ICCJ. Decizia nr. 546/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 546/2014

Dosar nr. 9142/2/2012

Şedinţa publică din 14 februarie 2014

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 302 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul ales al inculpatului R.A., din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., în infracţiunea de instigare la infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 31 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 213 C. pen. (pct. II din rechizitoriu)

În baza art. 334 C. proc. pen., din oficiu, s-a dispus schimbarea încadrărilor juridice a infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare al instanţei după cum urmează:

- pentru inculpatul R.D.C. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul M.A.C.M. din infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 292 C. pen., art. 31 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen.; art. 31 C. pen. rap. la art. 289 Cp; art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 292 C. pen.; art. 31 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen.; art. 31 C. pen. rap. la art. 289 C. pen.; art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul M.M.C. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul E.C.A. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul R.A.M. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. (pct. I din rechizitoriu); din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., în infracţiunea de instigare la infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 213 C. pen. (pct. II din rechizitoriu).

- pentru inculpatul B.C.T. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

- pentru inculpatul T.B. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.; art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.; art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (pct. I din rechizitoriu); din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., în infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. (punctul II din rechizitoriu).

- pentru inculpatul M.C.M. din infracţiunile prev. de art. art. 221 alin. (1) C. pen. şi art. 221 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul M.V.V. din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 213 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (pct. II din rechizitoriu).

1. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menţionată cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la uz de fals.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menţionată cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menţionată cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.

În baza art. 36 rap. la art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale mai sus menţionate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 05 ianuarie 2003 la 12 martie 2003 şi de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

2. În baza art. 221 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.S.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 292 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 291 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menţionate urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 20 aprilie 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

3. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 292 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 31 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de fals intelectual în participaţie improprie.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 31 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în participaţie improprie.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menţionate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

4. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menţionate urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

5. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.C.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.C.A., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de furt calificat.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menţionate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

6. În baza art. 11 alin. (2) pct. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului R.A.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la abuz de încredere prev. de art. 25 rap. la art. 213 C. pen., faţă de lipsa plângerii penale prealabile a părţii vătămate R.D.C. (pct. II din rechizitoriu).

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire (pct. III din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (pct. IV din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire (pct. V din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menţionate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

7. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C.T. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

8. În baza art. 11 alin. (2) pct. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului T.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen., faţă de lipsa plângerii penale prealabile a părţii vătămate R.D.C. (pct. II din rechizitoriu).;

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave (pct. I din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

în baza art 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (pct. I din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals (pct I din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (pct I din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată (pct I din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menţionate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

9. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 221 alin. (1) C. pen.

În baza art 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

10. În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire (pct. 3 din rechizitoriu).

În baza art. 86¹C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare conform art. 86² C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpata a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

În baza art. 86⁴C. pen. alin. (1) şi (2) C. pen. combinat cu art. 83 şi 84 C. pen., a atras atenţia inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei infracţiuni, precum şi dacă cel condamnat nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile de supraveghere dispuse.

Conform art. 71 alin. ultim C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii, prev. de art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A desemnat în supravegherea respectării măsurilor impuse inculpatului Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

11. În baza art. 11 alin. (2) pct. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului M.V.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz de încredere prev. de art. 26 rap. la art. 213 C. pen., faţă de lipsa plângerii penale

prealabile a părţii vătămate R.D.C. (pct. II din rechizitoriu).

În baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., a dispus confiscarea autoturismului marca A., proprietatea inculpatului M.A.C.M., bun aflat în custodia P.L. IFN SA.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpaţi a următoarelor sume de bani (pct. I rechizitoriu):

- de la inculpatul R.D.C. suma de 15.000 euro; de la inculpatul E.C.A. suma de 8.000 euro; de la inculpatul B.C.T. suma de 7.000 euro; de la inculpatul R.A.M. suma de 1.000 euro. A menţinut secretul asigurător asupra sumei de 8.500 RON ridicate de la inculpatul R.D.C., suma depusă la C. Bank, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii confiscării dispuse mai sus faţă de acest inculpat.

A dispus restituirea către inculpatul R.D.C. a autoturismului marca M., bun aflat în custodia inculpatului.

A respins, ca neîntemeiate, acţiunile civile formulate de inculpatul M.S.A. şi SC A.T.A. SA (pct. I din rechizitoriu).

A lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea vătămată M.S. (pct. II din rechizitoriu).

A dispus restituirea autoturismului marca S. aflat în custodia organelor de poliţie către partea civilă A.L. (pct. IV şi V din rechizitoriu).

A luat act ca partea vătămată D.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză (pct. IV din rechizitoriu).

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 1.300 euro de la inculpatul R.A.M. şi a sumei de 200 euro de la inculpatul M.V.V. (pct. IV din rechizitoriu).

S-a dispus avansarea onorariului apărătorului din oficiu din fondul Ministrului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu ocazia cercetării judecătoreşti, în speţă, s-a procedat la audierea inculpaţilor şi administrarea tuturor probelor din rechizitoriu.

A fost redat doar pct. I din rechizitoriu, fiind incident privitor la situaţia singurului recurent de faţă - B.C.

În cursul anului 2007, luna august, între societatea S.D.C. SA, societate aparţinând inculpatului M.A.C.M., şi P.L. IFN SA a fost încheiat un contract de leasing având ca obiect un autoturism marca A., autoturismul respectiv fiind obligatoriu asigurat la SC A.T.A. SA pentru o primă de asigurare de 84.297 euro (valoare la nivelul anului 2009). După folosirea autoturismului aproximativ doi ani şi achitarea la termen a ratelor, M.A.C.M., cel mai probabil convins de către inculpatul E., a luat hotărârea să „scape” de acel contract de leasing în sensul de „a oferi” spre vânzare acel autoturism prin intermediul inculpatului E. şi a fratelui său, M.M.C., suma obţinută în urma „vânzării” acelui autoturism urmând a fi încasată şi reţinută de către inculpatul E. posibil împărţită cu inculpatul M.M.C., pe M.A.C.M. neinteresându-l „preţul” autoturismului, întrucât imediat „înmatriculării” autoturismului pe numele unui alt proprietar, M.A.C.M. urma să declare autoturismul furat şi să încaseze parte din prima de asigurare (aproximativ 30.000 euro, restul urmând a fi încasaţi de către societatea de leasing). Inculpatul E. „a scos la vânzare” acel autoturism prin intermediul inculpaţilor R.A. şi R.D.C., aceştia urmând să găsească un „cumpărător” să-l „ajute” la înmatricularea autoturismului pe numele lor, bineînţeles în urma unui comision pe care urma să şi-l reţină din preţul încasat, „competiţia” dintre cei doi „samsari de autoturisme second-hand” fiind evidentă prin diferenţa de preţ a autoturismului oferit spre vânzare, astfel, R.A. îl oferea la vânzare cu suma de 10.000 euro, urmând ca „serviciile” în ceea ce priveşte înmatricularea autoturismului pe numele noului proprietar să fie taxate separat, iar inculpatul R.D.C. vindea acelaşi autoturism contra sumei de 20.000 euro.

Primul care a găsit un cumpărător a fost inculpatul R.A. prin intermediul inculpatului B.C.T., fiind găsit astfel inculpatul M.C.M., acesta oferind inculpatului R.A. suma de 10.000 euro, reprezentând preţul autoturismului, R.A. la rândul lui înmânând inculpatului E. suma de 8.000 euro, diferenţa de 2.000 reprezentând comision atât pentru R., cât şi pentru inculpatul B., pentru serviciile prestate. Pentru „înmatricularea” autoturismului pe numele noului proprietar inculpatul B. a primit de la inculpatul M. suma de 6.000 euro, B. urmând să rezolve „problema” în decurs de aproximativ 2-3 săptămâni. B., în loc să se ocupe de înmatricularea autoturismului, fire boemă fiind şi având 6.000 euro în buzunar şi autoturismul marca A. la îndemână, a găsit de cuviinţă că mai întâi trebuie să se distreze şi apoi mai vede el ce face când se întâlneşte cu inculpatul M.

Intrigat de faptul că durează mai mult decât se stabilise „înmatricularea” autoturismul pe numele altui proprietar având în vedere faptul că din propriul buzunar M.A.C.M. trebuia să plătească rata de leasing (conform propriilor afirmaţii, aproximativ 2.000 euro) şi nici nu poate încă să meargă la organele de poliţie să declare autoturismul furat pentru a sista plata ratei de leasing, M.A.C.M. i-a somat pe inculpatul E. şi fratele său să readucă autoturismul în posesia sa, fapt pe care l-au făcut inculpaţii R.D.C. şi T., cheia autoturismului ajungând la aceştia de la M.A.C.M., prin intermediul inculpaţilor E. şi M.M.C.

