerut aceşti bani, însă i-a dat pentru a nu fi purtat pe drumuri, aşa cum auzise de la alţi pacienţi. Acesta a mai declarat că are o pensie de 350 RON lunar.

În concluziile scrise, inculpata a arătat că sora martorului, numita F.F., i-a dat banii, considerându-i o "mulţumire" şi nu în scopul prev. de art. 254 C. pen., astfel încât nu există infracţiune. Această susţinere urmează a fi înlăturată, instanţa urmând a reţine că infracţiunea de luare de mită există.

Inculpata a luat banii prin gesturi care nu lasă loc de interpretare, realizând în acest mod unul din elementele importante ale laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, întregită ulterior de realizarea actului privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv emiterea deciziei asupra capacităţii de muncă. Suma de bani primită nu era datorată de martoră şi nici inculpata nu era îndreptăţită să considere că trebuie să fie recompensată în orice mod de pacienţi pentru activitatea sa.

Inculpata a mai solicitat înlăturarea declaraţiei acestui martor, întrucât denunţătorul nu poate fi martor. În acest sens, instanţa face trimitere la motivările de mai sus legate de aspectul invocat.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, acesta arătând că nu doreşte să fie despăgubit, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului R.G., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 21 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 200 RON de la martorul R.G., la data de 21 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

26. "Luare de mită" - din data de 23 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient A.E.B., în vârstă de 54 de ani.

La data de 28 iunie 2011, numita A.E.B. a denunţat organelor de urmărire penală faptul că în ziua de 23 iunie 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză şi recuperare asupra capacităţii de muncă nr. X Botoşani, la medicul T.L., în vederea revizuirii anuale, i-a dat medicului suma de 100 RON, pentru a-i elibera în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că A.E.B. a fost pensionată în baza Deciziei din 24 iunie 1997, încadrată în gradul III de invaliditate, fiind diagnosticată cu mai multe afecţiuni hepato-renale - polichistică hepato-renală, hepatită cronică activă, hipertensiune arterială, std. II.

La începutul pensionării pe caz de boală, a fost examinată de medicii experţi I. şi M., după care, din decembrie 2010, a intrat în comisie la medicul T.L., care i-a schimbat gradul de invaliditate din II în III, deşi diagnosticul a rămas neschimbat, iar starea sănătăţii nu a înregistrat o evoluţie favorabilă, fiind stabilit termen de revizuire la 6 luni.

Fiind audiată în cauză în calitate de martor, numita A.E.B. a declarat că în ziua de 23 iunie 2011, în jurul orei 13:00, a intrat în cabinetul medicului T.L., pentru a fi examinată, prilej cu care, în timp ce doctoriţa îi verifica dosarul de pensionare, i-a dat acesteia suma de 100 RON, constituită din 2 bancnote a câte 50 RON, într-un plic alb, pe care i l-a aşezat pe birou, precizând că inculpata nu a refuzat banii. Ulterior, medicul i-a spus să aştepte pe hol, fiind invitată să reintre în cabinet, după câteva minute, când i s-a explicat de către asistenta medicală H.B.E. că fusese făcută o confuzie de nume şi că în momentul când intrase prima dată, de fapt a fost strigat un alt pacient, "A.X.".

Declaraţia martorei A.E.B. este confirmată de imaginile audio-video înregistrate în mediul ambiental, din care rezultă că, în ziua de 23 iunie 2011, la ora 13:01:47 este strigat pacientul A.X., dar intră martora, care se aşază pe pat, stă timp de 3 - 4 secunde, cât inculpata completează actele din dosarul medical pe care îl avea în faţă, după care pacienta se ridică şi îi înmânează inculpatei un plic de culoare albă, pe care aceasta îl primeşte şi îl ascunde sub un dosar aflat pe birou.

Pacienta se reaşază pe pat, dar medicul îi spune să aştepte pe hol, cerându-i să cheme pacientul următor, după care revine şi îi spune bolnavei "(...) adică nu-l mai chema", rezultând că s-a creat o confuzie.

Din examinarea imaginilor descărcate, se observă cum inculpata după plecarea pacientei scoate plicul cu bani de sub dosarele medicale şi îl mută în partea dreaptă jos a biroului. Cu prilejul percheziţiei de la sediul Cabinetului de expertiză medicală s-a constatat că masa de lucru a inculpatei era prevăzută în partea dreaptă jos cu un dulăpior cu sertar.

Când a fost strigată a doua oară în cabinetul inculpatei, aceasta i-a luat tensiunea, spunându-i că mai trebuie să aducă nişte analize suplimentare, dosarul fiind incomplet. A.E.B. a precizat că i-a dat să facă o ecografie la inimă, precizând că trebuie să facă analiza la un cabinet particular, că în decembrie 2010 medicul i-a spus că dacă nu face analizele la E., pentru ea alte analize nu sunt valabile, iar o ecografie la E. costă 80 RON şi nu a mai făcut analiza, întrucât nu are bani.

Martora a declarat că beneficiază de o pensie lunară de 470 RON, bani din care îşi întreţine copiii, cumpără de mâncare şi medicamentele necesare, plăteşte cheltuielile casei.

Inculpata i-a spus să revină peste câteva zile, urmând ca după completarea dosarului medical, să elibereze decizia asupra capacităţii de muncă, însă din lipsa banilor, martora nu a putut face analizele cerute, astfel încât dosarul ei a rămas suspendat, în ziua de 28 iunie 2011 inculpata fiind reţinută în cauză.

Martora a menţinut declaraţiile date şi în cursul judecăţii, precizând că a dat banii ca să nu fie purtată pe drumuri pentru noi analize, despre care ştia că sunt costisitoare, că inculpata nu i-a cerut aceşti bani, punând-o doar să facă analize.

În concluziile scrise, inculpata a arătat că martora i-a dat banii, considerându-i o "mică atenţie" şi nu în scopul prev. de art. 254 C. pen., astfel încât nu există infracţiune. Această susţinere urmează a fi înlăturată, instanţa urmând a reţine că infracţiunea de luare de mită există, inculpata luând banii prin gesturi evidente şi chiar dacă nu i-a cerut, i-a acceptat, deşi nu avea acest drept, în vederea realizării unor acte care intrau în sfera atribuţiilor sale de serviciu, faptul că ulterior decizia nu a mai fost emisă, din împrejurări independente de voinţa inculpatei, neprezentând relevanţă.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că nu doreşte să fie despăgubită, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei A.E.B., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, Procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 23 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 100 RON de la martora A.E.B., în ziua de 23 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

27. "Luare de mită" - din data de 23 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient P.T.E., în vârstă de 40 de ani.

La data de 30 iunie 2011, numita P.T.E. a denunţat organelor de urmărire penală faptul că în ziua de 23 iunie 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză şi recuperare asupra capacităţii de muncă nr. X Botoşani, la medicul T.L., în vederea revizuirii anuale, i-a dat medicului suma de 100 RON, pentru a-i elibera în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că pacienta P.T.E. a fost pensionată pe caz de boală la data de 12 decembrie 2000 în baza Deciziei nr. EEE/2000, eliberată de medicul expert M.C.V., stabilindu-se diagnosticul de "boala Basedow operată (hipotiroidie gravă postoperatorie), psihosindrom endocrin neurastenic posttiroidectomie", stabilindu-se gradul II de invaliditate iniţial, cu termen de revizuire la 6 luni.

Diagnosticul pacientei a rămas neschimbat în perioada anilor 2000 - 2011, concluziile expertizei medicale la fiecare revizuire fiind în sensul păstrării gradului II de invaliditate.

Bolnava a avut mai multe internări la unităţi spitaliceşti din Botoşani şi Iaşi.

Începând de la termenul de revizuire din data de 7 iunie 2002, pacienta a fost expertizată periodic de inculpata T.L.

Pacienta P.T.E. beneficiază de o pensie de 430 RON lunar.

Fiind audiată în cauză în calitate de martor, numita P.T.E. a declarat că în ziua de 23 iunie 2011, în jurul orei 15:00, a intrat în cabinetul medicului T.L., pentru a fi examinată, prilej cu care, în timp ce doctoriţa îi verifica dosarul de pensionare, i-a dat acesteia suma de 100 RON, constituită din 1 bancnotă, pe care i-a înmânat-o într-un plic alb, pe care i l-a aşezat pe birou, precizând că medicul T.L. nu a refuzat banii.

În legătură cu motivele care au determinat-o să-i dea banii, martora a precizat că: "eu aşteptam în faţa biroului inculpatei să termine de studiat dosarul medical şi la un moment dat mi-a spus că analizele mi-au ieşit mult mai bune comparativ cu cele de anul trecut (...), la auzul acestor vorbe, observând că doctoriţa tace şi nu mai schiţează niciun gest, mi s-a făcut frică să nu mă respingă şi pe mine, cum am auzit că a făcut cu alţi pacienţi înaintea mea sau să mă trimită la analize suplimentare, aşa că, pentru a obţine decizia asupra capacităţii de muncă de la medic, i-am dat acesteia suma de 100 RON, (...), am pus plicul pe biroul lui T.L. în partea stângă, iar aceasta nu mi-a respins banii, mi-a spus mulţumesc".

În continuare, martora a arătat că, după terminarea consultaţiei, inculpata i-a comunicat să vină să ia decizia săptămâna care urmează de la asistentă.

Similar cu ceilalţi martori audiaţi în cauză şi numita P.T.E. a relatat aceleaşi aspecte referitoare la comportamentul medicului T.L. în raporturile cu pacienţii, precizând că era cunoscut faptul că "din cinci pacienţi, aproape la doi trebuie să găsească ceva în neregulă". Martora a arătat că, în timp ce aştepta să intre în cabinetul inculpatei, a constatat că mulţi pacienţi sunt nemulţumiţi, pentru că inculpata le cere analize suplimentare inutile, costisitoare, cu predilecţie la cabinetul particular E., că oameni cu afecţiuni reale, pentru care suferă mult, prezintă o stare de tensiune, de temere înainte de a intra în cabinetul medicului.

Conform documentelor medicale depuse la dosar, inculpata T.L. a eliberat la data de 23 iunie 2011 Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. FFF/2011 pe numele titularei P.T.E., care atestă încadrarea acesteia în gradul II de invaliditate, cu termen de revizuire la 1 an.

Martora a menţinut declaraţiile date şi în cursul judecăţii, arătând că inculpata nu i-a cerut aceşti bani, însă i-a dat, fiindu-i frică să nu piardă pensia.

În concluziile scrise, inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiei date de acest martor, relevând neconcordanţele existente între declaraţiile date la parchet şi în cursul judecăţii, cu privire la momentul oferirii banilor şi arătând că aceştia nu au fost daţi în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Aceste susţineri au fost înlăturate.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că nu doreşte să fie despăgubită, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei P.T.E., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 23 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi, cum în drept fapta sa, de a primi suma de 100 RON de la martora P.T.E., în ziua de 23 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel încât a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

28. "Luare de mită" din 16 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient P.M.B., în vârstă de 59 ani.

La data de 17 august 2011, numita P.M.B. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 16 iunie 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 500 RON, bani pe care medicul i-a primit, eliberându-i în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar, rezultă că numita P.M.B. s-a pensionat pe caz de boală din anul 1996, fiind la început expertizată de medicul expert M.C.V., după care a trecut în evidenţa medicului T.L. P.M.B. a fost diagnosticată cu "Tulburare depresivă recurentă, episod actual sever cu elemente psihotice", iar diagnosticul secundar arată că aceasta suferă de ulcer duodenal, histoză chistică, hipoacuzie dreaptă, osteoporoză".

Martora a arătat că la revizuirea din anul 2010, în timpul consultaţiei, inculpata i-a sugerat să citească cuponul de pensie: "Vezi ce scrie aici?", martora precizând că: "Am observat că mi-a arătat suma de 490 RON, cuantumul pensiei lunare", spunându-i: "aşa trebuie să-mi aduci", precizând că a doua zi, deşi a venit pregătită cu banii, nu i-a mai înmânat medicului T.L., profitând de faptul că a obţinut decizia completată de la asistenta medicală a inculpatei.

Cu privire la revizuirea medicală din data de 15 iunie 2011 martora a arătat că, verificându-i actele din dosar, inculpata i-a cerut să aducă şi o copie de pe fişa de la medicul de familie şi i-a spus să revină a doua zi, când i-a dat suma de 500 RON, aşa cum aceasta a pretins, sumă pe care inculpata a luat-o, spunându-i să aştepte decizia. În aceeaşi zi, a primit de la asistenta medicală decizia de pensionare, cu menţiunea "nerevizuibil".

Pacienta îndeplinea condiţiile de acordare a gradului de invaliditate nerevizuibil, aspect ce rezultă din documentele medicale depuse la dosarul de pensionare. Inculpata a emis pe numele martorei P.M.B. Decizia medicală din 15 iunie 2011, de încadrare în gradul III invaliditate nerevizuibil, pentru limită de vârstă.

Instanţa a reţinut că, deşi decizia asupra capacităţii de muncă poartă data de 15 iunie 2011, este evident că aceasta nu a fost emisă la data respectivă, ci ulterior, după ce martora a adus documentul solicitat, remiţându-i şi suma de bani.

Audiată în faţa instanţei de judecată, martora a confirmat situaţia de fapt expusă mai sus, relevând însă că nu se recunoaşte în imaginile de la dosar urmărire penală, astfel încât instanţa va înlătura probele cu înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient şi procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor.

În concluziile scrise inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiei acestui martor, având în vedere că este o persoană vulnerabilă, cu afecţiuni psihice, iar declaraţiile sale sunt mincinoase şi contradictorii. Inculpata a mai arătat că martora nu s-a recunoscut în imaginile de la dosar, aceasta precizând că poartă tot timpul ochelari, iar din înregistrarea audio-video rezultă că i-a fost dată în mână o sumă de bani de o pensionară de invaliditate căreia trebuia să îi procure suplimente nutriţionale, banii nefiind puşi pe birou.

Susţinerile inculpatei sunt întemeiate în parte, în privinţa înregistrărilor audio-video, martora arătând cu prilejul audierii în faţa instanţei că nu se recunoaşte în imagini, motiv pentru care instanţa a înlăturat această probă, aşa cum s-a arătat mai sus.

În privinţa declaraţiei martorei, instanţa a constatat că această probă nu poate fi înlăturată, declaraţiile din cursul urmăririi penale şi judecăţii fiind date în condiţii legale, neexistând contradicţii în privinţa susţinerilor pe care le face referitor la împrejurările în care a dat inculpatei suma de 500 RON, martora declarând în cunoştinţă de cauză, afecţiunile de care aceasta suferă neafectându-i memoria şi capacitatea de redare a unor situaţii concrete, aspect pe care instanţa de judecată l-a constatat cu prilejul audierii.

Motivarea inculpatei că martora nu a dorit să fie despăgubită întrucât nu i-a dat suma de bani nu subzistă în raport cu situaţia de fapt reţinută, dreptul de a cere sau nu restituirea sumei date de denunţător neavând legătură directă cu fapta inculpatei.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că nu doreşte să fie despăgubită, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei P.M.B., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 15 iunie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi, cum în drept fapta sa, de a primi suma de 500 RON de la martora P.M.B., în ziua de 16 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel încât a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

29. "Luare de mită" - 6 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient C.A.D., în vârstă de 44 ani.

La data de 17 august 2011, numita C.E., mama pacientului C.A.D., a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 16 iunie 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., împreună cu fiul său, în vederea revizuirii periodice asupra capacităţii de muncă a acestuia, i-a dat inculpatei suma de 200 RON, bani pe care aceasta i-a primit, eliberându-i în schimb fiului său decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale existente la dosar rezultă că pacientul C.A.D., a fost pensionat pe caz de boală, pentru afecţiuni de natură psihică, din anul 1995, de către medicul expert I.A.A., iniţial fiind încadrat în gradul III de invaliditate.

În anul 1999, acelaşi medic expert a dispus încadrarea pacientului într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie specială, suferind de "Sindrom discordant grefat pe fond de oligofrenie gr. P", fiind modificat gradul de invaliditate din III în II.

Medicul expert I.A.A. i-a menţinut gradul II de invaliditate numitului C.A.D. în perioada anilor 1999 - 2004.

Începând cu data de 7 iunie 2004, pacientul a fost expertizat de medicul T.L. Procedând la reevaluarea periodică a pacientului, inculpata a modificat din nou gradul de invaliditate, din II în III, cu toate că actele medicale de la dosar dovedeau că diagnosticul pacientului a rămas neschimbat, iar acesta fusese încadrat în categoria unor persoane cu nevoi speciale. Mai mult decât atât, T.L. a stabilit că pacientul are capacitatea de muncă redusă la jumătate, în condiţiile în care s-a dovedit că acesta are nevoie de însoţitor pentru traiul de zi cu zi, afecţiunile de care suferă fiind percepute nu numai la o examinare clinică ori a documentelor medicale, ci şi la o simplă vedere a persoanei în cauză, aspect rezultat cu prilejul prezentării acesteia în faţa organelor de urmărire penală, împreună cu martora C.E.

Martora C.E. a declarat că fiul ei, C.A.D., din cauza afecţiunilor medicale de care suferă, are nevoie de însoţitor permanent, motiv pentru care a fost împreună cu acesta la fiecare revizuire medicală periodică.

Din anul 2004, dosarul a fost repartizat la doctorul T.L., iar în anul 2009, deşi i-a prezentat inculpatei cu ocazia reevaluării medicale toate documentele la zi, aceasta i-a schimbat fiului său gradul de invaliditate din II în III. Martora a afirmat: "Nu am comentat această decizie, întrucât a vorbit urât cu mine şi m-a expediat din birou".

Pe fondul discuţiilor pe care martora le-a auzit de la ceilalţi pacienţi aşteptând la uşa cabinetului inculpatei, în sensul că aceasta condiţionează actul medical de primire a unei sume de bani sau de alte foloase de la bolnavi, în psihicul martorei s-a creat o stare de temere, de a nu fi menţinut gradul de invaliditate al fiului său şi deci de a nu beneficia în continuare de pensie de invalid, în urma unei decizii incorecte pe care inculpata ar fi putut să o dispună: "Auzeam discutând că la doamna doctor T.L. trebuie să-i dai bani ca să te poată evalua corect.".

Cu privire la evaluarea din data de 6 iunie 2011, mama pacientului C.A.D. a declarat că a pregătit suma de 200 RON, în bancnote de 100 RON, cu speranţa că inculpata va fi corectă în evaluare şi nu va schimba gradul de invaliditate. A intrat împreună cu fiul său şi înainte de a se aşeza, a pus pe biroul acesteia documentele medicale, precum şi suma de 200 RON, ce o pregătise de acasă, inculpata lăsându-i pe birou, fără să-i restituie.

În ceea ce priveşte starea materială, martora a declarat că fiul său primeşte pensie de invaliditate de 320 RON şi pensie de urmaş de 440 RON lunar, iar martora beneficiază de pensie de la stat de 400 RON lunar, singurele venituri ale familiei.

Referitor la conduita adoptată de inculpată faţă de ea şi motivele care au determinat-o să-i dea bani, martora a declarat că, în anul 2010, aceasta a avertizat-o că poate să-i pună pălărie fiului său şi să-l trimită la muncă şi atunci s-a speriat şi a crezut că i-a dat de înţeles că trebuie să-i dea o sumă de bani, s-a simţit constrânsă de situaţie, auzind şi ce povesteau alţi pensionari.

Declaraţiile martorei sunt confirmate de imaginile audio-video înregistrate în mediul ambiental în cabinetul de expertiză al medicului T.L., în baza autorizaţiei dispuse de instanţă, precum şi de actele medicale din dosarul de pensionare al numitului C.A.D.

La data de 6 iunie 2011, a fost eliberată de către inculpata T.L. Decizia nr. GGG, privind încadrarea pacientului C.A.D. în gradul III de invaliditate, cu capacitate de muncă pierdută în totalitate şi termen de revizuire la un an.

Audiată în faţa instanţei de judecată, martora a confirmat declaraţiile date în cursul urmăririi penale, precizând însă că a dat banii fără ca inculpata să-i ceară, că nu a mai dat bani inculpatei până la acea dată şi că nu ştie ce a determinat-o să o facă atunci.

Instanţa a apreciat că aceste susţineri sunt nesincere şi că declaraţiile date în cursul urmăririi penale reflectă adevărul, în sensul că martora s-a simţit constrânsă de inculpată, temându-se că fiul său va pierde pensia, motiv ce a determinat-o să-i dea bani.

În concluziile scrise, inculpata a arătat că martora C.E. i-a dat banii, întrucât nu i-a dat nimic niciodată şi nu în scopul prev. de art. 254 C. pen., astfel încât nu există infracţiune. Această susţinere urmează a fi înlăturată, instanţa urmând a reţine că infracţiunea de luare de mită există. Motivarea inculpatei că "i-a dat banii, întrucât nu i-a dat nimic niciodată" dovedeşte o dată în plus că inculpata se simţea îndreptăţită să primească sume de bani de la pacienţi, pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu, deşi este evident că această "recompensă" nu era datorată de pacienţi şi era impusă de inculpată prin atitudinea sa de punere la îndoială a dreptului acestora la pensie de invaliditate.

Inculpata a recunoscut că pacientul era cunoscut cu afecţiuni psihice încă din copilărie şi nu putea fi recuperat din punct de vedere medical, astfel încât oricum ar fi emis o decizie favorabilă, rezultând că, deşi ştia că fiul martorei este îndreptăţit să primească decizia, a luat banii "întrucât nu i-a dat nimic niciodată", dovedind astfel şi din punct de vedere subiectiv intenţia directă în săvârşirea infracţiunii.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că nu doreşte să fie despăgubită, astfel încât s-a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei C.E., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 6 iunie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi, cum în drept fapta sa, de a primi suma de 200 RON de la martora C.E., în ziua de 6 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale a fiului său, C.A.D., pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel încât a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

30. "Luare de mită" din data de 15 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la .art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient B.A., în vârstă de 54 ani.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

La data de 19 august 2011, numitul B.I.A., soţul pacientei B.A., a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 15 iunie 2011, soţia sa a fost chemată la reevaluare medicală la Cabinetul de expertiză al medicului T.L., prilej cu care i-a dat medicului suma de 300 RON, pentru a-i elibera în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate, bani pe care medicul i-a primit.

Martorul B.I.A. a arătat că, în prezent, soţia sa este plecată în Italia în vizită la rude, motiv pentru care nu s-a putut prezenta la chemarea organelor de urmărire penală.

Fiindu-i prezentată martorului imaginea audio-video ambientală înregistrată la data de 15 iunie 2011, în cabinetul de expertiză a medicului T.L., acesta a declarat în faţa organelor de urmărire penală că a recunoscut-o pe soţia sa, B.A., intrând în cabinetul medicului T.L., în intervalul orar 15:05:30 - 15:12:36.

Ulterior, martorul B.I.A. a arătat că, luând legătura cu soţia, aceasta i-a comunicat că, în timp ce se afla în cabinetul inculpatei, i-a dat acesteia suma de 300 RON, "fiindu-i frică să nu-i respingă dosarul".

Declaraţia martorului B.I.A., de recunoaştere a soţiei sale în filmarea judiciară care i-a fost pusă la dispoziţie, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, în urma redării discuţiilor şi imaginilor din data de 15 iunie 2011, s-a constatat că pacienta identificată în persoana numitei B.A. se ridică la un moment dat şi pune între filele dosarului de pensionare pe care-l verifica inculpata T.L. o sumă de bani, la ora 15:08:00, după care inculpata procedează la consultarea pacientei, iar la finalul consultaţiei revine la birou şi preia suma de bani din dosar şi o introduce în partea dreaptă jos a biroului.

La data de 15 iunie 2011, medicul T.L. a eliberat Decizia asupra capacităţii de muncă nr. HHH/2011, pe numele titularei B.A. de menţinere în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la un an.

La dosarul de pensionare al pacientei se află documente medicale care atestă că aceasta suferă de "hipertensiune arterială gr. III, cardiopatie hipertensivă, pancreatită cronică, hepatită cronică, discopatie lombară", la care se adaugă şi alte afecţiuni medicale, diagnosticul clinic şi funcţional stabilit îndreptăţind-o pe pacientă să fie încadrată conform legii într-un grad de invaliditate.

Conform anchetei sociale, sus-numita a lucrat 26 de ani în câmpul muncii, are o situaţie materială precară şi a suferit o serie de traume emoţionale în mediul familial, ceea ce a condus şi la tulburări de natură psihică.

Aceasta a fost pensionată pe caz de boală în anul 2005, când i s-a stabilit gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 6 luni, de către medicul expert I.A.A., după care, începând cu anul 2011, a fost trecută în evidenţa medicului T.L.

În faţa instanţei de judecată, martorul B.I.A. şi-a schimbat în parte declaraţiile din cursul urmăririi penale, arătând că ulterior declaraţiei date la parchet a luat legătura telefonic cu soţia sa, care i-a spus că banii daţi inculpatei erau pentru nişte medicamente pe care i le procura inculpata.

La termenul din 17 aprilie 2012 a fost audiată în faţa instanţei de judecată, în calitate de martoră, pacienta B.A., care a declarat că a cunoscut-o pe inculpată prin intermediul unei rude, care lua medicamente de la ea, că soţului său îi ieşiseră analizele proaste şi s-a gândit să îşi procure medicamente de la inculpată, că prima dată i-a procurat astfel de medicamente în luna februarie 2011. A mai arătat martora că în luna iunie 2011 a fost programată la revizuire, ocazie cu care i-a arătat analizele inculpatei şi a rugat-o să-i mai procure acele suplimente nutritive, dându-i pentru acestea suma de 300 RON.

Având în vedere neconcordanţele existente între declaraţia martorei şi înregistrările audio-video, instanţa a dispus, în aceeaşi şedinţă, prezentarea acestei înregistrări martorei.

După vizionarea înregistrării din data de 15 iunie 2011, martora a arătat, în suplimentul de declaraţie luat, că în minutul 1,46 a scos din sacoşă suma de 300 RON, pe care i-a pus-o inculpatei pe birou, iar aceasta a acoperit-o cu o foaie de hârtie şi că nu ştie de ce a făcut acest lucru. A mai arătat martora că în ziua respectivă a fost expertizată de inculpată şi i-a fost menţinut gradul de invaliditate.

Martora a menţinut însă declaraţiile privind destinaţia sumei de bani, precizând că a sunat-o ulterior de mai multe ori pe inculpată pentru a întreba de medicamentele pe care le comandase şi le plătise.

Faţă de aceste declaraţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a procedat la transcrierea convorbirii ambientale care a avut loc în cabinetul inculpatei, în ziua de 15 iunie 2011, între aceasta şi pacienta B.A., înaintând la dosar Procesul-verbal din 26 aprilie 2012, cuprinzând această transcriere.

De asemenea, s-a înaintat la dosar şi declaraţia dată de martora B.A. la data de 26 aprilie 2012.

Faţă de conţinutul acestor documente, instanţa a procedat la vizionarea înregistrării audio-video a discuţiei dintre inculpată şi martoră rezultând cu certitudine că situaţia de fapt reţinută de parchet este corectă, fiind evident din discuţiile purtate că martora a dat suma de 300 RON inculpatei pentru că îi era frică să nu-i fie respins dosarul şi să nu fie trimisă să efectueze analize costisitoare. De fapt, momentul înmânării banilor coincide cu cel în care inculpata îi spune martorei că trebuie să mai facă o ecocardiografie. Ulterior, după înmânarea banilor, martora adaugă: "să vă plătesc şi medicamentele", iar inculpata îi răspunde: "lasă că discutăm atunci, când vi le aduc", ceea ce relevă fără nicio îndoială că suma dată inculpatei era pentru ca aceasta să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu, şi nu pentru a-i procura martorei suplimente nutritive.

În acest sens, este relevantă şi atitudinea inculpatei, care, după ce pacienta îi pune banii pe birou, îi acoperă imediat cu nişte acte, apoi, în minutul 15:09:33, îi trage de pe birou, în partea dreaptă jos, unde avea un sertar, aspect ce rezultă din datele din anchetă.

În concluziile scrise, inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiei acestui martor, având în vedere că este o persoană vulnerabilă, cu afecţiuni psihice, făcând consideraţii legate de diagnosticele martorului şi încadrarea sa în gradele de invaliditate, care nu prezintă relevanţă în raport cu fapta.

Inculpata a mai arătat că banii au fost daţi de martoră pentru procurarea unor suplimente nutriţionale, iar nu în scopul prev. la art. 254 C. pen.

Pentru considerentele arătate pe larg mai sus, instanţa a reţinut că banii nu au fost daţi pentru suplimente nutritive, ci pentru ca inculpata să realizeze un act care intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu.

În acest sens, instanţa a constatat că această martoră a încercat să denatureze adevărul, în favoarea inculpatei, prin declaraţiile pe care le-a dat, în care încearcă să acrediteze ideea că a dat banii inculpatei în alt scop decât cel infracţional. Având în vedere că din actele dosarului şi din declaraţiile persoanelor implicate rezultă că martora se cunoştea mai bine cu inculpata, o astfel de atitudine, de apărare a acesteia, apare explicabilă şi nu are legătură cu afecţiunile psihice de care aceasta suferă, martora dovedind chiar o oarecare abilitate în încercarea sa de a denatura adevărul.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că doreşte să fie despăgubită, astfel încât se va dispune restituirea sumei de 300 RON, conform art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţia martorului B.I.A., dată în cursul urmăririi penale şi B.A., dată în cursul judecăţii şi în faţa procurorului, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 15 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacientă, procesul-verbal de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, Procesul-verbal din 26 aprilie 2012 de transcriere a discuţiilor purtate în mediul ambiental, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 300 RON de la martora B.A., în ziua de 15 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel încât a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

31. "Luare de mită" în formă continuată - 3 (trei) acte materiale săvârşite în perioada 2009 - 2011, data ultimului act material - 28 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - pacient T.L.M., în vârstă de 33 de ani.

La data de 28 iunie 2011, Serviciul de Investigare a Fraudelor Botoşani a consemnat în proces-verbal denunţul oral al numitului T.L.M., care a declarat că în ziua de 28 iunie 2011, în jurul orelor 15:00, cu ocazia prezentării la Comisia de expertiză medicală (reevaluare grad III invaliditate), a dat medicului T.L. suma de 100 RON, pentru a fi sigur că îi va păstra gradul III de invaliditate la momentul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Numitul T.L.M. s-a pensionat pe caz de boală, începând cu data de 23 decembrie 2004, fiind diagnosticat cu "diabet zaharat insulino-dependent, cu complicaţii cronice severe, retinopatie diabetică, std. III, polineuropatie diabetică senzitivo-motorie distală".

