ICCJ. Decizia nr. 425/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 425/2014
Dosar nr. 23514/63/2012
Şedinţa publică din 3 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 62 din 11 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 23514/63/2012, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata B.A., domiciliată în Municipiul Craiova, judeţul Dolj, la 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din acelaşi cod.
În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, compus din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani prevăzut de art. 82 din acelaşi cod.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. anterior cu privire la pedeapsa accesorie.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că, prin rechizitoriul nr. 553/P/2012 din data de 05 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei B.A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.
În fapt, în sarcina inculpatei s-a reţinut că, la data de 06 iunie 2012, era angajată la Penitenciarul de minori şi tineri Craiova cu gradul de agent şef adjunct şi ocupa funcţia de agent administrativ principal 1 (bucătar). Inculpata desfăşura activitatea în ture, iar în ziua de 06 iunie 2012 a fost la domiciliu în Craiova, fiind liberă după tura de noapte.
În jurul orelor 17,00, a luat legătura telefonic cu martora I.A., colegă de serviciu, pe care a rugat-o să fie de acord să-i predea o sumă de bani pe care să o remită unei alte colege.
Martora a fost de acord şi i-a propus să se întâlnească în faţa blocului unde locuieşte, în cartierul Craioviţa Nouă.
Deşi consumase băuturi alcoolice, respectiv afinată şi bere, inculpata s-a urcat la volanul autoturismului pe numele soţului ei, B.C., autoturism pe care l-a condus pe traseul str. T. (unde avea domiciliul), B-dul T., până în str. A.C.I. din Craiova, unde locuia martora I.A.
Inculpata i-a dat banii şi a continuat să se deplaseze cu autoturismul pe B-dul O., iar la intersecţia cu str. T., datorită neatenţiei şi consumului de alcool, a lovit cu roata dreapta faţă o gură de canalizare ce nu avea capac. în urma impactului, roata autoturismului a fost avariată, astfel că inculpata nu a mai avut posibilitatea să continue deplasarea cu autoturismul către domiciliu.
În zona respectivă se efectuau lucrări de asfaltare de către SC D. ACM, iar un angajat al firmei a sesizat-o pe numita R.M. - poliţist în cadrul Poliţiei Locale Craiova, Serviciul Circulaţie - precizându-i că a avut loc un eveniment rutier şi conducătoarea autoturismului pare a se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Aceasta s-a deplasat la faţa locului şi a identificat conducătoarea autoturismului avariat în persoana numitei B.A. din Craiova, iar apoi a sesizat telefonic Poliţia municipiului Craiova - Secţia 5 Poliţie.
La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei de poliţie care, în prezenţa martorului M.I., angajat al SC D. ACM, au testat-o cu aparatul alcooltest pe inculpata B.A., rezultând o concentraţie alcoolică de 1,08 mg/l în aerul pur expirat.
Lucrătorii de poliţie au condus-o pe inculpată la secţia U.P.U. din cadrul S.C.J.U. Craiova pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
La solicitarea organelor de poliţie şi a medicului de serviciu L.A.M., inculpata B.A. a refuzat de mai multe ori să se supună recoltării de probe de sânge şi urină, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Refuzul inculpatei a fost consemnat în foaia de observaţie clinică din 06 iunie 2012, iar la rubrica Evaluare - Recomandări, inculpata a consemnat personal „refuz să se recolteze sânge şi urină".
Cu ocazia audierii, inculpata a recunoscut că a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge şi urină, în vederea stabilirii alcoolemiei, motivând că îi era frică de ace şi înţepături.
S-a reţinut că apărarea inculpatei nu este plauzibilă având în vedere că organele de poliţie şi medicul de serviciu i-au solicitat atât recoltarea de probe de sânge, cât şi de urină.
De asemenea, din adresa din 12 octombrie 2012 emisă de Penitenciarul de minori şi tineri Craiova s-a reţinut că inculpata B.A. a efectuat în cadrul controlului periodic analize medicale ce presupuneau recoltarea de probe de sânge.