Evident că inculpatul B. a luat urma autoturismului şi a adus la cunoştinţă inculpatului M. că autoturismul nu se mai află în posesia sa, fapt ce a determinat o nouă „negociere” între inculpaţii M.M.C., E.C. şi R.D.C., pe de o parte şi inculpatul M.C.M.A., pe de altă parte. Având în vedere faptul că inculpatul B. nu îşi respectase angajamentele de a falsifica elementele de identificare ale autoturismului şi a-l înmatricula în baza unor fapte false pe numele inculpatului M. şi era puţin probabil să o facă în viitor, inculpatului M. i-au fost prezentate de către cei trei inculpaţi două variante, fie plăteşte o nouă sumă de bani inculpatului R.D.C., care urmează să ia în „antrepriză” autoturismul cu termen clar de „înmatriculare” a acestuia, fie pierde cei 16.000 euro pe care îi dăduse anterior. Inculpatul M. fiind conştient că acei 16.000 euro sunt pierduţi (nu putea să meargă la organele de poliţie şi să reclame modalitatea în care a pierdut acea sumă de bani pentru simplul motiv că singur se încrimina) a preferat să dea alţi 15.000 euro, de data aceasta inculpatului R.D.C., care într-adevăr s-a ocupat de „manufacturarea” acelui autoturism, respectiv a falsificat seriile de identificare şi a procurat actele necesare înmatriculării autoturismului pe numele unui nou proprietar, care în final avea să se dovedească a fi nu inculpatul M.C.M.A., ci inculpatul M.S.A.

Toate aceste aspecte menţionate mai sus au îndrituit instanţa de fond să concluzioneze că fapta săvârşită de către inculpatul M.A.C.M. care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu complicitatea inculpaţilor M.M.C., B.T.C., E.C.A., R.A.M., R.D.C. şi a inculpatului T.B., a înstrăinat fără drept autoturismul marca A., proprietatea P.L. IFN SA, în mod succesiv inculpatului M.C.M. şi inculpatului M.S.A., după care a reclamat în fals la organele de poliţie sustragerea acestuia de către persoane necunoscute, inducând astfel în eroare proprietarul de drept al acestuia P.L. IFN SA şi societăţii de asigurare A.T.A., căreia i-ar fi solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi nu elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cum în mod eronat s-a reţinut în actul de sesizare al instanţei.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea fapt consumat în infracţiunea de tentativă şi cu înlăturarea agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., pentru următoarele considerente:

Singura parte vătămată în cauza de faţă, în condiţiile în care fie infracţiunea s-ar fi consumat, fie ar fi rămas în faza tentativei, era societatea de asigurare care în virtutea contractului încheiat asupra autoturismului trebuia să plătească suma de 84.297 euro (bani care nu s-au plătit şi prin urmare nu s-a cauzat un prejudiciu), infracţiunea rămânând astfel în faza tentativei, proprietarul autoturismului P.L. IFN SA nefiind păgubit prin consumarea infracţiunii întrucât prioritar această parte vătămată se îndestula din prima de asigurare până la valoarea înscrisă în contractul de leasing, restul sumei de aproximativ 30.000 euro, urmând a fi returnaţi inculpatului ca urmare a plăţii ratelor de leasing. În concluzie, pe acest aspect, instanţa a apreciat că ne aflăm în situaţia tentativei la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi nu a infracţiunii fapt consumat.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat ca eronată reţinerea în sarcina inculpatului a agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. în condiţiile în care pe de o parte astfel cum s-a arătat, prejudiciul s-ar fi produs numai în patrimoniul asigurătorului, iar pe de altă parte în cauză a existat un singur bun, obiect material al infracţiunii de înşelăciune şi nu este relevant faptul că acesta a făcut obiectul a două „vânzări”.

În concluzie, în raport de cele analizate mai sus instanţa de fond a apreciat că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor puse pe seama lor, fiind condamnaţi în consecinţă.

