ICCJ. Decizia nr. 554/2014. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 554/2014
Dosar nr. 3298/103/2013
Şedinţa publică din 14 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10 din data de 10 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Prahova, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul L.G., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, cu privire la sentinţa penală nr. 22 din 31 ianuarie 2012 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 189 din 21 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă.
A fost obligat revizuentul la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu adresa din 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a sesizat instanţa în vederea judecării cererii de revizuire formulată de revizuientul L.G., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, cu privire la sentinţa penală nr. 22 din 31 ianuarie 2012 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 189 din 21 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3298/103/2013.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că instanţa de judecată nu i-a luat în considerare probele pe care le-a depus la dosar în apărarea sa, probe ce au fost sustrase ca şi certificatele de naştere ale celor 5 copii pe care îi avea în întreţinere, soţia sa fiind casnică şi nevoită să locuiască cu familia în altă localitate din cauza ameninţărilor părţii vătămate D.
De asemenea, a arătat că doreşte audierea a 2 martori care au fost de faţă când s-a săvârşit infracţiunea şi care nu au dat declaraţie tot din cauza părţii vătămate D.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor ce reglementează cazurile de revizuire prevăzute de lege, respectiv, art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., tribunalul a apreciat că cererea formulată de revizuient este inadmisibilă şi a fost respinsă ca atare, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit disp. art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă a cauzei.
Din analiza disp. art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., rezultă că revizuirea poate fi cerută atunci când:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanţă la data soluţionării cauzei;
- un martor, un expert sau un expert a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii al cărei revizuire se cere, a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau există două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, care nu se pot concilia.
Din analiza tuturor cazurilor de revizuire precizate mai sus, s-a constatat că susţinerile revizuientului nu se încadrează în niciunul dintre acestea, situaţie în care, tribunalul în baza disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de revizuient, ca inadmisibilă.
Faţa de soluţia pronunţată în cauză, în temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuientul a fost obligat şi la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 50 RON.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul L.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că, în mod greşit prima instanţă nu a luat în considerare probele pe care le-a depus la dosar, constând din certificatul de naştere al celor cinci copii pe care îi avea în întreţinere, soţia sa este casnică şi este nevoită să locuiască cu familia în altă localitate din cauza ameninţărilor părţii vătămate D.
În susţinerea apelului a solicitat audierea a doi martori care au fost de faţă când a săvârşit infracţiunea, martori care nu au fost audiaţi, tot din cauza temerii pe care au avut-o din partea părţii vătămate D.
Prin decizia penală nr. 155 din 09 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul - revizuient L.G.
A obligat apelantul - revizuient la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON onorariu apărător din oficiu ce s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
S-a reţinut că în considerentele hotărârii atacate prima instanţă a analizat cazurile expres şi limitativ prev. de disp. art. 394 C. proc. pen. şi a constatat că cele invocate de apelantul - condamnat nu se încadrează în niciunul din cazurile enunţate pentru a se dispune revizuirea hotărârii de condamnare.
Din coroborarea celor două texte de lege mai sus invocate în mod corect prima instanţă a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă deoarece faţă de probele administrate în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, probe care au dus la pronunţarea soluţiei de condamnare a petentului-revizuient s-a observat că motivul invocat nu se încadrează în cazul prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nici în următoarele.
Audierea a încă două persoane nu a reprezentat o împrejurare nouă cu privire la schimbarea situaţiei de fapt reţinută în hotărârea de condamnare, mai ales că revizuientul L.G., nu a arătat care sunt acele împrejurări noi în contradicţie cu ceea ce a reţinut prima instanţă ca situaţie de fapt.
Mai mult, faptul că cel în cauză are cinci copii minori care erau în întreţinerea sa, solicitând astfel o reindividualizare a pedepsei nu a constituit nici pe departe un motiv de revizuire a hotărârii penale de condamnare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul condamnat L.G.
Condamnatul revizuent, prin apărător, a pus concluzii de admitere a recursului. Invocând dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. a arătat că instanţa nu a avut în vedere probele administrate în apărarea sa, în sensul că nu au fost audiaţi doi martori oculari prin depoziţiile cărora acesta şi-ar fi demonstrat nevinovăţia.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanţă la data soluţionării cauzei;
- un martor, un expert sau un expert a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
- un înscris care a servit ca temei al hotărârii al cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
- un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau există două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, care nu se pot concilia.
Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Totodată, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Cazurile de revizuire sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale, pretins corecte, este exclusă în raport de dispoziţiile procesual penale ce reglementează revizuirea, dar şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
O eventuală greşită apreciere a probelor precum şi prelungirea probatoriului nu se încadrează în vreuna din situaţiile pe care le are în vedere art. 394 C. proc. pen. aceste aspecte putând fi invocate în căile ordinare de atac.
Astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, audierea a încă doi martori nu reprezintă o împrejurare nouă cu privire la schimbarea situaţiei de fapt reţinută în hotărârea de condamnare, mai ales că revizuientul L.G., nu a arătat care sunt acele împrejurări noi în contradicţie cu ceea ce a reţinut prima instanţă ca situaţie de fapt.
Cum în speţă, motivele de revizuire invocate de recurentul revizuient se referă la o prelungire a probatoriului - acesta solicitând audierea a încă doi martori - se constată că nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 394 C. proc. pen. care sunt de strictă interpretare şi aplicare.
Faţă de considerentele mai sus-arătate, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul L.G. împotriva deciziei penale nr. 155 din 09 septembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 162/2014. Penal | ICCJ. Decizia nr. 546/2014. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