În urma examinării în Comisia de expertiză medicală şi recuperare asupra capacităţii de muncă Botoşani, reprezentată de medicul T.L., prin Decizia din 23 decembrie 2004, s-a dispus încadrarea bolnavului T.L.M. în gradul III de invaliditate, stabilindu-se iniţial termen de revizuire la 6 luni.

Potrivit actelor din dosarul medical al pacientului, începând cu 27 iunie 2005, termenul de revizuire a fost stabilit la 12 luni.

În baza Deciziilor asupra capacităţii de muncă din 27 iunie 2005, din 16 iunie 2006, din 11 iunie 2007, din 13 iunie 2008, din 11 iunie 2009, din 11 iunie 2010 şi respectiv, din 28 iunie 2011, pacientului T.L.M. i-a fost păstrat gradul III de invaliditate acordat la momentul pensionării, conform diagnosticului clinic stabilit de medicul specialist, care a rămas neschimbat.

La fiecare revizuire, martorul a fost expertizat de medicul T.L.

În ziua de 28 iunie 2011, T.L.M. s-a prezentat la Cabinetul de expertiză medicală nr. X din mun. Botoşani, la medicul expert T.L., în vederea reevaluării gradului de invaliditate pentru acordarea deciziei asupra capacităţii de muncă, în baza căreia pacientul urma să beneficieze în continuare de pensia pe caz de boală, conform planificării anterioare.

În incinta cabinetului medical, în timpul consultării, pacientul T.L.M. i-a remis inculpatei suma de 100 RON formată din două bancnote a câte 50 RON fiecare, iar în schimbul banilor medicul i-a eliberat în aceeaşi zi Decizia asupra capacităţii de muncă din 28 iunie 2011, care atestă faptul că pacientul prezintă diagnosticul clinic stabilit de analizele medicale ale medicului specialist, în baza căruia este încadrat în gradul III de invaliditate, având capacitate de muncă pierdută cel puţin jumătate, fiind stabilit termen de revizuire la 1 an. Decizia a fost completată, semnată şi parafată de doctor T.L., medic expert al asigurărilor sociale.

Fiind audiat în cauză în calitate de martor, la data de 28 iunie 2011, numitul T.L.M. a declarat că i-a oferit medicului T.L., pentru serviciile prestate, suma de 100 RON, pe care a pus-o pe birou, sub primul dosar dintr-un teanc de dosare aflate în partea sa dreaptă. Inculpata a văzut locul în care a pus banii şi nu a refuzat primirea sumei, nu a spus nimic după ce a primit banii, i-a măsurat tensiunea, spunându-i că este bună şi l-a invitat să aştepte pe hol, pentru a i se elibera decizia. Aproximativ în jurul orelor 15:30, a primit de la asistenta doamnei doctor T.L. decizia de reevaluare în gradul III de invaliditate.

Martorul T.L.M. a mai declarat, de asemenea, că în acest fel procedează de 3 ani, arătând următoarele: "îi ofer medicului T.L. sume de bani la fiecare revizuire anuală, de fiecare dată i-am dat acesteia la reexaminare suma de 50 RON, bani pe care aceasta i-a primit de fiecare dată în schimbul eliberării deciziei pentru incapacitate de muncă".

Martorul a precizat că la revizuirea din anul 2009 şi la cea din anul 2010 i-a remis inculpatei câte 50 RON, bani pe care aceasta i-a primit.

Martorul a arătat că, deşi dosarul său medical de pensionare este complet, conţine toate analizele medicale necesare pentru confirmarea diagnosticului stabilit de specialist, afecţiunea sa încadrându-se în criteriile prevăzute de lege de acordare a gradului de invaliditate, totuşi i-a remis inculpatei sumele de bani arătate cu titlu de mită pentru că era de notorietate printre pacienţii acesteia faptul că dacă nu-i oferi o sumă de bani sau alte foloase întâmpini "probleme", în ceea ce priveşte eliberarea deciziei de către aceasta. Arată că beneficiază în prezent de o pensie lunară de 350 RON, având în întreţinere un copil minor în vârstă de 12 ani.

Susţinerile martorului sunt confirmate de actele medicale depuse la dosar şi de înregistrările audio-video, din care rezultă că, în ziua de 28 iunie 2011, pacientul T.L.M. intră în cabinetul inculpatei T.L., acesta rămâne în faţa biroului inculpatei, începând să discute aspecte legate de evoluţia bolii sale şi chiar din primele momente ale discuţiei, în timp ce medicul verifică documentele din dosarul de pensionare, pacientul îi dă inculpatei suma de bani, pe care o aşază sub un teanc de dosare aflate pe birou.

Inculpata observă locul unde acesta pune suma de bani, gestul fiind la vedere, însă nu schiţează niciun gest din care să rezulte respingerea ofertei pacientului, lăsând banii în acelaşi loc în care i-a aşezat pacientul, după care continuă discuţia cu privire la aspecte ce ţin de diagnostic, îl consultă, iar la final îi spune să aştepte pe hol în eliberarea deciziei.

Din probele arătate mai sus rezultă cu certitudine că inculpata T.L. a primit de la pacient în ziua de 28 iunie 2011 bani cu titlu de mită, în sumă de 100 RON, conform declaraţiei martorului T.L.M., înainte de a presta actul de serviciu care constă în eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă.

Audiat în cursul judecăţii, martorul a confirmat cele declarate în cursul urmăririi penale, relevând în plus că numai în anul 2005 nu a dat bani inculpatei, ulterior dând câte 50 RON, de două ori, apoi câte 100 RON la fiecare revizuire. Cum instanţa de judecată a fost sesizată doar cu actele materiale din perioada 2009 - 2011, va reţine vinovăţia inculpatei numai pentru aceste acte materiale.

În concluziile scrise, inculpata nu a recunoscut această faptă, arătând că nu există infracţiune de luare de mită, declaraţiile martorului fiind contradictorii şi mincinoase şi că banii nu au fost daţi în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Aceste susţineri urmează a fi înlăturate, declaraţiile martorului nu prezintă contradicţii importante în privinţa actelor materiale ce intră în latura obiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei, acesta declarând în mod constant că în intervalul 2009 - 2011 a dat inculpatei câte 50 RON, respectiv 100 RON la ultima expertizare, banii fiind oferiţi pentru a nu avea probleme cu pensia.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, acesta arătând că nu doreşte să fie despăgubit, astfel încât a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului T.L.M., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 28 iunie 2011, înregistrarea audio-video în mediul ambiental a discuţiei purtate între inculpată şi pacient, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept, fapta inculpatei, de a primi, în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în lunile iunie 2009, iunie 2010 şi la data de 28 iunie 2011, de la pacientul T.L.M., suma totală de 200 RON, cu prilejul revizuirilor periodice asupra capacităţii de muncă, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, constituie infracţiunea de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (3 acte materiale), astfel încât a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

32. "Luare de mită" din data de 28 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient B.A.A., în vârstă de 57 ani.

La data de 28 iunie 2011, Serviciul de Investigare a Fraudelor Botoşani a consemnat în proces-verbal denunţul oral al numitului B.A.A., care a declarat că în ziua de 28 iunie 2011, în jurul orelor 14:00, cu ocazia prezentării la Comisia de expertiză medicală (reevaluare grad III invaliditate), a dat medicului T.L. suma de 80 RON, pentru menţinerea gradului III de invaliditate la momentul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Numitul B.A.A. s-a pensionat pe caz de boală în anul 1998, când în baza Deciziei asupra capacităţii de muncă din 15 decembrie 1998, a fost încadrat în gradul II de invaliditate, fiind diagnosticat cu "hepatită cronică activă, ulcer duodenal, stadiu activ". Acesta a fost operat de hernie de disc în anul 2002 - 2003 şi, pe lângă diagnosticul principal în baza căruia a fost pensionat, mai prezintă şi o serie de afecţiuni cardiace, arătând că în luna august 2010 a avut de două ori preinfarct, motiv pentru care poartă asupra sa tot timpul medicamente de inimă.

Martorul are o situaţie materială precară, din declaraţia sa rezultă că locuieşte într-o garsonieră din municipiul Botoşani, împreună cu soţia, care are un venit de circa 600 RON lunar şi cu 2 copii majori, care se află în întreţinerea sa, fiind în continuarea studiilor.

În baza deciziei de acordare a gradului de invaliditate, pacientul B.A.A. beneficiază în prezent de o pensie lunară de 430 RON.

La începutul pensionării, pacientului i-a fost acordat gradul II de invaliditate de către doctor M.C.V. Ulterior, începând cu anul 2002, a fost expertizat de inculpata T.L., care, prin Decizia asupra capacităţii de muncă din 17 decembrie 2003, i-a modificat gradul de invaliditate din II în III şi i-a stabilit termen de revizuire la un an.

Pacientul a arătat că actele medicale din dosarul său de pensionare atestă în continuare acelaşi diagnostic, iar medicii specialişti nu au indicat o ameliorare a bolii, ci i-au mai fost identificate alte afecţiuni pe lângă cele principale, respectiv hipertensiune arterială esenţială stadiul II, spondiloză cervicală cu sindrom vertiginos.

Martorul a declarat că s-a prezentat la Cabinetul de expertiză medicală nr. X Botoşani din sediul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Botoşani pentru evaluarea anuală, mai întâi la data de 13 iunie 2011, însă era aglomerat, iar asistenta medicală i-a comunicat să revină pe data de 28 iunie 2011. În dimineaţa zilei de 28 iunie 2011, s-a prezentat la comisie la ora 09:30, i-a lăsat asistentei analizele medicale aşteptând să fie strigat la ordine.

Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că, în ziua de 28 iunie 2011, B.A.A. a intrat în cabinetul medical şi, chiar la începutul discuţiei, s-a aplecat peste birou şi i-a pus inculpatei în buzunarul de la halat un plic de culoare albă, care, conform declaraţiei pacientului, conţinea suma de 80 RON, formată din o bancnotă a 50 RON şi 3 bancnote a câte 10 RON.

Medicul T.L. a primit banii remişi de pacient, după care l-a consultat, luându-i tensiunea, ascultându-l la plămâni, continuând să discute cu privire la afecţiunile de care suferă, consultaţia durând circa 10 minute. La final, inculpata i-a spus acestuia să aştepte pe hol, înţelegând prin această sintagmă des folosită la finalul evaluării medicale că pacientul urmează să primească decizia de la asistentă.

La data de 28 iunie 2011, medicul expert al asigurărilor sociale, doctorul T.L., a completat, semnat şi parafat Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. III din 28 iunie 2011. Conform acestui act medical, pacientul a fost menţinut în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la un an, la data de 13 iunie 2011, având capacitatea de muncă pierdută cel puţin jumătate.

Şi acest martor, la fel ca şi ceilalţi audiaţi în cauză, vorbeşte despre obiceiul inculpatei de a pretinde şi primi bani de la pacienţii examinaţi pentru a le elibera în schimb decizii asupra capacităţii de muncă, modul ei de operare devenind cunoscut la nivelul tuturor pensionarilor aflaţi în evidenţa inculpatei, aceasta reuşind de-a lungul timpului să inoculeze în mintea lor ideea că "dacă nu cotizezi cu o anumită sumă de bani, îndestulătoare pentru a-i mulţumi aşteptările, fie nu mai acordă în continuare decizia asupra capacităţii de muncă cu gradul de invaliditate stabilit iniţial, fie îl privează pe pacient de dreptul la pensie, declarându-l apt de muncă, deşi diagnosticul rămâne neschimbat. În cazul acestor pacienţi se constată că dosarele lor de pensionare medicală sunt legale şi temeinice pentru a beneficia de pensie pe caz de boală, astfel încât inculpata era obligată prin prisma atribuţiilor de serviciu ca, în urma verificării actelor medicale şi examinării bolnavilor, să se conformeze legii şi să elibereze decizia asupra capacităţii de muncă cu acordarea gradului conform criteriilor legale, funcţie de diagnosticul fiecăruia".

În urma percheziţiei efectuate în data de 28 iunie 2011 la sediul Cabinetului de expertiză medicală nr. X, unde activa inculpata, a fost identificat şi ridicat plicul conţinând suma de 80 RON, la care face referire denunţătorul B.A.A., reprezentând banii pe care acesta i-a dat cu titlu de mită inculpatei.

Audiat în faţa instanţei de judecată, martorul a menţinut declaraţiile din cursul urmăririi penale, motivând că a dat aceşti bani pentru a nu fi trimis la Bucureşti, fiind bătrân şi bolnav.

În concluziile scrise, inculpata a contestat redarea imaginilor video existente la dosar cu privire la martorul B.A.A., în realitate în acele înregistrări apărând o altă persoană, existând contradicţii între acestea şi declaraţiile martorului. Aceasta a solicitat şi înlăturarea, ca mincinoase, a declaraţiilor date de martor, relevând că există neconcordanţe cu privire la momentul în care i-a dat pus plicul cu bani în buzunar. Susţinerea nu subzistă. Din verificarea înregistrării audio-video rezultă că martorul a fost strigat în cabinet cu numele "B.", acesta a intrat, s-a apropiat de inculpată şi i-a pus în buzunarul de la halat un plic, iar inculpata a sesizat gestul martorului şi s-a uitat în partea opusă, apoi s-a ridicat şi l-a consultat. Este posibil ca martorul să nu-şi mai amintească exact momentul remiterii sumei de bani, însă acesta a declarat în mod constant că a dat inculpatei suma menţionată, care a fost depistată cu ocazia percheziţiei, aşa cum s-a arătat mai sus. Prin urmare, nu există nicio eroare privitoare la persoana care este redată în imagini punând plicul în buzunarul inculpatei.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului B.A.A., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 28 iunie 2011, înregistrarea audio-video ambientală a discuţiei dintre pacient şi inculpată, purtată în incinta cabinetului medical de expertiză, în timpul evaluării în ziua de 28 iunie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 80 RON de la martorul B.A.A., în ziua de 28 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

33. "Luare de mită" din data de 28 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient G.D., în vârstă de 63 ani.

În ziua de 30 iunie 2011, numitul G.D. s-a prezentat la I.P.J. Botoşani, în audienţă, declarând că în ziua de 28 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale i-a dat medicului T.L. suma de 500 RON, cu scopul de a-i primi dosarul medical în vedere pensionării şi acordării gradului de invaliditate privind incapacitatea sa de muncă.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar a rezultat că G.D. a fost diagnosticat cu afecţiuni cardio-respiratorii şi digestive, pancreatită acută, hepatită cronică, fiind spitalizat în perioada anilor 2009 - 2011. În anul 2011, pacientul a fost diagnosticat cu hernie epigastrică, iar medicul specialist chirurg l-a internat, recomandându-i efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru tratarea afecţiunii.

Numitul G.D. a arătat că la recomandarea medicului specialist de interne s-a hotărât să-şi întocmească dosar de pensionare pe caz de boală, medicul curant afirmând că întruneşte toate condiţiile pentru a fi încadrat într-un grad de invaliditate.

Audiat în calitate de martor în cursul urmăririi penale, G.D. a declarat că anterior datei de 28 iunie 2011 s-a prezentat la sediul Casei Judeţene de Pensii Botoşani, la Cabinetul medical de expertiză nr. X, pentru a-şi depune dosarul de pensionare, că a înaintat actele medicale asistentei H.B.E., după care a fost rugat să aştepte pe hol. Intrând în cabinetul inculpatei T.L., martorul a observat că aceasta avea dosarul său de pensionare pe birou verificându-l. Inculpata i s-a adresat, spunându-i: "matale să vii pregătit, că am mult de lucru la dosarul acesta, să vii pe 28 iunie 2011, că atunci facem treaba".

Martorul a declarat că din cuvintele şi din atitudinea doctorului T.L. a înţeles că "pregătit" înseamnă că trebuia să vină la data stabilită să-i dea bani inculpatei, pentru ca, în schimb, să-i primească dosarul de pensionare şi să-i emită decizia de încadrare într-un grad de invaliditate.

În consecinţă, martorul a revenit în ziua de 28 iunie 2011, pentru a fi evaluat medical de medicul expert T.L. Pacientul G.D. a declarat că a intrat în cabinetul inculpatei şi chiar de la început i-a pus pe birou, în faţa ei, suma de 500 RON formată din 3 bancnote a câte 100 RON fiecare, 4 bancnote a câte 50 RON fiecare, pe care le-a împăturit în biletul de trimitere pe care îl avea de la medicul chirurg. Inculpata a scos banii din hârtie, s-a uitat la ei şi iniţial a observat doar bancnotele de 100 RON, moment în care crezând că i-a fost remisă doar suma de 300 RON, i-a spus pacientului că trebuia să-i aducă 500 RON, aşa cum se înţeleseseră iniţial. Pacientul i-a arătat inculpatei că de fapt erau 500 RON, indicându-i şi bancnotele de câte 50 RON, după care, arătându-se mulţumită, inculpata a primit banii, i-a mutat sub un dosar aflat pe birou, a zâmbit pacientului şi i-a transmis că mai trebuie să efectueze o ecocardiografie la cabinetul particular L.R. din Botoşani, după care să-i aducă analiza cerută în ziua următoare, promiţându-i că-i va elibera decizia asupra capacităţii de muncă, prin stabilirea unui grad de invaliditate.

În continuare, medicul a procedat la consultarea pacientului, a discutat cu acesta despre bolile de care suferă, iar la final i-a dat de grijă să vină a doua zi cu analiza până la ora 15:00, dosarul de pensionare rămânând la ea.

În ziua de 28 iunie 2011, inculpata T.L. a fost reţinută în cauză, sub acuzaţia de luare de mită, astfel încât, în ziua următoare, pe 29 iunie 2011, pacientul G.D. a constatat că biroul unde îşi desfăşura activitatea inculpata fusese sigilat de organele de urmărire penală în urma percheziţiei efectuate cu o zi înainte.

În cursul judecăţii, martorul a confirmat în parte declaraţiile date în cursul urmăririi penale, arătând că în ziua de 28 iunie 2011, având în vedere discuţiile pe care le auzise înainte de a intra în cabinet, a pregătit suma de 300 RON, pe care i-a pus-o inculpatei pe birou, însă aceasta l-a refuzat şi i-a spus că este bun de muncă. Când a ieşit din cabinet, supărat, pacienţii care erau pe hol l-au sfătuit să pună 500 RON pentru a avea şanse de reuşită, condiţii în care a cerut de la fiica sa încă 200 RON şi a intrat din nou la medic, punându-i în dosar 500 RON, condiţii în care inculpata i-a spus să facă E. şi să revină. Martorul a mai arătat că a doua zi a făcut analizele solicitate, la E. plătind o analiza la inimă cu 80 RON, că a fost consultat şi de medicul R., care i-a spus că este foarte bolnav şi, uitându-se la analizele pe care le avea, i-a spus că a fost purtat pe drumuri degeaba. Ulterior, când s-a prezentat la cabinet cu analizele, a constatat că inculpata fusese arestată, prezentându-se la poliţie pentru a denunţa fapta.

Declaraţia denunţătorului G.D. este confirmată de actele medicale şi de chitanţele depuse la dosarul cauzei, care atestă că în ziua de 28 iunie 2011 medicul expert T.L. i-a scris pacientului un bilet de trimitere pentru efectuarea unor investigaţii de specialitate, printre care şi ecocardiografia de la L.R., analize pe care martorul le-a efectuat.

În legătură cu atitudinea inculpatei faţă de pacienţi, martorul a precizat că, înainte de a intra în cabinetul inculpatei T.L., a auzit de la alţi pacienţi că, pentru a primi decizia de acordare sau menţinere a gradului de invaliditate, bolnavul este nevoit să-i remită medicului T.L. o sumă de bani, vehiculându-se sume între 300 şi 500 RON, aceasta din urmă fiind remisă de pacienţii care se prezintă pentru prima dată la comisie.

În acest sens, martorul a arătat: "chiar şi de la alţi pensionari pe caz de boală de pe raza localităţii Vorona am auzit că nici nu avem ce căuta la cabinetul doamnei doctor T.L. fără să ai la tine bani, cel puţin 500 RON."

Din imaginile audio-video înregistrate în mediul ambiental în ziua de 28 iunie 2011, rezultă aspecte care confirmă declaraţia martorului G.D.

La percheziţia efectuată în aceeaşi zi la sediul Cabinetului de expertiză medicală nr. X Botoşani, a fost identificată şi ridicată suma de 500 RON, pe care G.D. i-a remis-o inculpatei cu titlu de mită.

Fiind reaudiat la data de 11 august 2011, acesta declara că ulterior arestării inculpatei s-a prezentat la Cabinetul de expertiză medicală nr. X, unde a fost expertizat medical de doamna doctor M.C.V., care i-a transmis că în următoarele 2 săptămâni va primi decizia asupra capacităţii de muncă.

În concluziile scrise, inculpata a solicitat înlăturarea depoziţiei mincinoase a denunţătorului, care nu poate da declaraţie în calitate de martor, relevând numeroasele contradicţii existente în declaraţiile acestuia, care relevă reaua sa credinţă. Aceste neconcordanţe există, instanţa relevându-le cu prilejul reţinerii situaţiei de fapt. Din acest motiv a dispus şi reaudierea martorului la termenul din 15 mai 2012, acesta confirmând că imaginile audio-video sunt de la prima intrare în cabinet, când inculpata l-a mai trimis să facă analize. Este adevărat că martorul a spus în declaraţiile din cursul urmăririi penale că a efectuat analize la L.R., iar în cursul judecăţii a spus că aceste analize au fost efectuate la E., însă verificând bonurile fiscale depuse la dosar instanţa a constatat că acesta a făcut investigaţii în ziua de 29 iunie 2011 la ambele laboratoare. De asemenea, s-a reţinut că acest martor este unul dintre acei pacienţi care s-au prezentat din proprie iniţiativă la poliţie pentru a se autodenunţa cu privire la infracţiunea de "dare de mită". Instanţa a apreciat declaraţiile date de martor în instanţă ca fiind corespunzătoare adevărului, în contextul celorlalte probatorii administrate în cauză, urmând a fi reţinute ca mijloace de probă.

De asemenea, acesta a solicitat ca inculpata să fie obligată să-l despăgubească cu suma totală de 1.492 RON, reprezentând pensia pentru două luni, respectiv iulie şi august 2011, cât a fost lipsit din vina inculpatei (992 RON) şi c/val. analizelor şi a drumurilor efectuate (500 RON). Aceste pretenţii sunt inadmisibile, în cauză G.D. având calitate de martor, urmând a fi respinse pentru acest considerent, acesta putând să promoveze o acţiune civilă în acest sens.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului G.D., date în cursul urmăririi penale parţial şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, Procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 28 iunie 2011, înregistrarea audio-video ambientală a discuţiei dintre pacient şi inculpată, purtată în incinta cabinetului medical de expertiză, în timpul evaluării în ziua de 28 iunie 2011, Procesul-verbal din 12 august 2011 de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 500 RON de la martorul G.D., în ziua de 28 iunie 2011, cu ocazia primirii dosarului de pensionare pe caz de boală, pentru îndeplinirea actului medical la care era obligată în virtutea obligaţiilor de serviciu, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

34. "Luare de mită" în formă continuată - perioada octombrie 2010, respectiv mai 2011 (două acte materiale) - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. - pacient C.E.A., în vârstă de 53 ani.

La data de 19 iulie 2011, numita C.E.A. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în luna octombrie 2010, respectiv 11 aprilie 2011, a fost expertizată medical de dr. T.L., în vederea eliberării în continuare a deciziei asupra capacităţii de muncă, dând acesteia, de fiecare dată, câte 200 RON, o ciocolată şi un pachet de cafea.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că numita C.E.A. a fost pensionată pe caz de boală prin Decizia din 19 octombrie 1999, cu gradul II de invaliditate, ulterior schimbându-i-se gradul de invaliditate în gradul III. Aceasta a fost diagnosticată cu "tulburare afectivă organică de tip depresiv, ulcer duodenal", diagnostic care a rămas neschimbat în perioada anilor 2007 -2011 şi care conform criteriilor prevăzute de lege o îndreptăţeşte să primească pensie de invalid.

Din luna octombrie 2010, martora a fost expertizată de inculpata T.L.

Audiată în calitate de martor în cursul urmăririi penale, C.E.A. a declarat că, în luna octombrie 2010, inculpata a trimis-o să efectueze un set de analize suplimentare, deşi examenele respective erau deja ataşate la dosarul de pensionare, ameninţând-o că o trimite la Bucureşti: "Aveam aceleaşi afecţiuni medicale de 10 ani şi starea mea de sănătate s-a înrăutăţit, (...), când am revenit cu analizele aflând de la alţi pacienţi că singura modalitatea de a evita purtarea pe drumuri este de a-i da medicului T.L. o pensie.".

În continuare martora a arătat că, ulterior, i-a oferit inculpatei suma de 200 RON, un pachet de cafea J. mare şi o ciocolată, bani şi bunuri pe care aceasta le-a primit, în schimbul cărora i-a eliberat fără probleme decizia de încadrare în gradul III de invaliditate.

Prin Decizia nr. 2846 din 18 octombrie 2010, inculpata a menţinut martorei gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 6 luni.

În cursul judecăţii, martora a confirmat declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

La data de 11 aprilie 2011, prezentându-se la revizuire, C.E.A. a fost trimisă de inculpată să efectueze un examen oftalmologic la cabinetul privat al doctorului B.T. Martora a declarat: "Am revenit după o săptămână, deoarece am aşteptat să iau pensia, pentru că nu aveam bani şi am înţeles că trebuie să dau din nou. Revenind cu analizele solicitate, în timpul consultului medical, martora i-a dat doctoriţei T.L. suma de 200 RON, un pachet de cafea şi o ciocolată, rugând-o să-i dea termen de revizuire la un an, întrucât este prea necăjită. După ce a primit banii şi bunurile menţionate inculpata i-a comunicat martorei să vină în perioada următoare să ridice decizia asupra capacităţii de muncă.

Martora a declarat că, în ziua de 9 iunie 2011, a ridicat de la asistenta medicală a inculpatei decizia medicală eliberată pe numele ei, din 11 aprilie 2011 de menţinere în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la un an.

Sus-numita a mai declarat că beneficiază de o pensie lunară de 528 RON, despre care a afirmat că: "Este singurul venit al familiei şi atât eu, cât şi fostul soţ, pe care-l întreţin, trăim din aceşti bani (...), medicamentele necesare sunt foarte scumpe şi ne limităm la cele uzuale ca să ne permitem să supravieţuim".

În concluziile scrise depuse la dosar, inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiilor martorei, care sunt mincinoase şi conţin numeroase contradicţii, arătând că aceasta nu poate fi şi denunţător, şi martor în aceeaşi cauză.

Această din urmă susţinere nu este fondată, motivarea cu privire la calitatea de martor în acest proces regăsindu-se mai sus.

În privinţa contradicţiilor remarcate de inculpată în declaraţiile martorei, instanţa a reţinut că acestea vizează aspecte neesenţiale ale cauzei. În privinţa actelor infracţionale reţinute în sarcina inculpatei, martora a declarat, în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, că s-a prezentat la cabinetul de expertiză pentru revizuire, în luna octombrie 2010 şi aprilie 2011, că inculpata a trimis-o să facă analize şi că, ulterior, i-a dat câte 200 RON, un pachet de cafea şi o ciocolată, pentru a nu avea probleme cu emiterea deciziei. Chiar dacă există acea neconcordanţă cu privire la dată, în cursul judecăţii martora susţinând că prima oară s-a prezentat la inculpată în noiembrie 2010, această neconcordanţă nu afectează valabilitatea declaraţiei, fiind o evidentă eroare.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că doreşte să fie despăgubită, astfel încât a dispus restituirea sumei de 430 RON, conform art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen.

Instanţa a respins ca inadmisibile celelalte pretenţii formulate de martoră, având în vedere calitatea acesteia în proces.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei C.E.A., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma totală de 400 RON şi alte bunuri constând în două pachete cu cafea şi două batoane ciocolată, în valoare de 30 RON, de la pacienta C.E.A., în luna octombrie 2010, respectiv mai 2011, cu prilejul revizuirilor medicale periodice, în schimbul eliberării deciziilor asupra capacităţii de muncă, constituie infracţiunea de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (2 acte materiale), a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

35. "Luare de mită" - 6 iunie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient P.S., în vârstă de 49 ani.

La data de 16 august 2011, numita P.S. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în ziua de 6 iunie 2011, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 200 RON, precum şi două borcane a câte 800 g fiecare, conţinând miere de albine, în valoare totală de circa 40 RON, cu precizarea că iniţial, medicul a primit banii şi bunurile menţionate, iar la finalul consultaţiei a păstrat numai cele două borcane cu miere, în cantitate totală de 1.600 g, restituindu-i suma de bani, cu condiţia să revină la o dată ulterioară pentru a-i mai aduce o sticlă cu miere de albine.

Banii şi bunurile au fost oferite de către pacientă inculpatei T.L., în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar, rezultă că pacienta a fost pensionată pe caz de boală în anul 2000, fiind diagnosticată cu "tulburare organică de personalitate tip impulsiv" şi încadrată iniţial în gradul II de invaliditate, de dr. M.

Din declaraţia dată de martoră în cursul urmăririi penale, care a fost confirmată şi de declaraţia dată în instanţă, rezultă că, în anul 2003, fiind expertizată de inculpată, aceasta a trimis-o la Bucureşti, schimbându-i gradul de invaliditate din II în III.

În perioada 2009 - 2010, în timp ce aştepta să intre în cabinet, a auzit discuţii între pacienţi legate de pretenţiile inculpatei la cuantumul unei pensii pentru a obţine pensie nerevizuibilă sau un grad de invaliditate mai mic, care presupunea o pensie mai mare.

Prin urmare, la data de 6 iunie 2011, fiind programată la reevaluare, martora a pregătit într-o sacoşă două borcane a 800 g fiecare cu miere, în valoare de 40 RON, pe care le-a pus lângă fişet, în spatele biroului, rugând-o pe inculpată să-i dea gradul II. În acelaşi timp, martora a pus pe birou suma de 200 RON, în bancnote de câte 50 RON, medicul văzând banii, însă nu a spus nimic. După circa 5 minute, i-a restituit banii, spunându-i să-i aducă o sticlă cu miere. În declaraţia din cursul judecăţii, martora a precizat că nu-şi mai aminteşte ca inculpata să-i fi spus să-i aducă o sticlă cu miere.