Audiat de către instanţă la termenul de judecată din data de 27 septembrie 2011, inculpatul B.C.T. a negat infracţiunea pusă pe seama sa arătând că, în cursul lunii decembrie 2009, cunoscând din auzite ca inculpatul R.A. are spre vânzare un autoturism marca A., şi întrucât cunoştea faptul că inculpatul M. dorea să cumpere o maşină de clasă superioară, l-a contactat pe R. întrebându-l dacă mai are acea maşină şi dacă mai e spre vânzare, acesta confirmându-i că maşina mai e disponibilă spre vânzare pentru ca, în jurul datei de 23-24 decembrie 2009, să se întâlnească cu R.A., care era însoţit de un alt prieten de-al său, al cărui nume nu îl cunoaşte şi nu este niciunul dintre inculpaţii implicaţi în prezenta cauză, întâlnirea având loc la la o benzinărie şi toţi trei plecând apoi cu acel autoturism marca A. spre o altă benzinărie, acolo sosind şi inculpatul M. pentru a cumpăra acel autoturism.

Inculpatul a mai arătat că s-a întâlnit cu M. în benzinărie, bănuind că acesta a sosit şi el cu un autoturism, i-a dat suma de 10.000 euro ce reprezenta preluarea contractului de leasing (deci nu era vorba de o vânzare propriu-zisă) i-a dat banii Iui R.A., care se afla la circa 20 m de autoturism, M. rămânând lângă autoturism pentru a-l viziona şi nu poate explica de ce M. nu a dat direct banii lui R. şi nu poate preciza dacă M. l-a văzut pe R., aflat la circa 20 m de autoturism, şi nici în momentul când el i-a dat banii Iui R.

Inculpatul a mai declarat că nu a primit mai mult de 10.000 euro de la M. şi a dat lui R. tot 10.000 euro, el neoprind nimic din acei bani, primind în acelaşi timp de la R., după ce i-a dat banii, o cheie de funcţionare a autoturismului şi copiile talonului şi asigurării RCA, apoi s-au despărţit, a luat un taxi şi a plecat acasă, R. a plecat probabil tot cu un autoturism, iar autoturism marca A. a fost luat de inculpatul M.

Inculpatul a mai arătat că R. îi spusese anterior că nu e vorba de o vânzare efectivă a unui autoturism întrucât acesta era folosit în leasing de către o persoană, nu poate preciza dacă era fizică sau juridică întrucât nu s-a uitat pe talon, iar M. ştia că urmează a prelua în leasing acel autoturism urmând să primească ratele de leasing în continuare, după ce urmau a fi perfectate actele predare a leasingului, fapt ce urma să se întâmple ceva mai târziu, respectiv la începutul lunii ianuarie 2010.

Inculpatul a mai declarat că M. nu i-a înmânat cheile autoturismului şi nici actele primite de la R. pentru ca el să se ocupe ulterior de perfectarea actelor, ci de-abia în ianuarie pe la mijlocul lunii, a fost contactat de către M., s-au întâlnit, i-a dat cheia şi actele în copie, urmând ca el să se ocupe, în sensul de a lua legătura cu R. şi să pună în legătură utilizatorii contractului de leasing cu M. şi cu proprietarul pentru a fi perfectate acte date. Întrucât a avut probleme de familie, nu a avut timp să îl caute pe R. pentru a demara perfectarea acelor acte, între timp folosind autoturismul în interes personal, inclusiv a făcut călătorii pe la munte, pentru ca la un moment dat, la sfârşitul lui ianuarie, într-un final, să fie contactat de R.D.C., care i-a comunicat că cunoaşte acel autoturism marca A. şi că acesta are o „problemă” şi că ar fi bine să nu îi mai folosească până nu se perfectează actele, R.D.C. comunicându-i, totodată, că îl cunoaşte pe E. cel care dăduse autoturismul lui R. şi că ar fi bine să ia legătura cu E. pentru a lămuri problema cu autoturismul, el replicându-i lui R.D.C. că trebuie să plece la munte în weenk-end şi când se va întoarce - duminică seara - va rezolva problema.

