ICCJ. Decizia nr. 436/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 436/2014
Dosar nr. 14114/62/2012
Şedinţa publică din 04 februarie 2014
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105/S din 10 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (9 acte materiale), art. 65 C. pen., inculpatul B.F.C. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. cu referire la dreptul de a fi asociat unic sau administrator al unei societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepselor de:
- 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 45 din 09 ianuarie 2009 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul penal nr. 4065/233/2008, definitivă prin decizia penală nr. 264/A din 27 mai 2009 a Tribunalului Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. şi
- 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1307 din 28 octombrie 2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul penal nr. 8821/190/2009, definitivă prin neapelare la 17 noiembrie 2010, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen.
În baza art. 9 alin. (1) lit. f) Legea nr. 241/2005, art. 65 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b), c) C. pen. cu referire la dreptul de a fi asociat unic sau administrator al unei societăţi comerciale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
S-a menţinut dispoziţia de anulare a suspendării condiţionate pentru cele două pedepse sus-menţionate.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit cele două pedepse de câte 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi cu pedepsele cu privire la care s-a dispus anularea suspendării condiţionate şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b), c) C. pen. cu referire la dreptul de a fi asociat unic sau administrator al unei societăţi comerciale.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sentinţei după rămânerea definitivă, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni.
În baza art. 2 alin. (1) şi (61) din O.G. nr. 75/2001 s-a dispus comunicarea sentinţei, după rămânerea definitivă către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov în vederea înscrierii în cazierul fiscal al inculpatului.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Braşov şi, în consecinţă:
În baza art. 998 şi 1003 C. civ. vechi şi 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003, inculpatul a fost obligat:
- la plata sumei de 116.333 RON din care 63.151 RON reprezintă T.V.A., iar 53.182 RON reprezintă impozit pe profit;
- la plata accesoriilor aferente potrivit normelor fiscale.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 2076 din 13 noiembrie 2012 Judecătoria Braşov şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul B.F.C. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) (9 acte materiale) şi respectiv prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în favoarea Tribunalului Braşov, reţinând în motivare că potrivit art. 28 alin. (1) lit. e)1 C. proc. pen. revine tribunalului competenţa materială de a soluţiona în primă instanţă cauzele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Tribunalul a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din 30 august 2012 dat în dosarul de urmărire penală nr. 8321/P/2007, a fost trimis în judecată inculpatul B.F.C. pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) (9 acte materiale) şi respectiv prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia, în esenţă:
- că în calitate de administrator al SC S. SRL Săcele, în luna decembrie 2006 - ianuarie 2007 a omis să înregistreze în evidenţele contabile un număr de 9 facturi fiscale în valoare totală de 821.645,89 RON, emise către SC U.R. SRL Galaţi, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale către stat, cauzând un prejudiciu în sumă de 116.333 RON (din care TVA de 63.151 RON şi impozit pe profit de 53.182 RON), la care se adaugă majorări de întârziere, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (9 acte materiale).
- că a declarat în mod fictiv la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov sediul social al SC S. SRL, în scopul de a se sustrage verificărilor financiare faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Prin rechizitoriu s-a mai dispus:
1. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.F.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (40 acte materiale) reţinându-se că din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică de natura grafică din 02 martie 2011 întocmit de I.P.J. Braşov - Serviciul Criminalistic, rezultă că semnăturile de la rubrica „semnătura şi ştampila furnizorului”, respectiv „casier” de pe cele 40 facturi şi respectiv 40 chitanţe fiscale nu au fost executate de către învinuitul B.F.C. şi că martorul C.G.N., administrator la SC R. SRL Galaţi, a precizat faptul că în relaţia comercială derulată cu SC S. SRL Săcele a colaborat cu o persoana care s-a recomandat cu prenumele „M.”, iar în condiţiile în care acestui martor i s-a prezentat fotografia învinuitului B.F.C., acesta a declarat că nu cunoaşte aceasta persoană, respectiv că nu a văzut-o vreodată, astfel încât nu s-a putut proba faptul că B.F.C. a avut cunoştinţă de efectuarea acestor operaţiuni comerciale în numele SC S. SRL Săcele şi, în consecinţă, nu i se poate reţine săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin neînregistrarea în contabilitatea societăţii a veniturilor rezultate din derularea acestor operaţiuni comerciale, dubiul existent profitându-i învinuitului.