Martora a declarat că a interpretat gestul inculpatei, de a-i restitui suma de bani, prin aceea că i-a remis o sumă prea mică sau nu a putut să-i acorde gradul II de invaliditate, conform actelor de la dosar, spunându-i că doar comisia de la Bucureşti hotărăşte acest lucru.

Declaraţia martorei este confirmată de imaginile audio-video înregistrate în mediul ambiental, din care rezultă că în ziua de 6 iunie 2011 pacienta intră în cabinet la ora 09:23:44, în birou aflându-se asistenta medicală H.B.E. şi aşază în partea dreaptă a biroului două pachete, iar la plecare se intersectează cu medicul în dreptul uşii de acces.

Celelalte aspecte relatate de martoră, privind ce s-a întâmplat după revenirea în cabinet, reţinute de parchet în rechizitoriu, nu apar în înregistrarea audio-video, însă instanţa apreciază că declaraţiile martorei se coroborează cu celelalte probe şi confirmă situaţia de fapt reţinută.

La data de 6 iunie 2011, T.L. a eliberat pe numele pacientei P.S. Decizia nr. JJJ/2011 de menţinere a gradului III de invaliditate.

În concluziile scrise depuse la dosar, inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiilor date de această martoră, care este o persoană cu probleme psihice, vulnerabilă, susţinere care nu poate fi primită. Audiată în faţa instanţei de judecată, martora a dat declaraţii coerente, iar unele neconcordanţe care există se datorează stresului la care au fost supuşi martorii în cursul judecăţii, când inculpata şi-a exercitat abuziv drepturile procesuale, încercând să inducă pacienţilor audiaţi impresia că pot suporta unele consecinţe dacă declară adevărul.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că nu doreşte să fie despăgubită, astfel încât a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei P.S., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 6 iunie 2011, înregistrarea audio-video ambientală a discuţiei dintre pacient şi inculpată, purtată în incinta cabinetului medical de expertiză, în timpul evaluării în ziua de 6 iunie 2011, Procesul-verbal din 27 iunie 2011 de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi de la pacienta P.S., la data de 6 iunie 2011, cu prilejul revizuirii medicale periodice, două borcane a câte 800 g fiecare, conţinând miere de albine, în valoare totală de 40 RON, în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă, constituie infracţiunea de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

S-a reţinut că, în primă fază, inculpata a primit şi suma de 200 RON de la pacientă, în sensul că a "luat în posesie banii", după care în a doua fază, aceasta s-a răzgândit şi i-a restituit, condiţionând gestul de primirea ulterioară a unei cantităţi de miere de albine, de la pacientă.

36. "Luare de mită" - din mai 2009 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient M.C.A., în vârstă de 48 ani.

La data de 17 august 2011, numita M.C.A. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în anul 2009, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 200 RON, bani pe care medicul i-a primit, cu scopul de a-i elibera în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului III de invaliditate.

Totodată, denunţătoarea a declarat că, în data de 31 mai 2011, i-a oferit din nou medicului T.L. suma de 300 RON, pe care în primă fază i-a luat, după care la finalul consultaţiei i-a restituit banii, pe care i-a scos dintr-un sertar al biroului, învelindu-i într-o coală de hârtie.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că numita M.C.A. s-a pensionat pe caz de boală din anul 2000, în baza Deciziei din 23 mai 2000, emisă de medicul expert M.C.V., cu gradul II de invaliditate, suferind de "psihosindrom distimic anxios" şi o serie de afecţiuni cardiace, iar în anul 2005, inculpata T.L. i-a modificat gradul din II în III de invaliditate, în baza Deciziei din 18 mai 2005.

Inculpata a procedat la modificarea gradului de invaliditate din II în III, cu termen de revizuire la 6 luni, cu toate că martora afirmă că diagnosticul i-a rămas neschimbat şi la fiecare revizuire a adus la dosarul de pensionare analizele medicale complete pe care i le solicitase şi medicul expert anterior: "Din discuţiile purtate cu alţi pensionari pe caz de boală, am dedus că medicul T.L. mi-a retrogradat gradul de invaliditate pe motiv că nu i-am dat bani".

Martora a arătat că i-a cerut explicaţii inculpatei în legătură cu motivul modificării gradului, la care aceasta i-a răspuns că dacă "nu-i convine să meargă la Bucureşti".

La fel ca şi ceilalţi martori, M.C.A. a afirmat că inculpata îi solicita examen oftalmologic şi alte analize suplimentare, apreciate de ea şi de ceilalţi pacienţi ca fiind inutile.

Din declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi judecăţii rezultă cu certitudine că, la data de 14 mai 2009, cu prilejul revizuirii medicale, martora i-a dat medicului suma de 200 RON, făcând acest lucru pentru că aşa a auzit vorbind alţi pacienţi, se purta urât cu ea şi i-a dat de înţeles prin conduita ei că dacă nu-i dă bani va continua să se poarte aşa şi în viitor: "I-am dat 200 RON, întrucât am auzit de la alţi pacienţi că trebuie să-i dai dr. T.L. echivalentul unei pensii, iar eu aveam atunci în jur de 250 RON pensie.".

În aceeaşi zi, inculpata a emis Decizia nr. KKK/2009, prin care îi menţinea gradul III de invaliditate.

Martora a mai susţinut că o rugase să-i dea gradul II, însă inculpata nu a făcut-o, bănuind că nu a fost mulţumită de suma primită.

La reevaluarea din 31 mai 2011, martora i-a dat inculpatei suma de 300 RON, pe care însă la finalul întrevederii i-a restituit-o într-o manieră care a surprins-o: "I-am pus banii pe masă la fel ca în anii 2009, iniţial medicul i-a luat, iar în momentul în care mi i-a restituit am avut senzaţia că i-a scos dintr-un sertar, i-a învelit în foaia cu decizia de pensionare, după care mi i-a băgat în geantă".

Din Procesul-verbal de redare a discuţiilor şi imaginilor ambientale din data de 31 mai 2011, rezultă că pacienta M.C.A. a fost strigată pe numele de familie, a intrat în birou la ora 12:57, iar la ora 12:59 i-a dat medicului o sumă de bani, pe care i-a aşezat pe birou în faţa sa, inculpata ascunzând banii sub un dosar. La ora 13:04, după o discuţie cu martora despre copilul bolnav al acesteia, inculpata a scos banii de sub un dosar, i-a învelit într-o hârtie şi i-a băgat martorei în geantă.

În concluziile scrise depuse la dosar, inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiilor date de această martoră, care este o persoană cu probleme psihice, vulnerabilă, susţinere care nu poate fi primită. Audiată în faţa instanţei de judecată, martora a dat declaraţii coerente, arătând că a dat inculpatei suma de 200 RON în anul 2009, cu prilejul revizuirii, întrucât îi era teamă să nu piardă pensia, declaraţii care se coroborează cu cele date în cursul urmăririi penale şi cu celelalte probatorii, astfel încât fapta este dovedită.

Motivarea că pacienta nu avea motive să se teamă că va pierde pensia nu poate fi reţinută, întrucât, pe de o parte, aceasta este o persoană vulnerabilă, cu probleme de sănătate, aşa cum chiar inculpata susţine, iar pe de altă parte, inculpata a reuşit de-a lungul timpului să inducă pacienţilor impresia că pot oricând să piardă pensia dacă nu "cotizează".

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că nu doreşte să fie despăgubită, astfel încât a dispus confiscarea sumei de la inculpată, conform art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei M.C.A., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 31 mai 2011, înregistrarea audio-video ambientală a discuţiei dintre pacient şi inculpată, purtată în incinta cabinetului medical de expertiză, în timpul evaluării în ziua de 31 mai 2011, Procesul-verbal din 10 august 2011 de redare a discuţiilor şi descărcare a imaginilor, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 200 RON de la pacienta M.C.A., la data de 14 mai 2009, cu prilejul revizuirii medicale anuale, în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă, constituie infracţiunea de "luare de mită" prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

S-a reţinut că, la termenul de revizuire din 31 mai 2011, în primă fază medicul a primit suma de 300 RON, oferită cu titlu de mită de către pacientă, iar ulterior i-a restituit acesteia suma de bani.

37. "Luare de mită" din data de 12 aprilie 2010 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient C.I., în vârstă de 55 ani.

La data de 21 iulie 2011, numita C.I. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în luna aprilie 2010, prezentându-se la Cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., în vederea revizuirii periodice, i-a dat acesteia suma de 200 RON, bani pe care medicul i-a primit, cu scopul de a-i elibera în schimb decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere a gradului II de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Audiată în calitate de martor, numita C.I. a declarat că s-a pensionat pe caz de boală din anul 2002, fiind la început încadrată în gradul II de invaliditate până în aprilie 2011, când medicul T.L. i-a modificat gradul în III de invaliditate.

Martora a apreciat că a fost expertizată de T.L. de circa 6 - 7 ori până în prezent, arătând despre persoana inculpatei: "Am înţeles comportamentul josnic, umilitor faţă de pacienţi (...), un comportament care te determină să oferi sume de bani sau bunuri, astfel încât pacienţii să-şi menţină gradele (...), să nu fie trimişi la cabinete medicale pentru analize."

Martora a constatat, la fel ca şi ceilalţi pacienţi, că obiceiul inculpatei de a trimite bolnavii la analize inutile devenise un fenomen generalizat, de notorietate în rândul persoanelor aflate în evidenţa ei, bolnavii percepând această atitudine ca fiind una josnică: "în unele cazuri pacienţii fiind trimişi la analize ce nu aveau legătură cu boala pentru care erau pensionaţi (...), deşi veneau pacienţi cu analizele făcute cu câteva zile înainte, îi mai trimitea la cabinetele preferate de ea.".

Martora C.I. a arătat că în luna aprilie 2010, cu prilejul revizuirii medicale, i-a dat medicului suma de 200 RON, pentru a-i elibera decizia asupra capacităţii de muncă, fără alte impedimente, precizând că medicul nu a refuzat suma de bani.

Din declaraţia dată în cursul judecăţii, care confirmă declaraţiile din cursul urmăririi penale, rezultă că după ce a pus banii pe biroul său, sub nişte hârtii, inculpata a luat banii şi hârtiile, punându-le într-un sertar, apoi i-a spus să aştepte pe hol.

Conform documentelor de la dosar, inculpata T.L. a eliberat la data de 12 aprilie 2010 Decizia asupra capacităţii de muncă nr. LLL/2010, pe numele C.I., de încadrare în gradul II de invaliditate, capacitate de muncă pierdută în cea mai mare parte, termen de revizuire la un an.

Martora a mai relevat că în luna aprilie 2011 a fost nevoită să efectueze 7 (şapte) deplasări la Cabinetul de expertiză medicală din Botoşani, întrucât medicul T.L. o trimitea în mod repetat să efectueze analize suplimentare.

"Am stat la rând, pe holul de la intrare în cabinet două zile de dimineaţă până seara şi tot nu am reuşit să ajung la ea. Pe data de 12 aprilie 2011, văzând cum se comportă cu mai toţi pacienţii, când am intrat în cabinet (...), i-am oferit suma de 250 RON, i-am pus pe birou la vedere. Doamna doctor a refuzat să primească banii fără să-i atingă (...), folosind o bucată de hârtie i-a luat de pe birou şi mi i-a pus în sacoşa mea, fără să zică nimic."

Din declaraţia martorei rezultă comportamentul prudent al inculpatei, care adopta în mod intenţionat un mod specific de operare, astfel încât să nu poată fi surprinsă în flagrant, cu bani proveniţi din infracţiune asupra ei, sens în care au fost administrate probe la dosarul cauzei.

Astfel, conform materialului pus la dispoziţie de către Serviciul Român de Informaţii - Direcţia Judeţeană Botoşani, în perioada mai 2011, cât a fost monitorizată, inculpata a dat dovadă de prudenţă, invitând la un moment dat în cabinetul ei două persoane de specialitate, care au controlat pereţii cabinetului, în vederea identificării unor surse de înregistrare audio-video, planşa fotografică aflându-se la urma secretă a dosarului.

În aceeaşi ordine de idei, şi în cazul pacientului M.D., rezultând din imaginile ambientale că, în luna aprilie 2011, îi oferă medicului o sumă de bani, însă aceasta îi spune să-şi ia banii înapoi, avertizându-l că ar putea fi filmaţi şi arătându-i spre senzorul de mişcare instalat în biroul ei, context în care pacientul respectiv îi comunică că va reveni a doua zi dimineaţa la primele ore, pentru a-i remite suma de bani, discuţia fiind purtată cu voce joasă, inculpata dând de înţeles că este de acord cu cele spuse de pacient. Imaginile audio-video cu privire la cele menţionate anterior se află la dosarul cauzei.

Faţă de cele arătate, gestul inculpatei T.L., de a respinge sumele de bani de la unii pacienţi, în mod sporadic, sunt interpretate în contextul descris mai sus, fiind exercitate pe fondul unei stări de temere de a nu fi surprinsă de organele de anchetă în flagrant şi totodată în ideea adoptării în mod intenţionat, a unui mod haotic de operare, astfel încât să se pună la adăpost.

În continuarea declaraţiei, martora C.I. a arătat că, fără a purta alte discuţii a plecat din cabinet urmând să revină a doua zi cu rezultatul analizelor cerute, prilej cu care a găsit-o pe inculpată într-o stare de surescitare nervoasă, aşteptând la uşa cabinetului ei până la orele 19:00. Când a intrat, încercând să-i dea din nou suma de 250 RON cu titlu de mită, inculpata a refuzat şi de această dată banii, ferindu-se să-i atingă, folosind o bucată de hârtie când i-a luat de pe birou. Nici de această dată nu a zis nimic de bani, însă a afirmat că nu se încadrează în gradul II de invaliditate, spunându-i: "Umblăm la grad.". Martorei i s-a făcut rău, a leşinat, a fost stropită cu apă şi abia peste 30 de minute şi-a revenit. Susţine martora: "Consider că i-am oferit prea puţin bani doamnei doctor şi din acest motiv a refuzat să mi-i primească şi mi-a modificat gradul".

Într-adevăr, conform Deciziei din 12 aprilie 2011, medicul T.L. i-a modificat numitei C.I. gradul de invaliditate din II în III, cu termen de revizuire la un an.

În concluziile scrise, inculpata a făcut o serie de consideraţii legate de posibilitatea legală a medicului expert de a solicita pacienţilor efectuarea investigaţiilor necesare stabilirii corecte a gradului de invaliditate, arătând în acelaşi timp că a avut un număr mic de contestaţii admise în urma modificării gradului de invaliditate, aspecte care nu prezintă relevanţă deosebită, având în vedere că inculpata nu este trimisă în judecată pentru abuz în serviciu.

Inculpata a mai relevat că martora a declarat că, în anul 2010, a vrut să o recompenseze pentru că nu a purtat-o pe drumuri pentru analize, dând banii din proprie iniţiativă, fără să îi ceară. Este adevărat că martora a făcut aceste susţineri în declaraţia dată în cursul judecăţii, însă a mai precizat că a luat hotărârea să o recompenseze pentru a nu o mai purta pe drumuri, întrucât, deşi făcuse acele analize pe care i le ceruse inculpata la L.R., îi era teamă că o va mai trimite la alte analize.

Instanţa a remarcat faptul că inculpata consideră şi în prezent că este normal să fie "recompensată" de pacienţi, deşi nu avea nicio motivaţie să aştepte o astfel de atitudine din partea acestora, cu atât mai mult cu cât erau persoane lipsite de mijloace de trai, care întreţineau toată familia din pensia de invaliditate, care era suficient de mică.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că doreşte să fie despăgubită, astfel încât a dispus restituirea sumei de 200 RON, conform art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei C.I., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, Procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 12 aprilie 2011, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 200 RON, în aprilie 2010, de la pacienta C.I., cu prilejul revizuirii medicale anuale, în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă, constituie infracţiunea de "luare de mită" prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

S-a reţinut că, la termenul din 12 aprilie 2011, medicul i-a restituit pacientei suma oferită cu titlu de mită, respectiv 250 RON, prin gesturi din care a rezultat în mod cert starea inculpatei de temere de a fi prinsă cu bani proveniţi din infracţiuni, asupra ei.

38. "Luare de mită" - octombrie 2010 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient C.E.A., în vârstă de 51 ani.

La data de 20 iulie 2011, numita C.E.A. a declarat organelor de urmărire penală faptul că, în luna octombrie 2010, i-a dat medicului T.L. suma de 50 RON, pentru a-i emite decizia de încadrare în grad de invaliditate.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Numita C.E.A. a declarat că s-a pensionat pe caz de boală din anul 2001, pentru afecţiuni cardiace, prezentându-se la reevaluare medicală anuală la doctoriţa T.L.

La data înaintării dosarului de pensionare, martora fusese internată în clinica de Cardiopatie Târgu Mureş, având recomandări ale medicilor specialişti cardiologi, în sensul întrunirii condiţiilor pentru a fi încadrată în grad de invaliditate. Cu toate acestea, la expertizarea medicală, inculpata i-a comunicat că nu îndeplineşte condiţiile de pensionare.

Martora a arătat că doctoriţa a adoptat un comportament arogant faţă de ea, spunându-i să nu se mai plângă, că fiecare are cheltuieli şi că ea însăşi câştigă venituri modice în calitate de medic expert.

Amânând-o în mod repetat şi nejustificat cu privire la emiterea deciziei asupra capacităţii de muncă, martora a declarat că din acest comportament şi-a dat seama că medicul condiţionează actul medical de primirea unei sume de bani, "spunându-mi întruna că nu-i ajung banii".

Pe fondul acestei situaţii, martora a declarat: "L-am rugat pe soţul meu să-i dăm 50 RON, pentru că eu nu mai puteam, mă prăbuşeam. După ce i-am dat banii, mi-a spus că îmi dă gradul III cu indulgenţă, cu drept de reevaluare la 6 luni".

În contradicţie flagrantă cu comportamentul adoptat de inculpată, martora a descris atitudinea medicului specialist I.A.A., care cu prilejul revizuirii medicale la 6 luni, a procedat la expertizarea ei, pe motiv că în acea perioadă îi ţinea locul medicului T.L., aceasta fiind în concediu medical. În acest sens, martora afirmă: "După 6 luni, în baza aceloraşi documente medicale, fără a mi se mai cere ceva şi fără a fi ţinută la uşă o zi întreagă, am fost încadrată în gradul II de invaliditate de doctoriţa I.A.A., dr. T.L. era în concediu".

În continuarea declaraţiei, martora C.E.A. a afirmat că la reevaluarea de 6 luni ce a urmat, dr. T.L. a ţipat la ea, afirmând că o trimite la doctor I.A.A., dând de înţeles prin comportamentul ei că nu este de acord cu actul medical prestat de colega sa şi în consecinţă i-a schimbat pacientei gradul de invaliditate din II în III şi la fiecare reevaluare ce a urmat a trimis-o pentru investigaţii suplimentare la unităţi spitaliceşti din Târgu Mureş, Iaşi sau Bucureşti.

Martora s-a hotărât să nu-i mai dea niciun ban medicului T.L., afirmând: "Mi-am dat seama că îşi bate joc de mine şi de ceilalţi pacienţi, comportamentul său agresiv făcându-ne pe toţi să venim cu teamă la comisie.", precizând că de fiecare dată medicul o ameninţa că, dacă nu efectuează o intervenţie chirurgicală pe cord, îi sistează pensia, pentru că "statul cheltuieşte prea mult" cu ea.

În ziua de 11 aprilie 2011, C.E.A. s-a prezentat din nou la reevaluare medicală, la cabinetul de expertiză al dr. T.L., în jurul orei 08:00, fiind nevoită să aştepte la uşa cabinetului până la ora 15:00.

Cu prilejul consultării, inculpata a adoptat acelaşi comportament agresiv, discutând din nou despre faptul că are probleme financiare, însă martora declară că s-a încrâncenat în a nu mai proceda la remiterea niciunei sume de bani către inculpată, întrucât "oricum avea acelaşi comportament urât faţă de mine".

Audiată fiind în cursul judecăţii, martora a confirmat susţinerile din cursul urmăririi penale, precizând însă că a dat 500.000 lei vechi (50 RON) inculpatei, prin intermediul soţului său, doar în anul 2001, cu ocazia primei consultaţii şi că ulterior nu i s-a pretins şi nu a mai dat acesteia nicio sumă de bani, însă inculpata s-a purtat foarte urât cu ea., trimiţând-o mereu la operaţie, martora apreciind că o purta pe drumuri şi o ţinea până la sfârşitul zilei pentru consultaţie pentru că nu i-a dat bani.

Instanţa a reţinut că inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriu, reţinându-se în sarcina acesteia că, în luna octombrie 2010, a primit suma de 50 RON de la pacienta C.E.A., cu prilejul revizuirii medicale anuale, în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă.

Cum din declaraţiile martorei, date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, aceasta a arătat în mod constant că a dat bani inculpatei, pentru ca aceasta să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu, doar în anul 2001, precizând că ulterior nu i s-a pretins şi nu a mai dat nicio sumă de bani inculpatei, s-a constatat că fapta de luare de mită din luna octombrie 2010 (denunţător C.E.A.) nu există, inculpata fiind achitată pentru săvârşirea acestei infracţiuni în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În raport de această soluţie, pretenţiile martorei, denunţătoare a infracţiunii de dare de mită, de a i se restitui suma de 50 RON, au fost respinse ca inadmisibile.

39. "Luare de mită" - iulie 2010 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient S.O., în vârstă de 54 ani.

La data de 13 iulie 2011, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani memoriul numitei S.O., care arată că în ziua de 11 iulie 2010, prezentându-se la Cabinetul de expertiză al medicului T.L. pentru evaluare medicală, i-a dat acesteia suma de 300 RON, precum şi produse alimentare constând în: 8 kg de caş, în valoare de 12 RON, 30 de ouă şi o găină, în schimbul eliberării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă, medicul primind atât banii, cât şi produsele.

Denunţătoarea a precizat că odată cu aceasta, i-a oferit doctoriţei şi un buchet de trandafiri pentru a se purta frumos cu ea în timpul consultaţiei, având în vedere că anterior i s-a adresat cu un ton răstit, spunându-i să facă analize suplimentare, pe care martora le-a apreciat de la bun început ca inutile, întrucât lucrase în domeniul medical timp de 17 ani, ca asistent pediatru şi cunoştea bine termenii medicali.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Audiată în calitate de martoră, S.O. a mai precizat că, având în vedere diagnosticul de care suferea încă din 1998, respectiv diabet zaharat insulino-dependent cu 4 prize de insulină obligatorii pe zi, şi-a dat seama că solicitările medicului pentru o serie de analize suplimentare erau evident o încercare de a-i pune piedici la dosarul de pensionare, astfel încât, auzind şi printre pacienţi discuţii că dacă nu-i dai bani nu-ţi eliberează decizia medicală, s-a hotărât să-i remită inculpatei suma mai sus arătată, cu titlu de mită.

Sus-numita afirmă: "Avea plicul cu bani în mână şi mi-a spus: Dar mai mărunţi nu ai avut, drăguţă", subliniind că suma de 300 RON pe care i-a dat-o era formată din două bancnote a câte 100 RON şi 10 bancnote a câte 10 RON, deranjând-o probabil banii în valoare de 10 RON.

În continuare, inculpata i-a cerut un examen oftalmologic, în condiţiile în care la dosar existau analize medicale la ochi de la doi medici specialişti.

În decembrie 2010, prezentându-se din nou la cabinetul inculpatei pentru a se interesa de dosarul său, T.L. a repezit-o şi i-a spus să aştepte rezultatul acasă.

De atunci, în mod repetat, martora a încercat să obţină un răspuns vizavi de dreptul său de pensionare, însă era amânată în mod nejustificat. În prezent, martora depune diligenţele necesare pentru rezolvarea cererii de pensionare pe caz de boală pe care inculpata a lăsat-o nesoluţionată, arătând că din cauza atitudinii acesteia a rămas fără niciun venit şi consideră că nu i-a dat o sumă de bani mulţumitoare, astfel încât să nu mai întâmpine dificultăţi la eliberarea deciziei medicale.

Dosarul martorei a fost înaintat de Casa Judeţeană de Pensii Botoşani cabinetului de expertiză medicală pentru soluţionare.

În cursul judecăţii, martora a confirmat susţinerile din cursul urmăririi penale, precizând însă că a dat inculpatei suma de 600 RON şi că nu îşi explică de ce în declaraţiile de la urmărirea penală s-a consemnat că ar fi dat 300 RON. Martora a mai susţinut că a mai dat inculpatei şi un buchet de flori în valoare de 35 RON şi o geantă în care avea un caş de 8 kg, o găină şi 30 ouă, bunuri în valoare de 50 RON.

Instanţa a apreciat că declaraţiile din cursul urmăririi penale sunt corespunzătoare realităţii, reţinând că martora a dat inculpatei suma de 300 RON, la a cărei restituire urmează a fi obligată, având în vedere disp. art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen.

Cum martora a arătat că nu doreşte restituirea contravalorii bunurilor date inculpatei, în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea specială a sumei de 85 RON de la inculpată.

În concluziile scrise, inculpata a susţinut că între declaraţiile din cursul urmăririi penale şi judecăţii există mai multe neconcordanţe, care dovedesc faptul că martora a dat declaraţii mincinoase, solicitând înlăturarea acestora, motivând că a formulat plângere pentru mărturie mincinoasă împotriva acesteia.

Susţinerile inculpatei se confirmă în parte. Astfel, este adevărat că există unele neconcordanţe în declaraţiile martorei, care însă sunt explicabile, având în vedere intervalul scurs de la prima declaraţie.

Instanţa a apreciat că declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în care martora relevă că, în luna iulie 2010, a dat inculpatei, pentru a obţine decizia de pensionare, suma de 300 RON, o geantă cu produse alimentare (un caş de 8 kg, o găină şi 30 ouă) în valoare de 50 RON şi un buchet de flori de 35 RON, sunt cele care corespund realităţii, fiind avute în vedere la soluţionarea cauzei, aşa cum s-a arătat mai sus.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile martorei S.O., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, Procesul-verbal de verificare în registrul de evidenţă a pacienţilor planificaţi pentru reevaluare la data de 11 aprilie 2010, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 300 RON şi produse alimentare şi flori în valoare de 85 RON de la pacienta S.O., în luna iulie 2010, cu prilejul înregistrării cererii de pensionare pentru invaliditate, în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă, constituie infracţiunea de "luare de mită" prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

40. "Luare de mită" - ianuarie 2006 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - pacient A.Ş., în vârstă de 61 de ani.

La data de 13 iulie 2011, A.Ş. a înaintat un memoriu parchetului, arătând că, pentru a i se acorda decizia de pensie fără termen de revizuire, a fost nevoit să-i dea medicului T.L. o sumă de bani, precizând că în ianuarie 2006, fiind programat pentru expertizare medicală, solicitând de la T.L. pensionarea fără revizuire, la care avea dreptul în baza actelor medicale de la dosar, aceasta i-a comunicat direct că, în schimbul eliberării deciziei, trebuie să-i dea suma de 20 milioane lei vechi (2.000 RON) şi astfel nu va mai avea probleme.

Din actele depuse la dosar şi declaraţiile denunţătorului, audiat în calitate de martor, rezultă că acesta este pensionat pe caz de boală din anul 2001, iar din anul 2005 a fost expertizat de inculpată, fixându-i-se termen de revizuire la 6 luni. Martorul susţine că pentru a nu avea probleme cu dosarul i-a mai adus acesteia câte o găină, ouă, brânză, întrucât auzise printre pacienţi că dacă nu-i dai bani cât să fie mulţumită, chiar echivalentul unei pensii, aceasta îţi taie pensia sau îţi schimbă gradul pe nedrept.

În acest context, în luna ianuarie 2006, martorul a fost programat pentru revizuire, având dreptul la emiterea unei decizii nerevizuibile, depunând acte în acest sens. Intrând la inculpată în cabinet, aceasta i-a spus să se ducă acasă şi să îi aducă două găini pregătite de soţia sa cum ştie ea mai bine şi suma de 20.000.000 lei (vechi) şi va primi decizie nerevizuibilă. În cursul judecăţii, martorul a declarat că el nu i-a spus inculpatei că vrea decizie nerevizuibilă, ci inculpata i-a propus, cerându-i 2.000 RON pentru acest lucru.

Martorul a susţinut că pentru a face rost de aceşti bani a trebuit să facă un împrumut la C. Botoşani, din care i-a plătit medicului T.L. suma de 2.000 RON, în schimbul deciziei de pensionare.

Cu privire la împrumutul făcut la C., martorul arată că atunci când l-a făcut avea o pensie de 200 RON, că a trebuit să depună la dosarul de împrumut decizia nerevizuibilă, inculpata dându-i o decizie mică, în baza căreia a luat banii şi abia ulterior i-a emis decizia mare.

La data de 19 septembrie 2006, inculpata a emis pe numele titularului A.Ş. Decizia nr. MMM/2006 de încadrare în gradul II de invaliditate, nerevizuibil, primind o pensie de 400 RON lunar.

Martorul a mai arătat că şi în prezent întâmpină dificultăţi financiare în urma acelui împrumut, fiind necesar să solicite o refinanţare pentru a putea fi în stare să-şi achite ratele lunare, sens în care depune acte doveditoare la dosar.

În ceea ce priveşte atitudinea inculpatei, martorul a arătat că la una din revizuiri i-a dus acesteia un buchet de trandafiri din grădina sa, pe care aceasta i l-a dat înapoi, spunând "Mănâncă-i dumneata, eu nu mănânc verdeţuri", dându-mi de înţeles că aşteaptă de la el nu trandafiri, ci bani.