S-a întors duminică seara în Bucureşti, a parcat maşina în zona unde locuieşte, pentru ca dimineaţa să constate în mod neplăcut, că maşina a dispărut, l-a contactat apoi pe R., întrucât de la el luase M. autoturismul şi l-a întrebat dacă ştie ceva despre dispariţia lui, acesta spunându-i că nu are cunoştinţă şi nici vreun eventual amestec în dispariţia acelui autoturism, dar, având talonul autoturismului unde figura ca utilizatoare o firmă şi cunoscând că acea clinică este în apropierea cartierului unde locuieşte el, a mers la clinică şi a văzut în curte acel autoturism.

A doua zi, marţi, l-a sunat pe R.D.C. întrucât şi el cunoştea povestea cu acel autoturism şi l-a întrebat de autoturism, iar el i-a spus că el fusese cel care luase autoturismul folosind o a doua cheie pe care o luase de la o persoană pe care el nu o cunoştea, urmând ca el să se întâlnească cu E. să discute problema autoturismului şi să-i dea şi a doua cheie pentru ca, în aceeaşi zi pe seară, deci în data de 02 februarie 2010, să se întâlnească cu E. şi cu R.D.C. la o terasă, unde toţi trei au purtat discuţii despre acel autoturism, E. spunându-i că până la perfectarea actelor nu trebuia să folosească autoturismul şi întrucât el nu avea timp să se ocupe în continuare de acele acte, l-a sunat pe M. şi i-a spus că sunt probleme cu acel autoturism în condiţiile în care firma pe care urma să fie preluat contractul de leasing şi care trebuia să aparţină lui M. nu avea încă actele necesare.

Inculpatul a mai arătat că urma să primească ceva recompensă de la inculpatul M. pentru eforturile sale, abia după ce se perfectau actele şi declara că nu poseda permis de conducere şi acel autoturism era efectiv condus de către soţia sa, precizând, de asemenea, că nu a cunoscut niciodată pe vreunul dintre inculpaţii M., iar la acea întâlnire cu E. şi R.D.C., la un moment dat, telefonic, a discutat inculpatul R.D.C. cu inculpatul M. referitor la acel autoturism, cei doi discutând despre o întâlnire ce urma sa aibă loc pentru a discuta problema.

Nu a sunat la 112 în momentul când a constatat dispariţia autoturismul din faţa blocului său, întrucât nu avea acte pe numele său pentru acel autoturism, iar în convorbirea pe care a purtat-o cu R.D.C. anterior plecării sale la munte i-a confirmat acestuia faptul că la întoarcere îi va da atât autoturismul, cât şi cheia şi actele pe care le avea.

A mai arătat că, ulterior sosirii de la munte, duminică seara, în agenda telefonică a telefonului său mobil a găsit mai multe apeluri nepreluate de la R.D.C., întrucât telefonul era închis, iar inculpatul M. a cunoscut încă de la bun început că nu cumpăra acel autoturism, ci că preia contractul de leasing, suma de 10.000 euro reprezentând „contravaloarea” ratelor plătite anterior de utilizator, iar în ianuarie când M. i-a predat autoturismul, i-a dat şi 1.000 euro reprezentând cheltuielile pe care urma să le facă pentru perfectarea actelor în vederea cedării contractului de leasing şi recunoaşte faptul că M. a mai dat şi soţiei mele o sumă de bani, al cărei cuantum nu şi-l mai aminteşte, sumă destinată pentru cheltuieli. Nu cunoştea locaţia exactă a inculpatului M. când a purtat acea convorbire telefonică în 02 februarie 2010, la acea terasă, şi nu ştia dacă M. este sau nu în ţară, iar iniţiativa de a se ocupa de perfectarea acelor acte a fost a lui M., iar el nu s-a opus, iar suma primită de la M. atât de el, cât şi de soţia sa, reprezenta nu numai cheltuieli viitoare, cât şi recompensa sa.

Inculpatul a mai declarat că acel autoturism îi fusese oferit iniţial de către R.D.C. care cerea un preţ mai mare, respectiv 14.000 euro pentru ca mai târziu R. să solicite doar 10.000, iar comisionul la care face referire în convorbirea pe care a avut-o cu organele de poliţie reprezenta serviciile sale de intermediere între R. şi M. urmând să încaseze acest comision de la M., precizând că, la momentul în care a luat banii de la M. şi i-a dat lui R., în acea benzinărie, a primit o sumă de bani de la acesta pentru a-şi plăti un taxi.