Starea de fapt expusă în actul de sesizare a fost probată cu nota de constatare întocmită la 06 iunie 2012 de poliţistul local R.M.; procesul verbal întocmit de organele de poliţie la 06 iunie 2012; foaia de observaţie clinică.
În cursul urmăririi penale, B.A. a recunoscut săvârşirea faptei.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei, constând în aceea că, în data de 06 iunie 2012, a refuzat să se supună recoltării probelor de sânge şi urină în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce condusese autoturismul pe raza municipiului Craiova şi produsese un eveniment rutier, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.
La termenul fixat pentru judecarea cauzei din data de 11 februarie 2013, în prezenţa apărătorului ales, inculpata a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în rechizitoriu şi are cunoştinţă de probele administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale, probe pe care şi le însuşeşte, solicitând instanţei ca judecata să aibă loc în baza acestor probe.
Cererea şi precizările inculpatei au fost consemnate în scris, declaraţia fiind ataşată la fila 13 din dosar.
Prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile de formă şi de fond prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior. Astfel, inculpata a declarat personal că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei în termenul prescris de lege, iar din probele administrate, probe pe care inculpata a declarat că le cunoaşte, rezultă că faptele sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmării penale, instanţa de fond a constatat că starea de fapt a fost corect expusă în actul de sesizare, fiind însuşită de inculpata B.A., fiind reţinută ca atare.
Astfel, declaraţiile martorilor M.I. (filele 15, 16), I.A. (fila 18), L.A.M. (fila 20), nota de constatare (fila 8), proces-verbal (filele 9, 10, 11) rezultatul testării cu aparatul alcooltest (fila 13), rezultatul observaţiilor emise de U.P.U. Craiova (filele şi raportul întocmit de biroul Poliţiei Rutiere (fila 42), declaraţiile inculpatei (filele 45, 46, 47, 50, 51), au confirmat săvârşirea faptei de către aceasta din urmă, în modul şi în împrejurările descrise.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei B.A. care, în data de 06 iunie 2012, după ce a condus autoturismul, pe raza municipiului Craiova, a lovit cu roata dreapta faţă o gură de canalizare şi, fiind depistată de un echipaj al poliţiei, a refuzat să i se recolteze probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce în prealabil a fost testată cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentraţie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, realizează, sub aspectul conţinutului, elementele infracţiunii de prevăzute de art. 87 alin. (5) din O.U.G nr. 195/2002.
Raportat la scopul pentru care inculpata a înţeles să urce la volanul autoturismului, la faptul că deplasarea s-a făcut ziua, pe drumuri publice intens circulate şi, nu în ultimul rând, la concentraţia de alcool pur în aerul expirat, aşa cum s-a stabilit prin testarea inculpatei cu aparatul etilotest, s-a arătat că nu se poate reţine că fapta acesteia nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, câtă vreme obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de alin. (5) al art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 îl constituie relaţiile sociale privitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, astfel cum sunt prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social al faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut produce, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul de lege sancţionator, reducerea legală a limitelor de pedeapsă, astfel cum rezultă din aplicarea prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior, dar şi aspectele ce caracterizează persoana inculpatei, care nu este cunoscută cu antecedente penale şi, până la data comiterii faptei, a avut un comportament corespunzător normelor de convieţuire socială.
Pentru aceste considerente, prima instanţă, în baza art. 87 alin. (5) din O.U.G nr. 195/2002, art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi art. 76 lit. d) C. pen. anterior, a aplicat inculpatei pedeapsa de 6 luni închisoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 71 C. pen. anterior, a fost aplicată pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din acelaşi cod.