În concluziile scrise, inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiei martorului ca fiind mincinoasă, susţinerile sale nefiind dovedite, existând numeroase contradicţii în declaraţiile acestuia, iar contractul de împrumut din 2006 nu există, martorul depunând la dosar un contract din 2008, pe numele soţiei sale. Susţinerile sunt nefondate, martorul susţinând în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, în prezenţa inculpatei, că i-a dat aceşti bani pentru a-i elibera o decizie nerevizuibilă. În ce priveşte susţinerea legată de data contractului de împrumut, se reţine că martorul a dat explicaţii cu privire la această situaţie, motivând că în anul 2008 a făcut o refinanţare pe numele soţiei, întrucât mai avea nevoie de bani pentru nunta fiicei sale, aceste susţineri fiind credibile. Având în vedere intervalul de timp scurs de la data efectuării împrumutului, faptul că martorul nu a păstrat documentele de împrumut este justificat.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile martorului A.Ş., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, actele depuse de denunţător, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 2.000 RON de la pacientul A.Ş., în luna ianuarie 2006, cu prilejul înregistrării cererii de pensionare pentru invaliditate în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă nerevizuibil, constituie infracţiunea de "luare de mită" prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

41. "Luare de mită" în formă continuată - septembrie 2007 - februarie 2010 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2), 42 C. pen. -pacient A.C., în vârstă de 59 de ani.

La data de 9 august 2011, numitul A.C. a declarat că în perioada septembrie 2007 - februarie 2010 i-a dat medicului T.L., de fiecare dată, cu prilejul prezentării la reevaluare medicală, sume de bani cuprinse între 400 - 500 RON, în schimbul emiterii deciziilor asupra capacităţii de muncă.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Audiat în calitate de martor, A.C. a declarat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, că, în septembrie 2007, cu ocazia pensionării pe caz de boală, a cunoscut-o pe inculpata T.L. care, în schimbul încadrării în gradul III de invaliditate, a primit de la el suma de 500 RON. Martorul declară că a pus banii în dosarul de pensionare, iar medicul a observat suma în timpul verificării dosarului, a primit banii şi i-a aşezat într-un sertar al biroului, spunându-i să aştepte pe hol decizia, de la asistentă. Întrebat fiind în cursul judecăţii dacă inculpata a văzut banii puşi în dosar, martorul a precizat: "bine-nţeles că i-a văzut, că altfel mi-ar fi dat cu dosarul în cap".

S-a constatat că martorul indică acelaşi mod de operare al inculpatei, pe care îl declară şi ceilalţi pacienţi audiaţi în cauză.

În februarie 2008, în aceleaşi condiţii şi cu acelaşi scop, i-a dat medicului suma de 400 RON, în mână, fiindu-i menţinut în schimb gradul III de invaliditate, cu reevaluare la un an, fără a mai fi trimis la alte analize.

În luna februarie 2009, martorul i-a dat acesteia suma de 400 RON şi în schimb i-a eliberat decizia fără a-l mai trimite la alte analize.

În februarie 2010, A.C. i-a remis medicului suma de 400 RON, bani pe care aceasta i-a primit şi i-a numărat în prezenţa sa, după care i-a eliberat decizia medicală, în aceleaşi condiţii.

În februarie 2011, fiind amânat de câteva ori, în momentul prezentării la reevaluare, indignat, pacientul a refuzat să-i mai remită vreo sumă de bani medicului T.L. şi i-a dat acesteia doar o ciocolată, după care inculpata i-a eliberat decizia periodică, având în vedere că anterior cotizase în mod repetat cu prilejul fiecărei revizuiri medicale.

Martorul a declarat, la fel ca şi ceilalţi pacienţi, despre regula stabilită de medicul T.L. şi anume refuzul acesteia de a elibera deciziile medicale conform actelor de la dosarul de pensionare, în cazul în care pacientul nu-i dădea bani sau alte foloase.

În concluziile scrise inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiilor mincinoase date de acest martor, arătând mai multe neconcordanţe care există între declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi judecăţii şi care dovedesc că acesta nu i-a dat bani în vederea menţinerii gradului de invaliditate, neexistând la dosar deciziile asupra capacităţii de muncă emise de ea.

Este adevărat că la dosar nu au fost depuse aceste decizii, însă declaraţiile martorului sunt constante, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii şi se coroborează cu celelalte probatorii testimoniale, care dovedesc modul de abordare a pacienţilor de către inculpată, martorul relevând cu lux de amănunte activitatea infracţională a inculpatei.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, acesta arătând că doreşte să fie despăgubit cu suma de 1.700 RON, astfel încât s-a dispus confiscarea specială a sumei de 10 RON, reprezentând contravaloarea ciocolatei date de martor în anul 2011.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile martorului A.C., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 1.700 RON de la pacientul A.C., în perioada septembrie 2007 - februarie 2010, cu prilejul înregistrării cererii de pensionare pentru invaliditate şi ulterior în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă, constituie infracţiunea de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2), 42 C. pen., a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

42. "Luare de mită" în formă continuată - perioada 2004 - octombrie 2010 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. - pacient C.T., în vârstă de 44 ani.

La data de 13 iulie 2011, numitul C.M.A. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, arătând că soţia sa, C.T., fiind pensionată pe caz de boală, diagnosticată cu "epilepsie" din anul 2004, i-a oferit medicului T.L. suma de 1.000 RON pentru a-i aproba dosarul de pensionare pe grad de invaliditate, iar ulterior câte 500 RON, pentru a-i menţine gradul de invaliditate.

Din declaraţiile date de martorii C.M.A. şi C.T., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, rezultă că la datele arătate, când s-au prezentat la inculpata T.L. în vederea expertizării, au dat acesteia sume cuprinse între 300 şi 400 RON, cu excepţia ultimei evaluări, când au dat 500 RON, de fiecare dată inculpata primind aceşti bani, ulterior aceasta emiţând deciziile asupra capacităţii de muncă arătate mai sus. Martorii au mai precizat că la fiecare evaluare erau trimişi să facă analize suplimentare, care presupuneau alte cheltuieli, deşi acestea nu ar fi fost necesare, analizele fiind efectuate cu ocazia spitalizării înainte de a merge la comisie. De asemenea, inculpata îi ameninţa mereu că data viitoare îi va trimite la Iaşi sau la Bucureşti.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Analizând actele medicale depuse la dosar, s-a constatat că martora C.T. a depus documentaţia pentru expertizare la data de 30 martie 2004, în urma expertizării de către inculpata T.L. stabilindu-se că aceasta nu întruneşte condiţiile pentru pensionare pe caz de boală. Contestaţia formulată de martoră a fost admisă la data de 21 aprilie 2004 prin Decizia din aceeaşi dată, emisă de doctor U.T., fiindu-i stabilit gradul III de invaliditate cu drept de revizuire la 6 luni. C.T. a fost diagnosticată cu "Tulburare organică de personalitate posttraumatică, epilepsie cu tulburări de comportament" şi a beneficiat de o pensie de invalid de 350 RON lunar.

Prin Decizia din 6 octombrie 2005 s-a menţinut gradul de invaliditate stabilit iniţial, cu termen de revizuire la 12 luni, decizia fiind emisă de doctor I.A.A.

Prin Decizia din 10 octombrie 2006 s-a menţinut gradul de invaliditate stabilit iniţial, cu termen de revizuire la 12 luni, decizia fiind emisă de doctor I.A.A.

Prin Decizia din 15 octombrie 2007 s-a menţinut gradul de invaliditate stabilit anterior, cu termen de revizuire la 12 luni, decizia fiind emisă de doctor T.L.

Prin Decizia din 13 octombrie 2008 s-a menţinut gradul de invaliditate stabilit anterior, cu termen de revizuire la 6 luni, decizia fiind emisă tot de inculpată.

Prin Decizia din 6 aprilie 2009 s-a menţinut gradul de invaliditate stabilit anterior şi termenul de revizuire, decizia fiind emisă tot de inculpată.

Prin Decizia din 7 octombrie 2009 s-a menţinut gradul de invaliditate stabilit anterior, modificându-se termenul de revizuire la 12 luni, iar prin Decizia din 7 octombrie 2010 s-a menţinut gradul de invaliditate stabilit anterior şi termenul de revizuire, ambele decizii fiind emise tot de inculpată.

Rezultă din actele medicale arătate mai sus că inculpata a emis decizii asupra capacităţii de muncă, în favoarea pacientei C.T., la datele de 15 octombrie 2007, 13 octombrie 2008, 6 aprilie 2009, 7 octombrie 2009 şi 7 octombrie 2010.

Din declaraţiile date de martorii C.M.A. şi C.T., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, rezultă că la datele arătate, când s-au prezentat la inculpata T.L. în vederea expertizării au dat acesteia sume cuprinse între 300 şi 400 RON, cu excepţia ultimei evaluări când au dat 500 RON, de fiecare dată inculpata primind aceşti bani, ulterior aceasta emiţând deciziile asupra capacităţii de muncă arătate mai sus. Martorii au mai precizat că la fiecare evaluare erau trimişi să facă analize suplimentare, care presupuneau alte cheltuieli, deşi acestea nu ar fi fost necesare, analizele fiind efectuate cu ocazia spitalizării înainte de a merge la comisie. De asemenea, inculpata îi ameninţa mereu că data viitoare îi va trimite la Iaşi sau la Bucureşti.

Martorul a mai relevat "bătaia de joc" la care a fost supus de medicul T.L., prin aceea că a trimis-o pe soţia sa la analize suplimentare în mod inutil, afirmând în faţa lor că intenţionează să-i testeze să vadă dacă fac ceea ce le solicită ea.

Aceste elemente se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, confirmând modul de operare al inculpatei.

În concluziile scrise, inculpata a motivat că martorii C.T. şi C.M.A. au dat declaraţii mincinoase, solicitând înlăturarea acestora, cu motivarea că, deşi aceştia o acuză că ar fi primit bani în perioada 2004 - 2010 cu ocazia emiterii deciziilor asupra capacităţii de muncă, din actele dosarului rezultă că în intervalul 2004 - 2006 deciziile au fost emise de medicii U.T., respectiv I.A.A. Aceste susţineri se confirmă. Aşa cum s-a reţinut mai sus, deciziile asupra capacităţii de muncă din intervalul 2004 - 2006 nu au fost emise de inculpată, astfel încât instanţa de fond nu a reţinut vinovăţia acesteia pentru actele materiale din 21 aprilie 2004, 8 octombrie 2004, 6 octombrie 2005 şi 10 octombrie 2006.

Aceste susţineri nu subzistă. Martorii au descris cu lux de amănunte în declaraţia lor modul în care sumele de bani oferite inculpatei au ajuns în posesia acesteia, iar susţinerile lor se coroborează cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, care relevă un mod specific în care inculpata îşi trata pacienţii.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martora dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, aceasta arătând că doreşte să fie despăgubită, astfel încât s-a dispus restituirea sumei de 1.700 RON, conform art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen.

De asemenea, martorii au precizat în faţa instanţei de judecată că solicită să fie despăgubiţi şi cu suma de 720 RON reprezentând contravaloarea unei tomografii şi a unei electroencefalograme. S-a constatat că aceste pretenţii sunt inadmisibile, în cauză C.T. şi C.M.A. având calitate de martori, fiind respinse pentru acest considerent, acesta putând să promoveze o acţiune civilă în acest sens.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile martorilor C.M.A. şi C.T., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, cu actele medicale depuse la dosar, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma totală de 5.000 RON de la pacienta C.T., prin intermediul însoţitorului C.M.A., în mod repetat, în perioada 2004 - 2010, pentru a elibera deciziile asupra capacităţii de muncă de menţinere în gradul III de invaliditate, constituie infracţiunea de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. - 5 acte materiale - a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

43. "Luare de mită" - ianuarie 2011 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pacient P.M.C., în vârstă de 57 de ani.

La data de 5 iulie 2011 a fost înregistrat memoriul numitului P.M.C. care a arătat că la data de 19 ianuarie 2011, prezentându-se la cabinetul de expertiză medicală al medicului T.L., după ce a fost amânat nejustificat, revenind după 7 zile, i-a fost solicitată o serie de analize suplimentare, după care inculpata l-a anunţat că i-a tăiat dreptul la pensia de invaliditate, exprimându-se că nu mai poate să-i dea pensie dacă nu este atent cu ea.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosarul cauzei, rezultă că denunţătorul a fost pensionat la data de 17 iulie 2006 prin Decizia nr. NNN/2006, emisă de dr. I.A.A., fiind încadrat în gradul III de invaliditate. Până în anul 2011 a fost expertizat de medicul care a emis decizia, în 2011 fiind programat pentru expertizare la cabinetul inculpatei.

Denunţătorul a fost audiat în calitate de martor, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, arătând că în ziua de 19 ianuarie 2011 a fost programat pentru expertizare la cabinetul inculpatei, că era foarte aglomerat şi asistenta i-a spus să vină peste o săptămână. S-a prezentat din nou pe data de 28 ianuarie 2011, când a intrat în cabinet, iar inculpata a început să-i consulte dosarul, uitându-se mai mult la cuponul său de pensie, la vremea respectivă având 948 RON. După ce l-a consultat, inculpata l-a trimis să mai facă o analiză la ochi la cabinetul particular al dr. B., care a costat 70 sau 90 RON, deşi avea o astfel de analiză la dosar. Când a revenit cu rezultatul, inculpata i-a spus că nu îi poate da pensie cu bolile pe care le are, dacă nu este atent cu ea, uitându-se în continuare la cupon.

P.M.C. a arătat că, văzând că îi pretinde o sumă de bani, a rugat-o pe inculpată să îl amâne pentru a doua zi, în ideea de a face rost de bani, aceasta fiind de acord. Prezentându-se în ziua următoare, martorul i-a dat inculpatei suma de 700 RON cu titlu de mită, doctorul a primit banii, apoi i-a comunicat că s-a rezolvat şi l-a îndrumat către asistenta medicală pentru a se interesa când să vină după decizie.

Revenind după o săptămână, sus-numitul a intrat în cabinetul medicului T.L., arătându-i că asistenta i-a înmânat o decizie pe care era scris "apt de muncă".

Întrebând-o ce reprezintă acele menţiuni, inculpata s-a arătat foarte mirată, spunându-i că s-a greşit în introducerea datelor la calculator, cerându-i să aştepte să vadă ce se poate face, iar după două ore l-a chemat în cabinet, explicându-i că nu mai are ce să facă, întrucât datele au fost deja introduse în calculator, singura lui şansă fiind aceea de a contesta decizia la Bucureşti.

În aceeaşi zi, i-a restituit suma de 700 RON. Martorul a declarat că inculpata l-a întrebat "Cât mi-ai dat?", apoi a scos dintr-o geantă sau din sertar nişte bani, a numărat suma totală de 700 RON, pe care i-a pus într-o hârtie şi i-a restituit. P.M.C. a arătat că ajungând acasă a constatat că medicul îi restituise suma de bani într-o copie a unei cărţi de identitate pe numele Ş.M., înscris pe care l-a depus la dosarul cauzei.

P.M.C. a reiterat aspectele menţionate şi în cuprinsul unui memoriu adresat Casei Judeţene de Pensii Botoşani la data de 11 februarie 2011.

În urma expertizării de către I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti, din 16 mai 2011, s-a stabilit că acesta, conform noilor criterii, nu se mai încadrează în gradul de invaliditate, având capacitatea de muncă păstrată. Martorul este nemulţumit că, din cauza modului în care T.L. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, a pierdut dreptul la pensie de invaliditate, după intrarea în vigoare a noii legi.

În concluziile scrise inculpata a arătat că decizia este emisă în ziua de 28 ianuarie 2011, astfel încât pacientul nu avea motiv să îi dea suma de 700 RON pe data de 29 ianuarie 2011, declaraţiile date fiind o răzbunare a acestuia pentru că i-a fost tăiată pensia.

Aceste susţineri nu subzistă. Este adevărat că martorul a menţionat că în data de 29 ianuarie 2011 a remis inculpatei suma de bani, după ce cu o zi înainte aceasta îl trimisese la o analiză oftalmologică, însă instanţa apreciază că este vorba de o eroare asupra datei, care nu influenţează existenţa actului infracţional în sine. Astfel, din actul medical rezultă că inculpata l-a trimis pe martor la analiza oftalmologică în ziua de 27 ianuarie 2011, a doua zi fiind emisă Decizia din 28 ianuarie 2011. Prin urmare, instanţa a apreciat că declaraţia acestui martor reflectă realitatea celor relatate, urmând a fi avută în vedere la stabilirea vinovăţiei inculpatei.

Martorul a arătat că solicită obligarea inculpatei la plata sumei de 10.395 RON, reprezentând pensia de care a fost lipsit din vina inculpatei în intervalul februarie - decembrie 2011, în sumă de 945 RON lunar, precizând că din decembrie 2011 beneficiază din nou de pensie, pretenţiile sale fiind inadmisibile în raport cu calitatea pe care o are în cauză.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile martorului P.M.C. date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, memoriul adresat C.J.P. Botoşani, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma de 700 RON de la pacientul P.M.C., în ianuarie 2011, în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă de menţinere în gradul III de invaliditate, ulterior restituind banii ca urmare a faptului că a emis o decizie prin care stabilea că pacientul este recuperat, constituie infracţiunea de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestui text de lege.

Conform opiniei unanim adoptate în doctrina şi în practica judiciară, infracţiunea de "luare de mită" se consumă în momentul primirii sumei de bani date cu acest titlu, iar atitudinea ulterioară a autorului de restituire a banilor nu mai prezintă relevanţă sub aspectul reţinerii infracţiunii.

44. "Luare de mită" în formă continuată - perioada 2006 - 2010 - art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., pacient O.M., în vârstă de 60 de ani.

La data de 12 august 2011, numitul O.M. a declarat că în perioada 2006 - 2010, prezentându-se la evaluarea medicală periodică la cabinetul medicului T.L., i-a remis acesteia suma totală de 2.000 RON, pentru a-i elibera în schimb deciziile asupra capacităţii de muncă, după cum urmează: câte 300 RON în anii 2007, 2008, 2009, precum şi în lunile martie, respectiv octombrie 2010, fiind chemat la 6 luni la revizuire medicală.

Martorul a afirmat că, deşi nu i-a pretins aceste sume în mod explicit, medicul T.L. le-a pretins indirect, prin atitudinea ei de a-l trimite în mod repetat la analize suplimentare la instituţii spitaliceşti din Iaşi şi Bucureşti, avertizându-l în anul 2010 că, în cazul în care nu este mulţumită de rezultatul analizelor, îl poate purta din nou pe drumuri, dându-i de înţeles că, pentru a evita acest lucru, trebuie să-i plătească o sumă mulţumitoare.

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că denunţătorul s-a pensionat pe caz de boală la data de 31 mai 2006, fiind încadrat la gradul III de invaliditate, cu drept de revizuire la 6 luni, decizia fiind emisă de doctor T.L.

Prin Decizia din 23 noiembrie 2006, emisă de inculpată, a fost menţinut gradul de invaliditate, fixându-se termen pentru revizuire la 12 luni.

Prin Decizia din 16 noiembrie 2007, emisă de inculpată, a fost menţinut gradul de invaliditate şi termenul de 12 luni pentru revizuire.

Prin Decizia din 14 noiembrie 2008, emisă de inculpată, a fost menţinut gradul de invaliditate, menţinându-se termenul de revizuire la 12 luni.

Prin Decizia din 17 noiembrie 2009, emisă de inculpată, a fost menţinut gradul de invaliditate, menţinându-se termenul de revizuire la 12 luni.

Prin Decizia din 11 noiembrie 2010, emisă de inculpată, a fost menţinut gradul de invaliditate, modificându-se termenul de revizuire la 6 luni.

Audiat în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, în calitate de martor, O.M. a declarat că este pensionat pe caz de boală din anul 2006, fiind diagnosticat cu ciroză hepatică. Prezentându-se la prima expertizare la inculpată, aceasta i-a imputat că a aranjat cu medicii pensionarea şi l-a trimis la alte analize la Spitalul P. şi la Spitalul S. din Iaşi. Când a revenit cu aceste analize, inculpata i-a spus că nu este de pensionare, purtându-l pe drumuri de mai multe ori. Cum martorul auzise printre pacienţi că inculpata afirmă în faţa bolnavilor: "O pensie este a mea şi 11 ale tale", a hotărât să-i dea acesteia o sumă de bani pentru a putea să se pensioneze, remiţându-i suma de 500 RON. Ulterior, inculpata a emis decizia asupra capacităţii de muncă, aşa cum s-a arătat mai sus. Martorul a mai relevat că în anii următori, la fiecare revizuire, dădea inculpatei suma de 300 - 400 RON, aceasta emiţând ulterior decizia asupra capacităţii de muncă, fără a-l mai purta pe drumuri pentru a face alte analize. În toamna anului 2010, când a intrat în cabinet, inculpata s-a uitat la analizele sale şi i-a spus că este bun de muncă. I-a luat tensiunea şi se ţinea cu halatul pe lângă el ca să îi poată băga banii. Martorul a pus banii pe care îi avea pregătiţi în buzunarul de la halat, iar inculpata nu a scos plicul, spunându-i să aştepte pe hol decizia.

Martorul a mai declarat că în anul 2011 nu a dat inculpatei niciun ban, întrucât rămăsese fără bani, fiind trimis de aceasta la analize la un laborator de pe bulevard, unde a plătit 120 RON, apoi la E., unde a plătit 130 RON şi apoi la Spitalul Judeţean, unde a făcut o analiză la stomac, plătind 50 RON, fiind purtat pe drumuri circa o lună şi jumătate, emiţând apoi decizia cu menţinerea gradului III, deşi medicii curanţi i-au spus că s-ar încadra în gradul II.

În vederea aplicării disp. art. 255 alin. (5) rap. la alin. (3) C. pen., instanţa a întrebat martorul dacă solicită restituirea banilor remişi inculpatei, acesta arătând că doreşte să fie despăgubit. De asemenea, martorul a solicitat a fi obligată inculpata şi la plata sumei de 570 RON reprezentând contravaloarea analizelor făcute la indicaţia inculpatei. Întrucât O.M. a fost audiat în calitate de martor, s-a constatat că pretenţiile civile ale acestuia sunt inadmisibile, fiind respinse pe acest motiv.

În concluziile scrise inculpata a solicitat înlăturarea declaraţiilor acestui martor, care sunt mincinoase, aspect dovedit de numeroasele contradicţii, pe care le relevă pe larg, referindu-se, în principal, la aspecte medicale, care nu prezintă relevanţă în raport cu acuzaţiile care i se aduc.

De asemenea, inculpata a relevat că declaraţiile nu sunt probate de înregistrările audio-video. Pentru motivele expuse mai sus, instanţa a apreciat că şi acest motiv este neîntemeiat.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile martorului O.M., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, cu actele medicale depuse la dosar, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a primi suma totală de 2.000 RON şi de la pacientul O.M., în perioada anilor 2006 - 2010, cu prilejul revizuirilor periodice, în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă, constituie infracţiunea de "luare de mită" prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

Infracţiuni de "luare de mită" reţinute în sarcina inculpatei, în varianta "pretinderii":

Aşa cum în mod corect s-a reţinut în rechizitoriu, infracţiunile prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în varianta "pretinderii, reţinute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare a instanţei, se caracterizează prin aceea că prezintă ca particularitate, un mod de operare identic, care se încadrează în latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită, în varianta pretinderii indirecte, cu următoarele caracteristici:

- inculpata inoculează în mintea pacientului ideea că, dacă nu-i oferă bani sau alte foloase, nu-i acordă sau nu-i menţine gradul de invaliditate, adoptând faţă de acesta o atitudine severă, de tergiversare a eliberării deciziei medicale, în mod nejustificat, sub diferite pretexte, fie că mai sunt necesare analize suplimentare, fie că se impune refacere analizelor deja existente la dosarul de pensionare, fie face aprecieri în faţa bolnavului de genul "poţi munci, te-ai recuperat", ameninţându-l indirect că are puterea de a-i tăia sau modifica gradul de invaliditate, întrucât "pensionarea stă în pixul ei" şi "ea este Dumnezeul pensiilor", profitând de faptul că era singurul medic expert specializat în expertiza asupra capacităţii de muncă din mun. Botoşani, şi deci pacienţii care au dreptul de pensionare pe caz de boală depind practic de ea;

- inculpata condiţionează actul medical de primirea unei sume de bani ori a altor foloase, aspect care rezultă în afara oricărei îndoieli, din aceea că, după consumarea activităţii de pretindere, dacă pacientul nu îşi însuşeşte dorinţa inculpatei şi refuză sau nu are posibilităţi de a-i remite acesteia bani ori alte bunuri, inculpata refuză să presteze actul medical la care este obligată în virtutea legii;

- pacienţii fac parte din categoria persoanelor care au posibilităţi materiale reduse, mulţi trăind la limita subzistenţei, sau dintre persoanele care au convingerea că au dreptul la pensie conform legii şi luptă pentru obţinerea dreptului lor, pe căi legale, încrâncenându-se să nu-i satisfacă inculpatei pretenţiile şi să nu-i remită bani în schimbul eliberării deciziilor de pensionare - în toate cazurile, inculpata fie i-a depensionat pe aceşti bolnavi care nu i-au dat bani sau au dat de înţeles că refuză să recurgă la acest gest, fie le-a modificat gradul de invaliditate în mod abuziv, aspect care rezultă în urma consultării actelor depuse la dosar (acte medicale, răspunsul la contestaţiile formulate de aceşti pacienţi, situaţia dosarelor lor de pensionare, unele aflându-se şi în prezent la Institutul de la Bucureşti pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziilor medicului T.L.).

45. Pacienta C.M., în vârstă de 55 de ani

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

La data de 18 februarie 2011, numita C.M. a depus un memoriu la Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, în care arată că în urma unei intervenţii chirurgicale, a suferit un handicap la nivelul piciorului stâng, purtând încălţăminte ortopedică şi cu toate că a adus actele medicale necesare la dosarul de pensionare, medicul T.L. a refuzat să-i menţină gradul de invaliditate, are un comportament jignitor faţă de pacienţi, lasă bolnavii să aştepte la uşa cabinetului ei, întârziind de multe ori la program şi condiţionează eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă de primirea unor sume de bani de la bolnavi.

În urma punerii în aplicare a Încheierii nr. 263 din 10 mai 2011 a Tribunalului Botoşani, dată în Dosarul penal nr. 290/P/2011, a rezultat o discuţie purtată între învinuita H.B.E. - asistenta medicală a inculpatei T.L. (de la postul telefonic OOO) care este contactată de o femeie, aflată la postul telefonic DD, identificată în persoana numitei C.M.

Conţinutul convorbirii telefonice este confirmat integral de declaraţia martorei C.M., audiată la data de 29 iunie 2011.

De asemenea, fiind audiată cu privire la această convorbire, învinuita H.B.E. confirma starea disperată a numitei C.M., arătând că aceasta a contactat-o în ideea că o va putea ajuta prin a-i oferi sfaturi, astfel încât să poată obţine decizia asupra capacităţii de muncă de la inculpata T.L.

Audiată în calitate de martor în cursul urmăririi penale, numita C.M. a declarat că în anul 1982 a avut un accident prin cădere, în urma căruia a suferit o fractură triplă închisă, având 4 intervenţii chirurgicale în decurs de 2 ani, iar în prezent are anchiloză la membrul inferior stâng, care a fost scurtat în urma operaţiilor.

În anul 1997, s-a pensionat pe caz de boală, fiind încadrată în gr. III de invaliditate, de către medicul expert M.C.V., după care a fost expertizată la termenele de revizuire de către aceasta şi de medicul I.A.A., menţionând că nu a avut probleme cu cele două doamne doctor, de fiecare dată acordându-i gradul de invaliditate, în baza dosarului medical.

Din luna ianuarie 2011, a fost transferată la medicul T.L., prezentându-se pentru prima dată la reevaluare la data de 14 ianuarie 2011, însă a fost amânată, fără a i se studia dosarul medical. Revenind în luna februarie, în vederea expertizării de către inculpată, aceasta i-a măsurat cele două membre inferioare şi i-a spus că s-a vindecat şi că este aptă de muncă.

Apoi, inculpata a început să poarte discuţii referitoare la persoana ei, făcând aluzii că şi ea munceşte, martora înţelegând din atitudinea sa că aşteaptă să fie recompensată în schimbul eliberării deciziei medicale.

Atitudinea inculpatei a venit pe fondul discuţiilor pe care le-a auzit de la alţi pacienţi, care vehiculau sume cuprinse între 400 - 500 RON, iar pentru cei cu pensii mari, sume în euro, pe care trebuie să i le remiţi medicului T.L., pentru a-ţi menţine gradul de invaliditate, bani pe care martora declară că nu-i avea, situaţia sa materială fiind la limita subzistenţei.

Condiţionând actul medical de primirea unei sume de bani şi constatând că numita C.M. nu i-a remis bani sau alte foloase, deşi prin atitudinea sa a lăsat să se înţeleagă că aşteaptă să-i fie satisfăcută pretenţia, inculpata i-a tăiat sus-numitei gradul de invaliditate, începând cu ianuarie 2011, dată de la care pacienta a rămas practic fără niciun venit, fără nicio sursă de trai aceasta relevând: "trăiesc din mila vecinilor şi a cunoştinţelor care îmi achită inclusiv utilităţile".

Fiindu-i tăiat gradul de invaliditate de către medicul T.L., aceasta a pierdut atât calitatea de pensionat, cât şi cea de asigurat, astfel încât, din ianuarie 2011 nu a mai figurat în evidenţele medicului de familie şi ale Casei de Asigurări de Sănătate.

În continuare, martora a afirmat: "convingându-mă că singura modalitate de a primi decizia de invaliditate (...), este să-i dau bani, am apelat la familie pentru a împrumuta suma de 500 RON, dar era prea târziu, deoarece aceasta deja făcuse consemnările în dosarul meu medical şi singura soluţie era să contest decizia medicului T.L. la Institutul Medical de Expertiză şi Recuperare Asupra Capacităţii de Muncă Bucureşti."

La data de 7 februarie 2011, numita C.M. a contestat la Institutul Superior de la Bucureşti Decizia nr. 350 din 31 ianuarie 2011 eliberată de medicul expert T.L., în baza căreia a fost declarată recuperată, deci aptă de muncă, fiindu-i tăiat gradul III de invaliditate, pe care îl avusese până atunci.

Conform Raportului de expertiză medicală înaintat de I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti întocmit în urma examinării dosarului pacientei C.M., în cadrul Comisiei de Avizare şi Control a Secţiei Clinice Expertiză Medicală din data de 11 mai 2011, numita C.M. a fost încadrată în gradul II de invaliditate, cu capacitate de muncă pierdută în totalitate, fiind stabilit diagnosticul clinic de "Sechele postfractură gleznă stg (1982), obezitate grad IV" şi diagnostic funcţional "deficienţă globală accentuată", incapacitate adaptivă 79%.