2. Neînceperea urmăririi penale faţă de A.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (80 acte materiale).
În faza cercetării judecătoreşti inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei deşi a fost legal citat la toate adresele cunoscute şi prin afişare la sediul Consiliului Local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea potrivit art. 177 alin. (4) C. proc. pen. Instanţa a făcut demersuri pentru a stabili dacă inculpatul este privat de libertate şi din adresa din 19 decembrie 2012 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi respectiv a Inspectoratului General de Poliţie a rezultat că inculpatul nu se află încarcerat în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi nu se află în aresturile organizate în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. În concluzie inculpatul nu a putut fi audiat pentru a-şi exprima poziţia procesuală, în condiţiile în care şi urmărirea penală s-a desfăşurat în lipsa inculpatului care nu a fost găsit în ciuda demersurilor realizate de organele de cercetare penală.
De asemenea, nu au putut fi audiaţi direct martorii propuşi prin rechizitoriu, care au fost citaţi cu mandate de aducere, în privinţa declaraţiilor acestora făcându-se aplicarea prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., ca urmare a proceselor-verbale întocmite de organele însărcinate cu executarea mandatelor de aducere, din care rezultă că martorul C.Ş.A. este plecat din ţară în Cipru pe o perioadă nedeterminată, iar martorul L.L. s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.
La data de 22 octombrie 2006, în baza contractului de cesiune şi actului adiţional la statutul SC S. SRL Săcele, inculpatul B.F.C. a devenit asociat unic şi administrator al acestei societăţi comerciale, cu sediul social în municipiul Săcele, judeţul Braşov, şi principal obiect de activitate „comerţ cu piese şi accesorii pentru autovehicule”, preluând societatea de la martorul L.L. din municipiul Săcele; societatea a fost radiată la data de 21 iulie 2009, motivul fiind închiderea procedurii falimentului.
În luna decembrie 2006 - ianuarie 2007 inculpatul a omis să înregistreze în evidenţele contabile un număr de 9 facturi fiscale în valoare totală de 821.645,89 RON, emise către SC U.R. SRL Galaţi, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale către stat. În cauză a fost întocmit de către I.PJ. Braşov - Serviciul Criminalistic, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de natură grafică din 28 aprilie 2011 în ale cărui concluzii se arată că cele 9 facturi fiscale şi, respectiv cele 4 chitanţe fiscale (care atestă efectuarea unei plăţi parţiale) emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galaţi, poartă semnăturile de la rubrica „semnătura şi ştampila furnizorului”, respectiv „casier” executate de către inculpatul B.F.C.
Aceste 9 facturi fiscale emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galaţi, au fost înregistrate în jurnalele de cumpărări ale firmei beneficiare din lunile decembrie 2006, respectiv ianuarie 2007.
Conform adresei Administraţiei Finanţelor Publice Săcele din 04 mai 2011, SC S. SRL Săcele a depus trimestrial decontul de TVA şi declaraţia privind obligaţiile de plata la bugetul de stat doar pe perioada iunie 2004 - iunie 2006, ultimul bilanţ fiind depus pentru anul 2005.
Mai mult decât atât, în conformitate cu anexa 3 a procesului-verbal din 25 ianuarie 2008 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală, toate cele 9 facturi fiscale, respectiv cele 4 chitanţe emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galaţi (care atestă efectuarea unei plăţi parţiale), au fost ridicate de la distribuitorii autorizaţi de documente cu regim special de către inculpatul B.F.C.
Fapta inculpatului B.F.C. care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis 9 facturi fiscale către SC U.R. SRL Galaţi, realizând venituri, şi în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, nu a întocmit, în fapt, contabilitatea societăţii şi nu a depus la Administraţia Finanţelor Publice Săcele declaraţii fiscale pentru perioada în care au fost emise aceste facturi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (9 acte materiale). De fapt, în perioada cât a fost administrator la firma SC S. SRL Săcele, inculpatul B.F.C. nu a depus niciodată la organul fiscal competent declaraţii fiscale sau bilanţuri contabile pentru această societate.
Din punctul de vedere al laturii obiective, inculpatul a comis infracţiunea printr-o inacţiune, respectiv prin omisiunea de a evidenţia în documentele financiar-contabile operaţiunile comerciale realizate prin intermediul facturilor amintite anterior.
Sub aspectul laturii subiective instanţa constată că fapta a fost comisă cu intenţie directă calificată prin scop, fapta fiind comisă pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, având în vedere că pentru veniturile obţinute pe baza facturilor în discuţie există atât obligaţia evidenţierii, cât şi obligaţia subsecventă a declarării, şi în cazul de faţă inculpatul nu numai că nu a declarat vreodată organelor fiscale competente operaţiunile comerciale efectuate, ci în perioada în care a fost administrator nu a ţinut evidenţa contabilă a societăţii.
Urmarea imediată există şi constă în crearea unei situaţii de incertitudine în privinţa obligaţiilor către bugetul de stat, concretizată în diminuarea obligaţiei fiscale datorate, iar legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei.