Având în vedere vârsta inculpatei, împrejurarea că are în întreţinere un copil minor, că are un loc de muncă stabil, că a recunoscut şi regretat fapta comisă, prima instanţă a apreciat că scopul educativ-preventiv al pedepsei aplicate inculpatei poate fi atins şi fără privarea de libertate, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 81 C. pen. anterior, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text de lege, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 din acelaşi cod, respectiv 2 ani şi 6 luni.
S-a făcut aplicarea disp. art. 82 alin. (3) C. pen. anterior, potrivit cu care calculul termenului de încercare se socoteşte de la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen. anterior privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, conform cărora, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata B.A.
În motivele de apel, formulate prin apărător ales, s-a arătat că fapta reţinută în sarcina inculpatei nu se ridică la gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere împrejurările concrete în care aceasta s-a săvârşit, precum şi atitudinea inculpatei faţă de lucrătorii de poliţie, în sensul că nu a refuzat să se supună verificărilor cu aparatul etilotest şi a însoţit lucrătorii de poliţie la spital, însă nu a fost de acord cu prelevarea de probe biologice din motive pe care nu le-a putut explica, această atitudine nefîind de natură să exprime un refuz categoric al inculpatei la stabilirea alcoolemiei.
S-a mai arătat că inculpata nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe întreaga perioadă a procesului penal, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, lucrează în cadrul P.M.T. Craiova, unitatea făcând referiri pozitive la adresa acesteia, iar o eventuală condamnare ar atrage încetarea contractului de muncă încheiat şi pierderea sursei de câştigare a traiului zilnic.
Prin Decizia penală nr. 159 din 29 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craioval secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respis apelul declarat de inculpata B.A. împotriva sentinţei penale nr. 62 din data de 11 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 23514/63/2012, ca nefondat.
A fost obligată apelanta inculpată la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a procedat în mod corect la soluţionarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. anterior, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de alin. (1), (2) şi (4) ale acestui articol. La termenul de judecată de la 11 februarie 2013, inculpata a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei, aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu, că nu solicită administrarea altor probe, ci ca judecata să aibă loc în temeiul art. 3201 C. proc. pen. anterior. în privinţa competenţei instanţei de a soluţiona cauza, s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 68 alin. (4) din
Legea nr. 293/2004, având în vedere calitatea de agent şef adjunct de penitenciare.
A fost avut în vedere că mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv procesul-verb al de constatare întocmit la 06 iunie 2012, procesul-verb al întocmit la aceeaşi dată în care s-a consemnat valoarea concentraţiei alcoolice pe care a prezentat-o inculpata ca urmare a testării cu aparatul etilotest, de 1,08 mg/l în aerul expirat, declaraţiile martorilor M.I., I.A., L.A.M., fişa U.P.U. din 06 iunie 2012 în care s-a consemnat că inculpata a refuzat recoltarea probelor de sânge sau urină, declaraţiile inculpatei, care a recunoscut săvârşirea faptei, confirmă situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond, în sensul că, la data de 06 iunie 2012, după ce a condus autoturismul, pe raza municipiului Craiova, inculpata a lovit cu roata dreapta faţă o gură de canalizare şi, fiind depistată de un echipaj al poliţiei, a refuzat să i se recolteze probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, după ce în prealabil a fost testată cu aparatul etilotest, acesta indicând o concentraţie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind realizate, sub aspectul conţinutului, elementele infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (5) din 6.U.G nr. 195/2002.
Criticile formulate de apelanta inculpată, în sensul greşitei condamnări, cu consecinţa achitării sale, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. anterior, au fost apreciate ca neîntemeiate.
Instanţa de apel a reţinut că, în speţă, s-a procedat corect la soluţionarea cauzei potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, astfel că nu se poate dispune achitarea inculpatei.
Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 3201 alin. (4) C. proc. pen. anterior, modificate prin O.U.G. nr. 121/2011, potrivit cărora instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Potrivit art. 17 C. pen. anterior, infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. în cazul prevăzut de art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. anterior, nu mai este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de alin. (4) al art. 3201 din acelaşi cod întrucât fapta nu mai prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Ca urmare a soluţionării cauzei potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. anterior, nu se poate pronunţa decât o soluţie de condamnare, aşa cum rezultă din dispoziţiile alin. (7) ale acestui articol, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 824 din 20 martie 2012, în Dosarul nr. 4892/100/2011.