În urma soluţionării contestaţiei în favoarea pacientei C.M., Institutul de la Bucureşti a înaintat dosarul acesteia Casei Judeţene de Pensii Botoşani la data de 28 iulie 2011, pacienta fiind repusă în drepturile de pensie de invaliditate.

Martora C.M. a afirmat că pentru a se deplasa are nevoie de ghete ortopedice, sens în care a obţinut aprobare să beneficieze de ele gratuit, prin C.A.S.

Despre situaţia disperată în care se afla ca urmare a actului abuziv al inculpatei T.L., martora a afirmat: "dr. T.L., deşi cunoştea situaţia mea medicală şi faptul că sunt persoană invalidă din anul 1997, mi-a tăiat în mod nelegal gradul de invaliditate şi m-a lăsat fără singurul mijloc de existenţă - pensia de invalid în cuantum de 292 RON".

Faptul că martora şi-a format o convingere că fără a-i da medicului o sumă de bani nu obţine menţinerea gradului de invaliditate rezultă fără tăgadă din declaraţia ei şi din declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză: "faptul că fără bani dr. T.L. nu eliberează deciziile l-am auzit de la pacienţii dumneaei, (...), fiind o regulă arhicunoscută a acesteia, condiţionarea emiterii deciziei de primirea sumei de 400 - 500 RON. M-am convins că acest lucru este real în mod direct când am devenit pacient al dumneaei, fiindu-mi tăiat gradul de invaliditate pentru că nu am avut de unde să-i dau bani, suma de 400 - 500 RON".

C.M. a recunoscut că i-a solicitat telefonic sfatul asistentei H.B.E. la sfârşitul lunii mai 2011, asistenta fiind singura persoană cu care putea menţine legătura întrucât, anterior, fusese asistenta medicului I.A.A., în evidenţele căreia a figurat şi martora până să fie transferată la cabinetul inculpatei.

Despre faptul că era considerată o punte de legătură între cei doi medici, confirmă şi învinuita H.B.E., arătând că din acest motiv pacienţii medicului I. obişnuiau să o contacteze pentru a-i solicita diferite informaţii sau sfaturi referitoare la dosarul de pensionare.

C.M. a reţinut că în cadrul acestei convorbiri telefonice i-a comunicat asistentei: "că printre atâţia pacienţi cu bani intram şi eu, un om necăjit, care nu are nici după ce bea apă", făcând referire la cuantumul pensiei care "nu-mi ajunge nici de o pâine pe zi". Martora şi-a dat seama de comportamentul josnic al inculpatei făcând comparaţie cu modul în care a fost consultată de medici universitari, la Bucureşti, aceştia arătându-se impresionaţi de "bătăturile pe care le aveam pe genunchi şi pe coate, întrucât mă deplasam prin casă în acest mod".

Conţinutul convorbirii telefonice din data de 31 mai 2011 dintre martorele C.M. şi H.B.E. este redat pe larg în rechizitoriu.

Declaraţia martorei dată în cursul urmăririi penale este confirmată în totalitate de actele cuprinse în dosarul său de pensionare, înregistrat la Casa Judeţeană de Pensii Botoşani şi de declaraţia dată în cursul judecăţii. Cu această ocazie, instanţa a constatat că, prin întrebările puse şi modul în care a tratat martora în cursul judecăţii, prin întrebări tendenţioase, inculpata a încercat să menţină o stare de temere şi de emoţie acesteia, dovedind şi în această împrejurare o lipsă de sensibilitate şi de aplecare la suferinţele celor din jur, în condiţiile în care principala calitate a unui medic ar trebui să fie compasiunea şi înţelegerea suferinţelor pacienţilor.

În concluziile scrise, inculpata a făcut o serie de consideraţii medicale legate de decizia prin care martora a fost depensionată, arătând că nu i-a tăiat pensia nelegal, pentru că nu i-a dat bani, ci pentru că nu se încadra în criteriile prevăzute de legislaţia în materie. Aceste susţineri sunt infirmate de expertiza medicală efectuată la I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti, care a încadrat martora într-un grad superior celui avut chiar la data examinării de către inculpată, respectiv în gradul II de invaliditate, cu capacitatea de muncă pierdută în totalitate. Este greu de crezut că un medic expert cu atâţia ani de experienţă putea să aprecieze că o persoană este recuperată, când în realitate aceasta avea capacitatea de muncă pierdută în totalitate, fiind evident că a făcut-o pentru că pacienta nu a dat bani sau alte foloase pretinse indirect de inculpată, prin atitudinea sa.

Inculpata a mai susţinut că există suspiciuni privind încadrarea în gradul II făcută de Bucureşti, în acest sens relevând că martora a afirmat în discuţia telefonică: "eu nu eram dispusă să cheltuiesc atât de mult", chiar martora având dubii cu privire la încadrarea sa în gradul II de invaliditate. Aceste susţineri sunt evident tendenţioase, inculpata acuzând în mod indirect comisia din cadrul I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti de corupţie.

Inculpata a mai făcut discuţii pe marginea deciziilor emise în favoarea martorei de-a lungul timpului, care nu prezintă relevanţă în raport cu fapta cu care este sesizată instanţa de judecată, arătând că se impune expertizarea medico-legală a acestei martore la I.M.L. Bucureşti, expertiză care excede cadrului procesual, nefiind pertinentă, având în vedere raportul de expertiză medicală al I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti de soluţionare favorabilă a contestaţiei şi încadrare în gradul II de invaliditate, cu capacitatea de muncă pierdută în totalitate, act care nu a fost contestat.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei C.M., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, memoriul adresat de martoră C.J.P. Botoşani, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, raportul de expertiză medicală al I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti de soluţionare favorabilă a contestaţiei şi încadrare în gradul II de invaliditate, cu capacitatea de muncă pierdută în totalitate, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a pretinde, indirect, sume de bani sau alte foloase de la pacienta C.M., în sensul condiţionării actului medical de primirea unor asemenea foloase, urmată de refuzul medicului de a elibera decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere în gradul III de invaliditate şi declararea pacientei ca recuperată, întrucât că nu a primit de la aceasta banii sau foloasele pretinse anterior, constituie infracţiunea de "luare de mită" în varianta pretinderii, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

46. Pacienta A.V., în vârstă de 52 de ani

Numita A.V. a declarat, la data de 16 august 2011, că este pensionată cu gradul III de invaliditate din luna ianuarie 2000, iar la data de 6 iunie 2011 a fost programată la revizuire medicală la medicul T.L., relevând aceleaşi aspecte referitoare la obiceiul inculpatei de a condiţiona actul medical de primirea unei sume de bani de la pacient, exprimându-se de genul "altfel nu treceai de comisie".

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că martora A.V. a fost pensionată pe caz de boală la data de 20 noiembrie 2000, fiind încadrată în gradul III de invaliditate, cu diagnosticul clinic: "Tulburare depresivă persistentă. Cardiopatie hipertensivă", stabilit de medicul expert I.A.A., afecţiunile martorei fiind confirmate de analizele medicilor specialişti, gradul fixat iniţial fiind menţinut până în anul 2011.

La data de 6 iunie 2011, martora a fost programată pentru revizuirea deciziei la cabinetul inculpatei, fiind pentru prima oară când era expertizată de aceasta.

Martora a relevat că auzise de la alţi pacienţi că trebuie să dai bani inculpatei ca să treci de comisie, însă, făcând parte din categoria persoanelor cu o situaţie materială modestă, nu şi-a permis să-i dea bani acesteia.

Martora şi-a exprimat convingerea că din atitudinea inculpatei a înţeles că aşteaptă să fie "recompensată" în vederea emiterii deciziei asupra capacităţii de muncă, în caz contrar va întâmpina greutăţi. În acest sens, martora a declarat: "Mi-a vorbit urât, pe un ton răstit, (...), mi-a spus să fac testul Holter, (...), la 8 iunie 2011 m-am prezentat cu testul, i l-am dat asistentei medicale, care l-a anexat la dosar (...), asistenta a ieşit din cabinet cu decizia pe verso-ul căreia era scris de către medic să fac ecograf la inimă, fond de ochi, anchetă socială şi xerocopii după fişa medicală".

A.V. a declarat că a revenit la cabinetul de expertiză al inculpatei în ziua de 11 iunie 2011, aducându-i toate analizele cerute fără să-i dea bani sau alte foloase medicului înainte de eliberarea deciziei.

După verificarea actelor de la dosar, T.L. i-a comunicat să se prezinte după decizie la data de 23 iunie 2011, dată la care, ridicând decizia, A.V. a constatat că-i fusese tăiat gradul de invaliditate, fiind declarată recuperată medical.

Sus-numita a contestat decizia medicului T.L. însă, întrucât nu a depus contestaţia în termenul de 30 de zile, decizia inculpatei a rămas valabilă, astfel încât, în prezent, martora nu mai beneficiază de pensie de invaliditate.

Convingerea martorei că prin atitudinea adoptată inculpata i-a pretins indirect bani în schimbul eliberării deciziei rezultă din declaraţia dată în cauză: "Acele amânări erau de fapt termene de gândire pentru a-i da bani ca să trec comisia de evaluare (...), consider că am fost condamnată la moarte de T.L. pentru că nu am avut să-i dau bani".

Din actele medicale depuse la dosar rezultă că, în baza Deciziei din 6 iunie 2011, inculpata T.L. a declarat-o pe pacienta A.V. recuperată din punct de vedere al capacităţii de muncă.

Din declaraţiile date în cursul judecăţii rezultă că, ulterior, martora a fost sfătuită să facă o nouă contestaţie şi a fost programată ulterior la o comisie de expertiză la Iaşi, care a menţinut decizia dată de inculpată, medicii afirmând că dacă a reuşit să ajungă de la Tudora la Iaşi cu tensiunea pe care o are, poate să se descurce şi în gospodărie cu ce are.

În concluziile scrise, inculpata a invocat faptul că martora a fost recuperată medical de ea, Comisia regională de soluţionare a contestaţiilor Iaşi confirmând decizia sa, astfel încât sunt netemeinice şi nelegale pretenţiile martorei privind obligarea sa la plata contravalorii analizelor efectuate şi a pensiei de invaliditate pierdute.

Este adevărat că Decizia nr. 2063 din 6 iunie 2011, dată de inculpată, prin care a stabilit că martora este recuperată din punct de vedere medical, a fost menţinută de Comisia regională de soluţionare a contestaţiilor Iaşi, aşa cum rezultă chiar din declaraţiile date de martoră, însă instanţa a apreciat că pretinderea de bani sau alte bunuri, săvârşită în mod indirect de inculpată, prin trimiterea martorei să mai efectueze alte analize, în două rânduri, deşi i le-ar fi putut indica de la început, a avut drept scop efectuarea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, fiind evident că dacă martora ar fi dat bani sau alte bunuri, inculpata ar fi dat o decizie de menţinere a gradului de invaliditate. Prin urmare, infracţiunea s-a consumat în momentul în care inculpata a dat martorei de înţeles prin atitudinea sa că nu va primi o decizie favorabilă decât dacă este "atentă" cu ea.

Martora a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei 3.619 RON, reprezentând contravaloarea pensiilor lunare de care a fost lipsită de la 1 iulie şi până în prezent şi la plata sumei de 500 RON, reprezentând contravaloarea analizelor efectuate fără a fi necesar.

Având în vedere calitatea de martor pe care o are A.V. în proces, instanţa de fond a constatat că pretenţiile sale sunt inadmisibile, fiind respinse pe acest considerent.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei A.V., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a pretinde, indirect, sume de bani sau alte foloase de la pacienta A.V. în sensul condiţionării actului medical de primirea unor asemenea foloase, urmată de refuzul medicului de a elibera decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere în gradul III de invaliditate şi declararea pacientei ca recuperată, pe motiv că nu a primit banii sau foloasele pretinse anterior, constituie infracţiunea de "luare de mită" în varianta pretinderii, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel încât a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

47. Pacientul M.C.D., în vârstă de 59 de ani

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

La data de 19 august 2011, numitul M.C.D. a declarat organelor de urmărire penală că în primăvara anului 2009, s-a prezentat pentru expertiză medicală la cabinetul medicului T.L., care l-a încadrat în gradul III de invaliditate, revizuibil la 6 luni.

Iniţial, la reevaluarea periodică, inculpata i-a menţinut pacientului gradul acordat, însă, după trecerea următoarelor 6 luni, prezentându-se la revizuire în luna octombrie 2010, aceasta i-a respins dosarul, eliberând decizia medicală prin care a fost declarat recuperat.

Martorul a fost pus în situaţia de a formula contestaţie la Bucureşti, comisia superioară reîncadrându-l în gradul III de invaliditate.

În continuare, martorul a arătat că medicul T.L. a fost obligată să respecte decizia Comisiei Superioare, faţă de care şi-a exprimat însă dezacordul, în faţa sa, cu prilejul revizuirii din data de 1 iunie 2011, când l-a trimis pe sus-numit să efectueze un nou examen EKG, deşi analiza se afla deja la dosarul de pensionare.

Martorul a considerat că inculpata l-a trimis în mod nejustificat la comisia de expertiză de la Bucureşti şi că, în situaţia în care i-ar fi dat medicului o sumă de bani, obţinea de la aceasta decizia asupra capacităţii de muncă, fără niciun fel de impedimente.

Analizând actele medicale depuse la dosar, instanţa de fond a reţinut că martorul a fost pensionat pe caz de boală la data de 30 octombrie 2009, prin Decizia nr. PPP fiind încadrat de inculpată în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 6 luni. Ulterior, inculpata a menţinut gradul de invaliditate stabilit iniţial şi termenul de revizuire la 6 luni, conform Deciziei din 28 aprilie 2010.

În baza Deciziei din 20 octombrie 2010, inculpata l-a declarat pe martor recuperat din punct de vedere a capacităţii de muncă.

Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost admisă de I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti începând cu data de 1 noiembrie 2010, potrivit Raportului de expertiză medicală al Comisiei pentru Afecţiuni Respiratorii şi Cardiovasculare din cadrul Institutului Bucureşti, numitul M.C.D. îndeplinind condiţiile pentru a se încadra în gradul III de invaliditate, fiind diagnosticat clinic cu "aritmie extrasistolică ventriculară sistematizată, hipertrigliceridemie, varice simple pelvine, bronşită cronică".

Ulterior, în baza acestui raport, inculpata a emis Decizia din 31 mai 2011.

În cursul judecăţii, martorul a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, arătând că solicită să fie despăgubit de inculpată cu suma de 500 RON, reprezentând 200 RON, transportul până la Bucureşti şi retur, alte cheltuieli legate de spitalizare, analize efectuate la cererea sa.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului M.C.D., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

În raport de toate aceste elemente descrise mai sus, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine în sarcina inculpatei săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în forma pretinderii, pentru care a fost trimisă în judecată. Este cert că decizia inculpatei, prin care a stabilit că pacientul este recuperat din punct de vedere al capacităţii de muncă, a fost infirmată de expertiza efectuată în cadrul I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti, care l-a reîncadrat în gradul de invaliditate avut anterior, însă nu există elemente de fapt care să ateste că inculpata ar fi condiţionat, direct sau indirect, eliberarea deciziei favorabile pacientului de primirea de bani sau alte foloase, instanţa neputând aprecia că solicitarea inculpatei ca pacientul să mai facă o analiză medicală după ce a revenit de la Bucureşti este o formă de a-l convinge să-i dea bani.

Prin urmare, s-a apreciat că există o îndoială în a aprecia că, în cazul acestui pacient, inculpata a condiţionat actul medical de primirea unor foloase, urmat de refuzul eliberării acestuia pentru că nu a primit aceste foloase, astfel încât fapta nu există, inculpata fiind achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.

48. Pacienta I.G.A., în vârstă de 56 de ani

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

La data de 19 august 2011, numita I.G.A. a declarat organelor de urmărire penală că în luna decembrie 2010, fiind expertizată la revizuirea medicală de către medicul T.L., fiind prima dată când s-a prezentat în comisie la aceasta, a refuzat să-i acorde în continuare gradul de invaliditate stabilit iniţial şi să-i elibereze decizia de pensionare declarând-o recuperată, pe motiv că a refuzat să-i dea medicului bani sau alte foloase în schimbul actului medical.

Martora a declarat că de la început T.L. a vorbit urât cu ea, a amânat-o nejustificat în eliberarea deciziei, iar în final i-a spus să meargă la muncă pentru că este sănătoasă.

Atitudinea inculpatei vine în contextul în care, până în luna decembrie 2010, din anul 1997, I.G.A. a fost expertizată de ceilalţi medici experţi din judeţul Botoşani, doctor M. şi doctor I. şi nu a avut niciun fel de probleme la acordarea deciziei asupra capacităţii de muncă, considerându-se îndreptăţită să primească pensie de invalid, conform actelor medicale de la dosar.

Martora a declarat că a auzit de la pacienţi că inculpata foloseşte pensionari pe care îi avea în evidenţă pentru a-i munci terenurile deţine pe raza comunei R., din judeţul Botoşani.

În baza Deciziei nr. 3638 din 8 decembrie 2010, inculpata a declarat-o pe I.G.A. recuperată, tăindu-i dreptul la pensie de invaliditate, în condiţiile în care aceasta era pensionată din anul 1997, suferind de multiple afecţiuni cardiace şi diabet zaharat tip II, iar diagnosticul nu a înregistrat modificări în sensul unei evoluţii favorabile a bolilor, pe parcursul perioadelor de revizuire medicală.

Conform răspunsului dat la contestaţia formulată de I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti, în urma expertizării pacientei la data de 12 mai 2011, aceasta a fost reîncadrată în gradul III de invaliditate, Comisia Superioară stabilind în continuare acelaşi diagnostic clinic şi funcţional care rezulta din dosarul de pensionare al pacientei.

La termenul din 2 iunie 2011, inculpata a fost nevoită să se conformeze deciziei comisiei superioare şi a reîncadrat-o pe pacientă în gradul III de invaliditate, cu revizuire la 6 luni.

În cursul judecăţii, martora a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, susţinând că dacă ar fi dat bani inculpatei nu ar fi avut niciun fel de probleme, însă ştia că este bolnavă şi nu a înţeles să-şi rezolve aşa problemele.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorei I.G.A., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

În raport de toate aceste elemente descrise mai sus, instanţa a apreciat că nu se poate reţine în sarcina inculpatei săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în forma pretinderii, pentru care a fost trimisă în judecată. Este cert că decizia inculpatei, prin care a stabilit că pacienta este recuperată din punct de vedere al capacităţii de muncă, a fost infirmată de expertiza efectuată în cadrul I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti, care a reîncadrat-o în gradul de invaliditate avut anterior, însă nu există elemente de fapt care să ateste că inculpata ar fi condiţionat, direct sau indirect, eliberarea deciziei favorabile pacientei de primirea de bani sau alte foloase, simpla apreciere a martorei în acest sens având un caracter subiectiv.

Prin urmare, s-a apreciat că există o îndoială în a aprecia că, în cazul acestei paciente, inculpata a condiţionat actul medical de primirea unor foloase, urmat de refuzul eliberării acestuia pentru că nu a primit aceste foloase, astfel încât fapta nu există, inculpata fiind achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.

49. Pacientul U.V.A., în vârstă de 61 de ani

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

La data de 9 martie 2011, numitul U.V.A. a adresat Casei Judeţene de Pensii Botoşani un memoriu prin care reclamă că medicul T.L. i-a sistat în mod repetat gradul de invaliditate în perioada 2002 - 2011, fiind nevoit să formuleze contestaţii împotriva deciziilor ei la Comisia Superioară de la Bucureşti, ultima atitudine de acest gen a inculpatei fiind reclamată la data de 7 martie 2011.

Din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultă că numitul U.V.A. s-a pensionat pe caz de boală prin Decizia din 3 mai 2000, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, cu diagnosticul "Lipsă prin amputaţie posttraum. picior stâng din articulaţia medio-tarsiană. Lipsă prin amputaţie posttraum. heluce drept din art. metatarso-fal. dr.", fiind expertizat de-a lungul anilor atât de inculpată, cât şi de ceilalţi medici experţi.

Prin Decizia din 27 mai 2009, inculpata a modificat gradul de invaliditate avut anterior, considerând că pacientul este recuperat.

Acesta a formulat contestaţie, care a fost admisă, fiind emisă Decizia din 3 iunie 2009, prin care pacientul a fost reîncadrat în gradul III de invaliditate, cu termen de revizuire la 6 luni.

Prin Decizia din 18 noiembrie 2009, inculpata a stabilit că pacientul este din nou recuperat, având capacitatea de muncă păstrată.

La data de 26 noiembrie 2009, U.V.A. formulează din nou contestaţie, pacientul fiind examinat în comisie, din raportul de expertiză întocmit de I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti rezultând că pacientul are capacitatea de muncă pierdută cel puţin pe jumătate, încadrându-se în gradul III de invaliditate.

Prezentându-se din nou la cabinetul inculpatei la revizuirea deciziei anterioare, inculpata emite Decizia din 7 martie 2011, prin care din nou stabileşte că pacientul este recuperat, în urma contestaţiei formulate fiind repus în drepturi, stabilindu-se că se încadrează în gradul III de invaliditate.

Fiind audiat în cauză în calitate de martor, U.V.A. a declarat că este pensionat pe caz de boală din anul 2000, fiind încadrat, la început, în gradul II de invaliditate, care i-a fost modificat în anul 2001 de medicul T.L., invocând că nu se mai încadrează în criteriile prevăzute de lege.

Considerând că inculpata a apreciat cu bună-credinţă starea sa, la momentul reevaluării medicale, pacientul nu a contestat schimbarea gradului, însă, în urma prezentărilor repetate la expertiză la termenele de 6 luni, respectiv un an, acesta s-a putut convinge de persoana inculpatei T.L. şi modul de operare al acesteia.

În acest sens, martorul a declarat: "Pot afirma cu certitudine că din discuţiile avute cu doamna T.L. mi-am dat seama că aceasta, indirect, îmi pretindea sume de bani ca să nu fiu purtat pe drumuri, să fac analize. Afirm aceasta deoarece, când mă prezentam la cabinetul ei nu se uita în dosarul meu medical decât cu superficialitate, o interesa mai mult starea mea materială (...), şi chiar m-a întrebat dacă am ceva rezervă de bani".

Din declaraţia acestui martor se desprinde faptul că el face parte din categoria persoanelor care militează pentru drepturile lor şi se luptă pentru recunoaşterea acestor drepturi pe cale legală. În acest sens, martorul a afirmat că, deşi auzise printre pacienţi că inculpata condiţionează actul medical de primirea unor sume de bani de la bolnavi, el s-a ambiţionat, refuzând sub orice formă să-i remită bani sau alte foloase inculpatei, cu titlu de mită.

Martorul a declarat cu privire la acest aspect: "această ambiţie m-a costat cam mult, drumuri la Bucureşti la comisia centrală, zile întregi pierdute la uşa cabinetului doamnei doctor (...), pacienţii se arătau miraţi că eu nu cunosc încă regulile doamnei doctor T.L. Pot spune că între mine şi doamna T. a fost ca o luptă, ea încercând să mă determine, să mă forţeze să-i dau bani, folosindu-se de puterea ei de decizie asupra pensiei mele, iar eu refuzând categoric să-i dau bani, având în vedere că este un drept legal să primesc pensie. Eu am fost călcat de tren, am amputaţie aparat locomotor, cu proteză la piciorul stâng, boală care nu poate fi remediată."

În legătură cu sistările repetate ale dreptului său la pensie de invalid, martorul a afirmat că inculpata l-a declarat recuperat în anul 2007, sens în care a declarat: "Eu am rămas mirat, pentru că piciorul meu aşa a rămas şi aşa va rămâne cât voi trăi", fiind inexplicabil pentru pacient termenul "recuperat" pe care medicul expert T.L. l-a scris pe decizie.

În urma contestaţiei, I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti l-a repus pe U.V.A. în dreptul de pensie, iar după anul 2009, la următoarea revizuire, acesta a fost expertizat medical de doctor I.A.A., care i-a eliberat fără probleme decizia cu termen de reevaluare la un an.

La data de 5 noiembrie 2010, pacientul trebuia să se prezinte din nou la reevaluare medicală, urmând a fi expertizat de inculpată.

După expertiză acesta a fost încunoştinţat în scris că trebuie să se prezinte din nou la Bucureşti, la comisie, lucru pe care l-a făcut, iar în urma unei internări şi a unor investigaţii suplimentare s-a stabilit că are în continuare dreptul la pensie de invalid.

Acesta a declarat că până în martie 2011 s-a prezentat de mai multe ori, în mod repetat, la cabinetul de expertiză al medicului T.L., însă a fost amânat în mod nejustificat, iar în luna martie 2011, intrând în cabinetul acesteia, a constatat că este indignată de rezultatul comisiei de la Bucureşti, adoptând o atitudine nervoasă şi solicitându-i martorului efectuarea unei analize oftalmologice la dr. B.T. şi anume o analiză denumită "fondul de ochi", pentru care martorul a trebuit să plătească suma de 50 RON.

Acesta a constatat că toţi pacienţii medicului T.L. cu care a stat de vorbă erau trimişi la acel cabinet privat al dr. B., pentru analiza fondului de ochi, indiferent de afecţiunile de care sufereau.

Martorul a considerat că efectuând şi această analiză, nu va mai avea probleme în eliberarea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă însă, prezentându-se a doua zi, a aflat de la asistenta H.B.E. că inculpata i-a tăiat din nou dreptul la pensie. În aceeaşi zi, U.V.A. a formulat contestaţie împotriva deciziei medicale, care i-a fost admisă de Comisia Superioară de la Bucureşti, fiind reîncadrat în gradul III de invaliditate.

Rezultatul comisiei superioare i-a fost comunicat lui, personal, precum şi instituţiei, însă T.L. amâna nejustificat eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă în sensul celor dispuse de institut. La data de 2 iunie 2011, martorul s-a prezentat la T.L. pentru a fi expertizat şi a fost surprins că, pentru prima dată în cei 10 ani, aceasta l-a consultat la piciorul stâng, unde are probleme medicale. Pe un ton calm, i-a spus să aştepte decizia pe care a ridicat-o după o săptămână, cu termen de revizuire la un an.

Acesta a precizat în final: "Consider că doamna doctor T.L. mi-a pretins indirect sume de bani sau bunuri în vederea emiterii deciziei medicale şi ca urmare a faptului că nu i-am dat, aceasta a încercat prin comportamentul ei să mă determine să-i dau bani, fiind de neexplicat faptul că în trei rânduri mi-a sistat drepturile de pensie, cu toate că starea mea medicală nu s-a îmbunătăţit şi am fost nevoit ca prin contestaţie să-mi recâştig drepturile legale de pensie".

Audiat în cursul judecăţii, martorul a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale, subliniind că, după ce s-a prezentat la comisie la Bucureşti, inculpata i-a reproşat acest lucru, făcând aluzie că ar fi avut pe cineva acolo, tăindu-i din nou pensia.

Numai la o analiză simplă a actelor medicale ale numitului U.V.A., fără a avea pregătire de specialitate în domeniul expertizei medicale, îţi poţi forma convingerea că o asemenea persoană nu se mai poate recupera din punct de vedere a capacităţii de muncă şi că afecţiunile de care suferă, prin natura lor, nu pot fi remediate.

În concluziile scrise, inculpata a pus la îndoială deciziile date de I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti în privinţa acestui pacient, susţinând că ar fi trebuit să se constate că acesta are capacitatea de muncă păstrată, potrivit H.G. nr. 400/2001, că această instituţie putea să decidă cel puţin suspendarea plăţii pensiei pentru nerespectarea programului recuperator recomandat prin Decizia din 8 decembrie 2009, de protezare eficientă. De asemenea, se mai fac o serie de referiri cu privire la legislaţia aplicabilă activităţii de expertiză şi la persoanele îndreptăţite să emită deciziile asupra capacităţii de muncă în urma contestaţiilor admise, aprecieri care nu prezintă relevanţă în raport cu situaţia de fapt expusă mai sus.

Instanţa a reţinut că, şi în situaţia acestui martor, inculpata a avut o atitudine deosebit de ofensivă în cursul audierii în faţa instanţei de judecată, confirmându-se susţinerile martorului, în sensul că între el şi inculpată se dădea o luptă, ea încercând să îl determine, să îl forţeze să-i dea bani, folosindu-se de puterea ei de decizie asupra pensiei sale, iar el refuzând categoric să-i dea bani. Inculpata a dovedit prin întrebările adresate martorului o lipsă de cunoaştere a fiinţei umane aflate în suferinţă şi o lipsă de sensibilitate şi compasiune la problemele persoanelor invalide, aceasta exercitându-şi, ca şi în cazul altor martori, în mod abuziv drepturile procesuale.

Situaţia de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului U.V.A., date în cursul urmăririi penale şi judecăţii, documentele medicale din dosarul de pensionare al pacientului, declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei şi cum în drept fapta sa, de a pretinde, indirect, sume de bani sau alte foloase de la pacientul U.V.A., în sensul condiţionării actului medical de primirea unor asemenea foloase, urmată de refuzul medicului de a elibera decizia asupra capacităţii de muncă de menţinere în gradul III de invaliditate şi declararea pacientului ca recuperat, pe motiv că nu a primit banii sau foloasele pretinse anterior, constituie infracţiunea de "luare de mită" în varianta pretinderii, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, a pedepsit-o potrivit acestor texte de lege.

La individualizarea judecătorească a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile părţii generale, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana inculpatei şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. De asemenea, au fost avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 78/2000, modificată, aplicabile în cauză.

Astfel, faptele pentru care inculpata a fost condamnată sunt pedepsite de lege cu închisoare între 3 şi 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Aşa cum rezultă din descrierea situaţiei de fapt, inculpata a săvârşit faptele un timp îndelungat, folosind metode diverse pentru a determina pacienţii pe care îi expertiza să îi remită diverse sume de bani sau alte foloase, astfel încât modalităţile folosite ajunseseră de notorietate printre pacienţi. Aşa cum s-a mai arătat, aceasta se autointitula "Dumnezeul pensiilor", le inoculase pacienţilor ideea că "pensia stă în pixul ei", astfel încât aceştia ştiau că dacă nu dau bani vor fi purtaţi pe drumuri sau chiar riscă să piardă drepturile obţinute în mod legal. Alţi pacienţi, care nu aveau bani sau care nu voiau să adopte astfel de metode, erau purtaţi pe drumuri pe la analize inutile, pierzându-şi chiar drepturile. Toate aceste elemente conduc la concluzia că activitatea infracţională a inculpatei, de o amploare greu de imaginat, prezintă un pericol deosebit de ridicat, impunând o coerciţie pe măsură.