Având în vedere şi dispoziţiile prevăzute în art. 10 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, potrivit cărora răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii îi revine administratorului, pentru această infracţiune se va angaja răspunderea penală a inculpatului B.F.C., fapta prezentând gradul de pericol social specific infracţiunii.
În ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, instanţa a reţinut cu toate că SC S. SRL Săcele a avut sediul social declarat la adresa din municipiul Săcele, judeţul Braşov, societatea nu a funcţionat la această adresă şi nici nu a desfăşurat în această locaţie vreo activitate comercială, în acest sens fiind elocventă declaraţia martorului C.Ş.A., care a declarat că nu cunoaşte vreo persoana cu numele de B.F.C.
Lipsa desfăşurării oricărei activităţi la sediul social declarat rezultă şi din verificările efectuate de către Garda Financiară Braşov, având în vedere cele 4 invitaţii expediate la adresa din municipiul Săcele.
Sediul social al SC S. SRL Săcele a fost stabilit de inculpatul B.F.C. doar scriptic la adresa din municipiul Săcele, judeţul Braşov, în baza contractului de cesiune şi actului adiţional la statutul SC S. SRL Săcele, inculpatul preluând sediul firmei SC S. SRL de la fostul administrator, martorul L.L., în scopul de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale de către organele competente şi de a ascunde comiterea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Intenţia inculpatului de a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale mai rezultă şi din faptul că, deşi în facturile fiscale emise de firma SC S. SRL Săcele este trecut un punct de lucru la adresa din municipiul Braşov, punct de lucru nedeclarat la Oficiul Regristrului Comerţului Braşov, în urma verificărilor efectuate pe teren, nu s-a confirmat existenţa acestui punct de lucru al societăţii comerciale, conform procesului-verbal întocmit de organele de poliţie la data de 29 februarie 2008.
Fapta inculpatului B.F.C. de a declara în mod fictiv la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov sediul social al SC S. SRL ca fiind situat în Săcele, judeţul Braşov, în scopul de a se sustrage verificărilor financiare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Fapta a fost comisă cu vinovăţie sub forma intenţiei directe calificate prin scop şi prezintă gradul de pericol social al infracţiunii astfel încât va atrage răspunderea penală a inculpatului.
Reţinând vinovăţia inculpatului, în baza probelor administrate în cauză, instanţa l-a condamnat la pedepsele arătate mai sus.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sentinţei după rămânerea definitivă, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni.
În baza art. 2 alin. (1) şi (61) din O.G. nr. 75/2001 s-a dispus şi comunicarea sentinţei, după rămânerea definitivă către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov în vederea înscrierii în cazierul fiscal al inculpatului.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că s-a constituit parte civilă în cauză Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov prin adresa din 30 aprilie 2008 cu suma totală de 2.068.647 RON, reprezentând impozit pe profit - 692.496 RON, majorări de întârziere impozit pe profit - 253.223 RON, TVA suplimentar de plată - 822.230 RON şi majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 300.698 RON.
Cu toate acestea, din procesul-verbal din 25 ianuarie 2008 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi din adresa din 17 mai 2011 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov - Activitatea de Inspecţie Fiscală, s-a reţinut ca prejudiciu în sarcina inculpatului B.F.C. următoarele sume:
- pentru cele 4 facturi fiscale emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galaţi, prejudiciul constă în TVA de plată în sumă de 7.308 RON şi impozit pe profit în sumă de 6.156 RON;
- pentru cele 5 facturi fiscale nedatate emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galaţi, prejudiciul constă în TVA de plată în sumă de 55.843 RON, majorări de întârziere aferente TVA, impozit pe profit în sumă de 47.026 RON şi majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.
Celelalte sume cu privire la care Statul Român s-a constituit parte civilă vizează prejudiciul creat prin faptele pentru care prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, soluţie neatacată şi prin urmare definitivă. Aceste sume nu se află în legătură de cauzalitate cu faptele cu care instanţa a fost învestită, astfel încât Tribunalul a reţinut că nu pot fi acordate.
Constatând că prejudiciul constând în impozitul pe profit în sumă de 116 333 RON şi taxa pe valoare adăugată în sumă de 63.151 RON este dovedit, instanţa a dispus obligarea inculpatului la plata acestor sume şi a accesoriilor aferente potrivit normelor fiscale în baza art. 998 C. civ. şi art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, solicitând desfiinţarea sentinţei apelate şi, rejudecând cauza, să se dispună, sub aspectul laturii civile, obligarea inculpatului la tot prejudiciul cauzat, în sumă totală de 2.068.647 RON, astfel cum rezultă din raportul de inspecţie fiscală înregistrat în 25 ianuarie 2008 şi decizia de impunere din 25 ianuarie 2008 şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului.