Pe de altă parte, s-a reţinut că, în speţă, fapta inculpatei prezintă gradul de pericol social al infracţiunii, având în vedere împrejurările în care a fost comisă. Inculpata consumând anterior băuturi alcoolice, a condus autoturismul într-o zonă circulată, respectiv pe b-dul O. din municipiul Craiova, prezentând o valoare a alcoolemiei ridicată, de 1,08 mg/l în aerul expirat, ca urmare a testării cu aparatul etilotest, lovind cu roata autoturismului o gură de canalizare. Inculpata nu a putut prezenta niciun motiv care să justifice refuzul de a i se recolta probe biologice, deşi medicul i-a explicat că i se pot recolta atât probe de sânge, cât şi de urină - declaraţia martorei L.A.M., fila 20 dosar urmărire penală.
Instanţa de apel a apreciat că nu sunt întemeiate nici criticile formulate de inculpată cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei.
S-a constatat că instanţa de fond, în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. anterior, a avut în vedere atât limitele de pedeapsă prevăzute de lege, stabilite în raport cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. anterior şi gradul de pericol social al faptei, cât şi împrejurările în care a fost săvârşită fapta, datele ce caracterizează persoana inculpatei, respectiv conduita bună avută anterior săvârşirii faptei, lipsa antecedentelor penale, astfel că pedeapsa aplicată corespunde scopului educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. anterior.
Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpata B.A.. în cuprinsul motivelor scrise de recurs, depuse la dosar în termenul prevăzut de lege, s-a arătat că în mod greşit nu a fost reţinută în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior, criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa instanţei, apărătorul recurentei inculpate a menţionat că, în realitate, calea de atac promovată se fundamentează pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, solicitând admiterea recursului, cu consecinţa reţinerii dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentei inculpate şi ultimul cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Astfel, examinând recursul declarat prin raportare la dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care urmează.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3855 C. proc. pen. anterior stabileşte în alin. (2) că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen. anterior.
Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. anterior prevede în alin. (21) că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 29 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
În ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menţinut şi nu a suferit nicio modificare sub aspectul conţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior.
Verificând îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că recurenta inculpată şi-a motivat recursul în scris la data de 8 noiembrie 2013 (indicând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. anterior, care, însă, nu a mai fost susţinut cu prilejul concluziilor formulate în faţa instanţei) şi oral în ziua judecăţii (moment la care a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior). Ca urmare, Înalta Curte, ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (2)1 C. proc. pen. anterior, precum şi de cele ale art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 şi care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu şi pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurenta inculpată acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat, se constată că recurenta inculpată a criticat greşita neaplicare a dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior, chestiune care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, putea fi supusă analizei instanţei de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. anterior, care, în prezent, este abrogat.
Examinând cauza în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la momentul săvârşirii infracţiunii de către inculpată, în contextul intrării în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, Înalta Curte constată că infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G nr. 195/2002, pentru care inculpata a fost condamnată, a fost preluată în dispoziţiile art. 337 din noul C. pen., care prevăd limite de pedeapsă mai reduse (1-5 ani închisoare), însă, cum în favoarea inculpatei au fost reţinute circumstanţe atenuante, având drept consecinţă reducerea pedepsei, se constată ca fiind mai favorabilă în speţă legea veche, pedeapsa aplicată inculpatei, de 6 luni închisoare (în contextul judecării cauzei în procedura simplificată), situându-se sub minimul prevăzut de legea nouă, care este de 8 luni închisoare.
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.A. împotriva Deciziei penale nr. 159 din 29 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 402/2014. Penal. Contestaţia la executare... | ICCJ. Decizia nr. 426/2014. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