Chiar dacă sumele ce au făcut obiectul infracţiunii au fost în unele situaţii modice - 50 - 80 RON - instanţa apreciază că valoarea sumelor primite prezintă o mică relevanţă în aprecierea gradului de pericol social al faptelor, însă raportat la mituitori, care erau persoane bolnave, cu venituri deosebit de modeste, pensia de invaliditate era, de cele mai multe ori, singura sursă de întreţinere, astfel încât nu se poate reţine acest aspect ca fiind o circumstanţă favorabilă inculpatei.

De asemenea, din situaţia de fapt reţinută rezultă că inculpata se considera îndreptăţită să primească "mici atenţii", să fie "recompensată" de pacienţi pentru că îşi îndeplinea (corect sau incorect) obligaţiile de serviciu. Aşa cum rezultă şi din concluziile scrise depuse la dosar, în care relevă în nenumărate rânduri că sumele date de pacienţi reprezentau o "recompensă" şi nu erau date în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, inculpata consideră şi în momentul de faţă că avea dreptul să primească "recompense" de la pacienţi. Acest aspect relevă necesitatea unei coerciţii mai aspre, pentru ca aceasta să conştientizeze că în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu funcţionarul public sau orice alt funcţionar nu trebuie să fie influenţat de interese materiale, de obţinerea unor foloase ce nu i se cuvin. Tocmai de aceea, el este ţinut să-şi îndeplinească atribuţiile în mod corect, să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri ilicite. Efectuarea oricărui act care intră în competenţa sa nu trebuie să fie determinat de asemenea mobiluri, ci numai de grija îndeplinirii corecte a îndatoririlor de serviciu şi a respectării legalităţii.

A mai reţinut instanţa de fond şi atitudinea procesuală a inculpatei, care nu a recunoscut faptele, de o evidenţă incontestabilă, iar în cursul judecăţii, în timpul audierii martorilor - persoane cu probleme grave de sănătate, unele cu probleme psihiatrice - a încercat să intimideze aceste persoane, exercitându-şi abuziv drepturile procesuale, printr-o atitudine dominatoare, ridicând tonul, punând întrebări care să inducă ideea că şi acum are putere asupra lor, martorii simţindu-se de multe ori presaţi de această atitudine, începând să plângă sau făcându-li-se rău. Toate aceste elemente au condus la concluzia că inculpata nu are nici cele mai elementare sentimente de compasiune faţă de aceşti bolnavi, pe care ar fi trebuit să-i trateze, atât din punct de vedere profesional, cât şi uman, cu multă grijă şi înţelegere faţă de situaţia în care se află.

Relaţiile sociale protejate de lege prin incriminarea faptelor reţinute în sarcina inculpatei sunt cele referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcţiei în scopuri ilicite. Ca atare, tribunalul a apreciat că, în considerarea pericolului concret ridicat al faptelor de corupţie, în speţă constând în comiterea repetată a unor infracţiuni de luare de mită şi a finalităţii preventive a sancţiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., nu se impune coborârea pedepselor sub limita minimă a pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei, chiar dacă inculpata nu prezintă antecedente penale şi prezintă anumite afecţiuni medicale.

În ce priveşte pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pedeapsă a cărei executare începe după executarea pedepsei principale, tribunalul a apreciat că aceasta se justifică, având în vedere încălcarea în mod grav şi repetat, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, a legii penale, punând în pericol relaţiile sociale legate de exercitarea cu probitate, corectitudine şi profesionalism de către funcţionarii unor instituţii publice, cum este şi cea la care funcţiona inculpata.

Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., i s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

Inculpata a fost pusă în libertate la data de 2 decembrie 2011. Prin urmare, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din 29 - 30 iunie 2011 şi durata arestării preventive de la 1 iulie 2011 la 2 decembrie 2011.

În privinţa măsurilor asigurătorii luate în cauză, tribunalul a reţinut că în baza Ordonanţei nr. 290/P/2011 din data de 28 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus, în temeiul art. 163 şi urm. C. proc. pen., aplicarea măsurii asigurătorii a sechestrului mobiliar, respectiv ridicarea în vederea indisponibilizării a sumelor de bani identificate şi ridicate cu prilejul percheziţiilor efectuate la data de 28 iunie 2011, respectiv 99.600 RON, 3.340 euro, 100 dolari SUA, 40 lire sterline, 842 RON (aceasta din urmă identificată în incinta cabinetului de lucru, asupra inculpatei).

Prin Încheierea din 1 noiembrie 2011, s-au menţinut măsurile asigurătorii luate faţă de inculpată la pct. I 1 lit. A şi B din Ordonanţa din 28 iunie 2011 dată în Dosarul nr. 290/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, până la concurenţa sumei de 20.170 RON şi 150 euro, avându-se în vedere valoarea probabilă a pagubei reţinute prin actul de sesizare.

Cum prin această sentinţă s-a reţinut în sarcina inculpatei un număr de 46 de fapte de luare de mită, aceasta fiind obligată la restituirea sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii, în valoare totală de 11.850 RON şi 100 euro, dispunându-se şi confiscarea sumelor de 4.693 şi 50 euro, au fost menţinute măsurile asigurătorii luate în cauză, în limita sumelor de 16.543 RON şi 150 euro.

În privinţa restituirii sumelor ce au făcut obiectul infracţiunii de dare de mită:

Potrivit art. 255 alin. (5) C. proc. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile prevăzute de alin. (2) şi (3), respectiv se restituie mituitorului constrâns sau denunţător, în condiţiile legii.

Astfel, instanţa de judecată sesizată şi cu o cerere de restituire a bunurilor care au făcut obiectul mitei este oricum obligată să dispună, în funcţie de datele cauzei, fie restituirea, dar nu pe calea unei acţiuni civile, ci, conform art. 255 alin. (5) C. proc. pen., fie confiscarea, conform art. 254 alin. (3) sau art. 255 alin. (4) C. proc. pen.

În speţă, mituitorii au denunţat faptele de dare de mită autorităţilor mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acele infracţiuni, aceştia urmând a beneficia de dispoziţiile art. 255 alin. (2) C. pen., astfel încât sunt aplicabile disp. art. 255 alin. (5) C. pen., potrivit cărora banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, în cazurile prev. de alin. (2) şi (3) al aceluiaşi articol.

Prin urmare, în temeiul art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., instanţa de fond a obligat-o pe inculpată la restituirea sumelor de 11.850 RON şi 100 euro, ce au constituit obiectul infracţiunilor de luare de mită, următorilor denunţători: B.L. suma de 1.100 RON, F.G. suma de 400 RON, A.E.A. suma de 500 RON, C.A. suma de 400 RON, L.T. suma de 150 RON, O.T. suma de 100 euro, B.A. suma de 300 RON, B.A.A. suma de 80 RON, G.D. suma de 500 RON, C.E.A. suma de 430 RON, C.I. 200 RON, S.O. 300 RON, A.Ş. 2.090 RON, A.C. 1.700 RON, C.T. 1.700 RON, O.M. 2.000 RON.

S-a constatat că denunţătorii: A.E., A.M., I.A., B.E., B.M., M.C., C.G., G.A., P.M., H.V., I.G., P.M.A., U.V., O.I., I.R., P.L., D.M., R.G., A.E.B., P.T.E., P.M.B., C.E., T.L.M., P.S. M.C.A. nu au solicitat restituirea sumelor ce au constituit obiectul dării de mită.

Cum unii denunţători nu au înţeles să beneficieze de disp. art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei totale de 4.693 RON şi 50 euro, reprezentând obiectul luării de mită de la denunţătorii care nu au solicitat restituirea, respectiv 48 RON (B.L.), 100 RON (A.E.), 50 euro (A.M.), 200 RON (I.A.), 100 RON (B.E.), 200 RON (B.M.), 50 RON (M.C.), 200 RON (C.G.), 10 RON (cafea) (A.E.A.), 600 RON (G.A.), 50 RON (P.M.), 50 RON (H.V.), 50 RON (I.G.); 200 (P.M.A.), 400 RON (U.V.), 200 (O.I.), 150 (I.R.), 300 RON (P.L.), 50 RON (D.M.), 100 RON (L.C.), 200 RON (R.G.), 100 RON (A.E.B.), 100 RON (P.T.E.), 500 RON (P.M.B.), 200 RON (C.E.), 200 RON (T.L.M.), 40 RON - (2 borcane miere P.S.), 200 RON (M.C.A.), 85 RON (S.O.), 10 RON (A.C.).

Având în vedere că inculpata a fost achitată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţători C.E.A., A.V. şi M.C.D.), s-a respins ca nefondată cererea formulată de aceştia, de restituire a sumelor ce a făcut obiectul dării de mită.

Având în vedere că denunţătorii F.G., G.D., C.E.A., C.I., C.T., P.M.C. şi O.M. au fost audiaţi în cauză în calitate de martori, s-a constatat că pretenţiile civile formulate de aceştia în cursul judecăţii, care au fost relevate în fiecare caz în parte, sunt inadmisibile, fiind respinse pe acest considerent.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de fond a obligat-o pe inculpată să plătească statului suma de 25.000 RON, cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi inculpata T.L.

Procedând la soluţionarea apelurilor prin prisma motivelor invocate, precum şi în baza actelor şi lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 371 şi 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Inculpata-apelantă T.L. a comis faptele deduse judecăţii în împrejurările reţinute de prima instanţă şi arătate în considerentele sentinţei atacate, vinovăţia sa fiind în mod corect stabilită.

Curtea şi-a însuşit în întregime situaţia de fapt reţinută, a cărei argumentaţie a fost redată în considerentele hotărârii apelate, astfel după cum această posibilitate este conferită de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei), subliniind aspectele relevante cu privire la criticile formulate prin motivele de apel.

Potrivit disp. art. 147 C. pen., prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită temporar sau permanent, cu orice titlu, indiferent de modul cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., rezultă că medicii încadraţi în unităţi medico-sanitare din reţeaua publică, categorie din care face parte şi inculpata T.L., sunt funcţionari în sensul legii penale, întrucât în calitate de salariaţi, îşi exercită sarcinile de serviciu în cadrul unei instituţii de stat, astfel încât, activând în cadrul unei instituţii publice sau de interes public, aceştia au calitatea de funcţionari publici, putând fi subiecţi activi ai infracţiunii de luare de mită.

Întrucât la data comiterii infracţiunilor deduse judecăţii inculpata T.L. era angajata Casei Judeţene de Pensii Botoşani în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, în funcţia de medic primar, specialitatea expertiză, având locul de muncă la Cabinetul nr. X Botoşani, Curtea a constatat că apare ca fiind neîntemeiat motivul de apel invocat de către inculpată în sensul că aceasta nu putea fi subiect activ al infracţiunilor de luare de mită pentru care aceasta a fost condamnată de prima instanţă.

Curtea a reţinut că în perioada aprilie - iunie 2011, precum şi în cursul anilor 2004 - 2011, inculpata T.L., în calitate de medic expert asigurări sociale din cadrul Cabinetului de Expertiză şi Recuperare asupra Capacităţii de Muncă nr. X Botoşani, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi a primit sume de bani şi alte foloase materiale, atât direct cât şi indirect, de la pacienţii pe care i-a expertizat medical, în vederea îndeplinirii actului de serviciu la care era obligată în virtutea funcţiei, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă privind acordarea sau menţinerea într-un grad de invaliditate, scop special urmărit de inculpată în baza unei hotărâri infracţionale individuale pe care a adoptat-o faţă de fiecare pacient, în funcţie de particularităţile stării sociale a acestuia şi dosarului său de pensionare, aceasta pretinzând şi primind în total suma de 16.543 RON, precum şi suma de 150 euro cu titlu de mită, de la pacienţii expertizaţi în această perioadă.

Aşa după cum în mod corect a reţinut prima instanţă, inculpata T.L. şi-a desfăşurat activitatea infracţională fie prin pretinderea şi primirea direct sau prin intermediari, de bani şi alte foloase materiale, de la persoane faţă de care era obligată să le îndeplinească cererile conform atribuţiilor de serviciu, fie prin invocarea unor motive, mai mult sau mai puţin reale, prin care a tergiversat rezolvarea actelor de serviciu la care era obligată, determinându-i astfel pe solicitanţi să îi dea bani sau alte foloase materiale, în caz contrar refuzând în mod nejustificat îndeplinirea actelor de serviciu la care era obligată prin lege, fie creând impresia că pentru îndeplinirea actelor de serviciu este necesar să depună un efort suplimentar, că îl favorizează pe cel în cauză faţă de alte persoane, ori încalcă legea rezolvând favorabil cele solicitate.

Astfel, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă că inculpata T.L. avea ca mod de operare refuzul sistematic nejustificat de acordare a deciziilor medicale asupra capacităţii de muncă, abuzul în dispunerea completării dosarului medical al pacientului concomitent cu crearea convingerii persoanei examinate că, la final, situaţia se va rezolva în favoarea sa, în schimbul sumei de bani pretinse şi primite, inculpata adoptând în general o atitudine din care a rezultat condiţionarea actului medical de primirea unor sume de bani şi a altor foloase.

Dosarele medicale ale pacienţilor au fost întocmite în mod legal, pacienţii fiind îndreptăţiţi să primească decizia asupra capacităţii de muncă şi pensia aferentă conform afecţiunilor de care sufereau în realitate, diagnosticul rezultat din actele medicale ale specialiştilor încadrându-se în criteriile legale de acordare a gradului de invaliditate, dar, deşi cunoşteau faptul că au dreptul la pensia aferentă gradului de invaliditate stabilit în baza unor acte medicale valabile, pentru a evita să fie trimişi în mod nejustificat de către inculpată la instituţii superioare din Iaşi şi din Bucureşti în vederea confirmării diagnosticului, sau pentru a nu risca să le taie dreptul la gradul de invaliditate dobândit, pacienţii i-au dat inculpatei T.L., cu prilejul revizuirilor medicale, bani sau alte foloase materiale cu titlu de mită.

Pacienţii expertizaţi de către inculpată care nu i-au dat acesteia bani sau alte foloase materiale pretinse cu titlu de mită întrucât ori nu au avut bani la momentul examinării medicale, ori nu au avut de unde împrumuta sume de bani, ori au refuzat să-i dea acesteia bani sau alte foloase în schimbul actului medical, întrucât se considerau îndreptăţiţi să primească decizia asupra capacităţii de muncă, conform dosarului medical, au fost trimişi în mod nejustificat, de către inculpata T.L., să efectueze analize medicale suplimentare costisitoare inutile, care nu aveau legătură cu diagnosticul stabilit de medicul specialist, la laboratoare private, contravaloarea acestor analize ridicându-se la sume între 50 RON şi 300 RON, sau li s-a schimbat de către inculpată gradul de invaliditate în mod nefondat, deşi diagnosticul a rămas neschimbat, iar afecţiunile medicale ale unora dintre ei chiar s-au agravat.

Având în vedere cele reţinute, la care se adaugă cele pe larg expuse de către prima instanţă, prin analiza detaliată şi coroborată a întregului material probator administrat, Curtea a constatat că faptele săvârşite de către inculpata T.L., astfel după cum au fost descrise prin sentinţa penală apelată, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care aceasta a fost condamnată de instanţa de fond, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiat motivul de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în sensul greşitei achitări a inculpatei pentru infracţiunile de luare de mită, denunţate de numiţii C.E.A., M.C.D. şi I.G.A., pe considerentul că faptele nu există.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că deşi prin rechizitoriu s-a reţinut că în luna octombrie 2010, inculpata T.L. a primit suma de 50 RON de la pacienta C.E.A., cu prilejul revizuirii medicale anuale, în schimbul eliberării deciziei asupra capacităţii de muncă, din declaraţiile martorei, date în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii în primă instanţă, rezultă că i-a dat bani inculpatei, pentru ca aceasta să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu doar în anul 2001, precizând că ulterior nu i s-a pretins şi nu i-a mai dat nicio sumă de bani inculpatei, astfel încât fapta de luare de mită din luna octombrie 2010 (denunţător C.E.A.) nu există în materialitatea ei.

Deşi prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a arătat că în rechizitoriu s-a strecurat o eroare materială cu privire la data săvârşirii faptei - octombrie 2010, în loc de aprilie 2001, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 195 alin. (1) C. proc. pen. - îndreptarea erorilor materiale -, "Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu."

Prin urmare, în baza textului de lege sus-menţionat, procurorul care a întocmit rechizitoriul avea posibilitatea de a îndrepta eroarea sus-menţionată de îndată ce s-a constatat existenţa acesteia, fiind inadmisibil ca instanţa de apel să procedeze la soluţionarea cauzei şi cu privire la o faptă pentru care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, întrucât într-o astfel de situaţie, inculpata nu ar beneficia de un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, instanţa de judecată soluţionează cauza doar cu privire la faptele cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, având în vedere că în conformitate cu disp. art. 345 alin. (1) C. proc. pen., "Instanţa hotărăşte prin sentinţă asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal."

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei T.L. pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 50 RON (denunţător C.E.A.).

De asemenea, în ceea ce îi priveşte pe pacienţii M.C.D. şi I.G.A., prima instanţă a constatat în mod corect că nu există elemente de fapt care să ateste că inculpata ar fi condiţionat, direct sau indirect, eliberarea deciziilor favorabile acestor pacienţi de primirea de bani sau alte foloase, existând, deci, o îndoială în a se aprecia că inculpata ar fi condiţionat actele medicale de primirea unor foloase şi ar fi refuzat eliberarea acestora pentru că nu a primit foloasele respective.

Prin urmare, în ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită, în cazul denunţătorilor M.C.D. şi I.G.A., Curtea a constatat că în cauză nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpata în temeiul disp. art. 66 alin. (1) C. proc. pen. şi întrucât potrivit regulii "in dubio pro reo", orice îndoială operează în favoarea inculpatului, Curtea constată că în mod corect prima instanţă a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei T.L. pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" (în varianta pretinderii) prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător M.C.D.) şi pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" (în varianta pretinderii), prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător I.G.A.).

Astfel, Curtea a avut în vedere faptul că vinovăţia inculpatului se stabileşte pe bază de probe sigure, certe şi întrucât probele administrate în cauză lasă loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatei, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen. se regăseşte în materia probaţiunii.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile parag. 2 al art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că "orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată, până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită", impunându-se, deci, ca instanţa să nu pornească de la ideea că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, sarcina probei revenind acuzării, iar de situaţia îndoielnică beneficiind cel acuzat.

Or, aşa după cum s-a arătat, din întregul material probator administrat în cauză nu rezultă existenţa unor probe decisive, complete, sigure, de natură a conduce la concluzia că inculpata T.L. ar fi săvârşit infracţiunile de luare de mită, în cazul denunţătorilor M.C.D. şi I.G.A.

Relativ la cuantumul pedepselor aplicate inculpatei apelante, Curtea a apreciat că acestea sunt prea aspre în raport cu gravitatea faptelor comise, astfel încât apare ca fiind neîntemeiat motivul invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în sensul că se impune aplicarea unor pedepse mai mari şi a unui spor mai mare în cadrul operaţiunii juridice de contopire a pedepselor.

Astfel, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Prin urmare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte cu caracter penal.

Astfel, Curtea a pus accent pe aspectul că pedeapsa este în măsură să realizeze finalitatea urmărită numai dacă prin felul şi măsura sa reflectă gravitatea faptei, gradul de vinovăţie şi periculozitatea făptuitorului, dacă este raţională, convingătoare, justă şi echitabilă.

În aceeaşi măsură, instanţa de apel a apreciat că reţinerea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanţe atenuante este atributul instanţei de judecată şi, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere, s-a ţinut seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de elementele care caracterizează persoana făptuitorului.

Totodată, dacă instanţa constată existenţa unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, ci le va aprecia în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce şi cu periculozitatea infractorului, spre a decide dacă au sau nu caracter atenuant.

Numai în măsura în care aceste din urmă împrejurări nu atribuie faptei supuse judecăţii o gravitate sporită, împrejurările exemplificate de legiuitor au semnificaţia unor circumstanţe atenuante judiciare.

În acelaşi timp însă, se impune ca în cadrul operaţiei de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze împreună şi, după caz, să acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul conţinut, în vederea stabilirii pedepsei corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.

Or, raportându-se la speţa de faţă, în funcţie de aspectele învederate, ţinând cont de faptele comise de către inculpata-apelantă, de caracterul repetat al săvârşirii acestora, în contextul descris şi demonstrat, de împrejurările şi modalitatea în care acestea au fost săvârşite şi de urmările produse, Curtea a apreciat că nu se impune a se da curs dispoziţiilor art. 74 C. pen., prin reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatei, neputând fi ignorate împrejurările ce atribuie faptelor deduse judecăţii şi persoanei inculpatei-apelante un pericol social accentuat.

În consecinţă, faţă de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., văzând că inculpata-apelantă nu are antecedente penale, Curtea a apreciat că aplicarea, pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina acesteia, a pedepsei principale de câte 3 ani închisoare şi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o perioadă de câte 3 ani, este în măsură a satisface imperativul justei individualizări a pedepsei, aceste pedepse fiind atât necesare, cât şi suficiente pentru a răspunde cerinţelor de sancţionare, coerciţie şi reeducare, prevăzute de art. 52 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., Curtea a dispus ca inculpata-apelantă T.L. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, alături de care va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, apreciind că aceste pedepse rezultante vor contribui atât la reeducarea inculpatei, cât şi la asigurarea scopului de prevenţie generală, în sensul că aceasta îşi va putea forma o atitudine corectă faţă de ordinea de drept.

La individualizarea modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante, Curtea a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor săvârşite de către inculpată, numărul mare al acestora, precum şi faptul că inculpata T.L. nu conştientizează nici în prezent că faptele comise reprezintă infracţiuni, aceasta neexprimându-şi nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de apel regretul faţă de faptele săvârşite, ci dimpotrivă, considerându-se o victimă a sistemului, cu motivarea că salariul său este neîndestulător, iar faptul că pacienţii doresc să recompenseze munca medicului este opţiunea lor, atitudine din care rezultă că inculpata se considera îndreptăţită să obţină foloase materiale suplimentare prin acţiuni ilicite.

Astfel, Curtea a apreciat că, deşi formal în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86¹ alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C. pen. pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în sensul că pedeapsa principală rezultantă aplicată nu este mai mare de 3 ani, iar inculpata nu a mai fost condamnată anterior, în cauză nu este îndeplinită şi condiţia prevăzută de lit. c) al alin. (1) al aceluiaşi articol, întrucât instanţa de apel nu poate aprecia, faţă de comportamentul inculpatei după comiterea faptelor reţinute în sarcina ei, că pronunţarea condamnării ar constitui un avertisment pentru aceasta şi că, chiar fără executarea pedepsei, inculpata nu va mai săvârşi infracţiuni.

Prin urmare, având în vedere împrejurarea că faptele de corupţie reprezintă un fenomen infracţional cu un grad sporit de pericol social, aspect ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecinţă, precum şi atitudinea inculpatei după săvârşirea activităţii infracţionale, faţă de existenţa unei ample acţiuni internaţionale vizând prevenirea, descoperirea şi sancţionarea fermă, severă şi eficientă a faptelor de corupţie, Curtea a apreciat că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ar fi nejustificată, întrucât nu ar fi adecvată nici situaţiei de fapt şi nici scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, considerând că este necesar a se respecta principiul proporţionalităţii, în sensul corectei adecvări a modalităţii de executare a pedepsei principale rezultante stabilite, astfel încât aceasta va fi executată prin privare de libertate, în condiţiile prevăzute de art. 57 C. pen.

Curtea a constatat ca fiind întemeiat motivul de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în sensul că este greşită obligarea inculpatei la restituirea sumelor de 11.850 RON şi 100 euro către persoanele ce i-au dat mită, dispusă în temeiul art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., atât timp cât inculpata a fost trimisă în judecată cu încadrarea juridică prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor pronunţate în interesul legii, Curtea a obligat pe inculpata-apelantă la restituirea sumelor de 11.850 RON şi 100 euro, ce au constituit obiectul infracţiunilor de luare de mită, în temeiul art. 6¹ alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 (în loc de art. 255 alin. (3) şi (5).C. pen., rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000).

De asemenea, întrucât unii denunţători nu au înţeles să beneficieze de disp. art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., în mod corect prima instanţă, în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpată a sumei totale de 4.693 RON şi 50 euro, reprezentând obiectul luării de mită de la denunţătorii care nu au solicitat restituirea, respectiv 48 RON (B.L.), 100 RON (A.E.), 50 euro (A.M.), 200 RON (I.A.), 100 RON (B.E.), 200 RON (B.M.), 50 RON (M.C.), 200 RON (C.G.), 10 RON (cafea) (A.E.A.), 600 RON (G.A.), 50 RON (P.M.), 50 RON (H.V.), 50 RON (I.G.); 200 (P.M.A.), 400 RON (U.V.), 200 (O.I. ), 150 (I.R.), 300 RON (P.L.), 50 RON ( D.M.), 100 RON (L.C.), 200 RON (R.G.), 100 RON (A.E.B.), 100 RON (P.T.E.), 500 RON (P.M.B.), 200 RON (C.E.), 200 RON (T.L.M.), 40 RON (2 borcane miere P.S.), 200 RON (M.C.A.), 85 RON (S.O.), 10 RON (A.C.).

Curtea a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpata-apelantă T.L., privind restituirea diferenţei de 3.627 RON (20.170 RON minus 16.543 RON), întrucât deşi prima instanţă a dispus menţinerea sechestrului asigurător în limita sumelor de 16.543 RON şi 150 euro, instanţa de apel apreciază că nu se impune a se da curs solicitării inculpatei de ridicare a sechestrului asigurător asupra sumei de 3.627 RON.

Astfel, Curtea a constatat că în baza Ordonanţei nr. 290/P/2011 din data de 28 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus, în temeiul art. 163 şi urm. C. proc. pen., aplicarea măsurii asigurătorii a sechestrului mobiliar, respectiv ridicarea în vederea disponibilizării a sumelor de bani identificate şi ridicate cu prilejul percheziţiilor efectuate la data de 28 iunie 2011, respectiv 99.600 RON, 3.340 euro, 100 dolari SUA, 40 lire sterline, 842 RON (aceasta din urmă identificată în incinta cabinetului de lucru, asupra inculpatei).

Prin sentinţa penală apelată, s-a reţinut în sarcina inculpatei un număr de 46 de infracţiuni de luare de mită, aceasta fiind obligată la restituirea sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii, în valoare totală de 11.850 RON şi 100 euro, dispunându-se şi confiscarea sumelor de 4.693 şi 50 euro, fiind menţinute măsurile asigurătorii luate în cauză, în limita sumelor de 16.543 RON şi 150 euro.

Însă, Curtea a avut în vedere faptul că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 290/P/2011 din 24 august 2011, s-a dispus, printre altele, disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în vederea completării probatoriului cu privire la un număr de alte 101 infracţiuni de luare de mită, pentru care s-a început deja urmărirea penală în cauză faţă de medicul T.L., precum şi pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei şi de abuz în serviciu contra intereselor publice. De asemenea, s-a dispus şi menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale în vederea confiscării speciale şi a recuperării prejudiciilor cauzate.

Prin urmare, întrucât faţă de inculpata T.L. se efectuează în prezent cercetări cu privire la un număr de alte 101 infracţiuni de luare de mită, iar în conformitate cu disp. art. 163 alin. (1), (2) C. proc. pen. - Măsurile asigurătorii -, "Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a pagubei", Curtea a apreciat că nu se impune la acest moment procesual măsura ridicării sechestrului asigurător asupra sumei de 3.627 RON, având în vedere faptul că în cauză nu au fost finalizate toate cercetările pentru care s-a dispus iniţial aplicarea măsurii asigurătorii a sechestrului.

Prin urmare, având în vedere faptul că inculpata T.L. este cercetată pentru săvârşirea unui număr de alte 101 de infracţiuni de luare de mită, Curtea a apreciat că cererile sale privind desfiinţarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţele nr. 290/P/2011 din 28 iunie 2011, din 29 iunie 2011, din 30 iunie 2011, din 7 iulie 2011 şi din 11 octombrie 2011, sunt neîntemeiate, inculpata având posibilitatea de a solicita restituirea sumei sus-menţionate pe tot parcursul procesului penal, în cauza în care s-a început urmărirea penală pentru celelalte infracţiuni.

În ceea ce priveşte solicitarea de restituire a sumei de 800 RON, ridicată din portofelul soţului său, numitul T.L.G., cu ocazia percheziţiei corporale din 28 iunie 2011, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi analizată în acest cadru procesual, întrucât instanţa de apel este învestită doar cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi de inculpata T.L. împotriva Sentinţei penale nr. 171 din 27 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosarul nr. 8322/40/2011, soţul inculpatei neavând calitate de parte în prezenta cauză.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 371 alin. (1) C. proc. pen. - Efectul devolutiv al apelului şi limitele sale -, "Instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces."

Referitor la celelalte motive de apel invocate de către inculpata T.L., vizând nulitatea urmăririi penale, a cercetării judecătoreşti, neregularitatea actului de sesizare, nelegalitatea probelor administrate, nelegalitatea sentinţei penale apelate, Curtea a constatat că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin Rezoluţia din 18 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, s-a îndreptat eroarea pe care o conţinea Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 290/P/2011 din data de 24 august 2011, prin care inculpata a fost trimisă în judecată, în sensul că s-a făcut menţiunea "verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei", conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost în mod corect stabilită având în vedere dispoziţiile art. 209 C. proc. pen., la care fac trimitere şi disp. art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002, iar faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, s-a stabilit în mod corect competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Botoşani pentru soluţionarea cauzei în fond, având în vedere contravaloarea prejudiciului reţinut prin săvârşirea faptelor deduse judecăţii.

