ICCJ. Decizia nr. 438/2014. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
RO M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 438/2014
Dosar nr. 4708/1/2013
Şedinţa publică din 4 februarie 2014
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare formulată contestatorul a solicitat desfiinţarea Deciziei penale nr. 2773 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 802/44/2012, în temeiul art. 386 lit. e) C. proc. pen., întrucât instanţa a soluţionat recursul cu încălcarea dispoziţiilor art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că se impunea ascultarea sa.
Examinând în principiu contestaţia în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. anterior, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen. anterior, contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit a) - c) şi e) C. proc. pen. anterior, este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen. anterior, dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. anterior şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen. anterior, contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) C. proc. pen. anterior poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar, de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunţată la data de 19 septembrie 2013, iar contestatorul a introdus contestaţia în anulare la data de 24 septembrie 2013 .
Prin Sentinţa penală nr. 315 din 8 iunie 2012 a Tribunalului Galaţi, contestatorul a fost condamnat, alături de alte persoane, la pedeapsa totală a închisorii de 10 ani şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru infracţiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (2 infracţiuni), pedeapsă care a fost majorată prin Decizia penală nr. 96/A din 25 februarie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, la 11 ani închisoare, ca urmare a majorării pedepsei aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (august - septembrie 2009), această din urmă hotărâre rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 2773 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 802/44/2012.
Contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. anterior, arătând că instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. anterior, întrucât, deşi a fost prezent la judecată, nu a procedat la ascultarea sa, apreciind că acest lucru se impune, întrucât nu a dat declaraţie nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de apel.
Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 38514 alin. (11) şi art. 38516 alin. (1) C. proc. pen. anterior, instanţa de recurs, cu ocazia judecării recursului ori la termenul fixat pentru rejudecare, are obligaţia să-l asculte pe inculpatul prezent, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Din actele dosarului rezultă că, împotriva contestatorului P.V.M., instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare, care a fost majorată de instanţa de apel. Pe de altă parte, verificând lucrările dosarului se constată că inculpatul contestator a dat declaraţie în faţa instanţei de fond, iar în faţa instanţei de prim control judiciar, conform celor consemnate în încheierea de şedinţă din data de 10 ianuarie 2013, inculpatul a precizat că nu doreşte să dea declaraţii în faţa instanţei de apel.
În faţa instanţei de recurs, contestatorul a fost asistat de apărător desemnat din oficiu şi nu a solicitat audierea sa, iar instanţa, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat ori excepţii de ridicat, a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Instanţa de recurs nu a procedat din oficiu la reaudierea contestatorului întrucât, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 38514 alin. (2) C. proc. pen. anterior, deoarece soluţiile pronunţate de instanţele de fond şi apel nu sunt contradictorii, nu a fost pronunţată o soluţie de achitare, ci, a fost pronunţată o soluţie de condamnare în fond, ce a fost menţinută şi în apel, iar contestatorul a fost audiat la instanţa de fond iar, în faţa instanţei de apel, în prezenţa apărătorului, a declarat expres că nu doreşte să dea declaraţie.
Aşadar, cazul de contestaţie prevăzut în art. 386 lit. e) C. proc. pen. anterior, nu este incident în speţa de faţă, astfel încât se constată că nu este îndeplinită una din cerinţele de a căror îndeplinire cumulativă este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 2773 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 802/44/2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul P.V.M. împotriva Deciziei penale nr. 2773 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 802/44/2012.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 februarie 2014.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 439/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 437/2014. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