Prin decizia penală nr. 96/Ap din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei penale nr. 105/S din 10 aprilie 2013 a Tribunalului Braşov, pe care o menţine.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen. „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei (...)”, respectiv, potrivit rechizitoriului la inculpatul B.F.C. şi la infracţiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (9 acte materiale) şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
Deşi partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata prejudiciului în valoare totală de 2.068.647 RON, în mod corect instanţa de fond a reţinut că prejudiciul cauzat de inculpatul B.F.C. părţii civile, aferent laturii penale a cauzei constă în următoarele sume:
- pentru cele 4 facturi fiscale (emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galaţi, prejudiciul constă în TVA de plată în sumă de 7.308 RON şi impozit pe profit în sumă de 6.156 RON;
- pentru cele 5 facturi fiscale nedatate emise de SC S. SRL Săcele către SC U.R. SRL Galaţi, prejudiciul constă în TVA de plată în sumă de 55.843 RON, majorări de întârziere aferente TVA, impozit pe profit în sumă de 47.026 RON şi majorări de întârziere aferente impozitului pe profit.
De asemenea, Curtea a reţinut că celelalte sume cu privire la care Statul Român s-a constituit parte civilă vizează prejudiciul creat prin faptele pentru care prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, soluţie neatacată şi prin urmare definitivă.
În această situaţie, diferenţa până la prejudiciul total calculat de partea civilă nu are legătură de cauzalitate cu faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, fapt pentru care nici nu au fost acordate de prima instanţă, astfel că acest motiv de apel este nefondat.
În ceea ce priveşte instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, Curtea a constatat că, în faza de urmărire penală, organele de anchetă au efectuat cercetări asupra existenţei bunurilor aflate în proprietatea inculpatului, fiind emise adrese către Agenţia Naţională de cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, Galaţi, către Consiliul Local Săcele, Galaţi, Administraţia Financiară Galaţi, nefiind identificate bunuri mobile sau imobile ale inculpatului.
Astfel, nefiind identificate bunuri mobile sau imobile în proprietatea inculpatului, nefiind îndeplinite condiţiile arătate la art. 163 şi urm. C. proc. pen., în mod corect instanţa de fond nu a dispus instituirea măsurilor asigurătorii, astfel că şi acest motiv de apel este nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, solicitând modificarea deciziei penale atacate şi, rejudecând, obligarea inculpatului la plata sumei de 2.068.647 RON cu titlu de prejudiciu, la care să se calculeze majorări şi penalităţi de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei până la data plăţii efective.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. anterior stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. anterior.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Braşov la 09 septembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Se constată că dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din legea anterior menţionată - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial prin amendarea cazurilor de casare, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept.
Cu privire la criticile invocate de recurenta parte civilă referitoare la greşita soluţionare a laturii civile de către instanţa de apel, atât sub aspectul cuantumului prejudiciului la plata căruia a fost obligat inculpatul, dar şi sub aspectul greşitei respingeri a cererii de instituire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Astfel, instanţa de apel, în mod corect, a apreciat neîntemeiate criticile părţii civile, întrucât diferenţa dintre prejudiciul total calculat de partea civilă şi prejudiciul stabilit de instanţa de judecată prin expertiza efectuată în cauză nu are legătură de cauzalitate cu faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, fapt pentru care nici nu au fost acordate de prima instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen. „judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei (...)”. În acest context instanţa de recurs constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (9 acte materiale) şi art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, fapte pentru care instanţa a stabilit în mod corect cuantumul prejudiciului cauzat prin activitatea infracţională dedusă judecăţii. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dat soluţie de scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului B.F.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar eventualul prejudiciu cauzat nu poate fi cenzurat de instanţa de judecată, întrucât nu a fost sesizată prin rechizitoriu şi cu această infracţiune.
Ca atare, stabilind că diferenţa dintre prejudiciul total calculat de partea civilă şi prejudiciul stabilit de instanţa de judecată reprezintă de fapt prejudiciul creat prin faptele pentru care prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, soluţie neatacată şi, prin urmare definitivă, în acord cu instanţa de fond şi cea de apel, instanţa de recurs constată că aceste sume nu se află în legătură de cauzalitate cu faptele cu care instanţa a fost învestită, astfel încât în mod corect, nu au fost acordate.
În legătură cu neistituirea măsurilor asigurătorii se constată că, în absenţa unor bunuri mobile sau imobile proprietate ale inculpatului, în mod corect, instanţa de apel a constatat că nu sunt îndeplinite îndeplinite condiţiile prev. de art. 163 C. proc. pen. în baza căruia puteau fi indisponibilizate în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune.
În consecinţă, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva deciziei penale atacate.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, împotriva deciziei penale nr. 96/Ap din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat B.F.C., în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 319/2014. Penal → |
|---|