Astfel, art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 prevede că "(1) Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:

a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro;

b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: deputaţi; senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale; consilierii de stat ai primului-ministru; membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României; preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii municipiilor; consilierii judeţeni; prefecţii şi subprefecţii; conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţii; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la art. 8¹ din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare; lichidatorii judiciari; executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.

(1¹) Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

(1²) Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 246, 247, 248 şi 248¹ C. pen., al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi 178 - 181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

(2) Procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1), (1¹) şi (1²).

(3) Urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1), (1¹) şi (1²), săvârşite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate.

(4) Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt date, conform alin. (1), (1¹) şi (1²), în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie."

De asemenea, art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. - Competenţa tribunalului -

"Tribunalul:

1. judecă în primă instanţă:

a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 174 - 177, art. 179, art. 189 alin. (3) - (5), art. 197 alin. (3), art. 211 alin. (3), art. 212 alin. (3), art. 215 alin. (5), art. 254, art. 255, art. 257, art. 266 - 270, art. 279¹, art. 312 şi art. 317, precum şi infracţiunea de contrabandă, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive"

În ceea ce priveşte solicitarea privind restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, Curtea a constatat că şi aceasta este neîntemeiată.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 197 C. proc. pen. - încălcările care atrag nulitatea -

"(1) Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

(2) Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori."

(3) Nulitatea prevăzută în alin. (2) nu poate fi înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.

(4) Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului în condiţiile alin. (1), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului.

Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

(5) În situaţiile prevăzute în alin. (1) şi (4), în cazul în care refacerea actului anulabil se poate face în faţa instanţei care a constatat, prin încheiere, încălcarea dispoziţiilor legale, aceasta acordă un termen scurt pentru refacerea imediată a actului."

De asemenea, potrivit disp. art. 332 alin. (1), (2) C. proc. pen. - Restituirea pentru refacerea urmăririi penale -

"(1) Când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. (1). Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanţa, în urma cercetării judecătoreşti, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

(2) Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător."

Or, Curtea a constatat că în cauză, aşa după cum s-a arătat, urmărirea penală nu a fost efectuată de către un organ necompetent, iar dispoziţiile referitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător nu au fost încălcate.

Nemulţumirile inculpatei cu privire la modul în care cei doi apărători aleşi - S.I. şi A.M.C. i-au efectuat apărarea nu poate constitui un motiv întemeiat pentru a se reţine că acesteia i-a fost încălcat dreptul la apărare, având în vedere faptul că avocatul ales acordă asistenţă juridică în temeiul unui contract de asistenţă juridică în baza căruia se naşte dreptul acestuia de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei, iar în situaţia în care inculpata considera că apărătorii săi aleşi nu efectuau aceste activităţi cu diligenţa unor buni profesionişti, în limitele legii, aceasta avea posibilitatea de a rezilia contractele de asistenţă juridică încheiate.

Curtea a constatat însă că din Procesul-verbal din data de 22 august 2011 rezultă că inculpatei T.L. i s-a prezentat materialul de urmărire penală, aceasta fiind asistată de către cei doi apărători sus-menţionaţi, inculpata primind câte un exemplar de pe ordonanţele motivate de respingere a probelor, astfel încât, atât timp cât în cursul urmăririi penale inculpata nu a înţeles să rezilieze contractele de asistenţă juridică încheiate cu aceşti apărători - situaţie în care i s-ar fi desemnat un apărător din oficiu conform dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., nu se poate reţine că a fost nemulţumită de modul în care aceştia i-au asigurat dreptul la apărare şi că i s-ar fi încălcat acest drept.

Având în vedere faptul că în conformitate cu disp. art. 197 alin. (4) C. proc. pen. încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol atrage nulitatea actului în condiţiile alin. (1), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului, Curtea a constatat că inculpata avea posibilitatea de a invoca orice alte pretinse încălcări ale dispoziţiilor legale din cursul urmăririi penale, altele decât cele prevăzute în alin. (2) al art. 197 C. proc. pen., cel mai târziu la data prezentării materialului de urmărire penală - act procesual care se efectuează după efectuarea tuturor actelor de urmărire penală.

Deşi inculpata a invocat faptul că la data de 22 august 2011 a fost obligată să semneze faptul că a studiat cele 3670 file din cele XIII volume ale dosarului de urmărire penală, nu există nicio dovadă în sensul exercitării vreunei constrângeri în acest sens.

Solicitarea inculpatei de a se constata faptul că i-au fost sustrase sume de bani cu ocazia percheziţiei domiciliare excede prezentului cadru procesual, instanţa nefiind învestită cu săvârşirea vreunei astfel de fapte.

Curtea a constatat că, în legătură cu nemulţumirile inculpatei T.L. referitoare la actele de urmărire penală care au fost efectuate în cauză, aceasta avea dreptul, în conformitate cu disp. art. 275 - 278 C. proc. pen., să formuleze plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, în cazul în care, în cursul urmăririi penale, a considerat că i s-a adus vreo vătămare intereselor sale legitime.

De asemenea, Curtea a constatat că şi în cursul cercetării judecătoreşti inculpata a beneficiat de asistenţa juridică obligatorie prevăzută de dispoziţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen., aceasta fiind asistată de către un apărător.

Respingerea unor cereri de probe nu este prevăzută printre cazurile de nulitate absolută enumerate la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., iar în cauză nu s-a dovedit că prin încălcările invocate i s-ar fi adus inculpatei vreo vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii apelate, pentru a fi constatată existenţa vreunui caz de nulitate relativă, conform disp. art. 197 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 197 şi ale art. 332 C. proc. pen., Curtea a constatat că încălcările invocate de către inculpata T.L. nu constituie nici cazuri de nulitate a urmăririi penale sau a sentinţei penale apelate şi nici cazuri de desesizare a instanţei şi de restituire a cauzei procurorului, astfel încât în mod corect prima instanţă nu a dat curs solicitării inculpatei de a se dispune restituirea cauzei la parchet.

Deşi inculpata-apelantă a susţinut că o parte dintre martorii acuzării, respectiv A.Ş., C.E.A., S.O., O.M., A.C., B.A. şi G.D. sunt mincinoşi, Curtea a constatat că, pe de o parte, această împrejurare nu a fost dovedită cu vreo hotărâre judecătorească definitivă sau cu vreo ordonanţă a procurorului, iar pe de altă parte, declaraţiile acestora se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea, deşi inculpata a arătat că unii dintre martori nu au fost constrânşi să ofere sume de bani, aceştia dând bani pentru o cafea, pentru mulţumire sau ca să nu fie reprogramaţi, această împrejurare nu este de natură a conduce la concluzia că faptele săvârşite de către inculpată nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită, atât timp cât luarea de mită are conţinuturi alternative, putându-se realiza, sub aspectul elementului material, prin mai multe modalităţi, fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune.

Prin urmare, întrucât legea sancţionează nu doar pretinderea de către funcţionar de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ci şi primirea acestora, precum şi acceptarea promisiunii unor astfel de foloase şi nerespingerea acesteia, rezultă că inclusiv primirea unor "stimulente" din partea pacienţilor, după cum le intitulează inculpata, este sancţionată de legea penală, întrucât în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, funcţionarul nu trebuie să fie influenţat de interese materiale, el având obligaţia de a-şi exercita atribuţiile în mod corect, fără a urmări realizarea, unor venituri ilicite, în caz contrar fiind afectate prestigiul şi onoarea funcţiei pe care o ocupă.

Curtea a constatat că în cauză nu există nicio probă din care ar rezulta că în cauză ar fi fost încălcate disp. art. 68 C. proc. pen., referitoare la interzicerea mijloacelor de constrângere, deşi s-a invocat de către inculpata T.L. faptul că au existat astfel de încălcări în scopul de a se obţine probe, acestea nefiind însă dovedite, astfel încât în cauză nu poate fi reţinută existenţa vreunui caz de nulitate a probelor administrate în cursul urmăririi penale sau în faţa primei instanţe şi, de asemenea, nu a putut fi reţinută nici "ticluirea" probelor, astfel după cum a solicitat inculpata-apelantă.

Astfel, instanţa supremă a decis că "Existenţa provocării este dependentă de poziţia subiectivă a funcţionarului mituit. Dacă se are în vedere că procurorul autodenunţător nu a cerut mita pentru a beneficia de ea, ci pentru a verifica comportamentul inculpaţilor, este evident că fapta comisă de aceştia prezintă toate trăsăturile subiective şi obiective ale infracţiunii de dare de mită. Este adevărat că mita nu a fost dată spontan, că iniţiativa nu a aparţinut mituitorilor, dar această situaţie nu este specifică "provocării" şi nu poate fi asimilată niciunei constrângeri, întrucât nu a exclus libera determinare a voinţei inculpaţilor care au promis banii şi celelalte foloase pentru a obţine o soluţie favorabilă pentru coinculpat" (Decizia penală nr. 1911 din 5 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

De asemenea, instanţa supremă a reţinut că "în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu poate fi reţinută provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenţia infracţională şi predispoziţia de a comite infracţiunea existau deja, intenţia infracţională nefiind creată prin acţiunea organelor judiciare, iar autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activităţile ilicite ale persoanei acuzate "(Decizia penală nr. 1863 din 11 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Or, în speţă, din înregistrările audio-video ambientale din cabinetul inculpatei T.L., coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că inculpata a avut libera determinare a voinţei de a-şi desfăşura activitatea infracţională fie prin pretinderea şi primirea direct sau prin intermediari, de bani şi alte foloase materiale, de la persoane cărora era obligată să le îndeplinească cererile conform atribuţiilor de serviciu, fie prin invocarea unor motive prin care a tergiversat rezolvarea actelor de serviciu la care era obligată, determinându-i astfel pe solicitanţi să îi dea bani sau alte foloase materiale, în caz contrar refuzând în mod nejustificat îndeplinirea actelor de serviciu la care era obligată prin lege, fie creând impresia că pentru îndeplinirea actelor de serviciu este necesar să depună un efort suplimentar, că îl favorizează pe cel în cauză faţă de alte persoane, ori încalcă legea rezolvând favorabil cele solicitate.

Astfel, martora B.L. a arătat că "Mai aveam bani împrumutaţi în geantă, ştiam că mă trimite la tot felul de analize pe care trebuia să le suport din banii mei, i-am scos şi i-am dat suma de 400 RON (...), în schimbul emiterii deciziei de încadrare în grad de invaliditate.". Această martoră a evidenţiat şi obiceiul inculpatei T.L. de a pretinde şi primi bani de la pacienţi în schimbul eliberării deciziilor asupra capacităţilor de muncă: "Pe holul din faţa cabinetului dr. T.L., pacienţii discutau despre sume mari de bani pe care aceasta le pretinde şi le primeşte, cuprinse între 400 şi 500 RON, pentru a emite deciziile (...)".

Martorul A.M. a declarat că, "aşteptând să intru la comisie am văzut destui pacienţi ieşind plângând de la doctoriţa T.L (...), am vrut să evit orice plimbare pe drumuri sau un dialog mai agresiv pe care nu îl suport din cauza afecţiunilor medicale". Martorul a arătat că inculpata nu i-a pretins aceşti bani, însă i-a dat întrucât îi era teamă ca aceasta să nu revină asupra deciziei de pensionare, a vrut să evite purtarea pe drumuri şi un dialog mai agresiv, pe care nu-l putea suporta datorită afecţiunilor de care suferea.

Martorul C.G. a arătat că pe fondul comportamentului adoptat de către inculpată faţă de el, dar şi faţă de alţi pacienţi pe care i-a expertizat, în sensul că de fiecare dată impunea efectuarea unor examene oftalmologice costisitoare, deşi afecţiunile sale erau vizibile, în ziua de 25 mai 2011, i-a dat acesteia suma de 200 RON, pentru a-i elibera decizia asupra capacităţii de muncă, fără a-l mai trimite să efectueze alte analize, pe care le-a apreciat ca fiind abuzive din partea doctorului, atât timp cât analizele oftalmologice existau deja la dosarul de pensionare, confirmând boala de care suferă.

Martora A.E.A. a declarat că "în luna noiembrie 2007, i-am dat medicului T.L. suma de 150 RON, pe care aceasta a luat-o şi a băgat-o într-un sertar al biroului cu precizarea că banii i-am dat pentru că, practic, am fost determinată de către medic să fac acest lucru, datorită comportamentului său faţă de mine. Într-un cuvânt îmi dădea de înţeles că, dacă nu-i dau bani, îmi va face greutăţi în obţinerea deciziei de pensionare". De asemenea, a arătat că la acest cabinet s-a întâlnit şi cu alţi pacienţi trimişi de către medicul T.L. şi că, atât ea cât şi ceilalţi nu au văzut rostul examenului oftalmologic pe care inculpata i-a cerut să îl efectueze, raportat la diagnosticul fiecăruia. A precizat: "mi-a dat de înţeles că trebuie să-i dau bani, prin comportamentul său faţă de mine (...)" şi că i-a înmânat medicului banii în plic.

Martora C.A. a arătat că în luna iunie 2011 a aflat că urmează să fie expertizată de către inculpata T.L., iar timp de trei ore cât a stat în sala de aşteptare, a auzit printre pacienţi că, pentru obţinerea deciziei medicale trebuie să-i dai medicului diverse sume de bani. În acest sens, martora a declarat că, anterior prezentării sale pentru revizuire, s-a gândit că dacă îi va da o sumă de bani inculpatei T.L. nu va fi respinsă cu siguranţă, luând hotărârea să-i înmâneze acesteia suma de 400 RON pentru eliberarea deciziei şi pentru ca medicul să nu o trimită să efectueze alte analize medicale şi investigaţii.

Martorul B.A.A. a declarat că inculpata avea obiceiul de a pretinde şi primi bani de la pacienţii examinaţi pentru a le elibera în schimb decizii asupra capacităţii de muncă, modul ei de operare devenind cunoscut la nivelul tuturor pensionarilor aflaţi în evidenţa inculpatei, aceasta reuşind de-a lungul timpului să inoculeze în mintea lor ideea că "dacă nu cotizezi cu o anumită sumă de bani, îndestulătoare pentru a-i mulţumi aşteptările, fie nu mai acordă în continuare decizia asupra capacităţii de muncă cu gradul de invaliditate stabilit iniţial, fie îl privează pe pacient de dreptul la pensie, declarându-l apt de muncă, deşi diagnosticul rămâne neschimbat. În cazul acestor pacienţi se constată că dosarele lor de pensionare medicală sunt legale şi temeinice pentru a beneficia de pensie pe caz de boală, astfel încât inculpata era obligată prin prisma atribuţiilor de serviciu ca, în urma verificării actelor medicale şi examinării bolnavilor, să se conformeze legii şi să elibereze decizia asupra capacităţii de muncă cu acordarea gradului conform criteriilor legale, funcţie de diagnosticul fiecăruia".

Martorul G.D. a arătat că înainte de a intra în cabinetul inculpatei T.L., a auzit de la alţi pacienţi că, pentru a primi decizia de acordare sau menţinere a gradului de invaliditate, bolnavul este nevoit să-i remită medicului T.L. o sumă de bani, vehiculându-se sume între 300 şi 500 RON, aceasta din urmă fiind remisă de pacienţii care se prezintă pentru prima dată la comisie. în acest sens, a arătat că: "chiar şi de la alţi pensionari pe caz de boală de pe raza localităţii Vorona, am auzit că nici nu avem ce căuta la cabinetul doamnei doctor T.L. fără să ai la tine bani, cel puţin 500 RON."

Martora M.C.A. a declarat că la data de 14 mai 2009, cu prilejul revizuirii medicale, i-a dat inculpatei suma de 200 RON, făcând acest lucru pentru că aşa a auzit vorbind alţi pacienţi, se purta urât cu ea şi i-a dat de înţeles prin conduita ei că dacă nu-i dă bani va continua să se poarte aşa şi în viitor, precizând că "I-am dat 200 RON, întrucât am auzit de la alţi pacienţi că trebuie să-i dai dr. T.L. echivalentul unei pensii, iar eu aveam atunci în jur de 250 RON pensie."

Martora S.O. a arătat că "Avea plicul cu bani în mână şi mi-a spus: Dar mai mărunţi nu ai avut, drăguţă", subliniind că suma de 300 RON pe care i-a dat-o era formată din două bancnote a câte 100 RON şi 10 bancnote a câte 10 RON, deranjând-o probabil banii în valoare de 10 RON.

Ulterior, inculpata i-a cerut un examen oftalmologic, în condiţiile în care la dosar existau analize medicale la ochi de la doi medici specialişti, iar în luna decembrie 2010, prezentându-se din nou la cabinetul inculpatei pentru a se interesa de dosarul său, T.L. a repezit-o şi i-a spus să aştepte rezultatul.

Martorul A.Ş. a declarat că la una dintre revizuiri i-a dus inculpatei un buchet de trandafiri din grădina sa, pe care aceasta i l-a dat înapoi, spunându-i "Mănâncă-i dumneata, eu nu mănânc verdeţuri", dându-i de înţeles că aşteaptă de la el nu trandafiri, ci bani.

Martorii C.M.A. şi C.T. au arătat că la fiecare evaluare erau trimişi să facă analize suplimentare, care presupuneau alte cheltuieli, deşi acestea nu ar fi fost necesare, analizele fiind efectuate cu ocazia spitalizării înainte de a merge la comisie. De asemenea, inculpata îi ameninţa mereu că data viitoare îi va trimite la Iaşi sau la Bucureşti.

Martorul C.M.A. a mai relevat "bătaia de joc" la care a fost supus de către inculpata T.L., prin aceea că a trimis-o pe soţia sa la analize suplimentare în mod inutil, afirmând în faţa lor că intenţionează să-i testeze să vadă dacă fac ceea ce le solicită ea.

Martora C.M. a declarat: "convingându-mă că singura modalitate de a primi decizia de invaliditate (...), este să-i dau bani, am apelat la familie pentru a împrumuta suma de 500 RON, dar era prea târziu, deoarece aceasta deja făcuse consemnările în dosarul meu medical şi singura soluţie era să contest decizia medicului T.L. la Institutul Medical de Expertiză şi Recuperare asupra Capacităţii de Muncă Bucureşti."; "dr. T.L., deşi cunoştea situaţia mea medicală şi faptul că sunt persoană invalidă din anul 1997, mi-a tăiat în mod nelegal gradul de invaliditate şi m-a lăsat fără singurul mijloc de existenţă - pensia de invalid în cuantum de 292 RON".

Faptul că martora şi-a format o convingere că fără a-i da medicului o sumă de bani nu obţine menţinerea gradului de invaliditate rezultă şi din declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză: "faptul că fără bani dr. T.L. nu eliberează deciziile l-am auzit de la pacienţii dumneaei, (...), fiind o regulă arhicunoscută a acesteia, condiţionarea emiterii deciziei de primirea sumei de 400 - 500 RON. M-am convins că acest lucru este real în mod direct când am devenit pacient al dumneaei, fiindu-mi tăiat gradul de invaliditate pentru că nu am avut de unde să-i dau bani, suma de 400 - 500 RON".

Martora A.V. a arătat că din atitudinea inculpatei a înţeles că aşteaptă să fie "recompensată" în vederea emiterii deciziei asupra capacităţii de muncă, în caz contrar va întâmpina greutăţi. Astfel, martora a declarat: "Mi-a vorbit urât, pe un ton răstit, (...), mi-a spus să fac testul Holter, (...), la 8 iunie 2011 m-am prezentat cu testul, i l-am dat asistentei medicale, care l-a anexat la dosar (...), asistenta a ieşit din cabinet cu decizia pe verso-ul căreia era scris de către medic să fac ecograf la inimă, fond de ochi, anchetă socială şi xerocopii după fişa medicală".

Martorul U.V.A. a declarat că "Pot afirma cu certitudine că din discuţiile avute cu doamna T.L. mi-am dat seama că aceasta, indirect, îmi pretindea sume de bani ca să nu fiu purtat pe drumuri, să fac analize. Afirm aceasta deoarece, când mă prezentam la cabinetul ei nu se uita în dosarul meu medical decât cu superficialitate, o interesa mai mult starea mea materială (...), şi chiar m-a întrebat dacă am ceva rezervă de bani".

De asemenea, acest martor a arătat că, deşi auzise printre pacienţi că inculpata condiţionează actul medical de primirea unor sume de bani de la bolnavi, el s-a ambiţionat, refuzând sub orice formă să-i remită bani sau alte foloase inculpatei, cu titlu de mită. În acest sens, a arătat că "această ambiţie m-a costat cam mult, drumuri la Bucureşti la comisia centrală, zile întregi pierdute la uşa cabinetului doamnei doctor (...), pacienţii se arătau miraţi că eu nu cunosc încă regulile doamnei doctor T.L. Pot spune că între mine şi doamna T. a fost ca o luptă, ea încercând să mă determine, să mă forţeze să-i dau bani, folosindu-se de puterea ei de decizie asupra pensiei mele, iar eu refuzând categoric să-i dau bani, având în vedere că este un drept legal să primesc pensie. Eu am fost călcat de tren, am amputaţie, aparat locomotor, cu proteză la piciorul stâng, boală care nu poate fi remediată."

În urma contestaţiei, I.N.E.M.R.C.M. Bucureşti l-a repus pe U.V.A. în dreptul de pensie, iar după anul 2009, la următoarea revizuire, acesta a fost expertizat medical de doctorul I.A.A., care i-a eliberat fără probleme decizia, cu termen de reevaluare la un an.

Prin urmare, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că intenţia infracţională a inculpatei nu a fost creată prin acţiunea pacienţilor sau a organelor de urmărire penală, ci, faţă de atitudinea inculpatei, au existat motive întemeiate să se suspecteze activitatea ilicită a acesteia, astfel încât nu poate fi reţinută existenţa niciunei constrângeri sau determinări/provocări în scopul săvârşirii faptelor deduse judecăţii.

Având în vedere faptul că pacienţii care i-au dat mită inculpatei au denunţat faptele de dare de mită autorităţilor înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate pentru aceste infracţiuni, rezultă că ei au calitatea de martori, neexistând indicii că aceştia au fost forţaţi să se prezinte la organele de poliţie sau au fost constrânşi în vreun mod să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului.

În ceea ce priveşte încheierile de şedinţă pronunţate în Dosarul nr. 8322/40/2011 al Tribunalului Botoşani, secţia penală, care au fost criticate de către inculpata T.L. prin motivele de apel, Curtea a constatat că acestea sunt legale şi temeinice, fiind date cu respectarea dispoziţiilor art. 305 C. proc. pen., neexistând vreun motiv întemeiat pentru a se dispune desfiinţarea acestora.

De asemenea, Curtea a constatat că inclusiv Încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8322/40/2011 al Tribunalului Botoşani, secţia penală, prin care i s-a aplicat inculpatei amenda judiciară în sumă de 1.000 RON şi Încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 21 februarie 2012, pronunţată în acelaşi dosar, prin care s-a respins cererea inculpatei de scutire de la plata acesteia, sunt legale şi temeinice.

Astfel, în şedinţa publică de la termenul de judecată din data de 14 decembrie 2012, instanţa de apel a procedat la audierea în parte a înregistrării şedinţei de judecată din data de 24 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosarul nr. 8322/40/2011 (fragmentele de la 5 ore şi 18 minute la 5 ore şi 39 minute şi de la 6 ore şi 58 minute la 7 ore şi 10 minute), constatând că, într-adevăr, inculpata T.L. a manifestat o atitudine ireverenţioasă faţă de preşedinta completului de judecată, neconformându-se măsurilor dispuse de către aceasta, în sensul că a intervenit, fără a avea permisiunea, în discuţiile purtate de preşedinta completului de judecată cu persoana care avea calitate de martor în cauză.

Or, în conformitate cu disp. art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen., se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 RON la 5.000 RON manifestările ireverenţioase ale părţilor, apărătorilor acestora, martorilor, experţilor, interpreţilor sau oricăror alte persoane, faţă de judecător sau procuror, astfel încât Curtea a constatat că amenda judiciară în sumă de 1.000 RON i-a fost aplicată în mod legal inculpatei T.L., neimpunându-se scutirea de la plata acesteia.

În ceea ce priveşte Încheierile de şedinţă din data de 31 octombrie 2011 şi din data de 12 iunie 2012, prin care s-au respins cererile de recuzare a preşedintei completului de judecată, Curtea a constatat că acestea sunt definitive, astfel încât nu pot fi supuse controlului judiciar de către instanţa de apel.

Referitor la dispoziţia din sentinţa penală apelată privind obligarea inculpatei la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, criticată de către inculpată, Curtea a constatat că aceasta este legală şi temeinică.

Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a dispus obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantumul sus-menţionat, având în vedere faptul că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 290/P/2011 din 24 august 2011 s-au stabilit cheltuieli judiciare către stat în sarcina inculpatei în sumă de 14.097,64 RON, din care 2.097,64 RON reprezintă cheltuielile efectuate pentru instalarea tehnicii de înregistrare audio-video ambientală, iar diferenţa până la suma de 25.000 RON este justificată, fiind necesară pentru efectuarea actelor de procedură şi administrarea probelor.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi de inculpata T.L. împotriva Sentinţei penale nr. 171 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosarul nr. 8322/40/2011, pe care a desfiinţat-o în parte şi în rejudecare:

A condamnat pe inculpata T.L., medic expert asigurări sociale în cadrul Comisiei de Evaluare şi Expertiză Medicală a Casei Judeţene de Pensii Botoşani, la pedepsele de:

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" în formă continuată, prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. - 4 acte materiale - 1.100 RON (denunţător B.L.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin înlăturarea din încadrarea juridică a faptei a disp. art. 41 alin. (2), 42 C. pen. - 100 RON (denunţător A.E.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 50 euro (denunţător A.M.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 200 RON (denunţător I.A.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 100 RON (denunţător B.E.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 50 RON (denunţător M.C.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 200 RON (denunţător C.G.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 50 RON (denunţător P.M.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 50 RON (denunţător H.V.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 50 RON (denunţător I.G.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 200 RON (denunţător P.M.A.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 200 RON (denunţător O.I.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 150 RON (denunţător I.R.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 400 RON (denunţător C.A.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 50 RON (denunţător D.M.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 150 RON (denunţător L.T.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 100 euro (denunţător O.T.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 100 RON (denunţător L.C.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 200 RON (denunţător R.G.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 100 RON (denunţător A.E.B.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 100 RON (denunţător P.T.E.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 500 RON (denunţător P.M.B.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 200 RON (denunţător C.E.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 300 RON (denunţător B.A.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 80 RON (denunţător B.A.A.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 500 RON (denunţător G.D.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 40 RON (denunţător P.S.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 200 RON (denunţător M.C.A.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 200 RON (denunţător C.I.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 385 RON (denunţător S.O.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 2.090 RON (denunţător A.Ş.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită", prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 - 700 RON restituiţi (denunţător P.M.C.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" (în varianta pretinderii) prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător C.M.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" (în varianta pretinderii) prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător A.V.);

- 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de "luare de mită" (în varianta pretinderii) prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (denunţător U.V.A.).

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpata T.L. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, alături de care va executa pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.

În temeiul art. 6¹ alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 (în loc de art. 255 alin. (3) şi (5) C. pen., rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000), a obligat inculpata la restituirea sumelor de 11.850 RON şi 100 euro, ce au constituit obiectul infracţiunilor de luare de mită, următorilor denunţători: B.L. suma de 1.100 RON, F.G. suma de 400 RON, A.E.A. suma de 500 RON, C.A. suma de 400 RON, L.T. suma de 150 RON, O.T. suma de 100 euro, B.A. suma de 300 RON, B.A.A. suma de 80 RON, G.D. suma de 500 RON, C.E.A. suma de 430 RON, C.I. 200 RON, S.O. 300 RON, A.Ş. 2.090 RON, A.C. 1.700 RON, C.T. 1.700 RON, O.M. 2.000 RON.

A respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpata T.L., privind restituirea diferenţei de 3.627 RON.

A menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 171 din 27 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosarul nr. 8322/40/2011, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, au rămas în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu G.V. pentru inculpată, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.

Împotriva Deciziei penale nr. 38 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, pronunţată în acest sens, în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpata T.L.

În contextul în care recurenta, continuând până la urmă atitudinea procesuală inadecvată manifestată pe întreg parcursul procesului penal, deşi circumscrisă unui cadru legal de critici în recurs cu un caracter mărginit, a reluat mai toate apărările propuse pe parcursul judecăţii, ataşând la dosar un balast scriptic greu de urmărit, instanţa de judecată se va rezuma la sintetizarea ultimelor "precizări" ale recursului (elaborate după mai multe termene de judecată acordate, cu învederările juridice prealabile adecvate şi după consultarea recurentei cu apărătorul calificat desemnat acesteia):

- Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare: emiţându-se Încheierea nr. 25 din 29 iunie 2011 de Tribunalul Botoşani, magistraţii judecători învestiţi au săvârşit infracţiunea de fals intelectual, dată fiind argumentaţia adusă hotărârii, iar procurorul de şedinţă este complice; raportat la Încheierea de şedinţă din 4 octombrie 2011, un judecător a obligat-o să dea declaraţie prin care să-şi exprime acordul pentru amânarea judecării cauzei; prin Încheierea de şedinţă din 1 noiembrie 2011 a Tribunalului Botoşani nu se soluţionează excepţia nulităţii percheziţiei domiciliare, precum şi alte excepţii formulate (Încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2011 în acelaşi sens); se cere anularea amenzii judiciare stabilite prin Încheierea din 24 ianuarie 2012; a încheierii prin care se respinge scutirea de amendă judiciară; împotriva Încheierii din 20 martie 2012 prin care se respinge cererea de vizionare a DVD-urilor şi CD-urilor originale; împotriva Încheierii din 15 mai 2012 prin care i s-au respins cereri în probaţiune (în acelaşi sens, Încheierea din 12 iunie 2012); împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de recuzare (în acelaşi sens încheierea din 19 noiembrie 2012, precum şi cea pronunţată în apel, din 11 februarie 2013); împotriva Încheierii din 19 noiembrie 2012 prin care instanţa în mod netemeinic nu s-a pronunţat asupra contestării autenticităţii şi integrităţii tuturor înregistrărilor (în acelaşi sens şi încheierea de la instanţa de apel); împotriva Încheierii din 28 ianuarie 2013 prin care curtea de apel nu s-a pronunţat asupra cererii prin care s-a solicitat să fie trimisă o adresă la parchet, să se depună anumite documente, respectiv suportul optic din perioada celor 48 de ore a ordonanţei provizorii şi procesul-verbal de redare rezumativă a convorbirilor şi înregistrărilor audio-video; împotriva Încheierii din 4 martie 2013 când curtea de apel a comis numeroase erori materiale (precum şi a unor alte încheieri de şedinţă prin care s-au corectat doar în parte erorile materiale sau s-a respins netemeinic cererea de completare şi de corectare a erorilor materiale).

