ICCJ. Decizia nr. 374/2014. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 374/2014
Dosar nr. 13315/3/2013
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2014
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 325 din data de 23 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă - ca inadmisibilă - cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 849/F din 24 iulie 2006, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, formulată de condamnatul S.A., cu obligarea acestuia la 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin cererea sa, revizuentul S.A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 849 din 24 iulie 2006, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, cu motivarea că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a descoperit elemente noi în ceea ce priveşte probatoriul avut în vedere la pronunţarea acesteia.
Potrivit art. 394 C. proc. pen.:
"Revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia."
Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cazurile de la lit. b), c) şi d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Prin prisma dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., tribunalul a reţinut că admisibilitatea cererii de revizuire este posibilă când împrejurările noi invocate de revizuent ar duce la achitarea sa pentru fapta pentru care a fost condamnat. Cazurile de la lit. b) şi c) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
Or, motivele invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de lege şi nu vizează netemeinicia sau nelegalitatea hotărârii de condamnare.
Modul în care instanţele de judecată au valorificat materialul probatoriu nu poate fi analizat pe calea revizuirii, întrucât criticile invocate de revizuent trebuiau şi puteau fi valorificate pe calea apelului sau recursului.
Or, nereţinerea sau neinvocarea acestor critici în căile ordinare de atac nu poate duce la repunerea lor în discuţie în calea de atac a revizuirii, întrucât dispoziţiile legale privind calea de atac a revizuirii nu prevăd o asemenea posibilitate.
Tribunalul a mai reţinut că ceea ce doreşte revizuentul, respectiv readministrarea şi reexaminarea probatoriului avut în vedere la pronunţarea hotărârii de condamnare, constituie o împrejurare ce nu poate fi valorificată pe calea revizuirii, singurele probe admisibile pentru schimbarea unei hotărâri de condamnare fiind cele noi, necunoscute judecătorului şi despre care nu existau date la dosarul cauzei.
De altfel, aşa cum se reţine şi prin referatul procurorului, probele invocate au fost cunoscute de judecători ca făcând parte integrantă din materialul probator administrat în cauză.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat apel revizuentul condamnat S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 169 din 19 iunie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul formulat de revizuentul condamnat S.A., împotriva Sentinţei penale nr. 325 din 23 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală. A fost obligat apelantul revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Curtea a apreciat că apelul este nefondat.
S-a arătat că prima instanţă a constatat - în mod corect - că pe calea de atac a revizuirii petentul încearcă să obţină o reanalizare a materialului probator administrat în cauză, element incompatibil cu această cale de retractare.
Revizuentul nu face dovada apariţiei unor împrejurări noi de care să nu fi avut cunoştinţă judecătorul la momentul pronunţării soluţiei de condamnare, astfel încât cererea de revizuire a fost corect respinsă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul condamnat, solicitând admiterea cererii de revizuire a hotărârii de condamnare întrucât aceasta s-a bazat pe declaraţiile unor martori mincinoşi, care în prezent sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Recursul declarat este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., revizuirea este o cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul judiciar.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârii în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile înscrise în art. 394 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., invocat de revizuentul S.A. în calea de atac a recursului, este incident atunci când "un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere."
Potrivit textului de lege menţionat, este justificată atacarea cu revizuire a unei hotărâri penale definitive care s-a întemeiat pe declaraţiile unor martori mincinoşi. Pentru a fi admisibil cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. este necesară îndeplinirea unor condiţii, respectiv săvârşirea de către un martor, expert sau interpret a infracţiunii de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; mărturia mincinoasă să fi dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar declaraţiile mincinoase să fi fost dovedite anterior, prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţă a procurorului.
În cauza de faţă, revizuentul a susţinut că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat, iar hotărârea de condamnare a avut la bază declaraţiile unor martori care, în prezent sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Din materialul probator aflat la dosar rezultă că existenţa faptei şi a vinovăţiei revizuentului au fost constatate de instanţele care au judecat fondul cauzei, iar condamnarea acestuia s-a dispus coroborându-se întregul material probator administrat în cauză.
Mai rezultă de asemenea că recurentul revizuent nu a făcut dovada că hotărârea de condamnare s-a bazat pe declaraţiile mincinoase ale unor martori prin existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă a acestora.
Se constată deci că în speţă nu este incident cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă de către vreun martor în cauza a cărei revizuire se cere şi aşa cum a constatat şi instanţa de apel, nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la pronunţarea hotărârii de condamnare.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că decizia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, iar recursul declarat de revizuent este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul S.A. împotriva Deciziei penale nr. 169 din 19 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 377/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 371/2014. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