S-a reţinut că declaraţia inculpatului este nesinceră astfel încât a fost înlăturată, instanţa de fond apreciind că acesta a avut cunoştinţă încă de la momentul găsirii unui cumpărător în persoana inculpatului M. că intermediază şi implicit ajută la vânzarea unui autoturism care ulterior avea să fie înmatriculat prin falsificarea datelor de identificare pe numele inculpatului M., aspect care rezidă din întregul material probator administrat în cauză.

Astfel, vinovăţia inculpatului rezidă în primul rând, din declaraţiile coinculpatului T. şi M. date în faza de urmăririle penală (primele declaraţii fiind apreciate de către instanţă ca fiind singurele sincere) cei doi inculpaţi declarând la momentul respectiv că B. avea cunoştinţă că mijloceşte de fapt o vânzare a unui autoturism ce urma să fie declarat ca furat şi nicidecum o predare-preluare de leasing, pe lângă mijlocirea vânzării inculpatul B. asumându-şi obligaţia de a „face la serie şi acte” acel autoturism primind de la inculpatul M. pentru aceste servicii suma de 6.000 euro (declaraţiile coinculpatului M., inculpatul „nemaiamintindu-şi suma primită”) sumă exorbitant de mare care nu justifica doar o intermediere între proprietar, utilizatorul contractului leasing şi inculpat (este îndeobşte cunoscut că fotbaliştii câştigă sume mari de bani, dar este greu de acceptat că-şi pot permite că arunce cu mii de euro pentru nişte servicii derizorii care oricum implicau prezenţa inculpatului M. la „perfectarea” actelor).

În al doilea rând, vinovăţia inculpatului în sensul că avea cunoştinţă că ajută la săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune rezidă şi din conţinutul convorbirilor telefonice purtate atât de către el şi ceilalţi inculpaţi, cât mai ales din conţinutul convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii R. şi E. Astfel, instanţa de fond a apreciat că nu poate primi susţinerile inculpatului că anterior întoarcerii sale de la munte, fusese de acord că remită autoturismul şi actele pe care pe primise inculpatul R.D.C., ca acesta să se ocupe de perfectarea actelor întrucât el nu avea timp, în condiţiile în care, din discuţiile telefonice pe care inculpatul pe care cu coinculpatul R. în momentul în care constată dispariţia autoturismului reiese contrariul, în sensul că habar nu avea cum anume îi luase autoturismul, dar îl bănuia pe inculpatul R., întrucât de la acesta din urmă cumpărase M. autoturismul (deci în mod firesc B. ar fi trebuit să-l contacteze telefonic pe R.D.C. şi nu pe R. dacă înţelegerea la care făcea referire B. mai sus, era valabilă). De asemenea, relevantă în acest sens, respectiv că nu avusese loc nici o înţelegere de predare a autoturismului de către B. celor de la care l-a cumpărat M. este şi prezenţa inculpatului B. şi a altor persoane în faţa clinicii unde fusese adus autoturismul, fiind hotărâţi să facă scandal şi să ameninţe cu alertarea organelor de poliţie care, vorba lui E. către R., „era să iasă un ... cât casa”.

Evident că, după ce inculpatul M. a fost anunţat de către B. că autoturismul s-a reîntors la E. şi a avut loc o nouă renegociere între aceştia, inculpatul B. a fost „sărit” din schemă dată fiind neseriozitatea acestuia în „perfectarea” actelor acelui autoturism, complicitatea inculpatului la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei luând astfel sfârşit, dar, astfel cum am arătat şi la analiza activităţii infracţionale a inculpatului R., aceasta a continuat să subziste dat fiind faptul că „renegocierea” termenilor de cumpărare a autoturismului l-au avut printre protagonişti, ca cumpărător, tot pe inculpatul M., nimeni altul decât cel găsit şi prezentat de către inculpatul B.

Toate aceste aspecte au format convingerea instanţei de fond că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii puse pe seama sa, care, în drept, întruneşte elementele constitutive prev. de art. 26 C. pen. rap la art. 20 C. pen. rapla art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice astfel cum a fost analizată la începutul considerentelor).

Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine nesinceră, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia judecăţii, gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al infracţiunii săvârşite, urmările şi împrejurările săvârşirii acesteia, gradul limitat de implicare a inculpatului în săvârşirea infracţiunii, precum şi celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., instanţa de fond a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului poate fi atins printr-un cuantum care va fi orientat spre minimum prevăzut de lege, dar (în lipsa nereţinerii circumstanţelor atenuante) cu executarea în regim de detenţie.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul B.C.T. suma de 7.000 euro.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.C.T., arătând că în cauză sunt incidente disp. art. 20 alin. (3) C. pen., deoarece nu rezultă mijloacele materiale prin care inculpatul ar fi putut să ducă la îndeplinire obligaţiile cu privire la procurarea actelor maşinii, nefiind calificat în acest sens, astfel că tentativa este improprie şi se impune achitarea, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Se mai arată că inculpatul a participat doar la tentativa eşuată de vânzare a autoturismului, din luna decembrie 2009, după care nu a mai desfăşurat nici un act material.

În subsidiar, solicită schimbarea încadrării juridice în art. 221 C. pen., având în vedere participaţia sa minoră.

Verificând sentinţa atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond pentru complicitate la tentativă de înşelăciune şi nu ca autor al tentativei, constând în aceea că prin găsirea unui cumpărător al autoturismului, în persoana inculpatului M., a ajutat la tentativa inculpatului M.A. de a înşela partea vătămată.

În aceste condiţii, faptul că nu avea cunoştinţe de mecanică, nu este relevant în cauză, important fiind faptul că ştia că autoturismul urmează a fi declarat ca furat şi să se ceară prima de asigurare, ceea ce reiese din declaraţiile inculpaţilor T. şi M., precum şi din convorbirile telefonice aflate la dosar.

Solicitarea de schimbare a încadrării juridice în art. 221 C. pen., deşi făcută în subsidiar, trebuie considerată ca fiind principala cerere, decurgând din situaţia de fapt, care nu poate avea caracter de principal şi subsidiar.

Astfel, din situaţia de fapt reţinută şi necontestată de către inculpat, în ceea ce priveşte acţiunea sa, reiese că activitatea inculpatului nu a fost aceea de a primi sau valorifica autoturismul marca A., scopul fiind acela ca, după declararea ca furată a maşinii, să se obţină despăgubirea de la partea vătămată şi să primească o sumă de bani.

Inculpatul nu a cumpărat autoturismul, ci a ajutat la valorificarea acestuia, deşi cunoştea faptul că nu poate fi vândut în condiţiile arătate.

Referitor la individualizarea pedepsei, se constată că instanţa de fond a aplicat 5 ani închisoare, la minimul special prevăzut de lege, astfel că reducerea pedepsei nu este posibilă.

Apelul inculpatului a fost admis, având în vedere că instanţa de fond a aplicat, ca pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 C. pen., fiind desfiinţată parţial sentinţa şi interzise doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., fiind în favoarea inculpatului.

Astfel, prin decizia penală nr. 62/A din 18 martie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul B.C.T., împotriva sentinţei penale nr. 302 din 26 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

A desfiinţat în parte, sentinţa penală apelată (în ce priveşte pe apelantul inculpat) şi, rejudecând în fond:

A aplicat inculpatului B.C.T., pe lângă pedeapsa principală aplicată prin sentinţa penală apelată, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în loc de interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal s-a exercitat recurs de către inculpatul B.C.T.

În contextul în care hotărârea a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, care cantonează controlul judiciar realizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului ordinar la sfera chestiunilor de drept, inculpatul a invocat cazul de casare de la pct. 12 al art. 385⁹ C. proc. pen., în sensul că nu se întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la tentativa de înşelăciune.

Totodată, s-a invocat incidenţa art. 5 din Noul C. pen. în sensul că infracţiunea respectivă este sancţionată în noul Cod cu o pedeapsă în limite mai mici, solicitând astfel aplicarea unor pedepse mai reduse acestuia, cu o modalitate de executare neprivativă de libertate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuţie în recurs, constată, pe de o parte, lipsa de incidenţă a cazului de casare de la pct. 12 al art. 385⁹ C. proc. pen.

În concret, în susţinerea acestui caz de casare recurentul reia practic susţinerile de substanţă din ciclul apelului. Astfel, se arată că în cauză sunt incidente disp. art. 20 alin. (3) C. pen., deoarece nu rezultă mijloacele materiale prin care inculpatul ar fi putut să ducă la îndeplinire obligaţiile cu privire la procurarea actelor maşinii, nefiind calificat în acest sens, astfel că tentativa este improprie şi se impune achitarea, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Instanţa de apel a fost însă cea care a abordat în substanţă o astfel de apărare, considerând-o neîntemeiată.

Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond pentru complicitate la tentativă de înşelăciune, constând în aceea că, prin găsirea unui cumpărător al autoturismului, în persoana inculpatului M., a ajutat la tentativa inculpatului M.A. de a înşela partea vătămată.

S-a redat că faptul că nu avea cunoştinţe de mecanică nu este relevant în cauză, important fiind faptul că ştia că autoturismul urmează a fi declarat ca furat şi să se ceară prima de asigurare, ceea ce reiese din declaraţiile inculpaţilor T. şi M., precum şi din convorbirile telefonice aflate la dosar. Astfel, din situaţia de fapt reţinută, reiese că activitatea inculpatului nu a fost aceea de a primi sau valorifica autoturismul marca A., scopul fiind acela ca după declararea ca furată a maşinii, să se obţină despăgubirea de la partea vătămată şi să primească o sumă de bani. Inculpatul nu a cumpărat autoturismul, ci a ajutat la valorificarea acestuia, deşi cunoştea faptul că nu poate fi vândut în condiţiile arătate.

Dincolo de aceste concluzii desprinse din starea de fapt specifică speţei, este de consemnat şi caracterul cristalizat al jurisprudenţei secţiei penale a Înaltei Curţi pe tema cazului de casare de la pct. 12, în sensul că este incident, dacă instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, reţinând o stare de fapt corectă, necontestată, însă în mod greşit a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune deşi în realitate lipseşte unul din elementele constitutive ale acesteia, soluţia fiind contrară legii.

Or, raportat la situaţia de fapt reţinută, doar o anumită contestare a acesteia, fie ea şi parţială, poate conduce la rezultatul pretinsei tentative improprii (şi astfel se impune achitarea), după cum s-a solicitat, ceea ce nu este permis.

Dincolo de aspectele ce ţin de lipsa de incidenţă a vreunui caz de casare expres reglementat în cauză, instanţa de recurs este abilitată şi în acelaşi timp obligată în a realiza o analiză a speţei şi din perspectiva regulii constituţionale a „aplicării legii penale mai favorabile” - art. 5 actual C. pen.

Din această perspectivă, realizând o corespondenţă de încadrare juridică, în sensul incidenţei art. 48 rap. la art. 32 cu referire la art. 244 alin. (1) şi (2) din actualul C. pen. (atât pentru acurateţe juridică, cât şi pentru a putea vorbi de texte de lege ce efectiv sunt, la momentul pronunţării deciziei din recurs, formal în vigoare), se poate observa că pentru respectiva infracţiune de înşelăciune pedeapsa principală legală este închisoarea de la 1 la 5 ani, comparativ cu închisoarea de la 10 la 20 de ani din vechiul Cod.

O astfel de discrepanţă dă naştere la un proces de individualizare a pedepsei în recurs, grefat tocmai pe incidenţa art. 5 C. pen. în speţă, în cuprinsul căruia criteriul formulei de stabilire a duratei pedepsei închisorii cu executare efectivă, avut în vedere în toată complexitatea sa de către instanţa de fond (însuşit şi în apel) este extrem de important.

Observând orientarea instanţelor ierarhic inferioare chiar la minimul legal ce putea fi aplicat, în funcţie de forma juridică de comitere a infracţiunii, instanţa de recurs preia concepţia, şi raportat la noile limite de pedeapsă micşorate, va cuantifica sancţiunea la 2 ani şi 6 luni închisoare, cu executare efectivă.

Totodată, în baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., menţinând restul dispoziţiilor.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul B.C.T. împotriva deciziei penale nr. 62/A din 18 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează în parte decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 302 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai sub aspectul soluţionării laturii penale şi, rejudecând în fond, face aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen. şi, în consecinţă:

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului B.C.T. de la 5 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare urmare a reţinerii infracţiunii prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 C. pen. în referire la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 554/2014. Penal		ICCJ. Decizia nr. 545/2014. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 436/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 545/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 554/2014. Penal ICCJ. Decizia nr. 608/2014. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7), infracţiuni la regimul va ICCJ. Decizia nr. 61/2014. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Apel