- Instanţa de recurs trebuie să constate nelegalitatea declaraţiilor de martori deoarece nu puteau fi ascultaţi ca martori acei pensionari ce aveau pretenţii civile chiar faţă de inculpată;

- S-a comis o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu s-au limitat la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională;

- Nu s-a putut proba pretinderea de mită din partea recurentei invocată de procuror;

- Excepţia nelegalităţii compunerii completului de judecată, deoarece Ministerul Public trebuie să fie reprezentat de procuror D.N.A.;

- Excepţia nelegalei sesizări a instanţei deoarece rechizitoriul nu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procuror, ci de adjunctul acestuia;

- Excepţia de necompetenţă materială şi după calitatea persoanei a procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani;

- Nelegalitatea percheziţiei domiciliare;

- În final, se solicită rejudecarea pricinii de către instanţa competentă, refacerea urmăririi penale în cauză sau achitarea medicului inculpat - "fapta nu există" (se invocă însă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă) - cu specificarea cazului de casare de la pct. 12 al art 385⁹ C. proc. pen.

- Formal sunt invocate cazurile de casare de la art. 385⁹ pct. 1, 2, 3, 6, 10, 12, 17¹, 17² şi 21 C. proc. pen.

Doar acest eşafodaj al criticilor, al ultimelor precizări ale cererii de recurs se întinde pe nu mai puţin de 116 pagini, cu anexarea "necesară" şi a unor diferite acte procesuale considerate utile în susţinere, ce altfel se regăsesc la dosar, ce înglobează alte sute de pagini. Aceste precizări par a fi în acord cu motivele de recurs depuse pentru primul termen de judecată fixat în cauză (ce la rândul său se întind pe 154 de pagini, cu ataşarea anexelor de rigoare).

Evident că această construcţie juridică în apărare nu se putea finaliza aici, inculpata pentru ultimul termen de judecată din 31 ianuarie 2014, invocând expres şi direct în faţa instanţei de recurs (în scris, atât la 24 ianuarie, cât şi la 27 ianuarie 2014):

- Excepţia nelegalităţii compunerii completului de judecată, deoarece Ministerul Public trebuie să fie reprezentat de procuror D.N.A.;

- Excepţia nelegalei sesizări a instanţei deoarece rechizitoriul nu a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procuror, ci de adjunctul acestuia;

- Excepţia de necompetenţă materială şi după calitatea persoanei a procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

În acelaşi timp, o nouă "cerere de completare", prin care:

- se arată nemulţumirea faţă de respingerea, prin Încheierea de şedinţă din 13 decembrie 2013, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate;

- aceeaşi instanţă a omis intenţionat, în recurs, să se pronunţe asupra excepţiei nelegalităţii compunerii completului;

- aceeaşi instanţă a omis intenţionat să se pronunţe asupra excepţiei nelegalităţii sesizării;

- aceeaşi instanţă a omis intenţionat să se pronunţe asupra excepţiei de necompetenţă materială şi după calitatea persoanei - "a procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, procuror M.M. în efectuarea urmăririi penale".

Şi pentru că tot a fost adusă în discuţie atitudinea procesuală manifestată pe parcursul procesului penal de inculpată, reiterăm:

Atitudinea procesuală a inculpatei în cursul judecăţii în primă instanţă

Deşi inculpata a solicitat în scris, în propunerea de probe, audierea sa în condiţiile legii, întrebată fiind dacă doreşte să dea declaraţii în cauză, după ce i s-a adus la cunoştinţă dreptul la tăcere, a arătat că nu doreşte să dea declaraţie.

La termenul din 29 noiembrie 2011, când instanţa a pus în discuţie cererea de liberare provizorie sub control judiciar, inculpata a dat o declaraţie, în care face consideraţii cu privire la faptul că medicul nu este funcţionar public, invocând o serie de acte normative în acest sens şi relevă motivele pentru care solicită liberarea sa sub control judiciar. Ulterior, inculpata nu a mai dat declaraţii în legătură cu faptele deduse judecăţii.

Excepţii invocate de inculpată în cursul acestei judecăţi:

Cereri de recuzare în primă instanţă:

La data de 31 octombrie 2011 inculpata a formulat cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată, cu motivarea că este incompatibil să soluţioneze cauza, având în vedere că preşedintele Tribunalului Botoşani, care a autorizat interceptările în acest dosar este soţul său. Cererea de recuzare a fost respinsă prin Încheierea din 31 octombrie 2011.

Cu privire la probatoriile solicitate de inculpată în cursul judecăţii în primă instanţă:

La termenul de judecată din 20 decembrie 2011, avocat P.I. a depus la dosar un memoriu, arătând că a reformulat cererile de probe anterioare, inclusiv cele depuse personal de inculpată la 19 decembrie 2011, solicitând audierea de martori. Totodată, a solicitat să se comunice de către Casa de Pensii Botoşani modul în care au fost soluţionate contestaţiile privind pensionarii de invaliditate expertizaţi de inculpată, indicând perioadele şi persoanele.

La termenul de judecată din 21 februarie 2012, după ce a pus în discuţie probele solicitate de inculpată la data de 20 decembrie 2012, instanţa a respins cererea de audiere a numiţilor P.D., V.M., M.D., P.M.D., având în vedere că aceştia au fost audiaţi în Dosarul nr. 618/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în care au calitatea de victime ale infracţiunilor care se cercetează în prezent în dosarul disjuns, precum şi cererea de audiere a martorilor G.D.M. şi T.L.G., având în vedere că aceştia au fost prezenţi în sală la mai multe termene de judecată, nu s-a indicat teza probatorie, sunt rude apropiate ale inculpatei, iar T.L.G. este cercetat în calitate de învinuit în Dosarul nr. 618/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Specificăm că, dată fiind abordarea subiectului - atitudinea inculpatei - au fost prezentate doar dispoziţiile de respingere a unor cereri în probaţiune, cu motivările adiacente ilustrative, o parte din cererile în probaţiune iniţiate de inculpată, motivate adecvat şi considerate probe utile, fiind admise.

Cu privire la expertizele tehnice solicitate de inculpată în cursul acestei judecăţi:

În dovedirea activităţii infracţionale desfăşurate de inculpată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a depus la dosar copii după înregistrările audio-video şi de imagini a discuţiilor purtate în mediul ambiental de inculpată cu persoanele programate pentru examinare medicală sau alte persoane cu care aceasta intră în contact, în incinta sediului actual al Cabinetului de Evaluare şi Expertiză Medicală al Casei Judeţene de Pensii Botoşani, unde se află biroul de serviciu al inculpatei, situat la parter. Aceste înregistrări au fost autorizate provizoriu de către procuror, începând cu data de 11 aprilie 2011, ora 16:00 şi confirmate ulterior de Tribunalul Botoşani prin Încheierea nr. 200 din 15 aprilie 2011. De asemenea, în intervalul 15 aprilie 2011 ora 10:00 - 11 iulie ora 19:00 inclusiv, aceste înregistrări au fost autorizate legal de către Tribunalul Botoşani.

Inculpata a solicitat eliberarea unor copii după înregistrări şi ulterior, după ce instanţa de judecată a respins cererea, cu motivarea care se regăsesc în Încheierea din data de 21 februarie 2012, a acceptat vizionarea acestor înregistrări, a înregistrărilor din timpul efectuării percheziţiilor, precum şi a înregistrării unor convorbiri telefonice, a căror transcriere se regăseşte în volumul XIII.

Instanţa a respins proba cu expertiză tehnică solicitată de inculpată, cu obiectivele indicate, întrucât, deşi această probă este admisibilă şi pertinentă, având legătură cu soluţionarea cauzei, nu este concludentă, întrucât nu este esenţială în cauză şi nu poate contribui hotărâtor la soluţionarea procesului, neputând clarifica elemente necunoscute ale cauzei. De asemenea, s-a apreciat că "proba cu expertiza tehnică nu este utilă, întrucât nu are calitatea de a clarifica anumite fapte sau împrejurări care nu au fost dovedite prin alte probe. De altfel, mare parte din obiectivele propuse de inculpată nu au nicio legătură cu obiectul unei astfel de expertize, aşa cum rezultă din prezentarea făcută de I.N.E.C. Bucureşti, inculpata încercând şi pe această cale, prin formularea unor cereri cât mai "stufoase", să distragă atenţia de la situaţia de fapt rezultată din aceste probe, de o simplitate zdrobitoare, care atestă fără nicio urmă de îndoială vinovăţia sa cu privire la cele (...) mai multe din faptele pentru care a fost trimisă în judecată".

La termenul din 15 mai 2012, după vizionarea înregistrărilor din timpul percheziţiilor, inculpata, prin apărător, a solicitat efectuarea unei expertize financiar-bancare.

Instanţa a reţinut că şi proba cu o expertiză financiar-bancară este neconcludentă şi lipsită de utilitate în soluţionarea acestei cauze, având în vedere că percheziţiile s-au efectuat în prezenţa persoanelor percheziţionate, care nu au făcut obiecţiuni cu privire la cele constatate.

Atitudinea inculpatei în faţa instanţei de apel:

Dincolo de motivele de fond aduse în discuţie de inculpată, examinate în detaliu de către instanţa învestită într-o cale de atac integral devolutivă, acelaşi organ judiciar s-a pronunţat expres şi pe celelalte motive de apel invocate de către inculpata T.L.: vizând nulitatea urmăririi penale, a cercetării judecătoreşti, neregularitatea actului de sesizare, nelegalitatea probelor administrate, nelegalitatea sentinţei penale apelate; Curtea constatând că acestea sunt neîntemeiate.

Astfel, se redă că, prin Rezoluţia din 18 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, s-a îndreptat eroarea pe care o conţinea Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 290/P/2011 din data de 24 august 2011, prin care inculpata a fost trimisă în judecată, în sensul că s-a făcut menţiunea "verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei", conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, "potrivit disp. art. 332 alin. (1), (2) C. proc. pen. - Restituirea pentru refacerea urmăririi penale -

(1) Când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. (1). Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când instanţa, în urma cercetării judecătoreşti, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

Or, Curtea constată că în cauză urmărirea penală nu a fost efectuată de către un organ necompetent, iar dispoziţiile referitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător nu au fost încălcate.

Curtea constată însă că din Procesul-verbal din data de 22 august 2011 rezultă că inculpatei T.L. i s-a prezentat materialul de urmărire penală, aceasta fiind asistată de către cei doi apărători sus-menţionaţi, inculpata primind câte un exemplar de pe ordonanţele motivate de respingere a probelor, astfel încât, atât timp cât în cursul urmăririi penale inculpata nu a înţeles să rezilieze contractele de asistenţă juridică încheiate cu aceşti apărători - situaţie în care i s-ar fi desemnat un apărător din oficiu conform dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., nu se poate reţine că a fost nemulţumită de modul în care aceştia i-au asigurat dreptul la apărare şi că i s-ar fi încălcat acest drept.

Având în vedere faptul că în conformitate cu disp. art. 197 alin. (4) C. proc. pen. încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol atrage nulitatea actului în condiţiile alin. (1), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului, Curtea constată că inculpata avea posibilitatea de a invoca orice alte pretinse încălcări ale dispoziţiilor legale din cursul urmăririi penale, altele decât cele prevăzute în alin. (2) al art. 197 C. proc. pen., cel mai târziu la data prezentării materialului de urmărire penală - act procesual care se efectuează după efectuarea tuturor actelor de urmărire penală.

Deşi inculpata a invocat faptul că la data de 22 august 2011 a fost obligată să semneze faptul că a studiat cele 3.670 file din cele XIII volume ale dosarului de urmărire penală, nu există nicio dovadă în sensul exercitării vreunei constrângeri în acest sens.

Curtea constată că, în legătură cu nemulţumirile inculpatei T.L. referitoare la actele de urmărire penală care au fost efectuate în cauză, aceasta avea dreptul, în conformitate cu disp. art. 275 - 278 C. proc. pen., să formuleze plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, în cazul în care, în cursul urmăririi penale, a considerat că i s-a adus vreo vătămare intereselor sale legitime.

De asemenea, Curtea constată că şi în cursul cercetării judecătoreşti inculpata a beneficiat de asistenţa juridică obligatorie prevăzută de dispoziţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen., aceasta fiind asistată de către un apărător.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 197 şi ale art. 332 C. proc. pen., Curtea constată că încălcările invocate de către inculpata T.L. nu constituie nici cazuri de nulitate a urmăririi penale sau a sentinţei penale apelate şi nici cazuri de desesizare a instanţei şi de restituire a cauzei procurorului, astfel încât în mod corect prima instanţă nu a dat curs solicitării inculpatei de a se dispune restituirea cauzei la parchet.

Deşi inculpata-apelantă a susţinut că o parte dintre martorii acuzării, respectiv A.Ş., C.E.A., S.O., O.M., A.C., B.A.A. şi G.D. sunt mincinoşi, Curtea constată că această împrejurare nu a fost dovedită cu vreo hotărâre judecătorească definitivă sau cu vreo ordonanţă a procurorului.

Atitudinea procesuală a inculpatei - manifestată în recurs:

Dincolo de cadrul legal limitat al dezbaterilor juridice ce se pot materializa în recurs, aspect ce implică inclusiv o desfăşurare cu celeritate a judecăţii, prezenta cauză a suferit amânări multiple motivat de:

- respingerea la 28 octombrie 2013 a unei cereri formulate de inculpată prin care a solicitat recuzarea membrilor completului de judecată - raportat la primul termen de judecată fixat în cauză la 18 octombrie 2013;

- respingerea la 15 noiembrie 2013 a unei cereri formulate de inculpată prin care a solicitat recuzarea procurorului de şedinţă, precum şi a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, privitor la excepţii de neconstituţionalitate;

- respingerea la 13 decembrie 2013 a unei noi cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de inculpată, privitor la excepţii de neconstituţionalitate.

Inclusiv apărătorul desemnat din oficiu în cauză, la termenul de judecată din 31 ianuarie 2012 a solicitat amânarea cauzei din motive de sănătate, cu depunerea în acest sens a unui înscris apreciat ilizibil de către instanţă (ulterior a fost ataşat originalul adeverinţei medicale, care însă nu face dovada unei boli ce face imposibilă prezenţa sa în faţa instanţei).

Pe de altă parte, în recurs s-a asigurat asistenţa juridică calificată a inculpatei, au fost depuse concluzii de manieră profesionistă prin alt apărător desemnat din oficiu, persoană ce nu a invocat vreun impediment în exercitarea atribuţiilor - au fost invocate motive ce ţin de refacerea urmăririi penale sau judecăţii în cauză, cu subsidiarul pronunţării unor soluţii directe de achitare grefate pe prev. art. 10 lit. d) C. proc. pen., abordându-se cazul de casare de la pct. 12 al art. 385⁹ C. proc. pen., pliindu-se practic astfel pe motivele în scris depuse de recurentă personal.

Aparte de înşiruirea acestui mers al dosarului, în toate gradele de jurisdicţie penală legale urmate, el însuşi descifrând soarta juridică a recursului de faţă, atâta vreme cât s-a răspuns expres anterior criticilor prezente ale recurentei; în contextul în care aceasta reia cu abstinenţă apărările respective, invocate încă de la începutul demersului judiciar, considerăm că sunt necesare anumite precizări prealabile vizând cadrul de dezbatere juridică din recurs.

Este de remarcat că decizia pronunţată în apel s-a materializat la data de 19 martie 2013, aşadar după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

Unul din scopurile marcante ale apariţiei acestui act normativ, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, îl constituie transformarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o instanţă de casaţie penală, obiectiv altfel realizat efectiv prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, ce plasează recursul în categoria căilor extraordinare de atac.

Aceste menţiuni, incluse altfel în "Expunerea de motive" a Legii nr. 2/2013, desprinde concluzia că intenţia legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare vechi, este aceea de a cantona controlul judiciar realizat de instanţa supremă pe această cale la sfera exclusivă a "chestiunilor de drept".

Transpunând preceptul la speţa de faţă, excluzând posibilitatea de a lua în considerare un caz de casare abordabil din oficiu, se poate evidenţia că singurul caz de casare expres invocat, în temeiul căruia s-a invocat soluţia de achitare, aşadar o tratare de fond, substanţială a cauzei, a fost cel de la art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen.

Potrivit însă jurisprudenţei constante a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cazul respectiv de casare este incident dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii.

Aşadar esenţial este de a nu fi adusă în discuţie şi atacată starea de fapt, în materialitatea sa, recurentul fiind pus astfel în faţa unui fapt împlinit, al imposibilităţii promovării de critici juridice pe acest palier, or, în speţă, cu evidenţă şi în mod expres, recurenta învederează şi se declară nemulţumită tocmai de aceste aspecte ce ţin de starea de fapt, nu este de acord cu mijloacele de probă ce au condus la teze probatorii certe în defavoarea sa, la conturarea în funcţie de acestea a unui anumite imputări faptice, ce a condus în final la condamnarea sa.

Dat fiind acest cadru procedural, instanţa de recurs găseşte ca fiind de prisos în a relua contextul faptic specific speţei, ansamblul probator ce l-a conturat, atent defalcat de instanţele inferioare, precum şi lipsa de temei a criticilor în sens contrar din partea inculpatei.

Rămân a fi abordate criticile vizând: conţinutul şi dispoziţiile unor anumite încheieri de şedinţă, explicitate; nelegalitatea declaraţiilor de martori; instigarea, când organele de urmărire penală nu s-au limitat la a cerceta în mod pasiv activitatea infracţională a inculpatei; nelegalitatea compunerii completului de judecată; nelegala sesizare a instanţei; excepţia de necompetenţă materială şi după calitatea persoanei a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani; nelegalitatea percheziţiei domiciliare.

Instanţa de recurs preia însă şi nota formală de invocare a acestora - în sensul că, în aceste condiţii, hotărârile pronunţate ar fi contrare legii -, situaţie juridică ce s-ar plia în chip superficial pe cazul de casare general de la art. 385⁹ pct. 17², ce a rămas în vigoare şi nu a suferit modificări, invocat expres de recurentă. Ca detaliu juridic însă (deşi nu specifică recurenta), tocmai însumarea acestor aşa-zise nelegalităţi sunt temelia casării solicitate, cu soluţie adiacentă de rejudecare a pricinii de către alte organe judiciare, sau, în caz contrar, de pronunţare directă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin achitare; cadru ce cu evidenţă face trimitere tot la pretinsa comitere în cauză a unei erori de fapt, critică plasată eventual în cazul de casare de la pct. 18 al art. 385⁹ C. proc. pen, abrogat expres prin Legea nr. 2/2013.

Aşadar, instanţa de recurs se găseşte în postura judecării unei cauze penale ce implică o stare de necontestat, altfel elocventă, evidentă şi extrem de temeinic redată în ciclurile procesuale anterioare, şi în acelaşi timp în faţa unui recurent ce nu s-a străduit în a îngloba apărările în vreun caz de casare ce poate fi tratat cu sorţi de izbândă, ci s-a rezumat a relua toate criticile propuse pe parcursul derulării cauzei, unde a primit şi răspunsurile cuvenite, într-o notă solicitantă de a se pronunţa orice soluţie de rezolvare a laturii penale, alta decât cea de condamnare.

În concret, raportat la cazurile de aşa-zisă nelegalitate, de reţinut că la data comiterii infracţiunilor deduse judecăţii inculpata T.L. era angajata Casei Judeţene de Pensii Botoşani în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, în funcţia de medic primar, specialitatea expertiză, având locul de muncă la Cabinetul nr. X Botoşani, aceasta fiind subiect activ al infracţiunilor de luare de mită pentru care a fost condamnată (în multitudinea de critici din recurs a fost strecurată inclusiv această apărare, vizând calitatea de subiect activ al infracţiunilor de luare de mită, pentru care altfel inculpata a primit şi anterior răspunsuri juridice).

Inculpata T.L. şi-a desfăşurat activitatea infracţională fie prin pretinderea şi primirea direct sau prin intermediari, de bani şi alte foloase materiale, de la persoane faţă de care era obligată să le îndeplinească cererile conform atribuţiilor de serviciu, fie prin invocarea unor motive, mai mult sau mai puţin reale, prin care a tergiversat rezolvarea actelor de serviciu la care era obligată, determinându-i, astfel, pe solicitanţi să îi dea bani sau alte foloase materiale, în caz contrar refuzând în mod nejustificat îndeplinirea actelor de serviciu la care era obligată prin lege, fie creând impresia că pentru îndeplinirea actelor de serviciu este necesar să depună un efort suplimentar, că îl favorizează pe cel în cauză faţă de alte persoane, ori încalcă legea rezolvând favorabil cele solicitate.

Având în vedere cele reţinute şi expuse de către instanţele ierarhic inferioare, prin analiza detaliată şi coroborată a întregului material probator administrat, raportat la cazul de casare invocat de la pct. 12 al art. 385⁹ C. proc. pen., se constată că faptele săvârşite de către inculpata T.L. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care aceasta a fost condamnată, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.

Relativ la cuantumul pedepselor aplicate inculpatei, curtea de apel a fost cea care a apreciat că acestea sunt prea aspre în raport cu gravitatea faptelor comise. Critici pe acest palier juridic în recurs nu pot fi aduse, totul circumscriindu-se unui cadru strict legal.

În ceea ce priveşte nelegala sesizare, este de reţinut că prin Rezoluţia din 18 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, s-a îndreptat eroarea pe care o conţinea Rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 290/P/2011 din data de 24 august 2011, prin care inculpata a fost trimisă în judecată, în sensul că s-a făcut menţiunea "verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei", conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Invocarea ulterior a detaliului că această notă de verificare sub aspectul legalităţii şi temeiniciei s-a realizat de prim-procurorul adjunct al parchetului îndreptăţit, şi nu de prim-procuror, derivă din simpla organizare şi funcţionare a organelor Ministerului Public, abilităţile legale necesare fiindu-le conferite şi primilor, fără a se impieta mersul normal al dosarului, a conduce la o reală nelegalitate.

Aşadar, şi aspectul că Ministerul Public trebuie să fie reprezentat în cauză de procuror D.N.A., în funcţie de cele specificate, nu poate fi acceptată. Totodată, este de luat în considerare şi caracterul unitar de organizare al Ministerului Public.

Art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 prevede că:

"(1) Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:

(1¹) Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

(2) Procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1), (1¹) şi (1²).

De asemenea, art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. - Competenţa tribunalului -,

"Tribunalul:

1. judecă în primă instanţă:

În sine, solicitarea privind restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, se constată că este neîntemeiată.

Astfel, în conformitate cu disp. art. 197 C. proc. pen. - încălcările care atrag nulitatea -,

"(1) încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

(3) Nulitatea prevăzută în alin. (2) nu poate fi înlăturată în nici un mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu.

Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

De asemenea, potrivit disp. art. 332 alin. (1), (2) C. proc. pen. - Restituirea pentru refacerea urmăririi penale -,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată aşadar că în cauză, aşa după cum s-a arătat şi de către instanţele ierarhic inferioare, urmărirea penală nu a fost efectuată de către un organ necompetent, iar dispoziţiile referitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător nu au fost încălcate.

Dincolo de lipsa de preocupare a recurentei de a îngloba aceste aşa-zise neajunsuri într-un caz expres de casare, după cum s-a arătat, de invocare măcar a vicierii regulilor ce ţin de derularea unui proces echitabil, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce este mai supărător este că inculpata a propus aceste critici încă de la începutul mersului judiciar, din primă instanţă, chiar urmărire penală, şi până în recurs, şi deşi a primit răspunsurile cuvenite, acestea sunt reluate cu insistenţă. Mai mult, în fiecare ciclu procesual inculpata a invocat aceste nereguli ca aspecte de fond, ca motive de apel şi apoi de recurs, neomiţând a le invoca însă şi ca aşa-zise excepţii, cu un pretins caracter peremptoriu în pronunţare. Inculpata a criticat astfel, nelegal, şi încheierile de şedinţă prin care nu s-a răspuns expres acestor critici de către magistraţi, deşi la momentul procesual oportun aceştia au promovat răspunsurile cuvenite.

Aceeaşi tactică a fost reluată şi în recurs, unde motivele în susţinerea căii de atac se suprapun practic peste "invocarea" expresă şi a unor excepţii colaterale. Evident că tratarea juridică a acestora din urmă este de făcut în cadrul suficient al motivării hotărârii judecătoreşti.

Nemulţumirile inculpatei cu privire la modul în care cei doi apărători aleşi - S.I. şi A.M.C. i-au efectuat apărarea nu poate constitui un motiv întemeiat pentru a se reţine că acesteia i-a fost încălcat dreptul la apărare. În atitudinea generală de nemulţumire a inculpatei, în recurs se motivează chiar că "aceştia sunt vinovaţi de complicitate la infracţiunea de fals intelectual, uz de fals, neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu deoarece nu au reacţionat la acuzaţia falsă de flagrant de luare de mită".

Solicitarea inculpatei-recurente de anulare a percheziţiei domiciliare este excesivă, neexistând cadru legal grefat pe elemente de concreteţe care să conducă la un astfel de rezultat.

Altfel, raportat la nemulţumirile inculpatei T.L. referitoare la actele de urmărire penală care au fost efectuate în cauză, aceasta avea dreptul, în conformitate cu disp. art. 275 - 278 C. proc. pen., să formuleze plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, în cazul în care, în cursul urmăririi penale, a considerat că i s-a adus vreo vătămare intereselor sale legitime.

Din punct de vedere a dreptului la apărare, se constată că inculpata a beneficiat de asistenţa juridică obligatorie prevăzută de dispoziţiile art. 171 alin. (3) C. proc. pen., aceasta fiind asistată de către un apărător pe tot parcursul procesului penal.

Respingerea pe calea unor încheieri de şedinţă a unor cereri de probe nu este prevăzută printre cazurile de nulitate absolută enumerate la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., şi nici nu pot fi încadrate în vreun caz de casare anume.

Prin urmare, nu se întrunesc cazuri de desesizare a instanţei şi de restituire a cauzei procurorului, astfel încât nu s-a dat curs solicitării inculpatei de a se dispune restituirea cauzei la parchet.

Înalta Curte constată că în cauză nu există nicio probă din care ar rezulta că în cauză ar fi fost încălcate disp. art. 68 C. proc. pen., referitoare la interzicerea mijloacelor de constrângere, deşi s-a invocat de către inculpata T.L. faptul că au existat astfel de încălcări în scopul de a se obţine probe.

"Existenţa provocării este dependentă de poziţia subiectivă a funcţionarului mituit. Este adevărat că mita nu a fost dată spontan, că iniţiativa nu a aparţinut mituitorilor, dar această situaţie nu este specifică "provocării" şi nu poate fi asimilată niciunei constrângeri, întrucât nu a exclus libera determinare a voinţei inculpaţilor care au promis banii şi celelalte foloase pentru a obţine o soluţie favorabilă pentru coinculpat" (Decizia penală nr. 1911 din 5 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

De asemenea, instanţa supremă a reţinut că "în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu poate fi reţinută provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenţia infracţională şi predispoziţia de a comite infracţiunea existau deja, intenţia infracţională nefiind creată prin acţiunea organelor judiciare, iar autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activităţile ilicite ale persoanei acuzate" (Decizia penală nr. 1863 din 11 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Or, în speţă, din înregistrările audio-video ambientale din cabinetul inculpatei T.L., coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că inculpata a avut libera determinare a voinţei de a-şi desfăşura activitatea infracţională fie prin pretinderea şi primirea direct sau prin intermediari, de bani şi alte foloase materiale, de la persoane cărora era obligată să le îndeplinească cererile conform atribuţiilor de serviciu, fie prin invocarea unor motive prin care a tergiversat rezolvarea actelor de serviciu la care era obligată, determinându-i, astfel, pe solicitanţi să îi dea bani sau alte foloase materiale, în caz contrar refuzând în mod nejustificat îndeplinirea actelor de serviciu la care era obligată prin lege, fie creând impresia că pentru îndeplinirea actelor de serviciu este necesar să depună un efort suplimentar, că îl favorizează pe cel în cauză faţă de alte persoane, ori încalcă legea rezolvând favorabil cele solicitate.

De altfel, în speţă instanţele ierarhic inferioare chiar s-au preocupat de aceste aspecte, aducând în discuţie şi depoziţiile exprese ale unor martori în acest sens.

Prin urmare, din materialul probator administrat în cauză rezultă că intenţia infracţională a inculpatei nu a fost creată prin acţiunea pacienţilor sau a organelor de urmărire penală, ci, faţă de atitudinea inculpatei, au existat motive întemeiate să se suspecteze activitatea ilicită a acesteia, astfel încât nu poate fi reţinută existenţa niciunei constrângeri sau determinări/provocări în scopul săvârşirii faptelor deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte încheierile de şedinţă pronunţate în Dosarul nr. 8322/40/2011 al Tribunalului Botoşani, secţia penală, care au fost criticate de către inculpata T.L., în chip asemănător aducându-se critici şi raportat la încheieri din apel, se constată că acestea sunt legale şi temeinice, fiind date cu respectarea dispoziţiilor art. 305 C. proc. pen., neexistând vreun motiv întemeiat pentru a se dispune desfiinţarea acestora.

De altfel, inculpata a uzat de toate căile speciale de atacare a acestora. Prin încheiere de şedinţă i s-a aplicat inculpatei amenda judiciară în sumă de 1.000 RON, iar prin Încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 21 februarie 2012 i s-a respins cererea inculpatei de scutire de la plata acesteia, fiind legale şi temeinice.

În ceea ce priveşte Încheierile de şedinţă din data de 31 octombrie 2011 şi din data de 12 iunie 2012, prin care s-au respins cererile de recuzare a preşedintei completului de judecată, s-a constatat că acestea sunt definitive. Instanţa de recurs nu evidenţiază existenţa vreunui caz de incompatibilitate incident în cauză.

Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata T.L. împotriva Deciziei penale nr. 38 din 19 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 ianuarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 437/2014. Penal. Contestaţie la executare...		ICCJ. Decizia nr. 377/2014. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 389/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 389/2014. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs